Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
n
2 n1
populaţii statistice de indivizi şi este dată de relaţia: s = ; x - valorile
individuale ale caracterului analizat, n - numărul de indivizi analizaţi.
s *100
Abaterea standard (s) este
Coeficientul de variabilitate (s%): s%= X ; X - media aritmetică Coeficientul de
heritabilitate (h2) reprezintă mărimea variabilităţii genotipice din
s2
g s2 f
variabilitatea fenotipică totală, se calculează: h2= ; s2g variabilitatea
genotipică; s2f variabilitatea fenotipică.
S2f=s2g + s2Mediu
La speciile autogame: s2g=0 => s2f=s2m
Această relaţie se regăseşte efectiv în practică, respectiv lucrările de selecţie la
autogame sunt indeficiente sau sunt suficiente un singur an.
La speciile alogame la care în procesul de polenizare se contopesc gameţii
diferiţi din punct de vedere genetic, rezultă indivizi cu constituţie genetică
diferită de a părinţilor, acest proces fiind amplificat şi de fenomenul de
recombinare, ca urmare o populaţie dintr-o specie alogamă va fi din punct de
vedere genetic heterozigotă şi în dinamică de la o generaţie la alta, ca atare
influenţa condiţiilor de mediu va fi mai mică în manifestarea variabilităţii
fenotipice totale (s2f) * s2f=s2g+s2m.
Pentru determinarea varietăţilor genotipice şi a coeficientului de heritabilitate se
procedează la cultivarea timp de 2 ani la rând, în aceleaşi condiţii de mediu şi
tehnologice a 2 generaţii hibride: F1 şi F2
Pentru F1: s2f (F1) =s2g (F1) + s2m (F1) =>s2F (F1) =s2M (F1)
F2: s 2(F)(F2) =s2G (F2)+s2M (F2) =>s2G (F2) =s2F (F2) - s2F (F1) =>h2F (F2) =
s2 F (F2) - s2 F (F,)
s2 F (F2)
Valorile rezultate pentru h2 pot fi exprimate zecimal, fiind cuprinse între 0 şi 1
sau procentual cuprinse între 1 şi 100%. Cu cât aceste valori sunt mai apropiate
de 100 cu atât şansele lucrărilor de selecţie sunt mai mari.
Metode de ameliorare - iniţierea unui proces de ameliorare presupune stabilirea
unei planificări care să ţină cont de materialul iniţial existent, de posibilităţile
tehnologice şi de obiectivele urmărite.
În funcţie de aceste elemente se va alege şi complexul de metode pentru
ameliorare: selecţia, hibridarea, cosangvinizarea, mutageneza, poliploidia,
hibridarea somatică, mutaţiile “în vitro”, androgeneza.
Selecţia reprezintă procesul natural sau artificial care permite supravieţuirea şi
înmulţirea indivizilor cel mai bine înzestraţi. Pentru ameliorare interesează
selecţia artificială în urma căreia amelioratorul alege, reţine şi înmulţeşte
plantele care corespund obiectivelor de ameliorare. Metoda în sine a stat la baza
apariţiei plantelor cultivate şi actualmente completează toate celelalte metode de
ameliorare.
Dacă se practică în germoplasma de bază se poate spune că un soi este creat
doar prin selecţie iar dacă vine în completarea acestor metode se va specifica
faptul că soiul respectiv este obţinut prin hibridare + selecţie, mutageneza +
selecţie, etc.
Selecţia naturală favorizează în supravieţuirea şi înmulţirea organismelor care se
adaptează cel mai bine la condiţiile de mediu şi elimină indivizii mai slabi.
Aceasta acţionează în cadrul unor populaţii vaste. Selecţia artificială vizează
reţinerea şi înmulţirea indivizilor care corespund obiectivelor de ameliorare şi
adesea direcţia de acţiune este în sens invers selecţiei naturale.
Bazele teoretice şi efectele selecţiei - eficienţa lucrărilor de selecţie depinde de
un complex de factori care se referă la: variabilitatea materialului biologic în
ceea ce priveşte caracterele şi însuşirile urmărite, modul de polenizare al
plantelor, modul de reproducere, de heritabilitatea caracterelor şi însuşirilor.
Ca atare lucrările de selecţie se vor aplica în variante diferite ţinându-se cont în
prezentarea lor în primul rând de modul de reproducere şi polenizare al plantelor
şi de tipul de material biologic în care se practică selecţia.
La speciile cu reproducere sexuată, în funcţie de modul de polenizare se
regăsesc specii autogame şi alogame.
