ARTA DE A IUBI - FRUMUSEŢE ÎN DAR

VINDECAREA SUFLETULUI
sau
SECRETUL MULȚUMIRII
CALEA ABSOLUTEI VULNERABILITĂȚI.

- VOLUMUL II -

Pictor Mihai Potcoavă - Flori de măr

SINGURĂTATE

Hai, suflete în zbor departe,

Spre cer, pe-a viselor potece,
Pe unde gând profan nu trece
Şi n-ai de nici o grijă parte:
Hai, suflete, cât mai departe,
Pământu-n noapte să se-nece!

Să ne-avântăm în infinit...
Sondând superba înălţime
Să rătăcim în zări sublime,
În cer de-azur, locaş râvnit;
Dorind al tainei infinit,
Uita-vom sumbra adâncime.

O, suflet, duh ales şi pur,

Săltând din pământească tină,
Să-ţi rupi cătuşi de vizuină;
Deci, lasă-ţi corpul, beci obscur,
Şi vino în eternul pur,
Să facem baie în lumină.

O, vino să ne bucurăm
1
De-a fericirii plinătate!
În drum de-o fi vreo greutate,
Găsi-vom, totuşi, ce sperăm;
Căci vom putea ca să gustăm
A liniştei singurătate.

Şi vom dezveli deodată

Eterne taine, mult profunde,
Ce infinitul le ascunde
Acestei lumi, ce-n van le cată;
Şi vom zâmbi, că de-o erată,
De-a lumii cunoştinţe scunde!

Al nostru ochi descoperi-vă

Reală faţă a tot ce este
Şi printr-o vrajă, ca-n poveste,
Tot universul lămuri-se-vă
Secretul, care-atunci vorbi-va
Din fir a păr - măreaţă veste;

Iar adevăr, frumos şi bine,

Făr-a răni cu-a lor prezenţă,
Ne-or apărea chiar în esenţă,
Cu străluciri de tot senine;
O, suflet, fericiri divine
Ne-or copleşi prin excelenţă!

O, sfânt deliciu, voluptate!

Să contemplăm esenţa pură
Şi-a tale taine, o, Natură,
Şi frumuseţi abia visate!
E o supremă voluptate,
Al cărei dor e o tortură.

Ah, ce tortură negrăită!

2
Tu, suflete nemuritor,
Ai vrea să te înalţi în zbor
Spre bolta cea nemărginită;
Dar nu poţi - caznă negrăită!
Să scapi de corpul târâtor.

Zadarnic dorul te-nfioară,

Vrând taine mari să descifrezi;
Să zbori şi dulce să visezi,
Ca un avar lasă o comoară,
Căci corpul greu te împresoară
Cu lanţul gliei, să cedezi.

Dar să răbdăm. E-o zi anume,

Când sufletul se liberează,
Sfărâmându-şi lanţul, şi pe-o rază,
Senin se-nalţă, ca din spume,
Spre-al său locaş din altă lume
Şi în lumină se-mbăiază.

O, suflete, speranţa-i mare...

Fixat e ceasul când ai să treci
Urcând pe sfintele poteci;
Frumoasă zi - frumos dispare.
O, suflete, speranţa-i mare:
Totul trece... Dumnezeu e-n veci!

Iulia Hașdeu - Paris, 16 aprilie 1888

(poezie scrisă cu cinci luni înaintea morţii autoarei; Ed. Saeculum

I.O., Bucureşti, 2005)

3
DACĂ VREI, POT SĂ TE ÎNVĂŢ SĂ MORI PUȚIN

Dacă atingi acum şi aici această carte înseamnă că ceva din tine
rezonează puternic cu ea... că aici sunt poate întrebări ale căror
răspunsuri crezi că le ştii... că poate ai nevoie de încă o
confirmare că suntem fiinţe divine care au experienţe umane şi
nu invers... că suntem nişte suflete care conţin nişte corpuri şi nu
invers... Legea rezonanței este cea cu care Dumnezeu a pus toată
ordinea în cer şi pe pământ, căci în felul acesta El a încorporat şi
iubirea şi dreptatea... În felul acesta s-a asigurat Puterea divină
că toţi suntem acolo unde putem fi în acord cu stadiul de
evoluţie în care se află sufletul nostru. Despre asta vorbeşte
mereu şi Marius... pentru mine este Marius mai întâi şi Ghidel
apoi, căci îl simt aproape de multe veşnicii de lumină, chiar din
clipa în care ne-am întâlnit, în faţa unui stand de cărţi vizitat de
amândoi mai mereu, căci Librarul de acolo chiar îşi iubea şi îşi
cunoştea carțile-copii. Acum 12 ani aveam o rutină de care
depindea cumva tihna zilei: coborâm din metrou la Universitate
şi apoi vizitam un anticariat în care îmi plăcea să adulmec mirosul
de cărţi citite de mii de ochi. Dar locul preferat era cel în care mă
întâmpina mirosul cărţilor noi, nerăbdătoare de a fi descoperite,
de a vorbi minţilor şi inimilor, de a schimba vieţi, fără să facă
nimic special, decât să se lase citite de oamenii potriviţi la locul şi
momentul hărăzit lor. Cărţile ne apropie şi tot ele ne fac să
rămânem călători pe aceeaşi cale fără urme de paşi. La început
nici nu mi-am dat seama că lângă mine mai era o fiinţă oprită
lângă rafturile cu bunătăţi cu care Librarul ne omenea de fiecare
dată. Mă uitam cu nesaţ la ce mai era nou, căci egoului meu îi
place mereu să citească ceva nou, în timp ce inima îmi spunea că
ştiu totul încă înainte de a mă naşte. La un moment dat am
realizat că aerul parcă se alcătuia altfel în jurul meu şi aşa... am
simţit o privire... caldă, bună, venită de acasă... dintr-un acasă al
sufletului... şi mi-am întors la rândul meu privirea... Era Marius
care nu părea din lumea asta robită materiei şi obsedată de
controlul minţii asupra inimii şi sufletului. Librarul ne cunoştea
4
pe amândoi aşa că prin el am aflat fiecare cum ne cheamă. De
atunci ne-am tot întâlnit uneori în fața cărţilor care păreau că ne
cheamă pe adevăratele noastre nume... până într-o zi când l-am
auzit pe Marius spunându-mi în mijlocul unei discuţii despre
nimic: “Eu dacă vrei, pot să te învăţ să mori puţin”. Cititorule... îţi
dai seama că în viaţa mea auzisem multe: “Eu te pot învăţa să
iubeşti”, “Eu te pot învăţa să te vindeci”, “Eu te pot învăţa să fii tu
însuţi”... dar asta cu lecţia de a muri puţin... nu o auzisem
niciodată. Atunci, sufletul meu a liniştit mintea care cumva se
simţea încolţită undeva într-un loc strâmt în care logica nu mai
era de nici un ajutor. Marius a repetat aceeaşi propoziţie,
crezând că probabil nu am înţeles prima dată... Dar Doamne, ce
este de înţeles din aşa înşiruire de cuvinte? Apoi, s-a lăsat o
linişte fără trup între noi... şi Marius a continuat în acea linişte de
dincolo de timp şi spaţiu: “Ştii noi avem nevoie uneori să murim
puţin ca să putem trăi în realitate, ca să ne putem bucura de
adevărata realitate... de exemplu: putem să ne oprim o secundă
înainte de a atinge clanţa, înainte de a apăsa clanţa şi a deschide
o uşă... putem să ne oprim cât inspiram şi expiram şi atunci se
naşte o mică veşnicie în care mintea tace, şi totul îşi arată
adevărata faţă iluzorie - este momentul în care nu ne mai
identificăm cu mintea... când ne dăm seama că totul este
concomitent... fără trecut prezent şi viitor, doar într-un acum şi
aici, mitic şi mistic” Nu ştiu dacă am învăţat atunci să mor puţin...
dar am învăţat să las acel răstimp între impusul de a acţiona şi
acţiunea în sine... demonstrând prin comportament ceea ce
Mihai Ralea spunea când numea omul - animalul acţiunilor
întârziate. Cartea pe care o ţii azi în mâna cititorule este una care
te va învăţa să mori puţin pentru lumea iluziilor, generate fără
încetare de mintea ocupată în fiecare clipă să te mintă, dar care
îţi va reaminti cu fiecare cuvânt cum este să trăieşti liber de
condiţionări, ca o fiinţă veşnică ce te afli efemer pe acest
pământ. Fiecare cuvânt citit te va scoate de timp şi te va proiecta
în secunda aceea cu calităţi de veşnicie în care totul se întâmplă
concomitent... în care ai destulă vreme pentru a respira şi pentru
5
a te bucura, și în care nimic nu mai este prezent, grav și urgent.
Avem nevoie de cărţi care să biruiască timpul acesta care ne
biciuieşte celulele şi Marius s-a lăsat scris de o astfel de carte
prin care să ne aducem aminte cât de divini suntem, cât de iubiţi
suntem, cât de puternici în fragilitatea noastră suntem. Primul
volum al acestei cărţi mi-a produs o curată şi frumoasă bucurie,
pentru că mi-a adus acea stare de tihnă şi beatitudine
interioară... aşa că l-am dăruit la rândul meu multor oameni.
Eram tare curioasă ce părere au și ei, despre ceea ce citesc, căci
fiecare cuvânt, frază sau pagină este o provocare pentru mintea
raţională aflată mai tot timpul în conflict cu inima. Mintea are
nevoie de provocări căci doar aşa creşte către miezul ei de
lumină divină, iar cartea aceasta este plină de asemenea exerciţii
de coborâre a minţii în inimă, sau mai degrabă de urcare a minţii
în inimă... căci spre deosebire de minte, care se răspândeşte şi
risipeşte în atâtea direcţii... inima nu are decât o singură direcție:
şi anume aceea a Iubirii. Întrebându-i ce părere au despre ceea
ce au citit, mulţi mi-au spus că se vede că este scrisă de un om
spiritual. Am zâmbit... căci într-adevăr aşa este... Marius este un
om spiritual în toate ale sale aşa cum toţi putem fi dacă ne-am
dori şi dacă nu am considera asta ceva special şi complicat,
imposibil de atins de omul de “rând”. Un om spiritual nu este un
guru, un semizeu, un om cu puteri, nu este teolog sau călugăr, nu
este vindecător, clarvăzător sau chiromant, nu este medium şi nu
are nici o capacitate paranormală sau extrasenzorială care să să îl
scoată în evidenţă. Un om spiritual este un om care are doar
două calităţi: este conştient de sine şi încearcă să se cunoască cât
mai bine, refuzând să se mintă, să pretindă că este ceea ce nu
este, că ştie ceea ce nu ştie, că face ceea ce nu face, că simte
ceea ce nu simte. Conştiinţa şi cunoaşterea de sine sunt cele
două calităţi fără de care omul încă nu poate să îşi împlinească
esenţa spirituală. Marius este toate acestea la un loc, şi cartea lui
demonstrează magistral aceste calităţi. El este conştient, şi şi-a
asumat toate costurile lumeşti ale acestei conştiențe uneori
dureroase, căci pe Marius îl doare de multe ori să vadă atâta
6
suferinţa inutilă la cei din jur care preferă să păşească în
adormire prin viaţă în loc să vadă şi să simtă Miracolul care
suntem cu toții. Cartea lui este făcută să trezească... menirea
aceasta poate că o are toată viaţa lui... nu este nici simplă, nici
lipsită de suişuri şi coborâşuri, dar este o menire asumată cu tot
sufletul şi cu toată inima, cu toată conştiența şi conştiinţa. Nu
este uşor să vezi ceea ce vede Marius, să simţi ceea ce simte el,
să ai certitudinile pe care le are... căci în lumea aceasta desenată
de alţii pentru noi, care poartă atâtea farduri şi în care iluzia este
ridicată la rangul de adevăr imuabil, cei are articulează adevărul
despre divinitatea fiinţării noastre şi despre lumile nevăzute mai
reale decât ceea ce ne traduc nouă simţurile, sunt de multe ori
acoperiţi sub greutatea unor etichete grele menite să îi pună
într-o lumină de ridicol şi derizoriu, să îi facă inofensivi pentru
sistem şi pentru evoluţia omenirii. Marius şi-a asumat riscul de a
fi el însuşi, de a ne conduce în lumea lui care este şi lumea
noastră, de care el îşi aduce aminte, dar pe care noi am ales să o
uităm. Cartea lui este plină de aduceri aminte, ale unui prezent
continuu şi al unor viitoruri probabile... de aceea se citeşte atât
de uşor, de aceea este atât de familiară şi de “acasă”. Într-o seară
când aveam în faţă mai multe copii ale primului volum şi mă
adunasem cu o mână de oameni minunaţi la o poveste şi o tihnă,
am făcut un exerciţiu drag nouă, exerciţiu pe care de obicei îl
făceam cu alte două cărţi scrise de doi stâlpi de lumină: Antoine
de Saint Exupery şi Hermann Hesse. Prima carte este “Citadela”
şi a doua este “Jocul cu Mărgele de sticlă”. Aceste două cărţi sunt
pline de răspunsuri pentru orice întrebare în orice situaţie... şi nu
îmi cereţi să vă explic cum se întâmplă asta căci nu voi ştii decât
să vă îndemn să verificaţi deschizând la întâmplare oricare din
aceste cărţi... veţi vedea cum funcţionează principiul rezonanței
şi cum veţi primi exact ce aveţi nevoie. Dar să revenim la seara cu
pricina... când adunate fiind noi mai multe fiinţe cu mai multe
întrebări decât răspunsuri în minte şi cu mai multe răspunsuri
decât întrebări în inimă, ne-am gândit să facem exerciţiul nostru
cu cartea lui Marius. Am primit câteva priviri întrebătoare de pe
7
chipuri curioase, căci nu auziseră nici de carte nici de autor, spre
deosebire de cărţile şi autorii cu care ne “jucam” de obicei, dar
după ce au deschis cartea lui Marius şi au citit... privirile s-au
umplut de lacrimi calde de aducere aminte, de regăsire, de
“acasă în sfârşit”. Oriunde ai deschide această carte, îţi va vorbi
pe limba inimii tale, chiar dacă doar o iei de pe raft şi o răsfoieşti
preţ de câteva secunde, ea se va grăbi să îţi dăruiască merinde
pentru restul călătoriei, îţi va astâmpăra setea de cunoaştere
reală, și te va ghida pe mai departe... Dar poţi să le verifici
încărcătura de adevăr lăsând deoparte cititul acestor rânduri
care nu fac decât să îţi amâne bucuria de a citi cu ochii tăi cartea
scrisă de Marius. Sari peste aceste cuvinte şi deschide ACUM ŞI
AICI la întâmplare cartea lui oriunde cade... vei avea o mare
surpriză, căci vei găsi cuvinte de parcă a fi scrise exact pentru
tine, cel care citeşti acum şi aici, în starea în care te afli, în
povestea în care te afli. Incredibil nu e aşa? Aceeaşi surpriză am
avut-o şi noi cei care am citit primul volum şi care ne-am jucat
de-a răspunsurile... Dar să fim înţeleşi... sunt răspunsuri de la
suflet pentru suflet... mintea nu are ce căuta în povestea aceasta
- nu mintea raţională şi pusă pe judecaţi... căci aceea separă şi
înstrăinează, pe când cartea aceasta şi inimile noastre respiră
pentru unitate şi apropiere... Ceea ce ţineţi acum între palme, nu
este o carte pe care să o citiţi cu mintea, căci mintea va fi
provocată să se dea peste cap şi să facă salturi mortale pentru a
înţelege orice cuvânt... Ceea ce ţineţi acum între palme se citeşte
punând mintea în stare de contemplare şi lăsând inima să ia
conducerea, să deschidă larg ferestrele minţii pentru a lăsa aerul
curat la iubirii din care suntem alcătuiţi să pătrundă în fiecare
celulă. Doar astfel veţi primi darul pe care Marius ni-l face... de
fapt nu o carte ţineţi între palme ci chiar sufletul unui om care
ştiindu-se veşnic îi este mai uşor să fie muritor, care ştiind că are
toată puterea în cer şi pe pământ nu îi este teamă să fie
vulnerabil, un om care ştiindu-se iubit de Dumnezeu, nu îi este
greu să fie Iubire.

8
Citiţi cu bucurie, citiţi cu drag... şi fiecare cuvânt vă va aduce
alinare şi tămăduire, căci aşa a fost scris, spre îndreptare a
fiecăruia către ceea ce ne dă sens şi valoare... divinul din noi şi
de dincolo de noi, acela din care venim şi la care ajungem
mereu... Ţineţi între palme munca unui om, care a adunat într-o
viaţă povești frumoase despre lumina veşnică din care suntem cu
toții alcătuiţi. Este momentul să ne aducem aminte
Vanda Florea

EXERCIŢII DE APRECIERE ȘI MULȚUMIRE

GÂNDURI DIN INFINIT

Cartea aceasta, ca și prima în anumite părți este scrisă ca o

pătrundere în câmpuri, reală. Sunt toate mesaje primite, în
momente de pierdere de sine, care aveau forma unei transmisii
sau transfer de înțelegere prin inspiraţie. Să le zic: MESAJE DIN
INFINIT. Ele veneau de dincolo, cam la fel cum un poet scrie
poezii. Nu am folosit mintea, nu le-am gândit, ci le-am scris cum
au venit. Când veneau, alergam prin casă să găsesc repede ceva
de scris și să le prind. Parcă eram un entomolog, un prinzător de
fluturi, cum îl descrie așa de frumos Kobo Abe in romanul
Femeia Nisipurilor. Aveam hârtii și pixuri peste tot în casă și le
prindeam din zbor atunci când veneau. După aceea le scriam în
ordinea în care au venit și încercam apoi să le înțeleg și eu. Eram
surprins, nu-mi venea să cred. Era totul nou și diferit de ce
cunoșteam eu până atunci, și mai mult era pe dos decât eram noi
obișnuiți. Asta mi-a atras atenia. De multe ori aveam întrebări în
minte, și la ele curgeau răspunsuri din infinit. Orice întrebare îmi
puneam mi se răspundea. Dar nu știu cine este Mesagerul ceresc
care m-a învățat toate aceste lucruri. Și pentru că vin de dincolo,
ele au o mare încărcătură energetică. Nu am nicio clipă
sentimentul că sunt ale mele pentru că mintea noastră rațională
nu poate să conceapă așa ceva. De aceea se citesc cu atenție, și
mai încet, mai mult se studiază cu creionul în mână. Nu se citesc

9
repede ca o lucrare literară. Mai mult sunt Mesaje de Iubire din
Infinit. De aceea este nevoie de pauze pentru meditație și
reflecție. Iar atunci când nu vă mai puteți concentra, iarăși va
opriți ca să înțelegeți. Și mie mi se întâmpla uneori când le
citeam să nu mai văd nimic în față și să intru într-o stare de
reverie. Și uităm de mine. Nu știu cât stăteam în starea aceasta.
Textul cărții are puterea ca acolo unde sunt blocaje să le
deschidă, luând și argumentând mereu inversul a ceea ce-și zice
eul nostru. Pune Iubire acolo unde este ură, pune înțelegere și
îngăduință acolo unde este neacceptare și rezistență. Și astfel te
simți descătușat. Destramă egoul și desface legăturile cu lumea
aceasta, eliberându-ne. Și atunci se ridică din tine Iubirea, și o
bucurie trainică. De aceea simți că aceste afirmații sunt
vindecătoare. Dar ele nu urmăresc o ordine logică. Nu vin din
minte și de aceea nu au legătură una cu alta. Sunt bucăți de
gânduri din infinit. Și de aceea un lucru poate fi reluat din mai
multe unghiuri de vedere, pentru a da o imagine mai
cuprinzătoare și pentru a fixa mai bine o anumită înțelegere pe
care Cerul o consideră de cunoscut bine. Cu fiecare nouă
afirmație care îți vine din infinit tu pătrunzi mai mult în câmpuri,
dar acolo sunt întrebări și trebuie să ai răspunsuri dacă vrei să
mergi mai departe. Ca într-un joc pe calculator când trebuie să
treci prin diferite obstacole. De aceea se repetă afirmațiile, până
devenim convinși de importanța lor. Atunci suntem lăsați mai
departe pe alt nivel de profunzime. Este o carte care se studiază
încet, la pas, se fac opriri pentru meditație ca un manual de
Magie unde afirmațiile trebuie înțelese bine înainte de a merge
mai departe, pentru că totul depinde de tot și este important.
Sunt gânduri din infinit prinse pe hârtie. Ele au forță așa cum au
venit. Uneori nu au legătură unele cu altele, sunt doar lumini din
Înalt pentru sufletul nostru. Le-am prins în în situații diferite, în
momentul când în mine era o întrebare sau ca un răspuns la
provocările din jur. Probabil că sunt de la Îngerul meu, nu știu.
Dar am văzut că este o vedere inversă a lumii: negarea negației
este teorema directă. O să vedeți, că vă va schimba puternic în
10
adânc, fără să vă dați seama. După ce terminați cartea o să vă
simțiți un alt om: mai viu, mai proaspăt și mai bun se pare. Și veți
privi altfel viața, cu optimism și curaj. Veți înțelege că rostul ei
este să învățați Iubirea, și atât. Nu este să câștigați ceva din viață.
Dar acest text este unul neobișnuit și de aceea nu se citește
repede, mai mult este de lucru cu el sau mai bine spus el
lucrează cu sufletul nostru și îl curăță de gânduri negative și
răutăți și ne șterge păcatele și patimile, cu fiecare înțelegere.
Citiți de mai multe ori, și veți vedea cum vă va schimba modul
cum priviți lumea. Uneori gândurile ce vin din infinit se repetă
din diferite unghiuri de vedere, dar asta este pentru că acele
lucruri sunt importante de înțeles. Este un ritm de fixare ales de
Sus ca o incantație. Pentru că aceste gânduri din lumea de
dincolo sunt fluxuri de informații care vin oricând nu te aștepți,
de cele mai multe ori ele nu au legătură unele cu altele, dar eu
le-am pus una sub alta, așa cum au venit. Prin aceste afirmații
din infinit, Cerul ne purifică sufletul pentru că inversează tot ce
considerăm noi că este prețios în viață. Și astfel ne rescrie
subconștientul. Numai informația care ne vine așa, adică fără să
o căutăm și fără să o gândim, spontan și simplu, are puterea să
ne modifice caracterul și să ne schimbe viitorul. Și imediat când
îți vin aceste idei, te duci și le scrii. Principiul pe care îl pui de la
început este: primești orice informație care susține viața și
Iubirea și lasă lucrurile să curgă – și mai ales care permite
reglarea. Acesta este Adevărul. Care dă voie vieții să fie. Această
înțelegere schimbă accentul de pe ego, pe ființa sublimă din noi,
și astfel ne eliberează din închisoarea noastră cea de toate zilele
a eului îndărătnic. Și asta este Minunea, nu? Devenim cărțile pe
care le citim și suntem cele pe care le scriem. Noi alegem cărțile
pe vibrație și ne încărcăm cu energia lor ca o baterie. Cuvintele
sunt doar vehicule pentru suflet. Noi luăm din ele energie vitală,
viață și viitor. Nu cuvintele ne mișcă, ci vibrația pe care ele o
poartă. Când citești cartea pe care ai simțit să o iei, tu te bagi în
priza divină. Când luăm o carte avem nevoie de energia sa, și
cuvintele ei au puterea de a ne transforma: deschid sufletul și
11
Cerul. Și mai mult: ființa sublimă din fiecare recunoaște aceste
lucruri, și se bucură ca un copil pentru că își reamintește de
natura sa divină. Acesta este rolul acestei cărți. Iar gândurile din
infinit, separate de o pauză sunt ca o pulsație, ca o inimă care
bate și își reglează continuu bătăile în cadența Iubirii veșnice.
Faceți mereu pauze pentru reflexie, sau reveniți dacă este cazul -
până la urmă veți înțelege că noi suntem ființă divină și aici pe
pământ, Îngeri pe pământ și că totul, dar totul este numai
Dragoste. Sau vor fi momente când nu mai puteți fi atenți, sau nu
mai vedeți nimic în față și intrați în reverie, atunci opriți-vă și
faceți o pauză. Și dați voie extazului să vină. Iubirea, este peste
tot! Dumnezeu este în toate. Și nu este nimic de scos sau de
adăugat. Totul este bine așa cum este. ,,Și ce trebuie să fac
Doamne? Trebuie să mă abandonez pe mine tot timpul? Și El mi-
a răspuns: DA, TOT TIMPUL!” OMUL DIN FAȚA TA ESTE
ÎNTOTDEAUNA IISUS!

CALEA ZEILOR
CALEA ABSOLUTEI VULNERABILITĂȚI

,,Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am

grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri
mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.”
,,Fiule, Prafule, se cade a învăţa multe pe care însă nu le ştii bine.
Doamne care sunt? Acestea: să supui dorinţa inimii tale întreagă
la voia Mea şi să nu-ţi mai faci voia ta NICIODATĂ.”
,,Înţelepciunea cerească calcă în picioare cele pământeşti.

Când trupul şi spiritul nu mai sunt importante, câştigi suflet şi

viaţă. Dacă ai Desprinderea continuă, atunci Dumnezeu este cu
tine şi nu mai ai nicio grijă, totul va fi bine. Când eşti desprins,
problemele nu mai vin. Nimic nu este al nostru. Noi nu avem
nimic. Cel care se detaşează total, nu mai este afectat de viaţă şi
nu mai suferă pentru că nu mai are ce să piardă. Acceptă totul,
iartă totul, fără să mai fie îngrijorat de nimic. Nu mai vrea să
12
câştige, doar să dăruiască. Noi nici nu ştim ce se întâmplă în
sufletul nostru. Ești cel mai tare când ești cel mai slab. Când nu
știi decât să dăruiești. Desprinderea trebuie să o realizezi tot
timpul ca să rămână în toate situaţiile. Desigur, și asta se
întâmplă atunci când slujeşti oamenii fără condiţii și te supui lor.
Adică orice ar fi, tu te laşi pe tine, şi nu te mai iei în seamă, să nu
mai fii important. Nu pune etichete şi vei fi fericit. Când
înţelegerea aceasta pătrunde adânc, ea se transformă în
comportament. Desprinderea trebuie să o doreşti şi să o trăieşti
real, tot timpul, ca să rămână în toate situaţiile. Ea este mai
importantă decât a câştiga. Tot ce face egoul nu este bun. Până la
urmă se va dovedi un dezastru. Dacă accepţi să cedezi în toate
situaţiile de viaţă, te dezlipeşti de fericirile lumii şi eşti alt om.
Atunci nu te mai scufunzi. Când cedezi, deschizi porțile cerului și
orizontul. Trebuie să practici detaşarea până când ea devine
obişnuinţă. Să fii tu Desprinderea. Aşa ea este activă ca un
program. Când te opui iubirii, vei suferi. Dar omul vede un risc în
detaşare. El crede că pierde plăcerile vieţii şi de aceea nu vrea să
abandoneze deloc binele său. Asta înseamnă dezlipirea: să oferi
cu bucurie binele tău celorlalţi, mai mult decât să cauţi mai
binele pentru tine. Mai mult să dai decât să iei pentru că atunci
te încarci cu Iubire, care este energia care susţine viaţa. Cineva
vine în fața ta ca să te ajute să te regăsești și să te cunoști pe
tine. Când exprimi o nemulțumire, nu ești în Adevăr. Important
este să te detaşezi şi să dăruieşti continuu, fără condiţii şi fără
motiv. Dar el zice că dacă pierde lumea se pierde pe sine. Cine se
mai bucură atunci? Ei vor să câştige mereu. Dar numai când
pierzi lumea, câştigi Cerul. Este pe dos decât vrem. Noi nu vrem
să ne desprindem de satisfacţiile vieţii şi atunci dacă nu ne lăsăm
baltă toate interesele, nimic nu se schimbă în existența noastră.
Oamenii vor un câştig de la viaţă, să le rămână ceva, cu toate că
nimic nu iau cu ei. Şi aşa apare eul. Ei nu ştiu să trăiască fără eu,
că e o bucurie imensă fără un opus. Este cel mai dezarmant lucru
dar care te duce într-o fericire continuă şi o stare de pace pe care
nu ţi-o poate lua nimeni. Dacă ai ştii. Noi când trăim cu un eu,
13
pierdem continuu viaţă, pentru că irosim energia divină care ne-a
fost dată pentru înălţare. Dar singuri, nu realizăm nimic. Pe noi
ne ajută uitarea de sine desăvârşită care este El. Nu te ataşa de
corp şi de spirit şi nu băga gânduri în sufletul tău. Starea de
detaşare te duce la Dumnezeu. Când o atingi, pe El Îl atingi. Când
nu pui la inimă nimic, când cedezi şi renunţi întotdeauna, uitarea
de sine este chiar Domnul. Doar aşează-te şi uită. Tipic, tipic, dar
la inimă să nu pui nimic. Să-ţi spun: nu te mai gândi la ceea ce a
fost sau va fi, şi mai ales nu analiza. Adică nu căuta explicaţii de
niciun fel. Fii mai curând dezinteresat şi nepăsător de toate.
Alunecă doar la suprafaţa vieţii fără să te agăţi de ea. Fii ca APA.
Dar dacă te vei lega de ceva din lumea aceasta va porni pe loc şi
opusul, care te va face să suferi, ca să te desprindă. Când te duci
spre viaţă cu lăcomie, pierzi viaţă, așa cum spunea și Domnul
Iisus: cine va căuta viața o va pierde, dar cine o va lăsa pentru
Mine, o va găsi. Totul este bun în lume, drept şi divin. Vindecarea
începe când nu te mai gândeşti la tine şi nici la lume, pentru că
necazul şi boala sunt prea mult eu. Nu ţi se cere nimic deosebit
decât să-i dai lui Dumnezeu întâietate în toate, adică mai mult
renunţă, uită şi cedează victoria celuilalt. Acesta este secretul
fericirii. Să nu vrei nimic mai mult decât ai, şi atunci vei avea tot
ce vrei, că ceea ce ţi se întâmplă în viaţă nu este ca să câştigi ceva
de la ea, ci ca să-L afli pe Dumnezeu în toate, deci să pierzi
lumea. Atunci vor veni numai binecuvântări la tine şi nu te va mai
lovi nimic, şi vor rămâne. Adică ai puterea să linişteşti apele
învolburate ale lumii și ale universului. Ți s-a dat toată puterea în
Cer și pe pământ. De tine depinde ca lumea să intre în pace. Ai o
putere imensă şi magică, dar nu ştii. Omul detaşat a înţeles viaţa,
o trăieşte la maxim şi nu este prins de ea. Acesta este secretul
fericirii: să stai desprins în mod desăvârşit. Şi laşi lucrurile să
curgă fără să te agăţi de ele în niciun chip. Lasă lumea în pace să
ia orice formă vrea ea. Atunci când nu mai aparţii pământului, el
nu îţi mai poate face niciun rău pentru că nu mai depinzi de el.
Dar dacă pui trupul şi spiritul mai presus decât sufletul divin, tu
eşti egoist şi orgolios, şi atunci vei vrea să-ţi chinuieşti sufletul. În
14
tine sunt două persoane opuse: fiinţa sublimă care nu caută
niciodată ale sale şi egoul care vrea totul numai pentru sine. Ca
să ţi se facă ceva neplăcut trebuie să fii tu întâi legat de ceva,
ataşat, şi să ai ego pe care să-l doară pierderea. Fără ego nu este
nimeni care să sufere. De aceea când eşti un nimeni, nu există
cineva pe care să-l doară. Asta-i tot. Lipsa eului este divinul și
fericirea toată. Atunci poţi să schimbi realitatea fără să acţionezi
asupra ei. Poţi orice şi eşti cel mai puternic atunci când eşti cel
mai slab şi cel mai vulnerabil. Aceşti oameni purifică viitorul. În
fiecare clipă în viață este o armonie perfectă, și nu trebuie să-ți
faci nicio grijă de nimic, pentru că totul este condus de
Dumnezeu și știe El ce are nevoie fiecare. Că oamenii sunt scăzuți
de forțele cerului prin necazuri și boli, este bine, pentru că altfel
ar fi devenit violenți, dar așa li se purifică sufletul. Deci totul este
bun, drept și divin așa cum este. Nu putem să ne îngrijorăm
pentru nimic. Orice am face ne supărăm degeaba pentru că de
vreme ce omul și-a permis să se umple de eu, va fi micșorat fără
discuție, pentru că altfel atacă tot universul. Supărarea, furia,
nemulțumirea, critica, reproșul sunt dorință de a ucide, și nu ți se
va permite asta niciodată. De aceea totul e bun așa cum este și ai
nevoie să fii restrâns. Iei viața așa cum vine la tine fără să intervii.
Non intervenția este sfântă. Când apare tristețea și supărarea, nu
ești în adevăr, adică ceea ce îți zici nu este adevărat, pentru că ai
pierdut liniștea, care este Dumnezeu. Erai în pace, deci în divin,
dar ai căzut. Ce te neliniștește și îți dă frică și îndoială, arată că
nu e adevărat ceea ce afirmi. Când ești în liniște, nu poate apare
teama. Te cuprinde frica numai când ai intrat în iad, adică în
egoism, și ai devenit un diavol. Supărările și neliniștile, te duc în
iad pentru că ai devenit un diavol. Îți dai seama? Este cineva
lângă tine și se înfurie, omul acela a și intrat în iad, singur, nu l-a
obligat nimeni. Atașamentul de lumea aceasta ne bagă în lumea
întunericului, iar desprinderea ne scoate de acolo. Fericirea este
desprindere și destrămarea umanului. Bucuriile părților sunt
suferințe. Noi trăim strâmb și nu suntem în Adevăr când gândim
răul. Dar doar urmărește-te, și observă reacțiile tale, modul cum
15
te comporți, și vei vedea încotro te îndrepți: dacă reacționezi și
lupți pentru interesul personal ești în greșeală, pentru că alegi
suferința. Tu ești ceilalți, trebuie să cauți interesul tuturor ca să fii
în divin, altfel te opui Domnului, și de aceea vei suferi. Păstrează
pentru tine atât cât ai nevoie și restul dăruiește, pentru că nu îți
aparține ție, ci aparţine acelor mulți care au nevoie. Ceea ce vine
la tine din față îți arată continuu ce ești și cine ești. Venim aici că
dăruind să ne încărcăm cu Iubire. Suferința se ridică dintr-o
opoziție la Dumnezeu. Când te lași pe tine, te eliberezi de eu, și
ieși din iad. Egoul te ține în întuneric, de aceea suferi. Altfel, fără
orgoliu, nu vedem decât fericire și frumusețe peste tot, și niciun
rău ori vinovat. Oamenii sunt continuu scăzuți, dar acesta este un
lucru bun, că altfel nu am mai trăi, după cât de mult ne lipim de
viață. Cauza suferinței este atașamentul. Fără eu, nu există
durere. Când omul suferă, îi trebuie. Totul e bine cum este. Nu îți
face griji, nu poți adăuga sau scoate nimic din ceea ce există.
Ceea ce este, e perfect, pentru că în spatele tuturor este
Domnul. Toți sunt mișcați de El, ce griji să-ți mai faci? Să
înţelegem că tot ce se întâmplă conflictual pe scena vieţii este
despre ego. Dar înţelegem dacă putem, dar toată lupta pe care o
vezi în faţa ta este a lui. Sufletul divin nu ştie decât să Iubească şi
nu este afectat de nimic, nu ţine la cele pământeşti, pentru că nu
aparţine acestei lumi, este din alt țesut făcut. Înţelegi? Nu are
treabă cu ea. El este în rai, fiind cu tine aici. Dar egoul se supără
că împarte în plăcere/durere, câştig/pierdere, bun/rău,
urât/frumos şi apoi absolutizează ceva şi îi zice bun, după care dă
naştere răului, şi îl desconsideră. Dar fără să împarţi, nu există
bine şi rău şi nici suferinţă. Și nici ego. Există doar o Acceptare
totală și infinită. Viaţa în sine este neutră şi indiferentă la
diferenţiere. Ea doar curge ca un fluviu şi tot timpul este în
armonie fiind mișcată de Dumnezeu. Această împărţire continuă
în plus şi minus este eul. Egoul mai este acuzaţia, critica,
reproşul, apărarea, lupta, rezistența, răutatea, toate sunt ego, şi
multe altele lucruri care se opun vieții și interesului tuturor.
Egoul este împotrivirea la ceea ce este. Dacă rămâi în acest cerc
16
al dualităţii nu ai cum să scapi de nefericire, pentru că un câştig
va aduce obligatoriu şi pierderea. Când alegi un bine, sau
plăcerea, vei avea parte automat şi de un rău şi de o neplăcere şi
mai mare, care să poată să te desprindă. Câtă plăcere, atâta
durere. Ele sunt întotdeauna împreună, ca cele două fețe ale
unei monede. Fericirile lumii aduc suferinţa. Ele sunt eu, și ridică
adversari. Pentru fiecare bucurie pământească trebuie să suferi
un chin şi mai mare care să poată să te aducă înapoi, în linişte, în
lipsă, acolo unde Dumnezeu este. Satisfacțiile simțurilor sunt un
chin fără rost. Când doreşti o plăcere, nu de ea ai nevoie, ci de
lipsa ei, care este desprinderea. Când vrei ceva din viaţa aceasta,
de fapt ai nevoie să te retragi. Când lupţi sau te aperi, nu de
câştig ai nevoie, ci de renunţare, de linişte. Când eşti rău şi
orgolios, numai Dragostea te vindecă. Tot timpul îți trebuie
inversul a ceea ce îşi zice eul tău. Şi mai mult, Adevărul este
întotdeauna opus interesului personal. Adevărul este Iubire. Şi
mereu se va întâmpla contrariul a ceea ce crede egoul. Nu este
asta zădărnicie? Avem sentimentul că viața ni se împotrivește.
- Și vrei ceva pe care apoi să-l pierzi? Dar nu te poţi abține. Dacă
vei continua să fii trufaş, toate lucrurile pe care le construieşte
egoul... se vor destrăma. Ele sunt destinate pierderii. Ştiai asta?
Opoziţia la ceea ce este, aduce durerea. A pune condiţii vieţii
cheamă suferinţa ca să ne desprindă. Sănătatea şi împlinirea
înseamnă detaşare, des pătimire. Dar totul este foarte potrivit în
lume. Când împarţi în bine şi rău devii orb pe loc şi nu mai vezi
viaţa aşa cum este, ci numai ceea ce vrei tu să vezi, și astfel devii
subiectiv. Nu înţelegi decât ceea ce te interesează şi ai pre
împărţit tu, după interesul propriu. Dacă reziști și te aperi, îți
întărești egoul și dușmanul. Rezistența cheamă suferința. Atunci
când alegi să lupţi, te aperi sau cauţi numai binele tău, tu de fapt
vei atrage nenorocirile asupra ta. Pentru că ai un ego. El singur
cheamă forţele cerului că să fii scăzut pentru că ridică
întotdeauna un adversar. Ai ego, ai dușman. Dar o minte liniștită
nu are adversari și nu poate să se supere niciodată. Nu te poți
plânge de nimic. Îți dai seama? Ceilalți nu sunt de vină niciodată.
17
Tot ceea ce ne vine din față, este din noi. Oamenii sunt doar
oglinzi. Atunci nu ai pe cine să te superi sau să judeci. Dacă în
sufletul tău este numai liniște și pace, nimic rău nu te mai
cuprinde. Războiul, cataclismele naturale ori molimele, sunt
pentru populații ceea ce este necazul și bolile pentru individ.
Dacă nu ești atașat de bani, nu vine niciun hoț la tine. El este
trimis de Sus numai ca să-ți salveze sufletul. Și când nu mai vezi
niciun rău și niciun vinovat niciunde, ești liber de suferință. Avem
nevoie de Ascultare ca de aer, și să Privim viața fără reacție și
fără să răspundem. Înfrânarea scade orgoliu și șterge păcate. Pe
măsura pierderii egoului, păcarele sunt șterse. Cu fiecare act de
jertfă de sine pentru ceilalți, tu scazi patimile și te încarci cu
energie sfântă. Viața ta depinde de golirea de sine, de cât de
mult trăiești fără interes personal.

POARTA STELARĂ ORIUNDE TE AFLI

Nu de mult am fost internat în spital şi vine un prieten la mine.

Trebuia să merg în alt corp al spitalului la alt doctor. Şi mă
însoțește. Când ieşim afară, prietenul meu vorbea la telefon şi
rămăsese în spatele meu. Îl auzeam şi nu m-am uitat după el. La
un moment dat am vrut să-l întreb ceva şi m-am întors să-i spun,
când nu-l mai văd, cu toate că îi auzeam vocea lângă mine. Mă
învârtesc în loc şi-l caut cu privirea. Nu înţeleg unde este, dar se
aude vocea lui vorbind la telefon. Tocmai atunci când îmi
puneam atâtea întrebări, văd că din interiorul spaţiului iese cotul
lui şi jumătate din faţă şi un picior. Îmi dau seama că intrase în
Shangri La şi trebuia să-l scot repede de acolo. M-am întins spre
el şi l-am apucat brusc de braţ şi l-am tras cu forţa spre mine. Dar
nu era nevoie de atâta forţă, a ieşit simplu şi uşor ca dintr-o
membrană de poartă stelară. Se uita nedumerit la mine
continuând să vorbească. L-am lăsat pe locul unde am fost eu. Şi
am dat cu mâna prin aer, acolo unde a ieşit din interiorul
spaţiului. Şi nu era nimic. Poarta aceea s-a închis imediat în
spatele lui. Explicația ar fi că diferite nivele de retragere din
18
conștiință transformă lumea noastră într-un Miracol. O stare de
abandon de sine, înseamnă rezonanță cu lumea sensibilă, și
oricând poți să fii dus sau atras într-o experiență de felul acesta.
Planul paralel se poate deschide oriunde și totul depinde de
nivelul tău de desprindere de uman. Și totul în jurul tău poate fi
atins de această grație.

Fără ego, dispare dorința, supărarea și suferința. Da, pentru că

așa trăiești numai ca ființă divină pe pământ, care nu caută
niciodată ale sale, acceptă totul și iartă totul. Gol de tine însuți
ești cel mai tare. Atunci înțelegi că ceea ce vine din afară arată de
fapt ceea ce este în tine. Îți vine înapoi ceea ce ești tu. Astfel, tu
nu te mai poți supăra pe nimeni, și nu mai vezi niciun rău și
niciun vinovat. Când acționezi din starea de liniște, reuşeşti
întotdeauna. Numai egoul vede vinovați peste tot. Când te
oprești definitiv să mai acuzi, atunci vine energia Iubirii la tine și
începe refacerea vieții. Când nu ataci, vine Iubirea. Toți se
gândesc cum să-i schimbe pe ceilalți, dar nimeni nu se gândește
cum să se schimbe pe sine. Când condamni sau învinuiești, pierzi
energie și viață. E foarte periculos. Dar nu poți schimba lumea
decât schimbându-te pe tine, pentru că lumea ești tu. Când
oprești egoul, pornește extazul. Orice înfrânare a trupului
generează energie sfântă. Când dai eu, primești viață. Când
cedezi binele tău, te încarci cu Iubire sfântă. Dorința pentru sine
și plăcerea sunt pierdere de viață. Toată lumea vrea să-și piardă
viața mai repede, atunci când aleargă după mai mult și nimeni nu
vede asta. Când dorești viața, o pierzi. Dacă nu ai suficientă
energie divină pe care să o irosești, o simplă prăjitură, te poate
omorî. Și dacă vine la tine cineva și îți face un rău, tu ce faci? Nu
vine nimic peste tine - ca să te atace cineva trebuie să ai întâi în
tine arme, pentru că primești întotdeauna din afară numai ceea
ce ești tu. Dacă tu ești numai Iubire, numai de Iubire vei avea
parte. Cum ești tu în interior, așa este și lumea ta. Cu cât
dăruiești mai multă Dragoste, cu atât primești mai multă.
Oamenii îți arată în oglindă numai ceea ce este în tine.
19
Dumnezeu nu-ți vrea răul. Prin oameni El te ajută și te vindecă.
Întotdeauna îți vine din față numai ceea ce porți în tine. Trebuie
să fiu întâi eu rău ca să-mi vină ceva rău din exterior. De aceea nu
ai pe cine să te superi niciodată. Tu ca ființă divină nu pierzi nimic
niciodată. Oamenii nu sunt vinovați pentru nimic. Tot ce trăiesc
vine din mine ca un bumerang. Fiecare se aruncă singur în
fântână. Lumea aceasta este doar de depășit. Noi căutăm în
zadar mai mult şi mai bine, şi aşa dăm naştere singuri la o
opoziţie şi mai mare din partea vieții. Înţelept este numai cel
care nu vrea nimic de la ea mai mult decât are, pentru că atunci
când eşti mulţumit în sine, nu mai ai niciun duşman şi nicio
suferinţă. În modul acesta deja ai ajuns la camera care îţi poate
îndeplini orice dorinţă. Și de ce ai nevoie? Să te mulțumești cu
puțin. Ai nevoie de modestie și simplitate. Nu trebuie să doreşti
niciodată mai mult decât ai nevoie, ci întotdeauna mai puţin,
pentru că puţinul nu ţi-l poate lua nimeni niciodată, şi nu ai ce să
pierzi. Păstrezi atât cât ai nevoie şi restul dai înapoi, sau acelora
mulţi care au nevoie. Aşa eşti liber de suferinţă pentru că nu ai ce
să aperi. Acest mai mult este suferința. Îți dai seama? Când vrei
mai mult tu vrei să suferi și mai tare. Egoul înseamnă chin. Nu e
absurd? Dacă a dori mai mult şi mai bine este fără rost pentru că
îţi va aduce o durere şi mai mare, atunci de ce alergi după mai
multe satisfacţii? Aceasta este înţelegerea: tot ce este mai mult
decât îţi trebuie vei pierde, sau îţi va fi luat sau va pleca de la
tine. Vrei să te chinuiești şi mai tare? Nu îţi este milă de tine? De
ce eşti atât de îndârjit? Această durere adusă de dorințe fără
capăt, este o pregustare a chinurilor iadului. Dar dacă te uiţi şi
descrii cum funcţionează egoul, el se va opri şi astfel te vei
desprinde din încătuşarea şi condiţionările sale. Nu îi place să fie
privit şi analizat. Trebuie să câştigi raiul încă de aici, ca să ai parte
de el dincolo. Alergăm după mai mult pentru că eul îţi dă un
sentiment de nu este destul și îți mai trebuie, că eşti incomplet,
şi asta vine de la împărţirea în bine şi rău, care generează
comparaţie, şi de aici porneşte alergatul după mai bine şi
concurența, conflictul perpetuu. Alergi după un bine iluzoriu care
20
a rezultat din împărțire și nu este realitatea în sine. Înțelegi? Ea
este indiferentă la bine și rău. Căderea din rai este căderea din
liniște, și o experimentăm continuu. Noi trăim în imaginația
egoului, într-o cutie. Fiecare cu cutia lui. Dar nu cunoaștem
realitatea. Ea este liberă de împărțire în bine și rău, pentru că nu
are un eu. Apoi noi trăim într-o nemulţumire continuă, şi suntem
tot timpul neîmpăcaţi. Acesta este iadul. Noi zicem stării de
nemulţumire că este bună - este idealul nostru, dar de fapt vrem
iadul. Numim lucrurile pe dos, şi spunem că este bine la ceea ce
ne face cel mai mare rău posibil - ori spunem rău, la ce ne
salvează viaţa. Am construit de fapt o anti lume. Nu trăim în
normalitate, care ar însemna Iubirea egală pentru toate. Trebuie
inversate priorităţile în viaţă, de pe corp și lume, pe suflet.
Lumea există ca să-i dăruieşti toată grija şi atenţia ta, să o Iubești.
Să te înclini în faţa ei. Nu ai nevoie să-ți dea nimic mai mult. Doar
3% pentru trup și spirit, dar de asta are grijă Domnul. Lumea
doar îți ia din energia vitală și nu îți dă nimic în schimb. De aceea
viaţa noastră pe pământ este enorm de importantă. Noi ne
jucăm de fapt, acum, veşnicia, la o ruletă rusească. Nu te mai
uita la diferenţe. Ci numai la ceea ce permite curgerea, reglarea
şi susţine viaţa. Cel care atacă oamenii se omoară pe sine. Să te
laşi condus de Dumnezeu, să te dezarmezi sigur tot timpul, să nu
lupţi şi să nu te aperi niciodată, te duce în liniştea din tine,
imediat, acolo unde opusele sunt egale. Acela este raiul: locul
unde nu mai vezi diferențe. Să nu muști din pomul cunoașterii
binelui și răului. Este mare Înțelepciune în asta. Raiul este a nu
împărți în negru și alb. Și se referă la atitudinea noastră față de
viață. A fi indiferent la împărțire, a nu avea preferințe. Ființa
supremă din noi, nu vede nicio diferență. Liniştea înseamnă:
niciun val, nicio stridență. Fără ego nu există împotrivire din
partea vieții. Aceasta este fericirea: lipsa egoului. Nu căuta
stabilitatea şi siguranţa, bucurii, fericiri şi plăceri, satisfacţii şi
savoare mai mult decât ai nevoie că vei primi opusul, adică o
suferinţă şi mai mare, pentru că toate acestea care depășesc
necesitatea sunt eu, şi vor da naştere la duşmani, și apoi te
21
aruncă în iadul fricii de a pierde. De aceea este atâta suferință pe
lume; că vrei mai mult decât ai nevoie. Oprește-te! Tot ce este
mai mult decât îți trebuie îți ia din viață. Nu e absurd să vrei mai
mult? Înțelege! Toate plăcerile lumii mai mult decât ai nevoie se
plătesc înzecit. Pentru că ele îţi aduc şi mai multă durere.
Robeşte-mă Doamne, ca să fiu liber de mine însumi! Ceea ce se
şi întâmplă. Oamenii se leagă de viaţă prin acuzaţie, critică,
reproş, luptă şi apărare, nemulţumire sau supărare. Numai când
te supui lor şi stai desprins, atunci toată frumuseţea vine la tine.
Când tu eşti Iubire fără condiţii, numai de Dragoste ai parte. Dar
Iubirea fără aşteptări înseamnă o supunere absolută. Şi cine vrea
asta? În Tao Te Ching se spune că: dacă l-ai ,,înhăma” pe
Dumnezeu la căruţa celor 10.000 de lucruri, atunci El s-ar
,,înhăma” cu cea mai mare bucurie. El Creatorul universului se
face preş înaintea noastră, o cârpă, şi noi călcam pe El. Iubire
maximă, umilinţă maximă. Totul este după sufletul tău. Să fii cel
mai atent să nu ai arme interioare şi să nu vrei mai mult, că vei
porni dezastrul. Şi nici nu vei şti ce ai făcut și de unde vin
necazurile. Mai bine nu te apăra niciodată. Nu ai nevoie să
învingi, ci să pierzi pentru că pierderea te micşorează şi te duce la
Dumnezeu, în vale, acolo unde se strâng apele şi Domnul este, şi
apoi numai golul acela îţi poate da sănătate, fericire, şi viaţă
lungă. Şi nu arunca niciodată vina pe celălalt, pentru că acela nu
este de vină cu nimic. Ceva din tine produce evenimentele care
vin din faţă. Este o viață Magică, dar nu știm. Cel din fața ta doar
îţi arată ce este în interiorul tău. Este o oglindă. El vine să te ajute
să vezi ce este în tine. Pe cine să te superi? Întotdeauna vine
ceea ce suntem noi în adânc. Când arunci vina pe oameni, nu eşti
în Adevăr, pentru că ataci, şi nu eşti în pace. Tu ești ființa divină
care nu știe decât să Iubească. Când eşti în liniştea care
îmbrăţişează toate, nu mai vezi niciun rău şi niciun vinovat şi eşti
liber de tine însuţi. Atunci şi lumea va lua forma interiorului tău.
În tine este Dragostea egală pentru toate? Atunci şi lumea ta va fi
la fel. Să nu dai sentinţe, să nu acuzi. Poţi să comentezi faptele,
doar alătură mai multe semnificaţii și nu rămâne agăţat de
22
niciuna pe care să o absolutizezi - şi atunci nu vei putea să le mai
iei în mod personal. Absolutizarea părţilor creşte egoismul şi ne
face exclusivişti şi orgolioşi, trufaşi. Este doar o problemă de
atitudine faţă de reprezentări. Nu absolutiza nicio parte, că te va
captura, nu e nevoie să ții cu nicio echipă. Alătură mereu şi
opusul a ceea ce ai găsit, dar şi alte perspective, întotdeauna
diferite, variate și atunci îți vei face o părere atotcuprinzătoare.
Nu există o singură semnificaţie despre un eveniment. Oamenii
aleg şi au preferinţe. Apoi derivă în spatele lor o adevărată logică,
la infinit, și așa se îndepărtează de Adevăr, foarte simplu. Noi îi
învinovățim, dar ei nu sunt de vină cu nimic. Ceva din mine
creează situaţiile de viaţă, alegerile mele. Absolutizarea parţilor
ne face un viitor nefericit şi conflictual pentru că ele sunt în
spiritul nostru într-un conflict continuu cu perspectivele ignorate.
Acestea chiar dacă nu sunt exprimate, asta nu înseamnă că nu
există, şi de aceea sunt vii, şi îşi vor cere dreptul de a fi luate în
seamă cu forța, transformându-se în realitate. Tot exteriorul se
îndreaptă tot timpul spre Adevăr, adică spre cuprinderea cea mai
mare. Noi ne îndreptăm tot timpul spre un neadevăr și mai mare.
Deci ne îndepărtăm de viață prin absolutizarea părților.
Îmbrăţişarea a toate câte există este Iubirea. Adevărul înseamnă
să pui pe masă mai multe perspective ale unuia şi aceluiaşi lucru,
alăturate și să nu ții cu niciuna. Înțelegi? Să nu ții cu nicio
perspectivă, este Adevărul. Cu cât cuprinzi mai multe aspecte
diferite, cu atât mai bine poţi caracteriza un lucru. Dar dacă scoți
în evidență doar o parte şi apoi derivezi în spatele ei o altă logică,
te vei îndepărta de realitate. Adevărul iese numai din alăturarea
parţilor, şi să nu te agăți de niciuna. Importantă este doar
curgerea. Atunci eşti liber de tine însuţi. Prin absolutizarea unor
păreri unice, omul îşi creează un ego şi un adversar. Ne
exprimarea Iubirii este egoul. Poţi face orice vrei, dar să nu
întăreşti orgoliul, că îţi ia din viaţă și apoi îți va fi frică să o pierzi
și te vei lega de ea. Sau trebuie să dăruieşti mai mult decât iei,
pentru a primi mai multă energie sfântă decât pierzi. Trebuie să
te înfrânezi mai mult decât îţi faci bucurii ale simţurilor care îţi
23
fură din existență. ,,Cine mă revelează şi mă pune în lumină, va
avea viaţă veşnică. Cel ce mă ascultă pe Mine, nu se va ruşina.
Nimeni nu aude cuvântul Meu sau învăţătura Mea, dacă nu s-a
lepădat de sine. Cine vrea să asculte cuvântul Domnului trebuie
să se lase pe sine neapărat” spune Domnul. Nicio stridență a
egoului nu vom fi lăsaţi să ridicăm. Pentru că vei fi atacat înapoi,
în oglindă, cu forţa cu care loveşti tu oamenii. În spatele fiecărui
om este Domnul și El îți pune mereu în față, oglinzi. Şi de cine
eşti tu nemulţumit? Să fii supus oamenilor înseamnă să te supui
lui Dumnezeu. Credința este supunere. Cât de supus ești tu
oamenilor, arată cât de mare este credința ta. Sau reacționezi, te
lupți și te aperi împotriva lor? Tu eşti tot timpul dator celorlalți.
Ei niciodată ţie. Celălalt are întotdeauna dreptate. Tu niciodată
pentru că tu nu contezi, ceilalți sunt Dumnezeu. Tu te cunoști pe
tine, prin ei. Oamenii sunt oglinzi pentru tine. Tu ești parte din ei,
sau ei sunt parte din tine. Ei te pot judeca, tu niciodată, pentru
că ei cu toții sunt divinul. Nu le poți zice nimic, căci din față vine
spre tine întotdeauna ceea ce ești tu în adânc. Dacă ești atașat
vei fi agresiv, dar asta arată suferința ta de mâine. Când te
desprinzi, te eliberezi din închisoarea cea de toate zilele a
orgoliului. Starea noastră normală este Dăruirea, adică Iubirea.
,,Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot
trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău
va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric,
dar întunericul cu cât mai mult!” Când împarți în bine și rău,
greșești întotdeauna și lucrurile nu se vor sfârși bine. Pentru că
un accent pus pe ceva, va întări inversul. De aceea nu poți ține cu
nimeni. Doar cu curgerea. Doar privește cum trec lucrurile unele
în altele. Aceasta este fericirea. Dar nu poți ține cu niciuna fără
să suferi. Ceea ce arată că a împărți este o greșeală. Este ca și
când ai vrea să oprești viața în loc. A da drumul vieții din mână să
fie cum vrea ea este raiul. Starea de zero, de non inițiere a nimic,
este sfântă. A nu ține cu nicio parte este eliberare de sine. Am
înţeles aşa: că noi suntem creatori de concepte şi punem
etichete, apoi le luăm în serios, dar fără ele suntem chiar fiinţa
24
sfântă, divină - nimicul fără margini peste marginile lumii. Dar ce
este egoul? Este suma acestor condiţionări. Când renunţăm să ne
mai gândim la trecut şi la viitor, sau să mai conceptualizam, ori să
vrem un rezultat bun, sau când NU mai urmărim interesul nostru
propriu, şi nu ne mai trece nimic prin cap, noi cădem de fapt în
fundal, unde suntem una cu totul. Dar cine suntem noi fără
conceptele noastre? Când eşti în ego, există înger şi demon, dar
când dăruieşti puterea ta lui Dumnezeu, atunci dispare demonul,
dispare egoul, acea parte care dă minţii idei, revoluţii şi bătăi, ură
şi răzbunare, şi tot felul de răutăţi, și care nu este împăcat
niciodată şi nimic nu-i convine. E tot timpul neliniştit. Atunci
când dai drumul lucrurilor să fie cum vor ele, dispare împărţirea
în bine şi rău, deci suferinţa. Ce simplu este. Doar renunța la
intervenție. Non acțiunea aduce Miracolul în viața ta. Pentru că
astfel omul nu mai este dual. Când alegi binele, alegi şi răul,
obligatoriu. Când ne vom supune oamenilor, Dumnezeu va fi cu
noi. El este acea supunere a noastră. El e liniștea noastră, El e
acceptarea și umilința. Atunci ne eliberăm de eu și de suferință.
Numai când faci totul împotriva interesului propriu, te eliberezi
de eu. Trebuie să te degajezi de toate limitările tale, de toate
învinovățirile. Când spui că ceva este rău, nu ești în Adevăr. Răul
este în primul rând din tine, iar apoi este un mecanism divin de
împuținare a ta, și te purifică și îți salvează viața. Nu e nimic rău.
Nu există rău în lume, noi vedem doar acțiunea Puterilor cerului
de micșorare a orgoliului nostru prin suferință, durere, necazuri
și boli. Egoului nu-i convine că este scăzut. Dar dacă altfel nu
poate să ne desprindă decât cu forța, ce să facă Cerul? Numai
egoul împarte așa. Dar noi vedem în jur doar fenomene de
scădere divină. Și trebuie să vină de vreme ce noi am fost
agresivi în interior. Când ești nemulțumit de ceva sau acuzator,
ori reproșezi sau te îndoiești, nu ești în Adevăr, ci ai diavol și ai
pășit deja în iad. Pentru că furia și mânia, ori supărarea și
neacceptarea, sunt împotriva firii și a liniștii care sunt Dumnezeu.
A nu judeca este Adevărata Bucurie. A nu mai vedea niciun rău și

25
niciun vinovat în lume este cea mai mare fericire. Este eliberare
de eu.

UCENICUL CEL NEMULŢUMIT DE TOATE

Un ucenic tot timpul era nemulţumit şi se tot plângea, sau îi

critica pe ceilalţi. Iar maestrul său l-a auzit şi i-a spus: dacă ceea
ce cauţi este pacea sufletului, trebuie să urmăreşti să-ţi laşi baltă
toate interesele. Ai grijă de sufletul tău mai mult decât de trup
sau spirit. Atunci nu vei mai fi nemulţumit. Este mai uşor să porţi
papuci, decât să întinzi un covor în întrega lume. Şi plecă. E mai
importantă pacea inimii decât lumea. Dacă sufletul tău este în
liniște poți avea orice vrei. Numai că atunci nu vei mai vrea nimic
decât ai.

Când urăști oamenii nu ești în liniște. Când împarți în bine și rău

nu ești în adevăr. Când te eliberezi de ego, vine energia divină la
tine. Eliberarea de eu, de condițiile tale, este Iubirea. Când lași
oamenii în pace, atunci Iubești cu adevărat. Nu te mai lua de ei.
Împărțirea vine din raportarea la interesul propriu, la trupul și
spiritul tău. Apoi alegi un bine și îl absolutizezi - binele tău, dar
prin faptul că faci asta nu ești în Adevăr. Lucrurile doar sunt și nu
au calificative. Viața este indiferentă la împărțirea în bine și rău.
Ea este tot timpul în pace și Armonie. Nu e nevoie să pui etichete
și să dai verdicte. Noi suntem ființe divine și aici pe pământ, și nu
avem interes propriu, și de aceea nu știm să împărțim în bine și
rău. Noi suntem putere divină și avem toată Iubirea vieții în noi -
o uriașă forță magică. Suntem ca soarele sau ca Domnul. Atât de
mare este Iubirea noastră: fără limite. Nu căuta niciodată
interesul personal, și îl vei vedea pe Dumnezeu peste tot.
Interesul propriu te scoate din rai. Lasă-te dus de viață. Când
renunți la interesul tău te deschizi spre Dumnezeu, pe loc. Și
atunci totul va fi cu siguranță bine. Nu privi punctual, că vei
vedea vinovați și rău peste tot, privește doar ansamblurile, cum
trec lucrurile unele în altele. Când împarți în bine și rău ai
26
agresivitate interioară și vrei să ucizi. Interesul propriu, ucide.
Orice se întâmplă, ființa divină este mereu nemișcată, este în non
acțiune continuu, adică veșnic în Iubire, ca adâncul mării. Dacă
nu te supără nimic ești liber de tine însuți și cel mai fericit. Te
superi pentru că te aperi. Iubești numai când nu te protejezi. Dar
supărarea și frica de a pierde înseamnă atașament. Dacă nu ești
în liniște, Domnul nu este cu tine și de aceea ești în pericol. Dacă
liniștea este prezentă în sufletul nostru, Dumnezeu este prezent
în noi. Dacă avem mânie și furie ori ură, atunci este diavolul în
noi, și am coborât real în iad. Dacă am știi asta... Privește mereu
la comportamentul tău și vei știi unde vei ajunge dincolo. Când
nu ești în pace și într-o detașare completă, nu ești în El, atunci
ești în pericol. Dacă alegi și vrei să obții ceva de la viață, nu ești în
liniște, și Domnul nu este în tine. Sacrificiul de sine te duce
întotdeauna în pace. Uită-te la lume doar ca la ceva care se
întâmplă și curge, și nu avea preferințe adică nu te lega de nimic,
nu susține nicio echipă, că dacă alegi binele sau răul nu ești în
Adevăr. Acceptă ce ți se dă, nu e nevoie să ai preferințe. Doar cel
care este absolut de detașat este în divin. Nu lua lucrurile în mod
personal. Viața nu o poți judeca prin bine și rău, pentru că
greșești întotdeauna. Vorbești despre părți și din start ești în
greșeală, pentru că te raportezi la binele tău, și de aceea ești
subiectiv și împotriva binelui tuturor. Când cineva primește o
neplăcere, el este scăzut. Înseamnă că are nevoie. Egoul zice că e
dureros, dar sufletul se purifică. Ceea ce pentru ego este rău,
pentru sufletul divin este un mare ajutor de Sus, o
binecuvântare. De aceea întotdeauna când zici că ceva este rău,
spui o minciună. Și ești un Mincinos, și arată că ești în ego. De
aceea stările sufletești de frică, furie, depresie, ură, mânie și
furie, ori supărare, arată că nu ești în Adevăr. Ai numit rău prea
multe lucruri, și te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Când afirmi răul,
Domnul nu mai este cu tine, și începe suferința. Nu poți judeca
nimic din lumea aceasta prin plus și minus pentru că nu
funcționează. Tot ce este în afara ta este mișcat de Domnul și nu
poți spune nimic despre nimic. Vezi durere, e nevoie de ea, vezi
27
bucurie, se exprimă sufletul sublim. Peste tot nu există decât
armonie și o bucurie totală. Iubirea te-nconjoară. Nu te
interesează cum sunt oamenii, Dumnezeu îi vindecă. Ce treabă ai
tu? Ei sunt cum ești tu. Ai grijă de sufletul tău, și totul va fi bine
în viața ta. În exterior este o uriașă mașină de spălat, dar ea
merge singură. Nu e nevoie de tine în nimic. Nu poți interveni
pentru că acolo, în afara ta este Împărăţia Lui. Acolo este El
stăpân, ce treabă ai tu? Nu înțeleg. Nu te interesează cum sunt
oamenii, tu Iubește-i. Tot ce vine spre tine, este din tine. Ai grijă
ca în sufletul tău să fie numai Dragoste, și așa vei culege. Când
împarţi în frumos şi urât, cazi în dualitate pe loc. Important este
să stai continuu desprins, adică cu gândul la Dumnezeu, adică la
nimic, nu la lume, sau la trecut şi viitor. Atunci vei fi fericit şi
nimeni ne te va ataca. Când nu ai un eu, nu porneşte necazul şi
durerea, și totul va fi bine. Nu este frumos așa? Lipsa egoului
este fericirea toată. Fericirea este la un eu distanță. Când i-ai dat
Domnului puterea ta, când ai renunţat la controlul vieţii dispare
împărţirea în frumos şi urât. Dispare pentru că pleacă orgoliul, nu
mai ai un eu, înţelegi? Dar când împarţi, se naşte pe loc egoul.
Mai bine rămâi într-o stare de fără tine, de uitare de sine care e o
stare pură, fără eu, fără îndârjire, adică fără adversari, gol de tine
însuţi, fără să intervii sau să te aperi. Astfel te uneşti cu
Dumnezeu. Când îi dai Tatălui din ceruri voinţa ta, tu te eliberezi
de sine şi de dualitate pe loc. Când pierzi egoul, ieşi din lume.
Eşti în continuare aici, dar nu mai aparţii ei. Că tot se vorbeşte
despre eliberarea de sine. Să renunţi la voia ta definitiv. Să te
predai pe tine Domnului. Îl laşi pe El să-ţi rezolve toate
problemele şi tu le uiţi. Numai când renunţi la voia ta total, ai
ieşit din dualitatea care tot socoate. Eşti condus de Dumnezeu
clipă de clipă. Şi asta înseamnă să te supui oamenilor fără să te
împotrivești. Unde te mişcă ei, tu să te duci. Să te lași dus de
vântul întâmplării. Să nu te aperi. Să îi slujeşti cu bucurie pentru
că atunci primeşti energie vitală. Dar când te îndreptăţeşti pe
tine, și te superi, tu pierzi energie și viață. Problemele se rezolvă
la nivelul ansamblurilor pentru că acolo energia divină curge
28
liberă. Acolo este Adevărul, nu la nivelul părților care sunt
contradictorii. Dacă privești numai în jos, nu rezolvi nimic. Ca să
le rezolvi trebuie să te ridici la un nivel mai sus. Adevărul stă la
nivelul ansamblurilor cuprinzătoare, nu al părților. Iubirea rezolvă
toate problemele pentru că este prezența lui Dumnezeu. Când
renunți la tine, și Îi dai Lui puterea ta, de fapt devii cel mai tare.
Când posezi cel mai puțin, ai cele mai multe posibilități. Mereu
este invers decât credem noi. Când ești jos de tot ți se poate
împlini orice dorință. Omului care vrea mai mult decât are, i se
opune toată viața. Adică Dumnezeu este cu tine când tu Iubești.
Și energia Lui curge spre tine chiar prin Dragostea și dăruirea ta
fără motiv. Nu poți schimba lumea direct, pentru că ceilalți sunt
mișcați de divin, doar schimbându-te pe tine, atunci se schimbă
și lumea ta, în oglindă. Orice argument care te duce în liniște este
Adevărul, dar dacă ceva te face să-ți pierzi cumpătul ești în
minciună. Orice îți spui și te supără sau te neliniștește, nu este
adevărat. Când spui că celălalt este de vină, nu este adevărat ce
îți spui. Atunci tu vorbești din ego, și te raportezi la interesul tău
particular, dar noi suntem ființa comună care nu știe decât să
iubească. Numai când exprimi apreciere, mulțumire și
recunoştinţă, ești în Adevăr și Iubire. Toate problemele tale se
rezolvă singure, de la sine, fără tine. Nu e nevoie de tine în nimic.
Când renunţi la control şi nu îi mai impui vieţii să fie cum vrei tu,
când pierzi total controlul, atunci te eliberezi de dualitate, şi ieşi
din Matrix. Când renunţi la voinţa ta definitiv şi dăruiești
oamenilor, adică lui Dumnezeu puterea ta, controlul tău este
minim, atunci tu pierzi egoul, şi El vine la tine şi te va ajuta în
toate. Când dai, te umpli cu divin. Când iei mai mult decât ai
nevoie, Îl pierzi. Golirea de sine, Îl cheamă, şi cum în natura Sa
este să ocupe golurile, te va ajuta în toate. Deci ca să te ajute tu
trebuie să te predai pe tine, să te restrângi continuu. Să nu mai fii
important, ca să aibă loc unde să vină Domnul inimilor noastre.
Cel mai important lucru în viață este să nu fii deloc important.
Oamenii îi cunoşti după cum se comportă cu cel în necaz și
durere. Înțelegerea super de îngăduitoare și Acceptarea fără
29
condiții este ultimul nivel. Când nu mai faci lucruri raţionale,
ordonate şi perfecte, când nu te mai îngrijorezi şi nu vrei să mai
aduni sau să câştigi, când nu mai cauți înnebunit numai interesul
propriu, când nu mai vrei satisfacţii, când mai repede renunţi
decât insişti și nu vrei mai sus, când pe tine te lași mereu ultimul,
nu mai ai preferințe și nu vrei mai mult și înfrânarea este mai
puternică decât dorința, atunci îi dai lui Dumnezeu puterea ta și
lumea va deveni Miraculoasă pe loc. Restrângerea de sine aduce
imediat Minunea în viața noastră. Pentru că toate ale lumii sunt
eu, și când dai eu, iei putere sfântă. Dar așa te încarci și cu
energia vitală, fără de care nu poți împlini nimic. Când afirmațiile
tale îți dau o bucurie interioară, un sentiment de eliberare vădit,
atunci intră în inima ta energia sfântă a cerului. Ești fericit când
dai drumul vieții să fie cum vrea ea, nu când pui condiții. Când
simți supărare și ură, nu ești în divin, și i te opui lui Dumnezeu cu
îndârjire. Când vezi lupta oamenilor pentru mai mult, este lupta
cu Dumnezeu. Atunci vei suferi. Când te iei de ceilalți și te cerți
cu ei, ai devenit deja un diavol. Atunci Domnul pleacă de la tine,
și vor veni necazurile să te scadă. Când te superi și ești
nemulțumit, chemi neplăcerile la tine. Atunci este momentul
când repede ar trebui să renunți și să te lași bătut pentru că nu
mai ai putere vitală. De aceea vine durerea și neplăcerea, ca să te
trezească căci nu mai ai energie împlinitoare, și fără ea mori.
Înseamnă că acești oameni care alternează toată ziua, între
bucurie și durere se învârt de fapt în jurul liniei roșii subțiri, și
oricând pot fi prinși fără vitalitate. Răutatea ta îți ia din viață și de
aceea vin necazurile. De ce vrei să suferi mereu? Nu este de
înțeles. Când nu mai ai Iubire, adică ai prea mult orgoliu, ceea ce
înseamnă comodități, satisfacții, savoare, te că ataca cineva din
afară, automat. Te simte slab și te va lovi. Omul egoist este un
om vulnerabil. La fel și rolul rugăciunii, acesta este: să-l lași pe El
să-ți rezolve toate problemele. Îl slăveşti pe Domnul pentru
toate, și I le dai Lui. Apoi le uiți. Și se vor rezolva cu siguranță. Îl
slăvești pe El și te uiți pe tine. Tu nu ești important, numai El
este. În predarea de sine este o mare putere. Este Magică. Nu e
30
nevoie să te îngrijorezi și să te preocupi de nimic. Când ceva nu
merge, este momentul în care trebuie să renunți și să uiți. Ai
prea mult eu, şi prea puţină dăruire de sine, prea puţină Iubire,
de aceea nu funcționează bine lucrurile. Atunci renunță, uită,
lasă-le în pace, și așa se vor rezolva de la sine, fără tine. Uitarea
trebuie să fie mai mare decât îngrijorarea. Numai când îi lași
Domnului toate nerealizările tale, numai atunci lucrurile se vor
împlini într-un mod foarte potrivit. Singurul obstacol pentru ca
viața să intre în armonie, ești tu, este voia ta, dorinţa ta care
blochează curgerea. Renunţă la tine, şi totul va intra imediat în
armonie, de la sine, fără tine. Atenţia pusă prea mult pe lume, o
distruge. Mai bine uit-o. Lasă să curgă tot ce vine la tine. Nu te
îngrijora de nimic, oricum toată viața este în mâna Lui. ,,Nu vă
adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde
furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici
molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.”
Te lepezi de tine, te goleşti de eu? Te lepezi de satana? Când îi
dai Lui toată puterea să te conducă şi să te şlefuiască, și accepți
tot ceea ce îți fac oamenii fără să te revolți, ție ți se șterg
păcatele. De aceea ești cel mai interesat să renunți mereu la tine.
Şi ai da Lui toată puterea înseamnă a le da oamenilor toată
puterea, adică a te supune lor şi a nu te apăra niciodată. Să fii ca
o cârpă, unde te trimit ei, să te duci. Asta îți salvează viața,
pentru că atunci când te auto limitezi te încarci cu energie vitală.
Adevărul este inversul a ceea ce îți zice egoul. Prin orice opoziție
împotriva interesului propriu tu te încarci cu energie subtilă, cu
viață, sănătate, viitor și timp. Dar când cauți mai mult binele tău,
tu pierzi viață. Cum spunea Domnul Iisus: cine va căuta viața, o
va pierde, dar cine o va lăsa pentru Mine, o va câștiga. Deci cine
va renunța la sine pentru celălalt, și își va da și cămașa de pe el,
cel care este ca o cârpă și nu reacționează indiferent ce s-ar
întâmpla, va câștiga viață, sănătate și viitor. De ce așa? Pentru că
celălalt ești tu, și făcând tot binele lui, ție îți faci bine. Cel din fața
ta este sufletul tău. Nu ai cu cine să lupți, nu ai de cine să te
aperi. De tine, poți? Când dai eu, câștigi liniște și Iubire. Când
31
renunţi la controlul vieţii tale și al altora și îi lași în pace, atunci
Dumnezeu îţi preia viaţa și totul va fi bine. Poți fi sigur de asta.
Este o certitudine. Ca să-ți fie bine în viață, urmărește să nu vrei
nimic de la ea, în fiecare clipă. Când eul pleacă, Dumnezeu vine
la tine. Ai ieşit din dualitate şi atunci a și pornit Miracolul. Dar
când ceva nu merge bine, înseamnă că ai prea mult eu, atunci
trebuie repede să te lași bătut, și să te limitezi prin orice mijloace
posibile. Nu ai nevoie să câștigi niciodată mai mult, ci să pierzi
surplusul, pentru că pierderea acestui mai mult decât ai nevoie,
te golește de eu și îți salvează viața. Acest mai mult decât ne
trebuie este egoul și luptă pentru sine, dar și apărarea. Când vezi
un orgoliu ridicându-se, el luptă pentru sine, dar nu știe că dacă
face asta, a pornit și un adversar care îl va scădea până la urmă.
Stai într-o stare de Acceptare totală, fără intervenție personală.
Viața este non eu. Stai în pace, și fii numai Iubire, ca adâncul
mării. Doar privește. Tu ești Privitorul, și fiind privire te unești cu
El.

O BUCATĂ DE ADEVĂR

Un învăţător mergea printr-un sat împreună cu nişte ucenici ai

săi. Când văzură cu toţii un om care medita în mers. La un
moment dat acesta s-a bucurat mult că a descoperit o anumită
înţelegere. Învăţătorul s-a oprit şi l-a întrebat, ce ai găsit? La care
acela i-a zis că a aflat o bucată de adevăr. Şi nu te deranjează că
ai aflat doar o bucată de adevăr? La care călătorul i-a răspuns că
nu. Învăţătorul le-a spus ucenicilor: atunci când află asemenea
bucăţi de adevăr, unii oameni le absolutizează apoi, le
transformă într-o credinţă. Credinţa lor, egoul lor. Nu faceţi
niciodată din părţi adevăruri absolute, că vă vor chinui! Și apoi
nu aveți cum să scăpați de suferința căreia voi singuri i-ați dat
naștere. Absolutizarea părților întărește egoul și aduce necazul și
conflictul asupra noastră. Apoi nu scapi de pedeapsă până nu le
elimini din tine. Te-ai virusat, și acum atragi neplăcerile ca să-ți

32
elimine orice idol, tot ce pui tu mai presus decât Dumnezeu care
este Iubire.

Numai când renunţi la eu şi îi dai voie Domnului să lucreze prin

tine, totul devine Minunat. Când egoul se retrage, înaintează
Dumnezeu. Numai astfel eşti fericit cu adevărat şi tot ce se face
prin tine, rămâne şi nu piere. Pentru că ce este mai mult
generează continuu lupta, zavistia și apărarea, conflictele, și frica
de a pierde, invidia, sentimentul că nu este destul și că mai
trebuie. O nemulțumire continuă. Fără să înlături acest mai mult
nu te poți vindeca de nimic. Dar când îl dai la o parte, și te
mulțumești cu ce ai, dispar toate grijile tale, pe loc, ca prin
farmec. Cum spunea Domnul Iisus: vinde tot și urmează-Mă pe
Mine. Adică dă acel mai mult la cei care au nevoie. Și atunci vine
vindecarea pentru că dispare cauza pentru care Forțele cerului
ne scad: dispare egoul, mândria, trufia și orgoliul care este acel
peşte măsură. Dă afară cumpărătorii și vânzătorii din templul
Domnului care este sufletul tău. Lăcomia de mai mult este
diavolul. De ce îl vrem mereu? Dorim să suferim mai tare? Când
nu mai ai nimic peste ce ai nevoie, nu mai ai ce să aperi. Și gata,
te-ai eliberat de tine, de griji, de necazuri, de frici, de probleme și
supărare. Și așa te vindeci. Dorința de mai mult ne omoară. Și
când se vindecă sufletul, se vindecă și trupul. Atunci, El te va
conduce şi îţi va dărui tot ce-ţi trebuie, în dar. Nu e nevoie să te
străduiești în nimic. Închipuie-ți, nu mai ai mai mult și te
mulțumești cu puțin, atunci nu mai ai de ce să fii scăzut, și dispar
neplăcerile și bolile. Dorința de mai mult aduce automat
conflictul. Când mergi spre puțin nu mai ai ce să aperi. Trebuie să
fii mai întâi înfrânt cu inima, altfel nimic nu se mișcă în viața ta.
Nu e necesar să te mai îngrijorezi. Știe El ce ai tu nevoie. Doar să-
ţi uiţi total grijile şi problemele. Când le lași Lui pe toate, vine
Minunea și bucuria fără mărgini la tine. Nu te mai preocupa prea
mult de trupul şi spiritul tău. Lăsaţi-Mă să vă conduc Eu, ne
spune El. Orice plăcere sau dorință de mai mult înseamnă eu, și
de aceea va avea o durere atașată. Când dorești ceva mai mult
33
este ca și când ai vrea să mori. Apoi ești în stare să-i ucizi pe
ceilalți ca să aperi ceea ce ai. Nu? Suferința care ți se dă pentru
că ai fost prea orgolios este mântuitoare și te face liber. Cu
suferință sau fără, tot acolo ajungi: la Iubire. Violența din tine
atrage violența din afară. Atunci când ești atacat din exterior, tu
te superi de fapt pe tine însuți. Nu este nimeni de vină pentru
răutatea ta. Îți dai seama? Îți vine din față răutatea ta, ca să-ți
arate cum ești în ascuns. Nemulțumirea din interior, este necazul
care vine din afară, mâine. Orice renunțare la dăruire de sine,
este o renunțare la Iubire și la viitor, și un atac pe subtil asupra
tuturor oamenilor și universului. Renunțările la Iubire, la ideal, te
omoară. Oamenii se comportă cu tine așa cum îi vezi tu. Victima
atrage criminalul pentru că au aceeași agresivitate interioară.
Important este cum ești tu în interior, acum. Fii orb, surd și mut,
mai bine nu te interesa de lume și las-o în pace să fie cum vrea
ea, ca să nu judeci. Lumea este cum ești tu. Dacă tu te schimbi în
interior, se schimbă și lumea ta. Ascultă, privește și învață.
- Omul să-şi lase baltă toate interesele. Acel prea mult, şi să nu
mai aibă interese pentru sine, că acelea îi aduc un dușman și
durere, obligatoriu. Vrei mai mult? Dar vei suferi. Acesta este
prețul depășirii măsurii. Acest mai mult te scoate din rai și din
divin. Te dă afară din paradis. Te aruncă în disperare. De ce vrem
mereu să suferim? Dar suferința de acum, va fi suferința de
dincolo. Totul în oglindă. Dacă acum ești nemulțumit de ceva,
aceasta este suferința ta de dincolo. Poți știi de acum, unde vei fi
dincolo. Nimic din lumea aceasta nu este mai important decât
Desprinderea, adică Iubirea. Ataşamentul de viaţă se pierde prin
dureri. Și ai nevoie de ele. ,,De aceea zic vouă: nu vă îngrijiţi... ce
veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu
este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât
îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu
seceră, nici nu adună în jitniţe, şi tatăl vostru cel ceresc le
hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi
cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?
Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii
34
câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă
că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul
dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine
se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult
mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă,
spunând: ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom
îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie
doar tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai
întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea se
vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de
mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.”
Idolatrizarea materiei, îți ia din energia vitală și te omoară pe tine
și pe cei dragi. Succesul, bunăstarea, plăcerile aduc creșterea
orgoliului, după care devenim foarte agresivi și așa chemăm
necazurile asupra noastră. Singuri le vrem. Nu ne obligă nimeni.
Când dorești mai multe satisfacții și plăceri ale simțurilor, vrei de
fapt mai multă durere. Nu este absurd? Mai sus nu este de dorit,
că te va omorî, pentru că nu știi să te oprești, și nu vei putea să
te oprești. Când vrei mai mult, vrei să mori mai repede. Toată
lumea aceasta alergă spre mai mult, adică spre prăpastie, când
Dumnezeu este în direcție opusă: spre puțin. Mai mult decât ai
nevoie îți ia din viață. De ce ai vrea să o pierzi? ,,Oricât ţi s-ar
părea de grele suferinţele şi neplăcerile, dacă nu-ţi găseşti în ele
cea mai mare bucurie, eşti nedrept.” :) Și știm ce facem. Noi
trăim însă în ego, și el vrea cât mai mult chin. Se hrănește cu el.
Știe ce să aleagă ca să obțină o suferință maximă. Și de ce ne
produce rău? Pentru că egoul și plăcerile ne iau din energia
sufletului, ne iau viața. De aceea după o plăcere intensă, apare
imediat o mare tristețe, și un sentiment că am pierdut ceva
esențial. Când renunţi să mai controlezi lucrurile, și le laşi în
pace, le uiţi, eşti neatent la ele, le uiţi și nu mai vrei să fii perfect,
și nu te mai interesează un rezultat fericit sau să reușești, ori să
ai succes, numai atunci totul va fi bine. Dacă te lași pe tine și
renunți total la voia ta, la dorinţele tale - definitiv, așa pornește
Miracolul - când îi dai Domnului toată puterea, atunci El vine în
35
viața ta și va face totul în locul tău. Că prin renunțare tu faci gol
în tine și așa Îl chemi. Dar dacă nu te abandonezi total, nu are
unde să vină. Ești cel mai puternic, numai când renunți la
controlul vieții tale, definitiv. Când ești cel mai slab ești cel mai
tare. E greu de acceptat? Să te laşi condus de ceilalţi, pentru că ei
sunt El. Să fii supus lor şi să accepţi să te mişte oamenii - unde
vor, acolo să te duci. Este greu? Nu, eşti chiar interesat să faci
aşa, pentru că atunci când dai eu, primești energie sfântă și
putere. Primești energie divină numai când dăruiești gratuit,
când te sacrifici. Ești cel mai interesat să fii supus și să dăruiești
binele tău celorlalți, nu să iei. Deci mereu să te micșorezi pe tine,
să te împuținezi. Asta înseamnă eliberare de egocentrism și de
dualitate. Așa nu mai poți să te vezi important. Atunci ești liber
de tine însuți, și asta este cea mai mare fericire posibilă, când nu
mai ești nimic. Când îi spui: condu-mă Doamne, ajută-mă să fiu
omul care vrei Tu să fiu, și lași toate îngrijorările tale, atunci
pierzi puterea. Ești cel mai tare când ești cel mai slab. Ce rău este
în asta? Ai nevoie cel mai mult să fii un nimeni şi total vulnerabil,
nu puternic și bogat, că dacă eşti puternic eşti rigid, şi când cazi
te spargi. Apoi, când eşti gol de tine însuţi, primeşti viaţă,
sănătate şi viitor. Iar posesiile, atașamentele sunt eu, sunt
greutăți la urcare în lumea de dincolo, real. Omul desprins poate
fi bogat, dar bogățiile tot îi iau din energie, dar el dăruind mai
mult, primește înapoi, și are de unde să piardă. Dar sunt oameni
care s-au străduit să ajungă bogați și le este frică să piardă,
aceștia sunt atașați, și de aceea dincolo, posesiile atașamente le
vor fi greutăți la urcare. Nu te poți elibera de eu, până nu te
eliberezi și de posesii. Ai atașamente, ai probleme. Ele îți iau din
viață, îți consumă energia gândindu-te numai la ele. La fel că
plăcerile. Numai când ești un NIMENI, atunci Dumnezeu este cu
tine. Dar când cauţi numai binele propriu, te umpli de ego, și vei
pierde energie și viață. Tu când mergi spre mai mult, îți scade
sistemul imunitar și pierzi sănătate, și viitor. Şi invers: când
dăruieşti oamenilor şi îi slujeşti fără condiţii, tu te încarci cu forță
vitală ca o baterie. Când te lași pe tine total, deabia atunci
36
izbucnește din inima ta adevărata rugăciune, care este de slavă și
mulțumire. Îți vine continuu să mulțumești Domnului pentru
toate. Când mergi spre puțin, crește prezența lui Dumnezeu în
sufletul tău și Iubirea. Atunci va fi numai frumusețe în viața ta. Ca
să trăiești, ești interesat mereu să dai, nu să iei. De ce nu vrei
asta? Nu putem vorbi despre Prezența Domnului fără
abandonare de sine. El vine la ţine NUMAI când ești jos de tot.
Pentru că știi foarte bine că vei pierde puterea acestei lumii, și
posesiile tale. Dar numai așa Îl poți găsi pe Dumnezeu. Când lași
lumea, Îl afli pe El. ,,Fiți dar voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru
cel ceresc desăvârșit este. Orice pom care nu face roade bune, se
taie şi se arunca în foc.” Tot ceea ce ne oferă egoul este trecător,
dar ceea ce ne dă Dumnezeu este veșnic. Să nu doriți puterea,
bogățiile și faima acestei lumii căci toate sunt durere și
zădărnicie, sunt fum. ,,Și ce folos este unui om să câștige toată
lumea, dacă își pierde sufletul?” Și diavolul îi zice lui Iisus - i-a
arătat toate împărățiile pământului: ,,ție îți voi da toată
stăpânirea și slava acestor împăraţii. Dacă te vei închina înaintea
mea, toată lumea aceasta va fi a Ta.” Iar Iisus i-a spus: ,,Înapoia
Mea satano! Este scris: Să te închini Domnului Dumnezeului tău
și numai Lui să-i slujeşti.” Deci egoul îți oferă lumea aceasta
contra sufletului tău. Încearcă să-l prindă îndemnându-l la
lăcomie de viață și de plăceri. Egoul este diavolul din noi. Dar
oamenii vor lumea, cu plăcerile ei, nu pe Dumnezeu. Și așa se
agață și devin robi la întunecat. Când pui orice din lumea aceasta
pe primul plan, ai căzut din rai pe loc și începe dezastrul pentru
tine. Nu poți fi liniștit decât în starea de zero, când nu vrei nimic.
Să accepţi tot ce vine din față ca venind direct din mâna Lui, fără
să te revolţi sau să lupţi. Să nu vrei nimic mai mult pentru tine. E
o mare fericire abandonul de sine desăvârșit. Dacă ai ştii. Să vrei
să fii un slujitor şi doar să-i serveşti pe ceilalţi, să nu vrei nimic
pentru tine. Cea mai mare greşeală a noastră este concentrarea
maximă pe viaţă și satisfacțiile ei, adică pe interesul personal. În
modul acesta irosești viață. Dar dorința de mai mult înseamnă
suferință și durere. Deci noi ne luăm suferințe când vrem mai
37
mult decât ne trebuie. Dar acest mai mult nu ne aparține nouă,
ci acelora mulți care au nevoie de el. Noi îi păgubim pe ei. Și
pentru că iei de la ceilalți, și sufletul lor este sufletul tău, atunci
tu iei de la tine, și irosești energie și viață. Înțelegi? Deci când
vrei mai mult pentru tine, de fapt pierzi viață, sănătate și viitor. E
o nebunie. De aceea avem nevoie de scăderea egoului. Dar când
pierdem ego, câștigăm viață. Oamenii vor în rai, dar raiul
înseamnă Nu lumea. Când vrei viaţă, în clipa următoare începi să
o pierzi. Lucrurile sunt mereu pe dos decât vrea egoul nostru cel
semeț. Dar oricum și orice ai face, plăcerile simţurilor îți iau din
durata de existență, pentru că nu au energie de la sine şi de
aceea nu durează niciodată. Ele sunt doar ocazia care scoate din
noi energia sfântă. Lumea îți ia din viață, și nu îți dă nimic pentru
suflet. Ea nu este de felul duhului nostru care vine de la
Dumnezeu, este putere divină. Lumea este creată, puterea vieții
este la Creator. Izvorul este la El. Noi în principal murim pentru că
nu dăruim suficient, luăm mai mult decât dăm și consumăm
astfel energia vitală pe plăceri ale simțurilor. Orice bucurie a
trupului este o suferință a sufletului. Trebuie să știi că atunci
când îți faci bucurii ale trupului tu pierzi viață, de aceea avem
nevoie mai mult să dăruim, decât să primim, astfel încât atunci
când consumăm energia vitală pe satisfacții, să avem suficientă
Iubire de pierdut, ca să ne mai rămână să trăim. Alergi degeaba
pentru exterior, pentru că el nu are energia de care are nevoie
sufletul nostru, ca să exişti. Noi ne hrănim mai mult cu Iubire: cu
tot cuvântul lui Dumnezeu. Ne trebuie foarte puţină mâncare.
Întotdeauna pune-te în situaţia celuilalt, că altfel nu vezi şi nu
înţelegi nimic. Pe pământ este raiul dar oamenii sunt nefericiţi şi
în rai. Cu cât omul este mai legat de viață, cu atât mai mult
trebuie să sufere, dar suferința este mântuitoare și ne face liberi.
Cu cât posezi mai mult, cu atât egoul este mai mare, dar și
suferințele. De ce vrei mai mult, ca să suferi mai tare? Nu înțeleg.
Dar dacă dăruieşti mult, vei avea suficientă Iubire din care să poți
să pierzi, pe satisfacțiile corpului și spiritului. Egoul nu creează
nimic, ci doar ne suge energia. El doar distruge și destramă.
38
Lucrează numai pentru sine. Toate conflictele actuale sunt ca să
acceptăm domnia egoului, adică a diavolului. El doar ne suge
sângele, ne ia viața. Se hrănește cu viața noastră, cu atenția
noastră. Și nu ne dă nimic. El câștigă puterea lumii, și vrea doar
să nu supunem lui. Creează conflicte continuu ca să
îngenunchem în fața lui. Toate conflictele sunt generate de
egoism. Nu trebuie să existe indivizi de la care să nu poată să le
sugă sângele. Să nu fii lipit de nimic este Dragostea de
Dumnezeu. Dacă stai desprins, necazurile şi bolile nu vin la tine
pentru că nu ai eu. Egoul adică interesul personal se obţine prin
ataşament şi înseamnă suferinţă şi pierdere. Fără eu și interes
propriu nu există boală. Mai mult să lași de la tine, decât să lupți
sau să reziști, pentru că această nemulțumire și rezistență este
chiar egoul, iar renunțarea este Iubirea care nu caută ale sale.
Când te predai pe tine, orgoliul dispare ca prin farmec, pe loc.
Dacă eşti cu Domnul, atunci totul va fi bine, ca un Miracol.
Dumnezeu îţi dă tot ce ai nevoie, numai să te laşi odată în mâna
Lui, definitiv, și să dăruiești continuu. El este cu tine atâta timp
cât tu ești cu El și te goleşti de eu. Dar ca să fie în tot locul cu tine
trebuie să dăruieşti continuu Dragostea ta, grijă și atenție, să te
lași pe tine mereu, tu să nu contezi, și să faci totul pentru ceilalți.

PUNCTUL

Un profesor le-a arătat studenţilor săi o foaie de hârtie albă cu

un punct negru. Şi îi întrebă: ce vedeţi voi aici? Un punct negru,
spuse un băiat. O pată neagră, spune un altul. Un cerc negru.
După ce i-a ascultat, profesorul le zise: am înţeles că toţi aţi văzut
un punct negru, dar nimeni nu a văzut coală de hârtie, mare,
mare şi albă. Aşa privim şi judecăm noi oamenii, după lucruri
minore. Şi așa nu vedem binele şi frumuseţea divină din ei, care
aduce tot binele din lume. Fără spaţiul hârtiei, punctul nu ar fi
existat, aşa cum fără gol, nu ar exista plinul.

39
Trebuie să-ți asumi desprinderea asta cu adevărat ca să rămână
în toate situațiile, în viaţa de zi cu zi. Ca să nu pierzi, trebuie să
dai ce ai prea mult, ce îţi prisoseşte. Dar dacă iei mai mult, vei
pierde cu siguranță, suflet. Desigur, că dacă nu dăruieşti la timp
cu Dragoste și fără regret, pierzi totul. Aceasta este salvarea ta.
Puterea de a renunța mereu la tine, dă cât de fericit vei fi în
viață, pentru că fericirea este lipsa egoului și a interesului
personal. Dacă nu poţi, atunci vei fi salvat de tine prin suferinţă.
Nu este o problemă, totul este bun, drept şi divin în lume. Când
eşti egoist, trufaş, mândru orgolios nu eşti în Adevăr, și
Dumnezeu nu este cu tine. Dacă nu erai ataşat, nu se întâmpla
nimic. Cine este egoist nu are energie de împlinire. Se simte
împlinit numai cel care nu caută ale sale și este gol de sine însuși.
El are tot ce vrea, cu toate că nu îl interesează să aibă nimic mai
mult. Suferinţa îţi arată că eşti ataşat. Reacţia ta arată că eşti lipit
de fericirile şi comodităţile vieţii, şi că a pornit deja mecanismul
divin de desprindere pentru aţi salva sufletul. Altfel nu
reacţionai. Când crezi că ai ceva de apărat, ai ego. Dar când viața
ți se opune înseamnă că nu ești în liniște, și nici în Adevăr, că
altfel nu ți se opunea nimic, și reușeai în toate, dacă erai în pace.
Cum sună! Salvat de tine... Salvat de clopoţel. Când slujim
continuu, ne încărcăm cu Iubire şi atunci avem puterea să
dăruim. Altfel va trebui să suferim. Nouă ne lipsește energia
Miracolului care poate totul și se obține numai prin lepădare de
sine. De obicei omul ia numai pentru sine şi nu dă nimic mai
departe. Omul când împarte în bine și rău, absolutizează binele
său și îl desconsideră pe cel care nu este cum ar vrea el. Se înalță
pe sine și îl coboară pe celălalt. Când alegi binele tău te opui
binelui celorlalți care sunt Dumnezeu, atunci ești în greșeală, și
mai mult: începi să-i ucizi. Când împarți, cazi din rai. Când zici că
ceva este bine, a și pornit opusul, ca să-ți arate că nu este așa.
Pentru că realitatea este absolut în pace și armonie continuu, și
orice stridență va fi scăzută imediat. Ea nu are preferințe. Nu
există ceva bun sau rău pentru ea. Numai egoul alege și face
diferențe, pentru că numai așa poate să obțină conflictul
40
continuu și durerea cu care se hrănește. Oamenii sunt scăzuți de
forțele cerului, și li se salvează sufletul, ce rău este în asta? Unde
este răul în lume, când peste tot sunt doar mecanisme divine de
micșorare a orgoliului nostru? Ca să fii în pace trebuie să fii de
același fel ca viața, într-o așezare și nemișcare absolută. Atunci
învingi fără să lupți. Dar când întărești o parte și zici că celălalt
este vinovat, atunci învinovățești, și vrei să-l omori. De aceea nu
ești în Adevăr. Se vede asta și din faptul că îți pierzi pacea inimii.
Când condamni pe aproapele tău ești într-o minciună. În viață
există o reglarea continuă. Binele și răul pornește când te
raportezi la interesul personal. Acesta este egoul. Viața se
raportează la IUBIRE, la Ființa divină, adică dacă te opui Iubirii vei
fi scăzut obligatoriu. Este cea mai mare forță a universului, și noi
nu suntem cu Ea? Dacă ne-am raporta la câtă Dragoste dăruim,
am înțelege că ceea ce se întâmplă în exterior este din noi.
Atunci nu am mai putea condamna sau învinovăți. Deci din față
vine întotdeauna ceea ce sunt eu. Dacă eu mă schimb, se
schimbă și lumea mea. Suntem înconjurați de oglinzi, de Îngerii
oameni. Ar trebui să nu vedem diferențe și vinovați, atunci vom
vedea că toate doar curg, unele în altele, continuu, și nu poți opri
nimic și să spui: aceasta este bine. Dacă faci asta realitatea ți se
va opune și îți va arăta că te înșeli. Viața îți întoarce întotdeauna
tot ce ai făcut, în mod implacabil. Apoi cu cât te ții mai strâns de
o bucată de viață, cu atât ea se va împotrivi mai mult, deci așa
vei întări adversarul împotriva ta. Nu împărții în bine și rău, că vei
suferi. Deci nu judecați. Cu forța cu care judecați, veți fi judecat.
Te bați singur. Nu există rău în lume. El vine din noi. Din față ne
vine mereu interiorul nostru, în oglindă. Iese din noi și vine spre
noi. Viitorul este prezentul nostru. De fapt noi suntem tot timpul
în prezent. Dar trecutul influenţează prezentul. Asta înseamnă că
trecutul este prezentul și viitorul. Lucrurile pe care nu le-am
rezolvat în trecut, acționează și dau formă prezentului și
viitorului. Dacă rezolvi trecutul se rezolvă și ziua de azi, dar și
viitorul. Ne vedem pe noi acolo, cum suntem cu adevărat, în
oglindă. Timpul este doar un concept. În realitate lucrurile doar
41
sunt, și atât. Ele nu au calități. Egoul nostru are preferințe, dar
viața doar este. Plusul și minusul se compensează continuu. Ceea
ce există peste tot este Iubirea, mereu aceeași, în spatele formei.
Trebuie mai mult să renunţi la viaţă decât să o cauţi. Să te
îndepărtezi de ea tot timpul, să nu o cauți și să nu fii atent la ea,
mai bine nu o lua în seamă. Sacrificiul de eu ne goleşte de
egoism și trufie foarte eficient şi ne dă sănătate şi viitor. De asta
să te ții. Dar şi răul care ni se face ne ajuta enorm – ne curăţă
sufletul. Când intrăm în conflict, am intrat în ego, adică în iad. Şi
pășim în conflict când punem interesul nostru mai presus decât
orice. Totul e bun cum este, dar trebuie să înțelegi asta. Să nu
bagi grijile lumii în mintea ta. Totul este creat de ego și de aceea
este conflictual și destinat pierderii. Când vezi pe cineva că
aleargă numai după interesul său propriu, să ştii că acela va
suferi şi va pierde. Nu reușești decât dacă faci totul pentru ceilalți
și pe tine te lași. Nu lua așa de în serios viața, adică stai mai
curând desprins, și nu le băga la inimă. Lumea părților este
conflictuală, dar sufletul privește de la nivelul ansamblurilor.
Dansează, cântă, joacă-te că un copil, fără să-ți pese ce zic
oamenii. Și fă asta în văzul lumii. Și dacă nimic nu te va mai
deranja, atunci, ești liber de tine însuți. Bucuria sufletului
înseamnă eliberare de sine, desprindere, expulzare în spațiu.
Dans. Dar dacă ceva te deranjează, nu este adevărat ce-ți spui.
Deranjează egoul, deci asculți un mincinos. Înseamnă că privești
printr-un ego, și ai preferințe, deci alegi după un interes
subiectiv. Dar asta arată că vrei să impui vieții imaginea ta. Atunci
ți se va opune, iar tu vei întări dușmanul care te va învinge.
Alegerea ta îl aduce împotriva ta. Liniștea este fericirea toată.
Când accepți viața așa cum vine la tine, atunci ești în divin și El în
tine. Din locul acela poți împlini orice. Scopul egoului este să
producă cât mai multă suferință. Lumea se bazează pe o
minciună - egoul este un uzurpator, Ființa sublimă din noi este
adevăratul Stăpân al corpului, căci dacă ea pleacă, corpul moare.
Cine este cel mai puternic? Cel care te ține în viață. Când zici eu,
ar trebui să nu te gândești la corpul tău, sau la spirit, ci la ființa
42
sublimă care nu știe decât să Iubească. Sufletul nu este atins de
nimic niciodată și nu este afectat de nimic. Am venit aici ca să
depășim lumea. Te sprijini pe ea și te împingi mai sus. Nu e nimic
de câștigat din ea, ci totul de pierdut. În toate este vorba numai
de retragere. Mai mult să nu ne intereseze fericirile vieții decât
să ne intereseze. Ele aduc numai durere. Şi vedem asta fiecare.
Orice plăcere trebuie plătită cu o durere. Pentru că ia din suflet
viață. Când ceva te deranjează, nu ești în Adevăr. Când vrei cât
mai multe plăceri, egoul vrea plăceri, pentru că ele fiind
fragmentare și insuficiente, pot aduce cea mai mare durere.
Plăcerea este eu. Aici este înșelarea. Mănânci o prăjitură și
simțurile se trezesc, și zici eu. Te identifici cu exteriorul. Dar
energia e smulsă din suflet. Prăjitura nu-i dă nimic sufletului.
Ființa sublimă din noi nu are preferințe. Eul ți-a luat doar o
bucată din viață. El mănâncă din tine. Când cauți viața, pierzi
viața și mori câte puțin. Noi murim pentru că eul consumă din
energia vitală. Fără ego nu există timp. Noi greșim că ne
raportăm la eu, la interesele personale, când ar trebui să ne
raportăm la Ființa minunată care suntem. Nu suntem corpul sau
spiritul care reprezintă doar 3%, suntem o Putere sublimă extrem
de puternică. A Iubi este a dărui, a renunța la plăcerea ta la
instinctele tale. A iubi este a renunța la tine. Dar când dăruiesc,
îmi dau mie, sufletului divin, energie vitală. Dăruind celorlalți,
mie îmi dau. Sacrific răul, materia, dau eu, și primesc energia
Iubirii care hrănește viața. Astfel transform materia în Iubire, în
suflet, în bucurie. Când sacrifici eul, câștigi viață. Dar când îi faci
toate plăcerile, o pierzi. Adevărata Dragoste este despre a dărui
și nu despre a primi. Bolile vin dintr-un conflict emoțional la
pierdere, din neacceptarea pierderii. Adică din prea mult ego,
prea multă apărare. Eul crede că pierde ceva, când nimic nu este
al lui. Atunci ce să pierzi dacă nu ai nimic al tău. De ce așa?
Pentru că nimic nu ai creat tu de la sine putere. Totul la tine este
primit în dar de la Domnul. Înseamnă că El este stăpânul tău. Ar
trebui să-i mulțumești continuu pentru această bucurie numită
viață. Pentru că aici ai ocazia să trăiești Iubirea Lui. Înțelegerea
43
aceasta te salvează. Ataşamentul de viața este frică de moarte.
Dorința de mai mult și de plăceri este frică de moarte. Oamenii
nu se raportează la Iubire. Când sunt sus la prag toate sufletele
cântă numai Iubirea. Și nimic altceva. Este singurul cuvânt care
este în sufletul tuturor. O recunoştinţă imensă. Iubirea este a
exista. Iubești, deci exişti. Dacă suntem preocupați doar să
existăm, nu mai avem timp să Iubim. Ceea ce se și întâmplă.
Iubirea este sacrificiu de sine, ea nu știe decât să dăruiască și să
aibă grijă de ceilalți. Ea eliberează și nu vrea nimic pentru sine.
Dar nouă nu ne place să Iubim. Iubirea posesie nu este Iubirea
adevărată. Nu vrem să vedem Adevărul. Cea mai mare fericire
posibilă pe pământ este moartea egoului. Diavolul ca diavolul,
dar ce ne facem fără el? Golul este Învățătorul din tine. Dar și
egoul te învață desprinderea, îți dă atâta suferință până te saturi.
Când nu ai un ego, nu se poate lupta nimeni cu tine și nu poate
să-ți facă niciun rău. Atunci nu există boală și nici necaz. Dacă nu
ai un eu, nu este cine să se supere, și nu te atacă nimeni. Atacul
său nefericirea din afară este egoul tău. Cea mai bună învățătură
este desprinderea. Deci lipsa egoului, adică a interesului
personal, este fericirea toată. Când nu lupți pentru tine și nu te
aperi, intri în divin imediat. Când viața ți se opune, nu ești în
Adevăr, și ai ego, dorințe, țeluri, nemulțumiri, ai un eu. Și
opoziția din afară arată ce este în tine. Cu cât te legi de ceva din
exterior, cu atât mai tare ți se va împotrivi viața. Ca să realizezi
ceva trebuie să NU ai un eu. Să uiți de tine, să te lași pe tine. Să
faci un sacrificiu de sine. Când vezi pe cineva că luptă și se apără
sau caută numai interesul personal, acel om are orgoliu, adică
diavol. Numai cel curat la suflet, are tot ce vrea și nimic neplăcut
nu poate veni la sine. Ca să vină trebuie să ai un eu și dorințe de
mai mult și interes personal. Îți vine ceea ce ești, în oglindă.
Totul are la baza Iubirea. Reușești numai dacă faci totul pentru
ceilalți. Și pe tine te lași, nu te iei în seamă și nu faci nimic pentru
tine. Iar energia împlinitoare vine numai din abandonul
desăvârșit de sine, din slujire și supunere fără condiții. Noi avem
nevoie ca să trăim de energie subtilă, dar nu o putem obține
44
decât prin dăruire de sine fără motiv. Puterea lumii este o iluzie.
Lasă viața să fie cum vrea ea. Nu o îngrădi, că pe tine te
chinuiești după aceea. Dacă îi pui condiții și vrei să-i oprești
curgerea firească, pe tine te închizi la viață. Îți oprești
alimentarea cu energie de Sus. Când tu te deschizi, și Cerul se
deschide pentru tine și coboară energia Miraculoasă. Dar dacă tu
pui condiții vieții, te închizi la divin, și nu mai împlinești nimic.
Poarta cerului se deschide numai prin comportament. Când ne
deschidem la viață și o lăsăm să curgă. Este singurul lucru care ni
se cere. Ceva neplăcut vine la tine ca să te întoarcă la Dumnezeu.
Vine ca să te deschidă, și să te purifice, să-ți dea energie vitală. Și
tu lupți cu trimisul Domnului? La Dumnezeu trebuie întâi să
dăruiești tu ca să primești. Primim ceea ce dăruim. O situație
devine neplăcută pentru că nu o mai alimentezi cu energia
Iubirii. Iubește întâi tu, și apoi fă ce vrei. Întâmplarea din fața ta
dacă nu o alimentezi cu Dragoste, ea se înrăutățește și apoi te
atacă. Te atacă pentru că în tine sunt arme. Vrem să suferim
continuu, că nimic nu este destul, și nu avem îndeajuns. Lumea,
trupul si mintea nu trebuie să fie importante. Le foloseşti când ai
nevoie şi atât. Stai mai mult fără gânduri, fără tine, fără vreun
interes personal. Lasă viața în pace. Doar privește cum curg
lucrurile unele în altele, doar admiră. Contemplă relaxat. Priveşte
şi învaţă. Stai desprins și nu te lega de lumea părților. Mintea face
tot felul de scenarii şi nu rezolvă nimic, decât chinuiește sufletul.
Când vine o boală, sau un necaz ți s-a îmbolnăvit sufletul. Dacă
nu bagi gândurile în mintea ta, totul va fi bine. Numai nu te
îngrijora. Frica apare când te identifici cu eul, atunci începi să
crezi că ai ceva al tău ce pierzi, când de fapt nimic nu-ţi aparţine,
nici măcar viaţa ta, nu este a ta. Dar când îi dai Lui toată puterea,
totul se rezolvă de la sine, fără tine. Egoul este cel mai mare
dușman al nostru. Dar prin suferință ne ajută să scăpăm de noi.
Domnul este atât de aproape de noi, mai aproape decât ai
spune: ah! Ascultarea de celălalt și supunerea, mântuiește, adică
scade orgoliul. Dumnezeu mereu este înaintea ta, dar nu știi că
este El: e omul care te deranjează, de ce Îl respingi pe Domnul?
45
Este zâmbetul nevinovat al unui copil, e privirea ta care cade pe
roua dimineții, impresionat și uimit de atâta frumusețe, e
răsăritul de un roșu coniac al soarelui, dimineața, este și durerea
ta de dinți de ieri, este ploaia care te-a udat un pic în seara asta.
De fapt, ești în palma Lui continuu. De ce nu știi?

CUM AR TREBUI SĂ SE IUBEASCĂ ÎNGERII OAMENI?

Îngeraşule, îngeraşule, vino te rog la mine!

Doi îngeraşi s-au gândit să se joace de-a oamenii serioşi. Să vezi

cum facem, zice cel care a trăit mai mult timp prin preajma
oamenilor. Uite, ne aşezăm la o oarecare distanţă unul de altul.
Iar eu te chem la mine, dar tu nu vii, că nu vrei, că așa nu vor să
se ajute oamenii serioși. Şi astfel reuşim să ne certăm un pic, ca
să vezi cum este şi cum fac cei de pe pământ. Că lor asta le place
cel mai mult. Ce le place? Să se certe, nu ți-am spus? Bine, a zis
al doilea înger. Îngeraşule, zise primul rugător, vii la mine? Atunci
îngerul chemat veni în grabă, cât putu el de repede, la prietenul
său, strălucind tot de încântare şi bucurie. Uf, nu aşa. Nu e bine.
Eu te chem, dar tu nu vrei să vii în ruptul capului. Înţelegi? De
ce? Că eşti rău şi înfumurat şi mândru, orgolios şi trufaş, și nu
urmărești decât interesul propriu, şi nu te lasă inima să vii la
mine, că așa sunt oamenii serioși. Ai înţeles? Daaaa. Să vedem ce
ai înţeles. Dar şi de data asta, când a auzit chemarea cea
minunată, îngerul cel încântat de toate nu putu să reziste şi
ajunse imediat la prietenul său şi-l îmbrăţişă, îl strânse... cu toată
dragostea lui. Uf, nu aşa, de ce nu înţelegi deloc? Cum să te fac
eu să fii răutăcios ca şi oamenii serioși şi egoişti? O luăm de la
capăt. Eu te strig, dar tu rezişti şi eşti încăpăţânat şi nu vii, că ești
rău. E bine? Da. Atunci el spuse: îngeraşule, îngeraşule, vino te
rog la mine! De data asta al doilea îngeraş a luptat din greu cu
sine, şi a reuşit până la urmă să fie atât de rău și înfumurat, ca şi
oamenii serioși... Şi astfel reuşii să spună: nu vin, că nu pot și nu
vreau. La care primul îngeraş, spuse repede, speriat: nu poţi să
vii? Bine, atunci vin eu la tine, şi alergă în grabă la prietenul său,
46
îmbrăţişându-l cu toată dragostea posibilă din univers. Aşa ar
trebui să se Iubească îngerii, care s-au făcut oameni. De aceea
întotdeauna nu este vorba că tu să fii iubit, ci doar să Iubești tu.
Tu nu e nevoie să fii iubit, tu ai doar o imensă Dragoste de dăruit.
Lumea este doar pentru a o Iubi.

Numai să renunţăm la voia noastră total. Să-i dăm Domnului

puterea de a ne conduce, înseamnă să te lași condus de oameni
și să te supui lor. E o bucurie mare. E greu? Asta înseamnă că
atunci când tu pe tine te lași, îți acorzi binecuvântări divine. Când
le dăm oamenilor toată puterea să facă cu noi ce vor ei, să
şteargă cu noi pe jos, atunci El ne va deschide ochii minţii şi așa
vom înţelege cum e viaţa, prin ei. Te supui omului, dar în spatele
Lui este Domnul. Eu nu sunt important, doar ceilalţi sunt cei mai
importanţi. Domnul ne conduce prin oameni. Dar asta ar
însemna să pierzi controlul vieții și să te opreşti să mai cauţi tu
soluţii. Să renunţi să mai dirijezi tu lucrurile. Atunci când tu vei
colabora cu Dumnezeu, de fapt controlul tău este maxim.
Înţelegi? Când te cobori, vei fi ridicat. Când te ridici, vei fi
coborât. Legea divină este implacabilă şi măreaţă. Când tu
renunţi la control, atunci controlul tău este maxim, pentru că vei
fi în colaborare cu universul. În fundal suntem una cu toate. Dar
dacă nu vei ajunge să trăiești o viață de Acceptare totală, să
permiți vieții să fie cum vrea ea, atunci riști totul, riști veșnicia.
Atât de importantă este viața pe pământ. ,,Cine vrea să devină
ucenicul Meu, să se lepede de sine însuşi și să Mă urmeze.” Dar
ca să ai ajutorul universului, trebuie mai întâi să fii în locul cel
mai de jos, în vale, acolo unde se strâng apele, și Dumnezeu este.
Acolo El te va susține în tot ce faci, pentru că în locul acela numai
El există. Tu nu mai ești. Poţi înţelege asta? Dar când noi căutăm
să supunem viaţa cu mintea noastră, de fapt pierdem total
controlul. Pentru că te-ai făcut Dumnezeul tău. Prin mintea ta,
prin gândurile tale, prin ideile tale ai ținut la inimă ceea ce NU
trebuia să ții. Și acum Îi spui Domnului: ajută-mă Doamne să
rezolv problema asta. Voia Ta cea sfânta să fie cu mine. Eu nu mai
47
sunt important, Tu Doamne ești totul. Le-ai dat puterea ta
oamenilor și nu-ți mai faci griji, astfel problema se rezolvă de la
sine, pentru că atunci când te goleşti de tine, și te supui total lor,
Îl chemi imediat pe Dumnezeu, şi El va veni cu siguranţă pentru
că în natura Lui este să ocupe golurile. A te supune oamenilor
este a te închina în fața Domnului. Când te rogi, îți dai puterea
Domnului. Și apoi nu te mai preocupi de tine. Dumnezeu este jos
de tot, în puțin, nu în mult. Când mergi spre mai mult, te
îndepărtezi de El. Prezența Lui este un pahar gol. Când el se
umple cu ego, Domnul este dat afară din inima noastră. Pentru
ca o situație să se rezolve fericit, trebuie să o dai Lui şi tu să o
uiţi. Și atunci unde mai este problema? La El. Dar dacă vrei să o
rezolvi tu, atunci ţi se va opune toată viaţa și tot universul. Ca să
rezolvi neplăcerile irezolvabile trebuie să-i dai Domnului puterea
ta şi să le lași tu. Adică să renunţi la tine și să nu te mai
îngrijorezi. Şi îi spui: Dumnezeul meu, ajută-mă, îndrumă-mă, că
eu nu ştiu, şi nu mă pricep. Asta înseamnă Desprinderea, să-I dai
toată puterea ta, Lui. Adică să te pui sub oameni, ca un preș, să
te faci cârpă, să te supui lor necondiţionat, fără să te răzvrăteşti.
Poţi asta? Dacă nu ai această putere, nu poți urca mai sus în
lumea de dincolo, pentru că nu ai puterea Umilinței, adică Iubire.
Minunile pornesc numai atunci când te faci cârpă, când tu nu
mai ai un eu. Trebuie să renunţi definitiv la egoul tău şi la ideile
lui îndrăcite, ca să pornească Miracolul. Și atunci orice Minune se
poate întâmpla, când ești fără tine, jos de tot, una cu Dumnezeu.
Atunci Iubești tu cu adevărat, fără să faci diferențe, pe toți bălurii
la fel, ca și soarele. Dar când ești orgolios, El pleacă de la tine, și
atunci vei suferi. Când alegi comoditatea și uşorul sau plăcutul,
nu Îl alegi pe Domnul, atunci viața ți se va opune în toate. Să nu
vrei plăcerile vieții este suprema fericire. Când acuzi, critici,
condamni nu ești în adevăr. Tu ești gândurile de apreciere,
mulțumire și recunoştinţă. Nu te băga prea mult în viață, că este
un nisip mișcător și te va înghiţi. Nu băga lucrurile în seamă. Nu
le ține la inimă. Mai bine uită-le. Este și mâine o zi. Amână să te
gândești la ele, și apoi nu te mai gândi niciodată la ele. Nu te
48
gândi niciodată la ce a fost sau la ce că va fi. Trăiește fără gânduri.
Aceasta este fericirea: lipsa eului. Nu ai nevoie de nimic mai
mult, niciodată. Tu ca ființa divină nu ai lipsuri. Dumnezeu îți dă
tot ce ai nevoie dacă te mulțumești cu puțin. Egoul este cel care
luptă pentru mai mult. Dar ție nu-ți trebuie mai mult, pentru că
îți va aduce necazuri. Este ca și când ai vrea să mori. Și când lupți
nu ești în adevăr. Orice este o sforțare, nu se va termina bine.
Numai când nu intervii, lucrurile se vor aranja singure în modul
cel mai fericit. Abandonarea de sine Îl aduce imediat pe Domnul
în viața ta, iar El va face totul să fie bine. Când te lași pe tine, Îl
lași pe El să-ți rezolve toate problemele, și așa poți fi sigur că se
vor rezolva. Plăcerile nu ne lasă să fim fericiți. Tocmai ceea ce noi
apreciem cel mai mult, ne face cel mai mare rău posibil. Plăcerea
este a trupului, bucuria este a sufletului. După plăcere vine o
mare durere. De ce? Pentru că ne ia din energia vitală, ne ia din
viață. Deci noi căutăm tocmai ceea ce ne omoară mai repede. Nu
este o nebunie? Plăcerile, viciile și patimile noastre, sunt egoul.
Când vei renunța la plăceri şi comodități, la acest mai mult decât
ne trebuie, vei fi liber de eu și cel mai fericit om din lume. Așa îți
acorzi viață și viitor. Fericirea este a sufletului. Plăcerea este a
corpului, a minții noastre. Noi nu suntem corpul nostru, nu
suntem mintea. Ele sunt doar o haină. Suntem mult mai mult,
infinit de mult și de puternici. Boala este atașament. Boala este
ego. Fără eu, nu există suferință, că nu are cine să sufere. Până
nu renunți la plăcerile trupului, nu ai cum să te eliberezi de eu,
pentru că ele sunt ego și suferință. Câtă plăcere, atâta durere.
Fericirea este eliberarea de eu. De aceea fericirea stă în lucrurile
mici. Capacitatea de înfrânare dă lungimea vieții. Când restrângi
materia, ea se transformă în bucurie, Iubire și viață, și trece în
energie vitală care hrănește sufletul. Ești cel mai interesat să te
auto limitezi în toate, nu să-ți faci plăceri și dorințe. Când te abții,
pornește Miracolul. Plăcerile sunt ego și barieră între lumi. Dai
plăcerile și interesul personal la o parte, atunci Dumnezeu are loc
unde să vină în inima ta. Și va veni imediat și cu siguranță.

49
- Credința nu este o presupunere ci este poziția cea mai de jos a
sufletului, când ești înfrânt total cu inima. Îți va fi bine în viață
numai când ești cel mai jos, pentru că acolo unde se strâng
apele, în vale, este Domnul. În zero, la nivelul mării. Umilință
maximă înseamnă Iubire maximă. Orice atașament este eu. Și
acolo unde este un eu, va fi şi suferință. Îmi pare rău, dar noi nu
viața o vrem când dorim mai mult bine pentru trup, ci să suferim
cât mai mult. Dorim să producem cât mai mult rău sufletului
nostru. Dacă te desprinzi într-o parte, eul va căuta o altă plăcere
de care să te lege. Egoul este atașament de plăceri şi de
satisfacțiile simțirilor. Fericirea este renunțarea la plăcere,
eliberarea de eu, adică de dorința de mai mult și de interesul
personal. Egoul este cel mai mare dușman al vieții noastre, și cu
toate astea numai pe el îl vrem. Este ca și când ți-ai dori cel mai
mare rău de pe lume. Deplasarea spre mai mult îți aduce cele
mai mari necazuri și boli pentru că îți ia din viață, din energia
sufletului. De ce ai vrea să suferi mereu? Tu vrei plăceri pentru
simțuri, dar asta înseamnă că vrei să mori. Dorința de plăcere
este dorința de a ucide viața. Când vrei lumea, iți omori sufletul.
Când te restrângi câștigi suflet. Când îți faci plăceri, pierzi viață.
Tu alegi. Plăcerile lumii sunt robie, te leagă și te fac să suferi. Nu
te poți atașa de nimic din lumea aceasta pentru că nu e nimic
permanent, și când se termină prăjitura, vei suferi. Nu e de vină
nimeni cu nimic, niciodată. Răul este doar în mine și este
egoismul meu. Trebuie să fiu atât de umil încât ,,să cer iertare și
păsărelelor.”Când trec prin fața realității ea fiind o oglindă, îmi
reflectă mereu interiorul. Se strâmbă dacă mă strâmb la ea,
zâmbește dacă zâmbesc și eu. Ca să vezi frumusețea peste tot,
trebuie să nu mai vezi niciun rău în lume și niciun vinovat.
Răutatea lumii vine din noi. Dacă o oprești întâi în tine, ea se
oprește și în afară și nimic neplăcut nu mai vine la tine, pentru că
întotdeauna vine ceea ce suntem noi. Ne întâlnim mereu cu noi
în fața noastră, mereu. Lasă-i pe oameni să-ți greșească și să-ți
facă rău sau să te înjosească, și nu te împotrivi la nimic. Ai nevoie
de umilință ca de aer. Ei te ajută să te eliberezi de eu. Atunci dai
50
drumul energiei blocată pe materie și te înalți. Când ceva
neplăcut vine la tine, vine exact în momentul când ai nevoie să fii
scăzut. Atunci ai mult egoism care îți face rău, și durerea vine ca
să te micșoreze și să te salveze de tine. Noi suntem cel mai mare
pericol pentru noi. Nu te gândi la mai binele tău niciodată,
pentru că tu ești sufletul tuturor. Trebuie să gândești numai în
sensul interesului pentru toți, căci tu ești ei, și atunci vei reuși în
toate. Sacrifică interesul personal și plăcerile, și vei primi Puterea
Cerului de a împlini, și vei reuși în toate. Și te vei simți întreg. Noi
suferim pentru că nu trăim aici ca un Întreg. Este ca și când un
organ al nostru ar vrea să trăiască pentru sine. Păi atunci nu am
mai exista. Toate organele și celulele noastre se iubesc și
cooperează, că sunt o singură ființă. Noi suntem o ființă comună,
cum ar fi o caracatiţă cu miliarde de brațe. Nu suntem separați.
Când faci un rău cuiva, ție îți faci: iei un baros și îți dai peste
genunchi, toată ziua. Ce înseamnă asta? E o nebunie. Noi suferim
pentru că ne credem diferiți. Și de aceea nu ne ajutăm între noi.
Când unești opusele și nu mai vezi răul sau vinovați peste tot,
atunci te-ai eliberat de eu, și vei înțelege că ești o ființa întreagă.
Atunci numai Iubirea există și pornește Miracolul. Frumusețea
vieții este în afară de bine și rău și nu o poți vedea decât dacă te
oprești din împărțire. Numai dacă renunți la bine și rău, vei
vedea peste tot Iubirea, real, și exteriorul va luat atunci forma
interiorului tău. Într-o zi avva Macarie se întâlnește cu diavolul și
vrând să-i facă rău, a văzu că nu poate, și i-a zis: „Multă silă am
eu de la tine, Macarie, căci nu am putere asupra ta. Căci iată,
orice faci, şi eu fac. Tu posteşti; dar eu nicidecum nu mănânc.
Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care
mă biruieşti, i-a zis lui Avva Macarie:Care este? Iar el a zis:
Smerenia ta, şi pentru aceasta nu am putere asupra ta”. Părintele
Paulin Lecca a scris o carte ,,De la moarte la viață” în care își
povestește viața. Și-a dorit să meargă la mânăstire, și a ales
Mânăstirea Frăsinei. Starețul l-a trimis la un duhovnic bătrân
foarte aspru ca să-l îndrume, și i-a spus: du-te, că tocmai vine cu
căruța cu lemne de la pădure. Și s-a dus să-l întâmpine. Când
51
bătrânul duhovnic l-a văzut, a dejugat boul de la car, și l-a
înhămat pe el să tragă căruța cu lemne, și încă era la deal. Lucrul
acesta nu i-a plăcut și a fugit din mânăstire. A zis că nu-i convine
așa. Dar atunci i-a venit acasă un ordin de înrolare în armată și l-
au trimis în prima linie a frontului, să lupte cu rușii. Dar el, nu
vroia să tragă în dușmani, trăgea în sus, și comandantul lui l-a
văzut și l-a ameninţat. Tot nu a vrut să tragă, și atunci l-a trimis în
tribunalul militar, că dacă nu respecți ordinul în timp de război,
asta se întâmplă. Acolo a fost condamnat la moarte și trimis la
Timișoara. El nu înțelegea de ce Dumnezeu i-a dat o soartă așa
de rea, nu înțelegea unde de greșit și se revoltă. A fost supărat
pe Domnul până cu o zi înainte de execuție, când a venit preotul
la el să-l spovedească. Atunci s-a lăsat total pe sine, și a acceptat
totul. Și s-a liniștit. Simțea o bucurie imensă și el urma să fie
împușcat. A doua zi era timpul execuției, se auzeau pașii
soldatului care se apropia de ușa celulei sale. Ușa se dă cu putere
la perete, și soldatul îi spune: soldat Paulin Lecca, războiul s-a
terminat, sunteți liber. Îți dai seama, l-a ținut până în ultima
clipă, pentru că nu s-a lăsat pe sine în mâna Domnului. Atât
trebuia să facă. Este foarte periculos să-ți aperi viața la conflict.
Nu te apăra și vei trăi. Dacă te aperi când ești atacat, este un eu
acolo, care va da naștere unui adversar, care te va chinui de nu te
vezi. Oamenii sunt sanitarii Domnului, știu să te deranjeze foarte
bine. A fugit de greutăți. Ele i-au fost date ca să-l scadă, erau spre
binele său, și el a fugit, apoi s-a revoltat. Era prea orgolios. Și așa
s-a condamnat singur la moarte, cum facem mulți dintre noi:
căutăm plăcerile simțurilor mai curând decât lipsa lor care este
prezența lui Dumnezeu. Lipsa plăcerilor este prezența lui
Dumnezeu. Când cauți plăcerile simțurilor, sufletul tău suferă și
se întristează. Nu ai milă de el? Când îți faci plăceri peste măsură,
Dumnezeu se întristează. Când vrei lumea, Nu Îl vrei pe El, și de
aceea vei suferi. Numai jos de tot poți fi cel mai fericit om din
lume. Dar cine Îl vrea? Tot ce vine din față, vine de la El. Dacă
reziști și lupți, vei urca pe un nivel superior de presiune divină.
Totul este drept în lume și bun așa cum este. Domnul nu vrea să
52
ne omoare, ci doar să ne micșoreze. Nu e nevoie decât să accepți
totul ca venind direct din mâna Lui, și te vei liniști. Când ești
nemulțumit, nu ești în Adevăr. Inima omului nu se liniștește până
nu este cu Dumnezeu. Înțelege asta. Că fiarele sălbatice se ridică
din noi poftele și patimile, și ne mușcă. Cu cât dăruiești și te
sacrifici mai puțin, cu atât au o mai mare putere asupra ta. Cu cât
Iubirea ta este mai puțină, cu atât mai mare este puterea ta de ai
urî și ai ataca pe oameni. Când cineva se supără și învinuiește sau
condamnă, nu are Iubire, nu are energie vitală, și a început să
moară. De ce există răul în lume? Pentru că împărțim. Nu mai
împărți și atunci realitatea se va transforma în Miracol. Atunci vei
înțelege și vei simți că ești Putere divină. Curgi odată cu viața, nu
te opri pe nimic, doar să curgi fără nicio grijă. Nu te apropia prea
mult de viață prin plăceri, că te va agăța și te va pierde. Stai
desprins, alunecă deasupra ei fără să le legi de nimic. În
momentul în care te vei lega, vei începe să suferi. Când nu mai
împarți ești în zero și astfel exteriorul va fi liniștit ca luciul apei
fără vânt. Iubirea pornește de la tine, și apoi realitatea va lua
forma Iubirii tale.

PUTEREA CUVINTELOR

Un grup de broscuţe umblau hai-hui prin pădure, când se

întâmplă ca două dintre ele să cadă într-o groapă adâncă.
Degeaba încercară cele două broscuţe să iasă din văgăuna aceea,
că nu reuşeau. Broscuţele rămase deasupra, şi-au dat seama că
acelea nu o să poată să mai ajungă sus, era prea adâncă groapă,
şi de aceea de fiecare dată când acestea se sforţau să sară cât
mai sus, ele le descurajau. Aceste cuvinte au avut un efect nefast
asupra uneia dintre broscuţe care demoralizată şi obosită, a
renunţat să mai lupte şi de aceea a murit. Dar cealaltă, deşi era
obosită se tot străduia să iasă din groapă. La un moment dat,
adunându-şi toate forţele, a reuşit un salt spectaculos şi a ieşi
astfel din închisoarea aceea în care căzuse. Atunci, o broască mai
bătrână o întrebă: cum ai reuşit? Iar broscuţa victorioasă le
53
explică prin semne că este surdă şi a avut impresia că celelalte
broaşte, de fapt... o încurajau. De aceea cuvintele noastre dacă
sunt răuvoitoare, au putere asupra vieţii, şi o pot ucide. Iar cele
de încurajare pot da viaţă. Luaţi în seamă puterea cuvintelor!
Lipsa cuvintelor răuvoitoare înseamnă să dai celorlalți și ție
putere divină. Când îi ajuți pe ceilalți, pe tine te ajuți. Când dai,
ție îți dai, pentru că ei sunt tu.

Când cedăm toate grijile noastre lui Dumnezeu, dispare pe loc

eul nostru. ,,Neputincios cad, Stăpâne, în fața Ta!” Atunci când te
supui oamenilor, tu te laşi pe tine şi astfel te încarci cu Iubire. Dar
cine refuză asta, se umple de eu, şi cheamă dezastrul asupra sa.
Fiecare moment contează. Observi? Când te aperi, şi lupţi, nu
eşti în Adevăr. Orice aperi arată că lucrul acela pe care îl spui nu
este adevărat, este o minciună, pentru că îţi întăreşte orgoliul.
Lucrul acesta spune că egoul este particular. Numai egoul se
apără, ființa divină nu are dușmani, ea nu luptă și nu se apără, ea
nu știe decât să iubească. Ori, puterea în viață nu este în părţi şi
fragmente, ci în ansamblurile cuprinzătoare. Cei care vor să
distrugă lumea o îndreaptă spre fragmentare, spre părţi şi astfel
îi accelerează entropia. Adică distrug tot ce este esenţial şi
fundamental, universal, verificat în timp, reperele de bază.
Oamenii nu se pot certa între ei dacă ar ştii că sunt fiinţa
sublimă. Avem nevoie să fim deranjați, și să nu ne meargă
lucrurile bine. Avem nevoie de instabilitate, nu de stabilitate,
avem nevoie de nesiguranță, ca să evoluăm. Pentru că
neplăcerile scot Iubirea din noi. Întotdeauna lucrurile sunt bune
așa cum sunt. Întâlnești un om care îți face un rău? Este răutate
întâi în tine. El îți arată interiorul tău. Ceva neplăcut vine la tine
ca să te ajute și să-ți dea energie. Nu să te omoare. Și să-ți arate
ce este în tine. Nu e nevoie să te aperi, ci este exact momentul
când dacă cedezi te încarci cu viață. Că de aceea vine neplăcerea,
că nu mai aveai energie. Și te va scădea oricum. Inversul a ceea
ce-și zice egoul este adevărul. Acolo unde vezi un rău, ia inversul,
și înțelege că rolul lui este de micșorare, și ne salvează viața. Apoi
54
adu argumente pentru acest invers, până când te detensionezi.
Când opusele le vei vedea egale, atunci nu mai există niciun rău
și niciun vinovat, și așa te eliberezi de toate păcatele tale, iar
energia devine împlinitoare și începi să urci. Din modul cum vezi
viața tu creezi realitate, miști lumile, și dai viață universului, atât
de mare e puterea ta. Dar se vindecă și viața ta și a celorlalți.
Faptul că vezi răul în lume și vinovați peste tot, aceasta creează
boala și necazul, pentru că în modul acesta chemi Forțele cerului
să te scadă, să te purifice. Și asta se realizează foarte bine prin
neplăceri și suferințe și prin oamenii care îți fac rău. Ei te scot din
comoditate, bine îți fac. Deci totul este drept în lume, și divin.
Mecanismul de purificare și spălare a sufletelor noastre este
perfect. Nu există rău în lume. A nu vedea niciun rău și niciun
vinovat este fericirea toată. Dacă te îndrepți spre fericirile lumii,
să știi că vei suferi, pentru că ele îți vor lua din viață. Înțelege că,
nu te poți bucura de simțuri fără să pierzi viață. Acesta este
prețul. Lumea mănâncă din tine. Când vrei mai multă viață, o
pierzi mai repede. Vrei plăceri cât mai multe, dai pierzi energie
vitală. Înfrânarea și dăruirea de sine îți dau viață, dar dorința de
mai mult, îți ia din ea. Când eu mă pierd pe mine și nu mai am
niciun eu, atunci exteriorul se vindecă de la sine. Și orice situație
dacă o întâmpini fără dorința de a învinge, deci fără eu, va fi o
reușită. Dar dacă apare și cel mai mic egoism sau orgoliu,
mândrie sau trufie, lucrurile se vor strica. Deci tu determini cum
va fi viața ta în viitor, după cum ești tu azi, în sine. Prezența sau
absența egoului creează o zi nefericită sau minunată mâine. De
aceea înaintea unei probleme importante de rezolvat, mergi spre
ea, dar fără tine, restrânge-te în toate cu câteva zile înainte, și
dacă nu vei avea nicio ambiție de mai mult pentru sine, și nicio
dorință de a învinge pentru interesul tău și nicio teamă, vei reuși
în toate. Lipsa eului, lipsa dorinței de mai mult și a interesului
personal, sau de a avea un rezultat bun ori de a învinge, este
fericirea și reușita. Și nu te gândi la un rezultat favorabil, că acolo
este un eu. Trăiește pentru ceilalți și nu că eu, și atunci vei fi
fericit, și vei reuși în toate. Nu te apăra! Nu trebuie să lucrezi
55
pentru tine, ci numai pentru binele celorlalţi, pentru că tu ești ei,
și făcându-le lor tot binele, ție îți faci tot binele. Nu te duce spre
mai mult să am, ci spre mai puțin. Când te legi de lume, se
accelerează timpul și începi să mori. Lumea, bunăstarea,
satisfacțiile, belșugul, stabilitatea îți iau din viață, nu îți dau cum
crezi tu. De aceea dacă vrei să-ți fie bine în viață, ție sau celor
dragi, urmărește mereu să te restrângi continuu. Când te auto
limitezi, câștigi viață și nu e puțin lucru, pentru că la sfârșit
cerșești ore. Și ce faci? Te folosești de situațiile care vin spre tine,
ca să renunți. Până atunci ai șters păcate, dar când vezi opusele
egale, când nu mai vezi diferențe, apar imediat împlinirile în viața
ta. Păcatul este atunci când nu Iubești. În starea de abandon
total de sine se vindecă orice situație. Cum te comporți la conflict
îți arată cine ești. Noi ne jucăm clipă de clipă aici, veșnicia.
Orgoliul este barieră între noi şi El. Bariera de gânduri dintre
lumi. Raiul trebuie să-l câştigi încă de aici de pe pământ ca să ai
parte de el, dincolo. La ieșirea din trup, conștiința ta, care știe
cum trebuia să fii și nu ai fost, te judecă implacabil, și te vei duce
singur, în locul pe care îl meriți. Și atunci vei vedea ce imens de
important era să Iubești fără motiv și să te dăruiești cu totul
oamenilor. Pentru asta ai venit pe pământ: să oferi cât mai multă
Dragoste, nu pentru a primi. Nu ai nevoie să fii Iubit, ci doar să
Iubeşti. Pentru că tu ai în tine toată Iubirea lumii. Îţi trebuie doar
să dăruieşti, nu să primeşti. Ca să menţii viaţa trebuie să dai mai
mult decât ai primit. Când dai, ție îți dai: viață, viitor, sănătate și
timp. Dar oamenii de obicei nu vor să predea puterea Domnului,
vorbesc despre lucruri. Le este frică să lase puterea și să renunţe
definitiv la controlul vieţii lor. Dacă ar face asta, s-ar elibera de
egoism, adică de diavol. Te lepezi de satana? Să te abandonezi
complet. Când devii gol de tine, tu eşti una cu universul şi cu
Dumnezeu. Că de fapt greutatea vieţii şi opoziţia care ne vine de
la ea este ca să ne desprindă şi să ne scape odată de noi.
Suferința este mântuitoare. Avem nevoie de ea, ca să ni se
purifice duhul. Atunci unde e răul în lume? Acolo unde este
durere, a fost înainte un atașament exagerat de valorile umane.
56
Deci e drept și divin ce ni se întâmplă. Ni se curăță sufletul
continuu. Lipsa egoului ne dă viață, viitor și timp, și ne împlinește
orice dorință. Când faci totul pentru apărarea trupului, pierzi
sufletul. Interesul personal mai mult decât ai nevoie, te ucide.
Bolile vin de la umplerea cu egoism, trufie, mândrie și orgoliu
care Îl dă afară pe Dumnezeu din inima noastră, și nu mai are loc
unde să vină energia care susține viața și ne dă sănătate și
împliniri. Că sănătatea și fericirea sunt prezența lui Dumnezeu.
Dacă El nu este cu tine, tu nu mai ești sănătos și nimic nu
reuşeşti. Și când nu cauți plăcerile, Domnul este cu tine.
Înfrânarea este prezența Lui. Cât de mult te înfrânezi în fiecare
zi? Atât de prezent este El în viața ta. Puterea Lui de a te ajuta
este puterea ta de a te Înfrâna. Fericirea și împlinirea în viață ține
numai de puterea ta de abținere și renunțare la sine pentru
ceilalți, de puterea de a te preda pe tine, de a fi supus, ca o
cârpă. Cu cât ești mai umil, cu atât mai mare va fi Iubirea ta și
prezența și implicarea Domnului. Și când ea pleacă, trebuie să
fim scăzuți cu forța prin necazuri și boli. Boala este neacceptarea
Iubirii. Omul care nu poate să spună te iubesc, care nu poate să
aprecieze, să mulțumească, să permită, să fie recunoscător, este
deja mort. Din viață nu ne rămâne decât renunțările la egoism și
faptele de Iubire. Am venit aici pentru a primi greutăți și
suferințe pentru că numai acestea ne pot scădea egoul așa de
mult încât în spațiul gol rămas să coboare Miracolul, fără de care
nu putem împlini nimic în viață. Caută greutățile, nu fugi de ele,
pentru că au puterea imensă de a te scăpa de egoism și orgoliu,
îți salvează viața. Trebuie tratat sufletul întâi și atunci trupul se va
vindeca. Boala este doar faza de curățare a duhului. Dacă tratezi
trupul, fără purificarea sufletului, atunci boala urcă pe un nivel
superior de avertisment, și se va transforma într-una și mai grea.
Durerea este doar un semnal de alarmă și se referă la suflet, nu
la trup. Este presiunea pe care o resimte duhul datorită unui prea
mare egoism și a unei dorințe de câștig pentru sine prea mari.
Fiind plini de eu, nu mai are loc unde să coboare divinul, și fără
El, orice necaz ni se poate întâmpla, pentru că sistemul imunitar
57
scade. Și așa pornește suferința. Soluția este Înfrânarea pe toate
direcțiile de atașament. Boala ne arată că suntem prea atașați de
viață și de fericirile ei, avem prea mult eu, și prea puțin
Dumnezeu. Retragerea ne salvează de toate, și vindecă și
situațiile de viață, pentru că ele sunt legate de cum este sufletul
tău. Din afară ne vine ceea ce este în noi. Deci când vindeci
sufletul se vindecă și trupul dar și viața ta și cei dragi ție cu care
ești legat, și trecutul dar și viitorul. Pentru că în fundal suntem
una cu toții. Iar în suflet trecutul este una cu prezentul și viitorul.
Trupul urmează sufletul ca o umbră. Și a te vindeca înseamnă a
te micșora. Cu cât te detașezi mai repede de ceea ce prețuiești tu
mai mult, cu atât mai repede te vindeci. Dacă nu te schimbi tu în
interior, niciun medicament nu te ajută. Greșeala este în faptul
că facem totul pentru partea cea mai mică, pentru trup și spirit,
și nimic pentru suflet, și de aceea pierdem cantități mari de
energie vitală. Adică punem prea mult preț pe ceea ce are cea
mai mică valoare: pe aspect, pe înfăţişare, pe exterior, pe trup și
spirit, pe valorile umane și instincte, ori simțuri, pe latura
animalică a noastră, pe imagine și superficial, și toate astea
înseamnă pierdere de viață. Și când depășim linia roșie subțire,
cine ne mai poate salva? Cu cât depind mai puțin de satisfacțiile
și fericirile vieții, cu cât mă desprind mai mult de ele, cu atât mai
mult vor veni ele spre mine. Cu cât nu cauți viața, cu atât mai
multă viață primești. Când nu mai cauți plăcerile simțurilor, și te
dezlipești de valorile umane, cu atât mai sănătos și împlinit ești.
Acesta este secretul. Când ești gol de tine însuți atunci Domnul
este cu tine și îți poate împlini orice dorință. Trebuie să ajungi jos
de tot, în vale, acolo unde Dumnezeu este, și să fii de același fel
ca și El, la fel de umil pentru că Miracolul să pornească. Când
mergi spre mai mult, spre lume nu mergi spre Domnul, și te opui
Lui, dar atunci vei suferi pentru că îți tai legătura cu El și pierzi
astfel energie vitală. Rămâi cu ce ai în rezervor. Numai când nu
mai vezi niciun rău în lume și niciun vinovat, numai atunci ești cu
adevărat liber de tine însuți și Iubești totul în mod egal, fără să
faci diferențe. ,,Numai cel ce s-a lepădat de tot interesul propriu
58
şi de voia sa, poate gusta învăţătura şi să-Mi audă cuvântul. Dar
cine caută nimicul, găseşte nimicul. Cine poate să-l plângă? A
găsit ceea ce a căutat.” Aceasta este cea mai mare fericire: să nu
mai ai orgoliu și răutăți. Acesta este raiul, când nu mai
condiționezi oamenii, viața - când nu mai ești nemulțumit de
nimic, și absolut de înfrânt cu inima și nu te mai interesează
nimic pentru tine personal. Criticile tale taie legătura cu
Dumnezeu și opresc energia Iubirii. Cu cât nu mai dorești
fericirea umană, cu atât mai multă fericire primești. Dar nu vei
mai fi atent la ea, și te vei ține le distanță, pentru că dacă te vei
duce spre lume, te vei atașa, și așa va începe iarăși suferința.
Trebuie păstrat un spațiu între tine și viață, și nu te arunca
imediat spre ea. Cum să ai o relaţie fericită? De obicei nu ţi se dă
un om cu care să te simţi bine, ci care să te deranjeze cât mai
mult posibil, adică celălalt scoate Iubirea din tine, şi te ajută să
evoluezi. Acesta este rolul răului: să scoată Dragostea din tine.
Dar totul depinde de cât de atașat ești tu de iubit sau de iubită.
Dacă ești agățat, celălalt se va îndepărta, dacă nu ești, atunci va
rămâne cu tine. Totul depinde de modul cum privim viața. Cum
mânuim dorințele. Când te limitezi, vine Dumnezeu și te ajută în
toate. Tot secretul este să faci gol în tine să aibă unde să vină. E o
artă. Într-o relaţie nu e nevoie să fii iubit, ci doar să Iubeşti.
Ceilalţi sunt pentru tine ca să te înveţe să Iubeşti, să scoată din
tine Iubirea. Lumea există numai ca să o Iubești. Adevărata
Dragoste este numai despre a dărui, şi nu despre a primi. Noi am
venit pe pământ cu foarte multă Iubire de dăruit. Când avem
grijă de ceilalţi, când îi servim şi îi slujim fără aşteptări, noi ne
umplem cu energie sfântă, dar când luăm, sau când aşteptăm să
primim ceva, pierdem viaţă. De aceea e nevoie să dai mai mult
decât primești, ca să ai de unde să pierzi. Dar când doar dăruiești
și mereu ești atent să nu vrei mai mult, atunci viața ta se
transformă într-un Miracol. Răul sau neplăcerea vine la tine
pentru că nu dai destul, nu sacrifici din tine ceva pentru ceilalți.
Răul îți scoate Iubirea, dar dacă reacționezi va crește presiunea
asupra ta. Întâi trebuie să dai eu ca să primești orice îți dorești,
59
să faci un sacrificiu de sine. Sau dacă luptăm şi rezistăm, ori ne
protejăm, iarăşi pierdem suflet. Însă dacă nu poţi să accepţi ce ţi-
a dat Dumnezeu, şi fugi de greutăţi şi vrei să te aperi, atunci ţi se
va da un om şi mai dificil, sau o dificultate în viaţă şi mai mare
care să-ţi extragă Iubirea din tine. Apărarea te urcă pe un nivel
superior de constrângere divină.

