Forme de poluare

Cele mai des intalnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului
(atmosferica). Aceste elemente de baza vietii omenesti se pare ca sunt si cele mai afectate de actiunile
iresponsabile ale fiintei omenesti.Solul, ca si aerul si apa este un factor de mediu cu influenta deosebita
asupra sanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celei de
suprafata cat mai ales a celei subterane.

Apa este un factor de mediu indispensabil vietii. Ea indeplineste in organism multiple functii, fara apa
toate reactiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apa sau consumul de apa poluata are multiple
consecinte negative asupra omului si sanatatii sale.

Poluarea reprezinta modificarea componentelor naturale prin prezenta unor componente straine, numite
poluanti, ca urmare a activitatii omului, si care provoaca prin natura lor, prin concentratia in care se
gasesc si prin timpul cat actioneaza, efecte nocive asupra sanatatii, creeaza disconfort sau impiedica
folosirea unor componente ale mediului esentiale vietii. (Conferinta Mondiala a O.N.U., Stockholm,
1972)

Din cuprinsul definitiei se poate constata clar ca cea mai mare responsabilitate pentru poluarea
mediului o poarta omul, poluarea fiind consecinta activitatii mai ales social - economice a acestuia.

Privita istoric, poluarea mediului a aparut odata cu omul, dar s-a dezvoltat si s-a diversificat pe masura
evolutiei societatii umane, ajungand astazi una dintre importantele preocupari ale specialistilor din
diferite domenii ale stiintei si tehnicii, ale statelor si guvernelor, ale intregii populatii a pamantului.
Aceasta, pentru ca primejdia reprezentata de poluare a crescut si creste neincetat, impunand masuri
urgente pe plan national si international, in spiritul ideilor pentru combaterea poluarii.

Poluarea,printre alte clasificari, este clasificata in poluare naturala si poluare artificiala.Sursele naturale
principale ale poluarii sunt eruptiile vulcanice, furtunile de praf, incendiile naturale ale padurilor si
altele cum ar fi gheizerele sau descompunerea unor substante organice.

Eruptiile vulcanice care genereaza produsi gazosi, lichizi si solizi exercitand influente negative asupra
puritatii atmosferice. Cenusile vulcanice, impreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic si alte numeroase
gaze, sunt suflate in atmosfera, unde formeaza nori grosi, care pot pluti pana la mari distante de locul
de emitere. Timpul de ramanere in atmosfera a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani.

Furtunile de praf sunt si ele un important factor in poluarea aerului. Terenurile afanate din regiunile de
stepa, in perioadele lipsite de precipitatii, pierd partea aeriana a vegetatiei si raman expuse actiunii de
eroziune a vantului.Vanturile continue, de durata, ridica de pe sol o parte din particulele , care sunt
retinute in atmosfera perioade lungi de timp. Depunerea acestor particule ca urmare a procesului de
sedimentare sau a efectului de spalare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul
de unde au fost ridicate.

Incendiile naturale sunt o importanta sursa de fum si cenusa, care se produc atunci cand umiditatea
climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de raspandit, mai ales in zona
tropicala, desi, in general, gradul de umiditate al padurilor din aceasta zona nu este de natura sa
favorizeze izbucnirea incendiului.

Din punct de vedere al felului surselor de poluare, produse de om (artificiale) se disting:

- poluare industriala -20 - 25%
poluare casnica -50 - 60 %
poluare datorata mijloacelor de transport -20- 25 %

Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scara mondiala

Procesele de productie industriala si productia de energie a industriei, sunt principalele surse ale
poluarii atmosferice dar la acestea putem adauga orice arderi din care rezulta substante poluante.
Gazele industriale, gazele rezultate din arderi, fie ca e vorba de incalzirea locuintelor sau de gazele de
esapament eliminate de autovehicule, polueaza atmosfera cu numeroase substante daunatoare sanatatii,
aceste substante provoaca, printre altele, boli respiratorii si alergii, precum si ploi acide ce distrug
padurile.

Praful, cenusa si fumul au o proportie destul de mare in totalitatea poluantilor care exista in
atmosfera.Sursele artificiale generatoare de praf, cenusa si fum cuprind, in general, toate activitatile
omenesti bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazosi. O importanta sursa industriala, in
special de praf, o reprezinta industria materialelor de constructie, care are la baza prelucrarea unor roci
naturale (silicati, argile, calcar, magnezit, ghips etc.)Monoxidul de carbon(CO) este un gaz foarte
periculos, ce are o pondere din ce in ce mai mare printre poluantii devastatori.

Formaldehida este o substanta toxica si a fost inclusa de catre oamenii de stiinta in clasa substantelor
probabil cancerigene. Totusi o putem gasi chiar in casele noastre, fiindca ea intra in componenta
dezinfectantilor, adezivilor pentru tapet, vopselelor, materialelor textile rezistente, spumelor folosite
pentru izolare si, cel mai important, in mobilierul facut semifabricate din lemn: pal, PFL, placaj. Fumul
de tigara contine, de asemenea, cantitati mari de formaldehida.

Prezenta unei singure piese de mobilier nu este de obicei suficienta pentru a reliza concentratii nocive
de formaldehida, insa combinarea mai multor surse de formaldehida poate fi periculoasa.

Efecte asupra sanatatii

In cazul in care va expuneti la o cantitate mare de formaldehida in timp scurt, adica atunci cand lucrati
sau dormiti in camere slab ventilate in care exista surse care emit aceasta substanta, puteti sa suferiti de
iritatii ale ochilor, nasului, gatului, sau pielii, de dureri de cap sau tulburari de somn.

Daca va expuneti timp indelungat la o sursa de formaldehida, puteti sa suferiti de reactii alergice, crize
de astm bronsic, la persoanele sensibile. In cel mai grav caz pot aparea cancere pulmonare, dar riscul
este mic.

Foarte sensibili sunt copiii. Daca la cateva zile dupa ce ati cumparat mobilier nou, copilul
dumneavoastra are semne similare cu cele intalnite in raceala, gripa sau da semne de alergie, nu il mai
lasati sa stea in camera in care ati pus mobila, pana mirosul neplacut al acesteia nu dispare. Fumul de
tigara contine formaldehida, asadar nu fumati in camera copiilor.

Pentru a evita aceste efecte Asociatia pentru Protectia Consumatorilor va recomanda:

1. Intrebati vanzatorul din ce este facut mobilierul si cumparati produse cu emisie scazuta de
formaldehida. Adezivii facuti din rasini formaldehidice cu uree sunt mai periculosi decat cei cu fenol.
2. Daca mobilierul are un miros puternic, aerisiti-l, sau ventilati bine incaperile.
3. Temperatura ridicata si umiditatea cresc emisia de formaldehida. Aerisiti baia si bucataria atunci
cand spalati sau gatiti.
4. Nu plasati mobilierul alaturi de surse de caldura.
5. Spalati draperiile care nu necesita calcare, inainte de folosire.
6. Nu folositi in spatii inchise spume izolatoare pe baza de uree-formaldehida.

V.Legea Protecţiei Mediului

Sectiunea a 2-a
17

Protectia atmosferei
Art. 41.
Prin protecţia atmosferei se urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorareacalităţii acesteia
pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şia bunurilor
materiale.
Art. 42.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului promovează politicile regionale şi globale,fundamentând
principiile şi acţiunile specifice, atât la nivel naţional, cât şi local, privind protecţiaatmosferei.Politica
naţională de protecţie a atmosferei constă în principal din urmatoarele:
a)
introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru reţinerea poluanţilor la sursă;
b)
gestionarea resursei de aer, în sensul reducerii emisiilor de poluanţi până la realizareacelor mai scăzute
niveluri şi care să nu depăşească capacitatea de regenerare a atmosferei;
c)
gestionarea resursei de aer, în sensul asigurării calităţii corespunzătoare securităţiisănătăţii umane;
d)
modernizarea şi perfecţionarea sistemului naţional de monitorizare integrata a calităţiiaerului.
Art. 43.
Autoritatea centrala pentru protecţia mediului, cu consultarea ministerelor competente,elaborează
normele tehnice, standardele şi regulamentele de aplicare privind:
a)
calitatea aerului în funcţie de factorii poluanti din atmosferă;
b)
emisiile de poluanţi atmosferici pentru surse fixe şi mobile, precum şi condiţiile derestricţie sau de
interdicţie pentru utilizare, inclusiv pentru substanţele care afectează stratul deozon;
c)
calitatea combustibililor şi carburanţilor, precum şi reglementările privind vânzarea-cumpararea şi
transportul acestora;
d)
pragul fonic şi reglementări pentru limitărea zgomotelor;
e)
supravegherea calităţii aerului, proceduri de prelevare şi analiză, amplasarea punctelor şiinstrumentelor
pentru probare şi analiză, frecvenţa măsurătorilor şi altele;
f)
identificarea, supravegherea şi controlul agenţilor economici a căror activitate estegeneratoare de risc
potenţial şi/sau de poluare atmosferică;
18

g)
sistemul de notificare rapidă, în caz de poluare acută a atmosferei cu efecte transfrontieră,a autorităţilor
desemnate cu aplicarea Convenţiei privind efectele transfrontieră ale accidentelor industriale. Normele
tehnice, regulamentele de aplicare, respectiv standardele, se elaborează în termende un an, respectiv 2
ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 44.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului supraveghează şi controlează aplicarea prevederilor
legale privind protecţia atmosferei, în care scop:
a)
constată apariţia episoadelor de poluare a atmosferei, dă alertă şi/sau emite prognozelegate de acestea;
b)
dispune încetarea temporară sau definitivă a activităţilor generatoare de poluare, învederea aplicării
unor măsuri de urgenţă sau pentru nerespectarea programului pentru conformare;
c)
solicită măsuri tehnologice, aplică restricţii şi interdicţii în vederea prevenirii, limitării saueliminării
emisiilor de poluanţi;
d)
aplică sancţiunile prevăzute de lege în caz de nerespectare a măsurilor dispuse.
Art. 45.
Proprietarii şi deţinătorii legali de teren sunt obligaţi să întretina şi să extindă perdelele şialiniamentele
de protecţie, spaţiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătăţirea capacităţii deregenerare a
atmosferei, protecţia fonica şi eoliana.
Art. 46.
Autorităţile vamale au obligaţia să nu permită intrarea/ieşirea din ţară a surselor mobile poluante care
nu respectă dispoziţiile autorităţilor competente, conform legii.
Art. 47.
Persoanele fizice şi juridice au urmatoarele obligaţii în domeniu:
a)
să respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând măsuri tehnologiceadecvate de
reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici;
b)
să doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de măsură, săasigure corecta
lor functionare, să asigure personal calificat şi să furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru
conformare, autorităţilor pentru protecţia mediului, datele necesare;
c)
să îmbunatăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi să nu pună înexploatare
instalaţiile prin care se depaşesc limitele maxime admise;
d)
să asigure, la cererea autorităţilor pentru protecţia mediului, diminuarea, modificarea sauîncetarea
activităţii generatoare de poluare;
19

e)
să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonica a surselor generatoare de zgomot
ţi vibraţii, să verifice eficienţa acestora şi să pună în exploatare numai pecele care nu depasesc pragul
fonic admis.
VI.Anexe
20

Fig. 1 Efectul de seră

Fig.2 Distrugerea pădurii ca urmare a poluări (ploaia acidă)

21

Fig.3 Eliminarea gazelor de eşapamentBibliografie

22

a.
“Tehnologii moderne de aprindere si de reducere a emisiilor poluante inatmosfera”-Gheorghe
DUCA,Alexandru CRACIUN,Tudor SAJIN,Aurel GABA,LucianPAUNESCU - editura Chisinau,2002
b.
“Ecologie si protectia mediului”-Angela Gavrilaş,Marius Doliş ,editura Alfa,Ia
Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scara mondiala. Procesele de productie
industriala. Emisiile sunt substante eliberate in atmosfera de catre uzine, sau alte centre. Procedeele de
productie industriala elibereaza emisiile, care se redepun in cazul in care nu exista filtre pentru epurarea
gazelor reziduale. Substantele specifice sunt atunci eliberate si pot provoca local catastrofe.
In momentul procesului de combustie, substantele gazoase, lichide si solide sunt eliberate in atmosfera
de furnale. In functie de inaltimea furnalelor si de conditiile atmosferice, gazele de esapament
provenind din focare se raspandesc local sau la distante medii, - uneori chiar si mari - cazand din nou
sub forma de particule mai fine decat poluarea atmosferica masurabila in locurile de emisie.
Degajarile industriale in ultima instanta nimeresc in sol, e cunoscut faptul ca in jurul uzinelor
metalurgice in perimetrul a 30-40 km in sol e crescuta concentratia de ingrediente ce intra in
compozitia degajatilor aeriene a acestor uzine.
Transporturile - sursa de poluare

Transporturile sunt, dupa cum bine stiti, o alta importanta sursa de poluare. Astfel, in S.U.A. 60% din
totalul emisiilor poluante provin de la autovehicule, iar in unele localitati ajung chiar si pana la 90%.
Autovehiculele care functioneaza cu motor cu combustie, sunt un factor poluant care este luat din ce in
ce mai mult in seama. Orasele mari sau aglomeratiile urbane dense sunt afectate in mare masura de
transporturile cu eliberare de noxe.
Poluarea aerului relizata de autovehicule prezinta doua mari particularitati: in primul rand eliminarea se
face foarte aproape de sol, fapta care duce la realizarea unor concentratii ridicate la inaltimi foarte mici,
chiar pentru gazele cu densitate mica si mare capacitate de difuziune in atmosfera. In al doilea rand
emisiile se fac pe intreaga suprafata a localitatii, diferentele de concentratii depinzand de intensitatea
traficului si posibilitatile de ventilatie a strazii. Ca substante care realizeaza poluarea aerului, formate
dintr-un numar foarte mare (sute) de substante, pe primul rand se situeaza gazele de esapament.
Volumul, natura, si concentratia poluantilor emisi depind de tipul de autovehicul, de natura
combustibilului si de conditiile tehnice de functionare. Dintre aceste substante poluante sunt demne de
amintit particulele in suspensie, dioxidul de sulf, plumbul, hidrocarburile poliaromatice, compusii
organici volatili (benzenul), azbestul, metanul si altele.
Los Angeles este o aglomerare urbana-suburbana cladita pe o coasta deluroasa, avand in vecinatate la
sud si la est Oceanul Pacific. Muntii se intind la est si la nord; de asemenea la nord se gaseste San
Fernando Valley, o parte a orasului cu aproximativ o treime din populatia orasului. Los-Angeles-ul face
legatura intre regiunile sale prin intermediul unor mari autostrazi de otel si beton, construite pentru
transportul rapid, la mari viteze, dare care este de obicei congestionat de trafic. Smogul produs de
gazele de esapament ale masinilor sau de alte surse este o problema continua a poluarii.
Eruptiile vulcanice - sursa de poluare

Eruptiile vulcanice genereaza produsi gazosi, lichizi si solizi care, schimba local nu numai micro si
mezorelieful zonei in care se manifesta, dar exercita influente negative si asupra puritatii atmosferice.
Cenusile vulcanice, impreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic si alte numeroase gaze, sunt suflate in
atmosfera, unde formeaza nori grosi, care pot pluti pana la mari distante de locul de emitere. Timpul de
remanenta in atmosfera a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani. Unii cercetatori apreciaza ca,
cea mai mare parte a suspensiilor din atmosfera terestra provine din activitatea vulcanica - o importanta
sursa de poluare aer. Aceste pulberi se presupune ca au si influente asupra bilantului termic al
atmosferei, impiedicand dispersia energiei radiate de Pamant catre univers si contribuind in acest fel, la
accentuarea fenomenului de "efect de sera", produs de cresterea concentratiei de CO 2 din atmosfera.
Furtunile de praf - sursa de poluare

Furtunile de praf sunt si ele un important factor in poluarea aerului. Terenurile afanate din regiunile de
stepa, in perioadele lipsite de precipitatii, pierd partea aeriana a vegetatiei si raman expuse actiunii de
eroziune a vantului. Vanturile continue, de durata, ridica de pe sol o parte din particulele ce formeaza
"scheletul mineral" si le transforma in suspensii subaeriene, care sunt retinute in atmosfera perioade
lungi de timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de
spalare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul de unde au fost ridicate.
Cercetari recente, din satelit, au aratat ca eroziunea eoliana numai de pe continentul African ajunge la
100-400 milioane tone/an. In acest context, se pare ca desertul Sahara inainteaza in fiecare an cu 1.5
pana la 10 km. Furtuni de praf se produc si in alte zone ale globului. Astfel, in mai 1934, numai intr-o
singura zi, un vant de o violenta neobisnuita a produs un intens proces de eroziune eoliana pe teritoriile
statelor Texas, Kansas, Oklahoma si Colorado. Norii negrii, care cuprindeau circa 300 milioane de tone
de praf, dupa ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A., au intunecat Washington-ul si New York-ul si s-au
deplasat mai departe catre Atlantic. In 1928, la 26 si 27 aprilie, o furtuna a produs erodarea unui strat de
sol cu o grosime de 12 - 25 mm pe o suprafata de 400 000 km 2 , situata in zona precaspica. Evaluarile
facute cu acest prilej au aratat ca, numai pe teritoriul tarii noastre s-au depus circa 148 milioane m 3 de
praf, din cantitatea totala ridicata.
Incendiile naturale - sursa de poluare

Incendiile naturale, o importanta sursa de fum si cenusa, se produc atunci cand umiditatea climatului
scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de raspandit, mai ales in zona tropicala, desi,
in general, gradul de umiditate al padurilor din aceasta zona nu este de natura sa favorizeze izbucnirea
incendiului. La sfarsitul anului 1982 si inceputul anului 1983, pe insula Borneo a Indoneziei si
Malayesiei au avut loc 7 incendii care au mistuit circa 3,5 milioane hectare de paduri tropicale. In
coasta de Fildes, in 1983, focul a distrus circa 450 000 ha, iar in Ghana, in timpul aceleiasi secete, a
fost distrusa prin foc o mare suprafata de paduri si circa 10% din plantatiile de cacao. In anii deosebit
de secetosi, chiar si in zonele temperate, se produc dese incendii ale padurilor. Astfel, in 1992, dupa o
succesiune de ani secetosi, au izbucnit incendii devastatoare chiar si in padurile Frantei si ale Poloniei.
Se pare ca situatia climatica din deceniul 80 a extins mult suprafetele de paduri vulnerabile la incendii
pe intregul glob.
Activitatile casnice - sursa de poluare

Activitatile "casnice" sunt, fie ca vrem, fie ca nu, o sursa de poluare. Astazi, in multe tari in curs de
dezvoltare, asa cum este si tara noastra, lemnul de foc este la fel de vital ca si elementele, iar ca pret, in
unele locuri, are un ritm de crestere mai mare decat alimentele. Cauza cresterii zi de zi a pretului este
restrangerea suprafetelor de padure. Multe tari care fusesera candva exportatoare de material lemnos,
au devenit importatoare, in masura in care nu s-au preocupat de regenerarea fondului forestier. In
S.U.A. si India se ard anul circa 130 milioane de tone de lemn de foc; in S.U.A. aceasta cantitate
asigura doar 3% din consumul de energie, in timp ce in India, aceiasi cantitate asigura 25% din
consum. Deci, pentru tarile in curs de dezvoltare, lemnul de foc constituie o necesitate legata de
satisfacerea consumurilor energetice. Dar nu numai pentru aceste tari consumul de lemn este o
necesitate; tari ca Suedia, Danemarca, Finlanda au ca obiectiv, in politica lor economica, reducerea
consumului de petrol si, in compensatie, cresterea contributiei energetice a lemnului de foc. Chiar in
S.U.A., acolo unde pretul altor surse de energie a crescut considerabil, s-a produs o orientare
spectaculoasa catre folosirea lemnului. Se apreciaza, de exemplu, ca in aceasta tara, dupa 1973,
folosirea energiei obtinute din lemn, in sectorul casnic, a sporit de doua ori. Vanzarile anuale de sobe,
intre 1972 si 1979, au sporit de noua ori, iar in 1981 s-au vandut pe teritoriul Statelor Unite circa 2
milioane de sobe pentru incalzirea locuintelor cu lemne. Fumul emis de sobele cu lemne are o culoare
albastra fumurie si contine o cantitate insemnata de materii organice, care se apreciaza ca pot fi
cancerigene. Dar in scopuri casnice nu se ard numai lemn, ci si cantitati enorme de carbuni, petrol, si
gaze naturale, din care rezulta de asemenea substante toxice.

Gazul carbonic

Gazul carbonic(CO 2 ), numit stiintific dioxid de carbon, este cel mai important din ciclul carbonului
este inofensiv si aduce clorul pentru fotosinteza. CO 2, sub forma de vapori de apa, lasa sa treaca
undele scurte ale radiatiei solare in atmosfera si absoarbe undele lungi ale radiatiilor Pamantului, ceea
ce provoaca o reancalzire a aerului, efectul de sera. Pe Venus, intr-o atmosfera foarte bogata in CO 2,
temperatura atinge 470° C.
Bioxidul de carbon intalnit in atmosfera in proportie de 0,03% nu produce tulburari manifestate decat
in situatiile in care este impiedicata trecerea gazului din sangele venos in alveola pulmonara si
eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar in momentul in care presiunea partiala
a CO 2 din aer creste atat de mult incat impiedica eliminarea acestui catabolit. Initial apare o crestere a
CO 2 din sange (hipercapnie) mai putin datorita patrunderii lui din aerul exterior, cat datorita
autointoxicarii organismului.
Pe masura ce creste concentratia in aerul atmosferic, intervine si solubilizarea lui in plasma sanguina
datorita presiunii partiale crescute; la autointoxicare se asociaza intoxicatia exogena.
Primele tulburari apar in jurul concentratiei de 3% manifestata prin tulburari respiratorii (accelerarea
respiratiei), apare apoi cianoza, urmata de tulburari respiratorii si circulatorii insotite de fenomene
legate de dezechilibrul acido-bazic.
Praful, cenusa si fumul au o proportie destul de mare in totalitatea poluantilor care exista in atmosfera.
Praful

Praful provine din diviziunea materiei fine in particule aproape coloidale de 10-100 nm.
Fumul este un amestec de particule solide si coloidale cu picaturi lichide.
Sursele generatoare de praf :
Sursele artificiale generatoare de praf, cenusa si fum cuprind, in general, toate activitatile omenesti
bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazosi.
O importanta sursa industriala, in special de praf, o reprezinta industria materialelor de constructie, care
are la baza prelucrarea unor roci naturale (silicati, argile, calcar, magnezit, ghips etc.). Din cadrul larg
al industriei materialelor de constructii se detaseaza, sub aspectul impactului exercitat asupra mediului
ambiant, industria cimentului .
Materialele de baza, care intra in fabricarea cimentului, sunt piatra calcaroasa amestecata cu magme
sau cu argile. Sunt cunoscute si aplicate doua procedee de fabricare:
procedeul uscat, in care materiile prime sunt deshidratate, faramitate in mori speciale si trecute apoi in
cuptoare rotative lungi, unde sunt tratate la temperaturi inalte
procedeul umed, in care materiile prime se amesteca cu apa, apoi in stare umeda se macina in mori
speciale, dupa care, partea rezultata este trecuta la randul ei in cuptoare rotative, unde procesul este
acelasi ca la procedeul uscat
Temperaturile din cuptoare determina mai intai faramitarea materialului, cu formare de clincher iar
apoi, prin macinare, se obtin particule foarte fine, care constituie cimentul propriu-zis. Procesele
tehnologice descrise produc cantitati mari de praf, in toate verigile lantului tehnologic: uscatoare, mori
de materii prime, cuptoare, procese intermediare.
din uscatoare se elimina in atmosfera aproximativ 10% din cantitatea introdusa
in mori, 1-3% din cantitatea prelucrata, in cuptoarele rotative, 10%
in procesele intermediare, intre 2 si 4%
In total se pierde intre 20 si 25% din materia prima prelucrata la procedeul uscat si 10-45% la
procedeul umed.
Praful rezultat din industria cimentului este imprastiat pana la distanta de peste 3 km fata de sursa,
concentratia acestuia in apropierea surselor, variind intre 500 si 2 000 t/km 2 /an.
Fumul

Fumul constituie partea invizibila a substantelor ce se elimina prin cosurile intreprinderilor industriale
si este constituit din vapori de apa, gaze, produsi incomplet arsi (carbune, hidrocarburi, gudroane etc.)
si alte impuritati inglobate si eliberate cu ocazia arderii.
Fumul are o culoare albicioasa daca arderea este completa.
Culoarea neagra indica o ardere incompleta, datorita lipsei de aer, precum si prezentei in cantitate mare
a carbunelui si a funinginii.
Culoarea fumului rar poate fi roscata, cenusie sau bruna, dupa cum carbunele contine fier, aluminiu sau
mangan.
Particulele de fum au dimensiuni submicronice (<0,075m).
Cenusa

Cenusa rezulta in exclusivitate din combustibili solizi.

Proportia sa variaza intre:
5-15% la antracit (carbune superior, deci cu ardere mai completa)
40-50% la carbunii inferiori (lignit, turba, etc.)
Cenusa se compune din :
compusi minerali puternic inglobati in masa carbunelui. In aceasta categorie sunt cuprinsi compusii de
Si, Al, Fe, Ca, Mg si/sau S
impuritati (cenusa mecanica) provenite din roca in care se afla inglobat zacamantul.
Cenusa ramane in cea mai mare parte in focar si este indepartata prin procedee mecanice sau
hidraulice. Restul este antrenat spre cos de catre puternicul curent de aer format in camera de ardere. In
marile centrale termoelectrice, la trecerea prin cos, cenusa este captata aproape in totalitate.
Monoxidul de carbon

Monoxidul de carbon(CO)este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce in ce mai mare printre
poluantii devastatori. Toate materiile primare energetice folosite pentru combustie contin carbon sub
forma de combinatii chimice, care se oxideaza, transformandu-se in gaz carbonic (CO 2 ) sau in oxid
de carbon (CO) daca combustia este incompleta.
Monoxidul de carbon se formeaza in mod natural in metabolismul microorganismelor si in cel al
anumitor plante; este un compus al gazului natural. El se raspandeste in atmosfera sau se formeaza in
stratosfera sub efectul razelor UV.
CO este produs in lant de decompozitie troposferica a metanului prin intermediul radicalului OH.
O cantitate echivalenta de CO se formeaza prin actiunea omului in momentul combustiei carbonului si
hidrocarburilor. 67% din CO provine de la vehicule, combustia nefiind completa decat daca motoarele
merg in plina viteza.
Anumite plante cu flori, precum morcovul, pot fixa CO. Mari cantitati sunt fixate in sol si sunt
degradate de microorganisme. Cantitatile reziduale se ridica in straturile mai inalte ale atmosferei.
CO este un gaz toxic pentru oameni si animale. El patrunde in organism prin plamani si blocheaza
fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei (HbCO): puterea sa de fixare este de 240
de ori mai important decat cel al oxigenului. Nivelul de otravire depinde de saturatia sanguina, de
cantitatea de CO din aer si volumul respirat.
Dioxidul de Sulf

Dioxidul de sulf (SO2), produs in principal de arderea carbunelui dar prezent si in emisiile motoarelor
diesel, se combina cu apa din atmosfera si provoaca ploile acide care distrug vegetatia si cladirile.
Azotul

Compusii azotului contribuie constant la poluarea atmosferei, bioxidul de azot NO 2 este unul din cei
mai periculosi poluanti.
Sursa principala a acestui gaz o reprezinta motoarele cu ardere interna, in special a automobilelor. NO 2
se formeaza la temperatura ridicata din tevile de esapament. Cantitati importante de NO 2 dau nastere
si la arderea carbunilor.
In afara de faptul ca NO 2 este toxic ca atare la anumite concentratii, el contribuie nemijlocit la
formarea smogului - fotochimic, un produs complex alcatuit din diversi compusi chimici si avand ca
substrat fizic particule de aerosoli (suspensii solide sau lichide din atmosfera).
Sub influenta razelor solare mai ales ultraviolete (UV) intre acesti compusi se produc reactii secundare
si tertiare din care iau nastere alte substante, ca ozon, PAN, acroleina, formaldehida, peroxiacetilnitrati,
etc. Dintre acestea PAN si ozonul au efecte toxice deosebit de puternice.
Bioxidul de azot sub actiunea razelor UV reactioneaza si da oxid de azot si oxigen atomic. O parte din
acesta se combina cu oxidul de azot regenerand NO 2, proces ce duce la mentinerea NO 2 in atmosfera.
Alta parte a oxigenului atomic se combina cu O 2 si da ozonul, foarte reactiv si puternic oxidant.
Ozonul reactioneaza cu resturile de hidrocarburi care apoi se combina cu PAN. PAN are puternice
efecte toxice asupra plantelor, chiar la concentratii mici producand necroze ale tesuturilor frunzelor,
inhiba fotosinteza.
In cursul unui act respirator, omul in repaus trece prin plamani o cantitate de 500 cm 3 de aer, volum
care creste mult in cazul efectuarii unui efort fizic, fiind direct proportional cu acest efort. In 24 ore in
mediu omul respira circa 15-25 m 3 de aer. Luand comparativ cu consumul de alimente si apa, in timp
de 24 ore, omul inhaleaza in medie 15 kg de aer in timp ce consumul de apa nu depaseste de obicei 2,5
kg, iar cel de alimente 1,5 kg. Rezulta din aceste date importanta pentru sanatate a compozitiei aerului
atmosferic, la care se adauga si faptul ca bariera pulmonara retine numai in mica masura substantele
patrunse pana la nivelul alveolei, odata cu aerul inspirat.
Din punct de vedere al igienei , aerul influenteaza sanatatea atat prin compozitia sa chimica, cat si prin
proprietatile sale fizice (temperatura, umiditate, curenti de aer, radiatii, presiune).
In ceea ce priveste compozitia chimica distingem influenta exercitata asupra sanatatii de variatii in
concentratia componentilor normali, cat si actiunea pe care o exercita prezenta in aer a unor compusi
straini.
Efecte directe ale poluarii

Efectele directe sunt reprezentate de modificarile care apar in starea de sanatate a populatiei ca urmare
a expunerii la agenti poluanti. Aceste modificari se pot traduce in ordinea gravitatii prin:
cresterea mortalitatii
cresterea morbiditatii
aparitia unor simptome sau modificarii fizio-patologice
aparitia unor modificari fiziologice directe si/sau incarcarea organismului cu agentul sau agentii
poluanti

Efecte de lunga durata ale poluarii

Efectele de lunga durata sunt caracterizate prin aparitia unor fenomene patologice in urma expunerii
prelungite la poluantii atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumularii poluantilor in organism, in
situatia poluantilor cumulativi (Pb, F etc.), pana cand incarcarea atinge pragul toxic.
De asemenea modificarile patologice pot fi determinate de impactul repetat al agentului nociv asupra
anumitor organe sau sisteme. Efectele de lunga durata apar dupa intervale lungi de timp de expunere
care pot fi de ani sau chiar de zeci de ani .
Manifestarile patologice pot imbraca aspecte specifice poluantilor (intoxicatii cronice, fenomene
algerice, efecte carcinogene, mutagene si teratogene) sau pot fi caracterizate prin aparitia unor
imbolnaviri cu etimologie multipla, in care poluantii sa reprezinte unul dintre agentii etimologici
determinanti sau agravanti (boli respiratorii acute si cronice, anemii etc.).
Poluanti iritanti

Poluantii iritanti realizeaza efecte iritative asupra mucoasei oculare si indeosebi asupra aparatului
respirator. In aceasta grupa intra pulberile netoxice, precum si o suma de gaze si vapori ca:
Bioxidul de sulf
Bioxidul de azot
Ozonul
Substantele oxidante
Clorul
Amoniacul etc.
Poluarea iritanta constitue cea mai raspandita dintre tipurile de poluare, rezultand in primul rand din
procesele de ardere a combustibilului, dar si de celelalte surse de poluari.
Poluanti fibrozanti
Poluantii fibrozanti produc modificari fibroase la nivelul aparatului respirator.
Printre cei mai raspanditi sunt:
Bioxidul de siliciu
Azbestul
Oxizii de fier
Compusii de cobalt
Bariu etc.
Sunt mult mai agresivi in mediul industrial unde determina imbolnaviri specifice care sunt exceptionale
in conditii de poluare a aerului. Totusi poluarea intensa cu pulberi poate duce la modificari fibroase
pulmonare.
Poluanti alergenici

Poluantii alergenici din atmosfera sunt cunoscuti de multa vreme.

Indeosebi este cazul poluantilor naturali, responsabili de un numar foarte mare de alergii respiratorii
sau cutanate:
Polen
Fungi
Insecte
Praful din casa
Pe langa acestea se adauga poluantii proveniti din surse artificiale - in special industriale - care pot
emite in atmosfera o suma de alergeni completi sau incompleti.
Pe primul loc din acest punct de vedere, se gaseste industria chimica (industria maselor plastice,
industria farmaceutica, fabricile de insecticide etc.). Sunt semnalate si situatii cu aparitia unor
fenomene alergice in masa, ca cel de la New Orleans din 1958 in care alergenul a fost identificat in
praful provenit de la deseuri industriale depuse in holde.
Poluanti cancerigeni

Organici
Anorganici
Exista foarte dificultati in estimarea rolului poluantilor atmosferici ca factori etiologici ai cancerului.
Totusi cresterea frecventei cancerului indeosebi in mediul urban, a impus luarea in considerare si a
poluantilor atmosferici ca agenti cauzali posibili, cu atat mai mult cu cat in zonele poluate au fost
identificate in aer substante cert carcinogene.
Poluanti cancerigeni organici
Cei mai raspanditi dintre poluantii organici cancerigeni din aer sunt hidrocarburile policiclice aromatice
ca:
Enzopiren
Benzontracen
Benzofluoranten etc.

cel mai raspandit este benzoopirenul , provenind din procese de combustie atat fixe cat si mobile. Ia
nastere in timpul arderii, se volatilizeaza la temperatura ridicata si condenseaza rapid pe elementele in
suspensie. Substanta cancerigena este cunoscuta de multa vreme, iar prezenta in aer indica un risc
crescut de cancer pulmonar.
Efecte cancerigene se atribuie si insecticidelor organoclorurate precum si unor monomeri folositi la
fabricarea maselor practice.
Mai sunt incriminati ca agenti cancerigeni:
Dibenzacridina
Epoxizii
Nitrosaminele - in aer putand fi prezenti precursorii acestora (nitritii si aminele secundare)
Poluanti cancerigeni anorganici
Azbestul
Arsenul
Cromul
Cobaltul
Beriliul
Nichelul
Seleniul
Mai frecvent intalnita in mediul industrial, prezenta lor in aer a fost semnalata si in zonele din
apropierea industriilor.
Un aspect deosebit il prezinta azbestul , mai periculos decat se presupunea cu cativa ani in urma si a
carui prezenta a fost demonstrata atat in atmosfera urbana cit si in plamanii (corpi azbestizici
pulmonari) unui procent apreciabil din populatia urbana neexpusa profesional.

Bioxidul de Carbon - poluant gazos

Bioxidul de carbon (CO) este un gaz periculos pentru ca prin dublarea concentratiei sale din aer devine
un "perturbator climatic".
Se stie ca o dublare a concentratiei CO ar putea produce o crestere in medie cu 3,6°C a temperaturii
superficiale a mediului, asa-numitul "efect de sera". Cresterea sa exagerata in ultimul secol se
datoreaza:
despaduririlor masive
consumului exagerat de combustibili fosili folositi in industrie pentru producerea de energie
Oxidul de Carbon - poluant gazos

Sursele de CO sunt:
eruptiile vulcanice
incendiile forestiere
arderile de combustibili (benzina), carbune, lemn, deseuri, gunoaie arse
In concentratii normale este inofensiv, dar este foarte toxic la o rata mai ridicata. Bacteriile din sol
absorb CO din aer si il transforma in sol in CO sau metan (CH), mentinandu-l in concentratie normala
in aer.
Bioxidul de Sulf - poluant gazos

Sursele de SO sunt:
eruptiile vulcanice
arderile combustibililor
actiunile industriei metalurgice
In prezenta razelor ultraviolete, SO din atmosfera se transforma in SO, cu eliberarea a 22 kcal sau
impreuna cu vaporii de apa din atmosfera formeaza acidul sulfuros cu eliberare de 18 kcal, care trece
ulterior in acid sulfuric, acid care declanseaza fenomenul ploilor acide.
Are efecte toxice asupra plantelor, mai ales la conifere si la plop, castan, tei etc.
Hidrogenul sulfurat - poluant gazos

Hidrogenul sulfurat (HS) sunt:

fermentatiile sulfobacteriilor
emisiile industriale, mai ales din industria chimica, farmaceutica, a colorantilor, a cauciucului etc.
Afecteaza, in concentratii crescute, atat la om, cat si la animale:
sistemul nervos
aparatul respirator
sangele
Oxidul si Bioxidul de Azot - poluanti gazosi

Surse: motoarele cu ardere interna (automobilele).

NO este cel mai periculos poluant , deoarece, impreuna cu alte elemente chimice din atmosfera si sub
actiunea radiatiilor ultraviolete, duce la formarea smogului fotochimic, foarte toxic, producand la om:
modificari cromozomiale
tulburari functionale ale tesuturilor
reducerea actiunii enzimelor (componente ale celulelor vii cu rol in asimilare/dezasimilare)
Aldehidele - poluanti gazosi

Aldehidele, cum ar fi acroleina, sunt foarte toxice si iritante pentru om.

Surse:
rafinariile de petrol
motoarele autovehiculelor
crematoarele de gunoaie menajere
Efecte:
iritatii ale mucoasei respiratorii
sufocari
arsuri
Derivatii halogenilor - poluanti gazosi

Derivatii halogenilor (Cl, Br, F, I, Hcl, HF).

Surse: provin mai ales din industria chimica, de producere a aluminei.
Efecte:
foarte toxici pentru om
distrug coniferele si pomii fructiferi
are efecte daunatoare si asupra entofaunei (insectelor)
Poluarea atmosferei cu substante radioactive

Surse:
industria extractiva de substante radioactive
reactori nucleari
industrie sau agricultura
activitati militare (explozii nucleare)
Substantele radioactive sunt izotopii unor elemente chimice simple: C, P, S, I, Str, Cs.
Aceste substante se acumuleaza in corpul organismelor si circula apoi de-a lungul intregului lant trofic,
contaminand si alte organisme, motiv pentru care sunt considerate foarte nocive pentru natura.
De exemplu, Strontiul circula in natura dupa urmatorul traseu: aer-sol-ierburi-bovine-lapte-om.
Organismele tinere si embrionii sunt foarte vulnerabili la aceste substante, in comparatie cu adultii.
Expunerea exagerata la aceste radiatii ionizante:
reduce longevitatea
produce boli genetice
declanseaza cancere
Plumbul - poluant solid

Surse:
industriile extractive
industria metalurgica
crematoare de ardere a gunoaielor
autovehiculele elimina, in medie pe an, in atmosfera 1 kg Pb, sub forma de particule
Efecte:
se depune pe vegetatie, pe sol
intoxicatii la animale hranite cu plante din vecinatatea extractiilor miniere sau a topitoriilor de plumb
s-au inregistrat intoxicatii cu acest metal la persoanele care-l prelucreaza sau il folosesc in mod repetat
Mercurul - poluant solid

Surse: industria prelucratoare a cuprului si a compusilor sai.

Foar te toxic, la fel ca plumbul.
Siliciul - poluant solid

Surse: in aer, se gaseste sub forma de pulberi.

Provoaca silicozele.

Ce este smogul ?

Ceata este formata din picaturi de marime variabila.

daca diametrul lor nu depaseste 10 micrometri. se numesc mist, in engleza (ceata fina)
daca este mai mare, se numesc fog (ceata deasa)
Cuvantul SMOG este format pornind de la doua cuvinte englezesti smoke si fog , deci smogul este un
amestec de ceata solida sau lichida si particule de fum formate cand umiditatea este crescuta, iar aerul
este atat de calm incat fumul si emanatiile se acumuleaza langa sursele lor.
Smogul se formeaza in arealele urbane, in acele locuri in care exista un mare numar de automobile,
cand dioxidul de azot este descompus de razele solare, eliberandu-se ozonul, aldehide ai cetone.
Smogul poate cauza severe probleme medicale. Smogul reduce vizibilitatea naturala si adesea irita
ochii si caile respiratorii, si se stie ca este cauza a mii de decese anual. In asezarile urbane cu densitate
crescuta, rata mortalitatii poate sa creasca in mod considerabil in timpul perioadelor prelungite de
expunere la smog, mai ales cand procesul de inversie termica realizeaza un plafon de smog deasupra
orasului.
Smogul fotochimic

Smogul fotochimic este o ceata toxica produsa prin interactia chimica intre emisiile poluante si
radiatiile solare.
Cel mai intalnit produs al acestei reactii este ozonul.
Cum se produce smogul ?
In timpul orelor de varf in zonele urbane concentratia atmosferica de oxizi de azot si hidrocarburi creste
rapid pe masura ce aceste substante sunt emise de automobile sau de alte vehicule. In acelasi timp
cantitatea de dioxid de azot din atmosfera scade datorita faptului ca lumina solara cauzeaza
descompunerea acestuia in oxid de azot si atomi de oxigen.
Atomii de oxigen combinati cu oxigenul molecular formeaza ozonul. Hidrocarburile se oxideaza prin
reactia cu O2, si reactioneaza cu oxidul de azot pentru a produce dioxidul de azot. Pe masura ce se
apropie mijlocul zilei, concentratia de ozon devine maxima, cuplat cu un minimum de oxid de azot.
Aceasta combinatie produce un nor toxic de culoare galbuie cunoscut drept smog fotochimic. Smogul
apare adesea in zonele oraselor de coasta si este o adevarata problema a poluarii aerului in mari orase
precum Atena, Los Angeles, Tokyo.
Unde apare frecvent ?

In Tokyo:
Tokyo este capitala si cel mai mare oras al Japoniei, precum si unul dintre cele mai populate orase ale
lumii, dupa statisticile din anul 1993, metropola insumand 11 631 901 de persoane. Orasul este centrul
cultural, economic si industrial al Japoniei. Industria este concentrata in zona Golfului Tokyo,
extinzandu-se spre Yokohama, producand aproape o cincime din totalul de produse economice, acestea
cuprinzand: industria grea (cu mai mult de doua treimi din total), si industria usoara, care este foarte
diversificata: produse alimentare, textile, produse electronice si optice, masini, chimicale, etc. Aceasta
vasta dezvoltare economica implica si un grad ridicat al poluarii, datorat emanarii de substante nocive
in atmosfera in urma proceselor de productie. De asemenea, numarul mare de autovehicule contribuie
la cresterea cantitatii de noxe din atmosfera. Pentru a se reduce gradul de poluare, autoritatile locale
incurajeaza folosirea transportului in comun, cum sunt metrourile si trenurile de mare viteza, care fac
legatura dintre diferitele parti ale orasului. De asemenea, se recurge la modernizarea sistemului de
sosele pentru a se evita aglomerarile si blocajele rutiere. Totusi mai sunt prezente probleme in traficul
rutier in anumite zone ale metropolei.
In Mexico City
Mexico City este capitala statului Mexic, fiind cel mai mare oras al acestei tari. Este, totodata, si cel
mai mare oras al emisferei vestice si reprezinta centrul cultural, economic si politic al tarii, avand o
populatie de 8 236 960 de locuitori, conform statisticilor facute in anul 1990. In acest oras se produce
aproximativ o jumatate din productia economica a Mexicului, aceasta fiind reprezentata de: industria
textila, chimica si farmaceutica, electrica si electrotehnica, precum si o dezvoltata industrie; aditional la
acestea se mai dezvolta si industria usoara, industria alimentara si cea textila.
Ce este ploaia acida ?

Ploaia acida este un tip de poluare atmosferica, formata cand oxizii de sulf si cei de azot se combina cu
vaporii de apa din atmosfera, rezultand acizi sulfurici si acizi azotici, care pot fi transportati la distante
mari de locul originar producerii, si care pot precipita sub forma de ploaie. Ploaia acida este in prezent
un important subiect de controversa datorita actiunii sale pe areale largi si posibilitatii de a se raspandi
si in alte zone decat cele initiale formarii. Intre interactiunile sale daunatoare se numara: erodarea
structurilor, distrugerea culturilor agricole si a plantatiilor forestiere, amenintarea speciilor de animale
terestre dar si acvatice, deoarece putine specii pot rezista unor astfel de conditii, deci in general
distrugerea ecosistemelor.
Cauzele ploilor acide

Problema poluarii acide isi are inceputurile in timpul Revolutiei Industriale, si efectele acesteia
continua sa creasca din ce in ce mai mult. Severitatea efectelor poluarii acide a fost de mult recunoscuta
pe plan local, exemplificata fiind de smog-urile acide din zonele puternic industrializate, dar problema
s-a ridicat si in plan global. Oricum, efectele distructive pe areale in continua crestere a ploii acide au
crescut mai mult in ultimele decenii. Zona care a primit o atentie deosebita din punct de vedere al
studierii sale, o reprezinta Europa nord-vestica. In 1984, de exemplu, raporturi privind mediul ambiant
indica faptul ca aproape o jumatate din masa forestiera a Padurii Negre din Germania, a fost afectata de
ploi acide. Nord-estul Statelor Unite si estul Canadei au fost de asemenea afectate in special de aceasta
forma de poluare.
Emisiile industriale au fost invinuite ca fiind cauza majora a formarii ploii acide. Datorita faptului ca
reactiile chimice ce decurg in cadrul formarii ploii acide sunt complexe si inca putin intelese, industriile
au tendinta sa ia masuri impotriva ridicarii gradului de poluare a acestora, si de asemenea s-a incercat
strangerea fondurilor necesare studiilor fenomenului, fonduri pe care guvernele statelor in cauza si-au
asumat raspunderea sa le suporte.
Astfel de studii eliberate de guvernul Statelor Unite in anii '80, implica industria ca fiind principala
sursa poluanta ce ajuta la formarea ploii acide in estul Statelor Unite si Canada. In 1988 o parte a
Natiunilor Unite, Statele Unite ale Americii si alte 24 de natiuni au ratificat un protocol ce obliga
stoparea ratei de emisie in atmosfera a oxizilor de azot, la nivelul celei din 1987. Amendamentele din
1990 la Actul privind reducerea poluarii atmosferice, act ce a fost semnat inca din 1967, pun in vigoare
reguli stricte in vederea reducerii emisiilor de dioxid de sulf din cadrul uzinelor energetice, in jurul a 10
milioane de tone pe an pana pe data de 1 ianuarie, 2000. Aceasta cifra reprezinta aproape jumatate din
totalul emisiilor din anul 1990.
Ce afecteaza ploaia acida ?
Studii publicate in 1996 sugereaza faptul ca padurile si solul forestier sunt cu mult mai afectate de
ploaia acida decat se credea prin anii '80, si redresarea efectelor este foarte lenta. In lumina acestor
informatii, multi cercetatori cred ca amendamentele din 1990 in vederea reducerii poluarii si a
purificari aerului, nu vor fi suficiente pentru a proteja lacurile si solurile forestiere de viitoarele ploi
acide.

Ce este ozonul ?

Ozonul (0 3) este un gaz avand molecula formata din trei atomi de oxigen. Este situat in straturile
superioare ale atmosferei la altitudine peste 10-50 km, avand o concentratie maxima la circa 30 km. Se
estimeaza ca la ora actuala exista circa 3 miliarde de tone de ozon. Daca tot ozonul ar fi concentrat in
forma pura atunci ar avea un strat in jurul pamantului doar de 3 mm.
Ce face ozonul ?

Misiunea principala a ozonului in straturile superioare ale atmosferei este de a proteja Terra de razele
ulrtavilolete ale soarelui. De-a lungul timpului viata vegetala de pe pamant s-a adaptat la un anumit
nivel de radiatii UV. Sporirea cantitatii de radiatie poate provoca distrugerea treptata a lumii vii.
Stratul de ozon este o regiune a atmosferei de la 19 pana la 48 km altitudine. Concentratia maxima de
ozon de pana la 10 parti pe milion are loc in stratul de ozon. Asadar ozonul se formeaza prin actiunea
razelor solare asupra oxigenului. Aceasta actiune are loc de cateva milioane de ani, dar compusii
naturali de azot din atmosfera se pare ca au mentinut concentratia de ozon la un nivel stabil. In
straturile de jos ale atmosferei ozonul are un rol distrugator, el ataca celulele plantelor prin inhibitia
fotosintezei, intensifica procesele nocive ale smogului. Concentratii ridicate la nivelul solului sunt
periculoase si pot provoca boli pulmonare. Cu toate acestea insa, datorita faptului ca stratul de ozon din
atmosfera protejeaza viata pe Pamant de radiatiile solare, acesta este de o importanta critica.
Ce dauneaza stratului de ozon ?
In anul l985 oamenii de stiinta au publicat un raport in care se mentiona ca incepand din anii '70,
produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi folosite indelung ca refrigerenti si in spray-urile cu
aerosoli sunt o posibila amenintare a stratului de ozon. Eliberate in atmosfera, aceste chimicale se
ridica si sunt descompuse de lumina solara, clorul reactionand si distrugand moleculele de ozon - pana
la 100.000 de molecule de ozon la o singura molecula de C.F.C.
O cauza majora a disparitiei ozonului conform parerii multor specialisti se considera rachetele
cosmice ; de exemplu o racheta cosmica cu utilizare multipla (gen Shuttle) elimina pana la 190 tone de
clorura de hidrogen, distrugator activ al statului de ozon.
Un aport deosebit in nimicirea ozonului o are si aviatia supersonica . Gazele avioanelor contin oxizi ai
azotului. Din aceasta cauza folosirea acestor tipuri de compusi chimici a fost partial interzisa in Statele
Unite si nu numai.
Alte chimicale, ca de exemplu halocarburile bromurate ca si oxizii de azot din ingrasaminte , pot de
asemenea ataca stratul de ozon.
Subtierea stratului de ozon

Distrugerea stratului de ozon ar putea cauza cresterea numarului de cancer de piele si a cataractelor,
distrugerea de anumite culturi, a planctonului si cresterea cantitatii de dioxid de carbon datorita scaderii
vegetatiei.
Incepand din anii '70 cercetatorii stiintifici care lucrau in Antarctica au detectat o pierdere periodica a
stratului de ozon din atmosfera.
Studiile conduse cu baloane de inalta altitudine si sateliti meteorologici indica faptul ca procentul total
de ozon de deasupra zonei Antarctice este in declin. Zborurile pe deasupra regiunilor Arctice au
descoperit o problema asemanatoare. In 1988 suprafata gaurii de ozon de asupra Antarctidei avea 10
milioane de km2.
Gauri ale stratului de ozon s-au observat si deasupra altor regiuni. In ultimii ani nivelul de ozon de
deasupra emisferei de nord s-a redus cu circa 10%.
Influenta radiatiei UV asupra organismului uman este bine studiata. Reducerea nivelului de ozon cu un
procent duce la aparitia a peste 10 000 cazuri de cancer al pielii.
Subtierea stratului de ozon pune in pericol existenta omenirii ca atare. De aceea in 1985 a fost format -
Comitetul de Coordonare pentru protectia stratului de ozon. Au fost luate masuri drastice, pana la
interzicerea folosirii freonului si a altor agenti. Masurile intreprinse au permis incetinirea ritmului de
progresare a gaurilor de ozon, dar nu au oprit definitiv procesul.
Efectul de sera

Gazul carbonic cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv si aduce carbonul pentru
fotosinteza CO2, sub forma de vapori de apa, lasa sa treaca undele scurte ale radiatiei solare in
atmosfera si absoarbe undele lungi ale radiatiilor Pamantului, ceea ce provoaca o reincalzire a aerului,
efectul de sera. Cresterea pe scara mondiala a consumului de petrol si carbune inca din anii '40 au
condus la cresteri substantiale de dioxid de carbon. Efectul de sera ce rezulta din aceasta crestere de
CO2, ce permite energiei solare sa patrunda in atmosfera dar reduce reemisia de raze infrarosii de la
nivelul Pamantului, poate influenta tendinta de incalzire a atmosferei, si poate afecta climatul global.
Pe Venus, intr-o atmosfera foarte bogata in CO2, temperatura atinge 470° C.
Principalii poluanti care produc efectul de sera si care sunt emisi in mare parte de autovehicule sunt
dioxidul de carbon (CO2), oxidul azotos (N2O), metanul (NH4) alaturi de alti compusi chimici care
provin din alte surse, in special industriale.
Efectul de Sera - Consecinte

Consecintele cele mai importante vor fi transferurile zonelor climatice cu largirea regiunilor aride,
restrangerea zonelor subtropicale cu ploi hibernale si reducerea precipitatiilor in latitudinile mediane cu
consecinte catastrofice pentru aprovizionarea cu apa a tarilor industrializate.
Efectul de Sera - Rezultatul

Rezultatul efectului de sera este cresterea temperaturii planetei care duce la schimbari climatice si de
relief, datorita in primul rand topirii calotelor glaciare de la poli.
Efectul de Sera - Combaterea

O posibila marire a paturii de nori sau o marire a absorbtiei excesului de CO2 de catre Oceanul
Planetar, ar putea stopa partial efectul de sera, inainte ca el sa ajunga in stadiul de topire a calotei
glaciare. Oricum, rapoarte de cercetare ale SUA, eliberate in anii '80 indica faptul ca efectul de sera
este in crestere si ca natiunile lumii ar trebui sa faca ceva in aceasta privinta.

lapsul global al mediului inconjurator este inevitabil. Statele dezvoltate ar trebui sa lucreze alaturi de
statele in curs de dezvoltare pentru a se sigura faptul ca economiile acestor tari nu contribuie la
accentuarea problemelor legate de poluare. Politicienii din zilele noastre ar trebui sa se gandeasca mai
degraba la sustinerea programelor de reducere a poluarii decat la o extindere cat mai mare a
industrializarii. Strategiile de conservare a mediului ar trebui sa fie acceptate pe scara mondiala, si
oamenii ar trebui sa inceapa sa se gandeasca la reducerea considerabila a consumului energetic fara a se
sacrifica insa confortul. Cu alte cuvinte, avand la dispozitie tehnologia actuala, distrugerea globala a
mediului inconjurator ar putea fi stopata.
Controlarea poluarii atmosferice

Cele mai sensibile strategii de control ale poluarii atmosferice implica metode ce reduc, colecteaza,
capteaza sau retin poluanti inainte ca ei sa intre in atmosfera. Din punct de vedere ecologic, reducand
emisiile poluante cu o marire a randamentului energetic si prin masuri de conservare, precum arderea
de mai putin combustibil este strategia preferata. Influentand oamenii sa foloseasca transportul in
comun in locul autovehiculelor personale ajuta de asemenea la imbunatatirea calitatii aerului urban.
Potentiali poluanti pot exista in materialele ce intra in procese chimice sau in procese de combustie (ca
de exemplu plumbul din benzina). Metode de controlare a poluarii atmosferice includ si indepartarea
materialelor poluante direct din produsul brut, inainte ca acesta sa fie folosit, sau imediat dupa ce s-a
format, dar si alterarea proceselor chimice ce duc l-a obtinerea produsului finit, astfel incat produsii
poluanti sa nu se formeze sau sa se formeze la nivele scazute. Reducerea emisiilor de gaze din arderea
combustibililor folositi de catre automobile este posibila si prin realizarea unei combustii cat mai
complete a carburantului sau prin recircularea gazelor provenite de la rezervor, carburator si motor, dar
si prin descompunerea gazelor in elemente putin poluante cu ajutorul proceselor catalitice. Poluantii
industriali pot fi la randul lor captati in filtre, precipitatori electrostatici.
Actiuni guvernamentale pentru combaterea poluarii

Diferite tari au impus standarde in legislatie cu privire la nivelele de concentratie ce se cred a fi

suficient de scazute pentru a proteja sanatatea publica. Standardele privind sursele de emisie au de
asemenea specificate limitele de emisie a substantelor poluante in atmosfera astfel incat standardele de
calitate ale aerului sa fie atinse. Cu toate acestea insa, natura problemei necesita implementarea
tratatelor internationale ale mediului, si pana in acest moment 49 de tari au aprobat in Martie 1985
conventia Natiunilor Unite cu privire la stratul de ozon. "Protocolul de la Montreal", ata cum a fost
numita aceasta conventie renegociata in 1990 apela la indepartarea anumitor clorocarburi si
fluorocarburi pana la sfarsitul secolului si asigura ajutor in vederea dezvoltarii tarilor in realizarea
acestor tranzitii. in plus, mai multe tratate internationale au fost semnate in scopul reducerii incidentei
ploii acide.
In Statele Unite, Actul Aerului Curat din 1967, asa cum a fost amendat in 1970, 1977 si 1990 este baza
legala a controlarii poluarii atmosferice. Agentia de Protectie a Mediului are ca responsabilitate primara
indeplinirea cererilor acestui act, care specifica sa se stabileasca standarde privind calitatea aerului in
cazul diferitelor substante. Actul a fost de asemenea destinat prevenirii deteriorarii calitatii aerului in
arealele unde aerul este in prezent mai curat decat impun standardele. Amendamentele din 1990
identifica ozonul, monoxidul de carbon, ploaia acida si noxele atmosferice ca fiind cele mai grave
probleme ale poluarii aerului.
Cum am putea contribui pentru combaterea poluarii ?

