UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT IN PRODUCTIE SI TRANSPORTURI

SPECIALIZARE ADMINISTRATIE PUBLICA

PROIECT

Avocatul poporului – viziune comparativa

(Suedia – Romania)

Coordonator ştiintific:
Prof.univ.dr. Eugenia Grecu
Student:
ELFRIEDE-LARISA BOBIA

BIRSILA MADALINA

CHERELUSAN DENISA

BANCU ADELA

Timisoara
2018

1
 1. Scurt istoric

La data de 6 iunie 1523, a fost ales primul Rege al Suediei ca stat de sine stătător (monarhul
Gustav Vasa) în contextul destrămării Uniunii de la Kalmar, uniune pe baza căreia cele trei țări
scandinave : Norvegia, Danemarca și Suedia, fuseseră unite anterior sub un singur Rege. De
altfel, data de 6 iunie a fost declarată ca fiind ziua națională a Suediei. Așadar, forma de
guvernământ consacrată de Constituție este monarhia constituțională, statul suedez păstrând
tradiția monarhiei instituită la fondarea statului suedez modern, în anul 1523. De altfel, până în
secolul al XVII-lea când a devenit imperiu și, totodată, o mare putere europeană, Suedia era o
țară nordică fără putere militară și economică relevantă și fără notorietate. Însă, începând cu
domnia Regelui Gustav Adolf dintre anii 1611 și 1632 și până în anul 1721, când și-a pierdut
titlul de imperiu, Suedia a fost statul dominant în zona baltică și a avut o putere semnificativă în
plan european. Din 1814 a fost adoptată politica de nealiniere pe timp de pace și de neutralitate
pe timp de război, așa încât Suedia a rămas o țară neutră în timpul celor două războaie mondiale.
Astfel, a continuat să fie nealiniată în timpul Războiului Rece și nu este, în prezent, membră a
niciunei alianţe militare. A devenit stat membru al Uniunii Europene în 1995. Actuala Constituţie
a Suediei a fost adoptată în 1974, fiindu-i aduse ultimele amendamente în 2012. O particularitate
a Legii fundamentale a Suediei este dată de existența a patru acte de natură constituțională care,
împreună, compun Constituția Regatului Suediei: Instrumentul de guvernare (Constituția ca
atare), Legea privind succesiunea la tron, Legea privind libertatea presei, Legea fundamentală
privind libertatea de exprimare. Legea privind Parlamentul, modificată în septembrie 2014, nu
constituie o lege de natură constituțională, ci este practic Regulamentul de organizare și
funcționare a Parlamentului suedez – Riksdag.

2. Avocatul Poporului in Suedia este o instituţie de tip ombudsman

Originile institutiei Ombudsman: Instituţia Ombudsmanului a fost înfiinţată în Suedia, în

anul 1809, de către Parlament care a introdus în noua Constituţie Biroul Ombudsmanului
Parlamentar, ca instrument care să poată permite Parlamentului să exercite un anumit control
asupra exerciţiului puterii de către executiv, prin monitorizarea modului în care autorităţile
publice respectă legile. Dar această idee nu era nouă în 1809. Monarhul absolut Karl al XII-lea a
creat în anul 1713 Biroul Ombudsmanului Suprem al Majestăţii Sale. În perioada respectivă,
Karl al XII-lea era în Turcia (într-o zonă aflată pe teritoriul Basarabiei de astăzi) de aproape 13
ani, iar în absenţa sa administraţia a devenit neglijentă.
Ca urmare, el a reglementat Ombudsmanul Suprem ca fiind reprezentantul său suprem în
Suedia. Sarcina acestuia era de a se asigura că judecătorii (mai târziu şi funcţionarii publici în
general), acţionau cu respectarea legilor în vigoare şi îşi desfăşurau activitatea în mod
corespunzător în alte privinţe. Dacă Ombudsmanul aprecia că aceştia nu îşi îndeplineau sarcinile
în mod corespunzător, era abilitat să iniţieze procedurile legale împotriva lor pentru abatere de la
sarcinile lor. În anul 1719, Ombudsmanul Suprem a devenit Cancelarul Justiţiei.
In toate sistemele de drept institutia ombudsman-ului exista in paralel cu alte mijloace de
control la nivelul statului si anume: cu recursul ierarhic, tribunalele (curtile) administrative, tribunalele

