Sunteți pe pagina 1din 15

Rezerva succesorală şi cotitatea

disponibilă
1. Noţiuni generale.
În principiu, orice persoană fizică poate să dispună liber de bunurile care alcătuiesc
patrimoniul său, prin acte juridice inter vivos – cu titlu oneros sau cu titlu gratuit -, cât şi mortis
causa, prin testament, instituind legate.
Dreptul de dispoziţie astfel cum este el definit de art. 480 C. civil, ca drept exclusiv şi
absolut, poate fi exercitat numai în limitele mărginite şi determinate de lege (art. 41 din
Constituţie, art. 475 şi 480 C. civil).
În materia moştenirii astfel de limitări sunt prevăzute în favoarea unor rude ale
dispunătorului – descendenţi şi părinţi - precum şi în favoarea soţului supravieţuitor, care au
calitatea de moştenitori rezervatari. Aceste limitări vizează actele cu titlu gratuit săvârşite inter-
vivos (donaţiile) şi mortis causa (testamentele), precum şi exheredarea (dezmoştenirea).
În ipoteza că nu există moştenitori rezervatari, ci numai nerezervatari (ascendenţi ordinari
şi colaterali) sau nu există deloc, dispunătorul poate hotărî asupra soartei pe care urmează să o
aibă elementele componente ale patrimoniului său, cum doreşte atât prin acte cu titlu oneros cât şi
acte cu titlu gratuit.
Atunci când există moştenitori rezervatari, moştenirea se compune din două părţi:
rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă. Aceasta din urmă se obţine prin scăderea din masa
succesorală a rezervei.

2. Rezerva succesorală.
Este definită ca fiind acea parte din patrimoniul celui care lasă moştenirea, care prin
voinţă este declarată indisponibilă în favoarea anumitor moştenitori legali, împotriva voinţei
titularului patrimoniului şi de care acesta nu poate dispune prin acte cu titlu gratuit, în timpul
vieţii sau pentru cauză de moarte. Rezerva priveşte doar actele cu titlu gratuit. Actele cu titlu
oneros pot fi făcute, în principiu, fără nici o îngrădire, chiar dacă ele micşorează patrimoniul.
Rezerva succesorală este o parte a moştenirii care nu poate fi atinsă şi care legea o lasă în deplină
proprietate moştenitorilor rezervatari, fără sarcini sau restricţii privind devoluţiunea, împărţirea,
dispoziţia bunurilor ce o alcătuiesc.1
Instituţia rezervei succesorale este cunoscută încă din dreptul roman şi a apărut ca o
reacţie firească împotriva libertăţii absolute de a dispune prin testament din partea lui de cujus.2
Tradiţia romană nu cuprindea reglementări prohibitive. Ele au apărut în perioada republicană pe
fondul contracarării abuzurilor, din moment ce tradiţia juridică de până atunci nu avuse timpul
necesar şi interesul rezultat din documente de a le tempera. Una dintre primele măsuri a fost prin
Lex Furia testamentaria dată între 204 şi 169 î. Hr., care interzicea legatele mai mari de o mie de
aşi.3 În anul 40 î. Hr. prin Lex Falcidia se reglementează imperativ dreptul eredelui de a primi un
sfert din activul net al moştenirii, care se calcula în două etape în raport de activul şi de pasivul
succesiunii.
Redactorii codului civil francez de la 1804 au apreciat că “transmiterea succesivă a
rezervei este aceea care stabileşte rangul şi starea cetăţenilor.”

1
Vl. Hanga: op. cit., p. 128; M. Eliescu: op. cit., p. 320
2
C.S.J.: S. civ., Dec. nr. 1314/1994, în Buletinul Jurisprudenţei pe anul 1994, p. 60-61
3
Este rezultată în urma unui plebiscit propus de Caius Furius şi aplicată şi în provinciile romane, deci şi în
Dacia romană, după Cicero. La rândul său Ulpianus o connsideră o lege mai puţin decât perfectă. –minus
quam perfecta-. Pentru detalii a se vedea M. D. Bocşan: Testamentul în dreptul roman, op. cit., p. 111-
112.
În zilele noastre rezerva succesorală este legată organic de dreptul de proprietate privată
personală, are rolul de protecţie socială şi economică a celor în favoarea cărora funcţionează şi o
puternică măsură de protecţie juridică lăsată la latitudinea moştenitorilor legali rezervatari.

2.1. Caracterele juridice ale rezervei succesorale. Acestea rezultă din definiţia dată
rezervei succesorale ca fiind acea parte din moştenire asupra căreia nu se poate dispune.

a) Rezerva este o parte a moştenirii şi anume acea parte pe care legea civilă o atribuie,
imperativ, moştenitorilor legali rezervatari, chiar împotriva voinţei defunctului. Ea are caracter
succesoral (pars hereditas) şi rezultă din prevederile art. 841 C. civil, care împarte moştenirea în
rezerva succesorală şi în cotitatea disponibilă, de aceasta din urmă testatorul putând să dispună
fără nici o îngrădire.
Rezerva nu este o parte din moştenirea pe care testatorul o lasă efectiv la moartea sa, ci o
fracţiune din moştenire, pe care ar fi lăsat-o dacă nu ar fi făcut liberalităţi.
Dreptul la rezervă este un drept propriu al moştenitorilor rezervatari născut la data
deschiderii moştenirii în persoana moştenitorilor rezervatari şi nu un drept dobândit pe cale
succesorală de la de cujus. Adică sunt terţi faţă de actele de liberalitate ale defunctului care nu le
sunt opozabile, cum sunt cele cu titlu oneros, precum sunt terţi dacă renunţă la succesiune.
Din caracterul rezervei succesorale de a fi o parte a moştenirii, decurg unele efecte:

a/1 – moştenitorii care pretind rezerva trebuie să vină efectiv la moştenire. Pentru a fi
moştenitor rezervatar trebuie mai întâi să fie constatată această calitate, prin clasa, gradul căruia îi
aparţine prin exprimarea vocaţiei concrete şi utile la moştenire şi să nu fie nevrednic sau
renunţător.
a/2 –rezerva succesorală are o exprimare plurală, adică dacă există mai mulţi moştenitori
rezervatari cu vocaţie utilă, rezerva se determină şi se atribuie în mod colectiv, global, întregului
grup. Face o excepţie soţul supravieţuitor, căruia, în concurs cu alţi rezervatari, i se atribuie cota
sa în mod individual. De exemplu, dacă în clasa de moştenitori rezervatari sunt trei descendenţi,
în clasa de moştenitori nerezervatari sunt trei descendenţi ai lui de cujus, rezerva lor, care este de
¾ părţi, li se atribuie colectiv, în indiviziune. Calculul cotelor se face după schema următoare. x)

D S
3 2 /3 2 4 /3 2

2 1 /3 2 7 /3 2 C .D

C 1 C 2 C 3
a/3- moştenitorii rezervatari au dreptul la rezervă în natură şi în plină proprietate aceasta
însemnând că ei au dreptul să culeagă bunurile din moştenire în mod direct în natură şi nu sub
forma echivalentului bănesc sau a unui drept de creanţă. Există excepţie în cazul când bunul a
x)
Legenda: D= defunctul lasă un întreg de 32/32; S = soţul supravieţuitor primeşte a opta parte, revenind
4/32 din întreg; C1, C2 şi C3 = descendenţii (copiii) defunctului primesc împreună trei pătrimi, revenind
21/32 din întreg; C.D. =cotitatea disponibilă care rămâne după rezervă, revenind 7/32 din întreg.
fost donat şi apoi înstrăinat de donatar înainte de deschiderea moştenirii şi nu mai poate fi adus
în natură la masa succesorală, situaţie în care rezerva poate fi atribuită sau completată prin
echivalent bănesc. Chiar dacă bunul se găseşte în natură este la latitudinea moştenitorului
rezervatar să accepte atribuirea sau întregirea rezervei prin echivalent bănesc.

a/4- rezerva fiind o parte a moştenirii, sub sancţiunea nulităţii, moştenitorii rezervatari
nu pot face acte de acceptare sau de renunţare înainte de deschiderea succesiunii. Ele sunt
considerate pacte asupra succesiunii viitoare şi sunt interzise.