Am putea stopa criza energetica folosind energia intr-un mod rational. Cateva din lucrurile pe care le-ar
putea face pentru a salva energie sunt:
Folosirea mai rara a automobilelor: mersul, ciclismul, sau transporturile publice.
Evitarea cumpararii bunurilor care sunt impachetate excesiv. Este necesara energie pentru a confectiona
ambalajele, dar si de a le recicla.
Evitarea pierderilor: redu ceea ce folosesti, refoloseste lucrurile in loc sa cumperi altele noi, repara
obiectele stricate in loc sa le arunci, si recicleaza cat mai mult posibil. Afla ce facilitati de reciclare sunt
disponibile in zona ta. Incearca sa nu arunci lucrurile daca acestea ar mai putea avea o alta folosinta.
Izoleaza-ti casa: cauta crapaturile din usi, ferestre, si asigura-te ca podul este suficient izolat pentru a
pastra caldura casei.
Foloseste aparatura electrica casnica care nu consuma multa energie: cand cumperi noi aparate
electrocasnice intreaba care modele consuma mai putina energie. Foloseste becuri cu un consum scazut
de energie si baterii reincarcabile.
Economiseste apa: este necesara o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Un robinet stricat
poate consuma aproximativ 30 de litri de apa pe zi.
Invata cat mai mult posibil despre problemele energetice ale Pamantului si cauzele ce le determina.
Afla daca sunt grupari ecologice in zona ta care te-ar putea informa.

“Dacǎ dǎrâmi treptat pereţii casei, vine o zi când îţi cade tavanul în cap.”
Victor Kernbach
Seara târziu, când ne întoarcem de pe drumurile aproape interminabile pe care ni le
inventǎm singuri, uneori cu o tenacitate uimitoare, ne retragem înspre o lume a viselor şi a
nostalgiilor noastre. Venim dintr-o lume a trepidaţiilor, dintr-un univers al tehnologiilor şi ne
refugiem într-un infinit mai mic, lumea liniştii noastre şi a gândurilor noastre. Fireşte cǎ am fi
nedrepţi dacǎ ne-am plânge de atâtea minuni cu care civilizaţia şi tehnologia ne asalteazǎ şi care ne
fac uneori sǎ fim atât de mândri şi de aroganţi, dar trebuie sǎ realizǎm cǎ noi, oamenii, suntem
bogaţi fǎrǎ sǎ vrem şi adesea fǎrǎ sǎ ştim. Bogǎţia noastrǎ constǎ în lumea vie care ne-a generat şi
care ne înconjoarǎ.
De 4600 milioane de ani, de când s-a format, Pǎmântul a ştiut sǎ se regenereze şi sǎ
supravieţuiascǎ urmându-şi ciclurile lui naturale. Prezenţa poluǎrii aratǎ însǎ cǎ legǎtura dintre viaţǎ
şi mediul ei a început sǎ se destrame, cǎ între relaţiile de echilibru ale mediului au apǎrut rupturi. În
condiţii de echilibru, în naturǎ nu existǎ deşeuri, reziduurile biologice ale unei specii fiind hranǎ
pentru altele, stabilind astfel cicluri de-a lungul cǎrora materia se recicleazǎ. În acest lanţ perfect a
intervenit însǎ omul care tinde sǎ distrugǎ acest echilibru transformându-l într-un fenomen liniar.
Pentru a arǎta timpul în care omul a reuşit sǎ modifice echilibrul planetei, printr-un concept
simplu, o sǎ condensǎm vârsta Pǎmântului (4600 milioane de ani) şi o sǎ îl asemǎnǎm cu o persoanǎ
de 46 de ani. Despre primii şapte ani din viaţǎ nu cunoaştem nimic, iar despre perioada de mijloc a
vieţii existǎ doar informaţii fragmentate. Pamântul a început sǎ înfloreascǎ la vârsta de 42 de ani.
Dinozaurii şi marile reptile nu au apǎrut decât acum un an, când planeta avea 45 de ani,
mamiferele în urmǎ cu opt luni, la mijlocul sǎptǎmânii trecute omul a început sǎ evolueze, iar la
sfârşitul sǎptǎmânii era glaciarǎ a învǎluit pǎmântul.
Oamenii moderni existǎ de numai patru ore, iar în ultima jumǎtate de orǎ au descoperit
agricultura. Revoluţia industrialǎ a inceput acum un minut, iar de atunci, în şaizeci de secunde de
timp biologic oamenii au reuşit sǎ transforme Pamântul într-un proces liniar de extincţie. Oare câte
zeci de secunde mai are de trǎit planeta noastrǎ?
A venit momentul ca omul sǎ înveţe sǎ preţuiascǎ ceea ce are, sǎ nu mai fie intolerant şi sǎ
nu mai trǎiascǎ dupǎ ideea cǎ atât timp cât mai sunt pǎduri, ape nepoluate, locuri frumoase sau
munţi în care sǎ ne refugiem în vacanţe, şi mai ales atâta timp cât “nu ne cade tavanul în cap”,
problemele mediului nu ne preocupǎ, ele fiind doar lamentǎri şi vorbe. Noi putem aştepta ca şi pâna
acum, problema este însǎ alta… Pamântul, el mai poate aştepta? Nu cred cǎ se cuvine sǎ ne lipsim
de tezaurul acesta natural şi sǎ uitǎm de frumuseţi! Trebuie sǎ ne amintim cǎ existǎ un singur loc pe
care noi toţi, indiferent de cine şi ce suntem, îl numim Acasǎ! CAPITOLUL I
POLUAREA AERULUI ŞI CONSECINŢELE EI
1. ATMOSFERA
Mediul înconjurǎtor este format din patru mari elemente: atmosfera, hidrosfera, litosfera şi
biosfera. Atmosfera este un înveliş gazos, fragil şi aproape transparent care reprezintǎ un factor
esenţial al existenţei vieţii pe Pǎmânt. Ea furnizeazǎ aerul pe care îl respirǎm zi de zi, regleazǎ
temperatura şi filtreazǎ radiaţiile solare periculoase. Privitǎ din spaţiu, atmosfera, este asemenea
unui voal subţire albastru, şi este menţinutǎ de gravitaţie pentru a nu se dispersa în spaţiul cosmic.
Groasǎ de aproximativ 1000 de km de la nivelul mǎrii, ea ne protejeazǎ şi de meteoriţii din spaţiu.
Compoziţia atmosferei este un amestec de circa 10 gaze dintre care componentele
principale, dupǎ volum, sunt azotul (78%), oxigenul (21%) şi argonul (0,93%), gaze care
controlează temperatura şi compoziţia chimicǎ a atmosferei. Existǎ de asemenea cantitǎţi mici din
alte gaze: dioxid de carbon, neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon, la acestea
adǎugându-se proporţii variabile de vapori de apă (în medie 0,2 – 3%).
În ultimii ani cercetǎrile ştiinţifice au arǎtat cǎ structura chimicǎ a atmosferei este în
schimbare din cauze naturale sau antropogene (provocate de activităţile omului), de aceea atenţia
este focalizatǎ asupra impactului activitǎţii umane asupra atmosferei. Omenirea prin activitǎţile ei
contribuie la creşterea cantitǎţii de gaze poluante eliminate în atmosferǎ, contribuind astfel şi la
încǎlzirea globalǎ, la distrugerea stratului de ozon şi la multe alte dereglǎri ale mediului natural
Atmosfera planetei se vede din spaţiu asemeni unui voal transparent albastru.
ISTORICUL ATMOSFEREI
Pǎmântul s-a format acum 4,6 miliarde de ani. În primii 500 de milioane de ani din vaporii
şi gazele degajate din interiorul planetei s-a format o atmosferǎ densǎ. Aceste gaze erau formate din
hidrogen (H2), vapori de apa, metan (CH4) şi oxizi de carbon. Acum 3,5 miliarde de ani atmosfera
era probabil formatǎ din dioxid de carbon (CO2), monoxid de carbon (CO), apǎ (H2O), azot (N2) şi
hidrogen. Cea mai importantǎ caracteristicǎ a acestui tip de mediu înconjurǎtor este lipsa oxigenului
liber. Dovezi care susţin ipoteza unei atmosfere lipsită de oxigen liber se gǎsesc în rocile care conţin
mai multe elemente cum ar fi fierul sau uraniul. Elemente de acest gen nu se gǎsesc în rocile
formate în Precambrian şi erele mai recente. Acum un miliard de ani, algele albastre-verzi au
început sǎ foloseascǎ energie solarǎ pentru a descompune moleculele de H2O şi CO2 şi pentru a le
recombina în compuşi organici şi oxigen molecular (O2). Aceastǎ transformare bazatǎ pe energia
solarǎ poartǎ numele de fotosintezǎ. O parte din oxigenul rezultat în urma fotosintezei combinat cu
carbonul organic au recreat molecule de CO2. Oxigenul rǎmas, acumulat în atmosferă a creat un
dezastru ecologic în ce priveşte organismele anaerobe. Pe masurǎ ce cantitatea de oxigen din
atmosferă a crescut, cea de CO2 a scǎzut. În atmosfera superioarǎ o parte din moleculele de oxigen
au absorbit energie de la razele ultraviolete ale soarelui şi s-au transformat în oxigen atomic. Aceşti
atomi combinaţi cu oxigenul molecular rǎmas au format molecule de ozon (O3) care absorb eficient
razele ultraviolete. Acest strat fin de ozon acţioneazǎ ca un scut protector al planetei împotriva
razelor ultraviolete. Cantitatea de ozon necesarǎ pentru protejarea Pǎmântului de razele ultraviolete
nocive variazǎ întra 200 şi 300 nanometri (nm) şi se crede cǎ existǎ de peste 600 milioane de ani.
Atunci nivelul de oxigen era aproximativ 10% din concentraţia actualǎ din atmosfera. Înainte de
acest moment existenţa vieţii era posibilǎ doar în ocean. Prezenţa ozonului a dat organismelor
ocazia sǎ evolueze şi sǎ traiascǎ pe uscat. Ozonul a jucat un rol semnificativ în evoluţia vieţii pe
pǎmânt şi datoritǎ ozonului existǎ viaţǎ aşa cum o ştim azi.
STRUCTURA ATMOSFEREI
Stratul gazos care învǎluie pǎmântul este împǎrţit în mai multe straturi sferice concentrice
separate de zone de tranziţie înguste. Limita de sus la care gazele se disperseazǎ în spaţiu se aflǎ la
o altitudine de aproximativ 1000 de km deasupra nivelului mǎrii. Mai mult de 90% din totalul masei
atmosferice este concentratǎ în primii 40 de km de la suprafaţa
pǎmântului. Straturile atmosferice se caracterizeazǎ prin diferenţe în
compoziţia chimicǎ care dau naştere la variaţii de temperaturǎ.
Troposfera este stratul atmosferic cel mai apropiat de
suprafaţa pǎmântului şi reprezintǎ cel mai ridicat procent al masei
atmosferice. Este caracterizat de densitatea aerului şi de o variaţie
verticalǎ a temperaturii de 6 ºC pe km.
Temperatura şi vaporii de apǎ conţinuţi în troposferǎ descresc
rapid cu altitudinea. Vaporii de apǎ joacǎ un rol major în reglarea
temperaturii aerului pentru cǎ absorb energia solarǎ şi radiaţia termicǎ
de la suprafaţa planetei. Troposfera conţine 99% din vaporii de apa din
atmosferǎ. Concentraţia de vapori de apǎ din atmosferǎ poate varia cu
latitudinea. Aceasta este mai ridicatǎ la tropice unde poate atinge 3%
şi descreşte spre poli.
Limita superioarǎ a stratului variazǎ în înǎlţime între 8 km la latitudini mari şi 18 km la
ecuator. Înǎlţimea variazǎ de asemenea cu anotimpurile; cea mai
ridicatǎ în timpul verii şi cea mai scazutǎ în timpul iernii. O zonǎ
îngustǎ numitǎ tropopauzǎ separǎ troposfera de urmǎtorul strat,
stratosfera. Temperatura aerului în tropopauzǎ rǎmâne constantǎ cu
creşterea altitudinii.
Stratosfera este al doilea strat atmosferic. Se gǎseşte între 10
şi 50 de km deasupra planetei. Temperatura aerului în stratosferǎ
rǎmâne relativ constantǎ pânǎ la o altitudine de 25 de km. Apoi ea
creşte progresiv pânǎ la 200-220 K pânǎ la limita superioarǎ (~50
km).
Ozonul joacǎ un rol major în reglarea regimului termic din
stratosferǎ, din moment ce volumul de vapori de apǎ din strat este
foarte redus. Temperatura creşte odatǎ cu concentraţia ozonului.
Energia solara e convertitǎ în energie cineticǎ când moleculele de ozon absorb radiaţia ultravioletǎ
rezultând în încǎlzirea stratosferei.
Stratul de ozon (ozonosfera) se aflǎ între 30 şi 40 de km altitudine. Aproximativ 90% din
ozonul din atmosfera se gǎseşte în stratosferǎ. Concentraţia de ozon din acest strat este de aproape 2
ori şi jumǎtate mai mare decât cea din troposferǎ.
Mezosfera, un strat ce se întinde de la 50 la 80 de km este caracterizatǎ prin temperaturi
scǎzute care ating 190-180 K la o altitudine de 80 de km. În mezosferǎ, concentraţiile de ozon şi
vapori de apǎ sunt neglijabile. De aceea temperatura este mai scǎzutǎ decât cea din troposferǎ sau
stratosferǎ.
La distanţǎ mare de suprafaţa pǎmântului compoziţia chimicǎ a
aerului devine dependentǎ de altitudine, iar atmosfera se îmbogǎţeşte
cu gaze mai uşoare. La altitudini foarte înalte, gazele reziduale încep
sǎ se stratifice dupǎ masa molecularǎ datoritǎ separǎrii gravitaţionale.
Termosfera este situatǎ deasupra mezosferei şi e separatǎ de
ea prin mezopauzǎ (strat de tranziţie). Temperatura în termosferǎ
creşte cu altitudinea pânǎ la 1000-1500 K. Aceastǎ creştere de
temperaturǎ se datoreazǎ absorbţiei de radiaţie solarǎ de cǎtre o
cantitate limitatǎ de oxigen molecular. La o altitudine de 100-200 de
km majoritatea componentelor atmosferice sunt încǎ azotul şi
oxigenul, moleculele fiind însǎ dispersate.
Exosfera
Exosfera este stratul cel mai de sus al atmosferei. Limita
superioarǎ a exosferei se întinde pânǎ la înǎlţimi de 960-1000 de km şi
nu poate fi delimitatǎ exact. Exosfera este o zonǎ de tranziţie între
atmosfera planetei şi spaţiul interplanetar.
ECHILIBRUL ATMOSFERIC
Aerul, împreunǎ cu apa, are cea mai mare contribuţie la
întreţinerea vieţii pe Pǎmânt. Dupǎ cunoştinţele actuale, fǎrǎ aceste
douǎ elemente viaţa nu ar fi posibilǎ. Dintre componenţii aerului,
oxigenul este indispensabil respiraţiei vegetale şi animale, fenomenul
de oxidare reprezentând principala sursǎ de energie în procesele vitale.
Dioxidul de carbon din aer intervine în asimilaţia clorofiliană, iar
azotul atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului în
natură.
În evoluţia lui, omul a acţionat fǎrǎ sǎ îşi dea seama cǎ deregleazǎ pânǎ la distrugere
echilibrul dintre producţia de oxigen şi consumul acestuia, atât de necesar vieţii. Rezerva de oxigen
din atmosferǎ este reînoitǎ de vegetaţie, aceastǎ reînoire nefiind însǎ suficientǎ pentru a compensa
pierderea de oxigen datoratǎ consumului. Aici intervine oceanul care produce mai mult de 70% din
oxigenul care trece anual prin atmosferǎ cu ajutorul fitoplanctonului. Existǎ deci un echilibru între
aer şi ocean datoritǎ cǎruia oxigenul din atmosferǎ se pǎstreazǎ în cantitǎţi suficiente.
Tot de circulaţia oxigenului este legatǎ şi cea a dioxidului de carbon, pentru cǎ acesta este
absorbit de vegetaţie care îl descompune în carbonul pe care îl asimileazǎ la creştere şi în oxigen pe
care îl redǎ atmosferei. Acest ciclu ar trebui sǎ ducǎ teoretic la existenţa unui echilibru stabil a
atmosferei. Existǎ de asemenea descompuneri de materii vegetale şi animale, incendii, erupţii -
aici am ramas
vulcanice şi alţi factori naturali care emit în atmosferǎ particule solide şi gaze care nu au lăsat
niciodatǎ atmosfera sǎ fie complet purǎ, dar toate aceste dezechilibre naturale nu au periclitat
niciodatǎ existenţa vieţii, deoarece într-un timp relativ scurt, ele s-au reintegrat stării de echilibru.
Poluarea atmosfericǎ este o problemǎ social-economicǎ gravǎ care în unele pǎrţi ale lumii,
în special în ţǎrile puternic industrializate, a luat proporţii masive care au impus adoptarea unor
metode de limitare a poluǎrii. Despre problemele pe care le ridicǎ aceastǎ poluare şi despre
principalele surse de poluare vom vorbi în continuare.
2. POLUAREA AERULUI
Termenul de poluare (lat. pollo, polluere - a murdări, a profana) desemnează orice activitate
care, prin ea însăşi sau prin consecinţele sale, aduce modificări echilibrelor biologice, influenţând
negativ ecosistemele naturale şi / sau artificiale cu urmări nefaste pentru activitatea economică,
starea de sănătate şi confortul speciei umane.
Prin poluarea aerului se înţelege prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de
compoziţia normală a acestuia, care în funcţie de concentraţie şi timpul de acţiune provoacă
tulburări în echilibrul natural, afectând sănătatea şi comfortul omului sau mediul de viaţǎ al florei şi
faunei. De aici rezultǎ că – pentru a fi considerate poluante – substanţele prezente în atmosferă
trebuie să exercite un efect nociv asupra mediului de viaţǎ de pe Pǎmânt.
Principalele substanţe ce contribuie la poluarea atmosfericǎ sunt: oxizii de sulf şi azot, clorofluoro-
carbonii, dioxidul şi monoxidul de carbon; aceştia fiind doar o parte din miliardele de tone de
materiale poluante pe care le genereazǎ în fiecare an dezvoltarea industriei, şi care afecteazǎ
ecosistemele acvatice şi terestre în momentul în care poluanţii se dizolvǎ în apǎ sau precipitǎ sub
formǎ de poaie acidǎ.
Primele mǎsuri legate de poluarea aerului din istorie sunt:
1. În anul 1273, Parlamentul Britanic a adoptat o lege prin care se interzicea arderea
cǎrbunilor în Londra. Regele Carol al VI-lea dǎ un edict în anul 1383, în care se interzice emiterea
de fumuri rǎu mirositoare, iar în anul 1510, la Rouen în Franţa, s-au luat mǎsuri contra fumului
provenit de la cǎrbuni.
2. Consiliul European pentru protecţia mediului a dat în raportul din 14 septembrie 1967
urmǎtoarea definiţie poluǎrii aerului: “Se considerǎ poluat aerul când se constatǎ prezenţa unor
substanţe strǎine sau variaţii importante ale acestora în proporţia pǎrţilor componente ale aerului
care, ţinând seama de cunoştinţele specifice ale momentului pot provoca efecte dǎunǎtoare sau
creazǎ acţiuni jenante”.
3. România adoptǎ Legea nr. 9 din 20 iunie 1973 prin care se iau anumite mǎsuri de
prevenire şi de combatere chiar din faza incipientǎ a tendinţelor de poluare a mediului.Conform
acestei legi prin mediu înconjurǎtor se înţelege totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin
acţiuni umane care influenţeazǎ echilibrul ecologic, determinând condiţiile de viaţǎ pentru om şi
dezvoltarea societǎţii. Echilibrul ecologic este definit prin raportul relativ stabil creat în decursul
vremii între diferite grupe de plante, animale şi microorganisme, precum şi interacţiunea acestora cu
condiţiile mediului în care trǎiesc. În spiritul acestei legi, poluarea mediului constǎ în acele acţiuni
care pot sǎ producǎ ruperea echilibrului ecologic sau dǎuneazǎ sǎnǎtăţii, liniştii şi stării de confort a
oamenilor.
4. Asociaţia Francezǎ de Normalizare AFNOR defineşte ca poluant orice corp solid, lichid
sau gazos existent în atmosferǎ care nu face parte din compoziţia normalǎ a aerului sau care este
prezent în cantitǎţi anormale.

SURSE DE POLUARE
Sursele de poluare reprezintǎ locul de producere şi de evacuare în mediul înconjurǎtor a
unor emisii poluante. Dupǎ natura poluanţilor, emisiile poluante acestea pot fi sub formă de pulberi şi
gaze, emisii radioactive şi emisii sonore; în funcţie de provenienţa poluanţilor surse de
poluare sunt naturale şi artificiale.
Sursele naturale produc o poluare accidentalǎ care se integreazǎ repede în ciclul ecologic
şi adesea sunt situate la distanţe mari de centrele populate.
Vulcanii pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze şi vapori, substanţe toxice datoritǎ
conţinutul lor mare de compuşi ai sulfului, ce rezultǎ în urma erupţiei şi a pulverizǎrii lavei
vulcanice în aer. Vulcanii activi polueazǎ continuu prin produse gazoase emise prin crater şi
crǎpǎturi, numite fumarole. Dintre marile erupţii vulcanice o amintim pe cea a vulcanului Krakatoa
(Indonezia, 1883), când a fost proiectatǎ o cantitate de 50x10
6
tone de material vulcanic. Aceastǎ
erupţie a provocat o scădere cu 10% a transparenţei atmosferei timp de mai multe luni şi a produs
peste 100 000 de victime umane. O altǎ erupţie importantǎ o constituie cea a vulcanului Mont
SaintHelens, din mai 1980 în SUA, care a fost
însoţitǎ de o emisie de 3x10
6
tone, dintre
care 1,4x10
6
au ajuns în stratosferǎ. Un
exemplu mai recent de erupţie vulcanicǎ
este cel din 1991 când vulcanul Pinatubo
din Filipine, a produs un dezastru asupra
mediul înconjurǎtor şi a fǎcut 700 de
victime.
În ţara noastrǎ majoritatea
vulcanilor sunt stinşi şi nu mai au
activitate specificǎ. Un exemplu este şi
Ciomatu Mare, în al cǎrui crater s-au
acumulat apele singurului lac vulcanic
din România, Sfânta Ana.
Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea solului produc
poluare atmosferică pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe ţǎri sau pot chiar trece de pe un
continent pe altul. Pulberea poate fi ridicatǎ pânǎ la mare înǎlţime şi odatǎ ajunsǎ într-o zonǎ
anticiclonicǎ, începe sǎ se depunǎ. Se estimeazǎ cǎ în fiecare an atmosfera poartǎ peste 30 de
milioane de tone de praf, ceea ce a produs ingroparea în timp a multor vestigii ale antichitǎţii. La
scarǎ globalǎ a fost sesizat faptul cǎ, în absenţa unor mǎsuri împotriva erodǎrii solului, acesta va
pierde 20% din suprafaţa terenurilor cultivabile din lume pânǎ în 2010.
Circulaţia prafului în atmosferǎ poate dura zeci de zile, cum a fost cazul unei furtuni din
Kansas din 1903, al cǎrei praf a circulat 68 de zile. În Romania cea mai puternicǎ furtunǎ de acest
fel a fost cea din 6-7 aprilie 1960, cu sursa în sudul Rusiei; aceasta a redus radiaţia solarǎ vizibilǎ şi
UV cu 50%.
Cantitǎţi mici de pulberi meteorice pǎtrund în mod constant în atmosferǎ, acestea
estimându-se cam la 10 000 tone/zi. Pulberile se depun cu o vitezǎ extrem de micǎ deoarece au
dimensiuni coloidale şi se considerǎ cǎ de la 10 km în sus, aerosolul de origine extraterestrǎ este
preponderent.
Trǎsnetul şi temperaturile ridicate din timpul sezoanelor calde sunt cauzele declanşǎrii
incendiilor din pǎduri, care se întind uneori pe suprafeţe de sute de hectare, formând nori de fum.
Cele mai periculoase sunt incendiile pǎdurilor de conifere din regiunile temperate, care, datoritǎ
rǎşinii şi terebentinei, accelereazǎ propagarea focului. Descompunerea reziduurilor organice. Poluarea
atmosferei cu NH3, H2S, CO2 poate fi
produsǎ şi de o serie de gaze rezultate din descompunerea anaerobǎ sau aerobǎ, enzimaticǎ sau
bacterianǎ a reziduurilor precum: deşeuri organice industriale sau alimentare, cadavre, dejecţii
umane şi animale, frunze. Putrefacţia sau descopunerea anaerobǎ, elibereazǎ în aer substanţe toxice,
rǎu mirositoare şi inflamabile.
Fermentaţia nǎmolului în bazine, în
staţii de epurare, rampe de gunoi,
canale, ape stǎtǎtoare, gropi septice
poate dura chiar şi zeci de ani,
reacţia fiind urmatǎ de creşterea
presiunii gazelor, ce poate produce
explozii şi incendii, uneori la o
distanţǎ mare de sursǎ.
În nod natural
descompunerea cadavrelor este un
foarte bun îngrǎşǎmânt pentru noi
forme de viaţǎ, cum este aceastǎ
brânduşǎ din imagine.
Particulele vegetale precum polenurile, sporii, mucegaiurile, algele, ciupercile şi fermenţii
pot polua atmosfera, deşi sunt produse de arbori şi ierburi care ajutǎ la combaterea poluǎrii aerului.
Polenurile au diametre de 10-50 µm (micrometri) şi au fost identificate chiar şi la altitudini de 12
000 m, iar sporii şi ciupercile pânǎ la 1600 m. Spre deosebire de praf, acestea sunt mai periculoase
deoarece o singurǎ particulǎ poate provoca îmbolnǎvirea unui organism viu. Aceste particule
vegetale alǎturi de bacterii, microbi şi viruşi reprezintǎ principalii poluanţi patogeni ai aerului.
Ceaţa este frecventǎ în zonele situate în vecinǎtatea oceanelor şi a mǎrilor, care aduc în
atmosfera continentalǎ cristale de sare ce constituie nuclee de condensare a vaporilor de apǎ. Ceaţa
din zona londonezǎ este principala cauzǎ a formǎrii smogului reducǎtor acid, deosebit de grav
sǎnǎtǎţii.
Ionizarea atmosferei este cauzatǎ în straturile înalte de intensificarea activitǎţii solare, în
anumite perioade de timp, iar în straturile inferioare de micşorarea sau perforarea stratului de ozon,
lǎsând astfel cale liberǎ radiaţiilor ultraviolete, cu acţiune ionizantǎ.
Sursele artificiale sunt mai numeroase şi cu emisii mult mai dǎunǎtoare, totodatǎ fiind şi
într-o dezvoltare continuǎ datoratǎ extinderii tehnologiei şi a proceselor pe care acestea le
genereazǎ. Emiterea în atmosferǎ a poluanţilor artificiali se poate face prin două moduri. Unul
organizat, prin canale şi guri de evacuare cu debite şi concentraţii de impuritǎţi cunoscute şi
calculate şi unul neorganizat, prin emiterea poluanţilor direct în atmosferǎ discontinuu şi în cantitǎţi
puţin sau chiar deloc cunoscute. Categoriile de materiale ce pot fi agenţi poluanţi sunt: materii
prime (cǎrbuni, minerale etc.), impuritǎţi din materiile prime (sulf, plumb, mercur, arsen, fluor etc.),
substanţe intermediare, obţinute în anumite faze ale procesului tehnologic (sulfaţi, hidrocarburi
etc.), produse finite (ciment, clor, negru de fum, diferiţi acizi etc.). Poluarea atmosferei cu particule
solide este cea mai veche şi mai evidentǎ categorie de poluare artificialǎ. Dintre surse putem aminti
procesele industriale principale şi combustibilii, nici una dintre aceste surse însǎ nu degajǎ în
atmosferǎ numai poluanţi solizi. Poluarea industrialǎ
Industria termoenergeticǎ eliminǎ în
atmosferǎ poluanţi cum ar fi: praful (cenuşǎ,
particule de cǎrbune nears, zgurǎ), oxizii de sulf
şi de azot, iar în cantitǎţi mai mici: hidrocarburi,
funingine, sulfaţi şi acizi organici. Toţi
combustibilii uzuali (pǎcurǎ, cocs, cǎrbune)
conţin cenuşǎ provenitǎ din substanţele solide
necombustibile. În mod normal combustibilii
gazoşi sau cei distilaţi nu conţin impuritǎţi
solide, dar în condiţii de ardere
necorespunzǎtoare ei produc funingine. Partea
vizibilǎ a emisiilor este concretizatǎ prin fum
care, în funcţie de natura combustibilului şi
felul combustiei are culori diferite. De exemplu,
la arderea cǎrbunelui inferior, de la care rezultǎ
multǎ cenuşǎ, fumul este de culoare gri
albicioasǎ. La arderea incompletǎ a cǎrbunelui
şi a produselor petroliere se eliminǎ mult
combustibil nears, iar fumul capǎtǎ o culoare
neagrǎ.
Termocentrala din cartierul Rǎcǎdǎu al
oraşului Braşov polueazǎ considerabil aceastǎ
parte a oraşului.
Odatǎ cu evoluţia continuǎ a
capacitǎţilor de producţie de energie electricǎ va
creşte proporţional şi volumul poluanţilor emişi
în aer. Deasemenea şi dezvoltarea economicǎ a combustibililor superiori va duce la creşterea
utilizǎrii combustibililor inferiori şi odatǎ cu aceştia şi a cantitǎţii poluanţilor emişi. Mǎsurile luate
trebuie sǎ fie pe mǎsura acestui raport. Centralele electrice moderne, de mare capacitate (peste 5
000 MW) sunt asemenea unor laboratoare, depozitarea, transportul şi toate manipulǎrile se fac
automat, pneumatic, cu instalaţii ermetice, iar evacuarea cenuşii se face pe cale umedǎ. Combustia
este verificatǎ şi reglatǎ permanent astfel încât sǎ fie cât mai completǎ, ceea ce face ca randamentul
arderii sǎ fie mare, iar în gazele de combustie sǎ nu mai existe poluanţi. Dupǎ ardere pulberile sunt
reţinute în instalaţii de captare, iar restul de gaze sunt evacuate la mare înǎlţime.
Industria siderurgicǎ produce o importantǎ poluare a atmosferei, în special local. În
aceastǎ industrie, minereul de fier şi cǎrbunele sunt materiile prime care degajǎ în atmosferǎ atât
poluanţi solizi (praf de minereu, cenuşǎ şi praf de cǎrbune), cât şi poluanţi gazoşi (compuşi ai
sulfului şi carbonului). Datoritǎ noilor tehnologii introduse pentru fabricarea fontei şi a oţelului, şi
datoritǎ consumului ridicat de oxigen, poluarea din aceastǎ industrie a devenit din ce în ce mai
complexǎ. Principalii poluanţi sunt: prafurile şi particulele fine, fumurile, în special cele roşii ale
oxidului de fier şi bioxidul de sulf. Raza de rǎspândire a acestor poluanţi ajunge uneori la mai mulţi
kilometri. Combinatul de la Hunedoara, deşi are o capacitate de producţie mai mare decât cel de la
Reşiţa, produce o poluare mai redusǎ, din cauza condiţiilor mai favorabile de autopurificare.
Combinatul din Reşiţa este dezavantajat de topografia zonei, fiind aşezat într-o vale îngustǎ şi
sinuoasǎ, ce favorizeazǎ acumularea poluanţilor.
Industria metalelor neferoase contribuie la poluarea atmosferei cu produse toxice
cunoscute încǎ din cele mai vechi timpuri. Multe dintre acestea posedǎ anumite proprietǎţi
fizicochimice care le favorizeazǎ rǎspândirea sub formǎ de aerosoli, ceea ce faciliteazǎ poluarea pe
suprafeţe mari. Metalele neferoase utilizate în industrie se împart în douǎ mari grupe: grele (cupru,
zinc, plumb, cositor, nichel, mercur) şi uşoare (litiu, magneziu, titan, aluminiu, bariu). În afarǎ de
particulele solide, metalurgia neferoasǎ produce şi importante emisii de gaze toxice, în special
vapori de mercur şi compuşi de sulf.
Dintre poluanţii din metalurgia metalelor neferoase grele cel mai important este plumbul,
deosebit de toxic şi cu proprietatea rǎspândirii la mari distanţe. La început constituit din vapori, el
se oxideazǎ şi se transformǎ în oxid de plumb care, prin încǎrcare electricǎ, se poate aglomera şi
poate sedimenta.
Metalurgia metalelor neferoase uşoare este caracterizatǎ în special prin industria aluminiului
şi a beriliului. În cazul prelucrǎrii primului se emanǎ în aer acid fluorhidric şi fluoruri. Din
prelucrarea beriliului ajung în aer particule în concentraţii reduse, dar deosebit de toxice. Poluanţii
atmosferici rezultaţi din aceastǎ industrie sunt: beriliul metalic, oxidul, sulfatul, fluorura, hidroxidul
şi clorura de beriliu.
Industria materialelor de construcţie are la bazǎ prelucrarea, fie la cald, fie la rece, a unor
roci naturale (silicaţi, argile, magnezit, calcar, ghips etc.) cele mai poluante fiind industria
cimentului, azbestului, magneziului şi gipsului.
Industria cimentului este una dintre cele mai importante în privinţa poluǎrii atmosferice,
dând adesea un aspect tipic terenurilor învecinate. Producţia cimentului a ridicat probleme legate de
protecţia atmosferei şi a mediului înconjurǎtor, deşi s-au luat mǎsuri esenţiale atât în ceea ce
priveşte materia primǎ utilizatǎ, cât şi a tehnologiilor de prelucrare. Praful produs se poate împrǎştia
şi depune pe distanţe de peste
3 km de sursǎ, iar în
apropierea acestora
concetraţiile pot varia între
500-2000 tone/hm
2
/an.

Fabrica de ciment din

oraşul Fieni, Dâmboviţa
polueazǎ în prezent mai puţin
decât acum câţiva ani,
datoritǎ electrofiltrelor
instalate, acest lucru nefiind
însǎ de ajuns pentru a
schimba imaginea dezolantǎ
din jurul fabricii.

Industria magneziului
este asemǎnǎtoare cu cea a
cimentului. Prin arderea
carbonatului de magneziu se eliminǎ dioxidul de carbon obţinându-se oxidul de magneziu
(magnezitul). Din acest procedeu rezultǎ pulberi ce se pot întinde pe raze de pânǎ la 5 km.
Industria gipsului are la bazǎ prelucrarea sulfatului de calciu prin ardere şi mǎcinare.
Pulberea de gips este foarte finǎ şi depunerile din vecinǎtatea fabricilor devin vizibile pânǎ la peste
1 km distanţǎ. Deasemenea este foarte importantǎ şi industria azbestului care, asemenea celei a
gipsului, produce un praf cu o concentraţie ridicatǎ şi foarte greu de reţinut în aparatele de epurare.
Industria chimicǎ are ca poluanţi principali emisiile de gaze, dar foarte rar se întâmplǎ sǎ
se facǎ numai eliminǎri ale acestora, de cele mai multe ori ele fiind amestecate cu particule solide
sau lichide. Pentru a vedea amploarea pe care o are poluarea chimicǎ asupra atmosferei, trebuie sǎ
ştim cǎ, din cele 5 milioane de substanţe înregistrate pânǎ în 1990, 30 000 sunt fabricate la scarǎ
industrialǎ. Perfecţionarea proceselor tehnologice a dat o largǎ dezvoltare chimiei organice la care
poluarea cu gaze şi vapori este mult mai diversǎ, mai puternicǎ şi mai periculoasǎ decât poluarea cu
particule solide. Dupǎ cercetǎri fǎcute în SUA, se constatǎ cǎ în timp ce eliminarea de fum, cenuşǎ
şi praf industrial însumeazǎ o masǎ de 12x10
6
t/an, eliminarea de oxizi de sulf şi diverşi vapori
depǎşeşte 60x10
6
t/an, iar eliminarea de oxid de carbon, singurǎ are aproximativ aceeaşi valoare. În majoritatea cazurilor
gazele eliminate în atmosferǎ sunt reprezentate de substanţe toxice mai nocive
decât particulele solide. Prin interacţiunea chimicǎ a acestor substanţe din aer cu diversele forme
fizice ale apei, precum şi ale altor substanţe şi prin intervenţia unor catalizǎri fizico-chimice rezultǎ
substanţe chimice foarte toxice. Dintre acestea cele mai importante ar fi: oxizii sulfului şi ai
carbonului, sulfurǎ de carbon, hidrogen sulfurat, acetonǎ, formaldehide, cloropren, dicloretan,
tetraetil de plumb etc.
Industria petrolului este necesarǎ deoarece creazǎ o sursǎ importantǎ de energie, însǎ pe
cât este de necesarǎ, pe atât de periculoasǎ este din punct de vedere ecologic. În funcţie de
compoziţia petrolului, rafinarea este un procedeu complex ce constǎ din separǎri, distilǎri,
desulfurǎri, procese în urma cǎrora se emit numeroşi poluanţi (hidrocarburi, oxizi de sulf şi de
carbon, aldehide, acizi organici, amoniac etc.). Petrolul şi substanţele rezultate din prelucrarea
acestuia contribuie deasemenea la apariţia smogului. Se estimeazǎ cǎ anual, în urma deversǎrilor
petroliere accidentale, în oceane pǎtrund pânǎ la 200 000 de tone de ţiţei. Cantitǎţi şi mai mari
provin în urma proceselor de extracţie, transport şi prelucrare. În afara dezastrului ecologic astfel
format, evaporarea în atmosferǎ este destul de intensǎ, astfel circa 25% din pelicula de petrol se
evaporǎ în câteva zile şi pǎtrunde în aer sub formǎ de hidrocarburi.
În concluzie, nu existǎ ramurǎ industrialǎ care sǎ nu polueze cu: fum, pulberi, vapori, gaze,
deşeuri toxice etc. şi de aceea, înaintea amplasǎrii şi funcţionǎrii unui obiectiv industrial este
necesar sǎ se stabileascǎ cu precizie riscurile potenţiale pentru mediu înconjurǎtor şi sǎ se impunǎ
mijloace eficiente de protejare a acestuia.

Poluarea prin mijloacele de transport

O altǎ sursǎ importantǎ de poluare a aerului o constituie mijloacele de transport. În aceastǎ
categorie intrǎ: autovehiculele, locomotivele, vapoarele, avioanele etc. Cea mai mare pondere de
gaze ce polueazǎ aerul provine însǎ de la autovehicule, datoritǎ în primul rând numǎrului foarte
mare al acestora. În numai o jumǎtate de secol (1930-1980), de când au început sǎ se foloseascǎ,
numǎrul lor s-a înzecit, ajungând ca, în SUA, numǎrul lor sǎ ajungǎ unul la douǎ persoane. În Los
Angeles numǎrul lor este de unul pentru fiecare persoanǎ.
Cum majoritatea autovehiculelor sunt concentrate în zonele urbane (93 % în SUA) se poate
înţelege rolul lor deosebit de important în poluarea oraşelor (tot în SUA s-au evaluat 76,6x10
6
t/an
substanţe toxice ce ajung în atmosferǎ). Indiferent de tipul motorului autovehiculele polueazǎ aerul
cu oxizi de carbon şi de azot, hidrocarburi nearse, oxizi de sulf, aldehide, plumb, azbest, funingine
etc.
Dacǎ am reveni astăzi la tracţiunea animalǎ, atmosfera oraşelor ar deveni nepoluatǎ; dar
pentru a înlocui caii putere cu “caii fizici” care sǎ asigure tracţiunea, poluarea produsǎ de grajduri ar
fi îngrijorǎtoare.
Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ a atmosferei (60%) este produsǎ de
gazele de eşapament. S-a estimat cǎ 80% din cantitatea de CO este produsǎ în primele 2 minute de
funcţionare a motorului şi reprezintǎ 11% din totalul gazelor de eşapament.
În ultimii 30 de ani s-au intensificat preocupǎrile privind îmbunǎtǎţirea calitǎţii aerului prin
diminuarea poluǎrii produse de motoarele autovehiculelor. În prezent vehiculele polueazǎ de 8-10
ori mai puţin decât cele care au existat în circulaţie acum 30 de ani. Acest lucru s-a realizat
optimizarea procedeului de ardere şi prin utilizarea dispozitivelor antipoluante. Cele mai importante
realizǎri sunt:
- emisiile de CO, în perioada 1970-1995, s-au diminuat de 12 ori;
- emisiile de hidrocarburi, pe vehicul, au scǎzut, în medie, de la 120 kg la 5 kg pe an;
- emisiile de particule s-au micşorat, în medie, de la110 la 21 µg/m
3
;
- emisiile de oxizi de azot s-au micşotrat mai lent , 167 µg/m
3
în 1993, faţǎ de 185 µg/m
3
în
1988; - reînoirea parcului de automobile, prin facilitǎţi fiscale, a fǎcut ca vehiculele mai vechi de 8
ani, în unele ţǎri occidentale, sǎ reprezinte numai 40%. Dacǎ acestea ar fi înlocuite cu altele
noi, poluarea s-ar micşora de 3 ori;
- intensificarea studiilor privind utilizarea energiilor de substituţie: electricitate, gaze
petroliere lichefiate , gaze naturale comprimate, bio-combustibili.
Intersecţia strǎzilor
Toamnei şi Calea Bucureşti,
una dintre cele mai circulate
artere ale Braşovului, aratǎ,
chiar şi la o orǎ de noapte,
traficul intens ce se
desfǎşoarǎ în oraş. Poluarea
cu dioxid de carbon produsǎ
de aceste mijloace de
transport este îngrijorǎtoare,
iar poluarea fonicǎ afecteazǎ
zonele de locuinţe din jur.
Poluarea produsǎ de
avioane prezintǎ caracteristici
specifice combustiei şi
extinderii zborului în
stratosferǎ. Particularitǎţile stratosferei accentueazǎ poluarea, din cauza rarefierii aerului. Agenţii
poluanţi au un timp mai lung de acţiune, iar vaporii de apǎ rezultaţi sunt solidificaţi în cristale fine
de gheaţǎ, ce formeazǎ o nebulozitate ce diminueazǎ radiaţia solarǎ. S-a calculat cǎ la traversarea
Atlanticului se consumǎ 0,12 kg carb urant pe pasager şi kilometru; la un zbor de 6000 km aceasta
înseamnǎ 720 kg carburant pentru fiecare pasager şi eliminarea în atmosferǎ a 900 kg vapori de apǎ
şi peste 1000 kg CO2. Cu toate acestea avioanele produc o poluare mai redusă decât alte mijloace de
transport, datoritǎ utilizǎrii de turbine cu gaz şi a unui combustibil înalt rafinat.
Vapoarele utilizeazǎ motoare cu ardere internǎ şi produc o poluare specificǎ acestora,
asemenea autovehiculelor, iar locomotivele folosesc motoare Diesel electrice care emit cei mai
puţini poluanţi dintre toate vehiculele.
Alte tipuri de poluare
Incinerarea deşeurilor de toate tipurile sub cerul liber, are o foarte mare activitate
poluantǎ. Ea produce poluanţi gazoşi, urât mirositori şi particule solide ce polueazǎ neadmis
atmosfera. Prin combustia ambalajelor din material plastic se elibereazǎ acid clorhidric (din PVC -
policlorurǎ de vinil) şi agenţi plastifianţi ca policlorobifenoli, deosebit de toxici. Arderea ierburilor
uscate şi nefolositoare de pe câmpuri reprezintǎ o mǎsurǎ de distrugere a dǎunǎtorilor şi de
mineralizare a terenurilor. Poluarea produsǎ atmosferei în acest caz, este puţin importantǎ,
comparativ cu rolul benefic pe care îl are asupra solului.