DOUĂ ÎNTRUPĂRI: POȘTAȘ ȘI PREOT ÎN EGIPTUL ANTIC

Eu nu am văzut decât două întrupări. Una când eram un poștaș,

nu de mult, prin anii 1930 cred. Aveam în jur de 60 de ani. Vin
acasă obosit cu bicicleta. Aveam o fată, intru într-un hol, apoi în
sufragerie, care se prelungea cu o altă cameră. Era o casă vagon.
Deodată mi se face rău la stomac. Simțeam că o să mor în
curând. Când mori ți se deschide în sus un tunel, la capătul
căruia este un soare strălucitor cu raze de iubire – Dumnezeu. Și
strigăm la fata mea: adu-mi repede lumânarea că mor. Ea nici nu
știa că am intrat în casă. A venit repede în sufragerie și nu
înțelegea ce să facă. Eu țipam la ea, până la urmă a înțeles și s-a
dus în camera cealaltă să caute lumânarea și un chibrit - a găsit
lumânarea, dar nu găsea chibriturile. Și era speriată, tremura
toată. Tunelul se apropia de mine, era ca o chemare irezistibilă
căreia nu puteai să i te opui. În plus, simți că te așteaptă acolo o
stare de fericire deosebită. Am văzut că întârzie cu lumânarea și
atunci am tras cu o mână toate lucrurile jos de pe masă și m-am
urcat pe ea, cu fața în sus și mâinile pe piept. Chiar în clipa aceea
tunelul a coborât și s-a oprit în fața mea, am deschis gura și
sufletul s-a grăbit să iasă pe acolo. Am dat dincolo de corp de o
stare de bucurie fără margini. Am mai stat puțin să mă uit la
corpul meu. Atunci, fata mea tocmai a venit și mi-a aprins
lumânarea, plângând. De ce era nevoie de lumânare? Pentru că
flacăra te ajută să ieși din corp, este o materie intermediară,
cumva asemănătoare cu sufletul nostru, cu o vibrație
asemănătoare. Apoi m-am întors spre tunel și m-am dus prin el
60
spre Soarele de iubire. Și a doua întrupare interesantă, m-am
surprins deasupra unui templu roman, în Egiptul antic, coloane
înalte. Eu eram preot în templul acela și în ziua aceea stăteam pe
niște stânci și admirăm peisajul. Era la asfințit. După care am
coborât, că se însera, și am intrat în templu. Mergeam printre
coloane și mă gândeam că eu o viață întreagă i-am învățat pe
alții, dar pe mine nu m-am îmblânzit deloc - eram tot timpul
nemulțumit, neîmpăcat și ursuz. Nu am știut niciodată să mă
bucur cu adevărat, îmi ziceam eu atunci. Nu am stat să petrec și
eu cu sufletul meu, tot timpul am alergat pe afară. În clipa aceea
m-a cuprins un regret fără margini. După care am simțit o durere
mare în piept. Am știut că mor și mi-am zis că... ce repede... apoi
a coborât acel tunel și eu m-am prăbușit pe pietrele templului.
Am plecat din corp pe tunelul acela încântător, fără să mă uit
înapoi. Nu mai îmi păsa deloc de viaţa pe care tocmai o
părăseam. Parcă nu mai însemna nimic pentru mine. Era doar o
eliberare ca o încântare fără margini. Este o mare fericire la
moarte și un sentiment puternic de ușurare. Când coboară acel
tunel de fericire deasupra capului tău, pleci din corp indiferent
cum ești și cât de bine te simți. Bun, astea au fost două fleșuri.
Dar în ce mod v-au apărut aceste lucruri? Erați într-o anumită
stare când ați retrăit aceste evenimente? Era o stare relaxată. Mi-
au apărut în față brusc, nu ţin minte contextul ziua, și am intrat
în acele imagini, în acel timp – deci, când ești relaxat, tu de fapt
te duci în trecut sau în viitor în conul timpului, şi stai lateral
dreapta, şi priveşti. Dar, când ai o minte vânjoasă, care tot
socoate şi socoate, nu poţi călători în timp. Trebuie să fii liniștit.
Obținerea păcii interioare este scopul. În fond, liniștea asta este:
Iubire, armonie - rezonezi atunci cu cerul și energiile lui, cu
lumea paralelă. Aşa călătoreşti în timp, foarte real. Te duci, de
fapt, acolo.

61
Răul pe care ţi-l face celălalt este de fapt un mare bine şi ai
nevoie de el, de vreme ce eşti atât de trufaş şi orgolios azi, el îţi
purifică inima. Iar dacă refuzi ajutorul divin înseamnă că nu te-ai
îmblânzit încă şi meriţi toate greutăţile din viaţă, de fapt... prin
refuzul lecţiilor dumnezeieşti, le-ai şi chemat, şi nu vei putea să
mai fugi de ele, de vreme ce te-ai opus divinului azi. Pentru că
oamenii sunt mişcaţi de Dumnezeu, şi nimeni, dar nimeni
niciodată nu face ceva de capul lui. Toate câte vin spre tine, sunt
lecţii puternice ale Cerului, totul este spre binele și ajutorul tău,
indiferent cum sunt, sau dacă îți convin sau nu. Dar când te
împotriveşti vieţii aşa cum este, tu nu eşti în Adevăr, şi tot ceea
ce îţi spui nu este adevărat. De fapt îţi aperi egoul, şi crezi într-un
mincinos şi într-o minciună: că celălalt este vinovat, când ei toţi
sunt Dumnezeu. Cum să arunci mereu vina pe El? Domnul vrea
doar să te salveze de tine. O neplăcere vine din față exact în
momentul când în tine este prea mult orgoliu şi trufie, ai luat mai
mult decât ai dat, şi acum ai nevoie să fii micşorat. Vina este la
tine, niciodată la celălalt. Programul divin de spălare a sufletului
nostru este automat, şi nu ai unde să fugi. O relaţie fericită este
atunci când ambele părţi merg spre Dumnezeu, adică spre
celălalt, şi fac totul pentru el, şi nu fac nimic pentru sine. Aceasta
este Iubirea fără condiţii. Să nu cauţi ale tale. Dacă gândești ceva
despre aproapele tău, și nu este adevărat ce îți spui, este o
acuzație, o critică care vine din orgoliu, atunci propria răutate îți
vine înapoi amplificată. Tot ce vine din ego, se întoarce la tine
mărit, în oglindă. De aceea cel care gândește răul și urmărește
numai interesul personal se bate singur. Pierderea este a lui. De
aceea dacă faci ceva din starea de ego, nu vei reuși niciodată și
până la urmă se va dovedi un eșec, chiar dacă acum te folosești
de amplificatori exteriori ai puterii tale, sau cu atât mai mult.
Împotrivirea este a egoului nostru. Fără un orgoliu nemăsurat, nu
există adversar, și nimic nu vi se opune. Aceasta este fericirea
toată. Atunci nu va mai fi nevoie de suferinţă pe lume, și totul ar
fi ca în rai. Dar dacă nu facem din viaţa noastră un rai, aici, nu
vom avea parte de rai, nici dincolo. Raiul este lipsa
62
condiționărilor, adică când nu mai punem condiții oamenilor,
vieții. Rolul durerii este ca să ne dezlipească de fericirile noastre
și să ne facă să predăm puterea Domnului. Când vine suferința,
înseamnă că avem prea mult orgoliu și trebuie să fim scăzuți.
Egoul rănește sufletul, este durere și chin. Când îl susții, îl întreţii
şi așa atragi irezistibil bolile şi necazurile. Cine alege egoismul,
alege iadul. Trebuie să ştii asta dinainte. Cine vrea mai mult
binele său, alege suferința, pentru că bunăstarea îi va lua din
viață ca să fie menținută. Chiar dacă este un bine simbolic, pe
care ți-l închipui, tot îți va lua din energia subtilă. Nu ține gândul
la lume, că îți fură din viață, din timp și viitor. Nu te gândi la ce a
fost sau ce va fi. Egoul adică ceea ce apărăm noi îndârjiți, este
foarte periculos. Noi apărăm tocmai ceea ce ne face cel mai
mare rău posibil. Nu este absurd? Cine cedează puterea sa, voia
sa, și nu se apără, ori nu luptă, acela îl alege pe Domnul, deci
alege raiul, încă de aici. Non reacţia este Dumnezeu și raiul. Când
ești în liniște acționezi, fără să acționezi - ești în non acțiune.
Liniștea adică Iubirea este cea mai mare putere a universului.
Când ești în liniște ești una cu această imensă putere sfântă.
Atunci divinul rezolvă totul fără tine. Nu e nevoie să vrei mai
mult, ci invers: mai puțin. Adică să vrei ca Domnul să fie cu tine,
și atunci dispare străduința, și tot ce ai nevoie îți va veni în dar.
Numai nu te preocupa de nimic mai mult decât ai. Mulțumește-
te cu puțin pentru că puținul nu ți-l poate lua nimeni niciodată.
Renunţarea la interesul tău de mai mult trebuie să fie continuă,
pentru a începe transformarea destinului. Şi ce poate fi pe
pământ o viaţă fără Dragostea lui Dumnezeu? O irosire a timpului
ce ne-a fost dat spre înălţare. Un infern. Când omul îşi bagă
multe idei particulare în cap, intră în infern singur. Nimeni nu-l
împinge acolo. Te uiţi la cel care are gânduri egoiste, și este
îndârjit - se comportă ca un posedat. E diavolul de lângă tine.
Devine rău şi avar, sau părtinitor, și atacă. Orgoliul lui este cel
care atacă. Mintea lui se năruie. Cel care luptă și se apără, nu
este în Adevăr. Avariţia asta vine din faptul că absolutizează
părţile, fragmentele şi cioburile colorate şi aşa capătă
63
sentimentul că nu are destul şi că îi mai trebuie. Astfel porneşte
cu alergatul. Este o senzaţie de incomplet care îl face să caute în
afară, împlinirea. Cel care este în Adevăr, Nu luptă și nu se apără
niciodată - el este numai Iubire și nu știe decât să dăruiască. Nu
faceţi niciodată din părţi adevăruri absolute, că vă vor chinui! Și
apoi nu aveți cum să scăpați de suferința căreia voi singuri i-ați
dat naștere. Dar părţile nu pot niciodată să-l împlinească pe om,
pentru că nu au energie de la sine. Prins în ghearele
fragmentelor, nu mai poate să rezolve nicio problemă. Atunci el
începe să se distrugă. Cioburile colorate de viaţă aduc neliniştea
şi cearta continuă, războiul şi lupta care nu se mai termină,
pentru că prin natura lor sunt incomplete, deci într-un veșnic
conflict. Ca valurile mării, se mişcă continuu. Dacă te bazezi pe
fragmente, vei suferi. Astfel sufletul lui se destramă. Pentru că ai
dăruit putere minţii tale, părților, care sunt contradictorii şi din
start ele sunt destinate distrugerii. Vorbim de un eu generic,
simbolic ca să putem explica. Cum să te bazezi pe ceva care este
trecător? Ai dat putere diavolului care este stăpânul
fragmentelor și cioburilor colorate. L-ai lăsat pe Dumnezeu afară
şi tu ţi-ai făcut din părţi prin absolutizare, Dumnezeul tău. Idoli.
Și ni s-a spus: să nu ai alți dumnezei în afară de Mine, că îți rup
urechile. Să nu te închini la idoli, că ți-i distrug. Și asta face.
Închinarea la idoli şi cioburi colorate, aduce durerea la tine. Te-ai
opus Domnului – dacă pui orice din lumea aceasta pe primul
plan, vei suferi. Noi ne temem că pierdem puterea şi controlul
vieţii, şi o ținem strâns. Dar când îi dăm drumul din mâini, de fapt
nu o pierdem ci o câştigăm pentru că atunci ai control asupra
întregului univers, fiind una cu el. Când renunţi la tine te uneşti
cu Domnul şi aşa ai control desăvârşit în toate. Nu este bine așa?
Din poziția aceasta de fără tine, se vindecă orice. Întoarcerea la
simplitate și modestie este soluția la toate. Oamenii se bat
pentru mai mult, dar asta îi distruge pentru că înseamnă
moartea sufletului. Dacă îţi aperi eul, te omori singur. Cum să-l
aperi, eşti nebun? Tu trebuie să-l laşi, nu ai nevoie de el. Cum să
te aperi pe tine, este o nebunie. El este o barieră în calea
64
împlinirilor şi a fericirii tale. Este fluviul de gânduri care desparte
cele două lumi. Dar când te laşi în voia Domnului viaţa devine
minunată. Ce blochează energia divină să coboare la noi?
Calupurile de comportare egoistă care sunt ca nişte bolovani ce
blochează ieşirea din peşteră, la lumină. Iar te-ai închis singur?
Renunţă la orgoliu, trufie, mândrie şi egoism, altfel nu te vei
elibera din închisoarea egoului, şi fără energia divină nu vei mai
exista. Care este mecanismul călătoriei în timp? Cum se face?
Mecanismul călătoriei în timp este următorul: trebuie să
depăşim convingerile limitatoare care ne ţin lipiţi de lumea
aceasta, să fim goi de eu, absolut de simpli şi umili. Să dăm la o
parte bolovanii aceia ai trufiei sau norii negri care nu ne lasă să
vedem soarele. Adică să inversăm priorităţile, de pe trup şi spirit
pe suflet. Dar sufletul înseamnă nu interesul personal. Să
retragem atenţia de pe lume, şi să o orientăm spre Dumnezeu.
Dar El înseamnă nu lumea, adică nu interesul propriu. Când cauți
plăceri și interesul tău, te îndepărtezi de El. Să faci tot binele
pentru ceilalţi, dar pe tine să te uiţi. Tu să fii ultimul și cel mai jos.
Toţi cei din jurul tău, sunt El, cu mască. Golirea de sine te duce în
alte lumi prin asemănare, ca vibraţie. Să nu mergi spre mai mult,
ci spre mai puţin. Domnul este în direcţie inversă decât alergăm
noi înnebuniţi şi teleghidaţi. Nu reacționa niciodată și nu te
apăra. Acceptă totul cu infinită îngăduinţă. Când cedezi mereu
binele tău celorlalți și nu te aperi, nu mai există nimic rău care să
vină la tine, pentru că nu ai eu. Atunci nu ai dușman. Prin cedare
te încarci cu energie sfântă. Ca să vină durerea trebuie să te lupți
și să te aperi. Dar fără ego, nu există opus. Dacă vrei ca viața să-ți
fie frumoasă, fii mereu atent să nu vrei mai mult, să nu lupți și să
nu te aperi. Fără eu, nu există decât frumusețe peste tot. Sunt
mascaţi oamenii? Da, sunt real mascaţi, dacă îşi dau masca jos,
va apare Dumnezeu într-o lumină alb strălucitoare cu veşminte
argintii, cu fireturi. El având o barbă lungă, albă şi plete, este
foarte bătrân, dar seamănă foarte bine cu părintele Galeriu, cu
trăsături ale feţei aspre - aşa l-am văzut eu, sus, dincolo de prag,
unde este tronul Lui. Dacă ceva te deranjează, nu ești în Adevăr,
65
și ești în minciună. Pentru că tot ce ți se întâmpla vine din Iubirea
Lui pentru noi, nu ca să ne omoare. Cel care caută lumea, nu va
putea să se ridice mai sus de zona de sub Cer, pentru că nu va
avea energie. Dar ai nevoie să fii deranjat, ai nevoie de greutăți și
să ți se facă rău, pentru că atunci când vin acestea la tine este
exact momentul când ai nevoie să fii micșorat, deci îți sunt
necesare toate, îți sunt necesare pentru că îți salvează viața. Nu e
nimic rău în lume. De aceea nu te apăra niciodată. Asta înseamnă
să mergem invers decât merge toată lumea, spre puţin şi nu spre
mai mult. Acest mai mult creează lumea noastră şi ne lipeşte de
ea, dar aduce şi durerea. Tot ce depăşeşte necesitatea este
suferinţă. Şi noi tocmai pe aia o vrem. În momentul în care
dispare egoul, suntem numai dăruire şi Iubire, şi ajungem jos de
tot, ori ne facem preş sau ca o cârpă şi călcă alţii pe noi. Iar când
nu ne mai deranjează să fim înjosiţi şi umiliţi, atunci am ajuns în
fundal unde suntem una cu totul, în vale, acolo unde se strâng
apele şi Dumnezeu este - acolo şi numai acolo poţi să călătoreşti
în timp, sau să ieşi din lumea noastră, pentru că nu mai aparţii ei,
real. Eul s-a subţiat. Atunci, orice ţi se întâmplă când eşti gol de
tine însuți, devine Miraculos şi Minunat. În lipsă de eu, ești plin
de dumnezeire. Atunci poți să împlinești orice. Nu e bine așa? Şi
vei vedea în jurul tău numai Dragoste şi Iubire. Când dispare
egoul, dispare şi răul din lume, pentru că exteriorul este
interiorul tău. Dar dacă întăreşti eul prin dorinţa de mai mult, vei
ridica întotdeauna şi un adversar care va veni apoi să te scadă,
obligatoriu şi pentru asta vei suferi. De aici vine şi conflictul
acesta continuu, în lume. Când ești desprins? Atunci când nu te
deranjează să fii umilit și înjosit, când nu te superi sau nu lupți și
nu te aperi, ești desprins, sau când nu îți este frică că pierzi. Când
lupți sau reziști iei formă, și atunci începe căderea. Este periculos
să te atașezi de viață, că începi să mori. Neplăcerea vine la tine
exact în momentul când te-ai legat prea mult de lume. Ceea ce
iubești din lumea aceasta vei distruge, pentru că o iubești cu
egoism, cu patimă. Egoul îți este cel mai mare dușman, dar în
același timp te ajută cel mai mult prin suferință, și scoate din tine
66
Iubirea. Și de aceea trebuie tot timpul să fii atent să nu te atașezi
de nimic, pentru că atunci începi să omori viața. Păstrează o
distanţă față de ea dacă vrei să trăiești. Pe lume nu există decât
două mișcări: ori te duci spre Domnul benevol, ori ești obligat
prin durere. Ambele căi sunt bune, numai că ultima este cu
suferință. :) Când vezi că totul este bun şi divin în lume, nu te mai
poți supăra pentru nimic, și atunci ești liber de tine însuți. Nu
mai lua lucrurile în mod personal, că îți faci arme și critici, și vei fi
apoi lovit din față. Tu să nu ai condamnări și învinuiri asupra
oamenilor, să fii ca o oglindă, fără judecată și comentarii, și
atunci armele celuilalt vor cădea. Așa nu te mai atacă nimeni.
Astfel te salvezi și pe tine, dar și pe celălalt. Să nu ucizi. Nu
reacționezi și nu pui la inimă nimic. Celălalt te ajută să vezi cum
ești tu în adânc, că de aceea te atacă, pentru că nu este numai
Iubire în sufletul tău. Când ești numai Iubire nu te mai atacă
nimeni. Nu poate, pentru că nu ai un eu, nu ridici un adversar.
Înțelegi? Dacă tu nu ai arme de luptă, atunci armele celuilalt cad
și devine așa de bun cum nu era. Când ești numai Iubire, nimeni
nu te mai atacă cu nimic. În jurul tău vei vedea numai Iubire când
tu vei fi numai Iubire. Lumea este cum ești tu în adânc. Există
Dumnezeu? Sentimentul că exişti îl ai şi aici, şi dincolo de fluviul
de gânduri săgeţi. Existenţa este Dumnezeu Însuși, apoi: întâi
exişti şi după aceea poţi să te întrebi orice şi să te îndoieşti cât
vrei. Organismul tău îl poți controla, miliardele de operații pe
secundă? Nu. Numai El poate conduce această complexitate
imensă care este viața. Eul poate conduce numai ceea ce
cunoaște în fiecare clipă. De aici îți dai seama cât de infinit de
puțin cunoaștem noi. Și acelea sunt doar presupoziții, modele
deocamdată. De fapt noi nu controlăm nimic. A ști că nu știi, este
o mare eliberare de orgoliu. La noi totul este relativ, la El totul
este ordonat. Iată diferența. Aşa cum este important întâi să te
goleşti de tine, şi apoi poţi să faci ce vrei, dar vezi că acolo unde
este un eu care vrea ceva să obţină, acolo este şi un adversar, dar
şi nelinişte şi pierdere de energie subtilă. Orice acţiune care are
un scop personal de obţinut, sau de atins mai mult decât îți
67
trebuie, nu te duce la divin, ci îţi adaugă mai mult eu și e urmată
apoi de suferință. Numai când faci totul pentru ceilalţi, tu dai eu,
şi primeşti Iubire şi putere de viaţă. La Dumnezeu trebuie întâi să
dai tu. Îţi dai seama? Când mai mult iei decât dai, pierzi din
puterea vieţii din care toate se împlinesc. E o mare pierdere asta.
Este ca şi când nu ai vrea să-ţi fie bine în viaţă şi vrei să te omori
mai repede. Cea mai mare comoară a noastră este acest gol de
sine, lipsa eului și a bunăstării, pentru că asta înseamnă prezenţa
Domnului în inima ta și a Miracolului care îți îndeplinește orice
dorință. Boala vine din prea multă stabilitate și belșug care cresc
orgoliul pe nesimțite. Vindecarea înseamnă restrângere,
retragere, auto limitare.

FLUTURELE ALBASTRU

Două fete s-au dus la un înţelept şi una din ele a vrut să-l pună în
dificultate pe acesta şi i-a dus un fluture albastru. Ce vrei să faci,
a întrebat-o sora ei? Vreau să ascund fluturele în mâini şi o să-l
întreb pe înţelept dacă este viu sau mort. Dacă zice că e mort voi
deschide pumnul şi-l voi lăsa să zboare, dacă zice că este viu o
să-l omor. Şi astfel orice va spune nu va fi adevărat. Zis şi făcut.
Cele două fete s-au dus la acel înţelept care stătea fără să facă
nimic, într-o pace absolută. Am aici în pumn un fluture albastru,
spune-mi dacă este viu sau mort? Foarte liniştit acesta îi spuse:
depinde de tine, pentru că este în mâna ta. Aşa este şi în viaţa.
Nu putem să învinovăţim pe nimeni pentru ce suntem noi. Viaţa
noastră este în mâinile noastre ca şi fluturele albastru. Noi
alegem cum o să fie. Şi va fi aşa cum vrem noi. Ceea ce semeni,
aceea vei culege. Cum ești tu, așa va fi și viața ta. Primești numai
cât dăruiești.

Nu se poate vorbi de prezenţă, fără o golire de eu desăvârşită.

Apoi gândeşte-te că o celulă a noastră are un milion sau poate un
miliard de operaţii pe secundă. Cine le administrează? Cine
spune ce să pornească şi ce să se oprească astfel încât toate să se
68
înţeleagă toate între ele? Şi noi avem miliarde de asemenea
celule. Apoi fiecare celulă face totul pentru celelalte, şi nu reţine
pentru sine decât foarte puţin. De unde acest sacrificiu absolut
pentru un întreg pe care nu îl văd? Pentru că ele sunt legate
direct de Dumnezeu, tot corpul nostru este divin, la fel ca şi
sufletul. Iar mintea, spiritul nostru nu suntem noi, aşa cum
credem atunci când spunem eu. Corpul nostru este în divin, dar
mintea noastră nu. Noi suntem fiinţa sublimă care nu caută ale
sale niciodată, iartă totul, acceptă totul şi nu ştie decât să
dăruiască. Cum să fii cei 3%? Tu ești cei 97%. Dar noi zicem eu, la
cei 3%, care nici nu pot fi luați în seamă. Suntem Putere a Cerului
imensă, și aici pe pământ, dar nu știm. De aceea când eşti
orgolios, te opui armoniei corpului tău, și îl dereglezi. Egoismul
ucide trupul. Atunci ţi se va împotrivi prin boală sau necazuri. Iți
atrage astfel atenţia că nu mai ai energie vitală, adică Iubire, ai
dat prea puțin și ai luat prea mult. Dar înfrânarea îți salvează
viața. Dar când iubești pornește pe loc Miracolul și viața devine
Minunată. Iubirea poate totul pentru că este cea mai mare
putere a universului. Singurul mod de a face lucruri minunate
este să iubești necondiționat totul. Cu cât egoul crește, cu atât
mai mare va fi suferința ta. Stai în fiinţa divină, stai în Adevăr şi El
te va apăra orice ar fi. Jos de tot, în zero, acolo unde nu mai ești
nimic, ești cel mai ocrotit. Numai cel care este în liniște și pace
este în Adevăr. Iubești numai când ești gol de tine însuți. Cel mai
mare păcat este atașamentul de lume. Nu fi atent la ea, nu te
interesa și nu o pune la suflet, că dacă reacționezi și îți pasă de
ea, înseamnă că e importantă pentru tine, dar așa îți întărești
egoul și îți iei un adversar. Viața îți întoarce întotdeauna tot răul
pe care îl faci. Nu e nimic din lumea aceasta de luat în seamă,
pentru că toate sunt părţi incomplete şi nu există decât nimicul.
Totul este deșertăciune. Să nu îți faci idoli, adică să nu te bazezi
pe lumea părților și a cioburilor aruncate la gunoi! Să nu le iei ții
la inimă, părțile nu sunt importante. De aceea nu te poţi
îngrijora, pentru că totul trece şi este impermanent. Nu poţi
reţine nimic. Totul este fluid şi curge. Nu împinge râul, el curge
69
singur. Mai curând caută acea înţelegere care lasă lucrurile să
existe şi permite reglarea. Dar dacă te superi și reacționezi, sau
lupți și te aperi, ori critici și acuzi, sau reproșezi, atunci ai ego, și
pentru asta vei suferi. Așa îți faci o zi neplăcută, mâine. Nu
contează cum este celălalt, el poate fi oricum, dar tu nu poți fi
nemulțumit de cel de lângă tine, pentru că el este mișcat de
Domnul, și toate pornesc din tine. Nu poți fi nemulțumit de
nimic, pentru că asta înseamnă că te ridici împotriva Lui, dar
pentru asta vei suferi. Și nu este nevoie să pui la inimă grijile
lumii. Cât de mare este Iubirea noastră depinde de cât de
detaşaţi suntem, sau cât de mult ne înfrânăm, ori îi slujim pe
ceilalţi fără aşteptări, ori suntem înfrânți - dar şi sănătatea şi
fericirea depind de acestea. Cel care este umil, îi serveşte pe
oameni fără să aştepte nimic de la ei, și se supune lor cu bucurie.
Fiind foarte jos, nu are ce să piardă sau ce să i se ia, şi de aceea
nu se poate supăra. Supunerea este o mare putere divină.
Acceptarea totală, fără reacție îți deschide orizontul.
Nesupunerea este pierdere de energie și de viață. Împotrivirea la
ceea ce este, aduce toate păcatele cu ea, dar şi pedeapsa
Cerului. Când te opui vieții așa cum este tu pierzi energie vitală.
Orice agresiune asupra oamenilor și a vieții este durerea ta de
mâine. Deci tu îți construiești azi prin atacul asupra tuturor, un
viitor în care vei fi lovit amplificat de propriul tău atac asupra lor.
Te faci singur să suferi mâine, după cum te comporți azi. Cel mai
interesat ești să fii fără eu, gol de sine însuți pentru că astfel
alimentezi situațiile de viață cu energie divină pentru a se
împlini. Dorințele nu se pot realiza dacă nu ai suficientă materie
Magică, har sfânt în suflet. Numai prezența lui Dumnezeu
vindecă. Adică abandonul de sine desăvârșit. Necazurile și boala
vindecă sufletul foarte eficient, pentru că te duc în situația în
care te predai Domnului, și în clipa aceea pornește vindecarea
duhului nostru. Abandonul de sine Îl cheamă pe Dumnezeu și El
vine imediat. Tot ce ți se întâmplă este bun, drept și divin și nu te
poți revolta pentru nimic. Nu ai de ce să reziști. Când ești cel mai
slab ești cel mai puternic. Iar cine este plin de sine nu realizează
70
nimic în viață și până la urmă pierde tot ce are mai mult. Starea
proastă este dată de o gândire egoistă. Cu cât ești mai gol de
tine, cu atât îți vine din față mai multă fericire și împliniri, iar
viața este mai Minunată. Când ești fără tine, totul îți vine în dar și
este foarte potrivit. Cu cât eşti mai gol de sine, cu atât mai sus
urci pe scara raiului. Dar când critici și acuzi ești deja în iad,
pentru că îți pierzi pacea inimii, într-o clipă. Oamenii sunt în
regulă întotdeauna, noi de fapt ne batem cu ceea ce vine din noi
prin omul din fața noastră. Îți dai seama? Ne batem și ne certăm
pe noi înșine, de fiecare dată. Noi nu înțelegem că lumea este
perfectă așa cum este. Orice cale ai lua, este bine. Dar calea
egotică este cu durere mare. Dacă nu vrei să suferi, mergi singur
spre puțin ca să nu ajungi să fii forțat. Oamenii nu sunt de vină cu
nimic, niciodată. Când vezi vinovați în afară, ești într-o minciună.
Nu este adevărat ce-ți zici pentru că privești prin ego, care vrea
doar să ucidă și să producă cât mai multă durere, ori se apără. De
ce egoul este supus atașamentului și plăcerilor? Din fascinație.
Este incomplet pentru că privește numai la părți și vrea să se
întregească. Dar cu fragmente nu poți fi niciodată întreg. De
aceea el alergă mereu spre mai mult și nu este mulțumit
niciodată. Dacă noi suntem limitați în cunoaștere, nu suntem
totuși limitați în Iubire - suntem nelimitați: iubim la infinit. Asta
vine de la Facere: să nu muști din... Adică să nu împarți ca acolo
apar fragmentele. Și fragmentarea creează egoul: al meu, al tău.
Iar dacă stai într-o lume de fragmente, nu poți să Iubești total.
Noi ținem cu una dar nu suntem de acord cu alta. Ar trebui să
Iubim necondiționat, adică să înțelegem că avem toată Dragostea
în noi. Și nimic nu ne limitează în a Iubi la infinit. Și nu iubim
necondiționat pentru că în modul acesta nu atingem niciodată
întregirea. Privim la părți, și de aceea iubirea noastră este
parțială. Părțile ne dau un sentiment continuu de incomplet și nu
este îndeajuns. De aceea alergăm pe afară, degeaba și fără rost.
Suntem ca niște nebuni. ,,Urmează-Mă pe Mine. Eu sunt Calea,
Adevărul şi Viaţa cea fără de sfârşit. De vei rămâne cu Mine, vei
cunoaşte Adevărul şi el te va face liber. Dar de voieşti să fii
71
ucenicul Meu, leapădă-te de tine. De voieşti raiul, leapădă-te de
poftele tale. De voieşti să te înalţi la Cer, smereşte-te până la
pământ. Să faci numai ceea ce nu voieşti să faci şi să renunţi la
dorinţa ta definitiv. Ce poftesc alţii vor avea, ceea ce doreşti tu
nu vei avea. Ce zic ei va fi ascultat, ce voieşti tu nu se va lua în
seamă. Alţii vor cere şi vor primi, dar ce vrei tu nu ţi se va da.” Ca
să Iubim necondiționat ar trebui să vedem totul perfect, că de
fapt este perfect. Aceasta este Iubirea fără motiv. Noi când
împărțim în bine și rău, condiționăm viața. Ții cu o parte dar o
desconsideri pe alta. Când ai împărțit în bine și rău atunci ai
pierdut deja Iubirea necondiționată, și pui condiții. Aceasta este
iubirea necondiționată: a vedea totul perfect, bun, drept și divin
și nicio diferență, niciun rău în lume, și niciun vinovat. Când îl
vezi pe celălalt vinovat pentru ceva ce vine din tine, tu de fapt te-
ai fixat pe tine și te-ai făcut perfect, adică te-ai făcut Dumnezeul
tău. Te-ai rupt de ceilalţi și așa te vezi acum diferit. Când pe tine
te ridici, îl scazi pe celălalt. Atunci greșești pentru că în toți este
același suflet comun și divin. Când opusele sunt egale te-ai
eliberat de eu. Prin împărțire în bine/rău ia naștere egoul și
interesul personal: pentru mine, al meu, mie, îmi. Aceasta este
căderea din rai. Dar și egoul poate fi făcut să vadă Întregul. Răul
este fragmentarea. Dar a vedea Iubire peste tot este Întregire.
Eul este doar cel care trage concluzii, dar dacă doar dăruieşti la
infinit, ce concluzie să tragă? Că există numai Iubirea. Egoul
judecă, de aceea vede totul diferit. Dar prin sacrificiu de sine ce
concluzie să tragă? Și cu încetul nu va avea ce concluzie să mai
vadă decât că peste tot este numai Iubire, și că Iubirea ne
înconjoară. Când forțezi lucrurile, ele ți se opun cu forța cu care
tu le constrângi. Dacă ai abandon de sine, ai energie și atunci
oamenii ori întâmplările favorabile vor veni spre tine, pentru că
tu le alimentezi cu energie vitală. Cu forța cu care te agăți, cu
aceea ești desprins. De ce? Ca să-ți salveze sufletul. De aceea
neplăcerile și necazurile, ori bolile sunt necesare. E suficient să
iubești, că și începe vindecarea. Trebuie inversat interesul de pe
trup pe suflet, și atunci apare vindecarea. Raportarea la trup este
72
boală. Sacrificiul de sine este prezența lui Dumnezeu. De ce fuge
toată lumea de sacrificiu, de jertfă de sine, adică de Domnul?
Pentru că Dragostea nu are putere. Noi mai mult luăm decât dăm
și atunci Iubirea noastră nu are forță. Când mai mult dăruiești se
întărește Dragostea. Orice acuzație, critică, învinuire,
condamnare, sau reproș este intrare în iad. Prin răutatea noastră
noi ne chinuim singuri. Oamenii sunt doar oglinzi. Orice pretenție
de la celălalt este o pretenție de la Dumnezeu, orice supărare pe
aproapele tău este o supărare pe Domnul, tot răul este un atac
direct asupra divinului, și Domnul îți va întoarce întotdeauna
înapoi propriul atac, amplificat. De aceea oamenii se bat
întotdeauna singuri. Când se supără pe celălalt se supără pe sine.
Când vrea să-i facă un rău aceluia sieși își face rău pentru că
celălalt este ființa sa divină. Noi de fapt Îl chinuim pe Domnul,
sau pe Iisus, și până la urmă ne chinuim pe noi. Cu cât ești într-un
abandon de sine mai desăvârșit cu atât orice dorință ți se poate
împlini. De ce? Pentru că acel gol de eu, înseamnă prezența Lui
Dumnezeu, și când El este cu tine, ți se împlinește orice vis.
Neplăcerile sunt un mare ajutor divin, pentru că îți dau comoara
Acceptării. Noi când mergem spre mai mult ne îndepărtăm de
Domnul și de aceea vin necazurile și bolile la noi. Este ca și când
ne-am vrea singuri tot răul de pe lume. Nu e absurd? Dacă ataci
și te superi îți vrei răul. Învinuirea celorlalți este dorința de a
ucide și a se omorî și pe sine. Dar răul care ți se face îți aduce
cele mai mari daruri. Și tu îl respingi? El ne salvează viața și noi
ne supărăm pe el? Suntem numai un concept. Dacă ne gândim
bine, aproape nici nu existăm, numai Domnul este peste tot.
Fericit cu adevărat este numai cel înfrânt cu inima. Cât de mare
este sacrificiul tău pentru oameni, atât de mare este iubirea ta.
Iubirea este sacrificiu de sine fără întoarcere. Cel mai prețios
lucru pe lume, cea mai mare comoară este lipsă de egoism, adică
să fii supus oamenilor şi să-i slujeşti cu bucurie, fără motiv și
degeaba. Cel care este înfrânt cu inima este cel mai fericit om din
lume, pentru că nu are adversari, și de aceea viața nu i se opune.
Supunerea este mai preţioasă decât dacă ai avea lângă tine,
73
îngerul care îți împlinește orice dorință. De ce? Pentru că te ajută
să dai eu şi să iei putere sfântă, acea energie divină din care poţi
să împlineşti orice. Golirea de sine este cea mai prețioasă
comoară. Omul care vrea mai mult, îşi scade singur şansele de
succes. Se umple de eu, şi atunci nu mai are loc unde să vină
Miracolul. Întâi trebuie să te goleşti de tine, şi apoi poţi face
orice vrei, dar acolo unde va fi eul tău, va fi şi un adversar dar şi
suferinţă. Nu ești interesat să vrei mai mult că viața ți se va
opune, ci mai puțin, pentru că lași loc Minunii să vină în viața ta.
Trebuie să poți să pierzi ușor și cu bucurie, toate lucrurile de care
ești legat, fără să te superi și fără să te afecteze, fără să pui la
inimă sau să porți pică, și să nu te simți deranjat. Atunci ești liber
de eu și cel mai ocrotit. Când ești gol de tine însuți, Domnul este
cu tine, și așa nu mai ai nicio grijă, și vei putea să realizezi orice.
Când tu te retragi și îi dai puterea Lui, înaintează Dumnezeu, și
atunci viața ta devine un Miracol continuu. De ce să nu vrei asta?
Dar cine vrea să fie supus oamenilor, fără condiții? Mai nimeni.
Iubirea este supunere. Credința este supunere și ascultare fără
împotrivire, jertfă de sine. Dar când te opui lucrurilor așa cum vin
la tine, pierzi viață, și asta atrage necazurile. Supunerea îți curăță
și îți purifică sufletul foarte puternic. Supunerea şi slujirea sunt
Mântuire și Iertare, dar cine vrea să se mântuiască? Mai nimeni.
Oamenii vor doar să aibă şi atât. Nimeni nu vrea să fie fiinţa
sublimă care nu caută ale sale. Le este ruşine sau frică, pentru că
asta înseamnă să renunţe la ei total, şi să fie vulnerabili ca și
copiii. Şi nu le convine. Adică să fie ca şi Iisus, umili şi înfrânţi cu
inima și nu le place.

SOARELE ȘI PEȘTERA

Într-o zi, soarele şi o peşteră conversau pe tot felul de teme. Într-

un final, soarele nu reuşea să înţeleagă ce înseamnă întunericul
cel mai adânc şi rece, iar peştera nu putea înţelege ce vrea să
spună soarele când afirma că totul este luminos şi deosebit de
limpede şi clar. Aşa că au hotărât ca de a doua zi să-şi schimbe
74
rolurile şi să vină unul în locul celuilalt. Zis şi făcut. A doua zi
peştera ajunse în locul soarelui şi se tot minună: nu îmi vine să
cred, este aşa de frumos la tine. Nu îmi puteam imagina că poate
exista atâta frumuseţe şi căldură. Apoi soarele se duse în locul
peşterii, dar şi el se minună: Oh, Doamne eu nu văd nicio
diferenţă, aceeaşi profunzime şi Iubire este şi la tine. În
momentul când nu vei mai vedea diferenţe, atunci vei fi una cu
totul, şi cu Cerul, şi nimic nu te va mai deranja, iar răul îl vei
vedea ca un mare bine pentru suflet. Da fapt Iubirea ne
înconjoară, și nu o vedem pentru că privim tot timpul prin
ochelarii interesului personal. Dar să renunți la tine, te duce în
poziția de a vedea cum Iubirea este de fapt peste tot. Dar ca să
poți să o vezi, trebuie să renunţe la interesul tău continuu.
Aceasta este bariera dintre lumi.

Este cel mai mare dar divin, posibil: să fii gol de sine și înfrânt cu
inima. ,,Fericiţi cei săraci cu duhul, adică fără orgoliu, că a lor va fi
Împărăţia cerurilor. Fericiţi cei înfrânţi cu inima că aceia se vor
mângâia. Fericiți cei blânzi că aceia vor moșteni pământul.
Fericiți cei care însetează și flămânzesc după Iubire, că aceia se
vor sătura. Fericiți cei care dăruiesc numai Dragoste, că aceia se
vor milui. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe
Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se
vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru Dragostea lor, că a lor este
Împărăția cerurilor. Fericiţi veți fi voi când vă vor ocară și vă vor
prigoni din cauza Iubirii voastre, și vor zice tot cuvântul rău
împotriva voastră, mințind împotriva Domnului. Bucurați-vă și vă
veseliți ca plata voastră multă este în ceruri.” Cea mai mare
apărare de necazuri și boli este lepădarea desăvârșită de sine,
pentru că atunci când nu ai eu, este prezent Domnul și nu există
niciun adversar și nici durere. Lipsa egoului este prezența lui
Dumnezeu. Cel care este detaşat de toate, nu se poate supăra şi
nu se simte jignit. Nimic nu-l afectează, nimic nu-l chinuiește,
nimic nu-l supără şi nu-l enervează și nu știe să reacționeze.
Omul lui Dumnezeu nu se luptă pentru sine niciodată, și nu face
75
nimic pentru sine. El fiind jos de tot şi atât de umil, nu are ce să
piardă. Este total desprins de lume, și nici nu poate fi insultat
pentru că nu este nevoie să fie scăzut. Este atât de smerit și de
înfrânt cu inima, atât de lipsit de importanță... încât nu are unde
să cadă. Aceea este cea mai mare Putere sfântă. Oamenii se
unesc numai în zero, acolo unde nu mai sunt nimic, total
neînsemnaţi. Omul preocupat exclusiv cu lumea aceasta şi prins
în dorinţa de a avea, este ca un diavol. Cel care este dezinteresat
de a câştiga cât mai mult pentru sine, are multă energie divină în
el. ,,Iubiți pe vrăjmașii voștri la fel, binecuvântați pe cei care vă
blestemă, faceți bine celor care vă urăsc și rugați-vă pentru cei
care vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui
din ceruri, că El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei
buni și trimite ploaie și peste cei drepți și peste cei nedrepți.” O
relație funcționează și rămâne dacă renunți la tine mereu în
favoarea celuilalt și dacă îi dai libertate totală. Când Iubești cu
adevărat nu mai ai nicio pretenție și niciun reproș. Dai libertate
totală vieții să fie cum vrea ea. Cea mai mare fericire este atunci
când nu învinuiești și nu condamni pe nimeni. Este o mare
bucurie în asta. Cum se lipesc oamenii de lume? Prin
fragmentare şi schimbarea ordinii priorităţilor, prin accentul pus
pe trup și lume. Sunt făcuți să privească numai în jos, să fie
numai preocupaţi de supravieţuire, şi să nu aibă timp să ridice
ochii în sus. Dar când cauți viața, pierzi viață. Ignoranța este cea
mai mare putere. Se înlocuieşte moralitatea divină cu legalitatea
pământească. Moralitatea vine de la Fiinţa supremă, dar
legalitatea vine de la îngerul pământului, adică de la cei aleşi. Dar
aceştia sunt coruptibili, pe când Fiinţa supremă nu. Aşa este
pervertit omul. Apoi i se fac absolute părţile, şi atunci l-ai rupt de
Cer şi îl obligi să privească numai în jos, spre puzderia de cioburi
colorate. Îi dai cioburi absolute și l-ai înrobit. L-ai fragmentat, l-ai
rupt de divin şi îl determini acum să se lupte pentru cauze mici, și
neînsemnate. Aşa îl subjugi. Să nu cumva să privească în sus că l-
ai pierdut de client şi nu o să mai fie un bun alergător şi
consumator de mai mult. Aici, este o bătălie între fii luminii şi fii
76
întunericului. Cea mai puternică armă a întunericului este
fragmentarea, adică concentrarea pe părţi, pe mize
neînsemnate, local. Acestea fiind neadevărate îi iau din energie şi
atunci el are mereu sentimentul de incomplet şi nu este
îndeajuns. Și așa începe să alerge spre nicăieri și niciunde. ,,Toate
câte voiți să vă facă oamenii, asemenea și voi faceţi lor, că
aceasta este legea și prorocii. Intrați pe poarta cea strâmtă, că
largă e poarta și lată e calea ce duce la pieire și mulți sunt cei
care o află, și strâmtă e poarta și îngustă este calea care duce la
viață, și puțini sunt cei care o cunosc.” Orice interes personal de
câştig numai pentru tine, fragmentează sufletul şi îi ia viaţa, şi
aşa Dumnezeu pleacă. Omul egoist este singur, şi fără Dumnezeu.
Dar când nu cauţi interesul tău ci numai pe al celorlalţi, tu te
uneşti imediat cu Domnul, fără nimic altceva pentru că ceilalți
sunt El. Abandonul de sine acţionează direct pe suflet şi îl curăţă
de trufie şi orgoliu foarte bine. Ai egoism, atâta suferinţă vei
avea. Acestea sunt păcate foarte mari, dar păcatele noastre sunt
bolile noastre. Când ataci realitatea ești lovit înapoi de ea, în
oglindă, cu o forță cel puțin egală cu forța cu care tu ai lovit-o.
,,Iar orice pom care nu face roade bune, se taie și se aruncă în
foc.” Omul înfrânt cu inima nu poate păţi nimic rău vreodată.
Înţelege: cu cât te legi mai mult de oameni, de lucruri, de viață,
cu atât mai mult te resping. Lumea şi oamenii sunt un mecanism
divin de desprindere. Nu este vorba de a câștiga ceva de la viață,
ci de a nu câștiga nimic. Deci viața face totul ca să nu câștigi
nimic de la ea. De fapt lăcomia noastră de mai mult, este forța cu
care ne respinge ea. Când vin necazurile și bolile la tine, ești
atașat. Lumea este un mecanism divin de destrămare a orgoliului
nostru, și atât. Ea ne eliberează de noi făcând din tot ce dorim o
continuă și absolută zădărnicie. Omul de lângă tine nu este
iubitul tău sau iubita ta, ci în spatele lor este divinul și cu toții
lucrează asupra ta, corector. Te şlefuiesc ca pe un diamant, că tu
nu știi că ești un diamant. Întâi te atrag și apoi te resping dacă te
atașezi - și îţi desfac legăturile, te decuplează, te descătuşează şi
îţi redau libertatea. Oamenii sunt pentru tine, metode cerești de
77
îndumnezeire. Dar noi privim orice desprindere cu forța, orice
neplăcere sau durere ca un lucru rău, când de fapt ne salvează
viața. Înțelegi? Răul este cel mai mare bine, mai mare decât
binele, pentru că te desprinde foarte eficient. Dacă nu erai legat
nu era nevoie de rău. Neplăcerile cresc în viața noastră pe
măsură ce ne atașam mai mult de valorile ei. Deci avem nevoie
mereu să fim deranjaţi şi să nu ne fie bine - de vreme ce suntem
egoişti, ceva trebuie să ne micşoreze ca să ne salveze sufletul.
Problema noastră este atașamentul nebun pe care îl avem față
de uman. Chiar dacă îi spui cuiva că ar trăi mai mult dacă ar
mânca mai puțin, măcar cu 25%, tot nu o va face. Aceasta este
dimensiunea atașamentului nostru de viață. De aceea vom suferi
mereu și vom muri mai repede. Mecanismul divin este perfect și
automat. Dacă nu eşti ataşat, nu există suferinţă, şi nimic care să
te destrame. Iubirea înseamnă detaşare, destrămare,
despovărare, desprindere. Cu cât eşti mai dezlipit de toate, cu
atât mai mare este Iubirea ta, și ești mai fericit. Dar dacă în viața
ta, nu apar neplăceri, greutăți sau deranj, nu e bine. Înseamnă că
este liniștea dinaintea furtunii, și arată că va veni ceva și mai
neplăcut, și mai greu de dus. Dl prof. Simionescu spunea:
Doamne mi-ai dat o zi de bine, ai uitat de mine? De ce? Pentru că
neplăcerile ne golesc de eu, și înlătură trufia, mândria, și orgoliul,
și astfel ne salvează sufletul. Și mai spunea: nu poți pune un
ciorap curat peste un picior murdar. Adică Domnul nu poate să
vină decât la un suflet curat. Omul lui Dumnezeu nu va fi atins de
nimic din lumea aceasta. Răul este un medicament puternic
pentru suflet, un fel de sanitar foarte eficient al Domnului,
doctorul divin. Prea mult bine, strică. Răul este ca animalele de
pradă, ne menţine în viață ca specie. De aceea viața pe pământ
cu bine și rău este perfectă. Dacă sunt întrebat unde este raiul aș
spune acum, că pe pământ. Dincolo la prag e un bine din care te
bucuri că ieși atunci când vii aici, și toate globulețele de acolo,
toți îngeri nu știu ce să facă ca să se întrupeze mai repede,
pentru că numai aici pot dărui din imens de marea lor Dragoste
divină. Și pentru asta au nevoie de greutăți. Pentru îngeri, binele
78
înseamnă răul, și răul un mare bine. Au nevoie de încercări cât
mai grele care să scoată din ei, iubirea - să-și demonstreze
Iubirea, și să câștige astfel și mai multă Dragoste, pentru că
numai astfel pot urca mai sus, mai aproape de Domnul. Pentru
ei, comoditățile nu sunt bune, sunt un pericol. Grijă exagerată
pentru trup te omoară, pentru că îți ia energia vieții. Trebuie
mereu să fi atent și să înțelegi de ce ți se întâmplă lucrurile, ca să
nu mai greșești. Când cineva te jignește, te gândești ce ai făcut tu
de l-ai determinat pe acela să te atace. E nevoie să oprești întâi
în tine atacul asupra oamenilor, și după aceea nu mai vine la tine
nicio neplăcere. Dar dacă te analizezi mereu, nu te mai atacă
nimeni. Și dacă înțelegi că toate vin din noi, atunci nu te mai poți
supăra pe nimic. Nu te poți supăra decât pe tine, că ai dat
drumul la răutăți în afară. Oamenii nu sunt de vină cu nimic,
niciodată. Răul care îți vine din față, vine din tine. De aceea nu
este nimeni vinovat cu nimic. Prin oameni Domnul ne vindecă
sufletul, deci ne face un mare bine. Tot ce îți spune egoul nu este
adevărat, pentru că raportează lucrurile la interesul personal, ori
tu... ești ceilalți, adică ar trebuie să te raportezi la interesul
tuturor. Tu ca ființa divină, ești ceilalți. Și noi ne supărăm. Tu le
faci, tu le tragi. E bumerangul tău. Întotdeauna îți vine înapoi
ceea ce ești tu. De fapt te bați singur. Dacă nu îl accepți înseamnă
că nu te accepți pe tine. Și iar intri într-un program de auto
distrugere. Și apoi nu mai poate exista frica, când înțelegi că tot
ce vine din față este întâi în tine, și nu te mai poți supăra pentru
că nu mai ai pe cine, de vreme ce toate vin din inima ta peste
tine, ca să-ți arate cum ești tu de fapt în ascuns. Te uiți la omul
din fața ta, te uiți într-o oglindă. Că dacă știu că tot ce vine spre
mine, vine din mine, nu mai poți să ai nicio teamă. Oprești întâi
în tine răutatea, și atunci se oprește și atacul exterior asupra ta.
Trebuie să fii mereu atent să ai în adânc o stare de pace și de
atenție trează. Cel din fața ta vorbește despre tine. Dacă am
arma în mine, critica, acuzația, comentariul, am atacul din afară.
Trebuie să fiu sigur de asta. Dacă nu am nimic în suflet, atunci nu
mă atacă nimeni. Astfel, în față îți apare numai frumusețe,
79
pentru că îți vine ceea ce ești tu în adânc. Solomonarul ce a
realizat că să aducă ploaia? Nimic extraordinar, doar a făcut
liniște în sine și atunci Cerul s-a ordonat după el. Sunt lucruri
care se schimbă după sufletul tău. Dacă ești la un nivel de
acceptare și de liniște total, poți face minuni, pentru că ești una
cu totul și realitatea te ascultă atunci, și devine Magică. Când ești
jos de tot, realitatea devine Miraculoasă ca prin farmec. Tot ce
trăiești în viață este din cauza ta. Dacă te lupți să ai, până la urmă
nu rămâne nimic la tine, ca să rămână trebuie să-ți vină în dar,
fără să le cauți. Cel care se revoltă sau se supără, ori critică și
acuză nu este în Adevăr. Când critici întărești doar egoul, dar te
îndepărtezi de Adevăr. Cei care se lipesc de viață, vor fi desprinși
dur. Suferința este un dar divin. Te purifică foarte eficient.
Trebuie să te lași pe tine, ca să-L vezi pe El, și atunci Domnul nu
știe ce să mai facă ca să te simți tu mai bine. Ești cel mai tare
când ești cel mai slab. Dar dacă te opui la ceea ce este, te opui
divinului, și pentru asta vei suferi. Viața pe pământ este raiul, dar
nu știm. Ne închipuim raiul ca o lipsă de griji, dar toți îngerii abia
așteaptă să vină aici, pentru greutăți și neplăceri cât mai mari. De
ce? Pentru că numai ele pot să scoată Iubirea imensă din ei.
Fericirea este lipsa eului. Chiar dacă repet, nu este o problemă.
Se fixează mai bine. Sunt lucruri foarte greu de acceptat, și
reprezintă o inversare a logicii noastre, şi de aceea încerc să le
descriu din mai multe direcţii, dar în sine este acelaşi lucru peste
tot. Dependenţa creează frică de a pierde, lupta și
resentimente... Cine are diavol, cine este un om rău? Cei care nu
pot să-i slujească pe ceilalţi și să se supună lor fără condiţii merg
spre iad, singuri, nu-i împinge nimeni într-acolo. Cei care nu pot
să stea în genunchi și nu pot să spună te Iubesc, la fel. Cei care se
apără şi luptă sau se protejează peşte de măsură, şi nu vor să
dăruiască nimic, țin totul pentru ei, ori fug de greutăţi și se opun
vieţii, cei care văd numai rău în lume şi numai vinovaţi, se
împotrivesc vieţii, şi pentru asta suferă, tot iadul îl aleg. Dar dacă
cineva va face asta lângă tine, cu atât mai mare este egoul tău şi
cu atât mai mare vor fi greutăţile şi durerile care vor veni peste
80
tine în viaţă. Egoul învinovăţeşte şi aruncă vina pe alţii. Răutatea,
atacul și apărarea sunt iadul. Cel care nu se apără niciodată alege
raiul. Dar toate vorbesc despre tine. Arăți spre ei, arăți spre tine.
Nu te poți certa cu o oglindă.

NU VĂ LEGAȚI DE GÂNDURI

Un înţelept se plimba prin oraş cu discipolii săi, când văzură un

ţăran care trăgea o vacă de funie. Atunci bătrânul înţelept îi
întrebă pe ucenicii săi: cine de cine este legat? Vaca este legată
de ţăran, sau el de vacă? Bineînţeles i-au răspuns ucenici, vaca
este legată de om. El este stăpânul vacii, el ţine funia. Vaca
trebuie să se supună lui. Atunci înţeleptul luă un cuţit şi tăie
sfoară. Ia vedeţi acum ce se întâmplă? Vaca, când se văzu liberă o
luă la goană, şi fugea văzând cu ochii, liberă de orice
constrângere. Ţăranul alerga după ea, dar nu a putut să o mai
ajungă. Atunci bătrânul înţelept le spuse discipolilor săi: priviţi,
acum puteţi să înţelegeţi cine este stăpânul. Vaca nu vrea nimic
de la acest om. Ea doar doreşte să fie liberă. Dar acelaşi lucru se
întâmplă în mintea voastră. Toate gândurile, grijile pe care le
ţineţi în minte nu sunt interesate de voi. Voi le doriţi, dar ele nu
au nevoie de voi. Dar dacă nu o să vă mai intereseze, şi veţi
înţelege că sunt toate absolut inutile şi le veţi lăsa în pace, şi nu
vă veţi mai gândi la ele, atunci toate vor pleca de la voi, ca prin
minune, aşa cum a făcut această vacă. Iar dacă vă identificaţi cu
gândurile voastre despre lume, vă veţi chinui neapărat, pentru că
toate gândurile sunt particulare şi deci contradictorii. Ele aduc
conflictul automat în mintea şi trupul nostru. Şi au puterea să vă
producă multe necazuri. Nu vă legați de gânduri. Tu nu eşti
gândurile tale. Eşti mult mai mult. Ești cel fără de gânduri. Când
ești fără gânduri ești una cu divinul, și cel mai tare. Când nu
judeci, nu ai un eu și acționezi fără tine, și de aceea totul va ieși
minunat. Fără eu, lumea noastră devine un rai. Atunci numai EL
este. Nu poți să-L vezi peste tot, dacă ai ego. Când vezi că Iubirea
te înconjoară, vezi cu sufletul divin, fără conceptualizare, fără
81
gânduri. Atunci când mintea cade, tu devii una cu El. Și nu este
greu, și este la îndemână pentru oricine, numai că trebuie să nu
mai căutăm niciodată interesul personal. Aceasta este condiția
eliberării de sine. Aceasta este Calea divină. Depășirea egoului.
Renunțarea la interesul propriu. Mai mult să dai decât să iei.

Când cineva se supără repede și reacționează, ori luptă și se

apară, acela va suferi, atât de mult cât se împotrivește el
oamenilor și Domnului. Prin concentrarea pe părţi, omul se
fragmentează în puzderie de direcții şi se aruncă singur în iad.
Stai mai curând desprins și nu te atașa de nimic. Stai întreg. Când
te duci spre lume, te fragmentezi. Stai în zona ansamblurilor și
nu coborî în curtea cioburilor aruncate la gunoi. Iubirea este
supunere în faţa oamenilor, fără condiţii: accepţi totul, ierţi totul
fără să te împotriveşti la nimic. Te lași dus de valuri ca o barcă în
derivă, sau ca o frunză bătută de vânt, ori ca un fluture dus de
curenți, și în sfârșit: ca un turist rătăcit într-o țară străină. Aceasta
este Dragostea care îmbrăţişează toate. Ceea ce gândeşti tu azi,
aşa va fi ziua ta de mâine. Dacă în gândurile tale te proiectezi pe
tine că ai reuşit ceva cu forţele tale, atunci ziua de mâine va fi
neplăcută. De aceea atenţie ce gândeşti, şi ce îţi zici, că vei crea
realitate şi apoi te vei confrunta cu propriile proiecţii. Tu trebuie
să nu fii niciunde în aceste imagini. Să urmărești să nu ai un eu,
care face ceva, să nu te proiectezi în viitor sau să nu te uiți la
trecut. Stai mai curând fără tine. Lucrurile nu sunt în sine rele,
rău este doar ataşamentul nostru exagerat. Lumea și lucrurile
doar curg unele în altele şi nu au preferinţe. O mână nevăzută le
împinge pe toate. Ele se transformă mereu una în alta. Unde să
fie atunci supărarea? Nu poți reține nimic. Folosiţi orice ocazie ca
să dăruiţi binele vostru celorlalţi, pentru că a fi gol de sine este
infinit mai important decât a câştiga ceva din lume. Cel care se
duce spre exterior, și face totul pentru formă sau aspect, pentru
imagine și material, își va pierde sufletul în ritm de carnaval, și nu
va mai avea apoi cine să-l țină în viață. E un risc mare. Lumea se
derulează prin fața ta ca la cinematograf, dar tu nu te poți agăța
82
de nimic. E absurd să te identifici cu imaginea. Într-adevăr, când
nu te sacrifici și nu ești supus, te încarci cu răutate şi egoism şi nu
mai poţi să Iubeşti oamenii, îi urăşti, şi vrei să-i ucizi. Şi nu mai
poţi să-i ierţi, pentru că te pui mai sus decât ei, și așa începi să-i
judeci. Te faci Dumnezeul tău şi nu mai accepţi nimic, te închizi în
faţa Domnului. Aşa începi să mori. Nesupunerea, revolta,
supărarea, neacceptarea este dorința de a-i ucide pe ceilalţi și
universul. Te transformi în diavol pe loc. Dar Dumnezeu este un
Domn, și te lasă să pierzi. Îți dă liberul arbitru, pentru că orice
cale ai alege, tot la El ajungi. Nu ai unde să fugi. Boala vine în
principal din lăcomia de viață. O oprește. Lăcomia activează la un
anumit nivel cauze mai profunde și genetica. Dar dacă o oprim
nu ajungem acolo. De unde vine lăcomia? Din fascinație. De la
căderea din rai. Nu te duce spre viață cu totul că te arzi. Stai mai
curând desprins. Nu mușca. Dar noi mușcăm din viață și vedem
că este bună. Și așa ne prinde. Aici este tot secretul. Ce înseamnă
să muști? Să nu te duci cu totul spre ea. Să nu îți faci plăceri până
la capăt și în mod repetat. Viața este exact ca o plantă carnivoră.
Te atrage la nebunie. Dacă stai prea mult în plăceri, te înghite.
Așa este viața. Este ca un nisip mișcător. Dacă te zbați prea tare,
te afunzi și te înghite. Se hrănește cu tine. Nu pune nimic la
inimă și nu merge pâna la capătul satisfacției. Și suspendă de
fiecare dată plăcerea. Atunci dai semn că viața nu este pe primul
plan, iar ,,nu viața” înseamnă Dumnezeu pe primul loc. Nu duce
plăcerea până la capăt niciodată. Doar gustă și fugi. Că te
capturează cu încetul și apoi te ține închis în închisoarea
noastră cea de toate zielele, în plăceri. Și e foarte greu de scăpat
de acolo. Dar niciodată nu îți face o plăcere până la sfrșit, că se
va transforma în durere. Prin ea pierzi o mare cantitate de
energie vitală. Dacă faci asta nu vei mai avea probleme în viață.
Avem pentru că pierdem energie vitală prin plăcerile simțurilor și
nu reușim să o mai punem la loc, pentru că a o reface înseamnă
un sacrificiu de sine, și asta nu ne convine. Noi nu vrem să jertfim
nimic de la noi. Și acesta este circuitul care ne distruge. Plăcerile
ne iau viața. Și când trecem prea mult de linia roșie subțire, nu
83
mai putem să ne întoarem. De fapt porunca să nu muști se referă
să nu te duci spre plăceri. Stai la distanță de ele. Este ca cel care
se aruncă în apă și înoată spre adânc, tot mai adânc. Când nu
mai are aer, nu mai poate să se întoarcă, pentru că nu mai are
timp. Acesta este mecanismul de îndumnezeire. Dacă te aproprii
prea mult de lampă, te arzi. Dacă stai desprins, trăiești. Ăsta este
tot secretul. Nu căuta viața că o vei pierde. Nu te duce spre viață
până la capăt. Oprește-te de a ajunge la satisfacția maximă. Și nu
vei fi înghițit de planta carnivoră numită viață. Distanțează-te de
ea mereu, cât ai timp. Nu te apropia prea mult că te va captura.
Importantă este atitudinea noastră față de orice. Dacă te oprești
la timp, scapi ne mâncat. Atunci schimbi situația. E simplu, ca la
întrerupător. E binar totul. Pentru ca îngerii să vină trebuie să
dăruiești mai mult decât iei. Starea ta interioară îi cheamă,
pentru că tu îți schimbi vibraiția. Adică deschiderea și binevoirea
ta să fie continuă. Ei vin pe Iubirea noastră. Îngerii sunt chiar
deschiderea noastră. Acceptarea este îngerul Acceptării. Acepți și
el este prezent. Te oprești din plăcere și el este prezent prin
oprirea ta. Că nu mai pierzi energie, și atunci ești luminos, și îi
chemi. Dar când devii rău, pierzi lumina sfântă, și atunci pleacă
de la tine, pentru că ai nevoie de suferință ca să te oprești să mai
judeci. Noi deschidem sau închidem cerul. Suntem ușieri divini la
Poarta Cerului. Oprirea ta din bucuriile simțurilor este prezența
Domnului. Lipsa plăcerilor trupului este prezența Lui. Retragerea
ta, dăruirea ta este preezența Îngerilor. Îngerii și Domnul sunt
chiar Iubirea noastră. Iubirea ta este prezența Lui. Dăruirea ta
este Îngerul Dăruirii. Zânberul tău este prezența lor. Noi privim
limbajul la o distanță. Și privim la cuvinte. Le considerăm doar un
instrument, dar sunt mult mai mult. Cuvintele sunt ființe. Puteri
imense. Noi mișcăm universul cu ele: facem și desfacem, ca niște
magicieni. Au putere. Sunt energie. Uite, când spui un cuvând de
apreciere, se deschide cerul. Aprecierea ta este prezența
Îngerului Aprecierii. Și omul din fața ta se înseninează pentru că
acest înger este prezent și activ în sufletul lui. Dar tu l-ai chemat
prin puterea ta divină de a lumina totul. Și acum norii i se
84
risipesc. Noi suntem ca prinzătorii de fluturi. Sau ca niște pictori.
Cuvintele sunt ființe, e clar. Se mânuiesc cu multă grijă. Ele dau
voie divinului sau nu, să ne vindece inima și viața. Permit luminii
sfinte să coboare la noi, sau nu îi permit. Depinde ce cuvinte
îngeri folosești. Nu întâmplător spui anumite lucruri sau faci
ceva. Ești influențat mereu de cuvintele îngeri. Și prin
comportament ei acționează. Purtarea ta este acțiunea lor în
realitatea noastră. Comportamentul aplică cuvintele. Le dă viață.
Întrupează îngerii cuvinte. Cu acești îngeri poți construi apoi raiul
sau iadul. Chemi îngerii luinii prin cuvintele tale frumoase.
Mânuiești forțe imense prin cuvinte și comportament. Cu fiecare
cuvinât frumos ștergi multe păcate. De fapt noi trăim ceea ce am
produs celorlați. Le-au făcut o viață frumoasă, asta trăiești și tu
acum. Trăiești ceea ce le-ai făcut celorlați, și încă amplificat. Ni se
întâmplă tot ce am produs în ceilalțiStările lor sufletești sunt din
tine. Și vin înapoi la tine sub forma zilei de mâine. Și procesul
continuă ca o purificare în lumea de sub cer, după moarte. Nu
vrei să deschizi cerul cu cuvintele tale frumoase? Suntem doar
îngeri de lumină. Dar unii uită. Acolo la prag, nu știm cum să ne
purtăm mai frumos unii cu alții. Dincolo de gândurile răuvoitoare
se află o lume minunată și magică. Și oricine poate să o
cunoască, numai că trebuie să renunțe la dorința sa de câștig și
să fim înfrânți cu inima. Dar nu o vedem datorită orgoliului care
este ca un văl. Cine vrea să fie supus? Mai nimeni, şi de aceea
există atâta suferinţă şi cruzime în lume. Nu e vorba de a câștiga
ceva de la viață, ci ceva neplăcut vine la tine ca să te desprindă și
să-ți dea energia vieții. E foarte important de înțeles lucrul
acesta, că nu este nimic rău în lume. Adevărul este întotdeauna
inversul a ceea ce își zice egoul. Când ataci pe oameni, ești în
minciună. Când cauți interesul personal, nu ești în Adevăr și de
aceea vei suferi. Când lupți și te aperi, nu ești în Adevăr. Când
ești nemulțumit de ceva ești în ego, și nu în adevăr, și nu este
adevărat ce îți spui. Adevărul se obține atunci când iei inversul a
ceea ce îți zice eul, când te opui interesului propriu, pentru că în
sine, tu ești ceilalți. Tu nu ești interesul personal. Tu ești interesul
85
tuturor. Tu ești ființa divină, din fața ta. În noi este același suflet
minunat. Noi credem că suntem separați, dar suntem aceeași
ființă. Nu ai pentru ce să te aperi. Te aperi de tine? Când te
superi pe celălalt, te superi pe tine. Când vine o neplăcere, te
gândești ce din tine a creat acea situație, te analizezi, și te vei
cunoaște cum ești în adevăr. Poți? Apoi aduci continuu
argumente inversului până când simți o ușurare, și izbucnește din
tine bucuria și Dragostea. Ca să vindeci prezentul ar trebui să
vindeci întâi trecutul, și astfel iei toate momentele tale în care ai
reacționat, ai luptat sau te-ai apărat, și încerci să le retrăiești
punând în locul lor, Iubire, îngăduință și compasiune. Oamenii
vorbesc despre tine. Cineva vine la tine, nu ca să-l ajuți tu pe el,
ci ca să te ajute el pe tine. Problemele pe care le are acela sunt
întâi în tine, și dacă le vindeci în trecutul tău, se vindecă și în
omul din fața ta. ,,Nu cere de la Mine ce îţi aduce câştig şi
plăcere, că nu vei primi nimic. Înţelegi? NU VEI PRIMI NIMIC. Prin
încercări se cunoaşte credincioasă slugă. Pentru fiecare voie de
care te lepezi pe pământ, câştigi Iubire în cer. O, câtă îndrăzneală
va avea în ceasul morţii cel ce nu se ţine de lume, prin nicio
legătură. Dacă te învingi pe tine, de toate te poţi desprinde uşor.
Ca să fii liber de eu, trebuie să fii liber de pofte şi să nu te lipeşti
de nimic. A te elibera din robia lumii, este adevărata fericire.
Nebunule, într-aceasta noapte sufletul tău vor să-l ceară de la
tine. Atunci cele ce ai gătit, ale cui vor fi? Acesta este cel ce
strânge comori PENTRU EL, iar în Domnul nu se îmbogăţeşte
niciun pic.” Și cum te eliberezi de eu? Iei inversul a ceea ce îți zice
egoul, și aduci argumente inversului, până când nu mai vezi
niciun rău și niciun vinovat niciunde. Atunci te cuprinde o stare
de acceptare totală și o bucurie mare izbucneşte din tine:
înțelegerea faptului că tu nu ești eul cel limitat. Ești mult mai
mult. Ești infinit de mult. Dincolo de conștiința aceasta, în spate,
ești spațiu, ești chiar El. Așa se vindecă prezentul și viitorul tău.
Noi nu suntem trupul sau spiritul nostru, ci sufletul sublim. Noi
nu ne aparținem nouă și nici acestei lumi. Suntem fii Lui. Iar El
este un Domn cu noi. De fapt când mintea va tace, Îl vom afla cu
86
toții. Nu ai pe cine să te superi, că te superi pe tine. Nu este
absurd? Și ce trebuie să facem ca să ajungem acolo? Să te
înfrângi pe tine mereu. Ai văzut cum este un om înfuriat? Da,
este în stare să te omoare, atâta ură şi mânie are în el. Cum
atacă, de parcă ar mușca. Ca un câine. Ura această este a
diavolului. Nemulțumirea și critică lui este a diavolului. L-a prins
şi se manifestă acum prin el. Egoul este capabil de o mânie
neîmpăcată. Dar omul din fața ta vorbeşte despre tine. Când
înțelegi lucrul acesta, că toți oamenii sunt pentru tine, nu mai
știu dacă se mai poate spune ceva despre exterior. Pentru că spui
despre tine. Atunci rămâne numai admirația. Când mintea se
oprește, acesta este extazul divin. Nu să câștigi pentru eu este
important, ci să-l pierzi. De aceea a pierde în viață este o bucurie
mare pentru că posesiile sunt eu, și odată cu ele se duce și eul
tău încrâncenat: ,,îți lipsește un lucru, spunea Domnul Iisus - du-
te vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea comoară în cer. Apoi
vino, ia-ți crucea, și urmează-Mă.” Adică vinde tot, înseamnă
renunță la eu total, la dorința de mai mult, pentru că posesiile și
plăcerile tale sunt eu, adică durere. Eliberează-te de tine: ia-ți
crucea, adică acceptă totul fără să te împotrivești, și vei avea
comoară în cer. Apoi urmează-Mă. Noi nu știm că lumea este
perfectă continuu. Și Iubirea noastră este divină, perfectă și
necondiționată pentru că este Iubirea Lui. Noi Iubim cu Iubirea
Lui. Iubirea noastră este patimă. Dar dacă ne reportăm la o lume
fragmentară, atunci Dragostea noastră este și ea imperfectă. Te
foloseşti de întâmplările din viaţă, ca să renunţi la tine. Dai voie
celuilalt să te lovească și tu nu reacționezi, pentru că oricum
lovitura lui vine din tine. Cum să te bați cu celălalt pentru ceva ce
vine din tine? Când nu reziști și nu lupți se închide circuitul și se
șterge păcatul tău, dar dacă eviți lovitura celuilalt și te aperi, urci
pe un nivel superior și te va lovi cineva și mai tare. Înțelege că
lovitura din afară vine ca să șteargă atacul tău, nu ca să te
omoare, cum îți zici tu. Ca să existe ștergerea sau Iertarea, tu
trebuie să nu reacționezi în niciun fel, ci să te supui. Numai
Supunerea și acceptarea îți șterge păcatul. Asta este Iertarea,
87
supunere și Acceptare. Dar cine vrea să ierte cu adevărat? Ca să
se rezolve o situație de viață, te duci spre ea, gol de tine însuți,
înfrânt, fără ego, în liniște ca să ai energia Miracolului care să o
alimenteze și să o rezolve. Golul din tine este Miracolul care
rezolvă toate problemele tale de nerezolvat. El este cea mai mare
comoară a noastră, mai scumpă decât toate bogățiile lumii,
pentru că numai el poate să-ți dea viață, sănătate, viitor și timp
pe acest pământ. Și contează enorm, crede-mă. Miracolul este ca
o mână nevăzută care merge spre acel lucru și îl vindecă într-un
mod la care nici nu te așteptai, fără niciun efort. Ca să-ți
reușească o acțiune, te duci spre ea, după mult abandon de sine
și dăruire - fără acel gol de sine nu reușești în nimic. De aceea
ești cel mai interesat să fii gol de tine însuți, să fii jos de tot, să ai
puțin, nu mult, să fii înfrânt cu inima, nu orgolios și mândru - te
restrângi prin orice mijloace posibile: ții post, dormi puțin, dai
bani, slujești, te supui, sacrifici ceva din tine, rupi din tine pentru
binele celuilalt, nu al tău sau al familiei tale... și așa reușești în
toate, că nu calitățile tale aduc succesul, ci prezența Domnului.
Nu fericirea simțurilor este importantă, ci lipsă acestei fericiri
trecătoare. Reușești numai când faci totul pentru ceilalți. A iubi
înseamnă a trăi într-un continuu abandon de sine și un sentiment
de pierdere în viață. Lăcomia de viață te ucide. Să nu vrei să
câștigi cât mai multă viață, să vrei să pierzi ce ai mai mult, pentru
că pierderea este golire de sine desăvârșită. Pierderea trebuie să
fie mai mare decât câștigul. Pierderea celor lumești este prezența
lui Dumnezeu în sufletul tău. Numai când te lași pe tine, tu Îl afli
pe Domnul. Acolo unde se termină eu, începe Dumnezeu. Avem
nevoie de pierdere mai mult decât de câștig. Câștigul îți ia viața,
consumi energia vitală, dar pierderea de ego, dăruirea de sine, îți
dă viață. Răul este cel mai mare bine. Noi când căutăm viață,
satisfacții și fericiri ale simțurilor, pierdem viața, pentru că ele nu
au viață de la sine, și o iau din sufletul nostru. Ele sunt doar
ocazia care scoate energia vieții din noi. Lumea mănâncă din noi.
Se hrănește cu atenția noastră. Dacă noi nu ne mai gândim
continuu la ea, ea va dispare pentru noi, real. Dacă îți cade
88
mintea, lumea se destramă pe loc pentru că ea este doar o
proiecție, o imagine mentală. E total absurd ce facem. Vrem
astfel să murim mai repede. Cine va căuta viața o va pierde, dar
cine o va lăsa pentru Mine, o va câștiga, spunea Domnul Iisus.
Avem nevoie de destrămarea egoului ca să putem zbura. La
Pierdere întâlnești adevărata Dragoste egală pentru toate și care
nu depinde de nimic din afară. Situația de conflict este un
moment divin, pentru că suntem goliți de eu, și asta ne salvează
viața. A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a te lăsa pe tine tot
timpul pentru ceilalți. Și așa Îl vei vedea pe Domnul în ei. Și astfel
vei descoperi că ei ești tu. Apoi când Îl vei vedea peste tot, ești
liber de tine însuți. Aceea este cea mai mare comoară în cer și pe
pământ. După aceea vei fi continuu atent să nu strici corola de
minuni a lumii. Nu poți să-l cunoști pe El decât dăruind. Oamenii
nu dăruiesc pe gratis și degeaba, nu sacrifică binele lor pentru
ceilalți, și de aceea nu Îl află niciodată pe Dumnezeu în ei și peste
tot. Când dăruiești necondiționat pierzi eu, dar câștigi
dumnezeire. Acesta este prețul. Trăim pe pământ ca să
transformăm egoul în Iubire. Să nu te prinzi de nimic din viața
aceasta este supremă și adevărata Bucurie. Viața este doar un
joc prin care tu ești ajutat să crești în Iubire. Planeta noastră este
o planetă a Iubirii. Când ți se face un rău, este un mare bine
pentru suflet. Atunci unde este răul în lume? Ești doar scăzut.
Dacă nu erai lipit de fericirile lumii nu era nevoie să fii desprins
cu forța. Hoțul care te fură, te desprinde, și astfel îți salvează
viața. Ar trebui să-i mulțumești. Cei care cotropesc o țară îi
purifică sufletul, și îi dau viitor. Unde este atunci răul în lume?
Noi trăim în această aversiune pentru că numim pe dos lucrurile.
De aceea adevărul este întotdeauna inversul a ceea ce își zice
egoul pentru că tu te raportezi la interesul personal, dar în sine
tu ești ceilalți, adică ființa ta divină este peste tot. Iubirea este
peste tot. Iubirea te-nconjoară. Iubirea este în toți oamenii,
aceeași ființă sublimă peste tot. Și dacă îi ataci pe ei, te ataci pe
tine. Nimic nu rămâne nepedepsit, pentru că Dragostea este
pusă în fibră vieții. Oamenii se pedepsesc singuri. De aceea nu
89
este nevoie să reacționezi la nimic. Ești puternic numai când te
asociezi celei mai mari puteri a lumii: Dragostea egală pentru
toate. E o bucurie imensă și un sentiment puternic de eliberare
când te lași pe tine pentru ceilalți. Atunci Îl afli pe Dumnezeu
imediat, El este chiar dăruirea și Iubirea ta pentru oameni și
pentru tot ce te înconjoară. Domnul este Iubire, și Iubirea ta este
El. Când tu dăruiești ești în El, imediat, fără niciun efort. Dar ca
să-L cunoști pe Dumnezeu trebuie să te pierzi întâi pe tine, să te
uiți, să te lași, tu să nu mai contezi, să fii un nimeni, nici să nu
interesezi pe nimeni, să te uiți. Când eul se retrage, înaintează
Dumnezeu. Să nu mai fii important, de nevăzut și de neobservat.
Atunci numai El este, și oriunde privești nu rămâne decât o slavă
continuă să-I aduci Lui. Atunci îți dai seama că de fapt trăiești în
rai, că raiul este aici, pe pământ, și dacă nu îl trăiești aici, nu vei
putea avea parte de el, dincolo. Toată Minunea divină este aici cu
tine, și se dăruiește toată omului. Toate sunt pentru el. Stai mai
curând desprins, aceasta este Iubirea toată. Nimic să nu te
afecteze, nimic să nu te atingă, să nu pui la inimă nimic. Total în
liniște și pace. Oricum toate sunt potrivite în lume. Cui pe cui se
scoate. A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă să trăiești într-o
continuă stare de dăruire și de sacrificiu de sine pentru ceilalți.
Când tu nu mai exiști, atunci numai El există în tine, care ești
acum... El. Numai în starea de abandon de sine trăiești și simți
divinul cu adevărat, și viața ți se transformă într-un Miracol.
Numai acolo jos de tot, ești una cu El. Când iubești, și pe tine te
lași, ești El. Oamenii spun: unde este Dumnezeu? Dar El este
chiar Dragostea ta. S-a ascuns în tine, și de aceea nu-L vezi. Când
raportezi totul la eu, vei vedea răul și vinovați peste tot, dar când
nu mai ai un eu, nu mai rămâne decât Iubirea peste tot. Lumea
este cum suntem noi în adânc.

PACEA SUFLETULUI

După atâţia ani de studiu un ucenic se îndreaptă spre casa

maestrului său, ca să-i mulţumească pentru învăţătura primită.
90
Intră în casă, plin de cunoaştere şi pilde, pregătit să răspundă la
orice întrebare a bătrânului său maestru. În ciuda aşteptărilor
sale, bătrânul îi puse o singură întrebare: dacă atunci când a
intrat în casă, florile erau în stânga sau în dreapta umbrelei? La
care ucenicul a plecat ruşinat, înţelegând că mai are mult de
studiat. Când ești în minte alergi spre viitor și nu vezi multe din
prezent. Dar dacă ai fi fost în ființa divină, fără nicio așteptare și
dorință, atunci ar fi observat totul.

Dacă te atacă cineva să nu reacționezi. Nu reacționa niciodată, că

ai nevoie să ți se șteargă păcatul, că altfel ți se amplifică durerea
și nu-ți va conveni. Ai nevoie doar să-ți ceri iertare, ai nevoie să-i
oferi victoria celuilalt. Este lovitura ta, care îți vine acum înapoi
ca un bumerang, de ce să fugi sau să o eviți? Ea vine ca să-ți
scadă orgoliul. Bine îți face. Dar dacă reacționezi, va trebui apoi
să accepți o durere și mai mare, dar vei putea? În celălalt te vezi
oglindit pe tine. Tot ce îți vine din față, este din tine, și nu poți să
le eviți. Când știi ăsta nu mai poți să reacționezi la nimic, și nu te
mai poți supăra, nu te mai poți apăra. Eul este un pericol
continuu pentru viață. El este diavolul de lângă tine, sau din tine.
Nu se gândește decât să omoare viața. Dacă ești liber de eu aici,
ești și dincolo. Acesta este raiul: lipsa egoismului tău. Când nu ai
iubire, oamenii vor să te rănească şi să te jignească, ca să-ți arate
cum ești tu de fapt. Dar acesta este un mare ajutor divin. Deci
ceva rău vine la tine pentru că nu mai ai energia Iubirii. Dacă
celălalt te jignește este pentru că tu întâi ai gândit rău despre el.
Oprește în tine atacul și omul acela va deveni cel mai bun om din
lume. Dar niciodată Dumnezeu nu-ți va da ceea ce dorești cel
mai mult, pentru că dorința îți întărește egoul. Ar însemna să-ți
facă rău. Îți dă doar cât îți trebuie și nimic mai mult. Tot ce este
mai mult îți va produce suferință. Primește tot ce are nevoie
numai acela care nu dorește nimic. Știe Domnul ce ne este
necesar. Nicio grijă. Oamenii te atacă când nu mai ai Dragoste. Cu
cât eşti mai egoist şi orgolios, cu atât mai mult te vor răni și te
vor călca în picioare sau te vor umili, ca să știi cât de importantă
91
este Iubirea. Iubește și fă ce vrei. Când îți vine o neplăcere la
tine, ai nevoie de ea. Când cineva te jignește, ai nevoie de
umilință. Dacă respingi medicamentul ceresc vei primi o
neplăcere și mai mare, până vei renunța. Observi? Toate te
împing spre renunțare la tine. Nu ai unde să fugi. Oamenii se
pedepsesc singuri. Egoul aduce conflictul continuu în lume. Când
dorești ceva minunat pentru ceilalți, atunci vei reuși să-l
împlinești. Dacă vei dori ceva numai pentru tine, vei întâmpina
greutăți la înaintare. A Iubi înseamnă a iubi ființa divină din
celălalt. Astfel te cunoști pe tine ca fiind Iubirea care
îmbrățișează toate. Tu ești ca soarele de iubitor, dar nu știi.
Iubitul, iubita și Iubirea sunt UNA. Când Iubești mult, ți se dă
multă Iubire. Adevărata Dragoste este fără obiect, fără motiv, și
fără așteptări, și apare atunci când tu dispari, și nu te mai găsești
niciunde. Așa îmbrățișezi totul. Aici limbajul nu te mai ajută. Tu
nu mai ești în clipa aceea, dar explicația mai are un eu care în
continuare face ceva. Când însă atingi nemișcarea absolută și
mintea se oprește și tace, atunci ești Iubirea toată, liniștea
infinită și niciun gând nu se mai mișcă în tine. Atunci tu, ești El.
Este ca un lapsus, o uitare totală de sine. Facem totul pentru ego.
Cioburile colorate sunt atrăgătoare, dar te ucid. Când ai dragoste
în inima ta, nu vine nimeni să te jignească. Ca să fii rănit de
oameni trebuie să pui plăcerile vieţii și interesul personal mai
presus decât orice. Dar acolo unde este egoism, este și suferință.
Dar dacă te lipeşti de ele, le vei pierde şi aşa devii diavol, pentru
că vei rezista şi vei lupta ca să le aperi. Asta înseamnă că ai grijă
mai mult de tine decât de ceilalţi. Vei pierde întotdeauna dacă îți
aperi egoul. Dacă eu am ego, nu pot să-l iert pe cel care mi-a
produs pierderea, nu pot. A avea, este a întări egoismul. Dar cel
care are un orgoliu mare este atacat continuu şi are numai
necazuri în viaţă. Egoul se atacă tot timpul pe sine însuși, ca să
obțină durerea. Alege. Dar nu nega existența a nimic. Nu
respinge nimic, toate există concomitent. Cine ești tu să le negi
existența? Când celălalt te iubește este Iubirea ta care vine
înapoi la tine. În toate este vorba numai despre Dragostea ta
92
care ți se întoarce. Te întâlnești mereu cu tine în fața ta. Te
întâlnești cu Dumnezeu numai în locul cel mai de jos cu putință,
atunci când tu nu mai exiști, și numai El este. Când ai pierdut
complet eul, numai astfel Îl afli pe Domnul. Când cauți mai mult
binele tău propriu, pierzi Puterile cerului, pe loc. Iubirea este
peste tot, dar nu are acces la ea, decât acela care se leapădă de
sine total. Ca să vină neplăcerile la tine trebuie să fii agățat de
satisfacţiile vieții. E suficient un singur atașament pentru că el
este egal în fundal cu toate atașamentele. Ca să ne eliberăm de
eu și să aflăm Iubirea fără motive, trebuie să Nu avem niciun
atașament, să fim complet dezlipiți și dezinteresați de a avea sau
de a câștiga ceva pentru sine. Într-un fel neatenți la toate, la
distanță de interesul personal. Tu te legi de lume, prin dorința de
mai mult și interesul propriu. Atunci operația inversă te
descătuşează. Când renunți la acest mai mult decât ai nevoie, te-
ai desprins de viață. Când tu te golești de eu, vine Iubirea imediat
la tine. Și ea înseamnă Miracol. O viață Minunată. De ce nu vrei
așa? Când acționezi dezinteresat pentru ceilalți, Domnul te ajută
întotdeauna și vei reuși. Când faci ceva pentru tine, vei întâmpina
greutăți. Îți trebuie perseverență și încăpăţânare și să faci totul
pentru oameni, nu pentru tine. Dacă faci ceva pentru tine mai
mult decât ai nevoie vei întâmpina rezistenţă și până la urmă vei
pierde. În mecanica clasică totul se calculează raportându-te la o
situație ideală, perfectă. Noi greșim când gândim că lucrurile nu
sunt în ordine în lume, că este ceva care nu e bine în viață. Dar
nu este așa, totul este sub conducerea Domnului și este perfect
așa cum este. Oamenii sunt mereu aduși în zero. Lumea este
indiferentă la ce îți zici tu. Ea este tot timpul în Iubire și Armonie.
Și doar dacă trece prin fața ta, o impregnezi tu cu ce este în tine,
după care revine la iubirea ei fără capăt. Lumea este numai
Iubire, continuu. Este absolut impasibilă în Dragostea ei,
niciodată nu abdică la ceea ce este. Și este total indiferentă la ce
îți spui tu. Ce îți spui tu este în afara vieții. Tu nu te referi la viață.
Gândul tău frumos este binele care îți vine mâine din față. Nu ai
venit aici pentru această lume, ci pentru dincolo. Tu nu aparții
93
acestei lumii. Doar haina de carne este de aici. O vei lăsa tot aici.
Nu iei nimic dincolo după tine. E vibrația Lui peste tot. Te miști în
El. Îl respiri pe El, te hrănești cu El. Să nu deranjezi oamenii. Fii un
nimeni. Dacă critici pe cineva, acela te va ataca. Nu poți decât să
Iubești. Dacă nu ești la fel ca viața, numai Iubire, vei suferi. Orice
nemulțumire și supărare atacă Dragostea divină direct. Iubirea
est o oglindă. Ești răspunzător pentru tot ce gândești sau spui. Ți
se întoarce amplificat totul. Dacă ești rău, vei suferi, pentru că te
opui Iubirii. Suferința este opoziție la Dumnezeu. Peste tot nu
sunt decât mecanisme divine de scădere a orgoliului nostru. Nu
este o supărare asta. Ca să te vindeci trebuie să reduci
atașamentul de viață, cât mai repede. Atașamentul ucide. Boala
este ne iubire. Boala este atașament de plăceri, comodități și
stabilitate. Tot ce apreciem noi mai mult, ne omoară mai repede.
Plăcerile și belșugul ne va omorî în timp. Toți suntem buni și
minunați, așa cum ești tu. Ține-L pe Dumnezeu de mână tot
timpul, și nu vei greși niciodată. Dar asta înseamnă să te lași pe
tine întotdeauna. El îți dă exact ce ai nevoie ca să-ți salveze
sufletul. Numai la asta se uită. Degeaba ceri ceva pentru trupul
tău, că nu îți va da. Neplăcerile sunt un dar, care îți purifică
inima. Ele te fac să ierți și să Iubești. Extrag dragostea din tine.
Nu e corect să-l învinuiești pe celălalt pentru răutatea din tine.
Ceea ce trăim am ales noi. Sunt lecțiile noastre. Nu e nimeni de
vină pentru ce ai ales tu să înveți. Este pentru noi și avem nevoie.
Răutatea este lipsa Iubirii. Frica este lipsă de dragoste. Supărarea
este lipsă de dăruire de sine și de generozitate. Omul se înțelege
pe sine numai la criza. Singura barieră în calea unei vieți
armonioase și frumoase, este interesul nostru personal de mai
mult și mai bine decât ne trebuie. Acesta ucide sufletul foarte
eficient. Oamenii se văd separaţi pentru că nu dăruiesc, şi ne
dăruind nu primesc. Dar dacă tu ești ființa divină care nu caută
niciodată ale sale, ce nevoie ai de mai mult? Nu înțeleg. Numai
dăruind, sacrificându-te pe tine pentru ceilalți, tu primești tot ce
vrei. Nu ai nevoie de mai mult, pentru că îi prejudiciezi pe ceilalți.
Acest mai mult ia de la ei. Și pentru asta vei suferi, căci tu ești ei.
94
Iar atunci când ești gol de tine, nu mai vrei nimic. Tu trebuie să
dispari, și astfel numai Domnul este și va dori El pentru tine tot
ceea ce este mai bine pentru Sine. Golirea de eu este Iubire
necondiționată. Când renunți la efortul acesta numai pentru tine,
atunci reușești în toate. Din starea de abandon de sine
desăvârșit, ți se împlinește orice dorință, numai că nu știu dacă
vei mai avea dorințe, pentru că în modul acesta ești una cu
Iubirea toată - ce să-ți mai trebuiască altceva, când deja ai totul?
Dacă tu te schimbi în interior, toată lumea ta se va schimba odată
cu tine. Când cauți interesul personal, te separi și ataci Iubirea. Ai
ieși pe loc din divin și ești un diavol. Atunci nu mai ești om, și
orice răutate poți să o faci: începi să ucizi. Când te prinde
Lăcomia de viață, vrei să omori Iubirea și să distrugi universul.
Egoul se pune pe sine mai presus decât ceilalți. Ființa divină din
tine este dăruirea totală. Și când te dăruiești ești Ființa sublimă,
ești Iubirea. Dar până nu te golești de tine, nu ești liber și nu poți
să Iubești cu adevărat, necondiționat, ci numai interesat. Și dacă
nu Iubești nu poți nici să ierți. Sufletul divin, și Iubirea toată, sunt
dăruire gratuită, fără motiv și fără așteptări. Frica este ne Iubire.
Când ești supărat, nu Iubești și de aceea ai puterea să îi ataci pe
oameni și să-i ucizi. Orgoliul ucide. Trebuie să te sacrifici mereu
pentru ceilalți, ca să poţi păstra iubirea în tine, să nu plece. Dar
dacă te opreşti să dăruieşti, o pierzi pe loc. În spate te aşteaptă
diavolul orgoliu. Sacrificiul de sine trebuie să fie absolut, fără
discuție şi fără întoarcere pentru că schimbările în viaţă să
pornească. Cel care ne jigneşte este un mare dar divin. Ne
salvează viaţa. Nu este nimic rău în lume, ci totul este spre
ajutorul şi evoluţia noastră. Tot ceea ce ţi se întâmplă vine de la
Dumnezeu şi de aceea nu se discută. De fapt nu ai ce să spui
despre nimic. Nu poți comenta hotărârea divină. Dar toate sunt
pentru tine, așa cum sunt, ca să te golească: fie bune, fie rele. Cu
cât îţi vin mai multe neplăceri, cu atât mai repede eşti purificat.
Dar toate vin de la Domnul și sunt un dar. Nenorocirile îți
salvează viața. :) Nu ai pe cine să te superi. Înseamnă că atunci
când îți vine o neplăcere, El este atent cel mai mult la tine, cum
95
te comporți și ești binecuvântat. Neplăcerea este un mare ajutor
divin pentru curățarea sufletului tău. Ești la un examen al
Cerului. Dacă reacționezi, lupți și te aperi, vei urca pe un nivel
superior de constrângere a forțelor divine asupra ta. Când ai ego,
ai nevoie să fii deranjat sau jignit și înjosit cât mai mult, pentru că
te-ai ataşat prea tare. Trebuie să fii desprins. Singur chemi să fii
scăzut. Când nu mai ai critici față de oameni, acuze, judecăți sau
reproșuri și supărări, acela este raiul. Lipsa urii, a furiei și a
mâniei este raiul. Deci știi încă de aici cu cea mai mare siguranță
unde vei merge dincolo după cum ești tu azi. Fiecare știm. Iar la
plecare conștiința ne bate și ne ducem singuri în locul pe care îl
merităm. Cum suntem aici, așa vom fi și acolo. E suficientă
înţelegerea că nu e nimeni vinovat, şi că prin oameni Domnul ne
vindecă. Atunci nu mai poate să vină nicio insultă din afară şi ei
nu te mai atacă. Prin oamenii care ne umilesc, Dumnezeu ne
salvează viaţa, ne curăţă sufletul şi ne oferă viitor și sănătate. Nu
e bine așa? Boala vine din faptul că adun prea mult pentru mine,
și dăruiesc prea puțin, și când adun pierd energie. Numai când
dăruiești primești viață, de aceea ca să trăiești ești cel mai
interesat mai mult să dai decât să iei. Pierderea este un mare
bine care ni se face. Când pierzi şi accepţi, câştigi viaţă, dar dacă
nu accepţi... ți se ia, şi urci pe un nivel superior de suferinţă.
Altfel, resentimentele devin un program de autodistrugere foarte
eficient. Nu este important să aduni bucurii, sau bani, ci să
dăruieşti tu bucurie și fericire la toată lumea. Tu te bucuri numai
de bucuria celuilalt. Atunci câştigi Iubire şi sănătate. Dacă Nu te
înfrânezi, vei suferi. Începe de azi. Poți? Orice problemă se
rezolvă prin renunţare la tine în favoarea celuilalt, și prin
supunere totală. Dar ești un diavol dacă absolutizezi părțile. Dacă
întărești o parte vei fi atacat de toate fragmentele ignorate -
chiar dacă nu le vezi, ele totuşi sunt vii. Da aceea cel care nu
Iubeşte totul fără pretenţii, se va pedepsi singur. Trebuie să
îmbrăţişezi lumea în mod egal, ca să nu întâmpini opoziţie din
afară. Acolo unde vei absolutiza ceva din lumea aceasta, va fi și o
scădere cu forța. Absolutizarea cioburilor colorate te face să
96
urăști oamenii sau să-i desconsideri pe cei care nu sunt conform
modelului tău particular. Și desconsiderarea înseamnă dorință de
a ucide. Când împarți în bine și rău, și zici că ceva este bun,
automat vei urî pe cel care nu este așa cum vrei tu. Și urând
oamenii pierzi energie și viață, și te prejudiciezi pe tine, pentru
că tu ești ei. Această împărţire în bine şi rău, îţi distruge viitorul.
Cel care luptă, rezistă, critică sau acuză nu poate fi fericit pentru
că astfel întăreşte eul cel îndărătnic, dar şi forţele care vor veni
împotriva lui. Nu va avea liniște. Când vrei totul pentru tine, ai și
dat naștere unui dușman, care te va face să pierzi ceea ce
prețuiești tu cel mai mult. Nu este absurd? Ești sinucigaș. Nu
raporta nimic la interesul propriu. Nu urmări niciodată mai mult
binele tău, cu asta îți întărește orgoliul și apoi începi să ucizi. Pe
tine te lasă întotdeauna, să nu contezi, să fii ultimul, total de
neluat în seamă. Cel care este cel mai jos, este cel mai sus. Cel
care este cel mai slab este cel mai puternic. ,,Fericiţi veţi fi când
vă vor ocărî şi vă vor goni oamenii şi vor zice tot cuvântul rău
împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că multă plată veţi
avea în ceruri.”

LA O CABANĂ

Cu mulţi ani în urmă mă duceam să mă întâlnesc cu cineva la

Sala Dalles, cobor la metrou, la Universitate, urc cu scările
rulante spre hotelul Intercontinental şi, când ajung sus, la primul
pas dincolo de scară, intru direct în trecutul acelei persoane, o
altă lume care era acum în faţa mea. Adică, nu mai văd hotelul şi
la capătul scărilor intru în alt spaţiu şi timp, care s-a deschis
brusc acolo, ca o poartă spre o altă lume. Intrasem în trecutul ei.
M-am oprit chiar la capătul scărilor rulante şi cu siguranţă i-am
încurcat pe toţi. Uit de prezent. Şi astfel mă trezesc în trecutul
acelei persoane, la o cabană de munte, unde mă aflu pe un
coridor şi privesc - apoi intru într-o cameră şi mă uit. Trec prin zid
sau prin uşi fără probleme. Bineînţeles că, atunci când am
revenit, am constatat că îi încurcam pe toţi, mi-au şi spus câte
97
ceva probabil şi cineva m-a şi împins, pentru că mă oprisem chiar
în capătul scărilor rulante. Asta m-a făcut să revin repede în
prezent. Dar eu nu am auzit decât nişte voci la distanţă, foarte
slab. Mi-a fost greu să mă întorc. Eram la distanţă, în timp. Am
venit dintr-un interior aşa de îndepărtat... ca un vânt iute cu un
șuierat ascuțit printr-un tunel temporal în care se vedeau
alungite culori amestecate întruchipând succesiune rapidă
zi/noapte. Emoţiile celuilalt mă duc... cine ştie unde.
Sentimentele puternice ale oamenilor mă fură şi mă împing
foarte uşor în trecut său viitor, sau în alte locuri. Uneori cineva
din lumea de dincolo vrea să-mi arate ceva. Atunci, nu ştiam că
acea persoană a fost la munte, cu mulţi ani în urmă. Mi-a
povestit după aceea. Trebuie să fii liniștit şi gol de sine ca să poți
călători într-un timp nu prea îndepărtat. Ieșirea din corp în acest
caz se face pe toată suprafața corpului, dar revenirea se
realizează prin tunelul temporal cu pereții transparenți pe care
se vede foarte frumos succesiunea zi noapte foarte rapid.
Intrarea în corp se face la fel, pe toată suprafața corpului numai
că îi trebuie un timp sufletului că să ia în posesie trupul, cam 10
minute, și în timpul acesta ești nefuncțional, nu poți mișca
mâinile și picioarele. Ia pumnișorii îți bat în piept.

Trebuie să sacrifici ceva din tine mereu, pentru aproapele tău, să

rupi ceva de la tine și să-i dăruiești lui: un cuvânt bun, o
apreciere, o mulțumire, o recunoştinţă, un zâmbet sau
îmbrățișări gratuite, un ban, sau să-i preiei din greutăți, să-i
plătești tu o datorie, ori să-i faci un cadou, să-l susții și să-l
ocrotești. Și ăsta să o faci continuu! :))) Așa se îndumnezeiește
sufletul tău: cu fiecare dăruire de sine, tu primești o mie de
binecuvântări ale Cerului și viața ta devine minunată. Cu cât
dăruiești mai mult, cu atât mai frumoasă va fi ea. Suferința te
îndumnezeiește. Când nu cauți ale tale, tu ești ființa divină.
Învață să lași mereu de la tine - când abandonul de sine este
continuu, nu te mai atinge nimic, pentru că nu mai ești legat de
nimic. Toată problema noastră este că vedem răul în lume și
98
căutăm vinovați, când de fapt egoul vede așa. Altfel lucrurile
doar curg unele în altele, continuu. Iar ființa sublimă îi Iubește pe
toți la fel. Egoul se apără, și luptă ca să păstreze ce a cucerit,
pentru că împarte și alege, dar sufletul divin, nu vede diferențe.
El doar Iubește indiferent cum suntem noi. Soarele își face vreo
problemă cum sunt oamenii? Nu, el își oferă dragostea sa în mod
egal la toți. Dar când vrei plăcerea întăreşti orgoliul, dar și
puterile care vor veni împotriva ta și aşa îi dai putere
duşmanului. Pentru că tot ceea ce urmărește egoul este
conflictual, și aduce suferința. Interesul tău propriu aduce
suferința în viața ta și conflictul. Dar când renunți la interesul tău,
la mai mult binele tău, atunci se deschid porţile Cerului și
coboară energia divină în inima ta. Ce nu exprimă Iubire, este
ego. Când critici și învinuieşti nu este adevărat ce îți spui. Dincolo
de părerile noastre, lumea este numai Iubire și în armonie
deplină, continuu. Egoul priveşte numai la părţi, care sunt
limitate și nu durează. Astfel te face să alergi continuu și să lupți,
și niciodată să nu-ți fie îndeajuns, și să nu fii mulțumit. Egoistul
se opune iubirii, care înseamnă renunţare la sine şi desprindere
desăvârșită. Şi atunci numai neiubire va primi. Ceea ce cultivi, de
aceea vei avea parte. Ceea ce semeni, vei recolta. Când doreşti
mai mult, începi să-i ataci pe cei dragi şi pe tine. Este ca şi când
le-ai dori moartea. Vrei să-i ucizi. Când vrei mai mult, creşte
agresivitatea interioară enorm, care este un atac asupra celor
dragi şi a universului. Vrei să-i omori pe toți, și așa devii... diavol.
Asta înseamnă că tot ce vrei mai mult decât ai nevoie vei pierde,
sau ţi se va lua, ori va pleca de la tine. Uite, tu zici: vreau mai
multă bunăstare și plăceri, ce rău este în asta? Cum spun toţi.
Dar dorind mai mult decât ai nevoie, o să te ataşezi, apoi devii
agresiv, pentru că îți va fi frică să pierzi. Oricum acel mai mult îl
iei de la ceilalți. Este ca și când nu ai vrea să fie echilibru și
armonie în lume. Îi păgubești pe ei, dar astfel te păgubești pe
tine, pentru că tu ești ei. Bunăstarea îți ia din viață și ție și cel
dragi. Ca să fie menținută consumă energie vitală prin atenție.
Interesul personal mai mult decât ai nevoie este dorința de mai
99
rău pentru ceilalți, este dorință de a-i ucide. Vrei să le iei din
viață, numai pentru tine. În felul acesta violența interioară atacă
structurile fine ale sufletului tău, dar şi ale celor dragi, și le vei
lua din viață și de la cei cu care relaționezi. Le iei din viață și
începi să-i ucizi. Furi energie de la ei. E normal așa? Nu e normal,
totul se întâmplă din simpla dorinţă a noastră de mai mult şi mai
bine, din lăcomie începem să-i omorâm pe cei apropriaţi, pe
copii noştri pe subtil, fără să ştim, pentru că ne lipim şi apoi ne
este frică să pierdem. Aşa devenim extraordinar de violenţi
interior - diavoli. Și întunecarea se vede și pe fața noastră,
dispare bucuria interioară, și apare mânia, furia și ura. Ce este
mânia? Este plăcerea de care ești legat. Şi mai mult, acest atac se
întoarce apoi împotriva ta amplificat, pentru că celălalt ești tu.
Când vrei cât mai multe satisfacții pentru simțuri, tu pierzi
energie vitală. E absurd să vrei să te omori. Și apoi iarăşi lupți și
te aperi, ori alergi ca să iei mai mult... Dar nu știi că de fiecare
dată, plăcerile trupului îți mai iau o bucată de viață, pentru că
lumea nu poate să dea nimic sufletului nostru care este de alt fel,
din altă materie făcut. Lumea nu poate să-l satisfacă niciodată.
Noi numai prin dăruire ne umplem cu energie vitală. Dar când
lovești oamenii, Îl agresezi pe Dumnezeu Însuși. Ridici mâna la El,
te cerți cu El. Orice atac asupra oamenilor este un atac asupra
propriului viitor. Ţi-l scazi. Pierzi viaţă. Când alegi partea şi
unilateralitatea, interesul personal, de fapt te lovești singur şi îţi
creezi duşmani. Şi aşa devii diavol. Diavolul de lângă noi. Şi din
noi. Din cauza asta o furie neîmpăcată e gata să ucidă pe oricine.
Simpla susţinere a unor idei parţiale care nu pot fi adevărate ne
aruncă în iad pe loc. Vezi asta și din comportament, când apare
supărarea și furia, nu ești în adevăr. Crezi într-o minciună. Când
lupți ca să convingi ori te aperi și reziști ori te împotrivești la ceea
ce este, nu ești în adevăr. Când vrei mai mult, nu ești în adevăr.
Lumea parţilor nu atinge niciodată Adevărul integrator, care
uneşte. Pentru că ele sunt parţiale - bucăţi mici de adevăruri - de
aceea sunt contradictorii şi trebuie să lupţi pentru ele ca să le ţii
în viaţă. Pentru adevăr nu trebuie să lupţi, și nu are nevoie de
100
susţinere. El este evident și întreg. Toate lucrurile pentru care
lupți, nu sunt adevărate. Dacă te chinuiești să obții ceva, acel
lucru îl vei pierde. Ceva rămâne la tine dacă îți vine în dar și nu te
străduiești pentru el. Apoi, egoismul din noi generează atacul
oamenilor asupra noastră. Nu te gândi la tine niciodată că vei
atrage necazul asupra ta și asupra celor dragi cu care ești legat pe
sensibil. Nu te apară niciodată. Când eşti supărat pe ceilalţi, ție îți
faci rău. Dacă ești egoist vei pierde întotdeauna. Nu ești în
prezent decât dacă te pierzi pe tine. Dacă simți o urgență să faci
ceva, nu ești în adevăr. Dacă nu ești în divin, în umilință, nu vei
reuși, și până la urmă totul se va dovedi un dezastru. Ești în divin
numai atunci când nu te mai interesează dacă câștigi, adică nu
mai faci totul pentru tine, iar plăcerile și satisfacţiile lumii îți sunt
indiferente. Când te opui interesului propriu. Atunci câștigi fără
să lupți, când tu te lași pe tine și nu mai contezi, ci numai ceilalți
contează. De ce așa? Pentru că ceilalți sunt sufletul tău divin. Tu
te încarci cu Iubire și îți acorzi viață numai prin ei, când dăruiești
mai mult binele tău, celorlalți. Tu ești fericit numai când dai. Mai
mult să dai decât să iei. Asta este foarte important de înțeles.
Nu-ți face griji pentru ziua de mâine, atunci vei reuși în toate.
Doctore, vindecă-te întâi pe tine! Inima ta înfrântă este cea care
vindecă, pentru că este prezența lui Dumnezeu. Dacă ai orgoliu,
nu poți ajuta pe nimeni. Starea ta interioară este cea care
vindecă exteriorul. Când cineva vine la tine să-l ajuți, vindecă în
tine ceea ce vezi la acela că este ne iubire. El vorbește despre
tine și a venit în fața ta, ca să-ți arate ce este în inima ta. Pune
Iubire în tine, acolo unde vezi că acela nu Iubește. Și când tu vei
iubi orice ar fi, atunci se vindecă și cel care a venit să-l ajuți. Că el
de fapt a ajuns la tine ca să-ți arate ce este ne în regulă în sufletul
tău. El a venit la tine ca să te învețe Iubirea fără motiv. Toți
oamenii sunt pentru tine. - La noi Iubirea nu este puternică
pentru că dăruirea de sine nu este continuă. Asta este problema
noastră: că nu iubim suficient pentru că Iubirea înseamnă
sacrificiu de sine și asta nu ne place. Nu ne convine să Iubim
indiferent cum sunt oamenii. Noi avem preferințe când Iubim.
101
Restrângerea de sine o considerăm ca o moarte. Să-ți ia cineva
plăcerile, este moartea egoului. Atunci neplăcerea și boala sunt
un mare ajutor divin, îți curăță sufletul. Nu alege comoditățile și
bunăstarea că te omori singur. Apoi să inversezi tot ce își zice
egoul acuzator, pentru că nu e adevărat ce îți zice, și să aduci
argumente inversului până când te inundă Dragostea egală
pentru toate. Lumea este perfectă și cuvintele arată corect dacă
ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Și să aducă cât mai multe
argumente inversului, adică să aducă circumstanțe atenuante,
până va simți liniște și pace. Atunci izbucnește din tine
Dragostea. Egoul este foarte bine argumentat, dar Iubirea nu
este deloc motivată. Prin condițiile pe care le punem oamenilor
și vieții noi blocăm curgerea energiei sfinte care hrănește viața, și
totul este de fapt o problemă de energie și de prezență a
divinului în noi. Ne îmbolnăvim pentru că este prea mult eu și
prea puțin Dumnezeu în sufletul nostru. Când El este cu tine
toate se rezolvă de la sine într-un mod neașteptat, nesperat și
miraculos. Când viața din fața ta nu mai funcționează bine și apar
greutăți, înseamnă că tu nu mai ai energie vitală, nu mai ai
Iubire, și atunci vor veni neplăcerile automat ca să te scadă și să
te încarce ca o baterie. Cineva te atacă pentru că nu mai ai
Dragoste de oameni, și te simte egoist. Egoul este întotdeauna
atacat din exterior de alt ego. Cui pe cui se scoate. Atunci cineva
vine și îți face o răutate, dar face asta ca să-ți dea viață. Nu cum
crezi tu, căiţi vrea răul. De aceea când te atacă cineva tu trebuie
doar să renunți și să-i oferi victoria pe loc. Când renunți, coboară
energia sfântă spre situația de viață și o încarcă cu energie și așa
o schimbă ca prin minune. Se schimbă atmosfera. De aceea
înaintea unor momente importante de viață, du-te spre ele, gol
de tine însuți, adică înainte golește-te prin orice mijloace: te
înfrânezi și ții post, te auto limitezi în toate, cedezi peste tot
binele tău, și astfel te încarci cu energie Miraculoasă și atunci
aceasta se va duce spre acea situație și o va împlini. Înfrânarea îți
dă viaţă, dar plăcerile îți iau din viață. Ce alegi? Când judeci te
ridici pe tine, și așa pierzi energie. Deci nu ești interesat să acuzi,
102
să critici să învinovățești sau să condamni pentru că orice acțiune
împotriva celorlalți și a vieții este o dorință de ai ucide, și pierzi
energie vitală, și așa de omori și pe tine. În plus tot ce începi cu
un atac se va termina cu un dezastru. Noi ca ființă sublimă
suntem ca soarele care face totul pentru ceilalți și nu reține
nimic pentru sine. Noi suntem viața din El, și El este viața din noi.
Oare știm acest lucru? Că noi suntem pentru că El este? Cum îți
dai seama că ești în divin? Când ești în El, izbucnește din inimă
bucuria egală pentru toți, și nu te mai interesează de tine, ești
neglijent cu tine, te uiți pe tine, și apoi orice vine din față, va fi
bun și Minunat. Celălalt este cel mai important pentru tine și nu
știi ce să faci ca să se simtă mai bine. Asta este Iubirea fără motiv
și pe gratis. Că din exterior vine întotdeauna ceea ce ești tu în
adânc. Nu te interesează cum sunt oamenii, ei sunt cum suntem
noi. Uită-te numai la tine și vezi ce este în tine. Exteriorul va lua
întotdeauna forma interiorului tău. Bolile sunt boli ale sufletului,
adică prea mult am acuzat, am criticat și învinovățit, am
condamnat și am urât, și așa am pierdut energie subtilă.
Răutatea ne îmbolnăvește. Bogățiile, bunăstarea, stabilitatea și
siguranța vieții, plăcerile și satisfacțiile simțurilor, savoarea, și
puterea lumii, distrug sufletul nostru foarte puternic și ne aruncă
în iad, real, foarte real. Dar nu știm. Credem că e bine, dar ne
facem cel mai mare rău posibil căutând cât mai mult bine pentru
sine. Bogăția ca să nu ne facă rău trebuie să fie compensată cu și
mai mult sacrificiu de sine, și atunci va rămâne și nu ne va face
rău. Ea oricum ne va lua din viață, dar noi dăruind mai mult decât
luăm vom supraviețui. Nu ai nevoie de mai mult decât îți trebuie.
Este o prostie asta, o neînțelegere. Lumea este construită pe o
economie de resurse, și este perfect de eficientă. Știe de minune
să se descurce cu puțin, dar nu știe ce să facă cu mult. De aceea
tot ce depășește necesitatea va distruge. Apoi, nu opune
rezistență vieții așa cum vine la tine. Totul e trimis de El, ca să te
ajute. Oricum ar fi, tu doar acceptă tot ce vine înaintea ta, pentru
că vine direct din mâna Lui. Și știe El ce ai nevoie. Și să fii sigur că
este foarte potrivit. Dar dacă te opui, vei suferi. Dacă vezi în viața
103
ta că lumea ți se împotrivește, înseamnă că nu ai acceptat ce ți-a
trimis Domnul, și L-ai respins, iar acum vine durerea la tine, care
este chiar neacceptarea ta. Ceva neplăcut vine la tine pentru că
nu mai ai energie vitală, nu mai ai Iubire. Singura soluție este
auto limitarea pe toate direcțiile de atașament. Când te opui
curgerii vieții, ea ți se împotrivește cu forța cu care tu vrei să o
posezi. Lăcomia de viață este pierdere de viață. Nu este un bine
ci o pierdere de suflet. Când lumea este pe primul plan pentru
tine și faci totul pentru ea, tu pierzi energie vitală, viitor și timp.
Și asta contează enorm, pentru că la sfârșitul vieții vei cerși
minute. Și de unde le iei, dacă ți-ai irosit viața, că asta înseamnă
plăcerea: pierdere de viață. Când cauți mai mult bine pentru sine
este ca și când ai vrea să mori mai repede. Oamenii din
necunoaștere, își amplifică continuu programele de auto
distrugere, entropia. Când nu urmărești interesul personal,
începe vindecarea. Când te opui mai mult binelui tău, te vindeci.
Când te folosești de situaţiile de viață ca să renunți, te eliberezi
de eu. Când pierzi eul, te vindeci. Golirea de sine este vindecarea
sufletului. Și atunci și corpul se vindecă de la sine fără să-i faci
nimic. Toate bolile sunt boli ale sufletului, din prea mult eu,și
prea puțină Iubire. Omul lucrează numai pentru interesul
propriu, pentru bunăstarea sa și plăcerile simțurilor, și așa pierde
energie masiv, și se scurge viața din el, pe negândite.
Comoditățile îi iau din viață. El caută binele trupului său spiritului
său, dar așa pierde multă viață. Medicamentul vindecă
deocamdată corpul, dar dacă nu te lepezi de tine, boala se va
transforma în alta mai gravă. Până nu te scazi, nu te poți vindeca.
Doar înfrânarea și lepădarea de sine vindecă real sufletul nostru.

NU PUNE CONDIŢII ŞI RESTRICŢII CĂ TE ARUNCI SINGUR ÎN IAD

Era odată un înţelept care nu avea discipoli, pentru că nu vroia el

să mai înveţe pe nimeni. Şi oamenii veneau la el, dar le punea
trei condiţii atât de grele încât nimeni nu reuşea să le
îndeplinească. Mulţi au încercat, dar nu au reuşit. Apoi înţeleptul
104
a îmbătrânit şi mai avea trei zile până murea. Atunci au venit
oamenii la el, şi le-a zis că acum poate să le spună adevărul
înţelepciunii sale. Dar oamenii care au încercat să-i urmeze
condiţiile au spus că şi-au dat seama cât de păcătoşi sunt ei, şi că
nu merită această învăţătură. Dar înţeleptul insistă: daţi uitării
aceste condiţii, le-a zis el, nici eu nu am fost sfânt. Mă credeam
aşa, dar nu eram. Mi-am închis singur poarta cerului punând
condiţii. Asta a fost problema mea. Dar poarta cerului se
deschide numai dacă nu mai pui condiţii şi restricţii. Niciun fel de
condiţii, şi laşi lucrurile în pace. Lasă oamenii să greşească, răul
să se întâmple, şi să-ţi dai puterea Domnului. Să te abandonezi
pe tine. Asta este toată înţelepciunea. Acum am înţeles-o şi eu.
Nu ai nevoie să primeşti nimic de la nimeni, ci doar să dăruieşti,
atunci eşti Dragostea Întreagă. Când vrei să ai mai mult, pierzi şi
cea ce ai deja, dar când dăruieşti fără așteptări poţi avea orice
vrei, numai că atunci nu vei mai vrea nimic mai mult decât ai.
Asta e tot. Nu pune condiţii şi restricţii, nu condamna și nu
învinovății că te arunci singur în iad.

Neacceptarea voinței divine, duce la neplăceri și mai mari. Când

Iubești ți se mărește viitorul și orizontul. Când tu te deschizi spre
divin, și El vine spre tine. Dar întâi trebuie să mergi tu spre El, ca
să poată coborî El la tine. Întâi trebuie să dai tu, și după aceea
primești de la Domnul orice vrei. Ca să faci voia Domnului
trebuie să fii întâi gol de tine însuți. Adică să nu te mai preocupi
toată ziua cu adunatul de cât mai mult bine pentru sine. Trebuie
să faci invers: mai mult să dăruiești decât să iei, dacă vrei să-ți fie
bine în viață. Și să te opui interesului personal, adică să nu cauți
mai mult binele tău, că atunci devii orgolios și vei chema necazul.
Când iei cât mai mult pentru tine, îți iei necazuri și nenorociri.
Când faci totul pentru tine, pierzi energie, pentru că interesul
personal îți ia din viața sufletului. Atașamentul distruge lumea,
pentru că aduce lupta și apărarea, dar și dușmanul, care te va
micșora cu forța. Orice lucru de care te lipești, îl pierzi. Lucrurile
nu sunt rele în sine, rău este atașamentul nostru. Când scazi
105
egoul, câștigi energie vitală. Există două soluții pentru a
supraviețui: a dărui pe gratis, și prin înfrânare, prin auto limitare
de sine. Dar ești cel mai interesat să mergi spre puțin nu spre mai
mult. Când te predai pe tine, în spațiul gol vine Miracolul
imediat, și îți îndeplinește orice dorință. Dar când ești plin de eu,
nu are loc unde să vină, și fără el nu împlinești nimic. Trebuie să
sacrifici ceva din tine, ca să poți reuși în viață, și să faci totul
pentru ceilalți, nu pentru tine. Dar când ești atașat lucrurile încep
să se îndepărteze și vine suferința. Când te umpli de eu și de
îndreptățire de sine, Miracolul pleacă și vine pe loc durerea.
Iubirea este legătura ta cu Dumnezeu. În fața cuiva nu e nevoie
să spui tu ceva, ci doar să asculți. Nu intervenii. Vorbești numai
dacă ești întrebat. Oamenii te duc la Dumnezeu. Toți sunt pentru
tine. Ei sunt trimișii Domnului, și nu poți să te superi pe un trimis
divin. El ne dă întotdeauna cât ne trebuie, și niciodată mai mult.
Ce este mai mult nu este de la El. Este periculos să fii orgolios și
trufaș, sau să lupți și să te aperi. Acestea sunt programe de
autodistrugere foarte puternice. Neplăcerea vine la tine, sau
cineva te atacă pentru că în tine este ceva asemănător: răutate,
neacceptare, supărare, furie, mânie, ură. Desprinderea ta de
acum, este binele care va veni mâine. În tot ce ți se întâmplă este
numai Voia Lui, și vine la tine după inima ta, după nivelul tău de
abandon de sine. Când trăim ca suflet divin pe pământ, viața
noastră devine un Miracol continuu. Dar dacă nu ești deschis
spre El, înţelegerea nu vine la tine. Prin modul cum te comporți
astăzi față de Domnul, tu îți faci viitorul. De ce te atacă oamenii?
Pentru că trebuie să simţi răul pe care îl faci tu lor prin supărarea
ta. Ţi se întoarce înapoi tot ce faci, în oglindă. Te simt slab. Omul
egoist nu are energie vitală, de aceea este rău, și atrage
necazurile asupra sa, ca să-i salveze viața. Dar când dăruieşti,
primeşti viaţă, sănătate şi îți lărgești viitorul, îl prelungești.
Abandonul de sine este cel mai puternic mijloc de prelungire a
vieții, și de mărire a viitorului. De aceea este foarte important să
nu căutăm mai mult binele nostru, ci numai pe al celorlalţi.
Pentru că ei, ești tu. Când vrei să câștigi pentru eul tău, tu de fapt
106
pierzi viață și te opui ființei divine din tine. Când vrei belșug tu
pierzi energie subtilă pentru că pui lumea mai presus decât
Dumnezeu care este Nu lumea. Lumea îți ia din viață. Mănâncă
din tine prin plăceri. De ce ai vrea să mori mai repede? Când
urmărești mai mult interesul propriu, tu te omori singur, fără să
știi, pentru că orgoliul care este belșugul adică posesiile îți iau din
viață. Bolile și necazurile sunt egoism peste limite. Ele vin să te
scadă și să te aducă în pacea sufletului. De ce? Ca să menții
fragmentele în posesie, și să le ții în loc, adică în posesia ta, și să
nu se transforme în ansambluri care curg, tu trebuie să consumi
multă energie a sufletului, și așa pierzi viață. Mai bine să trăim
pe pământ doar ca suflet divin. Numai atunci vei fi fericit cu
adevărat. Când trăiești pentru ceilalți, nu pentru tine. Cât
dăruieşti şi te sacrifici pentru oameni, atâta energie primeşti,
viitor şi viaţă. Cât te înfrânezi, atâta viață primești. Când
funcţionezi ca duh dumnezeiesc, şi doar slujești fără condiții, iei
energie de la Izvorul divin. Avem cel mai mult nevoie să fim goi
de sine, nu plini de eu, ca să aibă unde să coboare materia aceea
Magică din care toate se fac. Nu să avem cât mai mult în viață, ci
să avem cât mai puțin, pentru că acest mai mult îți va lua din
energia vitală, ca să poți să-l menții în posesie și așa pierzi viitor
și timp, suflet și sănătate. Bunăstarea îți ia din viață, dar nu simți
până la un moment dat. Ca să o menții trebuie să ții fluviul vieții
pe loc, să nu treacă la altul și atunci consumi viață masiv. Dorința
de mai mult și interesul propriu sunt cele care te ucid. Bogăţia,
satisfacțiile simțurilor și stabilitatea aduc necazurile și bolile
pentru că întăresc orgoliul. Posesiile mai mult decât avem nevoie
sunt ego, adică suferință. În fundal o durere este oricare durere.
O posesie îți ia din energie și te duce dincolo de linia roșie subțire
și dacă nu ai dăruit destul, te poate omorî. Ai primit o mașină de
ziua ta, dar nu ai slujit oamenii și nu te-ai supus lor suficient de
mult, atunci mașina îți crește orgoliu peste limite, și te omoară
numai gândul că o ai. Bogat nu poate fi decât cel care este foarte
desprins de viața aceasta, adică total dezinteresat să posede. Are
tot ce vrea, dar nu este interesat de nimic, și mai mult dăruiește.
107
Nu vrea să câştige și de aceea câștigă întotdeauna. Nu este
interesat de mai mult binele său și de aceea are i se împlinește
orice dorință fără să se zbată. Universul îl ajută în toate pentru că
pune mai presus de lume, Iubirea. Numai acela poate să fie
bogat. Bunăstarea ne omoară dacă nu avem destulă Dragoste.
Din starea de lipsă de trufie, tu poți împlini tot ce vrei. Dar cine
vrea să i se împlinească toate dorințele? Nimeni. Că toată lumea
vrea mai mult, nu mai puțin, deci de fapt nu vrea să-și
împlinească toate visele.:) Când cauți să strălucești în lume,
pierzi liniștea și pe Dumnezeu. Și când El pleacă de la noi, vine
suferința. Lupta ta, arată că El nu mai este cu tine, și te-a lăsat
singur. Pierzi Miracolul. Magia se duce. Vine teama. Frica arată că
nu mai ești în divin, ci în ego. Ca să-ți fie bine în viață trebuie să
cauți pacea inimii mai mult decât reușita și strălucirea în viață. A
fi fericit înseamnă să renunți la tine. Cu adevărat fericit nu poți fi
decât când dai mai mult decât iei, și nu te interesează să aduni
nimic pentru tine. Cu cât ești mai gol de tine, cu atât mai fericit și
mai sănătos ești și mai mult vei trăi. Mergi spre puțin și vei trăi
cea mai frumoasă viață pe pământ. Numai cel care nu caută viața
merită viața. Tu ca ego te identifici cu atracțiile lumii, și așa zici:
EU. Dar fericirea lumii te distruge pentru că îți fură pacea inimii.
Omul, nu lumea trebuie să o caute, ci lipsă ei, să se unească cu
Dumnezeu, cu sufletul divin. Mai mult lasă lucrurile în pace decât
să te legi de ele. Și te unești cu El numai când ești jos de tot și nu
mai vrei nimic de la viață. Îți dai seama? Ca să primești timp, tu
trebuie să ai multe fapte de lăsare a vieții și a interesului propriu,
de sacrificiu de sine și slujire a oamenilor, adică să ai un spațiu
liber până la lume. Ca să aibă loc unde să vină sănătatea, și
timpul. Când te duci spre lume porneşte cronometru timpului și
pierzi viață. Când te îndepărtezi încetinește timpul. Dar asta ar
însemna să faci totul pentru ceilalți, tot timpul, la infinit. Să nu te
intereseze un câștig de la viață. Să fii nepăsător față de un profit
pentru tine. Dar omul nu vrea asta. El trăiește numai pentru sine,
și de aici căderea lui. Căderea din rai este căderea din Iubirea
egală pentru toți, este căderea în egoism. Dar egoismul este
108
iadul. Și vezi oameni egoiști peste tot. Ce vor ei? Ce caută ei
înnebuniţi încă de aici? Egoul este iadul. Când cauți mai mult
interesul personal ești în stare să calci pe oameni, și să-i ucizi.
Dacă cineva nu face ce vrei tu, ești în stare să-l urăști. Uită-te ce
mânie îi cuprinde. Acela este iadul. Ura și furia lor e iadul. Dar nu
le spune nimeni asta. Nu ucide înseamnă: nu căuta interesul
personal mai mult decât îți trebuie, niciodată. Omul orgolios, nu
poate Iubi pe aproapele său. El este preocupat numai de sine.
Când vrei plăceri, vrei să mori mai repede. Când mai toți oamenii
vor cât mai mult bine pentru sine, și dau cât mai puțin, ce vor ei
de fapt? Și există această întrebare: cum luăm energie de la
Dumnezeu? Şi răspunsul este: atunci când îi servești pe ceilalți și
te supui lor, necondiționat. Când dai, primești viață, dar când iei,
o pierzi. Gena vieții este gena morții. Când cauți mai multă viață,
o pierzi, dar când o dăruiești, o câștigi. Totul este invers decât
credem noi pentru că suntem în mintea egotică. Și dacă nu avem
timp, singura soluție este înfrânarea, care stoarce materia și
eliberează energie subtilă. Dar când te restrângi întinerești,
pentru că încarci sufletul cu viață, adică blochezi egoul care
înseamnă timp, și așa îți mărești viitorul. Acesta este secretul
vieții îndelungate și fără boli și necazuri: o continuă micșorare de
sine - o dăruire și înfrângere de sine periodică. Trebuie să scazi
egoul ca să-ți mărești viitorul. Altă soluție nu este. Viața și
moartea țin de cât de egoist, mândru și trufaș ești. Cu cât orgoliul
este mai mare cu atât mai repede pierzi viață, sănătate, viitor și
timp. Când te duci spre lume, accelerezi procesele de degradare
pentru că lumea îți ia din energia vitală. Plăcerile te atrag la
nebunie, dar te omoară. Zahărul este foarte plăcut, dar este o
otravă. De ce ai vrea să te omori singur mereu? Când te restrângi
mai mult și resimți lipsa, și apare senzația de foame sau sete,
atunci celulele ard rezidurile și se regenerează, întineresc. Postul
te vindecă de eu. Dar cine vrea asta? Cu cât fereastra alimentară
în care mănânci este mai mică (4-6 ore), cu atât primești mai
multă viață și slăbești mai repede, și astfel te vindeci de boli,
pentru că singurul rol al bolii este micșorarea egoului. Boala este
109
adusă de egoism. Este doar un semnal de alarmă că modelul
nostru de gândire și comportament se opune Legii Iubirii. Și noi
ce facem? Anulăm semnalul ca să nu mai vedem cât de egoiști
suntem. Cerul vrea să ne ajute și să ne scadă, și noi NU vrem să
ne vindecăm? Nu trebuie să ții cont de dorința de mai mult și de
lăcomia de viață. Să nu le dai curs și să nu te intereseze. Când
ești în liniște și pace și total desprins, jos de tot și atât de umil,
nicio boală nu se prinde de tine. Când ești jos de tot, toată
bucuria vieții este a ta. De ce nu vrei o bucurie care nu se mai
termină niciodată? Când mergi spre mai mult ai o neliniște care
nu se termină niciodată. Nouă ne lipsește faza de reparare a
sufletului, care este lepădarea de sine. Când restrângi trupul,
scazi egoul. Când te golești de eu, vine vindecarea. Lumea te
omoară cu încetul pentru că îți ia energia: prin atenția pe care o
solicită se hrănește cu tine. Îți ia din viață prin plăcerile
simțurilor, și așa pierzi suflet dar și eternitate. ,,Cetatea voastră
veşnică este în ceruri. Nu cere de la Domnul ceea ce îţi aduce
câştig sau plăcere. Eu ştiu dorul tău, am auzit suspinele tale, dar
tu te afli în alt ceas, în ceasul de osteneală. Se cade ţie să fii
încercat şi în multe pedepsit.” Nu există bine şi rău. Egoul
împarte ca să producă diferențe și să apară astfel neputința și
suferința. Tactica lui este de fragmentare. Divide et Impera. Te
slăbește, nu te face puternic. Dar ambele căi sunt bune. În
abandonarea de sine, natura umană suferă, dar în egoism suferă
și mai mult. Prin supărare pe oameni pierzi energie şi viață. De ce
vrei asta? Când te superi pe cineva, te superi de fapt pe tine,
pentru că proiectezi spre celălalt propriul tău orgoliu. Astfel te
lovești singur atacându-l pe acela. De aceea se spune să nu ucizi,
adică să nu-l determini pe celălalt să facă ceva care nu îi este
propriu. Dacă înțelegi că nu este nimeni vinovat cu nimic, și că
din față îți vine întotdeauna în oglindă ceea ce ești tu în adânc,
atunci nu te mai poți supăra pe nimeni, nu mai poți să ai dorințe
de mai mult pentru că vei știi că vei fi scăzut, și vei suferi - nu îți
mai este frică de nimic și poți să-ți controlezi interiorul foarte
bine. Și mai mult, poți să te predai pe tine continuu și să te
110
golești de eu, astfel încât întotdeauna Domnul să fie cu tine.
Atunci nu mai ai nicio grijă. Alege liniștea mai mult decât
câștigul! Cel care se supără pe oameni, pe Domnul se supără și
atunci se prejudiciază şi se bate singur, pentru că toate vin de la
EL, fie bune, fie neplăcute, dar sunt din tine. Noi trăim
întotdeauna ceea ce suntem noi în adânc. Dacă în tine este
numai Dragoste, așa va fi și viața ta.

OMUL CEL MAI IUBIT DE DUMNEZEU

Odată, un țăran și-a chemat la el cei patru fii ai săi și le oferii câte
o piersică mare și zemoasă. Apoi i-a lăsat în pace să se bucure de
ziua care tocmai a început. Spre seară, i-a chemat la el și i-a
întrebat pe fiecare: spune-mi, ce ai făcut cu piersică ta? Primul
copil spuse că a mâncat-o, iar sâmburele l-a plantat în grădină,
poate o să iasă din ea un piersic bun. Bine ai făcut, i-a zis tatăl,
sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu... ce ai făcut
cu piersică ta, îl întrebă pe al doilea? Am mâncat-o. Și apoi? A
fost atât de bună și minunată. Înțeleg, dar doar atât? Păi am
aruncat sâmburele și m-am dus la mama să-i mai cer. Tu să fii
atent să nu ajungi un lacom. Atunci nimic nu-ți va merge bine în
viață și tot timpul te vei chinui. De ce mă voi chinui? Vei fi chinuit
de lăcomia ta, și nimic nu-ți va fi îndeajuns. Atunci nu vei avea
pace deloc. Lacomul mai mult pierde, și leneşul mai mult alergă.
Știi asta? Nu. Dar ție ți-a plăcut piersica, îl întrebă pe următorul
fiu? Nu știu. Cum nu știi, dar ce ai făcut cu ea? M-am dus la târg
și am luat un ban pe ea. Uite-i. Bine, bine, tu înseamnă că te vei
face negustor. Apoi l-a întrebat pe ultimul său fiu: dar ție... ți-a
plăcut piersica? Nici eu nu știu. Cum nu știi? Și tu ai vândut-o?
Nu, eu i-am dat-o prietenului meu care este bolnav. Să-l fi văzut
ce zâmbet mare avea și câtă bucurie... Atunci tatăl l-a îmbrățișat
pe copil și i-a spus: pesemne că tu... vei fi cel mai iubit de
Dumnezeu, și de aceea vei fi ajutat întotdeauna în tot ce vei face.
Nu știu ce o să fii, dar știu că în orice vei face vei fi însoțit de
Domnul, și de aceea vei reuși în toate. Şi asta contează cel mai
111
mult. Inima zdrobită, Dumnezeu nu o va urgisi. Pentru că este de
același fel cu Domnul. El este supus total oamenilor și îi servește
cu drag.

Ce îţi face omul din faţă? Îţi întoarce mereu propriul ego, în
oglindă, ca să te vezi cum eşti. Oamenii sunt oglinzi pentru noi, şi
ne ajută să înţelegem cum suntem în realitate, în adânc. Ei ne
purifică duhul. Răul care ni se face este propria răutate care vine
acum din faţă. Noi ne lovim singuri. Când accepți asta, nu mai ai
pe cine să ataci, sau pe cine să acuzi, ori să critici. Nu mai e
nimeni vinovat, și nu are cine să-ți mai greșească. Îți dai seama?
Atunci stai și te analizezi: ce este în tine de a produs acea reacție
la aproapele tău, sau de ce ți s-a întâmplat acel lucru? Numai
prin dăruire de sine te încarci cu Iubire sfântă și îți acorzi viață și
viitor. Dar și prin abținere și înfrânare. Când ajuți sau servești, ori
slujești și te supui, ori dăruiești, acolo nu este un eu. Ele vin din
ființa divină pentru că eul nu știe decât să facă totul pentru sine,
el nu are grijă de ceilalți și nu dă nimic la nimeni. Dar când te
surprinzi că nu dai, atunci să știi că urmează să suferi. Când
critici, acuzi sau învinuiești, ori te superi și te aperi intri în iad,
singur. Nimeni nu te obligă. Când te înfurii pe cei de lângă tine, îi
ataci şi pe cei dragi dar şi universul, şi vrei să-i ucizi. Nu ucide.
Egoul aruncă vina pe exterior, pe ceilalți, pentru că așa se ridică
pe sine. Dar când face asta ia puterea vieții de la oameni, smulge
energie, mai bine spus, cu forța, enervându-i, supărându-se pe
ei. Omul care se supără nu are energie și de aceea se agață de
exterior, pentru că simte că moare. Înţelegi? Simte că moare. Cel
care face rău celorlalți, pierde vitalitate, și de aceea devine
agresiv, un diavol. Diavolul de lângă tine. Când vezi pe cineva rău
intenționat, sau foarte violent, ori furios, sau lacom, acela a și
început să moară, dar și să-i ucidă pe ceilalți. Îi moare sufletul și
pierde viață, pentru că răutățile lui sunt spărturi în câmpurile
sale. Când apare un conflict, egoul vrea să ia energie de la alții. El
caută conflictul continuu, sau îl produce. Dacă tu doar gândești
ceva rău despre cineva, nu va trece mult timp și acela îți va face o
112
răutate mult mai mare, când nu te aștepți. Dar din față îți vine
întotdeauna atacul tău asupra oamenilor. Deci atenție ce
gândești, spui sau faci că se transformă într-o realitate care se va
întoarce la cel care a produs-o, amplificat. Să vezi cum se
întâmplă: supărarea repetată, ţinută minte, trece în adânc şi se
transformă în neîmpliniri şi în nefericirea care va veni mâine
peste tine. Propriul atac asupra oamenilor, este durerea sau
nereuşita ta din zilele următoare. Îți vine înapoi ceea ce ești tu,
de aceea în fond, nu ai pe cine să te superi. Toate gândurile
repetate intens pătrund în suflet și acolo se transformă în
realitatea cu care te vei confrunta mâine, pentru că sufletul are
contact cu viitorul. Astfel, când ai neîmpliniri în viață înseamnă că
ai luptat numai pentru tine. Tot ce ți se întâmplă vine din tine. Te-
ai interesat numai de tine, de mai mult binele tău, dar așa pierzi
energie vitală și apoi vine dezastrul, viitorul ți se destramă. Când
faci totul numai pentru tine, pierzi viață masiv. Când cauți numai
interesul personal pierzi viață în ritm rapid, proporțional cu
lăcomia de mai mult și mai bine. Noi nu de mai mult avem
nevoie ca să fim fericiți ci de dăruire de sine și înfrânare, de mai
puțin. Acestea sunt singurele puteri cerești care întrețin viața,
fără de care nu poți să exiști. Înțelegi? Pierzi viață, pentru că ne
umplem de eu, și așa devenim violenți, adică diavoli. Omul
supărat mușcă ca un câine turbat. Interesul personal mai mult
decât ai nevoie duce la pierderea energiei vitale. Nu te apăra
niciodată. Cu cât agresivitatea ta interioară este mai mare, cu cât
te legi mai mult de viață, cu cât lăcomia de mai mult este mai
mare, cu atât mai multă energie se scurge din tine. Ca să-ţi fie
bine mâine, şi să ai o zi frumoasă şi împliniri, trebuie azi să nu ai
niciun eu în gândurile tale, niciun interes personal, să nu te
gândești la niciun rezultat bun sau plăcut, şi atunci ziua de mâine
va fi minunată. De ce? Când ești jos de tot, și gol de eu, atunci
coboară energia Miraculoasă la tine, și alimentează viitorul cu
frumusețe și armonie. Urmărește mereu să te scazi, și folosește-
te de situațiile de viață ca să renunți la tine, pentru că numai
astfel te încarci cu energie sfântă. Greutăţile ne sunt date ca să
113
ne scadă, și astfel suntem aduși la El, fii rătăcitori ce suntem. Cu
toții suntem fii și fiicele Lui. Tot ce ni se întâmplă, absolut totul
vine din mâna Lui direct, nu sunt oamenii de vină cum credem
noi. Ne întoarce ceea ce suntem noi, amplificat. El vrea doar să
ne aducă înapoi la El. Credeți că va reuși?

FRUMUSEȚE ÎN DAR

Tu singur nu poți nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. Pentru a ne

face o viață împlinită și frumoasă, nouă ne lipsește golirea de
sine, care aduce Miracolul în viața noastră. Trebuie repede să
cedezi mai mult decât câştigi. Întotdeauna pierderea şi
abandonul de sine trebuie să fie mai mari decât câștigul, dacă
vrei să fii sănătos şi ferit de necazuri. Tot ce intră adânc în suflet,
se va transforma întotdeauna în viitor. Dacă sunt răutăți
repetate, te vor lovi apoi cu forţa cu care tu le repeți, și așa
chinuiești viaţa, oamenii și universul. Ar trebui ca în adâncul
sufletului să nu fie niciun eu, nicio stridență, adică să nu te
intereseze așa de tare lumea, să nu fii concentrat pe ea. Sufletul
nu este un coș de gunoi cu răutăți. Adică să păstrezi o distanță
față de viață. Să nu o iei întotdeauna în serios, și să nu o pui la
inimă. Este totuși doar un joc divin. De aceea e bine să nu te
gândeşti la tine în trecut, sau să nu te proiectezi în viitor. Să nu te
gândeşti deloc la tine, cum a fost ieri şi ce ai făcut... și să nu iei
lucrurile în mod personal, să nu te interesezi chiar de toate. Să fii
cumva nepăsător, dezinteresat, ignorant, neatent la viață. Lasă
lucrurile să curgă. Să-ți permiți să greșești, și să nu fii prețios,
pretențios și important. Dacă vrei ca lucrurile să se rezolve, uită-
le, și se vor rezolva cu siguranță. Lumea est eul tău. Nu privi la ea
tot timpul, mai uit-o sau fă lucrurile pe dos: îmbracă un maieu pe
dos, mănâncă mai puțin, împotrivește-te interesului tău, mai
mult să dai decât să iei. Să le dai voie și celorlalți să greșească. În
suflet poți să bagi în adânc numai gânduri de apreciere,
recunoştinţă, de mulțumire. Tot ceea ce repeți mult timp intră în

114
adânc și se va transforma în realitatea ta de mâine. Trebuie să
iubești mult oamenii, pentru ca în sufletul tău să fie numai
Iubire. Deci atenție ce gândești în mod repetat că se transformă
în realitate. :) Să nu te aperi pentru că aşa îţi faci un eu și apoi
viața ți se opune. Uite: Eşti rău pentru că nu ai energia Iubirii.
Înseamnă că Domnul nu mai este cu tine. A plecat și te-a lăsat
singur, și de aceea fără El, suferi, cum e copilul care s-a pierdut
de părinți. Ai adunat prea mult şi ai dat prea puţin, şi atunci vin
neplăcerile. Dacă te fixezi de viaţă devii egoist. Dar când vrei mai
mult, tu de fapt te închizi faţă de miracol. Este ca şi când ai vrea
să mori. De ce vrei să mori așa? Interesul propriu închide
legătura cu Dumnezeu. Când cauți cât mai multe plăceri şi
savoare, tu te omori singur, pentru că te umpli de eu, de interes
personal şi astfel vei chema forţele cerului că să te golească și să
te salveze de tine. Singur chemi necazul și boală ca să-ți curețe
inima. De ce ai vrea să suferi mereu? Dar dacă nu te lipeşti de
nimic, lumea nu te poate necăji. A fi bine în viață și a avea noroc,
înseamnă a nu avea un eu, adică: orgoliu, mândrie și trufie. Din
lumea aceasta nu iei nimic, doar momentele în care i-ai făcut pe
ceilalți fericiți. Ceva rău vine spre tine ca să-ţi purifice sufletul, nu
ca să te omoare. Tu devii rău când nu mai ai energia sfântă a
Iubirii, şi astfel chemi neplăcerile ca să te micşoreze. Răul care îţi
vine de la lume, este răul din tine. Dar faptul că îţi vine din faţă,
te ajută să vezi cum eşti tu în interior. Acest rău îţi face cel mai
mare bine posibil, pentru că te scapă de eu. Şi tu te superi? Dacă
nu aveai răutăți, nu te chinuia nimeni. Ne vine întotdeauna din
față, ceea ce suntem noi în ascuns. Suntem înconjuraţi numai de
oglinzile Iubirii. Împotrivirea la viaţa așa cum se întâmplă, este
suferinţă. Trebuie să ajungi la nivelul în care să nu te supere
nimic și să nu te deranjeze nimic. Dacă te deranjează înseamnă
că ai critici față de oameni și viață, ai arme interioare. Ai
comentarii interioare răuvoitoare, că de aceea te atacă oamenii.
Ai ceva asemănător. Înaintea ta vine numai ceea ce ești tu în
adânc. Cel de lângă tine te atacă pentru că tu l-ai atacat întâi, ai
gândit ceva rău despre el, înainte. Altfel nu te atacă nimeni, și cel
115
de lângă tine este cel mai bun om din lume. Tot ceea ce dorim
noi de la viață, nu se referă la suflet. Lumea nu îl hrăneşte.
Numai dăruirea de sine, slujirea şi supunerea, îl hrănesc. Noi ne
încărcăm cu energie sfântă prin ceilalți. Nici gândul să nu-l ţii la
lume. Când te gândeşti la ea prea mult, începe durerea, pentru
că te lipeşti, şi atunci te va respinge și vei suferi. Atenția pusă
prea mult pe exterior, aduce durerea pentru că acolo este un eu
care vrea ceva. Tot ce ni se întâmplă sunt învăţături pentru suflet.
A pune dăruirea de sine pe primul plan înseamnă a-L pune pe
Dumnezeu mai presus de tine. Ignoră ce îți spune egoul, că te va
îmbolnăvi. Vindecarea înseamnă să fii Iubire. Ce rost are viața?
Să-l descoperi pe Dumnezeu ca fiind sufletul tău. Să vezi Puterea
Lui acționând prin tine, și asupra ta, continuu. Am o întrebare: de
ce fugi de trupul care putrezește? De ce nu fugi de el când este
viu? Ce a plecat din el, de nu mai înseamnă nimic acum pentru
tine, cu toate că toată viața omul a făcut totul pentru el, și s-a
bătut atâta ca să-i fie bine? Esența divină pleacă. Ea este
primordială. Corpul est doar o umbră. Nu se poate opune
sufletului. Puterea este la duh. Atunci de ce facem totul pentru
partea cea mai mică a noastră? Vindecarea este vindecarea
sufletului. Noi ne îmbolnăvim de prea puțină Iubire, prea puțin îi
slujim pe oameni, și ne supunem prea puțin lor. Și ce rămâne din
viața aceasta, când trecem dincolo? Doar faptele de sacrificiu de
sine gratuit pentru ceilalți, tot ce facem pentru ei, grija noastră
pentru ei, fără condiții, fără așteptări și fără motiv, sau vreun
interes personal. Doar acestea rămân. Interesul personal este
iadul. Dar dacă va fi un eu interesat acolo, vei aduce necazuri şi
boli şi celor dragi. Câte plăceri și fericiri ai de apărat, atâta
răutate și orgoliu ai. Plăcerea sau dorința de mai mult sunt
atașament și frică de a pierde. Dacă cauți înnebunit satisfacțiile
lumii, te vor lega, și-ți va fi frică apoi să le pierzi. Atunci e
momentul când va porni dezastrul. Nu era mai bine fără ele? Nu
te ataca nimeni. Posesiile și bunăstarea sunt eu. Plăcerile sunt
eu. Bucuriile simțurilor sunt eu. Interesul propriu este eu. În fața
ispitei mai bine stăteai legat și tu de catarg, la fel ca Ulise. Atunci,
116
cântecul sirenelor nu te mai afecta. Trecutul conflictual este viu
în noi şi se comportă ca o fiinţă vie care vrea să trăiască. Puterea
de a învinge ispita este puterea noastră de a iubi. Dacă eşti
nemulţumit de ceva din trecut, acel lucru te va ataca pe subtil
fără să știi, pentru că l-ai trezit. Trebuie să fii îngăduitor şi
înţelegător cu trecutul, cu viitorul, şi cu prezentul tău, orice ar fi.
Dar orice reacţie şi împotrivire a ta la ceea ce este sau a fost, se
va întoarce înapoi încărcată cu şi mai multă energie negativă. Vei
lupta și te vei apăra în subtil, inconștient, și astfel pierzi energie
sfântă şi chemi neplăcerile şi bolile la tine şi la cei dragi, ca să te
scadă, din simplul gând ținut insistent pe ele. Rănile neînchise se
vor transforma în boli Când absolutizezi părţile alegi să suferi. Și
apoi durerea aceea trăiește în tine toată viața, și când întâlnește
ocazia unei alte dureri asemănătoare, iese imediat la suprafață și
o alimentează, o întreține. Dacă te-a umilit cineva în trecut, și nu
ai acceptat că totul vine de la Dumnezeu, atunci ai strâns ură în
tine, și când o situație asemănătoare se întâmplă, imediat o
trezești și lovești cu ea. Soluția? Să rezolvi toate conflictele
interioare din trecut, punând acolo Dragoste și retrăind acele
evenimente cu Iubire și îngăduință. Soluţia nu este despre părți.
Doar alătură perspectivele diferite şi nu ţine cu niciuna. Nu te
concentra pe nimic, și nu absolutiza fragmentele. Când faci asta
devii violent. Pentru că te opui Adevărului. Înțelegi? Tot ce ți se
face, vine din tine. Deci acolo unde ai furie și mânie, ori ură, ceea
ce îți zici nu este adevărat, dar acestea sunt flăcările iadului. Este
o afirmație a eului pe care ai absolutizat-o, și pentru că nu este
Adevărată, realitatea ți se opune și lupți cu ea, pentru că e vie.și
tu te superi și te mânii. Când ceva ți se opune, nu este adevărat
ce îți spui și ești pe o cale greșită. Apoi, aspectele pe care le
ignori se vor coaliza și vor veni peste tine, ca să le iei în seamă și
te vor doborî. Tot ceea ce ignori, întărești. Și tu nu și nu. Atunci te
vei supăra. Dar când te superi pe viața așa cum vine la tine, și i te
opui, când te înfurii și te mânii, sau doar te neliniștești, atunci NU
ești în Adevăr. Acesta este focul iadului care te cuprinde, dar
dacă el te prinde, ești într-o minciună.
117
DOAR DĂ VOIE VIEȚII SĂ FIE

Un învăţător se duce cu ucenicul său în pădure. Mergeau prin tot

felul de locuri alunecoase, unde ucenicul mereu cădea, căci era
neatent, pe când învăţătorului său nu i se întâmpla nimic. Toată
ziua au tot mers, iar seară s-au întors la mănăstire, ucenicul
căzând în continuare, tot drumul. Foarte înciudat îi reproşă
maestrului său că azi au mers prin junglă dar el nu a învăţat nicio
înţelepciune. Ba da, ba da... i-a răspuns bătrânul, ai învăţat cum
să faci faţă încercărilor din viaţă. Şi cum trebuie se le fac faţă? La
fel ca atunci când cădeai. În loc să te superi pe pietrele de care te
loveai, mai bine înţelegeai de ce ai păţit asta şi ce lecţie îţi dau
ele. Vina este la tine, niciodată la alţii. Noi aruncăm vina pe
ceilalți, dar nu sunt ei de vină cu nimic pentru ceea ce pornește
din tine. Realitatea este doar ca o apă și ia întotdeauna forma
interiorului nostru. De ce toată lumea este fericită şi eu nu sunt?
Pentru că ei văd frumuseţea divină peste tot. Dar eu de ce nu pot
să o văd? Pentru că întâi trebuie să îi dai voie fiinţei divine din
tine să se exprime. Când tu vei fi divinul, atunci Îl vei vedea pe
Dumnezeu în toate. Doar dă vieții voie să fie. Asta e toată
înțelepciunea și practică.

