„Leoaica tanara,iubirea”

N.Stanescu
-neomodernism-

Neomodernismul este o orientare din anii 60’-70’ care ilustreaza

redescoperirea sensibilitatii creatoare,a emotiei estetice si a innoirilor la nivelul
limbajului poetic,dupa un deceniu in care literatura romana a fost ideologizata
politic.
După Mihai Eminescu și Tudor Arghezi, Nichita Stanescu este al treilea
inovator al limbajului poetic în literatura română. Ca particularități ale poeziei
neomoderniste cultivate în lirica stănesciană menționăm următoarele:
-poezia contracarează permanent așteptările scriitorului
- cultivă cunoaștearea deplină numai prin poezie, ca gest de participare la creație
-cultivă intelectualismul, ironia, spiritul ludic, efectul fiind plăsmuirea unui
univers poetic original, cu un imaginar propriu, inedit
-ambiguitatea limbajului împinsă până la aparența de nonsens, de absurd
-răsturnarea firescului
-ermetismul expresiei și subtilitatea metaforei

Operele poetului se impart in trei etape de creatie.

In prima etapa de creatie sunt cuprinse volumele “Sensul iubirii” si “O viziune

a sentimentelor”. Se delimiteaza un eu poetic adolescentin in care sinele este in
deplina concordanta cu universl. Starile de fericire sunt completate de iubire ca
sentiment originar al nasterii cuvintelor. Temele predominante sunt iubirea si
timpul.

A doua etapa de creatie stanesciana conduce la volume precum “Omul si

sfera”, “Rosu vertical”, “Necuvintele”, “11 elegii”, “Laus ptolemaei”. Opera
cuprinsa in aceste volume devine o schimbare de zodie deoarece lirismul este
interiorizat si reflexiv. Temele predominante sunt opera si creatorul, ganditorul,
timpul scurs ireversibil. Se schimba perceptia asupra temporalitatii, scurgerea
timpului fiind dureroasa, iar cantecul devine singura alinare in care versurile se
structureaza inefabil. Se insista asupra conditiei poeziei ca opera gandita si
asupra conditiei creatorului vazut in ipostaza de ganditor. Matematica, pe langa
stiinta, devine cale de cunoastere a universlui.

Prin volumul “Opere imperfecte” (1979) se trece la a treia etapa de

creatie dominata de meditatie grava, tema mortii si a timpului si schimbarea
conceptiei despre arta poetica. Alte volume ale etapei sunt “Maretia frigului” si
“Noduri si semne”. Poezia de tip arta poetica este metaforica, simbolica, plina
de viziune in care peotul se transfigureaza, dorind sa supravietuiasca prin
cuvinte.

Leoaica tanara,iubirea face parte din al doilea volum al lui Nichita

Stanescu „O viziune a sentimentelor” (1964) și apartine primei etape a creatiei
stanesciene, etapa metaforica, a exuberantei(numita si luciferica)

