C U VÂ N T U L – P U N T E A D I N T R E I N I M I

R
ostite și scrise cu har, predicile părintelui arhimandrit Du-
mitru Cobzaru punctează momente foarte concrete din
viața celor cu care viața lui s-a intersectat și se intersectea-
ză. Determinate de împrejurări foarte diverse, de Sfinte Taine
și ierurgii, ele indică faptul că participarea la viața celuilalt,
rugăciunea rostită împreună cu semenul nostru ne adună în
reculegere, având în căușul sufletului bucuria sau lacrima, și că
ne determină să trăim experiența și concretul existenței celui-
lalt, care își începe viața, se bucură de ea în diferite momente,
ori iese din viață pentru a intra în eternitatea de dincolo de timp.
A trăi, în numele lui Dumnezeu, bucuria ori durerea cuiva
reprezintă întemeierea ori întărirea comuniunii cu acesta, a fi
cu el și nu doar lângă el, înseamnă luminarea sau întristarea
ființei prin participare, dar mai ales prin părtășie: „Bucurați-vă
cu cei ce se bucură, plângeți cu cei ce plâng!” (Romani 12, 15) Și
tocmai aceasta este esența cuvântărilor care pot fi lecturate în
volumul de față: autorul pune suflet în cuvânt, fiindcă suflet
așează în cei pe care îi întâlnește, aducându-le Cerul mai aproa-
pe.
Ocazionate de botez, cununie, înmormântare ori parastas,
de tunderea în monahism sau de diferite aniversări și eveni-
mente, textele primesc încărcătură deosebită tocmai datorită
unicității momentului care le-a cauzat, irepetabilității, aspec-
6 P r . p r o f. u n i v. Ș t e f a n I l o a i e

tului apropiat și familiar în care au fost rostite. Mai ales acest

duh și aceste stări: familiaritatea, apropierea, dragostea față de
om, grija oarecum protectoare față de auditoriu, străbat cuvân-
tările părintelui Dumitru, exarh al mânăstirilor din Arhiepiscopia
Vadului, Feleacului și Clujului. Și poate tocmai viața petrecută
de el în mânăstire și coordonarea din dragoste și cu dragoste a
viețuitorilor acestor cetăți ale cerului așezate pe pământ, poate
tocmai comuniunea întărită prin rugăciune este cheia tainică a
participării, a părtășiei, a acelui a fi cu, aspect care se detașează
din conținutul cuvântărilor.
Acestea sunt atitudini care reies luminos din predicile de față.
Iar duhul care face vii aceste texte se cuprinde plenar în concep-
tul de familie. Autorul așa se și exprimă, adesea: „Suntem o fa-
milie mare și numeroasă”, „formăm toţi laolaltă trupul
Domnului nostru Iisus Hristos”, căci suntem „părtaşi la bucu-
rii şi la necazuri, la împliniri şi la încercări”.
Familiaritatea care reiese din predicile părintelui exarh se
exprimă în bucurie ori în tristețe, în cunoașterea în persoană a
celor despre care vorbește, se remarcă din detaliile pe care le
cunoaște despre cei la care se referă, din îndrumările și sfaturi-
le pe care le oferă, din mângâierea sufletelor încercate. A face
parte din familie înseamnă, în primul rând, să dăruiești și să te
dăruiești. Acesta și este miezul textelor publicate în volumul de
față: autorul lor transmite cititorilor – firesc și simplu, familiar,
așa cum a așezat inițial în sufletul ascultătorilor – căldura su-
fletească autentică, ceva din ființa sa, din sufletul său.
De aceea, subiectele abordate sunt nu doar foarte variate, ci
luminoase, pline de speranță, deschid un orizont al așteptării
pline de încredere, mesajul lor este unul pozitiv, încărcat mai
 Cuvântul – puntea dintre inimi 7

ales de dragoste creștinească, de o anumită căldură spirituală

care îl apropie pe autor de destinatar. Aceste caracteristici sunt
posibile deoarece părintele Dumitru Cobzaru își cunoaște bine
și, câteodată, chiar foarte bine destinatarii, căci – în cea mai
mare parte – aceștia îi sunt fii duhovnicești, au sufletul cercetat,
fac parte din „familie”.
Așa, predicatorul nu mai este un străin care dorește să se facă
cunoscut, el nu construiește în necunoștință de cauză, grăbit,
ex abrupto, o punte spre auditoriu; datorită sufletului său rostit
prin cuvinte, el este puntea însăși!

Pr. prof. Ștefan Iloaie