Răul vine din față ca să te vindece nu să te omoare. Când dăm

drumul vieții să fie cum vrea ea, atunci pornește imediat bucuria
adevărată și vindecarea situațiilor de viață. Noi eram triști pentru
că viața era tristă că noi o țineam în loc. Dorința noastră de a o
ține pe loc, este reacția ei de opoziție. Eliberarea de egoism este
cea mai mare fericire. Eliberarea de dorința de mai mult, este cea
mai mare bucurie. Eliberarea de condiționările noastre. Nu mai
pune vieții condiții, să fie cum vrei tu. Nu e nevoie. Dacă o
limitezi, ți se va opune. Asta este tot ce se întâmplă. Suferința ta
este opoziția ta la viață. Egoul chinuiește viața, și ea i se
118
împotrivește. Asta este suferința noastră. Când ea nu face ce
vrem noi. Rezolvarea tuturor problemelor înseamnă să dăm voie
vieții să curgă. Atât. Asta e tot. Când vei vedea opusele egale, vei
depăși dualitatea și nimic nu te va mai deranja. Egoul separă,
Iubirea unește. Cum se înlătură egoul? Iubind. Și Iubirea este
Acceptare fără condiții. Când apare la tine o critică este
momentul când trebuie să lași lucrurile să fie, nu te mai lega de
ele. Acceptă ce vine la tine indiferent cum este. Eul se
împotrivește vieții și așa dă naștere la suferință. Când
reacționezi, nu ești în adevăr. Dar durerea îl aduce înapoi într-o
Acceptare desăvârșită. A lăsa lucrurile în pace înseamnă A FI.
Doar ești, fără condiționări. Nu controlezi pe nimeni și nimeni nu
te obligă la nimic. Ești în zero, neutru. A fii este cea mai mare
putere a noastră. Și când ești în zero ai cel mai mare control, ne
condiţionând pe nimeni. Dă voie lucrurilor să fie, fără să pui
condiții. Aceasta este Iubirea. Lasă lumea în pace să ia orice
formă vrea ea, și nu interveni, nu te apăra. Doar dai vieții voie să
fie - ce simplu este să intri pe loc în divin! Fără niciun efort. Asta
înseamnă Iubirea: să dai voie, să permiți vieții să curgă. Nu o opri
cu dorințele tale. Nu te lega de ea. Atât. Iubirea eliberează, nu
condiționează, nu luptă și nu se apără. Nu e nevoie de nimic.
Doar fi, și atât. Și accepți totul ca venind de la EL, și nu te
împotrivești. Asta e voia Lui. Renunță la comentariile răutăcioase,
la critici și acuzații. Aceasta este fericirea: eliberarea de orgoliu,
de eu, de condiționări. Dai drumul vieții din mâna ta, și atunci
pornește bucuria sfântă, care era în spate și aștepta. Nu e nevoie
să intervii niciodată în nimic, și nu e nevoie să vrei nimic. Aceasta
este Dragostea. Doar acceptă ce vine la tine fără reacție. Totul
este bine așa cum este. Nu este rău în nimic, pentru că toate vin
de la El. Noi nu înțelegem dimensiunea magică și divină a vieții.
Credem că suntem numai noi aici, singuri, și de capul nostru. Dar
în tot ce ni se întâmplă este Dumnezeu. Trăim o viață sublimă,
indiferent cum este ea. Dar toate vorbesc despre tine. Noi privim
manifestarea gândurilor noastre, dar viața este dincolo de ele, și
e în echilibru total și numai Iubire. Noi ne referim la părerile
119
noastre nu la realitatea care este continuu în armonie perfectă.
Noi trăim într-o cutie, într-o bulă formată din gândurile noastre.
Dincolo de gânduri și de eu, este divinul. Dacă vin lucruri
neplăcute spre tine, înseamnă cu tu ai arme interioare,
comentarii și critici. Dacă vrei ca viața ta să fie mai bună, nu
critica nimic. Urmărește doar să apreciezi, să mulțumești și să fii
recunoscător. Nu ai nevoie să aștepți nimic de la nimeni. În
starea aceasta de predare de sine, Domnul îți dă tot ceea ce ai
nevoie. Dar dacă ai un ego care vrea ceva - va exista ceva care ți
se va opune din afară. Orice dorință va avea și un opus. Soluția ca
să ai o viață frumoasă este să nu dorești nimic. Să te laşi dus de
ea ca o barcă pe valuri. Atunci, indiferent unde ajungi va fi bine.
Viața va fi frumoasă numai dacă te lași pe tine în mâinile Lui -
atunci Domnul nu va știi că să facă ca să te simți tu mai bine. Eul
îți blochează fericirea. Ești fericit numai când nu mai ai eu. Egoul
nostru crede că el controlează ceva, dar atunci când crede asta,
pierde controlul. Când nu mai vrei nimic, ai puterea cea mai
mare, pentru că Domnul este atunci cu tine. Lipsa interesului
personal este împărăția lui Dumnezeu. Dar când cauți mai mult
binele tău, intri în iad, pe loc. Mereu lasă de la tine, și nu te
apăra niciodată. Noi nu știm că suntem ființa divină completă în
fiecare clipă. Noi credem că este ceva ne în ordine cu noi, dar nu
este adevărat. Când pui fericirea ta în afară și o condiționezi de a
avea ceva, nu este adevărat ce îți spui. O pui în afară pentru că te
crezi diferit. Dar toată fericirea este în noi. Lumea există doar să-i
dăruim dragostea noastră. De aceea am venit aici: să dăruim fără
motiv. Noi nu știm cine suntem. Nu suntem corpul acesta limitat.
Suntem Iubirea Întreagă, fără lipsuri. Suntem ființa divină eternă
și aici pe pământ. Lumea nu ne dă nimic, și așteptăm degeaba ca
ea să ne dea ceva pentru sufletul nostru, sau să ne facă fericiți.
Lumea doar ne ia. Consumă din noi. Sursa vieții este în noi, și
energia vitală crește pe măsură ce o dăruim. Când îți faci plăceri
mai mult decât ai nevoie, tu pierzi viață. Trebuie să înțelegi asta
clar. Acestea sunt flăcările iadului: această mânie neîmpăcată și
ură pe celălalt care nu face ce vrei tu. Pentru că adevărul
120
liniștește, și nu te înfurie. Adevărul stinge focul inimii. Uită-te
mereu la tine. Dacă ești neliniștit doar puțin, deja nu mai ești în
adevăr, și așa începi să mori. Și pentru că tu pierzi prin supărare
și judecată multă energie, atunci și situațiile de viață care vin în
fața ta vor fi așa cum ești tu, neplăcute. Deci când un necaz îți
vine din față, înseamnă că în tine este răutate și critică, acuzații.
Ești supărat pentru că pierzi viață - ce îți spui îți ia din energia
vitală. Când ataci pe cineva, nu este adevărat ce îți spui, pentru
că tu nu știi decât să Iubești. Asta este foarte important să
înțelegi: când ești în ego, orgoliu și trufie, mori câte puțin pentru
că se scurge energia vitală din tine. Apoi trupul ți se
îmbolnăvește, și te cotropesc neplăcerile. Boala vine când am
luat pre mult pentru noi și am dat prea puțin, din timpul nostru,
din binele nostru. Când negativitatea este mai mare decât
afirmarea Dragostei. Ferește-te de egoism că te omoară. El
înseamnă iadul. Cum intră omul în iad? Căutând înnebunit numai
interesul propriu. Dacă alegi una şi zici că aşa e bine, tot ceea ce
ignori te va ataca pe subtil, pentru că viaţa tinde mereu spre
Iubire, spre îmbrăţişarea a toate câte există, spre Întregire, adică
spre echilibru maxim. Și cum îți faci o viață frumoasă? Dorind și
făcând numai binele la toți. Nici prin gând să nu îți treacă vreo
răutate sau critică, că scazi energetica situațiilor de viață care vin
la tine. Lumea doar îți reflectă interiorul, și îți vine numai ceea ce
ești tu în ascuns. Când îți apare o neplăcere înseamnă că tu ai
dăruit prea puțin și ai luat prea multe comodități și bine pentru
tine. Ești plin de eu, de răutate și atunci realitatea se destramă,
pentru că nu o mai alimentezi cu energie sfântă. Atunci repede,
dai mai mult decât iei. Numai când ești gol de tine, fără judecată,
poți fi cu siguranță fericit. Înlături orice gând rău despre orice. Să
nu vezi nimic rău în lume. Toate sunt spre scăderea orgoliului
nostru. Deci sunt bune și drepte. Nu există ceva rău în lume. Tot
ce ți se întâmplă, ai nevoie. Să nu știi decât să încurajezi oamenii,
să-i apreciezi și să vezi numai partea pozitivă a vieții. Să dai voie
luminii divine să încarce viața cu energie vitală. Critica și
acuzațiile scad energie vieții. Sunt dorință de a ucide. Supărarea
121
ţinută mult timp la inimă naşte boli grave. Supărarea este dorinţa
de a ucide oamenii, universul, şi asta nu ţi se va permite. Este
pretenție de la Dumnezeu. Îi adresezi un reproș. Atunci, pe tine şi
pe cei dragi vrei să-i omori. Când îi iubeşti pe oameni, pe
Dumnezeu Îl iubeşti. Dar de iubirea ta vor beneficia şi cei dragi,
dar și tot universul. Totul este după cum te comporţi tu. Te unești
cu Dumnezeu numai când ești jos de tot, în Iubire. Copiii sunt o
oglindă a părinţilor. Agresivitatea faţă de oameni este violență
faţă de cer. Și asta nu ți se va permite. Supărarea pe cei de lângă
tine distruge structurile fine ale câmpurilor tale, ale celor dragi şi
ale universului, concomitent. Asta înseamnă că noi ne facem rău
singuri, chemând neplăcerile şi bolile. Implacabil. Supărarea și
furia ori mânia, ținută mult timp la inimă, atacă viața şi vrea să o
ucidă. Dar cu cât mai supărat eşti, cu atât mai adânc pătrunde
distrugerea în sufletul tău şi a celor dragi, dar şi în univers, și de
aceea va trebui să fi micșorat cu forța, cât mai repede. Mult
ataşament înseamnă mult suflet distrus. Atașamentul cheamă
boala și necazul. Dacă mergi spre mai mult, te omori singur, te
blestemi. Trebuie să motivăm continuu ființa divină și să de
motivăm egoul. Să aducem argumente pentru Iubire. Așa se
activează ființa sublimă din noi. Numai prin abandonare de sine
poți să-ți schimbi soarta. Prea mult ego, presează sufletul și
crește violența. Critica, judecata, plăcerile, aduc necazurile și
boala pentru scăderea noastră. Nu poți elimina orgoliul și
judecata decât dacă întărești sufletul dumnezeiesc. Mânia și
supărarea ta de azi este boală ta de mâine. Durerile sunt
răutatea noastră. Când te agăți de exterior, îți moare sufletul. Fii
ignorant și dezinteresat de toate. Uită de tine mereu. Tot ce ni se
întâmplă este spre ajutorul și vindecarea noastră. Pentru că vrea
bunăstarea și plăcerile, civilizația actuală pierde suflet, la fel ca și
individul, și așa moare câte puțin, până nu se va mai putea face
nimic. Conflictul vine ca să-ți scadă egoul. Răul sau durerea sunt
faza de vindecare. Hoțul îți salvează viața. Prin absolutizarea
părților pierzi energie. Dar plăcerea este egoul. Boală te oprește
să mai chinuiești sufletul. Să nu muști din pomul... înseamnă să
122
nu întărești egoul și să nu te vezi diferit. Raiul este locul în care
opusele sunt egale și nu mai vezi diferențe, niciun rău și niciun
vinovat. Necazul sau boala arată că avem probleme cu sufletul și
cu iubirea. Ele sunt un ajutor divin puternic pentru vindecarea
inimii noastre. ,,Cu cât omul se depărtează mai mult de
mărginirea lumească, cu atât se aproprie mai mult de Cer. Şi cu
atât se înalță, cu atât va fi micşorat.” Neplăcerile sau durerea îți
arată că ai prea multă agresivitate interioară și prea mult
atașament, adică ego. Agresivitatea este ștearsă prin suferință,
neplăceri, sau prin iertare, acceptare... Când vine suferința, a
intervenit Cerul ca să te scape de tine. Nu i te poți opune. Va
distruge tot ce prețuiești tu mai mult, toți idolii tăi. Nu boala
trebuie eliminată, ci agresivitatea din adânc, adică trebuie
încărcat duhul cu energia sfântă a Iubirii. Prin dăruire de sine îți
cureți inima. Iubirea este o mașină de spălat suflete. Să dai
drumul vieții să curgă, nu te agăța de nimic din exterior că vei fi
respins și vei suferi. Dacă scazi durerea, boala pătrunde mai
adânc. Atașamentul trebuie înlăturat, nu boala. Bolile sunt faza
de vindecare. Dacă înlăturăm boala, agresivitatea pătrunde în
adânc și aduce o boală și mai grea. Plăcerea duce la atașament,
care produce violență și îmbolnăvirea. Boala și necazul vin din
prea multe satisfacții pentru simțuri, adică prea multă energie
vitală ai pierdut. Rolul lor este să te oprească să mai irosești
energia vieții degeaba. Tot timpul ești privit. Eliminarea bolii
crește agresivitatea interioară și sufletul se va înnegri și mai mult.
Boala dispare când te înfrânezi și te abții pe toate direcțiile de
atașament. Ea arată că ești prea legat de fericirile vieții, de
satisfacțiile simțurilor și de savoare, și astfel pierzi energie vitală.
Orice atașament de lume este locul prin care pierzi viață. Pentru
că boala să dispară tu trebuie să scazi egoul, cât mai repede, dar
nu mai ai timp prin dăruire de sine, și atunci rămâne doar soluția
restrângerii trupului. Scăzând importanța trupului te golești de
eu și în spațiul gol intră imediat divinul, și prezența Lui este cea
care te vindecă, de fapt te umple cu Iubire. Depindem de El în
toate. Când Îl părăsim, apare imediat durerea, boala și necazul.
123
Ele arată că ne-am îndepărtat prea mult de Părintele nostru
ceresc. Prea mult eu îmbolnăvește sufletul și apoi trupul îl
urmează ca o umbră. Noi ce facem? Ne ocupăm de umbră? Când
suntem bolnavi avem nevoie doar de restrângere, de auto
limitare cât mai repede, dacă mai este timp. Trebuie să fi
neglijent cu materia și dezinteresat de a avea. Să nu-i acorzi toată
atenția ta. Când îi dai atenție prea multă, pierzi energie. Privește
dar nu te agăța. Și să nu te intereseze interesul propriu.

MAESTRUL JAPONEZ

Odată eram singur în cameră şi mă uitam la Tele Enciclopedia,

unde era vorba despre un înţelept japonez care locuia într-o
grotă. Când a arătat scobitura aceea în stâncă am și ajuns acolo
în timpul acela cu un șuierat ascuțit, și am văzut un om alb
luminos, strălucitor ce levita în aer în mijlocul gurii unei peşteri.
Eram în fața acelei scobituri în stâncă și îl priveam. Stătea în
poziţie de lotus, cu ochii închişi, medita, şi o pace deosebită
răspândea în jurul său. I-am simţit din plin starea interioară. Era
total desprins de minte și de conştiinţă... Era în extaz, într-o
linişte totală, fără el. Apoi am auzit vocea prezentatoarei la
distanță și am revenit în timpul nostru, pe loc, ca un vânt iute pe
tunelul temporal, pe pereții căruia se vedea succesiunea
zi/noapte ca niște lumini alungite. Apoi am luat cu greu în
stăpânire corpul, și au început pumnișorii din piept. După un
timp mi-am simțit mâinile și picioarele și mi-am revenit. Când
călătorești în timp, intrarea în corp durează un timp sau doi. Pe
fondul acelei povestiri, am putut astfel vedea lucruri neştiute
poate, despre el. Plecarea din corp se face pe o imagine, pe niște
afirmații sau pe fondul unui miros care se referă la acel timp, deci
trebuie să fie un suport real din lumea aceea în prezentul nostru,
ca un vehicul. Când ești gol de sine însuți, lumea de dincolo,
tinde să intre în lumea noastră. Și atunci poți călători ușor în
timp prin spațiul paralel. Poate oricine să facă acest lucru? Da,
poate oricine dar trebuie să facă un lucru foarte neplăcut oricui:
124
să renunțe la interesul propriu în toate situațiile. Adică să se
golească de sine cu orice ocazie. Să nu vrea să câștige, ci să
piardă și atunci dă semn că lumea aceasta nu este importantă
pentru el. Iar lipsa eului, îl înclină mai curând spre alte lumi. Apoi
va fi luat, dus, și i se va arăta alte lumi sau i se va da o altă
cunoaștere, mai adevărată.

Dar dacă nu împarți în bine și rău, unde mai este răul și durerea?
Boala ne arată că avem priorități greșite. Nu boala trebuie
eliminată, ci atașamentul, egoismul și agresivitatea gândirii.
Necazul îți arată că ești prea egoist și violent și nu ești în Adevăr.
Sufletul este Împărăția lui Dumnezeu. Scapi de orgoliu, și te
vindeci. Durerea blochează egoismul și violența interioară. Dacă
îți dădea Domnul sănătate, ai fi făcut mult rău. Te-ai fi dus spre
plăcerile trupului și nu te mai opreai. Când ceva nu ne dă, acolo
este o patimă a noastră. Boala arată că ai multă agresivitate
internă. Ea blochează egoismul și te salvează de tine. Te
decuplează foarte eficient. Deci este un dar dumnezeiesc. Ca să
te vindeci trebuie să schimbi accentul de pe materie, pe suflet,
altfel nu te vindeci orice ai face. Dacă vindeci trupul fără să
vindeci sufletul, boala va urca pe un nivel superior și se va
transforma în boli și mai dureroase. Sufletul se vindecă prin
restrângere și înfrânare în toate, prin renunțarea la plăceri. Să
cedezi cât mai multă viață. Dacă atașamentul este înlăturat,
atunci și agresivitatea scade, și omul se vindecă real. Vezi de ce
ești lipit și retrage-te. Nu te poți atașa de materie și spirit fără să
suferi. Astfel devii violent. Detașarea și uitarea de tine vindecă
orice boală. Așează-te și uită. Când uiți de tine pornește
vindecarea sufletului. Dacă ai iubire poți avea bunăstare, dar nu
îți va mai trebui. Dacă iubești orice din lumea aceasta mai presus
decât lipsa lor, te vei agăța și vei începe să distrugi tot ceea ce
iubești. Lipsa este Dumnezeu. El este golul, lipsa lumii. Lumea
este prindere, este eu, este plin. Dacă ești total desprins, și nu te
afectează în niciun fel lipsa a ceva, atunci ești liber de tine însuți
și cel mai fericit. Un om rău și supărăcios este un om atașat și
125
violent. Boală te salvează de răutate și lăcomie de viață. Dacă nu
erai rău nu venea nicio boală. Când omul se leapădă de egoism,
el se vindecă. Nu e nevoie de medicamente. Medicina se referă
numai la consecințe, nu la cauze. Sufletul trebuie curățat întâi și
astfel te vindeci, pentru că el este primordial. Sufletul crează
materia. El se îmbolnăvește primul, iar corpul îl urmează ca o
umbră. Când se îmbolnăvește trupul, este vorba despre suflet.
Dar noi facem totul pentru partea cea mai mică, și ne preocupăm
toată ziua numai de umbre. Cum te conectezi cu ființa divină?
Prin acceptare, dăruire, supunere, slujire, grijă față de oameni.
Dacă acestea nu există, Domnul nu este cu noi. Atunci vom
suferi. Omul zice: nu vreau să sufăr. Dar Iubești oamenii?
Dovedește-le tot timpul. Suferința este lipsa Iubirii. Reușita și
fericirea ta în viață este funcție de Iubirea ta de oameni, de câtă
grijă ai avut față de ei. Dacă ai grijă numai de tine, vei pierde
mereu. Ceea ce îți place, nu ai nevoie. :) Ne ocupăm numai de
umbre. Suntem specialiști foarte sofisticați în umbre. Dar dacă
medicina elimină boala fără să-ți vindece sufletul, te urcă pe un
nivel superior de presiune și îți vin boli și mai grele, și nu scapi de
o durere și mai mare. Ea salvează doar pe acela care este dispus
să se schimbe în urma acestei dureri. Bolile semnalează un
orgoliu prea mare. Pentru că Dumnezeu privește numai la inima
omului. Chiar răutatea noastră cheamă boala și necazul. Omul
suferă sau moare datorită accentului exagerat pus pe trup și
spirit. Atât. Noi ar trebui să trăim ca îngeri pe pământ, total
desprinși. Dezinteresați de a avea mai mult bine pentru sine. Ca
să te vindeci trebuie să schimbi prioritățile, modul cum privești
viața, adică să trăiești ca ființă divină pe pământ nu ca ego.
Atunci nu mai e nevoie de boală sau de medicamente.
Înțelegerea aceasta vindecă. Trebuie ca lumea să nu fie
importantă pentru tine, pentru că îți ia din energia vitală. Cu cât
ea este mai importantă și îi acorzi toată atenția ta: ești atent la
aspect, la imagine și înfăţişare, dacă acorzi importanță lucrurilor
exterioare, cu atât pierzi mai multă viață. Atenția pusă pe viață,
îți ia viața. Dar când pierdem această energie divină, ne
126
îmbolnăvim. Bolile semnalizează un comportament prea egoist și
trufaș. Dacă nu ești orgolios nu vine nicio boală la tine. Trebuie
mai mult să sacrifici din tine, decât să iei. Bunăstarea peste o
anumită limită ucide foarte eficient duhul nostru și ne face ne
oameni. Întotdeauna trebuie vindecat sufletul întâi, și corpul îl va
urma. Ne îmbolnăvim pentru că suntem plini de orgoliu și trufie.
Egoismul ucide sufletul nostru foarte eficient. Vindecarea
înseamnă să aduci argumente inversului egoului: Iubirii, și să o
întărești continuu. Fă exerciții de apreciere și acordă
circumstanțe atenuante la tot ce îți vine să critici. Cu cât bagi mai
multă Iubire în sufletul tău, cu atât mai repede te vindeci tu și
viața ta. Cu cât exprimi mai multă Dragoste cu atât mai repede te
faci bine. Boala este pierderea Iubirii. Atunci vindecarea este
încărcarea cu Dragoste a sufletului. Ca să nu te îmbolnăvești și să
nu vină necazurile la tine, să nu-ți permiți să gândești rău și
negativ despre nimic, niciodată. Și atunci vei fi fericit. Dar toate
acestea stau în puterea ta. Trebuie înțeles că sufletul este cel
care ne ține în viață. Dăruirea fără așteptări înseamnă sănătate.
Numai Dragostea vindecă real inima. Bucuria lumii durează puțin
față de bucuria ființei divine din noi care ține de a fi. Și a exista
este o bucurie continuă, și fără un opus, adică nu se termină
niciodată, nici dincolo. E absurd să cauți cu râvnă doar o
satisfacție trecătoare, când ai acces la bucuria veșnică, care este
în tine toată. Bunăstarea îți poate da plăceri trecătoare pentru
trup, dar nu fericire, pentru că de fapt îți ia din energia vieții -
apoi trebuie să lupți ca să o faci constantă, și așa pierzi viață, iar
obiectele din minte sunt ego. Ele sunt o barieră mare în calea
liniștii și păcii sufletului. Pacea inimii ar trebui să o cauți mai
presus de toate, pentru că pacea este prezența lui Dumnezeu. De
ce nu vrei asta? Iar când El este cu tine poți să împlinești orice
dorință. Întâmpină situațiile de viață cu liniște. Dacă știi că totul
vine de la El funcție de cum ești tu în interior, nu mai ai pe cine
să te superi, decât pe tine. Dar poți? Răutatea ta îți vine înapoi
sub formă de boală și neplăceri. Prin înfrânare, corpul se
regenerează și întinerește. Nouă ne lipsește dăruirea fără
127
așteptări și auto limitarea, care sunt faza de curățare a inimii
noastre. Dar interesul personal este lipsa păcii. Ce face sufletul,
face și fiecare celulă a corpului - dăruiesc totul. Religia lucrează
cu ansambluri, știința cu părți. Toate religiile sunt una dacă
focalizezi numai pe ceea ce le unește, pe ceea ce este comun: pe
Iubire. Noi nu putem trăi fără energia Iubirii de la Dumnezeu.
Credința este lepădare de sine desăvârșită. Prin supărare sau
judecată îl ataci pe Dumnezeu. Comportamentul nostru face
destinul nostru. În fiecare clipă totul e în armonie perfectă.
Reproșul, mânia, învinuirea, răzvrătirea, ura sunt iadul - pierzi
liniștea, adică raiul. Nu va începe schimbarea până nu
argumentezi și întărești Iubirea și de motivezi egoul. Dacă te
raportezi la eu pornește lăcomia dar și apărarea, supărarea, frica
de a pierde, tristețea, dar și adversarul, și suferința. Toate sunt la
pachet. Când te crezi important, dorințele și simțurile devin
importante. Dacă faci totul pentru ego, îl susții. Întărești ceea ce
hrănești. Iubirea este renunțare la sine în toate situațiile. Evită
întotdeauna mai mult binele tău. Pentru că tot ce depășește
necesitatea nu îți aparține ție, și îți va fi luat. Mereu renunță la
tine în favoarea celuilalt. Suferințele te împing spre Adevăr și
Pace. Atunci răul este cel mai mare bine și nu mai există supărare
în nimic. Fără sacrificiu nu există schimbare și vindecare. Nivelul
de abandon și predare de sine dă sănătatea și împlinirea în viață.
Când nu mai vezi niciun rău în lume și niciun vinovat te unești cu
Dumnezeu. Dacă nu dăruiești Iubire nu există vindecare. Trebuie
înlăturate dorințele și atașamentele. Când ești gol de tine însuți
și numai iubire, reușești în toate. Dacă nu ne lepădăm de noi, ne
îndepărtăm de Domnul, și atunci problemele nu se rezolvă și nu
apare vindecarea. Suntem cei mai interesați să mergem spre
puțin. Când te micșorezi pe tine, te apropii de Dumnezeu, când
vrei mai mult, te umpli de eu și te îndepărtezi. Orice s-ar
întâmpla noi trebuie să fim mereu fără dorința de mai mult și
mai bine, dacă vrem să trăim, altfel vor veni necazurile peste
tine. Orice depășește necesitatea îți va fi luat. Izvorul este în vale,
acolo unde se strâng apele. Ce cauți în sus? Neplăcerile și bolile
128
sunt un mare ajutor divin pentru purificarea sufletului nostru. Nu
te atașa că vei suferi. Iubirea este sacrificiu de sine desăvârșit,
este dăruire fără condiții și jertfă. Necazul și boala îți arată că
trebuie să renunți repede la egoism și orgoliu. Când te lepezi de
tine pornește schimbarea sau vindecarea. Sufletul se vindecă
prin boli și neplăceri. Ele te opresc să mai greșești. Când pierzi
iubirea apare boala. Numai cel gol de sine și care nu vrea nimic
pentru el, Iubește cu adevărat. Neplăcerile, judecata, tristețea,
frica apar când iubim prea mult lumea și ne este frică să nu o
pierdem. Ca să ne atașăm avem nevoie să ne vedem diferiți.
Dacă ști că ești aceeași ființă divină în toți, nu mai poți să faci
niciun rău la nimeni. Sacrificiul de sine este adevărata iubire.
- Cu cât îi iubești pe toți egal, cu atât Iubirea este mai mare.
Învață să nu te lipești de nimic. Boala ne salvează viața că altfel
agresivitatea noastră poate să ucidă. Cel mai mare pericol este
orgoliul nostru, pentru că aduce tot necazul la noi. Nu te poți
baza pe nimic din lumea aceasta, decât pe suflet, este etern. Nu
e nevoie să primești pentru că te atașezi și devii dependent.
Lucrul de care ești atașat îl vei pierde. Cu cât ești mai gol de sine
cu atât mai mult semeni cu soarele. Când judeci, lupți cu
Dumnezeu - nicio șansă vreodată. Neplăcerile și bolile sunt
necesare pentru desprinderea de lume și purificarea inimii. Ca să
poți împlini, trebuie să fi înfrânt și fără eu. Tot timpul în fața ta ai
divinul, te miști în El. Agresivitatea, ura, mânia, furia, supărarea,
arată atașament de plăcerile vieții, dar cu cât supărarea este mai
mare cu atât mai multe neplăceri chemi. Dacă păstrezi Iubirea,
orice ți s-ar face, atunci nu mai e nevoie să fi micșorat și să ai
probleme. Viața și moartea se stabilesc prin nivelul de Acceptare
a ceea ce vine din față, fără reacție. Atunci ți se schimbă soarta.
Trebuie să accepți fără răspuns și reacție tot ce vine de la
oameni, adică de la Dumnezeu. Tot ce ți se întâmplă fie bune fie
rele sunt un ajutor de Sus foarte potrivit. Judecată sau supărarea
ținută mult timp la inimă se poate transforma în dorință de a
ucide. Cu cât furia este mai mare cu atât mai atașat ești de viață,
și cu atât mai mari vor fi necazurile care vor veni la tine. Critica,
129
acuzația, apărarea sunt programe de autodistrugere foarte
puternice, ce atrag neplăcerile și bolile. Sufletul suprem din noi
știe tot viitorul nostru pentru că în fundal are contact cu el, și
acolo nu există timp. Problema noastră vine de la Iubirea de
lume, asta ne omoară. Când ne agățăm de viață avem pretenții și
reproșuri, apoi urmează suferința, automat. Sănătatea înseamnă
gol de tine însuți, fără egoism și atașamente. Să iubești egal totul,
fără să te lipești. Iubirea este dăruire de sine, sacrificiu și jertfă.
Aceasta este mântuirea. Nu ține gândul la lume că te omoară.
Mai curând uită de ea. Nu te gândi la ea. Ataşamentul este cel
mai mare păcat. Și dorește mereu mai puțin. Sufletul trebuie
purificat continuu, ceea ce se și întâmplă. Suferința vindecă.
Suferința egoului este fericirea sufletului. Fericirile lumii cresc
atașamentul și aduc nenorocirile, depresia, tristețea, frica, ura.
Dacă dăruiești numai Iubire, așa cum și trupul nostru dar și toată
natura face, atunci vei fi cel mai fericit, pentru că ești în armonie
cu totul. Numai când lași lumea te cuplezi pe ființa sublimă din
tine. Restrângerea de sine eliberează o uriașă cantitate de
energie divină blocată în materie. Nu aștepta nimic de la nimeni.
Stai desprins și nu te apăra. Iubește și iartă. Raiul îl construim
încă de aici prin fiecare abandon de sine. A ierta înseamnă a Iubi
și a uita. Nu cu boala trebuie luptat, ci cu atașamentul, cu
lăcomia de viață. Boala și necazul sunt un mecanism de apărare a
sufletului. Nu trebuie să înlăturăm această protecție divină în
forma care este, pentru că va urca pe un nivel superior și va veni
într-o formă și mai gravă pentru că nu ne-am schimbat pe noi.
Boala se vindecă vindecând întâi sufletul. Atunci nu mai este
nevoie de ea. Sexul este ca să ne ducă la prietenie cu cel drag, la
atenție, grijă și dragoste. Când Iubirea ajunge pe primul plan,
sexul nu mai este important. Dar dacă el este cel mai important
pentru noi înseamnă că lumea este pe primul plan, și nu
Dumnezeu. Dorința de plăceri înseamnă dorință de sex. Dorința
de savoare înseamnă sex. Dar când el devine scop, începi să-ți
distrugi corpul. Tot ce este peşte de măsură îți ia din viață.

130
AŞEAZĂ-TE ŞI BEA UN CEAI CU IUBITUL TĂU STĂPÂN

Un om s-a dus odată la un magazin de antichităţi să caute ceva

frumos pentru casă. Avea o aniversare şi vroia ceva special
pentru soţia lui. Aşa a văzut pe un raft o ceaşcă foarte frumoasă.
Când să o atingă, ceşcuţa a început să-i vorbească: dacă ai ştii...
eu nu am fost aşa de deosebită de la început. Mai întâi eram
doar un bulgăre de lut roşu. Stăpânul m-a luat şi m-a lovit de
masă, în fel şi chip, apoi m-a frământat de nu m-am văzut.
Degeaba i-am strigat, opreşte-te! Este prea mult. Nu mai face
asta. Dar nu m-a ascultat deloc. El îşi modela lucrarea în
continuare fără să clipească. Te rog, lasă-mă să trăiesc. De ce faci
asta, mă tot tânguiam eu? Dar el doar zâmbea cu blândeţe.
Probabil că ştia ce face. Avea cu siguranţă un plan cu mine. Nu
este încă timpul să te las în pace... Vai, mi-am zis atunci, ce o să
se mai întâmple cu mine şi unde o să ajung în halul ăsta de
bătută? Eram uimită. Am fost pusă pe o roată orizontală, şi rotită
în continuu. Învârtită. Apoi iarăşi frământată. Degeaba i-am
strigat să se oprească că ameţesc. Nici nu mă auzea, Iubitul meu
stăpân. La toate văicărelile mele el doar a dat din cap şi mi-a spus
că nu este încă timpul să se stea. Şi vai m-am gândit, ce o să mai
fie cu mine iarăşi? M-a frământat din nou şi m-a modelat până a
obţinut o formă oarecare. Apoi m-a pus la cuptor. M-am chinuit
de n-am mai putut în acea fierbinţeală insuportabilă. Numai
chin. Degeaba am strigat eu să mă scoată de acolo, nu m-a auzit.
Mă uitam la el prin geamul captorului şi parcă îmi zicea: nu este
încă timpul. Nu înţelegi? Mai am să te chinuiesc un pic. Stai, şi ai
să vezi. Cum? Mai trebuie să mă mai chinuiesc? Iarăşi? Nu mai
rezistam, şi chiar atunci când îmi ziceam asta, uşa s-a deschis. M-
a luat şi m-a pus pe un raft. Ce să-ţi spun... Cu încetul am început
să mă liniştesc. Mă simţeam aşa de bine acum. Dar după ce m-
am răcorit m-a luat şi m-a periat, apoi a început să mă picteze.
Miroseam oribil. Am crezut că mă sufoc. Şi i-am strigat să mă lase
în pace odată. Ce tot are cu mine de mă chinuieşte atâta? Dar el
mi-a spus: încă nu e timpul. Atunci, ce tot vroia să-mi facă? Unde
131
trebuia să ajung? Apoi pe negândite m-am trezit în alt cuptor, dar
mult mai fierbinte decât prima dată. Şi iarăşi nu mai rezistam. Şi
l-am rugat, am ţipat la el, cu lacrimi în ochi, dar el nimic.
Stăpânul meu mult Iubit tăcea, şi într-un timp mi-a zis doar scurt
aşa: nu este încă timpul să te eliberez din aceste chinuri. Vai! Dar
nu mai rezistam şi eram gata să renunţ, când chiar atunci s-a
deschis uşa şi m-a pus pe un raft unde m-am răcorit. Îmi era bine
acum, dar nu mai vroiam alte neplăceri. Îmi erau îndeajuns. Oare
ce mai vroia să-mi facă? După un timp mi-a pus în faţă o oglindă
şi m-a îndemnat să mă uit în ea. Şi m-am uitat. Nu îmi venea să
cred că eu sunt ceea ce vedeam acolo. Eram aşa de frumoasă!
Atunci stăpânul meu mult iubit îmi zise: Într-adevăr, a durat mult
ca să te frământ şi să te modelez, te-am lovit şi te-am supus la
cazne, dar altfel... nu ai fi fost nimic. Înţelege-mă. Apoi te-am
învârtit de ai ameţit şi te-am frământat iarăşi, dar nu aveai cum
să fii aşa de frumoasă acum. Iar dacă nu te puneam în cuptor, nu
deveneai atât de tare. Înţelegi, că toate au fost numai spre binele
tău? Acum eşti ceea ce am avut în vedere de la început.
Dumnezeu este olarul, iar noi argila lui. El ne frământă în viaţă
continuu, ca să ajungem minunea care suntem. Când viaţa îţi
pare grea şi te chinuieşte, aşează-te şi bea un ceai cu El, dintr-o
ceaşcă frumoasă. Şi poţi vorbi atunci cu Olarul, cât vrei, cu
Dumnezeu Olarul.

Ce este Dragostea divină? Dragostea divină este atât de

vulnerabilă încât comportamentul egoist o omoară. Dragostea
divină te eliberează de toți idolii lumii. Ea este abandonul
desăvârșit de sine. Tot ce ne fac oamenii vine din noi și
Dumnezeu ni le întoarce înapoi. Deci suferim ceea ce le-am făcut
noi celorlalți, cândva. Dacă accepți fără reacție, se șterg păcatele.
Dar dacă te revolți și te aperi urci pe un nivel superior de
presiune a Cerului. Dragostea divină nu vede niciun rău în lume și
niciun vinovat. Apoi vede răul ca un mare bine, un medicament
divin de purificare a sufletului. Dragostea divină nu caută
niciodată ale sale, acceptă totul și iartă totul. Atașamentul și
132
agresivitatea interioară, negativitatea trebuie înlăturate ca să
vindecăm sufletul. Boala este doar un semnal de alarmă, și vine
când am dăruit prea puțină Iubire și grijă pentru ceilalți, prea
puțin sacrificiu de sine, am făcut prea puțin efort pentru ei.
Supărarea și judecata scade imunitatea și energia. Noi trebuie să
dăm mereu mai mult decât primim ca să putem supraviețui.
Dacă nu ești total desprins de lumea aceasta, de toate patimile
tale, nu ajungi în rai. Nu ai cum. Raiul înseamnă gol de tine însuți.
Dar oamenii vor plăceri ale simțurilor, deci vor iadul. Plăcerea te
umple de eu, și apoi vrei să omori viața. Ai nevoie să primești
greutăți și neplăceri pentru a fi desprins. Bucură-te că ești
deranjat și nu ești lăsat în pace. Fiecare atașament se plătește
printr-o desprindere dureroasă. Nu e nevoie să fii lipit de lumea
aceasta. Durerea ne ajută să nu mai păcătuim. Răul ne salvează
sufletul. Nu trebuie să faci idol nimic din lumea aceasta că îl vei
pierde. Trebuie să simți că nu ești important. Cum îți încarci
sufletul cu Iubire? Prin suferință și durere, sau prin dăruire de
sine, ori prin Înfrânare, atunci când restrângi materia, izbucneşte
energia sfântă. Judecată este un program de autodistrugere
foarte puternic. Egoul alege răul cel mai mare pentru a obține o
durere maximă. Dacă nu-ți merg lucrurile bine, e cel mai bine, că
te purifici și te dezvolți. Supărarea, judecata, acuzația îți iau din
puterea de a trăi. Când te superi nu vrei raiul, ci iadul. Tot ce ți se
întâmplă rău este datorită ție, nimeni nu este vinovat pentru că
tu ai arme interioare. Sufletul divin ne dă neplăceri și boli ca să
nu ne distrugem și să ne desprindă de simțuri. Lumea doar îți ia
din energia vieții și nu îți dă nimic pentru suflet. Bolile și
neplăcerile, durerile ne șterg păcatele. Ne salvează de noi. Când
vine o neplăcere sau o boală înseamnă că trebuia să mori și
astfel ți se salvează viața. Boala este un avertisment, dar cauza
este atașamentul și murdărirea sufletului nostru. Bolile ne dau
uitare de sine și de lume și ne salvează de egoism. Cu cât mai
repede uiți lumea și de tine, cu atât mai repede te vindeci. Ele
sunt un ajutor divin ca să trăiești. Fii fericit că ești desprins - prin
orice mijloace, ți se salvează viața. Nu te mai atașa ca să nu vină
133
ceva și mai neplăcut. De ce nu i se dă omului binele? Pentru că
este în stare să facă rău. Dar cui i se dă tot ce vrea? Celui care
este total desprins de lumea aceasta. De ce i se dau necazuri și
boli? Ca să nu-și chinuiască mai mult sufletul său. Neplăcerile și
bolile apără sufletul și îl mențin în divin, ele îți amplifică
Miracolul și îți măresc viitorul. Când te lipești de lume te
îndepărtezi de Dumnezeu. Lepădarea de sine șterge păcatele.
Iubirea ta trebuie să fie ca soarele, necondiţionată. Iubirea șterge
totul și îți dă energie sfântă. Când dăruiești mai mult, scade
agresivitatea interioară. Fără ego nu mai există probleme.
Înfrânarea curăță sufletul. Când nu mai ai eu nu mai ai ce să
aperi și dispare suferința. Renunțarea la tine, la luptă și apărare
este vindecarea. Critica și acuzația arată că sufletul tău începe să
se destrame. Cu cât slujești mai puțin oamenii, cu atât mai
repede uiți de Dumnezeu. Când vrei mai mult pentru tine crește
agresivitatea interioară, dar și problemele. Când dăruiești,
Dumnezeu este pe primul plan, când iei, lumea e pe primul plan.
Când pui interesul propriu mai presus de toate te îndepărtezi de
Domnul pentru că te umpli de eu, și de aceea vei suferi. Totul
vine de la Dumnezeu, atunci nu ai decât să accepți și nu poți
judeca pe nimeni. Orice reacție a ta este o luptă cu El. Când iei
numai pentru tine îți moare sufletul. Satisfacțiile îți iau din viață.
Interesul personal mai mult decât îți trebuie te omoară. Iubirea
înseamnă jertfă de sine continuă. Sufletul trebuie să fie pe
primul plan și asta înseamnă îndepărtare de lume, de simțuri. Să
poți să sacrifici viața pentru suflet, aceasta este Iubirea, fericirea
și sănătatea. Sacrifică eul. Că de aceea vine boala, punem viața
mai presus de suflet. Adică luăm mai mult decât dăm. A dărui
este sufletul, a lua cât mai mult este egoul. Cine va pune viața
mai presus de suflet o va pierde. Cine prețuiește sufletul mai
mult decât viața, acela Iubește cu adevărat și va trăi. Când
restrângi viața, câștigi viață. Trebuie să fii egoist că să ai
probleme. Egoul creează necazurile. Nu căuta viața, fii cumva
neglijent și neatent la ea. Și nu te apăra. Orgoliul pierde
întotdeauna pentru că nu are energie vitală. Ești egoist pentru că
134
nu ai Iubire. Dacă te lupți cu oamenii, te lupți cu Dumnezeu,
atunci vei pierde. Când te lepezi de tine, te vindeci. Când
desprinderea e reală începe schimbarea. Dacă accepți răul care ți
se face, ștergi acea răutate din tine. Ca să poți să accepți ai
nevoie de mult sacrificiu de sine, adică de energie divină. Omul
care este plin de eu nu poate înțelege și nici Iubi. Jertfă de eu
aduce miracolul în viața ta. Prima reacție să fie întotdeauna
Iubirea. Dacă vrei să-ți fie bine și să reușești în viață renunță
mereu la tine, în toate situațiile. Și nu căuta niciodată mai mult
binele tău. De ce nu se pot schimba oamenii? Pentru că nu se
jertfesc real. Sacrificiul de sine este puterea ta de schimbare.
Întâi dăruiești necondiționat și apoi vine înțelegerea. Trebuie
mereu să dai semn că viața nu este importantă pentru tine.
Ceilalți sunt mai importanți. Fii neînsemnat, și de neluat în
seamă, fii ca și copii care nu știu decât să dăruiască. Dacă faci
totul pentru sine, vei suferi. Uitarea de tine este iubirea de
Dumnezeu. Uită de bani și bunăstare, de plăceri, toate sunt ca să
te chinuiască mai tare și să te desprindă. Rolul lumii este să te
destrame. Și cu cât te destramă mai repede, cu atât mai bine.
Iubirea ta să fie ca și a soarelui. Doar să dăruiești fără să te
intereseze de altceva, indiferent cum sunt oamenii. Prin
înfrânare obții energia Miracolului. Dacă îți aperi dreptatea, aperi
egoismul, și pentru asta vei suferi. Auto înjosirea continuă este
Iubirea, până ajungi total neimportant. Dacă nu te superi când
ești înjosit, ești liber de tine însuți și cel mai fericit. Restrângerea
eului eliberează multă energie sfântă blocată în materie. Trebuie
ca Înfrânarea să fie mai mare ca să exiști, pentru că ai nevoie de
energia Miraculoasă de la Dumnezeu ca să trăiești. Nu avem voie
să ne atașăm de ceva din lumea aceasta și să o punem pe primul
plan. Toate lucrurile de care ne lipim, le distrugem, sau ne vor fi
luate. Boala arată o gândire răuvoitoare, care agresează viața. Și
această gândire trebuie oprită. Noi suntem fii ai lui Dumnezeu și
pe pământ. Trebuie să trăim aici conform naturii noastre
dumnezeiești, care nu caută niciodată ale sale. Când îți este bine
în exterior, și acest bine nu vine din dăruire de sine, ci egoul l-a
135
smuls vieții, atunci îți moare sufletul. Bunăstarea, comoditatea,
satisfacțiile și plăcerile simțurilor, stabilitatea și siguranța vieții,
ucid sufletul foarte eficient, dacă nu ai suficientă Dragoste. Când
nu ești cel mai interesat de viața aceasta, Îl afli pe Dumnezeu.
Am venit pentru sacrificiul de sine, pentru a simți divinul, nu ca
să câștigăm ceva pentru noi. Dacă faci totul pentru bani,
bunăstare, comodități și plăceri, îți omori duhul și îl pierzi. Dacă
renunțarea la tine este pe primul plan, atunci viața nu mai este
importantă, ci sufletul divin. Trebuie să te detașezi de lume, ca să
poți să o iubești. Căutaţi mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și
toate celelalte vi se vor da pe deasupra. Renunțarea la un
rezultat bun eliberează o mare cantitate de energie. Dacă lucrezi
pentru tine și belșug, sufletul tău va suferi, pentru că bunăstarea
îți va lua din energia vieții și de aceea va chema necazurile și
bolile ca să te scadă. Când vrei fericirile vieții, vrei să suferi mai
tare. Plăcerea nu vine de la prăjitură ci este luată din sufletul tău.
Prăjitura este ocazia care scoate din tine energia. De aceea este
atâta suferință în lume. Când te desprinzi de atracțiile vieții, te
îndrepți spre Domnul. Acolo unde se termină eu, începe
Dumnezeu. ,,În viaţă să te birui pe tine în toate, ca să poţi să Mă
cunoşti pe Mine.” Ce ne lipsește nouă ca să Iubim? Iubirea
trebuie argumentată și egoul de motivat. Interesul personal,
adică eul este super de motivat, dar a dărui nu este deloc
explicat. A dărui, a iubi trebuie să fie întotdeauna prima reacție a
noastră, spre a reuși. Atunci știi sigur că totul va fi bine. Tot
timpul să întâmpinăm orice situație de viață printr-un abandon
de sine absolut, spre a lăsa Miracolul să coboare în viața noastră.
Fără o continuă lepădare de sine nu se pot șterge păcatele. Când
te cuprinde o Dragoste imensă, și orice ți s-ar face, tu accepți și
nu reacționezi în niciun fel, atunci încep să se șteargă
atașamentele. Inversul a ceea ce-și spune egoul este Adevărul.
Nu te apăra niciodată, pentru că îți întărești egoul, și vor veni
neplăceri și mai mari, apoi. Ceva neplăcut vine la tine în
momentul când ai nevoie de energie. Iubirea trebuie continuu
argumentată și întărită ca să existe și să se materializeze în viața
136
noastră. Numai ceea ce intră în adânc și se transformă în
obișnuință, se transformă în comportament și ne schimbă soarta.
Dacă nu renunți la tine în toate situațiile de viață, nu ai cum să te
cureți de egoism. Adică să nu mai poți să judeci, să nu mai poți
să ataci pe nimeni, sau să te aperi. Numai când te lași pe tine și
te uiți, atunci pornește miracolul în viața ta. Că îi faci astfel loc.
Acela este raiul, când nu mai știi decât să Iubești. Atunci te unești
cu divinul. Predă-te pe tine, nu ești important. Sufletul și Iubirea
trebuie să fie pe primul plan, nu lumea. Fii dezinteresat de lume,
sau neatent la ea, neglijent. Păcatele se pot șterge numai prin
jertfă de sine. Când te duci spre viață, ea se va îndepărta de tine,
apoi vei lupta ca să o păstrezi. Când te îndepărtezi de ea, va veni
spre tine, dar nu ca să câștigi ceva de la ea, ci ca să te piardă.
Concentrarea pe părți creează conflictul. Când îți vine să critici pe
cineva să-ţi zici: în fața mea este divinul, nu am pe cine să critic și
ce să comentez, și apoi tot ce vine din față este din mine. Atunci
nu vei mai avea pe cine să te superi. Prin Acceptarea ta, intră
Domnul în viața ta. Dacă nu te abandonezi total, El nu poate să
vină, nu are unde, nu are loc. Ești prea plin de sine. Apoi critica și
acuzația, sau supărarea Îl resping. Ele sunt ca o înjurătura la
adresa Lui. De ce Îl înjuri pe Cel care ți-a dat viață? El face totul
pentru tine, numai să te lași, să renunți la controlul vieții tale și
să-i dai Lui puterea. De ce nu se pot schimba oamenii? Pentru că
nu se jertfesc efectiv, real și continuu pentru ceilalți. Jertfă de
sine este puterea schimbării vieții tale. Cu fiecare dăruire și
sacrificiu de sine, se schimbă ceva în viitorul tău, pentru că este o
golire care aduce mai multă energie Miraculoasă în viața ta.
Oamenii se consideră diferiți, când de fapt sunt aceeași ființă.
Întâi dăruiești necondiționat și apoi vine înțelegerea la tine.
Trebuie mereu și mereu să dai semn că viața nu este importantă
pentru tine. Și renunță la tot ce blochează Dragostea. Cel care
crede că are dreptate și este important nu se poate schimba și nu
poate ierta. Dacă te aperi, ai ego și necazuri. Nu e nevoie să
reacționezi niciodată, și lucrurile se vor rezolva de la sine.
Privește întâi la tine și vezi ce atașamente ai și renunță la ele.
137
Desprinde-te. Trebuie întotdeauna că cedarea și dăruirea să fie
mai mari decât lupta pentru sine. Păcatul fundamental înseamnă
a pune interesul personal mai sus decât interesul celorlalți.
Sufletul adică dăruirea de sine trebuie să fie mai mari decât mai
mult binele tău. Dacă faci totul pentru tine, vei suferi, pentru că
astfel pierzi energie și te prejudiciezi singur. Satisfacțiile și
plăcerile îți consumă din viață. Când tu ești mai important decât
ei, începi să-i ucizi, și îți moare și sufletul, pentru că aceia sunt tu,
și te ataci pe tine. Prin judecată te îndepărtezi de Domnul și vei
suferi, dar prin Iubire te unești cu El. Iubirea îți aduce toată
fericirea din lume. Când fericirile vieții și exteriorul, aspectul și
înfăţişarea, sau imaginea devin cele mai importante pentru tine,
începi să te distrugi. Atunci ești în pericol. Eul tău divin este una
cu Dumnezeu. Ai cea mai mare Putere a cosmosului în tine, dar
nu știi și nici nu te interesează. Iubirea ta este prezența Lui. Dacă
Iubești El va fi cu tine. Scopul vieții nu trebuie să fie din această
viață, ci mai sus de ea, ca să trăiești. Scopul trebuie să fie Iubirea,
și nu bunăstarea. Bunăstarea mai mult decât ai nevoie te
omoară, pentru că îți crește frica de a pierde și agresivitatea
interioară, și așa pierzi viață. Dacă pui un țel legat de corp, vei
distruge corpul, pentru că vei irosi energia care ți-a fost dată
pentru înălțare. Iubirea de Dumnezeu înseamnă să faci ce face El.
El se dăruiește fără condiții: fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru
din ceruri, desăvârșit este. Nu viața trebuie să fie pe primul plan,
ci sufletul. Iubirea este o jertfă continuă. Să fii capabil să-ți
sacrifici viața pentru a-ți salva sufletul. Bunăstarea mai mult
decât ne trebuie îți omoară duhul. Lasă-te prigonit și nu prigoni.
Lasă-te răstignit și nu răstigni. Lasă-te nedreptățit și nu
nedreptății. Lasă-te bârfit și nu bârfi. Fii blând și nu zelos în rău.
Prin desprindere de lume te unești cu Dumnezeu. Să dai viața ta
pentru Iubire. Și ce sacrifici? Eul. Că de aceea vine boală: punem
viața mai presus decât sufletul, și astfel o pierdem. Am lucrat
prea mult pentru interesul propriu, și de aceea chemăm
neplăcerile ca să fim micșorați. Omul se închină la lucrul pe care
îl prețuiește cel mai mult. Cine apreciază mai mult sufletul decât
138
viața, va trăi și nu va avea probleme. Trebuie să ai egoism ca să ai
necazuri. Nu te apăra. Orgoliul pierde întotdeauna. Dacă te lupți
cu aproapele tău, te lupți cu sinele tău divin și cu Dumnezeu,
atunci vei pierde. Când faci un rău, ție îți faci rău. Nu poți să te
bați cu nimeni fără să te păgubești și tu.

TOATE MINUNILE LUMII SUNT ALE TALE

Un maestru trăia într-o colibă la poalele unui munte. Într-o zi,

când Învăţătorul era plecat, în coliba lui a intrat un hoţ. Dar
acesta nu a găsit nimic preţios de furat. Tocmai atunci când vroia
să plece, a venit şi bătrânul maestru, şi aşa l-a surprins pe hoţ.
Atunci i-a zis: dacă tot ai venit, să-ţi dăruiesc ceva: te rog
primeşte pătura şi ghetele mele, în dar. Uimit, hoţul luă darul şi
fugi. Se înserase. După ce plecă hoţul, bătrânul ieşi în fața colibei
sale şi se aşeză aproape gol, pe o piatră, uitându-se acum la cerul
înstelat şi la luna plină... aşa de frumoasă şi mare. Toată natura
era o încântare. Şi se simţea atât de bogat, cu toate că... nu mai
avea nimic. Bietul hoţ, mi-ar fi plăcut să-i fi dăruit toate aceste
minunăţii în dar. Toate minunile lumii sunt ale tale. De aceea ești
cel mai bogat, dar bogăția aceasta nu ți-o poate lua nimeni. Tu
nu ai nimic, dar ai totul. Un paradox. Cel care este fără posesii
exterioare este cel mai fericit, pentru că este gol de sine însuși și
de aceea lasă Miracolul să vină la el. Golul este de căutat în viață,
nu plinul. Golul este cea mai mare comoară. Unde greșim de
fapt? Nu ne dăm seama și nu înțelegem că a avea puțin este un
imens câștig. Este cel mai mare dar divin. De aceea civilizația
noastră aleargă spre prăpastie, și nu știu dacă mai poate fi
oprită... Aleargă prea repede. Soluția ar fi să se oprească măcar
puțin și fiecare din noi să nu mai dorim mai mult. Pur și simplu.
Dar vrea cineva? Vrei? Și crezi că se mai poate? Și crezi că poți?

Când ești nemulțumit de ceilalți ești nemulțumit de tine. Când te

lepezi de eu, vindeci viitorul și destinul tău. Când desprinderea
139
este reală, începe schimbarea. Dacă accepți răul care ți se face, îl
ștergi din tine. Tot ce te înconjoară este despre tine. Nu atacă
oamenii, ei sunt sufletul tău. Te vezi pe tine în faţa ta. Înţelegi?
Nu este de vină acela, ci ceva din tine l-a determinat să acţioneze
astfel. Oamenii nu sunt de vină niciodată. Nu fac nimic altceva
decât să ne arate ce este în noi. Sunt doar Oglinzi și Trimiși ai
cerului. Medicamentul sau doctorul divin. Oriunde priveşti eşti
înconjurat de oglinzile oameni. Aceste mecanisme de reglare
divină sunt automate şi de neoprit, devreme ce ai greşit. De
neoprit. Tot Cerul privește la tine în fiecare clipă. - Cum, să mă
împiedic de un ciot? Da, de un ciot, pentru că el este mișcat de
divin. Nimic nu se întâmplă fără Voia Lui. Dacă ai știi... egoul va fi
micşorat întotdeauna prin suferinţă. Nu are niciun rost să mergi
spre mai mult decât ai nevoie. E o prostie. Vei fi distrus, fără
putință de a spune nici măcar: AH! Și tu te pui cu Dumnezeu?
Dacă vrei mai mult, înseamnă că vrei să suferi și vrei să ucizi. :)
Dacă nu ai suficientă dăruire de sine şi slujire, vei suferi cu
siguranţă, că trebuie să ai mai multă energie sfântă decât
consumi prin satisfacţii. Puterea lumii este o iluzie. Dacă ceva rău
vine la tine, ai nevoie. Ți se cere doar un singur lucru: să accepți
totul fără reacție. Când accepți viața așa cum vine la tine, atunci
urci scara raiului, chiar acum. Dar lumea face și un lucru bun: te
chinuiește pană te saturi să mai aștepți ceva de le ea. Și atunci te
lași, și când te lași, îl afli pe Dumnezeu. Omul nu Îl poate
cunoaște pentru că el caută mereu mai mult, ori Domnul este în
puțin, în umilință, în direcție opusă. Oamenii sunt pentru noi, ne
vindecă. Sunt Trimișii Domnului, Mesageri ai cerului. Nu te poți
supăra pe Mesagerul Lui. Neplăcerea vine pentru că nu-l vrei pe
Domnul. Îl respingi, pentru că nu iubești oamenii. Și fără El te
chinuiești. Suferința, neîmplinirile, necazurile sunt respingerea
lui Dumnezeu. Prea mult te-ai dus spre lume. Situația de viață
care vine spre tine este chiar starea ta interioară. Când te
desprinzi de lume, Dumnezeu înaintează spre tine. Dacă te laşi
complet, atunci Domnul se va îngriji de viața ta și nu mai ai nicio
grijă, totul va fi bine. Dar El nu te poate ajuta decât dacă tu
140
renunți la eu și Îl lași pe El să se exprime prin tine. Îți dă libertate
totală să alegi. Ca să-L câștigi pe Domnul trebuie să te lepezi de
tine, și tu să nu mai fii nimic. Înțelegi? Un Nimeni. Numai când te
lași pe tine, îl descoperi pe Dumnezeu. Dar cine vrea asta?
Oamenii prețuiesc prea mult viața simțurilor, și prea puțin Cerul.
De aceea trăiesc continuu în suferința dată de: nu este destul și
mai vreau, pentru că îmi mai trebuie că nu am niciodată
suficient. Cu atât mai puternice vor fi forţele divine care vor veni
ca să te scadă, cu cât ești mai lipit de viață. Firesc, atașamentul
tău, le întărește împotriva ta. Apoi, cu cât durerea este mai mare,
cu atât mai mare este purificarea sufletului şi mai rapidă.
Suferința te mântuie. Când ceva rău ţi se întâmplă, arată
prezenţa divină - şi cu cât mai mare este durerea, cu atât mai
repede se vindecă sufletul tău. Gândeşte-te la cum ai greşit faţă
de Iubire. Dar de rău şi de durere ai nevoie, dacă eşti egoist. Cu
cât mai mult eşti nedreptăţit, cu atât mai repede eşti vindecat. Și
e bine. Îţi trebuie ca aerul, cât mai multă înjosire de sine, să fii
jignit, umilit, umilit şi călcat în picioare, bătut şi scuipat. Până nu
mai ești deloc important, și nu mai însemni nimic. Atunci te
vindeci. Pentru că adevărata boală a omului este orgoliul, lipsa
de Dragoste. Toate bolile vin din egoism, prea mult ai luat și prea
puțin ai dat. Când te opui la ceea ce este, forța cu care te opui, îți
va veni înapoi sub formă de necazuri și boli. Avem nevoie cel mai
mult de neplăceri şi suferinţe. Nu de comodităţi şi plăceri, sau de
siguranţa vieţii – acestea ne omoară mai repede, dacă nu dăruim
şi nu ne supunem oamenilor, pentru că ne umplu de eu, şi apoi
cheamă forţele cerului că să ne micşoreze cu forţa. Nu e o
prostie să vrei mai mult? Adică vrei să suferi mai tare? Greutăţile
pe care le întâmpinăm în viaţă sunt chiar orgoliul şi trufia
noastră. Ca să primești energia sfântă și să trăieşti, trebuie să dai
tu mai întâi, să te sacrifici, ori să slujeşti şi să serveşti, sau să te
supui celorlalţi mai mult decât primeşti bucurii. Lucrurile lumii şi
satisfacţiile ei te umplu de egoism și trufie, şi de aceea îţi omoară
sufletul. Iar când în inima noastră nu mai este Dragoste, adică
energia dăruirii fără aşteptări, atunci murim brusc. Astfel, o
141
simplă prăjitură ne poate ucide pe loc. Bătălia cea mare se duce
pe materia aceea Magică care poate împlini orice. Forțele
întunericului încearcă să te atragă spre bunăstare și plăcerile
simțurilor, te umplu de eu, și așa te chinuiești o viață întreagă,
alergi, suferi, totul e făcut pentru ca tu să nu înțelegi, că cel mai
scump lucru pe lume este adus de golirea de sine care cheamă
această comoară a Cerului din care se poate împlini orice. Deci
când ești cel mai jos, ești de fapt cel mai tare. Când vrei mai mult
vrei de fapt să suferi. Cu cât ai mai puțin cu atât orice dorință ți
se poate împlini. Cum ne purtăm noi cu viața, așa se poartă ea cu
noi, totul este în oglindă. Dacă îi urăşti pe ceilalți, pe Dumnezeu îl
urăşti. Ştii prea bine şi tu, când eşti rău cu ei, pierzi rapid energie
şi chemi forţele cerului să te scadă, şi Domnul te va micşora
foarte eficient prin oameni şi situaţii neplăcute. Tot timpul este
prezent, și nu te va lăsa să devii violent în interior că atunci ataci
universul. Să stai desprins este cea mai mare fericire. Este un sfat
aici: nu te lipi de viaţă că te arzi. Ai mereu în faţa ta o plită încinsă
la roşu. De ce vrei mereu să te frigi? Când nu te ataşezi, atunci nu
ai ego şi niciun opus, niciun duşman, şi de aceea nu există
suferinţă și nu te arzi. Când nu ataci şi nu te superi, te cuplezi pe
sufletul divin, imediat. Toate afirmațiile neliniștitoare vin din ego.
Sufletul sublim nu știe decât să Iubească și să fie îngăduitor și
înțelegător. Când este o critică ești în ego, şi asculți de un
mincinos diavol. Cum te atașezi? În principal, prin orice
nemulțumire, acuzație, critică, reproș, care vin din împărțirea în
bine și rău. Faptul că numești ceva ca fiind rău, te-ai și legat. În
clipa aceea pornește aversiunea și desconsiderarea, și așa te
ridici pe tine, și îl coborî pe celălalt. Dar tu devii un diavol. Când
ai ego și urmărești numai interesul tău propriu, ești neîmpăcat.
Prin dorința de mai mult ne legăm. Să fii supus, și să nu vrei mai
mult este mai important decât orice pe lume. Ştii prea bine că
supunerea te golește de tine și îți dă viață și viitor. Nu vrei așa?
Când te superi, pierzi multă energie sfântă care susține viața.
Este o mare pierdere, dar nu știi. Pierzi energie la ataşare şi la
dorinţa de mai mult, sau la interesul personal, pentru că întăresc
142
egoul și aduc adversarul, iar plăcerile şi bucuriile simţurilor îţi iau
multă viaţă din suflet şi te umplu de trufie. Cu cât eşti mai chinuit
de oameni, cu atât mai bine și mai repede te vindeci. Ai nevoie
de greutăţi, să fii umilit şi înjosit ca de aer. Adică să te lași călcat
în picioare, bătut și scuipat te face bine şi îţi vindecă inima. Şi ai
nevoie mai mult să pierzi decât să câştigi. Pierderea este un mare
dar dumnezeiesc pentru că te scapă de tine. Să te lași mereu
învins. Iubirea te salvează din orice întâmplare neplăcută. Când
cedezi te încarci cu vitalitate și alimentezi situația de viață cu o
energie care împlinește, dar când reziști pierzi energie și se
înrăutățește viața noastră. Deci noi mișcăm lucrurile din
interiorul nostru. Suntem magicieni. Întâmplările neplăcute arată
că ești egoist. Creăm realitate prin acest mecanism al umplerii și
golirii de sine, dar nu facem decât să permitem sau nu prezenței
Domnului să ne binecuvânteze viața. Noi doar mișcăm acest
piston, restul este făcut de prezența sau absența Miracolului din
noi. Când Dumnezeu, adică Miracolul nu este cu tine, începi să
mori, și te degradezi interior, dar și lumea ta urmează interiorul
tău că o umbră și devine periculoasă. Răutatea interioară este
pericolul din față. Când lucruri neplăcute îți vin din față, nu mai ai
energie sublimă, adică ai luat prea mult și ai dat prea puțin.
Comoditățile și ușorul te omoară. Trebuie repede să te auto
limitezi pe toate direcțiile de atașament. Ai nevoie să stai
nemișcat în Iubire. Numai când mergi spre puțin te vindeci. Totul
e paradoxal la Dumnezeu. Iar dacă am trăi ca o ființă divină pe
pământ, nimic rău nu ar mai veni spre noi, pentru că întotdeauna
vine ceea ce suntem noi în adânc. Când apar necazurile este
exact momentul când egoul este prea mare şi trebuie să fii
micşorat cât mai repede ca să ni se salveze viaţa. Ele vin atunci
când orgoliul sau ataşamentul ori stabilitatea, sau savoarea au
depășit pragul de suportabilitate pentru duh. Înjosirea, durerea
şi răul care ni se întâmplă sunt bune, drepte şi divine. Însă ştii
prea bine că noi căutăm siguranţa vieţii sau bunăstarea, ori
comoditățile și plăcerile mai mult decât pe Dumnezeu, care
înseamnă lipsa lor. Lipsa, adică puțin și simplu nu ne convine. Dar
143
toate bunătățile lumii ne vor ataşa și mai puternic şi aşa vom
chema singuri desprinderea forţată și suferința. Omul zice că
vrea să sufere, dar de ce vrea mai mult? Când dorești mai multe
satisfacții, este ca și când ai dori cât mai multă durere. Vrei să
mori? Dacă ai stabilitate și comodități vei chema neplăcerile ca
să-ți salveze sufletul. Când ești lipit de viață nu ai timp să te
bucuri de ea. Nu ne este milă de noi. Nu ne este milă niciodată.
Dorim cât mai multă durere, pentru că trăim în ego. Ştim prea
bine că plăcerile sunt durere. Omul simte zi de zi doar puțină
fericire și foarte multă durere și nemulțumire. De aceea este
mereu întunecat și mâhnit, ori neîmpăcat. El trăieşte într-o
continuă dorinţa de mai mult şi un sentiment perpetuu de nu
este destul și mai trebuie. Caută siguranţa, dar dă de o
nesiguranţă şi mai mare. Fuge de suferinţă, dar primeşte şi mai
multă, pentru că fericirile lumii sunt durere. De ce? Pentru că
sunt parţiale şi nu durează, se termină repede şi atunci vrei să
faci bucuria continuă, dar pentru asta lupţi, te chinuieşti și obţii
acelaşi rezultat întotdeauna, pentru că nu vrei să înţelegi, că
lumea este impermanentă şi nu poate să-ţi ofere nimic. Nimic.
Nu te satisface niciodată căci nu se referă la suflet, care este
făcut dintr-o materie înaltă. Când obții ceva ce ți-ai dorit, imediat
te plictiseşti și vrei altceva, și tot așa mereu. Vrei să liniștești
sufletul care este o energie înaltă, cu materie? Nu se potrivește.
Fragmentele lumii nu te pot bucura continuu. Energia sfântă care
întreţine viaţa o poţi lua numai de la Izvorul vieţii care este
Dumnezeu. Cauţi şi aştepţi degeaba ca lumea să-ţi dea ceva. Nu
are ce. Ea doar îți ia din viață, și nu îți dă nimic pentru suflet. Este
ca şi când ai sta la o coadă unde nu se dă nimic. Sau umbli prin
pădurea fără rost. Singura modalitate de a primi energie sfântă
este dăruirea de sine gratuită, fără așteptări și fără motiv, și
Înfrânarea sfântă. Astfel dorim mereu, înnebuniţi, tot ceea ce
poate să ne facă cel mai mare rău posibil. Aşa suntem noi –
nebuni. Dar e foarte bine aşa, înseamnă că avem nevoie de cât
mai multă durere care ne va desprinde. Suferinţa este un mare
dar divin. E eliberatoare, ne mântuiește. Totul e bine așa cum
144
este, nu trebuie schimbat nimic. Nu ştii că inversul a ceea ce-şi
zice eul, este Adevărul? Este ca şi când am căuta tot timpul,
suferinţa și moartea. Orice plăcere este durere, adică te chinuie
mai mult decât te bucură pentru că îți ia din energia sufletului, și
pe suflet îl întristează asta. Așa murim câte puțin: cine va căuta
viața o va pierde. Dar noi avem nevoie mai mult de durere decât
de Iubire, când suntem atașați, pentru că suferinţa ne va
desprinde şi ne salvează duhul. Înţelege că noi avem nevoie
întotdeauna mai mult de detaşare ca să fim fericiţi şi să ne
meargă lucrurile bine, adică de supunere necondiționată în faţa
oamenilor, să fim ca o cârpă, şi ei să poată să ne mişte unde vor.
Ei să poată să ne facă orice, și noi să nu reacționăm. Noi să nu ne
opunem, asta este adevărata fericire - golirea de sine desăvârşită,
desprinderea, retragerea. Pentru că desprinderea îți dă viață, dar
atașamentul îți ia din viață. Tot secretul stă în non reacție, adică
să nu răspunzi atunci când ești atacat, ci să cedezi întotdeauna.
Prin renunțare la tine, retragere, acceptare, dăruire, tu te golești
de eu și folosești situația de viață ca să te încarci cu energie
sublimă. De ce așa? Petru că atunci când cedezi, pistonul se duce
în jos, și permiți Miracolului să te cotropească.:)

CEL CARE NU ARE NIMIC, ARE TOT CE VREA

Un boier se plimba printr-un sat, și întâlni un țăran. Intrând în

vorbă cu el, boierul a început să se laude, cum îi era obiceiul: vezi
tu livada aceea de pe deal? Este a mea. Și pădurile din jurul
satului, le vezi? Sunt tot ale mele. Până și pământul pe care calci
este al meu. Toate de aici sunt ale mele. Dar acela? L-a întrebat
țăranul, arătând spre cer. Cerul nu este al tău. Acela este al meu,
a spus el zâmbind și a plecat mai departe liniștit. El nu avea
nimic, de aceea era cel mai bogat. Golul este totul, nu plinul. Fără
gol, nu există nimic din lumea aceasta. Întâi este golul și apoi ia
naștere această realitate care este creată, deci este planul doi.
Dar golul este Acceptare totală fără reacție. Când cedezi și

145
accepți viața așa cum vine la tine, tu te unești imediat cu divinul.
Când exprimi însușirile Lui devii una cu El.

Cea mai mare putere a omului și cheia universului este

abandonul de sine desăvârșit: în toate situațiile de viață, pe tine
să te lași, și să nu fii important, și să dăruiești mai mult binele tău
celorlalți. Aceasta este fericirea toată. De ce? Pentru că
supunerea te duce jos de tot, acolo unde este Dumnezeu, şi te
uneşte cu El. Supunerea îţi dă cea mai mare putere a vieții:
Iubirea egală pentru toate, fără diferenţe, iar când te laşi pe tine,
tu primeşti energie divină, sănătate şi viitor. Şi în supunere,
natura umană suferă, dar asta ne înalță şi ne purifică duhul. Dar
și în suferința ce vine din ego primim același rezultat, dar e mai
dureros. Prin supunere și auto înfrângere tu te încarci cu energie
sfântă din care ţi se poate împlini orice dorinţă. Golul, lipsa,
puţinul sunt de căutat, pentru că ele aduc Miracolul în viaţa ta.
Dar plinul te omoară și cheamă necazul și durerea. De ce vrem
mereu să suferim? Când cursa pistonului este jos de tot, atunci
te umpli cu puterea divină din care apoi poţi să-ţi împlineşti orice
dorinţă. Dar dacă o vei consuma pe plăceri, o vei pierde repede
și apoi te vei chinui. Când viața te îmbie cu ceva plăcut, tu ia doar
puțin și restul dă la altcineva. Astfel dai semn că viața nu este
importantă pentru tine, ci sufletul. Aceasta este ocazia prin care
te încarci cu energie sfântă, cu sănătate și viitor. Și fă mereu așa,
tot timpul. Dăruiește foarte mult și ia foarte puțin. Sunt unii care
nu pățesc nimic când reacționează, de ce? Pentru că au resurse
mari de energie sfântă și așa au de unde să piardă, să irosească,
sau dăruiesc mai mult decât iau. Dar de ce oamenii vor numai să
sufere în viaţă, şi îşi construiesc mereu azi, greutăţile de mâine?
Nu îi lasă trufia lor. Nici nu-şi închipuie că toată bogăţia lumii este
în ei, şi e pe gratis şi nu trebuie să faci niciun efort ca să o ai. Și la
ea ajungi când te eliberezi de eu. Când dai, te încarci cu Iubire,
dar când iei mai mult, o pierzi. Iubirea este cu tine dintotdeauna
în veacul vecilor. Numai că nu ştii pe ce comoară stai. Și mai
vreau să spun ceva: când te atacă cineva verbal sau oricum, tu
146
nu-i răspunde niciodată. Pentru că dacă îi răspunzi, te opui lui
Dumnezeu care este în spatele lui și îl mișcă. Omul acela vine la
tine mișcat de Domnul, ca să-ți salveze viața. Trebuie să fii scăzut
repede în modul acesta pentru că altfel nu ai făcut-o singur, și
acum te-ai umplut de eu prin plăceri, și trebuie să ți se dea
energie sfântă, repede. De aceea a ales El această soluție
neplăcută, că nu mai ai timp, ai început să mori, ești prea plin de
orgoliu. Dar când accepți tot ce îți fac ceilalți fără reacție, îl
accepți pe Domnul în viața ta. De ce nu ai face asta mereu? El
atunci vrea să vină și să te ajute, iar tu îl respingi? Prin cedare și
acceptare tu te golești de tine iar El intră în sufletul tău pe loc.
Totul e numai Iubire. Cineva vine la tine și te deranjează trimis de
Domnul, din imensa Lui Iubire și grijă față de noi. Este exact
momentul când ai nevoie să fii salvat, că a început să-ți moară
sufletul. Și tu lupți cu El? Nu e absurd? Atunci, dacă nu accepți
lecția divină, vei urca singur pe un nivel superior de presiune a
Cerului, și va fi și mai dureros. Și nu-ți va plăcea. Dar până la
urmă vei fi desprins. Lumea este doar un mijloc prin care El, te
aduce la El, prin suferință sau premiere. Boală sau necazul vin la
tine ca să te dezlege de satisfacțiile vieții care îți iau din viață, și
nici nu ai habar cât de mult rău îți faci. Ele sunt doar consecința
atașamentului, tu trebuie să te înfrânezi în toate și așa te
desprinzi, iar boală sau neplăcerile se retrag imediat, pentru că
nu mai este nevoie de ele. Dar omul încearcă să vindece efectul,
și nu cauza, și atunci se îmbolnăvește și mai rău. Omul trăiește în
niște tipare ale minții, și nu vrea să vadă realitatea. Stă chinuit în
propria cutie pe care singur și-a construit-o. Şi trebuie să
mergem spre puţin, spre locul cel mai de jos, acolo unde se
strâng apele şi Dumnezeu este, dacă vrem să ne meargă bine în
viaţă. Dar mergem dacă vrem, însă de obicei nu înţelegem nimic,
decât la suferinţă. Atunci ne restrângem, dar când ne este bine
uităm din nou şi ne umplem de eu, şi apoi nu are loc unde să
vină Miracolul. Balansăm. Şi de aceea suferim, pentru că Domnul
nu mai este cu noi. Gata, a plecat, și de aceea suferi. Prezența Lui
este Iubirea ta. Când vezi un om blând și bun, înfrânt cu inima,
147
care nu caută ale sale niciodată și cedează mai mult binele său,
în el este Dumnezeu. Iubirea lui este Iubirea divină. Lângă el să
stai. Dar pentru că Domnul să coboare la tine, tu trebuie să fii gol
de eu, ca să aibă unde să vină. Un om înfrânt total, fără nicio
stridență, bun și blând, este atâta frumusețe în el, încât... doar
să-l privești și îți este îndeajuns. Altfel egoul Îi spune mereu: nu-i
loc, nu-i loc! Atașamentul de valorile umane duce la distrugerea
structurilor fine ale câmpurilor sufletului. Agresivitatea interioară
este dovada acestei distrugeri. ,,Eu Domnul, cercetez inimile,
cunosc gândurile, îndemn la fapta bună, împart darurile, după
măsura vredniciei şi trebuinţele fiecăruia.” Când vezi pe cineva că
suferă, el este singur, fără Dumnezeu, de aceea nimic nu-i mai
merge bine în viaţă. Nu mai are energie vitală și de aceea devine
violent. Apoi el cheamă necazurile peste el ca să-l încarce cu
Iubire, pentru că suferința îți salvează viața, și te golește de eu.
Plăcerile vieții sunt durere, și dacă le cauți înnebunit, te vor
chinui la maxim. Înțelege asta. Ți se permit funcție de câtă Iubire
ai în suflet, dar dacă nu mai ai ce să irosești, ești în pericol. Când
El este cu tine, poţi fi sigur că totul va fi bine, pentru că astfel
energia divină curge prin noi ne obstrucţionată. Egoul nu știe
decât să o blocheze curgerea. Ar trebui să fugim de el ca de
dracu pentru că este diavolul din noi. Când cauți supunerea
continuă față de oameni, tu îți acorzi viață, sănătate și viitor.
Frumusețea vieții este detașarea. A-L căuta pe Dumnezeu
înseamnă: a retrage atenţia de pe lume și a nu dori nimic de la
ea, asta este a face voia Lui. Nu-ți trebuie mai mult că vei suferi.
Mai mult înseamnă DURERE. O plăcere repetată este atașament.
Un atașament este egal în fundal cu oricare atașament. Dar
pentru că plăcerea a fost repetată mult timp, a pătruns în adânc
și se va transforma într-o suferință viitoare. Când faci totul
pentru tine, pierzi energie și viață, sănătate, viitor și timp, dar
când faci orice acțiune gratuită în ajutorul celorlalți sau un
sacrificiu de sine pentru ei, atunci primești viață, și fericire. La
baza vieții este pusă Iubirea și dacă vrei să trăiești trebuie să
dăruiești. Noi suntem aici în rai, dar ne comportăm ca și când am
148
fi în iad, cu toate că totul este perfect pe pământ. Răul care vine
din față, întâi este din noi, și apoi toate sunt îngăduite de Domnul
ca să ne ajute să ne curățăm sufletul. El ne salvează viața, atunci
unde este răul? Ne plângem de durere, dar nu ne plângem de
egoism și orgoliu. Noi nu avem nevoie de ceea ce ne lipeşte de
viaţă, de comodităţi şi bunăstare ori plăceri, pentru că ne vom
ataşa de ele, şi apoi ne va fi frică să le pierdem şi vom deveni
astfel agresivi şi vom lupta ca să le apărăm. Apoi ele vor aduce
nenorocirile peste noi. Dar în sine, plăcerile, comoditățile și
fericirile simțurilor ne iau din viață și de aceea ne fac rău. Cum să
fie bine asta? Tocmai ceea ce apreciem noi cel mai mult, ne face
cel mai mare rău posibil, pentru că suntem în înşelare, suntem în
egoism, credem într-o minciună și într-un mincinos. Am numit pe
dos lucrurile: îi spunem bine exact le ceea ce ne omoară, pentru
că ne luăm după simţuri, dar ele sunt ego. Lipsa cuvintelor
răuvoitoare înseamnă să dai celorlalți și ție putere divină. De ce
nu vrei asta? Altfel devenim cumplit de răi şi fioroși. Răutatea
asta este frica de a pierde binefacerile vieții. Atunci este
momentul când va trebui să le pierzi. Când eşti rău va trebui să
pierzi cât mai mult, că altfel mori, nu mai ai energia Iubirii care
întreţine viaţa. Eşti în pericol. Ai nevoie să pierzi tot ceea ce tu
iubești cel mai mult. Atașamentul este cel mai periculos lucru pe
pământ. Totul este foarte potrivit în lumea lui Dumnezeu. Lumea
aceasta te învaţă Iubirea, şi este perfectă aşa cum este. Dacă te
duci spre ea, te va respinge, dacă te desprinzi de ea, va veni după
tine ca să te atragă şi să te piardă.:) Orice pui din lumea aceasta
mai presus decât Domnul care este desprinderea totală, vei
pierde. Noi ne facem dumnezeii noștri și ne închinăm la binele
nostru. Și așa îți amplifici lăcomia de viaţă. Când gândești răul, ție
îți faci cel mai mare rău, dar și situațiilor de viață care vin spre
tine, le scazi energetică și atunci devin agresive. Când gândești
numai binele, atunci nu poate veni din față decât lucruri
minunate, așa cum ești tu în interior. Totul în oglindă. Orice
nemulţumire repetată pătrunde în adânc şi cheamă neplăcerile
asupra noastră, fără să poţi să te opui. De vreme ce le-ai repetat,
149
vor crea un adversar. Dorinţa de plăceri este dorinţă de sex, de
ați prelungi viața. Dar plăcerile şi bucuriile simţurilor aduc
nenorociri și îți iau din viață, nu îți dau. Toate plăcerile sunt în
fundal una - sex, frică de a muri. Omul caută plăcerea pentru că îi
este frică de moarte. Plăcerile îi dau sentimentul că trăiește.
Caută stabilitate dar dă de o instabilitate și mai puternică. Dar cu
cât satisfacţia simţurilor este mai mare, cu atât mai mare este
suferinţa sufletului tău, pentru că îi consumă din viață. Plăcerea
mai mult decât e nevoie, te omoară. Și toată lumea vrea să se
omoare mai repede. Când te deranjează ceva, noi zicem că de
vină este celălalt, și nu înțelegem că de fapt ne-am umplut de eu,
și acela a fost trimis de Dumnezeu ca să ne salveze repede viața.
Când viața ți se opune înseamnă că ai prea mult orgoliu, care
vine din prea multe satisfacții și comodități. Bunăstarea
înseamnă egoism. Pentru că ție să-ți fie bine, cineva trebuie să
sufere. Fii fericit că ești scăzut într-un mod nu așa de dureros.
Dar dacă vei rezista, vei suferi și mai tare. Stai mereu desprins.
Când devenim egoişti? Când luăm prea mult şi dăruim prea
puţin. Lăcomia blochează împlinirea. Dacă ne sacrificăm prea
puţin, devenim răi și agresivi - atunci trebuie să vină nenorocirile
şi bolile pentru a ne încărca cu Dragoste. Acesta este rolul
neplăcerilor. Ne umplu cu energia vieții ca o baterie, numai
atunci când dăruim sau slujim, când suntem supuși. Iar când
luăm mai mult pentru noi, o pierdem. Să ştii că fără dăruire şi
Iubire noi nu mai avem viitor, adică satisfacțiile ne iau din viață și
din orizont. Bolile apar datorită lipsei sacrificiului de sine și al
jertfei. De la faptul că nu vrem să fim servitori și slujitori ai
oamenilor, deci ai Domnului, și nu vrem să ne supunem lor, de
aici vin toate necazurile noastre. Avem un orgoliu îngrozitor, ca
un diavol. Şi aşa pierdem energia vieţii care ne-a fost dată spre
înălțare. Ar trebui să ne mişcăm în ce direcţie ne împing oamenii,
fără să ne opunem, să fim ca nişte servitori fideli. Cea mai bună
meserie este cea de slujitor la alţii, să îi serveşti, să îi ajuţi. Dar
când conduci devii egoist, şi îţi faci viaţa un chin. Noi nu
înţelegem că oamenii sunt Dumnezeu şi că slujindu-i pe ei, pe
150
Domnul Îl slujeşti. Credinţa este slujire. Numai cel care poate să
se supună cu drag oamenilor, numai acela are credință cu
adevărat pentru că numai atunci când ești gol de eu, este
Domnul prezent în tine. Așa poți recunoaște omul lui Dumnezeu,
după puterea lui de a se supune fără condiții și de a fi ascultător
și cuminte. El dă voie vieții să fie fără să intervină. Să stea și în
cap dacă vrea, tu dăi voie. Jertfă de sine pentru interesul tuturor
este Iubirea de Dumnezeu. Noi vorbim de credinţă şi Iubire, dar
nu vrem să-i slujim pe ceilalţi. Oamenii nu doresc să-L cunoască
pe Dumnezeu, și El le arată asta prin suferințe. Când te duci spre
uman, pierzi divinul. La noi lipsește faza de vindecare a sufletului,
adică prea mult luăm decât dăm. Și dacă nu ne restrângem
singuri suntem scăzuți cu forța. Retragerea este faza de
vindecare a inimii noastre. Nu intervenii, lasă lucrurile în pace.
Atunci ele se vor rezolva singure. Intervenția ta le amână
rezolvarea. Tot ce e nevoie să faci este să lași viața în pace. Nu
lupta și nu te apăra. Și înțelege că cel de lângă tine este divinul,
cu mască, și nu poți să-l cerți. Cine ești tu să-l judeci pe
aproapele tău care este chiar Domnul? Ce înseamnă să-L iubeşti
pe Dumnezeu? Să te supui oamenilor fără să te răzvrăteşti. Ei
sunt măsura Dragostei noastre. Când ai Dragoste față de oameni
așa cum sunt ei, îți vine tot timpul să vorbești de Domnul. Dacă
absolutizez ceva, și zic că este bun, îl desconsider pe cel care nu
este așa cum vreau eu. Și atunci urăsc. Aceasta nu este Dragoste
de Dumnezeu. Când critic, mă pun pe mine mai presus. Și caut
dreptatea mea, apoi lupt și mă apăr, dar așa cad din rai, pe loc.
Eram în liniște și deodată nu mai sunt. Oamenii focalizează de
obicei pe diferențe și nu pe ceea ce este comun, pe ceea ce
unește. Și așa se mânie și nu mai pot Iubi. Trebuie să stai
nemișcat în pace și Iubire. Aceea este cea mai mare
binecuvântare. Dar tot ce se întâmplă este bun, drept și divin.

ÎNŢELEPŢII DIN BUCEGI

151
Într-un an am urcat în Bucegi cu o familie. Se coboară o pantă
acoperită cu iarbă, stânci şi eu am cam rămas în urmă, când la un
moment dat uit de mine şi mă trezesc brusc într-o peşteră.
Înaintez în ea, trec de o fiinţă care o păzește, fără formă, eterică,
de lumină, care nu îmi face nimic, dar foarte atentă la tot şi apoi
ajung într-o sală mică, unde la o masă rotundă de piatră erau
nişte bătrâni, 6 la număr, cu păr lung, alb şi cu bărbi lungi albe,
îmbracaţi într-o pânză de în alb, gros, legaţi la mijloc cu o sfoară,
care aveau pe masă o carte mare. Şi tot şuşoteau între ei. Când
m-au văzut, s-au oprit şi aşteptau, zâmbind pe sub mustaţă, să
vadă ce vreau. Pe conturul cărţii care era închisă curgea o lumină
ireală, alb strălucitoare. M-am dus încet în spatele lor şi m-am
întins curios să deschid cartea. M-au lăsat, s-au înclinat puţin la o
parte, lateral şi nu au zis: ce cauţi tu aici? Îmi urmăreau doar
mişcările, în tăcere, foarte liniştiţi şi senini, de parcă mă aşteptau
și zâmbeau, cu ochii vii şi foarte curioși ce o să fac. Coperta cărții
avea incrustaţii într-un metal alb, probabil argint şi pietre semi
preţioase, dar și os. Când am deschis-o, a ieşit o lumină orbitoare
din ea, strălucitoare, cu steluţe argintii calde, magică, şi m-a lovit
în faţă ca un abur. Am pus palmele la ochi. M-a inundat brusc o
căldură plăcută şi o stare de fericire fără margini şi nu am mai
văzut nimic. Mi-am pierdut cunoştinţa şi nu am mai ştiut de
mine. Am călătorit prin cine ştie ce lumi şi universuri, printr-un
spaţiu de puncte aurii de încântare. Nu ştiu cât am stat în starea
aceea. Pe loc am uitat de mine total. Îmi amintesc doar când am
închis ochii şi mi-am pus mâinile pe față repede şi, după un
timp... dar nu ştiu cât a însemnat asta, m-am trezit pe panta de
munte pe care eram, tot cu mâinile la ochi. Eram tulburat,
respiram repede și eram uimit de întâmplare, dar îmi aminteam
tot. Am căutat cu privirea peştera aceea şi nu am văzut nimic. Cu
greu puteam să îmi liniştesc pieptul, pumnişorii îmi băteau din
interior. Pieptul îmi tresălta ritmic şi nu reuşeam să mă liniştesc
deloc. Suflam greu. Nu mai aveam forţă să merg, nu mă mai
ţineau picioarele. Mă împleticeam. Eram ca beat, ameţit.
Rămăsesem mult în urmă şi eram strigat. M-am aşezat pe o
152
piatră un pic, să mă liniştesc. Dar a trebuit să plec aşa cum eram.
Şi peştera asta este acolo. Dar nu se poate intra în ea decât ca
duh. Dacă eşti detaşat de conştiinţă. Mai este și uriașul acela de
pază. Complicat. S-a întâmplat să fiu furat şi atras în acel loc
misterios. Numai aşa poţi intra, cred. Nu prin voinţă proprie. Asta
este o primă barieră. Dar am avut sentimentul că acei înțelepți
erau apărătorii acestor teritorii, și rolul lor era să diminueze
energiile negative și să ne ajute să trecem peste situații dificile. Ei
există continuu, acolo, în nemurire și ne susțin.

Atașamentul mi se pare cea mai mare problemă a noastră. Ne

atașăm foarte ușor și apoi pornesc neplăcerile ca să ne
desprindă. Atașamentul de uman este o dependență de lucruri și
oameni, cum este alcoolul sau drogurile. Atașamentul de
plăcerile și satisfacțiile vieții este un drog. Oamenii zic: eu când
mă mai bucur? Dar bucuriile lumii sunt pentru trup și spirit, dar
sufletul care este primordial cui îl lași? Bucuria simțurilor este
pierdere de suflet, moartea sufletului. Bagi mâneca hainei mereu
în ciorbă? Bucuriile lumii nu se referă la suflet, și nu ajută la
nimic. Decât la o prindere și mai mare de exterior. Problema este
că toate acestea îți consumă energia sublimă și dacă nu ai
suficientă energie, adică dăruire de sine, Iubire, ele devin pricină
de suferință, de cădere, că asta este căderea din rai: am pus
atracțiile lumii mai presus decât lipsa lor care este Dumnezeu.
Asta este idolatrie. Ce iubești tu din lumea aceasta și pui pe
primul plan este idolatrie și te opui Domnului. De aceea îți
distruge toate lucrurile de care te lipești. Fără Iubirea sfântă,
atașamentele acestea ne destramă. Să nu ai alți dumnezei în
afară de Mine. A-L cunoaște pe Dumnezeu și a-L Iubi este
eliberare de tot ceea ce ți-a creat dependență. Descătușare,
Desprindere, Des pătimire, Destrămare a egoului. Dependența
ucide relația cu Domnul, deci ne omoară duhul pentru că ia viață
din sufletul nostru ca să se mențină continuitatea lucrurilor de
care suntem atașați, dar dacă nu mai stăm agățați de ele, nu se
mai consumă energie sfântă. Fericirile lumii ne mănâncă din viața
153
sufletului. Lumea se hrănește din sufletul nostru. Pentru ea ca să
existe este vital ca să ne atragă continuu atenția, să ne prindă cu
tot felul de fericiri pentru simțuri. Atașamentul acesta este chiar
păcatul fundamental care ne desparte de Creator, și îi ia locul.
Raiul este lipsa completă a egoului. Și te uiți la tine ce faci. Și știi
unde vei ajunge dincolo. Așezăm lumea în locul Lui și asta nu se
poate pentru că înseamnă că ne tăiem alimentarea cu energie de
la divin, și așa începem să murim. Dar chiar asta facem. Acesta
este păcatul: înlocuirea Lui cu orice altceva. Deci ne facem
dumnezeii noștri. Căutarea lui Dumnezeu înseamnă să faci liniște
și gol în viața ta, pentru ca El să poată veni la tine și să ți se arate.
Să poți să-L descoperi. Și descoperindu-L astfel în golul acela, tu
poți să-L alegi liber, pentru că îți place, că este bun. Este un
Domn. Acolo în locul acela, jos de tot, desconsiderat de toți,
numai acolo Îl poți întâlnii pe Stăpânul universului. Numai acolo
Îl simți cu toată ființa ta pentru că ești de același fel ca și El, ai
aceleași însușiri. Numai prin lepădare de sine Îl cunoști pe
Dumnezeu, infinit de bun și blând. Iubirea ta de acum, este ziua
frumoasă de mâine. De ce păcătuim și de ce ne atrage lumea, de
ce ne ducem spre ea, înnebuniţi? Din ne Iubire. Când
recunoaștem că nu putem face nimic fără El, atunci noi ne lăsăm
pe noi și astfel El poate veni, și poate acționa. Lumea este prea
importantă pentru noi. Nu ne încalcă niciodată liberul arbitru,
doar ne flutură așa în față ce s-ar putea întâmpla dacă mergem
după voia noastră. Și vom simți asta pe propria piele. Atâta timp
cât nu recunoaștem că nu putem nimic fără El, atunci Domnul nu
este cu noi, și de aceea suntem singuri și suferim. Astfel tot ce
facem din voința noastră nu va ieși bine niciodată. Noi nu putem
reuși decât dacă El este cu noi. Cum știi că Dumnezeu este cu
tine? Când ești înfrânt cu inima și umil, și fără dorințe de mai
mult. Dar dacă nu Îi dăm voie să ne ajute, El nu se bagă. Atunci
știi sigur că vei suferi. La căderea din rai ne-am despărțit de El,
adică l-am înlocuit cu lumea. Asta face ca lumea să aibă putere
asupra noastră, că îi acordăm toată atenția și interesul. Acesta
este păcatul: despărțirea de El. El este Sursa vieții, și noi căutăm
154
viață acolo unde ea nu este. Dar despărțirea de El este o moarte
spirituală. Când noi Îi dăm puterea Lui, atunci Îi dăm voie să vină
în viața noastră și să o binecuvânteze. Dar dacă nu ne lăsăm pe
noi, nu avem cum să ne fie bine în viață. Fără El vom întâmpina
numai greutăți și neplăceri. El vrea să ne deschidem pe interior,
și urmărește continuu trăirile noastre interioare, pentru că acolo
este problema. În interior. Și atunci când noi cedăm grijile
noastre, Lui, atunci El ne dă soluția, care este El. Prezența Sa
peste tot și în toate. Noi privim numai prin ochii noștri despărțiți
de El. Dar lipsa Domnului este durere, este chin și supărare,
nemulțumiri. Dar întâlnirea cu El este împlinire de sine, liniștire,
lipsă de griji. Când El este cu tine, totul se rezolvă de la sine fără
tine, în modul cel mai potrivit posibil. Și de unde să ne vină
această putere, că de obicei nu vrem? Îți trimite înainte un
Mesager, că El ne știe dinainte gândurile. Știe că nici nu vrem,
nici nu putem. Chiar înțelegerea că suntem limitați vine tot de la
El, că noi nu L-am vrea oricum. Tot El ne caută. Și descoperind că
noi nu Îl vrem, atunci conștientizăm că nu Îl vrem, și acesta este
primul pas: recunoașterea că nu Îl vrem și fugim tot timpul de El.
Fugim de bucuria adevărată și de împlinirea noastră, fugim ca
niște nebuni. Noi nu îl vrem pe Dumnezeu? Nu. Tot ce ți se
întâmplă este lucrarea Lui ca să descoperi că nimic bun nu poți să
faci fără El. Și atunci Îi zici: Doamne, nu vezi că eu nu te vreau?
Atunci Îl rogi: Doamne dă-mi puterea și înțelegerea ca să te
cunosc. Așa izbucnește rugăciunea din inimă, când îți dai seamă
că ești total neputincios, și nu poți împlini nimic singur, fără El.
Trebuie să te sacrifici pe tine, să aduci o jertfă din tine, ca să-L
cunoști pe El ca Domn al inimii tale. Și atunci ai să înțelegi cum
chiar acea jertfă a ta este El. Dar dacă nu ne sacrificăm cu
bucurie pentru ceilalți, nu avem cum să-L cunoaștem niciodată!
Sacrificiul de sine este prezența Lui. Dar atunci riscăm totul,
pentru că necunoașterea Domnului este iadul. Dacă nu cunoști
aici pe pământ, printre oameni, cât de bun și îngăduitor este El,
nu vei atinge raiul. Asta e miza și e imens de importantă. Dacă
am știi. De aici începe totul: de la a sta de vorbă direct cu El,
155
sincer și deschis. Dacă ești rău, vei pierde. Răutatea se opune
Iubirii și de aceea va fi distrusă. Te duci la o cafea cu Dumnezeu și
Îi spui: Doamne învață-mă să mă rog. Și el îți va zice: singurul
lucru pe care Îl vreau de la tine este să MĂ LAȘI să Mă descopăr
ție, în viața ta. În modul acesta, tot ce vine spre tine, este El. Și
astfel, prin abandonul desăvârșit de sine începe o comunicare cu
Ființa divină. Când tu te retragi, atunci Îi dai Lui prilej să
intervină. Nu trebuie nimic altceva să faci decât să te retragi.
Doar renunță la eu, în toate momentele. Și așa imediat vine la
tine, numai lasă-te odată. Înțelege că ești neputincios și nu poți
realiza nimic singur, fără El. Ai nevoie de prezența Lui ca de aer.
Altfel lucrurile nu vor merge bine. O iau razna. Deci dacă vei vrea
să faci totul din voința ta, vei întâmpina numai greutăți, și nu vei
împlini nimic, pentru că acolo este un eu care va ridica un
adversar. Mereu trebuie să urmărești în tot ce faci, să nu ai un
ego. Să faci lucrurile pentru că ești dus în ele, nu pentru că vrei
tu. Și atunci El îți zice: vezi că nu mă cunoști? Lasă-mă te rog să
Mi te arăt, ca să poți să Mă descoperi! De ce suferim? Suferința
este ocazia de a-L cunoaşte. De ce? Pentru că firea pământească
Îl respinge pe Dumnezeu, și se luptă împotriva Lui. Și este o luptă
pe viață și pe moarte. Pentru că retragerea atenției de pe lume,
este dispariția ei real. Firea pământească vrea moartea sufletului
nostru și face totul pentru asta. Fericirile simțurilor mai mult
decât ai nevoie, îți iau din viață. Dar această luptă care se duce în
noi se vede și în afară. Domnul face totul pentru tine. Da, face
totul pentru noi. El nu vrea, și nici nu se poate că pe tronul Lui să
punem fericirile lumii, că asta facem atunci când punem materia
mai presus decât sufletul. Dar nu se potrivește. El este de altă
natură, de alt fel, este o materie Magică, la fel ca duhul nostru,
divin. Numai la El afli alinare. Când tu uiți de tine, numai El este
prezent peste tot. DAR UITĂ ODATĂ DE TINE. Nu te mai preocupa
de interesul tău personal și atunci El va prelua conducerea vieții
tale, și ea vă devenii... așa de Minunată! De ce fug de El? Pentru
că nu Îl cunoști și îți este frică să lași lumea. Dar asta nu ar
însemna decât că nu mai alergi atât de mult după ea. Să fii mai
156
relaxat, să înțelegi că este doar un joc, și să nu îl iei chiar așa de
în serios. Să fii într-un fel neglijent, neatent, ignorant,
dezinteresat de lucrurile lumii. Singurul lucru pe care îl avem de
făcut este să-L lăsăm pe Dumnezeu să ni se facă cunoscut. Și asta
înseamnă să îți faci timp pentru El, adică să faci ceva pentru
sufletul tău. Și aici nu știm noi ce este sufletul: orice acțiune
gratuită în ajutorul celorlalți este sufletul. Deci noi avem nevoie
ca să putem trăi să dăruim mai mult decât primim, în fiecare zi, și
atunci știu că ziua de mâine va fi minunată. Dar dacă nu fac asta,
știi că nu va fi Minunată. Trebuie să faci totul ca să te pierzi pe
tine, să nu te vezi, numai celălalt este cel mai important, tu nu
ești important deloc. Să poți să stai în genunchi în fața celui care
te umilește. Dar nici măcar asta nu putem. De ce? Pentru că
suntem niște vii morți. Oscilăm în jurul liniei roșii subțiri și
suntem în pericol continuu. Să-L lași pe Dumnezeu să fie cu tine,
să-I închini timpul tău, Lui. Nu-ți aroga nimic, că nimic nu e al tău.
Să lași oamenii în pace, că El i-a creat, să lași tot ce înseamnă
viață, că de la El este, să fii neatent la ea, neinteresat de jocul
vieții și al morții. Și lăsându-le Lui pe toate, te unești cu El, intri în
sfera Lui. Atunci vezi viața altfel. Asta înseamnă a cunoaște că El
este Domn. Prin simplul abandon de sine. Dar nici asta nu
putem. Și ne împotrivim. Firea noastră pământească dorește
întotdeauna să câștige, să ia, să fie prima, să aibă, să posede, să
fie mai mare, să ajungă mai sus. Înțelegi? Și să conducă. Dar
această Lăcomie de viață este... diavolul. Adică cel care se opune
Iubirii. Și care ar fi soluția ca să ne apropriem de El? Soluția este
El. Când înțelegem că numai El ne rezolvă toate problemele, și
astfel am atins abandonul de sine în toate situațiile de viață,
atunci numai El este în noi. Noi nu mai existăm, numai El este.
Adică punem renunțarea la viață mai presus decât viața, și Îl
întrebi: am auzit că Tu exiști, spune-mi ce să fac, cum să fac,
spune-mi cum să mă predau Ție! Doar recunoaște că totul vine
de la El. Atât trebuie să faci. Moartea spirituală este absența lui
Dumnezeu. Lipsa Lui și a Iubirii din viața noastră este păcatul.
Vrei să te naști din nou? Când te naști, nu te întreabă nimeni
157
dacă vrei. De aia El se numește Domn, vine și te întreabă: vrei să
te naști din nou? Și atunci mi-am dat seama de ce se cheamă
Domn. Când înțelegi că totul vine de la El, nu mai ai ce să
comentezi. Atunci nu mai există rău și vinovați în lume. Și ești
liber de tine însuți. Așa înțelegi că nimic nu este cu adevărat al
tău. Totul este al Lui: și corpul tău, și sufletul tău, și tot universul
este al Lui. Nimic nu-ți aparține ție. Atunci, ce griji să-ți faci, când
totul este numai în puterea Lui? Dar cel care afirmă
primordialitatea lumii exterioare, a devenit un diavol. De ce
există răul pe lume? Ce rol are el? De ce facem noi răul? Răul
vine din ruperea legăturii cu Sursa vieții, pentru că ne credem
rupți de divin, ne credem diferiți. Vine din lipsă de onestitate,
loialitate și sinceritate, și dragoste față de aproapele tău.
Doamne, eu sunt pierdut fără de Tine, de ne salvat! Când
recunoști cât de mic ești și de neînsemnat ca eu, atunci Îl
descoperi pe El. Dumnezeu este salvarea ta. Când înțelegi de
unde te-a salvat, atunci inima ta se topește de dragul Lui, și
aceasta este adevărata pocăință. Din dragoste. Vorbesc foarte
serios. Spune-i: Doamne, vreau să te cunosc, am auzit că Tu ești
Dragoste, eu nu știu cum este cu Dragostea asta, dar vreau să te
cunosc! Și atunci când va veni Dragostea cerului peste tine, inima
ta se va topi pe loc, și tot răul se va duce - nu există o fericire mai
mare decât prezenţa Lui. Oamenii nu înțeleg că Dumnezeu nu
intervine decât când este lăsat. Tot ce vreți să vă facă vouă
oamenii, faceţi-le și voi lor. Asta este porunca divină sfântă, adică
nu se discută. Așa trebuie să facem, ca să ne fie bine în viață. Dar
cine face așa? Și El nu poate să intervină dacă nu este lăsat.
Necunoașterea de Dumnezeu duce la războaie, la violență, la
asprime și ură. Pentru că El este Dragoste, El nu vine la tine ca un
taifun, ci ca o mângâiere. Dar nu poți să-L afli pe Domnul, dacă
nu te lași pe tine în toate. Când ți-e sete vine cu un pahar cu apă,
când nu ai cu ce să te încalți vine cu o pereche de pantofi, când
nu ai unde să stai vine și te invită la un adăpost. Dumnezeu
lucrează prin oameni. Numai să ai ochi să-L vezi peste tot. Când
spui că nu ai nevoie de El, nu intră în viața ta. Și nu te ajută. Când
158
nu Îi acorzi toată atenția Lui, nu va veni la tine. Îți respectă
alegerea pentru că este un Domn. El știe că până la urmă tot la El
ajungi, dar nu este indiferent cum. Și ce înseamnă să-I acorzi Lui
toată atenția? Să te lași pe tine! De aceea este Domn, El nu intră
în viața nimănui, nu dă buzna în viața nimănui, El doar ajută
numai când este lăsat, intervine când este chemat, El răspunde
când te închini la El. ,,Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat, dar pentru
că spuneţi că vedeți, păcatul vostru rămâne.” Este lupta între
firea pământească și firea divină care vrea să-ți deschidă orchi ca
să vezi Miracolul peste tot. De ce nu vrei să-L vezi? De ce ți-ai
întors fața de la El? Ești cel mai tare când ești cel mai slab. De ce
nu poți să înțelegi? Când pui viața sau fericirile lumii mai presus
de Dumnezeu, începi să mori, pentru că te îndepărtezi de El.
Când te atașezi de viață ataci viața, pentru că ți-e frică să o pierzi
și astfel devii violent, dar așa o pierzi mai repede. Când te superi
și îl ataci pe aproapele tău, tu pierzi viață și începi să mori. Când
te abandonezi definitiv, Dumnezeu vine imediat la tine, pe loc.
Nu e nevoie de nimic altceva.

PRIVEŞTE CERUL
(Înainte de a face orice, ar trebui să ne uităm în sus)

Un om s-a dus într-o zi la câmp ca să fure porumb. A luat cu el şi

pe unul din copii săi ca să-i spună dacă vine cineva. Înainte de a
intra în lanul cu porumb, s-a uitat în toate direcţiile ca să se
asigure că nu este văzut. Şi-a lăsat copilul de pază şi a vrut să
intre în lan. Atunci fiul său i-a strigat: ai uitat să te uiţi în sus,
tată! Ruşinat de cuvintele copilului, tatăl şi-a dat seama că totuşi
este Cineva acolo sus care ne priveşte şi ne vede tot timpul.
Atunci, omul a renunţat, şi a plecat spre casă, părându-i rău de
gândul său. Înainte de a face orice, ar trebui să ne uităm în sus.
Iubirea te înconjoară şi te priveşte de peste tot. Îţi dai seama? El
parcă ne zice mereu: Te văd! Te văd! Domnul este tot timpul
atent la viața noastră. Și uneori intervine prin oameni. Noi nu
suntem tot timpul în El că asta ar însemna să stai desprins. Să te
159
folosești de situațiile de viață ca să te retragi. Când te
concentrezi pe părți se accelerează timpul, când îți retragi atenția
de pe ele și nu le mai iei în seamă, timpul încetinește. Pentru că
timpul este împărțire în bine și rău. Părți.

Trebuie să menții o distanță față de viață, să nu o cauți mereu, să

nu mai alergi după mai multă viață. Mai mult să nu faci decât să
faci ceva pentru tine. Neglijează-te, nu luptă pentru tine, dar fă
totul pentru ceilalți pentru că ei sunt sufletul tău divin. Și când
lași acest spațiu față de viață, Dumnezeu are loc unde să vină la
tine. Mereu trebuie să te desprinzi, nu să te duci spre ea și să te
agăți, pentru că viața îți consumă energia sufletului. Nu te
preocupa prea mult de ea, nu te îngriji exagerat de tare de toate.
Mai lasă lucrurile în pace să treacă pe lângă tine, nu mai fii atât
de interesat de ea, nu dori să câștigi niciodată, nu e nevoie să fii
perfect, sau să reuşeşti întotdeauna, ai nevoie să mai și greșești.
Din contră, ai nevoie ca lucrurile să nu-ți meargă bine tot timpul.
Chiar avem nevoie mai mult să pierdem decât să învingem. Lipsa
este mai binefăcătoare decât plinul, puținul este mai bun decât
mai mult. Ai nevoie să-ţi dai voie să greșești și să fii mereu un
pierzător. De ce? Pentru că orice acțiune în care tu pierzi este o
purificare puternică a sufletului. Pierderea îți dă viață. Câștigul îți
întărește egoul, și îți ia din viață. ,,Dacă mâine ai ştii că vei muri,
ţi-ar mai păsa de dorinţele tale? Fii azi, ca atunci. Ce folos să
cunoşti ceva care nu rămâne la fel niciodată, pentru ca şi ea
trece? Oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, și să
Mă urmeze. Cine nu se leapădă de sine şi nu se preda cu totul
Mie, nu poate să-mi fie ucenic. Nimeni nu poate sluji la doi
domni.” Stai mai curând la o distanță de toate. Dar dacă vrei să
câștigi, îți va fi luată liniștea. Cauzele nu le găsești în lumea
aceasta, ci ele sunt un raport față de Dumnezeu. În clipa în care
renunți la tine pentru celălalt, înseamnă că Îl pui pe Domnul mai
presus decât viața ta. Boala e necesară pentru curățarea
sufletului nostru, dacă noi nu ne îndepărtăm singuri de viață, ni
se poate lua. A merge spre Domnul, este a nu merge spre lume.
160
Stai desprins, și nu o băga niciodată la inimă. Nu o lua mereu în
seamă. Fii neatent la ea când se poate. Doar privește și nu
comenta nimic. Nu intra în problemele ei, stai mai curând
desprins. Ea este creată, e planul doi, las-o acolo, și nu-i acorda
toată atenția ta. Nu este așa de importantă după cum crezi tu.
Sufletul este cel mai important, pentru că fără el, trupul nu
există. Suferința este mântuitoare. Să nu acuzi pe nimeni. Când
te concentrezi pe viață, îl pierzi pe Dumnezeu. Lumea este ca o
plită încinsă, dacă te apropii prea mult de ea, te va arde. Până nu
te desprinzi de atracțiile ei, și nu mai vezi niciun rău și niciun
vinovat, și îi ierți pe toți, nu te poți vindeca. Ca să te vindeci
trebuie să fii liber de eu. Boala este îndepărtare de Domnul.
Trebuie să ajungi în starea în care să nu poți reacționa, orice ar fi.
Doar renunță la interesul tău, în toate situațiile de viață. Când Îi
faci loc în viața ta, când te îndepărtezi continuu de lume, atunci
Domnul vine imediat la tine, și îți va îndeplini orice dorință. Doar
fă-I loc. Numai că nu știu dacă vei mai avea vreo dorință,
atunci.:)) Trebuie să dai jos lumea de pe tronul lui Dumnezeu, ca
să ți se schimbe viața, real. Supărarea ținută mult timp la inimă
se transformă în adversarul care va veni peste tine mâine. Noi
creăm monștri care apoi ne fac rău. Tot răul din lume este din
noi. El vine din faptul că punem trupul și viața mai presus decât
Dumnezeu care este renunțare la sine desăvârșită. Dacă înțelegi
asta nu mai poți învinovăți pe nimeni, și nu mai există supărare
sau ură. Supărarea este un atac asupra vieții și dorința de a o
ucide. Dar e și dorința noastră de a muri. Când te superi vrei să
omori și să mori tu. Dar toate lucrurile pe care le-ai gândit sau le-
ai făcut, te întâlnești cu ele, după moarte, și vin la tine înapoi,
amplificat, în iadul de sub Cer, și nu ai unde să fugi de propria ta
conștiință care te face astfel să suferi ceea ce le-ai făcut tu altora,
amplificat. Vindecarea este desprinderea. Vindecarea este a Iubi.
Că în boală se îmbolnăvește de fapt sufletul. Și sufletul se
vindecă prin restrângere. Lasă viața în pace să fie cum vrea ea, și
atunci vei fi liber de eu, pentru că tu te identifici cu trupul și cu
viața. Dar tu ești sufletul divin. Am avut o experiență odată, când
161
am intrat în interiorul corpului meu, și am văzut că eram doar un
fum galben strălucitor, conștient de sine, dar nu am observat
niciun organ, doar un înveliș subțire. Atunci, ce vindecă
medicina, când noi suntem 97% suflet? Boala este îmbolnăvirea
sufletului, nu a trupului, pentru că dacă sufletul pleacă, corpul îl
urmează ca o UMBRĂ și nicio medicină nu te mai poate salva. Nu
lumea este rea, ci atașamentul nostru ne duce la pierzare. Noi
am pus lumea în locul lui Dumnezeu. Atât. Să n-ai așteptări de la
viață. Când mergi spre mai mult, nu Îl vrei pe Dumnezeu, și I te
opui, și de aceea vei suferi. El este în direcție inversă, spre puțin.
O informație pentru a fi înțeleasă ușor trebuie să facă imagine.
Să vezi ce face. Atunci te va influența puternic. Totul se reduce la
un piston, sau la un pahar când plin, când gol. Când mergi spre
mai mult îl vrei pe diavol. Vrei să suferi și mai tare. Dar Domnul e
în direcție opusă, spre puțin, jos de tot, acolo unde se strâng
apele. Ce ți se întâmplă îți trebuie, te susține sau te scade ca
Pavlov, te învață Iubirea fără răspuns. Toate sunt lecții de Iubire,
și singura soluție este să Renunți la tine în toate, și să dăruiești
mai mult binele tău, celorlalți și să scazi importanța trupului. Noi
facem totul pentru trup, deci iubim materia, dar nu sufletul care
ar însemna să facem acțiuni gratuite fără vreun interes personal.
Te unești cu divinul numai când Nu cauți interesul tău. Atunci
reușești în toate pentru că Domnul va fi cu tine. Când căutăm
numai interesul propriu, noi pierdem continuu energie vitală.
Prin acel interes particular se scurge afară energia vieții din noi,
la fel ca atunci când judecăm sau învinovățim. Dar dacă iubești
materia, suferi. Numai când te lași pe tine, Dumnezeu este cel
mai important. Aceasta înseamnă Iubirea de Dumnezeu,
renunțarea la tine în toate, predarea de sine. Îți predai viața
oamenilor, și ești un slujitor al lor, de abia atunci predai puterea
lui Dumnezeu, când o predai oamenilor. Când ești supus și faci
Ascultare. Înțelegi? Numai când te lași pe tine și nu mai contezi,
atunci Domnul este cel mai important, și tu te eliberezi de eu.
Când dai puterea ta oamenilor și te lași condus de ei, te lași
condus de Dumnezeu. Este exact cum nu ne place. Aceasta este
162
credința adevărată. Credința este împotrivire la voia ta. Acesta
este a face voia Domnului. Fă totul pentru celălalt și pe tine te
lasă, și nu te lua în seamă, pentru că sufletul divin din acela ești
tu, și făcând totul pentru el, sufletului tău îi faci cel mai mare
bine. Nu te mai gândi la interesele trupului, raportează totul la
sufletul care nu caută niciodată ale sale. Corpul poate trăi cu
foarte puțin că așa a fost făcut. Fii fericit când cineva nu te ajută
și nu te răsplăteşte, acela este un ajutor divin imens, nu când îți
dă, ci când nu îți dă nimic e bine. Nu e nevoie să primești nici
măcar atenție, pentru că tu ai venit aici ca să dăruiești multă
Iubire, nu ca să primești. Nu ai nevoie să primești nimic, lumea și
oamenii există ca să le dăruiești tu din imensa ta Dragoste divină.
Când cineva îți face un rău îți ajută sufletul să se purifice. Unde e
răul atunci? Dacă nu te-ai auto înjosit singur, ești scăzut cu forța.
Dacă Dumnezeu ți-ar da ce vrei și ți-ar îndeplini dorințele, ți-ar
întări egoul și El nu vrea să suferi, că te vei atașa, nu știi să te
oprești. Dacă ceva nu îți dă este pentru că te-ai atașat. Tot ce iei
este ego, iar tot ce dăruiești este Iubire. Ca să trăiești trebuie să
dai mai mult decât primești. Dar nu-ți convine. Noi vrem viață,
dar o pierdem, ar trebui să nu o căutăm înnebuniţi și atunci o
câștigăm. Dăruiești, te micșorezi și tu nu mai contezi, apoi
izbucnește în tine bucuria prezenței Domnului, și odată cu ea îți
vine tot timpul să mulțumești și să fii recunoscător pentru
această viață minunată. Aceasta este adevărata Bucurie care
durează și nu se termină niciodată: prezența Lui, dar NU O VREA
NIMENI pentru că nimeni nu vrea să se lepede de sine. Golul este
cea mai mare comoară din noi. El este prezența Domnului. Când
ești gol de tine însuți poți orice să împlinești. Oamenii te ajută ca
să te micșorezi și orice ți-ar face ei, totul este bun drept și divin și
ai nevoie. Nimic nu vine la tine fără un rost pentru suflet. Toate
sunt lecții pentru suflet. Trăiești într-o fericire continuă, dar nu
știi, pentru că te raportezi la interesele trupului care se opun
sufletului. Dacă nu iei în seamă ce-ți zice eul, atunci trăiești la
nivelul ființei sublime care ești și totul va fi bun și vei reuși în
toate. Când nu cauți interesul propriu, ci numai pe al celorlalți,
163
împlineşti tot ce îți propui, pentru că ceilalți sunt Dumnezeu. Și
când tu ești cu El, vei avea succes în toate. Greșeala noastră
fundamentală este faptul că noi credem că suntem numai trup, și
nici nu știm că suntem de fapt suflet care a luat o haină de carne.
Până când un om nu devine ca un copil, nu intră în Împărăţia
cerurilor. Oamenii sunt trimișii Domnului. Nu gândi niciodată în
interes propriu, și nu umbla niciodată după el, că vei suferi. Te
opui interesului celorlalți și cu ei este Dumnezeu. Gândește
numai în interesul tuturor și atunci toate acțiunile tale vor fi
absolut dezinteresate și vei reuși în toate, iar dacă nu ai eu, nu
vei avea împotrivire din partea vieții. Și asta este o mare fericire.
Când lucrurile nu merg bine, înseamnă că este un eu acolo care
vrea să câștige. Renunță la dorințe și la câștig imediat, că te opui
Domnului și vei suferi. Realizarea vine de la divin, atunci când
vrei numai ceea ce vrea El. Iar El este ceilalți. Reușești numai
când vrei totul pentru ei. Pentru că sufletul lor este sufletul tău.
Ca să câștigi trebuie să nu vrei să câștigi pentru tine și să nu
urmărești avantajul tău propriu niciodată, ci numai binele
celorlalți. Viața este construită pe Iubire, și apără interesul
tuturor, dar se împotrivește interesului tău particular, și nu poți
să i te împotrivești că te va distruge. De aceea când cauți numai
binele tău, vei suferi întotdeauna, adică ceva ți se va opune exact
în locul și în momentul în care ai avea cea mai mare nevoie de
ajutor. Când te simți neajutorat, ești mâhnit, trist, nemulțumit,
supărat, tu de fapt te-ai opus binelui celuilalt. Îți dai seama? Iar
dacă nu ai ajutorul nelimitat al Domnului, ești în pericol oricând.
Tu trebuie să-l pui pe celălalt mai presus de tine, cum fac
japonezii. Pentru un japonez ceilalți sunt mai importanți, decât el
și familia sa. Face totul pentru grup, și pe el se neglijează sau nu
se ia în seamă. Oamenii sunt pentru tine, ca să te ajute să
evoluezi, și să-ți curețe inima. Nimeni nu vrea să te omoare. Ei
sunt spălătorii sufletului tău, au grijă de el în mod perfect.
Oamenii sunt sanitarii inimii tale. Știu perfect ce să facă ca să te
deranjeze cât mai tare. Medicii sufletului tău, sunt medicamente
divine pentru suflet. Refuzi pe medicul divin, pe trimisul
164
Domnului? Și extrag Iubirea din tine, știu asta foarte bine să facă.
Știu să te deranjeze sau să te umilească, se pricep foarte bine să
te înjosească și să te calce în picioare, sau să te batjocorească,
dar toți sunt mișcați de Dumnezeu și nu ai pe cine să te superi,
pentru că sufletul lor este chiar Divinul. Și el ne vindecă prin
oameni. Ei nu sunt de vină niciodată, doar Domnul vrea din
imensa Lui Dragoste pentru noi, să ne curețe sufletul, și face asta
prin oameni, în mod perfect și continuu. Nu avem unde să fugim.
Nu e nevoie să te zbați pentru nimic, și atunci toate dorințele
tale ți se vor împlini. Numai când ești fără tine, reușești în toate.
A-i iubi pe oameni înseamnă a-L imita pe Dumnezeu. Numai cel
ce-și iubește aproapele și face totul pentru el, Îl iubește pe
Dumnezeu. Bucuria adevărată este a Iubi necondiționat. Dar cine
vrea să se bucure cu adevărat? Sufletul nostru este făcut pentru
o Iubire fără capăt. Suferința te înalță pe când plăcerea
simțurilor, te coboară în iad. E o mare putere să nu cauți lumea
cu atracțiile ei. Dacă vrei să te bucuri cu adevărat, nu căuta
savoarea vieții, pentru că aceasta este suferință. De ce? Pentru
că îți ia din viața sufletului. Și te vei mâhni și apoi devii agresiv.
Omul violent a luat prea multe plăceri, și acum îi moare sufletul.
Prin răutate el ia energie de la ceilalți. Când aceștia reacționează,
cedează energie. Dar dacă nu te aperi, nu poate să-ți ia viață. Îți
ia numai dacă reușește să te supere. După o bucurie a
instinctelor, urmează o tristețe iremediabilă. Nu e nevoie să faci
totul pentru viață, pentru că este planul doi, ci totul pentru suflet
care este primordial. Viața este doar o haină a sufletului. Ce
înseamnă să faci totul pentru suflet? Să nu faci nimic pentru tine,
ci totul pentru ceilalți. Slujindu-i pe ei, Îl slujești pe Dumnezeu.

CÂT TIMP REZIŞTI ÎN FOC?

- El a spus: Cine este la uşă?

Eu i-am răspuns: Umilul tău servitor.
- Ce treabă ai?
Să te slăvesc pe Tine, Domnul meu!
165
- Cât timp vei călători?
Până când mă vei opri Tu.
- Cât timp rezişti în foc?
Până când voi fi pur. Acesta este jurământul Dragostei. De dragul
Iubirii Tale, am renunţat la bogăţie şi la poziţia mea.
- Tu, ţi-ai întărit părerea, dar nu ai niciun susţinător.
Lacrimile mă susţin. Paloarea feţei mele, este dovada mea.
- Susţinerea ta nu are nici o credibilitate, ochii tăi sunt prea
umezi ca să poată vedea Adevărul.
Prin graţia dreptăţii Tale, ochii mei văd clar şi fără pată.
- Ce cauţi, de fapt?
Vreau ca Tu, să fii mereu Prietenul meu!
- Ce vrei de la Mine?
Harul tău ca un izvor.
- Cine te-a însoţit în această călătorie?
Gândul la Tine, O Rege!
- Ce te-a chemat aici?
Parfumul vinului Tău.
- Ce îţi poate da sentimentul de împlinire?
Compania Împăratului.
- Ce ai găsit în asta?
O sută de miracole.
- De ce este palatul pustiu?
Ei se tem de hoţ.
- Cine este hoţul?
Cel care mă împiedică să ajung la Tine.
- Unde te simţi în siguranţă?
În serviciul Tău şi în Renunţare totală la mine.
- Ce înseamnă să Renunţi la tine?
Nădejdea mântuirii.
- Dar cum se poate întâmpla această schimbare profundă?
În prezenţa iubirii Tale.
- Ce câştig ai din această viaţă?
Să păstrez Adevărul în mine.

166
Acum, este timpul să facem linişte. Dacă ţi-am spus despre
esenţa Lui adevărată, ai putea... să ieşi din sinele tău... și să te
duci la El? Și nicio uşă şi niciun acoperiş, să nu mai poată să te
oprească?

Fericit este acela care nu caută niciodată ale sale și bucuriile

lumii. El nu are ce să piardă și de aceea toată bucuria Cerului
este a lui. Când cauți viața, te legi de ea, și apoi pornește
desprinderea prin durere. De ce vrei mereu să suferi, nu înțeleg?
Stai desprins și nu te agăța de nimic. Aceasta este suprema
fericire. Fericit cu adevărat este numai cel desprins de lumea
aceasta, atunci lumea nu are ce să-i mai facă. Nu depinde de ea.
Dar când te îndepărtezi de ea, va veni spre tine, ca să te piardă,
să te captureze. Dacă reziști, ești tare. Nouă nimeni nu ne poate
face rău, tot răul și greutățile pe care le suferim vin din noi, fac
un ocol pe la ceilalți și apoi se întorc la noi amplificat prin
oameni. De fapt ne batem și ne blestemăm singuri. Nu este
absurd? Nu te apăra. Când vrei mai mult, de fapt vrei să-i omori
pe toți, dar și pe tine, pentru că acel mai mult aparține celorlalți,
nu ție, și sunt atât de mulți care au nevoie de el. Și la fel nimeni
nu ne poate face fericiți, decât tot noi, pentru că fericirea este
ruptă tot din sufletul nostru. Celălalt este doar ocazia care scoate
din tine energia Dragostei. Fericiți cei săraci cu duhul, adică
înfrânți, că a lor va fi Împărăția cerurilor. Fericiți cei curați cu
inima că aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu. Credința fără
abandonare de sine nu există. Iubește ca să înțelegi. Numai când
te lepezi de tine, Iubești cu adevărat. ,,Va fi vouă după Iubirea
voastră.” :) Iubirea este mijlocul prin care se revarsă în sufletul
nostru Dragostea lui Dumnezeu. Iubirea ta este Iubirea Lui. Dacă
ai ajuns să iubești oamenii indiferent cum sunt ei, ai atins Iubirea
lui Dumnezeu. Sufletul celuilalt este un altar. Omul din fața ta
este un altar. Cum poți să stai în fața unui altar? În genunchi.
Omul din fața ta este o icoană a lui Iisus. Cum poți sta în fața Lui?
Cu capul plecat, cu tot respectul. Vezi? Ar trebui să cerem în
rugăciune numai ceea ce este de folos sufletului, și nimic pentru
167
trup sau spirit - nimic pentru noi. Dacă ceri lui Dumnezeu ceva
pentru trupul și binele tău, nu vei primi nimic! Oamenii sunt
lângă tine ca să-ți arate cum ești tu în ascuns și să te facă să
Iubești necondiționat. Dacă în tine este răutate și ne Adevăr, te
vor ataca repede. Dar nu sunt ei de vină, ci atacul tău asupra
vieții îți vine acum înapoi prin ei. Dacă te vei ruga pentru sufletul
tuturor care este sufletul tău, atunci toți se vor ruga pentru tine.
Adevărata Dragoste este cea egală pentru toate. Rugăciune este
fapta obișnuită de mulțumire Domnului pentru toate, este
recunoştinţa și supunerea ta. Te supui oamenilor, adică lui
Dumnezeu? Supunerea ta, lepădarea ta de sine este adevărata
rugăciune. Rugăciunea ca și credința este abandon desăvârșit de
sine, golire de eu. Dar cine vrea să se lase pe el? Numai acela se
roagă cu adevărat și rugăciunea lui îi este ascultată. Renunțarea
la sine este prezența lui Dumnezeu. Dar cine vrea să renunțe la
voia sa și să predea puterea Domnului? Știința merge în jos, pe
când religia merge în sus. Sunt total opuse, și nu se vor întâlni
niciodată. Una se ocupă cu pământul și materia, iar cealaltă cu
Cerul de dincolo de cer. Mulțumește Domnului când îți vin
greutăți din față, aceea este adevărata recunoştinţă. Cum îți dai
seama că Dumnezeu este cu tine? Când poți să spui NU la
atracțiile vieții și DĂ la lipsa lor. Dar fără El nu ești puternic, de
acea oamenii își asociază amplificatori exteriori ai puterii lor:
banii, poziția socială, bogății. Un om bogat este în general un om
slab. Că dacă era purtător de Dumnezeu se mulțumea cu puțin.
Trebuie să ai puterea să spui Nu fericirilor lumești. De ce? Pentru
că dacă vei vrea mai mult, tot ceea ce va depăși necesitatea îți va
fi pricină de împiedicare și cădere. Dacă întâmpini greutăți la
înaintare, nu ești pe calea dreaptă. Ești în înșelare. Și nu vei scăpa
de suferință. Numai când faci tot ce zice celălalt, totul se așează
perfect, când te lași pe tine. Atunci simți că te duce în palma Sa.
Nu vrei să te ducă în palmă, și să nu ai nicio grijă? Când te supui
oamenilor atunci ești pe drumul corect. Când dai voie tuturor
părerilor să existe, atunci nu mai poți judeca. Ești deja în rai.
Această acceptare totală a toate câte există, este raiul. Lipsa
168
reacției. Prin celălalt Domnul îți spune continuu, ce să faci. Și tu
te opui Lui? Îmi fac singur un cadou: să fiu sincer cu mine însumi.
Domnul vorbește de peste tot cu tine, prin toate câte ți se
întâmplă, dar nu ești atent la semnificația lor. Toate sunt lecții
pentru suflet. Decât să lupți și să te aperi mai bine te supui
oamenilor și îi slujești cu bucurie. Lupți ca să nu te supui și să nu
dăruiești, că nu vrei să-ți dai și sufletul pentru ei. Dar pentru asta
vei suferi. Dacă nu ești supus, nu iubești și te opui lui Dumnezeu.
În afara Iubirii nu există Adevăr. Siguranța cea mai mare ți-o dau
renunțarea la tine și dăruirea fără așteptări, degeaba și fără
motiv. Când tu te lași pe tine, obții siguranța cea mai mare, care
este Prezența Lui. Dacă tu gândești numai frumos despre
oameni, așa îți va veni din față, ce gândești tu. Dacă ceva
neplăcut vine spre tine, ai gandit rău în mod repetat. Cine nu
iubește predarea de sine, nu cunoaște ce este Dragostea. Nu
atingi Adevărul dacă nu ești înfrânt. Numai cel cu inima smerită Îl
cunoaşte pe Dumnezeu. Și numai acela poate să ierte. Lepădarea
de sine te unește cu divinul, pe loc, și atunci Domnul se și
înfățișează în viața ta. Iubiți și Iubirea vă va elibera de eu. Cel
care alege să trăiască ca suflet divin pe pământ Îl cunoaşte pe
Dumnezeu. Înțelegerea faptului că nu cunoaștem nimic cu
mintea noastră limitată este adevărata cunoaștere. Supunerea în
fața oamenilor este Iubirea. Dar cine Îl Iubește? Sfințenia vine din
renunțare la sine. Când faci totul pentru oameni, pe Domnul Îl
iubești. Când tu nu vei mai vedea niciun rău și niciun vinovat în
lume, atunci te-ai eliberat de tine, și din încorsetarea
condiționărilor tale, din închisoarea în care te țin captiv. Acesta
este raiul: lipsa învinovățirii și condamnării. Ești sluga
condiționărilor tale, deci a egoului, și de aceea nu ești liber, ești
doar condiționat. Această eliberare de sine este raiul. Dar cine îl
vrea? Și trebuie să-l cucerești încă de aici ca să ai parte de el
dincolo. Pe oameni apreciază-i, mulțumește-le orice ți-ar face, ei
vin de la Dumnezeu, dă voie vieții să facă ce vrea ea cu tine și tu
nu te opune, și nu o constrânge niciodată să fie după cum vrei
tu. Când ridici voința ta, Dumnezeu ți se va opune, dar și viața
169
toată. E o prostie să cauți mai mult interesul personal. Vei fi
zdrobit până la urmă, pentru că voința ta se opune vieții. Dacă ai
știi... Cum să trăiești viața frumos? Lăsându-te purtat de ea, cum
este o hârtie dusă de vânt, sau o barcă cu vele pe mare, ori un
turist într-o țară străină, total fără rezistență. Acolo unde te duce
el este întotdeauna bine, pentru că vine de la Dumnezeu. Nu
unde vrei tu este bine. De aceea tot ce ți se întâmplă este lucrul
cel mai bun care ți se putea întâmpla. Nu poți să te revolţi că vei
greși. Tu nu ai nevoie de nimic de la oameni, ai totul deja, toată
Iubirea universului este în tine, ai nevoie doar să dăruiești. De
aceea ai venit aici. Să dai, nu să iei. Iubește şi fă ce vrei. Exprimă
numai permisiuni, aprecieri, mulțumiri și recunoştinţă oamenilor
și așa te vei uni cu Dumnezeu, prin ele. Numai atunci intri în rai,
când transformi viața ta într-un rai. Dacă nu ajungi să unești
opusele şi să nu mai vezi niciun rău în lume și niciun vinovat, nu
intri în rai, pentru că nu ai vibrația aceea înaltă ca să ajungi acolo.
Deci abandonul de sine trebuie să fie în toate situațiile ca să se
transforme în obișnuință și în fel de a fi, și astfel să rămână în
tine ca putere divină, să nu mai poți reacționa niciodată, să te
lași înfrânt întotdeauna, orice ar fi și ți-ar face ceilalți. Tu nu
reacționa și nu te apăra niciodată. Atunci ești cel mai puternic,
când ești cel mai slab. Numai atunci intri în rai. Când lumea n mai
este atât de importantă pentru tine. Oamenii sunt Dumnezeu,
indiferent ce îți fac. Când ești asemenea Lui, te unești cu El:
numai în smerenie maximă. Toată energia o luăm de la suflet.
Mâncarea este doar ocazia care scoate din noi energia. Noi nu
trăim cu mâncare, ci cu toată Dragostea lui Dumnezeu. Mâncarea
ar trebuie să fie brută, apropiată de natură, pentru că rolul ei
este doar de mătură. Savoarea, bunăstarea, plăcerile instinctelor,
ne iau din viață, nu ne dau viață. Mult înseamnă distrugeri mari,
puțin înseamnă distrugeri mici. Când mergi spre mai mult, pierzi
mai multă energie vitală, și nu cred că ești interesat de asta.
Adevărul este inversul a ceea ce-ți spune eul. Sacrificiul de sine
pentru ceilalți este Dragoste și te încarcă cu energie subtilă ca o
baterie. Noi avem nevoie mai mult să dăm decât să luăm ca să
170
trăim. Noi am venit aici că dăruind să ne încărcăm cu mai multă
energie divină. Pământul este ca o stație intermediară spre alte
lumi. Și pentru asta avem nevoie de greutăți ca de aer. Avem
nevoie să fim deranjați, să nu ne meargă lucrurile bine, să fim
umiliți și înjosiți sau călcați în picioare, bătuți și scuipați, pentru
că toate astea ne purifică inima și ne înalță cu putere. Umilințele
ne mântuiesc. E invers decât credem noi. Gândește-te mereu că
tot ce își zice egoul nu este adevărat. Atunci ia inversul și adu
argumente acestui invers, până se dizolvă cerbicia ta și
izbucnește din tine Dragostea. Și apoi adu argumente continuu
inversului în toate locurile unde consideri că ceva din lumea
acesta este important. Tot ce crezi tu cu egoul tău că este
important nu este deloc important, pentru că ești în egoul care
împarte. Când trăiești ca ființa divină pe pământ, nu mai vezi
nicio diferență, și nu te mai deranjează nimic. Trebuie să faci
primordial sufletul că asta e realitatea adevărată, și orice e
important pentru tine din lumea aceasta ia inversul ei și
argumentează de ce nu este așa de important. Până când lumea
nu o să mai fie așa de interesantă pentru tine. Oricum ea este
nimic, pentru că nu are ce să-i dea duhului tău. Lumea ne ajută
doar să dăruim și astfel ne încărcăm cu Iubire. Ea scoate din noi
Dragostea. Când vei înţelege asta te eliberezi de eu. Cauza
tuturor bolilor și necazurilor noastre este egoismul, orgoliul,
trufia și mândria. Această inversare a priorităților îți dă viață, pe
când concentrarea pe exterior îți ia din viață, te înnămoleşti.
Când pui sufletul mai presus de toate tu te încarci cu energie
sfântă, dar când te îndrepți spre lume, o pierzi. Desprinderea îți
salvează viața. Nu te apăra niciodată, consideră că tot ce vine la
tine este din mâna Lui, e îngăduit de Domnul, și El vrea doar să te
înmoaie, să te îmblânzească. Numai când ești înfrânt, ți se
salvează sufletul. Îți dai seama? Dacă vin neplăceri la tine
înseamnă că te miști în jurul liniei roșii subțiri, și oricând poți fi în
pericol mare. Când în inima ta nu mai apare niciun gând rău, și
nu mai vrei să oprești curgerea vieții, și nu mai pui condiții
nimănui, atunci vei reuși în toate. Întotdeauna vine la tine ceea
171
ce ai cultivat, ce este în tine. În tine să fie numai Iubire și gânduri
bune, și așa va veni din față. Inversează modelul de viață și nu
mai trăi ca trup, ci ca ființa sublimă pentru că asta suntem: Îngeri
ai cerului pe pământ. Te-ai întâlnit cu Îngerul, și îi spui numele.
Asta ar însemna să nu mai cauți ale tale niciodată și întotdeauna
să accepți totul și să ierți întotdeauna, indiferent cum sunt
ceilalți. Renunță la binele tău întotdeauna orice ai face: în
tramvai, la servici, la cumpărături, tot timpul oferă celuilalt
întâietate, tu lasă-te ultimul. Niciodată nu este nevoie să fii
primul. Oferă mereu binele tău celuilalt, și nu te interesa de tine.
Mișcă-te în direcția în care te împinge viața sau oamenii și nu te
opune. Dar când cauți lumea, vei pierde Cerul. Când absolutizezi
ceva din lume începi să te scufunzi în ea, să te înnămoleşti. De
aceea mereu trebuie să dai semn că ea nu este importantă
pentru tine, și renunți sau te retragi, ori te mulțumești cu puțin.
- Firea pământească este diavolul. Și toate dorințele noastre sunt
dorințe de mărire. Și ne îndepărtăm de El așa. Dar depărtarea de
Dumnezeu este moartea sufletului. Noi smulgem viață. Dar nu
vrem să înțelegem că viața a fost pusă în noi de Acela care este
Viața. Și noi zicem: eu vreau așa, sau vreau să am așa, și atunci El
pleacă, pentru că El nu intră cu forța nicăieri. Deci egoul nostru Îl
dă afară din noi. Ce atitudine să avem în fața atracțiilor vieții, că
ne ducem ca musca spre lampă? Și nu ne putem opri. Vrem să ne
ardem neapărat. În momentul în care te ocupi de partea divină,
firea pământească este moartă, se oprește, se stinge. Păi e
moartă, pentru că nu mai poate să lucreze. Nu poți să slujești la
doi stăpâni. Pe unul îl vei neglija neapărat. El vrea să Îl înțelegem
la nivel maxim, că toată viața noastră este plină de El. Înţelegi?
Ultimul nivel este să-L vezi peste tot, și să-i mulțumești pentru
toate căci toate sunt de la EL, fie bune, fie rele. Noi nu vedem că
totul este perfect în jurul nostru. El vrea să-L conștientizăm în
toate și fiecare secundă din viața noastră să fie plină cu Iubire.
Dacă vezi un lucru rău, este o metodă divină de scădere. Ce rău
este în asta? Dar noi nu Îl cunoaștem și nu știm că se implică
continuu în tot ce facem sau gândim. Când nu te mai duci cu
172
totul spre viață, și nu mai alergi după ea, atunci Domnul
înaintează în viața ta. Templul trebuie să fie gol, fără cumpărători
și vânzători. ,,Fiule, lasă-te pe tine şi mă vei afla pe Mine. Chiar
dacă nu ai nimic, pe toate le vei dobândi, căci de îndată ce te vei
lepăda de tine şi nu te vei mai întoarce la vechile obiceiuri, dar
peste dar va veni la tine.”
- De ce nu ai vrea asta?
,,Dar Doamne, de câte ori să mă lepăd pe mine?
- De câte ori?
În toată vremea şi în tot ceasul. Tot timpul. Fără deosebire, să te
laşi cu totul în voia Mea. Tu să nu mai contezi şi să nu mai
însemni nimic. Acesta este secretul fericirii tale. Căci numai astfel
vei putea să fii al Meu şi Eu al tău. Când eşti un nimeni. Dar dacă
nu renunţi la voia ta definitiv, nu se va întâmpla nimic. Cu cât te
laşi mai mult, cu atât mai multă pace şi Miracol primeşti şi astfel
câştigul tău va fi mai mare. Nu-ţi purta de grijă. Până nu se dau
de tot pe sine, şi nu vor aduce jertfă, voia lor, nu voi fi cu ei.
Leapădă-te de tine deplin şi multă pace vei afla şi te vei bucura în
eternitate.” A renunța la eu înseamnă a renunța la plăceri. Ce
înseamnă Iubirea de Dumnezeu? Este detașare. Este dorința Lui,
este în Legea Lui asta, de a ne ajuta să descoperim bucuria
maximă care este numai în El, că El este bun și drept. Este un
Domn cu noi. Adică atunci când lași toate problemele și grijile
tale, Lui, și tu le uiți, când Îi dai Lui toată puterea ta și te predai
total oamenilor, și îi lași să te ajute, te lași mișcat de ei, ca un
slujitor... Acesta este ultimul nivel: să fii un slujitor fidel al
oamenilor, și de tine să nu te intereseze, așa cum și El ne slujește
pe noi fără să se supere. Îți dai seama? Creatorul universului îl
slujește pe om, este supus total și face totul pentru om. Cât de
mult te dăruieşti tu lor fără așteptări, dă nivelul de prezență a
divinului în tine, și aceasta îți arată locul unde vei fi dincolo. Vrei
în rai? Uită de tine, tu să nu contezi, ceilalți sunt cei mai
importanți. Cu cât ești mai gol de eu, cu atât mai sus urci. Golul,
abandonul de sine desăvârșit, predarea de sine, puținul este
raiul. Iubirea este forță ascensională în lumea de dincolo. Să vezi
173
cum plângem după ea când ajungem acolo, că nu avem forță să
urcăm, dacă nu am iubit destul când eram pe pământ. Lipsa
iubirii este iadul. Când ataci oamenii vrei iadul.