b) Rezerva este indisponibilă, iar în practica instanţei noastre supreme a fost declarată
chiar inalienabilă şi insesizabilă.4 Indisponibilitatea rezervei este relativă şi parţială. Caracterul
indisponibil presupune că sunt interzise orice acte de natură să atingă bunurile ce alcătuiesc
moştenirea, cât şi orice alte dispoziţii, sarcini, condiţii, care ar leza drepturile moştenitorilor
rezervatari.5 Indisponibilitatea este relativă deoarece dreptul de a dispune a celui care lasă
moştenirea este limitat numai în prezenţa moştenitorilor rezervatari şi numai în interesul acestora.
Numai rezervatarii pot invoca atingerea adusă rezervei şi pot cere reîntregirea acesteia.
Indisponibilitatea este parţială atât cu privire la bunuri, cât şi cu privire la actele oprite de
lege. Cu privire la bunuri, ea atinge numai o fracţiune din moştenire şi niciodată întreaga
moştenire, indiferent de categoria sau numărul moştenitorilor rezervatari, rămânând în afară
bunurile aparţinând cotităţii disponibile. Indisponibilitatea este parţială sub aspectul actelor
oprite, în sensul că priveşte numai liberalităţile (actele cu titlu gratuit), dar sunt valabile din acest
punct de vedere obligaţiile contractate de dispunător cu titlu oneros şi cele prevăzute pentru a fi
executate după moartea sa. Altfel spus, nu toate actele juridice (sau materiale) ale defunctului vor
fi avute în vedere la stabilirea rezervei, raportat la cotitatea disponibilă, decât donaţiile şi legatele.
Din acest caracter al rezervei decurge şi interdicţia dezmoştenirii (exheredării)
moştenitorilor rezervatari, evident peste limita rezervei pe care legea o instituie în favoarea lor.
Este interzisă orice clauză care afectează fie şi în mod indirect rezerva succesorală, cum
ar fi bunăoară împuternicirea executorului testamentar să vândă imobilele (sau mobilele), dacă
prin aceasta se aduce atingere rezervei, inserarea de clauză care să oblige pe moştenitorii
rezervatari să execute sau să respecte acte care lovesc în integritatea rezervei. O asemenea
dispoziţie sau clauză este sancţionată cu nulitatea absolută.

3. Cotitatea disponibilă este acea parte a moştenirii, cu privire la care dispunătorul are
deplina libertate de a dispune prin acte cu titlu gratuit.
Atunci când după defunct există moştenitori rezervatari cu vocaţie succesorală utilă şi
acceptanţi, iar cel despre a cărui moştenire este vorba a dispus prin acte liberale (donaţii şi
testament) de toată averea sa, atunci va coexista şi se vor aplica, în parte, atât devoluţiunea
testamentară cât şi cea legală. Moştenitorii testamentari vor veni să moştenească doar în limita
cotităţii disponibile, sens în care vor fi reduse dispoziţiile testamentare, iar moştenitorii legali
rezervatari vor veni la moştenire culegând rezerva legală.
Deci, prin ipoteză, dacă liberalităţile făcute de de cujus depăşesc cotitatea disponibilă, ele
devin excesive, pentru că afectează dreptul la rezerva succesorală şi în consecinţă vor fi supuse
operaţiunii de reducţiune, până la limita dintre cotitatea disponibilă pe de o parte şi rezerva
succesorală pe de altă parte. Avantajarea unor moştenitori poate fi făcută numai în limita cotităţii
disponibile şi ca atare rezerva nu poate fi afectată nici prin liberalităţi făcute chiar moştenitorilor
rezervatari.

4
C.S.J.: S. civ., Dec. nr. 1314/1994, publicată în R.D. nr. 7/1995, p. 87.
5
C.S.J Idem -publicată şi în Buletinul Jurisprudenţei 1994, p. 60-61-, citat infra.
4. Moştenitorii rezervatari.
Sunt moştenitori rezervatari: descendenţii defunctului, ascendenţii privilegiaţi; soţul
supravieţuitor al lui de cujus.

4.1. Rezerva succesorală a descendenţilor. Descendenţii defunctului sunt copiii


defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit, indiferent dacă sunt din căsătorie (din
aceeaşi şi din căsătorii diferite), din afara căsătoriei sau din adopţie.
Cuantumul rezervei descendenţilor este reglementat de art. 841 C. civil, întinderea
rezervei variază în funcţie de numărul descendenţilor lui de cujus, astfel: ½ din moştenire, dacă la
aceasta vine un singur copil sau urmaşii săi; 2/3 din moştenire, dacă la aceasta vin doi copii sau
urmaşii acestora; ¾ din moştenire, dacă la acesta vin trei sau mai mulţi copii ori succesorii
acestora.
Cu privire la stabilirea numărului descendenţilor, în funcţie de care se determină
cuantumul rezervei, în literatura de specialitate şi în practica judiciară s-au exprimat două opinii.
După o opinie,6 întinderea rezervei se determină în funcţie de numărul descendenţilor
aflaţi în viaţă în momentul deschiderii moştenirii, fără a se ţine seama de faptul că aceştia ar fi
renunţători sau nedemni. Autorii acestei opinii invocă prevederile textuale ale art. 841 C. civil,
care fac referire la numărul copiilor “lăsaţi”, şi nu la copiii care “vin” la moştenire, apreciind că
trebuie să ţină seama calculul de toţi copiii, prin urmare şi de renunţători sau nedemni. Spre
exemplu, dacă după această interpretare, cel decedat a lăsat 4 copii, dintre care numai doi acceptă
moştenirea, ceilalţi fiind nedemni sau dintre care numai doi acceptă moştenirea, ceilalţi fiind
nedemni sau renunţători, ar urma ca rezerva succesorală să fie de ¾ şi nu 2/3, iar cotitatea
disponibilă este de ¼ şi nu de 1/3.
Într-o altă opinie, 7 pentru calculul rezervei şi al cotităţii disponibile se au în vedere
descendenţii care vin efectiv la moştenire, descendenţii nedemni sau renunţători, fiind străini de
moştenire, nu sunt luaţi în calcul. Prin expresia “copil lăsat de defunct”, trebuie înţeles că ea se
referă la descendent de orice grad cu vocaţie utilă, concretă la moştenire, care culege moştenirea
(art. 841-842 C. civil). Renunţarea şi nedemnitatea operează cu efect retroactiv, astfel că
renunţătorul şi nedemnul sunt consideraţi că au fost întotdeauna străini de moştenire, şi, în
consecinţă, nu intră în calculele întinderii acesteia.
În privinţa descendenţilor decedaţi ai defunctului care nu mai există la data deschiderii
moştenirii (predecedaţi, comorienţi sau codecedaţi), la stabilirea rezervei nu sunt luaţi în
considerare, deoarece neavând capacitate succesorală, nu au calitatea de moştenitori legali şi, cu
atât mai puţin, de moştenitori rezervatari.
Dacă toţi descendenţii chemaţi la moştenire sunt de gradul I, rezerva se stabileşte şi se
atribuie colectiv (în indiviziune) şi se va împărţi în mod egal, în funcţie de numărul lor, pe capete.
De exemplu, dacă defunctul are 2 copii acceptanţi şi a desemnat un legatar universal, rezerva va fi
de 2/3, fiecare copil având cota de câte 1/3.

