Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mecanica Odt
Mecanica Odt
2. Motorul
3. Mecanismul de distribuţie
5. Instalaţia de aprindere
6. Instalaţia de ungere
7. Instalaţia de răcire
8. Ambreiajul
9. Cutia de viteze
10. Diferenţialul
11. Suspensia
14. Roţile
Organele fixe principale ale motoarelor cu ardere internă sunt compuse din colectorul de
admisie şi colectorul de evacuare chiulasă, blocul cilindrilor, carterul şi braţele motorului.
Din grupa organelor mobile fac parte arborele cotit şi volantul, bielele şi pistoanele cu
bolţurile şi segmenţii.
Instalaţiile auxiliare ale motorului sunt:
- instalaţia de alimentare;
- mecanismul de distribuţie;
- instalaţia de aprindere;
- instalaţia de răcire;
- sistemul de pornire;
- aparatura pentru controlul funcţionării.
Şasiul este compus din:
- grupul organelor de transmitere a momentului motor la roţile motoare;
- sistemele de conducere;
- organele de susţinere;
- propulsie;
- instalaţiile auxiliare
2. Motorul
3. Mecanismul de distributie
5. Instalaţia de aprindere
Se întâlneşte doar la MAS. Amestecul carburant trebuie aprins cu ajutorul unei bujii, la un
moment bine stabilt, în timpul al treilea al ciclului motor.
6. Instalaţia de ungere
Instalaţia de ungere a motorului este formată dintr-un ansamblu de piese care asigura ungerea
componentelor acestuia, precum şi circulaţia, filtrarea şi răcirea uleiului. Schimbul uleiului de
ungere a motorului este recomandabil să fie făcut când acesta este cald pentru a asigura
scurgerea sa completă împreună cu toate impurităţile rezultate din exploatare. Schimbul de
ulei se face la intervale recomandate de producătorul autovehiculului. Cele mai bune uleiuri
sunt cele sintetice.
Principalele caracteristicile uleiurilor sunt: vâscozitate (uleiurile se opun curgerii),
onctuozitate (aderă la nivel molecular la suprafaţa cu care intră în contact).
Pentru a preveni deteriorarea motorului atunci când aparatura de la bordul vehiculului indica
presiunea scăzută a uleiului din baie, este obligatorie controlarea nivelului acestuia cu ajutorul
jojei şi în funcţie de situaţie se completează sau se remediază defecţiunea intervenită.
Lipsa ungerii poate duce la griparea motorului.
Printre cauzele care pot determina scăderea nivelului uleiului în baie se afla uzura accentuată
a motorului, pierderea de ulei datorate neetanşeităţii garniturilor sau montarea defectuoasă a
filtrului de ulei. Presiunea poate scădea datorită uzurii motorului sau înfundării sorbului
pompei de ulei.
Diluarea uleiului cu apă poate fi cauzată de arderea sau deteriorarea garniturilor de etanşare a
cămăşilor cilindrilor ori de fisurarea cămăşilor cilindrilor sau a blocului motor (pe jojă apare o
spumă gălbuie).
7. Instalaţia de răcire
Motoarele sunt echipate cu instalaţie de răcire pentru a le menţine temperatura de funcţionare
normale 80 — 90 C , deoarece în timpul arderii combustibilului se dezvoltă temperaturi foarte
ridicate. Lipsa răcirii duce la calarea motorului. Sistemele de răcire sunt de două feluri: cu
lichid (apă distilată cu antigel) şi cu aer.
Funcţionarea normală a motorului la temperatura constantă stabilită de constructor, este
condiţionată de răcirea sa prin doua sisteme, respectiv sistemul de răcire cu aer sau sistemul
de răcire cu lichid format din apă distilată în amestec cu antigel.
Instalaţia de răcire a motorului cu lichid cuprinde: radiatorul, pompa de apă, ventiatorul,
termostatul, vasul de expansiune, termocontactul, tuburile flexibile racordurile din cauciuc.
Din instalaţia de răcire a motorului se comune din apă distilată sau apă demineralizată în
amestec cu antigel, a cărui concentraţie se stabileşte în funcţie de cele mai scăzute temperaturi
din timpul iernii (50% apa distilată, 50% antigel, rezistă pâna la minus 35 gradeC). Lichidul
din instalația de răcire a motorului, compus din apă distilată în amestec cu antigel, se verifica
şi se completează anual înainte de a intra in iarnă şi se înlocuieşte la perioadele de timp (trei
ani), ori parcursurile recomandate de constructorul autovehiculului.
Termostatul are rolul de a menţine o temperatură optimă a motorului; închide şi deschide
circuitul spre radiator la anumite temperaturi.
Termostat “închis” – lichidul circulă numai în motor, nu şi prin radiator. Termostatul
“deschis” - lichidul circulă şi prin radiator, ceea ce conduce la răcirea acestuia.
Defecţiuni:
- motorul se supraîncălzeşte. Cauze : termostat închis în permanenţă, cureaua ventilatorului
ruptă sau slabă, ulei prea puţin, pierderi de lichid de răcire.
- motorul se încălzeşte greu – termostatul este deschis în permanenţă. Motorul, deoarece nu
ajunge la temperatura de regim, poluează suplimentar şi se uzează mai repede.
8. Ambreiajul
Transmite mişcarea de rotaţie de la motor la cutia de viteze. Ambreiajul realizează cuplarea
sau decuplarea motorului de restul transmisiei, realizează transmiterea progresivă a mişcării
de rotaţie către cutia de viteze (pedala este eliberată progresiv).