2
(curtile) ordinare, Parlamentul etc. In practica si in doctrina de specialitate s-a pus problema
independentei ombudsman-ului, in contextul pozitiei sale fata de alte organe(autoritati) statale. Din
acest punct de vedere se pot desprinde doua principii: ombudsman-ul are sorginte parlamentara, fiind
ales (desemnat) de parlamente, pe de o parte, si existenta unei anumite independente a acestuia fata de
celelalte organe (autoritati) statale, in special de Parlament.
In ceea ce priveste alegerea (desemnarea) sa, de la regula de mai sus exista exceptia conform careia
ombudsman-ii sunt numiti de alte autoritati statale decat Parlamentul. Astfel, desemnarea ombudsman-
ilor se face atat direct cat si indirect. In mod direct este desemnat in majoritatea statelor. Ombudsman-ul
este desemnat si in mod indirect prin intermediul unor comisii sau comitete parlamentare (Suedia si
Finlanda). De principiu, alegerea (numirea) creeaza in practica, o aparenta stare de dependenta a
ombudsman-ului fata de autoritatea care l-a desemnat. Aceasta dependenta este mai accentuata in
unele sisteme de drept neclasice, in care sesizarea sa se face prin intermediul unui parlamentar sau a
unei autoritati statale, de obicei seful statului (Franta, Marea Britanie, Olanda, Spania, Germania), spre
deosebire de cele clasice in care sesizarea sa se poate face si direct, de oricine. In Romania, Avocatul
Poporului poate fi sesizat direct. Dependenta sa mai poate rezulta si din posibilitatea reinvestirii
ombudsman-ului, a revocarii sau demiterii sale de autoritatea care l-a desemnat, a raportului anual, pe
care este obligat, de principiu, sa-l adreseze Parlamentului si a eventualelor considerente politice, care
pot aparea in legatura cu desemnarea sa. De altfel, in unele sisteme de drept (suedez, danez si
norvegian) ombudsman-ul trebuie sa aiba chiar increderea Parlamentului. In reglementarea norvegiana
ombudsman-ul este “omul de incredere al Storting-ului”.
In practica, de principiu, exista o anumita dependenta a ombudsman-ului fata de autoritatea care l-
a desemnat, pentru ca reglementarile statelor, care il prevad, stabilesc independenta sa in legatura cu
exercitarea atributiilor fata de toate autoritatile statale, independenta fundamentata pe principiul
separatiei puterilor in stat. Pentru acest motiv ombudsman-ul are si atributii de control a activitatii unora
din ele. Independenta exercitarii atributiilor sale este asigurata prin remuneratia la nivele foarte mari,
chiar la nivelul parlamentar, inamovibilitatea sa pe durata mandatului, pregatirea juridica si prestigiul, pe
care trebuie sa le aiba persoana care indeplineste functia de ombudsman, posibilitatea sa de a-si alege,
angaja si concedia colaboratorii, imposibilitatea de a indeplini o alta functie publica sau privata si nu in
ultimul rand interzicerea unor jonctiuni din partea celor care l-au ales sau numit sau a celor cu care
lucreaza.
In toate sistemele de drept in care este prevazuta institutia ombudsman- ului, se reglementeaza ca,
in afara de unele directive generale, pe care le primeste, in legatura cu modul sau de functionare, de la
parlamente, acesta nu se conduce dupa nici un fel de injonctiuni. Rezulta ca, odata desemnat,
ombudsman- ul isi desfasoara activitatea in mod independent si fara a suferi injonctiuni din partea
vreunei autoritati publice. De altfel, rolul sau de aparare a cetateanului si a drepturi Functionarea
institutiei Avocatul Poporului (ombudsman –ului) lor si libertatilor sale nu poate duce decat la o
asemenea concluzie.
Functionarea ombudsman- ului are ca punct de plecare sesizarea acestuia , potrivit legii.
Sesizarea ombudsman- ului (punerea in miscare a procedurii ce se desfasoara in fata sa) se face atat la
cerere, cat si din oficiu. Potrivit art. 59 alin. (1) din Constitutia Romaniei, Avocatul Poporului isi exercita
atributiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate in drepturile si libertatile lor, in limitele legii. Din
acest punct de vedere institutia romaneasca se apropie mult de cea clasica. Cererea poate fi formulata
de oricine si imbraca forma unei petitii, care se adreseaza Avocatului Poporului. Din punctul de vedere al
modalitatii de sesizare la cerere a ombudsman- ului exista trei mari sisteme si anume: sesizarea directa,
indirecta si mixta.
Sesizarea directa a ombudsman- ului se regaseste in sistemele tarilor nord- europene si consta in
sesizarea directa de catre orice persoana. Sesizarea indirecta presupune ca cererea persoanei lezate sa
fie inaintata unui parlamentar sau unei autoritati statale care, la randul ei, in mod discretionar sa o

3
trimita sau nu spre verificare, ombudsman- ului. Aceasta modalitate de sesizare la cerere este, in
prezent, cea mai raspandita si se regaseste in tari ca Franta, Marea Britanie, Canada, Australia. In unele
tari, insa, modalitatea de sesizare la cerere este atat directa, cat si indirecta (mixta). In aceasta grupa
intra Germania. In unele sisteme de drept, cum este si cel al Romaniei, Avocatul Poporului se poate
sesiza si din oficiu. Pentru a putea fi luata in considerare petitia, aceasta trebuie sa fie insotita de probele
necesare sustinerii celor reclamate, potrivit principiului “cel ce afirma trebuie sa si dovedeasca”. In unele
sisteme de drept sunt reglementate expres si detaliat conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o
petitie pentru a putea fi luata in considerare, si anume: sa fie semnata; sa fie formulata intr-un anumit
termen (12 luni, care urmeaza actul in Danemarca, un an in Norvegia si Romania etc); sa fie indreptata
contra unui functionar public a carui activitate sa poata fi controlata de ombudsman; sa se fi epuizat
posibilitatile de recurs ierarhic (administrativ) care sunt deschise de lege; sa nu fie “manifest” nefondata
intrucat ombudsman- ul nu este, in astfel de cazuri, obligat sa o examineze avand o anumita putere
discretionara in acest sens. In plus nu este obligat sa examineze petitiile persoanelor, pe care nu le
privesc direct actele criticate. Petitia examinata, care nu intra in obiectul de activitate al ombudsman-
ului, va fi respinsa sau trimisa, cu recomandarile necesare, la autoritatea sau organul competent sa o
solutioneze.
In ceea ce priveste sesizarea din oficiu, aceasta se materializeaza in inspectii sau anchete. Ele
ocupa un loc important in activitatea ombudsman- ului, acesta avand dreptul exclusiv si nelimitat de a le
face. Inspectiile se realizeaza asupra autoritatilor si organelor prevazute de lege, in mod periodic si intr-o
anumita parte a anului.
Un loc important in controlarea administratiei il ocupa inspectiile in locurile de detentie, arestare
si retinere, precum si in unitatile militare. In scopul inspectiilor in unitatile militare, in unele tari a fost
reglementata o alta institutie si anume aceea a ombudsman- ului militar (Norvegia). In Germania acesta
se numeste “delegat parlamentar pentru aparare”. Aceasta functie are sorgintea in ombudsman- ul
suedez militar (M.O.) care a functionat in Suedia pana in 1968.
Inspectiile constau in discutii si contacte personale, cat si din cercetarea unor documente si se
incheie prin stabilirea unor masuri, in functie de constatarile facute, care pot fi: recomandari, directive,
critici, uneori sanctiuni, sau cel mai adesea propuneri de sanctiuni, propuneri de lege ferenda etc. Prin
aceasta modalitate de exercitare a atributiilor sale, ombudsman- ul realizeaza atat o influenta directa, cat
si una indirecta asupra conduitei si functionarii institutiilor inspectate. Anchetele (investigatiile)
reprezinta o alta modalitate de exercitare a atributiilor de catre ombudsman. Ele se produc fie in urma
unor petitii, fie in urma luarii la cunostinta despre unele evenimente din presa scrisa, radio, televiziune,
fie din proprie initiativa, ca urmare a unor constatari facute in activitatea cotidiana. Mass- media joaca,
deci, un rol important in determinarea interventiei ombudsman- ului.
Modul de lucru in cazul anchetelor este similar cu cel referitor la inspectii. Scopul anchetelor
este, in general, de implicare in unele probleme de perspectiva si de larg interes pentru opinia publica.
Ombudsman- ul isi alege singur domeniul de efectuare a anchetei, nefiind obligat sa-si justifice optiunea
in fata vreunei autoritati sau organism. In principiu, deciziile ombudsman- ului luate in urma examinarii
petitiilor sau a efectuarii inspectiilor ori a anchetelor, nu sunt supuse nici unei cai jurisdictionale de atac.
O problema importanta, rezolvata oarecum diferit in sistemele de drept ale unor tari, este aceea
a atributiilor ombudsman- ului si a sferei autoritatilor publice, pe care acesta le poate controla. Principala
atributie a ombudsman- ului este, si trebuie sa fie, aceea a apararii drepturilor si libertatilor
fundamentale, atributie care este in concordanta cu caracterul acestei institutii, de garantie organizata
nejurisdictionala si a acestor drepturi si libertati ale cetatenilor.
In Romania, in functie de categoria de atributii pe care le exercita, Avocatul Poporului actioneaza
ca o autoritate de recomandare sau ca o autoritate represiva. Calitatea sa de autoritate de recomandare
este prevazuta, in mod detaliat in Legea nr. 35/1997, modificata si completata. Continutul atributiilor
Avocatului Poporului, in exercitarea acestei calitati, se refera la a face recomandari pentru inlaturarea