4.2. Calculul rezervei descendenţilor care vin la moştenire şi nu sunt de gradul I, nepoţi,
strănepoţi, stră-strănepoţi sau dacă toţi cei cu vocaţie rezervatară sunt de grad subsecvent.
Dacă descendenţii de grad mai îndepărtat vin la moştenire prin reprezentare
succesorală, rezerva se stabileşte după numărul tulpinilor, adică al descendenţilor de gradul I.
Spre exemplu, dacă unicul fiu al lui de cujus este decedat, lăsând în urmă trei urmaşi (nepoţi ai
defunctului) care vin la moştenire prin reprezentare, rezerva va fi de ½ din moştenire şi nu de ¾.
Tot aşa, dacă unul dintre cei doi copii ai defunctului este decedat şi reprezentat prin cei trei
urmaşi, rezerva va fi de 2/3, deci în funcţie de numărul tulpinilor şi se va împărţi în sensul că
6
Tr. Ionaşcu: op. cit., p. 217-273; M. Eliescu: op. cit., p. 322-323; în literatura franceză a se vedea
Mazeaud, op. cit., p. 702-704.
7
St. D. Cărpenaru: op. cit., p. 467; D. Macovei, M. Striblea: op. cit., p. 442; Fr. Deak: op. cit., p. 344-
345; D. Chirică: op. cit., p. 156.
copilul în viaţă va primi 1/3, iar cei trei nepoţi vor lua împreună 1/3. Soluţia este logică şi se
admite în unanimitate, pentru că reprezentanţii urcă în gradul, locul şi drepturile reprezentatului
chiar şi atunci când ambii copii ar fi decedaţi sau reprezentarea ar opera în mai multe grade.
Rezerva este calculată după locurile utile la care vin reprezentanţii.
Dacă mai mulţi descendenţi de grad subsecvent vin la moştenire în nume propriu, ipoteză
care este posibilă numai dacă toţi moştenitorii în gradul I sunt nedemni sau renunţători, rezerva se
va stabili tot după numărul tulpinilor (şi nu pe capete), pentru că rezerva având un caracter legal
imperativ nu poate fi majorată prin voinţa descendenţilor şi împotriva voinţei dispunătorului, iar
pe de altă parte art. 841 C. civil, stabileşte cuantumul rezervei descendenţilor şi nu modul ei de
împărţire, care se face potrivit regulilor ce guvernează moştenirea legală. Rezerva având caracter
imperativ, nu poate fi majorată prin voinţa descendenţilor şi împotriva voinţei defunctului,
precum nu poate fi nici micşorată.
Soluţia este nuanţată în literatura juridică, precizând că în cazul venirii la moştenire a
descendenţilor de grad mai îndepărtat în nume propriu, numai stabilirea rezervei se face în
funcţie de numărul copiilor defunctului (pe tulpini), dar împărţirea rezervei între descendenţii de
grad subsecvent se face în mod egal, adică pe capete. 8 În acest sens, art. 841 C. civil, vizează
numai cuantumul rezervei, nu şi modul ei de împărţire, ceea ce se face potrivit regulilor care
guvernează moştenirea legală.

4.3. Rezerva succesorală a părinţilor (ascendenţilor privilegiaţi). Am văzut în capitolul


anterior că din clasa ascendenţilor privilegiaţi fac parte părinţii lui de cujus. Prin părinţi se înţeleg
tatăl şi mama defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie. Clasa ascendenţilor
privilegiaţi vine la succesiune în absenţa moştenitorilor din clasa I, în baza principiului priorităţii
clasei (ordinului) de moştenitori. Clasa II de moştenitori este alcătuită din ascendenţii privilegiaţi
şi colateralii privilegiaţi ori descendenţii acestora din urmă, până la gradul al IV-lea, inclusiv. Din
această clasă mixtă, doar ascendenţii privilegiaţi, adică părinţii lui de cujus sunt moştenitori
legali rezervatari. Deci colateralii privilegiaţi nu sunt rezervatari.
Cuantumul rezervei părinţilor este de ½ parte din moştenire, dacă vin ambii părinţi atât
tatăl cât şi mama lui de cujus; de ¼ parte din moştenire, dacă la moştenire vine un singur părinte.
În privinţa părintelui adoptator este de avut în vedere dacă adopţia este cu efecte depline
sau cu efecte restrânse. În cazul adopţiei cu efecte depline, raporturile de rudenie între copilul
adoptat şi părinţii săi fireşti, încetează (art. 1 şi 21 din OUG nr. 25/1997), de unde rezultă că el nu
mai are calitatea de moştenitor legal, deci nu beneficiază nici de rezerva succesorală. Dacă
adopţia se desface sau este anulată, părinţii fireşti redobândesc drepturile părinteşti, inclusiv cele
succesorale, desfiinţându-se drepturile adoptatorului.
Dacă adopţia este cu efecte restrânse, astfel cum se găsea reglementată până în anul 1997,
ea rămâne în continuare valabilă pentru adopţiile ce au fost încheiate în acest răstimp. Părinţii
fireşti îşi păstrează drepturile părinteşti alături de adoptator şi, ca atare, dreptul de a veni la
succesiunea lăsată de copilul lor adoptat. Întinderea rezervei succesorale va fi de ¼ dacă vine la
moştenire un singur ascendent privilegiat –părinte sau adoptator, şi ½ din moştenire, dacă vin la
moştenire doi, trei sau patru ascendenţi privilegiaţi (părinţi fireşti şi adoptatori împreună).
Stabilirea rezervei se face în funcţie de părintele care vine efectiv la moştenire şi
indiferent dacă vine în concurs sau nu cu colateralii privilegiaţi.

4.4. Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor


Legea 319/1944, recunoaşte soţului supravieţuitor calitatea de moştenitor rezervatar şi
regulat astfel cum este cazul şi celorlalte rude mai apropiate ale defunctului. Potrivit art. 2 din
legea nr. 319/1944, rezerva soţului supravieţuitor este de ½ din partea care îi revine ca moştenitor
legal.

8
Fr. Deak: op. cit., p. 347; D. Chirică: op. cit., p. 157
În doctrină s-a pus problema dacă reglementările Legii nr. 319/1944 nu au abrogat
implicit prevederile art. 939 din C. civil. Pentru a fi lămurit acest aspect amintim că art. 939 din
C. civil prevede ca măsură de protecţie a copiilor, atunci când dispunătorul are încheiată o nouă
căsătorie, nu va putea dărui soţului decât o parte egală cu partea legitimă a copilului ce a luat
mai puţin, şi fără ca, nici într-un caz, donaţiunea să treacă peste cuantumul bunurilor. Raţiunea
este de a ocroti interesele descendenţilor defunctului dintr-o căsătorie anterioară împotriva
liberalităţilor făcute soţului din căsătoria subsecventă, 9 pentru care textul art. 939 C. civil subzistă
şi în prezent. Situaţia este aceeaşi şi dacă alături de copiii din căsătoria anterioară există şi alţi
copii, din afara căsătoriei, sau chiar din căsătoria subsecventă, respectiv cu soţul vizat.
În acest caz, soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţii dintr-o căsătorie
anterioară a defunctului, el nu poate fi gratificat în limitele cotităţii disponibile ordinare
(obişnuite), ci doar în limitele unei cotităţi disponibile speciale, care este egală cu partea
succesorală legitimă a copilului, care a luat mai puţin, fără ca această parte să poată depăşi ¼
din moştenire.
Pentru a ajunge la acest rezultat şi pentru a-l face explicit, urmează să avem în vedere trei
operaţiuni:

a) - mai întâi se deduce rezerva soţului supravieţuitor raportată la întreaga moştenire, cât
şi a descendenţilor, stabilindu-se cotitatea disponibilă ordinară;

b) - apoi din cotitatea disponibilă ordinară se deduce cotitatea disponibilă specială, în


conformitate cu art. 939 C. civil, care trebuie să se încadreze în două limite, să nu fie mai mare
decât partea copilului care a luat mai puţin şi să nu depăşească ¼ din moştenire;

c) - diferenţa rămasă din cotitatea disponibilă ordinară şi cea specială urmează să fie
împărţită între copii şi soţul supravieţuitor potrivit regulilor moştenirii legale, adică o parte soţul
supravieţuitor şi 3 părţi copiii.
Luând ca exemplu practic ipoteza că defunctul l-a instituit pe soţul supravieţuitor legatar
universal şi vine în concurs la moştenire cu un copil dintr-o căsătorie anterioară şi mergând pe
şirul operaţiunilor descrise în precedent, raportate la întregul fracţionat în părţi divizibile, pentru a
fi mai uşor de înţeles se calculează astfel părţile care le revin:
- rezerva soţului supravieţuitor va fi de 2/16 parte, iar rezerva copilului de 14/32
(jumătate din 14/16), rezultând rezervele cumulate că sunt de 18/32. Acestea scăzute din masa
succesorală se va obţine cotitatea disponibilă ordinară care este de 14/32.
- din cotitatea disponibilă ordinară de 14/32 soţul supravieţuitor va putea primi numai ¼,
adică mai puţin decât această cotitate disponibilă ordinară, raţiunea fiind de a proteja copilul din
căsătoria anterioară împotriva liberalităţii excesive;