M-AM ÎNTÂLNIT CU DUMNEZEU

A fost odată un băieţel care Îl iubea mult pe Domnul, dar îşi

dorea să-L şi vadă, să se întâlnească cu El. Și într-o zi s-a hotărât
să-L caute, şi-a umplut ghiozdanul cu tot felul de dulciuri şi cu
câteva sticluţe de apă, a pornit la drum. Nu departe de casa lui,
găsi un parc şi se duse să se odihnească pe o bancă unde se afla
un bătrân care se tot uita la porumbeii care se jucau în faţa lui.
Băieţelul şi-a scos din ghiozdan câteva dulciuri, dar înainte de a
mânca, a întâlnit privirea bătrânului. Atunci i s-a făcut milă de el,
şi ia dat şi lui câteva dulciuri, iar acesta i-a zâmbit aşa de larg...
încât l-a încântat mult pe băieţel. Apoi i-a dat şi o sticluţă cu apă.
Iar bătrânul i-a zâmbit din nou, de parcă s-ar fi deschis cerurile.
Au stat ei aşa pe bancă până s-a înserat, înţelegându-se doar din
priviri. La sfârşitul zilei, băiatul s-a hotărât să meargă acasă, se
ridică de pe bancă, făcu câţiva paşi dar se întoarse repede şi-l
îmbrăţişă pe bătrân. La care acesta îi răspunse cu un zâmbet şi
mai mare, cât soarele care îi iubeşte pe toţi. Ajuns acasă se
simţea aşa de fericit... Mama lui văzu o schimbare la el şi îl
întrebă: ce ai făcut azi de eşti atât de fericit? Iar el îi răspunse:
am luat masa cu Dumnezeu. Ştii ceva? Are cel mai frumos
zâmbet de pe lume. Între timp bătrânul a ajuns şi el acasă, unde
l-a întâmpinat fiul său. Văzând încântarea din ochii lui, îl întrebă:
ce ai făcut azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a dat această fericire?
Iar bătrânul îi spuse: am mâncat dulciuri cu Dumnezeu. Ştii ceva?
Este atât de tânăr! Pe Dumnezeu îl cunoști prin dăruire de sine.
Și credința este cu atât mai puternică cu cât uitarea de sine este
mai mare. :)

Dumnezeu vrea să ne putem bucura de adevărata viață care este

în El, nu în ego și orgoliu. Viața în ego este iadul. Când cauți
174
interesul personal, vrei iadul. E o prostie să vrei mai mult, te
încarci cu greutățile posesiilor și nu vei mai putea urca. E grav. De
ce vrei să suferi mereu? De ce nu vrei puțin și simplu? Că Domnul
ar fi cu tine atunci. Viața în El este dăruirea totală, fără condiții, e
acceptare, renunțare și cedare de sine. Dar acum nu avem timp
să ne bucurăm de viață, doar alergăm. Viața în El este lipsa
interesului personal, este iubire fără așteptări, totală. Noi nu-I
dăm voie să se manifeste în viața noastră. Ce este Domnul? Este
sufletul divin din noi, este a nu căuta niciodată ale noastre, este
umilință maximă. El este Domnul tuturor, ca soarele care nu face
diferențe. Doar dăruiește indiferent cum sunt oamenii. Să-L
vedem în toate. Noi ne raportăm la interesele trupului, dar nu ne
raportăm la suflet care este majoritar și nu are interese
particulare. Nu vrea nimic pentru sine. Noi vrem lumea, dar Nu îl
vrem pe Dumnezeu. Îți dau toate bogățiile lumii, toate sunt ale
tale. Și Iisus le-a refuzat. Și noi le căutăm înnebuniţi. Egoul
împarte în bine și rău, dar sufletul divin doar Iubește fără
deosebire. A nu căuta ale tale niciodată este iubirea fără margini
de Dumnezeu. Noi ne protejăm corpul dar Domnul ne apără
sufletul. Dacă pui materia și trupul pe primul plan, ataci sufletul
divin și pe Dumnezeu și vrei să-l ucizi. Și de aceea suferi, că zici
pe ăsta îl iubesc, pe ăsta nu-l iubesc. Apoi pe cel pe care nu îl
iubești îl desconsideri, și așa devii violent și nu mai poți Iubi.
Când te oprești să mai iubești ți-ai tăiat singur legătura cu divinul.
Și așa te agăți de exterior și mai mult, dar în modul acesta îți
crește agresivitatea. Apoi trebuie să fii scăzut de forțele cerului.
Acesta este mecanismul căderii din rai. Punem lumea mai presus
decât divinul, care este neatenția la lume, restrângerea ei.
Bucuria Lui este când L-am acceptat. Bucuria detaşării noastre
este Bucuria Lui, că ne-am întors la El. Când te desprinzi de
atracțiile lumii, și nu faci totul pentru ele, tu te întorci la Tatăl
ceresc. El așteaptă mereu să te îmbrățișeze. Trebuie doar să dai
continuu semn că lumea și viața nu sunt cele mai importante
pentru tine. Și cum faci asta? Prin înfrânare, când te oprești
înainte de a ajunge la capătul unei satisfacţii, prin restrângere de
175
sine în toate, când dăruiești și îți oferi ajutorul fără răsplată, când
rupi ceva din tine și te sacrifici pentru binele celorlalți. Orice
acțiune gratuită pentru ajutorul lor din care tu nu ai niciun câștig,
este prezența lui Dumnezeu și Iubire de El. Numai atunci te
încarci cu energie sfântă, când pe tine te lași și nu mai ești
important. Când tu îi faci un pic de loc în sufletul tău, când lași și
renunți la plăcerile tale, la satisfacții și savoare, atunci el îți aduce
numai bucurii în viață, și totul devine extrem de potrivit, o
Minune. Bucuria de la EL, nu o cucerești tu, ci vine imediat atunci
când tu ca eu, nu mai exişti, și nu mai faci nimic pentru tine.
Când nu o cauți și nu te aștepți, ea vine în dar. Când tu nu te mai
vezi niciunde, și nu mai contezi, atunci El este totul. Acesta este
Miracolul. Și ai nevoie să te ajute în situațiile grele, că de unde să
aștepți atunci un ajutor. Nu mai ai pe cine să te bazezi decât pe
El. Atunci înțelegi cât de important este să fii cu El, când nu mai
ai nicio speranță. Atunci ești singur cu El, și nimeni nu te mai
poate ajuta. Atunci toată speranța ta se îndreaptă spre El, oricât
de necredincios ai fost. Atunci brusc devii religios. Când nimic nu
mai depinde de nimeni, atunci ești în mâna Lui, și înțelegi cât de
bun este. Când tu te lași total pe tine, El vine și te ajută. Depinde
doar de nivelul tău de abandon de sine, adică cât de mult Îi dai
voie să te ajute. Ca să te vindeci de egoism care este singura
boală și cel mai mare păcat, care le aduce pe toate celelalte,
trebuie să te lepezi de eu total și să faci gol în tine pentru că
Domnul să aibă loc unde să coboare în inima ta. Numai prezența
Lui te vindecă. Fără el nu există vindecare. Medicina rezolvă o
consecință, dar nu cauza, atunci boala va urca pe un nivel
superior și se va transforma repede într-o boală și mai grea. Până
nu vindeci cauza care este prea mult eu, prea mult ai adunat
decât ai dat, nu se schimbă nimic în viața noastră. Vindecare
înseamnă să renunți la atracțiile vieții. Deci boala este doar un
semnal de alarmă care ne arată că ne-am băgat prea mult în
viață, ne-am prins de ea, ne-am înnămolit. Că ne-am atașat prea
mult și nu mai avem energie vitală, pentru că viața ți-a
consumat-o. Și ce trebuie să faci repede? Restrângi viața, te
176
înfrânezi pe toate direcțiile de atașament, pe care le știi care
sunt, că știi de ce te-ai agățat, și de ce ții strâns, și așa primești
energie sfântă care este vindecătoare. Iar în perspectivă, trebuie
să vindeci în tine toate atașamentele pentru că ele le
alimentează pe cele de astăzi. Numai prezența Domnului te
vindecă. Fii tu întâi înfrânt cu inima și Iubirea ta va vindeca viața
ta. Medicina se ocupă doar de consecințe, și boala va reveni sub
o altă formă dacă nu te-ai golit de tine. Interesul personal este
diavolul, și te poate ucide. De aceea dacă vrei să trăiești renunță
mereu la mai mult binele tău, și dă-l celorlalţi, pe tine te uită. Și
nu te apăra! Golul, adică predarea de sine este cel mai prețios
lucru din viața noastră. Dumnezeu nu cere nimic, atunci nici tu
nu cere nimic de la nimeni. Să-i deschidem ușa este tot ce
trebuie să facem. Ne ținem prea agățați de viață. Adevărata
bucurie este a detașării, a lipsei egoului. Atunci dă năvală energia
Miraculoasă, și te umple de o stare sfântă care este bucuria
prezenței Lui, opusă bucuriei simțurilor mărginite care nu
durează. Dar bucuria simțurilor este suferință pentru suflet,
pentru că îți ia din energia vitală. Deci noi când vrem cât mai
multe bucurii trupești, de fapt vrem să murim mai repede,
pentru că fără energia divină, că am luat mai mult și nu am pus
nimic la loc - sufletul nostru pleacă, iar trupul moare, rămâne
fără viață. Când tu Îi faci puțin loc, atunci El îți aduce o bucurie
continuă care este diferită de bucuriile părților insuficiente. Cea
mai mare fericire este a desprinderii, când nu mai vrei nimic din
lumea aceasta. Când El vine la tine, tu nu mai trăiești viața
acestei lumi. Ea nu mai este importantă pentru tine, brusc. Viața
asta a noastră este creată de noi. Vine cu atracții și plăceri ca să-
ți ocupe timpul pe care Domnul ți l-a dat spre înălțare. Noi ne-am
despărțit de El, aceasta este boală și suferința. Despărțire, dor de
Dumnezeu. El îți descoperă totul numai să-L lași. Când te
îndepărtezi de El vine suferința. El se descoperă în toate. El este
în tot ce îți vine din față. Te sună cineva și îți spune: vino pe la
mine. Păi Dumnezeu te-a sunat, și tu nu te duci? Când tu te lași
pe tine atunci vine El spre tine. Când tu te deschizi, El vine și te
177
copleșește cu bunătățile cerului. Dumnezeu este Dragoste, iar
Dragostea te învață să Iubești și să ierți. Apoi El nu știe ce să facă
ca să te simți mai bine, face totul pentru tine. Doar lasă-te pe
tine, odată. Cum cad lucrurile este cel mai bine. Nu intervenii.
Acceptă totul așa cum este. Totul vine de la El. Este foarte greu
să iubim, pentru că noi căutăm mereu binele nostru, și asta nu e
Iubire. Iubire înseamnă abandonare de sine pentru celălalt. Și
asta nu ne place. Nouă nu ne place să iubim, să ne sacrificăm
pentru ceilalți. Dar dacă nu faci ceva cu Dragoste, nu reușești în
viață. Trebuie să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
Trebuie să pierdem această dorință de mai mult pentru sine, ca
să putem Iubi oamenii. Acolo unde este un interes personal, nu
este Iubire. Mai fericit este cel care dă, decât cel care primește.
Jertfă de sine este Iubirea întreagă. Dumnezeu ne dă libertatea
să greșim, dar dacă ucidem sufletul și viața, nu ne poate lăsa, că
suntem în stare să distrugem tot universul. Dar atunci când ne
scade, tot din Dragoste o face. Când te lași pe tine și faci totul
pentru ceilalți, atunci tu nu mai contezi, și numai El este. Același
abandon de sine desăvârșit îl are și El. Imitându-L pe El, aflăm
cine suntem noi cu adevărat. Când Iubești, Îl accepți că Domn.
Numai când te lași pe ţine El este prezent în viața ta. Când lași
totul liber și nu intervii. Când le dai libertate totală celorlalți.
Când noi nu ne mai aparținem, numai atunci Dumnezeu este cu
noi. Când nu mai suntem nimic. Când ne lăsăm pe noi, Îi dăm
voie Domnului să coboare în viața noastră, și atunci ea devine
Miraculoasă. Noi nu iubim pentru că nu ne raportăm la sufletul
divin din noi care nu știe decât să dăruiască și nu caută niciodată
ale sale. Numai sufletul Iubește, egoul nu poate iubi. Dacă doar
am dărui, am vedea Iubirea peste tot, şi atunci lumea noastră ar
lua forma interiorului nostru. Dă-i întâietate aproapelui tău, nu e
nevoie să lupți cu el sau să-l învingi. Pentru că dacă îi faci tot
binele, ție îți faci cel mai mare bine. Noi nu ne raportăm la
sufletul divin care nu știe decât să Iubească, și de aceea nu îl
cunoaștem. Dacă reacționezi și ești nemulțumit, nu ai Dragoste.
Cât bine ne facem noi sufletului nostru făcând tot binele
178
celuilalt! Mult bine. Dorința de mai mult este deplasarea spre
simțurile cele mai joase, spre animalic. ,,Că cel ce este între
oameni înălțat, urâciune este înainte lui Dumnezeu, și cel ce se
înalță pe sine, va fi smerit, iar cel e se smerește pe sine, se va
înălța.” Este rușinos să se mândrească omul cu orice, pentru că
nimic nu-i aparține, nici el însuși nu este al lui. Atunci ce rost?
Egoul este risipire în vânt, răvășire și distrugere a sufletului,
încredere diabolică în forțele proprii, este chiar tăgăduirea
Domnului, este păcatul și iadul, este haos. Descoperirea lui
Dumnezeu nu este grea, este greu doar să înțelegem că lucrurile
care ne plac nouă sunt moarte. E cel mai greu. De ce nu putem?
Spune-i cuiva că atunci când caută plăcerile lumii își ucide
sufletul dar și pe al celorlalți, că în fundal suntem una cu toții.
Când crește materia în importanță, scade energia sufletului,
pentru că materia îi consumă viaţa ca să existe. De aceea nu se
poate să fim lăsați prea mult să greșim. Noi spunem rău, lucrului
care ne ajută și ne salvează viața, și îi zicem bine, la cea ce ne
duce la pierzanie. Total pe dos. Și slăvim pe cine nu trebuie în
felul ăsta. Slăvim un Mincinos: egoul. Nu e absurd? Puterea de a
te lăsa pe tine pentru ceilalți este o mare putere. Dacă ne-am
deplasa spre puțin L-am găsi imediat pe Dumnezeu. Dar asta nu
ne place. Trebuie să ai dumnezeire în tine ca să ai această putere.
Tot răul este spre bine. Orice am face, tot de El dăm. Dar cum îți
este bine, cum uiți de El. Așa e firea pământească. Și El nu te
lasă. El nu este orgolios ca noi, nu te lasă în drum niciodată. O ia
mereu de la capăt și ne ajută orice ar fi și oricum am fi.
Întotdeauna există speranță. Dar cine are credinţă? Dar cine
poate să slujească şi să fie supus oamenilor fără să se revolte,
oriunde te trimit ei? Numai acela are credinţă. Să te mişti în ce
direcţie te trimit ei, şi tu să nu te opui. Să faci ce te pun ei să faci
şi tu să nu te superi. Să fii ca o cârpă sau ca un preş pe care calcă
toţi şi pe tine să nu te deranjeze nimic. Să fii un slujitor sau un
servitor al oamenilor, adică al lui Dumnezeu, așa cum și El,
Creatorul universului este supus oamenilor. Poți? Atunci ești liber
de tine însuți, și niciun rău nu mai vine la tine. Ca să vină trebuie
179
să te opui oamenilor, și să cauți să faci numai voia ta. Dar voia lor
este Voința Domnului. Poți să faci numai voia lor? Vezi că nu îți
convine voința Domnului? Dar pentru asta vei suferi. Când
reacționezi, te lupți sau te aperi ți-ai și luat pedeapsa. Ştiu la ce
te gândeşti. Dar dacă în tine nu este ego, nu te vor chinui. Te
chinuiesc numai dacă eşti orgolios şi trufaş. De ce? Pentru că
lumea aceasta este magică, pentru că peste tot este numai El.
Toate sunt lecții de la El. Acesta este modul prin care El îți
vorbește: prin oameni. Dacă reacţionezi şi te aperi, vei fi scăzut
cu forţa şi nimic nu va merge bine în viaţa ta până ce devii numai
Iubire. Suntem condamnați la Iubire. Cu cât desprinderea este
mai mare, și continuă, cu atât mai sus urci în lumea de dincolo. Îi
slujești pe oameni, Îl slujești pe Dumnezeu. Când te desprinzi,
lucrurile încep să meargă bine, de la sine. Detașarea aduce mai
multă energie miraculoasă care împlinește orice dorință. Prin
golire de sine tu alimentezi situațiile de viață cu Iubire și le
schimbi în bine, prin simplul fapt cu tu ești înfrânt cu inima.
Umilința, renunțarea, predarea de sine, acceptarea, cedarea sunt
cele mai mari puteri ale universului pentru că Îl aduc imediat pe
Domnul în viața ta. Totul în viață este o problemă de Energie
Miraculoasă. Omul vrea să-i fie bine în viață, dar dacă nu este gol
de sine, nu are cum să-i fie bine. Omul egoist va întâmpina
mereu probleme, pentru că orgoliul lui sunt necazurile și
neplăcerile care îi vin din față. Când ești gol de tine însuți, numai
Domnul este în inima ta. De aceea viața devine Minunată, pe loc.
De aceea nu ești interesat să ai mai mult, ci întotdeauna mai
puțin, ca să aibă loc unde să coboare Dumnezeu în sufletul tău.
Când nu avem destulă Dragoste, lucrurile se înrăutățesc.
Supărarea, judecata, învinovățirea vor să ucidă viața. Ele sunt
necazul de mâine. Iubirea trebuie să fie întâi în noi pentru a veni
apoi din afară. Primim întotdeauna ceea ce suntem.

SINGURA NOASTRĂ PROBLEMĂ ESTE CĂ NU DĂRUIM DESTULĂ

DRAGOSTE

180
Un rege se plimba prin curtea palatului său, și deodată a auzit
dincolo de zidul cetății cum cineva plângea. A cerut repede să i
se deschidă porțile, și s-a dus să vadă ce se întâmplă. Atunci a
văzut pe lângă ziduri o mulțime de oameni nevoiași care cerșeau
o bucată de pâine. Iar lângă zid observă un copil care plângea.
Atunci regele l-a întrebat ce s-a întâmplat, iar copilul i-a spus că
părinţii lui erau bolnavi și nu au nimic de mâncare. Așa regele a
văzut ce se întâmplă în împărăția sa. Dar oamenii care trăiau în
palat, o duceau foarte bine. Atunci s-a dus în sala mare a
tronului, și i-a chemat la el pe toți bogătașii din Împărăția sa, și
le-a spus: voi sunteți atât de bogați încât ați putea să aveți palate
de aur, dar am văzut că nu vă pasă ce se întâmplă în jurul vostru,
și cu siguranță că nici nu ați văzut câți oameni mor de foame pe
străzi. De ce nu îi ajutați? Viața lor depinde de voi. Și i-a
îndemnat să se ducă să aibe grijă de ei. Dar după câteva zile a
văzut că nimeni nu a făcut nimic ca să-i ajute pe acei săraci.
Atunci, furios, i-a chemat din nou la el pe toți bogătașii, și le-a
zis: Văd că nu v-ați deranjat deloc, și nu aveți milă. Oamenii
aceștia o duc prost datorită vouă, pentru că sunteți atât de
lacomi. De cum în colo îi veți ajuta, și de nu, de mâine, pentru
fiecare sărman mort de foame, va fi omorât un bogătaș. Pentru
că voi sunteți vinovați personal de moartea acelui sărman. Ne
vedem mâine seară. Se spune că... de a doua zi, nu a mai murit
nimeni de foame în regatul acela. Singura noastră problemă este
că nu dăruim Dragoste, nu avem grijă unii de alții, şi suntem prea
lacomi. Altfel, viața pe pământ ar fi raiul.

Trăiești în lume, dar nu îi acorda toată atenția ta, să nu te

intereseze cu totul. Mai bine, stai desprins, că dacă îi oferi un
deget îți va lua toată mâna. Să nu fie așa de importantă pentru
tine, mai curând să uiți de ea, adică să nu trăiești exclusiv aici,
prins în capcanele ei. Ca să reușești în ceva, trebuie să fii atât de
gol de sine, încât să poți avea de unde să alimentezi cu energie
Miraculoasă situația de viață. Să fii atât de mult de înfrânt, încât
să poată să vină la tine suficientă energie sfântă cu care să poți
181
alimenta și împlini situația care vine la tine. Deci cel mai interesat
este în viață să mergi spre puținul care cheamă ajutorul Cerului,
decât spre mult și plin de sine care Îl dă afară. Nu ești interesat să
lupți sau să te aperi că te umpli de eu și apoi chemi singur forțele
cerului să te micșoreze prin neplăceri și boli. Singur îți dai cu
barosul în genunchi, ca din întâmplare. :) De ce ne atacă
oamenii? Pentru că nu mai avem energia Iubirii. Ni se pare că
este umilitor, când de fapt ei ne dau viață. Umilinţa îţi salvează
sufletul. Avem nevoie să fim înjosiţi şi jigniţi ca de aer. Credem că
este o rușine să-i slujim pe cei de lângă noi. Supunerea fără
condiţii în faţa lor este credinţa faţă de Dumnezeu. Supunerea te
încarcă cu Iubire. De fapt, a fi jignit și înjosit, este un mare dar și
ajutor divin care ne salvează inima și ne dă Iubire sfântă. Cum să
nu acceptăm asta? Este un ajutor minunat de dincolo. Oamenii
sunt Trimișii Domnului. Acceptarea jignirii, este o mare putere
dumnezeiască. Chiar El se face preș în fața noastră și se înhamă
cu bucurie, cu cea mai mare bucurie la căruța celor 10.000 de
lucruri – El, Creatorul universului se așează sub noi, și călcăm pe
El. Umilință maximă, Iubire maximă. El are puterea aceasta, și noi
nu o avem? Noi nu putem să Iubim ca şi El? Acceptarea fără
rezistență și răzvrătire este Iubirea. Dar cine are putere să cedeze
fără să reacționeze? Dar detașarea, abandonul de sine aduce
vindecarea. Omul dezinteresat să câștige pentru sine este
întotdeauna ajutat de Sus. Nu ai nevoie să reușești în viață
întotdeauna. Reușita te face înfumurat, orgolios, trufaș și
mândru, și este o pierdere energetică pentru suflet. Ai nevoie
mai mult să nu reușești și să nu-ți meargă lucrurile bine, când
ești deja orgolios, pentru că atunci, o simplă împlinire te poate
omorî. Dar dacă nu ești orgolios și ai multă Iubire, o simplă
reușită nu îți face rău, dar tot îți ia din energia sufletului. :) De
aceea trebuie să dai mereu mai mult decât iei, ca să nu te
afecteze posesiile, dar ele tot îți iau din viață. Dar dacă ai multă
Dragoste, o să ai de unde să pierzi. Noi aici suntem prinși
descoperiți, pentru că ne facem continuu bucurii ale simțurilor
care ne iau din viață, și nu știm să ne mai oprim, după care va
182
trebui să fim opriți cu forța de puterile cerului. Noi ca să trăim
avem nevoie să facem invers decât ne place nouă, adică mai mult
să dăm decât să luăm, și ăsta continuu. Ni s-a dat toată puterea
în cer și pe pământ. Umilința este măsura dragostei noastre.
Numai omul umil ajunge în rai pentru că are finețea și
delicatețea raiului. Un om mândru și orgolios, nu Iubește, nu
poate Iubi şi nu poate să ierte. Nici nu poate să spună te Iubesc!
El vrea doar să câștige viața, și pentru că vrea un neadevăr, o va
pierde. Când crezi într-o minciună, nu împlineşti nimic. Ar trebui
să dăruim continuu pentru a ne încărca tot timpul cu Dragostea
divină. Și trebuie să știi că supărarea ta de acum, critica sau
reproșul, ori ura, sunt iadul de dincolo. De ce îl alegi mereu? Dar
când accepți ce ți se întâmplă fără reacție, atunci pornește
restaurarea sufletului și a destinului tău. Când nu te mai
raportezi la eu, ieși din timp. Dar când te opui Iubirii, apare boală
sau necazul. Trebuie să fii într-un fel nesimțitor, neatent, să nu
pui la inimă nimic din lume căci totul este un joc divin pentru
îndumnezeirea noastră. Nu-l lua așa de în serios. Nu-i face pe
ceilalți vinovați pentru ceea ce vine din tine, că nu sunt vinovați.
Jignirea din afară, sau nereușita este întâi în tine o acuzație sau o
supărare. Dacă ceva nu reușești în afară, este pentru să ai arme
interioare. În fundal, o nemulțumire este egală cu toate
nemulțumirile. Când vrei tot binele celorlalți, reușești în toate,
pentru că Dumnezeu este cu ei, și te va ajuta. Dacă faci totul
numai pentru interesul personal, vei suferi și vei pierde
întotdeauna, și ceea ce ai deja. Dar de pierdere e nevoie ca să ți
se purifice inima. :) Când învinuieşti, pierzi energie. Trebuie să te
lași întotdeauna dus și condus de oameni. Unde te trimit ei, să te
duci, fără să te opui. Să fii supus. Să faci ce vor ei și nu ce vrei tu,
și atunci când supunerea este totală și devine firea ta, nu mai
poate veni nimic rău la tine pentru că nu mai ai eu, și așa nu se
mai ridică niciun dușman împotriva ta. Supunerea ți-a scos egoul.
Nu reuşeşti tu nimic în viață singur. Întâi ești gol de vreun interes
personal, apoi Domnul vine imediat în spațiul gol și dorește El
pentru tine tot ce ai nevoie. Numai lucrurile care vin în modul
183
acesta rămân. Egoul afirmă numai primordialitatea trupului și a
materiei. Atunci, ca să te eliberezi din legăturile lui, iei inversul a
ceea ce spune el și Îl afli astfel pe Dumnezeu. Când te desprinzi
de lucrurile care te leagă de lume, atunci începe înnoirea vieții
tale. E nevoie să te abandonezi în toate pentru a începe
Miracolul. Renunți la intervenție, la luptă și la apărare. Nu e
vorba niciodată de primit, ci numai de dăruit. Oamenii nu trebuie
să-ți dea nimic, numai tu lor. Înfrânarea te întinerește pentru că
transformă eul în Iubire sfântă. Este o transmutație alchimică.
Trebuie să întâmpini situațiile de viață în pace și liniște, fără vreo
dorință pentru tine, și atunci vei reuși. Nu porni în nimic cu
lăcomie, că atunci vei cădea. Noi cădem din răi de fiecare dată
când ne apărăm egoul, trupul, interesul personal. Stai tot timpul
fără eu, fără intenție de mai mult și mai bine, și atunci orice
dorință ți se va împlini, pentru că cel ce împlinește este golul,
lipsa egoului, care este prezența lui Dumnezeu. Durerile noastre,
păcatele noastre. Ești sănătos numai când ești gol de tine însuți.
Sănătatea înseamnă lipsa egoului, a trufiei, mândriei și orgoliului,
este lipsa negativității din sufletul tău. Când acuzi și critici, te bați
singur. Numai când te lași pe tine, și nu te aperi, începe
vindecarea vieții tale. Când renunți la voia ta se va face numai
Voia Domnului, care este întotdeauna bună, divină și dreaptă. Și
când El este prezent, se alimentează situația de viață cu energia
divină a împlinirii. Nu comentezi, nu reacționezi și nu te opui, ci
doar faci tot ce te pune celălalt să faci, sau faci totul pentru ei.
Dacă înainte procedezi așa nu vei ajunge niciodată într-o situație
critică, pentru că golul, care este prezența Lui va face totul
Minunat și foarte potrivit. Prezența Domnului înlătură teama. Ți-
e frică pentru că știi că ești rău și El nu mai este cu tine. Când
cauți numai interesul propriu, El pleacă, și te lasă să suferi.
Urmărește mereu să nu ai niciun eu, nicio dorință de mai bine și
mai mult pentru tine, fără un eu reușești în toate, pentru că gol
de sine însuși înseamnă plin de dumnezeire, și când El este cu
tine, totul va fi bine, cu siguranță. Nu este o presupunere, este o
convingere, o siguranță. Ţi-ai pierdut deja liniştea pe loc. Da,
184
pacea inimii s-a dus într-o clipă. Când vrei să te aperi şi să lupţi,
ai început deja să pierzi. Asta-i Legea. Uite, când zici că nu-mi
place politica, că este rea, începi aşa să-l urăşti pe cel care
vorbeşte despre politică. Atunci îţi pierzi Dragostea egală pentru
toate şi Dumnezeu pleacă de la tine, pe loc, iar când te lasă
singur, toate condiţiile pe care le-ai pus tu vieţii vor veni înapoi
sub formă de necazuri şi boli. Îi desconsideri pe ceilalți, dar
înseamnă că vrei să-i omori. Când negi viața, crește ura și furia și
astfel se mărește orgoliul, îndreptățirea de sine. Primești puterea
sfântă a Iubirii, numai când cedezi și te predai pe tine, și lași
lucrurile să curgă. Nu interveni, lasă viața în pace să fie cum vrea
ea. Dacă te opui vieții așa cum vine la tine, vei suferi. A face voia
Domnului înseamnă Acceptare totală. Când tu te retragi,
înaintează Dumnezeu. Aceasta este dragostea dumnezeiască.
Numai iubirea unește. Trebuie să ajungi în situația în care să nu
poți învinovăţi pe nimeni, niciodată, orice s-ar întâmpla. Întâi te
golești de tine, și apoi acea lipsă de eu, este prezența lui
Dumnezeu și a Iubirii. Trebuie înțeles, că până nu ne lepădăm de
eu, noi nu putem Iubi. Omul plin de sine, care are tot ce vrea, nu
poate iubi. Te umpli de eu, ai câte mai multe, dar nu mai poți
Iubi. Ca să iubești trebuie să dai mai mult decât iei. Înțelegi?
Acceptarea să fie absolută. Astfel orice situație de conflict se
rezolvă de la sine. Numai când tu nu intervii, totul se rezolvă de
la sine. Când lupți și te aperi, ai diavol. Acuzația este diavolul. Dar
dacă nu mai poți să te superi pe nimic, a și început schimbarea.
Numai când eul se oprește înaintează Dumnezeu: ținând la mine,
Te pierd pe Tine. Suferințele noastre sunt răutățile noastre. Nu
vrei să suferi? Dar de ce judeci? Credința este acceptarea vieții
așa cum este. Când accepți, te unești cu Domnul imediat. Când
puteai să iubești și nu ai iubit, acesta este păcatul. Dacă vrei să-ți
fie bine în viață, iubește fără motiv, la infinit. Raiul este iubirea
ta. Cu cât Iubești mai mult cu atât ești mai aproape de rai. Și
fiecare știe cât Iubește. Iubești și te deschizi când lași viața în
pace să fie și nu ai interes personal. Orice gând rău care îți vine,
nu este de la Dumnezeu, ci de la diavol. Orice interes propriu nu
185
este de la Dumnezeu, este de la diavol. Cum de îi dai crezare, și
mai și lupți pentru el? Nu crede în el, nu este adevărat. Orice
gând care acuză oamenii este o minciună diavolească. Pentru că
oamenii sunt mișcați de Dumnezeu și sunt pentru noi ajutoare
divine. Ei sunt minunați până trecem noi prin fața lor și apoi
oglindesc ce este în noi. Când trec de noi, devin numai Iubire. Tu
nu crezi că ești ființă divină, dacă poți să-i ataci, dacă ai puterea
să îi lovești, tu nu mai crezi în Dumnezeu. Nu există rău în lume.
Numai noi gândim greșit așa. Tot ce vine spre tine este El. Omul
din fața ta este El. Dacă își dă acum jos, masca de pe față, îl vei
vedea pe El. Nu ai pe cine să te superi. Înțelege asta. Lumea este
continuu în Armonie. Ceea ce vezi rău este interiorul nostru care
modifică realitatea în oglindă, și apoi vezi metodele divine de
scădere a orgoliului nostru. ,,Lasă toate şi vei afla toate. Leapădă
dorinţa și plăcerea şi vei afla odihna. Aceasta este desăvârşirea.
Însă, dragul Meu, multe ai încă de lepădat, de care dacă nu te vei
lipsi de tot pentru Mine, nu vei lua ceea ce ceri. Înţelepciunea
cerească calcă în picioare cele pământeşti. Renunţă la
înţelepciunea lumească şi dă tot ce te mândreşte. Pentru că
toate ale tale de care eşti ataşat, te ţin în loc. Prin urmare, ceea
ce în ochii oamenilor este plăcut şi de mare preţ, NU-ŢI TREBUIE.
Pe când cerească înţelepciune, care nu se mândreşte, nu este
luată în seamă de toţi. Omul e sclav al dorinţelor sale. Dar toate
sfaturile se reduc la unul singur: leapădă-te de tine şi vei
cunoaşte Cerul.” Poţi? Vrei? Nu face nimic pentru interesul tău
de mai mult, ci numai pentru ceilalți. Când vrei ceva de la viață,
greșești. Nu ai ce să vrei de la nimeni. Nu poți să ai vreo
pretenție vreodată de la Dumnezeu, pentru că omul din fața ta
este el. Dă drumul vieții să fie cum vrea ea. Numai atunci ești în
Adevăr. Când accepţi totul oricum ar fi, fără revoltă. Numai
șarpele pretinde ceva pentru el. Aceasta este căderea. Nu dori
nimic pentru tine. O rugăciune ca o cerere este o pretenție. Nu-ți
va da nimic dacă vrei ceva pentru tine. Îți dă ce ai nevoie dacă nu
ceri. Când ne ajută El? Când suntem goi de noi, fără dorința de
mai mult. Când nu vrei nimic, te ajută cel mai mult. Când ceri
186
ceva pentru tine este un eu acolo, care Îl va îndepărta pe
Domnul. El nu vine decât la cel care nu are nicio cere și nicio
dorință, adică la cel gol de sine însuși. El este viața așa cum este.
Este în toate. E starea ta de zero, fără intenții și fără acțiune. Este
starea ta de liniște și acceptare, de tăcere. Este doar a privi, fără
să vrei nimic pentru tine. Dar dacă ai un eu care are pretenții, tu
te opui vieții, adică Lui. Și de aceea viața ți se va împotrivi.
Pretenția ta, este opoziția ei. Cui pe cui se scoate. Tu nu ești
fericit decât în starea de zero, de abandon desăvârșit de sine.
Este chiar opoziția ta care îți vine acum din față. Nemulțumirea
ta, îți vine înapoi sub forma unei neplăceri. Necazurile și bolile îți
arată că în tine sunt arme interioare și gândești răul și încearcă să
te oprească. Viața este doar o oglindă. Eul este un nimic. Lumea
este deșertăciune în raport cu Cerul, deci nimic pentru că este
formată din părți contradictorii, și de aceea nu poate fi stabilă, ci
are instabilitatea ce mai mare. Diferența de potențial naște
mișcarea. Păcatul este egoul. Acolo unde este un eu va apare
opoziția și suferința. Lasă lucrurile să fie cum vor ele. Nu
interveni și nu te opune la ce este. Non intervenția și non
acțiunea este Dumnezeu Însuși: starea de abandon de sine
desăvârșit. Când cauți viața Îl pierzi pe Domnul. Îndepărtează-te
de uman cât poți de mult, și Îl vei vedea peste tot. Numai în El
ești cu adevărat fericit. Iar El este neatenția pe lume, să nu o iei
în seamă. Când apare o pretenție, dispare El. Omul concepe viața
ca o continuă adăugare de plăceri. Dar asta este moartea
sufletului. Plăcerea îți ia din viață. Nu se poate să o dorești mai
mult decât îți trebuie. Noi de Dumnezeu avem nevoie. Restul ți
se va da pe deasupra. Are El grijă. Tu trebuie să te îngrijești doar
să te predai pe tine mereu și să nu vrei mai mult, niciodată. Să te
mulțumești cu puțin, cu simplu cu modestie. Lepădarea de sine,
adică prezența Domnului îți dă viață lungă. El este Acceptarea
totală a ceea ce vine la tine fără revoltă. Este lipsa eului. Orice
lucru pentru noi, mai mult decât avem nevoie devine un păcat și
se va opune vieții, adică îți ia din viață. Orgoliul, mândria și trufia

187
îți iau din viață. Necazul este eul nostru. Când ai pretenții sau te
superi ai devenit diavol și vrei să îi omorî pe oameni.

SCĂRI SPRE INFINIT

În fața unor scări foarte lungi la metrou, am ieșit din minte și le-
am urcat automat, fără mine. Când am ajuns sus, am revenit în
conștiință și am constatat că trupul meu nu a fost afectat deloc
de efectele obișnuite ale urcării scărilor. Toată lumea sufla din
greu, iar eu nu suflam deloc. Ieșind din timp, consecințele logice,
temporale nu s-au mai manifestat. Asta înseamnă că toate
rezultatele legate de un fenomen sunt și ele păreri, gânduri? Și
dacă nu conștientizezi ce faci, tiparul nu este activ și ele nu se
mai manifestă - și corespunzător nici corpul nu este afectat?
Programul nu se mai derulează. Lipsa unor concepte face că
realitatea să se comporte diferit. Sau, putem scoate sau
suspenda un timp aplicarea unor tipare și atunci acolo obţinem o
altă realitate, cu alte consecințe.

Cu cât lași mai mult interesele tale, cu atât mai fericit vei fi în
viață. Rugăciunea care exprimă o pretenție de la Dumnezeu,
adică să ți se dea ceva, este o manifestare a eului. Nu ai ce să
ceri, doar să lași egoul și pretențiile tale și El vine imediat în
inima ta. Nu e nevoie de nimic altceva pentru că Domnul este
chiar viața ta, sentimentul tău că exiști. Este la un eu distanță. Ai
renunțat la tine, L-ai găsit. E foarte simplu. Eul este dorința de a
obține ceva ceea ce noi deja avem. Te dezbraci de egoism și l-ai
găsit pe El. Eul este o minciună: că ai nevoie de ceva mai mult ca
să fii fericit, când de fapt este invers - nu ai nevoie de nimic mai
mult, decât să te dezbraci de eu, nu să adaugi ceva la tine, să
aduni, să ai, ci să renunți la interesul personal, să nu vrei să ai
mai mult. Și nu te apăra niciodată. Te folosești de viață ca să te
ducă în spate, în fundal, în zero, jos de tot, acolo unde Dumnezeu
este. Dacă mergi în sus vei avea întotdeauna necazuri, pentru că

188
orgoliu și interesul propriu înseamnă neplăceri cât cuprinde.
Trebuie să mergi în direcție opusă direcției în care merge toată
lumea, spre puțin, căci Domnul este acolo unde se strâng apele,
adică în locul cel mai de jos, în zero. Când nu mai vrei nimic
pentru tine, ești cu El. Tu ai tot ce ai nevoie ca să fii fericit, toată
Iubirea este a ta. Egoul te limitează și zice că ai nevoie de mai
mult. Când de fapt nu ai nevoie de nimic în plus. Și atunci începi
să alergi și să lupți. În noi este viața care este El. Noi suntem fii
de Dumnezeu, nu niște milogi. Acesta este păcatul: când cerem
că milogii. Nouă nu ni se împlinesc dorințele pentru că nu Iubim
și nu dăruim destul. Iubirea îți dă tot ce vrei. Iubește adică
dăruiește cât mai mult gratuit, din viața ta, din binele tău, și vei
avea tot ce vrei. Cum să ceri să ți se dea, când tu ai toată Iubirea
în tine? Tu trebuie doar să dăruiești. Cine te oprește să Iubești?
Nimeni. Tu primești din ceea ce dăruiești. Dacă puțin dai, de
unde să primești? Nouă ne lipsește Dragostea, dar cine ne
oprește să Iubim? Cu cât dai mai mult, ție îți dai. Ce ne lipsește
nouă? Dragostea fără așteptări, să dăruim fără reținere, pe gratis
și degeaba, fără răsplată. Să avem grijă de ceilalți, să susținem
viața, să-i servim și să-i slujim cu drag, și să ne supunem lor. Să-i
iubim indiferent cum sunt. Că atunci când devii Iubire, ești cel
mai puternic, pentru că astfel curge prin tine Energia divină.
Atunci împlinești orice. Ești cel mai tare când ești cel mai jos. Ești
cel mai tare când ești una cu toți, și nu mai faci nimic pentru tine.
Doar eul se milogește că are nevoie. Iubirea este sfântă și doar
dăruiește, nu are nevoie de nimic în schimb. Este un izvor
nesecat. Iubirea ne dezbracă de egoism și atunci nu îți mai
trebuie nimic altceva mai mult decât ai. Nu vrei să te dezbraci și
tu de eu? Ești mulțumit așa cum ești. Nu mai contează dacă ai
sau nu ai, dacă ești pe stradă sau nu, ori nu ai ce să mănânci.
Înțelegi? Dumnezeu este atât de frumos și atât de cuminte. Și se
supune total omului. Când ceri, Îl faci mincinos pe Domnul că nu
îți dă. Nu poți să ceri la nimeni nimic pentru că cel din fața ta
este El. Nu ai dreptul să ceri nimic, decât să dai, pentru că tu ai
toată Iubirea universului în tine, cine ce să-ți dea? Când ceri îți
189
întărești orgoliul și îți atragi necazurile. Egoul înseamnă neplăceri
cu carul. Egoul este interesul personal. Omul ar trebui să nu facă
nimic pentru sine dacă vrea să-i fie bine în viață și să nu sufere.
Tu nu poți să fii decât ca și El: numai Iubire la infinit. Din Iubirea
aceasta poți să împlinești orice. Te plângi degeaba că nu ai. Dar ai
dăruit necondiționat din prea plinul tău? Cu cât dăruiești mai
mult cu atât mai multe împliniri vei avea în viață. Cine te oprește
să dai la o parte egoul și să iubești fără așteptări? Cine te oprește
să nu vrei nimic pentru tine, ci totul pentru ceilalți? :) Să
dăruiești la infinit, ca soarele. Te porți ca și când el ar fi surd și nu
aude, și ar fi orb și nu te vede, că nu vrea să-ți dea. Cererea,
pretențiile față de oameni, supărarea pe ei sunt o insultă la
adresa lui Dumnezeu. El este departe de cuvintele oamenilor.
Când ne ajută Domnul? Ce să facem ca să poată să ne ajute?
Trebuie să te lași pe tine ca să poată să intre El. Să-i faci loc în
inima ta. Să fii gol de sine. Templul lui trebuie să fie gol, fără
cumpărători și vânzători. Egoul este obstacolul. Este bolovanul
din fața peșterii. Nu-L lasă să vină în viața ta. Orgoliul
întotdeauna vrea ceva pentru sine. Acesta este eul. Când renunți
să mai vrei ceva petru tine, ci totul pentru ceilalți, te-ai dezbrăcat
de eu. Și s-a dus bolovanul dar și suferința de la tine, și
problemele vieții. Problemele sunt eu. El inventează probleme și
tot el încearcă să le rezolve. A face ceva înseamnă că adaugi
altceva la creația Lui, decât vrea El de la noi. Noi nu acceptăm
viața așa cum este, cum vine la noi. Faci ce ești pus să faci, iar în
rest doar admiri. Cea mai bună muncă este cea de slujitor.
Privești cum trec lucrurile unele în altele, continuu. Dar dacă vei
vrea ceva de la ele și le oprești curgerea, se vor opune.
Nemulțumirea este o insultă la adresa Lui. Și asta vine din faptul
că nu înțelegem ce este viața veșnică. El zice că viața veșnică nu
este mâncare, cafea și băutură, nici bucurii ale simțurilor ori
dansuri. În toate lucrurile acestea care ne plac nouă, el nu este.
Nicăieri. Tot ce dorește omul mai mult decât îi trebuie nu este El.
Când vrei mai mult pentru tine, nu Îl vrei pe Dumnezeu. Egoul nu
dorește decât moartea ta. Când vrei ceva mai mult pentru tine,
190
să strângi pentru tine, începi să ucizi viața, și iei de la ceilalți. Îi
păgubești. E voia ta. Voia Domnului înseamnă să te lași pe tine,
pentru a voii numai El pentru tine. Dar când vrei totul pentru
tine, apare ura, mânia și furia, lupta și apărarea. Frica de a
pierde. Și știi că este așa, doar nu vrei să vezi lucrurile acestea.
Doar când Iubești dezinteresat o relație va funcționa. Celălalt
este pentru tine ca să te învețe Iubirea. Ți se dă acel om care
poate să te deranjeze cel mai tare pentru a scoate Dragostea din
tine. Dacă celălalt este rău, înseamnă cu tu ești așa. Când
vorbești despre el, vorbești despre tine. Modul cum îi vedem pe
oameni, așa suntem noi. Nu gândi după interesul personal, ci cu
inima, cu ființa divină, lăsând lucrurile să te ducă unde vor ele.
Totul este mișcat de Domnul. Asta înseamnă să reușești în viață:
să nu faci voia ta, ci voia celorlalți. Să te lași dus încotro vor de ei.
Nu te lua niciodată după egoul tău care se îndoiește de toate.
Dar și egoul este o cale spre divin, dar prin suferință. Nu poți fi
supărat pe el, pentru că este poate o cale mai rapidă, prin
durere. Când condiționezi viața, te opui Iubirii. Inimă înfrântă Îl
cunoaște pe Dumnezeu. Iubirea este lipsa eului. Nimic nu ți se
cuvine, pentru că nimic nu este al tău. Când cauți Iubirea
necondiționată începe schimbarea interioară și a viitorului tău.
Când ești gol de tine însuți lași lumina să treacă prin tine și să-ți
binecuvânteze viața. Nu mai da vina pe nimeni și vezi ce îți
transmite viața prin oameni. Las-o să curgă. Nu există înțelegere
fără Iubire. A Iubi este a ierta. A Ierta este un alt cuvânt despre
Iubire. Tot ce vezi în jur vine din tine. Tot ce nu-ți place la ceilalți,
sunt întâi acuzații în tine, sunt aspecte ale tale, iar aceia tind
când te apropii de ei, să îți confirme previziunea și se comportă
cu tine, așa cum ești tu, ca să te vezi cum ești. În tot ce ți se
întâmplă este Dumnezeu. În fața ta Îl ai tot timpul. Omul din fața
ta nu face ceva de capul lui, ci este pus de Domnul. Rolul lui este
să extragă Iubirea din tine și să-ți scadă orgoliul. Tu de fapt îți
creezi realitatea după cum ești în adânc. Raiul și iadul este în
modul cum privim noi viața. Tot universul este în tine și vine din
tine la realitate. Când schimbi felul cum privești oamenii, se
191
schimbă și modul cum se poartă ei cu tine. Fii recunoscător și
mulțumește oamenilor în față și lui Dumnezeu pentru fiecare
răutate care ți-au făcut-o, așa vezi ce este în tine și ai nevoie. :)
Fii renunțarea la tine. Concentrarea pe lume, crește viteza
timpului și pierzi mai repede viață. Când cauți viața, o pierzi.
Orice gândești, spui sau faci se va întoarce la tine. Dacă vezi
răutate în jurul tău, acea răutate este din tine. Dacă vrei o viață
frumoasă, gândește numai frumos despre tine și ceilalți, pentru
că exteriorul ia întotdeauna forma interiorului tău. Oamenii apar
în viața noastră exact în momentul când avem nevoie să fim
scăzuți, și ei se pricep de minune să facă asta. Atragem ceea ce
suntem noi. Dacă oamenii sunt răi cu noi, înseamnă că în noi este
răutate. În fiecare clipă ne oglindim în oglinzile oameni de lângă
noi. Dacă negi ceva la ei, înseamnă că acel lucru este deja în tine.
Reacția ta, arată că nu mai vezi că de fapt ești numai Iubire. Ca să
poți să vrei să ucizi, trebuie să nu mai Iubești. Dacă ceva nu îți
place la ceilalți, acel lucru este deja în tine. Exteriorul vorbește
numai despre tine. Toți cei care te înconjoară vin din tine. Tu i-ai
creat, și te reflectă. Nu te poți supăra pe nimeni că te superi pe
tine. Oamenii sunt creațiile tale. Tu vorbești cu o oglindă mereu.
Dacă ceva nu îți place la celălalt, nu-ți place la tine. Când vorbești
de rău pe aproapele tău, arăți spre tine. Tot ce nu îți place la
oameni, nu este rezolvat în tine. Dacă îl vezi pe celălalt rău, așa
ești tu. Tot ce vine spre tine, este ceea ce tu ai creat. Te întâlnești
mereu cu tine în fața ta și nu ai unde să fugi. Ca să nu te mai
atace trebuie să rezolvi problema aceea care o vezi la ceilalți,
întâi în tine. Dacă ceva nu îți convine nu poate fi celălalt de vină
pentru ce ești tu. E absurd. Ești responsabil pentru fericirea ta.
Numai când îi faci pe ceilalți fericiţi ești și tu fericit. Oamenii te
atacă când ai prea puțină Iubire în tine: adică grijă pentru ei.
Totul vine din tine, nu poți fi supărat pe nimeni pentru ce ai creat
tu. În toate, vina este la noi și niciodată la ceilalți. În clipa în care
înțelegi asta, te cuplezi imediat pe ființa divină care ești. Cu cât ți
se face un rău mai mare cu atât mai mult bine ți se face. Ceea ce
numești tu rău, îți salvează viața. Dacă ai știi. Ai nevoie mereu ca
192
de aer, să ți se facă răutăți și să fii înjosit, călcat în picioare și
scuipat. Cu atât mai mult ești purificat. Ce te deranjează la
oameni este întâi în tine. Când înțelegi că totul este despre tine,
nu mai ai pe cine să te superi, și dispare judecata, și ura din viața
noastră. Când îl acuzi pe celălalt, vorbești despre tine, pentru că
acel lucru care îl vezi la ei, este întâi în tine ca să poți să-l observi
în afară. Vezi numai ceea ce ești. Ce sunt lucrurile pe care îi
învinovățim pe ceilalți? Sunt lucruri care ne-au rănit pe noi și nu
am acceptat asta, ne-am revoltat. Întreabă-te: de ce ai judecat?
Ce este în tine asemănător și este o rană, care te-a făcut să ataci
acum. Noi ne prezentăm în prezent cu trecutul nostru care este
activ și acum, cu toate problemele noastre nerezolvate. Noi
atacăm cu ceva ce nu am iertat și acceptat în trecut. Când
vorbești despre ceilalți, este întotdeauna vorba despre noi. Te
acuzi pe tine, acuzându-i pe ei. Noi nu conștientizăm rănile ce le
avem, și nu le-am rezolvat, de aceea avem forță să judecăm.
Judecăm cu puterea care ne vine din rănile din trecut,
nerezolvate. Noi acolo am acționat ca un ego și nu ca o ființă
divină. Asta este singura noastră problemă: nu știm că suntem o
ființă sublimă care nu aparține pământului, care vine din Cer și
care nu știe decât să iubească. Noi facem răul și judecăm cu o
forță care ne vine din neacceptarea umilinței. Înțelegi? Trebuie
să ne cunoaștem rănile și să punem acolo Dragoste. Noi judecăm
cu mânia din rănile noastre. Aceste răni sunt ca niște bombe pe
care le purtăm oriunde, și le detonăm când ceva asemănător se
aproprie de noi. Tot ce nu este vindecat în sinele nostru, vedem
la ceilalți. O rană este locul unde am împărțit în bine și rău, unde
am judecat. De aceea se spune: nu judecați, pentru că viața este
indiferentă. Când judeci îți faci cel mai mare rău ție, pentru că
ceilalți ești tu. Dai în ei, dai în tine cu barosul. - Apoi judecata
noastră determină oglinzile oameni să ne întoarcă ceea ce
suntem noi. Cu cât rana este mai mare, cu atât vom condamna
mai puternic. Acolo unde este o rană este doar o neînțelegere că
noi suntem o ființă divină și răul care a venit este de fapt din noi,
este chiar neacceptarea și ura noastră. Tu ataci pe oameni cu ura
193
ta din trecut. Că nu ai iubit destul. Acolo unde este o rană trebuie
să punem Iubire. Retrăim acele lucruri cu Dragoste, și așa se
vindecă prezentul nostru. Trecutul trebuie vindecat primul,
pentru a vindeca prezentul. Tu ataci în celălalt ce este în tine.
Întreabă-te de ce judeci? Sunt rănile tale nerezolvate. Judecata,
critica, acuzația, sunt pierdere de viață, de Iubire. De ce te duci
spre cineva? Ce te atrage la el? Pentru că are capacitatea cea mai
mare să te deranjeze - este acela care poate să te scadă cel mai
bine și să-ți salveze viața. Oamenii îți arată mereu ce este în tine.
Tot ce ne înconjoară vorbește despre noi. Noi nu omul iubim, ci
Iubirea. Îl Iubim pe Dumnezeu în oameni. Totul este vorba numai
despre Iubirea de Dumnezeu. În tot ce facem numai despre asta
este vorba. Omul care ne deranjează ne ajută cel mai bine să ne
golim de eu, și ne salvează viața, extrăgând din noi Dragostea.
Noi iubim Iubirea. Noi alegem întotdeauna soluția cea mai
deranjantă, cea mai dificilă când ne îndrăgostim. Și căutăm la
celălalt să ne ajute să ne eliberăm de eu. Când raportezi totul la
interesul tău personal, greșești întotdeauna. Tot ce ni se întâmplă
este despre noi. Problema noastră este că facem totul pentru eu,
dar eu sunt ceilalți. De aceea numai cât ei sunt fericiți, tu vei fi
fericit. Noi Îl căutăm mereu pe Dumnezeu. Întotdeauna vorbești
din ceea ce ești, din cât de mult Iubești. Oamenii se poartă cu noi
așa cum îi vedem noi pe ei. Dacă tu vezi un defect la ei, aceștia
vor avea tendința să-ți confirme previziunea. Deci lumea ia forma
interiorului nostru, întotdeauna. Tot ceea ce trăiești în afară, vine
din modul cum privești tu Dragostea. Întotdeauna din față vine
ceva care să-ți scoată Iubirea din suflet și să scadă orgoliul.
Condițiile pe care le pui tu oamenilor sunt condiționările pe care
ți le pun ei, ție.

UCENICUL ŞI ÎNŢELEPTUL

Un ucenic vine la Înţelept să se plângă că este în sat un om

păcătos şi rău, un hoţ... Înţeleptul îl ascultă liniştit şi îi răspunde:
bine, bine, dar cântă frumos la flaut. În altă zi vine un alt ucenic
194
să-i spună ce a văzut el în sat, la un spectacol: era un om care a
cântat aşa de frumos la flaut... La care Înţeleptul spune: da, da,
dar este un hoţ. Da, spune ucenicul, dar ce vrei să spui cu asta?
Şi Învăţătorul îi răspunse: nimic, doar încerc să păstrez echilibrul.
Cine sunt eu să judec? El este aşa cum sunt eu în interiorul meu.
Vedem în afară numai ceea ce suntem noi în adânc.

Când îți dorești ceva de la viață, viața ți se va opune, pentru că

acolo este un eu. Ca să ți se împlinească dorințele trebuie să nu
dorești nimic. Știe Dumnezeu ce ai nevoie. Că viața ta să fie
frumoasă, urmărește mereu să nu ai un eu care vrea ceva. Eul
este obstacolul cu care te vei întâlni în față, mereu. Lasă-te pe
tine, total în mâna lui Dumnezeu, și viața ta va fi Minunată. Noi
avem probleme de la viață, când vrem ceva de la ea. Atunci ea ni
se va opune. Viața te chinuie cu puterea cu care tu o
condiționezi. Nu mai dori nimic de la ea, și atunci nu va mai avea
putere asupra ta. Tu nu ai nevoie de plăceri, ci de lipsa lor ca să
trăiești. Boala arată că am luat prea multe plăceri și Domnul nu
mai este cu noi, pentru că am ales lumea în locul Lui. Când ești în
pace, nimic rău nu mai vine la tine. Dumnezeu este NU lumea.
Când mergi spre plăceri îți pierzi pacea inimii, pentru că pierzi
viață și de aceea chemi necazul ca să te micșoreze. Deci când
alegi lumea, cu satisfacțiile ei, tu alegi să mori. Lumea îți ia din
viață și pierzi energie vitală. Când cauți viața, pierzi viață.
Dumnezeu este în direcție opusă, spre puțin. Dar oamenii nu Îl
vor pe Iisus, vor mai mult. Când te îndepărtezi de viață, câștigi
viață. Întotdeauna ne vine din față ceea ce suntem noi. Și dacă
eu mă schimb, se schimbă și lumea mea. Te întâlnești cu tine
oriunde mergi. Plăcerile mai mult decât ne trebuie sunt moartea
sufletului. Cu cât omul se va lipi mai mult de viață, cu atât mai
repede moare,pentru că se accelerează astfel timpul. Cu cât te
bagi mai mult în viață cu atât mai repede curge timpul. Cu cât te
desprinzi mai mult de ea, cu atât mai mult încetinește curgerea.
Plăcerile peste măsură ucid pe Dumnezeu din noi. Plăcerea este
moarte. Omul nu-și poate da seama ce face. Cunoașterea lui
195
Dumnezeu este renunțarea la plăcere. Aceasta este salvarea ta.
Plăcerea este șarpele care îți spune: nu o să ți se întâmple nimic.
Nu e nimic că ai făcut o nedreptate, dar de fapt cine este
martorul a ceea ce faci tu? Conştiinţa ta, Dumnezeu. Omul zice
că nu o să afle nimeni niciodată, că ai înșelat. Nu mă vede
nimeni. Dar Domnul este conștiința noastră care ne însoțește
oriunde mergem. Nu ai unde să fugi de privirea Lui. Te văd, te
văd îți zice mereu. Când lași plăcerea, înaintează Dumnezeu.
Iubirea Lui este Iubirea ta. Iubirea te scapă din orice necaz. Ea
este medicamentul divin pus în tine. Ea este cea mai mare
comoară pe care oricine o are. Numai Iubirea te vindecă de orice
necaz. Iar necazul este lipsa iubirii. Dacă nu îți merg lucrurile bine
în viață, înseamnă că ai prea mult eu și ai dăruit prea puțin, te-ai
înfrânt prea puțin. Că ce este neplăcerea? Este faptul că am pus
lumea pe primul plan și avem prea mult orgoliu și prea puțină
cedare și iubire. Am cedat prea puțină viață, din binele nostru,
din satisfacțiile noastre și de aceea suferim. Dumnezeu este așa
de curat și de pur, în contrast cu gândirea și faptele noastre. Tu
ești ca un fulg în vânt pe care El îl urcă și îl coboară continuu. Să
te lași total în mâna Lui. Să te lași dus de El acolo unde vrea El,
fără să faci niciun efort de împotrivire. Fără să te opui la ce ești
pus să faci de oameni. Nu te opui, indiferent ce îți vine din față.
Aceasta este Arta Iubirii. Viața este El. Totul este El. Ce este
greșit, este percepția noastră despre Domnul. Și în momentul în
care avem gândul de pretenție, am și ieșit din divin, pe loc. Ne-
am despărțit de Creator. Suferința face o treabă bună: umple
țara de sfinți. Viața eului se comportă ca o plantă carnivoră
deosebit de frumoasă și care miroase încântător, dar când te
prinde te devorează pentru că prin plăceri, consumă din tine, se
hrănește cu tine. A trăi înseamnă a sta la distanță de ea, nu ai
nevoie să fii mâncat. :) Noi suntem la un singur gând distanță de
moarte. Iubirea ta este El. Eu, sunt nimic. Nu am participat cu
nimic la tot ce am și este. Care este păcatul? Este eul. Credința că
suntem cineva. Că am participat cu ceva la ce a făcut El. Dar
acum, cuvintele acestea nu sunt ale mele. Sunt ale Lui. Din eul
196
acesta derivă toate dorințele noastre. Eu vreau să fiu așa și așa.
Ce s-a pierdut? Dacă El este viața din trupul meu, pe care tot El l-
a făcut pentru că înainte nu eram nimic, cine sunt eu? Sunt El,
sunt viața. Și viața Lui suntem fiecare din noi. El se exprimă prin
fiecare din noi, le fel. Dar păcatul unde este și de unde vine?
Pentru că ne credem diferiți. Este egoul. Credem că noi suntem
creatorii lumii, când totul este al Lui. De fapt El creează prin noi.
Dar noi am luat locul Creatorului. Ne-am pus pe noi pe tronul Lui.
Când El este, nu este nimic în contradicție. Și când suntem în El
conștient? Când ești în starea de Acceptare totală, atunci ești în
El, când zici DA vieții așa cum este. Când ești fără un eu care vrea
mereu ceva să facă. Când nu faci nimic, nu inițiezi nimic, nu te
împotrivești la nimic, atunci ești în El conștient, și El cu tine.
Seamănă cu respirația: inspiri și expiri. Totul este lin. Doar curge.
Nu intervii, nu lupți, nu vrei nimic, nu te aperi. Când nu te miști și
taci. Atunci îți dai seama că tu NU ești niciunde. Că numai El
există peste tot. Tu ești El. Și tot ce te înconjoară este El. Nu
există durere, nu există suferință atunci când Iubim. Noi nu
vedem frumusețea peste tot pentru că nu iubim fără condiţii și la
infinit. Deabia atunci pornește Iubirea adevărată. Când te atingi
de uman și lumesc, El dispare, imediat. Trebuie să mergi în
direcție opusă ca să-L întâlnești. Și dispare când te apuci de
lucrurile lumești pentru tine. Dar se ivește imediat când faci totul
pentru ceilalți. Când apare interesul personal, El pleacă de la noi.
Eul îndărătnic Îl dă afară. Egoul este torționarul din noi. Și orice
lucru pe care nu îl facem pentru oameni și îl facem pentru noi,
este un păcat. Pentru că noi nu avem nevoie de mai mult,
niciodată. Acest mai mult decât ne trebuie ne omoară, pentru că
este un furt de la ceilalți care au nevoie: îți ia din viață, și nu știi.
Tot ce avem nevoie ne dă El. Toate bogățiile sunt un mare zero.
Când pleacă viața de la tine, nu mai contează nimic. Pe cine
plâng oamenii la moarte? Cine este viața? Dumnezeu. Rămăsese
numai trupul, și viața nu mai era. Cine a plecat atunci?
Dumnezeu. Vezi ce important este? Pe cine plângeau oamenii?
Viața. Pe Dumnezeul de care fug de atâta timp. Pe El Îl plâng
197
oamenii la moarte. Omul plânge la moarte după Dumnezeu că
nu poate trăi fără el. Noi nu putem să trăim fără viața Lui. Nu mai
disprețuiți oamenii că în ei este viața, este Iisus. Viața din ei este
Iisus, atât de aproape. Pe El îl disprețuiți. Nu puteți trăi fără ei.
Erau distruși. Nu mai conta nimic. Că erau bogați, că aveau
funcții, că aveau mașini, aveau vile. Pe El îl vroiau. Pe cine? Pe
Iisus din copilul lor. Viața înapoi. Și când este lângă noi, nu Îl
apreciem, că Iisus este viața din celălalt. Și respectul față de
oameni, este respectul față de Dumnezeu. Cât de mult respecți și
iubești oamenii atâta viață vei avea. Cât de mult dăruiești, atât
de mult vei trăi. Și nu e puțin lucru. Când te oprești din dăruire,
mori, pentru că nu mai ai energie vitală pe care o obții numai
când ajuți și slujești ori te supui oamenilor. Tu câștigi energie
vitală numai când dai eu: când te sacrifici, și îi servești pe
oameni, când ai grijă de ei. Atunci primești viață. Doar privește. A
dărui a fost înlocuit cu a lua. Dumnezeu este ca un copil în
noi. ,,Ne mângâierea Mea este pentru că tu NU ÎNGENUNCHEZI
în faţa oamenilor, adică în fața Mea, pentru că ești prea mândru.
Tu cauţi uşurare la oameni. Fiule, dar Eu sunt Dumnezeu care te
întăreşte în necazuri. Vino la Mine când eşti în strâmtoare. Dacă
întârzie să vină oamenii, vezi că ei nu pot şi nu au ce să-ţi dea,
atunci te întorci la Mine. Mântuirea este la Mine. Speranţa ta
este indurarea Mea. O ispită te tulbură, o frică deşartă te
înspăimântă. Dar ce folos atâtea griji pentru un viitor necunoscut
şi nesigur? Adaugi întristare după întristare. Nu te gândi că Eu te-
am părăsit, când te las în nenorocire şi-ţi iau mângâierea pentru
un timp, căci calea pătimirii este Împărăteasca cale către Cer. Şi
îţi este de folos să treci prin şcoala necazurilor, decât să meargă
toate după poftele trupului tău. Cunosc inclinarea inimii tale şi ce
îţi este de folos pentru mântuire, de aceea te las uneori în lipsă.
Ai nevoie şi îţi trebuie. Eu ce am dat pot să iau îndărăt oricând şi
să dau iar, când îmi place. Dacă îţi trimit necaz, nu cârti şi nu te
descuraja pentru că ai nevoie. Te-am trimis în lume nu pentru
dulceaţă ci spre a pătimi dispreţ, nu spre uşor şi plăcut, ci spre
osteneală. Adu-ţi aminte de cuvântul Meu, fiul Meu şi nu căuta
198
ale tale niciodată, pentru că vei suferi!” Ce se întâmplă cu noi?
Privește la cer. El doar există. Are nevoie cerul de cuvinte? Tu ai
nevoie de cuvintele mele ca să știi că exiști? Nu. Şi atunci ce se
întâmplă când acest prea mult ne înnebuneşte că nu mai Îl
vedem pe Dumnezeu în noi? Suntem prizonieri în dorința de mai
bine, ca un nisip mișcător. Când pleci cu mașina de pe loc,
vizibilitatea este maximă. Când crești viteza, ea se reduce din ce
în ce mai mult. Cu ce viteză ne trăim viața? Rapid. Vreau mereu
mai mult. Nu avem vizibilitate. Nu vedem că suntem ființa divină
care nu vrea nimic pentru sine. Descoperă cine ești tu cu
adevărat și toată viața ta va deveni minunată, pe loc. Trebuie să
pierzi egoul pentru a porni Miracolul. Renunță la tine în toate
situațiile de viață și Îl vei cunoaște pe Dumnezeu, și Îl vei vedea
peste tot. De aceea nu-L vedem: pentru că suntem plini de Eu.
Pentru că alergăm, nu mai vedem frumusețea. Ne aleargă
întunecatul după o bucată de pâine de parcă ar fi țelul nostru
suprem. Țelul ar trebui să fie lăsarea vieții în pace și nu dorința
de mai mult. Cum câștigi viață? Cedând viață. Când te lași pe
tine, Domnul va avea grijă de toate. Îți dă tot ce ai nevoie, numai
să te laşi dus, împins și tras, fără să reacționezi niciodată. Acest
niciodată face diferența între viață și moarte. Nu ridici un deget.
Înțelege că nu ai nevoie să lupți pentru nimic. Peste tot este
numai El. Nu ai nevie să te lupți cu Domnul. Orice dorință a ta de
mai mult este o luptă cu El. Alunecă doar la suprafața vieții și nu
te lega de nimic. Deabia atunci când tu te predai, pornește
ajutorul divin. Dar dacă lupți și te aperi, te lasă să lupți. De aceea
viața ta este grea și întâmpini greutăți peste tot. Dai plăcere și iei
Iubire, sănătate și viață. De ce nu ai vrea asta? Nu te proiecta pe
tine făcând ceva. Mai curând stai fără eu. Când ești gol de
interese personale, Dumnezeu coboară în inima ta și atunci totul
va fi bine. Lipsa egoului, a interesului personal este fericirea. Nu
poți să faci nimic singur, fără El. Fără conștientizarea ta, El este de
parcă nu ar fi cu tine. Dar intervine în viața ta și te ajută în toate
numai dacă Îl lași conștient fiind tu, să facă asta, când renunți la
tine real. Dacă nu renunți la tine în toate momentele, atunci,
199
unde este încrederea ta în El? Inimă înfrântă și smerită,
Dumnezeu nu o va urgisi. Nu se mișcă niciun fir de păr fără voia
Lui. El îți va apăra și călcâiul de piatra ascuțită. Dumnezeu ne
iubește nelimitat. Avem în Cer un Tată infinit de Iubitor. Viața aici
este o pregătire pentru dincolo. Suntem creați de El, suntem fii
Lui. Tot ce te înconjoară este divin. Înțelege. Dacă te gândești la
trecut său viitor, nu este Domnul acolo. El este acum, când tu te
predai pe tine, oamenilor. El este golul care apare în tine. Când
cauți lumea îl pierzi pe Domnul. Ce îți lipsește ție și nu ai? Ai
unde să stai? Ai. Ai ce să mănânci? Ai. Prieteni ai? Ai. Mamă ai?
Ai. Dumnezeu ai? Ai. Ce-ți lipsește? Păi eu vreau mai mult. Vreau
să fac ăia și aia. Dar tot ce este mai mult este dorința de a muri.
Nu înțelegi? Mai mult decât îți trebuie este diavolul și iadul. De
ce îl vrei mereu? Vrei să mori mai repede? Unde este suferință,
din dragoste te scade Dumnezeu, ca să-ți salveze sufletul.
Suntem atât de preocupați de interesul propriu, încât nu îl mai
vedem pe celălalt. Și nu mai avem timp să Iubim. E o mare
putere să nu te superi pe oameni. Nu aparținem acestei lumii.
Noi venim de dincolo, acolo este acasă pentru noi mereu. Asta
este Dragostea de Dumnezeu, dar și sănătatea: este puterea de a
te elibera din capcanele plăcerilor. Este puterea de Înfrânare. Și
această putere îți dă viață și viitor. Slăvirea vieții este viața. În
viață nu ai decât să apreciezi totul, pentru că totul vine de la El și
este doar de slăvit. Viața este Slavă pentru El. Totul este Iubire. Și
tu ești un nimic care are totul. :) Când ești pătruns de slava lui
Dumnezeu ești copleșit de atâta frumusețe care este peste tot și
atunci înțelegi că ești nimic. Când recunoști că totul este El,
atunci te predai Lui. Și tu nu mai exişti. Noi ne identificăm cu
plăcerea. Ea este o parte din trupul nostru. Nu o putem lăsa.
Când ne oprim din a ne face plăcerile este ca și când am muri.
Trebuie să lași plăcerea să moară în durere, și nu te vei mai
întoarce în păcat. Păcatul așa se șterge, renunțând tu de bună
voie la el. Cel mai mare păcat sunt plăcerile pentru că te
Îndepărtează foarte repede de Dumnezeu și te aruncă în iadul
disperării foarte ușor. Și ești vulnerabil, nu știi să te oprești la
200
timp. Plăcerile te omoară pentru că iau din viața sufletului.
Fericirea pe care o resimți vine din sufletul tău. Prăjitură nu îți dă
nimic, doar îți ia. Fă economie de viață, mai mult restrânge-te
decât să-ți faci plăcerile. Dar nimeni nu poate renunța la plăcerile
lui de bună voie decât prin Dragoste de Dumnezeu. Pentru că
Iubirea este mai puternică decât orice. Și când renunțăm la
plăceri, renunţăm la eu, și atunci Domnul ni le va da pe toate.
Acum nu ne dă, și întâmpinăm greutăți, pentru că vrem plăcerile
vieții și nu pe El. Cel care Îl vrea pe El, are tot ce vrea. Dar acela
nu mai vrea satisfacțiile lumii. A nu dori plăcerile vieții înseamnă
iubirea de Dumnezeu. Totul vine de la El. Toate sunt ca respirația.
Tu doar te bucuri de ele. Nu ai făcut niciun efort să le ai. Inspiri,
expiri. Dumnezeu se descoperă în noi. Noi nu avem nimic. Totul
este El. Noi suntem doar împotrivitori la Iubire. Cu cât te
înfrânezi mai mult, cu atât Iubirea ta, credința ta este mai mare.
Deabia atunci când te întrebi ce nu este El, constați că peste tot
este numai El.

VULNERABILITATEA ESTE CA O STÂNCĂ DE TARE

Un ucenic dintr-o şcoală de sabie îl întreabă pe maestrul său:

cine este cel mai bun samurai? La care bătrânul îl îndeamnă să
meargă pe câmpul de lângă mânăstire unde este o stâncă, şi să
încerce să o insulte. De ce să fac asta? Îi răspunse discipolul,
stânca nu vorbeşte şi nu reacţionează. Bine, bine, atunci atac-o
cu sabia. Dar nu pot să fac nici asta, o să-mi rup sabia. Oricum nu
poate să reacţioneze în niciun fel. Eu am întrebat cine mânuieşte
cel mai bine spadă? Atunci bătrânul îi spuse: cel mai bun
samurai, cu adevărat este acela care este atât de vulnerabil ca o
stâncă, astfel încât fără să scoată sabia, el învinge întotdeauna.
Dar nimeni nu vrea să fie Vulnerabil și puternic cu adevărat.
Numai cel care nu vrea să câştige, nu se luptă şi nu se apară ca şi
201
stânca, este cel mai tare. Trebuie să fii un nimeni ca să câștigi, să
fii fără eu, să nu îți aperi viața și să nu îți fie frică că o vei pierde.
Numai acela câștigă întotdeauna, fără să lupte.

Dragostea Lui este mai puternică decât plăcerile noastre. El nu se

împotrivește păcatului. Nu vă împotriviți nici voi, ca să cunoașteți
că sunteți fii Lui. El a lăsat păcatul să se ducă până la sfârșit. Și
fiecare om va alege. Noi suntem învăluiți de Iubirea Lui și în
momentul în care cedăm din plăcerile noastre și din egoul nostru
noi intrăm în Iubirea lui pe loc. Dar când renunțăm la plăceri,
renunțăm la ego. Fiecare plăcere ne dă mai mult eu și mai multă
suferință. Când renunți la plăceri tu câștigi viață, sănătate și
viitor. Pentru că te micșorezi și dai voie Miracolului să vină în
viața ta. Deci ești cel mai interesat să cedezi, nu să lupți și să te
aperi. Plăcerea ne duce la moartea sufletului și devenim mai răi
și inumani. De ce nu ai vrea să scapi de acest chin? El nu
intervine, că de aceea este Domn. El îți dă libertate sută la sută
de a alege tu să-L accepți sau să-L respingi. Asta este cea mai
mare putere a Sa. A Iubi înseamnă a elibera. El te Iubește la
infinit, și nu pune condiții, ca și soarele, sau aerul și apa. Ele nu
ne cer nimic în schimb. Domnul ne Iubește atât de mult
indiferent cum suntem noi, ca un tată. Când Iubești, devii Iubirea
Lui, devii El. Și te încarci cu energia Să. Dăruiești, și pe tine te lași,
atunci a și început încărcarea cu energie vitală care îți dă
sănătate și viitor. ,,Cine Mă va căuta cu toată inima, Mă va găsi.”
El este peste tot. Tot ce te înconjoară, interiorul și exteriorul tău
este numai El. Când tu îți vei lăsa eul, atunci te unești cu El
imediat, fără nimic altceva. Când înțelegi că nimic nu este al tău,
atunci devii una cu El. Abandonarea de sine este o mare putere a
Cerului. Și astfel nu te vei mai vedea niciunde. Atunci viața va fi
minunată, iar tu devii toți, același suflet peste tot. Numai când tu
te pierzi pe tine, îl vei afla pe El. Atunci nu mai poți să spui eu, ci
NOI. Când atingi tăcerea și nu mai ai nimic de spus, atunci ești
una cu El și eul nu mai există. Ești doar un observator. Când îl lași
pe el să facă totul în locul tău, atunci totul se rezolvă foarte
202
potrivit. Când tu nu te mai gândești la ce să faci, și Îi dai Lui toate
grijile tale, ele se vor rezolva în mod fericit. Doar lasă-te pe tine,
este tot ce ai nevoie. Adică să nu inițiezi nimic, nici să nu te
gândești la un rezultat bun, pentru că eul îndepărtează
realizarea. Când Îl lași pe El, se rezolvă orice problemă
irezolvabilă. Așează-te și uită. Prin toți oamenii îți vorbește
Dumnezeu. Ia seama la ce Îți spune El. Domnul conduce toate
lucrurile. În fața ta este mereu El, în spatele fiecărui om sau
situații de viață. Împotriva cui te revolți tu? Că nu poți. Când îți
spune șoferul: așteaptă să urce toată lumea, tu urci ultimul, cine
mi-a zis asta? Tot Dumnezeu. Așteaptă să urce toată lumea, și la
urmă tu. Te folosești de situațiile de viață ca să cedezi și să te
încarci cu energie vitală, care înseamnă viață, sănătate și viitor.
Nu ești interesat niciodată să lupți pentru mai mult binele tău. Ai
răbdare și așteaptă pe toată lumea. Tu să fii mereu ultimul. Când
nu te gândești la trecut sau la viitor sau cum va fi ziua de mâine,
atunci pentru că nu ai un eu acolo, ziua următoare va fi
minunată. Nu rumega gânduri, nu îți face probleme, dacă vrei să
se rezolve, uită tot și lasă-le lui Dumnezeu pe toate. Atunci poți fi
sigur că se vor împlini toate. Aceasta este credința adevărată,
este cea mai mare siguranță. Toate au o semnificație. A face ceva
nu înseamnă a fi. Și a nu face, înseamnă a recunoaște că numai El
este cel ce face. Când Îl lăsăm pe El să facă lucrurile, totul va fi
bun. Nu te împotrivi la nimic. Când oamenii te batjocoresc este o
mare binecuvântare. Tu să-i iubești orice ar fi. Că nu oamenii te
chinuiesc, toate neplăcerile vin din tine: ele sunt supărările,
nemulțumirile și judecățile tale. Totul vine de la Dumnezeu, te
scade funcție de cum ești tu în interior, și asta îți trebuie.
Oamenii fug de vindecare. Răul pe care îl suferi te vindecă.
Atunci vezi neputința ta, și cât la distanță de Iubire ești. Te ajută
să te cercetezi și să vezi cum trăiești în ascuns. Și te cheamă la
Iubire. Pentru că cel din fața ta este Iisus, pe care nu îl poți minți.
De ce te cerți cu Iisus? Când te superi, pe Domnul te superi. Și tu
Îl ai pe Dumnezeu în fața ta și simulezi că iubești - de fapt cine
ești tu? Tu Îl iubești pe Dumnezeu din acela, indiferent ce îți face
203
egoul lui. Domnul l-a pus să-ți dea o lecție. Fii fericit. Cum să te
revolți? Iisus este dincolo de trupul acela. Trupul este doar un
VĂL, o perdea. Perdeaua ascunde divinul. Domnul mereu îți
vorbește prin oameni când într-un fel când în altul. Dar omul din
fața ta este întotdeauna numai Iisus. Și nu te poți revolta. Și nu te
poți supăra pe EL indiferent ce îți face acela. Dincolo de perdea
este dincolo de trupul acesta. Este ființa din divin. Este aceeași în
tine și în toți. Pe ea trebuie să o lași să se manifeste. Noi nu o
lăsăm. Zicem că este o rușine să dăruiești pe gratis, ca prostul
sau ca un copil. Ce este răul? Și răul pe care îl facem de unde
vine? Păi este rău în Dumnezeu? Nu, răul este un bine mascat.
Dar vine numai din tine. Răul este egoismul tău. De aceea nu poți
să acuzi pe nimeni niciodată, de nimic. E răutatea ta care îți vine
acum din față și te lovește. De fapt, te bați singur. Dar când
cineva îți face un rău, îți face bine pentru suflet. Și îți arată cum
ești tu în interior. Toate vorbesc numai despre tine. Noi ne
raportăm la trup, dar nu vedem sufletul. Toți oamenii care vin
înaintea ta vorbesc despre tine. Trebuie să te raportezi la ceea ce
este primordial. Niciodată la trup sau spirit. Numai la Iubire, la
ființa sublimă care suntem. Cum poți înlătura emoțiile negative?
Oprești învinuirea și dăruiești mai mult decât iei, cedezi
întotdeauna victoria celuilalt, și te restrângi în toate. Cauți
momentul când să te retragi. Dacă nu ai eu, nu te mai atacă
nimeni. Revendicarea, reproșul, acuzația, îndoiala, ridică un
dușman pentru că sunt eu, și cu cât lupți mai mult, cu atât îl
întărești mai tare împotriva ta. În același timp sunt necazul tău
de mâine. Dar când dai mai mult decât iei, începe întinerirea și
învierea. Dar cine o dorește? Când sacrifici eu, primești Iubire
sfântă, energie restauratoare, sănătate, viitor și timp. Aceasta
este Învierea. Dar cine vrea să renunțe la dreptatea lui în toate?
Când dai eu, sufletul învie și trupul întinerește. Dar cine vrea
asta? Când alegi dreptatea ta, alegi moartea și orbirea. Nu e
nevoie să dorești nimic, știe Domnul ce ai nevoie, și dacă ești gol
de tine însuți îți va da orice vrei, dar atunci nu știu dacă vei mai
vrea ceva, de vreme ce Îl ai pe El cu tine. Nu mai ai nicio grijă. Nu
204
e nevoie să te gândești la nimic. Lasă-L pe Domnul să-ți facă viața
frumoasă. Ea nu e frumoasă acum, pentru că intervii și te
îngrijorezi, ori ți-ai făcut deja un plan. Stai fără planuri de viitor și
nu te mai gândi la trecut, sau cum a fost ieri. Stai fără tine și totul
va fi minunat. Cu cât intervii mai mult, cu atât mai tare ți se va
opune viața și vei simți greutate la înaintare. Când te bagi în
uman, Dumnezeu pleacă de la tine și nu te mai ajută. Atunci
pornește suferința. Oamenii zic: nu vreau să sufăr. Dar de ce te
bagi în uman cu totul? Obstacolele din față sunt intervenția ta în
viață, ele vin din tine. Sunt toate nemulțumirile și acuzațiile tale.
Nu ai pe cine să te superi, decât pe tine că ai fost orgolios și
răuvoitor. Viața este frumoasă numai când tu renunți la voința ta
și Îi predai Lui puterea. Când te desprinzi. Frumusețea vieții este
lipsa ta de egoism. Când tu nu mai exiști, atunci numai El este.
Lasă să fie cum vrea celălalt, oferă-i întotdeauna victoria, tu nu ai
nevoie să câștigi. Nu i te împotrivi niciodată. Cel de lângă tine
este Dumnezeu cu mască. Ai toată iubirea universului, nu ai
nevoie decât să dăruiești. Ție nu-ți lipsește nimic. Înțelegi? Tu nu
e nevoie să ai dreptate niciodată. Renunță întotdeauna la binele
tău, la dreptatea ta, nu e nevoie de tine niciodată în nimic. Nu
intervenii. Dacă nu ai ego, nu te mai atacă nimeni. Ca să te atace
trebuie să fii egoist și să pui condiții vieții. Propriul orgoliu te
atacă din față. Dar dacă nu ești trufaș, ești tot timpul fericit și
liber de tine însuți. Fericirea și sănătatea sunt lipsa egoului.
Singurul dușman este orgoliul nostru. Când renunți la plăceri te
inundă Iubirea Domnului. Înfrânarea Îl aduce pe Dumnezeu în
inima ta, imediat, pentru că faci economie de viață. Plăcerile îți
iau energia vitală. Înainte de un eveniment important, restrânge-
te pe tine, dacă vrei să reușești: ține post, taie legăturile cu
simțurile, retrage-te. Oamenii nu sunt de vină cu nimic,
niciodată. Întotdeauna ne vine înapoi, amplificat, ceea ce suntem
noi în adânc. Acela te atacă pentru că tu nu ai destulă acceptare,
energie și Iubire, nu ai dăruit destul. Dai eu și iei Iubire sfântă,
energie vitală. Nouă ne lipsește faza de reparare a sufletului. Noi
concepem viața ca o continuă adăugare de mai mult bine la noi.
205
Dar acest bine ca să-l menținem ne consumă din energia
sufletului. Omul care nu are ego și este modest și simplu, nu
intervine niciodată, nu se luptă și nu se apără, și nu vrea mai
mult, ci mereu mai puțin, și imediat renunță și oferă victoria
celuilalt. Nu vrea să câștige niciodată. Trebuie să accepți să fii
șifonat și deranjat, fără să răspunzi. Dacă nu te superi când ești
înjosit atunci ești numai Iubire. E suficient să fi tu numai
Dragoste și lumea va lua imediat forma interiorului tău. Așa de
mare putere de influență ai. Te plângi degeaba că lumea este rea,
dar oare la răutatea ei nu ai contribuit și tu? Aceasta este cea
mai mare învățătură pe care o poți dărui: cel care e în pace și
total desprins este în Adevăr. Atâta timp cât vezi vinovați în afară,
nu ești liniștit, nu ești în Adevăr și Dumnezeu nu este cu tine, și
de aceea nu poți iubi oamenii. În fapt nu există nimic la care să
reacționezi. Înțelegi? Nimic. Tot ce îți vine din față este despre
tine și e numai Dragoste. Te scade, unde este răul în asta? Îți
salvează sufletul, fii fericit. În sine lumea este continuu în pace și
în echilibru perfect. Numai noi o agităm degeaba. Egoul este
scăzut întotdeauna, este liniște peste tot. Unde vezi tu vreun rău
în lume sau un vinovat? Egoul se apără, dar rezistă degeaba.
Dacă rezistă, va fi distrus. Deci este un uriaș proces de purificare
a sufletelor noastre. Tu te superi, dar reacția celuilalt este
supărarea ta, deci vine din tine. Când ajungi să vezi că peste tot
este numai Iubire și niciun vinovat atunci ești liber de eu și acesta
este raiul. Ce rău este în asta? Că răul ne salvează viața, ne ajută
să trăim și ne dă viitor și timp, ori sănătate? Iubirea este peste
tot. Diavolul ca diavolul, dar ce ne facem fără el? Noi privim doar
momentele de scădere a egoului, dar repede vine durerea, și
omul se liniștește. Numai Domnul este peste tot. El ne-
nconjoară. Neplăcerea care ne vine din față, este din noi. Te poți
supăra numai pe tine. De ce nu faci asta? Când vezi că Iubirea te-
nconjoară, ești liber de tine însuți și cel mai fericit. Când te superi
pe celălalt ar trebui să te superi pe tine. Dar când vezi Iubirea
peste tot, nu mai există eu, ci numai NOI. Și ca să nu mai suferim
trebuie întâi să oprim atacul nostru, în noi. Când iubești și răul și
206
diavolul, și îl vezi ca un bine mai mare decât tot binele, numai
atunci te eliberezi de tine. Să nu rămâi în împărțirea în bine și
rău, depășește-o. Eliberarea de eu, este adevărata fericire. Nu-ți
apăra trupul, sau dreptatea ta, pentru că întărești egoul. Nu
apăra un bine. Dă voie răului să-ți facă rău. Nu te opune vieții așa
cum vine la tine. Las-o în pace să fie cum vrea ea. Acceptă totul,
iartă totul pentru că toate vin din tine și îți sunt întoarse de El.
Nu te preocupa de ce îți vine din față, de exterior. Preocupă-te
întâi de tine, nu mai gândi răul și atunci nu te va mai ataca
nimeni. Domnul îți ridică doar o oglindă în față. În fiecare clipă
totul este în armonie perfectă, și exact cum trebuie să fie, nu e
nimic de scos sau de adăugat. Îți vine din față ceea ce ești tu.
Opreşte-te să mai gândești rău despre oameni, și nu te vor mai
ataca. Când apare o neplăcere este momentul în care trebuie să
renunți. Necazul sau boală te scade și îți dau energie și viață. Dă
voie să fim mințiți. Nu te îngrijora pentru nimic. Îngrijorarea și
apărarea îți crește necazul. Tu ești ființa divină care nu se apără
niciodată. Poartă-te ca o ființă a Cerului. Tu nu aparții acestei
lumi. Dar renunțarea și cedarea vindecă situația de viață, de la
sine. Renunțarea este prezența lui Dumnezeu. Când te retragi, te
unești cu El. Dar dacă nu te lași pe tine, în toate, El nu are unde
să vină. Nu are loc, trebuie întâi să faci gol în tine. Nu intervenii și
nu te apăra. Golul din tine este prezența Lui, și atunci exteriorul
va lua forma Lui, și vei avea o viață minunată. Cel mai interesat
ești să nu cauți mai mult binele tău, niciodată. Când vine
suferința la tine ești purificat și ți se dă viață și viitor. Secretul
întineriri este Înfrânarea și retragerea, pentru că astfel se
transformă egoul în energie subtilă care întreține viața. Să dai
voie realității să fie cum vrea ea și să nu te mai preocupi cum
este. Nu este nevoie de nemulţumirile tale. Nu înseamnă nimic.
Viața este indiferentă la tot e îți zici tu. Argumentează mereu
Iubirea. Tu nu ești trupul, de aceea nu te apăra. Când zici eu, nu
ești trupul. Ești ființa sublimă care nu se apără niciodată, aceeași
în toți. Mai curând poți să spui NOI. Nu apăra interesul propriu și
nu intervenii, pentru că tu în sine nu ai nevoie de nimic de la
207
nimeni. Tu ca ființă divină nu știi decât să dăruiești, și nu ai
nevoie de nimic. Lumea nu poate să-ți dea nimic. Nu ai ce să
aștepți de la ea. Află cine ești tu cu adevărat și te vei elibera de
eu. Și cum aflu cine sunt eu? Prin renunțare le ţine în toate
situațiile de viață, continuu. Lasă lucrurile în pace și se vor
rezolva singure în mod perfect. Pentru că astfel I le dai Domnului.
Așa se întărește credința. Renunțând la tine. O situație de viața
ca să se rezolve este nevoie să o întâmpini cu pace, abandonând
orice dorință de reușită. Nici nu te mai gândi la ea. Uit-o, pentru
că astfel o alimentezi cu energia împlinirii. Trebuie să nu fie o
intenție, adică un eu acolo care vrea ceva. Prin retragerea
atenției de pe ea, o alimentezi cu energie divină. Și Domnul o va
rezolva într-un mod la care nici nu te așteptai. În toate este vorba
numai despre renunțare la tine. Abandonarea de sine, predarea
de sine, este fericirea. Nu te băga, stai la o parte, cel mai
important lucru este să permiți vieții să fie cum vrea ea. Nu
reacționa, nu te lupta și nu te apăra niciodată. Nu ai nevoie,
pentru că astfel înființezi un eu și un dușman. Și apoi vine
suferința. Eul este durere. Nu e nevoie să intervii tu în nimic.
Când nu ai un eu care vrea ceva, atunci orice situație se rezolvă
de la sine, fără tine. Este foarte important de înțeles asta. Tot ce
este nevoie să faci este ca tu să nu te vezi niciunde și să nu fii
important.

O STATUIE VENEŢIANĂ VIE

Într-o zi, dimineaţa, mă scol, mă îmbrac să ies afară, când

deschid uşa la apartament dau nas în nas cu o statuie vie, care se
afla la uşa mea. Nu m-am speriat pentru că sunt obişnuit cu
situaţiile neprevăzute. Mă aştept mereu la orice lucru
nemaivăzut. Şi sunt întotdeauna calm şi liniştit. Acest om, care
stătea nemişcat, avea faţa dată cu un praf alb şi purta un costum
medieval veneţian, cu un fel de pieptar, o eşarfă roşie pusă oblic
pe piept şi cu un basc verde pe cap, cu o stemă într-o parte. Când
l-am văzut, m-am dat înapoi puţin, iar el a înaintat un pas spre
208
mine, a întins mâna dreaptă şi mi-a pus palma pe piept, în
dreptul inimii. Am simţit un tremurat la inimă şi o energie
plăcută de la el a pătruns în mine, real. După care m-am simţit
foarte bine. El şi-a retras braţul, și mi-a zâmbit. Atunci m-am
întors să închid doar uşa, că a rămas deschisă. Când m-am întors
spre el, dispăruse. După aceea a trebuit să trec chiar prin locul
unde fusese mai înainte statuia veneţiană vie. Şi totul a fost
foarte adevărat. Un trimis din infinit. Am avut iarăşi acel
sentiment ciudat că realitatea oricând se poate comporta
miraculos, ca-ntr-o poveste, dacă ne retragem atenţia de pe ea şi
nu lucrăm tot timpul, toată ziua numai pentru ea. Când nu
suntem chiar aşa de interesaţi de ea și bagaţi cu totul în viaţă,
atunci porneşte Miracolul. Când nu facem tot timpul lucruri cu
sens și scop. Spre exemplu să stăm câteva ore și să nu facem
nimic, doar să privim. Să zicem: mergem în parc, ne așezăm pe o
bancă și admirăm cum viața curge prin fața noastră, fără să ne
gândim la trecut sau la viitor. Lucrurile fără scop și iraționale
trebuie să fie mai multe decât cele cu sens, bine calculate și
perfect ordonate şi organizate. Tot ceea ce este prețios și
important este ego. Îți trebuie un timp pentru a scădea egoul,
perfecțiunea și lăcomia. Și un alt timp pentru a întări sufletul
divin. Când cedezi sau renunți la interesul propriu te cuplezi
imediat pe divin. Renunțările la avantajele tale trebuie să fie mai
mari decât dorința de mai mult. Îmi amintesc şi de o altă
întâmplare asemănătoare pe care am avut-o cu mult timp în
urmă. De o săptămână aveam o apăsare pe suflet. Un fel de
durere care mă însoţea oriunde. Nu eram împăcat cu mine şi
într-o seară apare în mijlocul camerei mele un bărbat îmbrăcat în
negru, în aer, înclinat puţin spre mine. M-a prins în mijlocul
camerei. Nu atingea pardoseala. S-a apropriat mai mult, apoi şi-a
întins braţul lateral, într-un gest ritualic, încet, l-a trecut prin fața
pieptului meu, a apucat durerea mea, care parcă era în fața
pieptului şi a aruncat-o în spatele lui. Şi brusc am simţit o uşurare
deosebit de reală şi m-am liniştit. După care s-a ridicat din mine
o stare de fericire, care era parcă blocată de acea durere. Nu
209
putea să se elibereze. Apoi omul acela a dispărut treptat.
Imaginea lui se stingea cu încetul, până când s-a făcut nevăzut.
Am fost uimit. Dar mi-a făcut un mare bine. Mereu ne priveşte
cineva din infinit şi uneori poate ne ajută.

Să nu vrei să fii cineva. Și să nu fi observat. Atât de neînsemnat și

de retras să fii încât să nu contezi și să nu interesezi pe nimeni.
Tu doar dai voie puterii divine, să binecuvânteze totul. Tu doar
permiți energiei sfinte să hrănească viața. Astfel, ea se vindecă.
Prin retragerea atenției de pe lume, când nu te mai preocupă,
sau nu pui nimic la inimă, și mai curând renunți la interesul tău,
atunci dai voie energiei dumnezeiești să-ți refacă viața. Este
foarte simplu. Dacă vrei să-ți fie bine, renunță la tine imediat, în
toate momentele de conflict, și oferă victoria celuilalt. Numai
când tu te retragi, lucrurile încep să se vindece singure, fără tine.
Doar retrage-te. Nu e nevoie de tine în nimic. O situație de viață
ca să se vindece are nevoie de abandonul tău total. Tu să nu te
mai vezi niciunde, să nu mai însemni nimic - numai atunci
Dumnezeu va fi totul și în toate. Egoul trebuie să se retragă?
Creația aceasta nu este a egoului. Prin non intervenția ta, sau
retragerea atenției de pe viață, tu Îi dai voie divinului să vină și
să-ți rezolve problemele. Noi avem nevoie cel mai mult de
retragere. El știe să le rezolve cel mai bine. Când tu te retragi,
toate se împlinesc singure, de la sine. Singurul obstacol este
voința ta. Singurul nostru rol este să permitem vieții să fie. Atât.
Suntem un fel de ușier ceresc, și nimic mai mult. Ne credem
grozavi, dar nu suntem nimic, ca și ego. El nici nu există. Este o
minciună. Și toate gândurile noastre raportate la o minciună sunt
false. Noi nu suntem trupul sau spiritul nostru, suntem sufletul
divin și venim din Cer. Dacă ataci pe cineva, nu este adevărat ce
îți spui. Tu ca ființă sublimă nu știi decât să iubești, să apreciezi,
să mulțumești, să fii recunoscător. În toate este vorba numai de
renunțare la eu. Să te lași, să nu mai fii însemnat. Nu te apăra și
nu interveni, pentru că numai egoul intervine, se luptă și se
apără. Ființa sublimă nu știe decât să iubească. Când nu raportezi
210
nimic la tine, la binele tău și nu te aperi, atunci începe
vindecarea. Dacă nu vrei nimic, nu ai ce să pierzi. Dacă nu
intervii, nu are cine să ți se opună. Nu face nimic pentru mai
mult binele tău, lasă-l pe Domnul să te ajute și va avea el grijă de
tine într-un mod perfect. Dacă nu intervii și nu te aperi, devii
ființa divină. Închipuie-ţi că ai un înger lângă tine și te trage
mereu de haină, și îți zice: lasă-te, nu te băga, renunță la
dreptatea ta, nu intervenii, nu te apăra, nu te opune, nu
contraria pe nimeni, oferă-i victoria, nu ai nevoie să câștigi, nu ai
nevoie să ai dreptate. Tu ești Iubirea toată. Ascultă de ceilalți,
pentru că ei sunt mișcați de divin. Lumea nu te poate satisface.
Fii supus, așa cum și Domnul ni se supune. Tu ești o ființă a
Cerului, și ai venit aici să ajuți, nu să lupți pentru tine. Puterea de
abandon de sine dă puterea ta de a iubi. Înțelegi? Nu te opune la
ceea ce este, că te împotrivești lui Dumnezeu, și vei suferi. Orice
atac, reacție sau apărare este din ego. Ființa sublimă nu știe
decât să Iubească. Dacă ești gol de tine însuți niciun rău nu ți se
poate întâmpla. Ca să ți se întâmple nu necaz trebuie să ai un
ego, adică nemulțumiri, învinuire, luptă, reacție și apărare. Noi
ne ocupăm mai mult de Marta decât de Maria, de cele trupești
mai mult decât de cele sufletești, cu toate că sufletul este
primordial, nu materia. E pe dos. Viața și moartea se stabilește la
comportamentul în fața conflictului. La conflict ești în fața lui
Dumnezeu, și mulți îngeri privesc cum te comporți. Ești la un
examen al Cerului. Dacă reziști și îți aperi interesul personal, urci
pe un nivel superior de presiune divină, ca să ți se salveze viața.
Omul care îți face un rău, este de fapt Medicul divin al sufletului
tău. Și tu iei la bătaie Mesagerul cerului pentru că îți salvează
viața? De unde vine această neînțelegere? Din raportarea la trup,
la interesele lui. Te crezi diferit. Dar tu nu ești trupul, ești ființa
divină, aceeași în fiecare. Dacă te superi pe celălalt, te superi pe
tine. Sufletul ține în viață corpul - dacă duhul pleacă, trupul nu
poate zice nimic. Aici se vede cine este cel mai tare. De ce te
raportezi la o haină? Oare persoana care îmbracă această haină
de carne, nu este mai importantă? Răul vine ca să te scadă și îți
211
salvează așa inima. Dar dacă renunți la reacție, atunci te încarci
cu energia sfântă a Iubirii, și astfel primești viață, viitor, sănătate
și timp. Tu de fapt lupți împotriva ajutorului ceresc. Răul sau
durerea vine la tine ca să te salveze, pentru că nu mai ai energie
vitală, pentru că nu e timp și nu știi să dăruiești. Mecanismul
acesta divin de încărcare cu Dragoste este automat. Oamenii au
necazuri în viață pentru că nu știu să iubească. Nu știu cine sunt
ei. Viaţa aici este doar un trecere.,,Dar oamenii se gândesc
numai la viaţa aceasta. Când te superi, te necăjeşti fără rost. Nu
va rămâne nimic după osteneala ta sub soare. Dar încercările
prin care treci sunt leacuri trebuitoare. Ce este mai odihnit decât
ochiul cel simplu şi cine este mai liber decât cel ce nu doreşte
nimic pe pământ.?” Orice vine la tine este voinţa Domnului şi nu
te poţi împotrivi fără să suferi mai încolo. ,,Fiule, ţi se cade ţie a
te desprinde de toate şi nimic în tine să nu mai fie AL TĂU. Nu
mai ține gândul la lume că vei suferi. Nimic nu păgubeşte ca
Iubirea de sine. Fă numai voia Domnului şi niciun rău nu-ţi va fi
ţie. Dar voia Domnului este voia oamenilor. Dar dacă vei alerga
numai pentru binele tău, când aici, când acolo, pentru
mulţumirea poftelor tale, în veci nu vei avea pace, și nici nu vei fi
lipsit de griji pentru că peste tot nu vei găsi decât nemulţumire şi
vei întâlni în tot locul pe cineva care se va împotrivi dorinţei
tale.” Lumea este egoul nostru. Opoziția ta la ceea ce este, e
suferința sau necazul care îți vine din față. Dacă nu te opui, nu ai
eu, și atunci nu pornește dușmanul. Astfel rămâne numai
fericirea și ființa divină. Frumusețea înseamnă să nu vezi niciun
rău și niciun vinovat niciunde, și dacă ai în tine această putere de
a Iubi totul la fel, indiferent cum este, atunci vei vedea
Frumusețea peste tot. Întotdeauna vezi în afară numai ceea ce
ești tu. Iubirea este frumusețea din ochii tăi. Ea trebuie să fie
întâi în tine și atunci o vei vedea peste tot. Renunți? Da, renunț la
nevoia de control, renunț la nevoia de a avea dreptate sau de a
cunoaște părțile, renunț la nevoia de mai mult și să-mi mai fac
scopuri în viață, renunț la nevoia de a fii iubit, renunț la viața,
corpul și spiritul meu, și doar accept tot ce vine din față ca
212
venind direct din mâna Lui. Împotriva cui mă revolt eu? Nu poți
fii în prezent dacă nu te predai pe tine. Ai încredere în gol și lipsă,
ele îți dau orice vrei. Când tu ești fără tine, ești cel mai tare.
Caută să fii înfrânt cu inima, atunci încrederea ta în Domnul este
maximă. Acceptați să fiți conduși de ceilalți, și să nu vă impuneţi
dorința. Impunerea, atacul tău de acum este neplăcerea care va
veni mâine, și nu vei putea să o mai oprești de vreme ce ai atacat
pe Îngerii Domnului din jurul tău, azi. De ce ataci mereu Îngerii
care vin la tine? Când dai drumul vieții din mâinile tale, crește
Încrederea în Dumnezeu. Dar dacă nu lași viața în pace și îți
impui condițiile, datorită acestor condiționări de azi, vei suferi
mâine. Lasă-te dus de viață, și nu i te opune niciodată. Aceasta
este credința adevărată: Este abandon de sine desăvârșit.
Trebuie să înveți să renunți la tine în toate situațiile și să oferi
binele tău celorlalți. Să urmărești mai binele pentru ei, decât
pentru tine. Atunci te încarci cu energie sfântă. Toate problemele
noastre vin de la raportarea la trup, adică la interesul personal.
Dar când renunți la tine, atunci pornește Minunea. Când renunți
la control, renunți la eu. Când nu mai vrei să-ți faci plăceri, faci
economie de viață. Împotrivirea la egoism, este fericirea. Atunci
lucrurile se așează singure în forma cea mai potrivită, iar
greutățile vieții scad. Orgoliul de azi și dorința de mai mult este
nefericirea ta de mâine. Poți știi de astăzi cum va fi mâine, după
cum dai voie vieții să fie sau reacționezi. Ai reacționat astăzi? Nu
te apăra, altfel mâine va fi mai rău! Întâmplările de mâine vor
urmări nivelul tău de atașament sau desprindere de astăzi.
Controlul vieții vine din frica de a pierde, vrem să îi impunem
dorința noastră. Trebuie să vrei mai mult să pierzi decât să
câștigi, și atunci dispare frica. Astfel, nu mai ai ce să aperi. Când
ești gol de tine însuți nu are nimeni ce să-ți ia. Dacă nu mai ai
ego, nu mai ai ce să protejezi. Frica arată atașament. În toate
câte ți se întâmplă sau la care te gândești este vorba numai
despre tine, despre cum te situezi tu față de Dumnezeu. Când te
îndepărtezi de El, îți va fi frică, și vei deveni reactiv. Faptul că
acum reacționezi arată că ești în ego, și Domnul nu este cu tine.
213
Și îți este frică. Și de aceea lupți sau te aperi. Simți ca fără El ești
în pericol. Fiecare om simte asta, indiferent cât de credincios
este. Credința înseamnă inimă smerită. Cel care are Dragoste de
Dumnezeu are dragoste de oameni, și nu vrea nimic mai mult
pentru sine. Un om care Îl iubește pe Domnul nu poate să lupte
cu aproapele său. Dacă te atașezi de un rezultat bun, îți va fi frică
să pierzi, și atunci lupți ca să menții controlul pentru că te
raportezi la eu și la interesul trupului. Dacă dorești ceva, este
voința ta de a impune un rezultat Domnului, dar dacă faci asta
Dumnezeu ți se va opune. Cel mai bine este să nu dorești nimic.
Știe Domnul ce ai tu nevoie. Dar dacă dorești intens ceva, El ți se
va opune. Acesta este cel mai sigur mod de a nu-ți îndeplini nicio
dorință. Încrederea în Dumnezeu este încrederea că numai
atunci când tu te lași pe tine, numai atunci Domnul înaintează
spre tine, și astfel totul va fi bine. Vezi? El nu poate veni la tine,
până nu te predai complet în mâinile Sale. Calea corectă este
când ești fără tine. Dar când ai un eu, viața ți se va împotrivi cu
forța orgoliului tău, și vei suferi. Egoul este cel care suferă. Ființa
divină nu știe decât să iubească și nu este deranjată de nimic. Fii
mai curând nesimțitor și nu pune la inimă nimic. Fii indiferent și
dezinteresat de vreun rezultat bun. Stai fără tine, și atunci
Domnul îți va face o viață frumoasă. Dăruirea de sine este
supunere continuă. Este Iubire. Când luăm mai mult, ne ataşăm,
şi astfel pornesc neplăcerile şi bolile. Şi aşa pierdem tot ce
preţuim noi mai mult decât lipsa, golirea de sine şi nimicul care
sunt Dumnezeu Însuşi. Cel mai mare pericol este ataşamentul.
De aceea, jertfă de eu şi înfrânarea trebuie să fie mai mari decât
dorinţa de mai mult, şi mai ales continue. Înțelege că nimic nu-ți
aparține. Și tot ce ți se întâmplă, nu ție ființă divină i se întâmplă,
ci egoului, care nu ești tu. Când apare o supărare sau o
nemulțumire este momentul când trebuie să te retragi, pentru că
ai prea mult orgoliu. Bolile sunt un conflict emoțional între Iubire
și ego, între cum trebuia să fii și cum ai fost. Trupul, pentru că
este divin, nu poate accepta egoul și îl blochează prin boli, care
sunt un semnal de alarmă că am luat prea mult și am dăruit prea
214
puțin. Corpul nu se descurcă cu mai mult, așa cum lucrează
egoul, dar știe să se descurce de minune cu puțin. Gândurile
egoiste îți iau din viață și te omoară, și atunci sufletul și trupul
suferă. Egoul tinde să oblige celulele să se transforme în celule
lacome, adică canceroase, și așa strică armonia interioară, care
se bazează pe sacrificiu de sine. Celulele fac totul pentru Întreg
cu toate că nu îl văd, și păstrează pentru ele foarte puțin. Trupul
lucrează după principiul Iubirii, dar mintea noastră, nu. Noi ne
îmbolnăvim când spunem nu iubirii, când Nu exprimăm
Dragoste, când Nu dăruim și căutam mai mult binele nostru
egoist, pentru că ne opunem principiului Iubirii după care
lucrează ființa divină din noi, și toate celulele noastre. Necazul
sau boala apar când te împotrivești Dragostei, când nu vrei să
Iubești, să dăruiești, când faci totul pentru tine. Toate relațiile din
corp se bazează pe Iubire și nu există opoziție împotriva dăruirii
de sine. Dar când noi mergem în exterior după mai mult interesul
personal, intrăm imediat în conflict cu trupul nostru și cu
Dumnezeu, care este toți ceilalți, și care apără interesul tuturor.
Sănătate înseamnă să gândești la fel că celulele din trupul tău. Să
ai același model de viață ca și ele. Când ne opunem oamenilor ne
îmbolnăvim, pentru că ne opunem vieții atunci când nu iubești.
Prin egoism vrei să omori viața. Dar te opui și vieții din tine. Când
îi ataci pe ceilalți, te ataci pe tine, și pierzi viață. Apoi, când
facem totul pentru noi, pierdem energie subtilă masiv, și astfel
chemăm neplăcerile și bolile ca să ne scadă. Iar lipsa energiei
Miracolului, a Prezenței lui Dumnezeu înseamnă suferință. Omul
care este plin de sine însuși va suferi neapărat. Când te predai pe
tine, lucrurile se rezolvă de la sine, fără tine. Aceasta este
încrederea în Dumnezeu, să te lași pe tine, și să-i dai Lui toată
grija vieții tale. Nu este frumos și ușor? Corpul reflectă continuu
ce gândim cu egoul nostru. El ne vorbește prin dureri și ne arată
dacă suntem prea egoişti, pentru că egoismul pe el, îl omoară.
De ce? Pentru că vine în contradicție cu legea Iubirii pusă în
fiecare din celulele noastre. Ele nu știu decât să dăruiască, dar
dacă iau mai mult pentru sine devin celule canceroase. Deci
215
atenție ce gândeşti că te poți îmbolnăvi singur. Bolile vin din
mintea ta, din gândurile tale, este gândirea răuvoitoare. Bolile
sunt boli ale lipsei dăruirii și a Iubirii. Și toate se vindecă dăruind
mai mult și limitând interesele corpului. Corpul nostru arată în
fiecare clipă ce gândim. Puternic este numai cel liniștit și în pace.
Boala arată refuzul iubirii. Când respingi dragostea, te
îmbolnăvești. Când vei face liniște și pace în tine, aceasta îți va
veni apoi din față, pentru că întotdeauna trăiești și ți se întâmplă
numai ceea ce ești. Noi ne creăm viața după ce ne zicem, după
cum definim lucrurile, funcție de cum întărim și argumentăm
Iubirea sau egoismul.

FRUMUSEȚE ÎN DAR

Într-o zi, un țăran a ieșit la semănat. Un grăunte rămas pe un

bulgăre de pământ se tot lăuda către altul care de abia se
întrezărea prin brazdă, în adâncul pământului. Tu zaci acolo fără
speranță în bezna aceea, atât de jos, tânjind după o rază de
lumină și căldură. Eu, însă sunt sus de tot și am tot ce vreau, și o
duc așa de bine. Soarta m-a răsfățat, iar tu te chinui. Dar tocmai
în clipa aceea, o cioară a coborât în grabă din văzduh și a înghițit
grăuntele cel fălos. În schimb, fratele lui de sub brazdă, încolți
după puțin timp și din el apăru un spic frumos și râzător. Lumina
și căldura soarelui îl binecuvântau și pe el. Apoi crescu, iar rodul
lui se coapse. Acum, avea mai mult de dăruit, și cu siguranță că
oamenii vor avea nevoie de darul său.

TU, TU CE AI VĂZUT?

O mamă iese cu copilul ei, pe stradă, şi copilul vede: o băltoacă,

un băţ de chibrit şi un muc de ţigară, o broscuţă, şi o ramă, şi un
ghemotoc de hârtie. Tu, tu ce ai văzut?

216
Cum este distrusă lumea acum? Se face din lupta pentru o parte,
principiul de bază al vieții. Asta este diabolizarea, așa cade omul
în păcat. Păcatul fundamental acesta este: esențializarea părților
care niciodată în viața lor nu ar putea să fie pe primul plan.
Esențializarea materiei, a consumului, a simțurilor trupului.
Fragmentarea sufletului. Sufletul trăiește la nivelul ansamblurilor.
Mintea trăiește privind la părți. Este o accelerare a distrugerii
lumii, pentru că atunci când te bagi în viață, timpul curge infernal
de repede și pierzi viață în ritm rapid. Poți să nu înțelegi nimic
din viață, ei absolutizează părțile, oricare, nu contează. Te fac să
lupți împotriva valorilor fundamentale verificate în mii de ani de
existență a omenirii. Este o autodistrugere. Crește haosul și
entropia. Se pune nimicul ca bază și se luptă pentru lucruri total
neimportante. Când absolutizezi partea crește ura, pentru că ești
atacat pe sensibil, nevăzut, de toate aspectele pe care le ignori, și
atunci lupți și te aperi, te mânii și te înfurii, și mai ales urăști.
Absolutizarea părților cultivă ura și dorința de a ucide. Omul care
nu are în suflet valori fundamentale este foarte reactiv, pentru că
părțile îl destabilizează. Se simte tot timpul în pericol. Este gata
în orice clipă să atace, ca un animal de pradă. Așa suntem
transformați în animale, după care ne batem între noi. Din
simplul fapt că a dus o parte la nivel de lege, s-a pornit dezastrul.
Și asta nu se poate. Fragmentarea, a absolutiza părțile a devenit
un factor de distrugere a vieții. Și asta fac toți cei care au o
gândire unilaterală. Așa se dă foc lumii. Dacă absolutizezi părți
începi să omori viața. Doar alătură aspectele diferite, și nu ține
cu niciuna, astfel dai voie să apară sintezele esențiale,
adevărurile fundamentale și odată cu ele liniștea și pacea inimii.
Ansamblurile aduc înțelegere și îngăduință. Atunci vei vedea
Adevărul: Iubirea peste tot. Golirea de sine trebuie să fie
continuă şi definitivă, adică fără întoarcere? Și ce trebuie să fac
Doamne? Trebuie să mă abandonez pe mine tot timpul? Și El mi-
a răspuns: Da, tot timpul! Acceptarea vieții așa cum este trebuie
să pătrundă adânc în sufletul nostru şi să devină obişnuinţă.
Acceptarea este credința adevărată, pentru că accepți ce îți dă
217
Dumnezeu fără să te revolți. Atunci nimic rău nu ne mai atinge
niciodată. Chiar dacă mai cazi, hotărârea ta să fie fermă şi să
mergi până la capăt, să nu abdici niciodată de la calea Iubirii,
indiferent ce ar fi. Tu iubeşte oamenii, nu contează cum sunt ei.
Tu iubeşte-i. Ei ne salvează viaţa, aşa cum sunt ei. Prin ei
Dumnezeu ne purifică inima foarte bine. Nu ai nevoie să-i
schimbi. Când te schimbi pe tine, toată lumea ta se schimbă şi
ea. Avem nevoie să fim curaţi la suflet. Și noi numim rău, exact
ceea ce ne ajută cel mai mult. Pentru că egoul este mintea și eul
nostru. Când zic eu, mă refer la interesele orgoliului meu și ale
trupului, și nu la ființa divină din mine, nu la Iubire pe care o
desconsiderăm total, de parcă nici nu ar exista. Dacă te raportezi
la corp, nu poți să iubești. Ca să Iubești trebuie să te raportezi
numai la ființa divină din tine care nu știe decât să iubească. Și
cine este ființa divină? Când nu vrei mai mult și nu cauți interesul
personal, și te mulțumești cu puțin. Când dăruiești fără motiv,
aceasta este ființa supremă din tine. Numai sinele divin iubește
cu adevărat. A Iubi înseamnă a nu vrea nimic mai mult pentru
tine. Trebuie să iubești clipă de clipă. Dacă te oprești din iubire și
dăruire de sine, pornește imediat adversarul. Cea mai puternică
apărare este iubirea continuă. Indiferent cum sunt oamenii tu
Iubește-i. Adevărata bucurie o avem la lipsă, pentru că este
continuă și nu are un opus. Lipsa este un mare dar divin pentru
că nu poți să ridici un ego, nu ai ce să aperi. Tot ce nu are un
adversar, este Dragoste, fericire și bucurie fără margini. Dacă
golul este continuu, atunci şi bucuria este continuă. La plin omul
este nefericit, pentru că are multe griji și este greu să păstreze
continuitatea posesiei părților. Tot ce NU are un opus este
Adevărul. Numai când Iubești ești în Adevăr. Ce este Adevărul?
Este Dragostea egală pentru toate. Important este să înţelegem
că spiritul, corpul şi lumea sunt secundare. Ele sunt create, şi de
aceea nu putem să le acordăm toată atenţia noastră, sau să
așteptăm ceva de la ele. Nu avem ce să așteptăm și ele nu au ce
să ne dea, pentru că noi suntem ființe ale cerului, un fel de
ambasadori ai lumii de dincolo, pe pământ. Noi aşteptăm
218
degeaba ca ele să ne dea ceva. Nu ne pot oferi nimic, pentru că
nu au energie de la sine, şi ele o iau de la Izvorul care este
Creatorul nostru. Oamenii ne iubesc când pot, dar nu pot
întotdeauna pentru că lumea este impermanentă şi de aceea nu
poţi aştepta nimic de la ea. Nu poate fi constantă. Numai Iubirea
fiinţei sublime din noi este mereu aceeaşi, ca şi soarele, ea
iubeşte indiferent cum sunt oamenii, dar poate asta pentru că ea
are toată Iubirea universului în ea. De aceea este mereu aceeaşi,
dar fiinţele de pe pământ, trebuie mereu să se încarce cu
Dragoste prin dăruire. E necesar ca omul să dea mai mult decât
primeşte ca să poată primi energia care întreţine viaţa. Singura
noastră boală este egoismul: dăm prea puțin și luăm prea mult.
Prin înfrânare, abținere și restrângere pe toate direcțiile de
atașament, noi transformăm materia în energie subtilă. Tu ești
cel mai bogat - ai de oferit la infinit: încurajare, apreciere,
mulţumiri, grijă, și cu cât dăruiești mai mult, cu atât mai multă
Dragoste și recunoştinţă vine la tine de la Domnul, prin oameni.
Dumnezeu acționează prin ei, dar și direct. Cel care este gol de
sine permite și invită Miracolul. Și el va veni obligatoriu pentru că
în natura sa este să ocupe golurile. Gol de tine însuți ești cel mai
tare, și ești desprins total de timp pentru că nu mai aștepți nimic
de la nimeni. Golul din tine este umilință maximă, Iubire maximă.
Ajungi în prezentul divin, când te lași pe tine, și te duci în vale,
acolo unde se strâng apele și Dumnezeu este. El este prezent
imediat în smerenie, în acceptare și cedare, ori în predare de
sine totală, când slujești ori dăruiești tot binele tău celorlalți și pe
tine te uiți. Dacă ne-am îngriji de suflet, în primul rând, nu ne-am
îmbolnăvi și am fi cu adevărat fericiți. Ce înseamnă suflet? Suflet
înseamnă orice acţiune gratuită fără aşteptări, fără motiv şi
degeaba, făcută în interesul celorlalţi, nu al nostru, este slujirea,
servirea, dăruirea, jertfă pentru oameni şi spunerea totală în faţa
lor. Să nu cauţi ale tale, să ierţi totul, să accepţi totul şi să nu ştii
decât să dăruieşti. Aceasta este Iubirea, adică sufletul nostru
divin: când nu ştii să te aperi, şi nu vrei să te protejezi, când eşti
total deschis, vulnerabil şi supus. Aşa este Dragostea, nu caută
219
niciodată ale sale, iartă totul şi acceptă totul şi nu se supără
niciodată, nu vrea nimic pentru sine, ci totul pentru ceilalți. Dar
dacă ți-e frică ai ego și ești la distanță de Domnul. Când te predai
pe tine oamenilor, atunci prin tine curge energia sfântă care
hrănește situația de viață și aduce reușita. Dar e bine oricum.
Dacă știi ăsta nu mai ai nicio grijă în nimic. Predarea de sine
înseamnă să te oprești să mai lupți și să te aperi pentru că ele
întăresc egoul. Nu te mai opune vieții așa cum este. Pentru că
opoziția ta este necazul care îți vine apoi din față. Nu rezista și nu
te împotrivi la ceea ce vine la tine. Oamenii sunt trimiși de
Dumnezeu ca să te ajute. Refuzi ajutorul divin? Te lupți cu
Mesagerul cerului? Atunci vei suferi mai tare. Suntem ca niște
copii încăpățânați. Când accepți voia oamenilor, adică voia
Domnului, dai voie miracolului să vină în viața ta. Totul va fi bine
numai când tu nu intervii, și lași să fie ceea ce este, fără să te
răzvrătești. Nu este vorba de lipsă de acțiune, ci doar să acționezi
dintr-o stare de pace și abandon desăvârșit de sine. Numai atunci
totul va fi bine și armonios. Dar când noi luptăm și vrem să ne
impunem părerea, este ca și când ai vrea să oprești curgerea apei
spre ocean. Nu vei putea, său seamănă cu atunci când te
împotrivești curentului. Trebuie să nu vrei totul pentru tine. Nu
te apăra, și așa pierzi controlul. Când tu dai puterea ta Domnului,
atunci El vine imediat în viața ta și va face totul în locul tău, și
lucrurile vor fi minunate și foarte potrivite. Doar lasă-te pe tine,
definitiv. Pune tot timpul la îndoială ce-ți spune egoul: este
adevărat? Apoi ia inversul a ceea ce îți spune el, și adu
argumente inversului până vei simți că te inundă bucuria și
claritatea Adevărului. Explică-ți ce face ființa divină în situația
aceea. Când te superi nu este adevărat ce faci pentru că tu nu te
poți raporta la eu, căci el nu există, nu are existență reală. Atunci
tot ce îți spui din ego, este o minciună. Tu de fapt ești ființa
divină care nu știe decât să Iubească. Vezi ce frici ai. Ia inversul
lor și adu argumente inversului. Frica ta este adevărată? De unde
știi că lucrul acela de care ți-e frică este adevărat, când tu ca eu
care se apără, nici nu exiști? Cum poate să fie adevărat ceva pe
220
care îl raportezi la un eu care nici nu există? Deci tot ce înseamnă
o acuzație, o învinuire sau condamnare, un reproș sau o critică,
este față de un eu care nu există în realitate, nu are existență
reală. Orice judecată este o minciună. Ție, nimeni nu îți poate
face nimic, pentru că nu există decât Iubirea. Numai Iubirea are
realitate, egoul nu. Iubirea este materia din care este făcut
sufletul. Dar eul nu are nicio acoperire în nimic. Este un concept
doar. Ceea ce suferi, egoul suferă, nu tu ca ființă sublimă. Tu nu
ești afectat de nimic, niciodată. Iar egoul suferă pentru că se
opune vieții și Iubirii. Boala vine din opoziția la Iubire.
Întotdeauna renunță la tine în favoarea celuilalt. Cel mai
important lucru este să înțelegem că toate vin din noi, și că
universul este ceea ce e în noi, totul în oglindă. De aceea nu ai pe
cine să te superi: oamenii doar îți reflectă ce este în tine. Te atacă
pentru că tu ataci viața. Ei apăra viața de tine. Dacă noi nu
suntem ostili, nici universul nu ne poate face nimic. Pentru ca
cineva să poată să-ți facă un rău, trebuie ca mai întâi tu să ai
arme interioare și răul acela să fie în tine. Deci ei nu fac altceva
decât să-ți arate ce este în interiorul tău. Permite lucrurilor să fie
cum vor ele, și nu te împotrivi. Opoziția la viață este suferința ta.
Oamenii și universul sunt doar Oglinzi. Totul vine din mine la
mine. Este o energie infinit de îngăduitoare care curge în toate. E
nevoie doar să o lăsăm să fie. Doar abandonarea de sine ne
cuplează pe divin. Mâine va fi întotdeauna ceea ce ești azi. Dacă
ai neplăceri în viață, înseamnă că nu te-ai predat destul, nu ai
renunțat la control în toate situațiile de viață. Fii un nimeni, și
toată Iubirea va fi a ta. Vindecarea înseamnă să te lași pe tine, în
toate punctele de atașament. Reușești în toate numai dacă te
predai total oamenilor, adică Domnului. Nu există nimic de care
să te îngrijorezi. Nu e nevoie să dorești nimic mai mult de la
viață, decât să-i dai drumul. Modestia este lucrul cel mai
important. Și nu este greu. Lasă lucrurile să se întâmple în legea
lor, oamenii să fie cum vor ei. Dă-le voie să-ți facă rău. Nu e
nevoie să vindeci nimic la ei. Ei vin la tine ca să-ți arate ce este în
tine. Ei sunt pentru tine aici, nu tu pentru ei. Și când tu oprești
221
întâi în tine atacul asupra vieții, se va opri și în afară suferința din
jurul tău. Atât de mare este puterea ta. Cu cât te lași mai mult pe
tine, cu atât mai mult este prezent Domnul în viața ta. De ce nu
vrei să-ți fie bine? Puneți încrederea în ceilalți. Când te
abandonezi pe tine izbucneşte fericirea și Miracolul. Când în tine
este numai Dragoste, nimic rău nu mai poate să ți se întâmple.
Dar dacă te îndoiești, este pentru că știi că nu iubești totul în
mod egal, și faci diferențe. Lasă lucrurile să fie, nu mai tot
interveni. Nu este nevoie de tine în nimic. Toți oamenii sunt
pentru tine, ca să te ajute să Iubești. Lumea există ca să-i
dăruiești tu dragostea ta. Ceilalți sunt Dumnezeu, nu ai pe cine să
înveți nimic, decât pe tine. Când te predai, mărești viitorul și
crești posibilitățile. Calea care nu-ți convine, ca și ego, este calea
divină. Când renunți la tine în toate situațiile de viață, chemi
ajutorul Cerului, și el îți va dărui tot ce dorești. Astfel îți amplifici
șansele de reușită și împlinire. Și așa vine la tine mai mult sprijin
divin, și mai multe bucurii, și libertate. Fă-le loc în inima ta. Dacă
ești plin de eu, nu au unde să vină. Înțelege. Lucrurile merg bine
deabia atunci când tu renunți la tine. Singura problemă este eul.
Când nu te supui oamenilor, te opui Domnului. Și asta se
întâmplă în orice clipă. Astfel alegi suferința. Când egoul este în
joc îți pierzi pacea, bucuria, energia vitală și viitorul, pentru că
eul îți ia din viață. Renunță la control. Cum? Fii sincer cu tine și
observă cum te legi, și unde îți este frică să piezi. Acele lucruri
care exprimă teamă vin din ego și nu sunt adevărate. Când tu te
predai pe tine oamenilor înseamnă a avea încredere în ei, și a știi
că abandonul de sine Îl aduce pe Domnul imediat la tine. Golirea
de sine rezolvă toate problemele noastre irezolvabile. Doar
renunţă la tine în toate punctele în care ești atașat. Renunța la
control sau la pretenții. Pretențiile, învinuirea, reproșul,
supărarea... toate acestea leagă. Cu cât renunți mai mult la tine
cu atât mai mult divin primești și el este mai prezent în viața ta.
Ești cel mai tare când ești cel mai slab. Nu e nevoie să lupți
pentru a ajunge undeva, ci doar să renunți la luptă. Atunci se
deschid cerurile. Vorbește cu Domnul: Doamne obișnuiesc să
222
controlez lucrurile, să fie cum vreau eu. Învață-mă Doamne cum
să renunț la mine. Ajută-mă să simt că toate vin de la Tine. Nu te
teme, Domnul va face totul pentru tine, numai lasă-te odată.
Bazează-te pe El. Lasă-te pe tine. Nu mai lucra pentru mai mult
interesul tău. În fața fiecărei situații de viață, renunță la tine, și
lasă-te dus, condus de oameni, adică de Domnul. Lasă-te în voia
vântului ca o barcă cu vele pe mare. Când ne lăsăm pe noi,
aceasta este credința adevărată. Atunci EL va prelua controlul
vieții noastre, și totul va fi Minunat. Oamenii ne vor duce acolo
unde vrea El să ne ducă. Nu controlezi ce fac ceilalți ci numai ce
faci tu. Nu te mai gândi la ceea ce fac ceilalți că nu poți controla
nimic. Ei sunt mișcați de divin, și sunt pentru tine, ca să te scadă.
Fă cât mai mult bine celorlalţi, este tot ce poți să faci. Doar lasă
lucrurile să fie, simte Miracolul cum curge în toate. Lasă lucrurile
să se destrame, dacă asta trebuie să fie. Nu te opune la nimic.
Încrede-te în Domnul cu toată inima ta și nu te sprijini pe voința
ta niciodată. Când încrederea ta va fi totală va începe refacerea
vieții tale. Încrederea în Domnul înseamnă predare de sine. Dar
cine are credință încât să renunțe la controlul vieții sale? Când nu
mai ai niciun eu, și nu lupți și nu te ai aperi ești în divin, pe loc. În
toate căile supune-te oamenilor, adică lui Dumnezeu și toate
căile tale vor fi atunci drepte. Deci în toate situațiile trebuie să ne
predăm oamenilor și să ne spunem Lui, dacă vrem să ne fie bine.
Dar când tu intervii cu voința ta, cu dorința ta, nu vei reuși în
nimic. Numai când te abandonezi total pe tine, reușești în toate.
De ce? Pentru că atunci când ești gol de tine, alimentezi situația
de viață cu energie împlinitoare. Din starea de lepădare de sine,
orice Miracol se poate întâmpla. Întreabă-te: merită să mă
îngrijorez mereu? Mai întâi acceptă ce vine la tine fără reacție, și
apoi vezi ce se întâmplă. :)

TAIE ORICE LEGĂTURĂ CU PĂMÂNTUL PENTRU A PUTEA ZBURA

Un împărat a primit doi şoimi. Pe unul au reuşit servitorii lui să-l

antreneze, dar pe celălalt nu l-au putut lua de pe creanga unde
223
se aşezase. Şi nu mai vroia deloc să se dea jos de acolo. Servitorii
se urcau mereu la el să-i de să mănânce. Atunci, un bătrân
înţelept s-a oferit să-l ajute pe împărat. A doua zi dimineaţa, găsi
şoimul zburând prin curtea palatului. Şi la întrebat pe bătrân:
cum ai făcut? A fost simplu, am tăiat craca pe care stătea şoimul.
De aceea, uneori Domnul trebuie să ne taie orice legătură cu
pământul pentru a putea zbura. Altfel noi nu vrem.
Tot ce vine din ego, nu este adevărat. Crezi într-un mincinos. Tot
ce spune el este fals. Dar tu nu ești egoul care vrea să controleze,
tu ești ființa care nu știe decât să Iubească. Dacă tu nu ești eul,
nimic din ce își spune el nu are rost. Te îngrijorezi degeaba. Tot ce
vine din minte nu este adevărat pentru că te referi la eu.
Raportează totul la ființa divină și vei vedea că nimic din ceea ce-
și spune eul fals nu este Adevărat, totul este o minciună. Doar
prezența Domnului vindecă. Și El este prezent imediat când tu te
predai pe tine. De aceea fără un abandon de sine desăvârșit sau
fără înfrânare nu există vindecare. Când ne predăm Lui, vine o
putere și o pace copleșitoare, o bucurie trainică care nu este din
lumea noastră. Trebuie să te predai tot timpul oamenilor.
Această supunere continuă face ca Domnul să rămână tot timpul
cu tine și să-ți binecuvânteze viața. Lipsa egoului Îl aduce imediat
în inima ta. Prezența lui Dumnezeu înseamnă lipsa egoului. Când
predai puterea ta Domnului, Îl lași pe EL să-ți aducă tot ce ai
nevoie, nu mai lupţi tu pentru nimic. Dar numai așa fericirea va
rămâne la tine și nu va pleca: când nu o mai cauți și nu o mai vrei
neapărat, când nu mai alergi după ea. ,,Dă-mi Doamne
înţelepciune ca să învăţ a te căuta şi a Te afla, a Te iubi şi a te
gusta în toate şi peste tot. Şi să Te preţuiesc ca cel mai scump
ajutor pe lume. Şi lucrurile lumii, ajută-mă Doamne, să nu le
preţuiesc mai mult decât pe Tine. Bunurile pământului obosesc
sufletul şi nu-l satură niciodată. De aceea îl duc în pierzare. Fie
Voia ta, Doamne!” Alege renunțarea la tine, nu lumea, și vei
putea orice. Când vrei lupta, alegi să pierzi și să suferi. Când lupți
pentru tine, vei pierde cu siguranță, pentru că te raportezi la un
eu care nu există. Nu are existență de la sine precum ființa divină
224
din noi. Nu poți învinge existența cu ceva care este o iluzie. Eul
este un concept, o închipuire. Și tot ce spune el, este o iluzie,
este fals. Și eul ce spune? Că partea este importantă. Atunci ai
căzut din rai pe loc. Când părțile sunt nimic, o deșertăciune.
Important este numai sufletul. De la eul nostru pornește tot răul
în lume, pentru că împarte între binele meu și binele tău. Dar
când alegi să te lași pe tine, atunci toate se vor rezolva singure,
de la sine, cu voia Domnului. Predarea în brațele Lui aduce pacea
și fericirea. Și gândește-te: de ce Iisus s-a lăsat pe sine în toate?
Încrede-te în Domnul cu toată inima, și nu te sprijini pe voia ta.
În toate căile tale supune-te oamenilor, adică lui Dumnezeu, și El
îți va face căile drepte. Lasă să fie ceea ce este, și nu te împotrivi!
Împotrivirea întărește egoul. A te preda înseamnă a nu interveni.
Nu este decât iubirea peste tot. Când renunți la tine, renunți la
ego, și atunci Domnul vine imediat în inima ta. Când renunți la
interesul personal, toate lucrurile vor fi bune, cu siguranță.
Singurul obstacol care strică totul este voia ta. Nu interveni. În
aceste condiții rugăciunea care este o cerere, pare că o amânare
a întâlnirii cu Dumnezeu, pentru că nu-ți va întări egoul. Nu să-ți
dea El ai nevoie, ci să te lași tu în mâna Lui. Când te lași pe tine,
înaintează Dumnezeu în viața ta, fără să fie nevoie să faci nimic
altceva. Deodată. Ce este teama? Neacceptarea faptului că totul
este în mâna lui Dumnezeu și nimic în puterea ta. Dacă accepți
nesiguranța, atunci poți ajunge la ușa Lui. Prin simpla acceptare
totul devine Dragoste. Acceptarea transformă totul în Iubire. Ce
înseamnă o carte bună? Este o carte care te ajută mai bine să
scapi de ego și orgoliu și te eliberează din strânsoarea lor. Este o
carte care simți că te eliberează și îți redă energia vieții. Când
pierzi atașamentele simți o ușurare extraordinară. Te simți liber și
izbucnește din tine o Iubire fără limite. Cartea care te scapă de
eu este eliberatoare și vindecătoare. O bucurie, nu vrei să se mai
termine. Ea inițiază un proces puternic de dezvrăjire. Este
magică. Durerea este construită de conştientizare. Este doar un
tipar pe care îl ai funcţie de acţiunea pe care o faci. Sau este
prezenţa unui ego şi fără el nu există durere. Când alegi binele
225
alegi și răul. Atunci pornește și dușmanul. Și care este soluția? Nu
împărți și nu vei avea un adversar, și nu raporta nimic la interesul
propriu și atunci nu pornește durerea. Nu te gândi la nimic, și nu
vei avea un eu care să sufere. Care este esența lui Dumnezeu?
Este Iubirea, și nu poate fi altceva, pentru că numai Iubirea
există. De ce? Pentru că viața este o lecție cu sumă nulă. Adică
nimic nu poate fi scos, și nimic adăugat. Este ceea ce este. Dacă
există liber arbitru? La nivelul nostru da, și Dumnezeu intervine,
dar la nivelul Lui totul este deja scris, și știe tot ce se va întâmpla
până la sfârșitul veacurilor. În fiecare clipă totul se compensează
și suntem aduși în zero de fiecare dată. Ceea ce privim noi este
doar operația de scădere, și consecința ei care este durere,
pentru că privim cu egoul care vede numai diferențe. Dar
rezultatul final al suferinței într-un final este golirea de sine și
Iubirea. Deci toți suntem aduși la sfârșit în zero. Dar la marea
trecere, iadurile noastre se vor aduna algebric cu raiurile noastre
și vor da locul pe care îl vom ocupa în lumea de dincolo. Viața
este un joc cu sumă nulă, adică totul te duce spre iubire. Nu ai
cum să scapi. Noi nu vedem în toate un bine pentru că trăim în
ego. Dacă am trăi ca ființă divină pe pământ, am vedea peste tot
numai Dragostea Cerului. Egoul împarte în bine/rău, dar Iubirea
nu vede nicio diferență. Noi de fapt suntem în Iubire tot timpul,
cu suferințele și neputințele noastre. Dar la extrem este periculos
să împărțim în bine și rău pentru că vom crea astfel iadul în
lumea de dincolo. Dacă nu împărțim în niciun fel, dincolo nu va fi
decât raiul. Dar ca să ajungem să vedem numai Iubirea peste tot,
trebuie să oprim întâi împărțirea în plus și minus, pentru că ea
generează egoul, apoi să transformăm răul într-un mare bine, și
să oprim condamnarea și învinuirea celorlalți, aruncarea vinei pe
ei. Adică orice rău să-l transformăm într-un mare bine. Să vezi că
toate vin din tine, atunci nu mai ai pe cine să acuzi. Și când nu
mai vezi nicio diferență, și ți se pare că totul este bun, drept și
divin, ai depășit dualitatea și ai câștigat Cerul. Dar când te aperi
nu ești în adevăr. Și este o minciună când spui că celălalt este de
vină. Necazurile şi bolile vin ca să ne aducă înapoi la o viaţă
226
simplă și fără interese proprii. Boala ne semnalizează că am
adunat prea multă materie şi avem prea puțin suflet, pierdem
energie vitală și de aceea acum suntem în pericol. Dar boala şi
necazul sunt faza de vindecare a duhului. Cea mai mare parte a
energiei trebuie dată sufletului divin, adică cel mai mult timp
trebuie să-i slujim pe ceilalţi, dezinteresaţi, pe gratis şi fără
aşteptări, fără condiţii, şi pe noi să ne lăsăm. Are grijă Dumnezeu
de noi. Dar nu ne place, și de aceea trebuie să pierdem ceea ce
preţuim noi mai mult. Pentru asta ţi se va lua ceea ce aperi tu cu
îndârjire, lucrul de care eşti ataşat. Înțelegi? Unde este îndârjire
va fi și pierdere și suferință.
Dragostea, dăruirea de sine, slujirea şi supunerea încarcă viitorul
ca o baterie, cu viaţă şi sănătate pentru noi şi pentru cei dragi.
Religia materiei - ceea ce este planul doi - pentru noi, este cel
mai important lucru. Dar aşa pierdem puterea vieţii. Când
acordăm toată atenţia părţii secundare, lumea - ea ne va fura din
energie. De aceea nu îi acorda tot interesul tău vieţii. Mai uită de
ea, şi las-o în pace să treacă. Nu fii atent la ea continuu. Şi nu te
imagina pe tine făcând ceva în timp, pentru că atunci când apare
eul, răsare şi adversarul, dar şi durerea. În plăcere este inclus
ataşamentul şi boala. Vin la pachet. Alegi plăcerea, alegi durerea.
Fără eu, adică fără interes propriu, fără să te aperi, nu există
probleme. Viaţa este periculoasă numai dacă te lipeşti de ea.
Altfel nu îţi poate face rău. Stai desprins și nu te apăra. :) Când îţi
dai seama că eşti ataşat? Atunci când te superi la pierdere.
Plăcerile îţi iau viaţa, dar înfrânarea şi înfrângerea de sine îţi dau
energie subtilă, viață, sănătate, viitor și timp. Când vrei mereu
satisfacţii pentru trup şi spirit este ca şi când ai vrea mai repede
să mori. Important este că tot timpul să cedezi mai mult binele
tău celorlalţi ca să nu te lipeşti, şi să primeşti viaţă. Când cedezi
viață, când cedezi binele tău, primești viață. Este invers decât
gândim noi. Egoul caută satisfacțiile simțurilor, și se lipește de
ele, se identifică cu ele și zice EU. Dar când îl micșorezi, te
desprinzi. Când te desprinzi Îl întâlnești pe Dumnezeu. Vezi că
nimeni nu Îl vrea? Toți vor viața, și de aceea o pierd. Tu eşti cel
227
mai mare duşman pentru tine. Când ești detașat te încarci cu
energie subtilă, dar când te agăți de bucuriile simțurilor și de
uman, tu pierzi viață, sănătate, timp și viitor. De ce ai dori asta
mereu? Atașamentul este foarte periculos, el ne omoară și aduce
necazurile și bolile. Pe Dumnezeu trebuie să-L cunoști, ca să
rămână. Prin Acceptare și predare de sine, tu Îl iei de mână și
atunci poți fi sigur că totul va fi bine. Când scazi egoul, câștigi
energie vitală, aceea vindecă. Apoi nu poți să te cerți cu cel de
lângă tine că este divinul cu mască. Renunțarea este Iubirea? Ştii
şi tu că necazurile şi bolile opresc pierderea energiei vieţii, deci
ne fac un mare bine, ne protejează viața. Dar satisfacțiile ne iau
din viață. Deci tot ce prețuim noi cel mai mult, ne face rău. Și tot
ce zicem că este rău, ne face un mare bine. Observi că realitatea
este pe dos decât gândim noi? La Dumnezeu totul este centrat
pe sufletul nostru. La ego este centrat pe trup și spirit. Domnul
urmărește continuu ce se întâmplă în inima noastră și funcție de
ce este acolo ne dă întâmplările din viață. Plăcerea însă îţi
consumă energia duhului pe nesimţite, dar înfrânarea şi
restrângerea de sine, sau micşorarea, retragerea, acceptarea,
cedarea, renunţarea şi înfometarea ţi-o redau. Când lucrurile nu-
ți merg bine în viață tu ai nevoie de înfrânare. Când te gândești la
interesul tău și începi să-l aperi, a și început suferința. Poți ști
dinainte că lucrurile se vor termina rău, pentru că ai acolo un eu
care vrea ceva pentru sine. Atunci Domnul nu are unde să vină.
Eul tău îl oprește. Și fără El nu poți împlini nimic. Înțelege. Egoul,
pentru că ne face să suferim este bun, dar se poate şi fără
durere, doar prin desprindere. Este diferența între durerea de
dinți și lipsa durerii de dinți. Asta este singura diferenţă, altfel
totul este bun, drept şi divin aşa cum este. Peste tot este numai
Iubire. Dacă în sufletul tău este numai Dragoste, aşa va veni şi din
faţă, în oglindă. Ești înconjurat de oglinzi. Lumea este așa cum
ești tu în adânc. Dar când te bazezi pe amplificatori exteriori ai
puterii tale: bani, poziție socială, avere, înseamnă că pierzi suflet
masiv. Exteriorul îți ia din viață, nu îți dă cum crezi tu. Tot ce
prețuiești tu mai mult din lumea aceasta te omoară. Cel mai
228
puternic este cel care nu vrea nimic pentru sine. Lui, Dumnezeu îi
îndeplinește orice dorință, numai că nu mai are nicio dorință.
Trebuie mereu să te împuţinezi pe tine. De ce atunci când
dăruim, primim Iubire şi viaţă? Pentru că tot ce nu poate să ne
lege, ne dezleagă şi ne îndreaptă spre Dumnezeu. Cine lasă viaţa,
o va câştiga. Restricţia corpului şi spiritului este mântuirea. Dar
nu o dorește nimeni. Mântuirea este auto restrângere. Numai
când pierdem și suferim ne mântuim, dar noi nu înțelegem asta
decât dacă suntem forțați. Așa suntem noi, înțelegem cu greu
pentru că ne identificăm cu trupul, cu partea cea mai mică și îl
apărăm. Dar când aperi trupul, pierzi suflet. Și apoi cine vrea să
piardă sau să lase binele său? Atunci cine vrea să se mântuiască?
Omul trăiește exclusiv în lumea aceasta, iar ea îi consumă viața,
continuu. Ca să existe se hrănește din noi, ca o plantă carnivoră,
foarte frumoasă și atrăgătoare, dar ucigătoare. Cine să-L vrea pe
Dumnezeu? Mai Nimeni nu Îl vrea pe Domnul. Oamenii practică
un ritual exterior care nu îi schimbă deloc în interior. Vor să-L
înşele pe Tatăl lor ceresc. Dar El priveşte direct în inima noastră şi
ştie cum suntem în adevăr. Cel mai mult îi atinge pe oameni viaţa
în sine. Legile divine sunt implacabile şi acţionează automat.
Când te vei duce spre lume şi te vei agăţa de ea, vei fi scăzut
neapărat de puterile Cerului indiferent de cât de necredincios
eşti tu. Indiferent. De gardienii Domnului, oamenii, nu ai unde să
fugi, şi nu te poţi opune de vreme ce te-ai agățat. Ei știu foarte
bine să te deranjeze cât mai tare. Și astfel îți salvează viața -
Sanitarii Domnului. Numai detașarea pe toate direcțiile de
atașament poate aduce Vindecarea. Să aduci argumente
inversului lucrului de care te-ai atașat, până simți o stare de
bucurie, că te-ai eliberat de ceea ce credeai tu că este important
pentru tine. Nimic din ceea ce crede egoul că este important, nu
este deloc important. E o Minciună. Noi credem într-un
mincinos. Credem că nu putem fără plăceri, dar ele îți iau viața.
Unde este binele lor? De ce atunci când dăruiești câștigi energie?
Pierzi ego care se transformă în Iubire. Dăruirea, sacrificiul de
sine, supunerea scad eul și-l transformă în energia subtilă a
229
Dragostei. E o transmutație, e Magie. Egoul este transformat în
Dragoste. Cum spunea Domnul Iisus: scris este, şi-au şi primit
pedeapsa. Pedeapsa este conţinută în atac. Neplăcerile şi bolile
sunt un bec roşu care arată că ne-am îndepărtat prea mult de
suflet, adică am luat prea mult pentru trup şi spirit şi nu am
dăruit mai nimic celorlalți, care sunt sufletul tău. Deci pierzi
suflet, dacă nu te sacrifici pentru oameni. Bucuriile simțurilor îți
iau din viață și nu-ți dau nimic în schimb. Sau prin supărare, furie,
blamare, reproș, noi pierdem energie vitală, masiv. Când nu
dăruiești celorlalți, nu-ți dăruiești ție și te păgubești. Când te
detaşezi și te restrângi trecutul este iertat şi viitorul e vindecat.
Desprinderea, dăruirea de sine, slujirea şi supunerea şterg
păcatele noastre foarte bine. De ce nu am dori asta? Iar simpla
înţelegere este suficientă pentru a diminua din forţa reglării
divine care este foarte dureroasă și greu de suportat. Când
renunți la tine, cunoști Măreția divină și o vezi peste tot. Și nu ți
se mai pare nimic rău. Prin boală și suferință, Domnul te aduce la
El în mod implacabil. Adică nu scapă nimeni.

NORUL ÎNDRĂGOSTIT DE O DUNĂ AURIE

Dacă vrei, aş putea să fiu eu acum o ploaie numai pentru tine.

Un nor tânăr se născuse dintr-o furtună pe Mediterana. Iar fi

plăcut să rămână acolo, dar un vânt puternic îl împinse pe
norişor mai jos, spre Africa. Când toţi norii aceia au ajuns pe
coasta acestui continent, vremea s-a schimbat brusc. Era un
soare atât de strălucitor acolo, şi cât priveai cu ochii numai dune
de nisip auriu se zăreau până în depărtări. Dar în deşertul Sahara
nu prea ploua niciodată. De data asta vântul a împins puţin norii
către pădurile din sud. Pe măsură ce creştea, norişorul cel alb s-a
hotărât să colinde şi să cunoască lumea. Ce faci? L-a întrebat
vântul. Peste tot nu e decât nisip. Întoarce-te lângă ceilalţi nori şi
vom merge în Africa centrală unde sunt multe păduri şi munţi.
Dar tânărul nor era de acum tare rebel şi hotărî singur să se
230
mişte din locul lui de sus. Astfel găsi o mică briză venind dinspre
mare şi o folosi ca să ajungă deasupra dunelor aurii. Se tot mişca
de colo colo, pentru că aşa vroia să danseze briza mării. Şi lui îi
plăcea mult să se joace. Dar privind în jos observă deodată că
una dintre dune îi zâmbea. Atunci, el s-a îndrăgostit atât de mult
de părul ei galben, încât nu a mai vrut să plece de acolo, şi a
rezistat brizei jucăuşe. Bună dimineaţa dună zâmbitoare: cum
este viaţa pe la tine, acolo jos? Sunt împreună cu multe alte
dune, stau şi mă încălzesc la soare, mai este şi vântul cel turbat
cu mine, şi caravanele neobosite care trec uneori pe aici. Spre
prânz, este însă tare fierbinte, dar m-am obişnuit. La tine sus
cum e viaţa? Cam la fel, ne jucăm cu vântul şi cu soarele, mai
toată ziua. Alergăm mult, vedem mereu lucruri noi. Mie îmi
place. Pentru mine, viaţa este scurtă, zise duna cea frumoasă.
Când vântul va veni dinspre păduri şi munţi, mă va spulbera cu
siguranţă. Şi asta te face să fii tristă tot timpul? Nu durez mult ca
să mă pot bucura pe îndelete de viaţă. Şi eu simt la fel uneori,
când vine un alt vânt mai tare, mă va împinge spre sud şi aşa ştiu
că în curând mă voi transforma în ploaie. Dar asta este viaţa mea.
Îţi dai seama, noi numim aici în Sahara... numim ploaia: paradis!
Nu înțeleg cum pot fi aşa de important, zise norişorul cel tânăr.
Dar dacă zici tu... Dunele bătrâne mi-au spus că după ploaie,
apar pe ele flori de toate culorile şi felurile, şi iarbă de un verde
crud. Dar mie teamă că eu nu voi avea o asemenea bucurie
pentru că în deşert plouă aşa de rar. Atunci norul cel jucăuş
zâmbi şi el, atât de larg. Dacă vrei, aş putea să fiu eu acum o
ploaie numai pentru tine. Simt că te iubesc aşa de mult, şi aş
vrea să rămân aici. Vrei? Şi eu când te-am văzut prima dată pe
cer, m-am îndrăgostit de tine, zise duna cea aurie şi frumoasă.
Dar dacă te vei transforma în ploaie, vei muri. Nu e o problemă.
Dragostea nu piere niciodată, zise norul cel îndrăgostit. Vreau să-
ţi arăt paradisul. Şi începu să plouă cu picuri mici. Aşa puteau fi
împreună mai mult timp. După aceea apăru şi un curcubeu
măreţ. În ziua următoare, frumoasa şi auria dună era acoperită
numai de flori. Atunci norii care tocmai treceau pe deasupra ei s-
231
au scuturat şi ei de ploaie peste acele flori. După douăzeci de ani,
duna a ajuns o oază cu mulţi copaci umbroşi. O încântare. Şi
toate astea... numai pentru că într-o zi, un nor jucăuş şi atât de
îndrăgostit de o mică dună aurie, s-a dăruit cu totul acestei Iubiri.
Îţi dai seama ce înseamnă cu totul? Numai când te dăruieşti din
tot sufletul, vei avea parte de un Paradis. Jertfă de sine este
iubirea!

