GAZONUL

Gazonul constituie unul dintre elementele esenţiale ale grădinii de agrement, atât din
motive estetice, cât şi din raţiuni practice.
Numai şi prin aspect, covorul verde al peluzei evocă şi sugerează destinderea. El este, în
acelaşi timp, util pentru plantaţiile de arbuşti şi florale, punându-le pe acestea din urmă în
valoare, prin contrast, şi îi conferă astfel decorului unitatea indispensabilă.
În plan practic, gazonul oferă, în plus, o „calitate” din ce în ce mai căutată astăzi; deşi
trebuie îngrijit cu regularitate, întreţinerea sa poate fi mecanizată integral, deci executată rapid,
fără efort şi fără a fi nevoie de cunoştinţe speciale, doar dacă dispunem de echipamente adecvate.
Nu este de neglijat faptul că, dintre toate elementele grădinii, gazonul implică cele mai
mici costuri pe unitatea de suprafaţă.

ASPECTE ALE ÎNFIINŢĂRII GAZONULUI

Pregătirea terenului
O peluză reuşeşte cu atât mai uşor cu cât solul este de mai bună calitate, puţine soluri
fiind complet improprii pentru această utilizare.
Există specii de graminee adaptate pentru fiecare situaţie în parte şi, alegând un amestec
potrivit putem să obţinem un rezultat cel puţin acceptabil şi în cazurile dificile.
Pregătirea terenului constă în principal într-un săpat atent, executat cu cel puţin trei sau
patru luni înainte, astfel încât să permită pământului să se taseze bine înainte de semănat:
gramineele preferă un sol compact în momentul germinaţiei.
În cursul acestei lucrări, aveţi grijă să înlăturaţi pietrele şi mai ales tulpinile de buruieni
perene precum volbura (Convolvulus arvensis), păpădia (Taraxacum officinale) şi, mai ales, pirul
(Agropyrum repens), care, altfel, vor creşte şi vor fi greu de eliminat, odată ce gazonul va fi
înfiinţat.
În mod firesc, nu pot fi distruse astfel toate aceste plante nedorite şi, îndeosebi, cele
prezente sub formă de seminţe în stare de latenţă.
Este totuşi absolut necesar să avem la dispoziţie un teren perfect curat. Pentru a reuşi,
lăsaţi să treacă un interval de timp suficient între săpat şi semănat. Semănaţi primăvara cel mai
devreme în luna aprilie, pentru a lăsa seminţelor nedorite timpul de a germina.
În acest mod, veţi putea distruge prin prăşit sau prin erbicidare toate buruienile care vor
apărea succesiv.
Atunci când este posibil, o altă soluţie constă în înfiinţarea unei culturi bune
premergătoare (cartoful, de exemplu) în anul care precedă semănatul.
 Fertilizarea solului
Această operaţie este absolut necesară pentru asigurarea unei rezerve fertilizante pentru
această cultură de lungă durată.
Profitaţi de săpat pentru a încorpora în sol, în funcţie de tipul său, amendamentele de care
ar putea avea nevoie (var, turbă, nisip etc.), precum şi o cantitate importantă de îngrăşământ, atât
chimic, cât şi organic.
Dacă aveţi la dispoziţie gunoi fermentat, folosiţi 4-5 kg/m2, această cantitate putând fi
eventual înlocuită cu 250-300 g/m2 de gunoi deshidratat (compost vegetal). Nu folosiţi niciodată
gunoi de grajd cu aşternut de paie a cărui elasticitate ar împiedica tasarea rapidă a solului.
Adăugaţi totodată un îngrăşământ chimic complet cu un conţinut ridicat de potasiu şi acid
fosforic: de exemplu, 100-120 g/m2 de îngrăşământ mineral de fond 4.12.20 (NPK) sau 300g/m2
de îngrăşământ organic de fond 2.4.6. (NPK)

Nivelarea
Trebuie să fie foarte atent executată, deoarece de ea depinde aspectul general al peluzei.
Este deci esenţial să fie semănat gazonul pe un teren perfect nivelat, fără rigole şi coame.
Odată terminată tasarea, începeţi prin a mărunţi bulgării cu grapa cu colţi, apoi terminaţi
printr-o afânare superficială executată atent cu grebla. În acelaşi timp, înlăturaţi pietrele, resturile
de rădăcini etc. apărute la suprafaţă.
Apoi, este necesar să lucrăm cu un tăvălug suficient de greu pentru a mărunţi bulgării şi a
pune în evidenţă toate părţile care nu au fost nivelate sau tasate corect.
După această lucrare, greblaţi uşor pentru ultima dată şi nivelaţi solul pentru a crea un
„pat germinativ” perfect mărunţit.