- diferenţa dintre 14/32 şi 2/8, revenind 6/32 din moştenire, urmează să se împartă între
copil şi soţul supravieţuitor potrivit art. 1 din Legea nr. 319/1944. Aşadar, soţul va primi 2 din
6/32 (adică mergând cu multiplicarea corespunzătoare 6/128), iar copilul va primi 6 din 6/32,
(adică după aceleaşi reguli de multiplicare pentru o mai uşoară înţelegere 18/128).
În final se ajunge la concluzia că soţul supravieţuitor va cumula rezerva de 2/16
(respectiv a opta parte); ¼ parte din cotitatea disponibilă specială şi 6/128 diferenţa cuvenită din
restul de 6/32, deci în total 54/128 parte.
Copilul din căsătoria anterioară va cumula 14/32 rezerva sa succesorală şi 18/128
diferenţa cuvenită din restul de 6/32, adică în total 74/128 din totalul moştenirii.

9
L. Stănciulescu: op. cit., p. 179-180
La efectuarea acestui calcul, pentru determinarea cotelor se are în vedere mai întâi
numărul copiilor care acceptă moştenirea, la numărul lor se adaugă o unitate (soţul
supravieţuitor), după care se va împărţi moştenirea la numărul astfel rezultat.
Într-o explicare făcută pe baza unei expresii valorice dacă avem în vedere un patrimoniu
al moştenirii de 240 milioane lei, la care bunăoară vin 2 copii (unul din căsătoria anterioară şi al
doilea din căsătoria subsecventă) în concurs cu soţul supravieţuitor dintr-o căsătorie ulterioară.
Făcând operaţiunile în ordinea arătată rezultă o cotitate disponibilă specială de 80 milioane lei,
după:
x)

2 4 0 m il.
= 8 0 m ilio a n e (d e p ă ş e ş te u n s fe r t d in m o ş te n ir e
2 (A + B ) + 1 (S ) c a r e e s t e d e 6 0 m ilio a n e )
de unde rezultă că de cujus putea gratifica pe soţul supravieţuitor din ultima căsătorie cu cel mult
60 mil. lei (cotitate disponibilă specială) mai puţin de 80 mil. lei (cotitate disponibilă ordinară).
În privinţa raportului dintre cotitatea disponibilă specială şi cotitatea disponibilă ordinară
este de reţinut că acestea nu se cumulează.
Grija legiuitorului pentru copiii care vin efectiv la moştenire în concurs cu soţul dintr-o
căsătorie subsecventă în obţinerea cotităţii disponibile speciale este cantonată între două limite:
pe de o parte, să nu fie mai mare decât partea copilului care a luat mai puţin nefiind gratificat şi,
pe de altă parte, să nu depăşească ¼ parte din moştenire.
În literatura de specialitate se consideră că dispoziţiile art. 939 C. civil au rămas în
vigoare şi după adoptarea Legii nr. 319/1944, fără să fie abrogate nici expres, nici implicit. De
aici concluzia, afirmată deja, că cele două cotităţii disponibile nu se cumulează, ci că cea specială
se deduce din cea generală. Din diferenţa rezultată între cotitatea disponibilă ordinară (mai mare)
şi cotitatea disponibilă specială (mai mică), de cujus poate face liberalităţi terţilor, în cadrul
acestor limite nefiind încălcată rezerva copiilor. Cotitatea disponibilă specială se impută asupra
cotităţii disponibile generale. Liberalităţile făcute soţului supravieţuitor nu pot depăşi cotitatea
disponibilă specială 10, care este arătată de text în limitele de cel mult cât primeşte copilul care ia
cel mai puţin şi nicidecum mai mult de o pătrime (quartul bunurilor).
În toate celelalte ipoteze apreciate ca obişnuite legiuitorul are în vedere că partea din
moştenire a soţului supravieţuitor depinde de clasa de moştenitori cu care vine în concurs, pentru
care este necesar să se stabilească gradul de rudenie al legatarului cu persoana decedată care a
făcut liberalitatea.11 În raport de aceasta, rezerva va fi de o cotă fixă variabilă astfel:

a)- în concurs cu descendenţii moştenitori din clasa I cota este de ¼ din moştenire,
urmând ca rezerva să fie jumătate din această pătrime (1/2 din ¼ = 1/8 din moştenire);

b)- în concurs cu părinţii (ascendenţii privilegiaţi) şi cu colateralii privilegiaţi, indiferent


de numărul acestora, partea din moştenire este de 1/3, iar rezerva va fi jumătate din această
treime (1/2 din 1/3 = 1/6 din întreaga moştenire);

c)- în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi (fie doar unul dintre aceştia) sau numai cu
colateralii privilegiaţi (ori cu descendenţii acestora din urmă), partea din moştenire este de ½, şi
urmează ca rezerva să fie de jumătate din ½ (jumătate din jumătate, adică ½ din ½ = 1/4 din
moştenire);

x)
2(A+B) –cei doi copii; 1 (S) soţul supravieţuitor din căsătoria subsecventă.
10
Pentru alte detalii: Fr. Deak: op. cit., p. 362-364; D. Chirică: op. cit., p. 166-172; L. Stănciulescu: op.
cit., p. 181-182.
11
Trib. Supr.: S. civ., Dec. nr. 578/1986, în C. D. 1986, p. 81-82
d)- în concurs cu ascendenţii ordinari, partea din moştenire este de ¾, şi urmează ca
rezerva să fie de jumătate din ¾ (1/2 din ¾, deci rezultă =3/8 din moştenire, rezerva soţului
supravieţuitor);

e)- în lipsa oricăror moştenitori legali din cele patru clase, rezerva va fi de ½ (jumătate)
din întreaga moştenire.
Rezerva soţului supravieţuitor prezintă unele particularităţi faţă de rezerva celorlalţi
moştenitori:

a/1)- se atribuie individual, ea se calculează distinct de rezerva celorlalţi moştenitori


rezervatari cu care poate veni în concurs, cu alte cuvinte nu se atribuie colectiv, ci se impută
asupra întregului, ca o primă operaţiune;

b/1)- reprezintă o cotă fixă de jumătate dintr-o cotă variabilă, care este diferită în funcţie
de clasa de moştenitori cu care vine în concurs;

c/1)- nu este o fracţiune calculată asupra moştenirii direct, precum este cazul
descendenţilor, ci o fracţiune calculată din partea ce îi revine ca moştenitor legal.
Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor se calculează exclusiv asupra cotităţii
disponibile, pe care o va micşora, fără a aduce vreo atingere rezervei cuvenite altor rezervatari;
prin instituirea ei, nu s-a urmărit defavorizarea celorlalţi moştenitori rezervatari. 12
Drepturile în calitate de rezervatar ale soţului supravieţuitor, astfel cum au fost analizate
în acest paragraf, sunt avute în vedere numai cele conferite de Legea nr. 319/1944, art. 1, şi nu pot
intra în discuţie acele drepturi ale sale cu destinaţie specială asupra bunurilor aparţinând
gospodăririi casnice şi a darurilor de nuntă, pe care legea i le atribuie cu titlu aparte de moştenitor,
atunci când vine la moştenire în concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii lui de cujus,
conform art. 5 din Legea nr. 319/1944 şi alături de aceasta, cumulată cu condiţia ca testatorul să
nu fi dispus de ele.