Aceasta este eliberarea de eu. Când apare o suferința psihică sau

fizică ai intrat de fapt într-un program divin de micșorare a
orgoliului. Cu cât plăcerile sunt mai mari cu atât mai repede
trebuie să fim scăzuți pentru că nu mai avem energie vitală, ele
se hrănesc din noi. Nu boala trebuie vindecată, ci sufletul. Toate
bolile arată lipsa Iubirii. Avem prea multă îndreptăţire de sine,
am luat prea multe comodități și plăceri pentru simțuri și am
început să pierdem suflet. Durerea, suferința, necazul și boala
blochează pierderea de suflet foarte eficient. Când apare
durerea, înseamnă că ne trebuie, că altfel nu vrem să ne scădem.
De aceea pierderea ne salvează sufletul, dar bunăstarea ne
omoară. Faptul că a apărut suferința îți arată că ești egoist. Ții
numai la tine, mai mult decât la ceilalți. Ai grijă numai de tine, și
nu de ceilalți. De aceea suferi. Boala este faza de vindecare, și e
doar o consecință: sufletul trebuie vindecat, nu boala. Și el se
vindecă numai prin restrângere pe toate direcțiile de atașament,
pentru că nu mai ai timp să dăruiești. Când vrei lumea cu toate
fericirile ei, dai semn că nu îl vrei pe Domnul. Dar pentru asta vei
suferi. Fiecare plăcere se va transforma într-o durere. Ea
consumă din energia vitală, și dacă nu am slujit suficient
oamenii, oricând ne poate prinde dincolo de linia roșie subțire, și
atunci ce mai putem face? Niciun doctor sau medicament nu ne
poate salva pentru că nu se referă la suflet, ci la trup. Sufetul nu
mai are energie vitală, adică Iubire, și de unde o mai iei repede?
Singura soluție ar fi restrângerea, înfrânarea și abținerea. Dar
mai ai timp? Îți faci plăceri, continuu, continuu, dar îți iau din
viață. Numai cel care a dăruit mai mult, își poate permite să
232
piardă viață, că are de unde, dar și el trebuie să facă asta cu
măsură. Noi aici sunt periculoși: nu știm să ne oprim. Și cum te
îndrepți spre El? Faci invers: dai semn că nu te interesează lumea
și stai desprins. Mai mult fii dezinteresat, neatent sau neglijent.
Lumea înseamnă ordine și perfecțiune: acceptă să fii dezordonat,
acceptă imperfecțiunea și greșeala, acceptă să fii un nimeni. Dar
e bine oricum: cu suferință sau fără suferință. Să știi că noi
suntem în ordine oricum, este un lucru care te face să nu fii
acuzator și încrâncenat. Acesta este Adevărul. Doar credem că nu
suntem bine. Dacă ne raportăm la divin vedem că ne scade
uneori, dar neplăcerile și bolile sunt faza de vindecare a
sufletului. Totul e bine cum este. Nu e nimic de scos sau de
adăugat. Când înțelegi asta, o mare ușurare te cuprinde. Nu e
nevoie de nimic mai mult. Răul și durerea sunt sanitarul
sufletului nostru. Totul este bun așa cum este. În fiecare clipă ești
în divin și nu există nicio disperare. Iubirea este peste tot. Când
suntem în eu nu vom fi mulțumiți niciodată. El își inventează
continuu probleme irezolvabile. Așa există el. Dar când înțelegem
că nu există probleme, am scăpat de eu. El zice că nu avem
destul și că ne mai trebuie, dar niciodată nu se termină alergatul
ăsta. Dar când te oprești din alergat și înțelegi că nu ai nevoie de
nimic altceva decât să accepți ceea ce este așa cum vine la tine,
fără reacție, atunci izbucnește din noi o fericire fără capăt. Eul
doar o ascundea. El ne face mereu să credem că nu suntem în
regulă. Când de fapt noi suntem chiar ființa divină care nu are
lipsuri. Toate neplăcerile sunt datorită unui ego prea mare. Și el
se întărește prin plăceri ale trupului său prin judecată.
- Când îți dăruiești tot sufletul, așa va veni și din fața ta. Cum ești
tu acum, așa va fi și ziua ta de mâine. Păi da, trăim ceea ce
suntem în fiecare clipă. De aceea este enorm de important ce îți
zici. Creezi viitor. Când te golești de tine, Îl aduci pe El în viața ta
și atunci totul va fi bine. Când ești slab ești cel mai tare, când ești
jos ești cel mai sus, cel care coboară, va fi ridicat. Aceasta este
legea. E invers decât credem noi. Pentru noi îngerii este cea mai
mare bucurie să venim aici și să avem greutăți. Ele scot din noi
233
Dragostea. Suntem înconjurați de peste tot numai de Mesagerii
cerului. Toți venim de dincolo și nu aparținem acestei lumi. Aici
suntem doar în vacanță, și facem nebunii. Când nu dăruim,
chemăm suferința. Cel care controlează energia miraculoasă,
este cel mai puternic. Vrei să fii puternic? Fii umil și înfrânt cu
inima. Când ești cel mai vulnerabil, ești cel mai tare. Când ești
slab, ești puternic. Tu te încarci cu energie vitală numai când
dăruiești. Dar când iei pierzi viață. Totul este pe dos decât
gândim noi. Fericirea și viața înseamnă a dărui, a iubi, a te lăsa
pe tine, a te uita. Cum să fii fericit dacă gândești tot timpul răul?
Răul este interesul personal. Este egoul tău. Dacă alergi după mai
mult binele tău, cum să iubești? E imposibil. Nu ai timp, ești
preocupat să câștigi. Dacă este eul pus pe primul plan, nu este
niciunde Dumnezeu. E clar. Ca să fim fericiți trebuie să trăim ca
ființă divină pe pământ, care nu știe decât să iubească. A iubi
este fericirea toată. Poți tot timpul să-i iubești pe toți, la fel?
Indiferent cum sunt ei, ca și soarele? Poți? Putem cu toții.
Greutățile și neplăcerile ne dau Iubire, și de aceea ne ajută
enorm. Ele sunt un dar divin. Răul este un bine mai mare decât
binele. Omul rău este Medicul ceresc. Nu poți să te superi pe
trimisul Domnului. El vine exact în momentul când nu mai avem
Iubire. Singura apărare pentru ca viața să fie frumoasă este să
iubim fără așteptări, indiferent cum sunt oamenii, ca ploaia sau
ca soarele care nu face diferențe. Ei vin la noi ca să ne ajute, să
ne scadă și să ne salveze sufletul. Nu există rău în lume. Egoul
vede răul peste tot, pentru că împarte, dar ființa divină nu face
diferențe. La Dumnezeu totul este spre curățarea noastră. Nu
vrea nimeni să ne omoare. De aceea totul este drept, bun și
divin. Când înțelegi asta, accepți totul ca venind direct din mâna
Lui. Și ceea ce vine de la El, avem nevoie. Unde este rău în asta?
Nu te poți supăra pe medicul ceresc. Și mai mult, scăzându-mă,
îmi dă viață și viitor. Dumnezeu este viața așa cum este acum.
Există numai El în toate. Dar când înțelegi lucrurile așa nu mai
vezi niciun rău și niciun vinovat, niciunde. Și acest sentiment te
eliberează și îți dă viață și o bucurie fără margini. Să știi că tu nu
234
ești cel care se luptă și se apără, tu nu ai nevoie de nimic de la
nimeni - ai nevoie doar să dăruiești din prea plinul Iubirii divine
cu care ai venit aici. Ai venit să ai grijă de oameni și să susții
viața. Tu nu ai nevoie de nimic de la nimeni. Lumea nu este de
felul sufletului nostru. Și de aceea nu are ce să-ți dea pentru
duhul tău. Ca ființă divină nu poți să te superi pe nimic, că cineva
îți face ceva. Nu ție îți face, ci egoului, și el atrage neplăcerile.
Necazul şi boala vin din respingerea Iubirii. Boala apare când
crezi că ai pierdut ceva personal. Dar nimic nu este al tău, deci nu
ai ce să pierzi. Înțelegerea faptului că tu ființă divină nu ai nimic
ce să piezi, te vindecă de atașament. Singura boală care există
este atașamentul. Când te opreşti să lucrezi numai pentru
interesul tău propriu, porneşte pe loc vindecarea. Auto înjosirea
de sine este Mântuire. Dar cine vrea să fie salvat? Asta este. Noi
nu-L dorim pe Dumnezeu. Ne atrag la nebunie satisfacțiile vieții,
numai pentru ele trăim, facem orice pentru ele, vrem să le avem.
Dar lumea nu ne dă nimic pentru suflet, pentru că el este o
energie foarte înaltă. Dar ca să te eliberezi de atracțiile ei,
trebuie să renunţi la voia ta. Cui îi convine asta? Ura, invidia,
răutatea se nasc din posesie. Egoul este egal cu posesiile tale. Tot
ce vine spre tine, se întâmplă egoului tău. Sufletului divin care
eşti, nimeni nu îi greşeşte niciodată. Asta este foarte important
să înţelegem. Deci fiinţa divină nu are treabă cu posesiile tale.
Nimic din lumea aceasta nu îi poate face niciun rău, şi nu o
atinge. Este de neatins și nu aparține pământului. Energia
sufletului nostru vine din lumea de Sus, de la Dumnezeu. Este
scânteie divină. Tu eşti în continuare fiinţă divină şi aici pe
pământ, numai că nu ştii. Tu ca suflet nu ai ce să pierzi, pentru că
nimic nu este al tău. Eşti făcut numai din Dragoste, ești Înger pe
pământ. Egoul la moarte dispare ca un fum, dacă trecem de
fluviul de gânduri. Dar dacă am făcut totul pentru el, aici, atunci
continuă să existe şi dincolo, sub Cer, care este o extensie a
minţii noastre până la fluviul de săgeți gânduri, şi nu ne va lăsa să
urcăm mai Sus în Împărăţia lui Dumnezeu. În această zonă de
tranzit, vom trăi amplificat tot ce le-am făcut noi oamenilor -
235
acesta este de fapt un iad. Dar dacă nu facem totul pentru
simţuri şi lumea aceasta, atunci putem sări această etapă foarte
grea, la moarte. Altfel nu. E important să fim într-un fel
dezinteresaţi de viaţa aceasta, să alunecăm la suprafaţa ei şi să
nu ne legăm de nimic. Atunci vei evita zona de sub Cer, și nu vei
rămâne acolo. Atașamentul de viață duce la dureri și suferințe.
De ce îi acordăm cea mai mare atenție unui lucru care nici nu
există în realitate? Este o închipuire. Noi și aici, pe pământ,
suntem Putere divină pentru că avem 97% Iubire. Dar am uitat.
Nu aparținem acestei lumi, dar nu ne purtăm ca o ființă
dumnezeiască. Când trăiești aici ca ființă a Cerului, nimic nu te
deranjează. Doar permiți vieții să fie. De aceea, ție, suflet al lui
Dumnezeu, lumea aceasta nu are ce să-ţi dea ca să te facă fericit.
Înţelege asta. Aştepţi degeaba ceva de la ea. Ea nu are energia
care să întreţină sufletul. Viaţa o primeşti numai de la Creator,
când slujeşti sau te supui oamenilor. Când gândim răul despre
ceilalți și îi judecăm, noi ne omorâm, pentru că celălalt este chiar
ființa ta divină. Practic te lovești singur. Apoi, când energia nu se
mai duce în afară pe critici și nemulțumiri, ea deschide sufletul și
primești și mai multă energie subtilă care înseamnă viață, viitor și
timp. Nu ești interesat să reacționezi. Îl ataci pe celălalt, pe tine
te ataci. Cu cât dai mai mult eu, și te limitezi, cu atât mai sănătos
ești. Dar dacă acuzi și îi judeci pe oameni, pierzi viață. Când faci
rău celuilalt și îl vezi ca un vinovat, ție îți faci cel mai mare rău
posibil. Cine vindecă? Golul, lipsa egoismului și orgoliului,
smerenia, dăruirea de sine care sunt prezența lui Dumnezeu.
Pentru a începe vindecarea duhului nostru trebuie că acceptarea
și non intervenția să fie totală. Întâi pierdem energia subtilă a
sufletului prin nemulțumiri și dorință de mai mult, și apoi
pierderea se transformă într-o boală a trupului. Te vindeci numai
prin acceptare și dăruire de sine, slujire sau supunere. Dar mai ai
timp? Să înțelegi că totul vine din tine. Omul se bate singur. Dar
dacă te aperi și vrei mai mult, te omori. Capul plecat, sabia nu-l
taie, în sensul că umilința nu creează dușmanul. Acceptarea vieții
așa cum este, e mai presus decât orice pe lumea aceasta, pentru
236
că Îl aduce pe Dumnezeu prezent în viața noastră. Acceptarea
este Iubirea. Important este să înțelegem că din față ne vine
întotdeauna numai ceea ce suntem noi, și că nu are rost să te
superi pe nimic, sau să te îngrijorezi. Când înțelegi că nu există
vinovați, și că totul vine din tine, în oglindă, atunci nu te mai poți
supăra pe nimeni, și nu mai poți reacționa, sau să te lupți ca să te
aperi. Cum? Te aperi de propriile tale lovituri? Nu poți. Vedem în
afară numai ceea ce suntem noi în adânc. Dacă există Iubire în
suflet, omul va avea tot ce va dori, dacă el este bun la suflet, va fi
armonie în casă, dacă în casă va fi bucurie, va fi belșug în țară,
dacă în țară este binevoire, atunci va fi pace în lume. După cum
ești tu în interior așa va fi și casa ta, dar și țara ta. Dar oamenii
fug de slujire şi supunere. Şi pentru asta vor suferi atunci când nu
vor mai avea energie, sau vor muri brusc. Slujirea, servirea
celorlalţi, supunerea, sacrificiul de sine, jertfă, dăruirea fără
condiţii, te încarcă ca o baterie cu energia care susţine viaţa şi ne
mântuie sufletul. Dar noi suntem absurzi şi fugim de ele. Fugim
de Dumnezeu. Nu vrem să fim ajutați. Şi atunci ne facem viaţa un
chin. Dar dorința de mai mult te ridică pe tine și îl coboară pe
celălalt. Este un atac asupra ființei divine care este în fiecare din
noi, aceeași. Este un program de autodistrugere. Când lovim în
celălalt, lovim în noi, și pierdem viață, viitor și timp. Dai în
aproapele tău, dai în tine. De aceea te îmbolnăvești, sau vin
necazuri peste tine - pierzi energie subtilă. Ai lovit prea mult în
oameni, și ai căutat numai interesul tău propriu. Ca să trăim
trebuie să dăm mai mult decât luăm, cum fac celulele noastre
care nu știu ce să facă ca celorlalte celule să le fie mai bine. Îți dai
seama ce Iubire au? Când noi suntem în acord cu principiul
Dragostei totale care este pus în noi, atunci suntem sănătoși și
fericiți, și vom avea viață. ,,Pacea Mea dau vouă, nu precum
lumea dă. Pacea Mea se dă celor ce ascultă cuvântul Meu şi-L
urmează. De îl vei asculta şi urma, multă pace vei afla.” Sufletul
divin și trupul se bucură numai când dăruiesc. Iubirea este
pentru a o da mai departe. Tot ce există este Dumnezeu și este
pentru a dărui. Te afli în fața Lui continuu. Iei de la El și dai mai
237
departe. Nimic nu ne aparţine. Dar când critici, acuzi, sau ești
supărat, pierzi energie. Dai în aproapele tău, dar el ești tu - deci
dai în tine. Răutatea îți ia din viață. Omul își face singur viața un
iad. Când te atașezi de bani, Dumnezeu îți trimite hoțul, ca să-ți
salveze sufletul. Războiul, cataclismele, molimele sunt pentru
populații ceea ce este boală pentru individ - sunt o metodă
divină de micșorare a egoului, mândriei, trufiei și orgoliului care
vin din dorința de mai mult. Și în domeniul acesta nu se discută.
De ce? Pentru că fiind una cu toate sufletele în fundal, noi
suntem în stare să atacăm universul, și să-l ucidem, și asta nu ni
se permite. Orice atac asupra celuilalt, fie și o critică sau o
acuzaţie, ori o supărare sunt programe puternice de
autodistrugere. Pentru că noi nu știm că suntem în continuare și
aici pe pământ ființă sublimă.

PICTORUL CARE A INTRAT ÎN TABLOU

Odată am văzut în revista 7 Seri nişte tablouri foarte frumoase.

Semănau cu cele ale lui Van Gogh. Era un pictor român, elev al lui
Baba. Se anunţa deschiderea unei expoziţii. A doua zi mă duc
acolo. Vorbesc cu cel care era curatorul expoziţiei şi îmi
povesteşte că l-a cunoscut personal pe acest pictor, dar că familia
lui l-a dus la Spitalul de nebuni. Fusese diagnosticat cu aceeaşi
boală pe care a avut-o şi Van Gogh. Picturile lui erau foarte
îndrăzneţe. Asocia culori de bază, opuse, care nu puteau sta
împreună. Trebuia să ai un puternic simţ al proporţiei ca să poţi
să le pui alături. De aceea tablourile sale erau foarte puternice,
te răscoleau, te frământau. Şi tot uitându-mă eu la un tablou al
său, un scaun, deodată pictura se transformă în faţa mea într-un
vârtej, culorile se amestecă şi mă trezesc tras și dus în curtea
sanatoriului, unde îl văd pe pictor. Era foarte liniştit, dar parcă nu
era pe lumea aceasta. Vedea, dar nu mai conştientiza. O
asistentă vine la el şi îl întreabă ceva. Dar el nu răspunde, era
pierdut cu privirea. Nu era cu mintea acolo. Aproape nu vedea
nimic sau mai bine spus nu înţelegea nimic. Privea în gol. Era
238
pierdut între lumi. Apoi privesc ce s-a întâmplat. Tablourile sale
au darul să rupă legătura cu conştiinţa, pentru că el asocia culori
opuse care nu puteau să stea bine împreună și avea un spirit
tumultos. Şi îi trebuia o mare artă a proporţiei ca să nu deranjeze
ochii și să nu răscolească sufletul puternic. Totul era la el pus la
limita suportabilității vizuale. Acest contrast avea puterea să îl
tragă dincolo de vălul acestei lumi. El stătea mult timp la şevalet
şi cădea uneori în reverie, datorită contrastului puternic între
culori, care scoteau sufletul din el şi de aceea plecă din corp,
adică era atras de pictură şi dus dincolo de ea în altă realitate.
Intră, pur şi simplu în tablou şi lăsa conştiinţa afară. Dar s-a
întâmplat să nu mai ştie să vină înapoi, sau să nu mai dorească
asta. Era rătăcit său pierdut cumva între lumi. Nici aici, dar nici
dincolo. Probabil că a rămas în Shangri-La. Adică funcţiona în
realitatea noastră doar cu o mică parte din suflet. Era prezent
aici, dar nu mai aparținea acestei lumi. Dar medicii îi puseseră
acelaşi diagnostic ca cel al lui Van Gogh. Sunt situaţii în care poţi
să nu mai ştii să vii înapoi, sau să nu mai vrei, pentru că este
foarte frumos acolo, sau eşti foarte nemulţumit de cum este
lumea noastră. De obicei asta se întâmplă dacă vrei tu să ajungi
dincolo, dar dacă eşti furat şi atras, vei fi adus înapoi cu
siguranţă. Nu eşti abandonat. Numai dacă ai pătruns în spatele
lumii pentru că ai vrut tu, îţi va fi greu să revii, pentru că este ca
o sforţare. Şi lucrurile trebuie să vină în DAR. Trebuie să ai Iubire,
energie, ca să poţi să te întorci. Eu cred că el a văzut ce se
întâmpla cu asocierile lui de culori şi a căutat acele culori şi
proporţii prin care să obţină un efect maxim pentru eliberarea
sufletului din corp. Și a plecat că a vrut el. De aceea nu mai ştia
să se întoarcă.

Energia sfântă a Iubirii este pentru a o da mai departe, nu pentru

a o transforma în posesii pentru tine. Această energie este
pentru a hrăni sufletul tuturor. Şi rolul tău este doar de a o lua de
la Domnul prin dăruire de sine, şi a o da mai departe, prin a face
totul pentru ceilalţi. Nu este pentru a o transforma tu în bucuriile
239
simţurilor și posesii. Păstrezi din ea, cât ai nevoie şi mai toată
puterea vieţii o dai mai departe. Suntem creaţi pentru a dărui, şi
nu a lua numai pentru noi. Când iau prea mult, pierd energie, şi
aşa oamenii mor mai repede. Durata vieţii ţine de sacrificiul de
sine pentru ceilalţi. Să te fereşti de savoare că te omoară, şi pe
tine şi pe cei dragi. Pentru că nu ştii când depăşeşti linia roşie
subţire - important este să dăruieşti mereu mai mult decât
primeşti, altfel o simplă prăjitură te poate omorî, dacă nu ai
suficientă energie sfântă, adică dăruire de sine, Iubire pentru
oameni, în rezervă. Câștigi viață când nu ești interesat să-ți aperi
viața, când te desprinzi, când te înfrânezi. Dar când mergi spre
satisfacții, pierzi energia vieții, pentru că plăcerile o consumă.
Trebuie pe undeva să te oprești și să dai semn că nu este mai
importantă ea decât Dumnezeu, care înseamnă Desprindere, nu
lumea. Când te golești de tine te umpli cu divin și Miracol. Nu
ești interesat să îți faci toate fericirile simțurilor, ci invers, să nu ți
le faci, pentru că atunci când te auto limitezi, primești energie
sfântă, sănătate și viitor, adică timp. Așa meriți să trăiești, dar
dacă vei căuta lumea, o vei pierde: cine va căuta viața o va
pierde, dar cine o va lăsa pentru Mine, o va câștiga. Noi nu vrem
să dăm libertate vieţii și oamenilor şi îi condiţionăm. Suntem
temniceri. Posesiile noastre sunt egoul nostru. De aceea a
poseda mai mult decât îţi trebuie este un pericol. Când nu mai
doreşti mai mult decât ai nevoie, scade și orgoliul. Când accepţi
pierderea te eliberezi de tine, ieși din închisoarea cea de toate
zilele. Matrixul este eul tău înfierbântat. Eul este mintea şi cutia
în care te-ai băgat singur. Orice acţiune pe comportament este o
acţiune pe minte și pe ego. În fața peşterii noastre sunt calupuri
mari de egoism, ca nişte bolovani. Aceştia trebuie daţi la o parte
pentru a putea să pătrundă lumina în inima noastră. Cineva se
ceartă în stare de semi veghe cu un globuleț luminos, și îl acuză
și îl judecă de zor. Atunci a observat că judecata sa s-a dus spre
globuleț ca un flux de energie, iar sferă luminoasă ce a făcut? I-a
ridicat în față o oglindă, și așa toată acea încărcătura negativă s-a
întors înapoi și l-a lovit, țintuindu-l de pat, de nu a mai putut să
240
se miște până dimineața. Propria energie negativă îi luă din
putere. Deci, ce ție nu-ți place, altuia nu face. De fapt făcând rău
celorlalți, ne facem rău singuri. Noi nu știm că sufletul celuilalt
este sufletul nostru. Tot ceea ce gândim sau facem cu cuvântul
sau faptă se întoarce înapoi la noi, amplificat. Dar dacă ești
numai Iubire, așa vei primi și din față. Cum sunt lucrurile și cum
se întâmplă este cel mai bun lucru care se putea întâmpla. Numai
curățenia sufletului oprește situațiile neplăcute să se întâmple.
Ce este egoul? Orice este mai mult decât ai nevoie: mai multă
bunăstare, mai multe plăceri, mai multă putere, lăcomia de viaţă
este egoism. Interesul personal mai mult decât îți trebuie este
ego. Ce este suferinţa? Este neacceptarea nesiguranţei, și a
imperfecțiunii, a puţinului şi a lipsei. Este opoziţia la Iubire. Este
atunci când vrei să fii un cineva. Ai nevoie mai mult de
nesiguranţă decât de stabilitate. Ai nevoie ca lucrurile să nu
meargă bine, ca să te goleşti de tine şi să te desprinzi. Ai nevoie
să fii umilit şi jignit tot timpul, ca să nu te umpli de eu, că acela te
omoară. Ai nevoie să fii simplu, vulnerabil şi jos de tot. Fericiţi cei
săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor. Adică fără
orgoliu, trufie şi mândrie. Ce este lipsă de Dragoste? Este
neacceptarea a ceea ce vine spre tine aşa cum este. Este
împotrivirea la voia lui Dumnezeu. Dar lipsa de Iubire este
egoism. Spre exemplu, când te lepezi de tine, sau te predai, ori te
restrângi şi renunţi la tine, când cedezi, accepţi sau dăruieşti,
mintea tace. Când dai puterea lui Dumnezeu, şi nu îţi mai faci
griji de nimic viaţa ta intră în armonie şi se vindecă de la sine.
Atunci trăieşti cu inima, fără tine. Şi mai mult, în clipa când te laşi
şi te abandonezi în mâinile Lui, înaintează pe loc divinul în viaţa
ta, şi atunci va dori El pentru tine, tot ce este mai bine pentru
Sine. Aşa nu mai ai nicio grijă şi poţi ştii dinainte că ziua de mâine
va fi minunată. A Iubi înseamnă a da libertate totală oamenilor, a
nu condiţiona și a nu reproşa. Dă-i voie celuilalt să facă răul.
Aceasta este Iubirea. Şi nu îl opri să-l facă. Dacă te superi, pierzi
energie și asta înseamnă că eşti legat de lume. Când ceva te
deranjează şi îţi pare nedrept, înseamnă că eşti legat. Problema
241
nu este că lumea este rea, ci este rea pentru că tu eşti ataşat de
ea și îți este frică să o pierzi. Tu te ții strâns. Trebuie să fii într-un
fel nepăsător, sau nesimţitor, să nu-i acorzi toată atenţia ta.
Lumea există nu ca să obţii tu ceva de la ea, ci ca să te desprindă.
Ea te învaţă detaşarea absolută, adică Iubirea fără condiţii. Altfel
nu îţi pare că este nicicum. Dacă o laşi în pace, ea te va lăsa în
pace. Trebuie să dai libertate absolută vieţii să fie cum vrea ea, și
atunci te eliberezi de tine - când dăruieşti fără condiţii... Cea mai
mare problemă a noastră nu este cum este viața, sau să câștigăm
ceva de la ea, ci să ne scădem egoismul, orgoliul și trufia, ca să-L
descoperim pe Dumnezeu peste tot. Altfel, lumea este cum
suntem noi. Desprinderea dă viaţă, dar ataşamentul îţi ia viaţa.
Asta este Legea divină. Dacă nu ai avea ego, nu te-ar deranja
nimic la lume. Iar orgoliul înseamnă ataşamente, comodităţi,
plăceri... Când iubeşti mult, ierți mult și nu poți să te mai mânii,
şi nici să te aperi. Dai voie lucrurilor să fie. Eşti aproape
indiferent şi nesimţitor, desprins de toate. Dacă te superi pe
oameni, pe Dumnezeu te superi şi te mânii. Când tu renunţi la
tine, Cerul vine şi te ajută. Dar dacă nu eşti gol de eu, nu are
unde să coboare. Nu are loc. Numai renunţă la tine măcar acum.
Dacă lupţi cu oamenii, lupţi cu Domnul, dar lupta asta este fără
şanse. Fără ego, nu există duşman şi nici pierdere sau durere. A
ierta este a iubi necondiţionat. Dacă nu mai ai eu, celălalt nu
poate să-ţi facă niciun rău. Nu rezista şi nu lupta, ca să nu fii
scăzut cu forţa. Dar dacă te aperi, vei fi scăzut. Acesta este
secretul fericirii. Rezistența şi lupta întăreşte orgoliul. O supărare
adâncă se transformă în boală. Noi credem că oamenii ne fac
rău, dar totul se întâmplă pentru că avem un ego îndărătnic. Fără
un orgoliu puternic nu îţi face nimeni niciun rău și nu te
îmbolnăvești. Dacă sunt gol de mine însumi, în mine este
Dumnezeu. Şi tot ce ţi se face, Lui i se face. Dar când El este cu
tine, tot ce îţi va veni din faţă va fi minunat. Nu ai nimic care să
fie al tău, atunci nu poţi să te superi că ceva ţi s-a luat, sau a
plecat de la tine... Că nu ți-a fost luat ție, ci egoului, dar tu nu ești
acela. Tu crezi că eşti cineva, dar în tine este 97% Dragoste, care
242
este Dumnezeu, iar restul materie, ego, minte. Egoul se
prejudiciază pe sine, singur. Dă-i voie. Tu ca eu, nu exişti, eşti
doar o îmbrăcăminte, o mască pe care o ia el. Celălalt poate să
fie cum vrea el. Nu-ţi aparţine. Şi nu contează cum este şi ce
face. El aparține lumii indiferente. Numai ție îți pasă de ea.
Oamenii sunt mișcați de divin și vin asupra noastră corector. Trec
prin fața ta, te ajută și îți purifică inima, după care intră în
indiferență totală, din nou. Peste tot, Dumnezeu, ca un dirijor
uriaș, mişcă totul după cât de desprinși sau de legați de viață
suntem. Egoul crede că pierde ceva. Dacă privești din punctul de
vedere al sufletului dumnezeiesc, nici nu există bine și rău. Sunt
două lumi aici pe pământ. Este o lume a egoului, și o alta
paralelă, total opusă - a sufletului divin, care este absolut
Miraculoasă, ca de poveste. Dar nu o vedem pentru că suntem
prinși în exterior. Aceeaşi lume se comportă diferit pentru un
egoist sau pentru o ființă divină conștientă de sine. Noi nici nu ne
închipuim că ar putea exista aşa ceva. Depinde prin ce ochi
privești. Dar diferite nivele de retragere din conștiință, dă diferite
lumi. Când eşti ființa divină, nu ştii decât să dăruieşti. Trebuie să
iau Iubire de acolo unde mă satur. Lumea nu ne satură niciodată.
Sufletul nostru nu se mulţumeşte cu părţi, fragmente și cioburi
colorate care nu durează. Energia care ne vine din lume, nu este
de felul sufletului nostru, şi nu ne hrăneşte. Așteptăm degeaba
ca ea să ne facă fericiți, că nu poate așa ceva. Omul vrea o
fericire continuă de acolo unde ea nu este. E absurd. Lumea nu
îţi dă decât o energie grosieră, joasă și brută care se referă la
corp şi spirit, și care nu ţine. Sufletul nu este din lumea aceasta şi
nu are nicio treabă cu ea. Duhul nostru este mai presus de
materie și este o energie foarte fină și delicată. El este
primordial. Dar noi acordăm atenție lucrului cel mai puțin
important. Noi suntem corp şi spirit, cam 3%. Restul suntem
materie înalt migraţională. Nimic din lumea aceasta nu poate
sătura duhul, decât Dumnezeu. Problema noastră este că nu
hrănim sufletul mai deloc. Singura noastră preocupare este
uciderea sufletului nostru. Degeaba căutăm în afară. Exteriorul
243
nu ne oferă nimic, dar nimic, niciodată, pentru duh. Dragostea,
energia vieţii o luăm din noi. Consumăm din noi tot timpul. Când
pui lumea pe primul plan, pierzi viaţă. Pe pământ nu este vorba
de a lua, ci numai de a dărui. Am venit să dăm, nu să luăm. Nu ai
nevoie să ţi se dea ceva, sau să ai dreptate, sau să fii apreciat și
iubit. Dar dacă nu dăruieşti, de unde iei energia vitală, că nu ai
cum? Ea se obţine numai prin slujire, şi supunere, prin sacrificiu
de sine. De obicei noi luăm mult mai mult decât dăruim, iar când
trecem de linia roşie subţire porneşte dezastrul, pentru că nu
ştim să ne oprim la timp. Ne învârtim în jurul acestei linii, de
aceea trăim periculos mereu, şi oricând putem să terminăm cu
viaţa. Nu te gândi la viitor că te proiectezi automat acolo și
pornește opoziţia și apoi întâmpini rezistență. Nu-ți face planuri
fără rost, pentru că te proiectezi ca un eu care face ceva, nu ți se
vor împlini, căci eul ridică un dușman. Ca să reuşeşti ceva nu te
gândi prea mult la ce va fi sau la ce a fost și ți se va împlini orice
dorință. Singura noastră problemă este că suferim pentru că
Domnul nu este cu noi. Și ce să facem ca El să fie cu noi? Să ne
lăsăm complet pe noi, în fața oamenilor. Să ne supunem lor
necondiționat. Iubirea fără condiții este supunerea totală în fața
oamenilor. Acesta Ascultare, este prezența Domnului. Când
gândești răul, ceva rău îți va veni din față. Ascultarea te face să-ți
fie teamă să mai gândești răul, pentru că vezi cum reglarea divină
vine imediat, căci nu te mai poți ascunde după bogăție sau
putere lumească. Noi suntem magicieni. Apoi să nu te superi sau
să te dezamăgeşti orice ar fi, pentru că tu nu te posezi pe tine, tu
nu ești stăpânul tău. Tu ca ego de fapt, nici nu exişti, numai ființa
sublimă din tine există și este reală. Tu nu îți conduci organismul
tău. De aceea nu e normal să te raportezi la ceva care nici nu
există, e o prostie, pentru că nu are o realitate de la început. Este
o creație a minții. O parte extrem de mică din suflet a fost corupt
și este folosit de minte ca și eu. Să nu te gândești la rezultatul
acțiunii tale și să nu vrei nimic de la ea. Urmărește în tot ce faci
să nu ai un eu, care luptă sau se apără, și atunci viața va fi
minunată. Înaintea unei situații nu e nevoie să dorești ca ea să se
244
întâmple cum vrei tu, pentru că atunci ți se va opune. Acesta
este mijlocul sigur prin care vei obține opusul. De ce? Pentru că
cel care voiește cât mai mult pentru sine este egoul. Ființa divină
care suntem este absolut fericită, nu vrea decât să dăruiască, și
nu are așteptări sau planuri de viitor, ea este în afara timpului
nostru. Timpul este o creație mentală, care vine din raportarea la
eu, din împărțirea bine/rău. Altfel nu există timp sus. Ca ființă
divină ești aceeași în toți oamenii, neschimbată de nimic. Ca
suflet suntem veșnici. De ce nu vedem în mod obișnuit lucrurile
așa? Pentru că noi gândim cu egoul și ne raportăm la el, nu ne
raportăm la divin în explicațiile noastre, și de aceea nu-L vedem.
Dar dacă nu te mai raportezi la eu, nu mai există timp. Trebuie
exersat să nu pui lumea la inimă și ieși din timp. Atenția pe lume
dă drumul la cronometru. Să nu scenarizezi, că acolo este un eu
care face ceva și așa ridică apoi real un adversar, dă naștere la
monștri. Răul apare pentru că împarți. Stai fără eu și vei reuși în
toate. Fiind gol de sine, numai Dumnezeu acționează prin tine și
vei reuși. Și știi dinainte că totul va fi bine. Deci când faci o
acțiune să nu te gândeşti să câștigi ceva pentru tine, că
îndepărtezi împlinirea. Fără eu, există numai Dumnezeu. El duce
lupta, El câștigă pentru Sine. Numai așa reuşeşti în toate, când
abandonezi câștigul propriu. Tu să fii doar un spectator. Nu e
nevoie să te îngrijorezi de nimic și să nu te aperi. Că îngrijorarea
care este un eu, amână rezolvarea problemelor. Le suspendă.
Este ca și când nu ai vrea să reușești și nu poți să-l forțezi pe
Domnul.

CEA MAI MARE PUTERE A UNIVERSULUI

În vechime, oamenii erau buni și îngăduitori. Dar până la urmă

exploatând fără măsură puterea divină din ei au devenit
înfumurați, orgolioși și răi. Și așa au căzut din rai. Atunci Zeus, a
hotărât să le ia această putere pentru că nu o merită. Și așa a
hotărât să o ascundă undeva unde oamenii să nu o poată găsi. Și
a cerut sfatul zeilor mai mici, unde să ascundă cea mai mare
245
putere divină? Unii au zis să o îngroape în pământ, dar Zeus a
afirmat că nu pot face asta pentru că omul este un căutător
înverșunat și egoist și o va găsi. Atunci altul a spus să o ascundă
pe fundul oceanului, dar Zeus i-a răspuns că până la urmă
oamenii o să caute și acolo, că numai asta fac toată ziua. Acum,
zeii au rămas tare încurcați. Dacă nici pe pământ și nici pe fundul
oceanului nu pot să o ascundă, atunci unde ar putea fi ea în
siguranță? Atunci lui Zeus i-a venit ideea: să o ascundem acolo
unde ei nu o vor căuta, pentru că nu sunt interesați de asta. O
vom ascunde în adâncul omului, acolo nu caută niciodată. El
aleargă numai pe afară, pentru că mereu vrea mai mult. Și nu
cred că este interesat nici de cea mai mare putere a universului.
Și apoi... nu știe nici să se oprească pentru că e lacom. De atunci,
omul tot caută această putere oriunde pe afară, dar nu îi trece
niciodată prin minte să o caute și în el.

Nemulțumirea și supărarea blochează miracolul să se întâmple.

Când pui viața mai presus de suflet, pierzi viața. Când te superi,
critici, acuzi, sau judeci... Dumnezeu pleacă pe loc de la tine și
atunci pornește deja autodistrugerea. Apărarea este foarte
periculoasă, blochezi împlinirea și aduci necazul. Mai bine uită de
tine. Nu te mai proteja, adică să nu te gândești la un rezultat bun,
că e o forțare a divinității. Și ți se va opune. Nu poți să-L obligi cu
nimic. Doar acceptăm totul fără revoltă. El hotărăşte totul, că
este o întrebare: de ce Doamne mi-ai dat atâta suferință și
necazuri? Și răspunsul Lui este: păi dacă îți dădeam fericire, ai fi
făcut mult rău. Deci nu poate. El ne dă exact ceea ce ne trebuie.
A fost întrebat Domnul Iisus: de ce acel om nu are picioare? De
ce l-a pedepsit așa Dumnezeu? Și răspunsul a fost: dacă ar fi avut
picioare, ar fi mers prin lume și ar fi făcut mult rău. De aceea
totul e bun, drept și divin și ne folosește așa cum este. Avem
nevoie cel mai mult de Împuținare continuă. Nu putem să ne
plângem de nimic. Trebuie să nu mai vedem răul în lume și
vinovați peste tot. Dar pentru asta trebuie să ne oprim să mai

246
judecăm, pentru că ceilalți suntem noi, și te ataci singur,
atacându-i pe ei. Din față vine întotdeauna ceea ce suntem noi în
adânc. Dar nici în trecutul nostru să nu mai vedem niciun rău,
când am fost nedreptățiți. Să inversăm semnificația pe care o
dăm lucrurilor: e bine că am fost nedreptățit, pentru că era un
atașament la mine, și neplăcerea a venit ca să mă desprindă și
să-mi salveze sufletul. Și aduci argumente inversului până te
liniștești. Să nu mai vezi niciun rău și niciun vinovat este
adevărata eliberare de sine. Atunci îmi fac un prezent și un viitor
fericit. Ești sigur de asta. Fericirea este lipsa eului, lipsa
interesului personal. Când mergi spre o situație de viață fără să
vrei să câștigi pentru tine, reușești întotdeauna. Dacă în tine este
numai Iubire, așa va veni și din față. Pentru că exteriorul ia forma
interiorului nostru. Totul e bun, drept și divin şi vine de la El. Prin
oameni Dumnezeu ne curăță sufletul. Nu ai pe cine să te superi
niciodată. Gândurile care sunt părți făcute absolute, păstrate în
minte, sunt spărturi energetice pe unde se pierde energie masiv.
Acolo unde avem păreri și explicații radicale trebuie pusă iubire.
Vindecare înseamnă eliminarea agresivității din gândurile
noastre, și deplasarea spre puțin. E o prostie supărarea și
apărarea. Reglările vin exact în momentul potrivit, când ai nevoie
să fii scăzut. Sufletul divin nu se apără niciodată. Nu are ce pierde
și nu e afectat de nimic din lumea aceasta. Urmărește să nu ai un
interes propriu, și vei împlini orice îți propui pentru că Dumnezeu
este cu tine. Dar dacă am trăi aici ca suflet sublim, nu am mai
avea nicio grijă. Dacă ne facem griji, avem ego, dar și suferință.
Când lași grijile începi să trăiești cu adevărat. Renunță la interesul
tău propriu și totul va fi bine și Miraculos. Dacă în tine este un
ego care vrea ceva pentru sine, exteriorul te va ataca imediat,
automat. E un pompier acolo care veghează tot timpul să nu
luăm foc. Când te deranjează cineva e tocmai momentul când
trebuie să renunți la eu, că de aceea vine acel lucru la tine, ca să
te desprindă, nu ca să lupți sau să reziști. A nu te apăra este cea
mai puternică armă. Celălalt te învață abandonul desăvârșit de
tine. Tu ești în siguranță numai în renunțare la sine pentru că
247
acolo jos este Dumnezeu. Că de fapt ne apărăm egoul, care nu
trebuie apărat. Neplăcerea vine ca să-ți scadă eul încăpățânat și
să te salveze de tine, și tu vrei să suferi mai mult? E absurd. Dacă
reacționezi, se deschide și mai mult rana. Răul este un
medicament ceresc, ne salvează viața și avem nevoie de el, dar
dacă îl respingem va urca pe un nivel de presiune superior. Și tu
te superi pe Mesagerul lui Dumnezeu? Prin atașament noi
devenim agresivi și orice satisfacție ne poate atașa, și nu ne dăm
seama. Noi de fapt avem nevoie de cât mai multă instabilitate și
nesiguranță pentru că ne ține desprinși și ne salvează sufletul.
Trebuie să fii gata să renunți le orice din lumea aceasta, și la viața
ta, cu orice ocazie. Să nu te aperi niciodată. Atunci vei trăi.
Numai când renunți la viață, câștigi viață. Dar dacă ți-e frică că o
pierzi, o vei pierde, pentru că frica vine din ego, și el este distrus
întotdeauna. Când renunți la viață, renunți de fapt la mai acest
mai mult, la lume, minte, trup și la eu. Când mergem spre mai
mult, oricând putem cădea. Nu suntem grozavi. Nu știm să ne
oprim. Ne trebuie o gândire inversă. Când celălalt ne face un rău,
e bine, ne salvează sufletul. O gândire inversă de sfinți.
Supărarea face un blocaj energic și îl mai chemăm și pe
aproapele nostru ca să ne deranjeze puțin, să ne ajute să ne
desprindem. Acest lucru se întâmplă mereu: ne lipim și ne
înnămolim. Și apoi chemăm un prieten ca să ne facă o răutate
gratuită. Faptul că te aperi cheamă necazul - nu e de vină celălalt.
Sufletul tău poate distruge corpul dacă i se ia viața. Când mai
mult binele tău, adică egoul a depășit linia roșie subțire, sufletul
cheamă în ajutor Cerul, pentru că în fundal este una cu totul.
Mecanismul de spălare a sufletului este automat. Dar când
înțelegi că toți cei care ne fac un rău sunt de fapt ajutoare trimise
de Dumnezeu, nu mai poți să te mai revolți. Noi greșim față de
ființa sublimă din noi. Noi vrem mai multă bunăstare, dar ea ne
ia viața. Plăcerile, bogăția, comoditatea, stabilitatea sunt ego,
adică ne fac cel mai mare rău posibil. Noi ar trebui să ne
mulțumim cu puțin dacă vrem să trăim. Să folosești pentru tine,
atât cât ai nevoie și ce este mai mult să-l dăruiești, exact așa cum
248
fac celulele noastre. Când comportamentul nostru devine
puternic egoist atunci intrăm în conflict cu corpul nostru care
este în Iubire tot timpul, și începem să-l dereglăm, să îi
transmitem că interesul propriu este mai important. Și atunci
sufletul ne blochează cu o boală sau cu un necaz. Îți dai seama?
Domnul a văzut ce se întâmplă cu tine și îl trimite pe aproapele
tău ca să te ajute, și tu respingi ajutorul Cerului? Nu e o prostie?
E absurd. Atunci urci pe un nivel superior de constrângere ca să
fii dezlipit cu forța. Nu trebuie să reacționezi niciodată, orice ți-ar
face cineva. Dar de ce să nu reacționezi? Pentru că sufletul lui s-a
dus întâi la Dumnezeu și apoi a făcut o voltă și a venit cu sarcina
de a te dezlipi pe tine. În fața ta este mereu divinul. Și nu te poți
opune - este o poruncă de Sus. Că dacă te împotrivești, primești
ceva și mai neplăcut și nu-ți va conveni, o să fie mai dureros.
Spre exemplu o durere cumplită de măsele. Dacă nu accepți ce îți
fac oamenii, primești o durere a copului pentru scădere. Totul
este Iubire, și tot ce face Domnul este ca să ne salveze inimă prin
oameni. Să-ți zici asta mereu: Totul ce vine la tine este spre
salvarea ta! Nu există rău în lume, decât în imaginația noastră.
Eul reacționează, dar ființa divină nu reacționează niciodată.
Egoul se apără, dar ființa supremă din noi, niciodată. Ea nu e
afectată de nimic pentru că nu știe să se supere. Dar de ce apar
războaiele? Egoul împarte în bine și rău. Războiul este pentru o
populație ceea ce este boală pentru individ. Un mijloc de scădere
și de salvare a sufletului. Necazul sau boala sunt trimise peste
tine, pentru că te-ai atașat prea mult și ai devenit agresiv. Ca să
te salveze de egoism. Același lucru se întâmplă și pentru un
popor. Dar în locul războiului poate fi orice: o molimă, un
cutremur, o inundație, un popor străin care să te ocupe, orice.
Dar toate vin ca să ne dezlipească de atracțiile vieții și să ne
scadă agresivitatea interioară, pentru că suntem în stare să-i
ucidem pe toți, dar și universul. Nu ai nevoie să fii iubit. Tu ai
toată Iubirea în tine. Ai nevoie doar să dăruieşti fără aşteptări. A
Ierta și a Iubi înseamnă a sluji, a te sacrifica pentru ceilalţi, a avea
grijă de ei, ai servi cu bucurie. Cel care nu dăruiește Iubire, nu
249
poate să ierte. Cel care nu poate să fie supus, nu poate să ierte,
și poartă ură în el. Cel care nu poate să fie supus este un om rău.
Este diavolul de lângă tine. Cel care nu rezistă la plăceri, pierde
viață masiv, pentru că ele îi iau din energia sufletului. Fără golire
de sine și supunere totală în fața oamenilor, nu există puterea
iertării. Când dăruieşti Dragoste vei fi sănătos și fericit cu
adevărat. Ierţi când nu ai un orgoliu îndrăcit care caută numai
dreptatea să, şi înţelegi că nimeni nu îţi face niciun rău. Numai
când ești jos de tot, ai puterea să ierți. Un om orgolios nu poate
ierta. E reactiv întotdeauna. O relație va fi fericită când ambele
părți sunt jos de tot, adică cu Dumnezeu. Dai eu şi iei Iubire!
Adică putere divină, cu care veţi rezolva orice problemă. Când dai
eu îl câștigi pe Dumnezeu. Acesta este prețul, adică să renunți la
interesul personal. Iubirea este vindecarea. Dă-i voie să vină. Ea
va face restul, singură. Nu ai ce să câștigi de la viață, nu te zbate
pentru nimic. Ea este doar o ocazie de a dărui iubire, pentru a
urca mai aproape de Împăratul ceresc. Altfel, lumea este doar un
joc, nu trebuie să-l iei așa de în serios. În viață este importantă
doar detașarea. Noi trăim aici pentru dincolo. Mai încolo de
fluviul de gânduri nu ne rămâne decât Iubirea, adică gesturile de
abandon de sine - atunci, la ce rost toată zbaterea asta după mai
mult? Restul se uită. Nu luăm nimic cu noi, deci nu sunt
importante. Nu căuta interesul personal niciodată. Prin el pierzi
viață pentru că îți întărești egoul, și apoi numai neplăceri vei
avea. Omul vrea să-i fie bine în viață, dar dacă are ego, va primi
numai rău. Tot ce nu iei cu tine în lumea de dincolo, nu este
important. Nu le pune la inimă, mai bine uită-le. Tot ce vine din
față și te necăjește vine din egoul tău, deci nu e important. Tot ce
te supără nu este adevărat, este o minciună. - pentru că tu
trăiești în ego. Tu ești ființa divină care nu caută niciodată ale
sale. Nu vrea nimic pentru sine, pentru că deja are totul. Când ai
Iubire, primești orice ai nevoie fără să ridici un deget. Câștigi
viață când nu cauți viața. ,,Fiule, vreau să te învăţ Calea Păcii şi a
adevăratei libertăţi. Fie Doamne după cuvântul Tău. Străduieşte-
te fiule, a face mai mult voia altora, decât pe a ta. Preferă mereu
250
să ai puţin, decât mai mult şi caută întotdeauna locul cel mai de
jos şi fii plecat în faţa tuturor. Fă întotdeauna voia Domnului,
adică voia oamenilor. Cel ce face aşa, este pe calea păcii şi a
liniştii. Atunci tulburarea nu va putea veni la tine. Dar când îţi
pierzi liniştea şi pacea să ştii că te-au îndepărtat de Mine.
Doamne, Dumnezeul meu, nu te îndepărta de mine. Dezlipeşte-
mă Doamne de mângâierea lumii. Nicio lume nu poate satisface
cu adevărat inima ta pentru că este creată. Pentru că limitatul nu
poate sătura niciodată dorinţa ta de nemărginire.” Neplăcerile
vor să te desprindă. Este un moment de eliberare. Propriul eu te
neliniștește, de aceea tot ce spune el nu este adevărat. Dacă
ceva te supără sau te neliniștește nu ești în Adevăr. Ființa divină
nu deranjează nici măcar egoul. Lepădarea de sine este chiar
divinul din tine. Când o manifești, Îl lași pe Dumnezeu să
acționeze în viața ta. La fel când dăruiești fără așteptări, când
cedezi și te retragi, sau nu te aperi, atunci El este cel care se
exprimă prin tine. Doar renunță la eu, în toate situațiile de viață,
și Domnul va fi cel care va acționa în locul tău. Atunci poți fi sigur
că totul va fi bine. Deci când știu că întotdeauna voi alege să mă
las pe mine și să fac totul pentru ceilalți, pot ști dinainte că
lucrurile vor merge bine și va fi un final fericit. Întotdeauna când
nu acționezi că vrei tu, și lași lucrurile să se desfășoare singure
cum se întâmplă, atunci vei reuși în toate. De ce? Pentru că nu
mai acționezi tu, atunci va fi întotdeauna o împlinire, e sigur. Eul
și interesul propriu nu trebuie să existe în gândurile tale. De
aceea viața ni se va opune, și știm asta, dar tot nu ne alăturăm
Lui. Orice faci din starea de liniște, reușești și împlinești. Ceva
neplăcut vine exact în momentul când trebuie să lași de la tine
pentru că ai prea mult orgoliu, căci te-ai agățat. Răul vine ca să te
desprindă, îți salvează sufletul. Nu sunt semnificaţiile pe care le
dăm noi. Totul e pe dos decât își zice eul nostru mincinos.
Credem într-o minciună. Cum îți dai seama că este o minciună?
Când te superi și te neliniștești, sau te înfurii, sau te mânii și
urăști, ori reproșezi și învinuiești, nu ești în adevăr. Și nu este
Adevărat ce îți spui, pentru că Adevărul vine din liniște și rămâne
251
în liniște și exprimă numai Iubire. Când exprimi Iubire, ești în
Adevăr. Dacă acuzi, critici și învinovățești, nu este adevărat ce îți
spui. Tot ce spune egoul nu este adevărat. Nu e adevărat că
oamenii sunt răi, sau că celălalt este vinovat. Totul vine din tine.
Toate vorbesc numai despre tine. Te poți supăra cât vrei pe tine.
Nu există decât liniștea, adâncul mării nemișcat care este Iubire.
La suprafață pot bate vânturile, dar în adânc este întotdeauna o
pace absolută. Trebuie să fii total încremenit în dragoste, să nu te
miști deloc. Fii numai Iubire și totul se va vindeca de la sine. Răul
care ni se face este un bine mai mare decât tot binele. Tu ia
mereu inversul a ceea ce-și zice egoul, și te vei elibera de răutate,
și așa va izbucni Iubirea care îți va împlini orice dorință. Eliberare
de sine este eliberarea de răutate. Deci îți dai seama: Câștigi
numai când renunți la câștig, și la voia ta. Gol de tine însuți ești
cel mai tare. Suntem cei mai interesați să mergem spre puțin,
dacă tot vrem să ne fie bine, nu spre mai mult. Acest plin de eu,
Îl dă afară pe Domnul, și ne păgubim singuri. Apoi ne plângem că
suferim în viață. Când ești jos de tot, cu Domnul, nu mai ai nicio
grijă. De ce nu ai vrea asta tot timpul? Dumnezeu este numai în
locul cel mai de jos, și te întâlnești cu El numai când ești smerit și
umil, ca și El. Când mai mult cedezi și renunți decât să iei, sau să
faci ceva pentru tine. La tine totul trebuie să fie extrem de simplu
și puțin. Când posezi puțin nu ai ce să aperi, și atunci ai și un eu
sărac cu duhul. Fericiți cei săraci cu duhul că a lor este Împărăția
cerurilor. Astfel noi în loc să ne vrem binele ne vrem răul dorind
mai mult. Acționează făcând mereu inversul a ceea ce zice egoul.
El vrea să câștige, tu nu dori să învingi, el vrea mai mult, tu
mulțumește-te cu puțin, el vrea mai sus, tu renunță și mergi mai
jos, lui îi este foame mereu, tu fă pauze mai mari. Opune-te
interesului propriu mereu. Te-ai îmbolnăvit pentru că ești prea
plin de eu, ți-ai făcut toate plăcerile, și te-ai umplut acum de
trufie, și trebuie să fii micșorat cât mai repede. Ai nevoie de
restrângere pe toate direcțiile de atașament.

FĂRĂ MINTE TOTUL ESTE ÎN PACE ȘI ARMONIE

252
Doi discipoli se certau din cauza unui steag de pe turla mănăstirii.
Unul din ei zicea că steagul se mişcă, iar celălalt spunea că vântul
îl mişcă pe acesta. Primul afirma că important este doar faptul
mişcării. Dar celălalt susţinea că mişcarea steagului vine de la
vântul care bate în el. Tocmai atunci trecea prin faţa lor un
Înţelept care se opri să-i lămurească. Nu este nici vântul şi nici
steagul cel care se mişcă. Ci mintea voastră e cea care se mişcă.
Fără minte, totul este într-o pace şi o linişte desăvârşită. Și există
numai Iubire.

Când te uiți la cineva oarecare și vezi la el mândrie, orgoliu și

trufie, poți știi dinainte că va trebui să fie micșorat cu forța la un
moment dat. Orgoliul îi ia din viață și va trebui oprit și purificat.
Orice stridență va fi scăzută fără discuție, și de vreme ce a fost
ridicată, nu mai este nicio scăpare. Nu te apăra. Înțelege că este
o prostie să vrei mai mult decât ai nevoie și nu ai unde să fugi de
Puterile cerului. Ai la dispoziție cam 10-15 secunde ca să-ți ceri
iertare la o răutate făcută de tine, în fața celuilalt. Altfel se va
transforma într-o pedeapsă. Dar să-ți ceri iertare în față, cât mai
repede. Odată am greșit astfel, și am auzit în cer cum se ambalau
niște motoare, probabil simbolic, ca să înțeleg ce mi-am făcut.
Dar am înțeles mesajul Cerului și m-am grăbit atunci să-mi cer
iertare. Altfel este doar o mică problemă de timp, până vom fi
loviți înapoi de propria răutate, amplificat. Un prieten mi-a
povestit că și el a pățit la fel. Odată, doar a gândit ceva rău
despre altcineva, și după o săptămână, acela i-a făcut o răutate
mare, gratuit, fără niciun motiv. Dar atunci s-a gândit ce a făcut,
și a înțeles, și așa a renunțat la reacție. A primit înapoi ce i-a
făcut el întâi aceluia. Ierţi numai când eşti gol de tine însuţi.
Numai cel umil poate să ierte, omul orgolios, trufaș și mândru nu
poate ierta. Atâta timp cât ai un ego lacom, nu vei fi liniştit
niciodată, căci vei avea duşmani. Și dușmănit vei fi de toate, fără
a prinde chiar de veste, iar viaţa ţi se va opune şi vei întâmpina
greutăţi de peste tot. Greutăţile şi neplăcerile acestea care îţi vin
253
din faţă sunt propriile tale condiţionări, ale egoului. Întotdeauna
îţi vine din față numai ceea ce eşti tu. Chiar orgoliul tău este
dușmănia care năvăleşte peste tine. Omul își face întotdeauna
rău, singur. Atâta timp cât vei avea posesii, comodități și
bunăstare, ori stabilitate și siguranță a vieții, nu vei fi liniştit
niciodată, căci vor fi întotdeauna alții care le vor dori și vei sta
numai cu frică că le vei pierde. Astfel îți faci viața un calvar.
Înţelege asta. Nu e nimic de dorit din lumea aceasta. Totul este
de pierdut. Și se va pierde. Nu luăm nimic cu noi, dincolo.
Trebuie mai presus de toate să alegi renunţarea, cedarea,
acceptarea, înfrânarea, dăruirea de sine și iubirea, și să nu te
intereseze mai mult binele tău, ci numai al celorlalți, care sunt el.
Reușești numai când nu cauți interesul personal. Acolo unde este
un eu, va fi și suferință. De ce? Pentru că nu poți să pui nimic din
lumea aceasta pe primul plan. Pentru că lumea este creată, este
planul doi. Nu poți pune lumea pe tronul lui Dumnezeu. Exclus.
De aceea există suferință, altfel dacă respectăm legile vieții, nu
există suferință. Nimeni nu îţi dă nimic, îți dai singur. Cu cât
dăruiești mai mult, cu atât primești mai mult. Ce semeni, aceea
vei culege. Cel mai prețios lucru al tău este dăruirea de sine.
Când dai şi slujeşti, sau eşti ca un preş pe care alţii calcă, ori că o
cârpă, şi nu mai ai reacţie, şi nu te împotriveşti la ceea ce vine
spre tine, şi nu te mai supără sau nu te mai deranjează nimic
când cineva te umileşte şi te jigneşte, ori te calcă în picioare,
atunci... eşti liber de eu şi meriţi toată fericirea lumii. Egoul
accelerează timpul prin contradicții, și îmbătrânești mai repede
pentru că îți consumă din energia subtilă care susține viața. El
fuge de liniște pentru că este împotriva firii lui. Judecata,
supărarea, învinuirea se șterg prin necazuri și boli, sau prin
sacrificiu de sine și dăruire. Când te concentrezi pe lume, pierzi
viață. Boala este opoziție la dragoste. Critica, acuzația, supărarea,
înseamnă dorința de al ucide pe celălalt, pe cei dragi ție, și pe
tine însuți. Sunt programe de autodistrugere foarte eficiente și
puternice, nu iartă pe nimeni. Agresivitatea la pierdere și conflict
este cauza neplăcerilor și a suferinței noastre. Dar prin lepădare
254
de sine, te micșorezi și astfel dispare reacția violentă, apărarea și
luptă. Când ești jos de tot, adică desprins, nu mai ai ce să aperi.
Supărarea ținută prea mult la inimă, ucide pentru că face un nod
energetic. Și atunci când va întâlni o situație asemănătoare, se va
trezi și va produce suferință. Când ataci, te ataci. Nu poți să te
superi pe nimeni, pentru că ce îți vine din față, este din tine.
Oamenii nu sunt vinovați niciodată. Atașamentul de viață aduce
suferința. Orice atac asupra celorlalți este un atac asupra ta,
pentru că ei sunt tu. Când nu mai judeci, îți salvezi viața. Prin
sacrificiu de sine îți scazi egoul și te vindeci de orice boală. Prin
critică și nemulțumiri atacăm Dragostea. Nu căuta mai mult
interesul personal că îți faci rău singur. De ce? Pentru că te umpli
de eu și pierzi energie și viitor, timp și sănătate. Lumea se
hrănește cu energia ta și îți ia din energia subtilă, nu îți dă. Să lași
viața să te ducă unde vrea ea, este suprema bucurie. Să te lași
dus de ea. Ai cel mai mare interes să te golești continuu de tine,
nu să te umfli de ego. Atunci Domnul îți dă tot ce ai nevoie fără
să te străduiești, și viața va veni spre tine. Posesiile sunt eu. Dacă
eu nu sunt în pace, nici tu nu vei fi în pace. Pentru că în fundal
suntem aceeași ființă. Suntem creatori de realitate. Exteriorul
vine din noi. Eu îl pictez. Este o parte din mine și sunt responsabil
de cum arată. Atenție ce gândești, spui sau faci că vei crea
realitate. Preocuparea noastră principală ar trebui să fie să
scăpăm de ego, pentru a fi liberi de constrângeri. Mereu să mă
las pe mine și să ofer victoria celuilalt. Să urmărești să nu te aperi
niciodată și să nu vrei ceva mai mult decât îți trebuie. Nu ești
interesat să reacționezi că dai în tine. :) Nu urmări niciodată
interesul personal, că dai foc la lume. Să te mulțumești cu puțin.
Asta înseamnă să fie Domnul cu tine. Să lași viața să fie cum vrea
ea, și să nu intervii. Exteriorul ia întotdeauna forma gândurilor
tale. De aceea este foarte important ce pun pe primul plan, ce
priorități îmi fac. În afara condițiilor mele, lumea este continuu în
pace și în armonie deplină. Și numai Iubire. Îți dai seama? Numai
noi suntem agitați. Când ajungi să vezi Iubirea peste tot ești
vindecat. Doctore, vindecă-te întâi pe tine. Dar dacă ai ceva cu
255
viața, judeci sau o acuzi, te vei îmbolnăvi, pentru că de fapt te
ataci pe tine. Boala este atacul tău asupra oamenilor. Este atacul
tău asupra corpului tău, pentru că gândeşti răul. Boala este
răutatea ta care ți-a venit acum înapoi și s-a transformat în
suferință. E foarte important să înțelegi asta. Tu în fundal,
dincolo de acest înveliș, ești tot ce există. Sănătatea înseamnă să
nu ataci oamenii, în niciun chip, pentru că toți sunt sufletul tău,
și făcându-le lor rău, pe tine te păgubeşti. Dai în ei, dai în tine.
Când te superi sau condamni, tu pierzi energie masiv. Atacul
asupra celorlalți te îmbolnăvește. Când nu mai vezi nimic rău sau
vinovați, te-ai eliberat de eu și niciun necaz nu mai vine la tine.
Așa te însănătoșești: Punând iubire acolo unde este ură și
acceptare acolo unde este neacceptare. Ne iubirea te distruge.
Omul se omoară singur. Boala și suferința sunt chiar răutatea ta.
Bolile nu apar dacă iubești oamenii. Ca să vină neplăcerile
trebuie să pui condiții vieții și să o chinuiești. Ca să suferi trebuie
să le faci rău oamenilor. Ca să fii sănătos trebuie să le faci tot
binele celorlalți. Te vindeci numai dacă faci totul pentru ca
ceilalți să fie fericiți. Fericirea lor este sănătatea ta. Poți înțelege
asta? Servește, dar nu cere să fii servit, dăruiește dar nu aștepta
să ți se dea. Mereu caută să renunți la tine, pentru că astfel Îl
aduci pe Dumnezeu în inima ta. Renunțarea Îl aduce imediat pe
Domnul în inima ta. Pe loc, fără nimic altceva. Pistonul merge în
jos și tu Îl chemi astfel pe Domnul să vină la tine. Dar dacă nu te
micșorezi, El nu are loc unde să vină. Iar când El nu este cu tine,
nu vei împlini nimic. Când Iubești, sufletul divin se exprimă.
Arată-i aproapelui tău mereu, că este important pentru tine,
îmbrățișează-l, ai grijă de sufletul lui, susține-l, mulțumește-i,
apreciază-l și acordă-i circumstanțe atenuante întotdeauna: nu-i
nimic, a greși este omenește, oamenii nu știu ce fac... Nu vezi că
peste tot este numai Iubire? Bolile îți arată că ți s-a îmbolnăvit
sufletul, te-ai îndepărtat prea mult de Dumnezeu, te-ai agățat de
fericirile lumii și acum ești captiv. Bolile și necazurile se vindecă
prin desprindere, adică des vrăjire. Suntem prea vrăjiți de
exterior. Lumea este ca o gaură neagră care îți ia din viață.
256
Păstrează-te la distanță de ea. Acuzațiile sunt ne iertare și
neiubire. Dacă lupți, și te împotrivești la ceea ce este, nu ai
dreptate. Ascultă-i pe ceilalți, ei au întotdeauna dreptate, tu
niciodată pentru că ei sunt El. Îndepărtează-te de instincte și
simțurile brute, sunt nisip mișcător, te vei afunda, și nu te mai
scoate nimeni de acolo. Egoul se revoltă, ființa divină niciodată.
Omul care se supără nu are Dragoste de oameni. E interesat
numai de el însuși. Puterea cu care se mânie și urăște, sau se
apără vine din atașamentul de plăceri. Plăcerile sunt furia lui. El
atacă ca să-și apere comoditățile și binele. Supărarea arată
atașament și frică de a pierde, dar indică și dorința de a ucide.
Când te superi vrei să-l omori pe celălalt. Ai devenit un diavol. Ai
devenit un animal. Cel mai important lucru este să urmărești să
fii continuu gol de tine, fără eu, un nimeni. Atunci ziua de mâine
va fi minunată pentru că nu ai adversar. Urmărești mereu să
cedezi și să oferi victoria celuilalt, și atunci nu vei avea dușman,
și totul va fi bine. Fără eu, nu te poate ataca nimeni. Nu trebuie
să acorzi prea multă atenție acestei lumi căutând să o înțelegi.
Dacă privești la părți nu vei înțelege nimic, pentru că părțile se
rotesc continuu și nu poți fixa nimic. Totul este trecător.
Înțelegerea apare când privești ansamblurile, temele
fundamentale, ele sunt aproape fixe. Faci ce ți se spune, dar nu
te gândi la lume. Stai desprins. Suntem conduși de Dumnezeu, ca
și câinele lui Pavlov. Când te golești de eu, vei afla adevărul și
atunci vei fi sincer și onest orice ar fi. Celălalt vine la tine ca să te
ajute să te vindeci. Cineva vine la tine sau te deranjează că să te
ajute să scapi de orgoliu. Când te vindeci pe tine, vindeci toată
lumea ta. Așa se vindecă celălalt, vindecând în tine ceea ce este
ne iubire în acela. Deci celălalt vine la tine ca să te învețe să
Iubești. Doctore, vindecă-te întâi pe tine. Când îi ajuți pe ceilalți,
te ajuți pe tine pentru că ei sunt tu. Absolutizarea părților te
aruncă în iad. Exteriorul se schimbă când renunțăm la
atașamente. Când ne punem în slujba oamenilor, ne vindecăm
de orice boală. Ne trebuie ASCULTARE ca la duhovnic. Să te lași
dus de viață și de oameni, și să nu te opui. Toți oamenii sunt
257
Mesageri ai cerului și daruri divine extrem de prețioase, ca și
când ai avea niște diamante. Nu uita, în fața ta este mereu
Dumnezeu. Omul din fața ta este mișcat de El. Te superi pe
Mesagerul Domnului? El a fost trimis ca să te ajute. Ești cel mai
interesat să faci mereu Voia Lui, și să-i servești pe oameni. Când
te lași în mâna Domnului, lucrurile vor fi bune. Dar tot ce vine din
ego, ți se va opune, pentru că acolo nu este dăruire, adică
Dragoste. Egoismul tău este opoziția care îți vine din față. Când
ești numai Iubire, toate se vor rezolva de la sine, fără intervenția
ta. Iubește și fă ce vrei. Egoul, adică interesul personal aduce
opoziția din afară. Fericirea este lipsa egoului. Răutatea aduce
durere. Dacă nu te opui vieții așa cum vine la tine, vei simți
Miracolul peste tot și vei înțelege că totul este divin. Peste tot
este numai El. Dacă nu te opui la ceea ce este, atunci înțelegi că
totul este extrem de potrivit și divin. Prin atașament de fericirile
lumii pierzi energie vitală și astfel chemi singur necazurile și
bolile ca să te scadă și să-ți salveze sufletul. Prin fiecare
nemulțumire tu pierzi viață. Stai desprins și nu te apăra. Prin
jertfă și sacrificiu de sine te purifici și te însănătoșești. Nu e bine
așa? Când apare dorința de a lupta, de a te opune și a te apăra,
îndreptățirea de sine sau dacă te aperi, nu ești în Adevăr. Lumea
ta este proiecția gândurilor tale, vezi ce gândești că se
transformă în realitate. Dacă ataci și te aperi, ai ego și pentru
asta vei suferi. Suferința ta este răutatea ta. O neplăcere vine la
tine ca să renunţi la egoism. Când te deranjează cineva tu trebuie
să renunți și să te retragi, și atunci situația de viață se vindecă de
la sine. Te atacă pentru că în tine sunt arme, îți arată ce este în
tine. Nu e nevoie niciodată să reacționezi. Sufletul divin, nu se
luptă niciodată. El doar acceptă și iartă totul. E ca un prost sau ca
un copil. Să dai mereu semn că viața nu este pe primul plan
pentru tine, adică să o restrângi, să te distanțezi de ea, sau să nu
o iei în seamă întotdeauna, să fii cumva nesimțitor, să nu o bagi
în seamă. Când restrângi viața pornește fericirea fără motiv. Stai
desprins, nu pui nimic la inimă, adică ești neglijent și neatent la
ea. Nu te preocupa prea mult de ea. Mai bine uită de planurile și
258
țelurile tale. Te vor lega și atunci începe dezastrul ca să te
dezlipească. Cel mai mare pericol este atașamentul. Suntem în
stare să ne lipim foarte ușor. Când reacționezi, ieși pe loc din
liniște și Dumnezeu pleacă de la tine. Dacă ești atent la părți, va
porni comparația automat, și te vei pierde în hăţişul infinit al
fragmentelor și cioburilor colorate, exact ca la căderea din rai.
Când ataci și te aperi, ai ego, și vei suferi. Plăcerea ucide încet,
dar sigur. Trebuie să fii moderat în toate. Calea de mijloc este
sfântă. Lasă lucrurile să fie și nu intervenii. Lasă oamenii să se
confrunte, și nu ține niciodată cu nicio parte. E bine că nicio
parte să nu fie dominantă. Suntem în lumea părților. Dar mereu
Domnul aduce totul în zero, funcție de nivelul de orgoliu din
sufletul nostru. Nu spune nimic rău despre nimeni, pentru că așa
produci o realitate neplăcută. Nu uita că ce vine din față spre
tine, vine din tine și ești responsabil. Privește numai partea
încurajatoare a vieții, pentru că ce îți spui programează viața. Și
apoi ea îți va confirma previziunea, ce ai spus.atenţie ce gândești
spui sau faci că se transformă în realitate. Ce ți se va întâmpla
mâine depinde de ce gândești tu acum.

AA, DA? NICIO REACȚIE, NICIODATĂ, ORICE AR FI

Era odată un maestru atât de admirat de oameni pentru că era

curat la suflet, sincer întotdeauna şi nu căuta niciodată ale sale,
nu lupta şi nu se apăra şi pe toate le accepta fără discuţii ca
venind de la Dumnezeu. De aceea nu avea cum să aibă duşmani.
Lângă el locuia o fată foarte frumoasă, fiica unor negustori. Într-o
zi, părinţii au descoperit că fiica lor era însărcinată şi urma să
nască un copil. Dar ea nu a vrut să spună cine este tatăl copilului.
Până la urmă a cedat presiunilor părinţilor şi a afirmat că
Înţeleptul care locuieşte alături este tatăl pruncului ei. Atunci,
părinţii furioşi au năvălit peste Învăţător şi l-au acuzat de acest
lucru. La care El le răspunse: aaa, da? Acesta a fost singurul lui
răspuns. Şi nu s-a revoltat, nu a luptat ca să se dezvinovăţească,
nu s-a apărat şi a acceptat totul fără comentarii. Când s-a născut
259
copilul, părinţii fetei l-au dus la Înţelept, că doar era tatăl
presupus. Şi acesta a avut grijă de el şi l-a crescut cu multă
dragoste. Nu i-a păsat că oamenii îl criticau şi el îşi pierduse
onoarea în faţa lor. Şi-l jigneau, şi-l batjocoreau: ce fel de Înţelept
este acela care a putut să facă un asemenea lucru josnic, ziceau
ei. Şi-l ridiculizau de câte ori îl vedeau. După un an, tânăra mamă
nu a mai rezistat să ascundă adevărul şi le-a mărturisit totul
părinţilor. Tatăl copilului era un tânăr pe care ea îl iubea, unul din
târgul lor. După ce părinţii l-au acceptat pe adevăratul ginere, s-
au dus cu toţii la Înţelept să-şi ceară iertare şi să-şi ia copilul
înapoi. La care maestrul nu a spus nimic, ci doar atât: aa, da?

Dacă gândești ceva rău despre cineva, acela începe să-ți confirme
prevederea. Noi creăm realitatea pentru că ea este doar o
oglindă. Deci atenție ce gândeşti și spui că se va transforma în
realitate. Tu nu poți acuza pe nimeni, pentru că tot ce vine la tine
vine din tine. Și s-a terminat cu orice judecată. Atunci, cel care
învinuiește și condamnă, face un atac asupra oamenilor și
universului, care i se va întoarce multiplicat. Nu poți decât
aprecia viața și susține oameni. Orice atac ți se va întoarce
înapoi, te va lovi amplificat, ca să înțelegi legea universului. Deci
când dai în celălalt te prejudiciezi mai mult pe tine. Dar dacă nu
vei avea decât gânduri frumoase, așa îți va veni din față. Cum ești
tu acum. Deci dacă vrei să-ți fie bine în viață, atenție ce îți spui.
Să nu-ți permiți niciodată să gândești ceva rău despre cineva, că
te ataci pe tine. Ce plăcere îți faci în mod repetat în locul acela
vine necazul ca să te desprindă. Pentru că acolo ai o patimă. Dar
patimile noastre sunt bolile noastre. Dumnezeu urmărește să nu
te faci Dumnezeul tău, și orice exces de îndreptățire de sine, îl va
scădea. Omul mândru și orgolios nu cunoaște adevărul. Cel care
caută savoare este în stare de orice rău pentru că plăcerea
înseamnă dorință de a ucide. Când mergi spre plăceri te atașezi,
ești desprins și apoi vei vrea să te aperi și să ucizi. Nu e nimic rău
în lume. Peste tot sunt doar mecanisme divine de şădere a
orgoliului nostru. Plăcerile înseamnă atașament de viață și
260
violență. Şi durerea are un sens, spune ceva despre patimile tale.
Înclinarea ta spre plăcere este înșelarea sau respingerea celuilalt.
Mecanismul bolii ține de orgoliu. Cu cât orgoliul este mai mare,
cu atât boala este mai dureroasă. Boala înseamnă lipsă de
Dragoste și de dăruire de sine gratuită și fără motiv. Când nu ești
un prost te îmbolnăvești. :) Numai în zero, în non intervenție, ești
fericit cu adevărat, pentru că acolo este Dumnezeu. Când ești jos
de tot ești cel mai tare. Orgoliul, învinuirile criticile,
condamnările, scad sistemul imunitar foarte puternic. Când ataci,
te ataci. Să nu privești la diferențe, ci la ceea ce unește și este
asemănător. Când acuzi pe cineva te ataci pe tine. Şi este un auto
atac amplificat. Deci tu vei suferi imens de mult gândind sau
spunând ceva rău despre cineva. Atacul ia din viața și energia
celuilalt, deci din a ta. Principala problemă a noastră este că ne
vedem diferiți și apoi aruncăm vina pe ceilalți pentru ceea ce
vine din noi. Noi ne construim ziua de mâne după cum suntem
azi. Când recunoști o greșeală, ți se deschid cerurile și ești iertat.
Iertarea este recunoașterea greșelii. Și mai ales să o faci în fața
unui om. Acela este trimisul Domnului și vine exact când tu ai
nevoie de curățarea sufletului. Viața este divină și absolut de
Miraculoasă. Domnul este peste tot. Cei din fața ta sunt
Dumnezeu și vin la tine ca să te ajute și să-ți facă un mare bine.
Viața este magică. Orice scădere a orgoliului, fie și forțată de
divin este o mare binecuvântare. Fii fericit. Omul care se apropie
de tine are misiunea sfântă de a te corecta, și tu te superi pe el?
Când te superi, sufletul tău cere ajutor. Dincolo de rugăciunile
sau de neînțelegerea și neputința noastră, Dumnezeu veghează
și ne trimite doctorul divin, la fix. Trebuie să înțelegem că
oamenii sunt perfecți așa cum sunt, cu neputințele lor. Ei sunt
divino umani. Adică prin ei lucrează Domnul. Cu ei este
Dumnezeu. Oamenii sunt minunați. Partea negativă a lor sunt
neputințe, pe care Domnul le va scădea după Legea Lui. Nu e
treaba noastră cum este celălalt. Oamenii sunt minunați. Să
înțelegi că totul este minunat și perfect așezat de Dumnezeu pe
pământ, este credința, și este un sentiment eliberator. Dacă
261
privești numai la divinul din noi, totul este foarte potrivit în lume
și armonios. Totul este perfect, singura problemă ești tu. Dar
când te mărești, ești în pericol. Adevărata ordine a lucrurilor este
să nu fie un eu, niciunde. Lumea fără orgoliu este raiul pe
pământ. Oamenii apreciază sinceritatea. Când gândești frumos
despre tine și ceilalți îți faci o zi frumoasă. Nu te duce spre mai
mult și spre comodități și belșug dacă vrei să trăiești. Câștigi viață
numai când restrângi viața, pentru că oprești irosirea energiei
subtile. Prelungirea vieții ține exclusiv de cantitatea de dăruire de
sine pe care o ai sub formă de Iubire în suflet. De sacrificiul de
sine. Dar, plăcerile îți iau o mare cantitate de viață și dacă nu o
pui la loc dăruind mai mult, atunci fără această energie ești în
pericol în orie clipă. Omul moare din lipsă de energie vitală a
Iubirii, din lipsă de Dragoste. Când ataci, ești supărat sau judeci,
tu pierzi viață, masiv. Supărarea este dorință de a ucide. Trebuie
mai mult să te auto limitezi, decât să-ți faci plăceri pentru că ele
își iau din viitor și timp. Ca să trăiești ai nevoie de energie subtilă.
Plăcerea este suferința ta de mâine. Și este plătită prin durere.
Trebuie nici în gând să nu te gândești la plăceri. Ele Îl dau afară
pe Domnul din inima noastră. Și fără El suferim. Suferința este un
dor de Dumnezeu. Îți faci plăceri dar vei suferi. De ce? Pentru că
ele îți iau din vitalitate și de aceea vine durerea care ne aduce
înapoi la EL. Noi putem vorbi de ce ar trebui să facem ca să nu
suferim. Dar mecanismul vieții este automat. Te-ai dus spre mai
mult, vei fi scăzut. E implacabil și nu i te poți opune. Când apare
suferința, plătești o plăcere. Este foarte important să înțelegi
asta. Când te superi la pierdere, ești legat de satisfacții.
Supărarea arată că în locul acela trebuia să renunți și să te retragi
pentru că ce îți zici nu este adevărat. Supărarea apără o plăcere,
un atașament. Când ești într-o discuție, nu este nevoie de
părerea ta decât dacă ți se cere. Mai mult nu interveni. De fapt
tu ai mai mult de învățat decât celălalt. Și acela a fost trimis de
Dumnezeu ca să înveți tu ceva de la el. Și înveți de la orice om.
Oamenii te învață Iubirea. A mânca să nu fie important pentru
tine. Mâncarea să fie cât mai brută și apropiată de natură. Rolul
262
mâncării este de curățare a organismului, de mătură. Noi trăim
cu tot cuvântul lui Dumnezeu care exprimă numai Iubire.
Comportamentul nostru este cel care ne dă viață sau ne ia din
viață. Dacă nu mergi spre El, ești adus la El. Răul este un bine
divin, este curățare a sufletului. Corect ar fi să vorbim despre
NOI, nu despre eu, pentru că tu ești sufletul comun al tuturor.
Când ai zis eu, l-ai și înființat. Plăcerea întărește orgoliul. A Iubi
este a nu învinui și a nu condamna. Toți oamenii sunt inspirați
ziditor de Dumnezeu, de aceea de multe ori ajung la aceeași
concluzie. Când judeci pierzi energie sfântă, esențială fără de
care nu poți să trăiești. Când alegi plăcerea se întărește puterea
ta de a judeca, pentru că pierzi energie vitală. Când acuzi,
reproșezi, învinuiești și condamni nu este adevărat ce spui.
Pentru că noi suntem ființa divină, și nu știm decât să Iubim.
Acuzaţia este dorință de al ucide pe aproapele nostru. Când îl
ataci pe celălalt, tu ataci viața. Supărarea și judecata sunt un
strigăt de ajutor, și arată nevoia de Iubire. Omul care se supără
are nevoie să Iubească. Umilința îți salvează viața, pentru că
umilința este prezența lui Dumnezeu. Dacă nu ne menținem în
puțin, se declanșează genetica. Când mergi spre plăcere crești de
fapt orgoliul, dar ataci oamenii din ne Iubire. Ura pe ei este ura
pe sine. Atașamentul de viață duce la agresivitate interioară.
Când cauți plăcerea, cauți lumea, nu pe Dumnezeu. În clipa
aceea te faci Dumnezeul tău, și a și început suferința, apoi toate
lucrurile se destramă în viața ta. Pentru că nu le mai încarci cu
Iubire. Plăcerea taie legătura cu Dumnezeu, și de aceea ai
puterea să ucizi. Când nu mai dăruiești vieții Iubirea ta, începi să
mori. Și tu, și ea. Deci când ceva nu merge în viața ta este pentru
că tu nu mai Iubești, nu mai dăruiești și nu mai slujești. Mai mult
iei decât dai. Atunci începe să-ți moară sufletul. Orice se
întâmpla, ai nevoie. Toate bolile vin din atașamentul nostru de
plăcere. Adevărul nu este în părți. E în ansamblurile care cuprind
și îmbrățișează părțile. Dragostea de oameni este Iubirea.
,,Doamne, Tu ştii cum este mai bine, fie cum vrei Tu. Dă-mi ceea
ce voieşti, cât voieşti şi când voieşti. În mâinile Tele sunt. Iată
263
sluga ta sunt. Voia Ta să fie voia mea. Voia oamenilor este voia Ta
cea sfântă. Mă voi supune lor cu totul, ştiind că astfel în faţa Ta
Doamne îngenunchez. Dă-mi Doamne putere să nu iau seama la
lucrurile lumeşti şi trecătoare.” Plăcerea este dorința de a suferi.
Plăcerile îți cresc egoul, apoi devii agresiv și ești scăzut cu forța.
Totul e o mașină automată de spălat suflete. Trupul nostru nu
este al nostru. Nici sufletul. Noi nu suntem niciunde. Numai El
este peste tot. Nu face nimic pentru tine. Egoul este un concept
care a corupt o parte din suflet și se folosește de energia lui. Este
un concept parazit. Dar nu poți să-l iei în serios. Nu este în stare
de nimic bun. Gândește răul continuu. În realitate eul nu există,
este o iluzie. Noi trăim lumea proiectată de el. Dacă am trăi ca
ființă divină, am proiecta o altă lume mai bună se pare. Și tu te
raportezi la o iluzie? Corpul tău este corpul Lui. El își face ceva Lui
însuși. Tu doar privește. Dar și privitorul este tot El. El este în
toate pozițiile. Tu ca eu, nu exiști pentru că nu ai realitate de la
sine. Dacă cauți plăceri vei fi agresiv. A renunța la tine este mai
important decât a-ți face satisfacţii. Plăcerile îți iau din viață pe
când renunțarea la mai mult bine pentru sine, îți dă viață.
Atașamentul de bunăstare te ucide, dar dezinteresul sau
ignoranța te salvează. Ignoră viața, și nu face nimic pentru mai
mult binele tău. Și astfel câștigi viață. Dar dacă o cauți și o
dorești, o vei pierde. Orice dorești nu poți avea, pentru că este
un eu acolo care se opune divinității: este voia mea. Nu poți avea
decât ceea ce nu dorești intens, acolo unde este numai Voia Lui,
și tu niciunde. Când eul este slab, Iubirea este puternică. Mereu
să te împotrivești mai mult binelui tău. Când nu cauți interesul
propriu, întărești Iubirea. Când înțelegi că tu ești El, aceasta este
eliberarea de eu. Atunci nu ți se mai face ceva ție, ci Lui. Astfel nu
te mai poți îngrijora de nimic. Deci El are toată grijă de El însuși.
Ce treabă ai tu privitorule? Tu ca eu ești doar un concept, un
cuvânt și nu ai realitate de la sine. Tu ca eu nu ai dat naștere
vieții. Ești nimic. Tu nu controlezi nimic în corpul tău și totul este
perfect în fiecare clipă. Egoul este cel mai puternic factor de
destabilizare a lumii. Numai Domnul are realitate. Capacitatea de
264
a accepta viața așa cum este, e fericire. Dacă te opui ei, vei
suferi. Dar durerea îți dă energie, pentru că stoarce trupul și
transformă materia în bucurie, în energie vitală. Dacă vine la
tine, înseamnă că ai nevoie. Auto limitarea te eliberează de eu și
îți dă viața. Oamenii caută viața simțurilor și de aceea o pierd pe
cea eternă. Raiul este NU plăcerile simțurilor. Asta nu ne convine,
de aceea noi nu vrem raiul. Suferința este mântuitoare. Nu
suferința trebuie eliminată, ci dorința de mai mult și de plăceri
care aduc durerea. Ceea ce îți place ție, te atașează și te omoară.
Când exprimi binele modifici spațiul. Este Magie. Retragerea este
prezenţa lui Dumnezeu. El înaintează când eul se retrage. În
toate se vede imensa Lui grijă pentru tine. Indiferent ce îți dă, ai
nevoie. Singura soluție de a rezolva problemele din viață este să
renunți la tine, la plăcerile și dorințele tale de mai mult. Și atunci
imediat pornește vindecarea. Deplasarea spre puțin este
vindecarea. Întotdeauna plăcerea este plătită cu durere. Toate
explicațiile noastre trebuie raportate la Dumnezeu ca să-L
vedem. Tot ce ni se întâmplă este o apropiere sau îndepărtare de
EL. Nu împingi și nu tragi. Nu forțezi ușa. Nu intervii. Ești doar un
privitor, cuminte în banca lui. Poziția de zero este cea care
transformă totul în Miracol. Nu te lupta și nu te apăra niciodată.
Ți se întâmplă lucruri rele pentru că ai un ego. Fără eu, nu are
cine să te atace. Stai fără tine, nu e nevoie de tine în nimic. Totul
curge de la sine, fără tine, mișcat de o forță imensă mai presus
de firea noastră. Apoi, nu e voie să exprimi o imposibilitate, o
neputință sau o critică, ori un pesimism, pentru că îi scazi energia
vieții care vine la tine, și o înrăutățești. Trebuie să înțelegem că
noi mereu Îl avem în față pe Dumnezeu. Indiferent cine sunt
oamenii: o îngrijitoare, un medic sau un țigan, tu Îl ai pe Domnul
înaintea ta, mereu. Dacă exprimi o descurajare, pac vine durerea
și ne scade. Trăim în divin, chiar dacă privim lumea prin ochii
egoului. Asta nu știm noi și El lucrează asupra noastră clipă de
clipă, corector. Avem libertatea să facem toate nebuniile de pe
lume, dar dacă depășim o anumită limită vom fi micșorați. Este o
lume minunată! Dumnezeu are o caracteristică: este extrem de
265
umil și supus omului. Iubirea Lui este acțiune. Este mereu activ în
viața noastră și ne îndrumă. Ca să-L cunoaștem trebuie să fim ca
și El. Oamenii nu-L cunosc cât de bun este pentru că nu-I
urmează însușirile. Numai prin asemănare poate fi cunoscut. El
este Iubire. Când Iubești, te unești cu El imediat. Plăcerile
noastre durerile noastre. Dacă vrei să nu le faci rău celor dragi, să
nu te duci spre plăceri. Plăcerea îți va aduce neapărat durere. Ea
îți ia din energia vitală, și dacă nu mai ai și ești gata să mori, vei
lua de la cei dragi, și îi îmbolnăvești. În primul rând iei de la copii,
apoi de la părinți și soț/soție, apoi de la rude, și îi ucizi, dacă nu
te poți opri. Pierzi din energia vieții și trebuie să o pui la loc,
repede. Omul este continuu în zero dus, indiferent ce ar face.
Dacă nu mergi spre puțin, vei suferi. Nu ești interesat să mergi
spre mai mult că te omori singur. Spre mai mult bine pentru sine
este iadul. Fericirea este atunci când ești jos de tot, pentru că
acolo nu ai nimic de apărat. Ești liber de tine însuți. Nu poți
critica pe nimeni de nimic. Critica ta este atacul celuilalt asupra
ta. Nu suntem interesați să mergem spre mai mult, ci invers spre
mai puțin dacă vrem să avem o viață fericită. Pentru că atunci
când ești gol de tine însuți, Domnul este prezent și El îți va face o
viață fericită, pentru că exteriorul ia forma interiorului nostru.
Boala înseamnă prea mult eu, atunci vindecarea se face prin
restrângere. Dă voie vieții să curgă, nu te ține agățat de nimic, ca
să aibă loc unde să vină noile situații.

DĂRÂMĂ TOATE ZIDURILE DE APĂRARE! NU AI NEVOIE DE ELE!

Ţin minte o poveste cu un Împărat care avea doi fii. Şi împărăţia

lui era mereu atacată de duşmani. Pentru asta el a ridicat ziduri
groase şi a făcut multe canale cu apă în jurul cetăţilor sale. Dar
năvălitorii parcă erau şi mai mulţi. Când a murit Împăratul,
conducerea ţării a revenit fiului cel mare, care tot fiind atacat de
duşmanii tatălui său, a hotărât să mai construiască în jurul
cetăţilor sale alte ziduri şi canale de apă. Şi cu toată această
apărare impresionantă, adversarii lui tot veneau şi distrugeau
266
zidurile şi cetăţile. Într-una din bătălii şi împăratul acesta a fost
omorât. Atunci, la conducerea împărăţiei a ajuns fiul cel mic. El i-
a bătut pe năvălitori şi i-a împins dincolo de graniţă, după care a
hotărât să dărâme toate fortificaţiile şi toate zidurile de apărare
şi a umplut toate canalele cu apă care le înconjurau. Atunci ţara
lui nu a mai fost atacată de nimeni. Deci, când eşti fără apărare,
eşti de fapt cel mai puternic. Numai cel care nu-și apără viața
câștigă viață. Nu te apăra!

Să știi asta dinainte. Ceva neplăcut vine la tine ca să te retragi, te-

mpinge înapoi. Este exact momentul când trebuie să renunți la
tine, pentru că ai nevoie de energie subtilă. De aceea te atacă
oamenii, pentru că nu mai ai energie vitală. Asta îți arată ei.
Propria agresivitate interioară se transformă repede în
problemele care ne vor lovi mâine din față. Dacă respingi
Dragostea, vei suferi neapărat pentru că Îl respingi pe Domnul, și
fără El vine durerea imediat. Dacă ai arme interioare vei fi atacat
din exterior cu forța cu care tu ataci, și vei fi până la urmă înjosit,
umilit și îngenuncheat. Te miri degeaba, de ce ți s-a întâmplat
asta. Cel care rezistă și se opune vieții își face rău singur. Cel care
este orgolios, nu poate să ierte. Simpla acceptare a voii lui
Dumnezeu, a ceea ce vine spre tine din față, te vindecă. E greu
de înțeles? Când predai puterea ta, Domnului, numai El există și
va face totul ca să-ți fie bine. De ce nu e bine așa? Orgoliul este
legat și dependent de posesii. Ele blochează curgerea, de aceea
vei pierde tot ce oprește viața, pentru că voința ta se opune
Voinței Domnului. Suferi când nu accepți voia Lui, ce îți vine
acum din față. Trebuie să vrei ce vrea celălalt, adică Dumnezeu
ca să reușești în viață. Iar El vrea toată atenția ta, adică să te lași
complet în mâna Lui. Tu să nu mai exişti, să nu te mai gândești la
tine și să nu mai contezi. Cu cât tu te lași mai mult pe tine, și nu
mai ești important, cu atât Iubirea ta crește. Numai El hotărăşte
funcție de inima noastră, ce primim. De aceea nu are rost să te
răzvrătești niciodată. E absurd să te împotrivești voii Lui pentru
că ce îți vine din față este trimis de El ca o lecție. Află ce vrea să-
267
ți transmită sau să te învețe. Și îți va da tot ce ai nevoie numai
dacă ești jos de tot, umil și înfrânt cu inima, dar dacă mergi spre
mai mult ți se va opune și vei suferi. Noi când vrem mai mult,
vrem să suferim mai tare. Viața este numai ca să o Iubești. Nu
altceva. Trebuie să te înțelegi pe tine și să accepți ce îți vine din
față fără revoltă și opoziție. Nu căuta cât mai multă viață că o
pierzi. Ți se va lua tot ce este mai mult. Un om orgolios este un
om slab. El va fi întotdeauna atacat ca să fie micșorat și adus în
umilință. Nu e nevoie să reacționezi. Ceea ce vine din față este
doar o oglindire a sufletului nostru, ce este în noi, ce gândim noi.
Dacă sufletul tău este curat și liniștit și în armonie cu universul și
cu Dumnezeu în primul rând, așa vei primi și din față, ceea ce
este în tine. Oamenii nu te lovesc degeaba, sau ca să-ți facă ție
un rău, ci ca să-ți arate că nu Iubești destul. Ai răutăți, critici: că
toată lumea este rea și nemiloasă și nimeni nu te Iubește, sau că
lumea este urâtă și tu vezi numai răul peste tot. Când gândești
răul atragi răul. Așa ataci viața și vrei să o omori. Când ești
supărat pe cineva sau îl învinuiești, tu Îl ataci direct pe Creatorul
universului. Atât de mare este ura ta. Printr-o simplă supărare și
mânie pe aproapele tău, Îl urăști pe Dumnezeu - atât de mare
este păcatul. În clipa aceea El îți pune o oglindă în față și tu de
fapt te lovești pe tine, direct în sistemul imunitar. Când îl ataci pe
aproapele tău tu te bați singur, cu furie. Ai devenit un diavol.
Lasă viața în pace, că nu e important să câștigi ceva de la ea.
Important la un conflict este să renunți la binele tău întotdeauna
- conflictul a venit ca să te micșoreze și să-ți de viață, să te aducă
în zero, la Dumnezeu. Să te umilească, rolul lui este să te facă să
pierzi ceea ce pui tu mai presus de Dumnezeu. Dacă ești jos de
tot nu te mai atacă nimeni. Bolile sunt boli ale binelui și
belșugului, ale comodității și plăcerilor. Reduci satisfacţiile
simțurilor, scade egoul și te vindeci. Cauza bolilor este orgoliul
prea mare. Dacă ești umil și simplu nu ai de ce să fi scăzut, și de
aceea nu există necazuri sau boli pentru tine. Vindecarea
înseamnă înfrângerea inimii. Inima smerită, Dumnezeu nu o va
urgisi. Adevărul este ceea ce nu poate gândi egoul. Inversul a
268
ceea ce își spune eul, este Adevărul. Ce dai drumul în exterior se
va și întoarce. Dacă nu accepți ce îți spune celălalt, tu de fapt fugi
de Dumnezeu. Nu vrei să fi ajutat și vindecat. Omul rău este un
om bolnav. Omul bolnav trebuie un singur lucru să știe: să
Iubească, pentru că Iubirea îi dă totul. Noi ne îmbolnăvim din
răutate, că nu Iubim destul. Un om îți face o răutate pentru că te
simte orgolios și trebuie să fii micșorat. El te atacă pentru că te
simte slab, fără Iubire. Oamenii din fața ta, întâi sunt oglinda
noastră și apoi ne arată ce vrea El să ne spună prin ei. Adică te
direcționează, nu îți fac rău. Unde este un eu, sau belșug și
bunăstare va fi un atac iminent din exterior. Mai mult binele
cheamă hoțul. Dacă accepți ce vine de la celălalt și nu te mai
superi pe el, și cauți în sufletul tău, pacea, această pace va ajuta
imediat viitorul tău, căci îl va alimenta cu Iubire. Cel mai interesat
este să fii gol de tine însuți pentru că astfel energia sublimă trece
prin tine spre situațiile de viață și le schimbă într-o formă la care
nici nu te așteptai. O neplăcere vine la tine, pentru că tu nu ai
Iubire, nu ai energie vitală. Și vine ca să te ajute și să te scadă.
Pentru că exteriorul este interiorul tu. Ca să vindeci exteriorul
trebuie să te vindeci întâi pe tine. Doctore! Acceptarea, liniștea,
cedarea, renunțarea deschid cerurile și lasă lumina să pătrundă
în inima noastră. Când tu înțelegi că Iubirea este cea mai mare
forță și este de fapt natura noastră, și că peste tot nu există decât
Dragoste, atunci atacul celuilalt se oprește, brusc. Când Iubești,
ceilalți devin Iubirea ta. Transformi totul. Și atunci nimeni nu va
avea de ce să te mai atace. Oamenii te atacă când ești atașat de
viață și ești orgolios, când ai puțină Iubire, ca să te micșoreze. Cu
toții îți salvează viața. Răul care îți vine din față este întâi în tine.
Când te superi ușor - supărarea este închidere la divin, atunci
pierzi ajutorul Lui. Supărarea este dorință de a ucide, și atunci
celălalt te atacă. Astfel te închizi față de toți. Și așa Îl pierzi pe
Dumnezeu. Atunci pornește suferința. După supărare pornește
dezastrul. Te închizi din ce în ce mai mult la ce este cel mai
prețios lucru în viață, la Iubire, și atunci ești atacat. Și atunci
oamenii au ceva cu tine. Când Iubești, lumea ta începe să se
269
vindece singură. Ești cel mai puternic când ești cel mai jos, și fără
tine: fără dorințe de niciun fel. Acceptă doar ce îți dă Domnul, și
nu e nevoie să ai preferințe. Lasă-te condus de El și viața ta se va
transforma într-un Miracol continuu. De ce nu ai vrea asta
mereu? Omul când este plin de belșugul vieții, îi este frică să nu îl
piardă și atunci îl va pierde mai repede. Eul accelerează timpul.
Eul este timpul și dorințele lui îl fac să curgă mai repede. Timpul
este dorința noastră. Lasă-te pe tine și timpul va curge mai lent.
Timpul este eu. Fără eu, timpul se oprește. De ce îți este frică, de
aceea nu scapi. Când pui orice din lumea aceasta pe primul plan
te faci Dumnezeul tău. Atunci îți ia toate lucrurile de care ești
prins, ți le ia prin necaz și boală. Sau te distruge, și de ce? Ca să
te dezarmeze, de acest Dumnezeu al tău care este lumea. Din ce
ți-ai făcut Dumnezeul tău? Din viață, din familie, din senzații, din
bani, din orice - ți le ia, pentru că nu poți să pui nimic din lumea
aceasta mai presus de El. Sufletul este primordial, dar lumea este
secundară, este creată. De aceea nu poți iubi nimic din lumea
acesta mai mult decât pe Creator. Trebuie să înțelegi cum
primești Iubire de la Dumnezeu. Și să înțelegi că viața este
frumoasă în toate sensurile ei. Tu ești ca o floare deosebit de
frumoasă. Nimic nu te poate atinge decât Dragostea Lui. Celălalt
te umilește când ești orgolios - atunci când crezi că ești tare ești
de fapt cel mai neajutorat și slab. Răutatea este un strigăt de
ajutor. Nu poți avea decât compasiune față de ea. Tot ce ni se
întâmplă sunt mijloace prin care Domnul ne ajută să ne
descoperim pe noi ca ființă divină, ce este în noi și de ce suntem
atacați. Când înțelegi asta, atunci din fața ta nu mai vine niciun
atac. Trebuie tu întâi să ataci, fie și în gând ca să te lovească
cineva. Și nu mai poate să vină împotriva ta nimeni, când în
sufletul tău nu mai sunt arme, critici, acuzații și reproșuri.
Dezarmează-te continuu. A Iubi înseamnă a te lăsa pe tine în
toate situațiile. Tu să nu fii important deloc. A Iubi este a fi supus
oamenilor. Toate armele tale au căzut prin simpla înțelegere a
ceea este în tine. Raiul este în gândurile tale frumoase. A
descoperi ființa sublimă din tine este raiul. Când cineva îți face o
270
răutate, îți trebuie. Atunci stai și întreabă-te: ce este în tine de a
produs această reacție în acela. Și atunci dacă tu te retragi, se
retrage și oglinda și se oprește atacul. Trebuie întâi să-l oprești în
tine, ca să nu mai vină din față. Când descoperi greșeala din tine
care a produs acel conflict, el se oprește ca prin farmec, brusc. E
magie aici și o mare putere.
Poți transforma viața cum vrei tu din interiorul tău după modul
cum vezi lucrurile, dacă vezi că totul este divin și nu te mai superi
pentru nimic, atunci ești liber de suferință. De ce nu ai vrea asta?
Cel care te atacă vine cu un scop. Ai un program în tine de
distrugere a vieții, și el este trimis de Sus să te oprească repede.
Și te va opri. Este un Mesager al cerului. Când ești atacat de
cineva, tu ești axat pe ceva care-ți întărește orgoliul, pe plăceri. Și
celălalt este trimis ca să te scadă și să-ți curețe sufletul. El este
un salvator divin. Orice plăcere peste nevoie este un program
puternic de atac asupra vieții, pentru că te lipește de viață. Toate
lucrurile de care te agăți le vei pierde. Dacă intri prea mult în
uman vine osânda. Când înțelegi și accepți că nimic din lumea
aceasta nu poate fi pe primul plan, atunci imediat te vindeci.
Orice exces va fi scăzut. De la noi pornește totul. Atunci nu ai pe
cine să te superi. Noi ne construim viața prin ce punem pe primul
plan. Acest lucru stabilește viața și moartea noastră. Ce priorități
ne punem în viață. Dacă pui lumea, vei atrage desprinderea
forțată prin durere, automat. Oamenii nu sunt nici buni, nici răi.
Ei sunt total neutri până în clipa în care noi gândim ceva rău
despre ei, atunci le dăm o direcție. Răutatea din noi creează
criminalul care ne va lovi apoi. Lăcomia din noi creează hoțul. Ei
sunt cum suntem noi în adânc. Oamenii nu vor să sufere, dar
dorind mai mult, chiar asta aleg. Ei vor să le fie mai bine, dar le
va fi mai rău. E invers. Când nu mai cauți mai mult binele tău,
atunci primești tot ce ai nevoie fără să te zbați pentru nimic.
Acesta este Miracolul. Când tu nu mai lupți pentru mai mult, și te
mulțumești cu ce îți dă El, primești tot ce ai nevoie fără să te
străduiești pentru nimic. Lipsa eului îți îndeplinește orice dorință.
Când vrei totul pentru ceilalți, vei primi totul ca să-i faci fericiți. Și
271
cu cât ei sunt mai fericiți, cu atât tu ești mai fericit. Fericirea lor
este fericirea ta. Dacă nu îi faci fericiți pe ei, tu nu ai cum să fii
fericit, pentru că ei sunt tu. Dacă înțelegem lucrurile acestea vom
fi salvați. Dumnezeu îți dă în viață pe măsura Iubirii și înfrânării
tale. Viața este numai ca să fie Iubită. Câștigi viață când nu o
cauți, când nu lupți pentru mai multă viață. Dacă te duci spre
puțin, te îndrepți spre rai. Dar oamenii nu vor raiul, vor mai mult.
Și chinul sufletesc care îl trăiesc aici, va fi chinul de dincolo.
Pentru că a face rău oamenilor este un chin. Este o declarație în
fața Domnului că nu vrei raiul. Tot ce gândești, spui sau faci se
întâmplă în fața Domnului, tot timpul. Dacă noi nu avem răutăți
în noi, și dorință de mărire, sau atașamente de plăceri, nu vom fi
atacați. Un atac din afară arată că în tine este un atașament de
plăceri și răutate. Raiul este lipsa orgoliului. Este ai iubi pe
oameni mai mult decât pe tine însuți. Raiul începe încă de aici,
viața nu este decât pentru a fi Iubită. Când tu ajungi să înțelegi că
ești ființa divină și te comporți ca o ființă sublimă atunci pică
toate armele din față. Dezarmezi toată lumea. Este o mare
putere în asta. Trebuie să nu vezi niciun rău în nimic. Caută în
toate înțelegerea care te face să vezi numai partea pozitivă a
lucrurilor. Când ai stins în tine toate acuzațiile asupra vieții și
oamenilor, sufletul tău se deschide și atunci Iubești cu adevărat:
când nu mai vezi niciun rău și niciun vinovat în lume. Lumea este
cum ești tu. Ca să ai o viață frumoasă tu trebuie să nu ai nicio
răutate sau acuzație în tine, să vezi totul ziditor și divin. În toate
să vezi numai voia Domnului, și măreția Lui. Dacă în tine este
numai Dragoste așa va fi și în afară. Așa îți faci o viață frumoasă.
Și ce vine din față le accepți așa cum sunt și vezi lecția lor. Ce
vrea să-ți transmită Domnul? Suferința purifică sufletul. Când tu
nu vezi în neplăcerea care ți se întâmplă un lucru rău ci un ajutor
de Sus, atunci ești salvat, orice ți s-a întâmplat. Când îi înțelegi
rostul ei sfânt, atunci ea se va duce de la sine. Nu mai este
nevoie de ea. Lipsa învinuirii și condamnării înseamnă
vindecarea. Dacă Iubești, chemi divinul să te ajute.
Comportamentul este cea mai puternică rugăciune. Rugăciunea
272
în care ceri ceva pentru tine, nu îți va fi ascultată. Pentru că ţi-ar
întări egoul, și asta îți aduce neplăceri și mai mari și este ca și
când ți-ai dori moartea. El așteaptă doar să-L lași să te ajute. Și
cum Îl lași? Lăsându-te pe tine, atunci Domnul vine imediat la
tine și este cu tine peste tot și te ajută. Viața este frumoasă
numai când ești cu El. Pentru că primești totul în dar. Dar dacă tu
nu înțelegi rostul spiritual al bolii, atunci te legi de viață și vei
suferi. Adică cel care nu se lasă pe el, nu are încredere în
Domnul. Ca să ai credință trebuie să te predai pe tine oamenilor.
Să faci Ascultare și să te supui lor. Unde te trimit ei acolo să
mergi, fără să te opui. Lepădarea de sine este Iubirea și prezența
Domnului și credința ta. Cel care nu are puterea să se lase pe
sine pentru ceilalți și el să nu conteze, nu poate iubi oamenii, și
Domnul nu este cu el.

DARUL DIVIN

Dacă cineva îi va cere Domnului bucurii și satisfacții, să știi că va

primi în schimb greutăți și necazuri care să-i scoată din suflet...
Iubirea. A fost odată un rege care avea o fată foarte frumoasă.
Prințesa avea însă o boală necunoscută și neplăcută. Ea creștea
cu fiecare zi, dar trupul ei îi slăbea, și nu s-a găsit nimeni în toată
împărăția care să o vindece. Într-o zi, sosi la palat un bătrân, care
spunea că știe ce are prințesa și poate să o ajute. Regele îl rugă
să vadă ce poate face. Atunci bătrânul i-a dat prințesei, un coș de
nuiele, cu capac, și i-a spus: ai grijă de el, și te vei vindeca.
Prințesa luă coșul şi se duse repede în camera ei. Ridică capacul,
dar în coș era un copil ce avea o boală urâtă și grea, care îl făcea
să sufere continuu. Prințesa se întristă atât de tare, dar totuși luă
copilul în brațe și avu grijă de el cu mult drag. Trecură luni, poate
ani, iar prințesa nu se ocupă decât de copil toată ziua. Acum
crescuse. Ea îl hrănea și îl alinta, îi zâmbea și îl legăna. Nu
dormea nopțile, și îi vorbea cu duioșie. Aproape că uitase de
boala să. După şapte ani, într-o dimineață, el începu să meargă
singur. Prințesa îl luă în brațe și îl învârti de atâta bucurie. Nici nu
273
mai știa de ea, râdea, cânta, dansau împreună, era așa de
bucuroasă cum nu mai fusese de mult timp. Într-un târziu, în
trecere, ca din întâmplare, se uită în oglindă, și văzu... că și ea, se
vindecase de boala să. Sacrificiul de sine desăvârșit vindecă orice
boală a sufletului nostru.

Omul are caută numai interesul propriu, este fără Iubire și fără
Dumnezeu. De aceea este capabil să omoare. Minunile sunt în
noi. Iubirea ta este minunea care va veni mâine. Aici avem
libertatea de a alege cum să fie ziua de mâine. Noi o creăm azi. Și
poți ști dinainte cum va fi, după câtă Iubire ai dăruit azi. Adică cât
de mult te-ai lăsat pe tine pentru ceilalți. Asta înseamnă a iubi.
Iubirea și dăruirea ta de azi este reușita ta de mâine. Nu ai
Dragoste gratuită, nu vei reuși în nimic. Până la urmă totul ți se
va destrăma. Cu cât ești mai gol de tine însuți, cu atât mai mare
va fi împlinirea ta. De ce nu ai vrea asta mereu? Dar dacă noi nu
ne lăsăm pe noi, Dumnezeu nu poate veni la noi, că nu are loc,
nu are unde să vină. Fă-I loc. Trebuie să-ți dai total inima Lui. El
să fie Iubirea ta cea mai mare. Cum este prezent Domnul? Când
tu mereu te lași pe tine, prin acest abandon de sine tu te retragi
și atunci înaintează El, și așa viața ta va deveni Minunată.
Privește cerul tot timpul. Cerul este fereastra către Dumnezeu. Te
unește cu El. Privește cerul. Această informație vine în toți
pentru că suntem aceeași ființă supremă peste tot. Exersează
acest lucru mereu: caută numai ceea ce este asemănător, și tot
ce încurajează și susține viața. Nu te uita la diferențe, ci la
asemănări. Lucrurile acestea vor fi înțelese când sunt dorite a fi
înțelese și acceptate. Înțelegerea vine când avem o nevoie
imperioasă de schimbare. Este o privire inversă a vieții, adică
opusă simțului egotic care nu vede decât rău și pericole peste
tot. Să ajungi în stare să zici celui care vede numai rău și vinovați:
nu există ce spui. Nu e adevărat. Nu este decât Iubire peste tot.
Iubirea ne înconjoară. Dacă ataci, nu ești în adevăr și nu este
adevărat ce îți spui, indiferent ce spui. Atacul nu este divin.
Întreabă-te mereu dacă este Dumnezeu în ceea ce faci. Dacă în
274
ceea ce faci nu este niciun interes propriu, atunci acolo este
Domnul și va fi o reușită. În toate nu este vorba decât despre
Dragoste. Asta este singura problemă a noastră: că nu Iubim
destul. Trebuie să simțim că suntem ființe divine. Trebuie să-l
găsim pe Dumnezeu în noi și peste tot. Dacă nu Iubim, nu Îl
putem vedea. Trebuie să fii tu întâi Iubirea fără condiții, și atunci
o vei vedea peste tot. Dumnezeu ne dă boli când suntem prea
axați pe viață, pe simțuri și dorințe, pe mâncare și a avea fără
măsura. Lăcomia de viață ne ucide sufletul pe negândite. Care
este voia Lui? Când renunți la voia ta și îi lași pe oameni să te
miște unde vor ei. Nu-ți fie teamă, când te abandonezi pe tine,
nu mai ai eu și atunci nimic neplăcut nu mai vine din față. Noi ne
străduim enorm, dar răsplata vine de la El, adică suntem supuși
total voii Lui. Dar dacă crezi că datorită calităților tale ai reușit,
următoarea zi poți cădea răsunător, pentru că acolo este un eu,
care ridică un dușman, automat. Mereu trebuie să fii atent să nu
vrei mai mult, că acesta este egoul și să nu te gândești la tine că
ce ai făcut ieri sau ce o să faci în viitor. Dăruiește mereu, ca un
prost. Să nu te proiectezi pe tine, niciunde. Să nu te aperi și să nu
faci nimic pentru tine. Când faci totul pentru ceilalți, reușești în
toate. De ce nu ai vrea asta mereu? De ce eul ridică un adversar?
Pentru că la baza întregii noastre vieți și a universului este pusă
Iubirea și când ne opunem ei și căutăm ale noastre, ne
împotrivim voii Domnului, și de aceea vom suferi. Egoul este
voința ta, interesul propriu care se împotrivește voii divine. Când
te abandonezi total și nu mai iei seama la tine, înseamnă că ești
în Adevăr. Te deschizi Puterii divine. Când cedezi și te retragi, ai
deschis poarta Cerului. Dar dacă te aperi, suferi. Apărarea este
egoul, acceptarea și predarea de sine este divinul. Când accepți
sau cedezi ai intrat în divin, imediat. Când reziști și lupți ai intrat
în iad, și te-ai făcut diavol, pe loc. Dacă alegi lupta și apărarea,
poți ști sigur că lucrurile se vor termina prost, pentru că Domnul
nu e cu tine. Acolo unde este un interes personal, nu este
Dumnezeu. Și fără El nu împlinești nimic. Când renunți la
interesul tău sau la apărare, în toate situațiile de viață,
275
întotdeauna și fără îndoială, atunci Domnul vine imediat la tine,
cu siguranță, și va rezolva El toate problemele tale. Spune-mi ce
ar fi mai bine pentru tine? Să lupți și să cauți dreptatea ta și toate
să ți se opună, sau să te abandonezi pe tine și astfel Domnul va
veni și va rezolva toate problemele tale. Abandonul de sine este
prezența Lui. Și când El este cu tine, totul va fi bine. Nu mai ai
nicio grijă. ,,Fiule, Prafule, lasă-Mă să fac cu tine ce vreau Eu, căci
Eu ştiu ceea ce îţi este de folos. Tu cugeţi ca un om, după
înclinările inimii tale. Doamne, cuvântul Tău adevărat este. Sunt
în primejdie de cădere toţi cei ce nu se lăsă pe ei. Fă cu mine, tot
ce Îţi place, pentru că nu poate să fie decât bine făcut. Fiule, fii
gata pentru lipsă ca şi pentru săturare, gata spre sărăcie sau spre
bogăţie. Doamne, bucuros pătimesc pentru Tine toate câte vei
voi să trimiţi pentru mine.” De ce nu vrem să ne fie bine? Nu ne
lasă orgoliul. Înțelegerea vine din multă slujire și supunere, din
umilință. Dacă nu te opui la ceea ce este, ești fericit. Trebuie să fii
ca o cârpă ca să fii fericit în viață. Să nu lupţi pentru tine
niciodată. Atunci Domnul va avea grijă de tine, și vei avea tot ce
ai nevoie fără să te străduiești. Nu e de vină nimeni pentru ce
este în noi. Iubirea ne cuplează pe loc cu Dumnezeu. Un om
bogat nu poate fi decât cel desprins. Este cel care are atât de
multă Iubire încât are de unde să piardă, că tot pierde, ca
orișicine. Un om pe care nu-l interesează bogăția poate să aibă
tot ce vrea, dar nu va mai dori nimic mai mult decât are. Învață
să treci cu vederea, să te detașezi, lasă de la tine, mai curând
renunță și oferă victoria celuilalt, fără interese personale, neprins
de nimic. Aceasta este fericirea. Să nu pui la inimă nimic. Ceva
rău vine întotdeauna ca să ne desprindă. Și ne face cel mai mare
bine, ne salvează viața. Dar dacă rezistăm și luptăm, ne vine un
rău și mai mare. Singura soluție să rezolvăm un conflict este să te
predai, și să oferi victoria celuilalt. De ce? Răul te ajută să te
golești de tine foarte repede, deci este un mare ajutor divin, îți
dă energie și viață și îți salvează sufletul pentru că micșorează
egoul. Răul este un bine mai mare decât tot binele. Când vine un
bine la tine te va umple de eu, și apoi... știi să te mai oprești? Noi
276
evoluăm când ni se face rău. De aceea avem nevoie mai mult să
fim deranjați și să nu ne meargă lucrurile bine. Ființa sublimă din
noi, nu vede niciun rău. Curățenia sufletului ne face o viață
frumoasă. Cel mai mare păcat este atașamentul. Dar oricum e
viața, e bine. Dacă ești gol de tine ești plin de divin, atunci viața
ta va fi frumoasă. Boala blochează atașamentul? Da, necazul și
boală curăță sufletul nostru de egoism, trufie, orgoliu și mândrie.
Nu te poți vindeca până nu te desprinzi. Tu nu ai dreptate
niciodată pentru că dacă reacționezi, vorbești din ego, și nu ești
în adevăr, iar celălalt este mesagerul cerului. Nu te poți opune
voii divine, fără să suferi. Fără energie subtilă nu putem nimic. A
te opune la ceea ce vine la tine este absurd, că după aceea vei
suferi. Totul vine de la Dumnezeu, și nu te poți opune tu,
Domnului. Suntem cei mai interesați să mergem spre puțin, nu
spre mai mult. Când apare supărarea nu este adevărat ce îți spui,
pentru că egoul se supără, ființa sublimă din tine doar Iubește și
nu se apără niciodată. Și de aceea nimeni nu o poate ataca. Dacă
tu nu critici, nu te atacă nimeni, te atacă pentru că judeci fie și în
gând. Ai atacat, întărești adversarul. Atacul este o prostie. Nu ești
interesat să te prejudiciezi pe tine. Deci nu judeca. Noi ne
credem diferiți când de fapt suntem o singură ființă. Când faci
totul pentru ceilalți, faci totul pentru tine. Numai atunci ești
fericit cu adevărat. Nivelul de înfrânare și abținere dă lungimea
vieții. Respectul tău față de viață și oameni este respectul lor față
de tine. Întotdeauna vezi ceea ce ești tu. Dacă gândești binele,
acesta va veni la tine. Vine ceea ce gândești. Fericirea înseamnă
să-i faci pe ceilalți fericiţi. Dacă nu ai ego, a cui este fericirea? A
tuturor. A ființei divine din toți. Aceeași ființă peste tot. Fericirea
egoului este durere, pentru că duce la atașare și la desprindere
forțată. Iubirea este Învățătorul. Eliberarea de ego este eliberarea
de judecată și de control. Și cum te eliberezi de ego? Renunți la
dorința de mai mult și mergi spre puțin. Apoi ești mereu atent să
nu vrei mai mult. Ființa divină acționează dar pentru o cauză a
tuturor. Cine ești tu? Ești ființa divină din fiecare. Tu nu ești
corpul tău sau spiritul tău pentru că vin și pleacă, deci nu au
277
realitate de la sine, nu sunt continue. Numai ceea ce este
neschimbător are o adevărata realitate. Tu ești ceea ce este în
toți și nu trece. Tu ești realitatea ultimă. Acolo unde mintea tace,
se ivește Dumnezeu. Ceea ce tu ești cu adevărat nu poate fi
distrus, nu se simte ofensat nu poate fi rănit și nu suferă pentru
că nu are ce să apere. Este atât de jos, atât de umil încât nu are
ce să piardă. Tu ești pacea totală, ești bucuria fără margini, ești
Iubire fără capăt. Când Iubești fără așteptări devii una cu ființa
supremă. Indiferent cum sunt oamenii tu îi iubești la fel. Ca o
acțiune să fie un succes, trebuie să nu fie acolo un interes
personal. Când accepți ceea ce îți vine din față fără reacție, o
bucurie imensă te cuprinde imediat, aceea este Dragostea mereu
aceeași, fără motiv. Prin Acceptare, cedare, renunțare la tine,
dăruire de sine, înfrânare, divinul înaintează în viața noastră. Fără
lepădare de sine desăvârșită, El nu are cum să vină pentru că ne
respectă total liberul arbitru. Trebuie să-L vrem noi. Trebuie doar
să-L lăsăm. Asta așteaptă să-i dăm voie să ne ajute. Și va face
totul ca să ne fie bine. Și ce înseamnă a-L lăsa să vină la noi? În
orice situație de viață, renunță la tine întotdeauna. Pe această
renunțare el coboară și ne face viața minunată. Ce ne lipsește
nouă este predarea de sine, în fața oamenilor. Trebuie să te
predai lor, să te lași mișcat de ei, atunci Domnul este imediat cu
tine pentru că eul a plecat. Trebuie să renunți la eu definitiv, ca
să vină El. Poți înțelege? Să ne auto limităm benevol, decât să fim
restrânși cu forța, că atunci vom suferi mai mult. Când te îndrepți
spre puțin, mergi spre Dumnezeu. Atunci totul va fi bine și
potrivit. Toate apele se adună jos de tot, în zero, în mare și
ocean. Acolo este cea mai mare putere. Dar oamenii vor mai
mult, vor să sufere mai tare, că dacă Domnul nu este cu tine
suferi. Întotdeauna ni se întâmplă exact ceea ce ne trebuie, și la
momentul potrivit. Nu te poți revolta pentru nimic. Ceea ce vine
la tine, ai nevoie. Când îți aperi interesele personale, Îl respingi
pe Domnul. Când înțelegi că tot ce vine spre tine este de la El și
spre ajutorul tău, această înțelegere, te vindecă. Ce este orgoliul?
Când omul pune interesul personal mai presus decât interesele
278
celorlalți el cade din rai și se diabolizează. Ceilalți sunt ființa lui
divină. Și el luptă cu Dumnezeu? Și se bate singur? Își dă cu
ciocanul în propriul său genunchi? Egoismul se opune divinului și
Îl urăște. Când te superi pe oameni, pe Dumnezeu te superi -
este un atac asupra Lui. Când te superi Îl urăști pe Iisus. Când îl
ataci pe aproapele tău, lovești în Iisus. Când îl desconsideri pe
celălalt, pe Iisus îl desconsideri. Când îl acuzi pe omul din fața ta,
pe Iisus Îl condamni și Îl învinovățești. De ce faci asta? Dar
supărarea este durere și iadul. Când ești nemulțumit, îți iei o
suferință. Noi ne facem rău singuri, nimeni nu ne obligă să
suferim. Atașamentul de plăceri aduce desprinderea cu forța și
aceasta este percepută de ego ca suferință. Egoul este suferința,
fără el nu există durere. Egoul caută numai durerea. Câtă
suferinţă înduri astăzi, atât de mult l-ai atacat pe Dumnezeu, ieri.
Când te schimbi în interior, se schimbă și lumea ta. Neplăcerile și
bolile înseamnă prea mult eu și prea puțină Iubire. Lipsa eului
este cel mai important și scump lucru pe lume, este cea mai
mare comoară pentru că golul acesta cheamă Miracolul în
sufletul nostru, și din el se poate face apoi orice vrem. Dar fără
această energie sfântă, noi nu putem împlini nimic. Cel mai
interesat ești să fii gol de tine însuți. Atunci ești cel mai tare și
poți împlini orice. Auto înjosirea trebuie să fie mai mare decât
îndreptățirea de sine. Oamenii sunt Mesagerii Domnului și nu te
poți supăra pe trimișii Lui. Ei vin ca să te salveze de tine, să-ți
purifice sufletul. Cum ești tu în interior, așa vei atrage spre tine.
Dacă respingi răul, respingi vindecarea. Răul și suferința te
vindecă și te ajută să te dezvolți, binele bate pasul pe loc,
stagnezi și nu se întâmplă nimic. Doar acceptă și retrage-te. Nu
poți vorbi despre ceilalți sau să comentezi ce fac ei, ori să-i acuzi,
pentru că aceștia sunt mișcați de Domnul. Noi acționăm
împotriva răului dar acesta a venit ca să ne micșoreze și să ne
curețe sufletul de orgoliu. Întotdeauna vine din față ceea ce
suntem în adânc. Și ei au sarcini divine de îndeplinit cu noi.
Absolut nimic nu poți spune despre ei. E absurd. Îți dai seama
unde suntem? Numai să privești la tine, și să vezi ce din tine a
279
produs o reacție din afară. Oamenii nu sunt de vină niciodată. E
foarte important de înțeles că nu poți comenta despre ei nimic:
că ce ți-a făcut acela... Ți-a venit înapoi ceea ce ești tu. Ce poți
face? Ne batem singuri. Doar lasă lumea să curgă și să fie cum
vrea ea. Nu te agăța de nimic. Nu ține gândul la ea, aceasta este
eliberarea de eu. Apoi acțiunea de ajutorare a celorlalți să fie
dezinteresată. Orice acțiune prin care te lași pe tine te curăță de
păcate și patimi. Nu poți intervenii în nimic, pentru că toți ceilalți
sunt sub voința divină. Și rolul lor este de purificarea inimii
noastre. Fii fericit. Viața este numai pentru a fi Iubită. Sau poți
interveni dar vei întâmpina opoziție și vei suferi. De aceea nu te
poți supăra pe nimeni, nici nu poți să te neliniştești, toți sunt
Mesageri ai cerului și orice ți-ar face, vin cu sarcini de Sus. Și îți
predau lecții sublime.

CLOPOȚEII DE VÂNT

Era în China un maestru care locuia la poalele unui munte, şi

curios lucru el era tot timpul fericit şi cu zâmbetul pe buze. Într-o
zi a trecut pe lângă casa lui un elev al său, şi l-a văzut stând pe
prispă. Chipul lui era aşa de luminos. Şi elevul nu înţelegea care
este miracolul. S-a apropriat de bătrân şi l-a întrebat: care este
motivul fericirii tale continue? La care acesta îi spuse că totul era
din cauza clopoţeilor de vânt. Care clopoţei? Am nişte clopoţei
de argint la poarta mea, care atunci când bate vântul mă bucură
mult. Pentru mine înseamnă că poate să vină cineva, fie şi vântul,
dar asta îmi umple sufletul de o bucurie fără margini. Atunci
ucenicul s-a gândit că o fi ceva magic cu aceşti clopoţei de vânt,
şi a pândit momentul când bătrânul nu era acasă şi i-a furat. Ia
dus acasă la el şi i-a pus la poartă. Vântul bătea, clopoţei sunau,
dar pe el nu îl încântau deloc. Nu îl făceau mai fericit, și mai mult
îl enervau. De aceea a hotărât să îi ducă înapoi şi să-şi ceară
iertare de la maestru. A doua zi aşa a făcut. Bătrânul l-a primit cu
bunăvoinţă, după care ucenicul la întrebat: de ce la mine nu au
avut niciun efect? Au sunat când bătea vântul, dar nu m-au
280
bucurat atât de mult. Iar bătrânul îi răspunse: dar unde ai aşezat
clopoţeii de vânt? La poarta casei mele. Păi vezi! Trebuia să-i pui
la poarta sufletului tău.

Când înțelegi asta s-a terminat cu nemulțumirile sau supărările

tale, că nu mai ai pe cine să fii supărat. Da, ei sunt pentru tine,
toți. Toată lumea te ajută să evoluezi. E o mare bucurie în tot ce
ți se întâmplă - indiferent cum este, e de la Dumnezeu. Nu poți
acuza pe nimeni, nu te poți supăra pe nimic. E absurd, e o prostie
revolta ta. Vorbești despre ei, arăți spre tine. Înțelegi? Raiul este
lipsa contrarierii și acceptarea ta totală de acum, adică și asta e
valabil, dar și asta, și iadul este opoziția la ceea ce este. Știm
singuri unde vom merge în lumea de dincolo, după cum ne
comportăm azi. Judecată sau supărarea sunt intrare în iad. Apoi
la marea trecere se adună algebric toate iadurile și raiurile
noastre. Întotdeauna să te întrebi ce din tine îți arată celălalt să
schimbi, pentru că purtarea lui vine din tine. El îți arată ce este în
interiorul tău. În locul unde te atacă, acolo trebuie să renunți la
ceva. Îți indică precis ce să schimbi la tine. Oamenii sunt
medicamente dumnezeiești pentru suflet. Ei salvează sufletele
noastre. Atacul asupra aproapelui, supărarea este împotrivire la
voia lui Dumnezeu, și asta aduce necazul și boala, durerea. Când
nu accepți ce ți se întâmplă, te lovești singur, dur. Dând în celălalt
dai în tine. Tot ce vine la tine prin oameni, este spre ajutorul tău
și îți trebuie, indiferent cum este. Nimeni nu vrea să te omoare.
Atunci, nu trebuie să-i respingi, ci doar renunță la reacție, și te
vei vindeca, este tot ce trebuie să faci. Când un rău te atacă, este
exact momentul când trebuie să renunți la tine, el golindu-te de
eu, îți dă energia subtilă de care aveai nevoie, deschizând poarta
cerului pentru energia divină, îți salvează viața. Binele nu te ajută
cât te ajută durerea și răul. Deci când vine un rău în fața ta, ai
nevoie de energie vitală, și de aceea vine, ca să te încarce cu
viață ca o baterie. Mecanismul este automat. Nu trebuie să
reacționezi, ci invers să nu răspunzi, și să renunți la revoltă.
Atunci ți se dă energia vieții, când te retragi. Omul din fața ta
281
este Trimisul lui Dumnezeu ca să te ajute, să te vindece, și tu
respingi ajutorul de Sus? Ce, ești nebun? Cum să te opui lui
Dumnezeu? E absurd. Nimic din ce ți se întâmplă nu este
împotriva ta, ci totul, dar totul este spre binele tău și pentru
purificarea sufletului, și ai o imensă nevoie și șansă să evoluezi.
Când ceva neplăcut te asaltează e timpul să crești, să te schimbi
neapărat. Și Dumnezeu te îmboldește. El doar te ajută și te
vindecă de egoism prin oameni, pentru că ești în stare să lovești
tot universul și să-i ucizi pe toți. Egoul este diavolul. Este un
program foarte puternic de auto distrugere. El cheamă forțele
întunericului. Când judeci sau te superi chemi diavolul.
Neplăcerile îți arată că nu ești în Adevăr și ataci divinul. De aceea
vine boala și necazul sau durerea asupra ta, ca să te scadă
repede, că ești periculos. Sufletul se simte fericit numai când
opusele sunt unite. În explicațiile noastre nu există Tatăl ceresc,
și de aceea nu-L vedem. Vedem numai ceea ce exprimăm. Ar
trebui continuu să-L afirmăm. Și pentru că nu ne raportăm la El,
suntem fără El. De aceea suferim și avem necazuri. Însă, atunci
când Îl iei în seamă, tu nu mai ești important. Dar îndepărtarea
de El este suferință. Noi credem că cel mai important lucru pe
lume este să avem bunăstare și belșug, când de fapt cel mai
important lucru pe lume este să-L ai pe Dumnezeu în sufletul
tău, adică să ai ENTUZIASM, să fii purtător de Zeu, pentru că
dacă El este cu tine, nu mai ai nicio grijă, și poți împlini orice.

MAȘINA DE SPĂLAT SUFLETE

Răul este absolutizarea părților. Binele divin este unirea

contrariilor în suflet. Există două fericiri, două bucurii, și două
feluri de bine, după cum ne raportăm la interesul personal sau la
interesul tuturor, la ego sau la ființa sublimă din noi care nu
caută niciodată ale sale. Te unești cu divinul numai dacă faci totul
pentru ceilalți și pe tine te lași, pentru că tu dispari atunci și
numai El este. Nimic din lumea aceasta nu este mai important ca
și Iubirea. Lumea este doar ocazia de a dărui Dragoste
282
necondiționată. Dai viață și câștigi dumnezeire, sănătate, viitor și
timp. Dacă nu te interesează câștigul vei avea tot ce îți dorești,
pentru că golul va atrage Miracolul și norocul în viața ta. Noi
suntem cei mai fericiți când suntem fără eu, căci suntem una cu
Domnul. Când ne umplem de îndreptățire, începem să alergăm
pe afară pentru că ne pierdem siguranța. Părțile sunt nesigure și
durează puțin. Nu te poți baza pe ele. Dar când intră interesul
personal, a intrat diavolul și îți pierzi cumpătul și liniștea. Și când
pierzi egoul, câștigi suflet. Abandonul de sine este prezența lui
Dumnezeu. În momentul în care tu te lași pe tine, imediat vine
Domnul, și este așa de bucuros încât nu știe ce să facă ca să te
simți tu mai bine. Și așa îți dă tot ce vrei tu, că știe ce îți dorești.
Orice afirmație care nu este o sentință, o critică sau acuzație, ori
o etichetă negativă este Adevărul. Celălalt are întotdeauna
dreptate, tu niciodată. În tot ce spui despre ceilalți este vorba
numai despre tine. Oamenii sunt pentru noi. Întâmplările vieții
urmăresc fidel interiorul nostru. Dacă noi ne schimbăm, se
schimbă și lumea noastră. Un rău care vine din față, pentru că
vine din mine, trebuie să îl opresc întâi în mine, ca să nu mai vină
din afară. Când ne lăsăm pe noi, ne unim cu el. Numai când te
predai pe tine, te încarci cu viață. Dar când aduni pierzi viață. Și
așa pornește zbaterea după mai mult. Acest mai mult
compensează nesiguranța fragmentelor. Apoi încercăm să facem
continuă posesia lor, dar ele sunt trecătoare. De aici nevoia de
proprietate, și lupta, conflictul din lume. Și alergăm prin exterior,
ca nebunii, ca să facem continuă fericirea care nu poate fă făcută
continuă. Fericirea continuă se poate obține aici pe pământ
numai lăsând ființa sublimă din noi să se exprime. Ea nu știe
decât să Iubească și aceasta este fericirea care nu se termină
niciodată - Iubirea. Ești fericit numai când iubești și dăruiești. Și
poți dărui la infinit. Astfel acoperim acel gol făcut de sentimentul
de incomplet şi nu este destul, făcut de părți și fragmentare.
Suntem prinși total în această închisoare a lumii, captivi. Nu
aparții acestei lumi, nu te identifica cu ea. Dacă te gândești la ea,
îți ia energia. Plăcerile și satisfacțiile te leagă de viață, și te fac
283
dependent. De aceea desprinderea te eliberează de lanțurile cu
care te-ai prins singur, sau vei fi desprins cu forța de puterile
cerului. Când îl lovești pe celălalt Îl lovești pe Dumnezeu, iar când
nu ai grijă de el, de Domnul nu ai grijă, și dacă îl respingi, pe Iisus
Îl respingi. Nu știai că ești continuu în conflict cu divinul atunci
când cauți numai interesul propriu? Prin supunere primești raiul,
viața veșnică. Când Iubești oamenii, îl iubești pe stăpânul lor.
Când tu suferi sau te doare, l-ai chinuit pe Domnul. De aceea
suferi. Cel din fața ta este Dumnezeu, este Iisus. Binele pe care îl
facem este prezența Lui. Iubești cu Iubirea Lui. Numai când te lași
pe tine total, Tatăl ceresc poate să să vină în inima ta. Timpul
suntem noi, el este cum suntem noi. Timpul este legat de părți,
fără să te raportezi la ele nu pornesc tiparele mentale, și atunci
lumea aceasta dispare. Ea există numai în tiparele pre imaginate.
Dincolo de ele, este spațiu infinit de fericire. Acolo nici noi nu
mai existăm. Suntem spațiu întreg care nu are nicio lipsă. Când te
înfrânezi și nu mai depinzi de fericirile trecătoare exterioare sau
de opionidele din mâncare, atunci corpul începe să producă
hormonul fericirii: serotonină. Și starea de bine hormonală este
în legătură cu sănătatea și relații frumoase cu oamenii. Deci auto
limitarea te duce la fericire. Când faci lucruri care susțin oamenii
și viața, atunci te simți bine și se produce hormonul fericirii. Devii
fericit și dispare boala. Îi faci pe oameni fericiți și se vindecă.
Devii tu fericit și se vindecă și ei. Ei sunt nefericiți pentru că tu
ești nefericit. Ei se vindecă când tu devii fericit. Lupta între bine și
rău se dă și la nivelul hormonal. Ce gândești, aceea trăiești.
Gândul are puterea de a produce hormoni. Gândurile frumoase
produc hormonul fericirii, și gândurile rele și acuzatoare
blochează acest hormon. Aceste gânduri frumoase sunt cele care
dau viață lungă. Deci dacă te restrângi, creierul produce
serotonină, adică fericire. Principalul este să nu te mai agăți de
bucuriile trecătoare. Atunci ești fericit fără motiv. Spre exemplu
dacă mănânci puțin sau ai un regim bazat numai pe vegetale,
crudități, salate și semințe, fructe și legume, nuci, devii foarte
fericit fără motiv. Când viața nu mai este totul pentru tine, atunci
284
Dumnezeu este totul. Vindecarea este de atașament. Vindecarea
de boli și neplăceri înseamnă desprindere. Omul dacă este fericit
îi merg toate lucrurile bine în viață. Dar e o fericire a sufletului,
fără eu. Adevărata fericire pornește atunci când pierzi eul, când
renunți la el. Pentru lucrurile bune trebuie plătit un sacrificiu.
Liberul arbitru îl avem la alegerea dintre interesul personal și
interesul tuturor, între eu și noi. Acolo este singură libertate de a
alege. Apoi vin consecințele acestei alegeri. Cum reacționezi la o
palmă care ți se dă pe stradă, face diferența între viață și moarte,
între rai și iad, atât de important este. Să cauți liniștea mai mult
decât îndreptățirea de sine. Pacea mai presus decât câștigul
personal. Dacă reacționez și mă supăr ce se întâmplă? Vin
hormonii răutății și mă otrăvesc singur. Lupta între bine și rău se
dă la nivelul gândirii și hormonal. Pentru că gândurile sunt legate
de hormoni. Depinde ce gândești, așa îți faci o viață fericită sau
te arunci în iad. Când ai gânduri bune, îți crește energia subtilă și
alimentezi astfel situația de viață cu Iubire și atunci ea se
schimbă. Situația de viață este cum ești tu în adânc. Ea arată
doar ce este în tine. Dacă este neplăcută înseamnă că în tine sunt
arme. Trebuie să întreții mereu focul Iubirii, care este starea ta
de bine. Dacă scade Iubirea din sufletul tău, vor veni neplăcerile
peste tine. Deci dacă nu mai faci totul pentru ceilalți și începi să
lucrezi mai mult pentru interesul tău egoist, se strică realitatea
care vine spre tine. Noi o îmbolnăvim așa prin egoism și orgoliu,
prin trufie și mândrie. Depinde ce ții fix, și față de ce te raportezi.
Dacă te raportezi le eu, vei pierde în viață mereu. Asta este
legea. Îmbolnăvim viața. Atenție ce gândești că vei crea ziua ta
de mâine, și apoi te întâlnești cu gândurile tale acolo și vei trăi
consecințele lor. Trăiești numai ceea ce gândești. Ceva vine la
tine ca să-ți arate numai ce este în tine. Nu e o problemă
niciodată cu viața, ci cu noi. Noi căutăm mereu cauze externe,
dar nu este adevărat ce ne spunem. Totul vine din tine și se
transformă în realitatea din fața ta. Când iei mai mult pentru
tine, chemi forțele cerului să te micșoreze și atunci lucrurile se
înrăutățesc, nu mai reușești în nimic și întâmpini greutăți la
285
înaintare. Viața este doar o oglindă a interiorului nostru. Dacă tu
acolo în tine întreții continuu focul Iubirii, viața care vine spre
tine va lua forma interiorului tău, și vei primi numai ceea ce ești.
Deci ceilalți sunt cum ești tu. Și omul care vine înaintea ta îți
arată cum ești tu în ascuns. Dacă te atacă, în tine este puțină
Dragoste de oameni. Dumnezeu numai la asta se uită, cât de
mult Iubești oamenii. Trebuie să ne antrenăm continuu Iubirea,
ca să fim fericiți. Că dacă nu Iubim egal pe toată lumea, nu
putem fi fericiți. Ești fericit numai atunci când Iubești oamenii.
Trebuie să înțelegem că exteriorul vine din interiorul nostru. De
aceea nu ai nicio treabă cum este celălalt. El îți arată doar cum
ești tu. Arăți spre el, arăți spre tine. Toată realitatea ta, pornește
din tine, din modul cum privești viața. De aceea nu poți să critici
pe nimeni cu nimic, pentru că tot ceea ce ți se întâmplă vine din
tine. Cum să îl cerți pe aproapele tău, pentru ce ești tu? E
absurd. Dai în el dai în tine dai în fabrici și uzine, adică în toți
oamenii. Când ataci un om, ataci toți oamenii, și universul și pe
Dumnezeu. E o nebunie și o prostie. Egoismul este o gândire
rudimentară și animalică. O rușine pentru omenire. Și cel mai
mare pericol. Ce treabă ai tu cu capra vecinului, ce invidie? Că ea
nu există când știi că toate vin din tine. Dispare ura, supărarea,
furia, mânia, atacul, reproșul. Toate acestea arată că te aperi.
Dispare eul, tu nu ești eu, ești noi. E o prostie să raportezi totul la
un eu iluzoriu care nici nu există. E absurd. Atunci tot ce îți spui
din eu, este greșit, este o minciună. Nu e adevărat că celălalt este
rău. Cum să gândești ceva făcând nimicul realitate? Eul nu are
realitate de la sine. În clipa când cel care are adevărata realitate
și putere, sufletul, pleacă, egoul va tace și se va supune. Atunci
se va vedea la cine este puterea adevărată. Și noi o viață întreagă
am servit o iluzie? Nimicul? Ce să facem ca să fim fericiți
continuu? Depinde ce gândești. Gândurile vin și ne agață, și vin
pe fondul unor obiceiuri din copilărie. Copilul este în fața ta și te
joci cu el. Ascunzi o bilă și ții mâinile la spate, și copilul ghicește
unde este bila. Dar copilul se bucură de fiecare dată. Și când tu
câștigi el se bucură că tu ai câștigat: ai câștigat! Și se bucură total
286
că tu câștigi. Deci nu are eu. Copilul trăiește la nivel de ființă
divină. Se bucură în toate situațiile: și/și. Ai câștigat. Relația este
de câștig/câștig, adică vă bucurați amândoi. Win/win. De ce să
fiu mai mândru, de ce să am mai mult decât altul? La ce folos?
Când adevărata fericire este atunci când amândoi câștigați. Când
oferi cu bucurie câștigul celuilalt. Acela este cel mai mare câștig
și fericire, pentru că tu înțelegi astfel că ești ființa comună a
tuturor, și nu ai nevoie să-l învingi pe aproapele tău. Ci ai nevoie
numai să-i cedezi victoria. Asta este singura nevoie: să renunți la
tine mereu. Pentru tine, personal nu ai nicio nevoie. Tu ai nevoie
doar să-i faci pe ceilalți fericiți. Nu intervii niciodată pentru mai
mult binele tău.

STELUȚELE DE MARE ROZ

Sa întâmplat să se abată asupra mării o furtună puternică. Erau

valuri mari, vânt puternic şi frig. Vâltoarea apei şi curenţii de
adâncime aruncau la ţărm tot felul de vieţuitoare, crustacee,
moluşte şi stele de mare. După aceea, furtuna s-a potolit şi apa s-
a retras. Dar au rămas atât de multe steluţe roz. Acest lucru a
adus mulţi oameni pe ţărm. Însă stelele de mare erau amorţite şi
de abia dacă mai trăiau. Toţi se uitau şi nu făceau nimic. Numai
un copil care venise cu bunicul său, a început să arunce stelele
de mare înapoi în apă. Dar ce faci, copile, îl întrebă on vizitator?
Arunc steluţele înapoi în mare, ca să nu moară. Dar pe plajă
aceasta sunt mii de stele acum. Nu o să poţi să le salvezi pe
toate. Asta este soarta lor. Copilul însă nu se opri. Luă iarăşi o
steluţă şi o aruncă în mare. Uite, pe aceasta am salvat-o. Pe
moment vizitatorul a fost uimit de răspunsul băiatului, dar apoi a
început şi el să arunce steluţe în mare. Şi astfel toţi oamenii de
pe ţărm au salvat toate steluţele cele roz. Pentru ca lumea să fie
altfel, este suficient ca cineva să înceapă să o schimbe,
îndumnezeindu-se pe sine. Dai eu și iei putere.

