Sunteți pe pagina 1din 125

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE MEDICINÃ VETERINARÃ

NOTE DE CURS
-SEMIOLOGIE VETERINARÃ-

LECTOR UNIV. DR. SOARE MARIAN

2018

0
SEMIOLOGIA = SEMEIOLOGIA = SEMIOTICA
(grec. semeion = semn, simptom)

-Ştiinţa care se ocupă cu studiul semnelor/simptomelor de boală, dar şi cu tehnicile de


evidenţiere a acestor semne/simptome (simptoame).
Un simptom pus în evidenţă, este denumit, caracterizat şi interpretat de către semiologie: ex.
- denumit- tusea
caracterizat- tuse repetată, expectorantă
interpretat- în ce boală/ afecţiune apare?
Structură (morfologie) - macro = Anatomie (fractura....)
- micro = Histologie (incluzii B-N...)
Funcţie - Fiziologia (defecarea, urinarea...)
- Fiziopatologia (diaree, constipaţie, poliurie...)
- Biochimie - proteine, glucide…
- Totalitatea semnelor/simptomelor formeaza SIMPTOMATOLOGIA unei boli.
Evidenţierea semnelor – se face prin metode (tehnici) generale de examinare (I.,P.,P.,A.,Ap.t.c)
şi speciale (ecografiere, RX, CT, IRM, endoscopiere...), tehnici care se aplică într-o ordine
strictă, adică respectând un anumit plan de examinare (F.O.Cl.)

SEMIOLOGIA CUPRINDE:
- O parte generală:
Categorii semiologice de bază:
Prodrom, Simptom, Sindrom, Diagnostic, Prognostic
2. Metodologia examinării clinice a animalelor:
- metode de examinare: generale şi speciale
- F.O.Cl. (planul de examinare)
3. Examinarea generală a animalului:
- Starea generală prezentă = Habitusul ( C.,C.,St,î.,T.,F.,A)
- Examinarea şi semiologia pielii şi fanerelor
- Examinarea şi semiologia sistemul limfatic superficial
- Examinarea şi semiologia mucoaselor aparente

- O parte specială: Examinarea şi semiologia aparatelor, organelor şi sistemelor:


digestiv, respirator, circulator, urinar, genital, locomotor, sistem nervos, glande endocrine.

1
- Ultima parte - un capitol - cu referire la câteva specii de animale de interes
economic şi de agrement: ca de exemplu - albinele, viermii de mătase, peştii (din crescătorii,
dar şi din acvarii), animalele din rezervaţiile naturale şi grădinile zoologice cu anumite
particularităţi de creştere, de reproducţie, de habitat, de patologie (reptile, batracieni, diverse
insecte, mamifere şi păsări din zonele tropicale).

CAPITOLUL 1: CATEGORII SEMIOLOGICE DE BAZĂ


(Noţiuni semiologice fundamentale)

– sunt acele noţiuni (cuvinte) care au o utilizare frecventă în activitatea noastră profesională:
prodromul, semnul/simptomul, sindromul, diagnosticul, prognosticul, dar şi altele,
discutate la celelalte discipline (boala, etiologia, patogeneza, epidemiologie, ...)
1. PRODROMUL(pro=înainte de + dromos=drum)
- pentru a înţelege această noţiune, trebuie discutată boala cu evoluţia ei:
a. Sănătos
Perioda de latenţă – (în b. Inf.= invazie, incubaţie), fără nici un semn clinic de boală, foarte
variabilă în timp (ore - virozele,
zile - bacteriozele, luni sau ani - tuberculoza, SIDA), dar pot fi prezente semne de laborator
(titrul de Ac, IDR,...)
Starea prodromică – primele semne de boală, semne generale, nespecifice unei afecţiuni, ‘‘ nu
este în apele lui’’, ‘‘nu se simte bine’’, (animalul stă culcat, tremură, nu mănâncă...).
În această fază nu se poate pune diagnosticul de boală (clinic), dar….trebuie urmărit, dar…
poate fi purtator si poate transmite boala.
Perioada clinică – cu semne specifice unei boli (la semiologie) – care permit stabilirea
diagnosticului de boală (b.interne, infecţioase)
Perioada finală (vindecare, cronicizare, moarte)
Sănătos

2. SEMNUL/SIMPTOMUL – o manifestare (una singură) prezentă pe parcursul evoluţiei unei


boli.
Această manifestare se clasifică - după natură:
- funcţională (simptom): - ap. resp. – strănut, tuse, dispnee.
- ap. dig. – anorexie, vomitare, polidipsie.
- fizică = morfologică, structurală, anatomică (semn) – edemul,
hematomul, fractura, cicatricea, varicele, exostozele.
- după întindere, semnele pot fi:

2
- locale – o manifestare limitată: veziculă, aftă, abces, plagă
- generale – hipertermia, horipilaţia, transpiraţia
- după posibilitatea stabilirii
diagnosticului putem întâlni:
- semne patognomonice – prin care se pune diagnosticul de
boală:
ex. - pulsul venos retrograd pozitiv – în i.av.d.
- fractura osoasă deschisă
- semne radiologice
- semne de lalorator (hiperglicemia – diabet)