4.5. Sancţiunea cotităţii disponibile speciale. În principiu, sancţiunea încălcării


dispoziţiilor art. 939 C. civil este reducerea (reducţiunea) testamentului, adică restrângerea
liberalităţilor făcute de defunct soţului supravieţuitor în limitele cotităţii disponibile speciale.
Reducţiunea poate fi cerută numai de descendenţii în favoarea căror este reglementată şi
numai dacă aceştia vin efectiv la moştenire.
Dacă liberalitate a fost făcută într-o formă simulată, sancţiunea va fi mai puternică decât
reducţiunea în limita cotităţii disponibile, anume actul fiind lipsit de o cauză licită şi morală,
sancţiunea va fi nulitatea absolută şi totală a liberalităţii. Aici suntem în prezenţa unei intenţii de
fraudare a drepturilor descendenţilor defunctului, iar nu doar o simplă depăşire a cotităţii
disponibile speciale. Reclamantul trebuie să dovedească în condiţiile dreptului comun că sunt
persoane interpuse sau faptul deghizării. Intenţia de fraudare a drepturilor descendenţilor lui de
cujus, sau simularea prin acte de donaţie deghizate, este prezumată de lege în sensul că sunt
persoane interpuse, copii dintr-o altă căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, ai soţului
supravieţuitor, precum şi rudele lui pe care le-ar fi putut moşteni în momentul când face
liberalitatea, în condiţiile art. 941 C. civil.

5. Stabilirea masei succesorale. Calculul rezervei şi al cotităţii disponibile


5.1.Atunci când la moştenire vin moştenitori rezervatari, moştenirea cuprinde, după cum
am analizat, o parte care este rezerva succesorală, care este indisponibilă pentru că de cujus nu

12
D. Macovei: op. cit., p. 445; Fr. Deak: Stabilirea drepturilor succesorale… articol în R.R.D. nr. 4/1989,
p. 33-35
poate dispune, şi o altă parte, cotitatea disponibilă, cu privire la care cel ce lasă moştenirea este
liber să facă acte de liberalitate potrivit dorinţei sale.
Rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă constituie împreună masa moştenirii
(succesiunii). Pentru a determina în mod concret rezerva şi cotitatea disponibilă, este necesar să
fie determinată masa succesorală, care nu se confundă cu averea efectiv lăsată de defunct la data
decesului; ea constituie masa de calcul la care se raportează drepturile moştenitorilor rezervatari,
adică rezerva care se va separa de cotitatea disponibilă la început abstract.
Masa de calcul este determinată în condiţiile art. 849 C. civil, fiind necesare trei
operaţiuni succesive şi anume:

a) stabilirea activului brut al moştenirii, prin determinarea valorii bunurilor existente în


patrimoniul celui care lasă moştenirea la data deschiderii moştenirii;

b) obţinerea activului net, prin scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor
existente;

c) reunirea fictivă, pentru efectuarea calculelor la activul net al moştenirii a valorii


donaţiilor făcute de defunct în timpul vieţii;

a/1) stabilirea activului brut al moştenirii prin evaluarea bunurilor existente în


patrimoniul lui de cujus. este prima operaţiune ce presupune identificarea tuturor bunurilor
mobile (corporale sau incorporale), imobile, creanţele în care sunt incluse şi cele pe care
defunctul le avea împotriva moştenitorilor, precum şi bunurile de care defunctul a dispus prin
legate sau donaţiuni de bunuri viitoare. Este vorba de toate acele bunuri care se aflau în
patrimoniul celui care lasă moştenirea şi la decesul acestuia, sau care ar trebui să fie (creanţele la
scadenţă, dar neachitate).
Prin excepţie de la regulă, nu intră în această operaţiune: drepturile viagere care se sting
odată cu moartea titularului; fructele naturale şi fructele civile percepute ori încasate după
deschiderea moştenirii de către posesorul de bună-credinţă; investiţii şi sporuri de valoare
concrete aduse de moştenitori unor bunuri; bunurile lipsite de valoare patrimonială (fotografii,
diplome, amintiri de familie); bunuri care nu fac obiect al transmiterii prin moştenire (dreptul la
imagine, de ocupare a unui post).
Evaluarea se face după valoarea de circulaţie şi de piaţă (valoare reală) din momentul
deschiderii moştenirii, astfel prevăzând art. 849 C. civil, pentru stabilirea activului brut al
moştenirii. În prezent evaluările trebuie să se facă ţinând seama de indicele de inflaţie al monedei
naţionale.

b/1) Obţinerea activului net prin scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor
existente. Este operaţiunea care presupune scăderea din activul brut al moştenirii a pasivului
acesteia, care constă din obligaţiile care grevează patrimoniul obiect al transmisiunii. Nu pot fi
deduse din activul brut: obligaţiile care se sting prin moartea defunctului (ex. obligaţia de
întreţinere); obligaţiile morale; obligaţiile sub condiţie suspensivă deoarece acestea nu s-au
născut, obligaţiile sub condiţia rezolutorie dacă condiţia s-a îndeplinit.
Datoriile celui care lasă moştenirea care s-au stins prin confuziune cu creanţa împotriva
moştenitorilor acceptanţi, de asemeni, se vor scădea din activ, pentru că în activ se va înscrie
creanţa pe care moştenitorul o datorează succesiuni conform punctului anterior.
Vor fi scăzute din activul brut şi sarcinile succesiunii, care s-au născut după data
deschiderii moştenirii: cheltuieli de înmormântare, de pomenirea defunctului, cele generate de
procedura succesorală, transportarea bunurilor la masa netă etc.
La o primă lectură a art. 849 c. civil ar putea rezulta interpretarea că pasivul moştenirii ar
trebui să se scadă după reunirea fictivă a valorii donaţiilor la valoarea bunurilor existente. Însă
pasivul succesoral se va scădea înainte de a se face operaţiunea următoare (reunificarea
donaţiilor). Raţiunea acestei inversări îşi are explicaţia în faptul că numai bunurile existente la
deschiderea moştenirii constituie gajul creditorilor succesiunii, nu şi donaţiile care se reunesc
fictiv, valoric doar, la valoarea bunurilor existente. Altfel, la moştenirile insolvabile, aceasta ar
duce la micşorarea sau chiar desfiinţarea nejustificată a cotităţii disponibile. Trebuie să rămână
avere succesorală doar ceea ce rezultă după plata datoriilor.