Fumul de ţigarǎ produce o poluare îngrijorǎtoare pentru incinte, afectând direct pe fumǎtori
cât şi pe nefumǎtorii care inspirǎ aerul poluat. Acest tip de poluare ia o amploare din ce în ce mai
mare, deoarece procentul de fumǎtori în cadrul persoanelor adulte este de 75%. Prin arderea
tutunului are loc o distilare uscatǎ a acestuia, iar în fumul emis au fost identificaţi circa 3000 de
substanţe, care în cea mai mare parte sunt mutagene şi/sau cancerigene. Dintre acestea amintim:
nicotina, oxidul de carbon, benzopirenul, acroleina, hidrocarburi, compuşi ai HCN şi ai acizilor
organici, alcoolul metilic, fenolul, piridina, plumbul, plutoniul radioactiv etc. Acţiunile patogene ale
fumului de ţigarǎ pot fi: cardiovasculare, respiratorii şi cancerigene.
Contaminarea radioactivǎ a existat întotdeauna, dar s-a accentuat atunci când criza de
hidrocarburi fosile a fost soluţionatǎ cu energie electronuclearǎ. Estimǎrile fǎcute pentru perioada
1970-2015, privind puterea nuclearǎ, aratǎ o creştere de la 25 GW la 10 000 GW.
Radiaţiile la care este expus omul pot fi, dupǎ provenienţa lor, cosmice, care inundǎ întreg
spaţiul interstelar, farǎ sǎ se poatǎ preciza dacǎ originea lor este solarǎ sau stelarǎ, şi telurice,
cauzate de prezenţa în scoarţa terestrǎ a numeroase elemente radioactive ce emit continuu radiaţii.
Principalele surse de poluare radioactivǎ sunt: mineritul uraniului şi plutoniului, uzinele de
preparare a combustibilului nuclear, deşeurile centralelor nucleare, experienţele nucleare, avariile şi
accidentele nucleare.
Poluarea fonicǎ este o poluare ce se produce
datoritǎ unor zgomote sau emisii de sunete cu vibraţii de
o anumitǎ intensitate ce produce o senzaţie dezagreabilǎ,
jenantǎ şi chiar agresivǎ. Acest tip de poluare se
întâlneşte în cele mai variate ambianţe, fiind prezentǎ
aproape oriunde, la locurile de muncǎ, pe stradǎ şi în
locuinţe.
Principalele surse de poluare fonicǎ sunt:
transporturile terestre şi aeriene, şantierele de construcţii,
complexele şi platformele industriale etc. Expunerea la
un astfel de tip de poluare poate duce la: degradarea
auzului şi pierderea auzului, contracţia arterelor, slǎbirea
metabolismului, senzaţii auditive, dureri de cap,
accelerarea pulsului şi a ritmului respiraţiei, diminuarea
reflexelor, crearea unor stǎri de stres şi disconfort.
Poluarea fonicǎ produsǎ de utilajele industriale
se ridicǎ la valori periculoase, în aceastǎ fotografie un
ciocan pneumatic perforeazǎ asfaltul şoselei cu un
zgomot greu de suportat pentru lucrǎtori.
Pentru a înţelege mai bine la ce nivel al sunetului poate interveni poluare fonicǎ putem
urmǎri valorile din tabelul de mai jos.
Nivel de presiune (dB) Sursa sunetului
nivel de 140 motor cu reacţie (la 25 m)
rănire 130 puşcă ghintuită
120 elice de avion (la 50 m)
110 burghierea pietrei
100 atelier de prelucrări mecanice
90 trafic intens
80 stradă aglomerată
nivel
periculos
70 automobil personal
60 conversaţie normală (la 1 m)
50 conversaţie ton jos (la 1 m)
40 muzică liniştitǎ
30 şoaptă (la 1 m)
20 oraş liniştit
nivel de
siguranţă
10 foşnetul unei frunze Pentru reducerea zgomotelor se pot lua unele mǎsuri precum: utilizarea unor
structuri şi
fundaţii amortizoare de vibraţii în construirea spaţiilor industriale, înlocuirea operaţiilor zgomotoase
(ciocǎnire, perforare pneumaticǎ) cu altele mai silenţioase (presarea, sudura), plantarea unor perdele
de arbori în jurul surselor de zgomot, izolarea fonicǎ a locuinţei şi a instituţiilor etc.
DISPERSIA POLUANŢILOR ÎN ATMOSFERǍ
Din nefericire elementele poluante nu rǎmân la locurile unde sunt produse, ci, datoritǎ unor
factori influenţi, ele se depǎrteazǎ mult de acestea. Aflate în concentraţie mare la sursa emitentǎ, pe
mǎsurǎ ce se depǎrteazǎ se împrǎştie şi datoritǎ unor fenomene fizice sau chimice, în anumite zone
sau regiuni ele cad pe pǎmânt, sau se descompun realizând o autopurificare a atmosferei.
De foarte multe ori aceastǎ autopurificare nu este posibilǎ şi datoritǎ unor cauze naturale ele
sunt purtate la mare distanţǎ, aglomerate sau concentrate, dând naştere unor adevǎrate calamitǎţi,
atât asupra oamenilor şi animalelor, cât şi asupra mediului înconjurǎtor.
Procesele care influenţeazǎ actiunea agenţilor poluanţi din atmosferǎ se pot încadra în douǎ
mari categorii: procese fizice şi procese chimice. Distanţa la care proprietǎţile naturale ale
atmosferei se pot restabili prin autopurificare este dependentǎ de concentraţia de elemente poluante
şi de factorii meteorologici şi topografici.
Principalii factori meteorologici care contribuie la mişcarea poluanţilor în atmosferǎ sunt:
temperatura, umiditatea, vântul, turbulenţa şi fenomenele macrometeorologice.
Temperatura aerului nu este o mǎrime constantǎ, ea prezentând douǎ feluri de variaţii:
periodice şi accidentale. Variaţia aerului în funcţie de presiune şi de înǎlţime este un factor
important care intervine în deplasarea maselor de aer şi implicit în rǎspândirea în atmosferǎ a
impurifianţilor. Stǎrile atmosferice care prezintǎ cea mai mare importanţǎ pentru dispersia
poluanţilor sunt: instabilitatea şi inversiunea termică . În primul caz se realizeazǎ o dispersie rapidǎ,
iar în al doilea caz dispersia este împiedicatǎ aproape total.
Aerul atmosferic conţine în permanenţǎ o cantitate oarecare de apǎ sub formǎ de vapori,
care îi dau o stare de umiditate. Aceasta se opune difuziei poluanţilor şi respectiv micşorǎrii
concentraţiei lor, împiedicând particulele sǎ se deplaseze. Umiditatea crescutǎ duce la formarea
ceţii, care produce concentrarea impuritǎţilor. În zone poluate ceaţa se formeazǎ frecvent, dând
naştere smogului. În general, cu cât este mai mare proporţia de vapori de apǎ în atmosferǎ, cu atât
se agraveazǎ şi poluarea. La apariţia precipitaţilor se produce spǎlarea de impuritǎţi a atmosferei;
ploaia realizeazǎ spǎlarea atmosferei în principal de gaze, iar zǎpada de particule solide.
Vântul nu este altceva decât mişcarea orizontalǎ a aerului, iar datoritǎ acestui fapt el este
considerat cel mai important factor ce contribuie la împrǎştierea poluanţilor. Acesta reprezintǎ
procesul prin care impuritǎţile se deplaseazǎ şi creeazǎ fenomenul prin care acestea se difuzeazǎ în
bazinul aerian. Difuzia este direct proporţionalǎ cu viteza vântului. Dacǎ acesta este uniform şi de
vitezǎ micǎ menţine concentraţii ridicate de poluanţi în stratul de aer în care au ajuns. Cu cat viteza
este mai mare, cu atât înǎlţimea la care ajung poluanţii eliminaţi prin sursǎ este mai micǎ. Calmul
atmosferic este cea mai nefavorabilǎ condiţie meteorologicǎ pentru poluarea aerului, deoarece pe
mǎsura producerii de poluanţi aceştia se acumuleazǎ în vecinǎtatea sursei şi concentraţia lor creşte
progresiv.
Prin turbulenţǎ se înţelege un fenomen complex, permanent, care rezultǎ din diferenţele de
temperaturǎ, mişcare şi frecare dintre straturile în mişcare, a unor porţiuni mici ale maselor de aer,
care determinǎ o continuǎ stare de agitaţie internǎ. Acest fenomen favorizeazǎ repede amestecurile
şi de aceea difuzia impuritǎţilor în masa de aer turbulent se face mai repede.
Studiile meteorologice au scos în evidenţǎ rolul maselor mari de aer ca factori de care
depinde difuzia poluanţilor eliminaţi de surse aflate la sol. Pe glob existǎ regiuni în care în cursul
unui an se înregistreazǎ mişcǎri de mase mari de aer. De exemplu în sud-estul SUA apar frecvent
mase anticiclonice care depǎşesc durata a câtorva zile şi favorizeazǎ stagnarea, acumularea şi
transportul impuritǎţilor, cu vitezǎ mare pe distanţe apreciabile. În ţara noastrǎ masele anticiclonice
se manifestǎ de obicei în lunile decembrie-ianuarie şi iulie-august.
În regiunile cu mase anticiclonice, vântul este slab sau absent, presiunea atmosfericǎ este
ridicatǎ, iar inversiunea termicǎ se produce frecvent, motiv pentru care aceste fenomene
macrometeorologice sunt strâns corelate cu concentraţia poluanţilor din zonǎ.
EFECTELE POLUǍRII
Omul poate suferi direct de pe urma agenţilor poluanţi, spre exemplu din actiunea smogului
produs de industrie, sau indirect, unde putem lua ca exemplu acţiunea toxicǎ a petrolului deversat în
oceane asupra peştilor, ce se poate transmite omului în urma utilizǎrii acestuia ca hranǎ. Agenţii
poluanţi altereazǎ şi perturbǎ relaţiile normale ale omului cu mediul înconjurǎtor şi pe cele formate
între ecosisteme. Gradul de perturbare poate merge de la un simplu inconfort pânǎ la o acţiune
toxicǎ evidentǎ. Existǎ mai multe cǎi de deteriorare a confortului omului şi a senzatiilor sale
vizuale, olfactive, sonore etc. şi anume: poluarea sonorǎ, degradarea ambianţei (prin defrişǎri,
eroziuni etc.), gustul apei potabile poluate (date de substanţe ca: petrol, clor, fenoli, sulf), mirosul
neplǎcut al substanţelor rǎu mirositoare din apǎ sau aer, murdǎria şi toxicitatea produsǎ de fum,
aglomerarea necontrolatǎ a deşeurilor domestice şi industriale.
Agenţii nocivi eliminaţi în atmosferǎ care pot provoca efecte dǎunǎtoare asupra felului de
viaţǎ al oamenilor, animalelor şi plantelor sunt de cele mai multe ori sub forma unui complex de
substanţe toxice în compoziţia cǎrora intrǎ atât particule solide cât şi gaze. În unele situaţii acţiunea
nocivǎ este datǎ însǎ numai de particule solide sau numai de gaze, de o singurǎ naturǎ. În continuare
vom enumera cele mai importante efecte ale poluǎrii şi vom evidenţia numai efectul lor nociv, de
efectele dǎunǎtoare sǎnǎtǎţii omului ne vom ocupa mai pe larg în alt capitol.
Poluarea aerului cu aerosoli are ca efect o acţiune iritantǎ, toxicǎ, cancerigenǎ, alergicǎ,
infectantǎ şi de scǎdere generalǎ a rezistenţei organismului. Aerosolii eliminaţi în atmosferǎ pot fi
netoxici (aceştia devin nocivi numai când particulele aerosolice au dimensiuni mari) şi toxici (sunt
mai puţin rǎspândiţi, dar sunt mult mai agresivi). Aceştia din urmǎ reprezintǎ categoria care are cele
mai nocive efecte, dar din fericire numai unele din aceste particule sunt întâlnite în mediul ambiant
şi anume: plumbul, fluorul, arsenul, beriliul, manganul etc.
Gazele şi vaporii care au un efect dǎunǎtor asupra organismului se împart în: toxice
respiratorii, sanguine, hepatice şi neuroleptice. Dintre diferitele gaze care polueazǎ atmosfera, unele
produc efecte nocive atât prin concentraţiile mai mari, cât şi prin frecvenţa mai ridicatǎ cu care sunt
întâlnite. Cele mai importante în acest sens sunt: oxidul de carbon (foarte întâlnit atât în mediul
industrial cât şi în mediul de locuit), dioxidul de carbon, amestecul de oxizi de azot (în cea mai
mare concentraţie fiind dioxidul de azot), clorul, hidrogenul sulfurat şi ozonul.
Efectele nocive asupra plantelor. Plantele sesizeazǎ timpuriu şi masiv influenţa nocivǎ a
poluanţilor aerului, constituind prin leziunile ce le suferǎ, indicatori importanţi asupra gradului de
poluare. Pagubele generate de poluarea plantelor pot duce la pierderi economice importante
(alimente, furaje, arbori). Prin spǎlarea atmosferei de cǎtre precipitaţii şi prin sedimentarea
particulelor şi gazelor toxice se poate produce o modificare a compoziţiei apei şi solului şi o
creştere a substanţelor toxice din acestea, lucru ce produce tulburǎri de dezvoltare a plantelor.
Efectele nocive asupra animalelor. Studiul acestor efecte are o importanţǎ directǎ prin
consecinţele de ordin economic din cauza pierderilor suferite printre animale şi o importanţǎ
indirectǎ, prin concluziile utile patologiei umane. Cei mai importanţi poluanţi atmosferici în ceea ce
priveşte efectele asupra animalelor sunt aceia care persistǎ şi se concentreazǎ pe plante. Asupra
animalelor pot acţiona şi acei compuşi care dǎuneazǎ sǎnǎtǎţii omului.
Un alt efect nociv al poluanţilor este modificarea factorilor meteorologici naturali. Acest
lucru este posibil prin prezenţa în atmosferǎ a poluanţilor sub formǎ de pulberi şi gaze ce pot crea
un mediu atmosferic diferit de cel natural, prin modificǎrile ansamblului microclimatic. Cele mai
importante modificǎri meteorologice sunt legate de creşterea în localitǎţile poluate a numǎrului
zilelor cu ceaţǎ. Smogul este un amestec de ceaţǎ solidǎ sau lichidǎ şi particule solide rezultate din
poluarea
industrialǎ. Acest amestec se formeazǎ când umiditatea este crescutǎ, iar condiţiile atmosferice nu
împrǎştie emanaţiile poluante, ci din contrǎ, permit acumularea lor lângǎ surse. Smogul reduce
vizibilitatea naturalǎ şi adesea iritǎ ochii şi cǎile respiratorii. În aşezǎrile urbane cu densitate
crescutǎ, rata mortalitǎţii poate sǎ creascǎ considerabil în timpul perioadelor prelungite de expunere
la smog. Acest lucru este favorizat şi de procesul de inversiune termicǎ ce creazǎ un plafon de smog
ce stagneazǎ deasupra oraşului. Smogul fotochimic este o ceaţǎ toxica produsǎ prin interacţiunea
chimicǎ între emisiile poluante şi radiaţiile solare. Cel mai întâlnit produs al acestei reacţii este
ozonul. Smogul apare îndeosebi
în zonele oraşelor de coasta şi
este o adevarată problemǎ a
poluǎrii aerului în mari oraşe
precum Londra, Atena, Los
Angeles, Tokyo. În Los Angeles
s-a demonstrat cǎ în 90% din
cazuri ceaţa se datoreazǎ poluǎrii
şi numai 10% cauzelor naturale.
Şi în Bucureşti, deşi nu este un
oraş cu poluare ridicatǎ, numǎrul
zilelor cu ceaţǎ a crescut
progresiv în ultimii ani.
Imaginea Braşovului
vǎzutǎ de pe dealul Lempeş este
una îngrijorǎtoare. Este foarte
evidentǎ prezenţǎ smogului în
orele dimineţii.
Reducerea vizibilitǎţii în marile centre populate poate deveni accentuatǎ şi poate provoca
tulburǎri ale transportului. Aceastǎ reducere a vizibilitǎţii poate fi favorizatǎ de anumite fenomene
meteorologice (stagnarea aerului, vânturi
puternice şi umiditatea ridicatǎ).
Acest apus de soare ar fi fost mult mai
interesant dacǎ din prim plan ar fi lipsit acel
coş de evacuare al gazelor, aflat în zona Triaj a
oraşului Braşov, care prin emisiile lui şi ale
platformei din care face parte, duce la o slabǎ
vizibilitate; cazul munţilor din fundal.
Poluanţii din aer pot determina
degradarea şi deteriorarea ulterioarǎ a unor
obiecte, materiale şi substanţe cu care vin în
contact prin fenomene fizico-chimice complexe,
diferite dupǎ natura poluanţilor şi a stratului
material afectat. Cele mai importante sunt
fenomenele de coroziune, decolorare şi spǎlare a
unor materiale, reducerea elasticitǎţii şi
rezistenţei unor compuşi organici.
Durata de viaţǎ a construcţiilor metalice
se reduce de 2-3 ori în zonele intens populate
datoritǎ fenomenului de coroziune la care sunt expuse. Compuşii agresivi din aer proveniţi din surse de
poluare, agenţii meteorologici, cât şi
precipitaţiile şi umiditatea, determinǎ coroziunea superficialǎ a metalelor provocând pagube
considerabile. Ceţurile acide sunt cele mai agresive, deoarece formeazǎ sǎruri sfǎrâmicioase. Viteza
de coroziune depinde de factorii menţionaţi mai sus şi este uneori de 100 de ori mai mare în zonele
intens populate decât în zonele fǎrǎ poluare şi lipsite de condiţii meteorologice care sǎ favorizeze
coroziunea.
Prin reacţia unor substanţe din aer cu materialele de construcţie (calcar, mortar, marmurǎ) se
produc substanţe chimice noi cu rezistenţǎ şi durabilitate mai redusǎ. Astfel, carbonaţii din care sunt
constituite aceste materiale se transformǎ în prezenţa oxizilor de sulf, în sulfaţi, substanţe cu o
solubilitate mai mare ce pot fi antrenate de ploaie. Durata obişnuitǎ de 20-30 de ani fǎrǎ reparaţii şi
renovǎri, a unor materiale de construcţie poate fi redusǎ la numai 4-5 ani datoritǎ poluanţilor
atmosferici. Cel mai rǎspândit agent agresiv este dioxidul de sulf, acesta provocând degradarea
construcţiilor prin transformare lui în acid sulfuros şi sulfuric. Alţi agenţi agresivi cum ar fi vaporii
de apǎ şi particulele de praf se infiltreazǎ în ziduri şi fisuri accelerând procesul de distrugere.
Valoarea unor construcţii se reduce şi prin depunerile de poluanţi sub formǎ de fum, funingine, praf
sau prin modificǎrile de culoare.
Pielea, cauciucul, hârtia şi materialele sintetice sunt atacate de poluanţi şi se întǎresc, se
crapǎ, îşi pierd elasticitatea, pierd strǎlucirea şi maleabilitatea. Hârtia, celuloza, bumbacul, fibrele
sintetice sunt foarte uşor atacate de oxidul de sulf. Vopseaua îşi schimbǎ culoarea şi compoziţia
chimicǎ prin reacţia cu gaze ca hidrogenul sulfurat, clorul, oxizii de azot, ozonul şi dioxidul de sulf.
Prin mecanismele de corodare, dar şi prin alte reacţii fizico-chimice, se poate reduce şi
gradul de conductibilitate electricǎ a unor conductori în zonele intens poluate. Depunerile de
materiale pe conductorii şi izolatorii electrici, cât şi coroziunea acestora reduc calitǎţile iniţiale,
mǎrindu-le rezistenţa electricǎ şi favorizând pierderile de electricitate.
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost formulat de Comisia Brundtland (1987) în
raportul „Viitorul nostru comun”, referindu-se la dezvoltarea unei societăţi umane, ca fiind “acea
dezvoltare care se axează pe satisfacerea nevoilor actuale fără a compromite nevoile generaţiilor
viitoare”, iar atingerea acestor obiective impune un proces de schimbare, adaptând utilizarea
resurselor, distribuirea investiţiilor, concentrarea dezvoltării tehnologice şi structurile instituţionale
la acoperirea nevoilor actuale, dar şi a celor viitoare.
3. CONSECINŢELE MAJORE ALE POLUǍRII AERULUI
Pǎmântul începe sǎ se încǎlzeascǎ, gheţurile veşnice se topesc, nivelul oceanului planetar
creşte, stratul de ozon se subţiazǎ, ploile acide sunt din ce în ce mai frecvente. Toate acestea au la
bazǎ nu numai fenomene naturale (care se integreazǎ în ciclurile normale ale naturii), dar şi
poluarea excesivǎ cu care ne confruntǎm în ultimul timp. O creştere de 5°C a temperaturii pe tot
Pǎmântul poate topi complet calotele arctice crescând astfel nivelul oceanelor şi inundând o mare
parte din uscat; unele state insulare pot fi acoperite complet de apǎ. În astfel de condiţii de încǎlzire
globalǎ, recoltele nu vor mai putea creşte normal în unele zone, cǎderile de ploaie nu vor mai putea
fi absorbite în timp util, iar plantele şi animalele vor migra sau vor avea mari greutǎţi de adaptare.
EFECTUL DE SERǍ ŞI ÎNCǍLZIREA GLOBALǍ
Schimbǎrile climatice ale trecutului
Condiţiile meteorologice capricioase din decada anilor 80 şi 90 i-au fǎcut pe oameni sǎ
creadǎ cǎ ne confruntǎm cu o catastrofǎ globalǎ. Clima Pǎmântului nu a fost însǎ niciodatǎ
constantǎ. De-a lungul istoriei condiţiile climatice s-au schimbat de multe ori.
Studiul rocilor şi fosilelor a oferit multe informaţii despre climele din trecut. De exemplu,
filonii carboniferi din Antarctica demonstreazǎ cǎ aceastǎ regiune vastǎ de gheţuri a avut în trecut o
climǎ mai caldǎ. Dovezile din roci demonstreazǎ cǎ în urmǎ cu aproximativ 300 de milioane de ani,
întinderi de gheaţǎ acopereau sud-estul Americii de Sud, sudul Africii, India şi Australia. Oamenii
de ştiinţǎ susţin astǎzi cǎ schimbǎrile climatice se produc odatǎ cu mişcarea plǎcilor tectonice care
produc modificarea poziţiei continentelor. Aceeastǎ teorie este susţinutǎ şi de studiul unor fosile.
Ultima erǎ glaciarǎ, care a început acum 1,8 milioane de ani, când harta tectonicǎ a globului nu
diferea mult de cea actualǎ, nu poate fi însǎ explicatǎ de mişcǎrile tectonice lente. Nici deplasarea
continentelor nu poate explica variaţiile climatice considerabile apǎrute în ultimii 10 000 de ani de
la sfârşitul erei glaciare. Mai mult de atât, mişcǎrile tectonice nu au nici o legǎturǎ directǎ cu
condiţiile meteorologice capricioase din ultimii 30 de ani.
În decursul ultimei ere glaciare, în emisfera nordicǎ nu era frig pe parcursul întregului an.
Perioadele de timp numite glaciaţiuni, când vremea era rece şi blocurile de gheaţǎ avansau dinspre
zonele polare cǎtre sud, alternau cu perioade mai calde numite interglaciaţiuni, când se topeau mari
cantitǎţi de gheaţǎ. Prin studierea inelelor arborilor şi a urmelor de polen s-a descoperit cǎ, dupǎ era
glaciarǎ, clima s-a încǎlzit brusc. Nivelul mǎrilor a crescut dupǎ topirea gheţurilor şi multe terenuri
joase au fost inundate. Spre exemplu, Marea Britanie, a fost despǎrţitǎ de continent în urmǎ cu
aproximativ 7500 de ani.
Clima Europei de Vest era, în urmǎ cu 7000 de ani, mai caldǎ decât astǎzi,temperaturile
medii ale verii fiind cu douǎ sau trei grade mai ridicate, iar temperaturile iernii erau cu un grad mai
mari. Ca urmare, limita inferioarǎ a stratului permanent de zǎpadǎ era cu aproximativ 300 de metri
mai ridicatǎ decât astǎzi. În urmǎ cu 5000 de ani, clima din nord-vestul Europei a devenit mai
uscatǎ şi mai rece, iar Sahara era o pajişte cu râuri şi lacuri. Nord-vestul Europei devenea acum
3000 de ani, mai rece şi umed, gheţarii începeau sǎ coboare pe vǎile Alpilor, lacurile s-au ridicat şi
au format mlaştini întinse, iar Sahara a îmbrǎcat haina deşertului pe care îl ştim noi astǎzi.
Dovezile referitoare la schimbǎrile climatice din ultimii 2000 de ani provin din date istorice,
din adâncul mǎrilor şi din forarea stratului de gheaţǎ. Europa a avut o perioadǎ uscatǎ, lipsitǎ de
furtuni între anii 400 şi 1200, iar în Anglia a început sǎ se cultive viţǎ de vie, deci temperaturile
erau cu unu, douǎ grade mai ridicate decât acum. În secolele XIII şi XIV în Europa au revenit
condiţiile climatice mai reci, Dunǎrea şi Tamisa îngheţând frecvent în cursul iernii. Sud-vestul SUA
a devenit foarte arid, iar India suferea de secetǎ în lipsa musonului ce a încetat sǎ mai batǎ. Între
1550 şi 1880 nord-vestul Europei a fost cuprins de o „micǎ erǎ glaciarǎ”, când temperaturile au fost
cele mai scǎzute de la era glaciarǎ propriu-zisǎ. Dupǎ 1800 temperaturile au început sǎ creascǎ în
mod constant, cu mici excepţii (1940 şi 1950 când temperaturile medii au scǎzut cu 0,2-0,3 grade
C). În paralel cu schimbǎrile termice au avut loc şi modificǎri ale distribuţiei precipitaţiilor. Pânǎ în
prezent temperatura medie anualǎ s-a manifestat într-o continuǎ tendinţǎ de creştere, la acest lucru
contribuind din plin poluarea aerului şi dereglarea efectului de serǎ natural al planetei.
Date cronologice despre efectul de serǎ
1827 – Matematicianul francez Jean-Baptiste Fourier presupune existenţa unui efect
atmosferic care face ca temperatura medie anualǎ sǎ fie mai mare decât rezultǎ din calcule. Este
primul cercetǎtor care face analogia cu „efectul de serǎ” produs la scarǎ largǎ.
1863 – John Tyndall, om de ştiinţǎ irlandez, publicǎ o lucrare în care descrie modul prin
care vaporii de apǎ ajutǎ la producerea efectului de serǎ.
1880 – Suedezul Svante Arrhenius şi americanul Chamberlain analizeazǎ independent
problemele pe care emisiile de CO2 le ridicǎ în atmosferǎ.
1880-1940 – Temperatura medie anualǎ creşte cu 0,25 ºC, efectul de serǎ fiind semnalat de
cǎtre unii oameni de ştiinţǎ ca fiind intrat în acţiune.
1940-1970 – Temperatura medie scade cu 0,2 ºC, iar unii climatologi prezic intrarea într-o
nouǎ erǎ glaciarǎ.
1957 – Oceanograful american Roger Revelle atrage atenţia lumii asupra faptului cǎ suntem
pe cale sǎ începem un experiment geofizic la scarǎ mondialǎ, prin eliberarea în atmosferǎ de
cantitǎţi tot mai mari de CO2. 1979 – Are loc prima conferinţǎ mondialǎ asupra problemelor climatice.
Guvernele lumii
sunt avertizate asupra potenţialelor schimbǎri climatice provocate de om.
1985 – Se desfǎşoarǎ la Villach, în Austria, prima conferinţǎ internaţionalǎ importantǎ,
având ca temǎ efectul de serǎ. Participanţii atrag atenţia asupra faptului cǎ în prima jumǎtate a
secolului XXI, temperaturile medii anuale ar putea sǎ creascǎ foarte rapid. Conferinţa mai aratǎ cǎ
nu numai CO2 contribuie la încǎlzirea globalǎ, ci şi alte gaze cum ar fi metanul, cluoro-fluorocarburile,
oxizii de azot şi ozonul.
1987 – Se înregistreazǎ un record de cǎldurǎ, cei mai reci ani din decada 1980 sunt mult mai
cǎlduroşi decât media celor mai calzi ani din anii 1880.
1988 – Încǎlzirea globalǎ devine subiect de primǎ paginǎ. Reuniunea climatologilor de la
Toronto, din Canada, cheamǎ naţiunile lumii sǎ reducǎ emisiile de CO2 cu 20%, pânǎ în 2005. ONU
înfiinţeazǎ o comisie interguvernamentalǎ (IPCC – Intergovernamental Panel on Climate Change)
pentru a analiza rapoartele oamenilor de ştiinţǎ.
1990 – Primul raport al IPCC aratǎ cǎ temperaturile medii au crescut cu 0,5 ºC în ultima sutǎ
de ani. IPCC avertizeazǎ cǎ sunt necesare mǎsuri împotriva emiterii de gaze ce provoacǎ efectul de
serǎ.
1991 – Vulcanul Pinatubo, din Filipine, erupe şi în atmosferǎ sunt aruncate mari cantitǎţi de
cenuşǎ vulcanicǎ, care încetineşte efectul de serǎ. Temperatura medie scade timp de doi ani, dupǎ
care începe sǎ creascǎ din nou. Oamenii de ştiinţǎ profitǎ de acest eveniment, pentru a arǎta cât de
sensibilǎ este clima la variaţii ale factorilor de mediu.
1992 – Convenţia asupra schimbǎrilor climatice, semnatǎ la Rio de Janeiro, Brazilia, de
cǎtre 154 de state, inclusiv România, recunoaşte rolul negativ al efectului de serǎ, provocat de
activitǎţile industriale. Se propune ca, ţǎrile puternic industrializate, sǎ îşi reducǎ emisiile de CO2
pânǎ în 2000, la nivelul anului 1990.
1994 – Alianţa micilor state insulare, care grupeazǎ ţǎrile cele mai ameninţate de creşterea
nivelului oceanului planetar, cer reducerea emisiilor de CO2 cu 20% pânǎ în 2005.
1995 – Un an foarte cald. În martie, la Berlin, se face o întâlnire în care ţǎrile puternic
industrializate cad de acord sǎ reducǎ emisiile de CO2. În noiembrie, IPCC aratǎ cǎ încǎlzirea
globalǎ nu are numai cauze naturale şi cǎ dovezile aratǎ cǎ existǎ o contribuţie majorǎ a activitǎţilor
umane la încǎlzirea globalǎ. Se indicǎ deasemenea cǎ, pânǎ în 2100, temperatura medie ar putea sǎ
creascǎ cu 1 pânǎ la 3,5 ºC.
1996 – La a doua reuniune a Convenţiei asupra schimbǎrilor climatice, SUA acceptǎ
limitarea prin reglementǎri internaţionale, a emisiilor de CO2. Dupǎ patru ani de stagnare, emisiile
de CO2 încep sǎ creascǎ din nou, ceea ce atrage protestele oamenilor de ştiinţǎ.
1997 – Protocolul de la Kyoto stabileşte ca obiectiv scǎderea emisiilor de CO2, în medie, cu
5,4%, pânǎ în 2010, convenţia propune un mecanism foarte flexibil, astfel încât statele pot vinde
sau cumpǎra dreptul de a emite CO2. Singura restricţie, reducerea medie sǎ nu fie afectatǎ. SUA
refuzǎ semnarea protocolului, atâta timp cât nu se va demonstra implicare tuturor statelor în
reducerea emisiilor de CO2.
1998 – Anul cel mai fierbinte din secolul XX. Negocierile de la Buenos Aires nu reuşesc sǎ
rezolve disputele asupra regulamentului de aplicare a Protocolului de la Kyoto, dar se cade de acord
ca acesta sǎ fie revizuit pânǎ în 2000.
2000 – Oamenii de ştiinţǎ avertizeazǎ din nou cǎ, dacǎ rata de creştere a emisiilor de CO2
rǎmâne la nivelul actual, la sfârşitul secolului XXI temperatura va creşte cu 6 ºC. În luna noiembrie,
la Haga, negocierile pentru finalizarea regulamentului de aplicare a Protocolului de la Kyoto
eşueazǎ din nou.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntǎ lumea contemporanǎ este efectul
de serǎ. Acest efect are acest nume, deoarece, asemenea pereţilor de sticlǎ ai unei sere pǎstreazǎ
cǎldura şi opreşte evaporarea. În jurul pǎmântului existǎ un strat de gaze care are acelaşi rol, şi fǎrǎ
de care viaţa pe Pǎmânt nu ar fi posibilǎ. Ce se întâmplǎ însǎ când oamenii, prin gazele pe care le trimit
zilnic în atmosferǎ, amplificǎ acest efect? Tulburarea acestui proces natural are ca rezultat o
climǎ mult mai caldǎ şi o planetǎ ce riscǎ sǎ devinǎ mult mai fierbinte.
Pǎmântul e menţinut la o temperaturǎ ridicatǎ de atmosferǎ care acţioneazǎ ca o pǎturǎ. Fǎrǎ
ea temperatura medie la suprafaţǎ ar fi de -18 ºC (faţǎ de 25 ºC, temperatura medie actualǎ), iar
viaţa nu ar putea fi menţinutǎ. Gazele de serǎ permit razelor cu lungime scurtǎ de undǎ, lumina
vizibilǎ a soarelui, sǎ le traverseze, încǎlzind atmosfera, oceanele, suprafaţa planetei şi organismele.
Energia caloricǎ este rǎspânditǎ în spaţiu în formǎ de raze infraroşii, adicǎ de unde lungi. Acestea
din urmǎ sunt absorbite în parte de gazele cu efect de serǎ, pentru a se reflecta încǎ o dată pe
suprafaţa Pǎmântului.
Acest efect natural de serǎ al atmosferei a fost dereglat în ultimii 200 de ani, de om, care,
prin activitǎţile sale, a sporit concentraţia gazelor cu efect de serǎ din atmosferǎ , stricând astfel
echilibrul termic al sistemului climatic prin declanşarea procesului de încǎlzire la nivel planetar
global.
Dioxidul de carbon, metanul, oxizii de azot, ozonul, împreunǎ cu vaporii de apǎ formeazǎ în
mod natural gazele de serǎ. Majoritatea gazelor poluante ce ajung printre acestea au o capacitate
diferitǎ de a absorbi cǎldura şi rǎmân în atmosferǎ perioade lungi de timp, ceea ce le sporeşte
acţiunea dǎunǎtoare. Efectul nociv de serǎ se produce atunci când gazele existente în atmosferǎ
depǎşesc cantitatea normalǎ. Cele mai importante gaze care deregleazǎ acest efect sunt:
Dioxidul de carbon (CO2).
Conţinutul atmosferic de dioxid de carbon
(gazul cu efect de serǎ de provenienţǎ
antropicǎ cel mai frecvent) a crescut până la
25% de la debutul revoluţiei industriale cu o
frecvenţǎ de 280 pǎrţi pe milion (ppm) pânǎ
la 350 ppm. Eliminǎrile de CO2 de origine
antropicǎ au condus la sporirea cu 59% a
potenţialului efectului de serǎ. CO2 este unul
dintre principalele substanţe emise la
arderile de combustibil fosil. Circa 90% din
energia comercializatǎ pe plan mondial este
produsǎ de cǎtre combustibili fosili : pǎcurǎ,
cǎrbune brun, gaz natural şi lemn.
Metanul (CH4) contribuie cu
aproape 18% la creşterea efectului de serǎ.
Metanul este principalul component al
gazului natural ars de cǎtre utilajele de
încǎlzit. El provine din: descompunerile
vegetale, câmpurile inundate de orez,
mlaştinile, gazele de baltǎ, aparatul digestiv
al numeroaselor animale, în special bovinele
şi termitele, arderile anaerobe
(descompunerea vegetaţiei în lipsă de O2).
Metanul mai provine în egalǎ mǎsura de la
scurgerile conductelor de gaze, de la
centrele de tratament, de la instalaţiile de
stocaj şi de la minele de cǎrbune, de la
materiale organice în descompunere (cum ar
fi produsele alimentare aflate în depozite). Cercetǎtorii sunt alarmaţi, deoarece încǎlzirea climei va
antrena eliberarea unei pǎrţi din CH4
natural acumulat în cantitǎţi mari sub gheţari şi în calotele polare, provocânt astfel efectul de
retroacţiune.
Oxidul de azot (N2O) provine de la arderea combustibilului fosil, utilizarea îngrǎşamintelor
azotate, incinerarea arborilor şi reziduurilor de plante. Gazul contribuie la sporirea efectului de serǎ
cu circa 6%.
Ozonul troposferic (O3). În atmosferǎ la o înǎţime foarte mare ozonul creat natural apare
ca un ecran de protecţie împotriva razelor ultraviolete. În troposferă însă, ozonul e un produs al
reacţiilor poluantelor atmosferice, ale industriilor şi ale automobilelor. Ozonul troposferic
reacţioneazǎ cu ţesuturile vegetale şi animale provocând efectul de serǎ. Contribuţia ozonului
troposferic la sporirea efectului de serǎ se estimeazǎ la 8%.
Clorofluorocarburile (CFC) sunt un produs chimic care ajutǎ la subţierea stratului de ozon,
constituind în egalǎ mǎsura un gaz cu efect de serǎ în creştere. Savanţii nu sunt siguri de efectele
reale produse de CFC asupra schimbǎrii climatului pentru cǎ acţiunea lor de rarefiere a stratului de
ozon poate sǎ aducǎ o nouǎ rǎcire a planetei. Este posibil ca, reducând emisia de CFC, sǎ protejǎm
stratul de ozon, accelerând o nouǎ încǎlzire a planetei. Aceastǎ problemǎ demonstreazǎ în ce mǎsurǎ
factorii de mediu sunt legaţi nemijlocit.
Protocolul de la Kyoto
În urma întâlnirii de la Kyoto din 1997 a fost enunţat un act, care se remarcă (spre deosebire
de rezultatele întâlnirilor anterioare) prin concreteţe şi concentrare. De fapt, părţile semnatare îşi iau
angajamente foarte ferme şi relativ uşor de contabilizat şi verificat, fapt care a făcut ca unele state să
refuze sau să amâne semnarea în prima fază. Protocolul a pornit iniţial cu 55 de semnături, ajungând
în anul 2000 la peste 100 de semnături. Dar marii poluatori cum ar fi Statele Unite şi Rusia, au lipsit
mult timp de pe listă.
Concentrarea asupra emisiilor poluante care provoacă efectul de seră este determinată de
faptul că, din considerente de fizică a circulaţiei fluidelor, ele nu mai sunt o problemă locală, nici
măcar naţională, ci afectează teritorii foarte îndepărtate geografic.
România, prin semnarea acestui protocol s-a angajat voluntar să reducă emisiile la nivel
naţional care provoacă efectul de seră cu 8 % faţă de emisiile de acest tip corespunzătoare anului
1990.
Circuitul carbonului
Oamenii aruncǎ în atmosferǎ anual aproximativ 8 miliarde de tone de carbon. Mai puţin de
jumǎtate rǎmâne acolo; ce se întâmplǎ însǎ cu restul? Porneşte maşina, aprinde lumina, regleazǎ
termostatul sau fǎ aproape orice şi adaugi dioxid de carbon în atmosferǎ. Cǎrbunele, petrolul şi
gazele naturale, bazele economiei industriale moderne, toate conţin carbon inhalat de plante în urmǎ
cu sute de milioane de ani în urmǎ. Carbonul se întoarce acum în atmosferǎ prin ţevile de
eşapament, furnale şi coşuri de fum, emisiile datorate pǎdurilor incendiate pentru crearea de terenuri
agricole sau pǎşuni. Dioxidul de carbon este cel mai important gaz ce ajutǎ la reţinerea cǎldurii în
atmosferǎ. Potrivit calculelor din cele 8 miliarde de tone de carbon ce intrǎ în atmosferǎ (6,5
miliarde din combustibili fosili şi 1,5 miliarde din despǎduriri), mai puţin de jumǎtate, aproximativ
3,2 miliarde de tone, rǎmâne în atmosferǎ pentru a încǎlzi planeta. Imaginaţi-vǎ ce s-ar putea
întâmpla dacǎ tot carbonul ar contribui la acest fenomen, încǎlzirea globalǎ ar fi acceleratǎ cu
aproape 50%. Restul de carbon care nu intrǎ în circuitul atmosferic este absorbit de plantele terestre
şi fitoplanctonul oceanic, care îl asimileazǎ pentru creştere, reintrând astfel în circuitul lui natural.
Vegetaţia terestrǎ foloseşte anual 60 de miliarde de tone de carbon pentru creştere, în acest
proces eliberând oxigen. Aceasta ar epuiza carbonul din atmosferǎ dacǎ n-ar fi regenerat constant
prin respiraţia plantelor şi descompunerile materialelor organice. Circuitul carbonului devine astfel un
mecanism complex, foarte echilibrat, care susţine viaţa pe Pǎmânt. Tot acest fenomen absoarbe
mari cantitǎţi de carbon din atmosferǎ şi le stocheazǎ în oceane, pǎduri, zǎcǎminte naturale de
cǎrbune, petrol şi gaze naturale. Oamenii au perturbat acest ciclu prin eliberarea prematurǎ a
carbonului din aceste rezervoare, începând cu arderea pǎdurilor şi a combustibililor fosili ce a
inundat atmosfera cu suficient carbon încât sǎ poatǎ afecta climatul global.
Carbonul – element vital?
În afarǎ de circuitul apei, nu existǎ în naturǎ mecanism mai important decât circulaţia
carbonului între aer, apǎ şi pǎmântAbilitatea carbonului de a se combina cu majoritatea nemetalelor
l-a fǎcut un element de bazǎ al structurilor organice – plante şi animale.
Diamant 100% Corpul uman 18%
Grafit 100% Calcar 12%
Cǎrbune (antracit) 92% Sol arabil 1-2%
Petrol 86% Oţel 0,2-1,5%
Lemn 50% Aer 0,015%
PVC 38% Apa mǎrii 0,0025%
Potrivit unui raport din 1991, 108 milioane de tone de carbon sunt eliminate anual în
Canada, rezultând astfel câte 4 tone de CO2 eliminat anual în atmosferă pentru fiecare canadian.
Canada nu este întrecută decât de Statele Unite în ceea ce priveşte producerea de CO2 pe cap de
locuitor.
Zonele de pe glob care
stocheazǎ cele mai mari rezerve
de carbon sunt prezentate în
imaginea alǎturatǎ. A – pǎdurile
boreale, B – permafrostul arctic,
C – pǎdurile tropicale, D –
carbonul din Atlanticul de Nord
Din anul 1958 s-au
început măsurătorile precise de
CO2 în atmosferă în muntele
Mauna Loa din Hawai, iar examinarea eşantioanelor de gheaţă arctică ce conţin bule de aer din
trecut a facilitat măsurarea conţinutului de CO2 în atmosferă până în anul 1700. Toate aceste
mǎsurǎtori şi multe alte date au dus la înţelegerea ciclului carbonului în naturǎ. Acest ciclu arată că
respiraţia şi fotosinteza sunt în echilibru ceea ce este adevărat şi în ocean. Acest lucru poate
surprinde oamenii, deoarece s-a creat o imagine în care plantele ar absorbi CO2 şi ar degaja O2.
Ecologiştii au însǎ o viziune globală asupra ecosistemului, nu numai asupra plantelor şi a
suprafeţelor restrânse şi au arătat că ecosistemele stabile pe timp îndelungat nu sunt absorbante de
CO2. Un exemplu simplu ar fi lanul de grâu, care în timp ce creşte absoarbe CO2, iar dupǎ ce este
recoltat tarlaua este arsă sau lăsată să putrezească, astfel CO2 este reintrodus în atmosferă.
Principalul consumator de carbon este însǎ oceanul, cu cât creşte concentraţia de CO2 din
atmosferă, cu atât se mǎreşte şi cantitatea de CO2 dizolvat în apă.
Echilibrul atmosferǎ - hidrosferǎ
Clima terestrǎ a suferit un proces puternic de încǎlzire acum aproape 55 milioane de ani.
Cauza acestui efect a fost intensificarea activitǎţii vulcanice, care a dus la creşterea rapidǎ a
cantitǎţii de gaze, în special CO2, ce a favorizat efectul de serǎ. Temperatura medie a crescut în
numai 30 000 de ani, un interval scurt la scarǎ geologicǎ, cu mai mult de 6 ºC. Dupǎ o altǎ perioadǎ,
cu acelaşi numǎr de ani, lucrurile au intrat în normal revenind la temperaturile medii normale. Ce a
provocat acest fenomen? Rǎspunsul î avem de la Santo Bains, de la Universitatea Oxford, care,
analizând conţinutul
de sulfat de bariu (rezultat în special din descompunerea fitoplanctonului) din sedimentele depuse
pe fundul Oceanului Atlantic, urmǎrindu-i astfel evoluţia de-a lungul timpului. Rezultatul
cercetǎrilor l-au îndreptat pe cercetǎtor spre un scenariu interesant, în care Pǎmântul este capabil sǎ
refacǎ un sistem climatic distrus accidental.
Pe mǎsurǎ ce temperatura medie anualǎ a creşcut, în oceanul planetar a sosit un surplus de
apǎ încǎrcatǎ cu substanţe nutritive cǎruia i se adǎuga un surplus de CO2. Aceastǎ combinaţie a dus
la dezvoltarea explozivǎ a fitoplanctonului, care, prin fotosintezǎ a absorbit CO2 din aer şi a reuşit
curǎţarea atmosferei de surplusul de CO2.
Efectele încǎlzirii globale
Nivelul de CO2 creşte, oceanele se încǎlzesc, gheţarii se topesc, nivelul mǎrii creşte, lacurile
scad, seceta persistǎ, gheţarii de şelf se prǎbuşesc, precipitaţiile cresc, apele de munte seacǎ,
incendiile din pǎduri se înmulţesc, iarna este mai blândǎ, primǎvara mai timpurie, toamna întârzie,
perioadele de migraţie variazǎ, pǎsǎrile cuibǎresc mai devreme, plantele înfloresc timpuriu, recifele
de corali albesc, zǎpezile perene se restrâng, speciile exotice îşi extind arealul, amfibienii dispar,
temperaturile cresc la latitudini înalte, pǎdurile tropicale se usucǎ... ce se întâmplǎ?
Încǎlzirea globalǎ este un fenomen ce se produce aproape imperceptibil pentru om, efectele
pe care le poate avea însǎ pot fi catastrofale. Secetǎ, inundaţii, incendii, uragane, toate pot fi
provocate de încǎlzirea planetei. Pretutindeni pe Pǎmânt gheaţa este într-o permanentǎ modificare.
Zǎpezile faimoase ale muntelui Kilimanjaro s-au topit din 1912 cu mai mult de 80%. Gheţarii din
Garhwal Himalaya, de pe teritoriul Indiei, se retrag atât de repede, încât majoritatea gheţarilor din
estul şi centrul masivului ar putea dispǎrea pânǎ în 2035, calota polarǎ s-a subţiat semnificativ în
ultimii 50 de ani, intinderea ei micşorându-se cu circa 10% în ultimii 30 de ani. Primǎvara,
dezgheţul apelor dulci se produce în emisfera nordicǎ cu 9 zile mai repede decât în urmǎ cu 150 de
ani, iar îngheţul de toamnǎ cu 10 zile mai târziu. Dezgheţul permafrostului (stratul de pǎmânt
permanent îngheţat de la suprafaţǎ din zonele polare) a determinat lǎsarea solului cu aproape 5
metri în unele pǎrţi din Alaska. Topirea calotelor glaciare (în vestul Antarcticii a apǎrut o fisurǎ în
stratul de gheaţǎ ce se presupune cǎ ar fi din cauza acestui fenomen) poate duce la ridicarea
nivelului oceanului planetar, punând în pericol milioane de oameni care trǎiesc în regiunile de
coastǎ şi estuarele situate aproape de nivelul mǎrii. Se estimeazǎ cǎ nivelul oceanelor creşte cu 6 cm
în fiecare deceniu. Dacǎ încǎlzirea nu va fi stopatǎ, oraşe ca Rotterdam (Olanda), Londra (Anglia),
New Orleans (SUA), Veneţia (Italia) vor fi acoperite de apǎ. În Bangladesh, pentru o creştere de
circa 1 m a oceanului, 70 de milioane de oameni vor trebui mutaţi. La o creştere cu puţin peste
0,5m, 75% din zonele de
coastǎ ale Louisianei vor
dispǎrea, iar pentru doar 10
cm de apǎ în plus, multe
insule joase din mǎrile sudice
riscǎ inundaţii importante.
Celebrul oraş italian,
Veneţia, este inundat uneori
la maree, apa pǎtrunzând în
Piazza San Marco, al cǎrei
turn se vede în imagine.
Dacǎ nivelul oceanului
planetar va creşte, acest
minunat oraş ar putea fi
înghiţit de ape. Topirea gheţurilor – un semnal de alarmǎ
Oamenii de ştiinţǎ au la dispoziţie multe mijloace pentru a putea monitoriza clima terestrǎ.
Unul dintre acestea este mǎsurarea continuǎ a stratului de gheaţǎ din regiunile polare. În ultimii ani
s-a constatat o subţiere continuǎ a acestuia. Spre exemplu în Groenlanda, determinǎrile fǎcute cu
ajutorul radarelor montate pe sateliţi demonstreazǎ, fǎrǎ nici o urmǎ de îndoialǎ, cǎ anual stratul
groenlandez de gheaţǎ îşi micşoreazǎ volumul cu 51 km
3
, suficient pentru a ridica nivelul oceanului
planetar cu 0,127 mm. Aceastǎ valoare pare nesemnicativǎ, dar trebuie sǎ menţionǎm cǎ acest
fenomen se produce la scarǎ globalǎ, procese similare înregistrându-se atât în regiunile polare, cât şi
la nivelul gheţarilor ce acoperǎ culmile munţilor înalţi. Practic se constatǎ o creştere cu 1,8 mm/an a
nivelului oceanului planetar, iar temperatura medie anualǎ este în creştere...
Odatǎ cu încǎlzirea climatului,
ecosistemele terestre devin mai uscate şi mai
expuse incendiilor. Astfel, în 1992, parcul
naţional Yellowstone a luat foc, provocând un
adevǎrat dezastru ecologic. Recoltele din
unele zone, înainte foarte fertile, au scǎzut din
cauza lipsei de apǎ, iar centurile cerealiere din
America de Nord s-ar putea transforma în
deşerturi, ceea ce ar provoca un dezastru
economic serios. Într-un climat în schimbare,
incidenţa uraganelor creşte, iar efectele
acestora au fost deja simţite. Inundaţiile sunt o
altǎ trǎsǎturǎ a încǎlzirii globale, cauzate de
dezlǎnţuirea apelor care înainte fuseserǎ
captate sub formǎ de gheaţǎ în munţi sau în
lacuri glaciare.
În trecut, chiar şi în România,
vârfurile munţilor erau acoperite de gheţari,
care datoritǎ încǎlzirii temperaturii au
coborât şi au format cǎldǎri şi lacuri
glaciare. În imagine aveţi Vârful Scara, din
Masivul Bucegi, care, prin topirea gheţii, a
ajutat la formarea unei impresionante vǎi,
formate din trei circuri glaciare, şi anume
Valea Gaura.
Modificǎrile de temperaturǎ au
întotdeauna un efect imediat asupra vieţuitoarelor. Creşterea temperaturii poate afecta profund
ecosistemele pe întreaga planetǎ, acolo unde animalele, plantele şi insectele se adapteazǎ deja la
încǎlzirea moderatǎ a climei, schimbându-şi arealele, devansându-şi datele de migraţie şi
modificându-şi datele de împerechere şi înflorire. Un studiu asupra a 35 de specii de fluturi
nemigratori din Europa a descoperit cǎ în ultimele decenii cam douǎ treimi dintre ei şi-au extins
arealele spre nord cu 30 pânǎ la 240 de km. Multe plante înfloresc în Europa cam cu o sǎptǎmânǎ
mai devreme decât acum 50 de ani şi pierd frunzele cu cinci zile mai târziu. Rândunicile de copac
din America de Nord migreazǎ spre nord primǎvara cu 12 zile mai devreme decât o fǎceau acum un
sfert de secol, iar vulpile roşii din Canada şi-au extins arealul cu sute de kilometrii spre pol, intrând
pe teritoriul vulpilor polare. Plantele alpine sunt împinse şi ele spre altitudini mai mari, afectǎnd
specii mai rare ce trǎiesc pe înǎlţimi. Coralii trǎiesc în ape tropicale calde, unde creşterea
temperaturii poate provoca decolorarea lor prin pierderea algelor care trǎiesc în simbiozǎ cu ei şi îi
ajutǎ la procurarea hranei. De obicei, recifele îşi revin dupǎ încǎlzirile temporare, însǎ creşterea
temperaturii medii a oceanului provoacǎ episoade de decolorare mai lungi şi mai frecvente, care
pentru unii corali sunt fatale.
Într-un loc ca Marea Britanie fauna şi flora sunt influenţate puternic de climatul european şi
o micǎ schimbare a temperaturii are ca efect creşterea numǎrului de specii de insecte, pǎsǎri sau
plante situate mai la nord, iar speciile nordice, cǎrora le prieşte frigul, sunt determinate sǎ se retragǎ
spre zone mai reci. Un exemplu concret este cel al fluturelui amiral roşu care nu ierna în Marea
Britanie pânǎ în urmǎ cu câţiva ani. Broaştele se împerecheazǎ cu pânǎ la 7 sǎptǎmâni mai devreme.
Pǎsǎrile îşi pot începe mai devreme cuibǎritul din cauza încǎlzirii globale şi scot pui, în medie, cu 9
zile mai devreme decât la mijlocul secolului XX.
Importanţa ecosistemelor forestiere
Ecosistemele forestiere au un rol important şi deosebit de activ în fenomenul de schimbare
climatică, prin rolul de absorbanţi şi rezervoare de CO2. Ele sunt deasemenea afectate direct de
acest fenomen. Valorificarea resurselor într-un mod durabil face ca fondul forestier să fie un
absorbant continuu de carbon, însă exploatarea şi utilizarea lemnului contribuie fie la revenirea
imediată în aer, fie la stocarea îndelungată a carbonului în produsele de lemn. La nivel global, în
anii 90, emisia de CO2 rezultată din schimbarea folosinţei terenurilor, în special din defrişarea
pădurilor tropicale, a reprezentat 20% din emisia totală. Pădurile se comportă ca un rezervor net de
carbon, mai ales în condiţiile în care Pământul este acoperit în proporţie de 30% de acestea şi ajută
la stabilirea ciclului carbonului. Acest fapt arată clar importanţa pădurilor în bilanţul încălzirii
globale. Din totalul stocului de carbon, circa 40% se află în vegetaţie, ponderea majoritară fiind în
soluri (în medie 60%), adesea urcând în solurile pădurilor boreale până la 80%. Încălzirea globală
poate duce la accelerarea fenomenului de descompunere de materie organică din aceste soluri şi la
transformarea pădurilor în surse de emisie a carbonului. Toate fenomenele asociate acestei
schimbări climatice (incendii, furtuni ) pot afecta strunctura şi productivitatea actualelor ecosisteme
forestiere. În România, la momentul actual, riscul climatic asociat cu vulnerabilitatea maximă la
uscăciune şi secetă este localizat în sud-sud-vestul şi estul ţării.
Ţara noastrǎ beneficiazǎ
încǎ de o foarte mare suprafaţǎ de
pǎdure, probleme foarte mari apar
însǎ datoritǎ defrişǎrilor
necontrolate. În imagine o pǎdure de
conifere de la poalele Masivului
Bucegi. Vedere spre Culoarul Rucǎr
– Bran şi Masivul Piatra Craiului.
Chiar dacǎ climatul
Pǎmântului a variat întotdeauna,
oscilând între cald şi rece, din cauze
naturale, tendinţa din prezent de
încǎlzire devine îngrijorǎtoare din
multe motive. Este prima datǎ când omenirea accelereazǎ schimbarea, iar încǎlzirea ar putea avea
loc atât de rapid, încât speciile sǎ nu se poatǎ adapta. Fiecare specie reacţioneazǎ diferit la
schimbǎrile climatice, iar ciclurile naturale ale vieţuitoarelor care depind unele de altele (ca de
exemplu pǎsǎrile şi insectele cu care se hrǎnesc), se pot desincroniza şi pot duce la declinul
populaţiilor. Deocamdatǎ singura posibilitate a animalelor şi plantelor de a învinge cǎldura este
retragerea cǎtre latitudini şi altitudini mai ridicate. Aceastǎ cale are însǎ o limitǎ, de cele mai multe
ori impusǎ de oameni. Spre deosebire de mileniile trecute, flora şi fauna trebuie sǎ se adapteze întro
lume care, nu numai cǎ se încǎlzeşte, dar mai adǎposteşte şi 6,3 miliarde de oameni. Din pǎcate toate
efectele încǎlzirii globale enumerate mai sus, nu sunt doar scenarii sau
ipoteze ale unor oameni de ştiinţǎ, ci sunt date de teren, cercetǎri minuţioase care ne aratǎ cǎ planeta
şi-a schimbat ciclul de echilibru natural într-unul liniar, la capǎtul cǎruia încǎ nu ştim ce va fi!
Cei mai cǎlduroşi ani: Patru specii ameninţate din regiunile polare şi de munte:
1. 1998 4. 2001 ursul polar oposumul pitic de munte
2. 2002 5. 1997 babuinul gelada fluturele monarh
3. 2003
Manifestǎri ale schimbǎrilor climatice pe teritoriul României
În ultimul secol s-au produs schimbǎri climatice importante, pe care şi cei mai şceptici
cercetǎtori le recunosc, ce au ca rezultat încǎlzirea suprafeţei Pǎmântului cu 0,3-0,6 °C, acest lucru
fǎcând ca ultimii ani sǎ fie cei mai cǎlduroşi de dupǎ 1860, de când au început sǎ se înregistreze
fenomenele meteorologice. În ultimii ani au fost înregistrate o mulţime de evenimente
meteorologice deosebite în întreaga lume, iar România nu a fǎcut excepţie. Efectele schimbǎrilor
climatice au fost observate la noi în ţarǎ, cu precǎdere în ultimii ani. De asemenea, trecerea de la
anotimpul rece la cel cald nu se mai face treptat, ci brusc, cu variaţii mari de temperaturǎ.
În anul 2000 temperatura medie pe ţarǎ a fost cu 1,8 °C mai ridicatǎ decât cea obişnuitǎ (8,3
°C). Faţǎ de valorile medii anuale, temperaturile medii ale anului 2000 au prezentat abateri pozitive
cuprinse între 0-1 °C în centrul ţǎrii şi între 1-2 °C în cea mai mare parte a teritoriului.
Temperaturile maxime din anul 2000 au depǎşit 40 °C în sudul ţǎrii, iar temperatura maximǎ anualǎ
a fost de 43,5 °C înregistratǎ la Giurgiu în 5 iulie. Temperaturile minime s-au înregistrat în zilele de
25-26 ianuarie, valorile acestora fiind sub -25 °C în zona montanǎ, pe areale restrânse din nordvestul,
sud-vestul şi sudul ţǎrii, iar în depresiunile din estul Transilvaniei acestea au scǎzut sub -30
°C. Temperatura minimǎ anualǎ a fost de -33,1 °C semnalatǎ la Miercurea Ciuc în ziua de 26
ianuarie.
Precipitaţiile cǎzute pe întreg teritoriul ţǎrii în anul 2000 (430,7 mm) comparativ cu normala
climatologicǎ (647,0 mm) au prezentat un regim deficitar. Cantitatea anualǎ de precipitaţii cǎzutǎ la
nivelul întregii ţǎri a fost cu 33,4% mai redusǎ decât cantitatea medie anuala, abaterile faţǎ de
aceastǎ medie fiind mai reduse cu 20-40% în centrul şi estul ţǎrii şi cu 40-60% în vestul şi sudvestul
teritoriului. Exceptând lunile ianuarie, martie şi septembrie, în care regimul precipitaţiilor a
fost excedentar, în celelalte luni din an precipitaţiile au fost deficitare. Putem lua ca exemplu luna
octombrie, în care cantitatea medie de precipitaţii pe ţarǎ a fost de 3,2 mm. (normala climatologicǎ
fiind 38,0 mm), iar în Oltenia, vestul Munteniei şi Carpaţii de curburǎ precipitaţiile au fost
inexistente.
DISPARIŢIA STRATULUI DE OZON
Ozonosfera se aflǎ la 30-40 km altitudine, în cadrul stratosferei. Ozonul se formeazǎ prin
acţiunea razelor solare asupra oxigenului. Ozonul are rolul de a absorbi radiaţia ultravioletǎ cu
lungimi de undǎ între 290-320 nm. Aceste lungimi de undǎ sunt dǎunǎtoare vieţii pentru cǎ ele pot
fi absorbite de acidul nucleic din celule. Penetrarea excesiva a radiaţiei ultraviolete spre suprafaţa
planetei ar distruge vegetaţia şi ar avea urmǎri ecologice grave. Mari cantitǎţi de radiaţii ultraviolete
ar duce la efecte biologice negative cum ar fi creşterea cazurilor de cancer. Concentraţii ridicate de
ozon la nivelul solului sunt de asemenea periculoase şi pot provoca boli pulmonare. Condiţiile
metereologice afecteazǎ distribuţia ozonului, producerea şi distrugerea ozonului având loc în
stratosfera superioarǎ tropicalǎ unde este prezentǎ cea mai mare cantitate de radiaţii ultraviolete.
Disocierea are loc în zonele inferioare ale stratosferei şi la latitudini superioare celor la care se
realizeazǎ producerea ozonului.
Stratul de ozon este de foarte mare importanţǎ, datoritǎ lui viaţa a reuşit sǎ aparǎ pe Pǎmânt,
iar fǎrǎ el aceasta nu ar mai putea continua, din cauza efectelor negative ale radiaţiilor dǎunǎtoare pe
care acesta le opreşte. Datoritǎ acestui fapt, oamenii de ştiinţǎ au fost îngrijoraţi când au
descoperit cǎ produsele chimice eliberate de om în atmosferǎ sunt o posibilǎ ameninţare a stratului
de ozon.Aceste substanţe interacţioneazǎ cu cele naturale deja existente şi distrug moleculele de
ozon. Spre exemplu o singurǎ moleculǎ de CFC (clorofluorocarbon) poate distruge pânǎ la 100 000
de molecule de ozon. Din aceastǎ cauzǎ folosirea acestor tipuri de compuşi chimici a fost redusǎ sau
chiar interzisǎ în unele state ale lumii. Alte chimicale, ca de exemplu halocarburile bromurate şi
oxizii de azot din îngrǎşaminte, pot de asemenea ataca stratul de ozon. Distrugerea stratului de ozon
ar putea cauza creşterea numǎrului cazurilor de cancer de piele şi a cataractelor, distrugerea de
anumite culturi, a planctonului şi creşterea cantitǎţii de dioxid de carbon datoritǎ scǎderii vegetaţiei.
Începând din anii 70 cercetǎtorii care lucrau în Antarctica au detectat o pierdere periodicǎ a
stratului de ozon din atmosfera şi o gaurǎ formatǎ deasupra acestei zone. Studiile fǎcute cu baloane
de mare altitudine şi sateliţi meteorologici indicǎ faptul cǎ procentul total de ozon de deasupra zonei
antarctice este în scǎdere. Alte cercetǎri au arǎtat cǎ şi alte zone ale globului se confruntǎ cu
probleme asemǎnǎtoare, de exemplu regiunile arctice.
PLOAIA ACIDǍ
Fenomenul de ploaie acidǎ este un tip de poluare atmosfericǎ, ce se formeazǎ atunci când
oxizii de sulf şi cei de azot se combinǎ cu vaporii de apǎ, rezultând acizi sulfurici şi azotici. Aceştia
pot fi transportaţi la distanţe mari de locul originar al producerii şi pot precipita. Ploaia acidǎ este în
prezent un important subiect de controversǎ datoritǎ acţiunii sale pe areale largi şi posibilitǎţii de a
se rǎspândi şi în alte zone decât cele iniţiale formǎrii. Printre acţiunile dǎunǎtoare se numărǎ:
erodarea structurilor, distrugerea culturilor agricole şi a plantaţiilor forestiere, ameninţarea speciilor
de animale terestre si acvatice. Datoritǎ faptului cǎ foarte puţine specii pot rezista unor astfel de
condiţii se poate vorbi de o distrugere generalǎ a ecosistemului.
Problema poluǎrii acide îşi are
începuturile încǎ din timpul Revoluţiei Industriale
şi efectele acesteia au luat astǎzi o amploare foarte
mare. Oriunde în lume se poate petrece acest
fenomen, dar zonele puternic industrializate
constituie adevǎrata problemǎ. De exemplu o
zonǎ care a primit o atenţie deosebitǎ din punct de
vedere al studierii sale, o reprezintǎ Europa nordvesticǎ. În 1984 raporturile privind mediul
ambiant indicau faptul cǎ aproape o jumǎtate din
masa forestiera a Pǎdurii Negre din Germania, a
fost afectatǎ de ploi acide. Nord-estul Statelor
Unite şi estul Canadei au fost de asemenea
afectate în special de aceastǎ formă de poluare.
Încǎ din trecut emisiile industriale au fost
învinuite ca fiind cauza majorǎ a formǎrii ploii
acide, astǎzi acest lucru devenind o certitudine.
Clǎdire afectatǎ de poluare pe o arterǎ
foarte circulatǎ a Municipiului Braşov, strada
Iuliu Maniu. Clǎdirile vechi sunt cele mai
deteriorate de acizii din atmosferǎ, pierzându-se
astfel un foarte important patrimoniu cultural.
Formarea ploii acide
Procesul care duce la formarea ploilor acide începe cu emisia în atmosferǎ a poluanţilor pe
bazǎ de azot şi sulf, care, ajungând în atmosferǎ se combinǎ cu vaporii de apă şi formeazǎ acizi.
Aceştia precipitǎ odatǎ cu ploaia şi ajung sǎ polueze nu numai aerul, dar şi solul şi apa. Uneori acizii
poluanţi apar ca particule uscate şi ca gaze care pot atinge solul fără ajutorul apei. Când aceste
substanţe uscate sunt spălate de ploaie, se combinǎ cu apa şi formează o soluţie cu acţiune mult mai
corozivă.
Efectele ploii acide
Ploaia acidă reacţionează chimic cu orice obiect cu care intră în contact. Acizii sunt
substanţe chimice corozive ce acţionează prin punere în comun de atomi de hidrogen. Aciditatea
unei substanţe provine din abundenţa de atomi de hidrogen liberi în momentul în care substanţa este
dizolvată în apă. Aciditatea este măsurată pe scara pH cu valori de la 0 la 14. Substanţele acidice au
numere pH de la 0 la 7 – cu cât este mai mic numărul, cu atât substanţa este mai puternică şi mai
corozivă.
Efectele asupra copacilor se pot manifesta prin îndepărtarea substanţelor nutritive din sol,
şi prin încetinirea creşterii plantelor. De asemenea mai atacă copacii într-un mod mai aparte prin
producerea unor găuri în depozitele de amidon ale frunzelor, rezultând pete moarte, maronii. Dacă
se formează mai multe astfel de pete, un copac îşi pierde abilitatea de a produce hrană prin
fotosinteză, iar organismele pot infecta copacul prin frunzele rănite. Odată slăbiţi, copacii sunt mai
vulnerabili la alţi posibili factori cum sunt infestarea cu insecte, temperaturi scăzute sau secetă.
Efectele asupra suprafeţelor de apă se produc atunci când ploaia acidǎ cade şi se combinǎ
cu apa râurilor, lacurilor şi mlaştinilor. În zonele cu zăpadă, apele locale devin mai acide odatǎ cu
topirea acesteia primăvara. Marea majoritate a apelor naturale sunt aproape de neutrul chimic, pHul lor
fiind undeva între 6 şi 8. În Munţii Adirondack din SUA, o pătrime din lacuri şi iazuri sunt
acidice, şi multe dintre ele şi-au pierdut deja peştii. Toate râurile majore ale Norvegiei au fost
atacate de ploaia acidă, reducând drastic populaţia de somon şi păstrăv.
Efectele asupra structurilor construite de om produse de ploaia acidă şi depunerea de
acid „uscat” se manifestǎ
în special prin deteriorarea
clădirilor, statuilor,
automobilelor şi ale altor
structuri din piatră, metal
sau orice alt material expus
pentru o perioadă
îndelungată de timp la
capriciile vremii. Paguba
corozivă poate fi foarte
scumpă, iar în oraşele cu
clădiri istorice, poate fi de
importanţǎ majorǎ. Atât
Parthenon-ul din Atena
(Grecia), cât şi Taj Mahalul din Agra (India) sunt
deteriorate de ploile acide.
Urmări ale ploii
acide pot fi observate în
estul Americii de Nord, în
Europa, în Japonia, China
şi sud-estul Asiei, unde
ploaia acidă a îndepărtat
substanţele nutritive din
sol, a încetinit dezvoltarea
arborilor şi a transformat
lacurile într-un mediu care
nu poate întreţine viaţa. CAPITOLUL II
SURSE ALTERNATIVE DE ENERGIE
1. ENERGIILE ALTERNATIVE
Una dintre cele mai importante probleme ale omenirii este problema energiei, deoarece
întreaga activitate a omului este dependentă de surse de energie. În prezent omenirea foloseşte, în
principal, surse de energie epuizabile, iar discrepanţa dintre nevoia de energie şi resursele existente
devine tot mai mare. La această situaţie se mai adaugǎ şi o altă problemă majorǎ ce trebuie luată în
considerare, şi anume poluarea aerului.
Surse de energie convenţionale
În secolul XX întreaga industrie şi civilizaţie s-au bazat pe energia furnizată de combustibilii
fosili, în special pe ţiţei, gaze naturale şi cărbune. Rezervele de ţiţei au dus însă la coflicte
internaţionale, iar utilizarea lui a cauzat poluare şi daune mediului înconjurător. În prezent este
cunoscut faptul că rezervele de petrol, cel puţin cele cunoscute până în prezent, se află într-o
scădere accelerată fapt care va conducela epuizarea acestora în următori 35 de ani .
Utilizarea petrolului implică riscuri majore în ceea ce priveşte poluarea aerului şi apei,
datoritǎ utilizǎrii intensive. Gazele de eşapament evacuate de autoturisme şi de alte maşini, ce
folosesc motorul cu combustie internă, conţin noxe otrăvitoare cum ar fi monoxid de carbon,
hidrocarburi nearse, oxizi de azot şi plumb.
În prezent, singura soluţie pe termen lung la criza energetică provocată de epuizarea
rezervelor de combustibili fosili o reprezintă dezvoltarea unor forme alternative de energie. Una
dintre problemele care apar este cea a îmbinării eficienţei economice, fără de care orice economie sar
prăbuşi, cu utilizarea unor surse de energie nepoluante sau mai puţin poluante.
Am putea spune cǎ
aceastǎ imagine reprezintǎ
un rǎsǎrit de soare, dar ceea
ce vedem este lumina
oraşelor de pe Valea
Prahovei: Buşteni şi Azuga,
Predeal, iar în plan
îndepǎrtat Braşov, reflectate
într-un plafon de ceaţǎ,
fotografiatǎ de la Cabana
Mioriţa din Masivul Bucegi.
Consumul de energie al
oraşelor pe timp de noapte
este foarte mare.
ENERGETICA ECOLOGICĂ
Moneda de schimb fundamentală a Universului este energia, principala sursă de pe Pământ
fiind soarele. Nu numai că energia din lumina solară este forţa care face posibilă procesele
ecosistemelor, dar căldura sa conduce ciclul apei ceea ce la rândul său este în strânsâ legătură cu
ciclurile nutrienţilor. Energetica ecologică se ocupă de curgerea, transformarea şi eficienţa uzului de
energie prin organisme şi ecosisteme. Din toata energia din lumina solară care ajunge pe suprafaţa
Pământului, mai puţin de unu la sută
este transformată în producţie netă primară de către plante. Acest lucru se întâmplă din mai multe
motive, de exemplu o mare parte a luminii este pur şi simplu reflectată de către plante, iar energia
de la majoritatea razelor solare nu este utilizabilă de către plante. Odată ce energia este “fixată” de
către plante, nu este folosită doar pentru acumularea de biomasă; există şi alte funcţii metabolice ca
aceea de menţinere a vieţii sau de reproducere.
În medie numai între 10-20% din producţia netă primară terestră este consumată de ierbivore, deşi
cifra este mult mai mare (aproximativ 80%) în ecosistemele acvatice. Acest lucru se datorează în
parte faptului că majoritatea plantelor terestre conţin multe ingrediente nefolositoare variind de la
componente nedigerabile, folosite ca susţinere structurală, până la substanţe toxice antierbivore.
Pe de altă parte, carnivorele nu consumă întreaga lor pradă vertebrată. În ceea ce priveşte prada
alcătuită din insecte, din cauza dimensiunilor reduse există o mare proporţie de părţi nedigerabile,
cum ar fi exoscheletul. Nevoia menţinerii unei temperaturi corporale constante este un factor
important la păsări şi mamifere rezultând ca doar între 1-2% din energia asimilată să fie
transformată în biomasă nouă.
Luând în calcul toate aceste pierderi şi ineficienţe, între 2 şi 24 % (cu o medie de 10%) din energia
ce intră într-un nivel trofic, este transferată la următorul nivel trofic.
SURSE ALTERNATIVE DE ENERGIE
Surse alternative clasice
Energia solară reprezintă
o sursă inepuizabilă de energie, dar
transformarea ei în energie
convenţională este o idee relativ
nouă.
Energia soarelui este
practic nelimitatǎ; dacǎ toatǎ
aceastǎ splendoare, care se
ascunde în fotografie dupǎ
Mǎgura Codlei, ar putea fi
transformatǎ în energie, oamenii
ar putea scǎpa de poluare.
De miliarde de ani Soarele
revarsă asupra Pământului cantităţi enorme de energie sub diferite forme: lumină, căldură, unde
radio, chiar şi raze X. Pamântul, în mişcarea lui în jurul Soarelui, primeşte o cantitate foarte mică
din energia generată de acesta.
Captarea directă a energiei solare se face prin utilizarea unor colectori solari sub forma panourilor
solare, utilizate pentru încălzirea caselor prin montarea unor ferestre mari pe partea unde cad razele
soarelui la amiază, şi mai mici, pe partea mai răcoroasă. În multe locuri se montează obloane sau
jaluzele, confecţionate din material izolant termic, care se închid noaptea, astfel păstrându-se
căldura primită în timpul zilei. Aceasta reprezintă folosirea pasivă a energiei solare.
În multe gospodării, energia solară se foloseşte pentru încălzirea apei. Lumina soarelui
încălzeşte apa rece care curge prin panourile plate şi închise, numite colectoare. De obicei acestea
se montează pe acoperişurile caselor sub un unghi care să permită absorbirea unei cantităţi cât mai
mari de energie.
Energia solară reprezintă 3% din totalul energiei nepoluante produse la scară mondială si
are, după părerea specialistilor, cele mai multe şanse să ajungă la o pondere de 10%. BATERIILE
SOLARE
Bateriile electrice sunt instrumente electronice, care utilizează fenomenul fotoelectric pentru
producerea energiei electrice. Modulul de baterie solară este compus dintr-un număr foarte mare de
fotocelule, legate în serie, deoarece într-o singurǎ fotocelulă se generează o tensiune mică.
Fotocelulele sunt plăci subţiri din materiale semiconductoare, de obicei siliciu. Astfel de celule au
randamentul mai scăzut, dar pot fi folosite la temperaturi mult mai ridicate. De aceea se folosesc
pentru alimentarea cu energie a sateliţilor, mai expuşi radiaţiei solare. Cei mai mulţi sateliţi
artificiali funcţionează cu ajutorul panourilor solare, asemenea calculatoarelor si ceasurilor cu
quartz.
Avionul Solar Challenger a zburat peste Canalul Mânecii având ca singură sursă de energie lumina
soarelui. Panourile solare care îi acopereau aripile generau suficient curent pentru a roti cu o turaţie
corespunzătoare elicea.
Energia eoliană reprezintǎ energia obţinutǎ
de forţa vânturilor care bat la suprafaţa Pământului.
Aceasta poate fi convertită în energie mecanică
utilizată pentru a pompa apa (pompe de vânt),
pentru a măcina cerealele (morile de vânt) şi pentru
prelucrarea lemnului. De asemenea, energia
vântului poate fi convertită în electricitate de
turbine electrice. Acest proces este curat, nu
produce poluare şi nu foloseşte combustibili.
Dacǎ în trecut energia morilor de vânt era
folositǎ pentru a mǎcina cereale, astǎzi turbinele de
vânt pot crea o energie nepoluantǎ atât de
necesarǎ.
O pompă de vânt tipică are o elice cu
diametrul între 3-4 m, cu circa 20 de palete de oţel
presat. Elicea este montată pe un stâlp metalic
având înălţimea de aproximativ 8 m. Pompele cu
palete multiple, acţionate de vânt, sunt folosite
pentru a obţine apă din puţuri în regiunile mai
izolate, în special în Australia şi Africa de Sud. Apa
pompată este depozitată într-un turn din apropiere.
Turbinele electrice moderne au două sau trei palete şi sunt utilizate pentru a genera energie
locuinţelor izolate şi unor sate din statele în curs de dezvoltare. Este nevoie de un diametru al
rotorului (acea parte a turbinei care se roteşte sub forţa vântului) de circa 50 m pentru a genera 1
MW de energie, deci 1000 de astfel de generatoare de vânt ar putea egala capacitatea unei centrale
electrice uzuale. La o scară redusă, generatoarele de vânt mici asigură însă o cale ieftină de
reîncărcare a bateriilor electrice în zonele izolate, fără alimentare de la reţea.
Într-o lume în care mai mult de două miliarde de oameni trăiesc fără curent electric, se
preconizează că energia eoliană va deveni una dintre cele mai importante surse de electricitate ale
secolului XXI.
Energia apei poate fi obţinută prin transformarea puterii apei aflată în mişcare. Apa a fost
dintotdeauna sursa naturală cea mai preţioasă a omenirii. Roata cu apă este cel mai vechi şi cel mai
cunoscut dispozitiv folosit pentru captarea energiei apei. Arheologii au descoperit dovezi ale
utilizării roţii cu apă pentru măcinarea cerealelor care datează de acum 3000 de ani. În prezent,
echivalentul vechilor roţi de apă sunt turbinele electrice – larg utilizate pentru a
furniza energia necesară acţionării unor generatoare de electricitate imense în reţele hidroelectrice.
Unele ţări, de exemplu Norvegia, produc cea mai mare parte a electricităţii în acest fel.
Alte forme de hidroenergie sunt reprezentate de energia mareelor şi de cea a valurilor.
Energia mareelor poate fi folosită pentru a acţiona turbine conectate la generatoare de electricitate.
Se estimează că, aproximativ 3000 GW de energie sunt în mod continuu produşi de acţiunea
mareelor, dar numai 2% sau 60 GW dintre aceştia pot fi recuperaţi ca potenţial de generare a
electricităţii. Valurile imense ale oceanelor poartă cantităţi masive de energie, zonele cele mai bune
din acest punct de vedere sunt cele de pe partea de vest a continentelor, între latitudinile de 40° şi
60°, în ambele emisfere. Aceste zone cu vânt optim pot produce cele mai mari concentraţii de
putere ale valurilor, obţinându-se o frecvenţă de 60 Hz.
Soluţii alternative complementare
Biomasa – energia naturii. Termenul de „biomasă” se referă la materia organică care
înmagazinează în ea energie solară, printr-un proces de fotosinteză. Biomasa există sub forma
vegetaţiei care poate fi convertită în energie prin procesul de ardere sau descompunere, în urma
căruia se eliberează dioxid de carbon respectiv gaz natural. Majoritatea combustibililor de biomasă
folosiţi în prezent provin de la produse construite din lemn, vegetaţie uscată, rămăşiţe ale culturilor
şi plantelor acvatice.
Energia obţinută din biomasă este utilizată peste tot în lume pentru încălzirea locuinţelor,
gătit, dar şi pentru generarea de electricitate. Biomasa a devenit cea mai folosită sursă de energie
alternativă utilizată pentru generarea curentului electric din ultimile două decenii, după
hidroenergie.
Energia geotermală este energia din adâncul pământului, accesibilă prin intermediul apelor
geotermale. Acestea sunt purtătoare de căldură, trasferând la suprafaţa Pământului energie termică
din cuptorul magmatic. Temperatura acestora este în medie de 50-90 °C. Energia geotermală este
convertită în electricitate prin pomparea mecanică, pomparea prin absorbţie şi pomparea cu
ejectoare.
Hidrogenul se aflǎ pe locul 10 în lista celor mai rǎspândite elemente de pe Pământ,
reprezentând practic o rezerva nelimitată. Acesta nu se găseşte niciodată singur ci în combinaţie cu
alte elemente, de exemplu oxigenul şi carbonul. Hidrogenul se poate obţine din aproape orice
compus ce îl conţine, cea mai cunoscută metoda de obţinere a acestuia fiind electroliza
(descompunerea moleculei de apă în cele două elemente componente hidrogen şi oxigen).
Având în vedere nevoia de energie a planetei, ce se ridică la 77 de milioane de barili de
petrol zilnic, utilizarea celulelor de combustibil de hidrogen, ca sursă de energie, poate deveni, în
scurt timp, foarte profitabilă. Acest tip de energie nu a trecut neobservat de către NASA, ea fiind
folosită pentru furnizarea căldurii, electricităţii şi apei potabile în toate misiunile spaţiale, începând
cu Proiectul Gemini din anul 1965.
Soluţii energetice ale viitorului
Fuziunea nucleară sau „fuziunea la rece” (anunţatǎ pe 23 martie 1989 de cǎtre doi
electrochimişti de la Universitatea din Utah – SUA ca un nou domeniu ştiinţific ce studia o reacţie
nucleară asistatǎ din punct de vedere chimic) înseamnă de fapt fuziunea nucleară a deuteriului, un
izotop greu al hidrogenului, la o temperatură relativ apropiată de temperatura camerei. În urma
acestui proces se produce un exces de căldură, eliberându-se heliu şi o cantitate foarte mică de
neutroni (particule elementare simple, fără sarcină electrică, din componenţa nucleului atomic).
Datorită excesului de căldură ce se generează în urma procesului, cercetătorii au propus ca fuziunea la
rece să fie o metodă de a produce energie ieftină, reciclabilă, nepoluantă, fiind şi o cale de
reducere a radioactivităţii nucleare pierdute prin trasmutare.
„Consider că fuziunea nucleară constituie unica sursă de energie durabilă şi de viitor , întrucât
celelalte resurse naturale, precum petrolul şi cărbunele, sunt pe cale să se epuizeze.”
Geoff Cordey, expert britanic în fuziune nucleară
Alte surse energetice
Bio combustibilii. În anii 50, fermierul Harold Bate din Devon a dezvoltat un „digerator“
care transforma balega în metan folosit pentru a alimenta automobilul si autocamionul său la un
cost aproape de zero. Deşi ideea lui Bate nu prea „a prins“, mulţi cred că ea are un bun potenţial,
furnizându-ne alternative ieftine, nepoluante şi în mari cantităţi.
Oamenii de ştiinţă au lansat un studiu de 100 000 de lire sterline privind fabricarea
bioetanolului (etanol - extras din biomasa şi/sau din partea biodegradabilă a deşeurilor) din fânul
scoţian. Bioetanolul este deja amestecat cu benzina în Franţa, iar în Brazilia a luat o mare
amploare obţinerea etanolului din trestie de zahăr. Etanolul se obţine prin fermentarea cerealelor şi
legumelor ( grâu, porumb,orz, sfeclă de zahăr ,cartofi),se amestecă cu benzina în proporţie de 15 -
20%, iar emisiile poluante sunt mai reduse.
Un număr de companii produc versiuni legale ale unui alt tip de bio combustibil, uleiul
comestibil uzat , ce poate înlocui perfect motorina şi poate fi găsit în toate bucătăriile restaurantelor.
„Motorul Diesel a fost iniţial proiectat să folosească ulei de arahide“, susţine Martin Brook de la
Biofuel, Marea Britanie. Sunt dezvoltate şi uleiuri vegetale din rapiţă , porumb şi floarea soarelui
care sunt esterificate şi care pot arde în amestec de 15 -20 % cu motorina îm notoare diesel cu
modificări minime. Efectele de scădere ale poluanţlor sunt considerabile.
2. AUTOMOBILUL
Automobilul a schimbat lumea secolului XX, în special în ţările industrializate,
modificările s-au produs atât în ceea ce priveşte modul de deplasare dar şi în ceea ce priveşte
peisajul, apariţia drumurilor, şoselelor. În momentul de faţă, automobilul a devenit indispensabil şi
este un element important al economiilor industriale.
Pe lânga oferirea unei mobilităţi crescute şi crearea de locuri de muncă, automobilele produc
atât o poluare a aerului cât si o poluare fonică, iar accidentele de automobile se află printre primele
cauze ale deceselor în lume. Cu toate aceste aspecte, bune sau rele, adevărul este că automobilul va
continua să definească în continuare cultura şi economia secolului XXI.
Majoritate automobilelor funcţionează pe baza unui motor cu combustie interna (motor
termic) care foloseşte drept combustibil benzina (motorul cu aprindere prin scânteie) sau motorina
(motorul cu aprindere prin comprimare sau motorul diesel), dar există şi alte tipuri de combustibili
printre care : electricitatea, gazele naturale, energia solară, sau combustibili derivaţi din metanol
(alcool din lemn) şi etanol (alcool obţinut din cereale), hidrogen.
Motorul cu ardere (combustie) internă Motorul cu ardere internă este un tip de motor termic, un
dispozitiv care produce energie
mecanică utilizând diferenţa de temperatură dintre o sursă rece şi o sursă caldă. Alte tipuri de
motoare termice: motorul cu aburi, cu gaz, motorul cu reacţie.
Definiţie: Se numeşte motor cu combustie internă orice dispozitiv care produce energie
mecanică direct din energie chimică prin arderea unui combustibil într-o cameră de combustie
care este parte integrantă a motorului.
Există de fapt patru tipuri de bază de motoare cu ardere internă după cum urmează: motorul
Otto (motor cu aprindere internă în patru timpi), motorul Diesel, motorul cu turbină pe gaz şi
motorul rotativ .
Motorul Otto este denumit astfel după numele inventatorului sau Nikolaus August Otto, iar
motorul Diesel în aceeaşi manieră după numele Rudolf Diesel. Motorul Diesel este folosit pentru
generatoare de energie electrică, de asemenea el este utilizat şi la camioane şi autobuze precum şi în
unele automobile. Motorul Otto este motorul folosit pentru majoritatea automobilelor.
Modul de funcţionare a a unui motor Otto (în patru timpi): motorul Otto standard este un
motor în 4 timpi în care pistonul face 4 curse.
Timpul 1:Admisie pistonul porneşte de la capătul superior al cilindrului şi în cilindru este
aspirat amestecul de aer şi benzină deoarece supapa de admisie este deschisă la sfârşitul acestui
timp pistonul ajunge la capătul inferior şi supapa de admisie este închisă.
Timpul 2:Compresie adiabatică ( fenomen fizico-chimic care se produce fără transfer de
căldură), amestecul se încălzeşte până cînd pistonul ajunge la capătul superior.
Timpul 3:Ardere şi destindere adiabatică; o descărcare electrică a bujiei aprinde amestecul
carburant a cărui ardere are loc rapid, ca o explozie. De aici provine şi denumirea alternativă de
motor cu explozie. Presiunea şi temperatura în cilindru cresc brusc şi pistonul este împins. Timpul 3
este timpul motor, în care se efectuează lucru mecanic asupra pistonului. La motoarele mari
acţionează mai multe pistoane şi mai mulţi cilindri în succesiune rapidă, pentru a produce lucru
mecanic mai uniform. La sfârşitul acestui timp se deschide supapa de evacuare.
Timpul 4: Evacuarea gazelor arse în atmosferă începe printr-un proces de răcire, până când
gazele ajung la presiunea atmosferică. Pistonul se ridică şi gazele sunt evacuate, supapa de evacuare
fiind deschisă. La capătul ciclului supapa de evacuare se închide, supapa de admisie se deschide şi
începe un nou ciclu.
Randamentul unui motor Otto modern este de 20-25 %, cu alte cuvinte doar acest procent
din energia calorică a combustibilului fiind transformat în energie mecanică utilă. 38% din energie
se pierde prin căldură emanată, 36% prin încălzirea apei, 6% prin frecare.
Automobilul a avut un impact enorm asupra felului în care oamenii trăiesc, muncesc şi îşi
desfăşoarǎ activităţile zilnice, şi milioanele de automobile vândute anual în lume reafirmă rolul lor
de simbol al libertăţii de mişcare şi al avuţiei.
Dar toate aceste avantaje aduse de automobile au fost însoţite de: poluare, probleme de
trafic, dependenţa de petrol şi preocuparea pentru siguranţă. Pentru a rezolva aceste probleme
cercetătorii caută soluţii inovatoare pentru producerea unor automobile care să emită mai puţini
poluanţi şi să depindă de surse de energie diferite, nepoluante.
Necesitatea găsirii unor alternative viabile combustibililor fosili a apărut atât datorită
poluării cât şi faptului că rezervele de petrol sunt limitate şi se estimează că până în 2050 acestea se
vor epuiza, între timp vom asista, însă, la o creştere a preţului. Cu toate astea benzina va fi cu greu
înlocuită ca sursă de energie pentru funcţionarea automobilelor deoarece este uşor de transportat şi
de vândut, costul pe unitate de energie este mic. Într-un rezervor de 38 de litri de benzină este
stocată o energie de 2100 KJ. Toţi producătorii de autovehicule încearcă să realizeze modele de
automobile care să
utilizeze combustibili alternativi, cum ar fi: motorina, gaze naturale, etanol, metanol, electricitate,
etc. Convertorii catalitici convenţionali nu pot fi adaptaţi cu uşurinţă pentru a ameliora emisiile în
cazul motoarelor Diesel, deoarece substanţele care contribuie la formarea smogului nu pot fi
eliminate. De aceea, producătorii de autovehicule caută, în prezent, soluţii pentru îmbunătăţirea
acestei probleme. Unul dintre dezavantajele automobilelor care funcţionează pe bază de gaze
naturale este legat de costurile necesare instalării unor staţii specializate de alimentare. În schimb,
avantajele folosirii acestui tip de combustibil constau în uzura redusă a motorului şi nivelul
emisiilor extrem de scăzut.
Vehiculele care funcţionează pe baza de etanol, spre deosebire de cele care folosesc
combustibil fosil, elimină în mare parte riscurile epuizării resurselor. Un alt avantaj major al acestui
tip de combustibil este acela că, vehiculele convenţionale pot fi adaptate cu mare uşurinţă pentru
utilizarea etanolului, necesitând doar unele ajustări minore.
Rezultă deci că, eforturile de a realiza un autovehicul al cărui motor să aibă un consum redus
de combustibil sunt orientate către o gamă variată de soluţii, fiecare cu propriile avantaje şi
dezavantaje.
Automobilul - ceasornic al lui Leonardo da Vinci
Dacă va veni timpul când aproape toate rezervele de combustibili vor „seca“, automobiliştii
ar putea găsi o soluţie în opera lui Leonardo da Vinci. Printre invenţiile acestui geniu există un
desen a ceea ce s-ar putea să fie primul vehicul auto-propulsat, un „automobil-ceasornic“. Căruţa de
lemn a lui Da Vinci era pusă în mişcare de nişte arcuri care se răsuceau în direcţie opusă celei de
mers. Un sistem rudimentar de frâne era, de asemenea, încorporat. Dacă Leonardo ar fi inventat şi
prima linie de asamblare în secolul al XV-lea, istoria automobilului ar fi fost complet diferită.
Profesorul Paolo Galluzzi, şeful unei echipe care a construit recent un vehicul conform desenului lui
Da Vinci, afirma: „Este o maşina foarte puternică. Dacă dă peste ceva, poate să producă pagube
serioase”.
Surse de energie pentru automobile
Pila de combustie hidrogen–oxigen este alcătuită dintr-un electrod de hidrogen cuplat cu un
electrod de oxigen. Hidrogenul este combustibil. Aceste pile formează baterii care se întrebuinţează
pentru a acţiona motoare în automobile cu o rază de acţiune redusă, submarine mici, pentru a
lumina faruri sau geamanduri etc.
Pilele de combustie cu hidrogen reprezintă o tehnologie care ar putea avea un impact major,
putând înlocui chiar convenţionalul motor cu ardere internă. Aceasta este de două ori mai eficientă
decât tehnologia convenţională în ceea ce priveşte transformarea combustibilului în energie
mecanică sau electrică, nu necesită aproape deloc întreţinere, este silenţioasă şi singurii produşi de
emisie sunt vaporii de apă. De asemenea, motoarele care folosesc pilele de combustie pot produce
energie electrică şi în timpul staţionării energia rezultată putând fi folosită pentru alimentarea
locuinţelor.
Experţii consideră alternativa vehiculelor cu pilă de combustie (Fuel Cell Electric Vehicles -
FCEV) ca fiind cea mai bună opţiune pentru automobilele cu adevărat ecologice ale viitorului.
Pilele de combustie sunt realizate ca un sandwich ce utilizează straturi de catalizator de platină si
polimeri (compus chimic, macromolecular, obţinut prin îmbinarea monomerilor - substanţe cu masă
moleculară mică şi compoziţie simplă) electroconductori. Hidrogenul este dirijat în această mixtură
şi reacţia chimică declanşată în prezenţa oxigenului din aer generează electricitate. Sistemul nu
produce emisii şi are ca rezultat doar un nivel minim de bioxid de carbon, motiv pentru care
producătorii de autovehicule din întreaga lume se află într-o acerbă competiţie pentru a perfecţiona
acest principiu şi a realiza o sursă ideală de energie pentru produsele lor.
Există două tipuri de FCEV. Primul este sistemul pe bază de stocare de hidrogen, caz în care
un rezervor de stocare a hidrogenului este instalat în vehicul pentru a asigura furnizarea directă a
acestuia. Al doilea tip este cel bazat pe modificarea metanolului. În acest caz, în vehicul este instalat
un rezervor de metanol lichid, care este apoi transformat în hidrogen la bordul vehiculului. Deşi
sistemul de stocare a hidrogenului este atractiv, deoarece nu generează emisii de bioxid de carbon,
el prezintă totuşi dezavantajul existenţei unui spaţiu pentru instalarea unui rezervor suficient de
mare, precum şi a unei reţele de staţii de alimentare. Deşi sistemul bazat pe modificarea metanolului
generează unele emisii de bioxid de carbon pe parcursul transformării metanolului în hidrogen,
această variantă nu necesită existenţa unor rezervoare prea mari. În plus, dacă metanolul va putea fi
procurat de la staţiile service ca şi benzină, nu va mai fi nevoie de o reţea independentă pentru
alimentare.
Marii constructori de de automobile au început să investească serios în dezvoltarea unor
motorizări alternative, capabile să ofere performanţe similare celor „produse” azi de propulsoarele
pe benzină sau Diesel. Una dintre variantele propuse este utilizarea hidrogenului pe post de
combustibil pentru motor cu avantaje evidente atât pe planul protecţiei mediului, cât şi cel al
eliminării dependenţei de o resursă finită (petrolul). Acest tip de motor este unul cu ardere internă,
bazându-se tot pe principiul folosit de toţi producătorii de automobile în ultimii 100 de ani, însă este
modificat pentru a arde hidrogen în combinaţie cu aerul în locul amestecului de aer şi vapori de
benzină.
Automobilul electric - vehicul cu motor electric alimentat de un sistem de baterii
reîncărcabile. Mecanismul de funcţionare este mai simplu şi mai durabil decât cel al autovehiculelor
ce folosesc motorul cu ardere internă, în plus aceste vehicule nu folosesc resurse neregenerabile şi
poluează mai puţin decât cele ce folosesc benzina pe post de combustibil în plus acestea sunt foarte
silenţioase.
Automobilele electrice par să fie soluţia cea mai promiţătoare pentru eliminarea emisiilor de
dioxid de carbon. Principala barieră în calea comercializării acestora este însă autonomia redusă de
deplasare la o singură încărcare. În ultima vreme, se pare că, noile baterii realizate din nichel
hidrogen au ameliorat această autonomie de deplasare (practic, au dublat-o) comparativ cu bateriile
pe bază de plumb. Mai mult, noile baterii au şi o durată de viaţă de trei ori mai mare decât cea a
bateriilor cu plumb. Pe lângă acest tip de baterii, realizarea unor baterii pe bază de litiu, cu o
capacitate de stocare de 1,5 ori mai mare decât cea a bateriilor de nichel hidrogen se pare că, va face
posibilă comercializarea acestor vehicule într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat. Automobilele
electrice realizează o reducere de cca. 90% a emisiilor de noxe, comparativ cu vehiculele cu motor
diesel, în timp ce emisiile de dioxid de carbon sunt reduse aproape la jumătate.
Firma Honda a realizat un vehicul electric spre sfârşitul secolului trecut. Totuşi, aceste
vehicule care funcţionează integral pe bază electrică sunt de trei până la zece ori mai costisitoare
decât cele convenţionale. Alte probleme rămase încă de rezolvat sunt cele legate de autonomia
redusă de deplasare între două încărcări şi performanţele slabe în materie de acceleraţie.
Acest tip de vehicul reprezintă o cale mai eficientă de transformare a combustibililor fosili
(petrol, gaze naturale, cărbune) în energie necesară punerii în mişcare a automobilelor.
Combustibilii fosili sunt arşi în centrale electrice care produc electricitatea necesară reîncărcării
bateriilor astfel eliberarea în aer de substanţe poluante poate fi mai uşor controlată decât în cazul
evacuării acestora prin ţevile de eşapament ale milioanelor de autoturisme ce folosesc drept
combustibil benzina.
Automobilele electrice din ziua de azi sunt mai eficiente decât cele cu motor cu ardere
interna ce folosesc benzină, fiind considerate o modalitate mai uşoară şi eficientă de a utiliza sursele
de energie existente – orice sursă de energie poate fi convertită în electricitate. În plus, pentru utilizarea
acestora, nu este necesară o nouă tehnologie pentru livrarea combustibilului –
electricitatea este distribuită în aproape toate locuinţele şi locurile de muncă. Singurul sistem care
necesită o îmbunătăţire este cel de reîncărcare a bateriilor. Marii constructori de autoturisme
încearcă crearea unui sistem standard pentru reîncarcarea bateriilor. Automobilele electrice pot fi
obţinute prin transformarea celor ce folosesc motoare cu ardere internă.
Vehiculele solare reprezintă o variantă de perspectivă a vehiculelor electrice. Acestea sunt
vehicule electrice, în general foarte uşoare, care îşi reîncarcă bateriile prin intermediul energiei
electrice produse de o suprafaţă de celule voltaice. Performanţele vehiculelor solare de curse sunt
remarcabile, ajungând la 86 de km/oră în 1996, fapt ce a dus la transferarea rezultatelor asupra unor
autoturisme de oraş, de dimensiuni reduse. Vehiculele solare reprezintă un mijloc de transport
individual care păstrează avantajele automobilului electric reducând aspectele negative ale utilizării
acestuia. În plus, apare problema costului mare al energiei electrice produse de bateriile fotovoltaice
şi de suprafaţa mare necesară pentru a asigura energia necesară. Prima problemă este legată de
răspândirea tehnologiilor voltaice, reprezentând preţul pe care trebuie să-l plătim ori de câte ori se
introduce o sursă de energie regenerabilă. A doua problemă poate fi depăşită printr-un compromis
între numărul maşinilor solare şi gradul de îmbunătăţire a calităţii mediului pe care vrem să-l
atingem. Din punct de vedere al emisiilor poluante, în ipoteza înlocuirii parcului de autoturisme
convenţionale al unui oraş mare cu maşini solare, se asigură o reducere considerabilă a nivelului de
poluare a aerului.
Automobile hibride
Pentru mult timp s-a considerat că motorul cu combustie internă este superior oricărui altul,
cel electric şi cel cu aburi fiind date uitării. Apare însă o nouă tehnologie: un automobil care îmbină
cele două tipuri de motoare: motorul electric şi motorul cu combustie internă.
„Sistemul hibrid ” este un termen general pentru un sistem care combină şi utilizează două
tipuri de surse de energie.
Această combinaţie este ideală din mai multe puncte de vedere: motoarele electrice pornesc
foarte repede, motoarele cu gaz sunt mai eficiente atunci când funcţionează la o viteză constantă
(produc electricitate), energia electrică poate fi generată în timpul frânării, recuperând energia
piedută altfel prin căldură. Deoarece discuţiile despre încălzirea globală apar din ce în ce mai des,
iar problema poluării aerului a devenit una foarte serioasă, producătorii auto îşi orientează producţia
către crearea unui automobil cât mai puţin poluant. Şi dacă în acest moment automobilele electrice
sau cele ce folosesc alte surse de energii alternative nu sunt încă eficiente din punct de vedere
economic, automobilul hibrid se pare că oferă soluţia de compromis.
Cum funcţionează aceste automobile? Există în acest moment trenuri care funcţionează pe
baza acestei tehnologii folosind un motor care arde combustibili fosili (benzină), în combinaţie cu
un sistem electric compus dintr-un motor, un generator şi o baterie. În funcţie de sistem, motorul pe
bază de benzină poate pune singur în mişcare vehiculul, sau poate pune în funcţiune doar sistemul
electric care în final e cel care pune trenul în mişcare, acest lucru poate fi realizat doar de sistemul
electric sau ambele sisteme pot funcţiona împreună în acelaşi timp.
Un automobil obişnuit poate avea un motor cu o putere de 200 de cai putere. Automobilul
va folosi întreaga sa putere foarte rar, doar pentru depăşiri rapide sau la urcarea unor dealuri mai
abrupte. În cea mai mare parte a timpului, însă, motorul va funcţiona la o putere mai mică. Odată
aflat în mişcare continuă va folosi 20-30 de cai putere pentru a se menţine în mişcare. De fapt, cei
mai mulţi şoferi apelează foarte rar sau deloc la întrega capacitate a motorului. Oamenii au nevoie,
de fapt, de de cei 200 de cai putere din când în când, ceva mai des de 100 de cai putere şi cel mai
adesea de 30-40 de cai putere. Poate oare un automobil electric să rezolve această problemă?
Automobilul electric este unul
silenţios şi lin şi nu produce emisiile generate de motoarele ce funcţionează pe bază de benzină, însă
după aproape un secol de cercetări nu s-a găsit încă o baterie potrivită care să satisfacă pe deplin
cerinţele pieţei şi care să facă profitabilă înlocuirea automobilului cu motor cu combustie internă cu
cel electric. Acesta are aceleaşi neajunsuri ca şi acum 100 de ani – parcurgerea unei distanţe limitate
până la urmatoarea reîncărcare care poate dura ore. Iar alimentarea unui automobil cu motor cu
benzină durează câteva minute.
În câteva cuvinte concluzia ar fi că automobilul electric nu are destulă putere atunci când
este nevoie iar automobilele convenţionale au prea multă atunci când nu este nevoie.
Aşadar autovehiculul hibrid rezolvă aceste probleme. Una dintre cele mai cunoscute forme
de vehicul hibrid este locomotiva diesel-electrică. Acestea au motoare diesel enorme care pun în
funcţiune generatoarele, care la rândul lor furnizează energia necesară motoarelor electrice, care
pun în mişcare roţile. Acest tip de locomotivă are o eficienţă ridicată în ceea ce priveşte utilizarea
combustibilului. Dar bineînteles, odată pornit trenul, acesta circulă de obicei cu o viteză constantă.
Automobilele însă, circula cu viteze diferite în funcţie de condiţiile de trafic. Pornesc,
staţionează, sunt folosite în drumeţii scurte cu familia sau pentru vacanţe, sunt blocate în trafic –
toate acestea creează probleme în legătură cu consumul îi emisiile de gaze. Pentru a rezolva aceste
două probleme autovehiculele hibride sunt alcătuite dintr-un motor cu benzină relativ mic care pune
în mişcare roţile sau generatorul sau pe amândouă odată. Există, de asemenea, şi un motor electric,
care pune în mişcare rotile singur sau împreună cu motorul convenţional. Un sistem de baterii
alimentează motorul electric şi un generator produce curentul electric necesar pentru a reîncărca
bateria. Acest mecanism este supravegheat de un sistem electronic, asemenea unui software pentru
computer.
În general, sistemele hibride sunt clasificate în cele în serie şi în paralel. Sistemele hibride în
serie utilizează electromotorul doar pentru a pune în mişcare un generator electric, energia astfel
obţinută fiind folosită pentru a pune în mişcare motorul care, la rândul său acţionează roţile.
Sistemul este considerat a fi un hibrid "în serie" pentru că, energia trece printr-o serie de legături
succesive. Avantajele sistemului constau în faptul că un motor cu un randament redus poate fi
operat eficient într-un mod cvasi-staţionar, în timp ce bateriile sunt încărcate corespunzător. În
cazul sistemului hibrid paralel, motorul şi electromotorul acţionează roţile. Forţa propulsoare a
unuia sau a celuilalt este folosită în funcţie de localizare şi viteză. Numele sistemului provine din
faptul că legăturile forţei propulsoare sunt paralele. În cazul acestui sistem, energia motorului poate
asigura încărcarea bateriilor în timpul deplasării. Dată fiind actuala infrastructură, problema
principală care se pune în cazul motoarelor hibride este aceea a menţinerii performanţelor la un
nivel comparativ cu cele ale motoarelor cu combustie. Este luată în calcul şi menţinerea acestei noi
orientări a producţiei şi chiar diminuarea costurilor, dacă se va considera că, sistemul trebuie
promovat. Pe de altă parte, atâta timp cât sistemul include şi o componentă electrică (bateriile),
dezvoltarea si perfecţionarea motoarelor hibride nu mai este exclusiv o preocupare a producătorilor
de autovehicule, deoarece ei nu au cum să diminueze, singuri, costurile cu bateriile. Progresul în
acest domeniu va fi, deci, legat de eliminarea barierelor industriale.
Oricare dintre cele două tipuri de automobile au avantajul de a reduce semnificativ emisiile
din gazele de eşapament.
Cel mai sofisticat produs de acest tip este până acum Toyota Prius, realizat în 2004. Acest
tip de automobil are un motor cu combustie internă pe bază de benzină care este conectat direct
pentru a pune în mişcare roţile şi, de asemenea, în timpul funcţionării alimentează un generator care
menţine bateria încărcată. Generatorul furnizează energie electrică motorului electric sau bateriei,
după cum este necesar.
În timpul staţionării motorul cu benzină este oprit. În felul acesta nu se mai iroseşte
combustibil şi se reduc emisiile de gaze poluante. În cazul accelerării la o viteză medie, Prius-ul
foloseşte motorul electric, alimentat de baterie. Pe măsură ce bateria se descarcă, motorul cu ardere
internă reacţionează alimentând generatorul electric, care reîncarcă bateria. Motorul cu benzină are
două sarcini pe parcursul traseului punerea în mişcare a roţilor şi alimentarea generatorului iar în
cazul unei accelerări bruşte, ca în cazul depăşirilor sau o demarare mai rapidă, ambele motoare pun
în mişcare rotile.
Rezultatul este un vehicul care funcţionează pe baza motorului cu ardere internă cu benzină,
motor care pune în mişcare atât roţile cât şi generatorul care alimentează electromotorul. Iar
motorul este atât de mare cât este necesar. Şi în plus nu este pornit tot timpul, iar în cazul unei
accelerări bruşte ambele motoare împart efortul. Motorul la automobilele Prius funcţioneză exclusiv
pe bază de benzină iar în cazul părţii electrice a sistemului, acesta nu necesită ore de reîncarcare,
deci această problemă este rezolvată.
Aşadar, acest tip de automobil rezolvă ambele probleme legate de poluare şi de perioada
lungă de timp necesară reîncărcării bateriei.
Catalizatorii sunt substanţe care activează o reacţie chimică accelerând viteza de reacţie
fără ca ea însăşi să sufere modificări.
Catalizatorii sunt de două tipuri: omogeni şi eterogeni. Catalizatorii eterogeni : atunci când
reactanţii şi catalizatorii se află în faze diferite, aceştia au capacitatea de a absorbi pe suprafaţa lor
molecule ale unor gaze sau lichide. Un asemenea tip de catalizator este cel folosit pentru a cataliza
reacţia monoxidului de carbon cu oxigenul pentru a forma dioxidul de carbon. Această reacţie este
folosită la convertoarele catalitice montate automobilelor pentru a elimina monoxidul de carbon
care rezulta din arderea combustibililor fosili şi care este eliminat în atmosferă prin gazele de
eşapament. Compuşii care conţin plumb reduc eficienţa catalizatorului ; de aceea , un automobil
echipat cu un convertor catalitic pentru controlul emisiilor de gaze nocive trebuie să fie alimentat cu
benzină fără plumb.
Catalizatorii au o foarte mare importanţă în lumea industrială de azi. Cea mai mare parte a
industriei şi transporturilor se bazează pe arderea de combustibili fosili, ca de exemplu benzina. Pe
măsură ce aceşti combustibili sunt arşi, chimicale şi particule de materie sunt eliminate în
atmosferă. Există un număr destul de mare de substanţe care contribuie la poluarea aerului, dintre
care mai frecvente sunt cele care conţin carbon, sulf si azot. Aceste substanţe chimice
interacţionează între ele şi împreună cu razele ultraviolete emise de soare producând efecte
negative. Smogul, de obicei întâlnit în zonele urbane unde circulă multe automobile, se formează
când oxizii de azot din gazele de eşapament reacţionează cu hidrocarburile din aer şi rezultă o ceaţă
deasă, amestecată cu fum. Smogul poate afecta destul de mult sănătatea.
Când dioxidul de sulf şi oxidul de azot (substanţe existente în gazele de evacuare ale
automobilelor şi pentru care există anumite reglementări privind limitarea lor), sunt trasformate în
acid sulfuric, în atmosferă, se întorc pe pământ sub forma precipitaţiilor : ploia acidă. Aceasta
cauzează probleme serioase la nivel global deoarece foarte puţine specii pot supravieţui unui mediu
atât de acid.
Pentru a reduce cantitatea emisă în atmosferă din aceste substanţe se utilizează unele soluţii
pasive : convectoare catalitice (unde protecţia este dată de catalizatorii platină, paladiu, rhodiu fin,
divizaţi, depuşi pe un suport ceramic). Acţiunea catalizatorilor de acest gen se bazează pe
proprietatea acestora de a reduce substanţial pragul energetic, pentru declanşarea reacţiilor de
oxidare şi de reducere şi a de accelera viteza de reacţie a acestor procese.Deci, catalizatorii joacă un
rol din ce în ce mai mare în acţiunile de protecţie a mediului, deoarece prin intermediul lor se pot
distruge agenţii poluanţi cu eficienţa reducerii de circa 80-95%. Reacţiile chimice din interiorul
convertorului catalitic transformă cea mai mare parte a hidrocarburilor, a monoxidului de carbon şi
a oxizilor de azot , produse de motor, în vapori de apa si dioxid de carbon (CO2) gaze mai puţin
poluante, dar care accelerează efectul de seră. CAPITOLUL III
CALITATEA AERULUI ŞI SĂNĂTATEA NOASTRĂ
1. POLUAREA AERULUI ŞI SĂNĂTATEA OMULUI
În cursul unui act respirator, prin plǎmânii omului trece o cantitate de 500 cm
3
de aer, volum
care creşte mult în cazul efectuării unui efort fizic, fiind direct proporţional cu acest efort. În 24 de ore
omul respiră în medie circa 15-25 m
3
de aer. Comparativ cu consumul de alimente şi apă, în timp de 24
ore, omul inhalează în medie 15 kg de aer în timp ce consumul de apă nu depăşeşte de obicei 2,5 kg, iar
cel de alimente 1,5 kg. Rezultă din aceste date importanţa pentru sănătate a compoziţiei aerului
atmosferic, la care se adaugă şi faptul că bariera pulmonară reţine numai în mică măsură substanţele
pătrunse până la nivelul alveolei, odată cu aerul inspirat.
Din punct de vedere al igienei, aerul influenţează sănătatea atât prin compoziţia sa chimică, cât
şi prin proprietăţile sale fizice (temperatură, umiditate, curenţi de aer, radiaţii, presiune).
Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar in starea de sănătate a populaţiei ca
urmare a expunerii la agenţi poluanţi. Aceste modificări se pot traduce în ordinea gravităţii prin:
creşterea mortalităţii, creşterea morbidităţii, apariţia unor simptome sau modificării fizio-patologice,
apariţia unor modificări fiziologice directe şi/sau încărcarea organismului cu agentul sau agenţii
poluanţi.
Efectele de lungă durată sunt caracterizate prin apariţia unor fenomene patologice în urma
expunerii prelungite la poluanţii atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumulării poluanţilor în
organism, în situaţia poluanţilor cumulativi (plumb, fier), până când încărcarea atinge pragul toxic. De
asemenea modificările patologice pot fi determinate de impactul repetat al agentului nociv asupra
anumitor organe sau sisteme. Efectele de lungă durată apar după intervale lungi de timp de expunere
care pot fi de ani sau chiar de zeci de ani. Manifestările patologice pot îmbrăca aspecte specifice
poluanţilor (intoxicaţii cronice, alergii, efecte carcinogene, mutagene şi teratogene) sau pot fi
caracterizate prin apariţia unor îmbolnăviri, în care poluanţii să reprezinte unul dintre agenţii
determinanţi sau agravanţi (boli respiratorii acute şi cronice, anemii ).
2. TIPURI DE POLUANŢI ŞI ACŢIUNEA LOR
Poluanţii iritanţi realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare şi îndeosebi asupra
aparatului respirator. În această grupă intră pulberile netoxice, precum şi o sumă de gaze şi vapori ca
dioxidul de sulf, dioxidul de azot, ozonul şi substanţele oxidante, clorul, amoniacul etc. Poluarea
iritantă constituie cea mai răspândită dintre tipurile de poluare, rezultând în primul rând din procesele
de ardere a combustibilului, dar şi din celelalte surse.
Poluanţii fibrozanţi produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator. Printre cei mai
răspândiţi sunt dioxidul de siliciu, azbestul şi oxizii de fier, la care se adaugă compuşii de cobalt, bariu
etc. Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde determină îmbolnăviri specifice. Poluarea intensă
cu pulberi poate duce la modificări fibroase pulmonare.
Poluanţii asfixianţi sunt cei care împiedică asigurarea cu oxigen a ţesuturilor organismului.
Dintre poluanţii atmosferici cu efect asfixiant cel mai important este oxidul de carbon, care formează
cu hemoglobina un compus relativ stabil (carboxihemoglobina) şi împiedică astfel oxigenarea sângelui
şi transportul de oxigen către ţesuturi. În funcţie de concentraţia din aer şi timpul de expunere se
realizează o anumită proporţie de carboxihemoglobină care poate depăşi 60% din hemoglobina totală.
Intoxicaţia acută este relativ rară, apărând practic numai în spaţii închise în prezenţa unor surse
importante de CO (în încăperi în care sistemele de încălzit funcţionează defectuos, garaje, pasaje
subterane pentru autovehicule etc.)
Poluanţii alergenici din atmosferă sunt cunoscuţi de multă vreme. Putem menţiona aici cazul
poluanţilor naturali (polen) precum şi a prafului din casă, responsabili de un număr foarte mare de
alergii respiratorii sau cutanate. Pe lângă acestea se adaugă poluanţii proveniţi din surse artificiale – în
special industriale – care pot emite în atmosferă o sumă de alergeni compleţi sau incompleţi. Pe primul
loc din acest punct de vedere, se găseşte industria chimică (industria maselor plastice, industria
farmaceutică, fabricile de insecticide etc.). Sunt semnalate şi situaţii cu apariţia unor fenomene alergice
in masă, un exemplu poate fi cel produs la New Orleans în 1958 în care alergenul a fost identificat în
praful provenit de la deşeurile industriale.
Poluanţi cancerigeni. Există foarte multe dificultăţi în estimarea rolului poluanţilor atmosferici
ca factori generatori ai cancerului. Totuşi creşterea frecvenţei cancerului îndeosebi în mediul urban, a
impus luarea în considerare şi a poluanţilor atmosferici ca agenţi cauzali posibili, cu atât mai mult cu
cât în zonele poluate au fost identificate în aer substanţe cancerigene. Putem clasifica substanţele
carcinogene prezente în aer în substanţe organice şi substanţe anorganice. Dintre poluanţii organici
cancerigeni din aer, cei mai răspândiţi sunt hidrocarburile policiclice aromatice ca benzopiren,
benzontracen, benzofluoranten etc. Cel mai răspândit este benzopirenul, provenind din procese de
combustie. Substanţa cancerigenă este cunoscută de multă vreme, iar prezenţa în aer indică un risc
crescut de cancer pulmonar. Efecte cancerigene se atribuie şi insecticidelor organoclorurate precum şi
unor monomeri folosiţi la fabricarea maselor practice. Dintre poluanţii cancerigeni anorganici
menţionăm azbestul, arsenul, cromul, cobaltul, beriliul, nichelul şi seleniul.
3. POLUANŢI DE CARE TREBUIE SǍ NE FERIM ORGANISMUL
Oxigenul nu este practic un poluant în adevǎratul sens al cuvântului, dar poate influenţa
sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăderea presiunii atmosferice, efectul fiind
determinat de scăderea presiunii parţiale la nivelul alveolei pulmonare, alterarea schimbului de gaze
(O2 şi CO2) şi a procesului de oxigenare a sângelui. Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie
sau anoxie, gravitatea lor fiind dependentă de gradul de scădere a presiunii parţiale.
Dioxidul de carbon nu produce tulburări ale organismului uman, decât în situaţiile în care este
împiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat.
De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parţială a CO2 din aer creşte atât de mult
încât împiedică eliminarea acestuia. Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge mai puţin datorită
pătrunderii lui din aerul exterior, cât din cauza autointoxicării organismului. Pe măsură ce creşte
concentraţia în aerul atmosferic, intervine şi solubilizarea lui în plasma sanguină datorită presiunii
parţiale crescute. Primele tulburări apar în jurul concentraţiei de 3% manifestată prin tulburări
respiratorii (accelerarea respiraţiei), apare apoi cianoza, urmată de tulburări respiratorii şi circulatorii.
Dioxidul de sulf produce iritarea mucoaselor şi dilatarea bronhiolelor. În contact cu sângele
formează sulfhemoglobina care imprimă sângelui o culoare roşu-brună. De asemenea, dioxidul de sulf
poate deregla activitatea de sinteză a acizilor nucleici rezultând aberaţii cromozomiale, scăderea
ritmului de creştere. Efectele nocive care se produc asupra omului în legătură cu concentraţia de SO2
din aerul atmosferic sunt prezentate în tabel. Concentraţia (ppm) Efectul fiziologic Observaţii
0,3 – 1 Nu sunt efecte grave. Prezenţa
se simte după miros.
Concentraţii tolerabile în
ateliere sau zone de lucru
1 – 10 Iritare uşoară a nasului şi a
urechilor.
Posibilitatea de suportabilitate
scade pe măsura creşterii
concentraţiei.
10 – 100 Iritare puternică a nasului şi a
ochilor.
Capacitatea de suportabilitate
este de maximum o oră.
150 – 600 Atac puternic asupra aparatului
respirator.
Expunerea timp de o jumătate
de oră pune viaţa în pericol.
Azotaţii şi azotiţi pot provoca efecte nocive asupra omului prin intoxicaţie, fenomen care se
produce prin intermediul alimentelor şi a apei de băut. Conform normelor igienice din ţara noastră apa
potabilă poate avea un conţinut de azotaţi de cel mult 45 mg/litru şi nu se admite prezenţa azotiţilor
decât în mod excepţional în cantitate de 0,3 mg/litru în apele subterane până la 60 m adâncime. Apa
devine suspectă la 50-100 mg azot/litru şi toxică la 1 g/litru. Calea cea mai frecventă de intoxicare a
omului este cea digestivă. În tubul digestiv azotaţii suferă o serie de transformări succesive până la
amoniac. Aceste transformări sunt efectuate sub influenţa florei bacteriene şi a unor enzime.
Toxicitatea azotaţilor şi a compuşilor rezultaţi din metabolizarea acestora se manifestă la început chiar
în tubul digestiv prin efecte iritante şi congestive asupra mucoaselor digestive. Apoi, acţiunea iritantă
se manifestă asupra rinichiului prin congestii şi hemoragii.
După pătrunderea în circuitul sanguin, azotaţii şi azotiţii acţionează paralizant asupra centrilor
vasomotori, asupra venelor, îndeosebi asupra celor de calibru mic, provocând vasodilataţie şi
hipotensiune. Aceşti compuşi ai azotului au influenţe negative asupra glandelor endocrine, asupra
hipofizei, dar mai ales asupra tiroidei. Azotaţii şi metaboliţii săi induc o stare de hipotiroidism.
Fosfaţii pot provoca efecte poluante ce se manifestă direct asupra omului prin apariţia
intoxicaţiilor. La creşterea gradului de toxicitate contribuie şi unele “impurităţi” pe care le conţin
superfosfaţii, dintre care cel mai important este fluorul. Fosforul împreună cu fluorul au un efect iritant
asupra mucoasei tubului digestiv, acţionează toxic asupra măduvei osoase şi perturbă metabolismul
calciului .
Pesticidele, după felul în care pătrund în organism şi după caracterul acţiunii nocive, se împart
în produse de ingestie (pătrund în organism odată cu hrana), produse de contact (acţionează prin
atingere cu tegumentul), produse de respiraţie (care acţionează prin intermediul aparatului respirator).
Insecticidele organofosforice au în general acţiune de contact şi ingestie şi mai rar de respiraţie.
Prezintă o acţiune toxică puternică a sistemului nervos modificând transmiterea influxului nervos,
apărând spasme, convulsii şi moarte. Nematocidele şi moluscocidele sunt pesticide cu toxicitate
ridicată care se aplică pe sol. Acţionează prin ingestie şi contact. Efectele cronice ale intoxicaţiilor
cu
pesticide se observă cel mai adesea asupra ficatului şi a sistemului nervos. Deoarece ficatul este
organul cel mai important care metabolizează pesticidele, el este cel mai lezat.
Metalele grele
Mercurul are anumiţi compuşi precum HgCl2 care este cunoscut de mult timp ca fiind toxic.
O toxicitate mare o au compuşii organomercurici, ca metilmercurul şi dimetilmercurul. Compuşii
metilmercurici provoacǎ aberaţii cromozomiale, trec prin placenta din corpul mamei în cel al fǎtului,
afecteazǎ celulele nervoase ale creierului, provocând grave afecţiuni (orbire, deteriorarea coordonǎrii
nervoase, anomalii psihice, moarte). Mercurul este singurul metal care se gǎseşte în toate cele trei
medii majore (apǎ, sol, aer), sursele lui putând sǎ fie atât naturale, cât şi produse de activitatea umanǎ.
Mercurul este folosit mai ales în industria chimicǎ, la fabricarea vopselelor, a hârtiei, a unor pesticide, a
produselor farmaceutice şi a dezinfectanţilor. La prepararea sodei caustice, de exemplu, la fiecare tonǎ
de sodǎ sunt deversate circa 200 g de mercur.O altǎ sursǎ de poluare cu mercur o constituie arderea
combustibililor fosili. Anual în urma acestui proces în atmosferǎ ajung circa 5000 t de mercur.