4
incalcarii dreptului sau a libertatii persoanei lezate, repararea pagubei si inlaturarea cauzelor, care au
generat sau au favorizat incalcarea drepturilor persoanei lezate.
In exercitarea acestei calitati avocatul Poporului nu poate dispune sau lua masuri represive, ci
doar sesiza autoritatea publica ierarhic superioara, care poate lua masurile care se impun, comunicand
acest fapt Avocatului Poporului. De altfel, in competenta Avocatului Poporului intra doar petitiile care nu
sunt de competenta instantelor judecatoresti. Daca totusi Avocatul poporului este sesizat cu astfel de
petitii, acesta este obligat, conform art. 15 alin. (4) din Legea nr. 35/1997, sa le respinga, fara motivare.
Cu toate acestea, daca, in opinia noastra, Avocatul poporului constata, ca urmare a sesizarii sale ca
petitia este de competenta instantelor judecatoresti si ca acestea incalca sau au incalcat prevederile art.
6 din Conventia Europeana (dreptul la un proces echitabil) atunci, conform art. 18 din Legea nr. 35/1997,
Avocatul Poporului poate sesiza pe presedintele instantei, pe ministrul justitiei sau Ministerul Public.
Tot in aceasta calitate, ca garant al drepturilor si libertatilor fundamentale, legea prevede obligatia Curtii
Constitutionale de a solicita avizul Avocatului Poporului, in cazul in care Curtea a fost sesizata cu o
exceptie de neconstitutionalitate referitoare la drepturile si libertatile cetatenilor (art. 18 indice 1 din
lege). De asemenea, Avocatul Poporului poate fi consultat de initiatori, in cazul unor initiative legislative
sau de ordonante, care in continutul lor privesc drepturi si libertati cetatenesti (art. 25 indice 1 din lege).
Legea nr. 35/1997, in art. 26 indice 1, mai prevede ca se pot infiinta birouri teritoriale ale Avocatului
Poporului, in functie de necesitatile realizarii atributiilor ce-i revin. Se realizeaza astfel o mai mare
apropiere de problemele cetatenilor si o intarire a rolului Avocatului Poporului de garantie a apararii
drepturilor si libertatilor fundamentale.
Calitatea de autoritate represiva este prevazuta in mod detaliat in Legea nr. 677/2001 pentru
protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor
date. Aceasta lege este conforma Directivei nr. 95/46/CEE si este o aplicare a art. 26 din Constitutie, care
reglementeaza dreptul la viata intima, familiala si privata. Avocatul Poporului se constituie astfel ca o
garantie specifica dreptului prevazut de art. 26 din Constitutie. Avocatul Poporului poate insa sa fie
considerat si ca o garantie specifica pentru toate drepturile si libertatile cetatenilor, alaturi de accesul
liber la justitie etc.
In temeiul acestei legi, Avocatul Poporului este desemnat “autoritate de supraveghere” a
prelucrarilor de date cu caracter personal, prelucrari pe care le poate face orice entitate privata. In acest
scop, Avocatul Poporului: inregistreaza operatorii de date personale, intr-un registru special; elaboreaza
formularele tipizate ale notificarilor si ale registrelor proprii; primeste si analizeaza notificarile privind
prelucrarea datelor cu caracter personal, anuntand operatorului rezultatele controlului prealabil;
autorizeaza prelucrarile de date in situatiile prevazute de lege; poate dispune, in cazul in care constata
incalcarea dispozitiilor prezentei legi, suspendarea provizorie sau incetarea prelucrarii datelor, stergerea
partiala ori integrala a datelor prelucrate si poate sa sesizeze organele de urmarire penala sau sa
intenteze actiuni in justitie; pastreaza si pune la dispozitie publicului registrul de evidenta a prelucrarilor
de date cu caracter personal; primeste si solutioneaza plangeri, sesizari sau cereri de la persoanele fizice
si comunica solutia data ori, dupa caz, diligentele depuse; efectueaza investigatii din oficiu sau la
primirea unor plangeri ori sesizari; este consultat atunci cand se elaboreaza proiecte de acte normative
referitoare la protectia drepturilor si libertatilor persoanelor, in privinta prelucrarii datelor cu caracter
personal; poate face propuneri privind initierea unor proiecte de acte normative sau modificarea actelor
normative in vigoare in domenii legate de prelucrarea datelor cu caracter personal; coopereaza cu
autoritatile publice si cu organele administratiei publice, centralizeaza si analizeaza rapoartele anuale de
activitate a acestora privind protectia persoanelor in privinta prelucrarii datelor cu caracter personal;
formuleaza recomandari si avize asupra oricarei chestiuni legate de protectia drepturilor si libertatilor
fundamentale in privinta prelucrarii datelor cu caracter personal, la cererea oricarei persoane, inclusiv a
autoritatilor publice si a organelor administratiei publice. Aceste recomandari si avize trebuie sa faca
mentiune despre temeiurile pe care se sprijina si se comunica in copie Ministerului Justitiei. Atunci cand