c/1) Reunirea fictivă, pentru calculul activului net a valorii donaţiilor făcute de defunct
în timpul vieţii. Realizarea activului net al moştenirii presupune întregirea cu valoarea bunurilor
donate de către defunct în timpul vieţii. Aceasta implică reunirea fictivă, valorică, doar prin
operaţiuni de calcul şi deci nu prin aducerea materială, efectivă a bunurilor obiect al donaţiilor pe
care defunctul le-a făcut în timpul vieţii.
În conformitate cu art. 849 C. civil, reunirea se face în raport cu starea bunurilor din
momentul donaţiei şi la valoarea pe care acestea o au în momentul decesului lui de cujus.
Adunarea prin calcul are scopul de a verifica dacă liberalităţile inter vivos şi mortis causa se
încadrează ori nu în limitele cotităţii disponibile. Numai dacă această cotă a fost depăşită se va
putea pune problema readucerii, în natură sau prin echivalent la masa succesorală a bunurilor
dăruite. Însă reunirea fictivă este necesară consecinţă a prevederilor dispoziţiilor legale prin care
se asigură rezerva succesorală, dispoziţii imperative şi atunci nu pot fi exceptate de la reunirea
fictivă prin voinţa donatorului. Chiar dacă donaţia este scutită de raport, valoarea ei se adaugă la
masa de calcul a rezervei, deci nu are importanţă dacă în mod concret donaţia este sau nu supusă
raportului.
În cazul donaţiei cu sarcini, donaţia se reuneşte la activul net al moştenirii, la valoarea
bunului donat şi valoarea sarcinii.13
De asemeni, intră în masa de calcul şi bunurile care au făcut obiectul unei împărţeli de
ascendent şi chiar donaţiile de mică valoare, făcute din veniturile dispunătorului în timpul vieţii
acestuia.
Nu vor face obiectul reunirii fictive, următoarele gratuităţi, întrucât reprezintă cheltuieli
obişnuite sau îndeplinirea unor obligaţii sociale sau morale ale dispunătorului faţă de cel
gratificat:
- cheltuielile de hrană, întreţinere, învăţătură făcute în folosul descendenţilor sau al
soţului;
- darurile de nuntă, făcute la data celebrării căsătoriei beneficiarului;
- darurile obişnuite şi pomenile care sunt săvârşite pentru a satisface unele obligaţii
sociale (onomastici, festivităţi);
- darurile obişnuite făcute de dispunător cu ocazia participării la botezuri, nunţi pentru că
sunt făcute pentru onoare sau prestigiu;
- donaţiile cu sarcini sau remuneratorii (plăţi din recunoştinţă).
De la această operaţiune sunt exceptate bunurile care au făcut obiectul unor acte juridice
cu titlu oneros încheiate de cel care lasă moştenire, afară de situaţia când moştenitorii rezervatari
invocă şi dovedesc că ar fi vorba de o donaţie deghizată. În acest sens, art. 845 C. civil instituie în
favoarea moştenitorilor rezervatari o prezumţie de gratuitate atunci când actul este în aparenţă
oneros, atunci, dar cel care lasă moştenirea a înstrăinat unui succesibil în linie dreaptă, în
schimbul unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului. 14 Prezumţia de gratuitate poate fi
invocată numai de moştenitorii rezervatari, cu excepţia succesibililor în linie dreaptă care au
consimţit la aceste înstrăinări. Prezumţia de donaţie, instituită de lege (art. 845 C. civil) prevăzută
în favoarea moştenitorilor rezervatari este o prezumţie relativă, în sensul că înstrăinarea făcută cu
13
I.Rosetti-Bălănescu, Al Băicoianu: op. cit., p. 709; D. Chirică: op. cit., p. 178; Fr. Deak: op. cit., p.
370-371.
14
Trib. Supr.: S. civ., Dec. nr. 2217/1971, în R.D.R nr. 9/1972, p. 160; Idem: Dec. nr. 1408/1973, în R.R.D.
nr. 1/1974, p. 159.
titlu oneros unui succesibil în linie dreaptă, reprezintă o donaţie, dacă înstrăinarea s-a făcut cu
rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere, iar deghizarea nu este invocată de un
moştenitor în linie dreaptă care să fi consimţit la încheierea actului, atunci când s-a încheiat
pentru că nu poate invoca propria turpitudine.
Pentru a calcula rezerva succesorală şi implicit a cotităţii disponibile se vor efectua cele
trei operaţiuni analizate mai sus, obţinând masa de calcul prin: stabilirea valorii bunurilor
existente în patrimoniul defunctului la deschiderea moştenirii (activul brut); pasivul moştenirii,
constând din valoarea datoriilor defunctului şi în fine, adăugând fictiv la activul rezultat, valoarea
donaţiilor.

5.2. Imputarea liberalităţilor şi cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă


Am văzut că masa succesorală are două componente: rezerva succesorală şi cotitatea
disponibilă. Imputarea liberalităţilor desemnează modalitatea de a se socoti liberalităţile făcute
de cel care lasă moştenirea fie asupra rezervei, fie asupra cotităţii disponibile.
Pentru a cunoaşte cum se impută liberalităţile, trebuie făcută distincţie după cum cel
gratificat, este, sau, dimpotrivă, nu este moştenitor rezervatar, iar dacă este moştenitor rezervatar
a renunţat sau a acceptat succesiunea.
a) Dacă cel gratificat este renunţător la moştenire, atunci el pierde retroactiv dreptul la
moştenire, şi tot astfel şi la rezervă, care este o parte a moştenirii, şi va deveni străin de
moştenire. Moştenitorul cu vocaţie de renunţător păstrează donaţia primită de la defunct sau poate
pretinde legatul care i s-a făcut în limitele cotităţii disponibile (art. 752 C. civil). Liberalitatea
făcută în favoarea lui este ca orice altă liberalitate făcută unui străin, ea nu se poate imputa decât
asupra cotităţii disponibile, fiind reductibilă în cazul în care ar depăşi această cotitate. Prin
renunţare pierde calitatea de rezervatar, păstrând-o în schimb pe aceea de donatar, precum şi pe
aceea de legatar dacă este acceptant al testamentului. La o eventuală calculare a rezervei
succesorale drepturile lui vocative nu mai există şi, deci, nu se mai discută. Moştenitorul legal
care este şi beneficiarul unui legat are opţiunea de a opta pentru una dintre ele, prin derogare de la
caracterul indivizibil al actului de opţiune succesorală.
Fostul rezervatar nu poate pretinde să cumuleze cotitatea disponibilă cu rezerva, în sensul
de a păstra liberalitatea între limitele cotităţii disponibile şi ale părţii sale din rezervă, adunate la
un loc, fiindcă, este logic, el a pierdut retroactiv, o dată cu calitatea de moştenitor, şi dreptul la
acea parte din moştenire care este rezerva.
Pentru că cel gratificat este o persoană străină de moştenire, liberalitatea primită se va
imputa asupra cotităţii disponibile. În ipoteza că partea disponibilă ar fi depăşită, liberalitatea va
fi supusă reducţiunii, în măsura în care încalcă rezerva.

b) Dacă moştenitorul rezervatar este acceptant atunci este necesar a se face deosebire
după cum liberalitatea este sau nu supusă raportului. Prin raportul donaţiei se înţelege acea
obligaţie pe care o au anumiţi moştenitori legali de a readuce la masa succesorală bunurile pe
care le-au primit cu titlu de donaţie, de la cel care lasă moştenirea. Se prezumă de legiuitor că
aceste donaţii reprezintă un avans din moştenire, dacă voinţa donatarului nu dispune expres altfel.
Dacă donaţia este scutită de raport, atunci ne aflăm în faţa unui da definitiv, preciputar,
pe care cel care face donaţia poate să o lase numai din disponibil. Dacă liberalitatea primită de
moştenitorul rezervatar este scutită de raport, ea se va imputa asupra cotităţii disponibile, iar dacă
liberalitatea depăşeşte această cotitate, diferenţa se impută asupra părţii din rezerva care se
cuvine moştenitorului. Aşadar, moştenitorul cumulează cotitatea disponibilă cu partea sa din
rezervă, şi în ce-l priveşte, nu se impută.
Nu sunt supuse raportului legatele, donaţiile făcute expres cu scutire de raport şi cele făcute
părinţilor, acesta este un dar definitiv, preciputar.
În principiu, atât reducţiunea cât şi raportul se fac în natură, legea civilă română permite
să se facă şi în valoare (art. 851. 855 şi 770 C. civil).
Dacă liberalitatea primită de moştenitorul rezervatar este supusă raportului, imputarea se va face
asupra rezervei. Se consideră că donaţia a fost un avans asupra moştenirii, avans care se
presupune că s-a făcut din partea succesorală la care avea dreptul. Imputarea se face asupra părţii
din rezervă la care are dreptul cel gratificat, cotitatea disponibilă rămânând la dispoziţie fie pentru
alte liberalităţi, fie pentru a fi deferită după devoluţiunea legală a moştenirii.
Dacă donaţia depăşeşte partea de rezervă cuvenită moştenitorului, diferenţa se va imputa
asupra cotităţii disponibile, moştenitorul cumulând partea sa din rezervă cu cotitatea disponibilă.
Donaţia va reintra în masa succesorală şi se va împărţi între toţi moştenitorii, din ea va primi
potrivit cotei sale inclusiv moştenitorul beneficiar al donaţiei care a raportat-o. Cu alte cuvinte el
primeşte bunul (sau masa de bunuri) atât ca donatar (beneficiar de bunuri) cât şi în calitate de
moştenitor, pentru cealaltă parte. O parte din donaţie a primit-o în această calitate de beneficiar al
liberalităţii, însă o altă parte din donaţie o primeşte în calitate de moştenitor, în limitele părţii
succesorale ce i se cuvine, pentru că în această privinţă s-a depăşit cotitatea (şi a încălcat rezerva
cu această parte din donaţie) şi de aceea donaţia a fost parţial desfiinţată.

