Aproape oricine îl evocă astăzi pe C.S.

Lewis, nu uită să adauge, cu subînţeles, că a fost un

prieten apropiat al lui J.R.R. Tolkien. De ca şi cum inspiraţia acestuia din urmă ar putea avea
vreun rol explicativ în ceea ce priveşte opera primului, în virtutea unui misterios principiu al
inspiraţiilor comunicante. Un prieten mai puţin celebru, Owen Barfield, e de natură să ne
aducă o reflecţie cu mult mai substanţială : “Lewis taught me how to think, and I taught him
what to think.” Neavând motive să ne îndoim în privinţa zicerii celui ce a scris Poetic Diction,
pornim această recenzie de la constatarea unei întâlniri din ce în ce mai dificil de făcut în
zilele noastre, cu cineva care poseda ştiinţa rară a gândirii bine strunite, a exerciţiului
intelectual cu rost, a unui om care, în plină agitaţie onanistică universitară izbutise să nu se
piardă pe sine.

Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr este rezultatul livresc al unui asemenea tip
de demers intelectual. Deja abordarea temei demonului presupune luciditate şi un dublul risc :
pe de o parte cel al alunecării în fantezii subiective, pe de alta cel al unei recepţii reticente din
partea publicului. O reuşită improbabilă deci, căreia i se adaugă strângerea din umeri a toma-
necredincioşilor care nu sunt dispuşi să creadă ceea ce se sustrage buricelor degetelor. “În ce
priveşte diavolii, rasa omenească poate face două greşeli la fel de însemnate, dar opuse. Una
e să nu creadă în existenţa lor. A doua e să creadă în ea şi să-şi bată capul cu diavolii în prea
mare şi dăunătoare măsură. Ei înşişi se bucură la fel de ambele erori şi-i vor saluta pe
materialist, ca şi pe magician, cu aceeaşi desfătare.” Lucrurile sunt ceea ce sunt, enunţă
simplu C.S. Lewis, aşa că trebuie să ne concentrăm pe ele, şi nu pe anticipări inginereşti ale
impactului de piaţă. Cu condiţia, fireşte, să ştim despre ce vorbim…
Citim despre sfaturile pe care un diavol bătrân le acordă unuia mai tânăr, intrăm în
lumea demonilor calculaţi care se luptă pentru sufletele necredincioşilor (diavolul e un
luptător !), şi constatăm, în mijlocul senzaţiei de malaise care ne invadează pagină cu pagină,
că parcurgem o lectură despre noi, dintr-un punct de vedere infra-uman. Nu ştim nimic mai
mult despre diavol decât ne-au spus Sfinţii Părinţi. Că are certitudinea divinului, fără ştiinţa
acestei certitudini, în vreme ce omul se mulţumeşte adesea cu credinţa, ştiinţa divinului fiind a
sfinţilor. Că e mai-marele asceţilor, fiind postitor şi veghetor mai presus de călugări şi de
pustnici. Că n-are odihnă şi e plin de inventivitate, mai ceva ca un tânăr manager dornic de
afirmare într-o companie multinaţională. Ştiam toate acestea înainte de a deschide volumul
lui C.S. Lewis. Aflăm însă din cele 31 de epistole ceva despre om, despre cât de lesne putem
fi păcăliţi de Marele Dezamăgitor, despre superficialitatea noastră, despre inconsecvenţa
noastră, vai !, mult prea terestră. Şi ne întristăm, împreună cu Demonul, că dispariţia sfinţilor
a adus după ea o supă călduţă de păcate în care ne înecăm cu toţii de-a valma, democratic şi
egalitarist… Sau, cum spune C.S. Lewis : « Sunt suflete care se pierd cu o crimă, sunt care se
dau pe o şeptică. »
Almost everyone who is talking today about C.S. Lewis, doesn't forget to add, of course, that
he was a close friend of J.R.R. Tolkien. As if the inspiration of the latter could have an
explanatory role in the work of the first one, by virtue of a mysterious principle of
communicating inspiration. A less famous friend, Owen Barfield, is likely to bring us a much
more substantial reflection: "Lewis taught me how to think, and I taught him what to think."
There is no reason to doubt the saying of the one who writing Poetic Diction, we start this
review from finding an increasingly difficult meeting today with someone who possesses the
rare science of well-thought-out thinking, intellectual exercise with purpose, a man who, in
full academic honesty, had managed not to lose himself.

,,Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” is the bookish result of such an intellectual
approach. Already approaching the theme of the demon implies lucidity and a double risk: on the
one hand, the risk of sliding into subjective fantasies, and on the other hand, of a reluctant reception
by the public. An unlikely success, to which is added the shroud of the unbelievers who are unwilling
to believe what they didn't touch with their fingers. "Regarding to the devils, humans can make two
equally important, but opposite, mistakes. One is not to believe in their existence. The second is to
believe in it and to head its devil's head in too much and damaging. They themselves enjoy both
errors and salute the materialist, as well as the magician, with the same delight. "Things are what
they are, he simply says. Lewis, so we have to focus on them, not the engineering predictions of
market impact. Provided, of course, we know what we're talking about ...

We read about the advice that an old devil gives to a younger man, we enter the world of
computed demons fighting for the souls of the unbelievers (the devil is a fighter!), And we
find, in the midst of the malaise that invades our page by page, that we are going through a
reading about us from an infra-human point of view. We know nothing more about the devil
than the Holy Fathers told us. That he has the certainty of the divine, without the knowledge
of this certainty, while man is often content with faith, the divine science being of the saints.
He is the greatest of the ascetics, being a patron and a watchman above the monks and the
hermits. That he has no rest and is inventive, more like a young manager willing to affirm in a
multinational company. We knew all of this before opening the volume of C.S. Lewis. But we
find out of the 31 epistles something about man, about how easily we can be fooled by the
Great Disappointer, about our superficiality, about our inconsistency, woe, far too terrestrial.
And we are saddened, along with the Demon, that the disappearance of the saints has brought
after her a sweet soup of sins in which we all drown ourselves, democratic and egalitarian ...
Or, as C.S. Lewis: "There are souls that are lost with a murder, they are given on a septic. »