Alegerea amestecurilor de seminţe

Trebuie făcută cu foarte mare atenţie. Contrar unei opinii mai vechi, nu toate gazoanele
sunt identice. Un gazon este rezultatul asocierii mai multor specii şi soiuri de graminee ale căror
caracteristici vegetative se completează, astfel încât să acopere solul cu un covor dens şi
continuu. Speciile trebuie alese în funcţie de destinaţia gazonului şi condiţiile de mediu: tipul
solului, expunerea la soare, umiditatea etc.
Specialiştii în ameliorare caută să îmbunătăţească rezistenţa la trafic şi la secetă; ei
studiază comportamentul de iarnă al plantelor, reacţia lor la tunderi succesive. Prin hibridări, ei
încearcă să dezvolte însuşirea de „înfrăţire” şi să amelioreze gradul de fineţe a foliajului.
Varietăţile sunt obţinute în funcţie de caracteristicile lor proprii încorporate în amestecuri
adaptate solului şi climei.
 Astfel, rezultă că un gazon nu este „iarbă” şi că pot exista diferenţe sensibile între două
amestecuri în funcţie de caracteristicile şi proporţiile componentelor.

Amestecurile cu raigras (Lolium perenne)

Raigras-ul este o graminee cu frunză lată, dar ciclul său de vegetaţie, extrem de rapid, îi
permite să se dezvolte într-un interval de timp mult mai scurt decât cel cerut de speciile (cu
frunze) fine.
Gazoanele care conţin raigras dau astfel foarte repede un efect decorativ, iar vegetaţia
abundentă a acestei specii îi permite să se dezvolte fără a fi afectată de concurenţa eventuală a
buruienilor pe care le-ar putea conţine încă terenul.
Gramineele care îi sunt asociate se dezvoltă la adăpostul său şi, deoarece raigras-ul are, în
general, o durată de viaţă limitată, ele îi iau încetul cu încetul locul, pe măsură ce aceasta dispare.

Amestecurile fără raigras

Sunt constituite din specii cu frunza fină şi cu o creştere relativ lentă. Pot fi folosite doar
pe terenurile perfect pregătite şi foarte curate.
În schimb, prezintă avantajul de a necesita tunderi mai puţin frecvente decât amestecurile
cu raigras.
Aceasta nu înseamnă că nu au nevoie de întreţinere: gazonul care nu se tunde este un mit
şi, pentru a fi demn de acest nume, o peluză trebuie tunsă în mod regulat.
Cantitatea de seminţe pentru semănat este de 30-50 g/m2 pentru amestecurile cu raigras şi
de 20-30 g/m2 pentru amestecurile fără raigras.
Va trebui să măriţi cantitatea de sămânţă, mai ales pe peluzele mai mici, pentru a obţine o
instalare cât mai rapidă şi mai deasă posibil.
Acest fapt nu implică o mare diferenţă între costurile peluzei, preţul seminţei
reprezentând în final o parte relativ redusă din cheltuiala totală de înfiinţare.
Nu este recomandat, în nici un caz, să adăugaţi trifoi seminţelor de graminee pentru a
crea o peluză decorativă, aşa cum se preconizează uneori. Adăugarea acestei specii prezintă
numeroase inconveniente:
- dacă terenul este calcaros, trifoiul riscă să devină repede agresiv/invadator şi să elimine
progresiv gramineele fine.
- această specie prezintă frunze alunecoase care pot cauza accidente, iar florile sale atrag
albinele, care sunt periculoase, în special pentru copiii care merg desculţi pe gazon.
- verdele închis al trifoiului formează, pe peluză, pete închise care afectează aspectul, în special
când este privită de sus.
 Însămânţarea gazonului
Din punct de vedere tehnic, cu excepţia iernii, este posibil să semănăm gazonul în oricare
perioadă a anului, dar vara sunt necesare udări dese şi importante, pentru a asigura o bună
creştere, iar acestea complică lucrările.
Cele mai propice două perioade sunt, aşadar: primăvara, din martie până în mai, şi la
sfârşitul verii, începând din septembrie.
Însămânţarea de primăvară este preferabilă în regiunile cu ierni aspre, precum şi atunci
când solul, greu şi argilos, riscă să prezinte un exces de umiditate în anotimpul rece. În aceeaşi
perioadă, semănaţi pe terenurile plantate cu arbori unde căderea frunzelor ar putea dăuna unui
gazon creat toamna.
Pentru a obţine o încolţire rapidă, aşteptaţi ca solul să fie suficient încălzit, înainte de a
semăna.
Însămânţarea de septembrie este, dimpotrivă, foarte indicată în toate regiunile unde vara
caldă şi uscată compromite în general buna evoluţie a însămânţărilor de primăvară. În această
perioadă, iarba beneficiază de temperaturi moderate, de rouă şi de ploile de toamnă. Continuând
înrădăcinarea pe parcursul iernii, ea este mult mai aptă să se apere din primăvara următoare.
Semănatul la sfârşit de vară este, de asemenea, recomandat pentru crearea de terenuri de
joacă şi pentru sport, care pot fi astfel folosite din anul următor.