6. Reducţiunea liberalităţilor excesive


6.1. Noţiune şi reglementare. Prin reducţiune se înţelege acea sancţiune civilă, specifică
dreptului succesoral care se aplică în cazul în care liberalităţile (donaţiile şi legatele) făcute de
către de cujus aduc atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari, încălcându-le rezerva conferită
de lege. În acest sens, art. 847 C. civil “ liberalităţile prin acte între vii sau prin testament, cât
vor trece peste cotitatea disponibilă, vor fi reduse la această parte”

6.2. Persoane îndreptăţite. Dreptul de a cere reducţiunea liberalităţilor excesive aparţine


moştenitorilor rezervatari, mijlocul procedural este acţiunea în reducţiune. Aceasta este
îndreptată împotriva donatarilor şi legatarilor. Acţiunea pornită de moştenitorii rezervatari poate fi
continuată de succesorii acestora şi cei care le înfăţişează drepturile, nu însă şi de către alte
persoane care ar avea alte interese, cum ar fi creditorii defunctului, alţi legatari etc.
Dreptul la reducţiune poate fi exercitat şi prin excepţia în reducţiune, cu ocazia apărărilor
pe care şi le fac, în cazul în care bunul care face obiectul liberalităţilor nu a fost încă predat celui
gratificat. Moştenitorii rezervatari sunt de regulă deţinătorii bunurilor din moştenire şi pe calea
excepţiei în reducţiune vor refuza să execute liberalităţile.
Acţiunea în reducţiune are caracter personal patrimonial şi este prescriptibilă în termen de
3 ani potrivit art. 3 din Decr. nr.167/1958. Acţiunea introdusă de unul dintre moştenitorii
rezervatari nu profită celorlalţi rezervatari; fiind o acţiune strict personală, titularul acţiunii are un
drept propriu, personal.
Există opinii care dau şi creditorilor moştenitorilor rezervatari dreptul de a intenta
acţiunea în reducţiune pe calea acţiunii oblice, bazându-se pe caracterul patrimonial al acesteia. 15
Nimic nu împiedică părţile ca, în baza dreptului de a dispune liber de bunurile lor,
reducţiunea liberalităţilor excesive să o poată realiza şi prin învoiala părţilor care pot tranzacţiona,
achiesa atât pe cale extrajudiciară cât şi judiciară. Extrajudiciară are loc în faţa notarului public,
astfel cum prevede art. 82 din Legea nr. 36/1995, când acesta, cu acordul tuturor moştenitorilor,
va reduce liberalităţile excesive până la limita legală. Dacă părţile nu cad de acord, litigiul
urmează a fi soluţionat pe cale judecătorească, conform art. 78 din Legea nr. 36/1995.
Acordul moştenitorilor este în principiu admisibil şi poate interveni în orice fază, inclusiv
în faţa instanţei de judecată. Ei pot să renunţe la reducţiune, precum pot stabili şi o modalitate
concretă a reducţiunii, în măsura în care nu este o prohibiţie expresă a legii, învoiala lor având
valoarea şi efectele unui act juridic.16

15
L. Stănciulescu: op cit., p. 188
16
Trib. jud. Suceava: Dec nr. 828/1971, publ. în R.R.D. nr. 6/1972, p. 166
6.3. Ordinele reducţiunii liberalităţilor excesive. În ipoteza în care există o pluralitate de
liberalităţi – legate, donaţii -, se pune problema de a şti şi care va fi ordinea în care acestea se vor
reduce. Codul civil, în art. 850, 852 şi 853, stabileşte următoarea ordine de reducţiune:

a) Legatele se reduc înaintea donaţiilor, care este o dispoziţie imperativă, consecinţă a


principiului irevocabilităţii donaţiilor. Art. 850 din c. civil justifică această regulă, pentru că legatele
sunt ultimele liberalităţi făcute de defunct. Logic este, ca fiind cele care au depăşit cotitatea
disponibilă şi au încălcat rezerva, ele să fie reduse mai întâi. Liberalităţile anterioare, adică cele mai
vechi, cum este logic, se prezumă astfel că au fost făcute în limitele cotităţii disponibile. Dispunătorul
nu poate inversa ordinea liberalităţilor, pentru că ar însemna că indirect a revocat ceea ce iniţial a
donat. Este o regulă cu caracter imperativ şi, deci, orice clauză contrară este nulă.
b) Legatele se reduc toate deodată şi proporţional, în conformitate cu art. 852 C. civil,
întrucât toate liberalităţile mortis causa îşi produc efectele numai după deschiderea moştenirii. Toate
legatele îşi produc efectele deodată, la aceeaşi dată: data deschiderii moştenirii; tot atunci operează şi
reducţiunea. Indiferent de obiectul lor, universale, cu titlu universal sau cu titlu particular, luate
singure sau reunite cu donaţiile făcute de de cujus, fără să prezinte vreo importanţă dacă sunt
prevăzute în acelaşi testament sau în testamente diferite, sunt supuse reducerii simultane şi
proporţional cu valoarea lor; de exemplu, sunt două dispoziţii testamentare, una într-un testament
autentic şi o clauză testamentară pentru depunerile CEC:
Regula aceasta, care se bazează pe voinţa prezumată a testatorului, are numai un caracter
dispozitiv şi nu imperativ, adică se întemeiază pe prezumţia că defunctul a dorit să stabilească o
anumită ordine în reducţiunea legatelor. Această ordine poate să fie stipulată în mod expres sau poate
să fie implicită. Drept urmare, testatorul poate dispune că un legat preferat prin voinţa dispunătorului
va fi redus numai dacă rezerva nu a fost întregită prin reducerea celorlalte legate.

c) Donaţiile se reduc succesiv în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă (art.
850 al. 2 C. civil). Se prezumă că cea din urmă voinţă a defunctului sau ultimele donaţii (cele mai
vechi) sunt făcute cu depăşirea cotităţii disponibilului (Qui prior este tempore, potior este juve).
În acest sens art. 850 alin. 2 C. civil prevede: “Reducţiunea va începe de la cea din urmă
donaţiune, după săvârşirea acesteia se va trece îndată la cea de a doua după dânsa şi aşa mai
departe, până la cea mai veche donaţiune.” Aceste dispoziţii au caracter imperativ, principiul
irevocabilităţii donaţiilor este de ordine publică. Dacă au fost făcute donaţii după epuizarea cotităţii
disponibile, acestea se reduc în întregime, cele care depăşesc numai în parte disponibilul se reduc
numai parţial, în măsura în care constituie excedent de la cotitatea disponibilă.
În cazul donaţiilor care au aceeaşi dată, se admite că ele se reduc simultan în mod
proporţional cu valoarea lor, în acest caz donatarul având dreptul să stabilească şi o altă ordine pe care
el o preferă în privinţa reducţiunii lor în măsura necesară întregirii rezervei.
În legătură cu stabilirea datei când s-a făcut actul de donaţie trebuiesc făcute anumite
distincţii, în practică uneori apărând dificultăţi pentru stabilirea cu certitudine a datei donaţiei.
În cazul donaţiei făcute prin act autentic, data este indicată în încheierea de autentificare; la
cele făcute în forme neautentice, data în raport de care se hotărăşte reducţiunea are ca element de
stabilire momentul în care actul a primit dată certă, potrivit art. 1182 C. civil, care poate fi cel mai
târziu la data morţii donatorului. Dacă este vorba de dar manual care se face fără întocmire de
înscrisuri, el are ca dată momentul când se produce remiterea materială a bunului, care în caz de
divergenţă poate fi stabilit prin orice mijloc de probă.
O situaţie aparte o prezintă donaţiile de bunuri viitoare şi cele încheiate având la bază un act
juridic încheiat sub condiţie suspensivă sau rezolutorie. Donaţii de bunuri viitoare pot fi fructele
nepercepute, recoltele neculese.
În cazul când obiect al donaţiei este un bun care nu se află în patrimoniul dispunătorului
(donaţii de bunuri viitoare), situaţia este asemenea legatelor revocabile. Astfel se vor reduce simultan
cu acestea, potrivit aceloraşi reguli deja arătate, adică proporţional cu valoarea lor, căci dreptul
donatarului de bunuri viitoare devine irevocabil numai la deschiderea moştenirii, la fel ca şi dreptul
legatarului.
În privinţa donaţiilor încheiate prin act sub condiţie suspensivă sau rezolutorie, sunt două
faze, prima dacă se realizează condiţia care priveşte însăşi valabilitatea actului, iar odată declarat
valid, acel moment se consideră ca dată a acestuia, pentru că poate să-şi producă efectele propuse.
În fine, în situaţia în care unul dintre donatarii supuşi reducţiunii este insolvabil, va fi
sacrificat şi supus reducţiunii donatarul anterior în interesul ocrotirii efective a rezervei, urmând să fie
redusă donaţia acestuia.17