Plumbul este cel mai important din metalurgia neferoasǎ atât prin cantităţile mari rezultate cât
şi prin posibilitatea de răspândire la mare distanţă. La început acest metal se prezintă sub formă de
vapori, după care prin oxidare se transformă în oxid de plumb, formă ce poate fi vehiculată la mari
distanţe. Din atmosfera plumbul ajunge în sol şi apǎ. În apa de ploaie sau determinat concentraţii de 40
mg de plumb. Din sol, plumbul este absorbit de plante, în special de radǎcini, cel din atmosferǎ poate
ajunge în frunze, poate fi consumat de animale şi poate ajunde la concentraţii destul de importante.
Mamiferele erbivore reţin 1% din plumbul consumat. Omul preia plumbul atât prin respiraţie cât şi,
mai ales, prin alimente (330 µg/zi). O parte importantǎ a plumbului ajuns în organism este acumulatǎ în
oase şi pâr, iar o alta se acumuleazǎ în ficat. Plumbul poate provoca anemie şi intoxicaţii cronice ce duc
la tulburarea sistemului nervos şi poate provoca o boalǎ numitǎ saturnism, poate afecta deasemenea
sângele, rinichii şi mǎduva osoasǎ. Efectele toxice ale plumbului s-au observat la oamenii din industria
oglinzilor, iar mai apoi la cei din fabricile de acumulatori. Cu toatǎ toxicitatea ridicatǎ pe care o are,
anual se extrag peste 2, 5 milioane de tone de plumb. Poate ajunge în atmosfera în special odatǎ cu
gazele de eşapament ale automobilelor dotate cu motoare pe benzinǎ. O serie de compuşi ( tetrametilul
şi tetraetilul de plumb) au fost folosiţi ca aditivi antidetonanţi în benzină ( stabilizatori ai arderii in
motoarele cu aprindere cu scânteie), dar toxicitatea mare a plumbului a condus la eliminarea sa treptată
din industria auto. În prezent aditivii pe bază de plumb au fost interzişi în Europa şi sunt pe cale de a fi
înlocuiţi şi în România.
Cadmiul are o puternicǎ acţiune toxicǎ asupra organismelor vii. Intoxicaţia cu cadmiu se face
pe cale digestivă şi respiratorie. Organele cele mai afectate sunt rinichiul şi testiculul (cadmiul este letal
pentru spermatozoizi). Acţiunea toxică se realizează prin interferenţa Cd cu metabolismul ţesuturilor şi
prin inhibiţia unor enzime, mai ales cele care prezintă grupări sulfhidrice sau de zinc, cadmiul fiind un
antagonic al zincului. Intoxicaţia acută se înregistrează doar în mediul industrial manifestată prin aşa
zisa febră a topitorilor. Intoxicaţia de tip cronic se poate înregistra atât la populaţia din industrie, cât şi
la restul populaţiei. Începând cu poarta de intrare, respiratorie sau digestivă, se constată iritaţia căilor
respiratorii superioare, lipsa mirosului, atrofia şi ulceraţia mucoasei nazale. Uneori se instalează dintele
galben cadmic ca urmare a colorării progresive a coletului dentar. Apar diverse tulburări digestive şi
cardiovasculare. Cadmiul se presupune că ar avea şi efecte teratogene şi cancerigene.
Poluarea apelor cu cadmiu rezultă în principal din deversări de ape industriale uzate. Prin
mijloacele clasice ale epurării apelor cantitatea de Cd scade foarte puţin. Limita maxim admisă de Cd
din apă este de 0,01 mg/litru. Consumul de apă cu conţinut ridicat de Cd duce la apariţia
hipocupremiei, la oameni.
Pulberile datorate în special din industria materialelor de construcţie (ciment, azbest, gips,
magnezit) pot provoca organismului uman diferite simptome, având în general acţiune iritantă,
infectantă, toxică, alergică şi cancerigenă. Modul de acţiune al pulberilor asupra organismului depinde
de structura lor fizică şi chimică. Acţiunea iritantă este consecinţa formei ascuţite sau a unei anumite
durităţi a particulelor care declanşează o reacţie de apărare din partea ţesuturilor sau organelor expuse.
Pulberile induc pe lângă disconfort şi boli specifice numite conioze. În funcţie de organul sau ţesutul
afectat acestea pot fi dermoconioze, oftalmoconioze, enteroconioze sau pneumoconioze. 4. EFECTELE
POLUǍRII AERULUI ASUPRA OMULUI
Principalele efecte asupra sănătăţii umane cauzate de agenţi de poluare ai aerului, par a fi răni
ale ţesuturilor delicate, realizate de obicei prin deteriorarea membranelor celulare. Acest lucru
determină un răspuns inflamator, o serie complexă de interacţiuni între celulele deteriorate, ţesutul
înconjurator şi sistemul imunitar. Unul dintre primele simptome ale inflamării este scurgerea de fluid
(plasmă) din vasele de sânge. Expunerea ţesuturilor respiratorii la iritanţi severi poate duce la formarea
unui edem (acumularea de fluid) în plămâni, încât unul dintre ei se îneacă efectiv.
Bronşita este o inflamare persistentă a bronhiilor şi bronhiolelor (căi mici şi mari de trecere a
aerului prin plămân) ce cauzează o tuse dureroasă, o mare producţie de salivă (mucus şi celule moarte)
şi spasme musculare involuntare care contractă căile respiratorii. Bronşita acută poate obstrucţiona
căile respiratorii atât de tare încât se poate ajunge la deces. Fumatul este fară îndoială cea mai mare
cauză a bronşitei cronice în majoritatea ţărilor. Smogul persistent şi aerosolii acizi pot de asemenea să
cauzeze această boală.
Bronşita severă poate conduce la emfizem, o boală pulmonară obstructivă şi ireversibilă ce
constă în contractarea permanentă a căilor respiratorii şi deteriorarea sau chiar distrugerea alveolelor.
Aerul închis în căile blocate, ce stagnează, umflă sacii mici de aer din plămâni (alveolele), blocând
circulaţia aerului. Atunci când celulele mor din cauza lipsei de oxigen şi nutrienţi, pereţii alveolelor
cedează, creând spaţii goale mari incapabile să realizeze schimbul de gaze. Peraţii îngroşaţi ai
bronhiolelor îşi pierd elasticitatea, îngreunând respiraţia. Victimele emfizemului realizează un sunet
şuierat caracteristic, atunci când respiră. De multe ori au nevoie de oxigen suplimentar pentru a
compensa capacitatea respiratorie redusă.
Presiunea cardio-vasculară este o complicaţie frecventă în cazul bolilor pulmonare obstructive
din cauza lipsei de oxigen din sânge. Aproximativ de două ori mai mulţi oameni mor de insuficienţă
cardiacă decât cei care mor de cancer de plămîni.
Iritanţii din aer sunt atât de răspândiţi încât jumătate din numărul plămânilor examinaţi la
autopsie în Statele Unite, aveau un oarecare grad de deteriorare alveolară. Oficiul de Evaluare al
Tehnologiei estimează ca 250.000 de oameni suferă de bronşită şi emfizem cauzate de poluare în
Statele Unite, şi în jur de 50.000 de morţi în plus în fiecare an sunt atribuite complicaţiilor acestor boli,
care sunt probabil pe locul doi, după atacurile de cord.
Astma este o boală supărătoare caracterizată de insuficienţe respiratorii ce nu pot fi prevăzute,
cauzate de episoade bruşte de spasme musculare în pereţii bronhiali. Aceste atacuri sunt declanşate
deseori de inhalarea alergenilor, cum ar fi praful, polenul, părul de animale sau gazele corozive. În
anumite cazuri, în aparenţă nu există nici un factor extern cauzator, astfel eliberarea internă de agenţi
declanşatori este suspectată. Nu se cunoaşte dacă astma este genetică, datorată mediului sau o
combinaţie a celor două.
Degenerescenţa fibroasă este numele dat acumulării de ţesut cicatrizat în plămân. Printre
materialele care cauzează această boală se numără: siliciul sau praful de cărbune, azbestul, fibra de
sticlă, beriliul şi aluminiul, vaporii de metal, scamele de bumbac şi chimicalele iritante. Fiecare din
aceste boli are un nume individual (silicoză, boală pulmonară cauzată de beriliu), dar de fapt sunt foarte
asemănătoare ca dezvoltare şi efecte. Celulele răspund la iritanţi şi materiale străine din plămâni prin
închiderea zonelor afectate cu ţesut cicatrizat (produs fie de celule interstiţiale din pereţii căilor
respiratorii, fie de „căptuşeala” epitelială). În timp ce plămânul se umple cu ţesut fibrotic, respiraţia
este blocată şi persoana se sufocă treptat. În unele cazuri creşterea celulară determinată de prezenţa
materialelor străine din plămân poate cauza formarea unor tumori. Cancerul de plămân este deseori
mortal. 5. MERSUL PE JOS O ALTERNATIVĂ SĂNĂTOASĂ
Sportul şi mersul pe jos sunt la fel de importante pentru sănătate ca şi consumul alimentelor
potrivite în cantităţi necesare. Exerciţiile fizice ajută la controlul greutăţii corpului, dar şi la păstrarea
sănătăţii generale şi menţinerea în formă a organismului, prin tonificarea muşchilor, întărirea
muşchiului inimii, menţinerea organelor vitale în bune condiţii şi îmbunătăţirea respiraţiei şi circulaţiei
sangvine. Exerciţiile fizice fac organismul mai rezistent. La tineri, variatele forme de exerciţii fizice pe
care le pot efectua sunt în general mult mai viguroase decât vor fii la o vârstă mai înaintată, însă oricine
poate beneficia de pe urma exerciţiilor fizice regulate, chiar dacă e vorba doar de mers zilnic pe jos.
Combinate cu o alimentaţie echilibrată, exerciţiile ne fac să arătăm şi sǎ ne simţim mai bine.
11 motive pentru mersul pe jos
1. Ameliorează performanţele intelectuale - Mai multe studii au demonstrat că este bine să
mergi pe jos, deoarece o scurtă alergare favorizează transportul de oxigen al plămânilor, provocând
astfel eficient comanda cerebrală.
2. Măreşte capitalul osos - Scheletul organismului este supus continuu acţiunii celulelor care
fabrică sau distrug substanţele osoase. Tensiunile provocate de alergare constituie un stimulent necesar
menţinerii delicate care există între procesele de fabricare sau de distrugere. De aceea cei care ies la o
plimbare de trei ori pe săptămână au un organism mai sănătos decât cei pasivi.
3. Prelungeşte viaţa - Mersul pe jos este o alegere sănătoasă pentru cei care îl practică, deoarece
le prelungeşte viaţa.
4. Doboară depresia - Printr-o scurtă plimbare, mergând pe jos, persoanele depresive văd şi alte
privelişti care le dau o stare psihică mult mai bună, decât dacă ar sta în propria cameră. Le dă
sentimentul de libertate. Li se limpezesc gândurile, ideile sunt mai clare şi soluţiile bune vin mai uşor.
5. Fortifică inima - Mergând pe jos cu regularitate, se modifică funcţiunea aparatului cardiovascular,
ajungând la o stare fiziologică bine cunoscută: în faţa efortului, inima acţionează cu o
accelerare moderată, care poate susţine mult timp efortul, fără să obosească. După o plimbare într-un
ritm mai repejor, inima revine rapid la ritmul ei de repaus. Adică, ea produce mai mult lucru, obosind
mai puţin.
6. Permite plămânilor sǎ respire din plin - Munca muşchilor respiratori va fi diminuată prin
micşorarea mişcărilor pe minut datorită unei mai bune umpleri a plămânilor, a unui număr mărit de
alveole în stare de funcţionare şi datorită schimbului de gaze îmbunătăţit. Pe scurt mersul pe jos
măreşte considerabil capacitatea pulmonară.
7. Uşurează tranzitul gastrointestinal - Digestia devine mai uşoară, apetitul mai bun.
Organismul absoarbe complet elementele nutritive din ceea ce mâncăm.
8. Favorizează somnul recuperator - O scurtă alergare seara destinde muşchii corpului, care au
tendinţa de a se crispa după activităţile stresante ale zilei. Mişcarea lasă o senzaţie plăcută, eliminând
consecinţele surmenajului şi micile rele care împiedică un somn adânc şi odihnitor, nu favorizează
instalarea insomniei.
9. Normalizează grăsimile din sânge - Sângele conţine douǎ categorii principale de grăsimi:
colesterolul şi trigliceridele. Se ştie că amândouă măresc probabilitatea de neplăceri cardio-vasculare.
Exerciţiile fizice regulate reduc, uneori categoric, proporţia trigliceridelor şi a colesterolului.
10. Asigură o mai bună circulaţie venoasă - Prin presiunea ritmică, la fiecare pas, asupra tălpii
se favorizează aruncarea sângelui venos spre inimă ca o pompă. Un fenomen asemănător se întâmplă şi
cu sângele acumulat de muşchi. 11. Menţine pieptul în plină formă - Prin mai multe studii s-a constatat
că femeile care fac
mişcare sunt mai puţin expuse la cancerul de sân. De asemenea problemele legate de ciclul menstrual
sunt îmbunătăţite la cele care practică alergarea.
Atât mersul pe jos, cât şi cel pe
bicicletǎ, role sau alt mijloc de
transport pus în mişcare de forţa
omului este benefic pentru organismul
uman şi ajutǎ la recreere.
Considerăm că mai trebuie
precizat că mersul pe jos nu este doar
un mijloc de tratament pentru depresii
sau psihoze, ci un excelent mijloc de a
cea o stare de bună dispoziţie, de
optimism şi încredere în forţele
proprii. Mersul în grup, dezvoltă
spiritul de colaborare şi prietenie,
creând adesea simţăminte umanitare
de întrajutorare.
Un alt câştig considerabil este acela cǎ mersul pe jos nu polueazǎ, este sǎnǎtos şi în acelaşi timp
este o alegere bunǎ pentru a economisi banii pe care îi cheltuim aproape zilnic pentru
transport.CAPITOLUL IV
SFATURI PRACTICE ŞI TESTE
“Pǎmântul nu ne aparţine, noi aparţinem lui.”
1. CE POŢI FACE TU PENTRU A AJUTA PǍMÂNTUL
Încălzirea globală, ploia acidă, subţierea stratului de ozon, smogul, resursele limitate, precum şi
dispariţia unui număr din ce în ce mai mare de specii, plante şi animale, toate aceste probleme nu le
vom putea opri noi singuri dintr-o dată şi în faţa lor ne cuprinde uneori un sentiment de disperare şi de
inutilitate; “Oare vom reuşi vreodată să avem o planetă curată şi sănătoasă?”. Uneori ni se pare cǎ sunt
atât de multe de făcut şi că noi ca persoană, singuri, nu putem face nimic, aşa că mai bine să-i lăsăm pe
ceilalţi să facă asta, pe cei care au această responsabilitate. Însă trebuie să fim conştienţi, tot timpul, că
fiecare în parte este responsabil de soarta Pământului pentru că fiecare om consumă zi de zi resursele
acestei planete, se bucură de natură, de viaţa, posibilă pentru noi oamenii doar cu ajutorul acestei
planete, nici mică, nici mare dar primitoare, pe care trebuie să o ocrotim în fiecare zi ca şi cum ar fi
trupul nostru.
Aşa că, haideţi să dăm la o parte ignoranţa şi comoditatea şi să începem pas cu pas să ocrotim
acest loc în care trăim cu toţii şi care, în ciuda inconştienţei noastre, fatale uneori, continuă să ne
bucure şi să ne ofere condiţiile pentru a trăi.
Pământul poate merge mai departe fără noi, dar noi nu putem continua fără el.
Ce putem noi face pentru a ameliora situaţia? Putem încerca o schimbare prin reducerea
pagubelor datorate risipei de electricitate, produse petroliere, metale, hârtie, lemn; putem fi mai atenţi
atunci când aruncăm deşeuri toxice, ne-biodegradabile, care nu fac decât să se acumuleze în naturǎ,
fenomen ce afectează deopotrivă oameni şi animale.
Deşi este din ce în ce mai scurt, există timp să mai schimbăm ceva! Iată câteva lucruri pe care
oricine le poate face şi care ajutǎ la însǎnǎtoşirea planetei noastre.