Executarea semănatului
Odată solul perfect pregătit şi curăţat de buruieni, el este apt pentru a primi sămânţa care
trebuie să fie împrăştiată cât mai uniform posibil. Faceţi însămânţarea într-o zi fără vânt.
Pentru a avea o idee vizuală despre densitatea necesară, trasaţi pe sol un pătrat cu latura
de un metru şi împrăştiaţi pe el cantitatea de sămânţă prevăzută iniţial, de exemplu 30-50 g
pentru un gazon cu raigras.
Pentru a obţine o repartizare cât mai uniformă posibil, procedaţi la însămânţarea
încrucişată: împărţiţi cantitatea de sămânţă de care dispuneţi în două părţi egale, prima va fi
semănată de exemplu urmând lungimea peluzei, iar a doua în sens perpendicular.
Pentru a lucra uşor, semănaţi în benzi succesive de aproximativ un metru lăţime,
delimitate de două sfori întinse pe care le deplasaţi pe măsură ce înaintează operaţiunea.
Semănaţi ceva mai des toate marginile peluzei pe aproximativ 50-70 cm lăţime pe care o
delimitaţi printr-o „linie” trasată cu săpăliga sau cu o coadă de greblă.
Această linie este o brazdă îngustă, de 1-2 cm adâncime, în care veţi semăna o cantitate
de seminţe mult mai mare decât cea repartizată pe restul terenului.
 Veţi obţine astfel o zonă de demarcaţie pe care încolţirea va fi mult mai densă şi pe care o
veţi putea apoi decupa cu sapa pentru a obţine o bordură perfect curată.
Odată terminat semănatul, acoperiţi seminţele printr-un greblat superficial, trăgând
unealta tot timpul în acelaşi sens, fără mişcări de du-te-vino, pentru a nu modifica repartizarea
seminţelor.
Executaţi o tăvălugire pentru a le fixa în sol şi a le asigura încorporarea.

Însămânţarea pe un teren în pantă

Ultima greblare înainte de semănat trebuie să fie efectuată perpendicular pe panta
terenului apăsând uşor pentru a marca bine brazdele. Acestea vor reţine seminţele.
După semănat, tăvălugiţi, ca mai sus.

ÎNTREŢINEREA
În lipsa precipitaţiilor trebuie să udaţi suficient şi în mod regulat (zilnic), chiar imediat
după semănat.
Udările discontinue pot să provoace începerea încolţirii, iar radiculele fragile, ieşite din
seminţe, riscă să fie distruse în zilele următoare prin instalarea secetei.
Într-un sol suficient de cald, încolţirea raigras-ului începe după (6)8-10 zile, dar cea a
gramineelor cu foliajul fin este sensibil mai lungă şi mult mai eşalonată.
La amestecurile fără raigras, nu vă faceţi griji, la început, dacă gazonul dumneavoastră
pare neregulat şi semănat rar. Trebuie să aşteptaţi între 3-4 săptămâni pentru ca încolţirea
completă să fie efectivă.
Când iarba tânără atinge 2-3(4) cm, tăvălugiţi astfel încât să întăriţi rădăcinile în sol şi, de
îndată ce ajunge la 8-10 cm înălţime, veţi putea executa prima tundere cu maşina de tuns,
precedată de o nouă tăvălugire, efectuată în ajun.
Această tasare va fi repetată după tăiere pentru a remedia eventualele desrădăcinări
generate de cosit.
Se întâmplă frecvent, mai ales primăvara, chiar şi pe terenurile perfect curăţate şi în ciuda
tuturor precauţiilor luate, să se producă simultan cu încolţirea gazonului şi încolţirea buruienilor.
Pământul conţine, într-adevăr, o importantă rezervă de seminţe ale unor specii diverse
care, până atunci, au rămas în latenţă, uneori şi de mai mulţi ani, şi care profită de îngrijirile
acordate noii peluze pentru a germina şi a se dezvolta viguros.
Nu vă îngrijoraţi de acest fenomen, căci este vorba în majoritatea cazurilor de specii
anuale care vor dispărea de la sine după a doua sau a treia tundere. Ele nu au capacitatea de a
creşte după ce au fost cosite, cum fac gramineele.
 În acest stadiu, este indicat să nu folosiţi produse chimice, căci acestea pot dăuna
gazonului.