La autogame (polenizarea cu polen propriu) datorită faptului că părinţii şi
respectiv gameţii sunt identici din punct de vedere genetic, indivizii sunt de
asemenea identici genetic fiind practic homozigoţi. Ca atare posibilele variaţii
manifestate fenotipic se datorează condiţiilor de mediu. Coeficientul de
heritabilitate este foarte redus iar eficienţa lucrărilor de selecţie într-o populaţie
autogamă este nulă.
La speciile alogame (se polenizează cu polen străin) şi la care nu se cunoaşte
decât forma mamă, zigotul se formează prin contopirea a 2 gameţi diferiţi din
punct de vedere genetic şi ca atare rezultă indivizi cu o constituţie genetică
diferită de a părinţilor şi în acelaşi timp datorită recombinărilor pot să apară
indivizi cu o constituţie genetică absolut nouă. Aceşti indivizi sunt heterozigoţi,
ca atare populaţiile alogame sunt din punct de vedere genetic într-o continuă
schimbare iar ponderea varietăţii genotipice din variabilitatea fenotipică totală
este comparativ cu autogamele mai mare, rezultă că şi eficienţa lucrărilor de
selecţie este mai mare.
La speciile intermediare (Bobul) la care se pot întâlni în procente relativ egale
atât cazuri de autogamie cât şi alogamie, se poate aprecia că eficienţa selecţiei
creşte odată cu plantele polenizate cu polen străin.
La speciile cu reproducere pe cale vegetativă, constituţia genetică a indivizilor
este asemănătoare, ca atare şi variabilitatea genotipică este practic inexistentă iar
lucrările de selecţie vor prezenta o eficienţă foarte redusă. Există cazuri rare
când pot apărea mutaţii spontane şi prin înmulţirea acestora să se poată ajunge la
obţinerea unui soi nou.
Termeni şi simboluri în selecţie
Planta elită (elita) reprezintă planta sau o parte din plantă care este aleasă,
reţinută, studiată şi înmulţită în timpul procesului de selecţie, ca urmare aceasta
trebuie să corespundă obiectivelor stabilite prin programul de ameliorare. În
general la o plantă elită se urmăresc: productivitatea, calitatea producţiei,
rezistenţa la factorii de mediu nefavorabili sau alte însuşiri sau caractere
specifice dar întotdeauna se va ţine cont de greutatea produsului util.
Plantele elită se aleg în 2 etape: într-o primă etapă făcându-se observaţii în câmp
când se apreciază vigoarea, starea fitosanitară, unele componente morfologice
ale capacităţii de producţie, pentru ca în a doua fază plantele reţinute să fie
aduse în laborator şi supuse unor determinări asupra caracterelor cantitative,
asupra calităţii producţiei, etc.
Alegerea propriu zisă a plantelor elită se poate realiza din câmpul de alegere, din
câmpul cu hibrizi, din câmpul cu forme mutante sau din oricare câmp de
ameliorare ori de producţie (dacă este vorba de autogame).
Plantele obţinute în urma înmulţirii unei elite poartă numele de descendenţă şi se
regăsesc denumiri diferite ale descendenţilor în raport cu modul de reproducere
al plantelor sau cu generaţia în care se găsesc acestea.
La autogame descendenţa unei elite poartă numele de linie genealogică (sau
linie) iar ansamblul unor descendenţe provenite de la o elită poartă numele de
arbore genealogic sau pedigreu.
La alogame descendenţa unei elite se numeşte familie sau familie genealogică.
La speciile cu înmulţire vegetativă rezultă clona sau linia vegetativă. Noţiunea
de linie pură se referă la o populaţie formată din indivizi complet homozigoţi şi
putem vorbi de acest termen la autogame.
Linia cosangvinizată este formată dintr-o populaţie de indivizi homozigoţi
întâlnită la alogame, în general plantele elită primesc în momentul alegerii şi
reţinerii un număr sau un cod care se vă înregistra într-un registru special de
evidenţă şi care se va menţine pe tot parcursul ciclului de ameliorare.
Descendenţele elitelor pot fi notate cu literele alfabetului (A, B, C...) sau D1,
D...2 Liniile cosangvinizate în generaţii succesive se notează cu C1, C...2 Cn
Formele mutante: M1, M...2 Mn. Formele hibride: F1, F...2Fn.
Metodele de selecţie - aceste metode pot fi clasificate în funcţie de modul de
alegere, de urmărire şi de înmulţire a plantelor elită în 2 mari grupe:
- selecţia în masă
- selecţia individuală
Ambele metode se pot aplica în diferite variante, în funcţie de structura genetică
a materialului folosit, în funcţie de modul de polenizare şi reproducere a
plantelor, în funcţie de obiectivele urmărite.