Acasǎ
- încercaţi să folosiţi produse de curăţare a vaselor, detergenţi şi săpunuri care nu conţin fosfaţi;
- evitaţi folosirea pesticidelor şi a substanţelor chimice pentru a scăpa de insecte, existǎ şi alte
metode la fel de eficiente;
- curăţaţi geamurile cu apă şi oţet în locul produselor chimice;
- pentru spălat, atât cât este posibil, folosiţi apa rece; apa caldă încercaţi s-o folosiţi doar dacă
este neaparată nevoie, pentru încălzirea acesteia se consumă foarte multǎ energie;
- un ziar vechi înmuiat în apă face minuni la spălarea ferestrelor, astfel se poate evita folosirea
detergenţilor care poluează mediul;
- nu aruncaţi la coşul de gunoi produse toxice cum ar fi vopsele, lac pentru mobilă, etc. Le
puteţi arunca în locuri special amenajate!
- nu folosiţi aparatele electrice pentru a face lucruri pe care le puteţi face la fel de uşor doar cu
mâinile;
- aruncaţi gunoiul în saci de hârtie în locul celor din plastic, plasticul este aproape nebiodegradabil,
rămânând în natură pentru o perioadă de timp foarte lungă;
- folosiţi recipiente refolosibile pentru păstrarea mâncarii (nu cele din plastic sau folie de
aluminiu); - scrieţi companiilor care vă trimit oferte pe care nu le cereţi să vă scoată din baza lor de
date,
evitaţi astfel risipa de hârtie;
- nu aruncaţi lucrurile de care nu mai aveţi nevoie; le puteţi dona unor organizaţii caritabile,
puteţi ajuta astfel natura şi semenii voştri;
- economisiţi apa: este necesară o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Un robinet
stricat poate consuma aproximativ 30 de litri de apă pe zi, puteţi face astfel şi o importantǎ economie
de bani;
- opriţi căldura atunci când vă puteţi încălzi îmbrăcând un pulover. Există un principiu care
spune că nu se utilizează o energie superioară pentru a face ceva ce se poate obţine printr-o energie
inferioară, adică nu folosiţi o drujbă pentru a tăia untul sau electricitatea la încălzirea apei şi a
casei/locuinţei.
- stingeţi lumina şi căldura la ieşirea din cameră. La fel şi televizorul.
- efectuaţi un control periodic al aparatelor electrice şi al instalaţiei de gaze pentru evitarea
pierderilor inutile.
- izolaţi-vă casa: căutaţi crăpăturile din uşi, ferestre, şi asiguraţi-vă că podul este suficient izolat
pentru a păstra căldura casei, astfel veţi economisi energie.
În curtea casei
- plantaţi copaci şi alte plante în curte care vor asigura hrană şi adapost pentru păsări şi alte
animale precum şi un aer curat;
- hraniţi păsările cu resturile de pâine de la masă;
- dacă folosiţi pesticide, ierbicide sau fungicide pentru a scăpa de dăunatori, nu aruncaţi
deşeurile rezultate la gunoi;
- ignoraţi gândacii şi alte insecte din grădina dumneavoastră, lăsaţi păsările şi alte prădătoare să
se ocupe de ele;
- folosiţi îngrăşăminte naturale în locul celor chimice;
- interesaţi-vă despre controlul natural al înmulţirii insectelor şi despre alternativele la pesticide;
- plantaţi în imediata apropiere a casei tufişuri dese care vor ajuta la izolarea termică a
căminului dumneavoastră;
- folosiţi bazine pentru păstrarea apei în grădină.
În vacanţǎ
- opriţi centrala termică înainte de a pleca în concediu;
- folosiţi la picnic farfurii, tacâmuri şi căni din materiale refolosibile;
- asiguraţi-vă că pungile cu gunoi pe care le aruncaţi nu vor ajunge în apă, ci la coşul de gunoi;
- nu adunaţi plante sau animale sălbatice pentru colecţie sau pentru a le ţine lângă casă; lăsaţi-le
unde le gasiţi, pentru cǎ acolo le este locul;
- nu cumpăraţi suveniruri confecţionate din piele de animale;
- atenţie la viaţa animalelor sălbatice, acordaţi atenţie tuturor animalelor şi plantelor pe care le
întâlniţi în drumul vostru;
- acolo unde este posibil şi permis, faceţi mici focuri de tabăra în loc să folosiţi butelii cu gaz.
În maşina dumneavoastră
- conduceţi cu atenţie, nu risipiţi combustibilul;
- folosiţi mijloacele de transport în comun de câte ori este posibil;
- încercaţi să folosiţi bicicleta sau să parcurgeţi pe jos distanţele mai scurte;
- cumpăraţi automobile care au un consum redus de combustibil;
- reciclaţi uleiul de motor;
- pentru a economisi combustibil, fiţi sigur că aveti cauciucurile umflate corespunzător; - reciclaţi
cauciucurile vechi.
La cumpărături
- nu cumpăraţi produse păstrate în pungi de plastic sau aluminiu dacă există o alternativă
(carton pentru lapte, ouă, ulei vegetal);
- farfuriile şi cănile din hârtie sau spumă de polistiren (zǎpadǎ artificialǎ) reprezintă o risipire
extravagantă a resurselor planetei, deci nu le cumpăraţi;
- dacă trebuie totuşi să cumpăraţi asemenea produse, alegeţi-le pe cele confecţionate din hârtie
în dauna celor din plastic sau spumă de polistirenstiren. Fabricile producătoare de astfel de spumă
poluează serios atmosfera;
- verificaţi consumul de energie al aparatelor electrocasnice pe care le achizitionaţi; folosiţi
aparatura electrică casnică care nu consumă multă energie: când cumpăraţi noi aparate electrocasnice
întrebaţi care modele consumă mai puţină energie. Folosiţi becuri cu un consum scăzut de energie şi
baterii reîncărcabile;
- citiţi pe etichetă şi cumpăraţi detergenţii şi produsele de curăţat cu cel mai redus conţinut de
substanţe toxice;
- nu cumpăraţi animale exotice provenite din mediul natural pentru a le ţine în captivitate.

Folosiţi puterea cuvântului

- vă puteţi înscrie într-o organizaţie pentru protecţia animalelor şi a naturii;
- donaţi bani unei astfel de organizaţii;
- reconsideraţi-vă stilul de viaţă. Gândiţi-vă la efectele pe care le au acţiunile dumneavoastră
asupra mediului;
- urmăriţi emisiunile TV despre animale pentru a le întelege mai bine modul de viaţă şi pentru a
învaţa să le respectaţi;
- abonaţi-vă la publicaţii despre animale, despre conservarea şi protecţia mediului; după ce le
citiţi, oferiţi-le şi prietenilor;
- convingeţi prin exemple, încurajaţi şi pe alţii să protejeze mediul la fel cum o faceţi
dumneavoastră;
- învăţaţi-vă copiii să respecte natura şi mediul; ajutaţi-i să planteze copaci sau să construiască
cuiburi pentru păsări; cumpăraţi-le cărţi despre păsări şi animale.
Am vorbit mai sus despre ce poate face fiecare persoanǎ în parte, totuşi este necesară existenţa
unei atitudini responsabile şi la nivelul întreprinderilor, nu doar la nivelul individului. Şi dacă o
persoană este mai uşor de convins de necesitatea reducerii poluării, organizaţiile sunt mult mai
complexe şi au interese diferite. Unul dintre principiile care le conduc este obţinerea unei eficienţe
ridicate, adeseori privită doar din prisma profitului obţinut. Ori astăzi se cunoaşte că o economie
sănătoasă şi eficientă nu poate exista într-un mediu degradat, din punct de vedere ecologic sau/şi social.
Analiza costuri-beneficiu este utilă, dar nu va proteja Pǎmântul pentru că lucrurile esenţiale ca:
viaţa omului, o bună sănătate, curăţenia aerului şi a apei, frumuseţea naturii, sălbăticiunile şi procesele
naturale de curăţare, nu se pot reduce la bani.
Anticiparea şi prevenirea problemelor este mai ieftină şi mai eficace decât reacţia tardivă şi
încercarea de rezolvare a problemelor existente, un gram de prevedere valorează mai mult decât o tonă
de tratament.
Mai există încă oameni care privesc planeta precum şi plantele şi animalele care o populează ca
pe un bun propriu de care pot dispune după bunul plac, considerându-se specia dominantă, singura
capabilă de o evoluţie conştientă, voită. Însă, în primul rând fiecare specie vie are dreptul la viaţă sau
cel puţin să se străduiască să
trăiască, şi asta doar pentru că există. Acest drept nu aparţine unei anumite specii actuale sau potenţiale
care ar fi folositoare nouă. Este greşit ca oamenii să contribuie la dispariţia prematură a oricărei specii
sălbatice precum şi la eliminarea sau distrugerea habitatului ei.
În al doilea rând oamenii şi-au asumat responsabilitatea de a modifica mediul natural în care
trăiesc, iar acum va trebui să şi-o asume pe aceea de a repara propriile greşeli şi să încerce să înţeleagă
şi să lucreze alături de ceea ce înseamnă restul naturii decât să încerce să o domine sau să o cucerească.
O modalitate ar fi să protejăm ceea ce a mai rămas din ecosistemele sălbatice ale planetei, ca urmare a
activităţilor noastre, să reabilităm sau să refacem ecosistemele numai pe baze durabile şi să părăsim o
mulţime de ecosisteme pe care le-am ocupat şi de care am abuzat, lăsându-le să revină la sălbăticie.
Câteva reguli de bază pentru fiecare om
™ În protejarea şi susţinerea naturii, să mergem mai departe decât o cere orice lege.
™ Toţi oamenii trebuie făcuţi responsabili de propria lor poluare şi degradare a mediului.
™ Ar fi bine să înţelegem că orice sistem care depinde de slăbiciunea (imperfecţiunea) umană
pentru proiectarea, utilizarea şi întreţinerea lui, se va prăbuşi mai devreme sau mai târziu.
™ Nu putem avea pace, dreptate, un pământ durabil şi un sentiment de mândrie în legătură cu
realizările noastre atâta timp cât lumea încă mai trăieşte în sărăcie.
™ Pentru a înţelege Pământul şi pe tine însuţi, fă-ţi timp să iei contact direct şi să simţi aerul, apa,
solul şi plantele, animalele, bacteriile şi alte părţi ale Pământului.
™ Cele mai bune lucruri în viaţă nu sunt bunurile acumulate, ci dragostea, afecţiunea, bucuria
sprijinite pe o planetǎ durabilǎ pentru noi înşine şi pentru alte specii, precum şi a lăsa în urmă
un Pământ mai bun decât l-am găsit.
2. ÎNTREBǍRI ŞI RǍSPUNSURI DESPRE ECOLOGIE
1. Ce este ecologia şi cine a introdus termenul?
Ecologia este ştiinţa care studiazǎ interdependenţa dintre organismele vii şi mediul lor de viaţǎ.
Termenul a fost introdus de savantul Ernst Haeckel (1869), biolog evoluţionist german, care considera
ecologia drept ştiinţǎ care cerceteazǎ “totalitatea relaţiilor animalului, atât cu mediul sǎ anorganic, cât
şi cu cel organic”. Astǎzi, ecologia abordeazǎ un cerc de probleme mult mai cuprinzǎtor: interacţiunea
materiei vii cu cea nevie, productivitatea biologicǎ, relaţia omului cu natura, etc.
2. Ce este un poluant?
Orice material sau substanţǎ introdusǎ artificial de cǎtre om în biosferǎ, sau care existǎ în condiţii
naturale şi provoacǎ modificǎri negative ale calitǎţii mediului.
3. Un pericol fǎrǎ precedent în istorie, care ameninţǎ întreaga omenire, indiferent de
regiunea geograficǎ, este deteriorarea mediului înconjurǎtor. Ştiţi în ce constǎ aceastǎ
deteriorare? Prin deteriorarea mediului sau poluarea acestuia înţelegem alterarea calitǎţilor mediului
înconjurǎtor,
mergând pânǎ la starea de incompatibilitate cu desfǎşurarea normalǎ a proceselor metabolice din
organismele animale şi vegetale, ceea ce pune în primejdie însǎşi existenţa vieţii pe Pǎmânt.
4. Ce factori poluanţi cunoaşteţi?
Aceştia pot fi plumbul, mercurul, cadmiul, sub diferite forme eliberate în atmosferǎ; substanţele
radioactive; reziduurile petroliere, industriale sau de altǎ naturǎ, care altereazǎ calitatea apelor;
reziduurile canalelor de scurgere sau alte diverse reziduuri organice; detergenţi sintetici proveniţi atât
din activitatea casnicǎ, cât mai ales din industrie; emisii de gaze şi de pulberi industriale; cât şi orice
altǎ substantǎ ce nu se integreazǎ în circuitul natural.
5. Ce este molismologia?
Molismologia studiazǎ acţiunea factorilor poluanţi asupra vieţuitoarelor.
6. Ce este coprologia?
Ştiinţa gospodǎririi deşeurilor, reziduurilor şi dejecţiilor, în condiţiile mediului înconjurǎtor.
7. Ce este incidentul de poluare?
Prin incidentul de poluare înţelegem descǎrcarea în mediul ambiant a unui agent poluant în asemenea
cantitate, încât necesitǎ mǎsuri immediate de îngrǎdire, curǎţire şi eliminare.
8. Omul a acţionat asupra biosferei, conştient sau inconştient, în douǎ direcţii diametral
opuse. Ştiţi care sunt acestea?
Activitatea omului asupra biosferei îmbracǎ un dublu aspect: distructiv şi constructiv. În primul caz,
omul contribuie, direct sau indirect, la scǎderea numericǎ a populaţiilor, la reducerea biomasei, la
perturbarea sau lichidarea unor biocenoze naturale, etc. Astfel, nevoia mereu sporitǎ de produse
alimentare reclamǎ extinderea suprafeţelor agricole în detrimetrul pǎdurilor, ceea ce înseamnǎ
lichidarea unor importante ecosisteme naturale. La fel, extinderea reţelei de hidrocentrale aduce mari
perturbaţii în ecologia apelor respective. De asemenea, ritmul impetuos al urbanizǎrii, al construcţiei de
şosele, canale etc. duce la distrugerea, ireversibilǎ, a unor ecosisteme. În cel de-al doilea caz, omul
contribuie prin activitatea sa conştientǎ, la sporirea unor specii şi populaţii, la dezvoltarea biocenozelor,
sau chiar la formarea altora noi, omul ia mǎsuri de ocrotire a plantelor şi animalelor pe cale de
dispariţie etc.
9. Care este poziţia omului în procesul atât de complex al poluǎrii mediului înconjurǎtor,
este el un factor poluant sau poluat?
În epoca modernǎ, tehnicizǎrii şi civilizaţiei atât de înaintate, omul a devenit, direct sau indirect, un
important factor de poluare a mediului înconjurǎtor. Dar, depǎşind anumite limite, acest aspect al
activitǎţii omului se repercuteazǎ asupra sa şi a întregii biosfere, asemenea unui bumerang, având
consecinţe dintre cele mai nefaste. Evident, omul apare, astfel, într-o dublǎ ipostazǎ: aceea de factor
poluant, dar şi poluat. 10. Ce mǎsuri practice cunoaşteţi pentru a preveni poluarea aerului?
Dintre mǎsurile adoptate la noi, pentru a preveni poluarea aerului atmosferic, enumerǎm câteva:
dotarea marilor întreprinderi industriale cu dispozitive care epureazǎ şi neutralizeazǎ substanţele
poluante; amplasarea noilor obiective industriale în afara zonelor de locuit; pentru controlul tehnic al
autovehiculelor, serviciul de circulaţie dispune de analizatori de gaze, fumetru şi sonometru;
amplasarea, în locuri speciale, a rampelor de gunoi şi transportul acestuia cu autovehicule închise;
realizarea unor perdele vegetale de protecţie, în jurul unor întreprinderi industriale, rǎspunzǎtoare de
poluarea aerului atmosferic; plantarea de arbori şi arbuşti, extinderea parcurilor; supraînâlţarea
coşurilor, la unitǎţile care genereazǎ mari cantitǎţi de fum şi gaze; etc.
11. Cunoaşteţi unele specii de arbori care au un rol antipoluant?
Existǎ unele specii de arţari, peri sǎlbatici caucazieni, plopi canadieni etc., care absorb din atmosferǎ
benzen, hidrocarburi, acizi, alcooli şi eteri.
12. Ştiţi ce mǎsuri se întrevǎd împotriva poluǎrii produse prin arderea carburanţilor de
cǎtre autovehicule?
Împotriva poluǎrii aerului de cǎtre autovehicule se preconizeazǎ: folosirea turbinelor cu gaz, folosirea
unui combustibil combinat (din benzinǎ şi gaz nepoluant) şi extinderea automobilului electric.
13. Ştiaţi cǎ laserul poate fi utilizat în combaterea poluǎrii?
Detectorul cu laser, cu impulsuri ultraviolete, ce funcţioneazǎ cu N2 sau H2, depisteazǎ poluanţii
atmosferici de ordinul miligramului pe m
3
.
14. Ce înţelegeţi prin poluare fonicǎ? Care sunt principalele surse ale acestui tip de
poluare?
Poluarea fonicǎ, cauzatǎ de zgomotele puternice care depǎşesc limita admisǎ pentru om, afecteazǎ, cu
precǎdere, populaţia oraşelor mari şi a centrelor industriale. Normele igienice prevǎd ca limitǎ pentru
zgomotul interior, din locuinţe, 35-40 dB. Principala sursǎ a poluǎrii fonice o constituie traficul rutier şi
aerian, ciocanele pneumatice folosite în construcţiile rutiere, platformele industriale, etc.
3. CE POŢI FACE TU PENTRU A REDUCE POLUAREA AERULUI
Foloseşte benzina fǎrǎ plumb
Se estimeazǎ cǎ mai mult de jumǎtate din cele 450 000 de tone de plumb eliberate în aer în fiecare an,
provin de la automobile.

Cumpǎra extinctoare fǎrǎ halon

Halonul şi CFC-urile sunt gaze artificiale care contribuie la subţierea stratului de ozon.

Fii atent la aparatele de aer condiţionat

În cazul în care aparatul de aer condiţionat de acasǎ sau din maşinǎ se stricǎ, ar trebui reparat
corespunzǎtor, nu doar reumplut. Dacǎ scurgerea nu este reparatǎ, CFC-urile introduse astǎzi, se vor
evapora în aer sǎptǎmâna viitoare. De altfel, este bine sǎ atragi atenţia atelierelor de reparaţii sǎ
foloseascǎ echipament pentru reciclarea CFC-urilor.

Cumpǎrǎ cutii de aerosoli fǎrǎ CFC-uri

Cel mai bine ar fi sǎ nu folosiţi deloc aerosoli, chiar şi cu gaze înlocuitoare, spray-urile cu aerosoli sunt
dǎunǎtoare. Propanul şi butanul, hidrocarburile folosite pentru a propulsa aerosolii ajutǎ la crearea
smogului atunci când interacţioneazǎ cu lumina soarelui. Multe produse folosesc astǎzi pompe
neaerosolice în vid. Ele nu mai au nevoie de gaze şi sunt la fel de uşor de folosit. Dacǎ tot cumperi
aerosoli, încearcǎ întotdeauna sǎ verifici eticheta şi nu cumpǎra nimic ce are pe etichetǎ urmǎtoarele
CFC-uri: CFC-11, CFC-12, CFC-113, CFC-114, CFC-115.

Asigurǎ-te cǎ automobilul tǎu funcţioneazǎ cât mai eficient posibil

Reparaţia şi verificarea la zi sunt cele mai uşoare metode prin care îţi poţi face maşina sǎ fie cât mai
eficientǎ în privinţa combustibilului. O maşinǎ reparatǎ corespunzǎtor foloseşte cu 9% mai puţinǎ
benzinǎ faţǎ de una reparatǎ neadecvat. Asta înseamnǎ cu 9% mai puţine emisii toxice.
Foloseşte maşina personalǎ doar când este necesar
Nu lǎsa maşina sǎ consume combustibil degeaba atunci când nu o foloseşti. Ai nevoie de mai puţin
combustibil pentru a porni maşina decât sǎ o laşi sǎ meargǎ în van. Funcţionarea maşinii pe loc devine
mai puţin eficientǎ decât repornirea dupǎ aproximativ un minut. Nu folosi maşina personalǎ pentru
drumuri pe care le poţi face la fel de bine şi de uşor cu transportul public în comun, pe jos sau cu
bicicleta.

Curǎţǎ filtrele de combustibil ale automobilului

Filtrele înfundate folosesc mai mult combustibil.

Încearcǎ sǎ reduci din greutatea maşinii

Verificǎ dacǎ maşina ta are o greutate nefolositoare. În mod surprinzǎtor, un plus de 100g poate reduce
economia carburantului cu peste 1%. Acordǎ atenţie şi la echipamentul opţional cum ar fi transmisia
automatǎ ce are nevoie de multǎ energie pentru a funcţiona şi se adaugǎ la greutatea maşinii. Dacǎ 100
000 de proprietari de autoturisme ar repara regulat automobilul mai mult de 40 milioane kg de CO2 ar
putea sǎ nu mai intre în compoziţia atmosferei în fiecare an. Un milion de proprietari de autoturisme ar
putea elimina aproape 450 milioane kg de CO2.

Foloseşte baterii reîncǎrcabile şi acumulatori

Deşi conţin cadmiu, acestea au o duratǎ mai lungǎ de funcţionare decât bateriile alcaline. Astfel, ele
contribuie mai puţin la înmulţirea deşeurilor periculoase.

Recicleazǎ bateriile alcaline

Bateriile care sunt aruncate împreunǎ cu gunoiul menajer sunt duse la gropile de gunoi unde se
corodeazǎ, se rup în bucǎţi eliberând mercurul şi cadmiul (metale dǎunǎtoare) în sol. Bateriile care sunt
incinerate împreunǎ cu gunoiul, elibereazǎ aceste metale în aer.

Refoloseşte pungile de plastic

Pungile de plastic nu sunt degradabile şi sunt fǎcute din petrol – o sursǎ neregenerabilǎ. În plus
cerneala folositǎ pe pungile de plastic conţine cadmiu. Atunci când pungile de plastic sunt incinerate,
metalele grele sunt eliberate în aer. De altfel, pungile de plastic ajung deseori în oceane sau mǎri unde
ucid fauna marinǎ care le înghit sau se încurcǎ în ele. Refoloseşte pungile de plastic, foloseşte-le pe
cele de hârtie sau, şi mai bine, foloseşte plase din material textil ce se pot spǎla.

Cumpǎrǎ sau realizeazǎ produse fǎrǎ toxine

Cumpǎrǎ sau realizeazǎ produse fǎrǎ toxine

Dacǎ foloseşti produse alternative celor ce conţin toxine, reduci riscul pentru familia ta, dar şi pentru
mediu. Iatǎ câteva exemple: Toxice – haine cǎlcate permanent sau lenjeria ce nu necesitǎ cǎlcare.
Acestea sunt tratate cu rǎşinǎ de folmaldehidǎ aplicatǎ într-un mod care o face sǎ devinǎ o parte a
ţesǎturii. Rezultatul – aburi toxici. Alternativa – Fibre naturale pe cât posibil. Toxic – odorizanţii pentru
încǎperi. Ei nu “împrospǎteazǎ” aerul, ci mai degrabǎ îţi astupǎ cǎile nazale sau le amorţesc cu ulei. Ar
putea sǎ conţinǎ şi chimicale precum xilen, etanol, naftalinǎ etc. Alternativa – amestecurile de plante
aromatice, aromoterapie sau oţet cu suc de lǎmâie. Toxic – naftalina. Fǎcutǎ din 100%
paradiclorobenzen care este dǎunǎtor ficatului şi rinichilor tǎi. Alternativǎ – produse din plante
aromatice, bucǎţele sau ulei de cedru.

Foloseşte pesticide organice pentru tratarea gazonului

Dacǎ doar 10% din proprietarii de gazoane ar folosi pesticide organice, ar îndepǎrta 1,2 pânǎ la 2,5
milioane kg de chimicale toxice din mediul înconjurǎtor în fiecare an.

Evitǎ spuma de polistiren

Aceasta este fǎcutǎ din benzen (un cunoscut cancerigen), transformat în stiren care este apoi injectat în
gaze care îl fac “spumǎ”. De obicei, gazele folosite sunt CFC-uri. Alternative ale acestora nu sunt
viabile pânǎ în prezent. Una dintre ele este HCFC, care este cu 95% mai puţin dǎunǎtoare, dar atacǎ
stratul de ozon. Altele ca butanul şi pentanul, sunt hidrocarburi ce contribuie la formarea smogului din
zonele urbane. Cu alte cuvinte spuma fǎrǎ CFC-uri nu face decât sǎ înlocuiascǎ o problemǎ a mediului
cu alta. Nu folosi spuma de polistiren şi încearcǎ sǎ eviţi sǎ cumperi produse ambalate în astfel de
spumǎ.

Dacǎ vrei sǎ foloseşti izolaţii din spumǎ, asigurǎ-te cǎ nu conţin CFC-uri

Izolaţiile din spumǎ fără CFC sunt disponibile şi sunt la fel de eficiente. În plus, ele nu vor face o
“gaurǎ în cer”. Verificǎ şi izolaţiile din fibrǎ de sticlǎ şi celulozǎ.

Verificǎ instalaţia de încǎlzire

Încǎlzirea casei este responsabilǎ de eliberarea a 350 milioane de tone de carbon în atmosferǎ în fiecare
an – ceea ce înseamnǎ peste un miliard de tone de CO2, cel mai obişnuit gaz ce cauzeazǎ efectul de
serǎ. De asemenea, o bunǎ parte a emisiilor de oxid de sulf şi oxid de azot – ambii cauzatori principali
ai ploii acide – provin din încǎlzirea casei. Pentru a opri toate astea, trebuie doar sǎ faci o verificare
sistemului de încǎlzire. Asta înseamnǎ sǎ îl testezi (pentru eficienţa combustiei şi agenţii poluanţi), sǎ îl
cureţi (sedimente în boiler, cenuşǎ în camera de combustie) şi sǎ îl potriveşti (calibrarea termostatului).
O astfel de verificare poate creşte eficienţa sistemului de încǎlzire cu pânǎ la 5% şi acelaşi numǎr de
emisii dǎunǎtoare reduse. O creştere de 5% în eficienţǎ înseamnǎ o reducere a combustibilului folosit şi
deci mai puţini bani aruncaţi pe fereastrǎ.

Înlocuieşte becurile clasice cu cele fluorescente

Acestea din urmǎ sunt mari economisitoare de energie şi au o duratǎ de viaţǎ mult mai mare. În plus
ajutǎ la împiedicarea eliberǎrii unei jumǎtǎţi de tonǎ de CO2 în atmosferǎ, în întreaga duratǎ de folosire
a unui bec.
Recicleazǎ sticla şi foloseşte sticlǎ reciclatǎ
Sticla produsǎ din sticlǎ reciclatǎ şi nu din material brut reduce poluarea aerului cu 20% şi poluarea
apei cu 50%.

Recicleazǎ cutiile de aluminiu

Reciclarea aluminiului reduce poluarea aerului cu 95%. În plus, realizarea aluminiului din aluminiu
reciclat foloseşte cu 90% mai puţinǎ energie decât realizarea acestuia din resturi.
Recicleazǎ cutiile metalice
Reciclarea şi folosirea acestor materiale reduce consumul de energie cu 74%, poluarea aerului cu 85%,
deşeurile solide cu 95% şi poluarea apei cu 76%. Cu toate astea numai 5% din cutiile metalice sunt
reciclate.

Ajutǎ la salvarea pǎdurilor

Se ştie cǎ pǎdurile sunt consumatoare de CO2 şi producǎtoare de oxigen. Pǎdurile amazoniene produc
aproape 40% din oxigenul întregii planete. În contrast, despǎduririle contribuie cu 10 pânǎ la 30% la
emisia de CO2 în atmosferǎ. Pentru a ajuta la protejarea pǎdurilor poţi susţine una din organizaţile
implicate în conservarea pǎdurilor. De asemenea, poţi scrie scrisori în care îţi exprimi îngrijorarea,
persoanelor care au un rol în despǎduriri.

Planteazǎ un copac
Interdependenţa dintre arbori şi viaţa umanǎ sau animalǎ nu poate fi mai esenţialǎ: noi avem nevoie de
oxigen şi eliminǎm dioxid de carbon, vegetaţia are nevoie de CO2 şi produce oxigen. Orice pierdere
semnificativǎ a zonelor împǎdurite afecteazǎ în mod direct atmosfera. Prin consumarea de CO2,
copacii
micşoreazǎ efectul de serǎ. Se estimeazǎ cǎ fiecare copac matur consumǎ, în medie, aproximativ 6 tone
de CO2 pe an. Plantarea copacilor are şi un efect cumulativ; fiecare copac plantat de tine va furniza
beneficii în anii ce vor urma. De exemplu, dacǎ numai 100 000 de oameni ar planta fiecare câte un
copac în acest an, copacii vor absorbi peste 460 000 kg de CO2 annual în 2025. dar dacǎ acelaşi numǎr
de oameni ar planta un copac în fiecare an de acum pânǎ în 2025, copacii vor absorbi peste 9 milioane
kg de CO2 în acel an.

Condu mai puţin

Pentru început, ai putea folosi un mijloc de transport alternativ – autobuze, metrouri, bicicletǎ sau chiar
mersul pe jos – doar o zi pe sǎptǎmânǎ. Deşi este greu, meritǎ efortul. Alte ţǎri au reuşit: 80% din
olandezi fac naveta cu trenul şi ajung la garǎ cu bicicleta; 30% din drumurile pe care le fac danezii sunt
fǎcute pe bicicletǎ. Într-o zi se ard 800 milioane litri de combustibil ce reprezintǎ o cantitate enormǎ de
CO2 eliberat în atmosferǎ. O altǎ soluţie ar fi sǎ foloseşti maşina în comun cu alţi colegi sau vecini.
Dacǎ fiecare persoanǎ ce face un drum ar mai lua o persoanǎ în plus în maşinǎ, care face acelaşi drum,
ar împiedica poluarea atmosferei cu 5,5 milioane kg de CO2.

Mǎnâncǎ mai puţinǎ carne de vitǎ

Crezi sau nu, vacile contribuie la efectul de serǎ prin metanul ce îl produc. Cele 1.3 miliarde de vaci ale
planetei produc annual 100 milioane tone de metan, care, moleculǎ cu moleculǎ, reţine de 25 de ori mai
multǎ cǎldurǎ solarǎ decât CO2. Cel mai simplu lucru pe care îl poţi face chiar dacǎ eşti mare
consumator de carne, este sǎ reduci cantitatea de carne de vitǎ pe care o consumi.