287
Când nu lupți pentru tine ești cel mai fericit, pentru că neavând
un eu, nu va porni dușmanul ca să te scadă. Nu e ceva de făcut,
ci e ceva de renunțat. Atenție dacă ai un eu, vei fi îngenuncheat
neapărat. Dacă spre exemplu reproșezi ceva, îți întărești egoul și
înrăutățești lucrurile cum nu ai vrea să ajungă, ca să fi scăzut.
Când o neplăcere vine la tine, vine exact în momentul când
trebuie să renunți la reacție, ca să te încarce cu energie. Te
micșorează și îți dă viață. Răul îți face cel mai mare bine, îți
salvează sufletul. Și de aceea este absurd să vrei ceva pentru
tine, dar pentru ceilalți poți să faci totul. Pentru că ei sunt tu. Și
făcând lor tot binele din lume, ție îți faci tot binele din lume. Tu
trăiești numai dacă dai, dacă iei mai mult pentru tine, poți muri
oricând. Pentru că pierzi energie vitală masiv. Și când nu mai ai
Iubire și omenie, atunci oricând poți să-ți pierzi viața. Soluția ca
să fii fericit este să-i faci pe ceilalți fericiți. Ești fericit numai dacă
îi faci pe ceilalți fericiți. Te bucuri numai de bucuria lor. Tu nu te
poți bucura de bucuria eului care nici nu există pentru că nu
durează. Cu cât faci mai mulți oameni fericiți cu atât bucuria ta
este mai trainică. Cu cât binele pe care îl faci tu ajută mai mulți
oameni cu atât bucuria ta este mai mare. Eul se identifică cu
posesia părților trecătoare și zice: eu, dar trece, și iarăşi trebuie
să se identifice cu altceva, și tot așa mereu. Este într-un continuu
alergat și veșnic nemulțumit. Înțelegi? Când nu posezi nimic ca
eu, ești cel mai fericit om din lume. Când ești desprins. Adică nu
ești legat de nimic. Fericirea noastră nu depinde de posesii, ci de
desprindere. Dar poți să ai oricât și să fii desprins. Cu cât ceva îl
dai mai ușor și nu te superi la pierdere cu atât meriți să-l ai mai
mult și rămâne la tine. Deci bogăția de care nu te atașezi rămâne
la tine și nu te omoară. Dar orice lucru de care te lipești, te poate
omorî, și de aceea ți se va lua, sau va pleca de la tine. Deci
fericirea este non atașament. Să nu faci ceva mai mult pentru
tine, atunci poți avea totul și să nu te afecteze. Numai acei
oameni pot să fie buni conducători, care nu se leagă de nimic.
Sau pot să aibă orice, pentru că posesiile lor nu îi afectează.
Puterea de a lăsa de la tine, dă fericirea. ,,Este lucru mare dacă
288
TU PRAF şi nimica ce eşti, te vei supune omului pe care ţi-l trimit
Eu.” Fericirea umană este o tehnică divină de desprindere.
Atașamentul de omenesc este cel care ucide. De aceea nu
transforma ceva în patimă că acolo chemi dezastrul, durerea sau
neplăcerea. Singur e chemi. Pentru că nu poți pune nimic din
lumea aceasta pe primul plan. Când ești atașat, tot timpul îți este
frică că pierzi, și asta nu este o fericire, ci o viață de chin. De ce să
te chinuiești când nimic nu este al tău, și tu nu ai nimic. Tu
raportezi sentimentul de posesie la un eu care nu există. Atunci
tot ce tu apreciezi, nu este important. Este trecător, și dacă te
agăți de el îl vei pierde. Pentru că Domnul este viu și nu te va lăsa
nimic din lumea aceasta să pui pe primul plan, pentru că asta
înseamnă că vrei să ucizi viața. Egoismul, este dorința de a ucide.
Când depășești nevoia, vei pierde tot. Apoi vei lupta să reții la
tine lucrurile, te vei supăra și te vei apăra, și cu cât te opui mai
mult vieții cu atât mai repede o pierzi. Pentru că atunci când te
agăți de fericirile lumii, tu pierzi viață. Înțelege asta. Lucrurile pe
care le prețuiești mai mult, îți iau din viață ca să le poți reține la
tine. Consumi energie vitală: griji, îți faci probleme, lupți, te
aperi. E un consum de energie subtilă fantastic de mare. Trăiește
viața total desprins de lumea aceasta. Să nu pui la inimă nimic și
să ai puțin ca să nu ai ce să pierzi. Acela care se mulțumește cu
puțin este cel mai fericit om din lume. Dar când te atașezi de
orice din viața asta, chemi un adversar și îți pui viața în pericol.
Niciun om, niciun lucru să nu fie mai important pentru tine decât
Dumnezeu care este desprindere desăvârșită. Dar dacă te agăți
de ceva, ți se va lua. A iubi înseamnă a sta desprins, a aluneca
deasupra vieții fără să te lipești de nimic. Nici măcar să nu te
gândești insistent la ceva, că și începe să se îndepărteze de tine.
Înțelege că lumea nu este decât un mecanism divin de
desprindere. Prin detașare tu te încarci cu energie sfântă, cu
Iubire. Și vei avea putere dincolo să urci. Tu ai venit aici ca să
dăruiești Dragoste nu să obții ceva de la viață. Nu o tot mesteca
în mintea ta. Nu te gândi tot timpul la ea. Mai mult uit-o, pentru
că gândul la ea este eu. Desprinderea trebuie exersată zilnic. Fără
289
eu, ziua de mâine va fi minunată. Gândurile despre eu, te trag în
dorințe. Și nu mai ești în prezent care este o stare afară de eu. În
locurile în care te agăți de viață, pe acolo pierzi energie. Nici
măcar gândul să nu îl ții la nimic din lumea aceasta. Stai fără
gânduri. Să cauți să-i faci pe ceilalți fericiți. Că asta este fericirea
ta. Mulțumirea cu puțin este fericirea. Trebuie să raportezi totul
față de divin. Bucuria vine din Înfrânare. Bucuria aceea rămâne în
suflet și nu este consumată în afară ca să hrănească materia.
Păcatul aici este. Înfrânarea creează o bucurie care amplifică
sufletul, mărește orizontul. Crește sufletul. Înfrânarea transformă
materia și egoul în bucurie. Plăcerea este a corpului, bucuria este
a sufletului. La plăcere sufletul suferă că pierde viață.
Frumusețea din tine este frumusețea pe care o vei vedea în
oamenii cu care te vei întâlni în viață. Cea mai înaltă stare este
starea de pace. Ce înseamnă să nu judeci? Să nu îi ponegrești pe
alții punându-le etichete: că e rău, e urât, nesuferit, imposibil.
Poți să ai orice altă părere, dar nu arăta cu degetul. Nu există
bine și rău. Așa vede egoul pentru că împarte, dar ființa sublimă
nu vede niciun rău, pentru că se raportează la Iubire și iubirea nu
are dușman. Ea privește răul ca un ajutor divin, ca un bine mai
mare decât tot binele. În exterior sunt numai oglinzi. După cum
ești tu, așa vor fi și cei din jurul tău. Sunteţi dumnezei adevărați,
fii Dumnezeului prea înalt, spune în biblie. Iar când ne ducem
spre fericirile lumii, te legi, și de aceea trebuie să fii desprins cu
forța pentru că pui lumea mai presus decât pe Dumnezeu, și
atunci începi să ucizi și devii periculos. Și ești în stare să-i omori
pe toți. Apoi vei rezista și te vei opune, dar așa devii și mai
violent, un diavol. Astfel te legi și mai strâns și va apare lăcomia.
Atunci ești în stare să ucizi. Puterea de a lăsa de la tine dă
fericirea. În toate este vorba numai despre a Iubi. Toate
problemele noastre se rezolvă numai prin predare de sine
desăvârșită. Viața este ca să fie Iubită. Alegem noi renunțarea la
sine, adică Iubirea, sau plăcerea? Căderea din rai este închinarea
la viață, trup și simțuri și se petrece tot timpul. Iubirea înseamnă
să lași viața în pace să fie cum vrea ea. Să nu o oprești să te
290
deranjeze. Dă-i voie să fie cum nu vrei tu. Atunci nu mai poți să
te superi. Plăcerile îți consumă din energia vitală. Dar dacă nu te
abții, pierzi viață. Iubirea este restrângerea vieții. Este drumul
invers, spre rai. Când scade importanța vieții, crește importanța
divinului. Cerul este în direcție opusă pământului. Când îți retragi
atenția de pe lume, ne îndreptăm spre Dumnezeu. Când lași
lumea în pace, îl afli pe El. Când te golești de tine, îți dai viață,
sănătate, viitor și timp. Tot ceea ce dorește El este să-l lași să te
ajute. Adică să-i predai puterea ta, Lui, și pe tine să te lași. Atunci
Domnul va veni imediat la tine, și nu va știi ce să facă ca să te
simți mai bine. Dar când cauți lumea și satisfacţiile simțurilor,
vrei să mori mai repede. Voia Lui este acceptarea vieții așa cum
este, fără reacție, este nonintervenția, non acţiunea, adică
ascultarea desăvârșită. Dacă te lupți cu răul, îl întărești în tine,
pentru că vine din tine, deci îți faci un rău și mai mare pentru că
nu se oprește acolo, urcă pe un nivel superior. Puterea de
înfrânare și jertfă de sine este Iubire. Se zice: te-ai abținut prea
puțin și acum nu mai ai energie vitală, nu mai ai viață pentru că
ai consumat-o pe satisfacțiile trupului. Adică noi facem tot
efortul pentru partea cea mai mică, să zicem un 0,5%, care este
învelișul de carne. Nu e absurd? Și pentru ceea ce ne ține în
viață, nu facem nimic. Îți dai seama? Așa murim, pentru că nu
punem la loc ce am consumat prin plăceri. Ar trebui să dăruim
mult mai mult, decât primim ca să nu pierdem continuu viață.
Când ceva neplăcut ți se întâmplă înseamnă că acel lucru este
întâi în tine și trebuie să-l scazi. Necazul îți arată unde greșești.
Ceva din tine îl determină să te atace. Este un ajutor de Sus, un
medicament pentru suflet. Și tu te superi pe ajutorul Domnului?
Deci cineva îți face un rău ca să-ți curețe sufletul. Fii fericit. El
vine la tine și te atacă exact în momentul când nu mai ai energie
vitală sublimă, nu mai ai Iubire. Oamenii sunt sanitarii Domnului.
Întâi vindecă-te pe tine, și lumea ta se va vindeca de la sine - va
urma interiorul tău. Oamenii sunt trimiși de Domnul ca să te
scape de ego și orgoliu - să-ți salveze sufletul. Ei te ajută să te
desprinzi. Lipsa înfrânării și cumpătării ne ucide. Noi câștigăm
291
energie numai prin dăruire și restrângere de sine. Cu cât îți faci
mai multe plăceri și satisfacții, cu atât mai multă energie vitală
pierzi. Abținerea, înfometarea curăță sufletul, permițând să vină
energia sfântă și astfel se vindecă trupul și spiritul. Corpul nostru
nu știe ce să facă cu mult, și de aceea îl depozitează, dar se
descurcă de minune cu puțin. Puținul vindecă, dar ce este mult,
te omoară. Multă mâncare, sau bunăstare și posesii înseamnă
mult egoism și multe pierderi, neplăceri și suferință, dacă în
suflet nu este Iubire. Bunăstarea și plăcerea este durerea ta de
mâine. Pentru ca fericirile lumii să nu ne afecteze, trebuie să nu
le acordăm atenție, să nu ne intereseze. Dar dacă suntem legați
de ele, devin pricină de cădere și ne vor face să suferim. Dacă ai
suficientă Dragoste egală pentru toate, atunci bogăția tot îți
consumă din energia vitală, dar tu ai de unde să pierzi viață. La
desprindere apare bucuria adevărată care nu depinde de nimic
din afară, pentru că e fără obiect. În jur vedem doar reglări
divine, deci totul e bine așa cum este. Nu-i acorda atenție răului
și el nu te va putea ataca. El trebuie să aibă un adversar ca să
atace. Realitatea care vine spre tine, vine din tine. Te întâlnești
mereu cu tine în fața ta. Oprești răul din tine și nu te mai atacă
nimeni. Dacă este o boală, este vorba de răutatea din tine care
trebuie scăzută astfel, prin durere. Suferința este o metodă
divină de curățare a sufletului nostru, la limită, când nu vrem să
Iubim. Tot ce ți se întâmpla vine din tine, de aceea este absurd să
condamni exteriorul pentru ceea ce este ești tu. A fost un ego
care trebuia scăzut, ce rău este în asta? Când înțelegi că răul nu
există, nu te mai poți supăra pe nimic. Prin oameni Domnul ne
salvează viața, dând voie răului să te micșoreze. Fii fericit. Acum
te doare pentru că nu te-ai scăzut singur, și nu ai știut să te
oprești la timp, ai fost prea lacom de viață. E o înfrângere
binevenită? Când te restrângi și te lași pe tine, vine imediat
energia sfântă care îți dă viață și te vindecă. Când lupți pentru
mai mult și mai bine, o pierzi și devii neom. Omul când vrea mai
multe satisfacții, devine răuvoitor. Pentru asta va suferi.
Mecanismul divin este implacabil, indiferent dacă înțelegem sau
292
nu înțelegem asta. Ai nevoie de neplăceri ca să te purifice. Nouă
asta ne lipsește: cât mai multă dăruire de sine și ÎNFRÂNARE care
aduce Minunea în inima noastră, apoi ea ne dă tot ce vrem:
viață, sănătate, viitor și timp. Dacă tu nu irosești energia sublimă
pe fericirile exterioare, te deschizi la Cer, care te purifică. Avem
nevoie de auto limitare de sine ca de aer, ca să trăim. Auto
înjosirea trebuie să fie mai mare decât satisfacțiile ca să trăim.
Când micșorezi plăcerile simțurilor, primești energie. Storci
materia și izbucnește Iubirea. Tot ce vine din exterior nu știe
decât să vindece. Toată natura nu se ocupă decât cu refacerea și
vindecarea. Oamenii nu știu decât să ne scadă și astfel ne
salvează viața. Noi am pierdut legătura cu ființa divină din noi.
Aceasta este suferința: dorul după divin. Supărarea vine din
faptul că trăim în ego și nu în sublim. Egoul ne leagă de părți și
atunci aruncăm vina pe o parte sau alta. De fapt ne supărăm că
totul trece și nu putem ține nimic în loc. Absolutizând părțile ești
controlat. Ești liber de suferință numai dacă funcționezi ca ființă
divină pe pământ. Avem nevoie de Pierdere mai mult decât de
câștig. Dar oricum acest mecanism de curățare a sufletului
nostru este automat și divin. Nu scapă nimeni de săpunire. E ca și
când nu ai vrea să te speli, sau să faci baie, vrei să stai cu sufletul
murdar. Totul ține de această golire de sine: succesul, norocul,
împlinirile, sănătatea. Fără energia Miraculoasă, nu poți împlini
nimic. Înfrânarea trebuie să fie mai mare decât satisfacțiile ca să
trăiești. Fericirile lumii peste o limită, ne omoară pentru că ne iau
din forța vitală, și când nu o mai avem, murim brusc. Fericirea
vine din interior, nu din exterior. Atunci de ce alergăm noi pe
afară? Dă-i voie celuilalt să-ți facă rău, că te scade și îți salvează
viața și ai nevoie. Nu e necesar să reacționezi la nimic și atunci
când ești gol de tine însuți nu mai vine nicio neplăcere din față.
Dacă nu mai ai rezistență și luptă în tine, nu mai ai dușman și nici
boală sau necazuri. Comentariile, condiționările noastre sunt
neplăcerile care vin din față, mâine. Totul vine din tine înapoi și
amplificat de Domnul, funcție de rezistența ta și de atașamentul
tău de satisfacțiile vieții. Nu te poți revolta și nu ai unde să te
293
ascunzi sau să fugi. Îți aplici singur pedeapsa. Abandonarea de
sine șterge păcatele. Vrea cineva asta? :) Iubirea, adică sufletul
trebuie să fie mai presus decât toate, să-i dai voie să se exprime.
Spre exemplu: nu căuta niciodată ale tale, pe tine te lasă.
Aceasta este eliberarea de sine, după care izbucnește fericirea
toată. Cum faci totul pentru suflet? Scăzând importanța trupului
și spiritului. Nu ai nevoie de mai mult: este ca și când ai vrea să
mori. Răul, neplăcerile, și suferințele ne dau Iubire și sunt
mântuitoare. Oameni vor să se mântuiască, dar resping suferința
și răul care sunt eliberatoare? Adică respingi ceea ce îți dă viață?
De ce nu le accepți? Totul este bun așa cum este, și nimic nu este
de comentat până la urmă. Răul este un bine mai mare decât
binele. Ceea ce spune egoul că este bine, este de fapt un rău
pentru suflet. Egoul fiind numai pentru sine se opune vieții și
vrea moartea ta. Când te duci spre bunăstare și satisfacții ale
simțurilor îți moare sufletul. Egoul te îndeamnă și te duce spre
moarte, prin lăcomia de mai mult. Adică vrea doar să ia și nu dă
nimic în schimb. Dar există scăderea egoului nostru cu forța, și
astfel suntem ținuți cât mai aproape de zero, fiecare. Cu cât mai
multă bunăstare și fericiri vei vrea cu atât mai mare va fi
suferința. Răul și durerea ne dau liniștea și Îl aduc pe Dumnezeu
în inima noastră, prin micșorare de sine. Oamenii sunt trimiși de
Dumnezeu la tine, ca să-ți salveze sufletul. Ei știu cel mai bine să
te micșoreze prin umilință. Sunt Salvamarii Cerului. Asta ne arată
răul, că e nevoie repede să te detașezi pentru că ai prea mult eu
și începi să mori. El te ajută enorm, dar tu respingi ajutorul divin?
Nu ai de făcut decât să renunți repede la interesele tale, și să nu
te aperi, să nu lupți. Atunci el se oprește pe loc. Doar Accepți și
te predai.

OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI DE APĂRARE ŞI

PREA PUŢINE PODURI

Doi fraţi trăiau unul în apropierea celuilalt. Într-o zi, s-au certat
tare de nu se mai sufereau. De aceea nu mai vroiau să se
294
întâlnească şi să se vadă. În altă zi la fratele cel mare veni un
tâmplar care căuta de lucru. Da, a zis fratele cel mare, aş vrea să-
mi faci un gard de 2 m înălţime, să nu-l mai văd pe fratele meu
care locuieşte pe malul celălalt al apei. Atunci tâmplarul a şi
început lucru şi până s-a întors de la câmp fratele cel mare, el a şi
terminat treaba. Dar construise în loc de un gard, un pod care
mergea până la casa fratelui cel mic de pe malul celălalt. Tocmai
atunci fratele cel mic, copleşit de gestul fratelui cel mare, a venit
la acesta şi l-a îmbrăţişat cu căldură şi l-a iertat pe loc: este atât
de frumos, după câte ţi-am făcut, tu ai construit un pod. Apoi
tâmplarul a dat să plece, dar fratele cel mare l-a oprit: mai am şi
alte lucruri să le faci. Şi aşa a rămas. Oamenii construiesc prea
multe ziduri de apărare şi prea puţine poduri. Dacă ar construi
numai poduri nu ar mai fi nevoie să ridice ziduri de apărare.

Răul te ajută să renunți și îți vindecă sufletul. Este cel mai mare
ajutor divin, posibil, ca să nu ajungi să suferi după aceea. Este
medicamentul divin. Și noi ne supărăm pe Dumnezeu? Oamenii
din fața ta sunt Iisus și nu te poți revolta împotriva Lui.
Atașamentul cheamă desprinderea. Răul aduce binele. Boala
oprește agresivitatea interioară. Omul care lasă de la el, e bun și
blând, deschis și sincer și nu e legat de nimic - de aceea nu are
nevoie să fie micșorat prin neplăceri și boli. Lăcomia de viață te
atașează de orice. Cu cât vrei mai mult cu atât mai tare te agăți
de viață, și mai repede o vei pierde. Când un om este violent sau
se apără, este atașat. Ființa divină nu se apără niciodată. Ea își dă
și cămașa de pe sine. Acceptă totul, iartă totul. Viața pe pământ
este pentru purificarea sufletului, nu pentru trup. Dorința de
plăceri creează atașament, și asta se întâmplă atunci când iei mai
mult decât dai. Te umpli de eu și pierzi legătura cu Dumnezeu și
așa începe dezastrul. Când vrem mai mult ne îndreptăm spre
exterior, tăiem legătura cu divinul și ne omorâm singuri pentru că
vor crește neplăcerile și pericolele. Când ești concentrat pe a
avea, a lua cât mai mult, Dumnezeu pleacă de la tine. Te poți

295
întâlni cu El numai când dăruiești din mai mult binele tău, fără
motiv, pe gratis. Atunci ne întâlnim noi vreodată cu El? Suntem
ca un copil care se îndepărtează de tatăl său, legați cu un elastic
de divin. Dacă te îndepărtezi prea mult, opoziția din partea vieții
va fi mare și te va aduce înapoi. Astfel pierzi Iubirea și devii un
diavol. Bolile și necazurile scad diabolismul, și îl opresc pe om să
mai păcătuiască. Sunt un medicament divin foarte eficient. Ne
salvează viața sufletului. Ne mântuiesc și ne ajută enorm. Golul
este prezența lui Dumnezeu, și când te golești de eu, Îl
îmbrățișezi pe El? Dacă nu ești gol de eu, Domnul nu este cu tine,
și asta te va durea. Ești cel mai interesat nu să vrei mai mult, ci
mai puțin, pentru că puținul nu ți-l ia nimeni niciodată, și nu ai ce
să pierzi pentru că nu ai adversar, deci dispare atașamentul, și
vine pacea cerului care este mai prețioasă decât orice pe lume.
Pacea Mea v-o dau vouă, spunea Domnul Iisus. Deci lipsa eului, Îl
aduce pe Dumnezeu imediat, la tine, fără niciun efort.
Rugăciunea este o cale de predare de sine, dar lepădarea de eu,
Îl aduce imediat pe Stăpânul universului în inima ta. Când
înțelegi că toate vin din tine, atunci dispare diavolul din lume.
Noi ne diabolizăm singuri, dar pe tine te poți vindeca numai
predând puterea Domnului. Și astfel, dispare răul și vinovații.
Dacă vrei să-ți fie bine în viață, tu trebuie să fii gol de tine,
pentru a face loc divinului să vină în sufletul tău. - Oamenii sunt
unealta Domnului. Totul e bine așa cum este. Nu ai nimic de
schimbat, de adăugat sau de scos. Abandonarea de sine și
înfrânarea, vindecă. Răul doar îți indică că este ceva asemănător
în tine. Desprinderea de atracțiile lumii, vindecă. Înțelegerea că
nimic din lumea aceasta nu poate fi mai important decât iubirea
și îngăduința, vindecă. Când te reții și te abții de la plăcerile
simțurilor, înseamnă că pui dragostea, adică lepădarea de sine,
mai presus decât viața, și asta vindecă. Numai când tu renunți
complet la viața ta, numai atunci Domnul vine la tine. Trebuie să
cedezi viață, ca să câștigi viață, să dai ceva de la tine, să faci un
sacrificiu de sine, un efort pentru ceilalți. Numai așa te încarci cu
energie sfântă: când tu cedezi viața ta pentru ceilalți. Aceasta
296
este suprema Iubire, exact așa cum face și Dumnezeu pentru noi:
El, Creatorul universului ni se supune total. De ce noi nu putem
să facem asta și să ne supunem aproapelui nostru care este Iisus.
Domnul nu știe ce să facă ca tu să te simți mai bine, numai să-I
dai voie, adică să te lași pe tine și să-I predai Lui controlul vieții
tale. Când tu te lași cu totul și te predai oamenilor, atunci Îi
predai puterea Domnului, și El coboară imediat la tine. Simplu.
Adevărata predare de sine este supunere în fața oamenilor. :)
Numai când îngenunchezi în fața lor, tu îngenunchezi în fața lui
Dumnezeu. Numai când poți să le spui Te Iubesc, numai atunci Îl
iubești pe Domnul cu adevărat. Și când tu nu te aperi. Când
faceți totul pentru ei, pe Domnul Îl slujiți - Mie îmi faceți:
adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia
din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.
Când înțelegi că totul vine de la Dumnezeu și îi predai Lui
puterea, asta vindecă. Ca să-l vezi pe Domnul peste tot, trebuie
să te restrângi în toate, altfel prea plinul nu te va lăsa să-L
observi. Când te restrângi pe tine, Îl îmbrățișezi pe Dumnezeu și
El pe tine. Nu vrei asta? Atunci totul îți va fi bine. Când i se spune
asta omului, nici atunci nu vrea. Suferința, durerea pierderii este
eliberare de sine. Desprindere. Când te dăruiești și slujești sau te
supui, atunci Dumnezeu este prezent. Când îi las pe oameni să
mă conducă, pe Iisus Îl las să-mi călăuzească pașii. Fii ascultător
și supus: unde te trimit ei, acolo te duci. Cel mai important lucru
este să fii un slujitor, așa cum și Domnul ne slujește la infinit, pe
noi, indiferent cum suntem. Asta este foarte important de
înțeles. Numai când iubesc oamenii îl iubesc pe Dumnezeu! Când
fac totul pentru ceilalți, fac totul pentru El. Mântuirea este prin
oameni. Dacă ajuți pe cineva, ori îi arăți recunoştinţă, sau îi oferi
un zâmbet, Domnului îi oferi. Toți oamenii sunt El. Iar dacă tu ești
ei, ce nevoie mai ai de răsplată? Când dai, ție îți dai. Cel care se
lasă condus de oameni, se lasă condus de Dumnezeu. Dacă nu te
lași condus de ei, te împotrivești Domnului. Aceasta este
suferința. A face voia Lui este a nu face voia ta. Un bătrân călugăr
zice odată unui ucenic: Ia nu îți mai face voia ta! Când îi slujești
297
pe oameni cu bucurie, pe Domnul Îl slujești. De ce nu vrei să-L
slujești pe Domnul, slujindu-i pe oameni, și să te supui lor? Tu nu
te poți mântui decât prin ei. Când faci totul pentru ei, faci totul
pentru tine. Astfel, ție îți acorzi viață, viitor, sănătate și timp. Să-i
slujim pe oameni indiferent cum sunt ei este adevărata Dragoste.
Când tu te pierzi pe tine, atunci numai Domnul este - și bucuria
este a Lui. Adevărata bucurie este atunci când tu te pierzi pe tine
și numai El este. De ce nu vrei infinitul? Dacă vrei partea, vrei
suferința. Nu îți este îndeajuns? Când tu te lepezi de tine, atunci
nu mai știi să faci decât voia lui Dumnezeu. Lepădarea de sine
este raiul. El se câștigă clipă de clipă. În noi sunt două persoane:
firea omenească și firea divină. Cea pământească voiește și
pentru că acolo este un eu, va suferi întotdeauna. Dar cea
sublimă, este iubirea toată. Dar acțiunea ei nu este pentru sine,
nu caută ale sale, și de aceea este absolut minunată. Ființa divină
din noi doar lasă energia miraculoasă să curgă în viață. Scopul ei
este doar să facă voia lui Dumnezeu din toată inima. Ea este total
supusă, așa cum Domnul se supune total nouă. Asta înseamnă să
fii conștient de prezența Lui. Să nu poți decât să dăruiești, fără să
cauți ale tale niciodată. Numai să dăruiești, să nu te intereseze să
ai numai pentru tine, nimic. Ceea ce posezi vei apăra, și acolo va
fi o răutate continuă. Pentru că te opui divinului care înseamnă
nu interesul personal. Iubirea este NU interesul propriu. Dacă
cauți interesul tău, nu poți Iubi oamenii. Unde te mișcă oamenii
tu să te duci. Mereu ești conștient că El te privește și zice: Te văd,
te văd! Slujiții pe oameni pentru că ei sunt Hristos indiferent cum
sunt ei. Slujirea oamenilor fără deosebire este cea mai mare
putere a lui Dumnezeu, așa cum este soarele. Aceasta este
Dragostea Lui, care nu face diferențe. Domnul te-a pus cu un
anumit scop acolo unde ești. Scopul nostru NU este o viață
frumoasă și plină de fericiri, ci să faci voia celorlalți, adică voia lui
Dumnezeu din tot sufletul, să dăruiești Iubire! Noi facem numai
voia noastră, și de aceea suntem în conflict cu toți. Că Domnul să
vină la ţine tu trebuie să te lași pe tine în mod desăvârșit. Dacă
nu te golești de eu, nu are loc unde să vină, și atunci nimic nu
298
împlinești fără El. Numai El ne poate salva, dar trebuie doar să-L
lăsăm. Cum? Când tu te lași pe tine, și faci totul pentru ceilalți,
atunci tu faci Voia Lui. Domnul îți răsplătește după curățenia
sufletului tău. Dacă ești bun vei întâlni un om bun, dacă ești
neprihănit vei întâlni un om curat la suflet, dacă ești rău, vei
întâlni un om rău. Toate îți vin la tine în oglindă, așa cum ești tu.
Dacă eu opresc răul în mine, el nu mai există în lume și în jurul
meu. Pacea sufletului și Iubirea zdrobește egoul. Când nu mai
cauți interesul și plăcerea ta, Îl cauți pe Dumnezeu. Dar cine
caută plăcerea este rob al plăcerii. A Iubi este jertfă, atât îmi spui,
Tu Doamne. Suferința te înalță. Ea este eliberare de eu. Cum să
fie un lucru rău? Totul se rezumă la Dragoste și la cât de mult o
dăruiești. Când vezi în viața ta că lucrurile nu merg bine,
înseamnă că acolo este un ego care blochează minunea să se
întâmple. Renunță la interesul personal și te vei vindeca de eu.
Numai când stai pe margine vezi și înțelegi viața. Bolile,
neplăcerile sunt datorate lipsei energiei Miraculoase și a
prezenței lui Dumnezeu. Din cuvintele tale vei fi osândit. Cele
lumești sunt cele care nu l-au cunoscut și nu-L iubesc pe
Dumnezeu. Cel ce este prieten cu lumea, Îi este dușman
Domnului. Când tu renunți la tine, Dumnezeu te ajută în toate.
Privește cum faci totul pentru interesul tău personal, lui și numai
lui i te închini. În fiecare moment, dorințele tale te împing să-ți
faci voile. Și dacă întâmpini rezistență, te superi, te mânii sau ești
nerăbdător. Cum îți dai seama că ești orgolios? Când îți este frică
să pierzi ceva ce tu prețuiești mai mult. Când nu poți să reziști
plăcerilor. Și cum te comporți când cineva te contrazice?
Rezistența, lupta și apărarea sunt egoism. Nimic bun nu poate
veni de le eu. Dar orice gând dezinteresat și de Iubire, nu vine de
la tine, ci de la Izvorul vieții. Este un dar de Sus. Nu te îndrepta
spre plăcerile simțurilor, și dușmanul își va pierde puterile asupra
ta. Puterea lui asupra ta sunt plăcerile tale. Dar dacă îți faci toate
plăcerile, te va ține legat. Fă pace în tine, și cerul şi pământul te
vor urma și vor face pace cu tine. Eliberează-te de eu, și-L vei afla
pe Dumnezeu. A trăi în Iubire înseamnă a trăi în rai. Tot ce ți se
299
întâmplă indiferent cum este, vine de la Domnul pentru a te
ajuta să scapi de eu și să te eliberezi de suferințe. Eul înseamnă
durere. Ești egoist și rău, dar vei suferi. Nimic nu este
întâmplător. Explică-ți tot ce ți se întâmplă ca o raportare le EL, la
Iubire. Ca să fii înțelept trebuie să fii un neștiutor și dezinteresat
de cele ale lumii. Să nu-ți faci probleme pentru nimic. Să fii ca un
ignorant. Ignoranța este o mare putere. Trebuie să nu te
intereseze banii ca să devii bogat, trebuie să fii slab ca să fii
puternic. Inima nu poate fi curățată dacă nu renunți la tine în
toate. Mai mult să faci totul pentru ceilalți decât să faci ceva
pentru tine. Facă-se voia Ta Doamne! Dacă nu te lepezi pe tine,
nu te poți deschide Domnului și vei suferi. Credința înseamnă
renunțare la sine. Nu căuta libertatea ta, și vei fi liber cu
adevărat. Schimbarea pornește prin restrângerea micilor dorințe.
Dacă le vei învinge pe acestea, vei avea puterea să le învingi și pe
cele mari. Micile dorințe sunt legate ca verigile unui lanț. Nu poți
învinge marile vicii, decât începând cu micile lăcomii. Viciul se
face prin satisfacerea repetată a voii tale, și se desface prin
nesatisfacerea repetată a voii tale. Mereu și mereu renunți la
voia ta și faci numai voia celorlalți, pentru că voia lor este sfântă
și dreaptă, este voia Domnului. Ceilalți au întotdeauna dreptate,
tu, niciodată. Ascultarea este sfântă. Mereu să te lași pe tine
pentru ceilalți, să le dai lor ce este mai bun, tu nu contezi.
Aceasta este Iubirea. Celălalt să fie pe primul plan, tu pe ultimul
plan. Vrei ceva pentru tine, nu e nevoie să vrei nimic. Vrei să-ți
faci o plăcere? Nu e nevoie, plăcerea este un moft. Îți atrage
atenția ceva plăcut? Nu te uita. Vrei să mergi undeva? Nu te
duce. Mereu taie-ţi voia, și se va întări Iubirea care înseamnă: Nu
voia ta. Iubirea ta este puțină pentru că înfrânarea este puțină.
Puterea restrângerii de sine este puterea de a Iubi. Cu cât îți faci
toate voile înseamnă că Iubirea ta nu are forță. Cu cât înfrânarea
este mai puternică, cu atât Dragostea ta este mai mare. Când eul
tău va tăcea, va vorbi numai Dumnezeu. Prezența Lui este
fericirea toată. Nu poți pune apă curată peste apă murdară.

300
FIU AL NIMICULUI

Poți primi pe cineva drag într-o cameră dezordonată? Cel care nu

caută ale sale, îl caută pe Domnul, și astfel își curăță inima. ,,M-
am supus omului trimis de tine şi m-am făcut smerit şi cel mai
mic, ca să te învăţ pe tine smerenia Mea, ca să poţi să biruieşti
mândria ta, PRAFULE! Învaţă să fii ascultător în faţa oamenilor
căci pământ şi cenuşa eşti. Învaţă a îngenunchea în faţa tuturor.
Înţelegi? În faţa tuturor. Şi să nu-ţi faci voia ta niciodată, ca să
poţi ajunge în ţara veşniciei unde sufletele se vor stima după
smerenia lor. Învaţă să-ţi frângi voia ta şi să te supui la toţi. Fă-te
atât de mic, plecându-te atât de jos încât toată lumea să poată să
te calce în picioare - ca praful drumurilor să calce peste tine. De
ce te plângi tu fiu al nimicului? De ce răspunzi celor care te
înfruntă, prafule? De ce te împotriveşti voii lui Dumnezeu. Lipsa
ta de umilinţă aici înseamnă muncile iadului dincolo. De ce ai
vrea iadul, TU PRAFULE? Nu înţeleg. Fii total supus oamenilor, ca
să nu atragi dispreţul lor.” Templul sufletului tău trebuie să fie
curat, fără cumpărători și vânzători. E altarul Lui. Cum Îl primești
pe Creatorul universului? Cele ce pornesc din eu, spurcă pe om,
căci de acolo pornesc gândurile rele și mincinoase. Acestea sunt
cele care îl murdăresc pe om. Curăță întâi sufletul tău, ca să fie și
partea exterioară a paharului curată. Doctore, vindecă-te întâi pe
tine. Omul trupesc trăiește numai pentru sine. Omul
duhovnicesc, nu caută niciodată ale sale. Fiți voi umili, precum
Tatăl vostru din ceruri, umil și supus vouă este. Opoziția la
atracțiile simțurilor este Iubirea de Dumnezeu. Câci trupul
poftește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului. Îngustă-
i cale ce duce la viață, și oamenii nu vor să o afle. De aceea
suferă, dar suferința îi eliberează de eu, deci este mântuitoare.
Este cel mai puternic mecanism divin de mântuire a sufletului
nostru. Trebuie oprită înclinarea spre plăcere, pentru că plăcerea
ne atașează și de aici pornește dezastrul. Trebuie să mergem pe
calea cea îngustă pe care nu o vrea nimeni. Când te cruți pe tine,
de fapt alegi să suferi. Necruțarea de sine este eliberare de
301
orgoliu și trufie, și de suferință. Dacă știi că prin restrângerea de
sine, nu vei mai suferi, ce te împiedică să vrei să fii liber de
durere? Când alegi plăcerea, alegi durerea. E absurd. E o prostie
să vrei plăceri care să te facă să suferi apoi. Când apare o dorință
de mai mult și mai plăcut pentru trup, nu ai nevoie de ea. E un
moft. Iubirea de sine este cauza tuturor necazurilor. Trebuie să-l
Iubești pe celălalt mai mult decât pe tine însuți, pentru că celălalt
este sufletul divin comun din fiecare. Când cauți mai mult binele
tău, vei suferi. Foamea de bunăstare te ucide foarte eficient.
Obiceiul rău se întreține prin repetiție, și se scapă de el, tot așa.
Setea de plăcere ne omoară și aduce suferința. Orice este mai
mult pentru simţuri, este o durere pentru suflet. Apoi sufletul va
chema Forțele cerului să te scadă, și ne te vei putea opune. Nicio
șansă vreodată, până nu te purifică nu se opresc. ,,Dacă vrea
cineva să vină după Mine, să se lepede sine și să Mă urmeze.”
Dacă vrea cineva... Iisus este aproapele tău. Respectul față de om
este respectul față de Domnul. El nu este în satisfacția simțurilor
tale, ci în lipsa ei. Dumnezeu este Nu lumea. Pe omul umil și
înfrânt cu inima Domnul nu îl va urgisi. Trebuie să fii precum
Hristos a fost. El nu și-a căutat niciodată voia Sa, și nu și-a căutat
niciodată ale Sale. Suntem oare departe de asta? Întreabă-te
mereu: m-am lăsat înjosit și călcat în picioare fără măcar să
reacționez și să opun rezistență? M-am înfrânt cu adevărat?
Renunț mereu la voia mea mereu? Fac totul pentru ceilalți și pe
mine mă las? NU?

CONTESA CEA BOGATĂ

Era odată în Rusia o contesă foarte bogată. Şi la un moment dat,

soţul ei a murit şi ea a promis lui Dumnezeu că va merge pe calea
credinţei, adică se va lepăda de sine. Şi astfel ea a dăruit bogăţia
sa săracilor, şi a rămas fără nimic. Aşa a ajuns pe stradă, dar
oamenii o iubeau pentru ca atunci când dăruieşti tot ceea ce te
leagă de lumea aceasta, vei primi în compensare înţelepciune
divină. Şi oamenii o ajutau întotdeauna, iar ea le dădea sfaturi
302
înţelepte şi îi îndrumă. Într-o zi a venit la ea o femeie bogată care
vroia să aibă şi ea un copil, să poată să nască. Şi a rugat-o să o
ajute. Atunci femeia care nu mai avea nimic şi nu mai era nimeni,
i-a spus să se ducă pe stradă şi să caute cel mai urât şi mai bolnav
câine şi să-l ia acasă, sa aibe grijă de el. Atunci va putea să nască
un copil. Aşa a şi făcut femeia care avea de toate, şi a căutat
până a găsit un câine bătut de toţi şi bolnav, şi şchiop, fără blana,
golaş, şi la dus acasă, la spălat, l-a vindecat de răni şi a avut grijă
de el. Nu după mult timp femeia care avea tot ce dorea a născut
un copil. Mare bucurie în casă. Copilul creştea, dar într-o zi s-a
gândit ea, că nu mai are nevoie să aibă grijă de acel câine - nu a
înţeles bine legătura între iubirea egala pentru toate, şi forţele
vieţii, şi atunci a aruncat câinele pe stradă. În momentul când a
făcut asta copilul i-a murit. Deci câinele acela a scos dragostea şi
grijă din ea. Singurul lucru care o bloca era lipsa iubirii. Cel mai
important lucru este să faci mereu loc în tine, ca să aibă loc unde
să vină Miracolul. Că fără El nu împlinești nimic.

De ce să te lepezi de tine? Când vei fi jos de tot, atât de umil și

fără interese proprii, și de supus precum Domnul este, atunci ne
vei mai vrea nimic pentru tine. Nu te va mai interesa fericirea
trecătoare, pentru că fericirea care nu se termină niciodată va fi
natura ta. Nu vei mai dori să ai nimic mai mult, pentru că Îl ai pe
Domnul lângă tine și poți avea orice, dar nu îți va mai trebui
nimic mai mult. Când vrei ceva mai mult ești în ego. Iar când ai
un eu, vei avea și un adversar dar și suferință. Plăcerea întărește
egoul. Când nu îți mai faci plăceri, te îndrepți spre divin. Plăcerea
susține primordialitatea trupului. Lipsa ei arată primordialitatea
Creatorului. Un om care se simte bine, nu e interesat de
Dumnezeu. Nici nu se gândește la El. Nici nu știe că există. Când
nu mai cauți plăceri, Îl cauți pe Domnul. Plăcerea te sfâșie și te
distruge. Ea este cauza tuturor relelor. Când renunți la ea, vine
Miracolul la tine. Dacă ceilalți sunt El, nici nu ai pe cine să înveți.
Pe El, poți? Să nu te intereseze mai sus, ci mai jos, nu mai mare,
ci mai mic, nu puternic, ci slab. Tu să nu fii important, nici să nu
303
te vadă nimeni, să fii de neobservat. Despre tine să nu vorbești.
De ceea ce ți se întâmplă nu poți fi decât mulțumit. Nu
contrazice pe nimeni, lasă-i pe ceilalți să aibă dreptate, tu nu e
nevoie să ai dreptate niciodată, dă celuilalt întâietate în toate, tu
fii ultimul. Nu luptă pentru tine și nu te apăra niciodată. Doar
acceptă. Tot ce se întâmplă este bine așa cum este. Arta
supunerii este sfântă. Acceptă criticile, sunt de la Dumnezeu,
spre binele tău. Și corectează-te după ele. Mulțumește lui
Dumnezeu pentru toate și când ești înjosit, bătut, scuipat,
desconsiderat și disprețuit, uitat și neluat în seamă. Este un mare
dar divin să fii umilit. Nu ai nevoie de aprecieri, ci de umilințe.
Cel cu adevărat smerit, nu îl vezi. Este un nimeni. Trece pe lângă
tine și nu îl observi. Umilința îți curăță inima. Ce vrei tu? Să
câștigi lumea sau sufletul? Nu te lua în seamă. Egoul bate câmpii
și tot ce spune el este fals, este o minciună. Într-o inimă egoistă
nu se pot vedea stelele. Doar un lucru ne trebuie: IUBIREA. Când
vrei plăcerea, nu Îl vrei pe Iisus. Mai curând refuz-o. Tot ce îți dă
plăcere și satisfacții sau fericiri ale simțurilor sunt suferință
pentru suflet. Pentru că el pierde energie vitală. Plăcerea cheamă
durerea. De ce ai vrea să suferi mereu? Este ca și când ai vrea să
mori mai repede. Cu fiecare plăcere tu mori. De aceea murim
noi, pentru că făcându-ne toate plăcerile, consumăm potențialul
de viață cu care am venit. Fă economie de viață. Înfrânarea te
salvează. Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea. Omul rău,
nu știe că este o ființă divină, și apoi tu l-ai pus să fie așa, dacă a
venit în fața ta. Răutatea ta este acolo înaintea ta, acum. El este
doar o oglindă divină, trimis de Dumnezeu ca să-ți arate ce este
în tine și să te ajute să te eliberezi de răutăți și ură. Când vom
înțelege că suntem ființă divină și aici pe pământ? Când vom iubi
oamenii ca soarele, indiferent cum sunt ei. Când ne vom supune
lor fără rezistență. Când vom accepta ceea ce vine din față, ca
venind de la El. Cel care nu se cruță pe sine, Îl va cunoaște pe
Dumnezeu și raiul. Noi am venit aici ca să câştigăm raiul și facem
totul ca să fim în iad. Cu cât înfrânarea este mai mare cu atât
Iubirea ta este mai mare. Tot răul pe lume vine din iubirea de
304
sine, din interesul personal. Dacă tu nu te supui oamenilor, nu te
spui Domnului. Dar supunerea este Iubire necondiționată.
Oamenii vorbesc despre Iubire, dar poți să te supui? Omul plin
de plăceri, nu îl poate simți pe Dumnezeu pentru că este
preocupat cu altceva. Cel care nu se supune oamenilor, nu poate
să-i iubească. Cel care nu vrea nimic pentru sine, i se
îndeplinește orice dorință. Voia sa este Voia Domnului, și de
aceea primește orice își dorește. Când nu mai vrei nimic de la
viață, primești totul de la ea. Pe celălalt să-l respecți ca și pe
Domnul. Tu NU ai nevoie să fii respectat. Ci din contră. Ai nevoie
să nu fii respectat. Ai nevoie cel mai mult să fii desconsiderat și
înjosit. Umilirea te înalță dacă nu te deranjează. Dacă nu te
superi când ești deranjat, atunci ești liber de eu. Eliberarea de eu
este fericirea. Cum poate fi dărâmat cel care stă numai în
genunchi? Înjosirea te îndreaptă spre smerenie. Când înțelegi că
nu este niciun rău în lume și că toate vin doar din noi și le putem
oricând opri, atunci îți despovărezi sufletul. Răul este un
tratament medical divin. Suferința, răul și durerea sunt
Medicamente divine. Prin multă renunțare la sine, intrăm în
Împărăția lui Dumnezeu. Dar numai cel care va răbda până la
sfârșit se va mântui. A te opri din Iubire înseamnă a nu mai Iubi.
A Iubi înseamnă a fi fără voie proprie. A Iubi este a Asculta de
oameni. A iubi este o jertfă de sine. Dar această jertfă este
mântuire. Deci Iubirea este Mântuitoare. Fă întotdeauna ce îți
zice celălalt să faci, nu ce vrei tu, că prin El vorbește Dumnezeu.
Unde te îndreaptă, acela, te duci. Nu te poți elibera de eu până
nu ajungi să nu mai opui rezistență vieții așa cum vine la tine. Fă
ascultare și spinii vor cădea. Și atunci Iubirea va avea loc să
crească. Prin ascultare pierzi orgoliul și trufia, spiritul de
contradicție care întăresc eul. Egoul este barieră în calea
cunoașterii lui Dumnezeu. Momentul în care e nevoie să fii
supus, este un moment de grație. Bucură-te, orice te pun
oamenii să faci, tu du-te. Dacă se întâmplă să vină aceste
momente de Ascultare, e o bucurie mare, dar nu le căuta.
Supunerea este un vânt prielnic. Sculându-te, treci cu sfială prin
305
fața lui Dumnezeu, care toate le vede. Adu-ți aminte: alungă
toate grijile pământești. Ce griji să-ți faci când ești continuu în
palma Lui? Problema noastră este că știm cum suntem, și știm că
noi ne creăm ziua de mâine după cum suntem astăzi. Știm că
răutatea noastră ne va veni înapoi, dar nu avem ce face devreme
ce am gândit răul - el va veni oricum înapoi la noi amplificat. Însă
putem de aici în colo să gândim numai frumos, și atunci lumea
noastră va deveni ca prin farmec, Minunată. Smeriți-vă înaintea
Domnului și El vă va înălța. Inima curată Domnul nu o va urgisi.
Când pântecele este ușor, inima este smerită. Jertfești plăcerile și
câștigi fericirea cerească care nu piere niciodată. Când ne auto
limităm crește recunoştinţa față de Domnul. Fără eu, toate
problemele noastre irezolvabile se rezolvă de la sine. Mult te
restrângi, mult Iubești. Iar dacă Iubești mult, multe îți sunt
iertate. Dacă ții trupul în jertfă de sine, va fi sănătos. Întotdeauna
ai numai ceea ce meriți. Nu uita să mulțumești pentru tot
necazul. Şi de unde vin neplăcerile noastre? Din pofta trupului și
din lăcomia și trufia vieții. Fără Dragoste nu poți intra în
Împărăția Domnului. Credința se dobândește prin Iubire. De ce
egoul face atât de mult rău? Pentru că nu poate Iubi, și nu
Iubește pentru că de fapt nu are realitate, nu există. Noi trăim în
iluzia unui eu nereal. Și acest eu creează toate problemele
noastre irezolvabile și neadevărate. Fără eu, nu există decât
Iubirea, ființa divină care suntem. Egoul caută puterea ca să se
susţină cu forța. Puterea ține loc de Dragoste. Nu poți înțelege că
ești ființa sublimă decât dacă dăruiești fără condiții și slujești
oamenilor. Până nu te golești de tine nu ai cum să înțelegi cine
ești tu cu adevărat. Numai în zero te poți uni cu Dumnezeu, în
umilință. Acolo ți se împlinește orice dorință, cu toate că nimic
nu vei mai vrea atunci, pentru că deja ai totul. În zero ești cel mai
bogat om din lume, pentru că Domnul este cu tine. Ce-ți mai
trebuie? Noi luptăm și apărăm o imaginație? E absurd. O
minciună? Atunci tot ce raportăm noi la această minciună nu
este adevărat. Cine ești acum, în afara gândurilor tale despre eu
și lume? Privitorul. Ești totul. Ești peste tot. Dar dacă nu te
306
jertfești pentru ceilalți, unde să vină Domnul? Că ești plin de eu și
nu are loc. Câtă plăcere, atâta durere. Puterea de a accepta
înjosirea fără să te superi, vindecă. Bolile arată îmbolnăvirea
sufletului nostru, că am luat prea multe satisfacții și plăceri sau
ușor și am dat prea puțin. Am sacrificat prea puțin din binele
nostru, din puterea noastră, din viața noastră. Noi ca să trăim
trebuie să ne sacrificăm mai mult decât luăm fericiri.
Desprinderea este cea mai puternică vindecare. Ființa divină din
noi nu aparține acestei lumi. Când ești fără ego, Cerul face totul
pentru tine ca pentru Sine, pentru că ești asemănător. Dacă îi
iubești pe toți la fel și nu faci diferențe, intri în rai - dacă urăști
oamenii intri în iad. Cu fiecare atac asupra oamenilor ești mai
aproape de iad. Ai sluji pe oameni înseamnă a-l sluji pe Domnul.
Teama vine din atașamentul de viață. Ți-e frică să pierzi
comoditățile, stabilitatea, satisfacțiile. Trebuie să fii indiferent la
ce îți spune egoul. Nu este niciodată important și nu este
adevărat ce îți spune. Nu vrea decât să te facă să suferi cât mai
tare. Și teama blochează energia sublimă să vină să te ajute.
Teama și frica arată că nu este adevărat ce îți spui. Egoului îi este
teamă că pierde ceea ce nu are. Că nimic nu este al lui. El nici nu
are realitate de la sine. Este o imaginație, o iluzie. Nu te raporta
la interesul personal căci nici el nu există, de vreme ce eul nu are
realitate. Și atunci nu va exista suferință. Împotrivește-te
interesului tău și vei da de Iubire. Când noi învinovățim pe alții
sau dăm sentințe, nu este Adevărat ce ne spunem. Ființa divină
nu vede niciun rău și niciun vinovat. Primim doar cât am dat, cât
am avut grijă și am Iubit. A nu lupta este o armă mai puternică
decât lupta. Când ești desprins, reușești în toate fără să faci
nimic. Nu ai nevoie să ai dreptate, că te umpli de eu. Nu ai
nevoie de putere exterioară, ci de lipsa puterii exterioare. Prea
mult bine aduce rău. Numai așa pot fi vindecate lucrurile, fiind tu
iubire. Când nu dăruiești și nu Iubești, îți blochezi viitorul și atragi
neplăcerile ca să te scadă. Dacă ești trădat este bine, dacă ești
mințit este bine, pentru că îți curăță inima. Ai nevoie de înjosire
ca de aer. Întotdeauna ni se întâmplă numai ceea ce suntem noi
307
în adânc. Dumnezeu îți dă funcție de nivelul tău de abandon de
sine și orgoliu. Atunci unde sunt vinovații, și unde este răul, dacă
tot ce vine din față este din tine? Cu cât condamni și
învinovățești mai mult oamenii cu atât mai tare vei suferi. De ce?
Pentru cu nu e Adevărat ce îți spui. Totul vine din tine, și ca să nu
mai ai neplăceri, trebuie să oprești întâi armele din tine. Și atunci
se vor opri și în afară. Supărarea ne mănâncă sufletul, și pierdem
viață. Cel care caută numai interesul propriu, va fi tot timpul
nefericit, pentru că se opune Iubirii, și niciodată nu îi va fi destul
ceea ce are. Orice opoziție la Iubire, este dorința de a ucide. Dacă
nu Iubești, vrei să ucizi. Când iei mai mult decât ai nevoie, vrei
să-i omori pe oameni. Tot ce este mai mult, ia de la alții care au
nevoie. La detașare pornește schimbarea. Cel mai important
lucru în viață nu este binele trupului și bunăstarea lui, ci fericirea
sufletului, și el este fericit numai când dăruiește. De ce? Pentru
că sufletul este primordial, trupul este creat. Dacă sufletul
pleacă, trupul îl urmează fără să zică nimic. Așa se vede cine este
șeful. În rugăciune nu trebuie să ceri fericire pentru trup, sau
ceva din lumea aceasta că nu îți dă nimic. Dacă ți-ar da ți-ar
crește egoul și ți-ar face rău. În rugăciune îi predai puterea ta,
Domnului. Scopul vieții este să dăruiești cât mai multă Dragoste,
fără motiv. Ea există pentru a fi Iubită. Ea este ocazia care scoate
din tine Dragostea. Așa se mărește sufletul și viitorul și primim
sănătate, viitor, viață, și timp. Scopul principal este să dăruiești
cât mai multă Iubire și să te unești cu Dumnezeu. Nu sunt
importanți banii, sau sănătatea, bunăstarea sau comoditățile,
sau plăcerile trupului, ori stabilitatea vieții, pentru că ele îți iau
din viață și îți ucid sufletul. Nu da semn că sunt importante
pentru tine, adică mai mult renunță la ele. Când te golești de eu,
izbucnește din tine fericirea fără capăt a Prezenței lui Dumnezeu.
De ce? Pentru că iubirea este o energie ascensională care te
ajută să te înalți în lumea de dincolo. Urci câtă iubire ai acumulat
pe pământ. Vii aici ca să dăruiești grijă, atenție, dragoste
oamenilor, nu ca să iei. Cei care iau mai mult decât dăruiesc sunt
în iad deja, și nu știu dacă vreodată vor mai fi trimiși pe pământ
308
să fie cum trebuiau să fie. Acest regret îi va bate la infinit. Lumea
are o energie joasă, brută, și nu ți folosește dincolo, ca să te
înalți. Numai energia iubirii este de folos acolo. Limitarea
trupului eliberează energie subtilă care s-ar fi pierdut pe
satisfacțiile simțurilor. Lumea doar ne ia din viață, nu ne dă viață.
Mâncarea are funcţie doar de mătură. Noi ne hrănim cu tot
cuvântul lui Dumnezeu. Fie și când te gândești la lume, pierzi
energie subtilă, deci pierzi viață. Nu te gândi decât când e
necesar, altfel stai fără tine, fără scopuri și trecut ori viitor. Când
te desprinzi de viață, pornește vindecarea. Uitarea de sine
vindecă orice boală. Cea mai mare comoară a noastră este
energia miraculoasă cu care se poate împlini orice și care se
obține numai la abandon de sine și dăruire fără așteptări, și este
pe gratis, sau prin înfrânare. Numai această energie subtilă,
divină este cea care vindecă. Este prezența lui Dumnezeu în noi.
Cu cât ești mai gol de tine, cu atât mai fericit și mai sănătos ești.
Retragerea îți salvează viața. Dacă faci totul pentru interesul
propriu, pierzi energie vitală pentru că te atașezi și apoi lupți să
păstrezi ceea ce posezi, și așa devii violent, un diavol. Acesta este
mecanismul căderii din rai. Atașamentul de viață este căderea
din rai. E foarte periculos să mergem dincolo, cu aceste
atașamente. Când împarți îți face un eu și acesta ridică un
dușman, după aceea crește lăcomia de viață, și te atașezi. Apoi
ești scăzut prin oameni şi suferi la desprindere. Și iarăși ești adus
înapoi. Așa trăim noi aici. Balansăm periculos în jurul liniei roșii
subțiri. Te desprinzi numai când pur și simplul refuzi acel mai
mult. Posesiile mai mult decât ne trebuie ne vor trage în jos și nu
vom putea urca. Și așa rămânem în zona de sub Cer, unde este
scrâșnetul dinților. Dacă știi asta, mai poate fi important ceva mai
mult din lumea aceasta?

RĂMÂI TOTAL DESPRINS

Era odată un bătrân samurai care câştigase toate luptele şi nu se

găsea cineva care să-l mai înfrunte. Într-o zi, un luptător l-a
309
provocat. Dar şi acela câştigase toată bătăliile sale. Auzind de
reputaţia aceluia, samuraiul a acceptat confruntarea, așa cum se
obişnuia. Dar ucenicii bătrânului erau împotrivă... Acum, s-au
adunat cu toţii în piaţa oraşului, iar tânărul războinic a început
să-l jignească pe bătrânul samurai, şi să-l umilească în fel şi chip.
A aruncat cu pietre în el, l-a scuipat în faţă, l-a înjosit cât a putut
de mult câteva ore, dar înțeleptul nu se supăra deloc. La sfârşitul
zilei, tânărul luptător a abandonat şi a plecat. Dar ucenicii
samuraiului nu erau mulţumiţi. Au fost prea multe insulte şi
provocări, de aceea l-au întrebat pe maestrul lor: maestre, de ce
ai răbdat atâta umilinţă? De ce nu te-ai apărat, de ce nu i-ai
răspuns? La care samuraiul le zise: dacă cineva vine la tine cu un
cadou, şi tu nu îl primeşti, cui aparţine cadoul? Celui care a
oferit. La fel se întâmplă şi cu orice supărare ori mânie, jignire
sau insultă, spuse maestrul. Când nu le accepţi şi nu reacţionezi,
ele continuă să aparţină celuilalt. Dacă nu le iei şi nu le pui la
inimă, nu te pot nelinişti. Dacă nu le accepţi în mintea ta, nimic
nu te poate tulbura şi nu îţi poate lua liniștea sufletului. Rămâi
total desprins, şi nu va exista ceva vreodată care să te scoată din
starea aceasta. Dacă știi că toate vin din tine, atunci nu te mai
poți supăra pe nimeni și nimic vreodată.

Când limitezi corpul sau când te sacrifici, te încarci cu energie

vitală, care aduce tot ce vrei: Sănătate, viitor și timp. Multă
energie sfântă se consumă pe plăcerile vieții, pe mâncare, sex,
sau supărări, reacție ori apărare, pe îngrijorări. Dar împuținarea
îți salvează viața. Înfrânarea este des pătimire. Ea șterge păcatele
și aduce vindecarea, pentru că transformă egoul în energie
sfântă, cu care hrănește sufletul nostru. Când vrei mai mult,
dorințele devin importante. Dar ele consumă multă viață. Omul
își face din plăceri idoli, dar așa cade din rai. Renunță la savoare,
că te va face să vrei mai mult. Tot ce este plăcut arată că îți ia
foarte multă energie vitală. Plăcerea îți mănâncă din suflet.
Satisfacţia pe care o simți nu vine de la prăjitură, ci de la suflet.
Este o păcăleală. Lăcomia de viață duce la vicii de orice fel.
310
Oprirea dorinței este vindecare, dar asta înseamnă să nu mai
cauți savoarea care crește dorința. Rămâne la ţine numai lucrul
de care ești desprins și nu lupți pentru el, de care nu ești atașat.
Nu e nevoie să te lupți niciodată. Dorința de mai mult este a
eului, dar el este iluzoriu. Atunci dorința, lupta, apărarea,
supărarea și judecata pentru că vin de la un eu care nici nu
există, sunt nimic, și nu foloseşte deloc sufletului nostru care
este singură realitate. Trupul este o haină și nu are viață de la
sine, depinde de viața sufletului. Numai ceea ce are viață de la
sine este real și există cu adevărat. Dacă dorințele de mai mult și
supărările se raportează la ceva ce nu există, atunci ele sunt
iluzii. Și nu ar trebui să facem nimic pentru ele, nici să nu le luăm
în seamă. Tocmai când nu lupți, se rezolvă problemele de la sine.
Lucrurile pentru care te lupți să le păstrezi, le pierzi pentru că nu
sunt importante. Tot ce vrei să aperi vei pierde. Noi nu Îl luăm în
seamă pe Dumnezeu, că este principalul actor în viața noastră. El
este cel care ne dă ce avem nevoie, nu noi ni le luăm datorită
capacităților noastre. Nimic din lumea aceasta nu este cel mai
important, pentru că materia este planul doi - nu este
primordială: nici trupul tău, nici cei dragi ție, nici posesiile tale,
nimic. Și pentru că nu sunt primordiale, le poți pierde oricând.
Lumea este creată. Puterea este la Creator și la sufletul divin din
noi. Dar cine îi acordă vreo atenție? Tot ceea ce este creat este
destinat distrugerii. Este importantă numai desprinderea. Dar
atașamentul tău poate distruge tot ce Iubești mai mult. Prin
atașare devii violent, și de aceea ți se ia ce prețuiești tu mai mult,
că altfel ești în stare ca să aperi ce iubești mai mult, ești în stare
să ucizi. Lumea este impermanentă. Acesta este Adevărul. Cea
mai bună și puternică apărare este iubirea. Care este renunțare
la sine. De ce? Pentru că nu are un opus. Și Îl lasă pe Dumnezeu
să rezolve toate problemele noastre de viață. Nu judecați și nu
veți fi judecați. Altfel, dacă reacționezi, vei suferi. În fața ta este
tot timpul Dumnezeu. Orice lucru pe care îl prețuiești mai mult
decât lipsa lui, îl vei pierde, sau va pleca de la tine, sau ți se va
lua. Pentru că îți face rău, căci te atașează. Nu rămân decât
311
lucrurile de care nu îți pasă. Când cedezi fără reținere, ușor, mai
binele tău, nu ești lipit, atunci lucrurile vor rămâne la tine pentru
că nu te agăți de nimic. Desprinderea și golirea de sine sunt cele
mai mari comori. Viața vine la tine, când nu o dorești. Lucrurile
de care suntem agățați nu rămân la noi. Când te opui la ceea ce
este, pierzi și suferi. Capacitatea de a ne sacrifica pentru ceilalți
este Iubire de Dumnezeu. Puterea de a te reține și a te stăpâni,
de a te jertfi îți dă puterea de a Iubi. Dar oamenii nu rezistă la
plăceri. Atunci au puțină Iubire. Omul care nu poate să lase
plăcerile, oricând poate fi violent și te poți aștepta la orice
răutate de la el. De ce? Plăcerile îi iau din Iubire și nu mai poate
să iubească. Important este să nu pui viața pe primul plan, că
atunci Dumnezeu nu este pe niciun plan și fără El vei suferi și îți
faci viața un chin. Să te desprinzi ușor de orice și să nu pui la
inimă nimic. Numai când ești desprins ești cu adevărat fericit.
Fericit nu poate fi decât cel care nu depinde de nimic din lumea
aceasta, cel care poate renunța ușor la toate și este total detașat,
fără regrete. Cel care poate dărui ușor de la el, acela este sănătos
și va avea succes. Când te desprinzi, câștigi viață, sănătate și
viitor, și trăiești. Îți trebuie un sacrificiu de sine continuu, să
urmărești mereu să nu te umpli de eu. Dacă faci ceva pentru
interesul tău și te aperi, vei suferi. Să nu te intereseze mai mult
binele tău. Mereu să renunți la tine pentru ceilalți. Abandonul de
sine îți dă vitalitate și te vindecă. Când faci totul pentru ceilalți,
ție îți faci cel mai mare bine. Cum să ne vindecăm dacă nu le
facem tot binele din lume, celorlalți? De ce nu vrem să fim
sănătoși și fericiți? Numai când îi faci pe oameni fericiți, vei putea
să fii și tu fericit. Dacă trupul tău se bucură, ai început să pierzi
energie. Plăcerea simțurilor înseamnă pierdere de energie vitală,
că o iei din sufletul tău. E foarte important de înțeles asta.
Bucuria simțurilor îți consumă din energia subtilă și pierzi viață.
Iar dincolo nu vei mai avea energie să urci. Energia de urcare se
obține prin sacrificiu de sine și înfrânare. Detașarea te încarcă cel
mai repede cu viață ca o baterie. Cum este sufletul nostru aici,
așa este și dincolo. Dacă aici este chinuit de ego, așa va fi și
312
dincolo. Când trupul este micșorat, se întărește sufletul și ai
putere să te înalți. Am venit aici pentru dincolo. Trebuie să fii gol
de sine, de același fel că raiul, dacă vrei să ajungi acolo. În liniște
și acceptare vine Domnul la tine. Dăruind, ne înălțăm. Plăcerile
vieții consumă energia vitală. Egoismul este îndepărtarea de
Dumnezeu. Aceasta e cauza bolilor: bolile noastre, păcatele și
patimile noastre. Dacă ne scădem orgoliul, dispare boala. Nu mai
e nevoie să fi scăzut prin durere. Când luăm mai mult pentru noi,
ne îmbolnăvim. Noi uităm că suntem ființă divină și aici pe
pământ, și ne raportăm la trup, care este partea cea mai mică. Să
lași schimbarea să se facă prin tine, să te abandonezi în toate, să
urmărești mereu să renunți și să te lași bătut. Nu te opune vieții
așa cum este. Când toate vin de la El, nu e loc de bine şi rău.
Totul doar este. Ceea ce ne lipsește este să ne descoperim că
ființă supremă și să ne comportăm ca și ea. Noi suntem în sine
numai Iubire pură. Să nu te mai prinzi de lucruri. Tot ce punem
pe primul plan din lumea aceasta vom pierde. Dacă punem mai
presus de toate, Iubirea, sufletul, adică pe celălalt, atunci am
simți că suntem nemuritori, pe măsură ce importanța trupului și
materiei s-ar micșora. Sufletul nostru este celălalt. Ești interesat
să-i faci cel mai mare bine aproapelui tău, pentru că ție îți faci.
Cel care iubește lumea va fi respins de ea și va întâmpina greutăți
în viață. Lucrurile la care te închini din exterior, se îndepărtează
continuu de tine. Tot ce prețuiești din lume, distrugi. Cu cât te
atașezi mai mult de ea, cu atât mai repede o pierzi. Cât de tare
lupți sau te aperi, atât de tare vei suferi. Caută mereu pacea
inimii, ea este prezența Domnului. Cu cât te concentrezi mai mult
pe fericirile vieții, cu atât mai repede îți pierzi viața, pentru că ele
îți consumă repede energia vitală. Plăcerile, satisfacțiile,
bunăstarea, stabilitatea, siguranța vieții te omoară foarte
eficient. Timpul poate fi mărit numai prin desprindere, prin
retragerea atenției de pe lume, pentru că numai așa făcând gol în
tine, dai voie Puterii divine să vină să te ajute. Stai desprins și nu
mai pornește orologiul. El este mintea noastră - când oprești
jocul de umbre și lumini al minții, tu ieși din timp. Dăruiește mai
313
multă grijă, atenție, efort, și să te auto limitezi mereu, astfel te
golești de eu și câștigi viață. De ce nu vrei așa? Tu când iei viață,
o pierzi. Dar când te lași pe tine, atunci Miracolul coboară în viața
ta. Numai prezența Domnului vindecă. ,,Fiule, Eu voiesc să nu fii
scutit de ispite şi împotriviri, ci pacea să o dobândeşti când vei fi
învins şi înjosit prin tulburări şi încercat prin necazuri multe.”
Fără sacrificiu de sine nu poți să cunoști adevărul. Când suferi la
pierdere te vindeci. Deci avem nevoie de pierdere și de greutăți
mai mult decât de câștig, pentru că ne salvează viața. Suferința
este faza de vindecare a sufletului, te purifică și îi face bine
sufletului. Ea ne salvează viața. De aceea, înfrânarea îți dă viață și
te vindecă, iar plăcerile și satisfacțiile îți iau din viață. Când cauți
viață, pierzi viață pentru că plăcerile simțurilor îți iau din energia
vitală. Soluția? Dăruiești mai mult decât iei, și mergi spre puțin.
Când avem dorințe de mai mult egoul care nici nu există, are
dorințe. Atunci lăcomia de mai mult este iluzorie, nu îți trebuie
cu adevărat, pentru că se raportează la ceva care nici nu există.
Este total pe dos decât credem noi. Egoul tău este vinovat pentru
toate neplăcerile tale, nu oamenii. Dar durerea pe care o aduce
el este eliberatoare. Supărarea este pierdere de energie. Dacă
ceva neplăcut ți se întâmplă, este din tine și ai nevoie. Înseamnă
că nu ai dăruit suficient. Toate situațiile de viață vin de la divin ca
răspuns la ceea ce suntem noi în adânc, funcție de atitudinea
noastră față de Iubire și de cât orgoliu avem. Fericirea adevărată
este dezlipire de fericirea umană. Când mergi spre lume, pierzi
energie, o consumi. Noi îi acuzăm pe ceilalți degeaba, dar totul
vine din noi. Ei sunt doar oglinzi. Te cerți cu o oglindă? Răul pe
care îl gândești sau faci este un program de autodistrugere foarte
eficient. Răutatea ta, chemă răul din afară. Cu cât mergi spre mai
mult, cu atât vei fi scăzut mai puternic cu forța, și vei suferi.
Nimeni nu poate să oprească pedeapsa divină, decât tu. De
aceea oamenii nu sunt de vină pentru ceea ce ești tu în adânc.
Singura soluție este să nu gândești răul și să te oprești să-l faci.
Să nu poți să-l faci. Egoul este dorința de a ucide. Când mergi
spre mai mult vei vrea să-l omori pe cel care te oprește. Ceea ce
314
se vede peste tot în jurul nostru. Numai conflicte care se nasc din
lăcomia de viață și lipsă de iubire. Toată lumea vrea fericirile
simțurilor cu toate ca ele ne iau viața. Nu e absurd? Când te
superi sau lupți, ori te aperi vrei să ucizi. De aceea există
neplăcerile, bolile, molimele, cataclismele și războaiele - scad
eul, că altfel omul e în stare să distrugă totul. Cu cât ai egoul mai
mare, cu atât mai multă durere vei trăi, din orice. Dacă lovești, te
lovești, și daunele pe care ți le faci sunt mult mai mari, pentru că
le faci rău și la cei dragi. Bunăstarea peste nevoi, îți ia din viață și
se transformă în iad. De ce vrei mereu iadul? Cum îți ia din viață?
Păi apare frica de a pierde, și este o frică continuă. Când ai mai
mult decât ai nevoie știi că oricând poți pierde ceea ce ai. Și ți-ai
pierdut liniștea. Ceea ce îți aduce liniște este calea adevărată.
Ceea ce te tulbură, este un drum închis. Siguranța, satisfacțiile,
stabilitatea peste nevoie, sunt iadul. Luându-ți din energie, nu vei
putea să urci în lumea de dincolo niciun pic. Niciun pic. Dacă te
oprești din dăruit, te atașezi. În viața acesta am venit să dăm mai
mult decât luăm. Viața de aici este raiul, cu greutățile ei și
suferințele care ne scad, și ne aduc în liniște, în Iubire, tot la
Domnul. Este raiul, dacă tu doar Iubești. Noi nu suntem fericiți
decât când oferim atenție, grijă și ajutor oamenilor. Bolile sunt
mecanisme de despovărare pentru că ne-am atașat.
Desprinderea este bucurie maximă. Dacă te oprești din dăruit,
începi să mori. Îți dai seama? O neplăcere, o boală vine pentru că
nu ai energie divină, ai luat prea multă satisfacție și ai jertfit prea
puțin, pentru că bucuriile vieții îți consumă viața, îți iau din
sănătate, din viitor și din timp. Nu te proteja și caută greul, nu
ușorul. Greul te solicită să dăruiești și de aceea îți dă energie
subtilă, dar ușorul, comodul, plăcutul îți ia din viață. De ce vrei
mereu să pierzi viață? Când faci diferențe, nu ești în iubire.
Adevărata viață bună este peste tot. Neacceptarea este iadul.
Doar neacceptarea Iubirii este cea care ne desparte de Fericire.
Renunțarea este fericirea toată. Dacă restrângerea e desăvârșită,
fericirea e continuă. A nu interveni este a rămâne în divin.
Necazurile scot din tine Dragostea și îți salvează duhul. Noi
315
împărțim în bine și rău pentru că ne raportăm la trup. Dar dacă
ne-am raporta la ființa sublimă care suntem, nu ar exista decât
Iubirea, pentru că ea nu vede niciun rău. Ceea ce numim noi rău
este de fapt o curățare binevenită și necesară a sufletelor
noastre. Neplăcerile și bolile ne purifică inima cu forța. Noi
suntem ca un om care nu vrea să se spele și îi place să stea
murdar. Prin permisiuni curge energie sfântă în sufletul tău.
Permite vieții să fie și alege numai acele înțelesuri care o lasă să
existe și nu pune condiții. De aceea ești cel mai interesat să laşi
viața să curgă. Nu privi la diferențe, ci numai la ceea ce unește.
Bolile și neplăcerile vin pentru că prea mult blochezi existenţa, și
te aperi ori te protejezi, oprești curgerea și vrei ceva de la viață
cu dorințele tale. Vrei să fie cum vrei tu, și asta nu se poate, este
o forțare a divinului, și când faci asta, ți se va împotrivi totul. La
Dumnezeu nu ajunge decât cel care nu se protejează, și nu își
apără viața, care caută nesiguranța, greul, instabilitatea și ne
perfecţiunea, adică tot ce îl scoate din condiționările eului și îl
descătușează. Atașamentul duce la frică de a pierde și la violența
interioară care înseamnă dorință de a ucide și pretenții. Deci
bunăstarea și satisfacțiile, ne duc la atașament și apoi la
agresivitate peste măsură. De aceea ele ne fac cel mai mare rău
posibil. Și noi numai pe ele le vrem, de aceea vom suferi. Astfel
vine neacceptarea care este scăzută prin dureri. Așa noi ne
opunem voii divine, și ne chinuim. Dacă ești supărat, încă lupți cu
Dumnezeu. Acceptarea a ceea ce vine spre tine indiferent cum
este, este Iubire. Supărarea este necazul tău de mâine. De ce vrei
mereu să suferi? Ce înseamnă iertare? Să iei inversul a ceea ce-și
spune egoul, și să aduci argumente inversului până te
detensionezi și cedezi, și atunci nu ți se mai pare nimic un rău. Și
nu mai vezi vinovați. Când te abandonezi complet atunci ierți cu
adevărat. Iertarea nu este despre celălalt, ci despre tine. Acela
nu ți-a făcut nimic, ci egoul tău te-a rănit. Trebuie să te vindeci
întâi pe tine ca să poți să ierți. Doctore, vindecă-te întâi pe tine.
Trebuie să te vindeci întâi pe tine, pentru ca aproapele tău să se
vindece. Pentru că ce este în ei, este întâi în tine, la nivelul
316
emoțiilor. Când vindeci emoțiile tale și renunți la negativitate,
atunci se vindecă și ceilalți. Toți vorbesc despre tine, și toți sunt
pentru tine. Un om vine la tine ca să te ajute să te purifici.

JERTFĂ DE SINE ESTE IUBIREA!

Odată, un om mergea prin deșert. Era așa de obosit, și nu

mâncase nimic de câteva zile, apă nu mai avea, iar soarele îl
ardea cu razele sale de foc. Oriunde privea nu vedea decât
nisipul auriu și fierbinte. Acum îi era așa de greu să mai meargă.
În nisip nu se vedeau decât urmele pașilor săi. Într-un târziu l-au
lăsat puterile, și atunci s-a rugat: unde ești Tu Doamne, de ce nu
mă ajuți? La care Domnul îi răspunse: sunt aici. Unde aici că nu te
văd? Sunt aici, cu tine, te port de mult... în brațe. Atunci omul a
căzut în genunchi, și i-a mulțumit Domnului că este cu el. Așa s-a
liniștit - înseamnă că totul va fi bine. Dar oamenii nu văd că sunt
continuu ajutați de Sus. Fericit este cel care înțelege că toate în
viață depind de Dumnezeu, și fericirea, dar și sănătatea, și toată
viața sa, toate sunt în puterea Sa. Cel mai Fericit om este acela
care nu vede niciun rău în lume și niciun vinovat, ci numai pe
Domnul peste tot. Împărăţia cerului este a celor săraci cu duhul,
adică a celor fără orgoliu, mândrie, egoism și trufie, a celor goi de
sine însuși. Chiar dacă noi nu Îl observăm, El este tot timpul lângă
noi. Doar faptul că mereu gândim răul, de aceea nu suntem în
stare să vedem frumusețea peste tot. Pentru că nu ne deschidem
inima, nu Îl vom vedea pe Domnul. Numa Iubirea egală pentru
toate Îl face vizibil. Egoul ridică răul, ca o barieră, ca un nor
întunecat în calea vederii clare. Atunci suntem ca și orbi. Numai
Iubirea și abandonul desăvârșit de sine înlătură vălul acesta, al
orgoliului, ca o vrajă. Cea mai mare bucurie este să fii desprins,
să nu te afecteze nimic și să nu pui nimic la inimă. Orgoliul te
duce în înșelare tot timpul, și îți creează scopuri false.

În toate este vorba numai despre tine, și niciodată, dar niciodată

despre ceilalți. Și asta înseamnă să înveți Acceptarea, Ascultarea
317
și Supunerea, să nu mai pui bariere, să nu pui condiții oamenilor,
și să permiți vieții să fie așa cum vrea ea, și să te lași înfrânt,
pentru că ne iertarea este de fapt un orgoliu prea mare. Iertarea
este a permite vieții să existe, indiferent cum este. A nu o judeca.
A ierta înseamnă a nu judeca. Neacceptarea vine din faptul că ne
apărăm și punem interesul nostru, mai presus decât al celorlalţi.
Trebuie să luăm mereu inversul egoului, adică să renunțăm la noi
în toate situațiile. Ar trebui să trăim aici ca suflet divin, și atunci
am fi cu adevărat fericiți. Cineva vine la tine ca să te curețe de
egoism. Oamenii scad cu orice ocazie egoul nostru și ne salvează
viața. Sunt săpunul Domnului, ne spală sufletul foarte eficient. Fii
fericit că ai necazuri, și neîmpliniri, ori nereușite, pentru că altfel
ai fi fost foarte rău, și nu se mai înțelegea nimeni cu tine.
Interesul propriu să nu existe, pentru că îți ia din viață șo devii
agresiv. Nu ești interesat să cauți binele tău, ci numai al celorlalţi,
pentru că așa te încarci cu energie sfântă, din care se fac
evenimentele de mâine, potrivite. Și vrei să-ți fie bine mâine, nu
e așa? Domnul face totul pentru sufletul tău sfânt dar se opune
egoului pentru că el se împotrivește Domnului. Tot timpul
Dumnezeu lucrează asupra ta. Dar când alegi interesul propriu te
opui Lui și de aceea vei suferi. El apără interesul tuturor, chiar
dacă tu vei suferi. Egoul nu este în acord cu El niciodată, și i se
opune. De aceea există suferința, care este de fapt neacceptarea
vieții așa cum este. Reușești numai atunci când nu urmărești
binele tău, ci pe al celorlalţi. Binele lor trebuie să fie pe primul
plan. Atunci vei trăi, vei fi sănătos și vei avea viitor. Altfel te
chinui. Sănătos este numai cel care Iubește. Te îmbolnăvești când
nu mai ai Iubire. Dar suferința și durerea scot Iubirea din tine,
deci sunt bune. Te îmbolnăvești pentru că nu ai dăruit benevol,
fără motiv și degeaba. Trebuie să ajungi să nu mai vezi niciun rău
și niciun vinovat în lume. Acesta este ultimul nivel. Atunci vine
energia divină și Bucuria adevărată, când Iubești la infinit.
Dumnezeu coboară în sufletul nostru prin orice acțiune de
Dragoste sau Înfrânare. Nu e nevoie decât să Iubești. Și ce te
împiedică? Când lupți și te aperi, vei avea parte de neplăceri.
318
Dacă ești detașat, nimic rău nu se poate întâmpla, pentru că nu
ai un eu. Nu-i acorda atenție răului și va scade agresivitatea lui,
pentru că el se alimentează din frica și lupta ta. Dacă tu nu
condamni și nu învinovățești și nu te aperi, atunci nu există rău.
Calea în care găsești vinovați, nu este adevărată. Nu e de vină
celălalt, e devină frecvența cu care tu aduci argumente răului și îl
susții că există. Contrariile să le vezi egale. Mereu și mereu ia
inversul a ceea ce spune egoul. Acela este Adevărul. Egoul spune
numai minciuni și tu crezi într-un mincinos. Orice negativitate nu
este adevărată, pentru că peste tot nu există decât iubire. Răul
din lume vine din noi, din frecvența cu care condamnăm și
învinuim și argumentăm răul. Binele și Iubirea nu sunt deloc
argumentate și susținute. Atunci realitatea va lua întotdeauna
forma interiorului nostru. Când te superi pe cineva și îl
învinovățești, îl condamni de fapt pentru răutatea din tine.
Celălalt este doar o oglindă a ceea ce suntem noi. Nu e absurd?
Raportează-te la iubire și nu la interesele trupului și spiritului.
Acolo unde pui bariere și condiții trebuie să te deschizi și să iei
inversul lor. Apoi aduci argumente inversului până simți o
bucurie interioară, atunci te-ai detașat. Unde împarți în bine și
rău, pune numai iubire. Pe iubire, dăruire fără așteptări și
înfrânare vine energia divină. Dar dacă nu dăruiești nimic fără
condiții, nu primești viață. Deci viața și moartea este legată de
sacrificiul de sine pentru ceilalți. Când îți dai și viața pentru
celălalt, primești viață, dar când iei mai mult decât îți trebuie, o
pierzi. Când cedezi viața ta, primești viață. Nu te apăra. Aceasta
este legea. Așa te descătușezi și te des pătimești, că singur te-ai
legat. Ai pus lumea pe primul plan, și ea este numai planul doi.
Nu ar trebui să trăiești exclusiv în lumea aceasta. Nu te preocupa
tot timpul numai de ea. Preocupă-te mai mult de sufletul tău, că
la ce folos vei câștiga lumea, dacă îți pierzi sufletul? Sufletul
trebuie să fie mai presus de toate și asta înseamnă să nu cauți
niciodată ale tale, să accepți totul și să ierți totul fără reacție.
Când Iubești te unești cu sufletul suprem și atunci ești cel mai
puternic, când ești înfrânt cu inima. Dacă Accepți ce vine din față
319
fără să te opui, tu te unești cu sufletul sublim din tine. Nivelul de
desprindere dă puterea Iubirii, și așa știi cât vei putea urca și
unde te vei afla dincolo. Ești cu atât mai fericit cu cât ești mai
desprins, adică mai jos. Noi ne trăim ceea ce suntem. Trăim așa
cum vedem viața. Egoul condiționează, dar sufletul sublim doar
dă voie. Aceasta este Iubirea: să dai voie vieții să fie cum vrea ea.
Să nu vrei să fie cum vrei tu, să nu ai nicio pretenție de la nimeni.
Să nu ceri nimic, niciodată. Tu să vrei să pierzi întotdeauna și să
te lași pe tine, pentru că pierderea îți dă energia vieții, dar
câștigul mai mult decât ai nevoie te omoară foarte eficient. Să
vrei să fii ultimul, și cel mai jos. Egoul, partea cea mai mică din
noi, face scandalul cel mai mare. Numai când ne lăsăm pe noi, Îl
descoperim pe Dumnezeu, care este chiar acest Abandon de
sine. Nu te lua în seamă. Când te predai pe tine, ai intrat în divin,
pe loc. Dar dacă nu ne predăm și nu ne supunem oamenilor, nu
avem cum să-L cunoaștem pe Domnul. El este chiar această
renunțare la sine desăvârșită. Când accepți totul așa cum este
fără răzvrătire, atunci te unești cu sufletul divin și ești una cu El.
Nu împărți, înseamnă acceptă totul necondiționat așa cum vine
la tine. Să vezi răul ca un mare bine. Nu te revolta pentru nimic,
pentru că totul vine de la El, și nu poți să te cerți cu Dumnezeu.
Prin Acceptare tu te unești cu Domnul inimilor noastre. De ce nu
vrei asta? De fiecare dată când nu acceptăm ce ni se întâmplă, Îl
respingem pe El. Și fără El suferi. Unde este o negare a vieții așa
cum este, tu pune acceptare. Gândește-te unde ai condiționat
viața în trecut, când ai vrut să fie cum vrei tu, și ai luptat cu
oamenii, reiei totul și pui acceptare, cedare, renunțare la tine,
slujire, supunere în fața oamenilor. Și retrăiești totul cu Iubire. E
important să faci asta pentru că trecutul este prezentul și viitorul.
În orice conflict sau supărare sau nemulțumire tu pune acceptare
totală. Nu te opune vieții. Oriunde în trecutul tău este luptă și
apărare trebuie să reiei totul și să pui Dragoste. Stai liniștit și
cunoaște că bun este Dumnezeu. Pacea inimii tale este chiar El.
Când ești în liniște, ești în El. Și tot ce te duce la liniște, te duce la
Domnul: cedarea, dăruirea fără motiv și degeaba, renunțarea la
320
tine pentru ceilalți... că asta înseamnă să faci voia lui Dumnezeu,
când te lași pe tine în mâna oamenilor și tu nu mai contezi, nu
mai vrei nimic mai mult pentru tine, decât ai. Când renunți la
dorințele tale și la așteptările tale, tu Îl chemi la tine prin această
Acceptare a voii oamenilor, pentru că voia lor este voința
Domnului. Și de ce avem nevoie? De o Ascultare desăvârșită, ca
și când te-ai afla în fața unui duhovnic. Oamenii sunt cu toții
duhovnicii tăi, frați cu tine, pentru că în toți este același suflet.
Așa trebuie să te comporți cu ei. Suntem fii Lui, adică Iubim ca și
El, total, cum iubește soarele: fără să facă diferențe. Dați grijile
voastre Domnului. El știe ce avem nevoie. Dacă te lupți cu răul, îl
întărești în tine, că răul din față este răul din tine. Ca să poți să-l
oprești trebuie să oprești focul întâi în tine. Numai când faci totul
pentru ceilalți, Iubești cu adevărat pe Dumnezeu, pentru că aceia
sunt chiar El. Dacă nu-i constrângi și nu le pui condiții, Iubești.
Niciodată să nu-i pui pe ceilalți să facă ce vrei tu. Tu doar
dăruiește, și nu aștepta nimic de la nimeni. Mișcă-te acolo unde
te trimit ei, dar tu nu porunci niciodată. Nu ai nevoie să ai
pretenții. Când dai drumul vieții, te unești imediat cu ființa
nepământească care ești. Numai când ceilalți vor fi pe primul
plan, numai atunci Dumnezeu este pe primul plan. Abandonul de
sine este a Iubi. Dacă pui orice din lumea aceasta pe primul plan,
vei suferi: să nu-ți faci alți dumnezei în afară de Mine și să nu te
închini la idoli. Dacă în orice acțiune nu Iubești, nu Accepți și nu
renunți la tine în favoarea celuilalt, pierzi viață de fiecare dată.
Iubirea este cea mai puternică armă. Îl lasă pe Dumnezeu să-ți
rezolve singur problemele. Și vei știi sigur că vor fi bine rezolvate.
Adevărata religie este a Acceptării, a Ascultării și a Supunerii,
adică a Iubirii. Asta înseamnă să-L pui pe Dumnezeu, sufletul și
Iubirea mai presus de toate, adică să nu cauți niciodată ale tale.
Să lași, să renunți întotdeauna la interesul tău particular, și să te
uiți pe tine. Asta înseamnă dragostea: Abandonul de sine
desăvârșit. Și atunci vine Domnul la tine și vei putea împlini orice.
Acolo unde vezi un rău, nu este adevărat ce îți spui, inversul este
Adevărul. Nu există nimic rău în lume. Durerea, și necazul
321
purifică inima noastră foarte eficient. Acolo unde vezi un rău, să
pui Iubire și acordă circumstanțe atenuante: nu-i nimic, a greși
este omenește... Oamenii nu greșesc niciodată, ci ceva din mine
a creat acea situație. Vezi ce acuzații și verdicte, etichete sau
condamnări sunt în tine. Acelea au creat situația neplăcută.
Exteriorul vine din tine, iar Domnul îți pune o oglindă în față ca
să te vezi cum ești în realitate. Când pierzi ceva, pierzi de fapt
orgoliu și egoism, și este bine, fii fericit. Ai nevoie de pierdere ca
de aer. Numai egoul pierde, altfel nu există pierdere, ci numai
câștig. Sufletul tău câștigă din orice ți se întâmplă. Așa se purifică
inima. Toate lucrurile pe care le vezi rele, să le vezi ca un mare
bine. Atunci apare vindecarea. Boala vine din faptul că blochezi
Iubirea, curgerea. O condiționare este o blocare a vieții. Vrei să
ucizi viața. Nu pune condiții niciodată. Nu există rău, totul este
spre purificarea sufletului nostru. Când nu mai vezi niciun rău și
niciun vinovat, te-ai vindecat și nu mai vin necazurile și bolile.
Răul apare când căutăm interesul personal și raportăm totul la
el, la trupul nostru, la binele nostru, și așa luptăm și ne apărăm.
Iubești numai când nu ai ce să aperi. Când nu critici sau nu
învinuiești, ziua de mâine va fi Minunată. Cu cât aprecierea,
recunoştinţa sau binecuvântarea sunt mai dominante, cu atât
mai frumoasă și mai Miraculoasă va fi viața ta. Nu te gândi la
tine, la bani sau la succes, că le vei pierde, pentru că ele sunt
ego, și vor da naștere unui dușman, căruia o să-i spui rău. Când
nu cauți a avea, vei avea tot ce dorești. Tot ce întărește interesul
propriu duce la o pierdere masivă de energie subtilă și de viață.
Mai mult interesul tău personal este răul care îți va veni mâine
din față. Caută mai mult binele celorlalți și nu al tău, și nu va mai
exista rău pentru tine, pentru că neavând un eu, nu mai apare
adversarul și pierderea. De ce vrei să suferi mereu? Fără eu, nu
există decât iubirea, și nicio suferință. Trebuie să ai un ego ca să
suferi, altfel nu are cine să sufere. Înțelegi? Gândește-te mai bine
cum să-i faci pe oameni fericiți. Și gândește numai frumos despre
ceilalți. Fii atent la ce spui, că poți face rău. Ce spui creează
realitate. Nu ai nevoie să gândești rău despre nimeni, că apoi
322
primești din față ce ai gândit, și universul îți confirmă
previziunea. Nu mai gândi răul, și viața ta va fi Minunată. Atunci
Iubești cu adevărat: când pe tine te lași, numai Dumnezeu există.
Dacă tu nu ești jos de tot, cu El, nu poți să ceri nimic. Și când ești
umil, nu mai ai nevoie de nimic, și nu mai poți să ceri. Ceri doar
când ai orgoliu. Faptul că tu crezi că ai o lipsă arată cu nu ești în
divin, ci în ego. Când ești în ființa sublimă, nu ai nicio lipsă și nu
îți trebuie nimic mai mult decât ai. Renunță la tine în toate
situațiile de viață și mereu oferă victoria celuilalt. Când tu te
abandonezi și te predai total în mâinile Domnului, tu trăiești
atunci Iubirea Lui. Îți dai seama? Tu nu mai exişti atunci. Fii un
nimeni, și astfel numai Dumnezeu este, și Îl vei vedea peste tot.
Când tu nu te mai vezi niciunde, înaintează divinul, imediat.
Acesta este binele care va veni la tine mâine: lipsa eului, lipsa
luptei și a apărării. Pentru că făcându-le lor bine, ție îți faci cel
mai mare bine. Opusul egoului este Adevărul. Nu te apăra și vei
afla Adevărul. Lasă-te pe tine întotdeauna, uită de tine. Celălalt
este Dumnezeu, trăiește pentru ei, nu pentru tine. Și atunci vei
primi totul în dar, fără să te străduiești. Nu e bine așa? Pierderea
este un mare câștig, nereușita este un ajutor divin. În viață
trebuie să fii jos de tot dacă vrei să supraviețuiești. Chinul și iadul
sunt egoul. De ce le vrei înnebunit? Când cauți mai mult decât îți
trebuie, tu vrei să suferi mai tare și așa intri singur în iad. Această
nemulțumire continuă și supărare sau neîmpăcare că nu ai
suficient și îți mai trebuie este chiar Iadul. Dacă ești egoist și
trufaș știi singur unde vei ajunge dincolo. Acolo vei fi așa cum
ești aici. Lasă mereu de la tine, acesta este raiul. Ai nevoie de
Pierdere mai mult decât orice pe lume. Nu pune la inimă nimic.
Nu dori mai mult, că nu ai nevoie. Pe toate le lași aici, și nu-ți
trebuie dincolo nimic din lumea aceasta. De ce alergi după ceva
ce nu-ți folosește și nu înseamnă nimic în lumea lui Dumnezeu?
Fii absolut de îngăduitor și de înțelegător și atunci fiecare
moment al vieții va fi un motiv de urcare. Cum ești tu aici, așa vei
fi și dincolo. Dacă nu construiești raiul încă de aici, nu vei avea
parte de el dincolo. Dacă ai condiționări, nu curge fluxul divin
323
spre viața ta, și vei suferi. Condițiile pe care le pui tu oamenilor,
le ia viața, și lor și ție. Este un atac asupra vieții. Orice supărare,
nemulțumire sau mânie, furie, ură, critică, acuză, reproș,
învinuire și condamnare, judecată și reproș sunt programe de
autodistrugere foarte puternice. Cu ele vrem să ucidem viața și
pe Creator. Învinuirea, judecata, lupta și apărarea sunt arme de
distrugere a Iubirii. Când judeci sau ești supărat, nu poți Iubi.
Când te superi îl ataci pe Dumnezeu. Numai când tu te lași pe
tine, El poate să vină în inima ta. Orgoliul personal îl oprește.
Abandonează-te lui Dumnezeu, și el nu va știi ce să facă ca să te
simți tu mai bine și să te bucuri de viață. Trebuie să nu-ți permiți
să gândești rău despre nimeni. Pentru că ce dai, ție îți dai, ce faci,
ție îți faci.

SECRETUL MULȚUMIRII

Într-o zi, un om simplu a fost întrebat de altcineva: cum faci tu de

ești tot timpul așa de mulțumit? Tu nu știi să te superi... E simplu,
a răspuns omul cel simplu: În fiecare dimineață mă duc afară și
privesc prima dată cerul. Așa îmi aduc aminte de Dumnezeu, și
de bunătatea și grija Lui continuă față de noi. Apoi privesc
pământul, și îmi amintesc de moarte, și de Judecată de Apoi. În
cele din urmă privesc în jurul meu și văd cum lumea toată se
trezește voioasă la viață, în fiecare dimineață. Nu e minunat? Ce
putere se naște în toate, de fiecare dată. Așa îmi amintesc de
oamenii pe care îi îndrăgesc, de cei în neputință, și de aceia care
au o viață mai grea decât mine, pe care vreau să-i ajut. Așa mă
bucur de toate cele care vor râde mâine în soare. Numai Bucuria
dăruirii îți umple inima de fericire! De ea să te ții strâns! Iubirea
este peste tot, trebuie doar să nu cauți să dai semnificații
negative lucrurilor. Că asta face egoul. El critică, acuză,
învinovățește, pentru că raportează totul la interesul personal,
dar tu ești ceilalți, același suflet divin în toți. Dacă înțelegi astfel
lucrurile nu mai ai pe cine să te superi. Și apoi egoul este un fals.
El nu are existență reală. Numai sufletul divin este real. Când
324
trăim ca ego pe pământ nu suntem în adevărata realitate, care
este numai Dragoste. Egoul raportează totul la interesul propriu,
dar tu ca eu, de fapt nu exiști, pentru că nimic nu este al tău. Tot
ce vezi este divinul. Nici corpul nu este al tău, nici sufletul, tu ca
ego nu exiști. Ceea ce există este numai ființa divină, peste tot.
Iubirea ne înconjoară.

Lipsa Iubirii din suflet, azi, creează o zi neplăcută mâine. Dacă azi
nu ai un eu, care luptă încrâncenat pentru sine, mâine va fi sigur
bine. Când judeci sau ești supărat Îl ataci pe Domnul și așa te
ataci singur și îți strici viitorul. Atâta timp cât tu vei fi numai
Iubire, și lumea ta va fi numai Iubire. Nu te apăra niciodată și
cedează întotdeauna mai mult binele tău celorlalți, și nu vei avea
ce să aperi. Egoul este acest mai mult decât îți trebuie. Dar el
aduce sigur suferința. Stai ferm în Iubire și vei fi de neclintit,
orice ar fi, pentru că Iubirea nu are dușman. E o forță imensă. Nu
i te poți opune. De aceea orice neplăcere se rezolvă numai cu
Dragoste. Ființa divină care ești, nu are nevoie să câștige. Bolile
vin din prea mult ego, te-ai umplut de eu, ai luat numai pentru
tine și nu ai dăruit. Și acum nu mai ai forță vitală, pentru că
bunăstarea ți-a mâncat-o. Atingi divinul atunci când nu faci nimic
pentru tine și nu te aperi. Dar dacă te aperi, urăști. E periculos să
faci totul pentru tine, pierzi multă energie subtilă care susține
viața și singur chemi nenorocirile ca să te micșoreze. Când nu
mai ai viață, devii rău. După plăcere vine durere. Când judeci, sau
te superi, lovitura îți vine înapoi amplificată. Dar când acuzi,
reproșezi, sau te aperi intri în iad pe loc. Îți pierzi cumpătul.
Pierderea liniștii este iadul. Pacea sufletului este raiul. Poți știi
singur unde o să ajungi dincolo, după cum te comporți aici.
Supărarea, judecata, apărarea sunt autodistrugere, pentru că
ceilalți sunt oglinzi, și îți vine înapoi ceea ce ești. Și nu poți să
oprești bumerangul până nu îl oprești întâi în tine. Iubirea este
garanția unui viitor frumos. Poți știi de acum cum va fi mâine,
după cum ești azi. Tot timpul ne vine din față numai ceea ce
suntem noi. Dacă noi ne schimbăm în interior modul prin care
325
privim viața, se schimbă și viitorul nostru. Reduci agresivitatea
interioară, se reduce și agresivitatea exterioară. Felul în care te
comporți la pierdere determină viața și moartea. Nu reacționa,
nu lupta, și nu te apăra. Dorința de mai mult este un program de
autodistrugere foarte puternic. Dacă vrei ceva mai mult decât îți
trebuie, vrei să te omorî pe tine și pe cei dragi. Acest mai mult te
va face violent și rău. Tot răul din lume vine din acest mai mult, și
din atașament. De ce nu Iubește omul? Pentru că pune lumea
mai presus decât divinul care înseamnă dăruire de sine gratuită,
dezinteres pentru tine. Sentimentele și emoțiile care pătrund în
adânc sunt cele care fac viitorul, după care mintea le va susține
cu argumente, deci nu țineți nimic la inimă. Cu ele te identifici ca
fiind eul tău. Egoismul este super de motivat, dar Dragostea fără
motiv și pe gratis nu este susținută deloc. Bunătatea înseamnă să
ai grijă de ceilalți. Nouă asta ne lipsește: continuitatea Iubirii, și
argumentarea ei continuă. Nu poți să te superi pe nimeni, pentru
că oamenii sunt mișcați de El. Celălalt nu face nimic de capul lui.
Trebuie dăruirea și abandonul de sine să fie dominante pentru a
pătrunde în adânc și să se transforme în obișnuință, ca să poți să
schimbi realitatea ta. Lumea ia întotdeauna forma interiorului
nostru. Acele obiceiuri repetate devin comportament și fac
viitorul. Și apoi trebuie să argumentezi tot timpul inversul
egoului, ca să întărești Dragostea. Când lupți și judeci te opui
Iubirii și Îl critici pe Dumnezeu. Poți? ,,Fiule, Prafule, se cade a
învăţa multe pe care încă nu le ştii bine. Doamne care sunt?
Acestea: să supui dorinţa inimii tale întreagă la voia Mea şi să nu-
ţi mai faci voia ta NICIODATĂ. Ca să nu fii iubitor de tine însuţi, ci
zelos împlinitor al voii Mele: nu-ți face voia ta. Dacă în fundul
inimii tale se ascunde vreo căutare a folosului tău propriu, iată,
acesta te va împiedica în tot ce faci şi te va apăsa cu putere, până
te vei lăsa pe tine, Mie. Ridică-te cu putere împotriva poftelor
trupului şi te împotriveşte lor cu bărbăţie, ne luând în seama
dorinţa lui, ci silindu-te mai vârtos a-l supune duhului. Şi-l sileşte
la supunere până când gata fiind spre toate, va învaţă a se
mulţumi cu puţin şi a iubi simplitatea şi a nu cârti la nimica.
326
Obişnuieşte-l cu puţin. Înţelege, că voia ta este suferinţă. Numai
când faci voia Mea, fără să cârteşti, atunci vine bucuria la tine şi
împlinirea. Supune-te oamenilor şi te vei supune Mie, pentru ca
ei sunt Eu.” Ce pui tu pe primul plan, acela îți face viitorul. Dacă
te superi și judeci alegi iadul. Gândurile și afirmațiile acuzatoare
atrag criminalul. Când cineva gândește răul, atrage răul. Deci răul
din afară vine din noi. Dacă îl oprești întâi în tine, nu mai vine
nimic din afară. Dacă în tine este apreciere, mulțumire și
recunoştinţă față de tot ce te înconjoară, așa vine din față. Dacă
în tine este numai Dragoste față de tot ce există, așa îți va fi și
viața. Plină de dragoste. În momentul când paharul este gol,
adică tu nu mai ai niciun comentariu față de nimeni, atunci
numai divinul este în tine, iar când El este cu tine, El fiind numai
Iubire, înseamnă că din față va veni numai Iubire. În natura Lui
este să ocupe golurile, și cât timp El este cu tine, va dori tot ce
este mai bine pentru tine. Ai toată garanția că tot ce va veni din
față va fi Minunat. Cel mai protejat ești când tu ești gol de tine
însuți, fără pretenții şi condiționări. Când ai acceptare totală ești
cel mai ocrotit. Acceptarea este prezența lui Dumnezeu. Uită-te
la fiecare situație de viață și vezi dacă acolo ai pus acceptare,
cedare, renunțare la tine, dăruire de sine gratuită. Atunci cu tine
este Dumnezeu, și știi sigur că totul va fi bine. Acceptarea Îl
aduce pe Domnul imediat în sufletul tău. Te duci în jos, te golești
de eu și renunți la tine, și în spațiul gol vine imediat divinul. El
doar așteaptă să-i faci loc. Și abia așteaptă să vină și să te ajute.
El nu știe decât să Iubească. Nu cere nimic. Când nu mai zici
nimic despre nimeni, și nu mai ai comentarii interioare ești gol
de tine, și atunci vine Domnul. Este fantastic, este foarte simplu.
De fapt ce este simplu este și Adevărat. Când cauți viața pierzi
viața. Plăcerile simțurilor îți mănâncă din viață. Noi concepem
viața ca o continuă adăugare de fericiri la simțurile noastre, la
trupul sau spiritul nostru. Dar când noi îi dăm trupului plăceri,
bucuria aceea, nu vine de la prăjitură, ci este luată tot din noi,
din sufletul nostru. Deci projitura este ocazia care ia viață din noi.
Bucuria vine din noi. Nimic din lume nu are viață de la sine. Deci
327
bucuria în lume este luată tot de la izvorul bucuriei și al vieții
care este Dumnezeu. Lumea nu ne dă nimic. Toată fericirea este
luată din noi. Lumea este doar ocazia care extrage din noi
această energie. Dar această energie ne ține în viață, și noi când
mergem spre belșug și bunăstare, pierdem viață. Putem ține
trupul în viață prin diferite metode, dar sufletul este mort.
Sufletul care își pierde Dragostea și compasiunea, este mort, și
nu va putea să urce mai sus în lumea de dincolo, și rămâne în
iadul de jos. Cu cât restrângi mai mult corpul și plăcerile, cu atât
te încarci cu mai multă viață. Smerenia te încarcă cu viață, dar
condamnarea îți ia din viață. Când Dumnezeu este prezent, și tu
ești gol de tine, nu se poate să mai fii aspru. Prezența Lui este
delicată, fină, este o bunătate îngăduitoare la infinit. Totul
depinde cum privim noi viața. Ea este cum suntem noi. Cum ți-o
imaginezi. Când nu mai vezi niciun vinovat în afară, nu te mai
poate ataca nimeni. Și viața devine frumoasă. Singura schimbare
care trebuie să o faci este în tine, în interiorul tău și atunci se
schimbă exteriorul. Când renunți la tine, la satisfacțiile tale ți se
ridică caznele. Ca să se ridice greutățile din viața ta, tu trebuie să
te lași pe tine. Să nu te intereseze interesul personal. Să nu mai ai
comentarii față de nimeni și nimic, și atunci îți vine din față ceea
ce ești tu. Din golul de tine vine frumusețe, Iubire, pentru că este
prezența divină. Când eul se retrage, înaintează Dumnezeu.
Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să-I dai Lui puterea și
să renunți, să-L lași să vină la tine, să te golești de eu, de interese
personale, adică să te opui interesului propriu întotdeauna. Să
faci totul pentru ceilalți și pe tine să te uiți. Să te supui celorlalţi,
pentru că în spatele lor este divinul. Omul din fața ta este Iisus.
Nu te poți certa cu Iisus. :) Noi argumentăm foarte bine și
minuțios lucrurile neplăcute, răul, adică trăim în logica lui,
luptăm, ne apărăm. Dar nu argumentăm deloc Iubirea. Realitatea
ia forma gândurilor noastre. Dacă eu gândesc numai rău, cu
dușmani și vinovați, atunci stric exteriorul și îl oblig să ia forma
gândurilor mele. Ca să fie frumoasă realitatea, tu trebuie să
gândeşti numai frumos. Ca astfel o alimentezi cu energie vitală.
328
Noi îi permitem sau nu acestei energii să coboare în viața
noastră. Neavând gânduri de Iubire despre lume, ea se strică, nu
o mai alimentezi cu energie vitală și decade. Această energie
coboară în viață numai prin gândurile tale frumoase. E foarte
important de înțeles asta. Dacă ai gânduri rele și negative, strici
ziua de mâine. Ea ia forma gândurilor noastre. Spune-mi ce
gândești și îți spun cum va fi ziua ta de mâine. Noi stricăm
exteriorul, ne alimentându-l cu energie vitală pentru că avem
gânduri negative și egoiste. Dacă vrei ca ziua de mâine să fie
frumoasă, vezi ce îți zici azi despre oameni și viață. Mereu fă
exerciții de apreciere și acordă circumstanţe atenuante acolo
unde înainte vedeai un minus. Și aduci argumente pozitive până
nu mai vezi niciun rău în nimic. Șa se rezolvă orice problemă a
noastră. Neplăcerile vin din gândurile noastre negative și
răuvoitoare care scad energetica realității exterioare. Când aduci
argumente de Iubire acolo unde ai pus negativitate, atunci te
vindeci și tu și viața ta. Trebuie să nu mai vezi niciun rău și niciun
vinovat în lume șia atunci te vindeci tu și viața ta. Noi ne
îmbolnăvim de negativitate, de răutate. Negativitatea scade
energia vitală a corpului nostru și a realității din față. Când cineva
îți face un rău, nu omul acela este de vină, ci totul pornește din
noi pentru că am avut arme. Noi ne batem singuri. Când tu vei
vedea numai Iubire peste tot, oamenii îi vei schimba. Dacă în tine
este numai Iubire, nimeni nu va fi bolnav lângă tine. Cum sunt ei,
depinde de tine. Dacă te atacă, înseamnă că în tine sunt arme.
Situațiile de viață sunt negative pentru că așa le proiectăm noi.
Ele în sine nu sunt așa. Sunt doar mecanisme divine de scădere a
orgoliului nostru. Nu le alimentăm cu dragoste și de aceea totul
se strică, se dezechilibrează. Orgoliul și negativitatea noastră
îmbolnăveşte totul: și pe noi și realitatea exterioară, pentru că le
atacă. Orgoliul și răutatea noastră sunt dorință de a ucide. Dacă
pornești cu frică și preconcepte negative și mereu le alimentezi,
le argumentezi și le întărești în mod repetat, atunci exteriorul
tinde să-ți confirme previziunea. Critica, acuzația, învinuirea,
supărarea sunt programe de distrugere: încerci să-i omori pe
329
ceilalți, dar și pe tine. Prima dată îi ataci pe subtil pe copii tăi și
pe părinți. Răutatea noastră încearcă să distrugă viața. Răutatea
este dorința de a ucide. Este foarte periculos. Orgoliul și interesul
personal sunt răutate. Noi trebuie mereu să fim atenți la noi, nu
la ceilalți și să oprim imediat comentariul acuzator. Toate vin din
noi. Cum să mă supăr eu pe celălalt pentru ce este în mine? Că
eu îi determin reacția. De aceea se spune să nu ucizi, adică să nu
îl determini pe aproapele tău care este o oglindă să facă ceva
care nu îi este propriu. Vorbești de rău pe acela, vorbește despre
tine. Tot ce spui despre alții, vorbești despre tine. Dacă oprești
întâi în tine atacul, se oprește și din afară. - Știința privește
punctual, dar Adevărul este la ansamblurile cuprinzătoare.
Știința absolutizează o parte și așa generează la situații
contradictorii la infinit. Ea nu urmărește rezolvarea lucrurilor, ci
nerezolvarea lor. Știința privește numai în jos, la părți, și de aceea
se încurcă și mai tare. Dacă tu mereu argumentezi răul, va veni
rău din față. Gândește-te că tot ce te înconjoară sunt oglinzi. Îți
vine din față ceea ce ești tu. Dacă gândești numai frumos despre
tine și ceilalți, așa va veni din față, cum suntem noi. Dar trebuie
să gândești continuu frumos, ca să intre în adânc și să se
transforme în realitate. Deci atenție ce gândeşti în mod repetat
că se transforma în ziua ta de mâine. Este foarte simplu.
Gândirea lui Iisus aceasta era. Primești ceea ce ești. Cine va căuta
viața o va pierde, dar cine o va lăsa pentru Mine o va câștiga. Sau
am venit să aduc sabia, să despart bărbatul de femeie și părinții
de copii. Cum să desparți? Păi da, că atașamentul te face să vrei
să distrugi. Tot ce iubești tu mai mult din lumea aceasta, distrugi.
Starea normală este detașarea. Dacă te atașezi începi să distrugi.
Și ori pleacă de la tine, ori se strică. Suntem foarte periculoși. De
ce? Pentru că nu ne este permis să punem nimic din lumea
aceasta pe primul plan decât divinul. Orice lucru din lume pe
care îl consideri prețios, începi să-l pierzi. Se îndepărtează de
tine. Uită-te la tine și vezi care sunt lucrurile de care ești atașat.
După care ia inversul a ceea ce apreciezi tu, și adu argumente
inversului până obții o stare de relaxare, o bucurie interioară, și
330
te liniștești. Atunci nodul energetic care înseamnă atașamentul
se desface, și nu va mai face consecințe în realitate. Plăcerile
lumii sunt foarte bine argumentate, dar lipsa lor o vedem că o
suferință. Trebuie să numim invers lucrurile. Ceea ce este plăcut
ne face cel mai mare rău posibil. Dar limitarea lor ne salvează
viața. Și când vom lucra numai în sistemul invers decât își zice
egoul, atunci suntem liberi de eu și ne vindecăm și noi, dar și
lumea noastră, și cei din jur. E mare putere în asta. E magie.
Boala ne arată că noi punem satisfacțiile simțurilor pe primul
plan. Toate vin din noi, și se rezolvă luând inversul a ceea ce-și
spune egoul, pentru că tot ce spune el nu este adevărat. El nu
are o realitate de la sine. Este doar un concept, un gând. Este
iluzoriu, și nu poți lua în seamă ce îți spune ceva care este doar o
imaginație. Tot ce îți spune el este o minciună. Când zici că
celălalt este vinovat, nu este adevărat. Orice afirmație negativă
îndreptată împotriva oamenilor nu este adevărată pentru că
peste tot nu este decât Iubire și noi suntem numai Iubire. Ființa
divină este singură realitate din noi, iar egoul este o minciună, un
nimic. Și tot ce zice el este fals. Când judeci sau condamni, nu
este adevărat ce îți spui. Pentru că nu există decât Iubire. Tu ca
ființă divină nu știi decât să Iubești. Iubirea te înconjoară. Tu ca
ființă divină nu poți să ataci. În momentul când ataci nu mai ești
în divin și lucrurile se vor înrăutăți. Tu le adaugi răutatea ta. Ai
ieșit din El, ești în greșeală. Ești în minciună și nu este adevărat
ce îți spui.

TE-AI GÂNDIT LA MINE?

Un ascet victorios se ruga într-o zi la zeul său preferat, la Shiva,

zicându-i: fac orice din dragoste pentru tine. Pot să-ţi dovedesc.
La care uimitor, Shiva îi răspunde: bine, atunci ia un vas plin ochi
cu ulei şi du-l pe cap până în piaţa oraşului şi înapoi fără să-l
verşi. Poţi? Ascetul, bucuros că are ocazia să-şi dovedească
dragostea faţă de zeul lui mult iubit, aşa a şi făcut. A dus vasul cu
ulei pe cap până în piaţa oraşului şi înapoi. Când a ajuns,
331
mulţumit de unde a plecat, a aşezat vasul la picioarele zeului
mult iubit. Nu a vărsat niciun strop. Acum aştepta un răspuns din
partea zeului, o apreciere, ceva. Dar acesta nu i-a spus nimic.
După o zi de tăcere, zeul i-a zis ascetului: să știi că nu-mi
foloseşte la nimic uleiul tău. Ce să fac eu cu el? De câte ori te-ai
gândit la mine când duceai vasul cu ulei, ia spune-mi? Nu m-am
gândit deloc la tine, zise ascetul cu mare regret. Atunci vezi? Mai
bine pierdeai uleiul, dar să te fi gândit la mine, era cel mai
important şi mai folositor dar pentru mine. Măcar puțin. Dar nu
ai putut. Mai bine să-L iubeşti pe Dumnezeul tău măcar un pic,
dar din toată inima. Asta vroia.

Fiinţa divină este singura care are realitate adevărată, are viață
de la sine, are Iubire. De aceea nu te poți raporta la ceva ce nu
are realitate. Te raportezi la un mincinos? Atunci tot ce spune el
este fals. Noi credem că suntem diferiți, când de fapt suntem
aceeași ființă comună. Când Domnul a spus să nu mușcați din
bine și rău, înseamnă să nu vă vedeți diferiți, că sunteți aceeași
ființă comună în toți. Ființa divină nu vede niciun rău în lume, ci
doar mecanisme divine de scădere a orgoliului nostru. Când
dorim ceva mai mult pentru noi înşine, am ieșit din necesitate,
din divin, și atunci vom fi micșorați cu forța, și apare
desprinderea. Asta este toată suferința din lume. Ne surprinde.
Oamenii sunt mișcați de El. Nimic nu face cineva fără acordul Lui.
Ei sunt sanitarii Domnului. Ei știu foarte bine să ne deranjeze că
să ne scadă egoul. Dacă te scade, de fapt îți dă viață. Răul este
cel mai mare bine, este un bine mai mare decât binele. Pentru că
te scade și te umple cu energie divină, vitală, și-ți dă viață și
viitor. Te ajută, îți curăță sufletul. Răul este un bine, boala este un
bine, este faza de vindecare a sufletului. Și un avertisment.
Necazul la fel, deci unde este răul că nu e niciunde? Doar divinul
te scade prin diferite mijloace. Și scăderea este bună, îți dă viață,
mai trăiești. Dacă nu dăruiești numai Iubire aici, riști enorm,
pentru că nu ai forță să urci dincolo. Urci cu iubirea de aici, pe
care ai dăruit-o. Nu ai dăruit, nu poți să urci. Ai vrea să urci dar
332
nu poți că nu ai cu ce. Nu ai Iubire, că de aia ai venit pe pământ,
ca să te încarci cu Iubire. Când iei numai pentru tine o pierzi.
Lumea există ca să-i dai Iubirea ta. Ea nu te poate face fericit. La
tine este toată fericirea lumii. Noi trăim cu foarte puțin, noi
credem că trăim cu mâncare, dar nu este așa, trăim cu Iubirea de
la Dumnezeu. Când nu mai dăruiești Iubire grijă, atenție, ești în
pericol. Dacă avem scopuri individuale începem să pierdem viață
că ne umplem de egoism. Dacă ne supărăm, criticăm, judecăm
mai pierdem viață și pe acolo. Orice negativitate este o pierdere
de viață și un atac asupra oamenilor, vrei să-i ucizi. Nu e normal,
și te devitalizezi. Noi nu avem nevoie decât să iubim. Ai gândit
ceva rău, va trebui să fii lovit înapoi de propriul tău gând
materializat într-o răutate pe care ți-o vor face oamenii. Ai cerut
lui Dumnezeu să-ți dea greutăți cât mai mari care să scoată
Dragostea din tine, din prea plinul de Iubire pe care îl ai. Că vii cu
foarte multă dragoste și vrei să dăruiești. Dăruind te încarci cu
energie. Ai venit aici pentru a acumula Iubire ca să poți dincolo
să urci mai aproape de divin. Vii să-ți dai viața celorlalți. Nu te
poți apropria de El decât dacă ai Dragoste. Ca să ajungi la răi care
este o zonă fără condiționări, trebuie ca în timpul vieții să nu pui
condiții. Dacă pui condiții nu Iubești și nu poți să urci. Nu ai forța
Iubirii. Trebuie să nu vezi niciun rău și niciun vinovat. Trebuie să
stingi toată negativitatea din viața ta dacă vrei să te
însănătoșești. Vindecarea înseamnă fără judecată, fără interes
personal și fără învinovățirea oamenilor. Supărarea ta pe cineva
se va transforma curând într-un atac din față. Dar înti el pornește
din tine. Uită-te la latura pozitivă a oamenilor și crește-o. Trebuie
să nu vezi nicio vină la nimeni. Atunci te vindeci de negativitate și
orgoliu. Asta este boală noastră: vedem răul acolo unde el nu
este. Inventăm răutăți pentru oameni. Închipuiri. Dacă nu ești tu
rău, celălalt nu poate fi rău cu tine, că nu ai un eu. Egoul
înseamnă răutate. Omul atacă ca să fie atacat înapoi și şăzut. El
atacă ca să fie salvat apoi, scăzut și încărcat cu energie vitală. El
atacă ca un strigăt de ajutor pentru că pierde viață. Plăcerile
înseamnă răutate. Interesul personal înseamnă ură pe aproapele
333
său. Dar oricare om din fața ta este Iisus. Fiecare din ei dacă își
dau masca jos o să-L vezi pe Dumnezeu în locul lor. Și atunci ce o
să zici? Atunci cum îndrăznești să te iei de Domnul? Că nu poți.
Omul din fața ta este Iisus oricine ar fi el. Nu poți să-i spui nimic
rău. Nu poți decât să-l iubești. Lumea aceasta este doar de Iubit.
Nu poți să-i faci nimic. Nu poți să fii nemulțumit de nimic. Lumea
e divină. Ne lipsește dimensiunea magică. Noi nu credem că
trăim într-o lumea a lui Dumnezeu, nu a noastră, care este
Miraculoasă, și în care El este activ clipă de clipă. Nu credem. Noi
aici suntem doar oaspeți. Credem că suntem de capul nostru,
singuri și că nu ne vede nimeni. Că dacă am știi că este o lumea
dumnezeiască, atunci nu am face decât să Îi mulțumim. Pe
pământ este raiul, dar oamenii sunt nemulțumiți și în rai. Nu
vedem că suntem în rai. Nu știm. Divinul suntem noi. Viața
noastră are loc în divin continuu. Toată existența noastră este
plină de divinitate. Dar nu știm. Și ne facem gânduri de toate
felurile. Când uiți de tine și renunți la interesul tău, atunci răsare
Iubirea. Iubirea ne înconjoară, dar nu știm. Așează-te și uită. Poți
să uiți? Cum te liniștești? Lepădându-te de tine în mod
desăvârșit. Când aproapele tău este pe primul loc, atunci Domnul
este pe primul loc. Când faci totul pentru celălalt, faci totul
pentru tine. Dar când cauți mai mult binele tău te diabolizezi. Ca
să ți se împlinească dorințele trebuie să fii gol de tine însuți, dar
atunci nu vei mai vrea nimic. Cu cât ești mai gol de tine, cu atât ai
mai multă energie Miraculoasă din care poți să împlinești orice.
Astfel primești tot ce ai nevoie fără să te zbați. Te desprinzi și te
limitezi, și se vindecă sufletul și trupul. Acceptarea voii lui
Dumnezeu, indiferent care este, și fără să te răzvrătești, simpla
Acceptare îți aduce îndeplinirea tuturor dorințelor. De ce nu ai
vrea asta? Trebuie să devii o cârpă, și să facă ceilalți ce vor cu
tine, un preș și să calce pe tine, numai atunci Iubești cu adevărat,
pentru că Domnul se face preș înaintea noastră și noi călcăm pe
El. Noi nu putem să facem ce face El? Înseamnă că nu avem
suficientă Iubire. Tot timpul Îl avem pe Iisus în fața noastră.
Întreabă-te mereu: El ar face ce faci tu acum? Și vezi ce răspuns
334
îți vine. Principalul este că atunci când ești fără tine, Domnul va
face totul în locul tău, și așa ești sigur că va fi bine. Ce griji să mai
ai? Totul în viața noastră este hotărât de El. Când accepţi voia Lui
total și fără rezistență sau luptă, și pe tine te lași și nu te mai iei
în seamă, numai atunci El vine la tine, și prezența Lui îți vindecă
viața. Boala vine pentru că te-ai împotrivit Iubirii. Oamenii sunt
divinul cu mască. Nu I te poți împotrivi. Exteriorul nu se poate
schimba decât dacă schimbi sentimentele interioare
transformate în obișnuințe. Când cineva îți face o răutate, el îți
arată ce este în tine. Când egoul este prea mare, sufletul distruge
trupul pentru salvarea lui. Îți dai seama? Așa prăpădiți cum
arătăm, în noi este cea mai mare putere a universului care poate
să-i spună muntelui să se miște, și el se va mișca. Necazurile și
bolile se vindecă prin renunțare la sine pe toate direcțiile de
atașament. Sufletul nostru este una cu divinul. Iubirea este cea
mai mare Bucurie. Boala oprește omul să-și mai chinuiască
sufletul. Ea este judecată la care suntem supuși. Boala este
răutatea și interesul nostru personal. Când ne opunem Iubirii în
care funcționează trupul nostru, ne îmbolnăvim. Gândirea
noastră trebuie să exprime numai Iubire așa cum și celulele și
organele noastre, gândesc. Atunci vom fi sănătoși. Ce este
diavolul și iadul? Judecata, supărarea, apărarea, atașamentul față
de valorile umane și fericirile simțurilor omoară sufletul foarte
eficient pentru că îi iau din viață. Când pui interesul personal mai
presus decât interesul celorlalți, te faci diavol pe loc și pășești în
iad. În rai sunt numai cei care nu caută niciodată ale sale, sunt
total dezinteresați de binele lor și sunt înfrânți cu inima. :) A-L
Iubi pe Dumnezeu mai mult decât orice pe lume, înseamnă ai
iubi pe oameni mai presus decât pe tine. Când nu iubești
oamenii, te opui lui Dumnezeu, și de aceea suferi. Înțelegi?
Judecata îți ia din energia sublimă și așa pierzi viitor. Gândește-te
întotdeauna când reacționezi și te aperi, că pierzi viață, real, se
scurge energia sfântă din tine. Orice agresiune împotriva
oamenilor, adică a lui Dumnezeu înseamnă pierdere de energie
vitală, sănătate, viitor și timp. De ce faci asta? Dacă ataci
335
oamenii, ești supărat pe ei, sau nemulțumit, Îl ataci direct pe
Creator, dar te păgubești și pe tine, este dorință de a ucide. De
aceea pe oameni trebuie să-i pui mai presus decât pe tine:
iubește-l pe aproapele tău mai mult decât pe tine însuți și vei
cunoaște Adevărul. Când Iubești oamenii mai mult decât pe tine,
pe Domnul Îl pui mai presus decât toate. Ei sunt mai importanți
și decât viața ta. Numai când ai puterea să renunți la viața ta
pentru ei, numai atunci îl iubești pe Dumnezeu cu adevărat. Când
tu te predai pe tine oamenilor, atunci vine Tatăl ceresc în inima
ta. El nu dorește decât să-L lași să te ajute. Noi nu știm că suntem
putere divină, pentru că ne atașăm de lume, și uităm. Noi în sine
nu știm decât să iubim și suntem dezinteresați de materie și a
avea cât mai mult. Este o glumă: Sensei, care este secretul
înțelepciunii? - Să nu contrazici pe nimeni. - Sensei, eu nu cred că
ăsta este secretul. - Ai dreptate. :) De ce suntem răi? Pentru că
ne agățăm de exterior, și așa pierdem Iubirea. Asta este căderea
din rai. Se întâmplă mereu. Când pui atracțiile lumii mai presus
decât toate, iubești lumea, dar Îl pierzi pe Domnul. Asta s-a
întâmplat de la începuturi până acum. Răutatea este lipsa
Dragostei, pierdem dumnezeirea din noi. Dar răutatea îți ia din
viață. Prețuiești exteriorul, aspectul, ușorul, plăcutul, înfățișarea,
și când se întâmplă asta deja ți-a murit sufletul și nu mai poți
iubi, și îl desconsideri pe cel care nu face ce vrei tu și atunci ai
puterea să-l ataci ușor, și vrei să-l omori. Asta este răutatea,
supărarea, mânia, furia, judecată: dorința de a-i ucide pe oameni
și pe Dumnezeu. Locul Iubirii din sufletul tău a fost luat de lume.
Dacă îl ataci pe omul din fața ta, gândește-te că Îl ataci pe Iisus.
Pe tronul Lui ai pus atracțiile și fericirile simțurilor. Le-ai făcut
dumnezeii tăi, idoli, și te închini la ei. Numai pe aceștia îi vrei,
numai la ei te gândești, numai cu ei ai vrea să fii. De ce? Pentru
că Dumnezeu nu ne convine. Știm prea bine că este renunțare la
sine pentru ceilalți, dar asta înseamnă să pierdem lumea. Și asta
nu vrem, sau să renunţăm la plăceri. Dar să nu ai alți dumnezei în
afară de Mine, că îi vei pierde. De aceea tot ce prețuiești tu mai
mult din lumea aceasta, distrugi. Dar nu ai pierde-o dacă ai
336
vedea-o altfel: prin ochii Iubirii și ai compasiunii. Când îi ataci pe
oameni, pierzi viață. Pierzi, dar nu știi. Dar o stare de rău tot
simți. Boala apare pentru că i-ai atacat și i-ai chinuit prea mult pe
oameni. Cu cât îi lovești mai tare, cu atât boala ta va fi mai grea,
pentru că ei sunt tu, și așa te bați pe tine. Răutatea și
negativitatea ta creează boală sau necazul tău de mâine. Când te
superi pe aproapele tău, pierzi viață. Este foarte important de
înțeles asta. Numai Iubirea schimbă soarta. Cineva vine la tine și
îți face un rău, trimis de Dumnezeu, ca să-ți purifice inima și să te
vindece de egoism. Da, răul este din tine, dar Domnul hotărăşte
cum să fii scăzut. El alege metoda de micșorare. Și tu te superi pe
El că te ajută? Răul care ți se face este un bine mai mare decât
tot binele. Nu te poți supăra pe Mesagerul Domnului. E absurd și
o prostie. Prin suferință ești scăzut, și nici nu se discută, pentru
că altfel suntem în stare să omorâm și universul, să-l aruncăm în
aer. Când faci totul pentru exterior și pentru trup, și trăiești
exclusiv în lumea aceasta, și faci totul ca să strângi cât mai mult
bine pentru tine, sufletul tău este deja mort, pentru că lumea îți
ia din viață. Dacă nu te înfrângi singur, vei fi îngenuncheat cu
forța. Diferența este între o durere de dinți și lipsa durerii. Și
contează. La Dumnezeu nu poți sta decât în genunchi. Dacă te
superi pe oameni, te superi pe Domnul, dar pentru asta vei
suferi. Puterea de a sta în genunchi în fața oamenilor dă puterea
ta de ai Iubi. Egoul va fi distrus întotdeauna. La baza lumii este
Iubirea. Orgoliul nu are niciodată nicio șansă. Apocalipsa
înseamnă un ego prea mare și fenomene generalizate și extreme
de scădere divină. Dacă îl alegi, vei pierde tot, și va veni și
durerea. De ce vrei mereu să suferi? Acceptarea și Iubirea sunt
Iertare. Dacă nu poți să te sacrifici pentru celălalt, nu ai putere să
ierți. Iertarea este umilință, smerenie, Dragoste fără așteptări. Cu
cât supunerea în fața oamenilor este mai mare cu atât puterea ta
de a ierta este mai mare. Puterea de a Ierta ține de cât de
înfrântă este inima noastră, de nivelul smereniei noastre. Lecția
ta este să înveți să accepți totul necondiționat, fără să te
răzvrătești. Cea mai înaltă rugăciune este cea de slavă și
337
mulțumire, dar nu poți cere nimic pentru trup și spirit, ci numai
pentru suflet. Dar oricum ți se salvează sufletul continuu prin
micșorare. Deci să nu ceri nimic pentru tine. Dacă te raportezi la
ego și trup, apare binele și răul. Dacă te raportezi la ființa divină
totul este bine așa cum este, și nu există rău și vinovați. Tu creezi
astăzi ziua ta de mâine după cum te comporți față de Iubire.
Depinde la ce te raportezi, așa îți faci viața: o frumusețe sau un
chin. Viața este așa cum ne este inima. Toate sunt după sufletul
nostru.

ASCETUL ÎMPĂRAT

Era odată un împărat care şi-a construit un castel minunat. După

ce s-a terminat construcţia lui, i-a întrebat pe curteni, să-i zică
dacă găsesc vreun cusur acestui palat, ca să poată să-l
îndepărteze. La care un curtean i-a spus că da există. Care
anume? Că regele va muri în acest palat, după care totul se va
transforma în ruină. Ai spus un lucru adevărat, i-a răspuns
împăratul şi s-a făcut ascet, trăind o viaţă de umilinţă spirituală,
austeră și extraordinar de simplă. Așa a descoperit... raiul... pe
pământ.

Orice opoziție la Dragoste este suferință. Dacă acum alegi să

ataci oamenii, te opui Iubirii și de aceea vei suferi. Exteriorul e
interiorul nostru. Nu te poți plânge de nimic, că toate vin din
tine. Când îi slujești pe ceilalți nu mai ai eu. Și așa devii un
nimeni. Atunci te unești cu ființa divină și ești numai Iubire. Când
tu nu mai ești important, numai Dragostea este importantă. Prin
simplul sacrificiu de sine, tu te înalți, și îți ștergi păcatele. Când
renunți la tine, te încarci cu energie sublimă ca o baterie. Când te
predai, Dumnezeu este cu tine. Secretul este să trăiești aici
numai ca ființă divină. Să nu raportezi nimic la interesele
trupului. Să nu vrei să câștigi ceva mai mult, să te mulțumești cu
ce îți dă Dumnezeu. Știe El ce ai nevoie. Nu trebuie să-ți faci nicio

338
grijă. Când ne raportăm la corp, apare interesul personal, apoi
împărțim și așa se ridică răul, luptăm, ne apărăm, și am căzut din
rai. Cel mai periculos lucru este să NU fii egoist și trufaș. Când
ești plin de eu, nu poți să ierți, dar ne iertarea este dorință de a
ucide. Atunci vei suferi. Numai când dăruiești, slujești sau te
supui ai putere să ierți și să iubești. Când ești umil. Un om
mândru și orgolios nu poate ierta, pentru că nu poate iubi. Este
plin de el. De aceea Abandonul de sine este Iubirea. Iertarea este
acceptate necondiționată. Când renunți la tine în toate situațiile,
energia care s-ar fi consumat ca să reziști și să lupți, ori să te
aperi, e folosită pentru creșterea Iubirii și a Iertării. Prin retragere
se deschide poarta cerului și coboară mai multă energie divină.
Ești cel mai interesat să nu te umpli de eu, adică să nu lupți și să
nu te aperi niciodată pentru că așa primești viață. Egoul îi urăște
pe ceilalți, și nu poate să-i suporte, și de aceea este gata să ucidă
Iubirea, oricând. Când reacționăm sau ne supărăm, ori luptăm și
ne apărăm, nu putem iubi. Numai când accepți totul fără reacție
și fără să te împotrivești, pentru că toate vin din mâna Lui, numai
atunci Iubești cu adevărat. Cel mai interesat ești să fii gol de tine
însuți și înfrânt cu inima, pentru că astfel în spațiul gol are unde
să vină Domnul și când El este cu tine, ziua de mâine va fi
minunată. Lipsa interesului personal este prezența lui Dumnezeu.
,,Eu sunt cel care răsplăteşte pe cei care rămân curajoşi până la
sfârşit. De la Mine vin toate către tine.” Cine este nemulțumit?
Omul orgolios care are tot ce vrea. Dar tu ești ființa sublimă care
nu este deranjată de nimic. Cu cât ești mai atașat cu atât mai tare
te superi și reacționezi, ori lupți sau te aperi. Dar cu cât ai mai
mult ego, cu atât mai mare va fi suferința ta. De ce vrei mereu să
suferi? Pentru a nu te agăța de viață, trebuie continuu, să dai
semn că ea nu este importantă pentru tine, și să renunți la lucrul
pe care îl prețuiești tu cel mai mult: la dorințe, la satisfacții, la
savoare, nu le duci până la capăt - le suspenzi. Să nu cauți prea
mult fericirile simțurilor, că te vor agăța, și apoi pătrund în adânc,
și astfel devin obișnuință și comportament, apoi te vei lupta ca să
le faci continue, și de aici violența, conflictul și concurența. Și
339
apoi te vei supăra pe cel care te împiedică să ajungi la ele, și vei
lupta cu el. Atunci ești dependent, adică ai diavol. Stai desprins.
Desprinderea și golirea de sine sunt starea de prezență a
divinului. Pentru că sufletul să se purifice trebuie să te restrângi
continuu. Nu să mergi spre viață ci să te îndepărtezi de ea. Sau
mergi spre ea dar cumva dezinteresat și neatent. Să nu o iei în
seamă și să nu pui la inimă nimic, pentru că tot ce pui la inimă
sunt părți care nu durează. Tu te-ai fixat și vrei că realitatea să se
oprească, dar nu se poate asta. Lucrurile curg mereu unele în
altele, ăsta este Adevărul. A lăsa viața să curgă este Adevărul și
fericirea. Ești fericit când nu te legi de nimic. Dar dacă totuși te
agăți, vei suferi. Nu poți simți divinul decât dacă tot ce este
omenesc nu mai este important pentru tine. Și dacă lumea este
importantă pentru tine, El nu poate fi cu tine. Când ești neglijent
și dezinteresat de lume, nu o mai iei în seamă și nu mai lupți
pentru ea, această atitudine iți salvează sufletul. Sufletul se
purifică prin orice i se întâmplă: prin neplăceri și ispite, sau prin
suferință și înjosire, prin autolimitate ori prin predare de sine.
Totul este bine așa cum este. Lasă lucrurile să treacă. Nu te agăța
de nimic că vei suferi. Această înțelegere este eliberatoare.
Universul este tot timpul în armonie și echilibru. Mereu trebuie
să dai semn că viața nu este cel mai important lucru pentru tine,
ci sufletul, iar sufletul este orice acțiune gratuită pentru ceilalți.
Supărarea este o energie distructivă cu care te bați singur. Când
ești gol de tine, viața vine la tine. Când ești plin de eu, fuge de
tine. Nu te lega de lumea aceasta și nu o face scop, nu căuta
țeluri în ea. Stai mai curând fară țel, bătut de vânt, atunci vei trăi.
Dar dacă te legi de ceva, îl vei distruge. Mai curând să te abții
decât să cauți satisfacțiile și savoarea vieții. Noi gândim pe dos.
De aceea credem că viața înseamnă ați împlini dorințele. Dar
viața frumoasă și adevărată înseamnă desprindere de atracțiile
ei. E pe dos. Nu posesia lucrurilor îți aduce fericirea, ci
îndepărtarea de ele. Tu primești viață când te îndepărtezi de ea,
dar când te agăți de fericirile lumii, o pierzi, pentru că îți
consumă energie vitală. O viață lungă înseamnă să consumi cât
340
mai puțin din ea cu plăceri. Fă economie de viață. Fără energia
divină nu poți împlini nimic oricât te-ai strădui. Și ea se obține
numai prin retragere, când te lași pe tine, prin dăruire de sine
gratuită și fără motiv, atunci te înalți și vine toată Iubirea și
frumuseţea universului în inima ta. Și vei fi cu adevărat fericit.
Întâi te restrângi și te golești de eul îndărătnic, ștergi
atașamentele din viața ta, și deabia apoi poți urca pe împliniri.
De aceea poți să dăruiești mult timp, și aparent să nu împlinești
nimic... dar toate sunt de folos. Cântă și dansează în fața
oamenilor, fără jenă, exprimă-te liber, dă voie ființei sublime să
se exprime. Fă-i pe oameni fericiți. Iubiți-vă cu adevărat. Nicio
reacţie, niciodată, orice ar fi, schimbă situaţiile de viaţă într-un
mod la care nici nu te aşteptai şi oricâtă nedreptate ar fi în viaţă,
această putere de acceptare desăvârşită va aduce până la urmă
pacea peste toate, cu siguranţă, și va rezolva toate problemele
noastre imposibile. Pentru că acceptarea este chemarea lui
Dumnezeu, este rugăciune sfântă şi apoi, când El este cu tine,
totul va fi bine. Fără acceptare totală şi lipsă de reacţie, nicio
rugăciune nu va fi ascultată şi este în zadar! Trebuie să fii jos de
tot, cu Dumnezeu ca să poți să vorbești cu El, și să te audă. Adică
să fii de același fel, extrem de umil, o CÂRPĂ. Și mai mult, chiar
această acceptare este prezența Domnului. Când judeci ți
condamni, nu ești în divin, ești cu întunecatul. Și îi simți prezența
prin faptul că ți-ai pierdut pacea inimii. Când îți arăți răutatea ești
deja în iad. Când te aperi și urmărești numai interesul personal,
te opui interesului tuturor, adică ființei divine comune, și astfel
pierzi viață. Stai în starea de Acceptare totală și Dumnezeu va fi
cu tine. Atunci ești sigur că lucrurile vor fi bune. Prin acceptare te
încarci cu energie vitală, prin rezistență o pierzi. Lipsa eului și a
interesului propriu rezolvă orice situație de viață. Ar trebui să nu
acordăm toată atenția noastră amănuntelor din viață, și să nu
raportăm nimic la noi. Noi privim prin interesul propriu, dar viața
doar este. Ea nu face așa, este total detașată față de alegerile
noastre. De aceea ea este fericită continuu indiferent ce i se
întâmplă. Ea este în Iubire mereu și în Dumnezeu. Ea doar curge.
341
Și trece prin fața noastră, se impregnează cu răutatea noastră pe
care ne-o întoarce amplificat, după care când trece de noi,
reintră în iubire. Toate problemele noastre vin din noi. Exteriorul
este doar o oglindă amplificatoare. Nu te concentra prea mult pe
viață, nu intra în amănuntele ei, nu o scotoci în buzunare, nu te
interesează. Este pierdere de timp. Marile ei secrete le afli nu cu
mintea, ci atunci când mintea tace. Când intri în adâncul ei, te
fură și te trage în nămol. Este ca un nisip mișcător, și mintea
începe atunci să fabrice monştri și ia foc. Stai desprins. Alunecă
doar deasupra vieții. Mai curând să nu te intereseze. Nu te
concentra pe ea că te înghite cu totul. Și pierzi suflet astfel. Te
consumă, mănâncă din tine. Stai tot timpul desprins. Verifică-te
să nu ții gândul la nimic. Să fii gol de tine însuți tot timpul. Și asta
se face căutând mai mult să fii dezinteresat de toate.
Dezinteresul este fericirea. Nu te gândi prea mult la lucrurile
vieții, la ce ai făcut sau la cei vei face. Nu sunt deloc importante.
Dacă tu acum te concentrezi pe ele, lucrurile vor ieși prost
pentru că acolo vei avea un eu. Mai curând uită-le. Când tu nu
mai exiști în mintea ta, atunci numai El este. Și prezența Lui face
ca toată viața ta să fie Minunată. Faci ce faci și uiți. Și nu dorești
nimic. Atunci lucrurile se rezolvă singure, de la sine, când nu mai
ai un eu care tot socoate și socoate. Nu te concentra pe viață,
mai bine fii indiferent la ea. Indiferența e cea mai mare putere.
Să nu bagi nimic în adâncul sufletului tău. Și asta se face făcând
lucruri fără sens. Adică fără să vrei un profit, un câștig personal.
Opune-te mereu interesului propriu. Aceasta este fericirea. Îți dai
seama, fără interes personal, nu există concurența pentru a-l
înfrânge pe celălalt. Și atunci rămâne numai Iubirea. Iubirea te
încarcă cu energie vitală și îți dă viitor și timp, sănătate și bucurii.
Mai curând să te abții decât să-ți faci dorințe. Înfometarea,
renunțarea, Împuținarea de sine îți salvează întotdeauna viața.
Îndepărtarea de lume, este apropierea de Dumnezeu. Auto
limitarea trebuie să fie mai mare decât satisfacerea plăcerilor.
Pentru că fericirile și plăcerile îți iau din energia vieții, și dacă nu
ai dăruit mai mult decât ai luat, nu mai ai viață, și atunci poți să
342
mori. Iubirea trebuie să fie mai mare decât... cât consumi tu pe
satisfacțiile trupului, pentru că nu știm să ne oprim la timp. Sursa
vieții este la Creator. Lumea nu are viață de la sine și de aceea nu
poate să-ți dea nimic pentru suflet. Atunci trebuie să dai mai
mult decât iei, ca să ai de unde să pierzi viață. Divinul și
vindecarea nu pot veni dacă suntem plini de eu, că nu au loc.
Întâi te lepezi de tine, și apoi în spațiul gol rămas va coborî
Dumnezeu, și când El este cu tine, totul va fi bine și te vindeci, și
odată cu tine și lumea ta. Lumea este bolnavă pentru că sufletul
nostru este fără Dragoste. Când tu Iubești, toți din jurul tău vor fi
Iubire. Așa de mare este puterea noastră de creație, este Magie.
Nu mai ai nicio grijă. Când cineva cu o problemă, o boală, o
infirmitate, trece pe lângă tine, sau ajunge în fața ta, aceea
problemă din acela este și în tine. Exteriorul doar îți reflectă
interiorul și vorbește despre tine.
Mereu și mereu trebuie să restrângi importanța trupului și a
umanului ca să faci rost de energie vitală fără de care nu poți
realiza nimic. Primești întotdeauna numai ceea ce dăruiești.
Întotdeauna dorința de mai mult va fi scăzută cu forța. Să știi
asta. Oamenii se duc spre mai mult degeaba, ca să sufere mai
tare, pentru că nu sunt convinși că Dumnezeu este totul, și am
venit aici ca să dăruim, nu să luăm. Comoditățile sunt suferinţă. A
lua mai mult decât ne trebuie este iadul. Când vrei ceva mai mult
pentru tine, vei suferi, și vei întâmpina greutăți. Să nu te opui
vieții așa cum este și să nu te aperi. Iubirea este Îngăduință,
înțelegere, bunătate și blândețe. Iubești atât de mult cât acorzi
circumstanțe atenuante celorlalţi. Ajungi cu atât mai sus, dincolo,
cu cât mai mult te lași pe tine aici, de nu te mai vezi. Raiul este
lupşa ta de condiționări. Poți știi de acum unde ajungi dincolo,
funcție de cât de liniștit este sufletul tău aici. Nu te gândi tot
timpul la interesul personal. Când pui voința ta în joc, deja ai
pierdut, și viața ți se va împotrivi. Lasă lucrurile să-ți vină în dar.
Pentru că voia ta înseamnă că ridici un adversar care te va face să
suferi, ca să te desprindă. Egoul își administrează singur
antidotul. Dar numai când te abandonezi pe tine, tu ai controlul
343
cel mai mare, pentru că te unești cu El. Când pierzi controlul, ai
controlul cel mai mare. Ești cel mai interesat să fii gol de tine
însuți. Gol de tine însuți ești cel mai tare. Când Domnul este cu
tine, ai tot ce vrei, numai că nu vei mai vrea nimic mai mult decât
ai. Te vei mulțumi cu puțin. Acest puțin este prezența lui
Dumnezeu. Dar cine vrea puțin? Când ești gol de tine însuți, în
acel gol vine imediat Domnul. Ești cel mai puternic când ai cel
mai puțin pentru că nu ai de ce să te legi. Ești liber de tine și de
condiționări, ca acolo la prag, lângă scara raiului. Îți trebuie doar
o restrângere continuă a laturii umane, dacă vrei să
supraviețuiești. Plăcerile îți consumă viața, și pierzi Iubirea. Îți iau
din energia Iubirii. Pierzi lucrul cel mai important. De aceea
lumea modernă îl duce pe om spre distrugere. Nu mai are putere
de a trăi. Atașamentul de satisfacţiile simțurilor ne omoară
pentru că punem viața mai presus decât Dumnezeu, și nu se
poate asta pentru că viața e planul doi. Cu cât te jertfești mai
mult pentru ceilalți cu atât mai multă Iubire și Miracol, noroc și
sănătate primești. Privește numai partea frumoasă a lucrurilor
pentru că ea reprezintă sufletul divin din noi. Și dacă în tine va fi
numai Dragoste, numai asta vei vedea peste tot. Dacă arunci
cauzele lucrurilor în afară, și găsești vinovați, nu este adevărat ce
îți spui, pentru că tu ești numai Iubire, și totul vine din tine.
Exteriorul este doar o oglindă.

CĂLĂTORIE PRIN TUNELUL TIMPULUI

Dormeam, şi se apropria dimineaţa. Eram conştient total de

mine, dar dormeam. Mă văd cum vin prin tunelul temporal cu
viteză mare, şi şuierat. Alunecam de-a lungul pereţilor lui
transparenţi, încât se vedeau lumini alungite, multicolore şi
alternanța între zi şi noapte, la un moment dat încetinesc aşa de
mult încât parcă sunt invitat să fac un pas lateral prin peretele
din stânga. Mai aveam puţin până la trezire. Atunci ies într-o
cameră pe care nu o cunosc. Era lumina de dimineaţă. Dar nu
vreau să rămân acolo şi mă întorc în tunel. Paretele se închide
344
după mine de parcă ar fi fost o poartă stelară. Când mă aflu din
nou în tunel pornesc în continuare călătoria spre trezire. După 5
minute ajung în timpul meu, şi sufletul intră în trup, lăsând în jur
multă lumină strălucitoare. O încântare, şi deschid ochii. Sufletul
nostru este foarte senin, puternic şi plin de Iubire, şi foarte blând
şi bun. Și nu are nicio treabă cu gândurile noastre. Mă trezesc şi
mă gândesc de unde am venit, dar nu îmi amintesc, decât ultima
etapă. Cine ştie pe unde umblăm noi, noaptea. Putem să ne
mişcăm prin casă, ca un batic strălucitor, sau vizităm alte locuri în
timpul acela sau ne ridicam prin tunelul timpului şi călătorim în
trecut ori în viitor, spre alte lumi. Nu stăm niciodată în trup cum
credem noi.

De ce nu vrem să ne fie bine în viață? Dacă alegi egoul, alegi să te

chinui tot timpul, și să pierzi. Când te îmbolnăvești sau nu mai
merg lucrurile bine, nu mai ai energie vitală, ai luat prea multe
satisfacții și ai sacrificat prea puțin, din binele tău, din viața ta. Ca
să exiști trebuie să jertfești mai mult decât primești, ca să faci
rost de energie. Auto limitarea să fie mai mare. Să fii Iubire tot
timpul, indiferent cum sunt ceilalți. Când mergem spre mult,
pierdem contactul cu Dumnezeu, și începi să mori. Asta e
căderea din rai. Uitarea de sine este Iubirea de Dumnezeu. Noi
ne însănătoșim numai când sacrificiul și înfrânarea, înfrângerea
de sine sunt mai mari decât plăcerile simțurilor. Este foarte
important de înțeles asta. A dărui și să cauți puținul trebuie să fie
mai important decât bunăstarea corpului, pentru că trupul
nostru reprezintă partea cea mai mică, un 0,5%. Când acorzi
toată atenția ta trupului, și faci totul pentru interesele lui, atunci
pierzi energia sfântă care întreține viața, deci pierzi efectiv viață.
Când ții atenția prea mult pe lume, pierzi viitor și timp. Dar
trupul se mulțumește cu puțin. Ai da mai mult decât are nevoie,
înseamnă al chinui. Dacă facem totul pentru corpul și spiritul
nostru, începem să murim pentru că pierdem legătura cu
Dumnezeu. O soluție ar fi să înjumătățești tot ce mănânci și să nu
mergi niciodată până la săturare, adică să te mulţumeşti cu puțin
345
în toate. Când renunți la Iubire, vrei să ucizi. Acesta este păcatul,
renunțarea la Iubire și la speranță. Renunțările la Iubire sunt un
atac la divin, atât de grave sunt. A face voia Domnului, deci a nu
te opune la ceea ce este, e fericirea. A te lăsa pe tine, tu să nu
contezi ca eu. Acceptarea totală indiferent cum sunt lucrurile,
vindecă foarte puternic. Când exprimi o preferință sau o dorință,
ori voința ta, sau o judecată și învinuire, eul vorbește. Ființa
divină nu vrea nimic pentru sine pentru că are deja toată Iubirea
universului. Ea doar oferă și dă libertate totală. Noi nu avem
definit clar ce este ființa divină și ce este egoul și de aceea nu le
vedem. Vedem numai ceea ce ne-am definit. Orice supărare este
a eului, ființa sublimă nu se supără niciodată. Dorința de mai
mult pentru sine sau de plăceri pentru simțuri este a eului, ființa
divină nu caută ale sale, ci doar dăruiește. Orice condamnare a
oamenilor, este a eului, ființa divină nu știe decât să Iubească.
Dar dacă alegi să trăiești după legea egoului vei suferi
întotdeauna, pentru că el va ridica tot timpul dușmani împotriva
Iubirii care ești. De ce vrei să suferi mereu? Nu îți este îndeajuns?
Egoul și interesul propriu reprezintă o agresiune asupra Iubirii.
Lasă-te dus de viață, ca frunza bătută de vânt. Când te lași în voia
Domnului, dispar total grijile. El conduce lumea prin sufletul
suprem din noi. Când te lași pe tine, Domnul vine imediat și te
ajută orice ar fi. Iubește-l pe aproapele tău căci el este
Dumnezeu Însuși, cu mască. Credința este lepădare de sine
desăvârșită. Numai acela care se lasă pe el, pentru ceilalți,
iubește cu adevărat. Dar câți se lasă pe ei, și se uită? Atâția au
credință adevărată. Numai cel care nu se simte înjosit, jignit și
umilit, ori deranjat, numai acela iubește cu adevărat. Numai cel
care se face cârpă pentru ceilalți ca și Domnul, numai acela
iubește cu adevărat. Numai cel care poate sta în genunchi în fața
aproapelui său, poate Iubi cu adevărat. Dar dacă nu Iubești total,
vei suferi. Cu fiecare acceptare a voii lui Dumnezeu și a vieții așa
cum este, tu primești mai multă sănătate, viitor și timp. De ce nu
vrem asta? Permite vieții să fie cum vrea ea. În mintea ta să nu
fie decât permisiuni. Asta înseamnă să iubești. Iubirea eliberează
346
întotdeauna, și nu reține nimic pentru sine, că nu are nevoie. În
tine este toată Iubirea lui Dumnezeu, ce să aștepți tu de la lume,
ce să-ți dea? E invers, ea are nevoie de Dragostea, atenția și grija
ta. Ea este întreagă și nu are lipsuri. Să ajungi să nu poți să te
superi și să nu te simți jignit sau deranjat de nimic, atunci ești
liber de eu și cu adevărat fericit și binecuvântat de Domnul. Când
nu mai pui condiții vieții, nu mai ai dușmani. Condiţionările și
judecățile tale sunt dușmanii tăi de mine. Atunci ești descătușat
și viața ți se pare extrem de frumoasă și armonioasă, și nu mai
vezi niciun rău și niciun vinovat. Suferința, slujirea, sacrificiul de
sine, auto înjosirea, lepădarea de eu, împuținarea, supunerea...
curăță sufletul nostru și șterg atașamentele. De ce nu vrei să le
ștergi, și îți place să suferi? Ele vin exact în momentul când avem
cel mai mult nevoie de ele, dovedindu-ne că totul este divin și
miraculos. Trăim într-o lume absolut de Miraculoasă și Magică,
dar pentru că privim prin ego, suntem orbi și nu o vedem, cu
toate că ea este peste tot la fel. Iubirea este peste tot. Noi nu o
vedem, dar ea există pusă în fibră vieții. Totul e potrivit și bun în
viață și absolut divin. Când înțelegi asta te eliberezi de eu, care
nu face decât să vadă răul peste tot și vinovați. Avem nevoie ca
de aer de jertfă de sine pentru că ne îndepărtează de fericirile
brute ale simțurilor și ne salvează viața, ne eliberează din
lanțurile și robia plăcerilor. Avem nevoie să fim desprinși, și asta
se face foarte bine prin dureri. Când te îndepărtezi de lume, de
dorințe și satisfacții, de savoare, te apropii de Dumnezeu, și așa
primești energie vitală care îți prelungește viața. Ai nevoie mai
mult de reținere și abținere decât de plăceri, care îți consumă
energia sublimă. Înfrânarea îți dă viață, dar plăcerile ți-o iau. De
ce ai vrea sta mereu? Ce facem noi în mod obișnuit, ce alegem?
Plăcerile? Alegem moartea. Trebuie să dai viață, ca să câștigi
viață. Avem nevoie să ne jertfim, ca să trăim. La Dumnezeu întâi
dai tu și apoi primești. Dai eu și iei putere. Ca să te vindeci îți
limitezi repede corpul și dăruiești binele tău celorlalți, te golești
de eu, te desprinzi de atașamente, de satisfacții și savoare care
ucid sufletul foarte eficient. Iei greutatea de pe el, apăsarea grea
347
a materiei. Postul eliberează sufletul de suferința pe care o aduce
egoul și-l întinerește. Pentru suflet este suprema eliberare. Ce
fericire imensă are el atunci, când nu mai faci nimic pentru tine,
ci totul pentru ceilalți și pe tine te uiți. Prin restrângere duhul
primește iubire și viață. Fericirea ta este fericirea sufletului tău:
atunci când scapă de apăsarea orgoliului, trufiei și mândriei. Iar
când sufletul e fericit, vei trăi. Dacă ai greutăți, fii fericit, îți scot
din tine Iubirea. Bucuria adevărată este atunci când sufletul se
eliberează de egoism. Aceea este cea mai mare bucurie care
există. Eliberarea din închisoarea egoului. Egoul nostru este ca un
temnicer care chinuiește duhul. Asta face el tot timpul. Fericirea
egoului este suferința sufletului. Când egoul pierde, sufletul se
bucură. De aceea avem nevoie mai mult de pierdere decât de
câștig, pentru că pierderea este a egoului, sufletul divin nu
pierde nimic niciodată. Când restrângi simțurile, eliberezi sufletul
și iubirea întemnițată de ego. Când înțelegi că sufletul şi Iubirea,
adică Dumnezeu trebuie să fie pe primul plan, începe
vindecarea. Trebuie să nu știi să te superi. Dar ca să ai această
putere sfântă, este nevoie mereu să cedezi binele tău celorlalți,
atunci nu mai ai ce să aperi și nu mai există supărare. Te superi
pentru că ai puțină supunere și ai slujit puțin oamenilor. Inima nu
îți este înfrântă. Trebuie să fii o cârpă ca să Iubești cu adevărat.
Să nu te aperi niciodată, și să mergi spre puțin, atunci eliberezi
Iubirea. Să urmărești mereu să fii fără tine: să nu lupți și să nu te
protejezi. Stai desprins, fără intenții. Aceasta este starea divină a
non acțiunii. Fără să te golești de tine, tu nu poți Iubi, ești prea
plin de eu. Ca să te simți deranjat trebuie să fii atașat de plăcerile
vieții. Când tu nu mai ești important și te limitezi continuu, nu
mai ai ce să protejezi, și atunci ești liber de eu, și cel mai fericit.
Tot ce ți se întâmplă este bun, divin și drept, și ai nevoie. Vine
direct din mâna Lui. Fericirea pornește când te eliberezi de eu.
Fericit cel sărac cu duhul, adică fără ego. Egoismul repetat
pătrunde în adânc și se transformă în neplăcerile de mâine. Dacă
cauți plăcerea și ușorul vei avea parte de nefericiri, pentru că ele
îți iau din energia vieții. De aceea după o bucurie a simțurilor
348
vine întristare. Ai pierdut viață. Plăcerile îți iau din puterea
existenței. Nu termină niciun gând în acuzație, critică, judecată,
pretenție, reproș sau supărare pentru că acela va intra în adânc.
Ca să nu se întâmple asta, când ieși din propoziție, ieși cu
îngăduință, și acordă circumstanțe atenuante: ce se întâmplă
este un lucru bun, oricât am suferi, ni se scade orgoliul... Nu fii
negativ. Termină toate afirmațiile tale în Iubire și înțelegere, asta
este o mare putere. Privește numai ființa divină din oameni. Nu
lua seama la ego. Nu te interesează faptul că oamenii sunt
egoiști. Egoul nu contează și nu e important. El există numai dacă
tu îi acorzi importanță. Răul are putere numai dacă îi acorzi
atenție. Raportează totul la Iubirea care nu caută niciodată ale
sale și nu vede niciun rău și niciun vinovat în lume. Atunci vei fi
fericit tot timpul, pentru că ce înseamnă fericirea? Este a privi
prin ochii ființei supreme, ca soarele care nu face diferențe. Dar
când te superi, jignești sau acuzi, vrei să ucizi. Când te
abandonezi pe tine, și nu mai vrei un rezultat bun, și lași pe
Dumnezeu să hotărască, atunci vei reuși în toate, pentru că
voința ta nu mai este - nu mai există niciun eu care dorește ceva,
și atunci nu are cine să ridice un dușman, o împotrivire din
partea vieții. Și așa ți se împlinește orice dorință - când nu vrei
nimic, primești orice ai nevoie fără să te străduiești. Trebuie să
stai într-o stare de acceptare totală, fără împotrivire. Nu ai
nevoie de reacție, pentru că îți faci un viitor nefericit, după cum
ești tu acum. Înțelege că tot ce îți vine din afară, vine din tine, și
nu ai pe cine să te superi. Când sufletul tău se umple de iubire și
îngăduință, te vindeci. Ești cel mai interesat să mergi spre puțin,
ca să trăiești. Dacă mergi spre mai mult te omori singur pentru că
pierzi energie vitală. Lumea nu îți dă energie pentru suflet. Prin
restrângere și îndepărtare pe toate direcțiile de atașament te faci
bine. Nu există rău în lume, numai egoul împarte în bine/rău.
Ființa divină nu vede niciun rău sau vinovați în afară. Ea înțelege
că totul vine din noi. Și trebuie să oprești întâi în tine atacul
asupra exteriorului ca să se oprească cel de afară asupra ta. Prin
auto limitare, și sacrificiu de sine te faci bine. Când îți vine
349
bucuria în suflet, speranța și optimismul ai și început să te
vindeci. Supărarea și judecată este pierdere de viață. Dacă
vorbești de rău pe cineva, îți faci singur o zi rea mâine. Că îți vine
la fel din față, în oglindă. Să nu vezi niciun rău în lume și niciun
vinovat este vindecător. În iubire sunt una cu tine și cu
Dumnezeu. Oamenii se întreabă unde este Domnul: În iubirea lor
este, acela este Dumnezeu - iubirea lor. Dar dacă nu iubești, nu Îl
afli niciodată. A iubi, este cel mai mare câștig pentru suflet și cea
mai mare comoară, pentru că din ea poți împlini orice. Să-i
iubești pe oameni, mai mult decât pe tine însuți. De ce nu vrem
să ne fie bine? Și mai mult, Iubirea îți dă viață. Dar ne Iubirea îți
ia din viață. Ce alegi? Trebuie să iubești orice ar fi și orice ți-ar
face ceilalți. Dacă te oprești să mai iubești cazi în iad pe loc. La
spatele nostru este iadul. Te așteaptă la spate. Dacă nu iubești
continuu, ești în pericol, și oricând putem să cădem. Întărește-te
în iubire. Este tot ce trebuie să faci ca să-ți fie bine în viață.
Iubirea din sufletul tău este ziua de mâine minunată. Vrei să fii
sănătos și să reuşeşti în viață? Iubește, și nu lua seama la tine.
Lepădarea de sine să fie desăvârşită. Vindecarea înseamnă
eliminarea orgoliului și egoismului. Când ele dispar, ești liber de
tine însuți și fără niciun adversar, deci fără durere. Când alegi
Iubirea, dispare suferința pe loc, pentru că Iubirea nu are un
opus. Deci dacă vrei să-ți fie bine în viață, alege doar să Iubești, și
atât. Când te golești de tine, alimentezi situațiile de viață cu
Iubire. Ești cel mai protejat atunci, și nu mai vine niciun rău
asupra ta - ești cel mai fericit. Gol de tine însuți ești cel mai
fericit. Dar ca să Iubești cu putere, trebuie mereu să te lași pe
tine. Lipsa eului și a interesului personal este Dragostea. Când
pui satisfacțiile lumii și trupului pe primul plan, vei suferi. Acesta
este păcatul. Urmărește mereu să nu vrei mai mult. De ce?
Concentrându-te pe lume, pierzi energia vieții. Și apoi vine
tristețea, sau frică, supărarea, nemulțumirea, mânia, furia și ura,
care înseamnă pierdere de energie vitală. Când îți permiți să te
superi, să acuzi sau să critici, ai și început să pierzi viață, adică să
mori. Îți moare sufletul. Pentru că Dumnezeu a plecat de la noi.
350
Ca să poți să te superi, sau să ataci, să judeci, sau să te
îmbolnăvești, trebuie să nu Iubești, și să faci totul pentru tine și
să nu sacrifici nimic pentru ceilalți, sau să te aperi, pentru că așa
începi să pierzi energie vitală. Și când nu mai ai energie, o iei în
primul rând de la cei apropiați, atacându-i. Îți pierzi liniștea și
pacea inimii. Dacă nu ai fi pierdut-o, nu îți pierdeai cumpătul.
Oamenii, doctorii divini te atacă exact în locul unde ai un orgoliu
nemăsurat. Ei îți fac cel mai mare bine, că te scad, dar tu te
superi. Dacă te superi, înseamnă că tot ce îți fac ei este bun,
drept și divin, și ai nevoie neapărat. Acolo unde se supără egoul,
nu este adevărat motivul pentru care se supără, pentru că tu nu
știi decât să iubești. Dacă Iubeai nu puteai să ataci pe nimeni.

