NOTIUNEA SI IMPORTANTA CERCETARII LA FATA LOCULUI

Procedeul probator, denumit de Codul roman de procedura penala

cercetarea la fata locului – cunoscut in legislatiile occidentale si ca
cercetarea scenei infractiunii sau scena crimei, cum este cazul sistemului
judiciar de tip anglo-saxon, ori american - reprezinta actul de debut al investigatiilor
in fapte cu periculozitate deosebita. Aceasta activitate
importanta, care contribuie la realizarea scopului procesului penal, in
vederea stabilirii adevarului si in care se inscrie, este si cercetarea locului
faptei termen care in practica judiciara are un continut mai larg, respectiv
investigarea criminalistica a locului faptei. Cercetarea la fata locului
reprezinta activitatea procedurala si de tactica criminalistica al carui obiect
il constituie perceperea nemijlocita a locului unde s-a savarsit infractiunea;
cautarea, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea si examinarea urmelor
si a altor mijloace materiale de proba; precizarea pozitiei si starii acestora;
determinarea traseului parcurs de infractor ( iter criminis ), avand ca scop
stabilirea naturii si imprejurarile comiterii faptei, precum si a datelor
necesare identificarii faptuitorului. Prin „ loc al faptei „ se intelege locul unde
s-a desfasurat activitatea ilicita precum si cel in care s-au produs rezultatele
acesteia. Potrivit prevederilor legale si din practica organelor judiciare se
poate concluziona ca locul savarsirii infractiunii difera de la caz la caz, in
raport cu natura faptei savarsite, cu multitudinea de metode si mijloace
folosite in acest in acest scop, cu urmarile activitatii ilicite desfasurate de
catre faptuitori. Locul savarsirii unei fapte este cel mai bogat in urme sau
date referitoare la fapta si la autorul acesteia, astfel ca de modul in care se
desfasoara intreaga cercetare, cautare si ridicare a urmelor sau probelor
materiale, precum si de fixarea rezultatelor investigatiilor, va depinde intr-
o mare masura descoperirea infractiunii si identificarea autorului.
Importanta acestei activitati rezida din faptul ca organul de urmarire penala
percepe nemijlocit imprejurarile in care a actionat faptuitorul, obiectele
folosite sau atinse de catre acesta, astfel putandu-se obtine probe deosebit
de pretioase in cauza. Cercetarea la fata locului reprezinta conditia de baza
pentru solutionarea cu succes a cauzelor penale, intrucat, in marea
majoritate a infractiunilor, rezultatele obtinute cu acest prilej constituie
punctul de plecare, determina directiile in care se vor desfasura ulterior
cercetarile. Alteori, cercetarea la fata locului reprezinta singura modalitate
de obtinere a probelor in prima faza a cercetarilor. Fara efectuarea la timp, atent
si calificat a acestei activitati, exista riscul ca procesul penal sa nu poata sa se desfasoare
eficient, adevarul sa nu poata fi aflat, iar ca urmare numeroase infractiuni sa nu fie descoperite
sau sa ramana cu autori necunoscuti. Doar respectand aceste conditii se pot lamuri numeroase
probleme ce apar pe parcursul instrumentarii unei cauze penale, cum ar fi:

 existenta unor urme care sa demonstreze ca s-a savarsit o infractiune;

 caile folosite de faptuitori pentru a patrunde in locul infractiunii;

 activitatea desfasurata de faptuitori la locul faptei;

 instrumentele folosite la comiterea infractiunii;

 locurile pe unde s-au deplasat faptuitorii in campul infractiunii;

 numarul faptuitorilor;

 bunurile si valorile care lipsesc de la locul faptei;

 existenta asa-numitelor „ imprejurari negative „ ;

 persoane care au perceput, in totalitate sau in parte, sau puteau

sa perceapa fapta si imprejurarile savarsirii acesteia;

 modificarile intervenite in campul infractiunii, persoanele care le-

au facut si

scopul acestora;

 cauzele, conditiile si imprejurarile care au determinat, favorizat

sau facilitat savarsirea infractiunii si masurile de prevenire ce trebuie luate
in viitor. Cercetarea la fata locului se inscrie printre activitatile ce contribuie
in mod substantial la realizarea procesului penal, se dovedeste a fi una din
cele mai complexe activitati desfasurate de organele de urmarire penala si
permite desprinderea unor concluzii juste referitoare la modul cum a fost
savarsita infractiunea si cu privire la persoana autorului. Importanta
cercetarii la fata locului este subliniata in literatura de specialitate, atat
procesual penala, cat si criminalistica, majoritatea autorilor fiind de acord
ca ne aflam in fata unui procedeu probator cu adanca semnificatie in aflarea
adevarului. Astfel importanta cercetarii la fata locului rezulta din :
  cercetarea la fata locului este o activitate de maxima
importanta cu un caracter imediat si de neanlocuit ;

 ofera posibilitatea perceperii nemijlocite a ambiantei locului

unde s-a desfasurat activitatea infractionala, a corelarii diferitelor
imprejurari si prefigurari, in plan mintal, a diferitelor versiuni, si a
activitatilor ce urmeaza a fi desfasurate pentru verificarea lor, inclusiv a
ordinii prioritare in care se vor desfasura acestea;

 este modalitatea de descoperire a urmelor si mijloacelor

materiale de proba, care valorificate din punct de vedere stiintific prin
constatari tehnico – stiintifice si expertize pot conduce la identificarea
faptuitorului si dovedirii vinovatiei acestuia;