Rǎspândeşte informaţiile
Acum cǎ ai investit timp în citirea acestui ghid şi ai experimentat modul de a pune ideile prezentate mai
sus în practicǎ, eşti conştient de câteva moduri prin care o persoanǎ poate sǎ schimbe lucrurile. Un alt
mod prin care tu poţi ajuta este sǎ dai şi altora posibilitatea sǎ ştie ceea ce ştii tu, transmite mai departe
ceea ce ai învǎţat. Abilitatea de a îi face pe oameni sǎ-şi uneascǎ forţele pentru protejarea mediului
începe chiar cu tine. Prietenii şi membrii familiei tale care vor vedea cǎ iei problemele legate de mediu
în serios şi cǎ te implici în rezolvarea lor, vor dori şi ei sǎ coopereze. Rǎspândirea informaţiei are un
efect cumulativ. Tu îi înveţi pe ei, iar ei, la rândul lor, îi vor învǎţa pe alţii. Abilitatea noastrǎ de a avea
un impact pozitiv va creşte proporţional. Ne datorǎm nouǎ şi celor care vor urma, sǎ facem tot ce putem
pentru a avea un mediu mai curat şi nepoluat.
4. ŞTIAŢI CǍ…
1. Oceanul produce cu ajutorul fitoplanctonului mai mult de 70% din oxigenul care circulǎ annual
prin atmosferǎ.
2. Toate tipurile de poluare naturalǎ, deşi uneori sunt dezastroase, se integreazǎ rapid în echilibrul
natural al ecosistemelor.
3. Din cele 5 milioane de substanţe chimice înregistrate pânǎ în anul 1990, aproximativ 30 000
sunt fabricate la scarǎ industrialǎ.
4. Anual, în urma deversǎrilor petroliere accidentale, în oceane pǎtrund pânǎ la 200 000 de tone de
ţiţei, ce provoacǎ adevǎrate dezastre ecologice în rândul vieţuitoarelor marine şi al pǎsǎrilor.
5. În SUA numǎrul autoturismelor este de unul la douǎ persoane, ajungând ca în Los Angeles sǎ
ajungǎ unul pentru fiecare persoanǎ. Acest lucru contribuie considerabil la plasarea SUA pe primul loc
în ceea ce priveşte emisia de dioxid de carbon din lume.
6. Prin arderea tutunului are loc o distilare uscatǎ a acestuia, iar în fumul emis au fost identificate
circa 3000 de substanţe, care în cea mai mare parte sunt mutagene şi cancerigene.
7. O creştere de 5°C a temperaturii pe tot Pǎmântul poate topi complet calotele arctice crescând
astfel nivelul oceanelor şi inundând o mare parte din uscat; unele state insulare pot fi acoperite complet
de apǎ.
8. Aproximativ 90% din energia comercializatǎ pe plan mondial este produsǎ de cǎtre combustibili
fosili : pǎcurǎ, cǎrbune brun, gaz natural şi lemn.
9. Prin activitǎţile pe care le fac, oamenii emit în atmosferǎ, anual, aproximativ 8 miliarde de tone
de carbon.
10. Vegetaţia terestrǎ foloseşte anual 60 de miliarde de tone de carbon pentru creştere.
11. O singurǎ moleculǎ de CFC (clorofluorocarboni) poate distruge pânǎ la 100 000 de molecule de
ozon.
12. În SUA se acumulează anual o cantitate de deşeuri de circa 3,5 miliarde tone, la nivelul anului
1990 aceasta reprezentând o cantitate de 4,5 kg de deşeuri pe zi pentru fiecare locuitor. În Marea
Britanie, în anul 1970, greutatea deşeurilor era de 0,8 kg pe locuitor pe zi, iar în anul 1990 s-a ajuns la
o valoare de 3 ori mai mare. 13. Energia solară care ajunge pe Pământ în 40 de minute ar fi de ajuns
pentru a acoperi nevoia de
energie pe un an a întregii omeniri.
14. După unele calcule făcute de cercetători, cantitatea de radiaţii solare care se revarsă asupra
Pământului in 72 de ore este echivalentă cu energia pe care ar furniza-o toate resursele de cărbune,
petrol şi gaze naturale!
15. Grecii au utilizat energia solară încă din 400 î.e.n. pentru aprinderea focului, folosind globuri de
sticlă pline cu apă. În 200 î.e.n ei şi chinezii foloseau oglinzi concave în acest scop.
16. Două miliarde de oameni trăiesc fără curent electric.
17. Concursul World solar Challenge din 1987, care s-a desfăşurat pe o distanţă de 3138 km, a fost
câştigat de autoturismul cu numele Sunracer, cu baterii solare, cu o viteză medie de 67 km/h.
18. În secolul XXI sateliţii – centralele solare – vor ajuta la rezolvarea problemelor energetice.
Aceste panouri solare imense vor transforma lumina Soarelui în electricitate. Energia va fi radiată pe
Pământ cu ajutorul microundelor.
19. Chinezii păstrează documente despre folosirea morilor de vânt din anul 1219, dar descoperiseră
această tehnologie cu câteva secole înainte. Prima menţionare în Europa a unui astfel de dispozitiv a
fost cea din Bury St. Edmunds din Suffolk, Anglia. Până în secolul XVI-lea, în Olanda funcţionau deja
10.000 de astfel de dispozitive. Prima turbină eoliană folosită pentru a produce electricitate a fost
construită in anul 1888, în SUA, şi producea până la 12kW.
20. Până în anul 2010, la peste un milion de locuinţe de pe întreg mapamondul li se va furniza
energie electrica cu ajutorul puterii vântului, ceea ce înseamnă o reducere a emisiei de CO2
în
atmosferă de aproximativ 100 de milioane de tone .
21. 77 de milioane de barili de petrol reprezintă nevoia de energie a planetei pentru o singură zi.
22. Hidroenergia a devenit sursa principală de energie alternativă, furnizând mai mult de 80% din
cantitatea totala de electricitate generată de sursele alternative de pretutindeni.
5. TESTE DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR
Capitolul I
1. Care este primul strat al atmosferei, cel mai apropiat de Pământ?
a. Stratosfera; b. Mezosfera; c. Troposfera.
2. Care este cea mai importantă sursă de oxigen, producând aproximativ 70% din oxigenul care circulă
prin atmosferă?
a. Oceanul; b. Pădurile; c. Florile.
3. Care dintre următoarele surse, nu este o sursă naturală de poluare?
a. Erupţiile vulcanice; b. Industria chimică; c. Furtunile de praf. 4. Cea mai importantă cantitate de
dioxid de carbon din poluarea generală a atmosferei, aproximativ
60%, este produsă de:
a. Mijloacele de transport; b. Industria siderurgică; c. Industria alimentară.
5. Poate poluarea fonică să afecteze sănătatea?
a. Da, dacă depăşeşte pragul de 70dB; b. Nu; c. Da, dacă se situează între 20-40dB.
6. Smogul apare cel mai adesea în:
a. Munţii înalţi; b. Asia; c. Oraşele mari de coastă.
7. Cel mai frecvent gaz cu efect de serǎ provenit din activitatea omului este:
a. Oxigenul; b. Metanul; c. Dioxidul de carbon.
8. Stratul de ozon are un efect benefic asupra omului?
a. Da, deoarece ne protejează de razele soarelui; b. Nu, şi este bine să îl distrugem; c. Nu, deoarece
ajută la încălzirea globală.
9. Ce se întâmplă cu vieţuitoarele care sunt influenţate de fenomenul de încălzire globală:
a. Migrează către zone mai calde; b. Migrează către zone mai reci; c. Hibernează.
10. Pentru a forma ploaia acidă, oxizii de sulf şi de azot formează acizi sulfurici şi azotici atunci când
se combină cu:
a. Oxigenul; b. Plumbul; c. Vaporii de apă.
Capitolul II
11. Care este sursa care asigură jumătate din energia consumată de omenire:
a. Petrolul; b. Cărbunele; c. Gazul natural.
12. Care dintre următoarele nu sunt surse alternative de energie:
a. Energia solară; b. Energia eoliană; c. Combustibilii fosili.
13. Câte generatoare de vânt sunt necesare pentru a egala capacitatea unei centrale electrice uzuale?
a. 10; b. 100; c. 1000.
14. Care este cel mai vechi şi cunoscut dispozitiv pentru captarea energiei apei?
a. Roata cu apă; b. Moara de vânt; c. Roata eoliană.
15. Biomasa este:
a. Energie solară; b. Energia naturii; c. Energia combustibililor fosili.
16. Energia geotermică, este energia din adâncul pământului care se obţine cu ajutorul:
a. Apelor de suprafaţă; b. Apei de mare; c. Apelor geotermale.
17. Poate fi aerul un combustibil pentru vehicule?
a. Da, atunci când nu este poluat; b. Da, sub formă de aer comprimat; c. Nu.
18. Care dintre următoarele nu este o sursă de energie pentru automobile? a. Pila de combustie; b.
Energia solară; c. Energia mareelor.
19. Automobilul hibrid este specific deoarece foloseşte:
a. Două tipuri de motoare; b. Energia geotermală; c. Energia biomasei.
20. Ce este un vehicul solar?
a. Un vehicul care merge spre Soare; b. Un vehicul ce foloseşte energia solară; c. Un vehicul care
poluează Soarele.
Capitolul III
21. Un om inhalează în medie în cursul unei zile:
a. 200 kg de aer; b. 15 kg de aer; c. 3 kg de aer.
22. Care sunt efectele intoxicaţiei cu plumb ?
a. Somnolenţă; b. Răceală. ; c. Anemie.
23. Care dintre următoarele substanţe pot fi considerate poluanţi cancerigeni?
a. Oxigenul; b. Azbestul; c. Carbonul.
24. Care dintre următoarele substanţe nu este practic un poluant, dar poate influenţa sănătatea prin
scăderea concentraţiei din aer?
a. Dioxidul de carbon; b. Dioxidul de sulf; c. Oxigenul.
25. Care este cel mai important poluant din categoria metalelor grele?
a. Plumbul; b. Cadmiul; c. Zincul.
26. Bronşita este:
a. O inflamare persistentă a bronhiilor şi bronhiolelor; b. O fractură internă; c. O boală mintală.
27. Degenerescenţa fibroasă este o boală cauzată de poluare ce afectează:
a. Inima; b. Ficatul; c. Plămânii.
28. Siliciul poate provoca o boală numită:
a. Silicoză; b. Răceală; c. Tuse.
29. Mersul pe jos este sănătos pentru că:
a. Produce febră musculară; b. Produce oboseală; c. Măreşte capitalul osos.
30. Care tip de mers ajută la normalizarea grăsimilor în sânge şi la o mai bună circulaţie a acestuia?
a. Mersul cu maşina personală; b. Mersul cu mijloacele de transport în comun; c. Mersul pe jos.

Environmental Pollution and responsible factors:

One of the major threats that our environment is facing today is environmental pollution, increasing
with every passing year and causing grave and irreparable damage to the atmosphere. The
mechanization of society, the urbanization, introduction of motorized vehicles, and the explosion of the
human population have caused an exponential growth in the increase of waste by-products. The
indiscriminate discharge of untreated industrial and domestic wastes into waterways, the "throwaway"
attitude towards thousands of tons of solid wastes and other particulates into the atmosphere have
resulted in major environmental disasters.

What is Environmental Pollution?

Environmental pollution is any discharge of material or energy into water, land, or air that causes or
may cause acute (short-term) or chronic (long-term) detriment to the Earth's ecological balance or that
lowers the quality of life in the environment.

OR

Environmental pollution is the introduction of contaminants into a habitat that causes harm, instability,
disorder or discomfort to the living organisms in the habitat.

Pollutants:

Pollutants can be classified as primary or secondary.

Primary pollutants are substances that are directly emitted into the atmosphere from sources. The main
primary pollutants known to cause harm in high enough concentrations are the following:
• Carbon compounds, such as CO, CO2, CH4,
• Nitrogen compounds, such as NO, N2O, and NH3
• Sulfur compounds, such as H2S and SO2
Halogen compounds, such as chlorides, fluorides, and bromides
• Particulate Matter either in solid or liquid form.
Secondary pollutants are not directly emitted from sources, but instead form in the atmosphere from
primary pollutants (also called “precursors”). The main secondary pollutants known to cause harm in
high enough concentrations are the following:
• NO2 and HNO3 formed from NO
• Ozone (O3) formed from photochemical reactions of nitrogen oxides
• Sulfuric acid droplets formed from SO2, and nitric acid droplets formed from NO2
• Sulfates and nitrates aerosols

Types of Pollution:

There are three main classes of the Environmental pollution:

(1) Air pollution :
The condition in which air contains harmful substances (chemicals, particulate matter or biological),
gases, dust, fumes or odour in harmful amounts and causes discomfort to living beings and
environment is called Air pollution.
Factors responsible for air pollution refer to the various activities or sources which are responsible for
the releasing of pollutants into the atmosphere.

These sources can be classified into two major categories which are:

(a). Natural Factors/Sources:

The natural factors responsible for air pollution refer to the various activities or sources which occur
naturally and are responsible for the releasing of pollutants into the atmosphere.

1. Volcanic Eruption:
On global scale most of the Suphurdioxide is produced by Volcanoes which is bout 67%. These
volcanic eruptions are also responsible for Carbon Monoxide emission.

2. Bacterial Action:

Various bacterial actions produce Nitrogen Oxides, of which main is Nitrogen Monoxide.
Anaerobic decomposition of organic matter by bacteria in water sediments and in soils is the natural
source of methane and methane.

3. Trees and Plants:

Large quantities of hydrocarbons are emitted by different trees and plants in the atmosphere. This
methane can remain in atmosphere upto average 3-7 years.

(b). Anthropogenic Factors/sources:

The factors which contribute to air pollution due to human activity are called anthropogenic sources.
Following are some factors:

1. Burning of different kinds of fuels:

Air pollution is cause by the injurious smoke emitted by automobiles, stacks of power plants, furnaces
and incinerators and factories namely sulphur dioxide, carbon monoxide and nitrogen oxides. The
emissions from vehicles are estimated to be responsible for approximately 60% of all air pollution
alone The smoke from burning wood, dung and cigarettes is also harmful to the environment causing a
lot of damage to man and the atmosphere.

2. Use of Paints and enamel:

The use of paint, varnish, aerosol sprays and other solvents has been common practice nowadays. This
also causes generation of harmful off-gasing and unwanted fumes from things such as paint and plastic
production which pollute natural air causing irritation.

3. Chlorofluorocarbons (CFC):

It is released from refrigerators, air-conditioners, deodorants and insect repellents and cause severe
damage to the Earth’s environment. This gas has slowly damaged the atmosphere and depleted the
ozone layer leading to global warming.

4. Waste deposition in landfills:

This process generates methane. Although methane is not much toxic; however, it is highly flammable
and may form explosive mixtures with air. Methane is also an asphyxiant and may displace oxygen in
an enclosed space which may result in suffocation if the oxygen concentration is reduced to below
19.5% by displacement.

5. Military/DefenceMilitary Practices:

Various military weapons and instruments like nuclear weapons, missiles, rockets, toxic gases, germ
warfare etc used for defence and strategic purpose have also contributed to air pollution.

Noise Pollution and Pollutants

Noise pollution is a form of air pollution related specifically to the types of sound present in the
atmosphere. The Environmental Protection Agency defines a noise pollutant as any sound that
interferes with normal activities or disrupts or diminishes one's quality of life. Different types of noise
pollutants may include sounds generated by aircraft, trains, boats, automobile traffic, construction,
industrial manufacturing, vehicle alarms or even loud music.

(2) Water pollution:

Water pollution could be in the form of any change in the physical, chemical and biological properties
of water which has a harmful effect on living things. It could take place in various water sources, like
ponds, lakes, rivers, seas and oceans.
The factors that cause water pollution are as follows:

1. Industrial Waste Effluents:

Many of the chemical related and manufacturing industries like leather tanneries, fertilizers, oil
refineries, petrochemical, textile, paper pulp, rubber products and agrochemicals are always generating
by-products and waste effluents along with their desired products. The waste product may be in the
form of waste heat, smoke, solid or waste water effluents. These may contain organic chemicals
including highly toxic synthetic organic compounds and heavy metals i.e. Pb, Cd, Cr, Hg, As, Sb etc,
oils, greases, mineral acids. These may result in contamination of both surface and ground water.
Unfortunately, many industries release their waste products directly into rivers or let them leak into the
groundwater and increasing water pollution. These chemicals are poisonous or toxic to plants, animals
and people.

2. Pesticides:

Pesticides are organic and inorganic chemicals originally invented and used effectively for controlling
undesirable insects and forms of life such as bacteria, pests, and foraging insects. Their effectiveness,
however, has caused considerable pollution. The persistent or hard pesticides, which are relatively inert
and non-degradable by chemical or biologic activity, are also bio-accumulative; that is why they are
retained within the body of the consuming organism. The drainage water from the agricultural land
(where pesticides are being used) mostly contains pesticides and pollutes water system not only at
surface level but also at ground level due to leaching of pesticide.

3. Insecticides:

Insecticides are chemicals that are sprayed onto crops to kill the insects that eat crops. One of the more
poisonous insecticides are DDT and organo-phosphates. Some specialists believe that these insecticides
have caused even greater environmental damage and that they are more toxic. Insecticides are easily
washed by the excess water and rain into streams and groundwater where they poison fish and domestic
animals and also pollute food chain.

4. Fungicides:

Copper and mercury are two heavy metals, which are found in fungicides. Fungicides are also sprayed
on crops and easily washed into rivers. These heavy metals are toxic to biological life including the
people who may have to drink from the polluted water bodies.

5. Heavy Metals:

Heavy metals such as nickel, molybdenum, zinc, cadmium and lead are mined and processed by the
mining and ore-smelting industries. These metals are easily washed into streams and groundwater and
increase pollution. The crops that have been irrigated with polluted water can also be dangerous.
In the past, toxic waste products were dumped into the rivers or into landfill sites close to where people
lived causing health problems and even death. Today all South Africans have a constitutional right to a
clean and safe environment. Make sure that you remain informed and observant so that you can prevent
toxic chemicals from being used in your environment. If you suspect water pollution in your area then
contact your local council.

6. Oil Spills and transport:

Petroleum products are used as fuel, lubricants, for manufacturing petrochemicals, plastics, electrical
appliances, synthetic rubbers and detergents. Sea water gets polluted by accidental oil spills and
leakage from cargo oil tankers in sea, tanker trucks, pipelines leakage during offshore exploration and
leakage of underground storage tanks. The spilled oil also damages marine life often causing their
death.

7. Chlorine and Detergents:

Paper and pulp mills and textile factories are amongst the worst water polluters. Paper and pulp mills
use up large amounts of water and produce a lot of polluted wastewater. The wastewater contains
strong chemicals such as chlorine, which is used to make paper white and soft. Textile factories also
release strong chemicals like caustic soda, acids, dyes and detergents into water.

8. Detergents:

Detergents are excessively used in industries and household as cleaning agents. The amount of
disposed detergents in waste water is increasing day by day. This waste water when discharged in rivers
or sea greatly affects aquatic life. The detergent contents of waste water mobilize the bound toxic ions
of heavy metals like Pb, Cd and Hg from sedimentary rock into water.

9. Fertilisers and Sewage:

Some chemicals like fertilisers are made up of substances that do occur naturally in the environment,
but only in small amounts. When too much fertiliser is washed from farmlands into a river then that
water will also become polluted. Human sewage or cattle excrement that is untreated also causes water
pollution in the same way as fertilisers do.

(3) Soil Pollution:

Soil pollution or soil contamination, is a condition that occurs when soil loses its structure, biological
and chemical properties due to the use of various synthetic chemicals and other natural changes in the
soil environment. Factors often believed to contribute to soil pollution include the use of chemicals
such as acid rain, fertilizers, the salinity of the soil and environmental changes. Some of the most
common factors causing soil pollution are elucidated and discussed at length below:

1. Oil Spills:

The accidental oil spills and leakage from cargo oil tankers, tanker trucks and pipelines pollute soil in
the sense that the fertility status of the land becomes greatly compromised after an oil spill.

2. Use of salty water:

The use of water with a high salinity i.e. water that contains higher amounts of salts such as sodium
chloride [NaCl], adversely affects the soil as well as the crop growth. The salts present in the water
accumulate in the top layer of the soil, resulting in decreased growth of crops and decreased yields, and
ultimately making the soil and the land unfit for crop yielding and other agricultural practices.

3. Heavy Metal

Soil pollution by heavy metals is most often the result of mining, manufacturing and improper disposal
of man-made products, including paint, batteries and pesticides. Exposure is most often chronic,
occurring over an extended period of time. Nickel, copper, chromium and manganese are also
widespread contaminants, each with its own list of health effects. Additionally, most heavy metals have
carcinogenic effects.

4. Polychlorinated Biphenyls:

Polychlorinated biphenyls (PCBs) are completely man-made products common in manufacturing

processes and equipment, including coolants, transformers, capacitors and motors. In the 1970s
Congress banned them as a persistent organic pollutant, the cause of numerous environmental
contamination sites now considered unlivable, including Superfund sites in Massachusetts, New York,
Indiana and the Great Lakes.

5. Poor agricultural practices:

Soil erosion--a result of poor agricultural practices--removes rich humus topsoil developed over many
years through vegetative decay and microbial degradation and thus strips the land of valuable nutrients
for crop growth.

6. Use of chemicals on soil and agricultural crops:

Excessive use of chemicals such as pesticides, insecticides and fertilizers is one of the prime factors
causing soil pollution. These chemicals adversely affect the soil by increasing its salinity and making it
imperfect for crop bearing. It also affects the microorganisms present in the soil, causing the soil to lose
its fertility and resulting in the loss of minerals present in the soil, thus causing soil pollution.

7. Mineral exploitation:
Environmentally unfriendly mineral exploitation practices and srip mining for minerals, gas and coal
reserves lays waste thousands of acres of land each year, denuding the Earth and subjecting the mined
area to widespread erosion problems. Soil erosion not only despoils the Earth for farming and other
uses, but also increases the suspended-solids load of the waterway. This increase interferes with the
ecological habitat and poses silting problems in navigation channels, inhibiting the commercial use of
these waters.

8. Solid waste:

Among the most significant environmental problems, one is the enormous volume of solid waste which
is being produced every day but not be disposed properly. The mismanagement of the solid waste,
particularly the polythene shopping bag has caused serious threat to the soil. The most common and
convenient method of disposing of municipal solid wastes is in the sanitary landfill present greater
environmental hazards. In the landfills, non-biodegradable materials like plastic bottles, Styrofoam and
cans can remain buried and intact for thousands of years, leaching chemicals into the ground over the
years. Groundwater infiltration and contamination of soil with toxic chemicals is the result.

9. Urbanization and Industrialization:

The increase in urbanization due to population pressure presents additional soil-erosion problems. The
industrial runoff has also contributed a lot in polluting topsoil and regular disposal of waste effluent
leaches to soil and degrades it not only making land barren but also pollutes groundwater.

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea

umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc).
Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi
erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile umane.
Sunt două categorii de materiale poluante (poluanți):
Poluanții biodegradabili sunt substanțe, cum ar fi apa menajeră, care se descompun rapid în proces
natural. Acești poluanți devin o problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună.
Poluanții nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în mediul
natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze acești poluanți
din mediu.
Compușii nondegradabili cum ar fi diclor-difenil-tricloretan (DDT), dioxine, difenili policrorurati
(PCB) și materiale radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare și pot să urce în lanțul
trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compușilor toxici pot să se depună pe
suprafața plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Un pește mic care se hrănește cu aceste plante
acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un pește mai mare sau alte animale carnivore care se
hrănesc cu pești mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. Acest proces se numește
„bioacumulare”.
Cuprins [ascunde]
1 Poluarea aerului
2 Poluarea apelor
3 Poluarea solului
4 Combaterea poluării
5 Poluarea în România
6 Bibliografie
7 Note
8 Legături externe
Poluarea aerului [modificare]

Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme și a existat de când oamenii au
început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire și gătitul alimentelor. În timpul Revoluției
Industriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră.

Poluarea aerului
Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de „smog”. Smogul este în general un amestec
de monoxid de carbon și compuși organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi
cărbunii și de dioxid de sulf de la impuritățile din combustibili. În timp ce smogul reacționeaza cu
oxigenul, acizii organici și sulfurici se condensează sub formă de picături, întețind ceața. Până în
secolul XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.
Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra orașelor mari cum ar
fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor și ale
avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot și eliberează hidrocarburi din combustibilii
"nearși". Razele solare fac ca oxizii de azot și hidrocarburile să se combine și să transforme oxigenul în
ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, rănește plante și irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate
în substanțe care se condensează și formează o ceață vizibilă și pătrunzătoare.
Majoritatea poluanților sunt eventual "spălați" de către ploaie, zăpadă sau ceață dar după ce au parcurs
distanțe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanții se adună în atmosferă, oxizii de sulf și de
azot sunt transformați în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă cade peste lacuri și
păduri unde poate duce la moartea peștilor sau plantelor și poate să afecteze întregi ecosisteme. În cele
din urmă, lacurile și pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de viață. Regiunile care sunt în
drumul vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa și estul Statelor Unite și
Canadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să afecteze și sănătatea umană și obiecte
create de oameni; ele dizolvă încet statui istorice din piatră și fațade din Roma, Atena si Londra.
Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creștere a
temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon.
Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentrația de dioxid de carbon din
atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de
seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiațiile Soarelui. Din cauza efectului de seră
se asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100. Chiar dacă
această tendință pare a fi o schimbare minoră, creșterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost
în ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând producția agricolă, modificând
distribuția animalelor și plantelor și crescând nivelul mării.
Poluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită stratosferă. Producția
excesivă a compușilor care conțin clor cum ar fi clorofluorocarbonații (CFC) (compuși folosiți până
acum în frigidere, aparate de aer condiționat și în fabricarea produselor pe bază de polistiren) a epuizat
stratul de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care durează mai multe săptămâni în
fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale Soarelui a afectat viața acvatică și terestră și
amenință sănătatea oamenilor din zonele nordice și sudice ale planetei.
Conform OMS (2009), cca 2 milioane de oameni mor anual doar din cauza poluării aerului, majoritatea
în Asia.[1]
Poluarea apelor [modificare]

Cererea de apă potabilă este în creștere continuă cât timp populația globului crește. Din anul 1942 până
în anul 1990 preluarea apei potabile din râuri, lacuri, rezervoare și alte surse a crescut de patru ori. Din
totalul apei consumate în Statele Unite în 1995, 39% a fost pentru irigație, 39% a fost pentru generarea
de curent electric, 12% a fost folosită pentru alte utilități; industria și mineritul au folosit 7% și restul a
fost folosită pentru animalele domestice și în scopuri comerciale.
Apa menajeră, apa industrială și produsele chimice folosite în agricultură, cum ar fi îngrășămintele și
pesticidele sunt principala cauză a poluării apelor. În Statele Unite, 37% din lacuri și estuare și 36% din
râuri sunt prea poluate pentru practicarea pescuitului sau înotului în cea mai mare parte a anului. În
țările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în râuri și golfuri, creând
un risc major pentru sănătatea umană.
Îngrășămintele chimice cum ar fi fosfații și nitrații folosiți în agricultură sunt vărsate în lacuri și râuri.
Acestea se combină cu fosfații și nitrații din apa menajeră și măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa
poate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor care sunt în descompunere și care epuizează oxigenul din
ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea peștilor și a altor forme de viață acvatice. La
sfârșitul anilor '90 în apele dintre Golful Delaware și Golful Mexic au murit mii de pești din cauza
dezvoltării unei forme toxice de alge numită Pfisteria piscicida. Se crede că motivul pentru dezvoltarea
acestei specii toxice de alge a fost saturarea cu apă a terenului agricol, excesul de apă ajungând în răuri
și apoi în mare, fosfații și nitrații ajutând dezvoltarea algelor. Inundațiile duc pesticidele toxice și
deșeurile urbane și industriale în lacuri și râuri.
Eroziunea contribuie și ea la poluarea apelor. Pământul și nămolul duse de apă de pe dealurile defrișate,
pământurile arate sau de pe terenurile de construcție pot să blocheze cursul apelor și să omoare
vegetația acvatică. Chiar și cantități mici de nămol pot să elimine unele specii de pești. De exemplu,
când defrișările îndepărtează învelișul de plante al versanților dealurilor, ploaia poate să ducă pământ și
nămol în râuri, acoperind pietrișul din albia unui râu unde păstrăvii sau somonii își depun icrele.
Pescăriile marine naturale suportate de ecosistemul oceanului sunt o sursă esențială de proteine, mai
ales pentru oamenii din țările în curs de dezvoltare. Totuși, poluarea din golfuri și estuare amenință
rezervele de pește care și asa sunt aproape epuizate din cauza pescuitului excesiv. În 1989, 260.000
barili de petrol s-au vărsat din petrolierul Exxon Valdez în Strâmtoarea "Prince William" din Alaska, un
vechi și bogat loc de pescuit. În 1999 s-au raportat 8.539 accidente petroliere în apele și în jurul apelor
Statelor Unite, vărsându-se 4,4 miliarde de litri de petrol.
Poluarea solului [modificare]

Solul este un amestec de materie din plante, minerale și animale care se formează într-un proces foarte
lung, poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru creșterea majorității plantelor și esențial pentru
toată producția agricolă. Poluarea solului este acumularea de compuși chimici toxici, săruri, patogeni
(organisme care provoacă boli), sau materiale radioactive, metale grele care pot afecta viața plantelor și
animalelor.
Metodele iraționale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat poluarea lui și
au accelerat eroziunea. Tratarea solului cu îngrășăminte chimice, pesticide și fungicide omoară
organisme utile cum ar fi unele bacterii, fungi și alte microorganisme. De exemplu, fermierii care
cultivau căpșuni în California au dezinfectat solul cu bromură de metil pentru a ucide organismele care
ar fi putut afecta căpșunii. Acest proces omoară fără discriminare chiar și organismele benefice și lasă
solul steril și dependent de îngrășăminte pentru a suporta creșterea plantelor. În consecință, se folosesc
tot mai multe îngrășăminte, ceea ce duce la poluarea râurilor și lacurilor în perioadele cu inundații.
Irigația necorespunzătoare în zonele în care solul nu este drenat bine poate avea ca rezultat depozite de
sare care inhibă creșterea plantelor și pot duce la lipsa recoltei. În anul 2000 î.e.n., orașele antice
sumeriene de la sud de Valea Tigrului și Eufratului, în Mesopotamia, depindeau de bogăția recoltelor.
Până în anul 1500 î.e.n., aceste orașe au intrat în colaps din cauza lipsei recoltei datorate salinității
ridicate a solului. Aceeași problemă există azi în Valea Indusului din Pakistan, Valea Nilului în Egipt și
Valea Imperială din California.
Combaterea poluării [modificare]

Din cauza multor tragedii ale mediului înconjurător, de la jumătatea secolului XX, multe națiuni au
instituit legi cuprinzătoare proiectate pentru a repara distrugerile anterioare ale poluării necontrolate și
pentru a preveni viitoarele contaminări ale mediului. În Statele Unite a fost creat Actul pentru Aer
Curat (Clean Air Act - 1970) prin care se reduceau semnificativ anumite tipuri de poluare ale aerului,
cum ar fi emisiile de dioxid de sulf. Actul pentru Apa Curată (Clean Water Act - 1977) și Actul pentru
Apă Potabilă Curată (Safe Drinking Water Act - 1974) au stabilit norme pentru deversarea poluanților
în ape și standarde pentru calitatea apei potabile. Actul pentru Controlul Substanțelor Toxice (Toxic
Substance Control Act - 1976) și Actul pentru Conservarea și Recuperarea Resurselor (Resource
Conservation and Recovery Act - 1976) au fost create pentru a supraveghea și controla deșeurile
periculoase. După 1980 au fost create programe care alocau fonduri pentru curățarea celor mai
contaminate terenuri de depozitare a deșeurilor. Aceste acte și alte câteva legi federale ale unor state
individuale au ajutat limitarea poluării dar progresele au fost lente și au rămas multe probleme cu
privire la zonele cu contaminări severe din cauza lipsei fondurilor pentru curățare și din cauza
problemelor în aplicarea legilor.
Înțelegerile internaționale au jucat un rol important în reducerea poluării globale. Protocolul de la
Montréal cu privire la Substanțele care Distrug Stratul de Ozon (1987) a fixat date internaționale până
la care să fie reduse emisiile de substanțe chimice, cum ar fi CFC, despre care se știe că distruge stratul
de ozon. Convenția Basel pentru Controlul Transporturilor Internaționale ale Deșeurilor Periculoase și
Depozitarea Lor (1989) servește ca punct de reper pentru reglementările internaționale ce se ocupă de
transportarea deșeurilor periculoase și depozitarea lor.
Din anul 1992 reprezentanții a mai mult de 160 de țări s-au întâlnit în mod regulat pentru a discuta
despre metodele de reducere a emisiilor de substanțe poluante care produc efectul de seră. În 1997 a
fost creat Protocolul de la Kyõto, chemând celelalte țări să adereze la el pentru a reduce până în anul
2012 emisiile de gaze cu 5% sub nivelul din 1990. Până la sfărșitul anului 2000 Protocolul de la Kyõto
nu fusese încă ratificat; negociatorii încercau încă să ajungă la un consens în legătură cu regulile,
metodele și penalitățile care ar trebui să fie folosite pentru a aplica tratatul.
Regulamentul și legislația au dus la un considerabil progres în diminuarea poluării aerului și apelor în
țările dezvoltate. Vehiculele din 1990 emit mai puțini oxizi de azot decât cele din 1970; centralele
electrice ard acum mai puțini combustibili pe bază de sulf; coșurile industriale au acum filtre prin care
se reduc emisiile și nu se mai folosește benzină cu plumb. Țările în curs de dezvoltare continuă să se
lupte cu poluarea fiindcă nu au tehnologii pentru filtrare și curățare și trebuie să își mărească puterea
economică, de cele mai multe ori cu costul poluării mediului. Problema este că țările în curs de
dezvoltare atrag investitorii străini prin forța de muncă mai ieftină, materiale brute mai ieftine și mai
puține restricții pentru substanțe poluante. Maquiladoras, uzine de asamblare de-a lungul graniței dintre
S.U.A. și Mexic, pe partea mexicană, creează industrie și locuri de muncă pentru Mexic dar majoritatea
lor aparțin unor corporații non-mexicane care au fost atrase de forța de muncă ieftină și de lipsa legilor
cu privire la poluanți. Ca rezultat, această regiune de graniță, incluzând Rio Grande este una din cele
mai poluate zone din America de Nord. Pentru a se evita dezastrele ecologice și sărăcia, țările în curs de
dezvoltare necesită ajutor și tehnologie de la țările și corporațiile străine, participarea comunității în
inițiativele de dezvoltare și crearea de reglementări mai aspre cu privire la poluare.
Grupuri nonguvernamentale s-au format la nivel local, național și internațional pentru a combate
problemele create de poluare din toata lumea. Multe din aceste organizații răspândesc informații și
ajută oameni și alte organizații, care nu sunt implicate în procesul luării deciziilor. Rețeaua Acțiunii
Pesticidelor răspândește informații tehnice cu privire la efectele pesticidelor asupra agricultorilor care
le folosesc. O mișcare bine organizată de justiție pentru mediu s-a ridicat pentru a pleda pentru
protecția echitabilă a mediului înconjurător. Greenpeace este o organizație activistă care concentrează
atenția internațională asupra industriilor și guvernelor care contaminează terenul, apele sau atmosfera
cu deșeuri toxice.
Solul poate fi poluat :
-direct prin deversari de deseuri pe terenuri urbane sau rurale sau din ingrasaminte si pesticide aruncate
pe terenuri agricole;
-indirect, prin depunerea agentilor poluanti ejactati initial in atmosfera, apa ploilor contaminate cu
agenti poluanti "spalati" din atmosfera contaminata.
Poluarea în România [modificare]

În perioada 2008 - 2012, aproximativ 300 de instalații din România au dreptul să emită un total de
379,7 milioane tone de emisii de gaze cu efect de seră, respectiv 75,9 milioane tone anual[2]. România
are un disponibil minim pentru comercializarea AAU-urilor (Assigned Amount Units - Unitati ale
Cantității Atribuite) de 60 milioane tone CO2 echivalent, anual, în perioada 2008-2012, pentru care ar
putea încasa până la 2 miliarde euro[3] (1 miliard de euro după alte estimări)[4].
În anul 2010, Statul român acorda în mod gratuit aceste certificate pentru 219 companii poluatoare de
pe teritoriul țării, în majoritatea lor cu capital de stat[5]. Scopul este de a ajuta acești poluatori să
investească în ecologizare[5]. Aceste companii au posibilitatea să vândă certificatele direct altor
poluatori, români sau străini, cu capacitate mai mare de producție, să le listeze la bursele specializare
sau să le vândă unor intermediari[5].
Bibliografie [modificare]

Valeria Dițoiu, Nina Holban: Modificări antropice ale mediului, Editura Orizonturi universitare,
Timișoara, 2005.
Engelking P. - Pollution
Tratatul de aderare Romania - Uniunea Europeană, Anexa VII - Mediul
Note
Aerul pe care il inspiram este parte din atmosfera, amestecul de gaze ce acopera globul pamantesc.
Acest amestec de gaze asigura viata pe pamant si ne protejeaza de razele daunatoare ale Soarelui.

Atmosfera este formata din circa 10 gaze diferite, in mare parte azot (78%) ,si oxigen (21%). Acel 1%
ramas este format din argon, dioxid de carbon, heliu si neon. Toate acestea sunt gaze neutre, adica nu
intra in reactie cu alte substante.Mai exista urme de dioxid de sulf, amoniac, monoxid de carbon si ozon
(O3) precum si gaze nocive, fum, sare, praf si cenusa vulcanica.

Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a mentinut timp de milioane de ani, este amenintat
acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul de sera, incalzirea globala, poluarea aerului,
subtierea stratului de ozon si ploile acide.

In ultimii 200 ani industrializarea globala a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul
atmosferic. Arderea carbunelui si a gazului metan a dus la formarea unor cantitati enorme de dioxid de
carbon si alte gaze, mai ales dupa sfarsitul secolului trecut a aparut automobilul. Dezvoltarea
agriculturii a determinat acumularea unor cantitati mari de metan si oxizi de azot in atmosfera.

Efectul de sera:

Gazele deja existente in atmosfera trebuie sa retina caldura produsa de razele soarelui reflectate pe
suprafata Pamantului. Fara aceasta Pamantul ar fi atat de rece inat ar ingheta oceanele iar oamenii,
animalele si plantele ar muri.

Insa atunci cand din cauza poluarii creste proportia gazelor numite gaze de sera, atunci este retinuta
prea multa caldura si intregul pamant devine mai cald. Din acest motiv in secolul nostru temperatura
medie globala a crescut cu o jumatate de grad.

Oamenii de stiinta sunt de parere ca aceasta crestere de temperatura va continua, si dupa toate
asteptarile, pana la mijlocul secolului urmator va ajunge la valoarea de 1,5-4,5 grade C.

Dupa unele estimari, in zilele noastre peste un miliard de oameni inspira aer foarte poluat, in special cu
monoxid de carbon si dioxid de sulf, rezultate din procesele industriale. Din aceasta cauza, numarul
celor care de afectiuni toracice-pulmonare, in special in randul copiilor si al batranilor, este in continua
crestere. La fel si frecventa cazurilor de cancer de piele este in crestere. Motivul este stratul de ozon
deteriorat, care nu mai retine radiatiile ultraviolete nocive.

Gauri in stratul de ozon:

Stratul de ozon din stratosfera ne protejeaza retinand razele ultraviolete ale soarelui. Deoarece in zilele
noastre a crescut foarte mult folosiria hidrocarburilor clorinate, fluorinate in flacoane cu aerosoli,
frigidere, detergenti si polistiroli, aceste gaze au ajuns in aer in cantitati mai mari decat cele care ar
putea fi suportate de atmosfera. Pe masura ce se ridica, se descompun, formandu-se cloridioni, care
ataca si distrug stratul de ozon.

Efectul respectiv a fost semnalat pentru prima oarea in anul 1985 de catre oamenii de stiinta care lucrau
in Antarctica, in momentul in care au observat formarea unei gauri in stratul de ozon. Cercetatorii au
fost ingrijorati de faptul ca stratul de ozon s-ar putea rarefia si in alte parti ale Globului, crescand
nivelul radiatiilor nocive. Din nefericire in anul 1995 s-a observat ca si in zona Arcticii si a Europei de
N s-au format gauri in stratul de ozon.

Ploi acide:

Ploaia acida se formeaza atunci cand dioxidul de sulf sau oxizii de azot, ambele rezultate ale poluarii
industriale, se amesteca in atmosfera cu aburii de apa. Ploaia acida distruge plantele si animalele.
Paduri intregi au disparut din cauza ploilor acide. Mai rau este daca aceste ploi acide ajung in lacuri sau
rauri care le duc la distanta, omorand si cele mai mici organisme. Dupa estimarea oamenilor de stiinta
pana in anul 2001 vor fi doar in Statele Unite si in Canda 50.000 lacuri moarte biologic.

Dereglarea echilibrului natural al atmosferei nu poate decat sa dauneze Pamantului.

Din cauza incalzirii globale, va creste nivelul marilor, regiunile situate mai jos fiind inghitite de apa.
Este de asteptat ca apa sa inghita orasele Londra sau New York. Poluarea resurselor de apa poate atrage
dupa sine izbucnirea unor epidemii, aparitia unor boli grave si moartea. Sunt modificate si raporturile
repartizarii precipitatiilor: regiuni intregi pot fi secate complet, ducand la foamete si la pierderea multor
vieti omenesti.

In 1995 in Marea Britanie dintre copii sub 18 ani, fiecare al saptelea a suferit de astm. Inflamatia
alveolelor pulmonare produce dificultati respiratorii si senzatii de sufocare.

Inca nu este dovedit faptul ca aceasta afectiune ar fi produsa de poluarea aerului, dar un lucru este
sigur: poluarea agraveaza simptomele. Principalii vinovati sunt gazele de esapament si gazele formate
sub efectul radiatiilor solare din produsele arderii combustibililor.

Siropurile si inhalatiile curative amelioreaza accesele, medicatia preventiva, este eficienta, dar
cercetarile continua in directia stoparii acestor afectiuni, care a luat proportii ingrijoratoare.

In zilele noastre atentia este orientata din ce in ce mai mult spre problemele de mediu; multe dintre
guverne iau in considerare subiectele ™verzi™. In intreaga lume pastrarea resurselor energetice este o
problema acuta.

In intreaga lume sunt pornite campanii care incearca sa convinga guvernele sa renunte la distrugerea
padurilor ecuatoriale. Populatia contribuie la aceste campanii, prin faptul ca nu mai cumpara produse
fabricate din lemn tropical, reducand oarecum cererea pentru acesta. Sunt tari care ajuta la restabilirea
echilibrului; prin plantarea de arbori tineri.

Un lucru e sigur: in zilele noastre nu mai putem sa respiram aer curat. Freonii au fost scosi din
procesele industriale si au fost inlocuiti cu alte substante.

Atmosfera este insa un pericol, ca urmare este in pericol intregul mediu de viata. Este nevoie de un
control riguros si de masuri radicale pentru ca viitorul atmosferei sa fie sigur.
Romania este a doua cea mai poluanta tara din Uniunea Europeana in privinta centralelor pe carbuni,
potrivit unui raport dat publicitatii joi de Health and Environment Alliance (HEAL).

Tara noastra este depasita doar de Polonia in ceea ce priveste cantitatea de substante poluante eliberate
in atmosfera de cosurile centralelor, fiind urmata de Germania.

Dintre cele mai poluante 20 de centrale pe carbune din UE, 5 sunt instalatiile romanesti de la Turceni,
Rovinari, Drobeta Turnu Severin, Isalnita si Mintia, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com de
Fundatia TERRA Mileniul III.

La nivelul Uniunii Europene, acest factor de poluare este responsabil in fiecare an pentru 18.200 de
morti premature, aproximativ 8.500 de cazuri noi de bronsita cronica si peste 4 milioane de zile de
lucru pierdute.

In termeni economici, impactul arderii carbunelui in Europa costa aproximativ 42,8 miliarde de euro pe
an. Aceste costuri sunt asociate in mare parte cu afectiunile respiratorii si cardiovasculare ce reprezinta
doua tipuri principale de boli cronice in Europa.

Impreuna, centralele pe carbune din Polonia, Romania si Germania sunt responsabile pentru mai mult
de jumatate din impactul total al acestor instalatii asupra sanatatii uman

Terra, ™Planeta Albastra™, atat de interesanta si de misterioasa, unicul suport al vietii, se gaseste intr-un
moment critic al existentei sale.Activitatile umane, din ce in ce mai intense si mai complexe, exercita o
presiune accentuata, fara precedent in trecutul planetei noastre, asupra tuturor invelisurilor terestre:
atmosfera(invelisul gazos), hidrosfera(invelisul lichid), litosfera(rocile si invelisul terestru),
biosfera(plantele, animalele si omul).

Aerul este un amestec de azot si oxigen necesar activitatii vitale a organismelor aerobe, inclusiv a oam
enilor. Acest amestec contine si o cantitate neinsemnata de alte gaze: neon, argon, heliu, cripton, xenon,
radon, bioxid de carbon, hidrogen, vapori de apa si alte particule, care practic nu au nici o influenta
asupra organismelor vii. Dar dezvoltarea societatii umane, spre regret, duce la crearea unui impact
antropic si tehnogen negativ asupra ca-
litatii aerului.
Notiunea de poluare:
Intelegem prin poluarea aerului prezenta in atmosfera a unor substante straine de compozitia normala a
aerului care in functie de concentratie si/sau timpul de actiune provoaca tulburari ale sanatatii omului,
creeaza disconfort populatiei dintr-un teritoriu, afecteaza flora si fauna sau altereaza mediu de viata al
omului. Rezulta din aceasta definitie ca ™ pentru a fi considerati poluanti ™ substantele prezente in
atmosfera trebue sa exercite un efect nociv asupra omului sau a mediului sau de viata.

Efectele poluarii asupra organismelor:

Efectele acute au fost primele asupra carora s-au facut observatii si cercetari privind influenta poluarii
mediului asupra sanatatii populatiei.
In anul 1952 in Londra, cand, datorita poluarii cu pulberi si dioxid de sulf s-au inregistrat peste 4000 de
decese. Desi rare, aceste episoade acute au avut meritul de a atrage atentia specialistilor asupra sanatatii
populatiei expuse, declansand primele cercetari sistematice in domeniul relatiei sanatate - poluare.
Un alt caz grav de poluare a avut loc la Cernobal, in Ucraina, din 26 aprilie 1986, cand reactorul
centralei nucleare a explodat.In urma acestei explozii au fost eliberate in mediul inconjurator cantitati
mari de gaze rare si de materiale radioactive.Ca urmare a exploziei peste 30000 de pasari si un numar
mare de pesti. Apa va fi infestata inca 300 de ani, iar norii radioactivi vor mai traversa Ucraina inca 50
de ani.

Efectele poluarii:
Ecologistii acorda o atentie deosebita protectiei aerului atmosferic deoarece poluare
atmosferei cauzeaza consecinte negative pe scara globala:
-distrugerea stratului de ozon;
-ridicarea temperaturii planetei;
-inrautatirea sanatatii omului;

Principalii poluanti:
Monoxidul de carbon si oxizii de azot sunt principalii poluanti emisi de arderile de combustibil.
Funinginea si dioxidul de sulf sunt poluantii primari produsi in principal prin arderile de combustibili
fosili in centralele energetice, precum petrolul si carbunele. In fiecare an peste 1 miliard de tone de
astfel de materiale intra in compozitia atmosferei prin aceste procese. Poluantii au tendinta de a se gasi
numai in anumite zone.Acesti poluanti au efecte directe asupra sanatatii, in special asupra sistemului
respirator.
Poluantii sunt preluati de curentii de aer, se combina cu apa din atmosfera si dau ploile si ceturile acide,
care se disperseaza asupra vegetatiei, solurilor si apelor.

Sursele de poluare:
Sursele de poluare a aerului atmosferic se impart in
-surse naturale(eruptiile vulcanice, furtunile de praf)
-surse artificiale(legate de activitatea vitala a omului)
Sursele cele mai importante de poluare a atmosferei sunt transportul, obiectele industriale si centralele
termoelectrice.In orase, gazele produse de aceste surse formeaza uneori o ceata densa, numita smog,
care face aerul greu de respirat.Gazele acestea intra in componenta norilor, dand nastere ploilor acide
care ucid plantele.

Masuri de poluare:
Pentru micsorarea nivelului poluarii atmosferei de catre intreprinderile industriale se utilizeaza diferite
metode, cum ar fi: se efectueaza ermetizarea instalatiilor tehnologice, se construiesc diferite instalatii
de purificare.
La mijloacele de transport pentru micsorarea emisiilor toxice se instaleaza catalizatori, se utilizeaza
aditivi contra fumului la motoarele diesel.

Fumul este un amestec de gaze si substante chimicale. Smogul ce rezulta are un miros neplacut ce
cauzeaza lacrimarea.Sursele umane ale poluarii aerului.Surse mobile ce includ autovehicule,aeronave,
nave maritime. Produse chimice, praful si focul.Fum de la vopsea, spray-uri.Militare cum ar fi arme
nucleare, gaze toxice, germeni de razboi si rachete.Sursele naturale ale poluarii aerului.

Metan, emis de digestia animalelor, bovinele.Activitatea vulcanica ce produce sulf, cenusa, clor si
particule.Distrugerea padurilor tulbura, la randul sau, echilibrul ecologic al atmosferei. Distrugerea a
milioane de m de paduri are drept consecinta reducerea cantitatii de oxigen, in schimb se acumuleaza
mai mult dioxid de carbon.
Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 276kb
Downloads: 7915
Materia: Geografie

POLUAREA OCEANELOR
Oceanele sunt legate de uscat prin intermediul raurilor care sunt transmitatorii poluantilor. Substantele
chimice se infiltreaza prin pamant in apa raurilor si sunt astfel purtate pana in oceane. Substantele
poluante care nu se descompun in contact cu solul, patrund in cele din urma in oceane. Oceanele devin
astfel depozite imense pentru aceste colectii amestecate de fertilizatori si otravuri.
Alte referate despre: poluarea-aspecte generale, poluarea-aspecte generaler, poluarea aspecte pozitive si
negative

* procedeul uscat, în care materiile prime sunt deshidratate,

farâmitate în mori speciale si trecute apoi în cuptoare rotative
lungi, unde sunt tratate la temperaturi înalte;
Alte referate despre: surse de poluare cu praf cenusa si fum, surse de poluare cu praf cenusa fum, surse
de poluare cu praf fum si cenusa

Poluarea aerului
Efectul respectiv a fost semnalat pentru prima oarea in anul 1985 de catre oamenii de stiinta care lucrau
in Antarctica ,in momentul in care au observat formarea unei gauri in stratul de ozon. Cercetatorii au
fost ingrijorati de faptul ca stratul de ozon s-ar putea rarefia si in alte parti ale Globului ,crescand
nivelul radiatiilor nocive.Din nefericire in anul 1995 s-a observat ca si in zona Arcticii si a Europei de
N s-au format gauri in stratul de ozon.

Poluarea aerului. Ploi acide:

Ploaia acida se formeaza atunci cand dioxidul de sulf sau oxizii de azot ,ambele rezultate ale poluarii
industriale ,se amesteca in atmosfera cu aburii de apa. Ploaia acida distruge plantele si
animalele.Paduri intregi au disparut din cauza ploilor acide.Mai rau este daca aceste ploi acide ajung in
lacuri sau rauri care le duc la distanta ,omorand si cele mai mici organisme.Dupa estimarea oamenilor
de stiinta pana in anul 2001 vor fi doar in Statele Unite si in Canda 50.000 lacuri ...
Alte referate despre: poluarea aerului, poluarea aerului referat, referat poluarea aerului

Referate despre Poluarea fonica

Necesitatea şi importanţa reducerii poluării fonice
Poluarea fonică (sonoră) reprezintă o componentă importantă a poluării mediului înconjurător şi prin
caracterul nociv şi prin prezenţa sa în toate compartimentele vieţii moderne, poluarea sonoră constituie
o problemă majoră pentru toate ţările dezvoltate economic sau în curs de dezvoltare [1-5]. Poluarea
fonică reprezintă agresiunea continuă, determinată de diferite zgomote produse de maşini, utilaje,
aparatură industrială sau casnică, în incinta contrucţiilor sau în afara acestora, zgomote favorizate de
modul de amplasare şi izolare constructivă a acestora.
Alte referate despre: referate masuri si tehnologi de reducere a poluari, masuri si tehnologi de reducere
a poluari solului, masuri de reducere a poluarii fonice

Poluarea reprezintă contaminarea mediului cu materiale care dăunează sănătăţii, calităţii vieţii sau
funcţionării naturale a ecosistemelor. Cu toate că o parte din poluarea mediului este un rezultat al
acţiunii naturii, cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte este cauzată de activitatea omului.
Există două mari categorii de materiale poluante sau altfel spus poluanţi. Aceştia pot fi biodegradabili,
cum ar fi murdăria provenită de la canalizări, care se descompune prin procese naturale.
Alte referate despre: poluarea mediului impact, tipuri de poluare si impactul asupra mediului, surse de
poluare cu impact asupra mediului

Intensitatile sunetelor pot fi comparate in unitati numite decibeli(dB). Totusi, cand se fac masuratori,
este important de luat in seama ca efectul asupra urechii umane nu depinde doar de intensitatea
sunetului ci si de frecventa sa; unele zgomote de frecventa inalta suna mai tare decat frecventele mai
joase la aceleasi nivele de dB.
Alte referate despre: poluarea orasului craiova, surse poluare orasul craiova, poluare fonica din orasul
craiova

Smog-ul oraselor
In orase si localitati iau nastere smog-uri periculoase, mai ales, in zilele senine si cand aerul descendent
cu presiunne ridicata impiedica poluantii sa se inalte. In multe orase, poluarea realizata de masini este
mai mare decat cea a fabricilor, numarul primelor fiind in crestere.
Alte referate despre: poluarea atmosferica, poluarea atmosferica referat, poluare atmosferica

Poluarea mediului
Principalele resurse de energie sunt reprezentate de cărbune, petrolul şi derivaţii săi şi gazele naturale.
Atât cărbunele cât şi petrolul elimină la ardere cantităţi apreciabile de produşi poluanţi, cantitatea
acestora depinzând de calitatea procesului de ardere şi de calitatea combustibilului. Teoretic la un
combustibil de puritate perfectă şi la o ardere completă ar rezulta numai bioxid de carbon şi apă şi
eventual urme de oxizi de azot prin reacţie cu azotul atmosferic. Însă nici una din cele două condiţii nu
se realizează practic astfel că împreună cu cele trei componente menţionate rezultă şi un amestec de
suspensii şi gaze în concentraţie foarte diferită, care intră în compoziţia fumului şi a gazelor de
eşapament.
Alte referate despre: poluarea mediului inconjurator, poluarea mediului, referat poluarea mediului

Poluarea cu ingrasaminte chimice(mai ales,cu azot si fosfor)are efect negativ asupra:fertilitatii,structurii

si capacitatii solului de retinere a apei,precum si asupra organismelor din sol. Aplicarea excesiva a
ingrasamintelor depaseste capacitatae de absorbtie a plantelor si astfel,azotztii sau fosfatii ajung in
apele freatice si de aici,in corpul plantelor sau al animalelor(vite,pesti etc.)si,in final,in corpul omului.
Situatiile de poluare cunoscute de noi sunt:cenusa,carbunele nears,pulberi,praful rezultat din
sfaramarea drumurilor,mijloacele de transport,deseuriile industriale si gazele de esapament.
Alte referate despre: poluarea aerului apei si a solului, poluarea aerului apei si a solului referat, referat
poluarea aerului apei si a solului

Poluarea aerului
Se vorbeste despre poluarea atmosferica atunci cand una sau mai multe substante sau amestecuri de
substante poluante sunt prezente in atmosfera in cantitati sau pe o perioada care pot fi periculoase
pentru oameni, animale sau plante si contribuie la punerea in pericol sau vatamarea activitatii sau
bunastarii persoanelor” (Organizatia Mondiala a Sanatatii O.M.S.). Printre poluarile atmosferice
naturale se numara polenul plantelor si florilor care provoaca alergii. Substantele poluante din
atmosfera sunt substante gazoase, lichide sau solide, care le modifica compozitia.
Alte referate despre: referat despre poluarea aerului, poluare aerului, despre poluarea aerului

Poluarea aerului prin produse gazoase

Ca rezultat al progreselor din industrie, agricultura si tehnologie , se creeaza cantitati tot mai mari de
noi deseuri solide, deseurile menajere si apele reziduale polueaza mediul si in unele locuri nivelele de
poluare sunt periculos de ridicate.
Alte referate despre: poluarea aerului prin produse gazoase ale arderii, poluarea aerului prin produsele
gazoase ale arderii, poluarea aerului cu produse gazoase

Poluarea aerului si a solului

2.Oxidul de carbon(CO).Sursele de CO sunt: eruptiile vulcanice, incendiile forestiere, arderile de
combustibili (benzina),carbune, lemn, deseuri, gunoaie arse.In concentratii normale este inofensiv, dar
este foarte toxic la o rata mai ridicata. Bacteriile din sol absorb CO din aer si il transforma in sol in CO
sau
metan(CH ), mentinandu-l in concentratie normala in aer
.
Alte referate despre: poluarea aerului si a solului, poluarea aerului apei si solului, referat poluarea
aerului apei si solului

Poluarea aerului S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului
natural pagube mai mari decat intr-un mileniu. milioane de hectare de teren, ce pana ieri erau socotite
inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii
cultivarii, datorita tot actiunii omului.
Alte referate despre: poluarea aerului referat chimie, referat poluarea aerului a apei si a solului,
poluarea aerului a apei si a solului

Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional se arunca anual in atmosfera
aproximatim un miliard si jumatate tone de cenusa, praf si gaze.Pe langa arderea combustibililor -
carbune, petrol, lemn, gaze naturale - probleme asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi
chimica, metalurgica, unele ramuri constructoare de masini, industria ali-mentara etc. - ca si circulatia
automobilelor, avioanelor, trenurilor, vapoarelor, etc.
Alte referate despre: poluarea aerului atmosferic in mun chisinau, referate poluarea aerului, poluarea
aerului cauze

Aceste emisii de gaze cu efect de seră tind să se acumuleze în atmosferă. Este, de altfel ştiut, faptul că
conţinutul gazelor cu efect de seră în atmosferă a crescut în mod semnificativ odată cu epoca
preindustrială, şi în special metanul (CH4 aproximativ + 140%), protoxid de azot (N2O, aproximativ
15%) şi CO2 (aproximativ + 30%).
Concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă a crescut astfel de la 280 ppm la 360 ppm într-un
secol,-----AICI AM RAMAS------------------------- în timp ce ea nu ieşea dintr-o marjă de 170 ppm -
280 ppm în cursul ultimilor 200.000 de ani (o ppm în volum este egală cu 1 cm3 la 1 m3 de aer).
Alte referate despre: poluarea solului, poluarea, poluarea apei

Aerul pe care il inspiram, este parte din atmosfera, amestecul de gaze ce acopera globul pamantesc.
Acest amestec de gaze asigura viata pe Pamant si ne protejeaza de razele daunatoare ale soarelui.
Alte referate despre: poluarea aerului in republica moldova, referate despre poluarea aerului, referat
chimie poluarea aerului

Poluarea aerului poate fi împărţită în două categorii, în funcţie de sursele de poluare: poluare naturală şi
poluare artificială.
În prima categorie intră vulcanii. Aceştia au o forţă uimitoare, putând chiar schimba clima întregii
planete. Astăzi vulcanii activi din Europa se găsesc cu precădere în Islanda. Incendiile naturale de
vegetaţie sau furtunile de nisip din deşert pot fi considerate surse naturale de poluare, dar nu se pot
compara cu forţa distrugătoare a vulcanilor, exercitată prin substanţele gazoase eliminate în atmosferă
(cenuşa vulcanică, vapori de apă, dioxid de carbon).