5
recomandarea sau avizul este cerut de lege, se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I;
coopereaza cu autoritatile similare de peste hotare in vederea asistentei mutuale, precum si cu
persoanele cu domiciliul sau cu sediul in strainatate, in scopul apararii drepturilor si libertatilor
fundamentale ce pot fi afectate prin prelucrarea datelor cu caracter personal; indeplineste alte atributii
prevazute de lege.
De asemenea, Avocatul Poporului autorizeaza transferul, in strainatate, a unor date personale.
Potrivit art. 31-35 din Legea nr. 677/2001, incalcarea prevederilor acesteia atrage raspunderea celor
vinovati, iar in ceea ce priveste raspunderea administrativa, Avocatul Poporului, cand constata savarsirea
de contraventie, poate aplica, direct sau prin delegatii si imputernicitii sai, amenzi de la 5 milioane la 5oo
de milioane de lei. Pentru indeplinirea atributiilor sale, Avocatul Poporului poate efectua controale si
investigatii. Legea nu este aplicabila activitatilor din domeniul apararii nationale, a sigurantei nationale si
nici in cazul unor obligatii asumate de Romania prin instrumente juridice internationale art. 2 alin. (7) si
(8) din lege.
De regula, in tarile Europei, de aceasta activitate se ocupa comisii sau alte tipuri de organe
specializate si nu ombudsman-ii. Exista insa putine state in care ombudsman-ii sunt cei care, legal,
indeplinesc si aceste sarcini (Austria, Finlanda). In vederea realizarii acestui scop, ombudsman –ul
exercita controlul asupra autoritatilor publice si asupra actelor acestora. In unele sisteme de drept
(suedez si finlandez) ombudsman- ul controleaza atat gresita administratie (externa, interna, locala sau
centrala), cat si justitia, iar in altele (Danemarca, Norvegia, Marea Britanie, Germania, Franta), doar
administratia, motivandu-se faptul ca, justitia este controlata prin proceduri specifice.
Tendinta actuala este de control doar al administratiei. Trebuie mentionat ca, ombudsman- ul
exercita controlul sau numai asupra autoritatilor publice si nu asupra entitatilor private. Controlul asupra
actelor priveste aplicarea legii si regulamentelor, fiind in esenta un control de legalitate. In unele sisteme
de drept insa controlul se exercita si asupra oportunitatii emiterii actelor, dar acesta este limitat doar la
“actele nerezonabile” (Danemarca si Norvegia). Actele controlate sunt cele emise de autoritatile publice,
care sunt supuse controlului.
Ombudsman-ul nu exercita un control jurisdictional, motiv pentru care actele asupra carora se
exercita acest tip de control scapa verificarilor ce le poate face ombudsman- ul. De asemenea nu sunt
controlati parlamentarii, membrii Guvernului, membrii consiliilor locale. Aceasta interdictie se
fundamenteaza pe faptul ca Parlamentul si consiliile locale sunt autoritati reprezentative, alese in mod
democratic, iar membrii Guvernului raspund politic pentru activitatea lor in fata Parlamentului.
Metodele de lucru (de instructie, de instrumentare) a cazurilor cu care ombudsman- ul
a fost sesizate sunt variate, dar de principiu sunt aceleasi, in aproape toate sistemele de drept si se
stabilesc prin lege. In acest sens, ombudsman- ul poate cere sa i se comunice dosarul cauzei de la cel ce a
solutionat cauza, impreuna sau fara explicatii, justificari sau informatii; poate convoca pe orice persoana
care poate depune marturie in legatura cu cauza examinata; poate asista la deliberarile instantelor sau
ale autoritatilor administrative, fara a avea drept de vot (Suedia); are acces in localurile administratiei si
ale instantelor; poate sa sesizeze instanta competenta, pe presedintele instantei, parchetul sau chiar pe
ministrul justitiei, in cazul in care constata ilegalitati; poate sa faca recomandari, inclusiv de modificare a
legislatiei. Recomandarile pot fi cuprinse si in raportul anual pe care orice ombudsman trebuie sa-l faca
Parlamentului.
In toate sistemele de drept, autoritatile publice sunt obligate sa asigure ombudsman-ului
sprijinul necesar exercitarii atributiilor sale. O obligatie asemanatoare figureaza si in art. 59 alin. (2) din
Constitutia Romaniei.
O alta metoda este aceea a “urmaririi disciplinare”, pe care o poate porni impotriva
functionarilor publici (Suedia, Finlanda). In Germania este instituit, din 1952, in acest scop “procurorul
disciplinar”, care are ca sarcina sa informeze asupra urmaririlor disciplinare angajate impotriva
functionarilor publici, dar si de a angaja asemenea urmariri disciplinare.