PRIVIREA LUI IISUS

În Evanghelia după Luca scrie următorul fapt: ca Petru a spus că
nu înţelege ce se spune, şi chiar în acea clipă un cocoş cantat iar
Domnul s-a întors la Petru şi l-a privit în ochi, după care Petru a
ieşit afară şi a plâns. Te-ai înţeles întotdeauna cu Domnul, dar ai
avut vreodată sentimentul că vrea să-L priveşti în ochi? Da, dar
nu pot. Atunci când Îi vorbesc mă uita în altă parte, nu pot să mă
uit la El. Mă tem mereu să nu îmi spună ceva, despre un păcat al
meu nespus. Sau poate să-mi ceară ceva. Dar într-o zi am
îndrăznit nu ştiu cum şi L-am privit direct în ochi. Dar nu am
văzut nicio acuzaţie sau cerere, nu vroia nimic de la mine.
Singurul lucru pe care l-am văzut în ochii Lui au fost cuvintele: te
Iubesc! Şi atunci la fel ca şi Petru, am ieşit afară şi am izbucnit în
plâns.
Nu poți să spui la nimeni nimic, pentru că în fața ta Îl ai tot
timpul pe Dumnezeu. Îți spui de fapt ție, ca să înțelegi mai bine.
Vorbești în fața unei oglinzi. De unde vine puterea de a ataca
oamenii? Plăcerile și satisfacțiile consumă energia subtilă care dă
bucuria vieții, și când ne apropiem de linia roșie subțire, devenim
irascibili și răi. Nu mai putem susține frumusețea vieții și
351
mulțumirea de sine. Și așa devenim agresivi. Pierdem viață
numai prin concentrare exagerată pe viață: toată ziua mestecăm
gânduri. Concepem viața cu un lanț continuu de plăceri. Noi nu
de plăceri care ne iau din energia vitală avem nevoie, ci de lipsa
lor. E pe dos. Tot ce depășește nevoia devine periculos. Am venit
să ne bucurăm, nu să alergăm după mai mult. Organismul nostru
are atât de puține nevoi. Ce este mai mult îi creează probleme
mari. Nu știe ce să facă cu acest mai mult și îl depune. El nici nu
este obişnuit să mănânce regulat, ci doar câteodată. Acesta este
programul lui de mii de ani. El a supraviețuit cu puțin. Gol de tine
însuți trăiești cea mai mare bucurie posibilă. ,,Fiule, tu Mă
iubeşti, dar dragostea ta nu este încă destul de tare şi de
luminată. Pentru ce Doamne? Pentru că la cea mai mică
împotrivire, tu Prafule îţi pierzi toată îndrăzneala şi te opreşti să
mai faci binele, pentru că alergi prea însetat după mângâieri. Dar
cel tare în Dragoste este de neclintit în ispite şi nu crede
viclenelor îndemnuri ale vrăjmaşului. În bucurie că şi în
nenorocire inima lui este închinată Mie. Prea Iubitul său Domn
este preţuit mai presus decât toate darurile lumii acesteia.” Ar
trebui să fim cumva neatenți la viață, ignoranți și nesimțitori.
Adică să nu ne legăm de nimic. Atenția pe viață, îți ia viața.
Credința adevărată este abandonare de sine. Nu te mai preocupa
prea mult de tine, nu ești important ca eu pentru nimeni.
Rugăciunea de slavă sau mulțumire te duce să te lași pe tine. Și
când simți că tu nu mai ești cineva, tu nu mai exişti. Atunci numai
El există. Sigurul obstacol în cunoașterea lui Dumnezeu este
egoul. Când tu te desprinzi de atracțiile acestei lumi și de uman,
rămâne numai prezența Domnului care este bucurie fără margini.
Oriunde privești, numai El este. Numai când tu te lași pe tine,
Dumnezeu este prezent. Atunci îți vine să mulțumești tot timpul,
și să te înclini la toate, pentru că vezi Iubirea peste tot. Deci
desprinderea este prezența Lui. Dar când îmi arog drepturi și mă
apăr, apăr egoul. Atunci cad din rai și începe suferința. Eram în

352
liniște... și deodată cad. Ființa supremă nu e nevoie să se apere,
ea este absolut de Iubitoare. Iubirea înseamnă lepădare de sine
desăvârșită. Fericirea înseamnă desprindere, retragerea atenției
de pe lume, destrămarea umanului. Nu trebuie să fii servit, ci să
servești. Comportamentul la conflict face diferența între viață și
moarte. Dacă nu te superi, ești liber de tine și de lumea aceasta.
Atunci ești foarte puternic și Domnul îți poate împlini orice
dorință. Eul nostru este legat de părți și nu durează. De aceea se
îndoiește și ca să le rețină și să nu le piardă, trebuie să lupte
continuu. Nu are pe ce să se bazeze. Toate lucrurile de care te
lipești le vei pierde pentru că le accelerezi distrugerea, încerci să
le oprești curgerea, și atunci ți se opun, cu forța cu care tu te
agăți de ele. Această opoziție din partea vieții este suferința. Dar
e suferința egoului. Prin dăruire de sine și restrângere te cuplezi
la Izvorul vieții care este Dumnezeu. Când viața ți se împotrivește
ți se curăţă sufletul. Când trupul suferă, sufletul se purifică. Ceea
ce este o durere pentru trup este o eliberare pentru suflet. Când
lupți și aperi ceva, nu este adevărat ce aperi. Iubirea nu are
nevoie să apere nimic. Trebuie să înțelegi cum pierzi energia
vieții. Dacă ai știi ăsta nu ai mai vrea mai mult niciodată. Iubirea
este veșnică, cum să pui pe primul plan ceva ce este trecător -
lumea? Ca să ținem la un loc părțile, noi consumăm energia
subtilă a sufletului. Părțile îți iau din viață, nu îți dau. Și când nu
mai ai energie vitală, mori brusc. Oprește irosirea vieții pe lucruri
de nimic, pe posesii. Fiecare posesie este eu, iar în lumea de
dincolo te vor trage în jos. Iubirea este jertfă și sacrificiu de sine.
Din cauza asta nu ne convine să iubim. Iubirea adevărată
eliberează, pe când iubirea umană posedă. Sunt total opuse.
Când vrei să iei ceva pentru tine și ai pretenții, nu este adevărat
ce îți spui. Restrângerea naturii umane eliberează multă energie
subtilă, și încă repede. Dacă nu mai ai timp, este singura soluție:
înfrânarea și abținerea, postul și rugăciunea. Rugăciunea de slavă
și mulțumire are rolul de a te preda în mâinile Domnului. Dar

353
când ceri ceva, nu îți dă nimic, pentru că ceri pentru eu, și
Domnul nu îți întărește egoul. Poți să ceri să nu îți dea nimic care
să-ți întărească orgoliul, dar asta o face oricum continuu. Când
aperi eul nu este adevărat ce îți spui. Când arunci vina pe
exterior și cauți cauzele în afară, nu este adevărat ce faci. Te fixezi
pe tine, și arunci vina în afară. Cum să fie celălalt de vină pentru
ceva ce vine din mine? Exteriorul doar ne oglindește. Când ai
orgoliu, energia realității scade și vin neplăcerile peste tine, dar
ele sunt orgoliul tău. Noi privim punctual și zicem că este rău în
lume. Dar acest rău vine din modul cum privim lumea. Dacă am
privi prin ochii Iubirii, nu am vedea niciun rău, niciunde. Când
renunți la eu, începe vindecarea. Când te restrângi, primești
energie miraculoasă vindecătoare din plin. Cu cât cauți mai mult
viața cu satisfacţiile ei, cu atât mai repede o pierzi. Trebuie să te
oprești și să nu mergi până la capătul satisfacției. Bunăstarea,
puterea lumii, stabilitatea, dorința de mai mult, toate îți iau din
viață. Apoi consumi energie ca să le menții, pe care o iei tot din
suflet. Când te duci spre plăceri este ca și când ai vrea să te
omori mai repede. Și nu îți dai seama când nu mai ai energie
vitală. Nimic din lume nu poate fi pus pe primul plan pentru că le
vei destrăma sau le pierzi - ți se vor lua. Viața nu poate fi
posedată, ea este doar un dar divin și nu poate fi pusă mai
presus decât El. Nimic nu este al tău, și de aceea nu poți avea
pretenții la nimic. Energia divină este vitală. Ea ne dă tot ce avem
nevoie: sănătate, viitor, timp, împliniri, realizări și reușite. Și
primim viață când nu cauți viața, când ești fără patimă. Multă
energie irosești ca să aperi ceea ce nu este atât de important.
Noi facem totul pentru partea cea mai mică. Neacceptarea voii
Domnului este durere și boală. Pe când acceptarea voii Lui îți dă
viață și viitor. Omul care luptă și se apără nu acceptă voința
divină pentru că nu are energie vitală. Omul este mai egoist și
orgolios pentru că pierde viață. Se atunci agață de ea. Când ești
supărat sau reacționezi, nu mai ai energie sfântă. Adică ai

354
sacrificat prea puțin și ai luat prea multe plăceri, și de aceea
acum ești reactiv. Dăruirea de sine și înfrânarea pompează
energie subtilă în suflet, masiv. Cel mai interesat este să fii săritor
și să ajuți oamenii pentru că dăruind dobândești viață, sănătate,
viitor și timp. Necazul apare imediat atunci când nu mai ai
energie divină, când ai dăruit prea puțin și ai luat prea mult.
Când pierzi energia supremă a Iubirii pe plăceri, apare supărarea
și judecata. Deci trebuie să ai îngăduință pentru cel care este rău,
pentru că răutatea lui arată cum ești tu. Te-a simțit orgolios și te-
a atacat. Orgoliul și apărarea cheamă criminalul. Adică chiar tu
chemi necazul ca să te scadă. Egoismul se distruge singur, în
grabă. Nu e nevoie să te superi pentru nimic: fiecare se aruncă
singur în fântână. Noi adunăm ca să pierdem? Dacă ești plin de
Iubire, ești în pace. Atunci nu te mai poate ataca nimeni. Trebuie
să ai un eu care vrea ceva numai pentru sine, ca să te atace
cineva. Energia miraculoasă a iubirii ne ține în viață. Dacă știm
asta ar trebui să dăruim mereu, fără condiții. Indiferent cum sunt
oamenii, ei sunt cum suntem noi. În fața ta te vezi întotdeauna
pe tine. Dar când nu mai ai Dragoste egală pentru toate pornesc
necazurile și bolile, automat, ca să ne salveze sufletul. Ai dat și
te-ai restrâns prea puțin, și ai chemat suferința. De ce faci asta
mereu? Boala este o Metodă divină de desprindere și de
destrămare a umanului care ne face atâta rău. Boala este un
medicament ceresc. Dacă să dăruiești nu mai ai timp, atunci te
limitezi pe toate direcțiile de atașament. Așa te vindeci de
orgoliu. Există o singură boală: Orgoliul. Bolile și neplăcerile vin
din prea mult egoism, trufie și mândrie, și prea puțină dragoste
fără condiții și așteptări, degeaba și fără motiv. Boala și necazul
te apără de tine. Și îți purifică inima. Este un mare dar
dumnezeiesc, un medicament de Sus, și avem nevoie de el. Și îți
este trimis prin Mesageri ai cerului. Toți oamenii sunt Mesagerii
Domnului. Cum să te superi pe un Trimis de Sus. El îți vrea numai
binele, vrea să te ajute. Noi nu știm că întreaga noastră viață este

355
Magică și Miraculoasă. Ne doare la boală, dar nu ne doare
orgoliul. Nici nu vedem cât de mare este. Nu ne putem închipui
asta pentru că raportăm totul la eu, la interesul personal și de
aceea nu Îl vedem pe Dumnezeu cum se implică continuu în viața
noastră. Dar dacă respingem ajutorul divin, atunci urcăm pe un
nivel superior de presiune al Puterilor cerești, adică mai multă
durere. Sufletul poate distruge oricând corpul, de fapt distruge
identificarea corpului cu egoul. Cea mai mare Putere a
universului este în noi toată, și nici nu-i acordăm cea mai mică
atenție. De aceea a sta desprins este sănătate și fericire. Puterea
este la sufletul sublim, și nu la ego. Pentru că eul nu are nicio
putere el se susține prin amplificatori exteriori de putere: banii,
poziția socială, avere. El nici nu are existență de la sine, nu are
realitate, și noi facem totul pentru ceva ce nici nu există. Nu este
o nebunie? Dacă te legi de corp și de viață, vei suferi, pentru că
sufletul este primordial. Atenția prea mult pusă pe viață, este o
pierdere de energie. Îți consumă viața. Dar limitarea curăță
repede sufletul nostru. Omul își caută singur bolile ca să se
vindece de atașament. :) Singur și le caută, cu lumânarea.
Sufletul cheamă necazul și durerea că să ne salveze viața.
Mecanismul este implacabil, chiar dacă noi credem că suntem
vicleni și păcălim Cerul, va veni un moment în care singuri vom
chema durerea că să ne salveze sufletul. Tot ce se întâmplă în
viață urmărește sufletul nostru. Egoismul este o boală mai grea
decât orice boală, care dă naștere la toate durerile de pe lume.
Dar boala în sine, te încarcă cu Iubire. Ea îți dă înțelegere și te
oprește să mai greşeşti și să murdărești sufletul. Dacă suferi și te
doare se șterge atașamentul. Și e bine. Durerea te curăță de
egoism și te încarcă cu energie divină și Iubire sfântă, într-un
mod perfect. Înțelegi? Ea îți arată că trebuie să renunți la ego
dacă vrei să trăiești. Boala îți spune cât de important este să fii
desprins. Este un ajutor divin imens. Ea dă viață sufletului și îl
purifică. NU trebuie să luptăm cu ea, ci să o înlocuim cu alte

356
forme de restrângere benevolă: Înfometare, post... Singura boală
a noastră este orgoliul. El generează infinite boli. Pentru că dacă
lupți cu boala, va veni o boală și mai grea, de vreme ce nu ai
făcut nimic cu cauza ei, care este lipsă de Iubire. Și asta se
întâmplă mereu. Vindecarea nu vine până când păcatul
fundamental nu a fost șters, și acesta este lipsă de energie
sfântă, de Iubire, până nu ne golim de eu. Noi suntem bolnavi de
trufie și egoism și nu luăm medicamente pentru orgoliu? :)
Necazurile și boala scad egoul. Acestea sunt medicamentul divin
pentru răutate. Fără egoism și atașament de fericirile lumii, nu
vine nicio boală. Trebuie să ai un ego ca să pornească dușmanul.
Deci vindecarea înseamnă a Iubi, a sluji și a te supune oamenilor.
Exact ce nu ne convine. Și pentru că nu facem asta, suferim
mereu. Dar neplăcerile și bolile sunt faza de vindecare și
purificare a sufletului nostru. Ia inversul la ceea ce-și zice egoul și
adu inversului argumente. Așa te vindeci. Trebuie să faci totul ca
să pierzi egoul și tu să nu mai fii important. Să ajungi să nu vrei
nimic pentru tine, și să nu faci nimic pentru tine. Eliberarea de
eu, este cea mai mare fericire, și este prezența lui Dumnezeu.
Interesul personal este ego și dorință de ai ucide pe ceilalți. Dar
când nu vrei nimic pentru tine, ești în Iubire. Oamenii vorbesc
despre prezență, stai puțin: întâi golește-te de tine, și vedem
atunci dacă într-un conflict lupți și te aperi sau renunți. În clipa
aceea ști ce direcție ai luat: dacă reziști, mergi spre iad, dacă
renunți la tine, mergi spre rai. Este foarte dur examenul vieții.
Noi tratăm lucrurile în glumă, dar comportamentul nostru face
diferența între viață și moarte și definește locul unde vom fi
dincolo. Renunță la tine la infinit, nu ai nevoie să câștigi lumea, ci
Cerul. Toate lucrurile pentru care te lupți tu, le lași aici, nu pleci
dincolo decât cu momentele de grație în care i-ai slujit pe ceilalți
și te-ai supus lor.
AZUR

357
Într-o zi minunată de vară, într-un parc se făcu deodată linişte. O
vrăbiuţă se trezi că întreabă, poate încântată de atâta frumuseţe:
ce este oare viaţa aceasta? Toată lumea a fost surprinsă de
această întrebare. Viaţa este un lucru de la sine înţeles. Un
trandafir care tocmai se deschidea îşi dădu şi el cu părerea, chiar
de la început: viaţa, este aşa cum mă deschid eu acum. Este o
îmbrăţişare largă. Fluturele care tocmai se lăsase pe o petală a
trandafirului surprins, spuse că pentru el viaţa este libertate,
zbor şi fericire. Între timp, o păpădie simţi din plin cum o
mângâie o boare de vânt, cu delicatețe, şi asta o făcu să tremure
de atâta frumuseţe: viaţa, este o continuă risipire în vânt, doar
dăruire de sine. Jos, pe pământul plin cu părăluțe galbene ce
râdeau în soare, o furnică trăgea un pai de grâu. Când auzii o
asemenea întrebare, spuse și ea cu uimire: viaţa, nu este decât
multă trudă, de dimineaţa până seara, şi atât. Este singura care a
spus altceva, şi poate ar fi început să se certe mai departe, cu
ceilalți... dacă nu ar fi coborât o ploaie fină, care atentă la toată
această nedumirire generală, sau încântare, şopti şi ea în grabă:
viaţa, înseamnă multe lacrimi, doar lacrimi. Asta era părerea ei.
De fericire, spuseră ceilalţi în cor. Deasupra norilor, plutea acum
lin, un vultur, care de acolo de sus, îşi spuse şi el părerea: viaţa,
este o perpetuă năzuinţă spre înalt, spre Dumnezeu. Apoi veni
noaptea, dar fericirea lor nu se termină, ci continuă şi mai
frumoasă în vis. Dar cu siguranță și azi... Toată viaţa noastră este
o mare bucurie, un rai. Depinde de cum este sufletul nostru.
Întotdeauna vedem numai ceea ce suntem noi în adânc.
Egoul este perfect argumentat, dar Iubirea deloc. La noi
Dragostea este puțină. De aceea suferim atâta. Iubim prea puțin,
dăruim la fel de puțin. Când apare nemulțumirea, gata, nu mai ai
Iubire, că de aceea te superi și ataci oamenii. Pentru că ai dăruit
prea puțin și ai luat prea mult. Plăcerile, comoditățile,
bunăstarea au fost prea mari față de lipsa lor. Că totul să fie bine
în viață, trebuie invers: restrângerea de sine să fie mai mare
358
decât satisfacerea dorințelor. Adică să te încarci cu energie mai
mult decât o irosești pe bucuriile simțurilor. Atunci trăiești. Totul
se rezumă la Iubire și la câtă putere ai să dăruiești fără așteptări.
Vindecarea sufletului înseamnă motivarea Iubirii și inversarea
priorităţii de pe corp și lume, pe suflet. Egoul este boală. Vindeci
orgoliul adică te micșorezi pe tine, dispare boala. Umilința este
cea mai puternică vindecare. Orice ți se întâmplă este de la
Domnul. Când accepți ceea ce este așa cum este, viața ți se
schimbă în Miracol. Pacea inimii este cel mai de preț lucru pe
lume pentru că este prezența lui Dumnezeu. Să cauți liniștea mai
mult decât dreptatea ta. Nu ai nevoie să câștigi, ci numai să pierzi
pentru că pierderea te golește de eu, și îți salvează viața. Dacă nu
accepți ce vine la tine și te opui la cea ce este, te opui Domnului,
dar te opui degeaba, pentru că așa crește presiunea Cerului.
Atunci vei suferi. Cu cât te opui mai tare, cu atât vei suferi mai
mult. Asta înseamnă că ești atașat și ai diavol. Dacă nu faci ce ți
se spune prin oameni, să faci, vei suferi. Prezența lui Dumnezeu
înseamnă acceptare totală. Renunțarea la tine este Iubirea de
Dumnezeu. Înțelege, că totul va fi bine dacă accepții ceea ce vine
la tine, fără rezistență. Dacă te supui vieții faci ceea ce și Domnul
face: se supune total omului. Atunci Iubești cu adevărat. Și care
este soluția la toate problemele noastre irezolvabile? Să ne
lepădăm de noi tot timpul, atunci apare liniștea și Iubirea care
sunt prezența Domnului. Noi nu vedem Miracolul care este viața
noastră pentru că nu ne abandonăm de eu. Egoul, interesul
personal sunt obstacolul. Și de aceea tot alergăm pe afară. Eul
îndârjit ne creează continuu teme false și fugim tot timpul spre
nicăieri să culegem nimic. Mereu suntem pierduți în pădurea fără
rost. Nu e absurd? Orice ai nevoie, Domnul îți dă, și are grijă de
ţine numai când ești jos de tot, acolo unde și El este. Dar pentru
ca El să vină la ţine tu trebuie să fii gol de eu. Asta-i tot. Ești cel
mai interesat să fii cu El ca să-ți fie bine în viață: Adică jos de tot.
Dă drumul la viață, este tot ce trebuie să faci. Dă-i voie să fie cum

359
vrea ea și să ia ce formă dorește. Nu îi mai pune condiții și nu i te
opune. Nici măcar nu te gândi la ea că ce face și de ce face așa.
Orice formă ia, accept-o. Orice ți se întâmplă este de la El, și nu
te poți împotrivi fără să suferi. Suferința este împotrivire la voia
Domnului. Dacă nu I te opui, nu ai cum să suferi. Acceptarea
vieții așa cum este, e iubirea. Când te oprești să mai pui condiții,
să acuzi, sau să te superi, atunci izbucnește Dragostea. Când nu
mai cauți interesul tău, ești gol de sine, și Domnul coboară
imediat la tine. Trebuie să ai aceleași însușiri ca și El, ca să nu I te
împotrivești și să suferi, să fii ca soarele care nu caută niciodată
ale sale - el doar dăruiește la infinit, indiferent cum sunt oamenii,
el doar iubește. Iubirea rezolvă totul, singură, fără noi, definitiv.
Nu intervenii. Nu lupta și nu te apăra niciodată. Lasă lucrurile să
fie. Dar dacă ești plin de tine nu te poate ajuta nimic, va trebui să
suferi că să fii desprins. Prin atașament noi punem viața mai
presus decât Domnul. Deci iubește-l pe aproapele tău mai mult
decât pe tine însuți pentru că el ești tu. Atunci nu mai ai pe cine
să te superi. De aceea cel care greșește, ești numai tu.:) nu poți
să ataci pe nimeni pentru că te ataci pe tine. Atunci nu mai avem
pe cine să învinovățim. Și dispare supărarea, ura și mânia, și
răutatea din lume. Trebuie să ai un ego ca să te poți supăra. Fără
eu, Iubirea este peste tot. E foarte simplu. Adevărul este
întotdeauna foarte la îndemână și este simplu și clar ca lumina
zilei. Vezi numai ceea ce ești tu. Adică creezi o realitate în jurul
tău, plină de Dragoste. Aici se vede că noi creăm realitate după
cum suntem în adânc. Adică exteriorul ia forma interiorului
nostru. Este imensă puterea noastră. Dacă vrei să schimbi lumea,
schimbi modul tău de a o privi, și o privești numai prin ochii
Iubirii. Fericirea este lipsa egoului și a interesului personal. Orice
faci, faci pentru ceilalți. Și limita nu este cerul. Împuținarea
continuă este calea spre El. Când te superi, ești atașat. Tot ce
vine din față este voia Domnului și nu te poți împotrivi. Dacă te
opui, suferi. Ce vine, este lucrul cel mai bun care se putea

360
întâmpla. Pacea sufletului este mântuirea. Dorința de mai mult
este cel mai mare pericol. Când te abandonezi pe tine, în sufletul
tău coboară Miracolul și atunci poți totul. Înfrânarea îți dă
energie sfântă. Te îmbolnăvești pentru că nu mai ai Miracol în
suflet? Da, pentru că suntem plini de noi. Numai din starea de
fără eu Iubești cu adevărat și poți să ierți. Omul orgolios nu poate
să ierte. Întâi te lepezi de tine și apoi poți Ierta. Lasă-L pe
Dumnezeu să rezolve toate problemele tale și totul va fi bine. Dar
dacă intervii tu cu voința ta, viața ți se va opune, și nu vei reuși
nimic, pentru că ea este condusă de Sus. Întotdeauna Îl ai în față
pe Dumnezeu. Voia Domnului este sfântă și dreaptă. Toată
suferința, necazurile și bolile din lume vin din opoziție la Iubire. O
rugăciune este ascultată numai dacă te lepezi de eu. Din orgoliu,
nicio rugăciune nu este ascultată. Întâi te lepezi de tine și apoi
Domnul te va auzi. Când te oprești să mai acuzi, să critici, să
reproșezi, să învinovățești... Trebuie să ajungi la nivelul în care să
renunți ușor la tine și să oferi în mod firesc victoria celuilalt, să
nu vrei nimic mai mult pentru tine. Să cedezi ușor binele tău
celorlalți, firesc. Când ești gol de ego ești cel mai fericit pentru că
nu ai un opus. Lipsa egoului este cea mai mare bucurie posibilă.
Și este continuă. Numai Iubirea vindecă. Fiți ca și copii, absolut
de desprinși și viața va veni spre voi. Dacă omul nu vrea să se
micșoreze pe sine, ce vrea el atunci? Vrea să sufere mai tare.
Atunci înțelegi că viața este un mare dar dumnezeiesc, un
Miracol continuu, de nespus. Nici nu știi ce Minune extraordinară
trăiești. Boala îți arată cât de importantă și de salvatoare este
Desprinderea. Detașarea vindecă. Și egoul este o cale spre
Dumnezeu, dar prin suferință. De aceea nu există nimic rău în
lume, totul e divin, și spre ajutorul tău. Când înțelegi asta, te
destinzi, te înmoi, este un sentiment foarte relaxant să nu mai
împarți în bine/rău, este o eliberare imensă, nu mai ești încordat,
într-o continuă luptă și scapi de absolutism. Egoul este răul care
se obține prin absolutizarea părților. Când împarți în bine și rău,

361
absolutizezi o parte, și așa cazi din rai. Boala noastră cea de toate
zilele este absolutizarea părților, care altfel niciodată nu ar
însemna nimic, că nu le-ai vedea. Dar când le mărești
importanța, atunci apare sentimentul de lipsă și incomplet și
dorința de mai mult. Aceasta este căderea din rai: am împărțit și
așa a apărut al meu și al tău. Și am început să ne vedem diferiți,
când noi suntem același suflet peste tot. Și așa ne raportăm la
interesul nostru. Când noi suntem ființa comună și ar trebui să
ne raportăm la interesul tuturor. De aceea nici nu ne merg
lucrurile bine în viață pentru că ne opunem celorlalți care sunt
Dumnezeu. Așa apare suferința: împotrivire la Iubire. De aceea
mereu ia inversul a ceea ce-ți spui pentru interesul propriu, acela
este Adevărul. Nu trebuie să te opui naturii tale divine. Tu ești
ființa tuturor. Înțelegi? Dacă ataci natură divină, te va distruge,
pentru că ataci viața. Când îl lovești pe aproapele tău, tu ataci de
fapt viața și universul, și pe Dumnezeu. Și apoi, când lucrezi
numai pentru interesul celorlalţi, atunci tu te deschizi, se
deschide Cerul și coboară Miracolul care îți va face viața fericită.
Nici corpul tău nu este al tău, ci este un mădular din corpul
tuturor. Dar când te restrângi și nu mai te agăți de părți, nu mai
ai ce să aperi, și atunci nu-ți mai este frică, că nu mai ai ce să
pierzi. Și așa nu mai poți să fii supărat. Ca să te superi trebuie să
fii atașat și să-ți fie teamă că pierzi cioburile colorate. Astfel
înțelegi că totul este bun și divin. Atunci nu mai faci diferențe și
înțelegi că în toate este Dumnezeu, și nu putem să judecăm pe
nimeni. De aceea El este Domn. Omul se împovărează singur
lipindu-se de lume. Când te abandonezi pe tine, tu te încarci cu
Iubire sfântă care îți dă sănătate, viitor, și timp. Slujim prea puțin
pe gratis și fără motiv și de aceea nu avem energie suficientă, și
umblăm prea mult după interesul personal. Așa stricăm
realitatea, pentru că ea ia întotdeauna forma interiorului nostru.
Jignirea, umilirea sau înjosirea vin ca să scadă egoul și să ne
salveze sufletul. Duhul nostru este sfânt. Viața este pătrunsă

362
continuu de dumnezeire, este sfântă, așa cum este, cu bine și
rău. Egoul vede rău și vinovați. Ființa divină nu vede decât
Iubirea peste tot. Egoul este tot o cale spre Dumnezeu dar prin
suferințe și dureri. Când înfrânezi trupul, scazi egoul. Dar este
bine oricum. Nicio problemă. Cine are orgoliu va suferi pentru că
are un eu care va ridica un adversar. Când nu mai vezi niciun rău
și niciun vinovat ești cel mai fericit și liber, pentru că nu ai
opoziție din partea vieții. Întotdeauna îți vine din față ceea ce
ești tu. Toate explicațiile care aruncă vina pe exterior, și pe tine te
salvează, te uită, sunt false. Pentru că pun pe primul plan egoul și
atunci pot să critice exteriorul, se ridică pe sine și coboară
realitatea că să o poată acuza și distruge. Dar exteriorul nu este
de vină pentru răutatea din noi. El doar ia forma interiorului
nostru. Este doar o oglindă uriașă. Noi trăim cu energia de la
dăruire. Nu avem viață de la noi înșine. Depindem total de cât de
mult iubim. Liniștea șterge păcatele. Dacă impui vieții voința ta
nu ești în adevăr. Abandonul de sine este cea mai mare
rugăciune. Cel care te înjosește te eliberează de eu. Fii fericit.
Este un dar divin. Dar orice rău și neplăcere care vine la tine este
un ajutor dumnezeiesc foarte eficient, un adevărat medicament
ceresc. Nu lupta cu doctorul divin, e absurd. Necazul sau boală te
aduc înapoi la Dumnezeu și te încarcă cu Iubire ca o baterie. Dacă
nu te golești de tine, nu te poți vindeca. Bolile purifică
extraordinar de eficient sufletul și îți dau viață și viitor. Dacă te
atacă cineva să nu reacționezi? Egoul vrea să reacționeze, dar tot
ce se întâmplă sunt doar metode divine de scădere a orgoliului
nostru. Dacă un popor este umilit, nu se va retrage umilința până
ce el nu se va desprinde de fericirile lumii. Cei care îl înjosesc îi
salvează sufletul. Un atac din afară se oprește când îl oprești întâi
în tine. Când te detașezi. Atacul arată atașament de valorile
umane. La fel și neplăcerile și bolile se ridică atunci când te
desprinzi. Și trebuie să înțelegi că tot ce pui tu mai presus de
Dumnezeu din lumea aceasta, vei pierde, ți se va lua, sau va

363
pleca de la tine. Nu poți să reții decât acele lucruri de care nu ești
atașat. Noi privim la viață cu lăcomie, de aceea suferim. Divinul
va distruge orice atașament. Nu lucrurile sunt rele ci atașamentul
nostru exagerat. Când te lipești prea mult de cineva drag, te va
înșela, dar nu este de vină acela, ci atașamentul tău. Mecanismul
de desprindere este automat, pentru că sufletul tău trebuie
curățat și salvat. Și pentru asta Dumnezeu face totul. Înțelege că
nu va lăsa niciodată niciun atașament de savoare să se
întărească, pentru că devenim violenți și atunci vrem să-l
omorâm pe cel care ne oprește să mai avem ce vrem noi, deci pe
Creator. Asta este singura noastră problemă: Atașamentul de
fericirile simțurilor. A ignora viața, îți dă viață. Dar atenția pe
viață, îți ia viața. De aceea boala și necazurile sunt ajutoare
divine de purificare a sufletului nostru, foarte eficiente. Boala
dispare când facem ceea ce ea ne arată. Da, nu mai e nevoie de
ea. Vindecarea vine când noi luăm inversul a ceea ce-și zice
egoul. Și aducem argumente și întărim inversul a ceea ce-și zice
el. Boala vine pentru că nu eram în adevăr, adică în Iubire. Aduci
Iubire în suflet și ne vindecăm imediat. Te golești de eu, și te
vindeci de orice, dar vindeci și lumea ta. De aceea când apare
boala, nu te apăra, nu te supăra. Doar acceptă. După ce medicul
te ajută, sau înainte dacă mai ai timp, ar trebui să scapi de
egoism cât mai repede, că altfel se transformă într-o boală și mai
grea. Retrage atenția de pe lume, micșorează efortul pentru mai
mult - fericirile ei să nu fie importante, atunci sufletul divin
devine esențial, și așa pornește învierea duhului nostru. Când
lumea devine neimportantă, atunci sufletul și Dumnezeu sunt cei
mai importanți. Nu ne putem vindeca altfel de egoism. Scazi
importanța lumii, crește divinul. Adică prin restrângere, te golești
de eu și vine mai multă energie sublimă, și prezența ei este
vindecarea sufletului nostru. Când te oprești să mai cauți
bucuriile simțurilor atunci începe vindecarea și învierea. În
momentul în care iubirea și sufletul, adică Dumnezeu, ajung pe

364
primul plan te vindeci de orice boală. Boală te oprește să te mai
interesezi de viață, uiți toate bucuriile simțurilor. Micșorează
importanța vieții și atunci Dumnezeu devine cel mai important.
Asta este adevărata vindecare - a sufletului. ,,În păcat este
conţinută pedeapsa. În atac este conţinută durerea, dar şi
eliberarea de sine.” Când El este pe primul loc, nu mai există
boală pentru că nu mai ai orgoliu care să fie scăzut, nu mai ai
adversar și suferință. Restrângerea materiei este Iubirea. Lipsa
Iubirii, a energiei divine, adică a predării de sine, aduce
nenorocirile în viața noastră. Când ești gol de sine, ești cel mai
fericit, pentru că în spațiul acela fără tine, este prezent imediat
Dumnezeu, care va face totul în locul tău. Nu este bine așa?
Egoul accelerează timpul și ne duce la pierderea lui. E ca o gaură
neagră, în el toate se pierd. Doar prin oprirea din alergat noi ne
apropriem de Domnul inimilor noastre. Boala și durerea ne
blochează lăcomia de viață foarte eficient. Restrângi viața și vine
vindecarea, pentru că toate neplăcerile vin din prea multe
plăceri, prea mult eu. Când lupți pentru bunăstare sau belșug,
pentru satisfacții și comodități, tu de fapt pierzi energie vitală, ca
să le menții, și așa te omori singur. Noi concepem viața ca o
continuă adăugare de fericiri și plăceri ale simțurilor, dar astfel
pierdem energia care ne ține în viață. Îți faci plăceri, dar mori
treptat. Tu alegi. Când ne doare măseaua nu ne mai interesează
nimic, ne oprește dorința de mai mult și mai bine, și ne
resetează.
LIFTUL CARE TE DUCE ÎN ALTĂ LUME
Merg nu de mult în Germania și stau într-un hotel la etajul doi.
După ce mă aranjez în cameră, mă duc la recepţie să întreb
despre trenuri. Mă urc în lift şi apăs pe butonul de parter -
recepţie. Şi cobor, şi tot cobor. Mi-am zis: să vezi că ajung la un
subsol. Dar am coborât câteva etaje. Ajung, se deschid uşile, și
nu recunosc nimic, dar tocmai atunci trec pe lângă mine cele
două feţe de la recepţie şi se urcară în lift. Ciudat era că eram de
365
fapt la ultimul etaj, pentru ca mai sus nu mai era nimic. Atunci m-
a cuprins puţin panica, am pus mâna pe scara să văd dacă este
adevărată, şi nu înţeleg nimic: eu am coborât foarte mult, dar de
fapt am ajuns la ultimul etaj de sus. Nu am înţeles cum a fost
posibilă asta. Şi cobor două etaje, când mă gândesc să văd la ce
etaj mă aflu: merg pe culoar şi văd 502, ciudat, pentru ca atunci
când eram jos şi m-am uita la hotel nu avea decât 5 etaje, dar eu
am coborât deja două. Iarăşi nu am înţeles nimic. Şi am continuat
să cobor mai repede, gândindu-mă că cine ştie ce o să mai
păţesc. Dar am ajuns la recepţie și le-am văzut pe cele două fete
care vorbeau cu un client. Mi-a pierit cheful să mai întreb ceva şi
m-am dus în cameră, dar pe jos.
Boala este eliberare de eu, faza de purificare a sufletului.
Fericirile lumii ne omoară pentru că ne iau din viață, din viitor,
din sănătate și timp. Salvarea este restrângerea de sine.
Reținerea trebuie să fie întotdeauna mai mare decât satisfacerea
dorințelor. Asta-i tot jocul. Viața este despre Iubire. Dar noi când
căutăm cât mai multă viață, o pierdem. Numai prin restrângere
de sine, ne umplem de Iubire: prin dăruire fără motiv, prin slujire
și supunere. Nu ai venit ca să câștigi ceva de la viață, ci să o
pierzi, să te golești de tine. Nu să te umpli de eu, ci să te lepezi
de tine. Viața este despre golire de sine. Nu este despre a avea,
ci despre a fi Iubire infinită. Pierderea te încarcă cu energie, dar
câștigul îți ia din viață. Noi avem nevoie mai mult de pierdere
decât de câștig, de înfrânare decât de satisfacerea dorințelor, de
limitare decât de belșug. Noi funcționăm pe dos și ne împotrivim
continuu vieții, și de aceea trebuie să fim aduși mereu înapoi prin
suferință. De aceea vom pierde întotdeauna tot ce prețuim mai
mult din viața aceasta. Iubirea este cea care ne judecă. Este cea
mai mare putere a universului și noi nu vrem să Iubim pentru că
știm că înseamnă dăruire de sine, slujire, și supunere. Dar Iubirea
este El. Dacă nu vrem să Iubim fără condiții, nu Îl vrem pe
Dumnezeu. Pe noi ne fascinează cioburile colorate. Această
366
limitare deschide Poarta cerului că să coboare energia sfântă în
inima noastră. De aceea avem nevoie de limitări mai mult decât
orice. Noi trebuie mereu să oprim consumul prea rapid de viață
și asta se face prin restrângere și înfrânare sau abținere
benevolă. Astfel, prin retragere sau cedare ne cuplăm imediat pe
divin și primim energie divină fină ca și când ne-am băga în priză
cerului. Când cursa pistonului se duce în jos, noi ne încărcăm cu
viață. Atașamentul de viață este păcatul. Boala arată că este o
spărtură în câmpuri prin care pierdem suflet, e un semnal de
alarmă. Vindecarea înseamnă să ne dezlipim de viață, de dorințe,
de așteptări de tot ce prețuim noi mai mult. Boala este ca o
durere de dinți. Când te prinde, nu te mai interesează nimic, și
uiți toate satisfacțiile tale. Nu-ți mai trebuie nimic. Să facem
pauze de viață, să nu mai alergăm atâta spre viitor. Când renunți
la viitor, la scopuri, la planuri câștigi timp. Pune întotdeauna viața
pe planul doi, energia divină e cea mai importantă, că fără ea nu
mai exiști într-o clipă, iar trupul va urma sufletul ca o umbră, nici
nu va crâcni. Cel mai important lucru în viață este golirea de sine
desăvârșită. Lucrul care pleacă din noi la moarte, este cel mai
Puternic, iar noi am făcut totul pentru partea cea mai mică. Nu
este absurd? Ce ne lipsește nouă? Sacrificiul de sine - Dragostea
fără margini a lui Dumnezeu. El se sacrifică pentru noi total și ni
se supune. Când se poate, nu-ți face o plăcere: mănâncă puțin,
nu mânca până la săturate, suspendă satisfacția simțurilor, și nu
le duce până la capăt, nu-ți face plăceri mai multe - adu mereu
semn clipă de clipă că viața și lumea nu sunt pe primul loc pentru
tine. Ci înfrânarea, restrângerea, micșorarea de sine, puținul,
lipsa sunt divinul. Fericiți cei săraci cu duhul, adică fără orgoliu. El
este Nu lumea, nu materia, nu trupul, nu spiritul. Când nu faci
totul pentru trup, pui pe Dumnezeu mai presus decât viața,
atunci vei trăi. Restrângerea trebuie să fie mai mare decât
satisfacerea plăcerilor, atunci vei trăi. Dar dacă plăcerile sunt mai
multe, pierzi masiv viață, și riști. Posesiile sunt eu. Cât mai simplu

367
și puțin, înseamnă eliberarea de egoism. Boală te ajută să scapi
de trufie. Este un medicament divin. Dacă vei rămâne în vale,
acolo unde Dumnezeu este, nu vei mai avea nevoie să fii scăzut.
Primești viață când te îndepărtezi de atracții, când nu le cauți și
nu ai dorințe de mai mult, când te mulțumești cu puțin. Dorința
îți consumă energia vitală. Când dai viață, primești viață. Noi
facem economie de efort, dar e invers: avem nevoie de mai
multă dăruire pentru ceilalți. Noi numim greutățile rele, când de
fapt ele te scad și îți dau viață. Gândim mereu pe dos. Numim
bine ceea ce ne face cel mai mare rău posibil, și ceea ce ne-ar
salva îl numim rău. Trăim într-o anti lume și ne împotrivim
continuu divinului. Când pui renunțarea la sine mai presus de
toate, atunci îl pui pe Dumnezeu mai sus decât viața. Când nu
mai cauți ale tale, atunci trăiești ca suflet divin aici, pe pământ, și
nu te mai afectează nimic. Ești desprins. Abandonul de sine
desăvârșit este prezența lui Dumnezeu și cea mai mare fericire.
Oamenii vorbesc de prezența Domnului, dar cine vrea să se lase
pe sine pentru celălalt, pentru că Domnul să fie prezent în
sufletul său? Renunțarea la sine ne unește imediat cu divinul,
fără nimic altceva și devenim Iubire pe loc. Să fii capabil să
renunți oricând la tine, să dai ușor drumul vieții din mâna ta, e o
mare putere. Să nu te superi la pierdere, să nu te aperi, să nu
lupți pentru tine este o mare bucurie. Când lupți pentru tine,
Dumnezeu nu este cu tine. Când te aperi și te protejezi, aruncând
vina pe exterior, ai început să greșești și nu ești în Adevăr.
Adevărul este lipsa eului. Când vine, pierderea sau durerea îți
salvează viața. A-L pune pe Dumnezeu pe primul plan înseamnă
că interesele tale personale să nu le mai vezi, să le uiți, și să nu
faci nimic mai mult pentru tine. Tu să nu fii important, să nu
însemni nimic, să fii jos de tot, acolo unde Dumnezeu este.
Sufletul este nu interesul propriu, nu materia și nu trupul.
Trebuie mereu să scazi importanța corpului, atunci crește sufletul
în atenție. Când sufletul tău este curat și sincer, nicio boală și

368
nicio neplăcere nu se poate atinge de tine. Renunțarea la sine
este prezența lui Dumnezeu. Dacă știi asta, cât de mult renunți la
interesul tău în favoare celorlalți? Dacă pentru tine dăruirea de
sine este cea mai importantă, atunci Domnul înseamnă totul.
Dacă pentru tine fericirile lumii sunt esențiale, atunci lumea e pe
primul plan, dar așa vei pierde viața, pentru că nu te mai
alimentezi de la Izvorul ei. Lumea nu-ți dă nimic. Aștepți degeaba
să-ți dea ceva. Nu are ce. Lumea este doar de iubit. Când ești jos
de tot, ești ajutat de Sus în toate și nimic rău nu poate să vină la
tine. Ca să vină trebuie să ai orgoliu de apărat. Atunci apare
dușmanul. De ce te diabolizezi dacă te duci spre lume? Pentru că
nu este Sursa vieții, și nu îi dă nimic sufletului tău ci îți consumă
din viață, îi dă moarte și te aruncă în disperare. Devii rău. Lumea
dacă te agăți de ea, te omoară, că accelerează timpul și entropia
- distrugerea structurilor fine ale câmpurilor. Deci dacă vrei să
trăiești nu ești interesat să vrei cât mai multe plăceri și belșug, că
astea îți iau din viață. Ci să mergi spre puțin. Puținul îți dă
sănătate, viață lungă și timp. Pierderea energiei sfinte te apropie
de iad, și nu este puțin lucru. Când cauți viața, crește orgoliul, dar
acesta este iadul. Dar dacă renunțarea la tine este mai
importantă, atunci asta înseamnă că Domnul este mai presus
decât fericirile lumii, și atunci primești energie vitală. Acesta este
raiul. Deci te restrângi, mergi spre rai, te umpli de tine, te apropii
de iad. Este ca un piston sau ca o inimă. Noi oscilăm în jurul linei
roșii subțiri, și dacă ne prinde fără energie vitală, fără Iubire,
nimic nu ne mai poate salva: sufletul va distruge corpul. Când
dăruiești mai mult decât orice și pe tine te lași, atunci Domnul
este mai important decât orice, pentru că oamenii sunt el.
Iubirea este cea mai mare apărare. A te închina la lume
înseamnă a-ți face chip cioplit, idoli. Și te faci Dumnezeul tău, și
atunci începi să mori, adică irosești energia care ți-a fost dată
pentru înălțare, o irosești pe plăceri trecătoare. Când fixezi o
parte și o absolutizezi, îți iei un adversar. Dacă lumea este totul

369
pentru tine, atunci te atașezi și devii agresiv. Lupți și aperi ceva
care este iluzoriu, nu Adevărul. Părțile nu sunt Adevărul. Lupți
pentru o minciună și pentru un mincinos. Nu e absurd? Noi
absolutizăm o parte și o facem adevăr. Dar așa ne bazăm pe
minciuni, apoi în spatele acestei minciuni construim o puzderie
de teorii degeaba, care nu fac decât să ne încurce și mai tare. Tot
ce zice egoul este o minciună. De ce îl asculți? Toate lucrurile pe
care le prețuim sau de care ne atașam trebuie să ne îndepărtăm
de ele, că altfel le distrugem. Distrugi tot ceea ce iubești din
lumea părților pentru că atunci când absolutizezi o parte, le faci
pe cele ignorate să te atace. Chiar dacă nu se văd, ele sunt vii.
Noi distrugem toate lucrurile de care ne atașăm. Dacă nu mai are
energie vitală, adică Iubire, sufletul va distruge trupul. Sufletul
tău este sufletul comun și puterea Lui este imensă. Dacă se
întâmplă, suferința este mântuitoare. Cine suferă, are orgoliu și
este într-un program divin de micșorare de sine, ca să se facă loc
energiei sublime să vină și să susțină viața. Pentru acel loc gol
apar necazurile și bolile. Ele sunt spre ajutorul nostru. Orice
neplăcere sau durere sunt daruri divine. Și dacă este trufie, avem
nevoie de suferință. Cei care suferă sunt cei care pun satisfacțiile
trupului și spiritului pe primul plan, și nu există altă soluție să fie
dezlipiți, decât prin durere. Și tot ce apreciază ei mai mult, va fi
destrămat. Dar cauza este în noi, nu în afară. Trebuie mereu să
ne distanțăm de tot ceea ce noi apreciem? Mereu lasă de la tine.
Dumnezeu mișcă exteriorul, nu îl poți controla deloc. Și dacă te
opui, lucrurile se vor agrava. A accepta viața așa cum este,
înseamnă a accepta voia Domnului, și asta este vindecare. A face
Voia Lui înseamnă să te lași pe tine. Totul vine de la El și este bun
și de folos, te desprinde, și se termină tot în El. Cauza bolii este
lipsă de energie subtilă care întreține viața. Pentru că suntem
plini de eu. Posesiile sunt ego, deci aduc suferință. Și noi numai
asta dorim. Energia care susține viața o poți obține numai prin
dăruire, slujire și supunere, ascultare, de aceea spun că Domnul

370
a pus iubirea în fibră vieții, și o întâlnim peste tot. Retragerea,
restrângerea, înfrânarea, abținerea și postul sunt faza de
întinerire. Dar nu o vrea nimeni. Când cauți cât mai multă viață,
te lipești, și asta te omoară. Totul este paradoxal. Ne lipsește
pauză, oprirea din alergatul continuu spre nicăieri. Adică am
dăruit și ne-am restrâns prea puțin. Contemplarea vieții cum
trece prin fața ta ne face să uităm de noi. Reușești în viață când
pe tine te lași și te uiți, când faci totul pentru ceilalți. Așa te
încarci cu energie vitală. Ca să împlinești ceva, înainte, te
restrângi pe toate direcţiile de atașament. Să nu ai un eu nici
măcar în imaginaţie. Și întâmpini situațiile de viață cu liniște. Și
să nu te gândești la un rezultat bun. Apoi, trebuie să elimini
conflictele din trecut și să le retrăiești cu Iubire și acceptare,
argumentând de ce trebuia să acționezi așa. Argumentarea și
susținerea iubirii șterge păcatele. Asta ne lipsește nouă, nu avem
nicio explicație care să întărească Dragostea. Avem despre rău,
despre vinovați, despre dușmani, dar despre Iubire, nu avem
deloc. Vezi? Pentru că trecutul alimentează prezentul, de aceea
trebuie vindecat conflictul acela, nodul energetic - neacceptarea
este vie, și alimentează clipa de față. Când te lovești de ceva
asemănător, în viața ta, s-a și deschis rana din trecut, și apoi
crește în intensitate adăugând noua situație. Boala blochează
orgoliul, nu-ți mai trebuie nimic când te doare. Când trupul
suferă, sufletul se purifică. Se putea și fără suferință, dar noi nu
ne restrângem benevol, ci numai cu forța. Ne lipsește
Restrângerea benevolă, din înțelegerea și responsabilitatea
noastră. Dar boala eliberează sufletul din constrângerile egoului.
Bunăstarea ne omoară pentru că ne atașează și ne ia energia
duhului. Noi de puțin avem nevoie, nu de mai mult. Pierderea,
răul, necazul, boala îți vindecă sufletul pentru că te micșorează,
și cheamă Miracolul la tine. Noi suntem ambasadori ai cerului pe
pământ. Dacă rămân în ţine acele conflicte nerezolvate,
amplificate cu fiecare situație, ele vor construi viitoarea ta boală.

371
Dar nu boala este de vindecat, ci conflictele adânc înrădăcinate
în suflet. Sufletul trebuie vindecat, nu boala. Și el se vindecă
numai prin dezinteres față de viață, prin retragerea atenției de
pe ea, pentru că prin atenție pierzi energie masiv: să nu te
gândești toată ziua la ea, să nu vrei mai mult de la ea, pentru că
îți va lua din energia vitală. Lasă viața în pace, concentrează-te pe
dăruirea de sine. Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru din ceruri
desăvârșit este. Să-L vedem pe Dumnezeu în toți oamenii
indiferent cum sunt ei, și să facem voia lor, fără rezistență sau
revoltă. Aceasta este vindecarea. Dar voia Lui se manifestă prin
oameni. Dacă nu suntem supuși lor, nu-L Iubim pe Domnul.
Pentru că Iubirea trece și alunecă deasupra lumii, dar nu ia în
seamă interesul personal. Omul care iubește este capabil de
orice sacrificiu pentru celălalt. Cel mai mare obstacol în calea
Dragostei este interesul propriu. Fericiți cei săraci cu duhul, că a
lor este Împărăția cerurilor. Adică cei care nu se împotrivesc la
ceea ce este, și acceptă totul ca venind direct din mâna lui
Dumnezeu. Care mai curând se lasă pe ei, decât rezistă sau luptă
și se apără. Cine luptă și se apără nu are iubire. Iubirea acceptă
totul, iartă totul și nu caută niciodată ale sale. Iubirea nu se
apără niciodată, orice ar fi, la infinit.
DESPRINDEREA
Era odată un înțelept care se plimba pe un lac cu barca. Și într-o
noapte când medită el așa în barcă, se trezi la un moment dat
lovit de o altă barcă. Era cu ochii închiși și a zis: cine îmi tulbură
liniștea? Și s-a înfuriat, dar tocmai când vroia să se ia de acela
care a fost neatent și i-a lovit barca, și-a dat seama că barca
aceea era goală, și nu avea cu cine să se bată. Atunci nu avea rost
să reacționeze, nici cu cine să se certe. Barca era goală. A fost
luată de curent și s-a lovit din întâmplare de barcă lui. Și astfel
fără adversar, mânia lui s-a topit ca prin farmec. Cea mai mare
fericire posibilă pe pământ este moartea egoului. Golul este
Învățătorul din tine.
372
Când nu ai un ego, nu se poate lupta nimeni cu tine și nu poate
să-ți facă nimeni niciun rău. Dacă nu ai un ego, nu există cine să
se supere. Cea mai bună învățătură este DESPRINDEREA. Adică
Iubirea egală pentru toate, fără așteptări și fără motiv. Când
cedezi tu pierzi eu și minte, și te încarci cu energie sfântă. De
unde vine tot răul din lume? Pentru că ne raportăm la trup și
ego, la interesul propriu. Apărăm trupul, în loc să apărăm
sufletul. Corpul este supus total sufletului, este ca o umbră a lui.
Noi ne facem rău singuri prin atașament, nu este de vină celălalt
că ne-am atașat și am devenit agresivi, adică diavoli. Când
atacăm oamenii suntem diavoli. Numai diavolul atacă. Ființa
divină este super de înțelegătoare și de îngăduitoare. Oamenii
sunt ceea ce au în inima lor. Dacă atacă, cine este în sufletul lor?
Prezența agresivității interioare sau a supărării, a mâniei și a urii,
este prezența diavolului. Dacă lupți și de aperi ai diavol. 80%
dintre discuțiile noastre sunt despre nemulțumiri. Relațiile dintre
noi sunt mai benefice pentru sănătate decât sportul. Oamenii cu
un ego puternic sunt cei mai violenți. Sufletul nostru este cel
care are legătură cu trecutul și viitorul, deci știe viitorul și decide
primul. Creierul uman este mai creativ când este obosit. Egoul
înregistrează respingerea ca suferință. Orice atac din afară este
luat de ego, în mod personal. O îmbrățișare eliberează în corp
substanțe care sporesc fericirea. Consumul de ciocolată produce
aceiași hormoni ca atunci când suntem îndrăgostiți. Oamenii
sunt cei mai fericiți când îi slujesc pe ceilalți fără motiv. Asta îi
ajută să fie optimiști mereu. Sufletul divin, acceptă totul și iartă
totul, și imediat dă victoria celuilalt. Dacă acționezi din iubire nu
vei greși niciodată. Deci bunăstarea lumii ne ucide și ne
diabolizează. Când cauți numai viața și îți aperi trupul, ai început
deja să mori. Nu te împotrivi răului, întoarce și obrazul celălalt,
dă-ți și cămașa de pe tine. Noi trebuie să acceptăm voia
Domnului în mod absolut. Important în viață nu este bunăstarea
trupului ci puritatea inimii, predarea de sine continuă, pentru că

373
ea Îl aduce pe Domnul imediat. Și când El este cu tine, totul va fi
bine. Noi ca să trăim suntem cei mai interesați să mergem spre
puțin, nu spre mai mult, pentru că mai mult îți ia din viață, și o
pierzi aiurea și fără rost. Adică să-ți oferi ajutorul oamenilor, să-i
ajuți și să-i susții, să te golești continuu de tine, cu orice ocazie.
Înțelegi? Folosești situațiile de viață ca să renunți la tine. Cel ce
coboară, se va înălța. Nu-ți face vreodată probleme: cel care se
umple cu eu, va pierde întotdeauna. Tu când vrei mai mult, vrei
să pierzi, cauți suferința. Posesiile sunt îndreptățire de sine, sunt
ego. Ființa divină din noi se mulțumește cu foarte puțin.
Dumnezeu este viu și nu lasă niciodată orgoliul să se umfle. În loc
să critici, să-ți zici: Așa vrea Dumnezeu. Nu este nimic de spus, nu
putem să comentăm alegerile Lui. Nu te poți împotrivi. Și când te
atacă cineva să nu reacționezi? Dacă este liniște și pace în
sufletul tău și nu ai arme, nu te atacă nimeni. Ca să te atace
trebuie să ai un ego răuvoitor. Știe Domnul ce este mai bine
pentru noi. Viața ta urmează nivelul orgoliului tău. Un orgoliu
mare înseamnă neplăceri mari. Atunci omul se leagă de exterior
și egoismul lui crește, dar și suferința. Până la urmă va fi
îngenuncheat de Forțele Cerului. Atunci, la ce folos această
zbatere pentru nimic? Fericirea este în puțin, în lucrurile mici,
acolo unde lipsește eul, este mulțumirea de sine și Dumnezeu. A
avea, înseamnă a avea necazuri. Când faci totul pentru trup, te
îndepărtezi de Domnul și vor apare neplăcerile în viața ta,
automat. Când vezi că vine un necaz la tine, sau întâmpini
greutăți în viață, înseamnă că ai prea mult eu, și trebuie repede
să te scazi, ca să nu suferi mai rău. Neplăcerea îți arată că nu mai
ai energie vitală. Dar este și un mare avertisment că te miști în
jurul liniei roșii subțiri. Asta înseamnă că ai dăruit prea puțin și ai
luat prea mult și acum ești în pericol de scădere forțată pentru
salvarea sufletului tău. Cum te porți tu cu oamenii, așa se va
purta și Cerul cu tine. În măsura în care te duci spre Domnul, El
vine spre tine. Multă putere lumească: bogății, bunăstare, plăceri

374
arată mult orgoliu, răutate și suferință. Dar sunt și oameni care
au ajuns bogați, dar nu au fost atenți la avuția lor, sunt neatenți
la ea. Au ajuns bogați, dorind să facă bine celorlalți. Te uiți doar
dacă au încrâncenare și frică de a pierde sau blândețe. A ierta
înseamnă a Iubi. Când cineva te rănește, este o neacceptare a ta,
și prea mult eu care e de mult în tine, care trebuie astfel
micșorat. Fii fericit. Când te aperi nu ești în adevăr pentru că te
raportezi la un eu. Tot ce raportezi la interesul propriu este o
minciună. Tu ești ființa comună care nu știe decât să iubească.
Când vindeci prezentul vindeci și trecutul. Când vindeci trecutul
nu mai ai probleme în prezent. Te îmbolnăvești pentru că îi
învinovățești pe ceilalți. Și îi urăști. Dând în ei dai în tine, și pierzi
energie, apoi te îmbolnăvești. Atunci când ataci sau ești supărat
pierzi viață masiv. Deci rolul necazurilor și bolilor este să te
reîncarce cu forță vitală și să oprească pierderea de viață. Boala
se vindecă când oprești răul din tine, și nu-i mai învinovățești pe
oameni pentru ce este în tine. Când nu mai vezi niciun rău și
niciun vinovat, te faci bine. Boala blochează egoul. Trebuie să pui
cât mai multă Iubire în suflet, și asta se face prin dăruire și
înfrânare. Îți lipsește materie Magică, pentru că ai consumat-o pe
satisfacții. Omul care este rău, este și atașat de fericirile
simțurilor. Aceasta este boală: Atașament. Apoi e necesar să
argumentezi inversul a ceea ce îți zici cu egoul, ca să te
desprinzi? Desprinderea este fericirea toată. Viața este nespus
de frumoasă când ești fără eu, o bucurie continuă. Un Miracol.
Iubirea este peste tot. Să le permiți oamenilor să greșească și să-
ți facă răul, și așa înțelegeți că totul vine din noi. Ne îmbolnăvim
pentru că suntem prea supărați pe oameni și îi urâm, de aceea ei
ne pun oglinzi în față și așa ne îmbolnăvim, pentru că ne vine
înapoi ceea ce am semănat, propria ură. Boală sau necazul este
chiar ura noastră. Dacă nu urăști, nu te îmbolnăvești, că nu e
nevoie să fii scăzut. Dumnezeu vine în inima ta numai când tu te
lași pe tine, total. Dar când te superi, te lovești foarte tare. Este

375
ca și când ai lua un ciocan mare și te-ai lovi singur în genunchi,
pentru că aproapele tău este parte din sufletul tău. Dăruirea și
restrângerea de sine este bucuria maximă, pentru că fiind gol,
primești energia Miraculoasă care îți aduce orice vrei. Și
vindecarea. Numai când El este cu tine, te vindeci, dar El este
Iubire. Iubirea ta este Iubirea Lui, este prezența Sa. Domnul este
prezent în Dragostea ta. Deci când nu mai vezi niciun rău și niciun
vinovat în lume, te vindeci. Când vezi răul ca fiind un mare bine,
ești liber de tine. Energia Miracolului este bucurie imensă. De ce
nu vrei asta? De ce vrei mai mult decât ai nevoie, ca să suferi mai
tare? Nu are unde să vină Dumnezeu dacă ești plin de eu și
pornesc necazurile. Și vei fi micșorat cu forța. Tu trebuie să fii tot
timpul gol de tine, dacă vrei să-ți fie bine în viață. Cea mai bună
este Ascultarea, să-i asculți pe oameni și să te supui lor. E cea mai
mare bucurie posibilă. De ce? Pentru că te ajută să te golești de
tine, și atunci în spațiul gol vine Bucuria fără margini a divinului.
Mai curând ascultă-i pe oameni, decât să lupți, să te aperi și să
reacționezi. Prin reacție, luptă sau apărare, îți întărești egoul, dar
așa mori, îți moare sufletul. Vezi o reacție de apărare: omul acela
a început să ucidă și să moară și el. Nu înțelegi lucrurile acestea
pentru că ești lipit de viață și ești prea preocupat de eu, să
câștigi. Detașează-te, îndepărtează-te, despovărează-te și vei
vedea Adevărul care te va face liber. Când înlocuiești a lua, cu a
da, atunci vine Domnul imediat la tine, și nu va știi ce să facă ca
să te simți tu mai bine. Astfel toate vor fi potrivite. Noi ne
îmbolnăvim pentru că ne-am îndepărtat de Creator. Exprimă
mereu permisiuni. Învață să lași mereu de la tine, și să nu vrei
nimic pentru eu, să nu pretinzi nimic. Mai mult să dai decât să
iei, și așa vei rămâne sănătos. Fii ca apa. Curgi odată cu ea,
acceptă totul ca și ea, fii moale, bun și blând, total fără reacție,
orice ar fi, la infinit. Și nu te apăra niciodată. Acceptă orice
perspectivă diferită, cu bucurie. Te îmbogățește. Trebuie să
înlocuiești toate cuvintele răuvoitoare de învinovățire a celorlalți,

376
cu afirmații de bunăvoință și îngăduință, de iertare și iubire. Și
ăsta să o faci continuu. Dar când ataci, te ataci și pierzi viață. E o
prostie. Când nu mai ai niciun cuvânt de învinovățire și acuzație,
atunci ești liber de tine și sănătos. Te eliberezi de cuvintele care
te țin închis în egoism. Boala arată că ai multe critici asupra
oamenilor. Eliberarea de eu, este fericirea fără margini a divinului
și sănătatea. Resentimentele noastre ne omoară pentru că ne iau
din energie, și ne scad sistemul imunitar. De ce ne purtăm așa?
Pentru că am uitat că suntem ființă divină care nu știe decât să
iubească. Când cineva îți face un rău nu reacționa, ci acceptă și te
retrage, pentru că el vine împotriva ta ca să te micșoreze, îți face
un bine, și astfel te umple cu energie sfântă. E trimis de
Dumnezeu ca să-ți salveze viața, nu că așa vrea el, cum credem
noi. Nu omul este vinovat, ci ceva din tine îl face pe Dumnezeu
să-l trimită să te purifice. Răul vine când nu mai ai energie vitală
și îți face cel mai mare bine posibil: îți salvează sufletul de
orgoliu. Acceptarea și iubirea te vindecă. Oamenii vor să se
vindece, dar dacă nu iubesc? Sufletul trebuie să-l vindeci, și
trupul îl va urma ca o umbră. Noi vindecăm umbra? Nu e absurd?
Pentru că din umbră se câștigă bani, și nu ai niciun rezultat. Și
mereu vei da bani, fără niciun rezultat. Dacă vindeci trupul, boala
se va ridica pe un nivel superior. Și atunci ai contribuit la moartea
sufletului. Vrei să trăiești mai mult? Mănâncă mai puțin și
restrânge-te în toate. Când te deplasezi spre puțin, consumi mai
puțină energie vitală a sufletului, și trăiești astfel mai mult.
Plăcerile, comoditățile, bunăstarea, savoarea îți iau din viață. Ca
să trăim, noi mâncăm din sufletul nostru. Mâncarea sau
satisfacțiile simțurilor sunt doar ocazia care scoate energia
subtilă din duhul nostru. Ar trebui să mâncăm cu 25% mai puține
calorii ca să trăim mai mult. Pentru a arde calorii se folosește
oxigen, dar procesele de oxidare distrug celulele. Multe calorii
înseamnă explozii mari, deci distrugeri mari. Însă oamenii nu au
voință să facă acest lucru. Noi consumăm mai repede energia

377
vieții decât o punem la loc. O cantitate redusă de calorii
încetinește îmbătrânirea organismului, scade temperatura
corpului, scade nivelul de zahăr din sânge și al hormonilor.
Metabolismul încetinește și se reduce stresul oxidativ care
provoacă leziuni celulelor și țesuturilor. Aceste distrugeri aduse
de o alimentație cu multe calorii duc la o îmbătrânire accelerată
și la apariția de boli. Deci când cauți cât mai multă viață, belșug și
bunăstare, comoditate și satisfacții ale simțurilor, de fapt pierzi
viață. Ca să le menții sau să te bucuri, consumi din energia
sufletului. Pentru că belșugul accelerează procesele de
degradare și îmbătrânire a trupului nostru, și entropia. Ne ia din
viață. Dar dacă noi nu mai avem energie vitală, degradăm și
exteriorul, pentru că nu mai avem cu ce să-l susținem. Lumea
depinde de energia noastră divină. Noi ținem lumea în viață, prin
dăruirea noastră. ,,Ai venit pentru a sluji şi nu pentru a domni. Ai
venit pentru a suferi şi a te osteni şi nu pentru a petrece. Ai venit
ca să fii transformat prin foc în aur. Tu nu eşti al pământului.” Dar
când căutăm cât mai mult bine pentru noi, vrem să murim mai
repede. Cine va căuta viața, o va pierde, dar cine a vă lăsa și se va
restrânge, o va câștiga. E o Artă să știi și să ai puterea să te
oprești la timp și să te mulțumești cu puțin. Fericirea stă în
lucrurile mici și în mulțumirea cu puțin, pentru că atunci ești gol
de tine, adică este prezent Dumnezeu, și când El este cu tine, te
ajută în toate fără măcar să te străduiești. Dăruirea de sine scade
egoul și vindecă inima. Unde este răutate, adu Iubire și
înțelegere și cere-ți iertare. Acolo unde este o învinovățire pune
Dragoste și îngăduință. Egoul caută orice ocazie să ofenseze și să
provoace discordie. Adevărata boală este că avem prea mult
orgoliu și egoism, trufie și mândrie. Acesta este păcatul cel mai
mare. Când te simți jignit, înseamnă că ești acuzator și ai mult
ego. Egoul se simte jignit, înseamnă că ai nevoie să fii înjosit.
Opreşte-te să învinovățești și să condamni oamenii și atunci se va
opri atacul din afară și dezastrul. Ei nu sunt de vină pentru

378
orgoliul nostru. Doar privește și ascultă. Nu interveni decât dacă
ți se cere părerea. Stai în liniște, ține-te strâns de pace, și astfel
veți chema Iubirea la tine. În starea de abandon desăvârşit de
sine, orice dorință ți se va împli, iar situațiile de viață se schimbă
ca prin minune. Înlocuiți acuzația, critica, reproșul... cu Dragoste
și apreciere, cu mulțumire, recunoştinţă, îngăduință și înțelegere.
Când ești constant în Iubire, numai Iubire vei primi din față și vei
reuși în toate. Când exprimi numai Dragoste în tot ce spui,
Iubirea aceea a ta, este mulțumirea care vine de la Domnul. Este
modul în care El îți mulțumește. Iubirea ta este a Lui, este Iubirea
Lui pentru tine. Deci în loc de a judeca, Iubește și acordă
circumstanțe atenuante la infinit. Iubește și fă ce vrei. De fiecare
dată când vrei să reacționezi, renunță la tine și oferă victoria
celuilalt. El merită totul, tu nu contezi.
TOATE ÎŢI SUNT BUNE ŞI DE FOLOS
Un om căruia i se părea că viaţa este plină de greutăţi şi
neplăceri, se duse la un Înţelept şi îi spuse: mă chinuiesc tot
timpul în viaţa asta, ce să fac? Atunci maestrul luă o mână de
praf şi îl puse într-un pahar cu apă curată. Şi îi spuse: Acestea
sunt suferinţele tale închipuite. Apa este tulbure şi murdară. Apoi
aruncă această apă şi luă o altă mână de praf... şi o aruncă în
mare. Praful se răspândi în vânt, deasupra mării, dar ea nu s-a
simţit deranjată sau jignită de nimic. Și rămase la fel ca înainte.
Vezi? În fiecare zi ai de ales între a fi ca acest pahar de apă
murdar sau ca marea... absolut de deschisă și iubitoare.
Înţelepciunea este să accepţi şi să te bucuri de tot ce îţi dă
Dumnezeu, indiferent cum sunt ele. Toate îţi sunt bune şi de
folos. Fii deschis și absolut de vulnerabil, ca și marea.
E suficient să nu vrei nimic pentru tine, ci totul pentru ceilalţi
pentru că orice doreşti pentru ei se va împlini. Atunci reușești în
toate. Aşa este, se împlineşte tot ce doreşti ziditor pentru
oameni. Dar tu trebuie să nu exişti, să fii atât de jos şi atât de

379
umil, încât să nu te vezi. Să nu ai un eu, că el va bloca reușita. Să
vrei totul pentru ceilalți, dar nu pentru tine. Multe din teoriile
spirituale, fac totul pentru binele tău, dar ție nu îți va fi bine
decât dacă celorlalți le este bine întâi. Numai religiile pun
accentul corect pe ceilalți și nu pe tine. Societatea modernă
pentru că face totul pentru binele individual, întărește egoismul
și de aceea se auto distruge, se destramă. Dumnezeu este al
tuturor. Și pentru că se opune Lui, va fi suferi. Tu nu te poți
bucura decât de bucuria lor. Reuşeşti numai dacă faci totul
pentru ceilalţi. Ești fericit numai dacă îi faci pe ceilalți fericiți.
Lipsa eului este prezenţa lui Dumnezeu, şi când El este cu tine,
poţi totul şi împlineşti totul. Înţelegi? Să nu te ia nimeni în
seamă, să nu te observe nimeni. Atâta timp cât nu ai un eu, eşti
în zero, iar scopul vieţi tale sunt ceilalţi, este iubirea pentru
ceilalți, atunci totul vei reuşi în viaţă şi ţi se vor împlini toate
dorinţele pentru ei. Nu ale tale. Când nu ești atent la tine
Domnul îți dă tot ce ai nevoie, și niciodată mai mult. Dacă ți-ar
da mai mult ar însemna că ar vrea să te distrugă. Ce avem mai
mult, este voia noastră. Dar voia ta înseamnă pierdere. Să nu faci
ceva pentru interesul tău, acesta este tot secretul fericirii și
împlinirii în viață. Lipsa egoului îţi dă o bucurie fără un opus care
durează şi nu piere. Iubirea atrage Iubirea, dăruirea de sine
atrage binecuvântarea divină, dar ura, atrage ura. Totul este în
oglindă. De aceea nu îţi trebuie nimic de la nimeni. Dar dacă ai
dorinţe, vei avea şi un opozant, care te va opri să-ţi împlineşti
dorinţele. Stai fără dorințe, liber de tine, este cea mai mare
fericire posibilă în cer și pe pământ. Domnul îți dă tot ce ai
nevoie fără să te chinuiești. Lasă totul să treacă, nu te agăța de
nimic. Stai tot timpul desprins, fără intenții, într-un abandon de
sine desăvârșit. Acest abandon de sine aduce Miracolul în viața
ta, și-ți face o viața Minunată. De ce nu vrei așa? Ca să-ți fie bine
în viață, trebuie să nu dorești nimic mai mult pentru tine. Ci totul
pentru ceilalți. Ca să ai realizări în viaţă trebuie să nu ai ego,

380
pentru că egoul are un adversar care te va opri în toate. Și va
lupta cu tine îndârjit, cu cât tu vei vrea mai mult. Rolul lui este să
te aducă în zero, la Domnul. Te va opri implacabil și nu i te vei
putea opune. Cu cât vei vrea mai mult, cu atât va lupta mai mult
cu tine și te va face să suferi. Diavolul ca diavolul, dar ce ne
facem fără el? Dacă privești cât de perfectă este reglarea divină,
atunci viața pe pământ este raiul. Într-o situație de conflict, sau
când vin neplăceri la tine: renunță și oferă victoria celuilalt,
întotdeauna, pentru că neplăcerea vine ca să renunți și astfel să
te încarce cu energie. Spune: facă-se Voia Ta Doamne, și Renunța
la reacție, Acceptă ce vine la tine, ca un mare ajutor divin pentru
curățarea sufletului tău. Lasă lucrurile să fie, nu te împotrivi la
ceea ce este. Doar Acceptă. Ceva neplăcut vine în fața noastră ca
să ne salveze sufletul, dar dacă reacționezi urci pe un nivel
superior de scădere forțată. Și apoi nu-ți va conveni ce pățești. Fii
mereu gol de tine însuți. Renunță mereu la tine, la infinit. Dă
mereu semn că viața nu este pe primul plan pentru tine, și faci
asta oprind plăcerea, suspendând-o și ne ducând-o până la
capăt. Întâmpină situațiile de viață, fără tine, fără vreo dorință de
a învinge, fără intenții. Să nu vrei nimic de la oameni. Și nu le
cere nimic, niciodată. Atunci tu nu mai ești niciunde, ci numai el
este. Urmărește tot timul să nu ai un eu, și să nu faci mai nimic
pentru el. Fără voia și dorința ta, tu nu mai exiști ci numai
Domnul este. Când tu te retragi, înaintează Dumnezeu. Vrei să ai
o viață minunată? Renunță la tine în orice ocazie. E nevoie mai
mult să pierzi decât să câștigi. Pierderea te golește de eu, pe
când câștigul te umple de pretenții și neacceptări. Acceptarea
vieții așa cum vine la tine, fără să te opui, trebuie să fie pe primul
loc, indiferent ce se întâmplă, pentru că acceptarea și renunțarea
la tine, la interesele personale, este prezența lui Dumnezeu.
Acceptarea este încrederea în El. Acceptarea îți aduce Adevărul.
Nu i te poți opune. Apoi toate vin în dar. Omul care nu are
Acceptare nu are credință. Cel care cedează mereu binele său,

381
este omul lui Dumnezeu. Lângă el să stai. De ce ne legăm de
viaţă? Din frica de a pierde. Reușești numai din starea de fără eu.
Numai când eşti total desprins eşti cel mai puternic cu toate că
nu ai nimic. Trebuie să fie bine la toată lumea ca să-ți fie bine și
ție. Atenţia pe lume este timpul nostru fragmentat. Dar când îţi
retragi atenţia devii spaţiu, şi acolo timpul este indiferent. Părţile
sunt timp. Retragerea atenţiei de pe fragmentele de viaţă, este
ieşirea din timp să încetinirea timpului. Conceptualizarea,
gândirea continuă este timpul. Când gândirea se oprește ieși din
trup, și depășești lumea aceasta. - Când te superi sau reacţionezi
ori te aperi, nu eşti în Adevăr, și ai ieșit pe loc din divin, din rai și
ai intrat în iad. Tot ce vine din față îţi arată ceva despre tine.
Atunci întreabă-te de ce ţi se arată lucrul acela? Ce lecţie ţi se
prezintă? Ce ai de învățat? De ce se comportă oamenii așa cu
tine, ce te învață ei? De fiecare dată ei te învață ceva foarte
important, și dacă nu înțelegi, te vor presa, pentru că în spatele
lor este întotdeauna Dumnezeu. Nu acționează ei din voință
proprie, ci sunt puși de Domnul să ne curețe sufletul și să ne
arate ce este în noi. Oamenii oglinzi. Îl ai pe Domnul, şi de aceea
poţi totul. Cioburile colorate ale lumii nu te pot satisface
niciodată. Mergi la Izvorul vieţii care îţi dă tot ce vrei. Și la
Dumnezeu ajungi numai prin dăruire și predare de sine și prin
auto limitare. Înțelege asta: nu te poate bucura cu adevărat,
nimic din lumea noastră, pentru că tu nu ești din substanța
acestei lumi. Tu ești făcut dintr-o materie divină înaltă, din
spiritul dumnezeiesc. Lumea nu te poate mulţumi. Tu primeşti
energie numai când dai, iar când iei mai mult o pierzi. Duhul și
trupul nostru se întristează când nu dăruiesc. Te superi pentru că
ai oferit prea puţin, din timpul tău, din banii tăi și din sufletul tău.
Boala este întristarea sufletului că ai dăruit așa de puțin
oamenilor. Când dai, de la Dumnezeu iei și dai mai departe. Nu
reține nimic. Trăiește simplu, cu foarte puțin. Casa să-ți fie
simplă, pentru că lucrurile lumii sunt ego și nimic. Ai puțin, ai

382
multă Dragoste. Și apoi nu te vor trage în jos la Marea Trecere.
Nici Iubirea nu este a ta. Este a Lui. Nimic nu este al tău. Atunci,
de ce te îngrijorezi, tu ego, de ceva ce nu ai? Iar dacă îți retragi
atenția de pe conștiință şi exterior, dispari și tu. Atunci, unde ești
tu? Noi ca ego nu suntem niciunde, toată existenţa o datorăm
fiinţei dumnezeieşti din noi, apoi trupul nostru este şi el divin, şi
tot ce ne înconjoară este pătruns de divinitate - nu văd niciun eu,
niciunde. Dacă ne supărăm puţin la pierdere, boala este mică,
dar dacă ne supărăm mult, atunci boala este mai grea. Dacă te
superi mult și nimic nu te mulțumește, suferința ta va fi mare.
Boala şi necazul sunt neacceptarea pierderii, care produce un șoc
emoțional. Noi gândim în ordinea eului. Nu ne purtăm ca o ființă
divină care doar Iubește. Trebuie să fii nesimţitor şi nepăsător
faţă de atracţiile vieţii, şi să nu pui la inimă nimic. Fără gând, te
duci în rai. Am citit undeva că există în zona Tibetului un fel de
poștași numiți Lu-Gom-Pa, care alergau pe distanțe mari fără să
fie afectați de nimic. Aceasta este metoda: ieșeau din gânduri,
deci din conștiență, și atunci nu mai simțeau consecințele
acțiunii lor. Exact ca experiența cu scările, ieși din gând și nu mai
ești afectat de nimic, pentru că îți trebuie toată imaginea care se
întâmplă acolo, ca să recunoşti tiparul şi să trăiești consecințele
pe care ea le arată. Ai nevoie de ego ca să suferi consecinţele
cunoscute. Să fie cineva care suferă. Dar fără vanitos, nu mai
există durere. Tai legătura cu Ființa gând, şi atunci dispare
modelul suferinţei. De fapt dispare egoul care aduce chinul. Când
ajungi sus, în capătul scărilor, intri în conștiință și constați că nu
te-a afectat cu nimic. Noi trăim numai în tipare, într-o lume de
gânduri, pe care le schimbăm continuu - nu trăim în realitatea
care este fără gânduri, şi fără discriminare, singura care există cu
adevărat. Realitatea este neutră până când trecem noi prin fața
ei. Atunci ea fiind o oglindă, ia forma interiorului nostru. Și se
strâmbă la noi dacă ne strâmbăm la ea sau zâmbește la noi dacă
zâmbim la ea. Când trece de noi, realitatea revine în Iubire. Noi o

383
imprimăm cu gândurile noastre, după care totul se șterge. Ea
doar curge și nu ține nimic la inimă. Dacă te schimbi în interior,
se schimbă și lumea ta. Trăim în imaginile sugerate de Ființa
gând, într-o iluzie, într-o lume prefabricată, într-un vis. Suntem
personaje de vis. Dacă o pierdem pe aceasta, cădem imediat în
fundal, adică în supă aceea de fericire, care este tot timpul acolo
și ne așteaptă, şi astfel devenim spaţiu nemărginit de nimic. Toţi,
acelaşi spaţiu. Acolo suntem UNUL. Acum suntem doar nişte
personaje în visul Lui, și ne credem grozavi. Când nu o să ne mai
credem aşa, vom cunoaşte zeii şi Cerul. Este doar un joc, și nu e
nevoie să-l iei așa de în serios. Să nu iei lucrurile în mod
personal, pentru că nu există ceva care să fie al tău şi să aperi.
Dacă nimic nu este al tău şi nu îţi aparţine, nu ai ce să protejezi.
Noi credem că pierdem ceva personal. Dar dacă nu ai un eu, nu
există pierdere şi nici duşman. E foarte important să înțelegem că
nu avem nimic al nostru, și că nimic nu ne aparţine, că totul este
al lui Dumnezeu. Atunci nu mai ai pentru ce să te lupți, și nu îți
mai faci griji. Și deabia atunci viața ta devine Miraculoasă: când
tu te lași total în mâna Lui. Atunci primești tot ce ai nevoie fără să
te străduiești. Cu cât avem un orgoliu mai mare, cu atât ne este
mai greu să acceptăm pierderea. Iar posesiile sunt eu. Dacă vrei
să-ţi fie bine în viaţă stai alături de fiinţa sublimă din tine şi nu te
raporta la egoul cel mincinos, pentru că tot ce face el este să
ducă lucrurile în derizoriu și dezastru. Raportează-te la Iubire, și
vezi dacă faci totul cu Dragoste. Atunci ești în Adevăr și
Dumnezeu cu tine. De aceea vei reuși în toate. Întreabă-te
mereu: ce ar face Iisus în locul tău. Pentru că noi credem într-un
mincinos, tot ce face el este să aducă cât mai multă durere. Dacă
am fi în fiinţa divină din noi, am fi în Adevăr, în Eden, dar nu ne
convine pentru că ar însemna să lăsăm lumea cu atracţiile ei, şi
am obține repede pacea inimii. Nu vrem să stăm în Adevăr. Și
căderea din rai arată această îndepărtare de Sursa vieții și de
ființa sublimă din noi. Când cauţi ceva numai pentru interesul

384
propriu şi vrei mai mult, alegi să suferi pentru că te opui Iubirii.
Vine o neplăcere spre tine: Renunță. Te atacă cineva: Renunță. Te
atrag plăcerile lumii? Renunță. Dorești mereu mai mult?
Renunță. Pentru că Renunțarea înlătură orice obstacol, stinge
orice conflict, rezolvă orice problemă și unește cerul cu
pământul. De ce? Pentru că prin renunțare nu mai ai ego, atunci
dispare durerea și adversarul. Ești cel mai puternic când ești cel
mai slab. Ce este fericirea? Când ești una cu ființa supremă din
tine, atunci ești fericit cu adevărat, și nu mai ai nicio grijă.
Domnul te va ajuta în tot ce faci. Că ești una cu El. Astfel înțelegi
că fără Dumnezeu nu poți face nimic. Când renunți la tine și te
predai Domnului, atunci tu te-ai armonizat și ești într-o stare de
pace, de unitate și de fericire. Doar această este fericirea
adevărată, când tu nu mai ai un eu. Cum se ajunge la ea?
Descătușându-te, renunțând la pretențiile tale de la oameni, de
la viață, predându-te pe tine oamenilor. Ne cere doar surplusul
să-l dăm la o parte, care nu ne lasă să fim fericiți. Omul când are
mai mult decât îi trebuie este foarte legat de ceea ce are, și nu
mai are timp să se bucure. Și cum dai la o parte acest surplus?
Prin dăruire de sine, prin slujirea oamenilor și supunere. Dăruind
fără motiv, din Dragoste, ca un prost. Asta înseamnă că tu ai
înțeles legile firii divine, că noi nu putem avea nimic dacă nu
dăruim. Totul est legat de divin, dar nu știm. Tot ce faci faci în
fața Lui. Știai asta? Te vede orice faci. Dacă nu dăruim, tot acest
surplus îl vom pierde într-o zi. Ori ni se fură, ori îl pierdem, ori
noi ne pierdem pe noi. Pricină a tot necazul în lume este acest
peşte măsură. Când ești lacom te distrugi singur. La fel și țările
asupritoare cred că ele câștigă ceva, dar de fapt pierd în altă
parte și mai mult. Și tocmai țara asuprită este cea mai câștigată.
Când ai, tot timpul te preocupi cum să nu-ți fure, cum să aperi
ceea ce ai, și cum să ai și mai mult. Și așa pierzi pacea inimii care
este cea mai prețioasă comoară a noastră. Pacea îți dă tot ce vrei
pentru că este prezența Domnului. Și pierzi pacea. Și ce faci tu?

385
Devii Dumnezeul tău, și ești foarte aprig pe ceea ce ai. Și dacă ți-
e frică să nu te fure, te fură. Ți-a frică să nu te îmbolnăvești, te
îmbolnăvești. Îți este frică să nu pierzi totul, pierzi totul. Și frica
îți îngheață sufletul. Frica de a pierde te duce dincolo de
încrederea în Domnul și te face Dumnezeul tău. Și când devii
dumnezeul tău ai pierdut puterea divină pe loc. Egoul este fără
de putere, de aceea se zbate atâta. A pierdut Miracolul și
lucrurile nu îi mai vin ușor și firesc, în ordinea divină. Întâmpină
greutate la înaintare și când crede că are, pierde. Trebuie să lupte
pentru toate ca să rămână la el. Văd că ai început să ai grijă de
tine. Atunci în sudoare frunții tale să-ți câștigi existența. Noi
vedem viața ca o continuă adăugare de plăceri sau satisfacții
pentru trup. Dar așa pierdem viață mai repede.
ZDRENŢĂROSUL FERICIT
Un călugăr s-a rugat mult la Domnul să-i arate pe acela de la care
ar putea să învețe Calea sfântă a Iubirii fără nicio pretenție. Într-o
zi mergând la slujbă, monahul a întâlnit la ușa bisericii un
zdrențăros. Trecând pe lângă acesta, călugărul îl salută: Ziua
bună! Nu îmi amintesc să fi avut vreodată o zi nefericită. Atunci
să-ți dea Dumnezeu numai bucurii. Nu știu să fi fost vreodată
nefericit. Bine, îți doresc ceea ce vrei cel mai mult să ai. Nu îmi
lipsește nimic. Dar ție nu-ți trebuie nimic? Nu-mi doresc
bunăstarea, și atunci lipsa acestei dorințe este bogăția mea cea
mai mare. Nu-mi doresc fericirea, și tocmai asta este cea mai
mare bucurie a mea, dacă sufăr mulțumesc lui Dumnezeu, dacă
îmi este frig, mulțumesc iarăși, când toți mă alungă, îi mulțumesc
lui Dumnezeu, pentru că... VOIA LUI... ESTE ÎNTOTDEAUNA
DESĂVÂRȘITĂ, BUNĂ ȘI DREAPTĂ...
Alergăm spre mai bine și mai mult pentru noi, dar suferim
continuu, și trăim periculos. Noi ar trebui să mergem spre viață,
dar nefăcând totul pentru noi. Neacordându-i toată atenția și tot
efortul nostru pentru un mai mult bine pentru sine, că aceasta

386
este dorința de a muri și de a ucide, pentru că ne crește orgoliul,
după care pornește dezastrul și apoi totul se destramă. Acolo
unde este un eu va fi suferință multă. Nu căuta mai mult bine
pentru sine, că asta înseamnă că îți vei întări egoul, și durerea te
va opri imediat. În viață ca să fii fericit trebuie să te mulțumești
cu puțin, cu simplu, și să dai mai mult, neavând grijă de un mai
mult bine pentru tine, că așa te omori, și pierzi energia vitală.
Apoi sufletul va chema necazurile și bolile ca să te aducă înapoi
la Domnul. Este greu să te destrami pe tine? Este cea mai
frumoasă etapă. Când te învingi pe tine, ai învins puterile acestor
legi ale pământului, și asta este o eliberare extraordinară de
energie care era blocată pe lume. Secretul este să nu te mai bagi
cu totul în lumesc: să ai, să aduni, să posezi, să câștigi, să ajungi
nu știu unde. Înțelegi? Ai învins legile umanului. Nu dori mai mult
că îți va fi frică să pierzi și așa te faci Dumnezeul tău, și devii
agresiv. Ce ai mai mult îți va aduce numai necazuri. Dacă nu ești
lovit în bani că îi ai foarte adânc în bancă, ești lovit în sănătate.
Acest mai mult este plătit întotdeauna cu suferință. Nu scapă
nimeni. Trebuie să rămânem într-o limită care nu este
apăsătoare. Când apare frica de a pierde suntem în pericol.
Dumnezeu nu ne ia nimic, El doar ne dă. Ceea ce trece peste
nevoie, îți va fi greu să aperi, și îl vei pierde până la urmă. Omul
nu a venit aici ca să facă averi. A venit aici ca să dăruiască Iubire,
nu să adune bogății. Că de aceea ne dă Dumnezeu, nu să
păstrăm pentru noi, ci să dăruim la rândul nostru mai departe.
Când dăruiești cu dragoste, ți se întoarce înapoi. Când dai, ție îți
dai, ce faci, ție îți faci. Dai cu Dragoste. Ce înseamnă a Iubi? A nu
păstra ceva numai pentru tine. Când ai ceva, mereu împarte, și
atunci nu îți faci un eu. Găsește orice soluții ca să nu îți întărești
orgoliul. Când nu faci decât să dăruiești înseamnă că Iubești.
Oamenii sunt o parte a noastră. Avem un suflet comun. Ni i-a dat
Dumnezeu pentru a înțelege viața. Este greșit să fii departe de ei
și să-i consideri dușmanii tăi, adversarii tăi. Să-i împarți în

387
oameni simpli, oameni care greșesc, sau care sunt răi. Asta este
otravă sufletului. Dacă îi vezi ca dușmani sau ca imperfecți, ca
oameni de nimic, te distrugi pe tine. Dai în ei, dai în tine pentru
că suntem aceeași ființă. Când îi consideri pe oameni imperfecți,
te-ai făcut pe tine imperfect. Când îi acuzi, le iei energia. Omul se
supără și critică sau judecă - când nu mai are energie vitală, nu
mai are Iubire, pentru că a dăruit prea puțin și a luat prea mult.
De aceea a avea mai mult decât ai nevoie este foarte periculos,
începi să ucizi. Cine are mult orgoliu, are și o dorință puternică
de a omorî. Este foarte agresiv, și oamenii simt și fug de el. Ai
pierdut Dragostea lui Dumnezeu, ai pierdut ajutorul Lui. Când eul
se retrage este prezent Dumnezeu. Când ești gol de tine, totul va
fi bine. Oamenii din fața noastră nu sunt imperfecți, ei sunt cum
suntem noi acum. Ei sunt doar oglinzi. Oamenii sunt pentru noi,
pentru a ne deschide ochii și a ne arăta ce se întâmplă în noi. Te
uiți la ei și te vezi pe tine în oglindă: dacă te atacă, înseamnă că
tu i-ai atacat înainte. Și îți vine acum înapoi ceea ce ești tu în
ascuns. Când vezi oamenii răi, răutatea aceea este întâi în tine. Ei
vorbesc numai despre tine. Nu te poți certa cu o oglindă. Poți?
Nu. Când îi vezi pe oameni răi și imperfecți, tu ai pierdut
dragostea lui Dumnezeu. Ei sunt oglinda noastră, cum să zici că
sunt răi, că te acuzi pe tine? Cum să dai în ei că dai în tine? Ei
sunt Iisus, sunt mâna Lui prin care El ne deschide ochii. Cum să
ridici mâna la Domnul? Prin oameni El ne învață și ne ajută să ne
vedem cum suntem, ca să nu mai greșim. Ei ne scot din greșeală
și ne fac să înțelegem că în noi sunt programe de auto distrugere.
Deci nu este nimic greșit ce vine spre noi din față. Nimic. Ceea ce
este în fața noastră este doar divin, și vine ca să te ajute. Ai
trecut prin fața unei oglinzi, te reflectă. Când ai trecut de
oglinzile oameni, lumea devine iarăşi frumoasă. Peste tot este
numai Iubire. De aceea singura problemă este la noi. Să nu
distrugi frumuseţea lumii, cu gândurile tale. Atât. Dacă ești lovit
și ți se face o răutate, este pentru că în tine este programul acela

388
de distrugere. Vina este la tine, nu la celălalt cum zii tu. Tu când
ataci pe omul lui Dumnezeu, ataci universul și pe Creatorul
lumilor. Dar cel care te necăjește nu face decât să te scoată din
acel program și îți salvează viața. Atacându-te îți oprește atacul,
că ești periculos. Celălalt te ajută să înțelegi că ai un program de
atac în tine și dacă rămâi mult în el, poți să mori. Asta îți arată
fiecare rău care îți vine din față. Te ajută să nu mori. Pentru că
atacul tău îți consumă foarte multă energie vitală. În clipa când
ești oprit din afară, este momentul când aproape ai trecut de
linia roşie subțire și începi să mori. Oricare atac din afară îți arată
că ai început să mori și NU mai ai energie vitală, nu mai ai Iubire.
De aceea noi trebuie să dăruim mereu mai mult decât luăm.
Când faci invers vei ataca ca să iei energie de la ceilalți. Când
mergi spre bunăstare, devii violent că îți este frică să pierzi.
Comoditatea crește orgoliul, dar pierzi energie divină, și atunci
devii agresiv și iei energie de la ceilalți. Sau când iei prea multe
plăceri, pierzi viață, și așa devii violent și începi să furi energie de
la cei apropiați, supărându-i. Ești altoit, înjurat sau lovit și umilit
pentru că în tine este un program de răutate, prea mult egoism.
Și celălalt este sanitarul divin care te scoate din acel program, te
ajută să înțelegi ce este în tine. Și dacă acel program rămâne
prea mult în inima ta, este posibil să mori. Atacul din afară îți
arată că ai început să mori, real. Și te poate lovi o depresie
cumplită sau o moarte groaznică. El îți spune: fii atent că ești în
pericol, asta îți arată cel care îți întoarce o răutate. Forța cu care
te lovește este propria ta răutate. Și vezi cât de mult te rănește și
așa înțelegi: vai câtă răutate este în mine. Când treci pe lângă
oameni activezi oglinzile care sunt. Ei sunt indiferenți până ajungi
tu în dreptul lor. Și atunci cum trebuie să fie fața ta când treci pe
lângă ei? Să le zâmbești, chiar dacă nu-i cunoști. Că lui Dumnezeu
îi zâmbești. Iar acela îți va întoarce zâmbetul tău, irezistibil. Așa
știi ce este în tine. Când chipurile celorlalți vor surâde, vei știi că
în inima ta este Dragoste. Dar dacă te atacă, înseamnă că întâi în

389
tine este răutatea aceea cu care te atacă ei. Ei te lovesc cu forța
răutății tale. Vei știi că ești în armonie cu universul, când oamenii
îți vor zâmbi. Și mai mult, vei știi că toată ziua va fi frumoasă,
după cum ești tu în interiorul tău. Nu acuza și nu judecă pe
nimeni, că îți faci o zi nenorocită. Dar dacă din fața ta vei primi o
neplăcere, înseamnă că în tine este multă răutate, de vreme ce
universul a fost nevoit să reacționeze așa față de tine. Și Tatăl
ceresc ți-a trimis printr-un om ajutorul Său. Ei sunt trimișii
Domnului, ajutorul nostru sfânt. Ei sunt medicamentul pentru
sufletul nostru. Ar trebuie să îi privim cu tot respectul și să-i
primi cu bunăvoință pentru că toţi oamenii care vin în fașa ta vin
de la Domnul. Dacă nu știai. Sunt trimiși de El, și ei se comportă
cu tine, după cum ești tu în interiorul tău. Exteriorul reflectă
întocmai interiorul nostru, totul în oglindă. Și cum să-i iubim pe
oameni? A iubi înseamnă a dărui, a avea grijă de ei, ai susține.
Să-i iubești și să accepți ceea ce îți vine ca învățătură prin ei, de la
Dumnezeu, fără să te revolți. Că dacă te opui, chemi forțe și mai
mari ca să te scadă. Doar privește la tine și vezi ce din tine este
un atac asupra vieții, devreme ce acela te-a atacat. E atacul tău,
care vine acum din față. Trebuie să fie clar asta. Să înțelegi unde
greșești, că în tine este o atmosferă neplăcută. Să-ți vindeci
sufletul și apoi orizontul tău se purifică. Imediat se purifică, că
Domnul nu te lasă mult în greșeală, și îți arată prin oameni, unde
greșești. Și ei chiar îți spun direct în față. Ascultă-i, este cuvântul
Domnului rostit prin ei. Ș îți vorbește Dumnezeu: prin oamenii
oglinzi. Și Îl întrebi: Dumnezeul meu, ajută-mă să înțeleg unde
este greșeala mea. Atunci imediat îți arată în mintea ta, unde
greșești. Și cerându-ți tu iertare, de la om, de la natură, de la
lucruri, ți se șterg păcatele. Dacă noi suntem în stare să înjurăm
televizorul sau masă, aceste obiecte care nu fac decât să ne lase
spațiu, atunci înseamnă că în noi este un program de distrugere
puternic. Și tu trebuie să-ți ceri iertare de la ele. Sunt lucruri în
spațiul tău, înseamnă că ai atacat universul. Și apoi îți vine înapoi

390
propriul atac. Domnul vrea să vadă templul gol: ,,Am un drept
asupra acestui templu, vreau să fiu singur întrânsul şi stăpân.
Luaţi toate astea şi duceţi-le” Şi Iisus i-a alungat pe toţi cei care
vindeau şi cumpărau. De ce oamenii nu pot să iubească? Ce le
lipsește? Nu se cunosc pe ei înșiși ca ființă divină. Nu știu că sunt
ființă cerească și aici pe pământ, care nu știe decât să iubească.
Ei cred că sunt un eu, care pierde ceva. Când nimic nu este al
nostru. Nu se cunosc, nu se descoperă și nu înțeleg că ceilalți
sunt doar oglinzi ale noastre. Sunt Mesageri ai cerului care ne
ajută să ne vedem cum suntem în adânc. Exteriorul este
interiorul nostru. Noi suntem aceeași ființă în fiecare, o ființă
supremă, comună. Realitatea doar reflectă ce este în noi, ia
întotdeauna forma interiorului nostru. Cum să arunci vina pe
ceilalți pentru ceea ce este în tine? E absurd. Că dacă cineva te
atacă înseamnă că tu ai atac în suflet, și Dumnezeu nu te poate
lăsa să dai foc la univers. Și te va opri. Îți pune o oglindă în față, și
te atacă cineva cu forța cu care tu ataci oamenii. Cel mai puternic
este omul care renunță la sine, pentru că se transformă într-o
oglindă. Și atunci omul care atacă se lovește singur. Și cineva îl va
opri. Trebuie să înțelegem că răutatea va fi întotdeauna oprită
prin durere. Dacă alegem să fim răi, vom suferi. Dar dacă îi vei
răspunde la fel, vei suferi și tu. Omul care îți face un rău, îți dă
înțelegerea că ai o greșeală în tine, și nu te lasă în pace, ca să nu
mori. Vezi ce bine imens îți face? Și tu te superi pe el? Îi datorezi
viața. Dumnezeu nu ne dă pedepse. Noi ne batem singuri. Noi ne
dăm pedepse, când urâm, când atacăm, când vedem totul impur,
murdar și rău, când condamnăm și învinovățim. Deci nu acela îți
face un rău, ci răul vine din noi. Sunt programele noastre de
autodistrugere. Dacă ai știi ce faci, ai ajunge la o înțelegere
eliberatoare. Deci ce trebuie să facă omul? Să se analizeze pe el.
Și ceri lui Dumnezeu să-ți arate unde este greșeala ta. Și îți va
arăta. Îți ceri iertare, în fața celuilalt. Și atunci bumerangul se
oprește să-ți mai facă consecințe în viitorul tău. Nu mai este în

391
viitorul tău. Prin faptul că ți-ai cerut iertare se șterge. Asta
înseamnă că universul tău este curat, prezentul este curat și
atunci la fel va fi și viitorul. Dar trebuie să ștergi din tine atacul
asupra oamenilor. Și asta se face numai dacă renunți la interesul
personal. Atacul tău înseamnă orgoliu, plăceri și interes personal.
Că dacă te aperi vei lupta cu ei. Când renunți la reacție, tu îți
ștergi păcatele trecute și din viitor. Ești cel mai interesat să nu
faci nimic pentru mai mult binele tău, că iarăși cazi. Când apar
neplăceri în viața ta, înseamnă că ai un eu pe care îl aperi. Nu te
mai apăra, dă drumul vieții să fie cum vrea ea. Asta este
eliberarea de sine. Și este o mare bucurie. Aceasta este fericirea
maximă: să te cunoști ca ființă divină. În toate este vorba numai
despre Iubire. Ai venit aici pentru a Iubi. Viața în ego este nimic,
o tristețe continuă. Ce este păcatul? Oamenii sunt creația lui
Dumnezeu și nu este nimic urât în lume. Când ai făcut un om
urât ai făcut un păcat. Când l-ai atacat, ai făcut un păcat. Când ai
jignit pe cineva ai făcut un păcat. Ți-ai adus prejudicii viitorului
tău. Și atunci vin bolile. Răutatea și atacul tău sunt necazurile și
bolile care vor veni. Oamenii nu sunt urâți, nimic nu este urât în
fața noastră. Doar noi gândim răul. Lumea doar ne oglindește. În
toate este vorba numai despre Iubire. Cum ștergem păcatele?
Prin autocunoaştere și cerându-ne iertare, prin dăruire, slujire și
supunere. Să facem Ascultare. Și înțelegând că nimic nu este urât
și rău în fața noastră, ne vedem doar pe noi acolo în oglindă. Este
propria răutate care ne lovește. Și toate vin din prinderea pe
viață, pe bani, pe bunăstare și plăceri ale simțurilor. Oamenii se
leagă și cred că fericirea o obțin din exterior, și de fapt este
invers. Fericit ești când te descătușezi. Noi așteptăm să fim iubiți,
dar toată iubirea universului este în noi. Nu mâinile noastre aduc
profitul și binele, sau mintea noastră, că dacă devii rău, le pierzi
pe toate. Ceea ce îți aduce binele în viață este Iubirea, dăruirea
de sine gratuită, slujirea oamenilor fără așteptări. A trăi ca ființă
sublimă pe pământ. Bine faci, bine găsești. Primești din ceea ce

392
dai. Fără Iubire se duce mintea, se duce sănătatea. Dumnezeu
ține totul. A fi cu El jos de tot, umil și înfrânt cu inima, este cel
mai important lucru în viață. Lipsa eului este cea mai mare
comoară. Bolile noastre păcatele și patimile noastre. Pentru că
ne prindem de viață. Și ne legăm de lucruri, de oameni și apoi
devenim Dumnezeul nostru. Dacă nu ești simplu și umil, nu faci
nimic. Numai când ești jos de tot, tu ai încredere maximă în
Dumnezeu. Când ai mult nu știi de El, până începi să suferi.
Atunci nu mai ai pe cine să te bazezi, decât pe El. Și cum să trăim
noi în viață? Desprinși. Dar lumea ne atrage. Atmosfera din
sufletul tău este curată? Dacă tu nu lovești masa asta, și nu
înjuri... Să urmărești ca în tine să fie numai Dragoste și
considerație și atunci fericirea vine singură. Fericirea este lipsa
eului. Când tu ai sufletul curat, fericirea este conţină. Și mereu ți
se deschide în față. Când tu vezi oamenii buni și viața frumoasă și
nu o vezi grea și spui: nu există, celălalt nu este de vină niciodată.
Ceva din mine crează toate problemele din afară. Și nu te mai
vezi sărac sau cu neajunsuri. Oamenii se preocupă numai cu
agonisitul și uită să trăiască. Și la sfârşit nu știu pentru ce au trăit.
Pentru că văd cum totul trece și tot ceea ce au prețuit ei mai
mult nu mai înseamnă nimic. Nu poți reține nimic. Totul curge
implacabil, pentru că suntem în minte. Curgerea gândurilor este
timpul. Dacă mintea cade, noi depășim lumea aceasta.
Dumnezeu ne dă întotdeauna când avem nevoie. Important este
în viață ca tu să te descoperi că ființă divină. Ca tu să vezi
fericirea în tine, și pe oamenii frumoși și viața minunată. Să nu-ți
permiți să vezi nimic negativ. Absolut nimic. Nu nega nimic. Fii
sigur că totul este bun și divin. Totul se reglează continuu. Atunci
în sufletul tău este numai Iubire. Și așa îți va veni și din afară,
cum ești tu în adânc. Înțelegi? Atunci din afară nu mai poate veni
nicio răutate, nicio asuprire, niciun chin.
NU RĂMÂNEM DECÂT CU CEEA CE DĂRUIM

393
Era odată un prinț foarte bogat. Într-o noapte, el a visat că
murise și a ajuns la Poarta Raiului. Acolo l-a întâmpinat sfântul
Petru care i-a spus: vino să-ți arăt unde vei sta tu. Și au mers ei
prin niște grădini frumoase până au ajuns la un palat minunat.
Acum, tânărul prinț a strigat: aici voi sta? Nuuu, nu se poate aici.
Dar cine va sta în acest palat? Aici va locui... grădinarul tău, după
ce va muri. Cum, nu se poate așa ceva, cum grădinarul meu? E
sărac, nu are nimic. Ce caută el aici? Nu merită el așa ceva.
Grădinarul tău nu are mai nimic pentru că nu strânge pentru sine
și nu a vrut niciodată mai mult decât are, să știi și tu. Și tot timpul
dăruiește, nu are mai nimic, dar aici uite câte a primit. Tot ce vezi
este datorită bunătății și iubirii sale. Te-a slujit cu drag. Bine,
bine, și eu unde o să stau, a întrebat foarte nemulțumit prințul?
Uite acolo, în bordeiul acela. Cum, așa de dărăpănat? Păi e gata
să cadă. Așa nu e drept. Ce să-ți fac, nu ai vrut să dăruiești nimic.
Știi prea bine... Te-ai preocupat doar să aduni pentru tine, toată
ziua fericiri trecătoare, numai asta ai făcut. Ai alergat pentru mai
mult binele tău. Ce să-ți fac acum? E alegerea ta. De aceea...
pentru că nu ai dăruit nimic, aici nu ai ce să primești. Nu ai
sacrificat nimic pe pământ, nu primeşti nimic aici. E clar? Tu ai
ales să fii aşa. În clipa aceea... prințul s-a trezit speriat din visul
său. Și din ziua aceea s-a hotărât să se schimbe total. Nu s-a mai
preocupat să adune comori pe pământ, ci numai în Cer. A înțeles
că nu îi folosesc deloc în lumea de dincolo pentru că nu sunt de
felul Cerului. Și așa a început să dăruiască tot ce a strâns. Astfel,
oamenii îi mulțumeau... și așa a primit atât de multe mulțumiri și
recunoștință, și îmbrățișări gratuite încât era tot timpul super de
fericit... Acum a adunat atât de multe binecuvântări în cer, şi
nicio bogăţie... Și bogăția aceasta de mulțumiri gratuite nu i-o
mai putea lua nimeni. Noi trăim în afară ceea ce este în interiorul
nostru. Dacă acolo este o bucurie fără margini, așa va fi și viața
noastră. Noi trăim viața din sufletul nostru, în afară. Exteriorul
este interiorul nostru. Dacă în tine totul este frumos, și acolo

394
este sărbătoare, așa va fi și în afară. Pentru că îți vine
întotdeauna ceea ce ești tu în interior. Cu atmosfera de acolo, te
întâlnești în fața ta. Noi trăim gândurile și afirmațiile noastre.
Deci atenție ce îți zici, că vei crea realitate.
Fericirea este în tine, și depinde de cum vezi tu lumea. Și ce să
faci ca să scapi de răutăți? Vezi ceea ce ești. Să nu mai gândești
tu întâi răul că apoi te vei întâlni cu el în fața ta. Să-ți fie frică să
zici ceva rău despre ceva sau cineva, vreodată. Acest niciodată îți
asigură fericirea continuă. Niciodată să nu-ți permiți să gândești
ceva rău despre nimeni. Nu este nimic rău în lume, totul este
frumos. Dar egoul nostru privește doar mecanismele divine de
scădere a orgoliului nostru, care trebuie să fie scăzut, altfel dăm
foc la univers. Când vezi răul peste tot, sau că tu ești sărac sau ai
neajunsuri sau nu ai ce-ți trebuie, minți. Nu e adevărat ce îți spui.
Tu ai viața, tu Îl ai pe Dumnezeu, dar când intri cu totul în viață,
în a aduna, a mânca cât mai plăcut, tu Îl pierzi pe Domnul. Ești
preocupat numai de binele tău, și Îl pierzi pe Dumnezeu. El este
numai în puțin. Dar oamenii nu Îl vor, pentru că ei vor mai mult.
Și de aceea ei sunt singuri. Fără Dumnezeu. Și de aceea
întâmpină greutăți în viață. Și când orgoliul este prea mare o
pățesc. Atunci își amintesc de El, brusc. Pentru că văd cum tot
ceea ce au prețuit ei mai mult se prăbușește deodată. Și nu le
mai rămâne decât El. Nu mai au pe ce să se sprijine. Viața li se
destramă, și numai Domnul le rămâne. Atunci își amintesc de El,
brusc. Dar oare mai au timp să-și revină? Mai au Iubire? Omul
caută fericirea la suprafața lumii, în exterior, când este invers.
Atmosfera din interior construieşte fericirea din afară. Interiorul
dă naştere la exterior. Este invers decât credem noi. Interiorul
influenţează exteriorul. Dar unde este fericirea aceea continuă
care nu depinde de nimic? Plăcerile vin și pleacă, deci adevărul
nu este în lume, ci acolo unde fericirea este continuă. Toată
fericirea vieții este în tine și se eliberează pe măsură ce Iubești.
Dacă Iubești, ești fericit. Omul este deprimat și trist pentru că nu
395
Iubește, adică nu dăruiește. El doar ia, și nu vrea să dea nimic
societății, înapoi. El crede că totul i se cuvine. Dar cu cât dăruiești
mai mult, cu atât mai fericit ești, ca atunci când pedalezi la
bicicletă: când pedalezi, lumina farului luminează, dar dacă te
oprești, se oprește și lumina, adică Iubirea. Trebuie să iubești
continuu, la infinit, și atunci fericirea ta va fi continuă. Exteriorul
este doar o reflexie în afară a interiorului tău. Uită-te cum ești, și
așa va fi și viața ta. Tu trebuie să faci fericirea continuă în tine și
apoi ea va fi oriunde privești în afară. Atunci nu vei mai vrea
mult, și ce ți se dă este cât ai nevoie. A nu vrea mai mult este cea
mai mare fericire posibilă. Și această fericire nu ți-o poate lua
nimeni niciodată. Când ești jos de tot ești cel mai fericit, pentru
că nu ai ce să pierzi sau ce să ți se ia. Ești total desprins. Dacă ai
vrea mai mult ar însemna că vrei să suferi. Nu mai poți să vrei
asta. Să te descoperi pe tine ca ființă divină. Asta-i tot. Să stai la
marginea pădurii și să asculți greierii. Ce fericire! Fericirea
adevărată nu ține de ceea ce ai, umanul cade oricând, dacă tu nu
te descoperi pe tine ca ființă sublimă, nu ai făcut nimic, și ai ratat
această existență. Neacceptarea a ceea ce vine spre tine este
egoul. Orgoliul nu poate să spună DA pierderii. Toate neplăcerile
şi bolile provin din această neacceptare. Dar dacă tu nu posezi
nimic, atunci nu ai ce să aperi și ce să pierzi. Tot ceea ce aduni:
posesii, plăceri, bunăstare, comodităţi, toate sunt ego, deci
destinate distrugerii. Tu aduni ca să pierzi? Nu este o prostie? E
absurd. De aceea cu cât ai mai puţin, şi eşti mai simplu, mai
neimportant, cu atât mai mic este orgoliul tău, și mai puțină
energie pierzi. Trebuie să fii ataşat zdravăn de fericirile lumii, ca
să pierzi suflet. Asta se întâmplă atunci când iei mai mult decât
dai, şi aşa nu mai ai energie sfântă în suflet. Numai dăruirea de
sine satură sufletul nostru, pentru că ne umple cu Iubirea lui
Dumnezeu. Trupul ne arătă dacă sunt pe calea divină sau nu.
Dacă iau mai mult decât dau, atunci se îmbolnăveşte. Durerea
arată ataşament. Când iei mai mult, nu mai vezi sufletul divin,

396
pentru că acum trebuie să aperi ceea ce posezi. Și așa devii
preocupat numai cu lupta și apărarea, dar așa îți întărești eul. În
modul acesta divinul devine neimportant, şi creşte materia în
importanţă. Atunci, a lua este mai necesar decât a dărui. Uită tot
și lasă de la tine, mereu, din binele tău, din posesiile tale.
Aceasta este iubirea. Dacă ai ego, vei avea adversari şi neplăceri
continue care vor veni să te micşoreze. Ca să te limitezi pe tine,
trebuie să scoţi tot ce îţi place mai mult decât îți trebuie, pentru
că ce îţi place întăreşte egoul şi te omoară mai repede. Când nu
mergi spre lucrul care îţi place, câştigi energie sfântă. Înfrânarea
îți dă viață. Dar plăcerile ți-o iau. Când te abții sau te auto limitezi
te încarci cu energie subtilă ca o baterie. Şi invers orice plăcere
mai mult decât îţi trebuie îţi ia din viaţă. Plăcerile te omoară, îți
mănâncă din suflet. Zahărul este plăcut la gust, dar te omoară
fără să simţi. Tot ceea ce îți place te omoară, pentru că bucuria
pe care o simți este luată din sufletul tău, și așa pierzi suflet.
Lumea nu îți dă nimic, doar îți ia. Noi câștigăm viață prin dăruire
de sine gratuită, și prin înfrânare. Egoul, plăcerile îți iau din Iubire
și din timp. Fără ego, înseamnă o încetinire a curgerii timpului, și
o viață mai lungă. Ca să trăiești trebuie să dai mai mult decât iei
și să te restrângi mai mult decât îți faci plăceri. A lăsa viața în
pace este cea mai bună soluție, întotdeauna. A reacționa la
conflict este cea mai proastă soluție. Când arunci vina pe
exterior, nu este adevărat ce îți spui. Când condamnăm pe
ceilalți, ne ridicăm pe noi, și îi coborâm pe ei, ca să putem să-i
atacăm. Plecăm dintr-o stare în care având același suflet suntem
egali, ca frații. Ne creștem pe noi, și așa facem lucrurile
neadevărate și inegale. Deci mintea noastră acționează știind
foarte bine că pornește dintr-o stare de egalitate. Dacă cauți
explicații exterioare la ceea ce ți se întâmpla, sunt minciuni,
pentru că totul pornește din noi. Ceea ce îţi place îţi face cel mai
mare rău posibil pentru că îţi ia din energia vieţii sufletului şi te
ucide. Dar când nu mai ai timp să dăruieşti şi trebuie în grabă să

397
te umpli cu viaţă, că altfel mori, atunci poţi să te înfrânezi şi să te
limitezi în toate şi astfel storci trupul, materia, şi câştigi energie
sfântă repede. Că nu mai ai timp să dăruiești. Înfrânarea te
salvează la criză. Dar ca să nu ajungi în această stare limită, mai
bine dăruieşti şi te supui continuu oamenilor şi astfel te încarci cu
energia sfântă care ţine duhul nostru în viaţă. Tot ce depășește
necesitatea ți se va lua, sau vei pierde ori va pleca de la tine.
Atunci la ce folos adunatul de mai mult? Când ceva nu ți se dă
înseamnă că nu poți să duci, ai egoul prea mare și ți-ar face rău
că te-ar lipi. Dorințele noastre sunt despre lume. Iar Dumnezeu
este despre suflet. El ne dă greutăți și încercări ca să evoluăm și
să câștigăm Iubire. Dependenţa de plăceri îţi ia o uriaşă cantitate
de viaţă. Deci ca să fii fericit în viaţă şi să-ţi meargă lucrurile bine,
tu trebuie să reduci tot ceea ce îţi place ţie, pentru că sunt găuri
negre pe unde pierzi viață. Plăcerile mai mult decât ai nevoie îți
iau din viață. Pentru că ele sunt ego şi reprezintă spărturi în
câmpuri, pe unde pierzi enorm de multă energie şi viaţă, funcţie
de cât de mare este dependența de ele.Şi prin orice egoism sau
trufie, prin dorinţa de posesie, prin supărare și judecată, tu pierzi
viaţă. Dar nu ştim. Spre exemplu, vezi pe cineva că se supără,
luptă şi rezistă, ei bine prin acest comportament, el pierde
energie sfântă şi asta face ca ziua de mâine să fie o zi neplăcută şi
să piardă în continuare viaţă. Ca să menții supărarea consumi din
energia Iubirii. Viaţa este un potenţial cu care ne naştem, şi noi
prin reacţie sau prin dependenţă de satisfacţii, o pierdem, pentru
că atacul asupra celorlalţi dar şi dorinţa de mai mult, ne mănâncă
din acest potenţial - atunci când căutam binele nostru mai presus
decât binele celorlalţi, noi începem să murim. Gena vieții este
gena morții. Când cauți mai multă viață, mori câte puțin.Ce
înseamnă să câştigi viaţă? Să faci totul pentru ceilalţi şi pe tine să
te uiţi. Să cedezi din viața ta, înseamnă să câștigi viață. Cu cât dai
mai mult, cu atât mai multă energie vitală primești, așa câștigăm
viitor și timp. Când vezi furie şi mânie sau nemulţumire şi

398
supărare la cineva, ori vezi că reacționează și se apără, poţi ştii
dinainte că şi-a şi făcut o zi urâtă mâine, pentru că ziua de mâine
este aşa cum se comportă el azi. Și va atrage situații de viață
asemănătoare cu emoțiile lui de acum. Dacă astăzi eşti numai
Iubire, aşa va fi şi ziua următoare. Dar Iubirea înseamnă
Desprindere. Deci dacă azi urmăreşti să nu te aperi, sau nu faci
nimic pentru mai mult binele tău, şi mai mult laşi decât să vrei să
câştigi, atunci ziua ce vine va fi minunată, aşa cum eşti tu azi.
Trebuie să ai azi o zi fără eu, ca să vină mâine o zi frumoasă.
Trebuie să te lași continuu pe tine, și astfel îți faci un viitor
Minunat. Iar oprirea plăcerilor prin Înfrânare și abținere îţi dă o
mare cantitate de energie sfântă care hrăneşte sufletul. Trebuie
să nu ai un ego azi care urmăreşte numai interesul său personal,
ca să-ţi fie bine mâine. Mai mult interesul tău îți omoară sufletul,
pentru că îți ia din puterea vitală. Este o opoziție la legile vieții.
Să nu faci ceva pentru tine, să nu te iei în seamă, să te neglijezi
este o mare putere. Scopul să nu fie niciodată tu ca eu. Să
urmărești să nu ai niciun interes propriu, că se ivește egoul și
adversarul imediat. Și apoi vine suferința ca să te scadă. Interesul
personal îți ia din viață. Să nu faci mai mult pentru tine decât ai
nevoie. Cineva din fața ta te atacă cu forța atacului tău asupra
oamenilor, uneori amplificat. Totul este divin în lume și drept.
Lumea noastră este magică și divinul intervine continuu. Viitorul
se mișcă funcție de alegerile tale de azi și de ceea ce ești tu în
adânc. Dacă vrei să ai o viață frumoasă, trebuie să ai o inimă
înfrântă, fără interes propriu. Când o greutate apare în sufletul
tău acum, o presiune sau o nemulţumire, când ceva te supără, să
ştii că ce îți zici tu că te deranjează nu este adevărat. Ești în ego,
adică interesul propriu este foarte mare, și de aceea te aperi. Te-
ai atașat de plăceri și nu vrei să le pierzi. Dacă te deranjează ceva
și te superi, Nu ești în Adevăr și ceea ce îți zici este o minciună. Și
dacă crezi în ele te vor face să suferi, pentru că egoul nu
urmărește decât să-ți producă cât mai multă durere. Interesul

399
propriu este diavolul, este o Metodă prin care ești oprit să vezi că
ești ființă divină care nu știe decât să iubească. Nu există decât
Iubirea peste tot. Pentru că în realitate nu există decât Dragostea
lui Dumnezeu. Toate vin din Iubirea Lui, și dacă suferim este
pentru că ne-am opus Dragostei Lui, și nu am iubit destul
oamenii, adică pe El. Deci o neplăcere care vine la tine, un necaz
sau o boală, arată cu tu nu ai Iubit destul oamenii, ci pe tine și nu
te-ai supus lor. Te-ai iubit prea mult pe tine și prea puțin oamenii.
Ai dăruit prea puțin și ai luat prea mult. Și dacă nivelul de
sacrificiu de sine pentru ceilalți îți dă nivelul de Fericire și
Armonie al viitorului tău, atunci ce rost are să alergi numai
pentru interesul personal? Este ca și când ai vrea să nu mai fi
fericit. De ce? Pentru că acest mai mult, te va umple de eu și vei
chema apoi nefericirile asupra ta, singur le chemi, și așa îți dai
foc la viață. Omul vrea mai mult și mai bine, dar asta înseamnă
mai mult orgoliu, și suferințe, fel și chip. Dorința de mai mult te
va ucide până la urmă, și-ți va face viața un calvar. Îți pierzi
liniștea. La ce folos? Vezi la cineva reacție, deja a început să-i
moară sufletul. Nu reacționa orice ar fi! Înțelegi? Orice ar fi.
Pentru că trăiești în ego și nu știi că de fapt cel care te deranjează
îți face cel mai mare bine posibil. Îți salvează sufletul, că altfel
urma să fii scăzut cu forța prin durere. De aceea acceptă
întotdeauna ce îți fac oamenii, pentru că ei sunt trimişi de
Dumnezeu ca să te învețe Iubirea fără diferențe. Ce rău este în
asta? Ei se pricep de minune să te scadă, dar așa îți dau viață.
Cum să te superi pe ei că-ți fac cel mai mare bine posibil? Nu e
absurd? Să vezi Iubirea Lui, absolut în tot ce ți se întâmplă!
Cineva te deranjează că să te ajute să renunți la tine, și astfel îți
dă viață. Nimeni nu vrea să te omoare. Problema e la tine că te-ai
atașat: de plăceri, de savoare, de imagine, de poziție socială.
Întâmplarea care vine la tine, nu este ca să câștigi tu ceva de la
viață, ci ca să-ți scadă egoul. Continuu este privită inima ta. Omul
care te contrariază de fapt te micșorează și astfel îți dă energie

400
vitală. El te ajută și îți dă viață și tu te superi pe el? Este pe dos
decât ne zicem noi. Ar trebuie să inversăm tot ce ne zicem cu
egoul, pentru că tot ce este negativ, nu este adevărat și Nu
există. Peste tot este numai Iubire, adică mecanisme divine de
scădere a orgoliului nostru. Dacă vezi suferință, înseamnă că
orgoliul a fost mare. Când ai un ego îndârjit, înseamnă că
Dumnezeu te va scădea prin oameni, necazuri sau boli, în mod
obligatoriu. Pentru că egoul este o agresivitate imensă, care nu
poate fi acceptată pentru că este dorință de a ucide sufletul.
Când mergi spre satisfacțiile vieții, îți va crește agresivitatea
interioară și răutatea. Apoi vei vrea să omori.
PEDALEAZĂ, PEDALEAZĂ
Într-o zi, ucenicul se duse la maestru şi îl întrebă: cum pot şti că
ceea ce fac este pe placul lui Dumnezeu? Şi maestrul îi răspunse:
într-o noapte am visat aşa... Eram pe o bicicletă în tandem şi în
spatele meu era Domnul. După un timp, nu îmi venea să mai dau
la pedale, obosisem şi atunci Dumnezeu mi-a spus că poate trece
El în faţă, să conducă bicicletă, dacă vreau. Ca să mă ajute. Şi am
acceptat să schimbăm locurile. A trecut El la conducere. Atunci
am observat că totul devenea foarte potrivit, el mă ducea prin
locuri necunoscute, era foarte palpitant şi interesant. El ştia şi
toate scurtăturile. Tot ce mă străduiam să fac era doar să mă ţin
bine în şa. Şi El îmi zicea: pedalează, pedalează! Dar eu
devenisem îngrijorat. Nu recunoşteam nimic din ce vedeam. Şi
atunci L-am întrebat: Doamne unde mă duci? Dar El nu mi-a
răspuns, doar a zâmbit. Iar eu i-am spus din nou: Doamne, mi-e
teamă. Dar El a zâmbit iarăși. Şi am ajuns apoi în locuri unde
oamenii au fost foarte primitori şi ne-au dat daruri. Dar El mi-a
zis să le împart la cei care au nevoie, pentru că sunt grele şi nu o
să putem să le ducem. Şi le-am dat la oamenii pe care i-am
întâlnit pe drum. Atunci, bicicleta noastră a devenit la fel de
uşoară că la început. Deci, nu te încărca cu lucruri inutile, nu îţi
sunt de folos, NU VEI PUTEA SĂ MAI PEDALEZI.
401
Faptul că ceva te supără acum, nu este adevărat, şi este doar
expresia egoului tău. Este chiar momentul când ar trebui să
renunţi la tine, pentru că dacă continui nemulţumirea, ea va
pătrunde mai adânc în suflet şi se va transforma în adversarul
care va veni după aceea peste tine mâine, şi te va scădea cu forța
- şi nu te vei putea opune.:) Înțelegi? Egoul conține în el și
pedeapsa. Noi facem totul pentru plăcerile trupului și ale
spiritului nostru, dar așa ne omorâm, pentru că irosim energia
vitală care ne-a fost dată pentru a-i ajuta pe oameni. Nu suntem
absurzi? Puterea de a ne preda pe noi total, este Iubirea. Orice
sentință dai, sau acuzație, reproș, învinuire, nu sunt Adevărate,
pentru că nu există decât Iubirea. Întâmpină situațiile de viață cu
liniște și îngăduință, și vei reuși în toate, pentru că în starea de
abandon de sine o alimentezi cu energie sfântă. Cea mai
puternică armă este Acceptarea. Este foarte important de înţeles
asta: ia inversul a ceea ce consideră egoul tău că este important
şi apoi adu argumente acestui invers: adică că nimeni din afară
nu este de vină cu nimic, nu există cineva care să-ți facă un rău...
Interesul propriu trebuie să dispară din perspectiva ta. Găsești
cât mai multe argumente. Şi vezi ce vorbeşte omul din faţa ta sau
situaţia de viaţă despre tine, ce vrea să-ţi transmită, pentru că
toate sunt lecţii numai despre persoana ta. Cineva vine la tine ca
să-ți arate cum ești tu în ascuns. Dacă te superi, înseamnă că nu
e adevărată supărarea ta și te opui Iubirii şi acesta este semnul că
vei fi scăzut cu forţa. E foarte periculos să ne opunem Iubirii
divine. Deja ai pornit adversarul care va veni apoi la tine cu
necesitate, pentru că nemulţumirea ta este reală. Dar aşa de
reală va fi şi pedeapsa Cerului, şi nu o poţi opri, din clipa în care
te-ai supărat. Lasă-te mereu pe tine și nu mai pune nimic la
inimă. Tot ce te înconjoară vorbeşte despre tine. Când vorbești
despre celălalt vorbești despre tine. Când nu aştepţi nimic de la
nimeni, şi eşti desprins, atunci iubeşti cu adevărat, pe toţi la fel.
Iubirea posesivă nu este Iubire, este egoism, posesie. Când lași

402
viața în pace, Iubești. Iubirea eliberează, dă voie. Dar când
Iubeşti posesiv, o relaţie se va îndrepta spre destrămare cu
siguranţă, pentru că nivelul de ataşament dă nivelul de
respingere din partea vieţii. Observi că nu poţi să te agăţi de
nimic din viaţa aceasta fără să suferi? Durerea porneşte exact din
clipa în care te-ai lipit şi dai dovadă că eşti ataşat, atunci când te
superi la pierdere. Tot timpul Domnul îți dă ocazii de
desprindere, dar nu le vezi. Dar dacă nu te detașezi singur, vei fi
desprins cu forța, și atunci vei suferi. Durerea corpului arată
puterea imensă a sufletului. Când trupul tău suferă, sufletul se
curăță de negativitate. Cu cât eşti mai lipit de plăcerile lumești cu
atât vei întâmpina o opoziţie şi mai mare de la viaţă. Cu cât vrei
mai multă viață, cu atât o pierzi mai repede. Când întâmpini
rezistență la înaintare și apar greutăți, înseamnă că ești agăţat.
Nu că celălalt este de vină, ci noi suntem prea ataşaţi. Spre
exemplu: iubeşti pe cineva posesiv foarte mult, atunci iubitul sau
iubita se va îndepărta de tine. De ce? Pentru că rostul vieţii este
să te înveţe Iubirea fără motiv şi fără aşteptări, adică
desprinderea desăvârşită, care este Iubirea care îmbrăţişează
toate în mod egal şi nu face diferenţe niciodată. Ca o relație să
meargă bine trebuie să fim desprinși, să nu dorim nimic de la
celălalt. Doar să dăruim. Nimic nu este al tău. Totul este divinul.
Aproapele nostru este lângă noi doar ca să facem totul pentru el,
să extragă din noi Iubirea. Oamenii sunt lângă noi doar ca să le
oferim Dragostea noastră, grija noastră, atenția, recunoştinţa, și
să-i facem fericiți. Ei ne ajută să Iubim. Noi avem toată Iubirea
divină în noi, de oferit. Soarele este modelul perfect, el nu face
deosebiri atunci când dăruieşte razele sale binecuvântate, şi nu
zice că tu eşti criminal şi nu îţi dau lumină, iar acela este bun şi
lui îi dau. Soarele ne iubeşte pe toţi la fel, ca şi Dumnezeu. El ştie
că noi doar nu ştim că suntem numai Iubire. Suntem vrăjiți de
lume. Când nu mai împarți în bine și rău, vezi Iubirea peste tot și
te dez vrăjeşti. Când facem ceva rău, noi nu știm ce facem.

403
Soarele exprimă cel mai bine Dragostea divină care hrăneşte
viaţa. Să fim şi noi ca el, asta ne va salva. Mulțumește mereu
pentru toate: că respiri, că exiști, că poți să privești această
minune care este viața, că poți să auzi foșnetul frunzelor, sau că
poți să-ți transmiți gândurile, pentru că sunt oameni care nu au
acest privilegiu. Când nu dorești nimic de la nimeni, Dumnezeu
îţi dă tot ce vrei. Nu stăpânim și nu posedăm nimic. Nu te
îngrijora pentru ceva ce nu este al tău. Dar nimic nu ne aparține,
și nu avem nimic al nostru. Totul este primit în dar. De aceea nu
se poate să-ți fie frică că pierzi ceva ce nu este al tău. E absurd.
Noi nu avem nimic, de aceea toate ni se vor lua. Când știi că nu
posedăm nimic, atunci nu mai poți să te îngrijorezi. Totul curge.
Egoul nostru vrea să oprească fluviul vieții, și să ia de acolo o
bucată de viață, dar atunci o pierde. Nu posedăm real nimic. Nici
noi nu ne aparținem. Apoi, nu trăi în viitor - nu știi ce va fi, și
viitorul numai El îl știe, și sufletul nostru. Nivelul de identificare
cu sufletul divin, adică cât de mult Iubești, dă posibilitatea de a
vedea viitorul. ,,Nicio mângâiere trupească nu poate să existe
fără o pagubă a sufletului, căci carnea doreşte în ne folosul
sufletului şi sufletul în ne folosul cărnii.”, Cel care face totul
pentru trup, culege moartea veşnică, iar cel ce seamănă în suflet
o Iubire fără seamăn, culege viaţa veşnică.” Să nu negi nimic.
Iubirea este cea care permite totul să existe. Nu intervine. Totul
vine la tine ca să te ajute. Nu există rău pe lume. Când negi ceva
nu ești în adevăr. Nu te opune la nimic și nimic nu te va chinui.
Toate există în mod egal. Nu ataca. Dumnezeu spune: Dragostea
mea pentru tine este mai înaltă decât cerul, mai lată decât
pământul, și mai adâncă decât marea. Du-te unde vrei, că nu poți
fi pierdut. Singurul loc unde El nu poate avea acces este propria
noastră alegere, ne dă libertate totală. Dacă nu-i acorzi celuilalt
libertate sută la sută, de a te alege singur, pe tine, ție nu-ți mai
pasă de Dragostea lui. Primul pas în Dragoste este libertatea
totală de a alege. Așa lucrează Domnul. Dacă îi dai celuilalt

404
libertate totală, relația va rămâne. De aceea în Împărăția Lui nu
există decât Dăruire. Acolo unde omul face strategii, acolo unde
el gândește cum să câștige cât mai mult, acolo unde el gândește
cum să trăiască mai bine, acolo unde el își face planuri, acolo...
Dumnezeu Nu este. Înțelege asta. El este în locul unde tu te lași
pe tine și nu mai socotești. De-abia atunci El poate acționa în
viața ta, când tu Îl lași să te binecuvânteze. Când omul respinge
această libertate, atunci el își face o mie de dumnezei la care se
închină. Oamenii nu-L cunosc pe Domnul pentru că nu Îl lasă să
se facă cunoscut, nu se lasă pe ei. Sunt plini de eu, de scopurile
lor, de voia lor. Și Dumnezeu nu are unde să vină, nu are loc.
Omul este prea plin de sine. Noi nu putem să-L cunoaștem prin
puterea noastră, noi trebuie doar să-I facem loc să vină la noi. Și
facem prea multă gălăgie și nu Îl lăsăm să vorbească. Trebuie să-L
lăsăm să vină în inima noastră, doar să-I dăm voie. Să renunțăm
odată la interesele proprii, că ele ocupă spațiul divinului. Lumea
se pune pe tronul lui Dumnezeu, și atunci cădem din rai. Iar când
noi ne lăsăm total pe noi, când renunțăm la toate interesele
noastre, Domnul ne va schimba viața imediat. Trebuie să-i lași loc
sută la sută. Să te abandonezi total. Și ne spune așa: Cine Mă va
căuta cu toată inima, Mă va găsi. Și va ajunge să cunoască dacă
aceste lucruri sunt de la El. Asta înseamnă eliberare. Dă-Mi inima
ta să te eliberez, să ți-o curăț. El nu intră cu forța, nu dă buzna. El
bate la ușă și așteaptă să-i deschizi tu. Atât e de politicos. De
aceea este un Domn. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine.
Este singurul Domn care nu domnește niciodată peste voia ta.
Înțelegi doar atunci când eliberezi mult din tine. Și recunoști că
toate vin de la El. Așa nu ai decât să te înclini și să mulţumeşti Lui
pentru toate. Doar egoului îi place sau nu îi place ceva, dar ființa
sublimă din noi nu are preferințe, ea Iubește totul la fel. Când tu
te lași pe tine, primești totul de la Dumnezeu. Păi cum, și pe cel
care îți face un rău, îl iubești? Nu vede răul, doar iubește
indiferent cum sunt oamenii. Pentru că în fiecare este același

405
suflet divin. Și cum să-L iubim pe Dumnezeu? Prin oameni. Dacă
iubim oamenii, Îl iubim pe El. Numai prin ei Îl poți cunoaște pe
Domnul. Și cum să iubești oamenii? Slujindu-i, supunându-te lor.
Numai când te lași pe tine total, iubești orice ar fi. Iubirea ta...
este Iubirea Lui. De ce oamenii bogați și cu școală multă nu Îl vor
pe Dumnezeu? Cunoașterea lumească este ego. Și iată
obstacolul. Doar când înțelegi că nu cunoști de fapt nimic, atunci
ai atins Adevărul. Adevărata cunoaștere este lipsa cunoașterii
particulare. Cu cât ești mai sărac cu duhul cu atât cunoașterea ta
este mai esențială. Nu au ajuns să cunoască dezolarea, și în locul
Domnului au pus lumea, materia. Pe tronul Său au pus lumea.
Nu s-a mai pus Dragostea. Ea este ucisă de materialism și de
preocupările lumești. Omul trăiește exclusiv în lumea aceasta, și
de aceea suferă, pentru că nu are destulă energie divină.
Bunăstarea și comoditățile ori plăcerile îi mănâncă din viață.
Lipsa Dragostei aduce lupta și conflictul. Scopul nu mai este viața,
ci reușita: de a fi cineva, de a face ceva, de a domina pe cineva,
de a fi șeful cuiva. Omul vorbește numai despre asta. Este
singura lui preocupare: să reușească, să facă ceva, să ajungă mai
sus, să aibă mai mult, să fie cineva, să aibă putere. Dar nebunule,
ce să faci cu mai mult, când ți-ai pierdut sufletul? Nu înțeleg.
Acolo unde este o învinovăţire, nu este adevărat ce îți spui. Ce
înseamnă să-l iubești pe aproapele tău? Cum să-l iubești? Cum
primim de la Domnul Iubire? Te lași pe tine total, pentru ca El să
ți se descopere și să preia controlul vieții tale. Cumințenia este
Iubire. Dar omul Îl refuză, și nu-L acceptă pe Tatăl său ceresc.
Cum Îl refuzăm pe Domnul? Ne ocupăm timpul cu întărirea eului.
Timpul este harul prin care ni se dă posibilitatea să-L cunoaștem
pe Domnul. Este pentru salvare și înălțare, e foarte prețios, nu
este pentru a câștiga ceva din lumea aceasta ci este pentru a
câștiga veșnicie, Iubire. Noi suntem morți fără El. Dar Domnul nu
se bagă în alegerile noastre. El vine când suntem total
neajutorați, când suntem aruncați la gunoi, atunci El poate să

406
intervină. Când suntem cel mai jos. Omului modern îi moare
sufletul pentru că nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Nu-L lăsăm să se
manifeste în noi. Dacă nu-L lăsăm și nu-I facem loc, duhul sfânt
nu are unde să vină. Și ce înseamnă a-I face loc? Să te golești de
tine, să renunți la interesele tale, mai mult să dai decât să iei.
Atunci te menții mereu jos, înfrânt cu inima. Dar noi ne
preocupăm numai de a aduna. Domnul este jos de tot, în vale,
acolo unde se strâng apele. Dacă vrem mai mult, nu ne putem
întâlni cu El. Când suntem plini de eu, Îl limităm pe Domnul.
Numai omul gol de sine poate fi bun și blând, pentru că este
purtător de Dumnezeu. Lasă-i loc Domnului să se reveleze. Dacă
ai probleme, lasă-te pe tine. Diavolul este împotrivitor. Dă voie
oamenilor să greşească, nu e nevoie niciodată de intervenția ta.
Cu cât ești mai sărac cu duhul, cu atât cunoașterea ta este mai
esențială. Adevărata cunoaștere este lipsa cunoașterii
particulare. Cunoașterea științifică este particulară, pentru că
pornește de la se presupune că. Se bazează pe presupuneri.
Sărac cu duhul înseamnă: fără cunoaștere orientată spre părți,
fără cunoaștere științifică. Simplu, fără conceptualizare. Când
mintea, adică eul se pierde, înaintează Dumnezeu. Prezența Lui
este adevărata cunoaștere. Nu mediată, ci față către față.
Cunoașterea de Dumnezeu este adevărata cunoaștere. Nu
căutând tu explicații, doar ca să arăți că ești mai presus de El.
Cunoașterea științifică este bună doar local, dar nu se poate
extinde la originile universului. Cunoașterea adevărată se cuvine
a fi smerită. Cu mulțumire către El. Adevărata cunoaștere nu este
o cunoaștere cum știm noi, ci o înțelegere că noi suntem pentru
că El este. De aceea noi Îi datorăm Domnului, totul, clipă de
clipă. Această împrejurare minunată care este viața, este viața
Lui. Viața din noi este viața Lui. Nouă nu ne aparține nimic. Fără
EL, noi nici nu existăm. De fapt, noi suntem El și atât. Dar ne
vedem diferiți. Acesta este obstacolul spre adevărata cunoaştere,
care este de fapt o recunoaștere. Află cine ești tu! Doar atât ne

407
trebuie să înțelegem. Dar nu putem cunoaşte asta cu mintea, ci
doar cu inima, adică când mintea cade. Când uităm de noi. Faci
ceea ce El știe deja că o să faci. :) Și egoul nostru? Oamenii caută
dușmani în altă parte, dar cel mai mare dușman este în noi.
Sinele nostru trebuie împăcat cu Dumnezeu. Dar dacă tu vrei în
moarte, El te lasă. Îți respectă alegerea. Nu intră peste tine
niciodată. El este ca natura. Îți permite totul. Totul este pentru
tine. Eu doar îți ofer, toate sunt pentru tine, spune El. Legea
cerului doar îți oferă fără nicio pretenție, pe când legea
pământească îți ia, îți pretinde și îți cere să-i dai. Când tu doar
oferi fară să ceri nimic în schimb, eşti una cu Domnul. Legea
pământească se opune legii cereşti. Când tu nu poți iubi
înseamnă că ai o problemă. Și atunci te duci la sursa vieţii. Și
începi să dăruieşti. Nu mai ceri, nu mai iei de la celălalt. Fericirea
este golire de sine. Dar cine o vrea? Nimeni. Ce folos că tu câștigi
mulți bani, când îți crește orgoliul, după care chemi Forțele
cerului să te micșoreze, și suferi. Unde este câștigul când durerea
este imens de mare pe potriva măririi egoului tău? Oamenii
caută doar fericiri trecătoare. De aceea ei sunt sunt atât de
nefericiți: pentru că nu mai dau. Ci doar iau. Când iau de la tine,
de fapt rup din tine, smulg. Te ucid. Înțelegi? Tu nu ești Sursa
creației, ești creat. Lumea doar ne ia, și nu ne dă nimic. Plăcerile
ne iau din viață. Mănâncă din noi. Prin puterea lumească
oamenii se dau drept dumnezei. Și Domnul va dezbrăca orice
stăpânire și domnie străină de El. Singura domnie este Dragostea
Lui. El Își retrage duhul de la cei îndârjiți și așa rămân fără putere.
Ți le ia pe toate, că sunt ale Lui. Înțelegi? Pe toate. Nimic nu este
al tău: nici trupul, nici sufletul, nici lumea aceasta. Tu de fapt nu
posezi nimic. Numai El este peste tot. Dumnezeu nu face niciun
rău, el face numai bine. El pleacă numai când este alungat de eu.
El vine dacă tu Îl dorești. Metoda prin care El coboară în viețile
noastre este atunci când Îl dorești cu toată inima, adică să te lași
pe tine. Dar noi nu Îl vrem niciodată cu adevărat pe Domnul.