GAZONUL DE PLACARE
Este un gazon gata crescut comercializat în plăci cu latura, de regulă, de 50 de cm sau în
rulouri. Uneori cam scump din cauza cheltuielilor cu transportul, el este folosit şi serveşte pentru
gazonarea rapidă a unor suprafeţe.
Aceste plăci trebuie aşezate pe un sol bine pregătit şi nivelat. O bună tăvălugire
favorizează aderenţa. Apoi, lucrările de întreţinere sunt aceleaşi ca şi pentru gazonul semănat pe
loc, foarte importantă fiind udarea.

Lucrările de întreţinere
TUNDEREA
Tunderea este lucrarea de întreţinere cea mai importantă pentru obţinerea unui gazon
frumos, căci ea obligă fiecare tufă de graminee să înfrăţească, adică să crească orizontal şi să se
întindă pentru a forma, împreună cu cele din jur, o pâslă densă şi groasă.
Aceasta dă peluzei aspectul îngrijit de „mochetă de verdeaţă” scurtă şi moale.
Repetaţi tunderea din martie până la sfârşitul lui octombrie, în funcţie de cât de des o cere
creşterea ierbii.
Frecvenţa tunderii normale este de aproximativ o dată pe săptămână în perioada de
vegetaţie cea mai activă, care se întinde din aprilie până în iunie. Ea poate fi puţin distanţată în
restul timpului, mai ales atunci când peluza nu conţine raigras, dar sunt numai avantaje dacă
tăiem iarba cât mai des, atunci când acest lucru este posibil.
Un cosit corect nu trebuie să înlăture mai mult de o treime până la jumătate din
înălţimea totală a ierbii, adică aceasta trebuie tăiată când atinge 6-8 cm pentru a fi adusă la
aproximativ 4 cm după operaţiune.
Această înălţime a tăierii de 4 cm este cea mai folosită pentru peluzele obişnuite, udate
regulat, în perioada de vegetaţie normală. Ea poate fi redusă la 2-3 cm pentru peluzele cu foliajul
fin, fără raigras. Avem de câştigat dacă înălţimea de tundere creşte la 5-6 cm în perioada de
secetă şi de soare puternic pentru a evita arderea mijlocului tufelor.
Evitaţi să tăiaţi iarba când a fost udată de ploaie sau de rouă, maşina de tuns riscând să se
„înece” şi să facă o lucrare neregulată.
Alegerea maşinii potrivite este foarte importantă, totodată pentru calitatea lucrării cât şi
pentru comoditatea execuţiei.
 Maşinile de tuns manuale clasice sunt potrivite pentru întreţinerea suprafeţelor mici dar,
când întinderea peluzei o justifică, se recomandă o maşină de tuns cu motor care vă va permite să
lucraţi repede şi fără efort.
Există mai multe sisteme, dar cel mai des folosit este cel numit „cu lamă rotativă”, în care
secţionarea ierbii se face cu o lamă care se învârte la viteză mare paralel cu solul.
Maşinile concepute pe acest principiu pot fi acţionate de un motor pe benzină în 2 sau 4
timpi sau de un motor electric. În primul caz, unele sunt autopropulsoare şi sunt potrivite pentru
întreţinerea suprafeţelor mari. Dacă este vorba de tunderea peluzelor în pantă, alegeţi o maşină
cu motor în doi timpi sau cu pernă de aer.
Când iarba este scurtă şi nu dă decât puţine resturi, acestea pot fi eventual lăsate pe teren,
mai ales în perioada secetoasă, când servesc ca strat protector.
În majoritatea cazurilor însă, este de preferat să eliminăm aceste resturi. Maşinile de tuns
de calitate sunt de altfel întotdeauna echipate cu un colector, evitându-se strângerea lor manuală.
Realizaţi tunderea în benzi paralele astfel încât acestea să fie tunse alternativ în direcţia
opusă. Dacă folosiţi o maşină de tuns prevăzută cu un tăvălug, veţi obţine o peluză care va părea
traversată de dungi alternative verde deschis şi verde închis, deoarece firele de iarbă sunt culcate
în sens contrar de la o bandă la alta.
Schimbaţi sensul de trecere al maşinii de la o tundere la alta (o dată, de la N la S, data
următoare, de la E la V, de exemplu).
Deşi nu sunt indispensabile după fiecare tundere, tăvălugirile periodice sunt benefice
pentru gazon deoarece permit tasarea tufelor de iarbă pe care creşterea le face progresiv să se
descalţe.
O tăvălugire este, în orice caz, necesară la ieşirea din iarnă pentru a remedia consecinţele
îngheţurilor asupra solului. Această lucrare trebuie efectuată pe un teren semi-umed, dar nu
foarte umed.

