Sterilizarea mediilor de cultură

se realizează practic prin metode termice, datorită simplităţii procedeului, a uşurinţei în

exploatare şi a siguranţei gradului de sterilizare. Cu toate acestea, sterilizarea termică prezintă şi
o serie de neajunsuri cum ar fi:
 degradarea şi inactivarea proteinelor;
 denaturarea vitaminelor şi a unor factori de creştere;
 apariţia unor supraîncălziri locale, care produc declanşarea unor reacţii de oxidare,
polimerizare, condensare, caramelizare a componentelor mediului.
Pentru a evita apariţia fenomenelor de degradare a hidraţilor de carbon şi a compuşilor cu azot se
recomandă sterilizarea lor separată.
Distrucţia termică a microorganismelor poate fi descrisă prin ecuaţia:
dN
  kN (1)
d
unde cu N s-a notat numărul de microorganisme viabile / ml mediu, k reprezintă constanta vitezei
de distrugere termică, iar τ timpul de sterilizare. Constanta vitezei de distrucţie termică a
microorganismelor este funcţie numai de temperatură şi poate fi determinată cu ajutorul ecuaţiei
Arrhenius:
Ea

k  k0e RT (2)

unde Ea reprezintă energia de activare pentru distrugerea microorganismelor, R constanta

universală a gazelor, iar T temperatura absolută. Energia de activare pentru distrugerea sporilor
are valori cuprinse între 200 şi 400 kJ/mol, iar pentru enzime şi vitamine între 10 şi 110kJ/mol.
Ecuaţia (1) se integrează cu condiţia iniţială τ=0, N=N0, obţinându-se:
2,303 N 0
N  N 0 e  k /  sau   lg (3)
k N
relaţii care permit determinarea duratei procesului de sterilizare pentru orice valoare a gradului de
sterilizare.

Sterilizarea se poate realiza prin procedee discontinue sau continue.

Sterilizarea discontinuă se produce în perioada de încălzire, menţinere şi răcire, iar efectul total
este rezultatul cumulat al efectelor obţinute în fiecare din aceste etape. Ecuaţia vitezei de
distrucţie termică a microorganismelor în sterilizarea discontinuă are forma:
 E  E
dN a
N a

 kN  k 0 e RT N sau ln 0  k 0  e RT d (3)

d N 0

Rezolvarea ecuaţiilor se face utilizând relaţii dintre timp şi temperatură, specifice

procedeului de sterilizare, redate în tabelul 3.
Tabelul 3.
Modul de încălzire Relaţia timp-temperatură Constante
Încălzire cu abur viu    HD D
T  T0 1    ; 
 1    Mc pm T0 M

Încălzire cu abur prin manta 

T  Ta 1  e   
KS T  T0
;  a
Mc pm Ta

Încălzire electrică T  T0 1    q

Mc pmT0

Răcire prin manta 

T  Te 1  e   Wc pa 
KS


 1 e
Wcpa

Mc pm  
 
T0  Te

Te

unde: T - temperatura de sterilizare, K

T0 - temperatura iniţială a mediului, K
Ta - temperatura agentului de încălzire, K
Te - temperatura agentului de răcire, K
D - debitul de abur, kg/s
H - enatlpia aburului, kJ/kg
M - cantitatea de mediu supus sterilizării, kg
cpm - căldura specifică a mediului, kJ/kg K
cpa - căldura specifică a agentului de răcire, kJ/kg K
K - coeficientul total de transfer de căldură, W/m2 K
S - suprafaţa de transfer de căldură, m2
W - debitul de agent de răcire, kg/s
q - fluxul termic, kJ/s
τ - timpul, s
 Pentru fiecare tip de sterilizare se poate calcula durata etapelor de încălzire şi răcire. Spre
exemplu, pentru o sterilizare cu abur viu:
T  T0
 incalzire  iar
T0  T  T0 

1 T  Te 
 racire    ln  ln  
 Te 

Probabilitatea de distrugere a microorganismelor supuse sterilizării:


Pd    1  e k  
N0

Probabilitatea de contaminare:


PC    1  1  e k  N0