6.4. Efectele reducţiunii. O primă deosebire care trebuie făcută în privinţa efectelor
reducţiunii este aceea dacă reducţiunea se referă la legat sau la donaţie.

a) În cazul legatelor, reducţiunea are ca efect caducitatea legatului. El devine ineficace, în tot
sau în parte, după caz, în măsura cerută pentru întregirea rezervei. Ineficacitatea parţială intervine şi în
cazul exheredării directe a unui moştenitor rezervatar.
Dacă legatul este universal, rezervatarul este îndreptăţit să opună legatarului excepţia
reducţiunii şi nu-i va preda, după efectuarea operaţiunii de reducere, decât disponibilul. Aceasta va
duce la naşterea stării de indiviziune între rezervatar şi legatarul universal.
Dacă legatele sunt cu titlu particular, ca o consecinţă a reducerii lor proporţionale,
rezervatarul nu va trebui să aştepte ca disponibilul să fie epuizat pentru a opune excepţia în reducţiune.
El o va face de la prima cerere de predare a legatului (a oricărui legat) pentru a-şi asigura rezerva.
Dacă dispunătorul a instituit atât legatari universali cât şi legatari particulari, în această
ipoteză, excepţia în reducţiune va fi opusă de două ori. Odată de către rezervatar legatarului universal
şi apoi, urmează a se opune acesta legatarilor particulari, pentru bunurile care le-au fost instituite legat.

b) În cazul donaţiilor, reducţiunea are ca efect rezoluţiunea totală sau parţială a liberalităţii.
Bunurile donate, prin acte între vii, se află în posesiunea donatarilor. Moştenitorii rezervatari vor putea
solicita reconstituirea dreptului la rezervă numai prin promovarea acţiunii în reducţiune, ale cărei
efecte se produc retroactiv de la data deschiderii succesiunii.
Donatarul care se află în posesia bunurilor supuse reducţiunii va fi ţinut la restituirea fructelor
percepute sau scadente, numai de la data când a fost pus în întârziere (prin notificarea oficială trimisă
în numele moştenitorului rezervatar sau prin acţiunea de chemare în judecată), moment din care se
consideră posesor de rea-credinţă. Până la acea dată este considerat posesor de bună-credinţă.
Productele se restituie în totalitate, fără nici o distincţie, între buna sau reaua credinţă, pentru că ele
afectând însăşi substanţa bunului care le produce, se consideră că fac parte din acesta.
Rezervatarii au dreptul să pretindă restituirea bunurilor în natură. Dacă bunul a fost înstrăinat,
grevat cu sarcini împovărătoare, nu se mai găseşte în materialitatea lui, fiind distrus, pierit din culpa
debitorului, consumat, transformat prin subrogaţie reală etc., rezerva se reconstituie prin echivalent.
Reducţiunea nu poate să aducă nici o atingere înstrăinărilor sau grevărilor făcute de donatar înainte de
moartea donatorului (care este cel care lasă moştenirea). Dacă actul de înstrăinare sau grevare este
posterior datei când moştenirea s-a deschis, moment în care se întregeşte rezerva prin efectul
reducţiunii, el nu poate fi opus cu succes moştenitorului rezervatar care la data actului nu era
proprietar. Actul subsecvent va fi reziliat pentru că dispare prima operaţiune juridică pe care acesta s-a
bazat, ca o aplicare a principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.
De la regula că în urma reducţiunii donaţiilor moştenitorul rezervatar are dreptul la restituirea
în natură a bunurilor sunt câteva excepţii care fac ca reducţiunea să se facă prin echivalent:

a/1) când bunul donat a pierit din culpa donatarului sau este un bun fungibil sau consumtibil
(art. 526 C. civil), aspect deja amintit mai sus;

17
M. Eliescu: op. cit., p. 370
b/1) când donaţia excesivă s-a făcut soţului supravieţuitor sau unui descendent cu scutire de
raport, clauză de scutire prevăzută expres în actul de donaţie (art. 851 C. civil);

c/1) când donaţia a avut ca obiect dreptul de proprietate asupra unui imobil, cu privire la care
efectele faţă de terţi au fost realizate prin înscrierea în cartea funciară (art. 19 din Decr. 115/1938 şi
art. 22 din Legea nr. 7/1996). Donaţia a fost făcută fără scutire de raport, iar partea supusă reducţiunii
este mai mică decât jumătate din valoarea imobilului, când se va da echivalent bănesc sau prin luare
mai puţin de către donatar din celelalte bunuri ale masei moştenirii.18 Publicitatea dreptului devine
opozabilă prin înscrierea în cartea funciară.

d/1) când moştenitorul a dobândit obiectul donaţiei cu sarcina unei rente viagere sau cu
rezerva uzufructului (art. 845 C. civil). Dreptul real care îl grevează încă dinainte de deschiderea
moştenirii, face ca restituirea în natură să devină imposibilă.
În toate situaţiile de reîntregire prin echivalent, valoarea ei va fi la preţuirea de circulaţie din
momentul deschiderii moştenirii.19 În prezent preţurile se actualizează potrivit indicelui de inflaţie al
monedei naţionale.
Un tratament juridic aparte îl acordă art. 844 C. civil, liberalităţii –donaţie sau legat -, care are
ca obiect dreptul de uzufruct sau o rentă viageră a cărei valoare trece peste cotitatea disponibilă,
moştenitorii rezervatari au alegerea de a executa aceste dispoziţii sau de a abandona proprietatea
cotităţii disponibile. Cu alte cuvinte, moştenitorii rezervatari au un drept de opţiune: fie să execute
liberalitatea, fie să predea celui gratificat proprietatea cotităţii disponibile. Opţiunea se poate realiza fie
expres, fie tacit, prin neatacarea donaţiei sau prin executarea legatului. Odată exprimată opţiunea, nu
se mai poate reveni asupra ei. Soluţia reglementată de art. 844 C. civil este rezonabilă pentru ambele
părţi, deoarece rezervatarul execută sau nu atacă donaţia, iar gratificatul primeşte ce i-a fost dăruit în
mod definitiv.20 Prin ultima ipoteză se va transforma dreptul de uzufruct sau de rentă viageră în
deplină proprietate, dacă gratificatul este el însuşi unul dintre moştenitorii rezervatari, cumulând
cotitatea disponibilă cu propria lui rezervă. Textul art. 844 C. civil, îşi găseşte aplicabilitate dacă
defunctul a făcut o singură liberalitate, ea nu are caracter de ordine publică şi, deci, părţile se pot
înţelege asupra unei alte modalităţi de rezolvare a relaţiei dintre rezervă şi cotitatea disponibilă. 21
Opţiunea manifestată în acest sens de către moştenitorul rezervatar nu are nici o legătură cu voinţa
donatorului şi nu este necesar ca acesta să fi inclus în actul de donaţie clauza că donaţia nu este supusă
raportului şi nu are nici o legătură cu prezumţia că prin donaţie s-au dat moştenitorului anticipat unele
bunuri.

18
Trib. Supr.: S. civ., Dec. nr. 1393/1978, în C.D. 1978, p. 129
19
Trib. Supr.: Dec. nr. 1314/1994, citată supra; Trib. Supr.: S. civ., Dec .nr. 185/1985, publicată în
I.G.Mihuţă; Repertoriu…, p. 123
20
D. Chirică: op. cit., p. 197; Trib. Supr.: S. civ., Dec. nr. 2065/1989, în “R.D.” nr. 7/1990, p. 67
21
D. Alexandresco: op. cit., vol. IV, I, p. 625