UDAREA
Udarea este indispensabilă pentru a menţine o creştere corectă a peluzei în perioadele de
secetă.
Ca toate plantele, iarba de gazon are nevoie de apă pentru a trăi. Se consideră că fiecare
metru pătrat de peluză foloseşte aproximativ 10-12 litri pe săptămână, iar atunci când nu este
asigurată prin ploi, această cantitate de apă trebuie furnizată prin irigare. Pentru a fi eficientă,
această operaţiune trebuie gândită în funcţie de următoarele aspecte:
Volumul de apă asigurat de fiecare stropire trebuie să fie suficient pentru a pătrunde
întregul strat de pământ folosit de rădăcini, adică aproximativ 20 de cm adâncime;
 Stropiri prea scurte, care doar umezesc suprafaţa, sunt mai mult dăunătoare decât utile: nu
îşi îndeplinesc rolul şi provoacă, din contra, atrofierea rădăcinilor adânci, făcând gazonul mai
sensibil la secetă. Ele favorizează, de asemenea, înmulţirea muşchiului, a trifoiului şi a altor
ierburi nedorite cu rădăcini superficiale.
Cantitatea de apă pe care solul este capabil să o înmagazineze în acest strat util depinde
de textura sa. Ea este mult mai mică pe un teren nisipos, în care apa se infiltrează repede, decât
pe un sol lutos sau humifer, care o reţine bine.
Pe timp uscat, în condiţii medii, este suficient să udăm o dată la 8 sau 10 zile, distribuind
de fiecare dată 10-12 litri de apă/m2, adică o „adâncime a precipitaţiilor” de 10-12 cm.
Pentru udarea peluzelor se recomandă a se folosi aspersoare cu jet oscilant, care
facilitează execuţia acestei operaţiuni.

AERAREA
Pe toate terenurile, dar mai ales pe solurile argiloase, tasarea provocată de ploi, irigări şi
trafic determină progresiv colmatarea solului, iar rădăcinilor le este tot mai greu să găsească
aerul de care au nevoie.
„Perforarea” peluzei permite să remediem această situaţie.
Ea constă în a face în sol găuri apropiate, cu ajutorul dinţilor unui hârleţ tip furcă sau, mai
bine, al unei unelte speciale, numită „aerator pentru gazon” (scarificator).
După această operaţiune, efectuată de preferinţă toamna sau primăvara, împrăştiaţi un
strat de nisip sau de turbă de aproximativ 0,5 cm grosime şi măturaţi astfel încât aceste materiale
să pătrundă în găuri, formând astfel tot atâtea mici găuri de aerisire verticale care conduc aerul şi
apa în sol, în profunzime.

FERTILIZAREA
Fiecare tundere îndepărtează de pe peluză o cantitate importantă de materie vegetală
realizată pe baza elementelor minerale extrase din sol.
În consecinţă, rezerva iniţială de elemente minerale se reduce rapid şi este necesar a se
echilibra în mod regulat pentru a menţine o bună vegetaţie şi a conserva peluzei „sănătatea” care
îi garantează frumuseţea şi rezistenţa. Veţi reuşi prin aportul de îngrăşăminte complexe adecvate,
administrând în proporţia necesară azot, fosfor şi potasiu, care sunt principalele macroelemente
ale plantelor.
Faceţi această operaţiune după tuns, când iarba este uscată, dar solul este umed în
adâncime.
Îngrăşămintele pe care le puteţi folosi sunt de mai multe tipuri:
 - toamna: după aerarea peluzei, împrăştiaţi în fiecare an un îngrăşământ de fond
fosfo-potasic de tip 4.6.10, de exemplu, analog celui folosit la înfiinţarea peluzei, dar cu doza de
50 g/m2.
- în perioada de vegetaţie : necesarul ierbii în azot este extrem de important, iar acesta
trebuie adăugat sub forma, de preferinţă, a unui îngrăşământ complex, special, precum
îngrăşământul pentru gazon de tipul 17.6.5, o parte din azotul acestuia fiind eliberată progresiv în
sol. Prima aplicare se face primăvara, în martie, la începutul vegetaţiei. Veţi împrăştia
aproximativ 50 g/m2 şi veţi repeta această operaţiune în mai, apoi la sfârşitul lui iunie.
Această fertilizare de primăvară poate fi combinată cu alte îngrijiri indispensabile
peluzei: erbicidarea, eliminarea muşchiului etc.
Există produse realizate special pentru peluză, care au o acţiune multiplă, cum ar fi
îngrăşământul împotriva muşchiului, pe bază de azot, care regenerează peluza distrugând
muşchiul. Se recomandă a se aplica primăvara.