 analizand si interpretand modul de dispunere a urmelor din

campul infractiunii, organul de urmarire penala are posibilitatea de a stabili,
cel putin teoretic actiunile sau inactiunile faptuitorului inaintea, in timpul
sau dupa comiterea infractiunii, modul cum a reactionat victima si posibilele
urme ce au ramas pe corpul faptuitorului;

 leziunile existente pe corpul victimei, profunzimea, amplasarea

si succesiunea lor permit stabilirea mecanismului de producere a mortii si
data instalarii ei, deci a timpului savarsirii infractiunii, datele furnizate de
medicul legist la fata locului, chiar provizorii, constituind un indiciu pretios
in directionarea cercetarilor;

 alte urme existente la fata locului permit elaborarea versiunilor

referitoare la traseul parcurs de infractor pentru a se indeparta de locul
faptei, oferind premisa extinderii perimetrului de cercetat, si a luarii
masurilor de urmarire si prindere a faptuitorului;

 cunoscand data producerii faptei, organele de urmarire penala

pot identifica persoanele ce se aflau in zona si care pot furniza date, cu
privire la activitatile desfasurate de victima, cat si cele ale faptuitorului,
eventualele conflicte pe care le-a avut victima, motivele altercatiei,
existenta provocarii din partea victimei ori daca a vazut persoane suspecte
in zona, semnalmentele acestora, modul in care si-au motivat prezenta in
acel loc, etc.;

 daca victima a fost deposedata de anumite lucruri sau valori,

locul faptei
coroborat cu ora la care a survenit decesul victimei constituie punctul de
plecare in darea acestora in urmarire, atentia organelor de cercetare
penala concentrandu-se, cel putin in prima faza a cercetarilor, spre locurile
din zona unde s-a savarsit infractiunea si unde se valorifica, de obicei,
bunurile produs al acesteia: piete, targuri, gari, autogari, etc.;

 numai percepand in mod nemijlocit imprejurarile in care s-a

comis fapta si urmarile acesteia, organul de urmarire penala poate sesiza „
imprejurarile negative” aparute in campul infractional. Importanta
cercetarii la fata locului este data si de faptul ca rezultatele ei, nu numai ca
directioneaza cercetarile, dar de cele mai multe ori conditioneaza finalitatea
investigarilor efectuate in cauza.

Cu ocazia cercetarii la fata locului trebuiesc lamurite urmatoarele probleme:

 „ ce „ anume eveniment a avut loc( daca e vorba de o fapta

penala sau nu);

 „ unde „ – s-a savarsit fapta si care este locul de comitere al

acesteia;

 „ cand „ – a fost savarsita infractiunea ( ziua, noaptea );

 „ cu ce „ – mijloace, instrumente, substante, materiale, s-a

comis fapta;

 „ de ce - „s-a savarsit fapta (intrarea in posesia unor bunuri,

razbunare, gelozie, ura, etc. );

 „ cine „ – a savarsit fapta ( una sau mai multe persoane,

barbat sau femeie, persoana minora sau majora, etc.).

Atat practica judiciara cat si literatura de specialitate sunt unanime in

a aprecia ca „ locul unde s-a savarsit infractiunea, unde s-au produs
consecintele activitatii ilicite ori care in orice mod, conserva urmele
acesteia constituie sursa celor mai fidele informatii „, ce pot fi valorificate in
scopul aflarii adevarului. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, de regula, cercetarea la fata locului
este activitatea cu care debuteaza cercetarile, faza in care datele referitoare la natura faptei,
imprejurarile comiterii ei, faptuitorii sunt extrem de sumare sau inexistente. Pe de alta parte,
asigurand identificarea urmelor si a mijloacelor materiale de proba , cercetarea la fata locului
prezinta o importanta deosebita si sub aspectul prevenirii si descoperirii operative a
infractiunilor si a faptuitorilor, impiedicarea acestora de a comite alte fapte antisociale, ofera
posibilitatea cunoasterii cauzelor determinante si conditiilor favorizante de savarsire a
infractiunilor putandu-se propune masuri mai eficiente de paza, de asigurare a integritatii
anumitor bunuri prin mijloace tehnice adecvate si de sesizare a factorilor de raspundere in
legatura cu neglijentele constatate.

Bibliografie

[1] M. J. Palmiotto, Criminal investigation, Ed. Nelson-Hall, Chicago, Illinois, SUA, 1994,
p.167.

[2] A. Ciopraga – Criminalistica. Elemente de tactica. – Universitatea « Al. I. Cuza

« , Facultatea de Drept, Editia 1986, pg. 24.

[3] C. Aionitoaie – Tactica cercetarii la fata locului - in Curs de Criminalistca –

Anexa – Academia de Politie « Al. I. Cuza « , Bucuresti, Editia 1985, pg. 2.

[4] I. Neagu, Drept procesual penal. Partea generala, Ed.Eurotrading, Bucuresti,

1992, vol.II, p.102.

[5] A. Swensson, O. Wendel – Descoperirea infractiunilo – metode moderne de

investigatie criminala – Stockholm, 1954, traducere in limba romana, pg. 31.

[6] Tratat detactica criminalistica - editia a II-a - Misterul de Interne, 1992 -

Bucuresti, pg.29.

[7] A. Ciopraga – Criminalistica – Elemente de tactica – Universitatea « Al. I. Cuza

« Iasi, Facultatea de Drept, Editia 1986, pg. 7.