6
 In cea de-a treia categorie, institutia este privita ca un mediator, in sensul ca, mediatorul verifica
faptele si incearca medierea litigiului (cauzei), actionand pe langa autoritatile publice si asigurand astfel o
misiune in serviciul public, prin intermediul recomandarilor a caror realizare o si urmareste.
In cazul in care nu se ajunge la nici un rezultat, situatia litigiului mentinandu-se, acesta poate
face publicitate asupra situatiei in cauza si ulterior sau concomitent, sa sesizeze Parlamentul, care va
pune in miscare procedura parlamentara. De asemenea, poate sesiza si alte autoritati, inclusiv pe cele
judecatoresti.
Alaturi de aceste elemente de individualizare exista si elemente comune, care caracterizeaza
mijloacele de actiune ale ombudsman-ului. In primul rand se poate arata ca, in nici un sistem de drept
ombudsman-ul nu poate anula sau modifica un act, indiferent de la ce autoritate publica sau entitate
privata provine el. Directivele sau recomandarile, pe care le transmite nu au valoare obligatorie, din
punctul de vedere juridic. Recomandarile sunt acte orientative, iar interpretarile care se fac asupra legii
au aceeasi valoare juridica. Cu toate acestea sunt din ce in ce mai des utilizate ca mijloace de actiune
subsidiare.
Un alt element comun este raportul anual, pe care il face ombudsman-ul Parlamentului si care
reprezinta un alt mijloc de actiune, pentru ca el cuprinde recomandari, interpretari ale legii si mai ales el
scoate in evidenta lacune legislative si propuneri de lege ferenda . Raportul cuprinde insa si modul in
care ombudsman-ul a actionat pentru protejarea drepturilor si libertatilor cetatenilor. Acesta a facut din
ombudsman o institutie a misiunii umanitare si legaliste. Avand in vedere si alte atributii, pe care le are,
institutia este privita si ca un ameliorator al metodelor administrative.
Potrivit art. 60 din Constitutie in tara noastra Avocatul Poporului prezinta raportul celor doua Camere ale
Parlamentului, anual sau la cererea acestora si cu o alta periodicitate. Continutul rapoartelor este
general, cu o anumita preponderenta asupra ocrotirii drepturilor si libertatilor cetatenilor, avand in
vedere caracterul sau de garantie a acestora. Raportul este dezbatut potrivit procedurii parlamentare,
specifica fiecarui stat si aprobat de Parlament.
Institutia ombudsman-ului este una din cele mai importante garantii ale drepturilor si libertatilor
fundamentale, eficienta sa depinzand de modul in care el isi indeplineste atributiile, dar si de modul in
care este receptionat de opinia publica. Increderea opiniei publice in aceasta institutie va exista
intotdeauna, daca ombudsman-ul va fi intruchiparea dreptatii sociale. etode de lucru si mijloace de
actiune ale Avocatului Poporului (ombudsman –ului) Suedia Biroul Ombudsmanului parlamentar
(suedez: Riksdagens ombudsmansau Justitieombudsmannen) a fost înființat cu instrumentul de
guvernare în 1809, inițial sub titlul Ombudsmannen för Riksens ständer Biroul a fost modelat după
cancelarul justiției (suedez: Justitiekanslern) și în conformitate cu principiul separării puterilor.
Cancelarul de Justiție a fost instalat în 1714 ca reprezentant al regelui Carol al XII-lea al Suediei, pentru a
acționa ca reprezentant al guvernului regal. Astăzi, el acționează în calitate de mediator, în principal
pentru a supraveghea faptul că autoritățile suedeze respectă legile în numele guvernului, dar și să se
ocupe de cererile de despăgubire din partea persoanelor care au suferit din închisoare, dar ulterior
achitate sau alte daune cauzate de autorități .
Ombudsmanul parlamentar a fost, la rândul său, numit pentru a reprezenta parlamentul; să se
asigure că toate autoritățile publice respectă legile și decretele. Aceștia din urmă aveau datoria specifică
de a proteja cetățenii și, în calitate de avocat public, să urmărească guvernul ilegal sau acțiunile
autorităților și să critice legile problematice, să asigure egalitatea în instanță, să inspecteze și să
soluționeze plângerile cu o atenție sporită la problemele de discriminare din ultima parte a secolului XX,
au fost desemnați o serie de noi avocați parlamentari anti-discriminatorii, care urmau să fie adunați
ulterior sub același acoperiș, înființarea Ombudsmanului pentru egalitate în Suedia
(Diskrimineringsombudsmannen) in 2009.
În ceea ce priveşte dreptul de iniţiativă legislativă, acesta aparţine Guvernului şi fiecărui membru
al Parlamentului şi poate viza orice aspect care se încadrează în sfera de competenţă a Parlamentului.

7
Acesta din urmă adoptă dispoziţii prin legi, în timp ce Guvernul legiferează, în mod excepţional, pe calea
ordonanţelor. Parlamentul alege unul sau mai mulți Avocați ai Poporului care supraveghează aplicarea
legilor și a altor reglementări în cadrul activităților publice, în baza instrucțiunilor Parlamentului.
Avocatul Poporului are drept de acces la evidențele și la alte documente ale instanțelor judecătorești și
ale autorităților administrative, iar Legea fundamentală prevede obligaţia instanţelor judecătoreşti,
autorităţilor administrative şi angajaţilor din cadrul administraţiei de stat şi locale să furnizeze acestuia
avizele şi informaţiile solicitate. Un Procuror asistă Avocatul Poporului în activitatea acestuia, în cazul în
care i se solicită acest lucru.
Constitutia suediei prevede la art. 6 ca Parlamentul alege unul sau mai mulți Avocați ai Poporului
care supraveghează aplicarea legilor și a altor reglementări în cadrul activităților publice, în baza
instrucțiunilor Parlamentului. Avocatul Poporului poate institui proceduri judiciare în cazurile specificate
de aceste instrucțiuni. Instanțele judecătorești, autoritățile administrative și angajații din cadrul ad-
ministrației de stat și locale trebuie să îi furnizeze Avocatului Poporului informațiile și avizele solicitate de
acesta. Alte persoane aflate sub supravegherea Avocatului Poporului au obligații similare. Avocatul
Poporului are drept de acces la evidențele și la alte documente ale instanțelor judecătorești și ale
autorităților administrative. Un procuror asistă Avocatul Poporului în activitatea acestuia, în cazul în care
i se solicită acest lucru. Prevederi mai detaliate privind Avocații Poporului sunt stabilite în cadrul Legii
privind Parlamentul și în alte legi.

3.Avocatul poporului in Romania

Î n România, reglementarea instituției Avocatului Poporului se apropie mult de reglementarea
clasică a țărilor din nordul Europei, dar și de cea a țărilor din Consiliul Europei. Avocatul Poporului este
consacrat pentru prima dată în legislația țării noastre prin Constituția din 1991(art.55-57),ulterior în
Constituția din 2003(art.58-60). Rolul avocatului poporului, ca garanție a drepturilor a libertăților
fundamentale ale cetățenilor, este reglementat în Legea nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea
instituției Avocatului Poporului, modificată și completată prin Legea nr.181/2002. Acest rol se manifestă
și în cadrul unor structuri internaționale și europene. Astfel, Avocatul Poporului este membru al
institutului internațional al Ombudsman-ului și al institutului European al Ombudsman-ului. Prin
participarea la aceste organizații internaționale și europene se realizează o armonizare a activității
Avocatului Poporului cu regulile internaționale și europene în domeniu și mai ales cu actele emise de
ombudsman-ul european.

Avocatul Poporului este o institutie noua in sistemul nostru constitutional, reglementata in

Titlul II al Constitutiei, in scopul apararii drepturilor si a libertatilor cetatenilor. Constitutia nu il plaseaza
printre autoritatile publice, aceasta fiind atat datorita scopului sau cat si locului in care este reglementat
in Constitutie, principala garantie organizata nejurisdictional, dar si principala garantie a drepturilor si
libertatilor cetatenilor. In doctrina exista si opinia potrivit careia institutia ar fi o garantie a statului de
drept si nu a drepturilor si libertatilor fundamentale.
Sorgintea acestei institutii se regaseste in Suedia, unde exista in a doua jumatate a secolului al
XVI-lea un “magistrat regal” instituit de regele Eric al XVI-lea (156o-1568). Datorita faptului ca termenul
original – ombudsman- este greu de tradus intr-o alta limba, aceasta institutie este definita in mod diferit
de la un stat la altul. Denumirea institutiei este diferita in sistemele de drept. Exista denumiri ca
“mediator” (Franta), “comisar parlamentar” (Marea Britanie, Irlanda), “aparator al poporului” (Spania),
“ombudsman” (Suedia), “delegat parlamentar pentru aparare” (Germania), “gardian parlamentar al
drepturilor civice” (Polonia), “aparator civic” (It Ulterior institutia a fost denumita “oficiu al procurorului
regal”, “avocat general al regatului”, “comisar suprem al regelui”, “cancelar de justitie”, care a avut o
lunga existenta alaturi de “ombudsmanul de justitie”. Aparitia institutiei constitutionale este semnalata