Sursele de poluare artificială sunt o mare problemă a epocii moderne. Pe lângă efectele negative asupra
sănătăţii oamenilor, poluarea distruge stratul de ozon, ce ne protejează de efectele negative ale
radiaţiilor ultraviolete. Ozonul filtrează cea mai mare parte a ultravioletelor de tip C, care au proprietăţi
mutagene asupra celulelor pielii, însă datorită găurilor din strat, tot mai multe astfel de radiaţii ajung pe
Pământ.
Temperatura planetei creşte tot mai mult. Acest fenomen, cunoscut şi sub denumirea de efect de seră,
poate avea consecinţe grave asupra societăţii: fiecare grad în plus va dilata apa din oceane, astfel
nivelul mării va ajunge deasupra oraşelor de coastă. Nivelul oceanului planetar va creşte şi datorită
topirii gheţarilor.
Principalul poluant artificial al planetei este industria. Necesare unui stil de viaţă modern, uzinele sunt
prezente în mai toate oraşele lumii. În jurul termocentralelor (produc energie electrică prin arderea
combustibililor fosili) sau al uzinelor metalurgice există zone întinse, pe zeci de km, unde, pământul
conţine sustanţe toxice emanate de coşurile de fum al uzinelor. Aceste substanţe, odată ajunse în
atmosferă, se întorc pe pământ cu apă de ploaie, astfel ajung în pânza freatică şi pe plantele cultivate.

Ce substanţe ajung în atmosferă şi ce efecte negative au asupra sănătăţii noastre?

1. Cadmiul – folosit în fabricile ce produc baterii şi în industria plasticurilor. Odată ajuns în
atmosferă, este inhalat de oameni. Se va depozita la nivelul rinichilor, afectându-i. Se elimină într-o
perioadă lungă de timp, iar semnele intoxicaţiei cu cadmiu sunt: durerile de cap, febra, stări de voma şi
boli ale rinichilor.
2. Plumbul – folosit în trecut ca aditiv în benzină, se mai foloseşte în industria vopselurilor şi la
fabricarea bateriilor. Efectele principale ale intoxicaţiei cu plumb se produc asupra sistemului nervos.
Se poate depune, ca şi cadmiul, la nivelul rinichilor.
3. Mercurul – utilizat în fabricarea neoanelor colorate sau alte industrii, mercurul este extrem de
toxic. Poate produce paralizii, afecta sistemul nervos sau vederea şi auzul. În trecut era folosit ca
tratament pentru sifilis.
4. Benzenul – este una dintre substanţele cu efect cancerigen, conţinute de fumul de ţigară. Este
folosit pe scară largă în industria alimentară, drept conservant. Efectele sale sunt durerile de cap,
greţuri, boli ale inimii sau cancer.
Deasupra oraşelor mari, pluteşte „smogul”, o combinaţie de fum şi ceaţă şi o formă particulară de
poluare a aerului. Denumirea provine din englezescul „smoke” – fum şi „fog” – ceaţă. De smogul din
Londra toată lumea a auzit.
Aerul e al tuturor şi este obligaţia noastră să ne asigurăm că acesta va rămâne respirabil şi pentru
generaţiile viitoare. Toţi putem face câte ceva pentru natură: să stingem luminile care ard inutil, să
limităm risipa de apă. Planeta nu este numai a noastră, a generaţiei prezente, ci şi a urmaşilor noştri.

Poluarea atmosferei

Poluarea atmosferică implică emanarea de substanţe dăunătoare organismelor vii, în atmosfera.

Poluarea atmosferică poate afecta de asemenea ecosistemele acvatice şi terestre dacă poluanţii se
dizolvă în apă sau precipita sub formă de ploaie. Se estimează că poluarea atmosferică contribuie
anual la aproximativ 120.000 de decese numai în SUA,iar in fiecare an dezvoltarea industriei generează
miliarde de tone de materiale poluante.

Cauzele poluării atmosferice

Poluanţii primari sunt acei poluanţi atmosferici emanaţi direct în atmosferă, de exemplu particulele de
funingine, dioxidul de sulf şi oxizii de azot.
Cu toate că un mare numar de astfel de chimicale contribuie la poluarea atmosferică, cele mai multe
dintre ele conţin carbon, sulf şi azot. Combustia carbonului, a petrolului şi a benzinei este
răspunzătoare pentru majoritatea poluanţilor atmosferici. Mai mult de 80% din dioxidul de sulf, 50%
din oxidul de azot, şi intre 30 şi 40% din materia poluantă emanată în atmosferă de către SUA, sunt
produse de combustibili fosili, centrale electrice, boilere industriale şi furnale reziduale. Alte materiale
poluante pot avea sursă de emitere industria metalelor (fier, zinc, plumb, cupru), rafinăriile petrolifere,
uzinele de ciment şi cele în care se obţine acidul azotic şi acidul sulfuric. Aceste chimicale
interactionează între ele dar şi cu razele ultraviolete din razele solare cu intensităţi periculoase.
Smogul se formează în areale urbane, în acele locuri în care există un mare număr de automobile,si
poate cauza severe probleme medicale. Când dioxidul de sulf şi oxidul azotos se transformă în acid
sulfuric şi acid azotic în atmosferă, aceste substanţe precipită sub formă de ploaie, aşa numita ploaie
acidă. Ploaia acidă este o gravă problemă globală pentru că foarte puţine specii sunt capabile să
supravieţuiască în asemenea condiţii.

Actiuni guvernamentale
Diferite tari au impus standarde in legislatie cu prvire la nivelele de concentratie ce se cred a fi suficient
de scazute pentru a proteja sanatatea publica. Standardele privind sursele de emisie au de asemenea
specificate limitele de emisie a substantelor poluante in atmosfera astfel incat standadele de calitate ale
aerului sa fie atinse. Cu toate acestea insa, natura problemei necesita implementarea tratatelor
internationale ale mediului, si pana in acest moment 49 de tari au aprobat in Martie 1985 conventia
Natiunilor Unite cu privire la stratul de ozon. “Protocolul de la Montreal”, asa cum a fost numita
aceasta conventie renegociata in 1990 apela la indepartarea anumitor clorocarburi si fluorocarburi pana
la sfarsitul secolului si asigura ajutor in vederea dezvoltarii tarilor in realizarea acestor tranzitii. In plus,
mai multe tratate internationale au fost semnate in scopul reducerii incidentei ploii acide.
In Statele Unite, Actul Aerului Curat din 1967, asa cum a fost amendat in 1970, 1977 si 1990 este baza
legala a controlarii poluarii atmosferice. Agentia de Protectie a Mediului are ca responsabilitate primara
indeplinirea cererilor acestui act, care specifica sa se stabileasca standarde privind calitatea aerului in
cazul diferitelor substante.

Poluarea – aici,in Focsani!

Emisiile mari de dioxid de carbon din Focsani depasesc cu mult capacitatea de absortie a naturii si din
cauza reducerii drastice a capitalului arboricol al orasului. Spatiile verzi sau diminuat foarte mult asta
contribuin si mai mult la procesul de poluare.
Desi in 2008 a fost pus în funcţiune în Focşani un panou care monitorizează calitatea aerului,oamenii
nu par sensibilizati,ba chiar nu dau nici o atentie acestei probleme. Panoul este amplasat în centrul
municipiului şi afişează mai multe valori ale aerului, pe care le măsoară instantaneu. Acesta este un
proiect al Ministerului Mediului, iar în prezent panoul este în probe, valorile arătate nefiind neapărat
cele reale. (Sursa: Curentul)
Are efecte negative poluarea aerului?
Raspunsul este DA,are. Conform unui studiu realizat de specialiştii canadieni,expunerile pe termen
scurt la poluarea atmosferică ar putea provoca adulţilor apendicită, cel mai probabil din cauza agenţilor
poluanţi care cauzează reacţii inflamatorii la nivelul organismului. (Sursa:Evenimentul Zilei)
Adevarul: Si Moldova este poluata!
Analizele efectuate in cateva orase din estul tarii arata ca noxele din aer, apa si sol nu lipsesc nici din
aceasta zona. Probele de aer, apa si sol din Galati, Focsani, Adjud, Bacau si Piatra Neamt dovedesc ca
apele din Moldova sunt prea putin filtrate, solul nu e prea curat, iar aerul e respirabil doar cu
ingaduinta. Totusi, cifrele poluarii depasesc doar pe alocuri valorile-limita admise,ceea ce spune ca mai
avem o sansa sa reparam macar o bucata din tot raul facut de altii prin indiferenta si nesimtire,si de noi
prin ignoranta si complacere.

Indiferenta sau neputinta?

Colapsul global al mediului inconjurator este inevitabil. Statele dezvoltate ar trebui sa lucreze alaturi de
statele in curs de dezvoltare pentru a se sigura faptul ca economiile acestor tari sa nu contribuie la
accentuarea problemelor legate de poluare. Politicienii din zilele noastre ar trebui sa se gandeasca la
sustinerea programelor de reducere a poluarii decat la o extindere cat mai mare a industrializarii.
Strategiile de conservare a mediului ar trebui sa fie acceptate pe scara mondiala, si oamenii ar trebui sa
inceapa sa se gandeasca la reducerea considerabila a consumului energetic fara a se sacrifica insa
confortul. Cu alte cuvinte, avand la dispozitie tehnologia actuala, distrugerea globala a mediului
inconjurator ar putea fi stopata.

Poluarea atmosferică

Schimba limba
Data ultimei modificări: 2013-02-06 12:04
Poluarea atmosferică dăunează sănătății umane și mediului. În Europa, emisiile multor poluanți
atmosferici au scăzut substanțial în ultimele decenii, determinând o îmbunătățire a calității aerului în
regiune. Cu toate acestea, concentrațiile poluanților atmosferici continuă să fie foarte mari, iar
problemele legate de calitatea aerului persistă. O proporție semnificativă a populației Europei locuiește
în zone, în special orașe, unde apar depășiri ale standardelor de calitate a aerului: poluarea cu ozon,
dioxid de azot și pulberi în suspensie (PM) induce riscuri grave pentru sănătate. Mai multe țări au
depășit în 2010 una sau mai multe limite de emisie la patru poluanți atmosferici importanți. Reducerea
poluării atmosferice rămâne așadar importantă.
Poluarea atmosferică este o problemă atât la nivel local, pan European cât și emisferic. Poluanții
atmosferici emiși într-o țară pot fi transportați în atmosferă, contribuind sau ducând la o calitate scazuta
a aerului în alte zone.

Pulberile în suspensieen și ozonul de la nivelul soluluien sunt recunoscuți în prezent ca cei doi poluanți
care afectează cel mai grav sănătatea umană. Expunerile pe termen lung și cele maxime la acești
poluanți variază ca gravitate și impact, de la efectele minore asupra sistemului respirator până la
decesul prematur. În ultimii ani, este posibil ca până la 40% din populația urbană a Europei să fi fost
expusă la concentrații ambientale de pulberi în suspensie grosiere (PM10) peste limita UE stabilită
pentru protejarea sănătății umane. Este posibil ca până la 50% din populația care locuiește în zonele
urbane să fi fost expusă la niveluri de ozon care depășesc valoarea țintă a UE. S-a estimat că pulberile
fine în suspensie (PM2.5) din aer reduc speranța de viață în UE cu mai mult de opt luni.

Poluarea atmosferică este dăunătoare pentru sănătatea noastră. Aceasta reduce speranța de viață cu mai
mult de opt luni în medie și cu mai mult de doi ani în cele mai poluate orașe și regiuni. Statele membre
trebuie să se conformeze rapid standardelor UE privind calitatea aerului și să reducă emisiile de
poluanți atmosferici.

Janez Potočnik, Comisarul UE pentru mediu.

Poluarea atmosferică afectează de asemenea mediul.

Acidificareaen a fost redusă substanțial între 1990 și 2010 în zonele Europei cu ecosisteme sensibile,
aflate sub influența depunerilor acide de compuși cu azot și sulf în exces.
În privinţa eutrofizăriien, o problemă de mediu cauzată de excesul de substanțe nutritive care pătrund în
ecosisteme, s-au făcut mai puţine progrese. Suprafaţa ecosistemelor sensibile afectate de excesul de
azot atmosferic s-a redus foarte puțin între 1990 și 2010.
Distrugerea culturilor este cauzată de expunerea la concentrații mari de ozon. Majoritatea culturilor
agricole sunt expuse la niveluri de ozon care depășesc obiectivul pe termen lung al UE destinat să
protejeze vegetația. Această problemă priveşte în mod considerabil o proporție importantă a zonelor
agricole, în special în Europa sudică, centrală și estică.
Calitatea aerului din Europa nu s-a ameliorat întotdeauna odată cu reducerea generală a emisiilor
antropice (produse de om) de poluanți atmosferici. Cauzele sunt complexe:

nu există întotdeauna o relație liniară clară între emisiile în scădere și concentrațiile poluanților
atmosferici observate în aer;
există o contribuție crescândă a transportului pe distanțe mari a poluanților atmosferici din alte țări din
emisfera nordică către Europa.
Așadar, este încă nevoie de eforturi orientate pentru a reduce emisiile, cu scopul protejării în continuare
a sănătății umane și a mediului în Europa.

Sursele de poluare atmosferică

Sursele de poluare atmosferică sunt variate și pot fi antropice sau naturale:

arderea combustibililor fosili în producerea de energie electrică, transport, industrie și gospodării;

procese industriale și utilizarea solvenţilor, de exemplu în industria chimică şi extractivă;
agricultură;
tratarea deşeurilor;
erupţiile vulcanice, praful aeropurtat, dispersia sării marine și emisiile de compuşi organici volatili din
plante sunt exemple de surse naturale de emisie.
Politicile Uniunii Europene

Obiectivul UE pe termen lung este de a atinge niveluri ale calității aerului care să nu afecteze sau să
inducă riscuri inacceptabile pentru sănătatea umană și mediu. UE acționează pe mai multe niveluri
pentru a reduce expunerea la poluarea atmosferică: prin legislație; cooperarea cu sectoarele
responsabile cu poluarea atmosferică, precum și cu autoritățile internaţionale, naţionale şi regionale, cu
organizațiile neguvernamentale și prin cercetare. Politicile UE au scopul de a reduce expunerea la
poluarea atmosferică prin reducerea emisiilor şi prin stabilirea limitelor şi a valorilor ţintă pentru
calitatea aerului.

Aflați mai multe despre politicile europene în domeniul poluării atmosfericeen

Activități ale AEM

Agenţia Europeană de Mediu (AEM) reprezintă centrul de date privind poluarea atmosfericăen al
Uniunii Europene; aceasta sprijină punerea în aplicare a legislației UE privind emisiile atmosferice şi
calitatea aerului. AEM contribuie de asemenea la evaluarea politicilor UE privind poluarea atmosferică
și la dezvoltarea de strategii pe termen lung pentru îmbunătățirea calităţii aerului în Europa.

Activitatea AEM se concentrează asupra:

punerii la dispoziţia publicului a unei serii de date privind poluarea atmosferică,

documentării și evaluării tendințelor privind poluarea atmosferică şi politicile și măsurile aferente în
Europa și
investigării divergenţelor şi a sinergiilor dintre poluarea atmosferică şi politicile din diferite zone,
inclusiv schimbările climaticeen, energieen, transporten şi industrieen.

In lume, padurile tropicale dispar intr-un ritm de un teren de fotbal si jumatate pe secunda.
Citind ultimele statistici despre poluarea aerului in lume, am gasit cateva statistici in masura se ne
ingrijoreze profund despre viitorul umanitatii pe pamant. Spicuim dintre acestea:
1. In fiecare an, fiecare om de pe pamant produce in medie 4 tone de dioxid de carbon deversat in aer.
2. In lume, padurile tropicale dispar intr-o rata de un teren de fotbal si jumatate pe secunda. In fiecare
primavara, padurile inspira oxygen, pentru a-l expira pe pamant in fiecare toamna, dar ca un fumator
inrait, pamantul isi pierde abilitatea de a respira. Acum cateva secole, ecuatorul era inconjurat de o
centura verde de 15 milioane mile patrate de paduri tropicale, de 5 ori cat Statele Unite. Acum 3
suprafete dintre cele 5 s-au pierdut definitiv. Au ramas doar 6, 2 milioane de mile patrate.
3. Americanii consuma 22% din petrolul lumii, desi ei sunt doar 5 % din populatia globului. Ca
rezultat, in ultimii 100 de ani a crescut cu 22% cantitatea gazelor cu efect de sera din atmosfera.
4. Alte gaze cu efect de sera sunt: metani, nitrati, chloroflorocarbon (CFS). CFS a fost inventat de
Thomas Midgley, de la compania General Motors. O molecula de CFS este de 12000 de ori mai
periculoasa ca efect de sera decat molecula de CO2.
5. Atmosfera noastra a fost comparata cu un vas de sticla, in 1827 de catre matematicianul Fourier. In
1850 fizicianul britanic James Tyndall a masurat proprietatile de captare a caldurii a componentelor
atmosferei. El a descoperit surprinzator ca cele mai commune gaze: azotul si oxigenul nu au niciun fel
de proprietati izolatoare. 99% din atmosfera nu are proprietati izolatoare deloc. Doar 1% adica vapori
de apa, CO2, metanul si altele tin planeta calda.
6. Importanta CO2 ca regulator de climat a fost confirmata de sapaturile din Banchiza de gheata de pe
Antarctica. S-a extras un cilindru de o mila de gheata. In ultimii 160 000 de ani nu a fost o temperatura
medie si o cantitate mai mare de CO2 in atmosfera.
7. De fiecare data cand scade CO2, scade si temperatura. Cand temeperatura e de 5 grade CO2 este de
190 parti la un million (ppm).In 160000 de ani CO2 a fluctuat intre 190 si 280 ppm. La sfarsitul sec 20
CO2 era de 300 ppm.
8. In 1896, Arrhenius a scris intr-un eseu: „noi evaporam minele noastre de carbune in aer”. In 1900
stateai pe un deal si puteai privi 70 mile in departare, astazi doar 15 mile.
9. In anul 1 A.D. erau 250 de milioane de oameni pe pamant. Au trebuit 1650 de ani ca numarul sa se
dubleze. Intre 1650 si 1930 populatia s-a marit de 4 ori, la 2 miliarde. La sfarsitul secolului aceasta s-a
triplat din nou 6 miliarde.
10. Exista 500 de milioane de masini pe pamant. Si in 2030 se asteapta dublarea lor: 1 miliard. Culmea
productiei de petrol a fost in 2006, de atunci scade mereu.

POLUAREA AERULUI ȘI POLUAREA FONICĂ

Lorenzo Vicario
01/2012
Poluarea atmosferică are trei mari surse: transportul, emisiile provenite de la surse staționare și emisiile
cauzate de producția de electricitate. Directiva privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat
pentru Europa, precum și strategia tematică privind poluarea aerului vizează prevenirea efectelor
dăunătoare asupra mediului înconjurător și asupra sănătății prin reducerea poluării aerului. Reducerea
poluării atmosferice, cum ar fi cea cauzată de transporturi, înseamnă totodată și o reducere a poluării
fonice.
TEMEIUL JURIDIC
*4.10.1.
CONTEXT GENERAL
Activitățile Comunității de protejare a calității aerului acoperă o gamă largă de probleme: limitarea
epuizării ozonului stratosferic, controlul acidifierii, al ozonului troposferic și al altor agenți poluanți și
schimbările climatice. Poluanții atmosferici, care ajung în aer dintr-o varietate de surse, pot fi clasificați
în trei mari categorii: emisii provenite de la surse mobile (industria transporturilor), emisii provenite de
la surse imobile (întreprinderi, locuințe, ferme și gropi de gunoi) și emisii cauzate de producerea de
energie electrică. Concentrațiile ridicate ale gazelor și poluanților provenind din aceste surse sunt
dăunătoare pentru sănătatea umană, corodează diferite materiale și aduc daune vegetației, au un efect
negativ asupra producției agricole și forestiere și cauzează mirosuri neplăcute. Unele substanțe cum ar
fi arsenicul, cadmiul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice sunt agenți cancerigeni genotoxici
pentru om și nu există praguri identificabile până la care acestea nu comportă riscuri pentru sănătatea
umană. UE a făcut progrese importante în cursul ultimului deceniu spre o scădere a emisiilor în
atmosferă și apă a unui număr de poluanți.
REALIZĂRI
A.Gestionarea și calitatea aerului înconjurător
1.Strategia tematică privind poluarea aerului și programul „Aer curat pentru Europa” (CAFE)
Programul „Aer curat pentru Europa” (CAFE) (COM(2001)0245), instituit în cadrul celui de al șaselea
program de acțiune pentru mediu, a fost adoptat de Comisie în 2001 cu scopul de a stabili o strategie
integrată, pe termen lung, privind poluarea aerului. Ca urmare a lucrărilor desfășurate în cadrul
programului CAFE, în septembrie 2005 a fost adoptată o strategie tematică privind poluarea aerului
(COM(2005)0446). Obiectivele propuse în strategia tematică privind poluarea aerului sunt de a reduce,
până în 2020, concentrația de particule fine (PM2,5) cu 75% și cea a ozonului troposferic (O3) cu 60%,
precum și de a reduce cu 55% amenințările la adresa mediului natural cauzate de acidifiere și
eutrofizare, tot până în 2020. Acest lucru înseamnă reducerea emisiilor de dioxid de sulf (SO2) cu 82%,
a oxizilor de azot (NOx) cu 60%, a substanțelor chimice organice volatile (COV) cu 51%, a
amoniacului (NH3) cu 27% și a PM2,5 primare cu 59% față de nivelurile înregistrate în 2000. Se
estimează că aceste reduceri, printre altele, ar economisi 1,71 de milioane de ani de viață, ar reduce
mortalitatea acută și ar diminua daunele ecologice aduse pădurilor, lacurilor, cursurilor de apă și
biodiversității, precum și clădirilor și materialelor. Conform strategiei propuse, o mare parte dintre
aceste obiective de reducere vor fi atinse printr-o punere în aplicare îmbunătățită a măsurilor deja
adoptate.
2.Noua directivă privind calitatea aerului înconjurător
La 11 iunie 2008 a intrat în vigoare o nouă directivă privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai
curat pentru Europa (Directiva 2008/50/CE), care are scopul de a îmbunătăți și mai mult sănătatea
umană și calitatea mediului prin simplificarea și revizuirea legislației UE existente privind poluarea
aerului. Noua directivă înlocuiește directiva-cadru precedentă privind calitatea aerului (Directiva
96/62/CE) prin fuzionarea majorității actelor legislative existente privind poluarea aerului într-o singură
directivă, fără însă a modifica obiectivele existente în ceea ce privește calitatea aerului. Cea de a patra
directivă secundară (2004/107/CE) care stabilește limite pentru diferite categorii de emisii poluante
încă mai este în vigoare; o reformare este planificată pentru 2013. Noua directivă stabilește, de
asemenea, noi obiective privind calitatea aerului pentru particulele fine (PM2,5) și include posibilitatea
de a scădea poluarea din surse naturale în momentul evaluării respectării valorilor-limită.
3.Plafoane naționale de emisie pentru anumiți poluanți atmosferici (Directiva PNE)
Directiva 2001/81/CE privind plafoanele naționale de emisie pentru anumiți poluanți atmosferici
stabilește limitele naționale de emisie care trebuie atinse până în 2010 pentru SO2, NOx, COV și NH3.
Obiectivul este de a reduce efectele dăunătoare ale acidifierii, ozonului troposferic și eutrofizării.
Directiva le solicită tuturor statelor membre să raporteze anual informațiile privind emisiile și
estimările pentru toți cei patru agenți poluanți ai aerului și să elaboreze programe naționale. Potrivit
unor date din 2009, se anticipează că 14 state membre vor atinge plafoanele de emisie până în 2010.
Celelalte 13 state membre, însă, nu vor putea probabil să respecte cel puțin unul dintre plafoanele de
emisie, emisiile de NOx dovedindu-se a fi cea mai mare provocare. În viitorul apropiat nu se
preconizează nicio propunere de revizuire a Directivei PNE.
B.Reducerea emisiilor provenind din transporturi
Volumul transportului de călători și al celui de mărfuri a crescut semnificativ în ultimele decenii. Se
estimează o creștere a transportului rutier și a celui aviatic cu 36% și, respectiv, 105% între 2000 și
2020 în UE-25, cu cea mai mare creștere în UE-10. La nivelul Comunității au fost adoptate mai multe
directive în vederea limitării poluării cauzate de transport, de exemplu prin stabilirea unor limite
maxime de emisie pentru autovehicule și alte surse de poluare și introducerea unor măsuri fiscale în
sectorul transporturilor vizând încurajarea consumatorilor să adopte un comportament mai ecologic.
Aceste acțiuni la nivelul Comunității au avut rezultate pozitive, dar progresul atins până în prezent este
amenințat de numărul în continuă creștere al autovehiculelor în circulație și de gradul crescut de
utilizare a acestora, fapt care conduce la o creștere a consumului de carburanți.
1.Autovehiculele: motoare pe bază de benzină și motoare pe bază de motorină
Există o serie de directive care reglementează și stabilesc standarde de emisie pentru diferite categorii
de vehicule (de la autoturisme la vehiculele comerciale ușoare și la vehiculele utilitare grele) și
motoare. Există, de asemenea, directive care reglementează calitatea carburanților (Directiva
2009/30/CE de revizuire a Directivei 98/70/CE) și conținutul de sulf și de plumb al carburanților
(Directiva 1999/32/CE).
a.Poluanții atmosferici
Noua normă de emisie (Euro V) pentru autoturisme și vehicule utilitare ușoare [Regulamentul (CE) nr.
715/2007 de modificare a Directivei 70/220/CEE)] reglementează o serie de poluanți atmosferici și a
intrat în vigoare în septembrie 2009 (înlocuind Euro IV). Euro VI, planificat să intre în vigoare în
ianuarie 2014, va stabili limite de emisie și mai scăzute, în principal în privința NOx. După punerea în
aplicare, statele membre vor fi obligate să refuze omologarea, înmatricularea, vânzarea și introducerea
vehiculelor care nu corespund standardelor de emisie. Standardele de emisie care se aplică în prezent
vehiculelor utilitare grele sunt Euro IV și Euro V (definite în Directivele 2005/55/CE și 2005/78/CE) și
privesc emisiile provenite de la mai mulți poluanți, precum monoxidul de carbon (CO), amoniacul
(NH3) și oxizii de azot (NOx). În urma adaptării strategiei tematice și a unei propuneri a Comisiei
(COM(2007)0851), în iunie 2009 a fost adoptat un regulament privind un nou standard de emisie, Euro
VI [Regulamentul (CE) nr. 595/2009]. Începând din 31 decembrie 2013, Euro VI va înlocui Euro IV și
Euro V, reducând astfel semnificativ emisiile de particule și de NOx. Cu toate că consumul de
carburanți în domeniul transporturilor rutiere a crescut cu 26% între 1990 și 2005, s-au realizat reduceri
semnificative ca urmare a implementării normelor Euro, în special pentru CO și compușii organici
volatili nemetanici (COVNM)..
b.Emisiile de CO2
Transportul rutier generează aproximativ o cincime din emisiile de CO2 la nivelul UE, autoturismele
contribuind cu aproximativ 12%. Regulamentul (CE) nr. 443/2009 stabilește obiective pentru emisiile
specifice de CO2 produse de autoturismele noi din Comunitate în funcție de masa acestora. Textul
sprijină obiectivul propus de Comisie privind un nivel mediu al emisiilor de 120g CO2/km pentru
întregul sector al automobilelor până în 2012. Pentru autoturismele noi, nivelul mediu al emisiilor de
CO2 este stabilit la 130g CO2/km, urmând ca acesta să fie atins prin perfecționarea motoarelor și
tehnologii inovatoare. În plus, în cadrul așa-numitei abordări integrate, vor fi luate măsuri suplimentare
care să corespundă unei reduceri de 10g CO2/km.
2.Mașini mobile nerutiere și tractoare: poluanți gazoși
Emisiile și procedurile de omologare a motoarelor mașinilor mobile nerutiere (cum ar fi excavatoarele,
buldozerele și ferăstraiele cu lanț) sunt reglementate de Directiva 97/68/CE, modificată prin Directiva
2002/88/CE. Emisiile tractoarelor agricole și forestiere sunt reglementate de Directiva 2000/25/CE, de
modificare a Directivei 74/150/CEE a Consiliului, privind, în special, definirea procedurilor de
omologare pe tip de motor și tip de vehicul. Până cel târziu la data de 31 decembrie 2009, conținutul
maxim permis de sulf din motorina destinată utilizării la mașinile mobile nerutiere și tractoarele
agricole și forestiere, inclusiv navele de navigație interioară, va fi de 10 mg/kg.
3.Emisiile din transportul naval și feroviar
Directiva 2004/26/CE extinde domeniul de aplicare al Directivei 97/68/CE pentru a include
locomotivele și navele de navigație interioară. Această directivă consolidează standardele de emisie
aplicabile, oferă modalități de îmbunătățire a metodelor de testare a motoarelor noi înainte de
comercializare și introduce o etichetă pentru o mai mare vizibilitate pe piață a producătorilor care
reușesc să se conformeze cerințelor înainte de termen. Navele devin una dintre cele mai mari surse de
poluare atmosferică în UE. În 2002, Comisia a adoptat o strategie UE (COM(2002)0595) în scopul de a
reduce emisiile provenite de la navele maritime, inclusiv SO2 și NOx. Emisiile de poluanți atmosferici
provenite de la nave sunt tratate și în cadrul Convenției pentru prevenirea poluării de către nave
(MARPOL 73/78 - anexa VI) adoptate de Organizația Maritimă Internațională (OMI). Directiva
2005/33/CE, de modificare a Directivei 1999/32/CE, vizează limitarea conținutului de sulf al
combustibililor marini, pe baza anexei VI din standardele OMI. În martie 2008, Comisia a propus
modificarea Directivei 2005/35/CE privind poluarea cauzată de nave și introducerea unor sancțiuni în
caz de încălcare (COM(2008)0134).
4.Emisiile din transportul aviatic
(COM(1999)0640) stabilește o strategie pentru a institui o politică coerentă și ecologică în domeniul
transportului aerian. Strategia include îmbunătățirea standardelor tehnice de mediu privind zgomotul și
emisiile gazoase (conducând astfel la reducerea consumului de carburanți) și introducerea unor
stimulente economice și normative pe piață pentru promovarea tehnologiilor ecologice. În noiembrie
2008 a fost adoptată Directiva 2008/101/CE (de modificare a Directivei 2003/87/CE) pentru a include
activitățile de aviație în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul
Comunității (EU ETS). Începând de la 1 ianuarie 2012, toate zborurile care decolează și/sau aterizează
în Europa vor fi incluse în EU ETS, reducând emisiile din aviație cu 5% începând din 2013 (a se vedea
și 4.10.7).
C.Reducerea emisiilor industriale
1.Noua directivă privind emisiile industriale (DEI)
Emisiile cauzate de activitățile industriale reprezintă o parte considerabilă a poluării (inclusiv a poluării
atmosferice) în Europa și au un impact substanțial asupra mediului. O nouă directivă privind emisiile
industriale (DEI) (2010/75/UE) a fost adoptată la 24 noiembrie 2010, ca urmare a unei propuneri din
2007 a Comisiei (COM(2007)0843), urmând ca aceasta să fie transpusă în legislația națională până la 7
ianuarie 2013. Această nouă directivă reprezintă o reformare a șapte directive existente privind emisiile
industriale, combinându-le într-un singur instrument legislativ coerent, printre ele numărându-se
Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării (IPPC) (2008/1/CE, fosta 96/61/CE) și
Directiva privind instalațiile de ardere de dimensiuni mari (2001/80/CE). Scopul noii directive este de a
clarifica legislația și de a facilita punerea sa în aplicare, contribuind astfel și mai mult la îmbunătățirea
protecției sănătății și a mediului. Cea mai importantă directivă, încorporată actualmente în DEI, este
directiva IPPC privind activitățile industriale foarte poluante. Directiva IPPC definește obligațiile care
trebuie respectate de către toate instalațiile industriale în cauză, noi sau existente, incluzând o listă de
măsuri pentru prevenirea poluării apei, aerului și solului, și stă la baza elaborării autorizațiilor de
funcționare pentru instalațiile industriale. „Cele mai bune tehnici disponibile” (BAT) joacă un rol
central în prevenirea și controlul integrat al poluării. Directiva privind instalațiile de ardere de
dimensiuni mari (și aceasta încorporată în DEI) se aplică instalațiilor de ardere cu o putere termică
instalată egală sau mai mare de 50 de MW, indiferent de tipul de combustibil utilizat. Această directivă
urmărește o reducere treptată a emisiilor anuale de poluanți acidifianți, particule și precursori ai
ozonului de la instalațiile existente și stabilește valori-limită de emisie pentru instalațiile noi.
2.Compuși organici volatili (COV)
Directiva 1999/13/CE privind reducerea emisiilor de COV datorate utilizării solvenților organici în
anumite activități și instalații face parte din strategia globală de reducere a poluării. Această directivă
completează atât programul „Auto-Oil” (prin combaterea emisiilor de solvenți organici provenind din
surse staționare comerciale și industriale), cât și Directiva din 1994 (94/63/CE) privind emisiile de
COV rezultați din depozitarea carburanților și lanțul de distribuție a acestora. Cerințele privind
conținutul de solvenți în vopsele și lacuri au fost stabilite în Directiva privind vopselele (Directiva
2004/42/CE).
D.Gestiunea poluării fonice
Nivelurile de zgomot din mediul înconjurător sunt în continuă creștere în zonele urbane, în principal
din cauza intensificării traficului și a activităților industriale și recreaționale. Se estimează că aproape
20% din populația Uniunii Europene suferă din cauza unor niveluri de zgomot considerate
inacceptabile. Acestea pot afecta calitatea vieții și sănătatea persoanelor în cauză și pot conduce la
niveluri semnificative de disconfort, perturbări ale somnului și efecte negative asupra sănătății, cum ar
fi afecțiunile cardiovasculare. Zgomotul are efecte și asupra faunei sălbatice. Cartea verde asupra
strategiei viitoare privind zgomotul (COM(96)0540) a fost adoptată în 1996 în vederea elaborării unei
noi abordări a problemei zgomotului și se dorea a fi un prim pas către un program integrat pentru
combaterea zgomotului. Stimulentele economice fac parte integrantă din politica UE de diminuare a
zgomotului. Posibile măsuri sunt: subvenții pentru dezvoltarea și achiziționarea de produse mai
silențioase, o obligație juridică de a furniza anumite informații despre produse, taxe de zgomot în
conformitate cu principiul „poluatorul plătește”, precum și introducerea unor licențe de zgomot.
1.Directiva-cadru privind evaluarea și gestionarea expunerii la zgomotul ambiental
Directiva 2002/49/CE privind evaluarea și gestiunea zgomotului ambiental urmărește reducerea
expunerii la zgomotul ambiental prin armonizarea indicatorilor de zgomot și a metodelor de evaluare,
colectându-se informații legate de expunerea la zgomot sub forma unor „hărți acustice” și punând
aceste informații la dispoziția publicului. Mai mult, acest act legislativ impune statelor membre să
elaboreze planuri de acțiune pentru a aborda problemele legate de zgomot. Hărțile acustice și planurile
de acțiune trebuie revizuite de către statele membre cel puțin o dată la cinci ani. O revizuire a punerii în
aplicare a directivei a fost lansată de Comisie în 2009.
2.Legislații sectoriale
a.Traficul rutier
Directiva 70/157/CEE și Directiva 97/24/CE stabilesc limite privind nivelul de zgomot admis al
autovehiculelor (cu o viteză maximă mai mare de 25 km/h) și, respectiv, al motoretelor și
motocicletelor. Completând legislația privind vehiculele, Directiva 2001/43/CE prevede testarea și
limitarea nivelurilor de zgomot de rulare a pneurilor și reducerea lor etapizată.
b.Traficul aerian
În 1992 a fost adoptată Directiva 92/14/CEE, pe baza standardelor Organizației Aviației Civile
Internaționale (OACI), pentru a limita exploatarea avioanelor și a interzice cele mai zgomotoase
avioane de pe aeroporturile Europei. Directiva 2002/30/CE a stabilit norme și proceduri cu privire la
introducerea unor restricții de exploatare legate de zgomot în aeroporturile Comunității. În
COM(2001)0074, Comisia a propus o directivă privind instituirea unui cadru pentru clasificarea
zgomotelor avioanelor civile subsonice în scopul calculării taxelor de zgomot, vizând promovarea
utilizării de avioane mai puțin zgomotoase.
c.Traficul feroviar
Directiva 96/48/CE și Directiva 2001/16/CE furnizează un cadru legislativ pentru armonizarea tehnică
și operațională a rețelei feroviare pentru căi ferate de mare viteză și respectiv căi ferate convenționale.
Programul de dezvoltare a unui tren silențios (lansat în comun de către autoritățile feroviare germane,
austriece și italiene) vizează atingerea unei reduceri substanțiale a emisiilor sonore pentru întregul
sistem cu până la 23 dB(A), prin proiectarea de noi trenuri de marfă care optimizează reducerea
zgomotului. În iulie 2008, Comisia a prezentat o comunicare (COM(2008)0432) privind măsuri de
reducere a zgomotului feroviar (cu referire la parcul existent).
d.Zgomotul emis de aparatele electrocasnice și echipamentele utilizate în exterior și propagat în aer
Directiva 86/594/CEE acoperă dispoziții legate de metodele de măsurare care determină și
monitorizează zgomotul emis de aparatele electrocasnice și propagat în aer. Cartea verde a Comisiei
din 1996 asupra strategiei viitoare privind zgomotul a subliniat creșterea poluării fonice în zonele
urbane. Directiva 2000/14/CE, modificată prin Directiva 2005/88/CE, este o directivă-cadru menită să
controleze emisiile sonore și să eticheteze peste 50 de tipuri de echipamente utilizate în exterior.
e.Zgomotul industrial și instalațiile de construcții
Instalațiile industriale și agricole de dimensiuni mari reglementate de Directiva privind emisiile
industriale pot obține autorizații ca urmare a utilizării celor mai bune tehnici disponibile (BAT) drept
referință. Deoarece zgomotul industrial ambiental reprezintă o problemă locală, măsurile care urmează
să fie adoptate depind de locație, fapt care face dificilă stabilirea de BAT-uri pentru prevenirea și
controlul zgomotului. Zgomotul emis de instalațiile de construcție (cum ar fi excavatoarele,
încărcătoarele, utilajele pentru lucrări de terasamente și macaralele-turn) este reglementat în prezent de
mai multe directive și regulamente la nivelul UE.
f.Ambarcațiunile de agrement
Directiva 2003/44/CE (de modificare a Directivei 94/25/CE) reglementează ambarcațiunile cu motor
(inclusiv motovehiculele nautice), completând cerințele acesteia referitoare la proiectare și construcție
cu standarde de mediu privind valori-limită ale emisiilor de gaze de eșapament și ale emisiilor sonore.
ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN
PE a jucat un rol decisiv în formularea unei politici de mediu progresive în vederea combaterii poluării
aerului. Parlamentul a salutat strategia tematică privind poluarea aerului elaborată de Comisie, dar a
remarcat cu îngrijorare faptul că strategia nu precizează cum ar putea fi atinse obiectivele celui de-al
șaselea PAM și nu include nicio cerință legală de reducere a emisiilor de particule, limitându-se doar la
a sugera obiective orientative. Parlamentul a solicitat o strategie cu obiective mai ambițioase de
reducere a NOx, COV și PM2,5, menținându-se în același timp o abordare echilibrată în ceea ce
privește costurile și beneficiile.
Pentru particulele cu un diametru mai mic de 2,5 micrometri (PM2,5), PE și Consiliul au convenit în
decembrie 2007 o valoare-țintă inițială de 25µg/m3 începând din 2010. Din 2015, această cifră va
deveni limită obligatorie. PE a susținut cu succes o a doua valoare-limită – una orientativă – de
20µg/m3 care urmează să fie atinsă până la 1 ianuarie 2020, la cinci ani după prima limită. Comisia
trebuie să revizuiască această valoare orientativă în 2013 pentru a confirma valoarea prevăzută
(20µg/m3) sau pentru a propune modificarea acesteia. În pachetul de compromis nu a fost inclusă nicio
modificare a valorii-limită anuale pentru PM10, în ciuda unei propuneri de modificare din partea PE
pentru a reduce valorile-limită anuale cu aproximativ 20%. Noua directivă privind calitatea aerului a
fost adoptată în mai 2008. De asemenea, PE a fost îngrijorat de faptul că propunerea Comisiei privind
emisiile provenite de la vehiculele utilitare grele (Euro VI) nu a stabilit limite mai ambițioase în
privința PM2,5. PE a insistat asupra unor reduceri suplimentare pentru PM2,5 în cadrul Euro VI, dar
acestea nu au fost incluse în textul final. De asemenea, acesta a propus ca noile limite de emisie Euro
VI să intre în vigoare cu nouă luni mai devreme decât s-a propus de către Comisie. În urma unui
compromis s-a ajuns la devansarea datei introducerii.
PE a subliniat în repetate rânduri necesitatea unor reduceri suplimentare ale valorilor-limită și a unor
proceduri de măsurare mai bune în ceea ce privește zgomotul ambiental. Parlamentul a solicitat
stabilirea unor valori la nivelul UE pentru zgomotul din apropierea aeroporturilor (inclusiv o eventuală
interdicție a zborurilor pe timp de noapte) și, de asemenea, extinderea măsurilor de reducere a
zgomotului la avioanele militare subsonice cu reacție.
Aerul cel mai poluat se găseşte încă în România şi Bulgaria, dar şi multe alte zone urbane nu au scăpat
de poluanţi, cum ar fi pulberile în suspensie. Transportul, energia şi agricultura sunt principalii
vinovaţi, scrie EurActiv.

Jacqueline McGlade, director executiv al Agenţiei Europene de Mediu (AEM), a declarat că datele scot
în evidenţă ineficienţa mai multor ţări europene de a-şi duce la îndeplinire angajamentele luate cu
privire la reducerea poluării, fapt care a avut consecinţe asupra sănătăţii şi economiei.

"În multe ţări, concentraţiile de poluanţi atmosferici sunt încă superioare limitelor legale şi
recomandate, stabilite pentru a proteja sănătatea cetăţenilor europeni. De fapt, poluarea atmosferică
reduce speranţa de viaţă a oamenilor cu aproximativ doi ani în cele mai poluate oraşe şi regiuni", a
adăugat ea.

Raportul AEM mai arată că 17% din locuitorii din mediul urban sunt expuși la niveluri ridicate de
dioxid de azot, care depăşesc recomandările Uniunii Europene. Nivelurile de azot şi ozon afectează
sănătatea umană, vegetaţia, solul, apa, inclusiv clădirile, spun experţii.

De exemplu, persoanele pot avea probleme respiratorii, plantele se deteriorează sau duce la coroziunea
clădirilor. Unele studii spun că proasta calitate a aerului duce la aproape 500.000 de decese premature
pe an în UE - adică 0,1% din populaţia blocului european.

McGlade a făcut şi o estimare financiară şi crede că anual se pierd 630 miliarde de euro, dintre care 169
miliarde de euro se duc pe asistenţa medicală a persoanelor care s-au îmbolnăvit din cauza aerului.

Raportul mai arată că nu au existat progrese în ceea ce priveşte reducerea emisiilor. Nivelurile de
dioxid de sulf (SO2), foarte dăunător pentru om, au scăzut cu 82% din 1990, datorită unor cerinţe
stricte. Monoxidul de carbon (CO) a scăzut cu -62%, non-metan compuși organici volatili (NMVOCs),
-56%; oxizi de azot (NOx), -47%; și amoniac (NH3), -28%. Emisiile de pulberi în suspensie au scăzut
cu 15%, începând cu anul 2000.

În încercarea de a reduce în continuare poluanți, Parlamentul European a aprobat recent o legislație

care să reducă nivelurile de sulf din combustibilii de transport maritim.

Noile măsuri impuse în UE, în conformitate cu limita superioară a conținutului de sulf din combustibili,
adică 0,5%, stabilite de Organizația Maritimă Internațională, se vor aplica, în principiu, pentru toate
mările UE până în 2020. Limita precedentă a fost de 3,5%.

În timp ce ecologiștii cer măsuri suplimentare pentru a îmbunătăți calitatea aerului, eforturile de a
reduce poluarea sunt complicate din punct de vedere politic. De exemplu, politicile UE care încurajează
utilizarea de motoare diesel pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră contribuie la niveluri mai
ridicate de azot.
Un raport publicat în 2011 arăta că România și Bulgaria sunt lideri globali în ceea ce priveşte rata de
mortalitate cauzată de calitatea precară a aerului - 439 de decese la un milion de persoane, comparativ
cu 437 în Bulgaria. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romania-si-bulgaria-in-topul-tarilor-europene-cu-
cel-mai-poluat-aer_21827.html#sthash.LlSbQRja.dpuf

Poluarea aerului exista datorita extragerii intensive a unor materii prime (cariere de piatra, exploatarea
la suprafata a carbunelui), utilizarii ineficiente si risipei de energie si materii prime, utilizarii unor
echipamente uzate si deficitare, care permit emisia de poluanti si noxe in atmosfera, lipsei respectarii,
uneori, a legislatiei in vigoare si a acordurilor legale.

Sursele de poluare a aerului sunt:

- Surse naturale – reprezentate de diverse procese care se petrec in mod natural:

· solul – care sufera fenomene de eroziune si macinare cu eliberare de particule foarte fine,
· plantele si animalele – care pot elimina in aer diverse elemente (fulgi, polen, par),
· eruptii vulcanice – care arunca in aer mari cantitati de gaze, particule solide,
· incendiile din paduri – care creeaza fum, ce se poate raspandi pe suprafete mari.

- Surse artificiale – reprezentate de activitatile omului:

· procesele de ardere – de la incalzirea locuintei si pana la combustibilul utilizat pentru producerea
de energie in scopuri industriale
· procesele industriale – care raspandesc in aer diversi poluanti emisi de intreprinderile industriale,
· transporturile – de tip feroviar, naval, aerian si, in special, rutier.

Solul, ca si aerul si apa, este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii.
De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celor de suprafata cat mai ales
a celor subterane.

Poluarea solului este considerata o consecinta a unor obiceiuri neigienice sau practici
necorespunzatoare, datorita depozitarii la intamplare a deseurilor rezultate din activitatea omului, a
deseurilor industriale sau utilizarii necorespunzatoare a unor substante chimice in agricultura.
Tinand cont ca populatia lumii a crescut la peste 6 miliarde de locuitori, se pune problema daca acestia
sunt multi sau putini, daca numarul lor exercita o presiune demografica asupra mediului inconjurator.
Se pune problema daca solul poate asigura hrana necesara unei populatii atat de numeroase. Nu incape
indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care dispune omul pentru satisfacerea nevoilor si
ambitiilor sale. Omul este intersat sa introduca in agricultur suprafete tot mai mari de teren, iar alte
suprafete le defriseaza pentru a crea drumuri, a construi uzine si orase, avand loc un adevarat duel intre
frunza si asfalt.
Distrugerea padurilor s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase. Padurilor le revine un rol
insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediu germinativ al masei vegetale.
O alta mare sursa de distrugere a solului, este construita de catre raurile dezlantuite, care fac ravagii,
spaland nemilos fertilitatea solului.
Elementele poluante ale solului sunt de 3 categorii:
- elemente biologice – reprezentate de organisme (bacterii, virusi, paraziti), eliminate de om si de
animale, care sunt in cea mai mare parte patogene;
- elemente chimice – care sunt in cea mai mare parte de natura organica;
- elemente fizice – care provoaca dezechilibrul compozitiei solului (inundatii, ploi acide, defrisari).

Schimbarile globale majore determinate de poluare se manifesta sub urmatoarele forme: deprecierea
stratului de ozon, schimbari de ordin climatic (mai specific, incalzirea climei, ceea ce are la randu-i o
serie de consecinte negative asupra mediului), schimbari la nivelul hidrosferei (cresterea nivelului
marilor, modificari ale compozitiei chimice, secatuirea unor rezervoare de apa), desertificarea,
despaduririle, acidifierea, degradarea terenurilor si nu in ultimul rand, reducerea biodiversitatii.
Primele initiative de ocrotire a mediului au aparut acum aproximativ 200 de ani, din necesitatea salvarii
unor specii pe cale de disparitie. Cu timpul, motivele care au impus ocrotirea naturii s-au diversificat.
Incepand din 1970, au aparut semne clare de imbolnavire a planetei: subtierea stratului de ozon,
incalzirea globala, ploile acide, poluarea apelor, a aerului, a solului. Oamenii au inceput sa inteleaga
necesitatea adoptarii unui comportament responsabil fata de natura. Insa responsabilitatea omului
pentru ocrotirea mediului inconjurator este atat individuala, dar mai ales colectiva; protectia angajeaza
colaborare si sprijin pe plan local, judetean, national si international.

Protectia mediului inconjurator a aparut ca problema a omenirii numai in zilele noastre, respectiv,
atunci cand omul a cucerit intregul spatiu al Terrei, prielnic vietii.
Satisfacerea necesitatilor si supravietuirea generatiilor umane prezente si viitoare, dar si mentinerea
vietii pe Pamant, sunt posibile numai cu conditia reducerii impactului distructiv al omului asupra
naturii. Intre dezvoltarea societatii omenesti si protectia mediului este o contradictie care devine din ce
in ce mai accentuata.
Oamenii trebuie sa ia masuri pentru prevenirea si inlaturarea poluarii sau pentru diminuarea efectelor
poluarii asupra mediului inconjurator.

Masuri de prevenire si combatere a poluarii solului sunt:

- folosirea rationala a ingrasamintelor si pesticidelor in agricultura si silvicultura;
- colectarea igienica a deseurilor menajere in recipiente speciale, pe cat posibil colectarea selectiva (pe
tipuri de deseuri);
- indepartarea organizata si la perioade cat mai scurte a deseurilor colectate;
- reciclarea;
- valorificarea sau eliminarea controlata.

Masuri de prevenire a poluarii apei sunt:

- interzicerea depozitarii la intamplare a deseurilor de orice fel, care ar putea polua apa;
- organizarea corecta a sistemelor de canalizare si a instalatiilor locale;
- construirea de statii de epurare a apei uzate;
- controlul depozitarii deseurilor solide, astfel incat substantele nocive sa nu se infiltreze in panza
freatica.

Masurile cele mai importante pentru impiedicarea poluarii masive a atmosferei sunt:
- construirea de intreprinderi in afara zonelor de locuit;
- tratarea prealabila a combustibilului folosit sau a unor materii prime pentru reducerea concentratiei de
poluanti;
- asigurarea unor arderi complete ale combustibililor utilizati in industrie;
- inzestrarea intreprinderilor industriale cu instalatii de retinere a poluantilor;
- reglarea corespunzatoare a arderilor la autovehicule pentru reducerea eliminarii poluantilor;
- inlocuirea combustibilului inferior cu cel superior, mai putin poluant;
- amenajarea a cat mai multor spatii verzi.