408
Omul nu lasă nimic de la el, numai dacă ajunge foarte rău. Altfel
este preocupat doar de sine. Trebuie să-L lași pe Dumnezeu să-ți
aducă în viața ta ce ți-a pregătit El pentru tine: Ajută-mă Doamne
să te las, ca să pot să te cunosc. Adică te lași în mâna Lui total,
sută la sută. Să vezi tu ce frumos va fi! Atunci viața ta se va
transforma pe loc, într-un Miracol. Nu o să-ți vină să crezi cum va
fi. Timpul sunt părțile. Atâta timp cât suntem în lumea părților,
timpul există. Dar când mintea ne cade, el nu mai există, și lumea
aceasta dispare ca prin farmec. Timpul pornește prin mișcarea
conceptelor. Dacă nu conceptualizăm, nu mai există timp. Când
murim, se oprește doar conceptualizarea și nu mai proiectăm
lumea aceasta. Cea care moare este doar mintea. Fără ea, lumea
asta nici nu există. Tot ce putem spune este doar: Mulţumim
Doamne! Altfel suntem în mâna Lui continuu. În bunătatea Sa
imensă, El ne ajută să ne descoperim limitele și măsura. Când
faci pe deșteptul, nu ai înțeles Iubirea Lui. Care este problema
oamenilor, cea mai mare? Egoismul, mândria, trufia şi orgoliul
care înseamnă intrare în iad. Și se observă asta prin faptul că ne
cuprinde mânia, furia și ura. Acesta este iadul. Iubirea este atunci
când îi pui pe ceilalţi pe primul loc şi pe tine te laşi - nu eşti
important deloc. Ca ego nici nu contezi. Dar ca fiinţă divină eşti
una în fundal cu toţi oamenii şi toată Creaţia. Dacă cineva îţi face
un rău, tu fă numai bine pentru că tu eşti un Înger pe pământ. Nu
ai nicio treabă cu grijile pe care și le face eul. Ești liber de toate
astea și nimic nu te afectează cu adevărat din lumea aceasta.
Înțelege. Dar dacă reacţionezi ca un ego, atunci conflictul nu se
mai termină niciodată. Trebuie mereu să urmărești să nu ai un
eu, aceasta este fericirea, pentru că egoul ridică întotdeauna un
adversar. Noi nu ne vedem cum suntem pentru că nu am definit
ce înseamnă egoismul şi Iubirea, de aceea nu vedem când și cum
acţionează. Dar dacă le descriem, începem să vedem. Eram orbi
şi acum ni s-au descris ochii sufletului. Când te schimbi şi
funcţionezi ca şi fiinţă divină, atunci toată lumea ta se schimbă

409
total, după cum suntem noi. Când schimbi modul cum priveşti
viaţa, se schimbă toţi din jurul tău. Dar dacă te opui vieții și te
superi, nu ești în Adevăr. Când judeci sau învinuiești nu este
adevărat ce îți spui. Pentru că tu și peste tot este numai Iubire.
Dăruirea este ceea ce este. Pentru că ceea ce este, e Iubire
infinită. Totul în natură nu știe ce să facă ca să dăruiască
celorlalți: aerul, apa, soarele, pământul, natura. Peste tot este
numai Dăruire, adică Dragostea Lui. Noi înotăm într-un ocean de
Iubire. Toate sunt Iubirea Sa. Tot ce ți se întâmplă, din imensă să
dragoste ți se întâmplă. Nu e adevărat că oamenii sunt de vină.
Este o prostie să spui asta, sau că sunt cauze exterioare. Totul
vine din cum ești tu în adâncul inimii tale. Ce îți spui, aceea îți
face viitorul. Deci atenție ce gândești, că se transformă în
realitate. Noi ne umplem continuu de Iubire sfântă, cu fiecare
respirație, cu fiecare pas, cu fiecare privire, cu fiecare neplăcere
și suferință. Numai Iubire primim, tot timpul. Tot ce ni se
întâmplă este spre folosul nostru, și nimic nu este rău. Și noi nu
vedem Dragostea Lui care vine spre noi continuu, și de peste tot?
De la o simplă schimbare a modului cum priveşti tu lucrurile se
schimbă viaţa de lângă tine. Acţionează întotdeauna urmărind
interesul tuturor şi niciodată al tău, și vei avea putere să schimbi
lumea și vei primi ajutor de Sus. Ăsta este cel mai important
lucru. Dar dacă urmărești mai mult binele tău, vei ridica un
adversar care îți va aduce suferință. Dacă vrei ca lucrurile să
meargă bine, nu te închipui pe tine făcând nimic, nu te gândi la
trecut și nu îți face planuri de viitor. Lipsa eului din gândurile tale
este prezența lui Dumnezeu, pentru că atunci numai El este. Fără
eu, tu nu mai exişti, și nu te mai vezi. Ești una cu sufletul tuturor.
Trebuie să faci totul pentru ca celorlalţi să le fie bine, tot timpul.
Atunci aduci Minunea în viaţa lor, dar şi în a ta, pentru că tu ești
ei. Gol de sine este cea mai mare putere a universului. Pe care
nimeni nu o vrea! :) Când faci totul pentru ceilalți, atunci şi ei vor
face totul pentru tine, şi îţi vor întoarce în oglindă binele pe care

410
l-ai făcut, amplificat. Să faci doar binele. Aceasta este Iubirea:
Când îl iubești pe aproapele tău mai mult decât pe tine însuți.
Când pe aproapele tău îl pui pe primul plan, atunci pe Dumnezeu
îl pui mai presus de toate. Tu te bucuri numai de bucuria
celuilalt. Astfel, fericirea în viaţă va veni la tine în dar, și așa va
rămâne. Nu rămâne la tine decât ceea ce primești în dar. Ceea ce
smulgi vieții prin voința ta, va pleca de la tine. Și ce este mai mult
decât ai nevoie, va pleca de la tine. Să nu te miri: s eva distruge,
va fi luat de alții, îl vei vedea cum se irosește, și vei suferi. Nimic
din ceea ce ai, nu va rămâne la tine. Să știi asta. De abia atunci te
bucuri cu adevărat: când ai doar cât ai nevoie, și atât. Nimic mai
mult, îți aduce cea mai mare fericire posibilă. Bucuria posesiei
egoiste Nu e o bucurie adevărată şi nu durează, mai mult îţi ia
din viaţă. E o prostie să cauţi plăcerile simţurilor care nici nu ţin,
şi mai mult îţi mănâncă energia sfântă a sufletului şi îţi aduc
întotdeauna suferinţa și moartea. Nu-ți folosește. De ce faci asta
mereu? De ce vrei să te distrugi? Lăcomia de viață este cel mai
periculos lucru. Este cauza tuturor necazurilor și bolilor. Vom fi
scăzuți fără milă, și într-o formă în care să ne doară, ca să
înțelegem că nimic din lumea aceasta nu poate fi pus pe primul
plan. Noi adunăm ca să pierdem? E absurd. Bunăstarea,
bogățiile, confortul, stabilitatea și siguranța vieții îți ucid sufletul
foarte eficient - ca să le menții vei consuma suflet, adică viață. De
ce să o pierzi așa, fără rost? Ele aduc nenorocirile în viața
noastră. După o bucurie a trupului, sufletul omului suferă
întotdeauna pentru că pierde masiv viitor. Atunci unde este
folosul? Vrei bucurii ale simțurilor, vrei să suferi? E absurd. Egoul
este format din fragmente, din cioburi fărâmate. Câte gânduri,
atâtea fragmente. Și poți tu să le mulțumești pe toate? Acolo în
mintea noastră este un continuu zbucium și război, și o
dezordine fără capăt o mare hărmălaie și hărțuire, nu se înțelege
nimeni cu nimeni, o neliniște continuă, și o lăcomie maximă, care
vine din fragmentare. Când împarți în bine și rău, multiplici la

411
infinit părțile care nu durează, și așa apare o neliniște și o
suferință continuă. Niciodată nu vei fi mulțumit și nimic nu îți
ajunge. Mereu vei vrea mai mult, pentru că părțile sunt
impermanente. Și cu cât fragmentarea este mai mare cu atât
nemulțumirile și neîmpăcarea sau teamă sunt mai mari. Frica
vine din conflictul acesta continuu al părților. Privim prea mult la
lume. Las-o în pace. De aceea noi căutăm o stabilitate în exterior,
și așa ne agățăm de lucruri sau de oameni. Dar acolo totul este
mișcător și nesigur. Și culmea, cu cât vrem o siguranță mai mare,
și facem totul pentru asta, dăm totuși de o nesiguranţă fără
margini. Și asta ne exasperează. Și soluția? Numai Iubirea. Adică
numai dăruirea de sine degeaba și fără motiv, poate sătura
sufletul cu adevărat. Că Iubirea este Sursa de energie vitală fără
de care nu poți să trăiești. Ea oprește complet jocul umbrelor
minții și îmbrățișează totul. Adică să nu rămâi la nivelul părților,
și să te ridici la nivelul ansamblurilor, să privești de sus lucrurile.
Atunci nu mai ești legat și afectat de nimic, pentru că doar
dăruiești. Aluneci deasupra lumii. Să trăiești pe pământ ca ființă
divină care nu știe decât să iubească. Nu reții nimic pentru tine,
și nu te agăți de nimic. Pentru a realiza o dorință trebuie să fii în
liniște, ca să poți alimenta situația de viață cu energie divină a
Împlinirii. Dar când vezi vinovați, când te superi și ești
nemulțumit sau când condamni, atunci oprești energia
Miracolului să curgă spre viață și să rezolve lucrurile singură, și
atunci realitatea începe să se strice. Iar dacă te străduiești tu cu
egoul tău, nimic nu duci până la capăt, pentru că singur, fără El
nu poți realiza nimic. Respectul adânc faţă de oameni. Când îi pui
mai presus decât tine, aduci Miracolul în viaţa lor şi a ta.
Dumnezeu este al tuturor, și făcând lor tot binele de pe lume, ție
îți faci bine, pentru că în toți este același suflet divin. Nu suntem
diferiți, ci o singură ființă. Cum ar fi o caracatiţă cu miliarde de
brațe. Dacă tu te laşi şi te goleşti de eu, le faci cel mai mare bine
tuturor, pentru că atunci dai voie energiei sfinte să treacă prin

412
tine, să se ducă spre situaţiile de viaţă și să le schimbe într-o
formă la care nici nu credeai, şi asta numai pentru că tu te-ai
abandonat pe tine şi te-ai supus oamenilor, făcând totul ca ei să
fie fericiţi. Domnul vine imediat la noi, prin asemănare, prin
rezonanță. Suntem la fel ca și El, nu știm decât să iubim. Egoul
este o înșelare, ascultăm de un mincinos și credem în minciunile
lui. Lasă Lumina vieţii să binecuvânteze totul. Trebuie să-ţi pese
mai mult de ceilalţi decât de tine, pe tine să te uiţi. Niciunul
dintre voi nu este un adevărat credincios dacă nu iubește pe
celălalt mai mult decât pe sine însuși! Tu eşti fericit numai când
ceilalţi sunt fericiţi, şi îţi va merge bine în viaţă numai când faci
totul pentru binele lor, şi ei sunt mulţumiţi. Mulţumirea lor este
mulţumirea ta. Tu trăieşti prin ceilalţi, pentru că ei sunt
Dumnezeu, indiferent cum sunt sau ce fac, tu te bucuri numai
când ei se bucură. Fiecare are în sufletul său 97% Iubire, deci cei
3% egoism, nu înseamnă nimic, şi nu contează. Trebuie să
gândeşti mereu după interesul tuturor, al ființei sublime care ești
şi nu al egoului tău. Atunci vei reuşi în toate în viaţă şi vei fi cu
adevărat fericit. Astfel vei primi mulţumire şi binecuvântări de la
toţi, în dar. De la atât de mulți, îți dai seama? Numai bucuria care
vine în dar, rămâne şi te încarcă cu energie sfântă de peste tot.
Trebuie să urmăreşti numai binele celorlalţi, ca să-ţi fie bine în
viaţă, altfel dacă cauţi interesul personal mai presus de toate,
atunci pui lumea mai presus de Dumnezeu și pentru asta vei
suferi, şi te vei chinui şi vei întâmpina numai greutăţi. Dacă vrei
să fii fericit, nu face nimic pentru interesul propriu, pe tine nu te
lua în seamă, ăsta este secretul. Pentru că interesul personal este
ego, și suferință. De ce ai vrea să suferi mereu? Nu înțeleg. Și
când te lași pe tine, Domnul vine imediat, nu știe ce să facă ca să-
ți fie mai bine. Şi orice conflicte, așa se rezolvă, pentru că o
neplăcere vine la tine, ca să te scadă, dar dacă lupți sau reziști,
atunci se amplifică și te vei chinui și mai tare. Și tot acolo ajungi.
Când doar dăruieşti nu mai ai ego, atunci numai frumuseţe şi

413
binecuvântări vor veni din faţă, aşa cum eşti tu în adâncul tău.
Altfel, ne opunem vieţii şi lui Dumnezeu. Tot ce posezi este al
Domnului și nimic nu este al tău. Nu poţi avea nicio pretenţie
față de nimeni. Înțelegi? Față de nimeni. Nu poți să ceri nimic.
Orice cerință este dorința ta de a ucide. Nu poți forța pe nimeni
cu nimic, niciodată. Când vrei să iei ceva, tu vrei să ucizi. Când
pretinzi ceva să ți se dea, tu vrei să omori. De ce? Pentru că ființa
divină nu vrea nimic pentru sine, ea doar dăruiește. Ea nu știe
decât să Iubească. Nu vrea nimic pentru sine. Nu cere nimic de la
nimeni, și vei fi fericit. Ești nefericit pentru că mereu vrei ceva
mai mult. Pentru că vrei părți care nu durează, și nimic din lumea
aceasta nu rămâne neschimbat. Dar nu ai nevoie niciodată de
ceva mai mult. Nu-ți trebuie mai mult. Acest mai mult îți
mănâncă din suflet. Acesta mai mult îți aduce suferința și o
continuă stare de neîmpăcare, pentru că iei de la alții care au
nevoie. Și te simți vinovat. Nu poţi ţine pentru tine nimic. Ce vei
încerca să reţii, ţi se va lua, cu forța cu care te agăți, vei fi
desprins. Starea normală a omului este detașarea. Fără orgoliu,
tu nu mai exişti, ci numai Domnul este. Când numai El este, nu
mai există suferință. Când te opui pierderii vei suferi. De unde iei
energie, îţi determină viaţa. Iei de la lume, pierzi viaţă, că nu te
satisface niciodată şi mereu vrei mai mult. Lumea nu te poate
sătura şi îţi oferă numai iluzii şi minciuni pentru că toate ale ei
sunt părţi, nu întreguri și sunt impermanente. Lumea întreține
conflictul continuu. Tot ce nu iei de la Izvorul Vieții, nu durează şi
îl vei pierde. Tot ce este pentru tine important din lumea aceasta
nu este în fond, deloc important. E o minciună în care crezi.
Fiecare celulă, organ, specie, trăieşte pentru celălalt. Tot ce este
în natură trăiește pentru celălalt. Boala arată că ai luat prea mult
de acolo de unde nu te satisface, de la materie. Lumea nu poate
să-ţi dea iubirea continuă. În viață nu este vorba despre a lua, ci
despre a da. Lucrurile nu sunt rele în sine, atașamentul este
problema. Ei iau de la lume o energie brută şi joasă de care nu au

414
nevoie. Copilul primeşte energie de la sufletul părinţilor. Şi acolo
trebuie să fie Dragoste ca să fie sănătos. Toţi luăm unii de la alţii.
Duhul are nevoie numai să dăruiască. Atunci primeşte Iubire
sfântă. Noi suntem lipiți de lume și de aceea suferim. Energia ei
hrăneşte egoul, dar nu și sufletul divin. Omul ia din afară o
energie care nu îi trebuie duhului său și îi face rău. Exteriorul nu
îi oferă decât nu este destul, şi o tristeţe continuă. Dacă îi dai
sufletului energii joase, te va opri prin necazuri şi boli. Dar
suferinţa ta îi va îmbolnăvi şi pe cei dragi. Părţile fiind
contradictorii te ucid. Noi ne hrănim cu viața sufletului nostru.
Rolul mâncării este doar de mătură. Noi trăim doar cu dăruire de
sine, adică cu Dragostea lui Dumnezeu. Sufletul și trupul nu au
nevoie decât de un singur lucru: Să dăruiască continuu. Cel mai
mare bine pe care poţi să-l faci este o inimă iubitoare. Să oferi
fără condiţii. Pendulul ceasului de perete merge şi în stânga şi în
dreapta. De ce îl ţii doar într-o parte? Nu o să aflăm timpul aşa.
Când zici că ceva este pozitiv, primești negativul. Dacă copilul nu
dăruieşte, va lua energia din inima părinţilor. Dacă nici ei nu
dăruiesc, se va întrista și se va îmbolnăvi. Împărţirea în bine/rău
e bună în domeniul părților, dar în relațiile între oameni, nu mai
este bună. Când slujeşti fără răsplată, primeşti iubire pură şi
sfântă. Noi vrem plăceri şi fericiri care ne iau viaţa pentru că ne
umplu de îndreptăţire de sine cu care se întărește orgoliul, și așa
murim. Cu cât posezi mai mult, cu atât mai nefericit eşti. Cu cât
posezi mai mult cu atât ai în minte mai multe părți ce duc la
contradicţii și conflicte și de aceea nu le poţi controla. Așa îţi
creşte teama și un sentiment de pericol. Eşti mai stresat. Şi cu cât
frica este mai mare, cu atât mai repede vei pierde. Nu există
scăpare, pentru că violenţa interioară trebuie scăzută. Când
fragmentezi, crește entropia și dezordinea. Aparent crezi că vei
controla lucrurile mai bine, dar atunci când crește varietatea
părților, crește și dezordinea. Noi nu stăpânim nimic. Un om cu
multe posesii se crede Dumnezeu, şi judecă și împarte în bine şi

415
rău. Apoi vrea să controleze şi să posede mai mult. Și așa intră
singur în iad. Nu l-a forțat nimeni. Singur a intrat, încă de aici. El
consideră că este un câștig să aibă mai mult bine pentru sine, dar
asta este de fapt o pierdere mare pentru suflet și aduce dureri
trupului. Când lucrezi numai pentru interesele corpului și
spiritului, pierzi masiv suflet, adică energie vitală, și când nu mai
este, mori brusc, indiferent câte bogății ai. Nimic nu te poate
salva, nicio medicină, niciun medicament. Deci posesia lumii îți
ucide sufletul și pierzi viață, energie, sănătate, și viitor. Așa
cădem din rai. E puțin lucru? Dacă am știi cum ne pedepsim
singuri, pentru că noi credem într-un neadevăr... Dar există și
oameni detașați care sunt bogați - cu toate că sunt neatenți la
lucrul acesta, totuși vin banii la ei. Am întâlnit pe cineva care a
împrumutat o sumă foarte mare de bani altcuiva, și nu a întrebat
niciodată de ei, când îi dă înapoi. Și de aceea îi veneau foarte
ușor banii, fără să se chinuiască deloc. De ce? Pentru că dăruind
continuu făcea loc în sufletul său Miracolului, care îi împlinea
apoi, orice dorință. Numai cel care nu caută binefacerile vieții, și
nu este interesat de ele, are parte de orice vrea. ,,Cel ce vrea să-
Mi urmeze Mie, să se lepede întâi de sine însuşi. Era într-un film,
un samurai, care i-a adus beneficii mari Împăratului, și atunci
acesta a vrut să-l răsplătească: și i-a dăruit o pungă mare cu
monezi de aur, cu care i-a spus că poate să trăiască toată viață
fără să facă nimic. Și atunci samuraiul a primit punga cu bani, și a
luat din ea doar o monedă, apoi a returnat-o Împăratului. La care
acesta a fost extraordinar de uimit. Cum? Nu ai nevoie de ei? Nu
am nevoie de mai mult, îi răspunse politicos samuraiul. La ce
folos? Dacă aș lua toată punga cu bani, atunci m-aș atașa de
viață, de bunăstare și belșug. Și așa, cu siguranță mă va chema
un adversar să mă duelez cu el, pentru că bogăția ridică un
dușman. Și atunci, pentru că nu voi știi să mă opresc la timp din
plăceri, nu o să am simțurile treze, și astfel adversarul mă va
putea omorî ușor. Nu am nevoie de mai mult, e o prostie să vrei

416
mai mult și un mare pericol. Când vrei mai mult decât ai nevoie
este ca și când ai vrea să mori mai repede. Prefer să trăiesc cu
puțin pentru că puținul nu are dușman. Și înseamnă fericirea
toată. Credem că noi suntem egoul, când de fapt suntem sufletul
divin care nu vrea nimic mai mult pentru sine. Egoul este o
creaţie imaginară. Un uzurpator. Numai duhul dumnezeiesc
există. Şi nici acesta nu este al tău. Tu de fapt nu exişti. Ești doar
o sumă de concepte, dar dincolo de ele, cine ești tu? Ești
nemărginirea toată. Numai El este peste tot, în diferite forme de
existenţă. Viaţa este un dar divin. Nu ai cu cine să te cerți. Este o
excursie într-o lume închipuită. Aceste concepte despre mai mult
sunt eul tău. Lumea este condusă de un concept - eu. Nu este
absurd? Conceptele sunt bariera care te blochează să afli cine
eşti tu cu adevărat. Orgoliul este baza oricărui păcat. Toate
celelalte păcate derivă din acesta. Când omul ia numai pentru el
și este preocupat numai să câștige sau să-și facă plăceri, nu poate
iubi. Cel care se supără, urăște, acuză și critică, ori judecă și
reproșează, îl atacă pe Creator direct, atacând oamenii. Atunci
chiar în atac este conținută și pedeapsa. Cel din fața ta are
întotdeauna dreptate, tu niciodată. Să faci mai curând voia
celuilalt decât voia ta. Tu nu ai niciodată dreptate, numai acela
are, pentru că starea de golire de sine este mai importantă decât
orice pe lumea aceasta. Este cea mai mare comoară. Să pierzi
este mai important decât să câștigi pentru că te duce la
Dumnezeu, jos de tot, acolo unde se strâng apele. Gol de tine
însuți ești cel mai tare. Prin dăruire de sine și prin acceptare ești
una cu Dumnezeu. Când ești jos de tot ești cel mai puternic. Să fii
gol de tine însuți, simplu şi să nu ai mai nimic este mai important
decât să fii plin de eu, egoist, şi să ai tot ce vrei: cunoaştere
particulară sau posesii. Să fii gol de tine este mai important decât
să fii plin de eu, pentru că în golul acela este prezent Dumnezeu.
Lipsa egoului este El. Numai în această stare de fără tine, toți
oamenii sunt egali - când sunt jos de tot. Fericiți cei săraci cu

417
duhul, adică fără orgoliu. Sufletul divin este dăruirea de sine și
nedorința de a câștiga. Dacă nu iei în seamă această înţelegere,
te va obliga viaţa până la urmă să-i acorzi toată atenţia. Dar
atunci vei suferi. Ai succes numai în măsura în care pe tine te laşi,
şi faci totul pentru binele celorlalţi. Când le faci tot binele
oamenilor, acest bine al lor aduce reuşita ta. Binele lor este
succesul și împlinirea ta. Când ești gol de tine însuți, în spațiul
acela intră divinul, care apoi va merge El înaintea ta, și îți va
rezolva toate problemele. Și îți va păzi și călcâiul de piatră
ascuțită. Este suficient să te lași pe tine mereu, și să te predai.
Când ești trist, sau ai depresii, înseamnă că ai dat prea puțin și ai
luat prea mult, sau ai învinuit prea mult oamenii, ai văzut
vinovați numai în afară. Și nu știi că totul vine din tine, dar ca să
oprești neplăcerile, trebuie întâi să oprești în tine acuzația. Sau ai
luat prea multă savoare și bunăstare și așa ai început să pierzi
energie. Trebuie să înțelegi cum pierzi energie. Paşii îţi sunt
îndrumaţi tot timpul de Sus și nimic nu se face fără ştirea
Domnului. Întotdeauna ţi se întâmplă numai acel lucru care
poate să te scadă cel mai bine. Fii fericit că se întâmplă așa.
Bucuria simţurilor este durere. Când omul spune: Dar eu când
mă mai bucur? Înseamnă că doreşte de fapt să se chinuiască şi
mai tare, pentru că bucuria lumii este chin. Trebuie să nu vrei
niciodată mai mult decât ai nevoie. Să te mulțumești cu puțin,
pentru că puținul nu ți-l poate lua nimeni, niciodată. Bucuriile
simțurilor îi iau din energie, și apoi vine durerea şi amarul. Când
vezi pe cineva că este trist, sau supărat și nemulțumit, și se
înfurie uşor înseamnă că a dăruit prea puțin, sau a învinuit prea
mult pe ceilalți, și așa îi moare sufletul. Rolul suferinţei este să te
scadă mai repede şi să te aducă înapoi la Domnul. În suferință te
încarci cu energie vitală. Şi de ce avem noi nevoie în fapt? De
Modestie, de dăruire și slujire, de supunere, să ne mulţumim cu
puţin pentru că puţinul nu ţi-l poate lua nimeni niciodată. SĂ TE
LAȘI PE TINE. Să vezi ceva: dacă cineva te enervează sau eşti

418
neîmpăcat, înseamnă că ceea ce îţi spui tu, Nu este adevărat. Eşti
în ego, în greşeală şi în minciună. Întotdeauna inversul a ceea ce
îşi zice egoul este adevărul. Ia lucrurile pe dos şi gândeşte în
ordinea sufletului divin care nu știe decât să Iubească, şi apoi
argumentează inversul, până te linişteşti. Nu te apăra. Așa se
rezolvă orice situație de viață. Când obţii pacea inimii, numai
atunci eşti în Adevăr. Egoul nu ştie decât să mintă, nu-l asculta
niciodată. Dacă surprinzi la tine un comentariu interior, o
acuzație sau o nemulțumire, nu este adevărat ce îți spui pentru
că peste tot nu este decât Iubire, iar tu ești ființa care nu știe
decât să iubească. Nu crede în minciunile egoului: nu există
vinovaţi, nu există rău pe lume, totul este numai Dragoste divină,
peste tot. Răul este un mare dar divin și vine ca să te scadă și să-
ți vindece sufletul. Și tu te opui Mesagerului Ceresc? E o prostie.
Înţelegi? Cum poți să ajuți pe cineva să se vindece? Bolile sunt
ale sufletului. Ajută le desprindere, sunt metode divine foarte
puternice de destrămare a orgoliului și purificare a inimii. Și sunt
foarte eficiente. Poți ajuta și pe cineva care nu este lângă tine.
Întâi să știi care sunt punctele lui prin care se agață de viață. Apoi
iei inversul acelor afirmații și aduci în tine, argumente inversului
a ceea ce-și zice egoul până obții o relaxare totală, adică înțelegi
că acel ultim argument ca și celelalte, sunt așa de puternice încât
acel om să poată să se desprindă ușor. Noi ne legăm în două
feluri: ne apărăm trupul și dreptatea noastră, adică egoul, și
atacăm prin critică și Învinuirea celorlalţi. Trebuie de motivat
egoul, și atacul asupra oamenilor. Și să arăți cât de mult pierzi
folosind egoul, și cât de mult câștigi, fiind ființa sublimă. Deci
când tu nu mai vezi niciun rău în lume și niciun vinovat, prin
această înțelegere a ta, coboară multă energie vitală, care te
însănătoșește. De ce te face bine? Pentru că deschiderea este
prezența lui Dumnezeu, și numai când El este cu tine, orice Îi ceri
te ajută. Deci cineva vine la tine ca să te ajute să vindeci în tine
ce vezi în el, pentru că acolo în fața ta te vezi de fapt pe tine. Așa

419
că celălalt te ajută să te cunoști și să te însănătoșești. El vine
pentru tine. Boala lui vine din tine. Neplăcerile și bolile îți arată
că te-ai restrâns și ai dăruit prea puțin și ai judecat prea mult. Și
ai început să strici realitatea. Pentru că îți vine din față ceea ce
ești tu în ascuns. Nouă ne lipsește faza de restrângere care aduce
întinerirea și Restaurarea sufletului și corpului. Tot ce ți se
întâmplă vorbește despre tine. Lumea este doar de Iubit. Acesta
este secretul unei vieți îndelungate: să fii gol de tine însuți, fără
reacție și fără apărare. Total înfrânt, moale și vulnerabil. Fără eu,
adică fără interese personale. Și cum îl ajuți pe om? Vezi de ce
este el atașat și vindeci în tine atașamentele lui. Iei inversul a
ceea ce îți zice egoul, și aduci argumente inversului, până când
ultimul argument este atât de puternic și evident, încât înfrânge
orice neacceptare. Atunci te lași pe tine și accepți. Așa te vindeci,
și atunci și celălalt se vindecă. Celălalt vorbește despre tine. Ești
tu acolo în fața ta, în oglindă. Lumea din jurul tău este interiorul
tău, sunt gândurile și concepțiile tale. Oamenii te ajută de fapt să
te cunoști pe tine. Când vindeci în tine o judecată, atunci se
vindecă și în trecutul tău și în viitor, dar și în oamenii din
apropierea ta. Ei te ajută să-ți vindeci destinul. Ce înseamnă să
avem grijă de ceilalţi mai mult decât de noi? În tot ce faci să te
gândeşti numai cum să le fie celorlalţi mai bine, cum să-i faci mai
fericiţi, aceasta să fie singura ta preocupare, să fii atent să nu-i
deranjezi şi să-i ajuţi întotdeauna.

420
421
Aceasta înseamnă să trăieşti ca fiinţă divină aici: să nu cauţi
niciodată ale tale, pe tine să te uiţi și să faci totul pentru ei. Dacă
nu construiești Împărăția lui Dumnezeu încă de aici, nu ai cum să
ai parte de ea, dincolo. Vindecarea apare când te desprinzi și te
liniștești. Capacitatea de a lăsa pur și simplu de la tine este
fericire și sănătate. Vrei să ajungi acolo? Zi doar facă-se Voia ta
Doamne, și renunță total la voința ta. Uită de tine. Asta-i tot. De
ce? Pentru că tu eşti ei, şi făcându-le lor cel mai mare bine, ţie îţi
faci cel mai mare bine. Când dai, ţie îţi dai. Când permiţi vieţii să
fie, şi ei să facă ce vor, tu permiţi sufletului tău de fapt să respire
şi să se dezvolte. Îi faci loc să crească în Iubire. Când dai voie
celuilalt să greşească, tu te eliberezi de constrângeri și de eu, și
așa Dragostea ta crește. Când dai eu, primești Iubire mai multă.
Trebuie să sacrifici egoul tău ca să-ți crească Iubirea. Dai eu, și iei
putere sfântă. Cum ești aici, așa vei fi și dincolo. Ești cel mai
interesat să eliberezi, nu să condiționezi, pentru că ce îi faci
celuilalt, ție îți faci. Dar aşa te cuplezi pe sufletul divin. Când faci
totul pentru binele lor, tu îţi acorzi ţie, viaţa, sănătate şi viitor.
Binele lor este binele tău. Tu te bucuri numai de bucuria celuilalt.
Când îi serveşti şi îi slujeşti cu încredere şi te supui lor, de fapt te
supui Domnului. Supunerea şi golirea de sine sunt ca o rugăciune
continuă. Aceasta este credinţa adevărată. Supunerea fără
condiţii este Iubirea de Dumnezeu şi credinţa curată şi sinceră.
Trimite flori în viața tuturor, și la tine se va întoarce parfumul lor.
Poţi să îi slujeşti pe oameni, şi să te supui lor? Poţi să fii ca o
cârpă în faţa lor... cu care să şteargă ei pe jos, şi să te mişte
încotro vor ei, nu unde vrei tu? Nu să faci ce vrei tu, ci
întotdeauna ce vor ceilalţi. Voinţa lor trebuie să fie mai presus
decât voinţa ta, aceasta este Iubirea de Dumnezeu. Când ești
liber de eu, ești cel mai fericit om din lume. Numai când îi iubeşti
pe oameni aşa cum sunt, tu Îl Iubeşti pe Domnul cu adevărat.
Atunci eşti liber de tine şi poţi ştii sigur că totul va fi bun, drept şi
422
frumos în viaţa ta. Prezența nedreptăţii vine din faptul că tu
gândeşti răul pentru oameni, și ei îți întorc ceea ce ești tu. Egoul
nostru îi vede numai pe ceilalți vinovați. Și de aceea îți vine din
față ceea ce ești tu, și îți confirmă previziunea. Numai când tu nu
mai contezi deloc, iar ceilalţi sunt totul, numai atunci Cerul se
deschide şi coboară în viaţa ta Miracolul şi Minunea. Secretul
Mulțumirii: Numai Bucuria dăruirii îți umple inima de fericire cu
adevărat! De ea să te ții strâns! Supunerea ta în faţa oamenilor,
adică înaintea lui Dumnezeu deschide larg porţile raiului.
Nesupunerea în faţa oamenilor şi răzvrătirea sau lupta ori
apărarea şi protejarea de sine, de fapt deschid iadul şi închid
raiul. De aceea nu te apăra niciodată, nu luptă pentru tine, dă
voie vieţii să curgă - atunci se deschide Cerul, atât de mare este
puterea noastră. Și se închide iadul. Îţi dai seama? Supărarea şi
nemulţumirea, ori reacţia, închid raiul pe loc, pentru că sunt un
auto blestem. Este mereu diferenţa între a scoate sabia, atunci se
deschide iadul, şi a o pune la loc în teacă, atunci se închide iadul
și se deschide raiul. Totul depinde de comportamentul nostru.
Realitatea se schimbă funcție de atitudinea noastră. Când iubeşti
oamenii ca pe tine însuţi, atunci eşti desprins de viaţa aceasta.
Lumea şi oamenii sunt metode divine de desprindere. Cerul ne
învaţă continuu desprinderea. Dacă celorlalţi le va fi bine şi vor fi
mulţumiţi, aceasta este bucuria ta. Mulțumirea lor este fericirea
ta. Tu te bucuri cu adevărat numai de Bucuria lor. Iubirea dă
întotdeauna libertate. Egoul leagă. Arată mereu Dragoste.
Păstrează-ți liniștea. Îngăduie lucrurilor să fie cum vor ele. Nu
interveni. Dă voie răului să fie rău, că dacă te opui vei suferi. El
este doar o lecție de sus, de care ai nevoie. Stai și vezi ce ai de
învățat. Tu exiști prin ceilalți și pentru ei. Viața ta este legată de
mulțumirea lor. Ca să fii fericit și să-ți meargă bine lucrurile în
viață, trebuie să-i faci întâi pe ceilalți fericiți. Când ei sunt fericiți,
aceasta este fericirea ta. Adevărata bucurie nu este a simţurilor,
ci a sufletului. Sunt două bucurii, şi două iubiri. Dacă te referi la

423
simţuri, aceea nu este bucurie şi nici iubire, este suferinţă şi
durere. Restrângerea simţurilor este Iubirea de Dumnezeu.
Căderea din rai aceasta este: când pui lumea pe primul plan și
faci totul pentru ea. Când îţi retragi atenţia de pe lume, atunci
primeşti sănătate, viaţă şi viitor. Când te golești de tine,
Dumnezeu este prezent în viața ta. Eliberarea de eu este fericirea
toată. Când îi slujeşti pe oameni fără aşteptări, şi te supui lor,
atunci aduci Miracolul în viaţa ta. Prin Iubire treci în nemărginire.
Dar asta este Magie. Dăruirea, sacrificiul şi predarea de sine,
supunerea, aduc Miracolul în viaţa noastră şi a celor din jur. Dar
noi tocmai Miracolul nu-l vrem pentru că nu vrem să ne
supunem, adică să ne golim de eu. Cel mai interesat nu este să ai
cât mai mult, ci invers să nu ai, ca să fii gol de tine însuți și să faci
loc divinului în inima ta. Când El este cu tine, totul va fi bine.
Când îl pui pe celălalt pe primul plan, şi pe tine te lași, atunci Îl
pui pe Domnul mai presus de toate. Astfel, viaţa ta devine o
Minune, şi vezi numai frumuseţe şi Iubire peste tot. Cel mai
frumos dar pe care îl poţi face tuturor este atenţia şi grija ta,
timpul tău, fie şi un zâmbet are puterea să înlăture pe loc norii
negrii de furtună. Aşa de mare este puterea noastră. Noi trebuie
să înţelegem că suntem fiinţe cereşti, şi nu fiinţe egoiste şi
mărginite. Chiar credinţa noastră că totul este rău în lume şi că
trebuie să lupţi sau să te aperi continuu, sau să ai mai mult ca să
fii fericit, este barieră între lumi, cea care ne ţintuieşte aici. Cauza
necazurilor și bolilor este faptul că am pierdut prin dorința de
mai mult, energia subtilă din suflet și atunci el cheamă forțele
cerului că să ne scadă, sau intervine singur și direct, în
micșorarea noastră. Cel mai mare păcat al nostru este lăcomia de
viață. Când ne îmbolnăvim, noi îi dăm corpului nostru
medicamente, dar cauza este pierderea de energie sfântă pentru
că plăcerile o consumă. Această energie nu o putem pune la loc
decât prin dăruire de sine, slujire și supunere, dar dacă nu mai
avem timp, prin ÎNFRÂNARE pe toate direcțiile - post, blocarea

424
simțurilor: tăcere, acoperirea vederii, rugăciune, mișcare lentă,
apreciere, recunoştinţă, mulțumire, acordarea de circumstanțe
atenuante - nu-i nimic, a greși este omenește. Orice mijloc de
auto limitare, te salvează. Boala și necazul vin din faptul că am
luat prea mult și am dăruit prea puțin. Întotdeauna este bună
decizia care se opune lucrurilor cum le-ai dori tu, pentru că tu le
gândești din ego. Inversul a ceea ce ți-ar place ție este Adevărul
și soluția. Adică să te împotrivești dorinței tale. De ce? Pentru că
tot ce noi preferăm este din ego. Și este greșit, nu ne ajută ci ne
distruge. Egoul nu vrea decât să ne facă cât mai mult rău. Ființa
divină din noi nu alege. Acceptă totul ca venind de la Dumnezeu
și nu își face nicio grijă. Numai ceea ce se opune dorințelor
noastre ne dă viață. Dar preferințele noastre ne lipesc și ne iau
din viitor, și după aceea lucrurile se strică. Nu ceea ce dorești tu
este bun, ci invers. Ceea ce nu-ți place te ajută cel mai mult.
Oamenii, de desprindere au nevoie, tot timpul. Indiferent cum
este. Tot ce vine spre tine, vine ca să te dezlipească și să-ți dea
viață. Nimeni nu vine să te omoare, toți oamenii doar te ajută și
te destramă. Singura noastră problemă este atașamentul. Dar
dacă nu suntem atașați putem avea orice din lumea aceasta.
Lucrurile nu sunt rele în sine, ci doar atașamentul nostru ne
omoară, pentru că nu putem pune nimic din lume pe primul
plan. Ea este creată, nu este primordială. De aceea orice soluție
care se opune preferințelor tale este cea corectă. Prin detașare îi
ajuți pe toți, că te golești de tine și vine energia divină și te ajută.
Când vin greutăți, sufletul se activează și îi alimentezi și pe cei
dragi. Ai nevoie de deranj și de neplăceri ca de aer. Soluția în
toate situațiile de viață este să căutăm deranjul cel mai mare,
nesiguranța și greutățile. Cu cât situația este mai complicată cu
atât mai bine, neplăcerile îți salvează inima. Să alegi întotdeauna
tot ceea ce este mai neplăcut și mai greu, pentru că îți activează
sufletul. Îți dă energie. Să nu alegi comoditatea niciodată.
Întotdeauna să vrei ceea ce este mai greu. Și dacă nu faci față?

425
Nu e adevărat. Omul este capabil să facă față la orice. Greutățile
îți scad orgoliul și atunci vine divinul și rezolvă El lucrurile. Deci
întotdeauna ai nevoie de greutăți și cu siguranţă vei fi ajutat
orice ar fi. Acea întâmplare neplăcută, a venit spre tine ca să-ți
scadă eul. Să te încarce cu viață. Hopa, nu mai ai energie. Cel mai
mult avem nevoie de încercări, nu să fugim de ele. În încercare
vine divinul și te ajută pentru că ea te scade. Comoditatea și
stabilitatea să nu le alegi niciodată. Bunăstarea băltește, este ca
și apa care stă, începe să miroase. Se strică. Unde e deranjul
mare, acolo să te duci. Du-te întotdeauna spre greutatea cea mai
mare. Nu fugi de ea pentru că ea vine în viața ta ca să te încarce
cu viață ca o baterie. Și îți dă viitor, îți dă sănătate. Tu când ești
scăzut, de fapt te încarci cu viață. E invers decât credem noi.
Mereu este pe dos decât își zice egoul. Când cineva îți face o
răutate, îți trebuie și bine îți face. În toate situațiile de viață
trebuie să alegi ce îți este mai greu. Dacă lucrurile sunt
complicate este bine. Când alegem o soluție comodă, de fapt
alegem să murim. Nu ai voie să alegi o soluție favorabilă egoului
ci pe aceea care te deranjează cel mai mult. Aceea îți salvează
viața. Unde este greu și îți solicită capacitățile, atunci evoluezi.
Nu căuta confortul mai mult decât ai nevoie, că te atașează și
apoi te omoară. Ți se dă această viață complicată pentru că tu ai
resurse foarte mari și trebuie să le folosești pentru binele
tuturor. Noi numim rău ceea ce este un bine. Și un bine ca fiind
rău. Suntem pe dos. Efortul este bun. Tot ceea ce te deranjează
este un mare bine. Ceva neplăcut vine la tine ca să te încarce cu
viață, nu ca să-ți ia viața. Acceptarea trebuie să fie totală, ca în
filmul Yes Man. Unde te trimite cineva te duci. De sacrificiul ăsta
ai nevoie. Să faci tot posibilul să fii ultimul și total neimportant.
Întotdeauna îți vine cel mai potrivit lucru, ce ai nevoie. Ce vine
din față este trimis de Dumnezeu și nu te poți opune fără să
suferi. Dacă alegi voia ta, nu vor ieși bine lucrurile. Când nu o să
mai fie nevoie de încercarea aceea, omul pleacă singur. Nu te

426
îngrijora de nimic. Ceva neplăcut se întâmplă în viața noastră
pentru că noi suntem de vină, că nu mai avem Iubire. Tu când te
liniștești creezi pace în jurul tău. Ceea ce este neplăcut nu este
ceva rău, că îți scoate energia Iubirii, te încarcă cu viață. Situațiile
neplăcute vin din tine pentru că în tine sunt critici, acuzații,
pretenții. Dacă afirmi ceva negativ, îți scazi energetica sufletului
și degradezi realitatea. Tu creezi realitate prin ceea ce spui.
Realitatea ia naștere din afirmațiile tale. Dacă exprimi răul, dai
naștere la monștri și la necazuri. Atenție la ce gândești, spui sau
faci că vei crea o lume. Orice conflict se rezolvă prin renunțare la
tine și prin afirmații încurajatoare său îngăduitoare. Și atunci te
încarci cu energie și tu și celălalt și se rezolvă lucrurile de la sine.
Nu ai nevoie să reziști. E pe dos. Celălalt ești tu. Tu te vezi acolo
în față, sunt diferite aspecte ale tale. Ce îți spun vin din tine.
Comportamentul meu este din tine. Dacă tu te liniștești,
realitatea ia forma interiorului tău. E magie aici. Viața vorbește
despre tine. Ce te deranjează cel mai tare este cel mai bun lucru.
Prin Acceptare te-ai unit cu divinul și El a venit imediat și a
rezolvat situația imposibilă. Asta este magia. Mergi la un
duhovnic și pune-te sub ASCULTARE. Și ce spune el, aceea să faci,
fără revoltă. Asta îți salvează viața. Ești deschis față de Iubire?
Este întrebarea cea mai importantă. Ca să poți să te schimbi
trebuie să te duci în zero și să renunți total la tine. Să lași
lucrurile să te transforme. Abandonul de sine șterge toate
nemulțumirile și păcatele tale. Și să lași viața să te ducă unde
vrea ea. Poți? Trebuie să te golești de tot ca să permiți divinului
să vină în inima ta. Ca să poată să coboare Iubirea la ţine tu
trebuie să te golești de eu, total. Înțelegi? Trebuie să fii vulnerabil
și total deschis. Că dacă stai în acuzații și învinuiri nu vine nimic.
Ele sunt obstacolul care vine din față, propriile condamnări și
condiții. Pentru că ele resping Dragostea. De o victorie a ta
asupra ta însuți beneficiază toți de ea, pentru că dacă renunți la
tine, lumină divină coboară prin tine spre viață și binecuvântează

427
totul. Dacă alegi ceea ce este ușor alegi cu egoul. Atunci greșești.
Prin celălalt vorbește Dumnezeu indiferent cum este el, poate fi
și un om al străzii, sau un om de nimic. Dacă te opui vieții, atunci
și ea ți se opune. Dacă ataci, vei fi atacat. Cu forța cu care lovești
cu aceea vei fi lovit. Noi ne întâlnim mereu cu noi în față și
atragem ceea ce suntem noi. Când renunți se duce divinul și
schimbă situația de viață în chip nesperat. Când reacționezi, faci
asta pentru că ai o rană în adânc, o neacceptare. Și de fiecare
dată când ceva asemănător apare în față, se trezește durerea
aceea veche. Să faci întotdeauna ce zice celălalt este vindecare,
și să spui cuiva ce ai pe suflet este de mare ajutor pentru
ștergerea patimilor. Îți trebuie Ascultare și supunere. Ceilalți nu
sunt ok pentru că noi nu suntem ok. Atragem ceea ce suntem,
dar îi și influențăm. Dacă dăruiești numai Iubire, numai de Iubire
vei avea parte. Trebuie să apreciezi viața și să dăruiești fără
așteptări și nu pune etichete negative pentru că îți vine din față
mereu ceea ce gândești și ești. Ești înconjurat de oglinzi. Dacă te
strâmbi la ele, se vor strâmba la tine. Trebuie să înţelegem că tot
ce vine din față vine din noi, dacă înțelegem lucrul acesta nu am
putea să ne revoltăm pe nimic. Noi prin supărare și învinuire
pierdem energie vitală după care viața ne atacă, că ne simte
vulnerabili, fără viață. Noi ne îmbolnăvim de răutatea noastră. Ea
ne îmbolnăvește. Ne atacă ca să ne încarce cu Iubire dar noi
zicem că lucrul acela este rău. Nu e rău nimic. Răul este un mare
bine, te micșorează și îți dă vitalitate. E un dar divin, ne dă viitor
și sănătate. Ne încarcă cu energie. Te-a scăzut, te-a încărcat și
gata. După aceea evenimentele devin favorabile și foarte
potrivite. Miracol. Golul este cea mai mare comoară. Gol de tine
însuți ești cel mai tare. Și noi nu știm. În jurul nostru nu există
decât Iubire. Iubirea ne înconjoară, este peste tot. Ea este
oglinda. Dacă ai multă răutate în tine, ceva va veni din față, în așa
fel încât să nu poți să te aperi, și te va lovi ca să suferi. De aceea
este foarte periculos să gândești rău despre tine sau ceilalți. Dacă

428
vezi lucrurile din punctul acesta de vedere nu mai poți să te
superi pe nimic. Toate nu sunt decât mecanisme divine de
scădere a orgoliului nostru. Atât. Atunci nu mai ai cu cine să
lupți. Acesta este raiul. Dacă tu pe pământ atingi această
înțelegere, vei fi în lumea de dincolo în rai. Raiul este lipsă de
condiționări,când nu mai chinuiești viața. Când eu nu mai pot să
condiționez viața, am atins raiul. Nu mai pun condiții la nimeni,
doar accept. Accept, susțin, încurajez, ocrotesc, doar asta fac.
Oriunde te duci este aceeași lecție: trebuie să înveți să dăruieşti
Iubire indiferent cum este celălalt. Când nu reacționezi, imediat
vine divinul și te susține. Dacă te vede că tu susții viața, atunci te
susține și El pe tine. Că susținerea Lui este susținerea ta, iubirea
ta este Iubirea Lui pentru tine. Dacă nu susții viața, unde să fie
Dumnezeu? Că nu este. Ca să fie, tu trebuie să iubești și să
dăruiești necondiționat, fără nicio așteptare de la nimeni. Nu te
interesează cum sunt ceilalți pentru că toți oamenii din jurul tău
sânt pentru tine. Ei toți te ajută și te învață să Iubești. Ei sunt un
ajutor pentru noi. Nu sunt decât două persoane în viață: tu și El.
Toți ceilalți sunt pentru tine, El. Toți dacă și-ar scoate masca ar
apărea divinul. Nu ai cu cine să te cerți, nu ai decât să Iubești.
Suntem în rai dar nu știm. Dar omul este nemulțumit și în rai.
Este pe întotdeauna pe dos decât credem noi. Dacă cauţi belşug,
satisfacții şi bogăţie, eşti în pericol pentru că iei energia din
suflet, deci pierzi viață, apoi te vei ataşa și îţi va fi frică să plece
de la tine lucrurile pe care le preţuieşti tu mai mult, vei lupta să
le reții, şi te vei apăra. Aşa îţi va creşte agresivitatea interioară şi
începi să ucizi oamenii pe sensibil. Când gândești rău, sau te
superi, ori judeci, iarăși pierzi viață, și îți scade sistemul imunitar.
Natură divină te obligă numai la Iubire. Şi atunci va trebui repede
să fii micşorat de puterile Cerului cu forţa. De aceea tot ceea ce
noi apreciem cel mai mult cu egoul nostru, ne face cel mai mare
rău posibil: bunăstarea, comoditatea, uşorul, plăcutul, bogăţia,
belşugul, stabilitatea, savoarea, siguranţa vieţii, toate acestea ne

429
omoară foarte eficient. Dar oamenii se pricep cel mai bine să ne
deranjeze și să ne scadă. Tot ce este mai mult decât avem nevoie
ne ucide, pentru că trupul, lumea nu pot fi puse pe primul plan. E
absurd. Sufletul este primordial, iar materia e creată, e planul
doi. Niciun ego nu va fi lăsat să se întărească vreodată. Trebuie să
ştim asta. Iubirea câştigă întotdeauna pentru că este pusă în fibră
vieții, adică față de Iubire se raportează totul, și Iubirea este
Golul, puținul, lipsa. Egoul este un nimic şi un uzurpator, un
mincinos, dar ne scade foarte eficient prin durere și suferință.
Este o metodă divină excepțională, prin care ne purifică sufletul.
Când vrem mai mult noi credem într-o minciună. Din faptul că tu
acorzi toată atenţia ta lumii, atunci eul se întăreşte, dar aşa vei
suferi. Cât de mare este orgoliul tău, atât de mare va fi durerea
ta şi necazurile care vor veni mâine peste tine, și nu le vei putea
opri devreme ce ai fost rău astăzi cu semenii tăi. Nu vei putea,
vei suferi tot ce le-ai făcut tu altora. Și dacă nu vei fi consumat
acest rău făcut oamenilor, îl vei continua și în lumea de dincolo,
pentru că nu te va lăsa să urci. Înțelegi? ,,Fiţi ca cei care veghează
tot timpul şi îşi aşteaptă stăpânul.” Lumea există ca să scoată din
noi Dragostea. Apoi mereu eşti atent să nu vrei mai mult şi să
renunţi să păstrezi şi gândul la ceva ce iubeşti din lumea aceasta,
pentru că asta va naşte imediat un eu şi un adversar, şi aşa
începe suferinţa. Este o mare binecuvântare dumnezeiască, să
pierzi în viaţă, sau să ţi se facă un rău şi să fii jignit, ori să fii
deranjat și neglijat, călcat în picioare sau scuipat. Să nu te aperi!
Toate răutățile pe care le suferi, le meriți. Ai nevoie să nu
reacționezi. Rolul lor este să te scadă. Ele îți fac cel mai mare
bine posibil. Îţi dai seama? Ţi se salvează sufletul. E o mare
bucurie pentru tine. Orice vine spre noi este pentru întărirea
inimii noastre. Neplăcerea se apropie de tine ca să te încarce cu
energie sfântă, nu ca să te chinuiască, cum îți zici tu. Oamenii îți
fac un rău ca să scoată din tine Iubirea, nu ca să te omoare.
Necazul și boala vin la tine ca să te micșoreze pentru că ești plin

430
de eu, și așa începi să-i ucizi pe toți. Ești periculos. Cel mai mare
pericol posibil este bogăția, bunăstarea, stabilitatea, plăcerile
simțurilor, pentru că toate, pentru a fi menținute îți iau din viață
fără să simți. Îți trebuie multă dăruire de sine ca să ai de unde să
pierzi viață. Dar cine este atât de sigur că este numai Iubire? Nu
ai nevoie de mai mult pentru că te vei omorî singur. Și tu fugi de
neplăceri și greutăți și zici că îți fac rău? E invers decât credem
noi. Avem nevoie să fim deranjați tot timpul. Ne scade orgoliul și
golindu-ne de noi, ne dă Iubire și viață. Când ceva neplăcut ți se
întâmplă ai nevoie de energie. E un lucru bun. Deranjul sau
necazul, ori boala vin ca să te salveze, ai prea multă trufie, și nu
are unde să vină Miracolul, sănătatea, viitorul. Fă-i întâi loc în
tine. Răul îți dă viață, nu te stresează. Acesta este mecanismul
încărcării sufletului cu viață. Și noi fugim de neplăceri? Trebuie să
te scadă cât mai repede, și o va face fără discuție. Vine o răutate,
te ia prin surprindere și nu poți face nimic. Te-a prins, pentru că
tot ce vine din față vine direct din mâna Lui, și chiar dacă crezi că
poți să-L păcălești pe Domnul, vine un moment în care îți ia
mintea, și chiar în clipa aceea vine cineva și te aruncă în groapă.
Nu păcălești pe nimeni. Nicio șansă vreodată. Dar există o
speranță? Da, speranța pornește atunci când ne analizăm și
înţelegem ce am făcut, că toată vina este la noi. Și când Domnul
vede că vrei să te schimbi, îți va ridica caznele. Ele vor să ne
salveze duhul, că fără ele nu mai existăm. Dar dacă spre exemplu
reziști și lupți și nu înțelegi că ceva chinuitor vine la tine ca să te
umple cu Iubire sfântă, ori dacă te aperi și te protejezi, atunci
urci pe un nivel superior și primești necazuri și dureri și mai mari.
Nu ai unde să fugi. Deci neplăcerile vin exact în momentul când
nu mai ai energia Iubirii, că ai luat mai mult decât ai dat. Dar ele
vin din tine. Sunt răutatea ta. Domnul doar îți pune oglinzi în
față. Cum îți dai seama că trebuie să te oprești? Când vin
necazurile la tine sau întâmpini rezistență la înaintare. Ele îți fac
cel mai mare bine posibil. Nu vin ca să te omoare cum crezi tu, ci

431
ca să te salveze. Noi ne raportăm mereu la trup și spirit, și nu la
suflet, de aceea această gândire inversă la noi. Apărăm trupul,
partea cea mai mică și ignorăm exact ceea ce ne ține în viață -
sufletul divin. Noi nu trăim în divin pentru că nu ne raportăm la
sufletul sublim, pentru că asta ar însemna să dăruim fără
așteptări, ca un prost, să nu căutăm ale noastre, așa cum sufletul
divin face. Aceea este Iubirea maximă, a sufletului sublim din noi.
O avem în noi, dar nu o lăsăm să se manifeste pentru că este
rușinos să fi umil. Iubirea este cea mai mare comoară, care ne
poate face viață un Miracol, și noi nu o vrem. Nu vrem să dăruim.
Este rușinos să fii umil? Noi zicem că pierdem ego, dar de fapt
câștigăm Iubire. Să-l pierdem, nu este nevoie de el. Aceasta este
cauza suferinței din lume: Mărirea de sine, lipsa manifestării
Iubirii. Că primim ceea ce dăruim. Nu dăm, nu primim, și ne
plângem degeaba. De aici tot chinul din viața noastră care este
de fapt psihologic, credem într-un neadevăr, într-o minciună și
apoi o protejăm. Apărăm mereu o minciună a egoului. El nici nu
există real, dar sufletul divin există și este adevărat în fiecare din
noi. Credem într-un mincinos, și atunci tot ce vine de la el, este
numai minciună și de aceea ne produce rău. Nu e adevărat că
avem nevoie de mai mult. Organismul nostru nu se descurcă cu
mai mult, nu știe ce să facă. Cu puțin se descurcă de minune, dar
cu mai mult, niciodată. El nu poate să stea în minciună mult
timp, și ne va arăta asta prin durere și boli. Suntem mereu într-o
lume falsă. Orgoliul nostru se opune Legii Iubirii din corpul
nostru. Totul, de la celule la organe, toate cooperează ca o
singură ființă. Nici prin gând nu le trece să se războiască. Ce ar fi
să se certe, rinichiul cu ficatul sau inima? Ce ar ieși? În noi este
numai Iubire. Nimeni nu își va permite să fie altfel. La fel este și
în natură, numai Armonie. Numai noi gândim răul, și apoi
obligăm realitatea să ia forma gândurilor noastre. Noi nu credem
în Iubire, asta este marea noastră problemă. Credem că este ceva
ne în ordine în viață. Dar viața este absolut totul numai Dragoste.

432
Apoi când trecem prin fața ei, viața ia forma interiorului nostru,
prin simpatie, sau oglindire. Raportarea la trup și spirit este
egoul. Dar noi nu suntem trup. Aceasta este doar o haină. Noi
credem într-un mincinos. Oamenii nu ne fac rău niciodată, ei
doar ne ajută și ne dau energie. Nu există nimic rău în viață, totul
este spre binele nostru. Egoul numește rău ceea ce nu îi convine
și îl scade, dar dacă omul nu înțelege, va trebui prin durere să fie
limitat. Nu există decât Iubire peste tot, și tot ce ți se întâmplă
vine din Iubirea infinită a Domnului, și sunt bune și drepte. Și mai
mult, ai nevoie de ele. Dar în momentul în care vrei mai mult
bine pentru tine, tu generezi necazul, adversarul. Plăcerea este
de fapt necaz. Și începi să chemi puterile cerului că să te scadă.
Nu gândi răul, că apoi vei fi lovit înapoi de propria răutate, și nu
ai unde să fugi de pedeapsa pe care ți-o administrezi singur.
Dumnezeu nu ne pedepseşte, noi ne pedepsim singuri. El nu se
arată minții ascuțite ci inimii curate. Nici inteligența și nici
educația nu au nicio valoare, dacă nu sunt în slujba Dragostei -
spunea părintele Arsenie Papacioc. Ești cel mai interesat să faci
totul pentru ceilalți, nu pentru tine! Nu pentru tine! Timpul este
conștiința noastră. Acum, este dincolo de mintea noastră. Vom
cunoaște prezentul în care toate au loc, numai atunci când
mintea vă cade, când tu îți pierzi identitatea de sine, și nu mai
exiști, decât ca un spațiu infinit. Golul, sau lipsă de interes
propriu şi dăruirea de sine fară condiții este cea care dă viața şi
moartea. Cum îţi faci un eu? Când împarţi în bine şi rău şi ai
preferinţe, sau când te gândeşti la ceva plăcut din trecut sau la
un rezultat bun în viitor, atunci începi să pierzi lucrul pe care îl
doreşti, pentru că îţi faci un ego. Trecutul şi viitorul, mintea,
trupul, spiritul şi lumea sau interesul personal, sunt eul. Şi lucrul
ăsta se întâmplă în timp real, adică dacă te gândeşti spre
exemplu la un rezultat bun, atunci poţi fi sigur că nu-l vei avea,
cu cât îl doreşti mai intens. Orice lucru la care te gândeşti din
lumea aceasta insistent, deci insistent, este eu. Este ca și când L-

433
ai forța pe Domnul să-ți îndeplinească dorința, și asta nu se
poate. Trebuie să înțelegem că toate vin de la El, și nu putem
nimic să facem singuri. Noi împlinim lucruri în măsura în care
suntem goi de noi înșine. Să nu te gândeşti mult timp la ceva pe
care îl vrei, pentru că atunci începe să se îndepărteze de tine. Aşa
îţi faci un ego, şi astfel realizarea se distanţează de tine. Ca să ţi
se împlinească ceea ce-ţi doreşti, să nu te gândeşti la un rezultat
bun, și să nu te închipui făcând ceva. Dacă vei fi gol de tine, orice
dorinţă ţi se va împlini. Dar dacă vei fi orgolios şi egoist, nimic nu
vei realiza, şi chiar dacă vei smulge vieţii ceea ce îţi doreşti, totuşi
nu va rămâne şi le vei pierde până la urmă. De aceea mai bine
stai fără tine, şi orice vrei va veni în dar şi va rămâne, dacă vei
avea nevoie de ele. Ştie Dumnezeu ce ai tu nevoie. Dar dacă ai
ego, poţi să le smulgi vieţii, dar nu le poţi ţine la tine, şi le vei
pierde într-un sfârşit. Tot ceea ce obţii prin egoism, forţând viaţa,
ţi se va lua, sau vor pleca de la tine, pentru că iei de la ceilalţi şi îi
păgubeşti, iar toţi aceia mulţi sunt ai Domnului. De fapt iei din
sufletul tău. Înseamnă că smulgi ceva de la EL, fără să-l meriţi.
Atunci nu îţi aparţine ţie, şi-l vei pierde, sau ţi se va lua. Numai
când dai celorlalţi, ţie îţi dai şi va rămâne, pentru că ceilalţi eşti
tu. Dacă vrei să ai o viață frumoasă, nu gândi rău despre nimeni
și nimic, pentru că vei crea o realitate conformă. Numai inversul
a ceea ce-și zice egoul, este Adevărul. De exemplu: te superi pe
cineva și reacționezi. Acela este de fapt momentul când ai nevoie
repede de energie sfântă, ai nevoie de durere. Suferința te scade
iute, și îți dă viață. Deci ceea ce zici că este rău, de fapt îți
salvează viața și mai mult: ai nevoie de neplăceri ca de aer. Totul
se mișcă în viața noastră în jurul acestei energii dumnezeiești.
Fără ea, nimic nu ne merge bine și nimic nu împlinim. La
Dumnezeu întâi trebuie să te jertfești tu, și apoi primești pe
măsura sacrificiului tău. De fapt, sacrifici eu și nu pierzi nimic, ci
doar câștigi suflet și Iubire. Cel mai interesat ești să fii gol de sine
însuși, să cedezi și să oferi victoria celuilalt. Apoi, în golul acela

434
vine imediat Miracolul din care ți se poate împlini orice dorință.
Ce rămâne la noi? Rămâne numai ceea ce vine la tine în urma
dăruirii sau a slujirii ori a supunerii în faţa oamenilor. Adică întâi
trebuie să te pierzi pe tine şi apoi golul acela îţi va aduce orice
vrei, şi nu este nevoie să ceri nimic. Golul sau lipsa sunt cele mai
mari comori ale sufletului nostru. Plinul îți ia din viață. Singura
rugăciune pe care poţi să o spui este cea de recunoştinţă şi
mulţumire lui Dumnezeu pentru toate. Atât, nu poți să ceri nimic
pentru că oricum are grijă de tine continuu, El este în tine. Deci
numai ceea ce vine în dar, în urma lepădării şi predării de sine,
rămâne şi nu pleacă. Nu-l mai pierzi. Dar tot ce tu smulgi prin
voinţa egoului, și este mai mult decât îți trebuie, îl vei pierde, sau
va pleca de la tine, de aceea lupţi ca să-l reţii, şi te aperi. Pentru
că nu eşti în Adevăr. Dacă ai fi fost în Adevăr nu era nevoie să
lupți. Iar Adevărul înseamnă a dărui şi nu a lua mai mult decât ai
nevoie. Ești puternic numai când ești cel mai slab. E totul pe dos
decât facem noi. Dar când lași totul în mâna Domnului, El va avea
grijă de tine orice ar fi. Dar cine are puterea să nu-și facă griji
pentru ziua de mâine, și să se lase total în voia sorții? Iubirea
este renunţare la interesul propriu. Te superi pentru că ai oferit
prea puţin, din timpul tău, din banii tăi și din sufletul tău,
oamenilor, şi îţi pare rău. Te superi pentru că ai făcut prea puţin
bine oamenilor, şi nu i-ai ajutat destul. Supărarea este
dezamăgire de sine. Eşti supărat pentru că nu ia-i făcut pe ceilalţi
aşa de fericiţi cum ţi-ai fi dorit. Când te desprinzi de viață, toate
neplăcerile se vindecă de la sine. Stai tot timpul fără apărare. Cu
cât faci oamenii mai fericiți, cu atât ești și tu mai fericit.

435
436
Cu cât dăruiești mai multă dragoste, cu atât mai multă primești.
Când dai, ţie îţi dai. Fii absolut deschis şi vulnerabil, înfrânt cu
inima. Inima zdrobită, Dumnezeu nu o va urgisi. Cu cât mai mult
uităm de noi, cu atât mai repede ni se schimbă destinul. Dacă ai
știi. Deschiderea mea este deschiderea cerului faţă de mine, şi
închiderea mea este închiderea cerului faţă de mine. Fără ego,
dispare opoziţia, şi împărţirea în bine şi rău, dar și suferința.
Când unim opusele, și nu mai vedem nicio diferență, ne unim cu
Dumnezeu. Trebuie să fii într-un fel... dezinteresat de viaţă, de
reuşită şi împliniri şi de satisfacţii, de orice bucură spirtul şi
trupul. Pentru că tu nu ești trupul sau spiritul tău, tu ești ființa
divină care nu știe decât să iubească. :) Bucuria simţurilor este
suferinţa sufletului, pentru că pierzi energie, viaţa şi viitor.
Simţurile te lipesc de lume de nu te vezi, şi aşa începi să pierzi
putere. Lumea îți ia din viață, nu îți dă viață. Aștepți prea multe
de la ea. Să nu fie importantă pentru tine şi să nu-i acorzi toată
atenţia ta, să nu o cauţi, să nu o vrei, pentru că tu nu eşti
simţurile tale. A te restrânge să fie mai puternic decât a-ți face
plăceri și a-ți îndeplini dorințe. Nu te raporta la ego şi atunci nu îi
vei da putere, nu face nimic pentru el, ci mai mult împotrivește-
te lui mereu. Nu dori mai mult, ci mai puțin. Spune NU la mai
mult. Dar dacă iei lumea în seamă, te va doborî curând. Lăcomia
de viața ne ia viața. Când cauți cât mai multă viață, de fapt pierzi
viață. Dar dacă o ataci, ți se va opune cu forța cu care i te
împotrivești. Viciul îți aduce suferință și aceasta îți scade egoul.
Este o metodă de golire de sine dar prin durere. Nimic nu este
rău în lume. Și răul este o metodă divină foarte puternică de
curățare a inimii noastre. Dar poți înlocui viciul cu orice activitate
de scădere a eului, spre exemplu mergi pe jos 10 km pe zi în 3
reprize. Cauți orice nu îți place să faci, acela te ajută cel mai
mult. Sau ții post 2 zile pe săptămână. Nu te mai duci spre
plăcerile tale. Le suspenzi. Renunță mai mult decât să-ți faci
437
plăceri. Că plăcerea este eul. Iar renunțarea la tine, te purifică.
Renunțarea trebuie să fie mai mare decât satisfacțiile vieții. Și
atunci pornește vindecarea de egoism. Bolile sunt din prea mult
eu. Du-te și fă voluntariat. Orice activitate prin care te lași pe tine
pentru ceilalți te salvează și îți dă viață, te încarcă cu viitor și
timp, ca o baterie. Ești cel mai interesat să ajuți, nu să te
protejezi. Cedează comoditățile, și totul va fi bine. Viciul
blochează egoul să crească. Și îl înlocuiești cu renunțare la binele
tău. Omului când îi este prea bine îi moare sufletul. Viciul te
salvează pe moment, dar dacă mergi spre bunăstare mai mult,
vei suferi și mai tare. Tu trebuie să restrângi mereu comoditatea
și binele. Să-l dai celorlalți. Mănânci mai puțin, refuzi ce îți place
și imediat pornește vindecarea. Mereu ai nevoie de inversul a
ceea ce tu preferi și dorești. Pentru că ceea ce îți place te leagă și
aduce necazul și suferința. Trebuie să ajungi în starea în care nu
te mai deranjează nimic. Acceptă ce îți dă viața și nu fugii de ea.
Nu există situaţii pe care Liniştea şi abandonul de sine să nu le
poată rezolva. Nu poți greși tu, cât poate Iubirea să vindece.
Trebuie să ne dez vrăjim de plăceri. Atenţia pusă insistent pe
fericiri, le destramă. Toate lucrurile pe care le iubeşti și le dorești
în viaţă mai mult decât pe Dumnezeu, care este lipsa lor, le
distrugi singur, şi astfel le vei pierde, sau vor pleca de la tine.
Nimic din lumea aceasta nu ai voie să pui mai presus decât El, că
ţi se vor lua. Noi dăm egoului, și trupului mai mult decât
sufletului. Plăcerile iau din viața duhului nostru. Și nu dăm nimic
sufletului care se hrănește cu dăruire și cu înfrânare sau auto
limitare, cu abținere și predare de sine. Când mergi spre puțin îți
încarci sufletul cu energie vitală. Când te duci spre viață și
satisfacții pierzi forța supremă și începi să mori? Da, de aceea,
rămâi în puterea esenței supreme tot timpul: Deplasează-te
mereu spre puțin dacă vrei să trăiești. Dar când te duci spre
viață, belșug, comodități și plăceri, sau spre savoare pierzi forța
divină, și apoi vin problemele și decăderea, groaza. Când te

438
bucuri prea mult de viața simțurilor, ele devin primordiale, și
atunci pierzi suflet și puterea vieții. Noi nu trebuie să pierim.
Dacă intrăm în uman prea mult, trăind la maxim toate
satisfacțiile trupului și spiritului, crezând că asta este fericirea, și
dăm egoului foarte multă energie, dar pierdem suflet. Nu e
păcat? Acesta este păcatul: atașamentul exagerat de lume și
viață. Plăcerile hrănesc egoul și orgoliul, trufia și mândria, care
accelerează căderea noastră și duc la moartea sufletului. Dar
fericirea adevărată este invers decât credem noi: Este când lași
umanul, și îl restrângi, atunci te regăsești tu ca ființă divină.
Oamenii trăiesc la maxim în uman, dar asta ne distruge sufletul,
și pierd viață și viitor. Umanul și lumea aceasta este doar o iluzie.
Dar tu găsindu-te ca ființă divină, care nu știe decât să dăruiască,
nu pierzi umanul ci numai așa vei putea supraviețui. Nu te
preocupa de viață prea mult, las-o uneori în pace, nu dori să o
câștigi, pentru că îți vei întări egoul, și așa o pierzi mai repede. Și
nu ai nevoie de mai mult, pentru că îl vei pierde. Pe acel mai
mult se dau luptele fără capăt. De ce vrei să mori? Oamenii sunt
băgaţi cu totul în plăcerile vieții și așa uită de divin. Divinul este
restrângere de sine continuă, abținere, înfrânare, retragere,
renunțare, cedare, acceptare. Dar cine Îl vrea? Cine vrea să
meargă spre puțin, adică spre Dumnezeu? Plăcerile îl dau pe
Domnul efectiv la o parte. Fiecare plăcere mai mult decât ai
nevoie este o uitare de Dumnezeu. Și o împotrivire la El. Dar fără
divin, vin problemele la noi, lipsa dorinței de a trăi, depresiile.
Golul este prezența lui Dumnezeu, dar oamenii vor plinul. Egoul
înseamnă necazuri. Oamenii zic: De ce să-l caut pe Dumnezeu, că
mai am de trăit. Ei cred că viața este să adune cât mai multe
plăceri. Dar așa își pierd viața mai repede în mod aberant.
Plăcerile le iau din energia vitală și din viitor, pierd sănătate. Dar
fără divin, adică fără restrângere de sine, nu mai poți trăi. Dacă
nu mai ai energie în suflet, pentru că satisfacțiile au mâncat-o,
atunci el pleacă, iar corpul îl urmează ca o umbră. Trupul nostru

439
este umbra sufletului. Sufletul nostru este primordial. Lumea
este creată. Niciodată nu va fi pe primul plan. Cea mai mare
atenție noi ar trebui să o acordăm duhului nostru, adică acelui
lucru care îl hrănește și îl ține în viață. Dăruirea fără condiții,
Iubirea fără așteptări sunt vitale pentru a întări sufletul nostru.
Oamenii se axează prea mult pe viață, dar așa pierd divinul. Ca să
trăiești ar trebui să rămâi în puțin și în renunțare la sine,
continuu. Să nu te duci spre uman cu totul. Dacă rămâi în divin,
păstrezi viața. Altfel o pierzi, pentru că lumea ți-o ia, o consumă.
Lumea mănâncă din tine. Noi ne satisfacem prea mult simțurile,
și ne restrângem prea puțin. Asta este greșeala noastră: punem
lumea și viața pe primul plan și facem totul pentru ele, dar ele
sunt veșnic planul doi, sunt create. Căutăm cât mai multă viață, și
de aceea o pierdem. Nu poți să-i acorzi cea mai mare atenție
lucrului cel mai puțin important. E absurd. Dar ca să trăim ar
trebuie să facem invers: să înfrânăm continuu umanul, pentru ca
divinul să devină primordial. Noi nu știm că la Dumnezeu se
ajunge numai prin restrângere și jertfă sau sacrificiu de sine, cu
toate că toate religiile lumii au jertfă la bază. Oamenii trăiesc
prea mult în satisfacțiile instinctuale, și prea puțin în divin. De
aceea se autodistrug. Apoi vine declinul ireparabil, destrămarea.
Rămâi în puțin, adică în divin și vei trăi. Iei de la viață doar cât îți
trebuie ca să trăiești, nu mai mult. Înțelegi? Nu mai mult. Nu te
fixa pe uman, pe câștig, că te omori singur. E o prostie să vrei
plăceri. De ce ai vrea să mori? Tot ce își zice eul, nu este
adevărat. Ființa divină nu știe decât să aprecieze, să
mulțumească, sau să fie recunoscătoare. Când îți aperi trupul sau
viața îți aperi egoul. Soluţia este să trăieşti viaţa aşa cum este
fără nicio pretenţie de la ea, fără scop, fără ţel, fără direcţie, până
când eşti doar privire, fără nicio dorinţă de a interveni şi de a
impune părerea ta. Şi nu este greu: doar o laşi în pace şi o uiţi.
Aluneci la suprafața ei fără să te legi de nimic. Să te laşi bătut de
vânt ca o barcă pe mare, sau ca un fluture care cu toate că este

440
atras la nebunie de nectarul dulce al florilor, nu rămâne pe
niciuna. Golul este de căutat în viață, nu plinul. Golul este cea
mai mare comoară. Unde greșim de fapt? Nu ne dăm seama și
nu înțelegem că a avea puțin este un imens câștig. Este cel mai
mare dar divin. De aceea civilizația noastră aleargă spre
prăpastie, și nu știu dacă mai poate fi oprită... Aleargă prea
repede. Când mergi spre mai mult, pierzi viață și accelerezi
timpul și procesele de distrugere, entropice. Soluția ar fi să se
oprească măcar puțin și fiecare din noi să nu mai dorim mai
mult. Pur și simplu. Dar vrea cineva asta? Vrei? Și crezi că se mai
poate? Și crezi că poți? Aşează-te şi uită. Atât. Numai din lipsă de
eu, din starea de pace absolută, poţi să schimbi lumea. În starea
de zero, eşti cel mai puternic. Atunci, întâi goleşte-te de tine şi
apoi orice dorinţă ţi se poate împlini. Tot ce este privit de ego cu
patimă, va fi pierdut, atunci ce griji să-ţi mai faci, dacă nimic nu
mai rămâne la tine? Renunţarea este mai importantă decât
adăugarea de cât mai mult bine la sine. Retragerea îţi dă energie,
pe când acumularea de satisfacţii îţi iau din viaţă şi pierzi viitor.
Când ataci oamenii, pe Dumnezeu Îl ataci, atunci te prejudiciezi
pe tine, pentru că te baţi singur. Tu eşti ei. Te bați singur.
Răutatea este un program de autodistrugere foarte puternic. Nu
e nevoie de mânie ca să spui adevărul, dar dacă te superi, nu
este adevărat ce îți spui, ci doar aperi un neadevăr. Când ceva ţi
se opune nu eşti în Adevăr. Noi trebuie să pierdem lucrul de care
ne ataşăm ca să fim fericiţi în viaţă. Înțelegi? Pierderea ne
salvează viaţa, şi este cel mai necesar lucru pe lume. Ceea ce
este opus vindecă. Boala este un semnal de alarmă care îţi arată
cum gândirea ta este egoistă şi se împotrivește iubirii. Doar
dăruiește și nu aștepta nimic în schimb. Orice neplăcere, jignire,
înjosire, trădare sau supărare şi decepţie, ori boală sunt daruri
mari de la Domnul, pentru salvarea sufletului nostru. Cine ţine la
binele lui îl va pierde, dar cine îşi va lăsa binele pentru Mine, îl va
câştiga. Adică nici măcar viața să nu ți-o aperi, pentru că atunci

441
când reziști și lupți, întărești dușmanul împotriva ta și cu cât te
opui mai mult, cu atât mai repede te va lovi adversarul și mori
mai repede. Să nu doreşti mai mult, decât atât cât ţi se dă. Și să
nu ceri. Domnul dă după inima fiecăruia. Dacă te aperi, vei suferi.
Totul vine de la Dumnezeu, spre a-ți curăța sufletul. Cum să ne
îndreptăm spre Domnul? Avem nevoie mereu să pierdem
umanul şi să depăşim atracţia simţurilor. Prin înfrânare şi dăruire
fără condiţii, trebuie mereu să retragi atenţia de pe lume. Să nu
mai fie importantă pentru tine. Atât. Continuu trebuie să
deranjăm egoul şi orgoliul şi să ne destrămăm. Avem nevoie ca
de aer ca lucrurile să nu ne meargă bine atunci când ne
îndreptăm spre fericirile simțurilor, pentru că altfel ne atașam de
ele și vom suferi. Cu cât cedezi mai mult din binele tău, din
plăcerile tale, cu atât mai frumoasă va fi viața ta, mai armonioasă
și divină, și mai sănătos vei fi. Ca să reușești în viață trebuie să nu
ai orgoliu. Cedarea vieții și a binelui tău să fie primul impuls al
tău. Să vrei să fii ultimul. Iubirea înseamnă renunțare la tine.
Divinul doar dăruiește și nu caută satisfacții pentru sine. Nu-l
interesează să fie cineva. Noi punem plăcerea mai presus decât
El, care este lipsa ei. Dacă Domnul este lipsa plăcerii și a
interesului personal, atunci cine Îl vrea pe Dumnezeu? Plăcerea
întărește egoul și duce la destrămarea vieții pentru că ne ia din
energia vitală. Să ne destrămăm. Renunţarea la tine este iubirea.
Retragerea îţi dă multă energie şi posibilităţi – te umple cu
energie sfântă și îți dă viitor. Desprinderea este totul. Nu există
decât Iubirea. Restul este doar o înşelare. În fiecare zi să
dăruieşti ceva minunat oamenilor, fie şi un zâmbet. Să te
gândeşti mereu cum să le faci ziua mai frumoasă, dar la tine să
nu te gândeşti. Niciodată să nu te consumi fără rost cu tine.
Niciodată să nu te preocupi prea mult cu tine. Tu ca eu nu exişti,
numai El este peste tot. Primim numai ceea ce dăruim. Gol de
tine însuți ești cel mai tare! Când eul se retrage, înaintează

442
Dumnezeu. În toate este vorba numai despre Dragoste. Raiul
începe încă de aici, viața nu este decât pentru a fi Iubită.
CERUL ŞI PĂMÂNTUL
“Am impresia că viața oamenilor se desfășoară pe o bază greșită.
Există o gravă neînțelegere în punctul de pornire. Oamenii nu
recunosc minunea pe care o constituie viața însăși, globul acesta
pământesc care se învârtește în haos și îi poartă în mersul lui prin
veacuri. Ceea ce le lipsește oamenilor din vremea noastră e
dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului,
dincolo de realitatea aparentă. Oamenii actuali nu au antene
pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singură realitate
care contează. Se lasă amăgiți de aparențe și se opresc la ele. Nu
merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie
de securitate care taie aripile aventurii și care ferecă spiritul în
închisoarea conformismului. Întotdeauna, ceea ce m-a susținut a
fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieții, am știut s-o
găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Știam că ceea ce
trebuie să se întâmple se va întâmpla. Și nimic nu mă oprea. Pe
acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viața, al bucuriei,
e clădită toată opera mea.” Constantin Brâncuși.
Să te lași condus de Dumnezeu. Să te dezarmezi mereu, să te
dizolvi, nu să te aduni ci să te destrami singur tot timpul, să nu
lupți, să nu cauți stabilitate și siguranță, că vei primi opusul și vei
suferi. Să fii total vulnerabil. Să îl lași pe celălalt să câștige,
mereu. Să fii jos de tot, acolo unde se strâng apele - cel mai umil.
Să lași de la tine, să te uiţi şi să nu fii important. Celălalt este
totul, tu nu însemni nimic. Faci întotdeauna ce te pune el să faci
şi oriunde te mişcă el, te duci, şi tu să nu te opui. Să nu vrei să
câștigi, ci mai curând să renunți la victorie. Numai când te supui
vieții și stai total desprins, numai atunci toată frumusețea vine la
tine. Pentru că golul acela Îl cheamă pe Dumnezeu la noi. Când
nu cauți viața, câștigi viață. Când renunţi și nu vrei să câștigi

443
pentru tine, adică când nu ridici un eu, învingi cu siguranță. Din
starea de fără tine, ți se împlinesc toate dorințele. Rămâi fără eu.
Neplăcerea sau pierderea, durerea și suferința mai fac ceva, ne
încarcă cu energie vitală pentru că ne micşorează. Ne limitează
cu forţa şi ne umplu cu viaţă sfântă - ne salvează sufletul. Nu
există credinţă fără să fii tu întâi supus oamenilor şi să te faci
preș. Nu există credință fără golire de sine maximă. Dezarmează-
te și nu te apăra! La adevărata credinţă ajungi numai atunci când
eşti o cârpă. Omul care este orgolios nu vrea să piardă şi de
aceea nu poate să se schimbe. Acela va suferi. E o prostie să
mergi spre mai mult pentru că vei chema singur, forţele cerului
că să te scadă. Faceţi tot posibilul să nu puneţi condiţii vieţii şi să
nu judecaţi, că le veţi suferi pe toate amplificat, în lumea
cealaltă. Ce este Iubirea? Am auzit odată o poezie, îți spun ce îmi
amintesc: ,,Iubești atunci când duci o povară fără murmur.
Iubirea e obrazul întors și haina demnităţii SMULSĂ, când crucea
altuia o duci și când le porți greutățile. Iubirea e atunci când dai,
dar ce aștepți în schimb e lăcomie. Când dai îți strângi comori în
rai, iar viața ta este o frumusețe, dar când ceri ești slugă cu
simbrie. Iubirea e suflet de copil curat care nu cunoaște ura.” Nu
cere și nu pretinde nimic de la nimeni. Acceptarea și
abandonarea de sine deschide poarta Raiului. Aceasta este cheia
pe care nu o vrea nimeni. Oamenii nu vor raiul, de aceea iadul
este așa de aglomerat. Largă e poarta și lată e calea ce duce la
pieire și strâmtă poarta și îngustă calea ce duce la viață. Apoi,
fără să te golești de eu, nu poți să împlinești nimic. Deci fără
abandon de sine desăvârşit, nu putem împlini nimic? Nu. Și nu
iese bine. Egoul zice că el ştie, pe când sufletul divin, nu are
nevoie să știe nimic despre părți. Cunoaşterea particulară te va
duce tot la părţi. Ştiinţa nu priveşte decât la materie, şi nu poate
să treacă de ea. Nu are cum, ar trebui să renunțe la căutat și
scotocit în buzunarul divin. Ştiinţa este egoul omului. Ca să te
eliberezi de eu, trebuie doar să renunţi la împărţirea în bine şi

444
rău, să nu mai priveşti părţile, toată ziua, să ieși de câte ori ai
ocazia din cunoașterea fragmentară, pentru că ea te leagă și
aduce necazul la tine. Nu te mai preocupa prea mult de ele. Lasă-
le în pace să facă ce vor. Când pui lumea mai presus de orice
începi să suferi. Am venit să aduc sabia, să despart, pe fiu de
tatăl său, pe fiică de mama sa, spunea Iisus. Deci Detașarea este
mai presus de toate. Trebuie să-L Iubești pe Dumnezeu mai mult
decât lumea. Ia-ți mintea de la ea. Nu te concentra prea mult pe
viață. Nu te gândi tot timpul la ea. Nu o băga la inimă. Nu te
gândi cum a fost ieri sau cum va fi mâine, mai curând uită
totul. ,,Cel ce iubește pe cei dragi lui, mai mult decât pe Mine, nu
este vrednic de Mine. Și cel ce nu-și ia crucea și nu-mi urmează
Mie, nu este vrednic de Mine. Cel care iubește plăcerile trupului
său orice din lumea acesta mai mult decât pe Dumnezeu, nu este
vrednic de El. Cel care alege lumea cu satisfacțiile ei, nu alege
raiul. Ţi-ai pierdut deja liniştea pe loc. Da, pacea inimii s-a dus
într-o clipă. Când vrei să te aperi şi să lupţi, ai început deja să
pierzi. Asta-i Legea. Uite, când zici că nu-mi place politica, că este
rea, începi aşa să-l urăşti pe cel care vorbeşte despre politică.
Atunci îţi pierzi Dragostea egală pentru toate şi Dumnezeu pleacă
de la tine, pe loc, iar când te lasă singur, toate condiţiile pe care
le-ai pus tu vieţii vor veni înapoi sub formă de necazuri şi boli. Îi
desconsideri pe ceilalți, dar înseamnă că vrei să-i omori. Când
negi viața, crește ura și furia și astfel se mărește orgoliul,
îndreptățirea de sine.
ARTA MULŢUMIRII - GRĂDINA DE NISIP
Este un film despre viaţa Învăţătorului Dogen la care încerc să
adaug înţelesuri noi. Aici şi acum este paradisul. Doar dacă eşti
înfrânt cu inima poți să atingi raiul dincolo. Dar întâi trebuie să-l
trăiești încă aici, ca să ai parte de el, acolo. Să nu ştii decât să
dăruieşti, fără să aştepţi ceva de la nimeni, niciodată. Ne te
proteja, nu rezista şi nu lupta, acceptă totul fără discuţie, pentru
că totul vine direct de la Dumnezeu. Oamenii nu sunt de vină cu
445
nimic niciodată. Dar paradisul este starea de lepădare de sine
desăvârşită. Să dăm voie oamenilor să fie cum vor ei. Nu
reacționa niciodată, acuzând sau reproșând. Nu dori să învingi. -
Dar cine caută paradisul? Oamenii vor ceva de la viaţă, de aceea
se îndepărtează mereu de Dumnezeu, dar pentru asta vor suferi.
Viaţa de aici este pentru a ne poziţiona dincolo. De aceea pe
pământ este greu, dar dacă am fi cu Domnul, nu ar mai fi aşa, ci
ar fi raiul, pentru că ar fi numai înţelegere şi îngăduinţă între noi.
Și urmează o înţelepciune: Nu încredinţa greutatea vieţii tale
nimănui. Poart-o, ai nevoie de ea, este pentru tine. Și preia și
greutățile celorlalţi, cât poți. Bucură-te când vin greutăţile la tine.
Te vor ajuta să sporeşti în duh. Înţelege și practică învăţurile!
Practica înseamnă liniştirea minţii şi a trupului. Tot ce se
întâmplă în lume este pe față. Nu există nimic care să poată fi
ascuns. Când cauți mai multă viață, pierzi viață. Când mintea şi
corpul scad în importanță, te desprinzi de viaţa aceasta şi te
uneşti cu Dumnezeu. Le micşorezi, şi le mai micşorezi... Uită de
tine, este tot ce este nevoie să faci. Numai că trebuie să te scazi
mereu, să nu te îndreptăţeşti niciodată și să cauţi momentul
când să cedezi, să nu vrei să câştigi, ci să oferi victoria celuilalt.
Când te opreşti din această predare de sine continuă, tu cazi în
minte şi în lume, care abia aşteaptă să te prindă pentru că se
hrăneşte cu atenţia ta. În lume mişună crocodilii care abia
aşteaptă să cazi în apa lor. Când te desprinzi de ea, va veni spre
tine, iar când te duci spre ea, va fugi departe de tine. Eliberarea
de eu înseamnă retragerea atenţiei de pe minte, gânduri şi
exterior. Şi practica aceasta trebuie să o faci continuu. Adică
mereu să renunţi la tine în toate situaţiile de viaţă. Mai curând să
cedezi decât să vrei să câştigi. Dăruieşte continuu binele tău
celorlalţi. Dacă îţi vine să contrazici, să lupţi sau să te aperi, nu
eşti liber. Ești condiționat și legat de materie. Nu te proteja şi nu
te apăra.- Într-o zi, Dogen este chemat la palat pentru că șogunul
era bântuit de sufletele celor omorâţi în bătălii şi nu mai avea

446
linişte, se chinuia. Şi se pregăteşte el cu ucenicul său să viziteze
iadul, împreună. Ştia că îşi riscă viaţa, dar s-au dus. Nu putea să
refuze invitaţia Cerului. Ea este bună orice ar fi.Şi acum era
înaintea shogunului, față în faţă, şi vorbesc despre învăţătura sa.
Dogen îi spune că nu contează câte sutre ai citit sau ai slăvit, ori
ai cântat, că nu vei fi capabil să găseşti învăţăturile adevărate,
aşa. Doar dacă ne predăm pe noi în mâinile lui Dumnezeu, vom
putea depăşi lumea aceasta.- Cum poate fi descoperit adevărul, îl
întreabă șogunul Tokiori? Doar abandonându-te pe tine în mod
desăvârşit. Lord Tokiori, este ca şi când te-ai afla într-un ocean
pretinzând că nu ai apă. Văzând că nu a înţeles, Dogen subliniază:
Flori primăvara, păsări vara, luna toamna. Zăpezi reci iarna.- Flori
primăvara, păsări vara... Dogen, dar lucrurile astea sunt evidente.
Într-adevăr sunt evidente. Lucrurile sunt aşa cum sunt. A le
vedea aşa cum sunt ele cu adevărat, este Iubirea. Eliberarea de
sine înseamnă a vedea că totul curge. Să nu te mai fixezi de
nimic. Nu împinge râul, el curge singur.- Nu înţeleg, Dogen. Cum
să scap de gândurile care mă bântuie? Cum să mă eliberez de
eu? Din fericire luna este plină în seara asta, Lord Tokiori, să
mergem în grădină şi să privim luna.- La luna? E minunată, pură
şi neîntinată, perfectă şi frumoasă. Această lună este Buddha.
Există o singură lună în ceruri, dar nu pot găsi luna în mine. De
altfel această lună este predestinată să se estompeze şi să
dispară în curând. Lord Tokiori priveşte! Lord Tokiori ai putea să
tai această lună?- Cu uşurinţă. Am tăiat-o deja, iată. Și suprafața
apei tremură. Chiar aşa? Mai uită-te odată. Cu toate că norii
ascund vederii noastre luna, sau lună dispare în ceruri, nu putem
să spunem că ea nu există în continuare. Ea nu poate să fie udă,
iar apa nu poate să fie sfâşiată.Luna este eul, iar apa este sinele
divin. Sufletul nostru trebuie să fie curat şi total nemişcat, şi în
pace. O oglindă doar. Acest dialog de neînţeles nu-mi linişteşte
deloc agonia, sare Tokiori. Dogen, cum pot să scap de aceste
fantome răzbunătoare care mă batjocoresc noapte de noapte?

447
Nu poţi să le omori. Trebuie să accepţi răul ca un ajutor divin,
fără să reacţionezi, pentru că împotrivirea le întăreşte. Asta-i tot.
Durerea, răutatea şi ură pe care aceste duhuri le poartă sunt
propriile tale dureri şi răutăţi. E ura voastră acolo, în ele. Îți vine
din față numai ceea ce eşti în adânc. Trebuie doar să înţelegi că
vin din tine. Atât. Şi se vor opri. Auto analiza și înţelegerea şterge
păcatele ca prin farmec. Însă până nu îţi vei abandona egoul în
întregime, nu vei putea accepta asta şi ele nu vor dispărea. Bolile
sunt un semnal de alarmă care arată un ego prea mare. În
momentul în care ai îmbrăţişat puterea lumii cu mâna dreaptă, ai
îmbrăţişat şi suferinţa cu mâna stângă. Îmi ceri să abandonez
puterea? Suferinţa ta a fost provocată de îmbrăţişarea acestei
puteri lumeşti. Desprinde-te de lume. Lord Tokiori acum este
momentul să laşi această putere. Dacă abandonez puterea va fi
război. Nu e adevărat. Niciun domnitor care a folosit arme nu a
domnit veşnic. Un conducător care nu cunoaşte pacea în inima
lui nu poate menţine pacea în afară. Iar tu... care doreşti cu
ardoare să fii salvat, nu ai curajul să abandonezi nimic?- Cum
îndrăzneşti Dogen? Eu, Tokiori nu am fost atât de insultat
niciodată în viaţa mea. Şi vrea să-l omoare...- Dogen, eşti pregătit
să mori? Întotdeauna am fost - când am venit aici mi-am
abandonat deja trupul şi sufletul... şi se aşeză în genunchi ca să-i
taie capul. Şi lângă el vine şi ucenicul său. Tokiori stătea cu sabia
ridicată deasupra capului învăţătorului, tremurând, dar nu poate
să-l omoare, şi aruncă sabia în lac. Pacea absolută din inima lui
Dogen îi oprește mâna. Apoi se aşează și el lângă Dogen în
genunchi. Pentru prima dată în viaţa sa, s-a predat pe sine, şi aşa
a înţeles. Înţelegerea şi eliberarea vine odată cu abandonarea
eului, când te înfrângi pe tine. Inima zdrobită, Dumnezeu nu o va
urgisi.- Nu trebuie să facem nimic deosebit decât să renunţăm la
dorinţa de mai mult şi să căutăm mai curând puţinul pentru că
puţinul nu ţi-l poate lua nimeni, niciodată. Mult înseamnă eu și
durere. Iar când eşti fără eu, dispar duşmanii şi neplăcerile. Şi

448
apoi îi vedem pe cei doi plimbându-se prin grădina de nisip.
Dorința de mai mult, sau de putere pământească este diavolul.
Mulțumirea cu puțin este a-L alege pe Dumnezeu. Dacă faci rău,
rău vei culege. Dacă faci bine interesat, din ego, vei întări şi
opusul. Numai iubirea poţi să o dăruieşti fără consecinţe de
niciun fel. Iubirea nu are un opus. Înţelegi? Când se aproprie
moartea, nici puterea, nici cei apropiaţi pe care îi iubeşti, nici
averile imense, nu te pot salva. La moarte trebuie să mergi
singur. Te va însoţi doar tot ce ai făcut în viaţa ta, cât de mult ai
dăruit. Asta şi nimic altceva. Şi șogunul îi arătă un loc unde vroia
să-i ridice un templu mare. Dar Dogen refuză: templul meu...
este foarte mic, foarte mic.- Maestre Dogen sunt foarte bucuros
că te-am întâlnit. Flori primăvara, păsări vara, luna toamna.
Zapezi reci iarna, repetă șogunul la despărţire... Trebuie să fim
armonioşi, vulnerabili şi fluizi ca şi apa. Numai cel absolut
vulnerabil, şi care nu vrea nimic mai mult pentru sine, poate
învinge și depăși lumea.- Totul e bine? Întotdeauna totul e bine.
În primul rând eliberaţi-vă de dorinţă. Şi asta înseamnă să te
lepezi de tine în mod desăvârşit. Eul tău este dorinţa ta. Şi te
eliberezi de ea, prin împuţinare de sine. Fără eu nu există nimic
care să aperi sau să vrei mai mult. Tot ce se opune Iubirii și nu
este Iubire, nu este Adevărat. Dacă lupți și te aperi, nu ești în
Adevăr. Dacă vrei mai mult, nu ești în adevăr. - Avem nevoie de
auto înjosire de sine? Continuă. Dogen îi sfătuia pe ucenici așa:
În primul rând fiți supuși și slujiți fără condiții, în al doilea rând
fiţi mulţumiţi şi în al treilea... fiţi liniştiţi. În al patrulea rând fiţi
harnici şi serviții pe ceilalţi cu bucurie. Cea mai mare putere este
să fii un servitor, să fii supus oamenilor. Când te supui lor, te
supui Domnului. La Dumnezeu, la prag toți sunt acolo servitori.
La El poți ajunge numai în genunchi. În al cincilea rând amintiţi-
vă de învăţuri. În al şaselea rând renunţaţi la voi mereu şi oferiţi
victoria celorlalţi, în al şaptelea rând fiţi înţelepţi, adică goi de
sine. Evitaţi vorbele egoiste, și veţi fi liberi de eu. În timpul vieţii

449
nu vedem decât viaţa. În momentul morţii nu există decât
moartea. Să urmezi Calea este să te observi şi să te înţelegi că tu
ești ființa divină. Să te înţelegi pe tine este să te uiţi pe tine ca
ego. Să te uiţi pe tine este să te detaşezi de toate. Să te detaşezi
de toate este să funcţionezi în lumea aceasta doar ca fiinţă
sublimă, desprins de trup şi spirit şi de lume, complet fără
egoism, orgoliu şi trufie. Fără de tine. Aceasta este Calea sfântă.
Cunoaşte-te pe tine cine eşti tu cu adevărat în esenţa ta. Eşti
fiinţa divină, nu un egoist semeț! Când reziști și lupți pierzi
energie, viață și viitor. Când te analizezi şi nu mai vezi vinovaţi
niciunde, atunci nu te mai atacă nimeni, pentru că dispare
adversarul. Autoanaliza dizolvă orgoliul şi răutăţile, dar și
păcatele trecute. Totul este mişcat de sus, de divin, ca un uriaş
scenariu în care se face tot posibilul ca să fim umiliţi şi înjosiţi
continuu, ca să ne înălţăm, că de aceea am venit aici. Lumea
aceasta este pentru dincolo. Am venit să dăruim, nu să luăm.
Sensul ei este dincolo. Nu luăm nimic din ea. Totul este de
pierdut şi nimic de câştigat. În toate nu este vorba decât despre
retragere, adică despre scădere. Orice faci, că mergi spre mai
mult sau nu, tot la scădere de sine ajungi. Dar dorința de mai
mult va aduce pierderea neapărat, pentru că mai mult pentru
tine decât îți trebuie înseamnă că iei de la alții și îi păgubești.
Înţelegerea aceasta te descătuşează. Când alegi să fii egoist, a şi
început căderea ta. Atunci va trebui să plăteşti, şi vei suferi
neapărat. Doar dezinteresul pentru lume îţi salvează sufletul. Dar
cu cât mai detaşat vei fi, cu atât mai mult ea va veni spre tine şi ţi
se va oferi. Dar, dacă te vei lega din nou, după aceea te va
respinge. Rolul ei este să-ţi arate Calea divină. Nu e frumos? Vezi
de ce ești legat și renunța definitiv. Uită acele lucruri pe care le
dorești atât de mult, pentru că ele îți iau din viață, și nu lasă
Miracolul să vină la tine. Uită tot ceea ce tu prețuiești mai mult
din lumea aceasta. Exact acele lucruri nu ai nevoie de ele, ci sunt
un obstacol enorm în calea fericirii tale. Fericirea înseamnă

450
detașare, desprindere, des pătimire, uitarea lumii, destrămarea
eului. Dar dacă vrei lumea mai mult, cu satisfacțiile ei, te
înrobești și mai tare, și nu ai cum să mai scapi de suferință. Nu te
apăra!
PRIVEŞTE, DAR NU ATINGE!
Condamnaţi la Iubire. De ce aşa? Este un monolog într-un film –
Pledoaria diavolului. Ca să vezi ce face el şi cum face. Şi acesta
zice:, pentru cine cari tu atâtea greutăţi peste tot? Pentru
Dumnezeu? Acesta este Dumnezeu? Seamănă cu Iov. Îţi dau nişte
informaţii din lumea de dincolo despre El. Dumnezeu se uită cu
plăcere la voi. Face glume. Judecă şi tu puţin: îi dă omului
instincte. Îţi dă atâtea posibilităţi. Şi ce face El? Jur că pentru
propria Sa distracţie, şi pentru comedia Sa personală, cosmică...
El stabileşte regulile în contradicţie. Aceeaşi glumă tot timpul:
Priveşte, dar NU ATINGE! Atinge, dar NU GUSTA! Gustă, dar NU
MESTECA! Iar tu sari de pe un picior pe altul. Şi El ce face? El
moare de râs. E un zgârcit şi un sadic. Apare doar la sfârşit de
lună ca să-şi ia plata. Să-L slăvesc? Niciodată. Mai bine să
domneşti în iad, decât să slujeşti în Rai? Asta vrei să spui? - De ce
nu? Sunt în mijlocul problemelor acestei lumi încă de la începutul
ei. Cultiv şi am grijă de fiecare emoţie şi sentiment al omului. (îi
manipulează egoul. Este stăpânul egoului omenesc). Îmi pasă de
toate dorinţele sale arzătoare şi niciodată nu îl condamn, şi nu îl
judec. De ce? Pentru că nu îl resping, cu toate dorinţele şi
neputintele sale. (se foloseşte de dorinţele omului ca să-l agaţe
de plăcerile lumii). Sunt un admirator al lui. Sau un umanist.
Poate ultimul umanist, căruia îi pasă de om. Cine întreg la minte
poate să conteste faptul că secolul XX nu mi-a aparţinut mie, în
totalitate? Tot secolul. Tot secolul a fost al meu. Al meu. Înţelegi?
Am trăit înflorirea, şi acum... este tot timpul meu. Timpul
nostru.” Dacă te duci spre lume, vei suferi, dacă stai desprins de
ea, vei trăi. Tu alegi. Cum eşti tu, aşa este şi lumea ta. Atunci
oamenii sunt doar mijloace divine de despovărare de egoismul
451
nostru. Mesagerii Domnului. Nu te poţi lupta cu un Mesager al
Cerului, că el îţi vrea tot binele, chiar dacă îţi face rău. Îţi face
rău, pentru că în tine sunt arme. Oamenii doar îţi arată ce este în
tine. Sunt oglinzi. Dacă nu ar fi, nu te-ar ataca nimeni. Nu e
nevoie să te lupți cu ei, nu sunt de vină niciodată. Când cauți
vinovați îți întărești doar egoul. Dar când nu mai vezi oameni răi
niciunde, atunci nu te mai deranjează nimic. Deci problema era
la tine, erai prea preţios şi unic. Când acuzi și critici, ori judeci, nu
ești în adevăr, și întărești doar eul. Mulţumeşte-te cu puţin, este
destul cât ai. Te-ai îndepărtat singur de Domnul, pentru că ai pus
lumea mai presus decât orice, şi acum nu mai ai energia vieţii,
pentru că fericirile ţi-au consumat-o. Am pierdut legătura cu
Dumnezeu, aceasta este cauza neplăcerilor noastre de azi. Noi
am uitat că suntem fiinţe divine şi am intrat în uman prea adânc,
iar lumea se comportă ca un nisip mişcător care te înghite.
Sufletul divin este orice acţiune în care nu cauţi ale tale. Câte
asemenea acţiuni avem noi în fiecare zi? PERMISIUNI.Cât de mult
ai permis vieţii să fie cum vrea ea, azi? Trebuie să nu poţi să
reproşezi nimic la nimeni, şi să nu te aperi niciodată.
Desprinderea lasă viaţa să funcţioneze, dar viața celorlalţi este
viața ta. Când faci bine lor, ție îți faci bine, pentru că ei sunt una
cu sufletul tău divin. Dacă te agăţi de ea, te va respinge cu forţa
cu care te prinzi. Ataşamentul dă dependenţă şi creşte
agresivitatea interioară, pentru că pune bariere şi restricţii, după
care vin neplăcerile şi bolile ca să ne cureţe sufletul şi să ne
desfacă legăturile. Pentru că nu dăm voie lucrurilor să curgă.
Suntem pricină de poticnire. Propriile condiţionări sunt
suferinţele de mâine. Cu cât suferinţa este mai mare, cu atât
viitorul va fi mai bun, pentru că suntem goliți de eu, și în locul
rămas pătrunde Dumnezeu, și când El este cu tine, poți orice.
Caută mereu argumente care să susțină Iubirea și dăruirea de
sine. Ceea ce-ți spune egoul nu este niciodată adevărat. Apoi să
faci cât se poate lucrurile pe dos decât le-ai face rațional. Nu

452
căuta perfecțiunea și nici stabilitatea vieții, ci o nesiguranță și
mai mare. Permite-ți să greșești, și să nu faci lucrurile bine. Uită
cât mai mult trecutul tău și nu te gândi la viitor, sau cum o să fie,
ori ce o să fac. Nu spera nimic, și nu avea așteptări. Renunță
mereu la tine în favoarea celuilalt. Nu dori să învingi sau să
câștigi, mai curând să vrei să pierzi. Și bucură-te pentru asta. Fă
lucrurile pe dos când se poate, fi neatent și nu pune la inimă
nimic. Nu interveni și nu impune, nu lupta și nu te apăra. Acceptă
lucrurile așa cum vin și nu te împotrivi. Mergi spre puțin și nu
spre mult. Caută să fi dezordonat și dezorganizat. Mergi la
întâmplare, asta să fie o mare bucurie a ta: să mergi fără țintă.
Nu îți stabili țeluri și ținte de atins. Trăiește fără scop, și mișcă-te
în direcția în care te trimit ceilalți. Fii supus și umil, și înfrânt cu
inima, nu ieși în evidență, mai curând să fii un nimeni, total de
neluat în seamă și neimportant. Acceptă totul, iartă totul fără să
te revolți. Nu ataca, nu critica și nu acuză pe nimeni, lasă-i pe
oameni să greșească și să-ți facă rău. Poartă-le greutățile și nu îi
învinovăți. Mulțumește pentru toate, fii recunoscător, și
respectă-i pe toți în mod egal, apoi exprimă tot timpul Iubirea și
apreciază-i pe oameni. Îmbrățișează. Nu nega nimic, acceptă
totul și iartă totul. Nu te opune și nu te revolta. Aceasta este cea
mai mare fericire, când nu ești legat de nimic din lumea aceasta.
Toate aceste permisiuni te dezleagă de lume, și dezlegarea
aceasta te umple cu energie vitală. Nu ai nevoie să reușești în
viață, ci să nu reușești și să nu-ți meargă lucrurile bine. Ai nevoie
de pierdere mai mult decât de câștig pentru că îți salvează viața.
Ai nevoie de dezordine mai mult decât de ordine. Câștigul îți ia
viața pentru că îți întărește egoul. Cât se poate fă toate lucrurile
invers decât le-ar face egoul. Nu trebuie să lucrezi pentru tine, ci
pentru ceilalți. Trăiește fără scop și la întâmplare. NU TE APĂRA.
Și dacă poți să ai cât mai puține lucruri în casă, să fie cât mai
goală și simplă, pentru că toate posesiile sunt ego, adică greutăți
care vă neliniştesc și blochează urcarea în lumea de dincolo.

453
Limitează-te în toate pentru că lumea îți ia din energia vieții.
Ajutându-i pe ceilalți ție îți dai sănătate și viață lungă, pentru că
ei sunt tu. Nu îi condamna și nu îi certă pe oameni, că te lovești
pe tine. Când ești gol de eu, numai Dumnezeu există, și El îți va
face viața o bucurie, și vei reuși în toate. Petreceți mai mult timp
ajutându-i pe ceilalți, fără așteptări. Acest ajutor șterge emoțiile
negative și le întărește pe cele pozitive. Făcând totul pentru
fericirea lor, îți faci cel mai mare bine ție. Trebuie să cheltuiești
mai mulți bani, mai mult efort și grijă pentru aproapele tău.
Această jertfă de sine îți dă sănătate și bucurii, orice vrei. Faceți
favoruri, sacrificând ceva de la voi: dați bani, plătiți ceva pentru
ei, oferiți toată atenția și grijă, petreceţi timp și opuneți-vă
mereu interesului propriu. Iubirea de Dumnezeu este împotrivire
față de interesul personal. Ajutați oamenii necunoscuți, împărțiți
cu ei, plătiţi-le o datorie, fără a cere nimic în schimb, sau oferiți-
vă voluntar. Nu te mai preocupa de tine toată ziua, ci numai de
ceilalți. Aceasta să-ți fie adevărata sursă de bucurie. Aproapele
tău să fie mai presus decât tine. Nu te apăra și nu te proteja
niciodată. Fă totul pentru oameni, pe tine să te uiți. Când te vezi
una cu ei, nu mai poți să-i lovești, și atunci există numai Iubire.
Dar când nu mai faci totul pentru oameni, și lucrezi numai pentru
tine, începi să-i ataci. Fără răutăţi, nu există durere. Fără bine, nu
există rău. Renunţarea la tot ce preţuieşti tu cel mai mult
restabileşte energia duhului nostru şi legătura cu Dumnezeu.
Aceasta este Iubirea: Desprindere, distanțare de lume, uitare de
sine, renunțare le interesele proprii de mai mult. Plăcerile ne
îndepărtează de El, dar fără energia Lui, începem să murim.
Munca pentru mai mult interesul personal face cel mai mare rău
sufletului nostru, pentru că noi suntem sufletul comun al tuturor.
Când faci totul pentru celălalt, pentru tine faci totul, și atunci ești
sănătos. Omul se îmbolnăvește când face totul numai pentru
sine, și nimic pentru ceilalți. Pentru că tu eşti ei. Nu trebuie ca
acela să facă ce vrei tu, ci trebuie să nu facă, şi să ţi se opună ca

454
să-ţi purifice inima. Trebuie ca lucrurile să nu-ți meargă bine, nu
ai nevoie să câștigi, nu trebuie să fii cineva, nu ai nevoie de
posesii mai multe, pentru că te vei umple de eu, și așa va porni
dezastrul asupra ta. Ai nevoie ca de aer ca lumea să ţi se
împotrivească şi să-ţi facă rău, să te înjosească şi să te umilească,
să te jignească, sau să te calce în picioare, ca să-ţi scadă egoul. Ai
nevoie ca ceilalţi să te deranjeze, şi să te supere cât mai mult. Ai
nevoie de neplăceri şi ca lucrurile să nu meargă bine, ca să
înţelegi cât de ataşat eşti de viaţă şi fără Dumnezeu. Trebuie să fii
adus înapoi la El... Omul care vrea totul pentru sine este un
diavol dar nici nu îşi dă seama. Răul de fapt îţi salvează viaţa, şi îţi
face cel mai mare bine posibil, dar tu nu ştii, şi îi pui o etichetă
negativă după cum zice egoul tău. Şi lupţi cu el degeaba. Atunci
el crește pe un nivel superior și te va durea și mai tare. El este
ajutorul divin, medicamentul ceresc care îţi salvează duhul, şi tu I
te opui chiar Domnului. Îţi dai seama? Dumnezeu îţi vrea tot
binele şi tu I te opui... Numai acceptarea și cedarea, când renunți
și te retragi, atunci atașamentele, adică păcatele se șterg.
Atașamentul de fericirile lumii, este cel mai mare și mai periculos
păcat. Dar tot ce spune egoul, nu este adevărat. Lumea îţi
răspunde în aşa fel ca să te desprindă cât mai bine, şi nu există
scăpare din acest mecanism divin de purificare. Desprinderea de
lume este Iubirea. Lumea este un mecanism excepțional de
purificare a sufletului nostru. De aceea, să pierzi este mai
important decât să câştigi. Cu cât eşti mai ataşat de viaţă cu atât
mai multă agresivitate ai în interior, şi la fel îţi va veni din faţă, în
oglindă. Nimeni nu este de vină cu nimic. Dacă în tine nu erau
arme, nimeni nu te ataca din afară. Tot ce ţi se întâmplă este un
ajutor divin şi e numai şi numai ca să te desprindă și să te
purifice. Oamenii nu-ţi vor răul ci te ajută să scapi de tine, ei sunt
trimișii Domnului. Și tu te superi pe Mesagerii Cerului? Răul este
întâi în tine, şi întotdeauna îţi vine din față numai ceea ce eşti tu.
El te goleşte de tine şi te împinge în fiinţa comună supremă. Deci

455
îţi face cel mai mare bine posibil şi tu te superi? Dacă îl vorbeşti
pe celălalt de rău, vorbeşti despre tine de fapt. Dacă te plângi de
ce îţi face acela, şi cum este, de fapt vorbeşti despre tine, cum te
porţi cu oamenii.- Dacă ceva neplăcut îţi vine din faţă este pentru
că te-ai agăţat de viaţă. Soluţia pentru a te vindeca tu şi destinul
tău este să te desprinzi în mod desăvârşit, şi asta se face prin
acceptarea totală şi fără discuţie a oricărei lovituri care vine spre
tine, fără reacție: să întorci şi obrazul celălalt, să te laşi bătut,
jignit şi scuipat, fără să reacţionezi, să te lași călcat în picioare, să
fii ca o cârpă, pentru că întotdeauna va veni din față ceea ce ești
tu, și dacă tu nu ai arme interioare, nu te mai atacă nimeni, și
nimic neplăcut nu mai vine la tine. Non reacţia şi non intervenţia
sunt Iubirea fără margini. Un singur lucru este important în viaţă:
nu a aduna cât mai multe satisfacţii pentru trup şi spirit, cum
credem noi, ci a nu aduna și a ne desprinde de ele pentru că
golirea de sine îţi dă viaţă, viitor şi timp. Ce ţi se întâmplă este
pentru a te dezlipi de tot ceea ce tu iubeşti și apreciezi mai mult
în lumea aceasta: am venit să aduc sabia, să despart părinţii de
copii, bărbatul de femeie, spunea Domnul Iisus. A venit ca să ne
ajute să ne desprindem de iubit şi de iubită, de ceea ce ne este
drag și prețuim noi mai mult, pentru că numai desprinderea ne
salvează sufletul. Viața pe pământ este Mântuire prin suferință.
Ataşamentul ne omoară și ne bagă în iad. Nu putem avea alți
dumnezei în afară de El. Exact ceea ce noi apreciem cel mai mult,
ne ucide. Avem nevoie de neplăceri şi de greutăţi ca de aer,
pentru că ele extrag Iubirea din noi, şi ne scad orgoliul. Tot ce
prețuiești tu mai mult din lumea aceasta, distrugi. Lucrurile de
care noi fugim, tocmai acelea ne ajută cel mai tare. Este foarte
bine să fii judecat şi acuzat, criticat, şi bătaia de joc a tuturor,
călcat în picioare şi desconsiderat? Momentul acela este un mare
dar divin, când tot Cerul priveşte cum te comporţi tu în această
situaţie. Eşti la examen atunci. Este un ajutor scump al Cerului.
Dacă ai ştii. Nu reacționa. Tot ceea ce zice egoul nu este

456
Adevărat. Ia mereu inversul a ceea ce spune egoul. El zice că
celălalt este vinovat, și că îi face ceva rău, când de fapt totul
pornește din noi. Atunci unde este vinovatul? Şi dacă nu poţi să
reacţionezi deloc, şi nu te supără nimic, şi ai o absolută linişte
interioară atunci când eşti umilit şi înjosit, înseamnă că eşti cu
adevărat liber de tine însuţi, şi Dumnezeu este cu tine şi te ajută
în toate. Liniştea, golirea de sine este prezenţa Lui. Fii într-un fel
nesimțitor, neatent, sau dezinteresat de lume, și atunci vei trăi.
Dar nimeni nu caută pacea duhului. Înfrângerea inimii este
prezenţa Domnului, dar cine vrea să piardă fericirile vieţii, mai
curând decât să le câştige? Cine pierde lumea, câştigă Cerul şi
tocmai pentru asta am venit noi aici, nu ca să învingem sau să
luăm ceva de la viaţă, ci ca să ne desprindem de ea. Prin
desprindere şi înfrânare, sau renunţare şi retragere, ori cedare şi
acceptare, prin iertare şi dăruire de sine, prin slujire şi sacrificiu,
sau prin supunere, tu te încarci cu Dragoste divină şi urci mai sus,
chiar acum. Și astfel îți acorzi viață, sănătate și viitor. Pentru că
doar o parte din suflet este cu noi aici, dar cea mai mare parte
este în continuare dincolo, ca o dublură. Iar la moarte ne unim cu
dublura noastră, care este acolo. Cât de mult am ajuns noi aici să
Iubim, ne dă poziţia noastră în eternitate. Noi urcăm și coborâm
continuu pe scara meritelor.- A nu reacţiona niciodată este raiul.
A nu avea ego este raiul. Dacă te împotriveşti vieţii aşa cum vine
spre tine, te superi, sau te aperi şi te protejezi - acela este iadul
de dincolo. Chiar împotrivirea sau apărarea ta de acum este iadul
de sub Cer. Înseamnă că l-ai ales pe loc. De ce îl alegi? De ce vrei
să suferi veşnic, dincolo? Nu căuta satisfacţiile vieţii, nici nu te
gândi la ele pentru că sunt ego, şi vor aduce suferinţa şi durerea
neapărat. Înţelege, că nu poţi fi lăsat să pui mai presus lumea
aceasta, decât pe Dumnezeu, sau să-ţi faci idoli şi chip cioplit.
Întotdeauna vei pierde tot ceea ce tu iubeşti mai mult din viaţă.
Lucrul pe care îl Iubeşti cel mai mult, îl distrugi, pentru că te
împotriveşti Iubirii divine care îţi spune să nu ai alţi dumnezei în

457
afară de Mine şi să stai desprins.- De ce alegem mereu să
suferim? De ce avem ego? Egoul caută mereu suferinţa şi o
obţine prin absolutizarea parţilor, fragmentelor şi a cioburilor
colorate. Dar părţile sunt incomplete şi nu durează, și așa apare
conflictul şi durerea. Adică acel sentiment că nu este destul, că
nu ajunge niciodată, şi că mai ai nevoie. Și aceasta este o emoție
negativă. Toate emoțiile egoului sunt negative.- Nu împărţii că vei
da naştere la dezastru. De aceea trebuie să foloseşti situaţiile de
viaţă, ca să renunţi mereu la tine, nu să câştigi. Nu ai nevoie să
câștigi și să învingi, pentru că te vei mândri şi te umpli de eu,
apoi vei deveni agresiv, iar agresivitatea ta va chema neplăcerile
şi durerea. E periculos să câștigi și să învingi! Îți trebuie multă
slujire și dăruire de sine, ca să ai suficientă energie subtilă din
care să pierzi prin orgoliu, mândrie și trufie. De ce cauţi mereu
durerea? A pierde lumea este mai important decât a o câştiga. În
tot ce ţi se întâmplă este vorba numai despre Desprindere,
Destrămare și Retragere, adică despre Iubire. Noi suntem
centraţi pe fericirile simţurilor, dar nu vedem că pierdem
continuu energie sfântă. Nici nu simţim, decât atunci când nu
mai este, şi atunci suntem uimiţi că nu mai avem forţă vitală, şi
nimic nu mai merge, ori totul ni se împotrivește și se năruie. E
foarte important ca în viaţă să nu îţi meargă bine lucrurile tot
timpul. Este liniștea dinaintea furtunii. Urmează să se strice
lucrurile. Dar dacă îţi merg bine să te întrebi: Doamne azi am
avut o zi de bine, ai uitat de mine? E periculos să-ţi meargă bine
lucrurile, pentru că te vei lega fără să-ţi dai seama. Tu nu știi și nu
poți să te oprești la timp. Trebuie să înaintezi în viaţă cumva
neatent la ea, neglijent și ignorant, să nu o iei prea mult în seamă
şi să nu te preocupe prea mult și să nu te fixezi de nimic, mai
bine trăieşte la întâmplare, fără să-ţi faci planuri, adică azi te
goleşti de tine continuu, şi aşa ziua de mâine va fi minunată, dar
tu nu îi acorda toată atenţia, treci prin ea fără să-ţi iei un eu, fără
să te gândeşti la ce a fost sau ce va fi. Urmărește mereu să lași de

458
la tine, și să pierzi. Câștigul te omoară. Fereşte-te de ego, adică
de gândul la tine: nu te privi tu în trecut ce ai făcut, sau nu te
proiecta pe tine în viitor. Şi nu lucra pentru interesul tău propriu
pentru că te opui fiinţei comune divine din noi, şi pentru asta vei
suferi. Asta este foarte important de urmat, pentru că dacă îţi
faci un eu pe nesimţite, atunci vei ridica şi un adversar care
înseamnă nereuşită, neîmplinire, necaz, sau boală ori durere.
Egoul creează neplăcerile în viaţă şi bolile. Cât orgoliu ai atâta
durere primești. De aceea cea mai mare fericire este să scapi de
tine, de preocuparea obsedată pentru interesul personal. Şi
această golire de sine se obţine prin dăruire şi slujirea celorlalţi,
sau când te supui lor. Numai când eşti jos de tot va fi bine pentru
tine în viață. Asta înseamnă viaţă bună, să fii fără eu, şi să te
mulţumeşti cu puţin pentru că puţinul nu ţi-l poate lua nimeni
niciodată. Când eşti jos de tot, şi extraordinar de umil, atunci eşti
în prezent, adică în fiinţa divină.
A FII UN NIMENI ESTE CEA MAI MARE BUCURIE KYRIE ELEISON
Este o povestire pe care am auzit-o odată, şi vreau să ţi-o spun
acum, cât îmi amintesc din ea: Părintele Zosima avea un ucenic
zelos. Într-o zi ucenicul l-a rugat pe părinte să-l înveţe şi pe el
ascultarea sfântă isihastă şi rugăciunea inimii. Şi a insistat atât de
mult până când părintele a consimţit. În prima lecţie, duhovnicul
l-a îndemnat pe tânăr să înveţe să se poarte ca un munte:
întreabă muntele cum se roagă şi după ce vei face şi tu la fel, vii
înapoi. Astfel începu tânărul să deprindă ascultarea cu inima. A
sta ferm şi neclintit că un munte înseamnă să te abandonezi atât
de mult pe tine încât să simţi că eşti una cu stânca. La început
tânărului ucenic i-a fost greu să ţină sufletul nemişcat ca o piatră,
dar într-o dimineaţă ia venit deodată înţelegerea: să fii statornic
ca un munte însemnă să nu cedezi niciodată dorinţelor şi
îndoielilor egoului. Aşa a prins rădăcini în Cer, invers decât făcea
toată lumea care caută disperată să se fixeze de pământ. Aşa a
înţeles că este una cu muntele, în fundal. Aceeaşi nemişcare o
459
avea şi el. A sta mereu drept ca un munte înseamnă a fi aşezat în
Iubire, a ţine strâns de ea. Şi a stat el aşa un timp... Cel mai greu
îi era să nu facă nimic. Trebuia să fie fără țel şi fără gânduri, doar
să existe, fără motive sau scopuri de atins. Trebuia să stea în
Adevărul care îmbrăţişează toate, înainte de orice interes
personal, fără el şi fără dorinţe de mai mult. Muntele te învaţă că
Iubirea este totul, e stabilă şi nimic nu o poate clătina. Părintele
venea la el în fiecare zi şi îi aducea puţină mâncare. Cu timpul
stabilitatea asta în Iubire îl face să fie din ce în ce mai desprins de
toate. Şi aşa devenise şi mai liniştit. Acum era dincolo de felul
egoului, și nu mai rumega gânduri. Vremea trecea peste el, dar
sufletul lui Iubea şi mai tare totul în mod egal. Și era neclintit în
Dragostea sa, ca un munte. Inima i se lărgise de încăpea tot
universul în ea. Acum gândurile nu îl mai deranjau cu zgomotul
lor continuu, cum se întâmpla înainte. Şi așa a învăţat să
privească fără să judece sau să împartă în bine şi rău. Era doar
privire. Toată ziua nu făcea altceva decât dădea voie vieţii să fie şi
nu mai intervenea în nimic. Într-o zi, nişte vizitatori au crezut că
este duhovnic pentru că au fost impresionaţi de liniştea şi pacea
pe care o răspândea în jurul său şi i-au cerut binecuvântarea. Dar
el nu le-a răspuns, pentru că se pierduse pe sine. Acum nu mai
avea un eu iluzoriu şi agitat, veșnic nemulțumit. Auzind de
această întâmplare, părintele Zosima a venit în grabă la dânsul, şi
la bătut, dar tânărul a acceptat totul cu multă dragoste, și nu a
reacţionat în niciun fel, şi nu s-a apărat deloc. Pentru că a înţeles
că totul vine direct din mâna Domnului. Cum să se revolte?
Lecţia Domnului este întotdeauna bună şi dreaptă. Aha, a zis
părintele într-o zi, am crezut că te-ai legat de pământ şi ai
devenit greu ca o piatră. Să fii ca şi muntele înseamnă să nu
abdici de la Dragostea care îmbrăţişează toate, orice ar fi. Iubirea
ta să fie neclintită și sfântă. Atunci l-a luat pe tânăr şi l-a dus în
grădină şi la pus să înveţe de la un mac roşu cum să se comporte.
Dar nu uita tot ce ţi-a arătat muntele, îi spuse duhovnicul la

460
plecare. Aşa că întâi a înţeles să iubească neclintit, ca muntele,
iar acum avea de exersat să iubească ca macul cel roşu, şi mai
mult: să înflorească. Uneori frumuseţea lumii îl atrăgea şi-l făcea
să roşească ca un mac. Astfel a învăţat să surâdă şi să râdă larg în
soare, fără nicio grijă de nimic - era doar în palma Domnului. Ce
griji să-și mai facă? Aşa a înţeles cum să-şi deschidă larg inima
pentru a îmbrăţişa tot ce există. Astfel a observat că lumina cu
care îl mângâia soarele era de fapt lumina din sufletul său. Dacă
el se deschidea, şi soarele ieşea din nori. Nu este extraordinar?
Îşi spuse el. Acum viaţa avea un anumit parfum, pe care nu-l va
mai uita niciodată. Era atât de încântat de tot ce îl învăţa floarea
de mac roşu. Între timp a observat că macul avea tulpina foarte
dreaptă, şi aşa şi el a început acum să ţină strâns de Adevărul
Iubirii. A căpătat astfel putere, dar şi o încântare fină şi delicată.
Observă şi învaţă: priveşte cum se prezintă şi cum stă macul, îi
spuse într-o zi părintele Zosima, când trecu pe la el. Vezi supleţea
tulpinii macului şi acea vulnerabilitate care îi permite să nu se
rupă în bătaia vânturilor. Acceptă totul, iartă totul. Învaţă de la el
umilinţa absolută. Nu vrea nimic pentru sine, el doar dăruieşte
toată frumseţea sa Cerului său vântului. Face risipă de frumusețe
și nu reține nimic pentru sine, doar dăruiește, total fără așteptări.
Face totul pentru Cer, adică pentru ceilalţi care sunt El. De la mac
înveţi puterea fără margini a fragilităţii, a acceptării absolute şi a
cedării, dar şi faptul că dăruieşte totul clipei de acum, cu toate că
este atât de efemer. Trăieşte totul aprins. Astfel tânărul a învăţat
să înflorească din tot sufletul, dar şi să renunţe la toate şi să se
predea total în mâinile Domnului, ceea ce este o mare putere.
Noi suntem precum iarba, şi firavi că florile de câmp. Apoi vine o
vreme când vine vestejirea. Totul este fără importanţă în fata
veşniciei. A înţelege că suntem trecători ne face să nu ne mai
simţim aşa de importanţi: de-abia suntem sădiţi, că El şi suflă
peste noi, de ne usucă, ca apoi un simplu vârtej să ne ia pe sus,
ca nişte paie. Muntele îl învăţase pe ucenic: puterea eternă a

461
Iubirii, dar macul i-a vorbit despre fragilitatea lumii trecătoare şi
că nu e nevoie să te bazezi pe nimic din lumea aceasta pentru că
totul este efemer. Dar egoul creează timpul prin concentrarea pe
părţi. În lumea de dincolo nu ai pe ce să-ţi pui atenţia, acolo nu
există timp pentru că e un spațiu infinit. Macul l-a învăţat să
înflorească şi să iubească totul fără condiţii, indiferent ce se
întâmplă, dar de ce înfloresc macii, şi pentru cine? Pentru
Dumnezeu. Tot ce există Îi aduce continuu mulţumire şi
recunoştinţă veşnică. Prin Iubire te înrădăcinezi în infinit. Acum a
înţeles că nu e nevoie să caute ceva în lume, numai pentru
interesul său propriu, ci trebuie doar să dăruiască fără să aştepte
nimic în schimb. Şi să ofere totul celorlalţi numai din simpla
bucurie de a dărui. Şi apoi supunerea absolută a macului în faţa
vântului l-a făcut pe tânărul ucenic, să nu-şi mai dorească să fie
deloc important, să fie un nimeni. Numai Frumuseţe să dăruiești
tuturor, tot timpul. Iubind fără limite, îți dai seama câtă Iubire
primea macul cel roșu, tot timpul? A iubi dăruirea înseamnă a-L
Iubi pe Dumnezeu. Dragostea să-ţi fie recompensa. Faptul că o
floare înfloreşte şi râde în soare arată că există o imensă Iubire în
spatele formei. Şi muntele era și el aşa de încântat că într-o zi, o
floare de mac, a zâmbit încă odată pentru a nu ştiu câta oară, în
lumina soarelui de dimineaţă. Dar prea multe gânduri strică, şi
atunci părintele Zosima la scuturat iarăşi pe tânăr până şi-a venit
în fire. A doua zi la luat de braţ şi la dus pe un drum abrupt la
malul mării, şi i-a spus: te-ai îndrăgostit prea mult de frumuseţea
şi delicateţea macului roşu, dar acum trebuie să simţi ceea ce
simte marea. Învaţă să fii ca şi ea. De data aceasta avea în faţa lui
o mare fără margini, şi era stabil în Dragoste, dar ce îi mai lipsea?
Ce puteau să-l înveţe valurile? Nu își închipuia atunci. Nu trecu
însă mult timp, stând pe o stâncă şi privind la mare când
deodată... vântul crescu în intensitate. Şi aşa s-a gândit cum ar fi
pe un ocean atât de învolburat. Astfel, oceanul l-a învăţat să
respire în ritmul valurilor. Inspir viaţa Domnului şi apoi sunt

462
expirat de El. Un du-te vino continuu şi fascinant. Apoi se lăsă
purtat de suflul Lui, ca şi cum ar fi dus de valuri. Acum pulsa şi el,
dar în acelaşi timp mai făcea şi exerciţii de apreciere. Se închipuia
o picătură conştientă de sine doar puţin timp, după care brusc,
se arunca și se topea în marea de conştiinţă a Domnului. Între
timp, a observat că picătura scânteietoare era foarte puţin timp
o picătură egoistă, apoi repede devenea una cu oceanul. Şi chiar
dacă ar fi fost o picătură murdară, niciodată ea nu putea să fie
atât de murdară încât oceanul să nu o spele. A fi o picătură
rebelă nu era interesant deloc, dar a fi una cu oceanul era totul.
Așa a învăţat să lase suflul vieţii să pulseze în inima sa:
flux/reflux... Astfel şi-a dat seama că lăsând lucrurile să curgă
cum vor ele, este de fapt cea mai mare putere a Cerului. El doar
permitea valurilor şi picăturilor să fie. Oricum, toate reveneau în
el mereu. Oceanul nu intervenea în nimic, niciodată, doar
permitea tuturor să fie. Iubirea şi îmbrăţişarea lui erau totale.
Nici prin gând nu-i trecea vreodată să iasă din iubirea lui care
îmbrăţişa totul, fără aşteptări şi fără motiv. Şi aşa tânărul călugăr
a constatat că oceanul era ca şi muntele, şi ca macul cel
plăpând... Iubirea lui era acum şi mai stabilă - în acelaşi timp a
învăţat să accepte viaţa fără să se împotrivească, şi a dat libertate
lucrurilor să existe fără ca el să mai intervină. Valurile erau
învolburate şi înspumate la suprafaţă, dar în adânc oceanul era
imperturbabil şi absolut liniştit. Aşa a văzut că şi gândurile sale
sunt ca şi valurile, dar acum nu mai era important să le acorde
toată atenţia că-nainte. Şi aşa le-a lăsat să treacă: flux/reflux...
Vin şi pleacă. Totul curge, și nu e nevoie să-i opui rezistență. În
felul acesta a văzut și el că ceva în adâncul său era mereu
nemişcat: fiinţa sublimă din el. Dar cu fiecare zi de observaţie,
tânărul ucenic îşi pierdea tot mai mult identitatea de sine. Şi cu
cât nu se mai agăţa de gânduri, cu atât eul său nu-l mai vedea
niciunde. Astfel el a devenit una cu spiritul nemuritor al
oceanului şi al muntelui, dar şi al macului. Nu mai privi tot timpul

463
la valuri, priveşte oceanul, îi spuse într-un târziu părintele
Zosima. Să știi că Adevărul este dincolo de valurile acestei lumi,
în profunzimi. Acum, când se uita doar la mare, nu mai lua
seama la valuri, şi atunci opusele se uneau în inima sa. Şi aşa s-a
trezit că Iubeşte totul, fără să mai facă deosebiri. Acum
contrariile se topeau toate în oceanul sufletului său, într-o Iubire
nespus de frumoasă. Aşa a ajuns să vadă că totul era impregnat
cu Dragostea divină, și venea spre el de peste tot. Atunci
părintele Zosima a intervenit, şi i-a spus să fie mai atent la
respiraţia sa, doar atât, fără să intervină asupra ei. Doar să o
privească. Şi aşa a început să observe începutul şi sfârşitul ei, şi
parcă nu era el acolo. În modul acesta a văzut că în spatele
acestui suflu este o tăcere puternică şi fără capăt, mai mare
decât fluxul şi refluxul valurilor. Acesta era Oceanul fiinţei sale
sublime, din adâncul său - Golul, dar îl vedea și în afară privind
oceanul. Într-o zi, duhovnicul lui a hotărât că a învăţat tot ceea ce
avea el nevoie, şi de la mare. Dar a sta ferm ca şi muntele în
Iubire, a fi deschis ca o floare de mac, şi atât de vulnerabil ca
macul şi apa oceanului nu îi erau suficiente pentru a practica
rugăciunea isihastă. Acum câştigase un abandon de sine mult
mai ferm decât înainte. Într-o dimineaţă călduroasă de vară,
părintele veni la el şi îi spuse că e timpul să înveţe lucruri noi... să
zicem de la o pasăre. Şi îl duse la o chilie, unde deasupra ei, îşi
făcuseră cuib nişte porumbei. Erau aşa de veseli şi vioi, încât l-au
încântat atât de tare, pe tânărul ucenic. Dar până la urmă,
zbenguiala lor, l-a supărat. Dar dacă te superi nu eşti în Adevăr şi
nu este adevărat ceea ce îţi spui. Apoi reacţia nu e acceptare, şi
aşa repede nu mai eşti în Iubire și nici în Dumnezeu. Când intră în
joc eul tău, Domnul pleacă pe loc. Dar în toate este vorba numai
despre tine și Dumnezeu - dacă te apropii de El sau te
îndepărtezi. Larma porumbeilor arată că în mintea lui era aceeaşi
gălăgie. Întotdeauna vine spre tine, înaintea ta, numai ceea ce
eşti tu în adânc. Privește şi învaţă: cum este lumea, aşa eşti şi tu

464
în interior, îi spuse Părintele. Dacă te deranjează larma lor,
înseamnă că ea este şi în tine. Când arăţi spre celălalt, arăţi spre
persoana ta. Tu eşti acolo în faţă ta, acum. Celălalt sau porumbeii
îţi arată doar ce să faci, ce să vindeci în tine. Apoi trebuie să
înveţi să-l vezi pe Domnul în toate, şi în murmurul sau jocul
continuu al păsărelelor, în delicatețea vântului de primăvară atât
de mângâietor... Doar lasă cântecul vieții să fie, la fel cum ai lăsat
să intre în tine frumuseţea şi parfumul florilor de câmp ori tăria
mării, şi atunci mintea ta se va linişti, deodată. Acţionând asupra
ta, acţionezi asupra exteriorului, schimbându-te pe tine se
schimbă toată lumea ta. Învaţă să laşi viaţa să fie cum vrea ea și
nu interveni niciodată. Doar laşi lucrurile să se manifeste şi
gândurile să curgă. Nu căuta explicaţii. Stai fără să emiţi păreri
despre nimic. Nu da sentințe, nu condamna și nu învinui pe
nimeni, și nu pune etichete, că atunci cazi din rai. Așa pornește
egoul, dar și adversarul care te va scădea. Dacă doar priveşti,
turturelele te vor ajuta să înveţi detaşarea şi desprinderea de
toate. Dă voie vieţii să vibreze în adâncul inimii tale, pentru că
tot ce vezi are loc întâi în tine. Dacă te opui vieţii aşa cum este,
nu mai eşti în Adevăr, şi vei suferi. Aşa porneşti necazurile asupra
ta. Egoistul se aruncă singur în aer, nu e nevoie să intervii
niciodată. Doar permite bucuriei vieţii să vină la tine şi să te
umple de frumuseţe: Kyrie eleison. Tânărul nostru ştia
semnificaţia acestei rostiri: Doamne miluieşte, Doamne fii
binecuvântat! - Dar important era ca tot sufletul lui să murmure
continuu acelaşi lucru. Acest murmur avea multe înţelesuri: -
Doamne, Dumnezeule, te implor trimite Duhul tău asupra
tuturor. Dar oricum Îl coboară continuu. - Lasă binecuvântarea ta
să coboare asupra noastră. Dar oricum totul este Iubire şi ne
înalță, indiferent cum sunt, fie bune, fie rele, toate ne sunt de
ajutor. Fie numele Tău în veci binecuvântat! Dar oricum toată
creaţia, continuu Îl slăveşte. Dar nu privi numai la înţelesurile
lucrurilor, du-te dincolo de ele, mai bine nu gândi, şi taci, pentru

465
că atunci când vei fi gol de sine, toată înţelegerea sacră a vieţii va
veni la tine, fără să fie nevoie să alergi după ea. Principalul este
să te laşi pe tine total, până uiţi că exişti. Să trăieşti numai pentru
ceilalţi şi să nu te preocupi de tine niciodată este cel mai
important lucru în viață. Și să fii total neînsemnat. Mai mult lasă
viaţa în pace decât să îţi faci planuri şi scopuri, şi apoi să fugi tot
timpul după ele. E zadarnic. Fuga aceasta creează timpul şi
transformă totul în deşertăciune. Mai bine opreşte-te şi stai ca
muntele de nemişcat în Dragoste şi frumuseţe. Când vin
gândurile lasă-le să fie, doar atât, şi nu le acordă atenţie - şi
atunci se vor duce toate că un fum. Astfel, se va ridica din tine
Isihia, pacea profundă a inimii. Când o atingi, Dumnezeu este
deja în inima ta. Atenţia la respiraţie linişteşte mintea şi te ajută
să priveşti încântat, oceanul de pace infinită din tine. După un
timp îi venea să-I Mulţumească tot timpul Domnului pentru
această bucurie imensă care îl inunda acum cu putere - faptul că
există: Kyrie eleison, Domnul Dumnezeul meu. Acum asocia
starea aceea adâncă de pace şi îngăduinţă cu această rugăciune.
Şi când o spunea, imediat era absorbit în Liniştea care stă tot
timpul în fundal şi ne aşteaptă. Adâncul cel mai adânc este în noi
şi este numai Iubire. Acum, i-a zis atunci, părintele Zosima: poţi
să simţi ce simţea Avram. Călugării din totdeauna sunt de fapt
nişte vindecători, ei îi ajută pe oameni să meargă pe calea
Domnului, doar lucrând asupra lor. Îți dai seama? Ei nu intervin
asupra exteriorului niciodată. Un duhovnic vestit de la noi a fost
întrebat odată: care este cauza pentru care oamenii, cei din afara
mânăstirii, sunt într-o situaţie aşa de grea? La care bătrânul
călugăr îi răspunse simplu: noi. Noi, călugării suntem pricina
acestei căderi a oamenilor, că dacă noi eram în pace, şi aveam
numai Iubire în suflet, nu se întâmpla asta. Râvna noastră nu e
suficientă. E prea puţină. Muntele, macul, marea şi pasările l-au
îndrumat pe tânărul ucenic să meargă dincolo de aparențele
acestei lumii şi să simtă din plin sacrul vieţii noastre şi măreţia ei,

466
asemănătoare cu măreţia Domnului pe care o vezi pretutindeni.
Şi aşa a înţeles că noi am pierdut semnificaţiile fundamentale din
spatele lucrurilor. Noi privim numai la suprafaţă, şi luăm doar
înţelesurile superficiale, atât cât ne permite fuga noastră. Dar, ar
trebui să ne oprim, şi multe am vedea. Doar să ne oprim din
alergat. Fuga asta a adus ataşamentul nostru de formă şi de
exterior, şi aşa am pierdut sacrul şi esenţa vieţii. Nici nu mai
avem minte pentru aşa ceva. Noi doar alergăm. Aşa a ajuns
tânărul ucenic să fie conştient de rugăciunea continuă a
universului. Acum rugăciunea lui Avram îl ajuta să vadă peste tot
în spatele lucrurilor şi al oamenilor pe Dumnezeu. În felul acesta
a învăţat să se înrădăcineze în Iubire şi să privească numai la
Domnul. De la ocean a învăţat îmbrăţişarea a toate câte există
fără să fie interesat de nimic altceva mai mult. Dar de data
aceasta era atât de încântat să trăiască totul numai cu inima:
înţelege că eşti o fiinţă sublimă, îi spuse părintele Zosima,
aceasta este toată învățătura! A fi ca Avram înseamnă să înveţi
dăruirea de sine fără condiţii. Asta te va apropria de Domnul.
Trebuie să îi iubeşti pe toţi la fel. Iubirea fără aşteptări eliberează
inima de acuzaţii şi reproşuri. Când supărarea NU mai ajunge să
pătrundă în adânc ca să devină obişnuinţă prin repetare, atunci
orice s-ar întâmpla, tu nu vei mai vedea niciun vinovat şi niciun
rău în lume. Stai desprins și alunecă la suprafața lumii, ca un
fluture în zbor. Și nu te lega de nimic, că va începe suferința.
Astfel vei pune Iertarea mai presus de toate, pentru că Iubirea ta
este acum continuă. Totul vine de la Dumnezeu. Prin oameni El
ne vindecă. A dărui fără aşteptări te va desprinde de eul tău şi de
tot ce preţuieşti tu mai mult în viaţă. Căută să vezi de ce te-ai
atașat, şi desprinde-te de acel lucru care îţi este cel mai drag.
Poţi? Aşa cum Avram a fost în stare să-şi dea fiul, pe Isaac,
Domnului... în toate este vorba numai despre desprindere.
Detaşarea îţi salvează viaţa, iar ataşamentul te omoară. Dacă eşti
capabil să-I dai Lui ceea ce preţuieşti tu cel mai mult, și viața ta,

467
atunci Tatăl ceresc va rămâne la tine, altfel Îl vei pierde. Aceea
este credinţa, acest abandon total de sine şi încredere în
Dumnezeu, când pe tine te lași și te uiți. Când te desprinzi de
ceea ce tu apreciezi cel mai mult, atunci vei primi însutit înapoi,
ajutor divin. Și viața va veni spre tine, dar nu ca să câștigi tu ceva
de la ea, ci ca să te piardă. Atunci numai Desprinderea rămâne,
adică Iubirea și Dumnezeu. El are întotdeauna grijă de noi. A fi ca
şi Avram înseamnă să te lepezi continuu de tine - pentru a trăi
tot timpul cu El, în golul din tine. Când lumea pleacă din inima ta,
atunci Domnul vine la tine. Nu poți sluji la doi stăpâni, în timp ce
pe unul îl vei aprecia, pe celălalt îl vei desconsidera. Retrage
atenția ta de pe lume, și va izbucni în tine Miracolul și bucuria
sfântă. Când a urcat muntele, Avram se gândea numai la fiul său,
dar când l-a coborât, nu se gândea decât la Dumnezeu. Adică să
te gândeşti numai la cum să-i faci pe ceilalţi fericiţi, pe tine să te
laşi. Trebuie să înţelegi că nimic nu este al tău, şi că totul
aparţine Domnului. Când predarea de sine este desăvârşită,
atunci egoul se retrage şi lupta încetează. Important este să te
uiţi mereu pe tine şi să fii neînsemnat, de ne luat în seamă, tu să
nu contezi. Iar sacrificiul de sine, îţi salvează sufletul. Acum
părintele Zosima venea mai rar la ucenicul său. De multe ori
duhovnicul îl găsea în lacrimi pe tânăr. Într-o zi l-a întrebat şi el
pe părinte: de ce nu i-a spus nimic de Iisus. Cu cât mai mare este
smerenia ta, cu atât mai mare este învăţătura pe care o vei primi
de la Domnul. Trebuie ca tu să fii Una cu fiul Domnului pentru a
simţi că eşti El, adică să faci ce făcea El: să te lepezi de tine şi să
te dăruieşti total celorlalţi. Numai în starea de abandon de sine
desăvârşit te poţi întâlni cu Tatăl tău din ceruri. Şi tânărul dori să
afle mai multe. A fi ca şi Iisus înseamnă a aplica tot ce ai învăţat
până acum. Inima ta trebuie să îmbrăţişeze totul şi pentru asta ai
nevoie să fii aşa de umil... atunci vei putea să Iubeşti toţi oamenii
şi toţi balaurii, la fel, îi spuse părintele Zosima. Cu toate că ştia ce
gândeşte fiecare, Domnul Iisus nu a intervenit niciodată în voia

468
Domnului. Ştia că nu se poate. Când te opui voinţei divine,
întâmpini greutate la înaintare și toate ți se împotrivesc. Dar
când lucrurile ți se împotrivesc nu ești pe calea corectă. Când știi
că nu ești pe drumul Învierii? Atunci când viața ți se împotrivește
și suferi durere. Aceasta este suferinţa: când tu nu eşti în Adevăr
şi te opui Domnului. Când suferi înseamnă că ceea ce îţi spui tu
nu este adevărat, este o minciună. Cerul şi pământul sunt una în
sufletul celui care se predă pe sine în mâinile lui Dumnezeu, şi nu
mai caută ale sale. Asta înseamnă să te predai Lui: să nu mai
umbli după interesul personal. După câteva luni trăite pe
muntele Athos, tânărul ucenic a fost trimis acasă. El şi-a pierdut
complet eul şi astfel putea să spună că nu mai trăiesc eu acum, ci
Hristos trăieşte în mine. Ajunsese atât de umil și de neînsemnat.
Când el s-a schimbat, atunci şi lumea din jurul său a început să se
schimbe, ca prin farmec. Ce vrajă mare este în atunci când te
predai total Domnului. Tu nu mai ești atunci, ci numai El este.
Gata, ajunge, țipă la el părintele Zosima, acum este timpul să
pleci. Când era cuprins de egoism sau de mândrie, încerca să se
aşeze ca un munte în Iubire sau ca un mac şi îşi zicea:, orice
floare se vestejeşte într-o bună zi”, şi aşa imediat simţea în
sufletul său puterea veşniciei. Asta înseamnă că orice orgoliu va
fi înfrânt până la urmă. Când altădată îl cuprindea supărarea sau
nemulţumirea, se retrăgea şi încerca să fie ca şi oceanul care
domolea toate valurile în adâncul său liniştit: Kyrie eleison. Când
alteori se uita la oamenii cum se luptă, cum rezistă şi se apără,
simţea că aveau nevoie să fie îmblânziţi şi înfrânţi, ca Avram.
Dacă te aperi şi reacţionezi, vei chema singur forţele Cerului ca
să te liniştească. Când ceva rău îţi vine din față renunţă la
rezistență imediat şi oferă celuilalt victoria. Ajunsese să nu mai
însemne nimic, nici să nu fie văzut, atât de umil şi de mic era –
un nimeni. Aluneca deasupra vieţii, nemaigândindu-se la nimic,
doar era, și nu-și mai punea nicio problemă. Accepta totul fără
rezistență. Acum, nu mai vroia ceva pentru sine şi se mulţumea

469
cu puţin. Şi aşa s-a întâmplat o Minune: atunci când a lăsat
lumea în pace să fie cum vrea ea în mod definitiv, Dumnezeu a
venit să stea tot timpul cu el. Și așa a înțeles că peste tot este
numai Iubire.
OMUL DIN FAȚA TA ESTE ÎNTOTDEAUNA IISUS!

SINGURUL NOSTRU SCOP ÎN VIAŢĂ ESTE SĂ-I FACEM PE CEILALŢI

FERICIŢI! IUBIREA ESTE PESTE TOT! VIAȚA ACEASTA ESTE DESPRE
IUBIRE!

Ție multă iubire vreau să-ți mai transmit! A treia carte va conține
ULTIMUL NIVEL. O continuare a acestei cărți, dar și mai mult. �

470