8
in Constitutia Suediei din 1809, unde se prevedea 949i83j alegerea sa de catre Riksdag (Parlamentul
suedez). Din Suedia, institutia a proliferat si in alte state, care pot fi clasificate din punct de vedere
geografic, in doua categorii. In prima categorie sunt incluse tarile din nordul Europei, care s-au inspirat
direct din reglementarile suedeze, motiv pentru care prevederile lor pot fi denumite si clasice. In a doua
categorie sunt grupate sistemele de drept ale celorlalte tari, altele decat cele din nordul Europei, unde
coeziunea reglementarii este mai fragila. In aceste sisteme exista trasaturi comune, una dintre aceste
trasaturi comune ale institutiei, indiferent de ce sistem de drept este vorba, de aceea a originii sale
parlamentare.
In Romania, reglementarea institutiei Avocatului Poporului se apropie mult de reglementarea clasica a
tarilor din nordul Europei, dar si de cea a tarilor din Consiliul Europei. Avocatul Poporului este consacrat
pentru prima data in legislatia tarii noastre prin Constitutia din 1991 (art. 55-57), ulterior in Constitutia
din 2003 (art. 58-60). Rolul Avocatului Poporului, ca garantie a drepturilor si libertatilor fundamentale ale
cetatenilor, este reglementat in Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul
Poporului, modificata si completata prin Legea nr.181/2002. Acest rol se manifesta si in cadrul unor
structuri internationale si europene. Astfel, Avocatul Poporului este membru al Institutului International
al Ombudsman-ului si al Institutului European al Ombudsman- ului. Prin participarea la aceste organizatii
internationale si europene se realizeaza o armonizare a activitatii Avocatului Poporului cu regulile
internationale si europene in domeniu si mai ales cu actele emise de ombudsman-ul european.
In Romania, Avocatul Poporului este numit de Senat potrivit art. 58 alin. (1) din Constitutie.
Aceasta institutie se caracterizeaza prin:
a) independenta functionala fata de celelalte institutii statale;
b) activitate permanenta si continua in cadrul apararii intereselor cetatenesti;
c) competenta de a primi si solutiona plangeri din partea persoanelor vatamate intr-un drept al lor de
catre o autoritate a administratiei publice;
d) posibilitatea de a obtine informatii si dreptul de a solicita si de a i se pune la dispozitie informatiile si
documentele necesara solutionarii cererilor venite din partea cetatenilor;
e) posibilitatea de a impune sanctiuni si de a emite rapoarte.
Avocatul Poporului este institutia publica al carei scop este sa apere drepturile si libertatile
cetateanului in conflictele cu administratia publica (primari, prefecti, ministrii, Politia, penitenciare, regii
autonome). Astfel, daca o institutie nu face ce trebuie, cum sau cand trebuie, cetateanul se poate plange la
Avocatul Poporului, care il va ajuta. Avocatul Poporului este echivalentul romanesc al Ombudsmanului,
institutie de traditie in Europa Occidentala. In Suedia, ea exista din 1909, iar la nivelul UE, Mediatorul
European a luat fiinta in 1995.
La 21 februarie 1997 a fost adoptata, in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului Legea
35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatului Poporului, publicata in Monitorul
Oficial nr. 48 din20.03.1997.
Avocatul Poporului este in acelasi timp o institutie si o persoana. Functia de Avocat al Poporului a
fost detinuta din 1997 de Paul Mitroi, iar din 2001 de Ioan Muraru. Avocatul Poporului este o institutie
autonoma si independenta, dar raspunde in fata Parlamentului. Seful institutiei este numit in sedinta de
Senat pe o perioada de 4 ani. Avocatul Poporului depune juramantul, inaintea inceperii mandatului, in fata
celor doua camere ale Parlamentului, refuzul depunerii juramantului impiedicand intrarea in functie a
Avocatului Poporului si ducand la deschiderea procedurii pentru o noua numire in functie.
Mandatul Avocatului Poporului inceteaza, inainte de termen, in urmatoarele cazuri:
a) in caz de demisie;
b) revocare din functie;
c) incompatibilitate cu alte functii publice sau private;
d) imposibilitatea de a-si indeplini atributiie mai mult de 90 de zile, constatate prin examen medical de
specialitate;
e) in caz de deces.

9
 Revocarea din functie a Avocatului Poporului, ca urmare a incalcarii Constitutiei si a legilor se
face, la propunerea Biroului permanent al Senatului, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri,
disciplina, imunitati si validari, cu votul majoritatii senatorilor.
Demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de indeplinire a functiei sau decesul se constata de catre
Biroul permanent al Senatului in cel mult 10 zile de la aparitia cauzei care determina incetarea
mandatului.
Principala atributie a Avocatului Poporului este sa sprijine omul obisnuit in “lupta cu
administratia”. Avocatul Poporului este si autoritate de supraveghere in domeniul protectiei datelor
personale. Astfel, toate persoanele si institutiile care vor sa se ocupe de datele personale trebuie sa se
inscrie la Avocatului Poporului ca operatori. Unul dintre principalii operatori este Consiliul pentru
Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS).
In Romania, Avocatul Poporului este numit de Senat potrivit art. 58 alin. (1) din Constitutie.
Aceasta institutie se caracterizeaza prin:
a) independenta functionala fata de celelalte institutii statale;
b) activitate permanenta si continua in cadrul apararii intereselor cetatenesti;
c) competenta de a primi si solutiona plangeri din partea persoanelor vatamate intr-un drept al lor de catre
o autoritate a administratiei publice;
d) posibilitatea de a obtine informatii si dreptul de a solicita si de a i se pune la dispozitie informatiile si
documentele necesara solutionarii cererilor venite din partea cetatenilor;
e) posibilitatea de a impune sanctiuni si de a emite rapoarte.