Restabilirea echilibrului in zonele afectate de poluare este posibila, prin:

- ocrotirea naturii – care, de fapt, inseamna ocrotirea resurselor si care trebuie facuta pe plan local,
regional, global, impotriva deteriorarii pe oricare din caile studiate anterior;
- utilizarea rationala a resurselor ecosferei.
Ambele cai necesita cunoasterea legilor ecologice (deci implica dezvoltarea cercetarii), masuri
organizatorice fundamentate stiintific, educatia ecologica a intregii populatii pentru dezvoltarea unei
constiinte ecologice.
De aici se vede ca ocrotirea naturii este o problema practica de cea mai mare insemnatate, iar
activitatea legata de ocrotirea naturii este o activitate practica a societatii omenesti, menita sa asigure
conditiile dezvoltarii ulterioare a societatii.
Ocrotirea naturii ca functie a societatii umane atat din fiecare stat in parte cat si a comunitatii
internationale reprezinta un sistem de masuri organizatorice, juridice (legislative), tehnice si
educationale, avand drept scop ocrotirea naturii si deci a resurselor naturale, atat pe plan local cat si
global.
Exista mai multe etape in desfasurarea procesului de declarare a unei zone ocrotite si anume,
identificarea obiectivelor, delimitarea acestora, legiferarea si luarea unor masuri organizatorice, tehnice,
mergand pana la organizarea pazei, menite in esenta, sa le fereasca cat mai mult de impactul
activitatilor umane. Prin urmare, in acest caz se actioneaza pe principiul izolarii obiectivelor ocrotite
fata de influenta omului.
Obiectivele ocrotite in acest fel pot fi foarte diferite, ca dimensiuni, grad de izolare si de protectie:
parcuri nationale, parcuri naturale, rezervatii naturale, rezervatii stiintifice, rezervatii ale biosferei,
monumente ale naturii.
Poluarea aerului exista datorita extragerii intensive a unor materii prime (cariere
de piatra, exploatarea la suprafata a carbunelui), utilizarii ineficiente si risipei de energie si
materii prime, utilizarii unor echipamente uzate si deficitare, care permit emisia de poluanti
si noxe in atmosfera, lipsei respectarii, uneori, a legislatiei in vigoare si a acordurilor
legale.
Sursele de poluare a aerului sunt:
- Surse naturale – reprezentate de diverse procese care se petrec in mod natural:
• solul – care sufera fenomene de eroziune si macinare cu eliberare de particule
foarte fine,
• plantele si animalele – care pot elimina in aer diverse elemente (fulgi, polen, par),
• eruptii vulcanice – care arunca in aer mari cantitati de gaze, particule solide,
• incendiile din paduri – care creeaza fum, ce se poate raspandi pe suprafete mari.
- Surse artificiale – reprezentate de activitatile omului:
• procesele de ardere – de la incalzirea locuintei si pana la combustibilul utilizat
pentru producerea de energie in scopuri industriale
• procesele industriale – care raspandesc in aer diversi poluanti emisi de
intreprinderile industriale,
• transporturile – de tip feroviar, naval, aerian si, in special, rutier.Solul, ca si aerul si apa, este un factor
de mediu cu influenta deosebita asupra
sanatatii.
De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celor de
suprafata cat mai ales a celor subterane.
Poluarea solului este considerata o consecinta a unor obiceiuri neigienice sau
practici necorespunzatoare, datorita depozitarii la intamplare a deseurilor rezultate din
activitatea omului, a deseurilor industriale sau utilizarii necorespunzatoare a unor
substante chimice in agricultura.
Tinand cont ca populatia lumii a crescut la peste 6 miliarde de locuitori, se pune
problema daca acestia sunt multi sau putini, daca numarul lor exercita o presiune
demografica asupra mediului inconjurator. Se pune problema daca solul poate asigura
hrana necesara unei populatii atat de numeroase. Nu incape indoiala ca solul este
capitalul cel mai pretios de care dispune omul pentru satisfacerea nevoilor si ambitiilor
sale. Omul este intersat sa introduca in agricultur suprafete tot mai mari de teren, iar alte
suprafete le defriseaza pentru a crea drumuri, a construi uzine si orase, avand loc un
adevarat duel intre frunza si asfalt.
Distrugerea padurilor s-a soldat de-a lungul timpului cu efectedezastruoase.
Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediu
germinativ al masei vegetale.
O alta mare sursa de distrugere a solului, este construita de catre raurile
dezlantuite, care fac ravagii, spaland nemilos fertilitatea solului.
Elementele poluante ale solului sunt de 3 categorii:
- elemente biologice – reprezentate de organisme (bacterii, virusi, paraziti), eliminate de
om si de animale, care sunt in cea mai mare parte patogene;
- elemente chimice – care sunt in cea mai mare parte de natura organica;
- elemente fizice – care provoaca dezechilibrul compozitiei solului (inundatii, ploi acide,
defrisari).
Schimbarile globale majore determinate de poluare se manifesta sub urmatoarele
forme: deprecierea stratului de ozon, schimbari de ordin climatic (mai specific,
incalzirea climei, ceea ce are la randu-i o serie de consecinte negative asupra mediului),
schimbari la nivelul hidrosferei (cresterea nivelului marilor, modificari ale compozitieichimice,
secatuirea unor rezervoare de apa), desertificarea, despaduririle, acidifierea,
degradarea terenurilor si nu in ultimul rand, reducerea biodiversitatii.
Primele initiative de ocrotire a mediului au aparut acum aproximativ 200 de ani, din
necesitatea salvarii unor specii pe cale de disparitie. Cu timpul, motivele care au impus
ocrotirea naturii s-au diversificat. Incepand din 1970, au aparut semne clare de
imbolnavire a planetei: subtierea stratului de ozon, incalzirea globala, ploile acide,
poluarea apelor, a aerului, a solului. Oamenii au inceput sa inteleaga necesitatea
adoptarii unui comportament responsabil fata de natura. Insa responsabilitatea omului
pentru ocrotirea mediului inconjurator este atat individuala, dar mai ales colectiva;
protectia angajeaza colaborare si sprijin pe plan local, judetean, national si international.
Protectia mediului inconjurator a aparut ca problema a omenirii numai in zilele
noastre, respectiv, atunci cand omul a cucerit intregul spatiu al Terrei, prielnic vietii.
Satisfacerea necesitatilor si supravietuirea generatiilor umane prezente si viitoare,
dar si mentinerea vietii pe Pamant, sunt posibile numai cu conditia reducerii impactului
distructiv al omului asupra naturii. Intre dezvoltarea societatii omenesti si protectia
mediului este o contradictie care devine din ce in ce mai accentuata.
Oamenii trebuie sa ia masuri pentru prevenirea si inlaturarea poluarii sau pentru
diminuarea efectelor poluarii asupra mediului inconjurator.
Masuri de prevenire si combatere a poluarii solului sunt:
- folosirea rationala a ingrasamintelor si pesticidelor in agricultura si silvicultura;
- colectarea igienica a deseurilor menajere in recipiente speciale, pe cat posibil
colectarea selectiva (pe tipuri de deseuri);
- indepartarea organizata si la perioade cat mai scurte a deseurilor colectate;
- reciclarea;
- valorificarea sau eliminarea controlata.
Masuri de prevenire a poluarii apei sunt:
- interzicerea depozitarii la intamplare a deseurilor de orice fel, care ar putea polua
apa;
- organizarea corecta a sistemelor de canalizare si a instalatiilor locale;
- construirea de statii de epurare a apei uzate;
- controlul depozitarii deseurilor solide, astfel incat substantele nocive sa nu se
infiltreze in panza freatica.
Masurile cele mai importante pentru impiedicarea poluarii masive a atmosferei
sunt:
- construirea de intreprinderi in afara zonelor de locuit;
- tratarea prealabila a combustibilului folosit sau a unor materii prime pentru
reducerea concentratiei de poluanti;
- asigurarea unor arderi complete ale combustibililor utilizati in industrie;
- inzestrarea intreprinderilor industriale cu instalatii de retinere a poluantilor;
- reglarea corespunzatoare a arderilor la autovehicule pentru reducerea eliminarii
poluantilor;
- inlocuirea combustibilului inferior cu cel superior, mai putin poluant;
- amenajarea a cat mai multor spatii verzi.Restabilirea echilibrului in zonele afectate de poluare este
posibila, prin:
- ocrotirea naturii – care, de fapt, inseamna ocrotirea resurselor si care trebuie facuta pe
plan local, regional, global, impotriva deteriorarii pe oricare din caile studiate anterior;
- utilizarea rationala a resurselor ecosferei.
Ambele cai necesita cunoasterea legilor ecologice (deci implica dezvoltarea
cercetarii), masuri organizatorice fundamentate stiintific, educatia ecologica a intregii
populatii pentru dezvoltarea unei constiinte ecologice.
De aici se vede ca ocrotirea naturii este o problema practica de cea mai mare
insemnatate, iar activitatea legata de ocrotirea naturii este o activitate practica a societatii
omenesti, menita sa asigure conditiile dezvoltarii ulterioare a societatii.
Ocrotirea naturii ca functie a societatii umane atat din fiecare stat in parte cat si a
comunitatii internationale reprezinta un sistem de masuri organizatorice, juridice
(legislative), tehnice si educationale, avand drept scop ocrotirea naturii si deci a resurselor
naturale, atat pe plan local cat si global.
Exista mai multe etape in desfasurarea procesului de declarare a unei zone ocrotite
si anume, identificarea obiectivelor, delimitarea acestora, legiferarea si luarea unor masuri
organizatorice, tehnice, mergand pana la organizarea pazei, menite in esenta, sa le
fereasca cat mai mult de impactul activitatilor umane. Prin urmare, in acest caz se
actioneaza pe principiul izolarii obiectivelor ocrotite fata de influenta omului.
Obiectivele ocrotite in acest fel pot fi foarte diferite, ca dimensiuni, grad de izolare si
de protectie: parcuri nationale, parcuri naturale, rezervatii naturale, rezervatii
stiintifice, rezervatii ale biosferei, monumente ale naturii.

Mediul inconjurator este din ce in ce mai mult in pericol. Numarul mare de autoturisme, construirea
permanenta de cladiri, drumuri si poduri, industrializarea oraselor sunt amenintari reale pentru aerul pe
care il respiram.
poluarea aerului devine un subiect de controversa din ce in ce mai acut, care ridica o serie de semne de
intrebare cand vine vorba de sanatatea oamenilor. Numarul bolnavilor si al afectiunilor care se
declanseaza si se cronicizeaza din cauza poluarii aerului cresc pe zi ce trece: rinite, astm, bronsite
cronice, cancer pulmonar, diverse alergii, infarct, diabet, infertilitate malformatii congenitale la nou-
nascuti etc.
Cum dauneaza agentii poluanti?
Efectul oxidant pe care il au majoritatea poluantilor, odata intrati in interiorul organismului uman;
Diverse reactii inflamatorii in special la nivelul plamanilor, cauzate fie de produse chimice toxice, fie
prin intruziunea particulelor fine in plamani;
Cresterea vascozitatii sangelui care poate duce la formarea cheagurilor (tromboze);
Ingreunarea mecanismelor de a se apara impotriva bacteriilor si a virusilor; prezenta particulelelor
putand sa dauneze procesului normal de curatare naturala a plamanilor;
Ritmul cardiac se perturba, iar vasele de sange isi ingusteaza diametrul.
Impactul asupra sanatatii

Citeste mai mult pe: http://sanatate.acasa.ro/boli-7/poluarea-aerului-dauneaza-grav-sanatatii-

1001.html#ixzz2WVML1Mv6

Poluarea atmosferei

Poluarea mediului ambiant este una dintre problemele cele mai actuale si cele mai importante ale
omenirii. Aceasta problema a fost tratata cu ingaduinta pana acum 15-20 de ani, dar in conditiile
dezvoltarii tehnico-stiintifice, pe de o parte, si a tendintei obtinerii unei rate cat mai mari a profitului,
pe de alta parte, problema protejarii naturii a devenit o preocupare majora atat pentru oamenii de stiinta
din diverse domenii cat si pentru oamenii politici.

Pe langa sursele majore de poluare accidentala petrecute in Italia, India sau Ucraina, exista activitati
poluante curente si continue, mai agresive (poluari industriale).

Agentii poluanti afecteaza nu numai zona in care sunt produsi. De exemplu, degajarea pulberilor
radioactive in urma accidentului de la Cernobal a afectat o mare parte din Europa. Dioxidul de carbon
care rezulta in urma arderii combustibililor fosili afecteaza clima prin asa-numitul efect de sera.

Ploaia acida, rezultata din deversarea in atmosfera a noxelor industriale modifica echilibrul ecologic.

Efectul de sera

Se produce ca urmare a captarii de catre dioxidul de carbon ori alte substante aflate in atmosfera a
radiatiilor ultraviolete.
Ploile acide

Au aparut pentru prima data in Scandinavia. Acum sunt o problema stringenta a majoritatii tarilor
industrializate. Pestii dispar din lacuri, suprafetele cladirilor si statuile din marmura sunt corodate,
padurile se usuca. in mod natural, apa de ploaie acida are un caracter slab acid, datorita reactiei sale cu
dioxidul de carbon. Ploile acide sunt rezultatul reactiei oxizilor de sulf si de azot cu apa. Acesti oxizi se
formeaza in diverse procese industriale, arderea combustibililor in centrale electrice, in motoarele cu
ardere interna s.a.

Contributia acidului sulfuric la ploile acide este de 2/3, in timp ce contributia acizilor azotului este sub
1/3.

Combaterea poluarii atmosferice

Combaterea comporta trei etape:

- depistarea surselor de poluare;

- controlul analitic al acestor surse;

GeneralitatiSus

Chimicalele, fumul, poluarea, alergenii si alte pericole pentru sanatate au devenit obisnuite in mediul
actual si uneori pot produce imbolnaviri. Poate unii sufera de dureri de cap misterioase care apar doar
in weekend. Sau sufera de greata si de eruptii cutanate dupa ce s-au mutat intr-o casa nou construita.
Aceste simptome pot fi cauzate de expunerea la toxine care se gasesc frecvent in case, locuri de munca
si comunitati.

De exemplu: acele dureri de cap care apar doar in weekenduri pot fi un rezultat al unui cos de fum
defectuos care emana monoxid de carbon. Folosirea unui semineu creeaza un curent de aer retrograd de
gaze care pot cauza dureri de cap. Inlocuirea cosului de fum poate face ca durerile sa dispara.

Materialele de constructii folosite in casele noi-izolatia, adezivele pentru parchet, lemnul presat - emit
formaldehida, care poate cauza greata si eruptii cutanate. De asemenea, hartia care formeaza suprafata
exterioara a tapetului este un mediu excelent de crestere a mucegaiului. Expunerea la aceste mucegaiuri
poate cauza probleme respiratorii si simptome asemanatoare alergiilor si pot provoca atacuri de astm.
Medicul sau pacientul pot sa nu stie care e cauza bolii sau aceasta poate fi confundata cu o alta
problema. Factorii de mediu periculosi pot agrava sau produce o mare varietate de boli. O evaluare
meticuloasa a mediului de lucru, de trai sau de joaca poate scoate la iveala adevaratii vinovati.

Cuprins articol

Generalitati
Cauze
Simptome
Cum se poate stii daca simptomele sunt cauzate de un factor de mediu?
Diagnostic
Tratament
Toxinele in mediul ambiant
Astmul legat de cladire si sindromul casei bolnave
Bacterii, virusi, si alti factori de contaminare biologici
Produsele de gospodarie
Azbestul
Radonul
Poluarea aerului din interior
Poluarea aerului din exterior
Medici specialisti recomandati
CauzeSus
Expunerea pe durate scurte si lungi la factori de mediu cum ar fi chimicalele, fumul, poluarea, alergenii
sau alte toxine pot cauza boala de mediu. Chimicalele din fumul de tigara sunt recunoscute ca fiind o
cauza de cancer pulmonar. Expunerea la azbest, un material de contructii folosit frecvent poate cauza
tumori in seroase (foitele care captusesc cavitatile toracice si abdominale), cancer pulmonar si alte
maladii.

Sobele cu lemne si alte instalatii de gaz incorect ventilate pot determina probleme respiratorii.
Consumarea apei de la o fantana rurala contaminata cu pesticide sau solventi de la o fabrica din
apropiere poate cauza cancer sau alte probleme neurologice.
Inhalarea sporilor de la mucegaiuri care cresc pe materialele de constructie poate cauza probleme
respiratorii si poate agrava astmul. Expunerea la diverse chimicale la locul de munca poate cauza
sterilitate, mai ales la barbati.

De multe ori, nu se cunoaste faptul ca aceste expuneri determinau aparitia bolii. Nu se cunosc tipurile
sau cantitatile de chimicale la care oamenii sunt expusi zi de zi, mai ales in cazul bolilor cu un debut
lent, de cativa ani sau zeci de ani.

SimptomeSus
Simptomele depind de factorul de mediu incriminat pentru aparitia bolii. Simptome frecvente includ
durerile de cap, tusea, fatigabilitatea si greata. In unele cazuri, se poate ca pacientul sa nu aiba nici unul
din aceste simptome o durata de cativa ani sau zeci de ani, pana cand maladia nu a progresat destul
pentru a determina aparitia simptomelor. In alte cazuri, expunerea poate cauza reactii imediate de tip
alergic, cum ar fi cea la contactul cu acarienii de praf, gandacii de bucatarie, polenul sau animalele de
casa, care declanseaza crize de astm. De asemenea, simptomele pot aparea gradat si se pot inrautati pe
masura ce expunerea se alungeste.
Pentru unii, locul de munca intr-o cladire cu o calitate proasta a aerului poate cauza dureri de cap,
accese de tuse, ameteala, oboseala si greata.
Cladirea poate avea o ventilatie improprie, determinad expunerea la gazele rezultate din fumul de tigara
sau evaporarea produselor de curatat.
Sau poate contine bacterii, mucegaiuri sau virusuri care s-au acumulat in sistemul de aerisire si in
ductele de racire sau incalzire, in parchet, covoare, tiglele de la acoperis, sau in materialele izolatoare si
care pot cauza febra, frisoane, dureri musculare, tuse si alte simptome respiratorii.

Simptomele bolii de mediu sunt dificil de diagnosticat si pot fi confundate cu alte probleme medicale.
Daca se suspecteaza ca expunerea la aceste toxine sta la baza imbolnavirii este important ca pacientul
sa discute suspiciunile cu medicul curant.

Cum se poate stii daca simptomele sunt cauzate de un factor de mediu?Sus

Medicul sau pacientul pot sa nu stie ca maladia e legata de expunerea la un factor toxic decat daca
simptomele nu dispar si apar in functie de locuri sau momente precise. E nevoie de o adevarata munca
de detectiv din partea medicului si a pacientului pentru a pune diagnosticul unei boli de mediu. De
exemplu, daca pacientul tine un jurnal al simptomelor, acesta poate descoperi ca simte senzatia de
greata si de oboseala pe parcursul intregii saptamani lucratoare, dar se simte mai bine in weekenduri si
in vacante.

Proasta calitate a aerului din cladirea unde se afla locul de munca, pe care unii o numesc "sindromul
cladirii bolnave", poate fi suspectat ca fiind cauza bolii. Dar daca nu se discuta variatiile
simptomatologiei cu medicul, va fi dificil pentru pacient sa faca singur aceasta corelatie.

Verificarea peretilor de acasa sau de la locul de munca pentru gasirea eflorescentei - o substanta alba
sau cristalina care seamana cu un praf care se acumuleaza pe suprafata betonului, ghipsului sau a
zidariei - poate fi un indicator initial bun al prezentei mucegaiurilor sau al umezelii care duce la
formarea mucegaiurilor. Prelevarea unei probe de aer, prin care specialistii analizeaza o proba de aer
din interiorul cladirii este o alta metoda de determinare a prezentei mucegaiurilor.

De multe ori a rezolva misterul nu este atat de simplu. Boli mult mai grave pot apare datorita unei
expueri care a avut loc acum cateva zeci de ani. Se poate ca pacientul sa fi locuit intr-o zona poluata de
desuri industriale sau a lucrat la remodelarea caselor vechi care contin azbest. Inainte de a vorbi cu
medicul, pacientul ar trebui sa se gandeasca la istoricul sau personal, locuri de munca precedente, case
in care a locuit si activitati din trecut.

DiagnosticSus
Medicii si alti specialisti din domeniul sanitar pot sa diagnosticheze o boala de mediu prin prelevarea
unui istoric personal de expunere la factori de mediu si consta intr-un set lung de intrebari despre
locuinta, loc de munca, obiceiuri, ocupatii, stil de viata, familie si alte subiecte.

Raspunsurile pacientului pot sa identifice chimicalele sau alti factori de mediu daunatori la care
pacientul a fost expus recent sau in trecut si pot ajuta medicul in luarea deciziei de a face teste specifice
pentru a identifica cauzele bolii.

TratamentSus
Tratamentul initial pentru boala de mediu include eliminarea sau reducerea expunerii la factorii care
determina boala. De exemplu, una din cele mai eficiente cai de a imbuntati calitatea aerului este de a
indeparta sursa de poluare. Sobele cu gaz pot fi modificate pentru a reduce emisiile. Se poate creste
cantitatea de aer proaspat care intra in casa, schimba cosul de fum si asigura ca hotele din bucatarie si
baie sunt functionale. Tratamentul ulterior acestor pasi simpli variaza in functie de simptome, de cauza
bolii si in functie de partea corpului afectata.

Efectele mucegaiurilor asupra sanatatii sunt cel mai bine tratate prin prevenirea si restrictionarea
cresterii in continuare a mucegaiului. Mentinerea unui mediu uscat in incinta locuintei poate ajuta la
restrictionarea cresterii in continuare a mucegaiului. Umididatea trebuie pastrata la mai putin de 50%.
Desi aceasta poate fi dificil de realizat, e important sa se elimine expunerea la mucegaiurile care au
infectat deja locuinta, locul de munca sau scoala copilului. Mucegaiurile pot fi indepartate de
profesionisti si locatarul sau copilul nu trebuie sa se intoarca in aceasta cladire pana cand procesul de
indepartare nu s-a definitivat.

Toxinele in mediul ambiantSus

Poluarea aerului din interiorul cladirilor

Poluarea aerului din interiorul cladirilor poate sa afecteze oamenii acasa, la locul de munca sau chiar in
locuri pe care acestia le viziteaza. E o sursa frecventa de boli respiratorii, inclusiv astmul, alergiile si a
cancerului de plaman. Poate sa fie agravat in timpul iernii cand geamurile sunt inchise si aer mai putin
curat poate sa circule.

Fumul de tigara

Una din cele mai frecvente si mai toxice cauze de poluare a aerului din incaperi e fumul de tigara.
Fumul de tigara cauzeaza mai mult de 87% din cancerele de plamani, dupa parerea expertilor. Fumatul
activ sau pasiv (inhalarea fumului) creste riscul de atac de cord si de accident vascular cerebral.
Fumul de tigara e un amestec de mai mult de 4,700 compusi. Fumul de la capatul unei tigari care se
stinge contine mai multe substante cancerigene decat fumul expirat de un fumator.

Daca cineva este nefumator si cei din jurul lui (ceilalti membri ai familiei sau colegii de serviciu)
fumeaza, acesta ar trebui sa-i roage pe fumatori sa fumeze in zone bine ventilate sau izolate. Nu trebuie
sa se fumeze in preajma copiilor in nici o circumstanta mai ales daca sunt alergici sau au astm.
Copiii mici si bebelusii cu parinti fumatori au un risc mai mare de a face pneumonie sau bronsita si de a
avea crize de wheezing (respiratie sueiratoare), de tuse sau sa expectoreze o flegma mai abundenta.

Fumatul cauzeaza intre 15000 si 300000 de infectii ale tractului respirator inferior in fiecare an la copii
mai mici de 18 luni, ducand la 7500 pana la 15000 spitalizari. Copiii de fumatori au tendinta de a forma
mai mult lichid in urechea interna, care poate cauza infectii ale urechii. Copiii mai mari pot avea o
functie pulmonara mai redusa.

Copiii care au astm si sunt expusi la fumul de tigara au mai multe atacuri si simptomatologie mai
severa. Fumul de tigara poate determina aparitia astmului la mii de copii. De exemplu, in ultimii 15 ani,
numarul copiilor cu astm aproape ca s-a dublat, pentru acesta fiind incriminate cauze de mediu

Sobele cu lemne si instalatiile de incalzire cu gaz

Sobele cu lemne care nu sunt intretinute in mod corespunzator si ventilate pot emana gaze, care includ
monoxid de carbon, azot, particule si hidrocarburi. Copiii din casele incalzite cu sobe de lemne au mai
multe probleme respiratorii, conform statisticilor. Instalatiile de gaz, mai ales cand nu sunt bine
ventilate sau cand sunt folosite ca o sursa de incalzire, pot produce nitrogen dioxid, care poate cauza
probleme respiratorii.

Daca soba de gaz are o flacara galbena, se poate ca acesta sa nu fie bine ajustata. Trebuie sa se ceara
companiei de gaz sa ajusteze arzatoarele astfel incat varfurile flacarii sa fie albastre. Daca se planuieste
cumpararea unei instalatii de gaz sau al unui aragaz, ar trebui cautat unul care sa nu foloseasca o flacara
de aprindere.

Daca se foloseste o soba cu lemne, trebuie sa se asigure inchiderea usilor. Trebuie folosit doar lemn
uscat, maturat. Nu trebuie ars sub nici o forma lemnul tratat cu substante chimice, cum ar fi placajul.
Trebuie ca sobele sa fie prevazute cu cosuri de fum care trebuie inspectate in fiecare an.

Materiale de constructie

Expunerea la materiale de constructie, folosirea de produse pentru imbunatatirea casei si a textilelor pot
cauza probleme de sanatate. De exemplu, placajul, materialele de izolatie adezivele pentru parchet si
alte produse de gospodarie de forma aldehida, care poate sa cauzeze greata, probleme respiratorii, piele
uscata sau inflamata si iritatia ochiului. Casele construite de curand si spatiile inchise ale caselor
mobile pot fi o problema particulara.

Astmul legat de cladire si sindromul casei bolnaveSus

Expertii au inventat noua denumire de sindrom al "casei bolnave" pentru a descrie simptomele acute
care apar in cadrul timpului petrecut intr-o anumita cladire care nu pot fi explicate de o anumita boala
sau cauza. Simptomele includ durerile de cap, tusea seaca, piele uscata sau cu mancarimi, ameteala,
greata, dificultati in concentrare, oboseala, sensibilitate la mirosuri si iritatii ale ochilor, nasului sau
gatului. Tipic, simptomele se reduc dupa parasirea cladirii.

Ventilatia scazuta care impiedica aerul proaspat sa circule in interior poate fi o cauza a sindromului
casei bolnave. Covoarele, adezivii, tapiteria, lemnul prelucrat, copiatoarele pesticidele si lichidele de
curatat pot emana componente organice volatile (VOC), inclusiv formaldehide. Concentratia ridicata de
VOC poate cauza cancer. Instalatiile de incalzire cu gaz si benzina, cuptoarele cu lemne, semineele si
cuptoarele cu gaz pot produce monoxid de carbon si dioxid de nitrogen.
Sursele externe de chimicale pot de asemenea sa cauzeze sindromul casei bolnave. Noxele de la masini
si camioane, emanatiile din canalele de aerisire pot patrunde intr-o cladire prin aerisiri.

Astmul legat de cladiri este in schimb termenul folosit cand simptomele unei boli diagnosticate pot fi
legate direct de contaminarea din aerul dintr-o cladire. Simptomele includ tuse, sufocari, respiratie
dificila. Parasirea cladirii nu duce neaparat la o imbunatatire imediata a starii de sanatate.

Bacterii, virusi, si alti factori de contaminare biologiciSus

Bacteriile, mucegaiurile si virusurile se pot inmulti in apa statuta care se acumuleaza in
umidificatoarele de aer, in tevile de drenarea apei sau unde apa se colecteaza in parchet, tiglele de la
acoperis si materiale izolatoare. Febra cauzata de aparatele de aer conditionat este o boala cauzata de
toxinele din microorganismele care cresc in sistemele de racire sau incalzire din cladiri dar pot fi gasite
si in sistemele similare din case.

Legionella pneumophila este o bacterie care creste in casa si care cauzeaza leginelloza. Aproximativ
8.000 pana la 18.000 de oameni se infecteaza anual de la aparatele de aer conditionat, dusuri, de la
locurile de munca, spitale, case sau spatii publice.
Parul de animale, polenul, acarienii de praf, mucegaiurile, urina de soarece sau de sobolan sunt
alergene care determina aparitia astmului, rinitei alergice si a altor probleme pulmonare.

Simptomele bolii cauzate de materiale contaminate biologic includ: stranutul, ochi care lacrimeaza,
dispnee (respiratie dificila) letargie, ameteala si probleme digestive.
Desi studiile au fost neconcludente pana acum, dovezile cum ca expunerea la alergeni din interiorul
casei cum ar fi mucegaiurile in timpul copilariei pot duce la reactii alergice persistente se acumuleaza.
Alergiile la mucegaiuri pot sa inrautateasca atacurile de astm sau sa cauzeze simptome asemanatoare
astmului.

Pastrarea curateniei in casa si pe cat mai putin prafuita posibil poate ajuta la reducerea alergenilor.
Exista mai multe metode de a controla praful si acarienii de praf, cum ar fi spalarea asternuturilor si a
saltelelor in apa fierbinte si eliminarea draperiilor, care colectionaeaz praf. In mod similar, sunt mai
multi pasi care se pot face pentru a controla parul de animale si alti alergeni proveniti de la animalele
de casa.

Gurile de aerisire instalate in bai si bucatarii pot ajuta la eliminarea umezelii. Cand materialele de
constructie a cladirilor moderne se umezesc, ele devin un mediu ideal pentru cresterea mucegaiurilor,
care pot inrautati astmul si pot cauza si alte simptome respiratorii. Ventilarea podurilor si a spatiilor
inguste si pastrarea unei umiditati in incaperi de sub 50% pot preveni acumularea umezelii pe
materialele de constructie.

Exista si alte metode de a controla mucegaiurile din interioare, cum ar fi prevenirea scurgerii apei prin
pereti, indepartarea materialelor umezite, pastrarea lemnului de foc in afara incintei si folosirea unei
substante care sa absoarba umezeala in timpul vremii prea umede.

Instalatiile de umidificare a aerului trebuie pastrate curate si umplute in fiecare zi cu apa proaspata.
Parchetul si materialele de constructii umezite pot adaposti si ele mucegaiuri si bacterii. Pentru ca este
dificila indepartarea mucegaiurilor si bacteriilor, cel mai bine e sa se previna aparitia acestora prin
indepartarea din casa a oricaror materiale pe care acestea se pot dezvolta.

Produsele de gospodarieSus
Multe din produsele de gospodarie folosite pentru curatenie sau pentru petrecerea timpului liber pot
contine substante chimice potential daunatoare.Unele pot fi toxice si in doze suficient de mari pot cauza
probleme respiratorii, oculare, ameteala, probleme vizuale si pierderi de memorie. Una din cele mai
eficiente metode de protectie impotriva acestor efecte este respectarea instructiunilor de folosire de pe
eticheta.

Cand se folosesc produse de curatenie sau alte produse, trebuie ca geamurile din incaparea respectiva
sa fie larg deschise sau sa existe o gura de ventilatie corespunzatoare.Produsele chimice pentru
gospodarie nu trebuie sa fie amestecate sub nici o forma, cum ar fi cele care contin clor si cele care
contin amoniac. Unele amestecuri pot crea gaze toxice care pot fi fatale.

Trebuie acordata o atentie deosebita produselor care contin clorura de metilen, care includ spraiuri de
vopsea, substante pentru indepartarea adezivilor si spraiurile de vopsea cu aerosoli. Daca se folosesc
aceste produse, acestea ar fi bine sa se foloseasca afara sau sa existe o ventilatie foarte buna.

Trebuie evitata expunerea la benzen, care poate cauza cancer. Benzenul se gaseste in fumul de tigara, in
combustibil si in vopseluri si in fumul de esapament. De asemenea, se mai gaseste in cantitati mai mari
in hainele proaspat curatate chimic. Materialele curatate chimic emit percloroetilena (tetracloroetilena).
Daca hainele proaspat curatate chimic emana un miros puternic cand sunt luate de la curatatorie, e
posibil sa nu se fi uscat suficient si sa contina cantitati mari din aceasta substanta. Trebuie astfel sa fie
lasate afara, ca sa se usuce bine. Ar trebui de asemenea gasita o curatatorie care sa nu foloseasca
produse atat de toxice.
AzbestulSus
Azbestul este un material izolator care era folosit in mod frecvent in anii 1950 si 1970 pentru izolarea
fonica si pentru a acoperi tavanele si podelele, tevile cu apa si tevile de incalzire. Daca e intr-o conditie
buna, nu prezinta un pericol pentru sanatate, dar in momentul in care devine friabil sau sfaramicios,
fibrele de azbest pot fi eliberate in aer. Inhalarea de fibre de azbest poate cauza cancer pulmonar,
azbestoza (cicatrizarea tesutului pulmonar) sau mezotelioame.

RadonulSus
Radonul este un gaz incolor, inodor si radioactiv care poate patrunde in casa prin crapaturile din peretii
sau podelele de beton si prin tevile de drenaj din podele. Cea mai comuna sursa de radon e uraniul care
exista in mod normal in unele terenuri pe care au fost construite case. Problemele apar cand
concentratiile de radon cresc in interiorul caselor sau a cladirilor. Atat casele vechi cat si cele noi au
probleme cu radonul daca nu au o fundatie.

Expunerea la radon e a doua cauza de cancer pulmonar (fumatul e prima cauza ca frecventa). Riscul de
cancer asociat expunerii la radon si la fumul de tigara e de 12 ori mai mare la fumatori decat la
nefumatori.

Poluarea aerului din interiorSus

Felul in care oamneii reactioneaza la poluantii din interiorul incaperilor depinde de varsta, starea de
sanatate si sensibilitate la unele substante chimice sau factori de poluare biologici, cum ar fi bacteriile.

Tratamentul poate fi simplu, prin indepartarea si limitarea expunerii la toxinele de acasa. In unele
cazuri, boli grave, cum ar fi cancerul, boli cardiace sau boli respiratorii se pot dezvolta dupa expunerea
pe termen lung si in mod repetat. Cand e vorba de expuneri pe termen atat de indelungat, tratamentul
poate fi complex si extensiv, in functie de tipul de boala.

Poluarea aerului din exteriorSus

Aerul poluat provine din mai multe surse. Iata cele mai frecvente surse:fabricile, masinile, autobuzele,
camioanele, focurile neontrolate si praful. Aerul murdar e un pericol atat pentru sanatate, cat si un
distrugator al recoltelor, copacilor, apei si al animalelor.
Sunt descrise sapte componente ale poluarii aerului:

Ozonul
Ozonul este un gaz care exista atat la nivelul solului cat si la kilometrii deasupra pamantului. Este
produs de o reactie chimica intre oxizii de azot si compusii organici volatili in prezenta caldurii si a
radiatiei solare. Ozonul "bun" se formeaza in mod natural la 10-30 de mile deasupra solului. Aici, in
stratosfera, formeaza un strat protector impotriva razelor daunatoare ale soarelui.
La nivelul solului exista ozonul "rau" (smogul). Gazele de esapament de la autovehicule, emisiile de
gaze industriale, vaporii de benzina si solventii chimici sunt sursele majore de oxizi de azot si de
compusi organici volatili. Prin adaugarea in ecuatie a razelor solare, a caldurii se pot forma cantitati
daunatoare de ozon. Datorita caldurii, ozonul de la nivelul solului este un poluant din timpul verii care
poate fi periculos, mai ales pentru cei cu probleme respiratorii.

Problemele includ:
- iritatia plamanilor care cauzeaza inflamatia
- tusea, episoadele de wheezing (respiratie suieratoare), dureri la inspirul profund si dureri la miscarile
respiratorii din timpul exercitiilor fizice
- afectarea permanenta a plamanilor datorata expunerii repetate
- agravarea astmului, susceptibilitate crescuta la pneumonii si bronsite, capacitate pulmonara scazuta.

Particulele

Particulele au in compozitia lor praf, fum, carbune si particule lichide gasite in aer. Ele provin din
numeroase surse, cum ar fi vehiculele, fabricile, santierele de constructii, drumuri nepavate si lemne
care au ars. Alte particule se formeaza cand gazele din arderea combustibilelor reactioneaza cu vaporii
de apa si cu radiatia solara. Aceasta poate rezulta din arderea combustibilelor de vehiculele motorizate,
din fabrici si centrale energetice.

Particulele din aerul respirat pot cauza:

- agravarea astmului
- tuse si respiratie dificila si dureroasa
- bronsita cronica
- scaderea functiei pulmonare
- iritatii ale ochilor, nasului si gatului.

Monoxidul de carbon
In orasele cu un trafic intens, majoritatea monoxidului de carbon eliberat in aer provine de la gazul de
esapament. Mai provine de asemenea din procesele industriale, arderea lemnului si focurile din padure.
Sursele din interior includ fumul de tigara si instalatiile de incalzire. Monoxidul de carbon scade
capacitatea organismului de a transporta oxigen la tesuturi si organe, cum ar fi inima si creierul. Este
periculos mai ales pentru cei cu probleme cardiace. Monoxidul de carbon poate fi fatal celor expusi la
concentratii foarte mari ale acestuia.

Cei care prezinta intoxicatie cu monoxid de carbon au urmatoarele simptome:

- dureri de cap, iritablitate sau pierderea cunostintei
- dificultati in desfasurarea lucrului, a invatatului sau la indeplinirea unor sarcini complexe
- agravarea problemelor coronariene, cum ar fi angina, insuficienta cardiaca si boala coronariana
ischemica.

Bioxidul de Nitrogen (azot)

Cand este amestecat cu alte particule din aer, bioxidul de azot poate fi vazut ca un strat rosiatic sau
maroniu asezat deasupra multor asezari urbane. Bioxidul de azot este unul din oxizii de azot, un grup
de gaze foarte reactive care contin cantitati variate de azot si de oxigen. Oxizii de azot cauzeaza mai
multe probleme, cum ar fi :
- probleme respiratorii care se asociaza cu ozonul de la nivelul solului
- ploaia acida, care se formeaza cand oxizii de azot si bioxidul de sulf reactioneaza cu alte substante din
aer si formeaza acizi; acestia cad pe sol sub forma de ploaie, zapada, particule uscate sau ceata
- substante chimice toxice: oxizii de azot se amesteca cu substante organice comune sau chiar cu
ozonul care pot cauza mutatii biologice
- afectarea vizibilitatii: bioxidul de azot si particulele de nitrati blocheaza transmiterea luminii si reduc
vizibilitatea in zonele urbane.
Dioxidul de Sulf

Aceste gaze se formeaza cand combustibilul care contine sulf este ars. Exemple sunt arderea carbunelui
si uleiului, procesele de extragere a benzinei din ulei sau cand metalele sunt extrase din minereu. Mai
mult de 13 milioane de tone de bioxid de sulf pe an sunt emise in aer de aparatura electrica, mai ales
cele care ard carbune. Alte surse sunt reprezentate de industriile care extrag metale din minereu,
carbune sau care folosesc uleiul spre ardere sau cu alte scopuri, cum ar fi rafinariile de petrol sau
industriile de procesare a metalelor.

Bioxidul de sulf cauzeaza:

- probleme de sanatate pentru cei care sufera de astm sau de boli cardiace
- ploi acide
- afectarea padurilor si a recoltelor
- afectarea pestilor in lacuri sau in rauri.

Plumbul

Benzina care contine plumb era considerata sursa principala de plumb din aer, dar pentru ca acest tip de
benzina a fost interzisa, sursa principala de plumb sunt industriile care proceseaza metalul, mai ales
topitoriile de plumb. Plumbul poate cauza probleme serioase de sanatate care includ:
- afectarea rinichilor, ficatului, nervilor si a altor organe
- poate sa cauzeze osteoporoza si probleme ale sistemului reproductiv
- expunerea excesiva poate sa determine aparitia convulsiilor, retardul mintal, tulburari de
comportament, pierderi de memorie si tulburari de dispozitie
- cantitati mici de plumb pot determina afectare cerebrala si nervoasa la copiii mici si la feti, care pot
avea probleme de invatare sau un IQ scazut
- hipertensiune arteriala si o crestere a afectarii cardiace
-anemie.

Pesticidele
Expunerea la pesticide se poate realiza prin pesticidele agricole reziduale care se gasesc in mancare sau
in produse de gospodarie sau industriale folosite pentru controlul rozatoarelor, insectelor sau a
termitelor si de la dezinfectante si fungicide. Cele mai probabile feluri in care o persoana e expusa sunt
prin ingerarea de pesticide in cantitati mici din mancare sau prin contactul direct cu suprafetele (plante,
sol sau alte structuri) pe care au fost folosite pesticide.

Daca nu sunt folosite corespunzator, atat pesticidele de la locul de munca cat si de acasa pot fi
periculoase. Expunerea la concentratii mari de pesticide poate cauza dureri de cap, ameteala, contractii
musculare, greata, slabiciune si senzatia de gadilare. Unii experti cred ca unele pesticide pot cauza
cancer sau afectare hepatica sau a sistemului nervos central. Expunerea la pesticide in timpul sarcinii
este asociata cu pierderea sarcinii, moarte fetala si cancere timpurii ale copilului, cum ar fi leucemia
acuta limfoblastica (LAA).

Folosirea in interiorul incintelor a pesticidelor creste riscul copiilor de a face tumori cerebrale, LAA sau
defecte congenitale. Copiii se pot otravi cu pesticidele depozitate in casa, astfel incat acestea ar trebui
tinute unde sa nu fie la indemana acestora. Pentru lucratorii din agricultura, expunerea la pesticide a
fost asociata cu un risc crescut de limfom non-Hodgkin.
Medici specialisti recomandatiSus
Daca cineva considera ca are semnele de boala de mediu, ar trebui mai intai evaluate simptomele. Daca
acestea sunt severe (de exemplu exista probleme cu respiratia) sau s-au ingerat produse chimice folosite
in gospodarie sau exista suspiciunea ca exista o scurgere de monoxid de carbon in casa trebuie sunat
imediat la serviciul de urgenta.

In alte conditii, ar trebui apelat la:

- medicul de familie
- medic de medicina interna sau un pediatru
- medic de medicina muncii sau un specialist in sanatatea mediului, clinica regionala care sa fie
membra a Asociatiei Clinicilor Ocupationale si de Mediu.

Un istoric al expunerii poate fi util pentru medic, pentru a identifica cauza bolii.

OMS: Poluarea reduce aproape cu un an durata de viata a europenilor

Mai mult de 80% dintre europeni respira aer al carui nivel de poluare depaseste limitele admise, trage
un semnal de alarma biroul regional al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).

In medie, aerul poluat scade cu 8,6 luni durata de viata a unui cetatean european, atrage atentia OMS,
in baza unui studiu cu privire la efectele poluarii, ale carui rezultate subliniaza necesitatea unor politici
nationale mai eficiente in domeniu.

Autorii studiului, realizat sub auspiciile OMS, afirma ca expunerea pe termen lung la particulele fine
(PM2.5), poate provoca ateroscleroza, complicatii in timpul nasterii si boli respiratorii la copii.

Intr-o analiza cu date factice privind impactul poluarii aerului asupra sanatatii umane, se mentioneaza
de asemenea o posibila legatura intre poluare si dezvoltarea neurologica, functiile cognitive si diabet.

Potrivit Centrului de informare al ONU, autorii studiului recomanda tarilor din Europa elaborarea unor
noi norme pentru concentratia medie de ozon, subliniind totodata necesitatea unor noi standarde OMS
pentru concentratia de dioxid de azot (NO2) - un gaz toxic, produs in urma arderii pentru generarea
energiei termice si a combustiei la motoarele unor automobile. mai mult

Sambata, 02 Februarie 2013, ora 21:05 1 comentariu

Alte articole despre: poluare reduce durata viata, poluarea dauneaza sanatate

Fapte incredibile despre poluare - (Partea I)

In afara de faptul ca ne otraveste viata, poluarea produce un dezechilibru in intregul mediu atat de
armonios al naturii, cu efecte dezastruoase, atat asupra animalelor, cat si a vegetatiei. Clima resimte si
ea consecintele.

Chiar si zgomotul este un tip de poluare care ar trebui limitat. Studiul si impiedicarea poluarii au
devenit o ramura importanta a stiintei, o preocupare majora a cercetatorilor si expertilor in domeniu.

Pentru publicul larg insa nu este lipsit de importanta sa ia cunostinta de curiozitatile unor fapte la care
nu ne-am fi asteptat, dar care s-au constatat a fi realitati, poate amuzante la prima vedere, dar tragice in
fondul lor - noteaza portalul kabanik, prezentand mai multe exemple:

* In India, mor uneori pana la o mie de copii pe zi, ca urmare a diareei si altor boli provocate prin
consumul apei contaminate. Este de retinut ca adultii sunt relativ mai rezistenti la acesti factori
agresivi, in fata carora organismul si-a creat o relativa imunitate de-a lungul vietii.

* Americanii cumpara peste 29 milioane recipienti cu apa plata pe an. Pentru realizarea lor, industria
consuma 17 milioane barili de titei, cantitate suficienta pentru alimentarea cu carburanti a unui milion
autoturisme timp de un an, la un consum mediu.

* Dintre recipientii rezultati dupa consumul apei plate, numai 13% sunt reciclati. Descompunerea in
natura a celorlalti dureaza cel putin un secol, iar uneori mai mult timp. Daca recipientii sunt arsi,
substantele nocive,... mai mult

Duminica, 02 Decembrie 2012, ora 23:41 7 comentarii

Alte articole despre: poluare mediu, efecte poluare, copii morti poluare, deseuri poluare efecte

Bolile infectioase, o amenintare si in secolul XXI

Traim intr-un secol dominat de explozia bolilor cronice si a cancerului. In acest context, bolile
infectioase par a nu mai fi o amenintare. Insa, din pacate, lucrurile nu stau deloc asa.

Institutul de Medicina din SUA a remarcat o tendinta ingrijoratoare: numarul agentilor infectiosi este in
crestere (virusul West Nile, hantavirusul, variola maimutei etc). Pe de alta parte, boli considerate
aproape eradicate, cum sunt rujeola, oreionul, tusea convulsiva, malaria, au aparut din nou.
Raspandirea tuberculozei si a bolilor cu transmitere sexuala, proces ce parea tinut sub control, cunoaste
din nou o accelerare, aflam din Repli.net.

Potrivit specialistilor, principalul motiv al acestei tendinte ascendente in ceea ce priveste bolile
infectioase este schimbarea modului nostru de viata. Iata cateva aspecte caracteristice secolului XXI,
care il fac pe om mai vulnerabil in fata agentilor infectiosi:

- Utilizarea neglijenta a antibioticelor, un proces foarte raspandit in Europa, permite dezvoltarea unei
rezistente a bacteriilor. Agentii infectiosi se adapteaza la mediu si evolueaza rapid, devenind rezistenti
la tratamente. Acest proces este accelerat si de utilizarea excesiva a antibioticelor in cresterea pasarilor
si animalelor din marile ferme.

- Oamenii devin mai sensibili la infectii, deoarece slabesc mecanismele de aparare a organismului.
Acest lucru poate fi cauzat de mostenirea genetica, alte boli, poluarea mediului, malnutritie etc.

- Calatoriile... mai mult

Marti, 02 Octombrie 2012, ora 23:11 4 comentarii
Alte articole despre: amenintare boli infectioase, boli infectioase secol 21, virusul West Nile, malaria in
Europa, incalzire globala boli infectioase

Cum afecteaza poluarea plamanii copiilor

Copiii si tinerii care cresc intr-un mediu poluat sunt afectati din punct de vedere al sanatatii, deoarece
lipsa aerului curat nu permite plamanilor sa se dezvolte la capacitatea normala, releva un studiu din
SUA.

Plamanii se dezvolta cel mai mult la tineri intre 10 si 18 ani. La varsta majoratului fetele au plamanii
complet dezvoltati, iar baietii trebuie sa mai astepte cativa ani pentru a atinge capacitatea pulmonara
maxima. Functia pulmonara ramane stabila in timpul vietii de adult si se diminueaza la persoanele in
varsta, informeaza Familiprix.

Cercetatorii americani au incercat sa evalueze efectele poluarii in procesul de maturizare al plamanilor.

Aproape 2.000 de copii au fost urmariti de la varsta de 10 ani pana la cea de-a 18-a aniversare, in 12
comunitati din sudul Californiei. Au fost masurate nivelul capacitatii pulmonare, cat si nivelul poluarii
din orasele in care locuiau copiii.

Este vorba de cel mai lung studiu efectuat pana astazi, prin care s-a incercat sa se dovedeasca efectele
poluarii asupra sanatatii copiilor.

Capacitate pulmonara scazuta

Rezultatele studiului au demonstrat ca tinerii care au trait intr-un mediu foarte poluat se confrunta cu un
risc de cinci ori mai mare de a avea o capacitate pulmonara scazuta, comparativ cu cei de aceeasi
varsta, care locuiesc in zone mai putin poluate. Capacitate pulmonara scazuta inseamna ca persoana
respectiva are cel mult 80% din capacitatea pulmonara normala pentru varsta respectiva.

Desi... mai mult

Miercuri, 21 Martie 2012, ora 17:49

Alte articole despre: poluare sanatate, efecte poluare copii, copii efectati poluare, poluare plamani, boli
poluare

Poluarea si saracia ne omoara mai "eficient" decat razboaiele si bolile

Se estimeaza ca numarul de decese provocate de saracie in ultimii 20 de ani- si e vorba de saracie care
ar putea fi prevenita - e mai mare decat cel cauzat de toate razboaiele, revolutiile, crimele, accidentele
si sinuciderile din secolul XX.

Din 1990, de cand a avut loc Summitul Mondial pentru Copii, la care s-a promis eradicarea saraciei,au
murit mai multioameni de pe urma saraciei decat au murit in toata istoria lumii de tipurile de moarte
mentionate mai sus. Un milion de copii mor in fiecare an de saracie.

Se considera ca afectiunile noastre de sanatate sunt provocate de boli, cand, de fapt, toxinele si
poluatorii din mediu sunt responsabili pentru majoritatea afectiunilor. Poluarea afecteaza sanatatea a
mai mult de 100 de milioane de oameni, scazandu-le speranta de viata cu 13, ani in medie.

Avand in vedere ca plumbul, mercurul, cromul, pesticidele si toate celelalte toxine si poluanti sunt
create de noi, oamenii sunt direct responsabili, prin actiunile lor, de majoritatea nenorocirilor, ceea ce
inseamna ca tot ei ar putea actiona pentru a scapa de acestea.

Citeste mai mult despre Poluarea si saracia ne omoara mai eficient decat razboaiele si bolile pe Think
Outside The Box. mai mult

Marti, 06 Decembrie 2011, ora 18:21

Alte articole despre: poluare boli, saracie mortalitate, cauze mortalitate

Zgomotul de la munca dubleaza riscul bolilor de inima

Munca intr-un mediu poluat fonic, cum e cazul fabricilor, dar nu numai, dubleaza riscul de boli de
inima, arata un studiu recent.

In cazul tinerilor fumatori, pana in 50 de ani, riscul este chiar mai mare, de 4 ori mai mare, avertizeaza
raportul publicat in British Medical Journal, citat de Daily Mail.

Echipa de cercetatori din SUA a monitorizat 6.000 de angajati pe o perioada de 5 ani, atat oameni care
lucrau intr-un mediu extrem de galagios, cat si persoane care lucrau in birouri linistite.

S-a descoperit ca poluarea fonica reprezinta un stres major pentru organism, care, pentru a se calma,
apeleaza la tigari sau gustari deloc sanatoase mult mai des decat cei care lucreaza intr-un mediu linistit.

In cazul celor care deja sufera de boli ale inimii, stresul dat de mediul de lucru galagios poate duce nu
numai la dureri in piept si chiar la atac de cord. mai mult

Miercuri, 06 Octombrie 2010, ora 11:46

Alte articole despre: mediu munca boli, galagie munca sanatate, poluare fonica boli, boli inima zgomot

Sinuciderile, cauzate de astm si poluare?

Aerul poluat si simptomele astmului cresc riscul sinuciderii, arata doua studii realizate in Asia.

Potrivit cercetatorilor din Taiwan, una din 14 sinucideri care au loc in randul tinerilor este cauzata de
astm, o afectiune care se intalneste in 10% dintre copii, conform Reuters.

In cadrul cercetarii, au fost urmariti, timp de 12 ani, 163.000 de elevi, aratandu-se ca simptomele
astmului au dublat predispozitia la suicid.

Tocmai de aceea, spun oamenii de stiinta, in cazul pacientilor cu boli cronice ar trebui sa se verifice
daca nu cumva exista si depresie, deoarece starea proasta a sanatatii merge de obicei mana in mana cu
problemele psihologice.

In realizarea celui de-al doilea studiu au fost analizate 4.000 de cazuri de sinucidere din 7 orase mari
din Coreea de Sud, descoperindu-se ca poluarea poate mari predispozitia catre suicid chiar si cu 10%.
In Coreea de Sud, 23 din 100.000 de oameni se sinucid. mai mult

Joi, 15 Iulie 2010, ora 19:13 1 comentariu

Alte articole despre: poluare astm sinucidere, predispozitie suicid, boli sinucidere

Ce boli poate provoca incalzirea globala

In ultimii ani s-a tot vorbit despre incalzirea globala pe care o suporta planeta noastra si despre
consecintele acesteia, iar specialistii sunt din ce in ce mai preocupati de acest subiect.

Intr-un nou raport, publicat de catre Environmental Health Perspectives and the National Institute of
Environmental Health Sciences (NIEHS), citat de health.msn.com, au fost identificate noua probleme
de sanatate care au aparut la oameni sau vor aparea din cauza incalzirii globale.

1. Astm, boli respiratorii, alergii

Atat precipitatiile abundente si frecvente, cat si seceta si praful care rezulta in urma ei duc la astfel de
probleme respiratorii. Evita macar sa faci greseli uzuale in ce priveste alergiile, cum ar fi sa iei anumite
medicamente inainte sa stii la ce esti alergic.

Topul speciilor amenintate de incalzirea globala

2. Cancer

Gradul de poluare a aerului, din ce in ce mai mare, cauzat predominant de combustibilii fosili (petrol,
carbune, gaze naturale), precum si inundatiile si cresterea nivelului marii sporesc riscul aparitiei
cancerului la plamani ori a altor boli de plamani precum si riscul de afectiuni cardiovasculare. Evita sa
folosesti pesticide.

3. Boli cardiovasculare

Stresul termic si aerul poluat pot duce la agravarea acestor boli. Este nevoie insa de mai multe cercetari
in acest sens, pentru a se stabili cat de mult afecteaza temperaturile extreme si schimbarea calitatii
aerului. Incearca sa renunti la tot ce iti polueaza aerul in... mai mult

Duminica, 04 Iulie 2010, ora 14:17 12 comentarii

Alte articole despre: boli incalzire globala, efecte incalzire globala

Poluarea si afectiunile pe care le provoaca

O problema tot mai des intalnita in zilele noastre este aceea a poluarii. Echilibrul natural al gazelor
atmosferice, care s-a mentinut timp de milioane de ani, este amenintat acum de activitatea omului.

In ultimii 200 ani industrializarea globala a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul
atmosferic si astfel tot mai multe persoane au inceput sa aiba afectiuni cauzate de poluare.

Problema raportului dintre om si mediul inconjurator nu este noua. Ea a aparut o data cu cele dintai
colectivitati omenesti, caci omul cu spiritul sau creator nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a
inceput o opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale.

Bolile cauzate de poluare sunt din ce in ce mai diverse de la simple alergii care pot degenera in astm
bronsic pana la infectii sau tumori canceroase. Cei mai expusi la aceste boli sunt copiii care sufera din
ce in ce mai des de bronsita, laringita, faringita, amigdalita, traheita, pneumonie, sinuzita sau astm.

Daca tusim din ce in ce mai des, stranutam sau avem diferite exeme pe piele este clar ca poluarea
incepe sa ne afecteze organismul.
Desi poluarea este de mai multe feluri, cea mai periculoasa si de intalnita este cea industriala. Si
poluarea fonica este cauzatoare de afectiuni in special ale aparatului auditiv.

Studiile arata ca in 2007 au fost diagnostigate zeci de persoane cu tumori maligne ale buzei, cavitatii
bucale, traheei si bronhiilor.