COMBATEREA BURUIENILOR
Muşchii
Deşi nu sunt, prorpiu-zis, ierburi, trebuie să avem în vedere eliminarea muşchiului care
invadează uneori peluzele, astfel încât aproape că sufocă gramineele! Dezvoltarea lor este
semnul unui gazon îmbătrânit, al unei proaste drenări a solului sau al unei alegeri nepotrivite a
amestecului în raport cu expunerea terenului. Este bine să distrugem muşchiul chiar de la
începutul primăverii.
Pentru aceasta, folosiţi un produs specific, precum îngrăşământul anti-muşchi, care
prezintă avantajul faţă de sulfatul de fier de a nu păta dalele şi faţadele care se pot învecina cu
peluza. Va trebui apoi să adunaţi cu grijă muşchiul uscat, să fertilizaţi bine, doar dacă nu
preferaţi să combinaţi cele două operaţii, utilizând îngrăşământul anti-muşchi pentru gazon şi să
semănaţi din nou gazon în spaţiile libere.

Buruienile
Mai devreme sau mai târziu, chiar şi peluza cea mai bine întreţinută ajunge să fie expusă
agresiunii buruienilor ale căror seminţe preexistau în sol ori au fost aduse pe diferite căi.
Numim „buruieni” toate plantele care nu fac parte din peluză şi în special acele specii
perene care nu aparţin familiei gramineelor: Ranunculus acris, Anagallis arvensis, Bellis
perennis, Taraxacum officinale, Plantago major, Polygonum aviculare, Veronica precum şi
trifoiul. Poate fi însă vorba şi de graminee agresive precum Agropyron repens, Holcus lanatus
etc.
 Pe lângă faptul că dăunează mult esteticii peluzei, aceste specii nedorite sunt concurente
redutabile ale „ierburilor de gazon” pe care le înlocuiesc treptat, datorită unei vigori vegetative
superioare. Dacă se intervine suficient de devreme şi dacă este vorba de o suprafaţă mică, se
pot elimina prin plivire.
Dar, dacă peluza este întinsă şi răspândirea lor însemnată, este mai bine să recurgeţi în
anul următor la erbicide selective.
Aplicarea se face primăvara sau la sfârşitul verii. Alegeţi o zi liniştită, fără ameninţare de
ploaie: o temperatură de minim 15-180 C creşte eficacitatea erbicidului. Lăsaţi să treacă câteva
zile până la tunderea următoare.

Boli şi dăunători ai peluzelor

Cârtiţele sunt duşmanii cei mai importanţi ai peluzei! Ele pot transforma rapid cel mai
frumos gazon într-un câmp fără formă. De la apariţia primelor muşuroaie, folosiţi viermi
artificiali anti-cârtiţe.
Larvele subterane ale cărăbuşilor (viermi albi), viermilor sârmă (Agriotes lineatus) sau
ţânţăroiului (Tipula oleracea) atacă rădăcinile gramineelor, provocând distrugerea lor. Aceste
daune pot fi evitate dacă avem grijă să folosim insecticide granulate în momentul pregătirii
solului sau la nevoie.
Ciupercile sunt la originea mai multor maladii ale frunzelor: rugina, fuzarioza,
helmintosporioza, „firul roşu” (Corticium fuciforme). Aceste boli sunt, în general, favorizate de
condiţii neprielnice: exces de umiditate, tunderi prea frecvente sau prea scurte.
În caz de infestare, stropiţi peluza cu fungicide specifice şi căutaţi să corectaţi greşelile de
cultură.