Nichita Stanescu a creat o lirica prin expresivitate si imagistica ,,un imn

involuntar dedicat Majestatii sale Cuvantul si antonimiile lui Necuvantul” ( C-
tin Crisan ). Leoaica tanara,iubirea este considerata o capodopera a literaturii
romane prin ilustrarea caracterului erotic al poeziei si este o arta poetica intrucat
autorul isi exprima conceptia despre iubire,iar lirismul subiectiv confirma
prezenta eului liric prin marcile lexico-gramaticale la persoana I a verbelor dar si
a pronumelor personale ,,mi-„ „m”, „ma” etc.
Tema poeziei este intalnirea neasteptata cu iubirea ca ,, intamplare a
fiintei ”(dupa cum marturiseste in poezia ,,Cuvantul”).Aparitia
brusca,neasteptata a iubirii,patrunderea ei agresiva in existenta eului poetic
transforma perceptia indragostitului asupra lumii si asupra sa.Iubirea este o stare
de vibratie continua,o cale spre revelatie,o modalitate de integrare in armonia
universala
Motivul central al poeziei este cel al leoaicei,simbol al iubirii ca pasiune.
Viziunea asupra lumii se dezvaluie treptat prin intermediul imaginilor
socante. De exemplu, iubirea materializata devine un animal de prada,care
navaleste cu agresivitate si de care nu exista scapare,ea „musca de
fata”,sugerand astfel instalarea violenta in sufletul omului:
„Leoaica tanara,iubirea
mi-ai sarit in fata
Ma pandise-n incordare
mai demult
Coltii albi mi i-a infipt in fata
m-a muscat leoaica,azi,de fata”
Aceasta „leoaica tanara” este capabila de a schimba un univers intreg, de a
reface geneza. Dupa instalarea iubirii,totul se schimba:natura devine deodata
„un cerc de-a dura”.Cercul ilustreaza simbolul perfectiunii,iar noul univers ia
nastere din cercuri concentrice in rotire „cand mai larg,cand mai aproape,/ca o
strangere de ape.”
Iubirea poate deci sa ordoneze haosul initial si sa creeze o noua lume in care eul
liric devenie centrul,nucleul.
Viziunea asupra lumii este pusa in lumina si prin urmatoarele elemente de
compozitie si limbaj:titlul,secvente poetice, relatii de simetrie si
opozitie,limbajul poetic.
Titlul,element paratextual ce identifica o creatie este un motiv anticipativ
cu valoare simbolica intrucat avertizeaza cititorul asupra universului poetic
infatisat.Astfel,titlul reluat in incipit este o metafora ce indica
tema:dragostea.Asemanarea dintre „leoaica” si „iubire” arata caracteristicile
acestui sentiment: agresivitate,forta,vitalitate. Epitetul „tanara” subliniaza
spontaneitatea,prospetimea,senzualitatea.
 Compozitional,poezia are forma unei confesiuni in trei secvente lirice
corespunzatoare celor trei strofe inegale: I este alcatuita din 6 versuri, a II-a din
8, iar ultima din 10 strofe.
Prima secventa poetica prezinta intalnirea neasteptata cu iubirea, cu toate
ca sentimentul exista deja in sufletul omului „Ma pandise-n incordare/mai
demult”.Se evidentiaza si socul provocat de aceasta intalnire prin utilizarea
obsedanta a lexemului polisemantic „fata”,amplificand imaginea unei coliziuni
violente dintre incocenta din trecut si revelatia din prezent.Imaginea artistica a
„coltilor albi” sugereaza,pe de o parte,agresivitatea iubirii(„coltii”) ,iar,pe de alta
parte,puritatea sentimentului (epitetul cromatic „albi” ).
A doua secventa poetica sugereaza descrierea cosmogonica prin recrearea
universului sub influenta transfigurarii iubirii :
„Si deodata-n jurul meu natura
Se facu un cerc,de-a dura,”
Traind sentimentul iubirii,eul liric devine un „centrum mundi”. Totul din jur se
transforma.Metaforele insolite redau aspiratia catre transcendent,spre absolut:
„Si privirea-n sus tisni
Curcubeu taiat in doua
Si auzul o-ntalni
Tocmai langa ciocarlii.”

A treia secventa poetica concretizeaza efectele intalnirii cu iubirea.In

procesul de recreare a lumii dupa legile iubirii este integrata si fiinta poetului. Se
dezvaluie metamorfoza fiinte umane gratie iubirii.Transformarile sufleteste se
reflecta si in plan fizic:
„Mi-am dus mana la spranceana,
La tampla si la barbie,
Dar mana nu le mai stie”
„Spranceana” „tampla” „barbia” sunt metafore ale cunoasterii
poetice:comtemplatie,reflectie,rostire.”Mana” este o metafora a creatie,textul
poate fi astfel vazut si ca o arta poetica implicita.Iubirea, ca „leoaica tanara”
poate fi perceputa drept dragostea pentru creatie care il proiecteaza pe poet in
eternitate :”inca-o vreme/ si-nca o vreme...”Finalul arata ca iubirea il proiecteaza
pe om in eternitate,iar iubirea fata de creatie il face pe scriitor nemuritor.
Relatia de simetrie se realizeaza prin cele doua imagini ale iubirii-leoaica.
Epitetul „tanara” din incipit este completat la final de epitetul cromatic
„aramie”, sugerand ca transformarea produsa de iubire este
ireversibila,asemenea timpului.
Relatia de opozitie se manifesta in cea de-a doua secventa poetica,la
nivelul metamorfozei/transformarii fiintei-durerea muscaturii si la nivelul
universului- devenit sferoid : „Coltii albi mi i-a infipt in fata/ m-a muscat
leoaica,azi,de fata/ Si deodata-n jurul meu,natura/se facu un cerc,de-a-dura”.
Noutatea limbajului poetic este data de imagini artistice neasteptate si de
metafore surprinzatoare „m-a muscat leoaica azi de fata” ( imag.vizuala socanta)
, „curcubeu taiat in doua” (metafora ambigua etc.” Innoirile prozodice sunt in
versul liber si ingambamentul, tehnica prin care ideea dintr-un vers se continua
in versurile urmatoare,ceea ce confera fluiditate discursului liric.
In opinia mea,”Leoaica tanara,iubirea”, de Nichita Stanescu este o arta
poetica neomodernista pentru ca interesul poetului vizeaza relatia poet-lume,
poet-creatie si identifica poezia cu iubirea. Aceasta reprezinta un mijlocitor intre
eu (constiinta individuala) si universul fiintei.Sentimentul poetic este acela de
contopire cu esenta lumii prin iubire.
In concluzie, poezia modernista ilustreaza intr-o maniera inedita
intalnirea omului cu iubirea.Sentimentul se corporalizeaza sub forma unei
leoaice,animal feroce, a carei prada este intreaga fiinta a celui indragostit.