Poziţia cuplat – pedala este liberă – volantul motorului se învârteşte împreună cu discul de
ambreiaj şi placa de presiune şi transmite mişcarea de rotaţie la arborele ambreiaj.
Poziţia decuplat – pedala apăsată – rulmentul de presiune apasă pe pârghiile de debraiere,
discul de presiune nu mai apasă pe discul de ambreiaj iar mişcarea de rotaţie nu se mai
transmite către cutia de viteze.
Poziţia patinat – pedala este eliberată progresiv – discul de ambreiaj apasă doar puţin pe
volant iar mişcarea de rotaţie este preluată progresiv.
Defecţiuni:
- ambreiajul patinează (în priză directă, la accelerare, motorul se turează, dar vehiculul îşi
măreşte viteza foarte greu)
cauze: pătrunderea de lubrifiant la ferodouri (garniturile discului de frecare), uzura mare a
ferodourilor, cursa liberă a pedalei de ambreiaj prea mică sau inexistentă, slăbirea sau ruperea
arcurilor de presiune.
- ambreiajul nu cuplează (la schimbarea vitezelor se aud zgomote de pinioane, este imposibilă
schimbarea treptelor)
cauze: cursa liberă a pedalei de ambreiaj prea mare, deformarea discului de ambreiaj, ruperea
pârghiilor de debraiere, ruperea cablului de acţionare a ambreiajului.
- ambreiajul cuplează cu şocuri – spargerea sau fisurarea discului de ambreiaj.
Rulmentul de presiune se uzează repede dacă şoferul rămâne cu piciorul pe pedala de
ambreiaj, după acţionarea acesteia.
9. Cutia de viteze
Rol:
- modifică forţa de tracţiune în funcţie de variaţia rezistenţelor la înaintare;
- realizează întreruperea legăturii între motor şi transmisie, în cazul în care vehiculul stă pe
loc, cu motorul în funcţiune (pe liber);
- permite mersul înapoi al autovehiculului, fără a inversa sensul de rotaţie al acestuia.
Cutia de viteze modifica forta de tractiune sau viteza cu ajutorul unor roti dintate de diametre
diferite. De raportul dintre numerele de dinti sau dintre diametre depinde variatia vitezei sau a
puterii. Cu cat raportul de transmisie este mai mare, cu atat viteza este mai mica, dar creşte
puterea autovehiculului (raportul maxim este in treapta I de viteza).
10. Diferenţialul
Are rolul de a transmite roţilor motoare viteze de rotaţie diferite în viraje (roata din exteriorul
virajului trebuie să parcurgă un spaţiu mai lung decît roata din interiorul virajului). La
autovehiculele cu tracţiune faţă, diferenţialul se află în cutia de viteze. La cele cu tracţiune
spate, el se montează la mijlocul axei motrice.
Pentru a preveni inconvenientele legate de prezenţa diferenţialului, acesta se poate bloca de
către şofer sau pot fi autoblocante.
11.Suspensia
Sistemul de frânare denumit şi frâna principală sau frâna de serviciu, se utilizează pentru a
reduce viteza de deplasare sau pentru oprirea automobilului; acţionarea acesteia se face prin
apăsarea unei pedale cu piciorul.
Frâna de staţionare permite menţinerea în stare oprită a vehiculului şi menţinerea lui în
această stare, inclusiv pe un sol cu înclinare.
Eficienţa sistemului de frânare se apreciază după distanţa în care se opreşte un automobil
atunci când se deplasează cu o anumită viteză.
Sistemul de frânare este alcătuit din frânele propriu-zise şi mecanismul de acţionare al
frânelor. Frânele pot fi cu discuri sau tamburi şi saboţi. Pentru o frânare cât mai eficientă
trebuie ca distanţa dintre tamburi să fie cât mai mică. Roţile pot rămâne frânate datorită
arcurilor de readucere ale saboţilor slabe sau rupte sau datorită pistonaşelor gripate în cilindrii
receptori. Distanţa dintre saboţi şi tamburi trebuie să fie mică; dacă efectul de frânare se
obţine la capătul cursei pedalei, atunci distanţa este prea mare. Dacă pedala de frână se apasă
uşor şi se obţine efect de frânare după două, trei apăsări, atunci există aer în instalaţie.
Pentru micşorarea distanţei de oprire precum şi pentru păstrarea controlului asupra direcţiei la
frânare se montează dispozitivul ABS. Frânarea se realizează prin rostogolire, roţile nu se vor
bloca la frânare. Sistemul poate fi montat împreună cu EBD (repartizarea electronică a
forţelor la frânare) sau ESP (controlul electronic al stabilităţii).
14. Roţile
Roţile automobilului sunt compuse dintr-o bandă de rulare şi dintr-o parte elastică (pneu).
Roţile propriu-zise sunt compuse din jantă, butuc şi elemente de legătură între jantă şi butuc.
Roţile vehiculului trebuie să fie centrate şi echilibrate.
Presiunea din pneuri trebuie controlată periodic. Dacă presiunea este prea mare, pneul se va
uza pe creastă, pe mijlocul benzii de rulare. Dacă presiunea este prea mică, se va uza pe
margini, se va încălzi, pot apărea crăpături sau se pot desprinde firele de cord. O uzură locală,
neuniformă, poate avea drept cauze neechilibrarea roţii, defectarea amortizorului sau
ovalizarea tamburului.