Care este menirea principala a Avocatului Poporului? /De unde vine numele institutiei ? /De ce a fost
ea infiintata in Romania?
Avocatul Poporului este o institutie de tip Ombudsman, aparuta in Romania odata cu intrarea in
vigoare a Constitutiei din 1991 si, in fapt, infiintata mult mai tarziu, abia dupa adoptarea legii ei organice,
in 1997. (E cunoscuta o istorioara din 1997, cand primul Avocat al Poporului, dl. Paul Mitroi, neprimind
sediu de la Parlament, a decis sa isi stabileasca singur "cartierul general" la bufetul Senatului si chiar a
primit corespondenta pe adresa "Avocatul Poporului, la bufetul Senatului").
Originea istorica a institutiei Ombudsman-ului este inca disputata intre Suedia si Norvegia si este
conventional plasata in secolele XVI-XVII. Menirea ei generica nu a cunoscut insa prea multe fluctuatii
in timp, chiar daca formele sub care isi desfasoara activitatea in diferitele state ale lumii pot fi destul de
diferite.
Scopul Ombudsman-ului este acela de a media intre cetatean si administratia publica pentru a ajunge la o
solutie de compromis in care interesele legitime ale cetateanului sa fie satisfacute in cea mai mare masura
posibila tinand seama si de dificultatile ori problemele pe care le poate intampina uneori administratia
publica, fara a se ajunge la o confruntare fatisa (ori chiar proces), ci prin buna intelegere.
In Romania, Avocatul Poporului este numit de Senat potrivit art. 58 alin. (1) din Constitutie.
Aceasta institutie se caracterizeaza prin:
- Independenta functionala fata de celelalte institutii statale;
- Activitate permanenta si continua in cadrul apararii intereselor cetatenesti;
- Competenta de a primi si solutiona plangeri din partea persoanelor vatamate intr-un drept al lor
de catre o autoritate a administratiei publice;
- Posibilitatea de a obtine informatii si dreptul de a solicita si de a i se pune la dispozitie
informatiile si documentele necesara solutionarii cererilor venite din partea cetatenilor;
- Posibilitatea de a impune sanctiuni si de a emite rapoarte.

Locul și rolul instituției Avocatul Poporului (ombudsman-ului) în sistemul de drept

În toate sistemele de drept instituția ombudsman-ului există în paralel cu alte mijloace de
control la nivelul statului și anume cu recursul ierarhic, tribunalele(curțile) administrative,
tribunalele(curțile) ordinare, Parlamentul.În practică și în doctrina de specialitate s-a pus problema

10
independenței ombudsman-ului, în contextul poziției sale față de alte organe (autorități) statale. Din
acest punct de vedere se pot desprinde două principii: ombudsman-ul are sorginte parlamentară, fiind
ales(desemnat) de parlamente, pe de o parte și existența unei anumite independențe a acestuia față de
celelalte organe(autorități) statale, în special de Parlament.
Potrivit art.58 alin.(1) din Constituție în țara noastră mandantul Avocatului Poporului este de 5
ani. În alte sisteme de drept mandatul diferă diferă putând să fie de 4 sau 5 ani. În toate sistemele de
drept ale altor țări organizarea și funcționarea acestei instituții se face prin lege. Constituția țării noastre
prevede că, organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului se stabilesc prin lege organică.
Numărul persoanelor care prin atribuțiile lor formează instituția ombudsman-ului este diferit, acesta
fiind în funcție de mai multe criterii, printre care figurează și numărul sesizărilor și acțiunilor sale din
oficiu, astfel în Suedia sunt patru, în România și Polonia, unu.
Funcționarea instituției Avocatului Poporului(ombudsman-ului)
Funcționarea ombudsman-ului are ca punct de plecare sesizarea acestuia, potrivit legii. Sesizarea
ombudsman-ului(punerea în mișcare a procedurii ce se desfășoară în șara sa) se face atât la cerere, cât și
din oficiu. Potrivit art.59 alin.(1) din Constituția României, Avocatul Poporului își exercită atribuțiile din
oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile și libertățile lor, în limitele legii. Din punctul de
vedere al modalității de sesizare la cerere a ombudsman-ului există trei mari sisteme și anume: sesizarea
directă, indirectă și mixtă.
Atribuțiile Avocatului Poporului:
Instituția Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă
autoritate publică și are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile
acestora cu autoritățile publice.
Principalele atribuții ale Avocatului Poporului:
1)activitatea de soluționare a petițiilor
2)activitatea privind contenciosul constituțional:
a)formulează puncte de vedere, la cererea Curții Constituționale
b)poate sesiza Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea legilor, înainte de
promulgarea acestora
c)poate sesiza direct Curtea Constituțională, cu excepția de neconstituționalitate a legilor și
ordonanțelor
3)activitatea privind contenciosul administrativ poate sesiza instanța de contencios administrativ, în
condițiile legii contenciosului administrativ
4)promovarea recursului în interesul legii în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la
problemele de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești, prin hotărâri
judecătorești irevocabile
5)prezintă celor două camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora, rapoartele pot
conține recomandări privind modificarea legislației sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea
drepturilor și libertăților cetățenești
6)prezintă rapoarte președinților celor doua Camere ale Parlamentului sau după caz, primului-ministru,
în cazurile în care constată, cu prilejul cercetărilor întreprinse în legislație sau cazuri grave de corupție ori
de nerespectare a legilor țării.
7)Avocatul Poporului poate fi consultat de inițiatorii proiectelor de legi și ordonanțe, care prin conținutul
reglementărilor privesc drepturile și libertățile cetațenilor, prevăzute de Constituția României, de pactele
și celelalte tratate internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este
parte.

Instituția Avocatului Poporului:

11
-din oficiu
-la cererea
a)persoanelor fizice-fără deosebire de cetățenie, vârstă, sex,apartenență politică sau convingeri
religioasa
b)societăților comerciale
c)asociațiilor
d)altor persoane juridice
Rolul Avocatului Poporului în România
Rolul fundamental al Avocatului Poporului este de a apăra drepturile și libertățile cetățenești, în
raport cu autoritățile publice și în special cu cele executive. Avocatul Poporului ar putea deveni un
antidot puternic contra birocrației. Odată cu modificarea Constituției în 2003, Avocatul Poporului a
dobândit dreptul de a contesta legile și orodnanțele de guvern la Curtea Constituțională.
Procedura de numire și funcționare a Avocatului Poporului în România
Avocatul Poporului este numit în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului pe o
durată de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată. Pe durata mandatului său, Avocatul
Poporului nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată, cu excepția celei de cadru didactic în
învățământul superior. Pentru ca activitatea să fie eficientă, Constituția obligă autoritățile publice să-i
asigure sprijinul necesar.
Avocatul Poporului răspunde numai în fața Parlamentului, având obligația de a-i prezenta
acestuia rapoarte. În aceste rapoarte Avocatul Poporului poate face și recomandări privind legislația sau
luarea unor măsuri pentru ocrotirea libertăților publice.
Activitatea Avocatului Poporului în România
În anul 2010, Avocatul Poporului a acordat 17.470 de audiențe, a înregistrat 8.895 de petiții prin
care era reclamată încălcarea unor drepturi și libertăți cetățenești și a fost contactat telefonic de
beneficiari de 6.928 de ori. În urma acestor sesizări, instituția a efectuat 18 anchete și a remis o
recomandare, acestea fiind cele două mijloace de intervenție specifice instituției, conform legii.
În perioada mai 2001-mai 2011 funcția de Avocat al Poporului a deținut-o Ioan Muraru, profesor
de Drept Constituțional și Instituții Politice la Facultatea de Drept a Universității București.
La data de 27 septembrie 2011, Gheorghe Iancu a fost numit Avocat al Poporului. Acesta a fost
timp de un an adjunct al Avocatului Poporului, pe vremea când funcția era îndeplinită de Ioan Muraru.Pe
3 iulie 2012, a fost revocat din funcția de Avocat al Poporului, Valer Dorneanu urmând să asigure
interimatul. În ianuarie 2013 funcția de Avocat al Poporului a fost preluată de către Crișu Anastasiu. În
decembrie 2013, Anastasiu Crișu și-a depus demisia din această funcție, iar Ecaterina Teodorescu, unul
dintre adjuncți, a preluat interimar conducerea acestei instituții.Pe 15 aprilie 2014, fostul premier Victor
Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului.

Concluzii

12
1. In Romania avocatul poporului este numit de catre Senat pe o perioada de 4 ani, iar in Suedia,
avocatul poporului, este numit de catre Parlamentul European pe o perioada de 5 ani.

2. Abordarea mijloacelor necontencioase de promovare şi protecţie a drepturilor omului

presupune obiectivarea statutului, a rolului şi competenţelor instituţiei de tip Ombudsman. În
stadiul actual al unei Europe extinse, diversitatea, ca principiu, guvernează atât conceptul
general de drepturi ale omului, cât şi mijloacele de soluţionare a încălcării acestora. Experienţa
europeană şi internaţională a demonstrat că este o evidenţă incontestabilă fenomenalizarea
unui cadru juridic naţional, a practicilor conexe, reliefând, totodată, costurile, termenele,
procedurile greoaie frecvente, apărute ca efect al utilizării mijloacelor contencioase în privinţa
problemei respectării drepturilor omului1 . Pe aceste coordonate, crearea, dezvoltarea şi/ sau
eficientizarea unor instituţii sau organisme de protecţie şi promovare a drepturilor omului prin
mijloace necontencioase ar reprezenta garanţia aprofundării democraţiei şi, implicit, a
consolidării statului de drept.
3. Semnificaţia şi rolul Ombudsmanului European şi a ombudmanului naţional sunt, în general,
similare, ambele instituţii vizând o persoană independentă, cu autoritate profesională şi morală,
împuternicită de Parlament sau de Guvern pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului. În timp ce competenţele Ombudsmanului European sunt destul de
ample în ceea ce priveşte dreptul acestuia de a trage la răspundere instituţiile suspectate de
încălcări ale dreptului omului, acesta investigând plângerile privind administrarea incorectă în
instituţiile şi organele Uniunii Europene, precum Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene
şi Parlamentul European, Agenţia Europeană a Mediului şi Agenţia Europeană pentru Siguranţa şi
Sănătatea la Locul de Muncă, cele ale ombudsmanului naţional sunt limitate teritorial, la nivelul
instituţiilor naţionale. Mecanismul de reglementare a bunei funcţionări a instituţiilor este Codul
european de bună conduită, care stabileşte normele esenţiale de conduită, obligatorii pentru toţi
funcţionarii publici, evidenţiind un mod de comportament care nu a fost, până în prezent,
instituţionalizat sau respectat, cum ar fi evitarea conflicului de interese şi a utilizării funcţiei
pentru propriul interes. Codul reprezintă atât un instrument de informare cu privire la conduita
profesională la care sunt îndreptăţiţi cetăţenii să se aştepte din partea funcţionarilor publici, cât
şi un mijloc de creare a unui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi funcţionarii
publici, pe de o parte, şi între cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice, pe de altă parte.
4. Am reafirmat că alinierea permanentă a statelor la documentele internaţionale a generat o
trecere a noţiunii de ombudsman, din sfera politico-juridică spre alte zone ale socialului, în care
se resimte nevoia înlăturării abuzurilor şi cea a medierii. Astfel, în prezent, se înregistrează
ombudsmanul în universităţi, în domeniul muncii, al industriei, serviciilor şi al relaţiilor financiar-
bancare, al transporturilor, al energiei, al asigurărilor, protecţiei drepturilor copilului, educaţiei, al
protecţiei consumatorului. Aceste noi configuraţii derivă din efazarea sistemului de drepturi ale
omului şi, de aici, din extinderea mijloacelor necontencioase de protecţie şi promovare a
acestora.

Bibliografie

13
1.Ioan Muraru, Drept Constitutional si institutii politice, editura Actami, Bucuresti,1993.
2.Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Drept Constitutional si Institutii Politice,vol.II, Editura C H Beck, Bucuresti 2006.
3. Iulian Nedelcu-coordonator, Drept Administrativ, Editura Themis, Craiova 2002
4. Iulian Nedelcu, Contencios Administrativ in spatial European, Editura Universitara,Craiova 2006
5. Ioan Alexandru , Drept Administrativ in Uniunea Europeana , Editura lumina LexBucuresti 20065.Antonie Iorgovan, Tratat
de Drept Administrativ, volI, II Editura Lumina Lex,Bucuresti 2005
6. Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu , Drept Constitutional si Institutii Politice,vol.I, II, editia a-XI-a , Editura ALL Beck,
Bucuresti 2004
7.Ioan Muraru, Avocatul Poporului- Institutie de tip Ombudsman, Editura All Beck,Bucuresti 2004
8. Constitutia Romaniei
9. Constitutia Suediei
10.http://www.europarl.europa.eu/pdf/eurobarometre/2011/ombudsman/rapport_ro.pdf
11.http://www.avp.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=67&Itemid=161&lang=ro-ro
12. https://www.europafm.ro/ambasada-suediei-fiecare-tara-stabileste-ce-autovehicule-sa-primeasca/

14