- semne tipice (specifice) – se întâlnesc constant într-o boală/sau într-un grup de boli cu
etiologie asemănătoare (dar pentru stabilirea diagnosticului trebuiesc coroborate şi cu alte
semne) ex. afta în unele viroze: febra aftoasă, stomatita veziculoasă, stomatita papuloasă.
- semne atipice – semne întâlnite în mai multe boli, cu etiologie foarte variabil
-ex. tusea
- cu origine centrală – bulbară (în intoxicaţii)
- cu origine extrarespiratorie – iritaţii peritoneale, afecţiuni renale
- cu origine respiratorie – TBC, bronşite, emfizem (seacă, uscată), edem
(expectorantă)
- semne dubioase (confundabile) – în starea prodromică
- după consecvenţa cu care apar:
- semne constante – suflul de stenoză orificială şi insuficienţă valvulară - din
boala mitrală
- semne inconstante – voma în dispepsiile gastrice, în gastrite, în ulcer
- după modul în care sunt exprimate de către animal:
- semne directe (locale, circumscrise, de organ) – la locul suferinţei; ex.
epistaxisul, rinoragia, luxaţia coxofemurală, fractura de femur.
- semne indirecte – la distanţă de locul suferinţei; ex. edemele declive – în
insuficienţă cardiacă, în hidropericard, paraplegia în bolile renale, în hernii discale,
tahicardia – în hipertiroidism.
- după modul în care sunt recepţionate de medic:
- semne obiective – obţinute în urma examinării: valorile cifrice (temperatură,
respiraţie, puls), suflurile endocardice, suflurile normale sau patologice pulmonare

3
- semne subiective – deduse de către medic din comportamentul animalului
(cifoza în afecţiunile cardiace sau ale reţelei, îndepărtarea olecranelor în afecţiuni ale
toracelui inferior....)
- simptome cu nume de persoane:
- semnul Babinski – extensia degetelor la aprecierea reflexului plantar (în ataxia
cerebrală)
- semnul Romberg – accentuarea dezechilibrării după acoperirea ochilor (în ataxia
vestibulară și medulară) (reflex / semn)
- semne cu nume de obiecte sau regiuni
anatomice:
- semnul termometrului/ semnul braţului/degetului – cu mucus., puroi, sange…

3. SINDROMUL (syn = împreună +....) = un grup de semne, întotdeauna aceleaşi,


dar care se pot întâlni în boli cu etiologie foarte variabilă:
- ex. - sindromul de febră = hipertermie + modificări funcţionale (la organe,
aparate, sisteme) – tahicardie, tahipnee, transpiraţie, etc
- sindromul de colică = manifestare dureroasă exprimată prin semne digestive,
nervoase, respiratorii (omul spune – mă doare, animalul nu – ci exprimă durerea)
- sindromul de icter = îngălbenirea pielii şi mucoaselor +/ - durere
- ex. – icter: - hepatic (icter adevărat, sindrom de icter):
- hepatocelular - infecţios
- toxic
- mecanic - litiază/tumori
- hemolitic – prin liza hematiilor
- fals – alimentar, medicamentos

Diferenţiere: - hepatic: culoarea galbenă + durere (pigmenţi + săruri în sânge, urină)


- hemolitic şi fals = culoare galbenă - fără durere (numai pigmenţi): hem - nr.
hematii
- sindroame cu nume de persoane: Hoflund, Parhon....
4. DIAGNOSTICUL - este noţiunea care defineşte starea clinică – de sănătate
sau de boală – a unui animal (concluzia stabilită în urma examinării unui animal):
- sănătos (apt) / bolnav (diagnosticul de boală)
- după gradul de certitudine:
- diagnostic cert - 100% - ex. Rujet

4
- diagnostic probabil/ posibil – acesta necesitând în continuare examene
suplimentare –
-ex. pentru leucoză (nr. leucocite, formula leucocitară) sau pentru rabie/turbare
(aşteptare)
- după gradul de participare a medicului veterinar în stabilirea diagnosticului:
- diagnostic pozitiv – pus după examinarea clinică a animalului;
- diagnosticul pasiv (diagnosticul de grup) – fără examinarea fiecărui
animal în parte, ci prin asemuirea semnelor. Ex. Rujet, Pesta porcina,
Pseudopesta aviară;
- diagnosticul negativ – fără examinarea animalului (în urma unor discuţii
sau chiar prin telefon, TV, radio, scrisori)
- după stadiul de cunoaştere a bolii:
- simptomatic:.........icter
- topografic:.............abdomen (sens. dureroasă)
- anatomic:...............ficat (sens. dureroasă)
- funcţional:..............funcţia biliară (pig.+ săruri în urină)
- evolutiv:.................dramatic (colică)
- patogenetic:..........stază biliară
- etiologic:.litiază biliară (piatră, calculi, calculoză)- eco, RX CT, IRM..

Nu pentru toate bolile se poate respecta această formă de stabilire a diagnosticului.


Diagnosticul complet: cert, pozitiv şi etiologic
- după metoda folosită de medic în stabilirea diagnosticului:
- direct/ prin deducţie – pe simptomele prezente
- diferenţial – eliminarea bolilor a căror semne specifice nu sunt prezente
Ex. Variola ovină – prezenţa exantemului (pe piele) sau a enantemului (pe
mucoase): maculă, papulă, veziculă, pustulă, crustă.
Diferenţierea se face faţă de ectima contagioasă (leziunile apar numai
peribucal), de râie (fără febră şi cu prurit)
- terapeutic
- prin aşteptare
- după procedeul administrativ utilizat:
- clinic (pe animalul viu) – ţelul suprem (SEMIOLOGIE) (prin met.
generale și complementare - RX, CT, IRM….)

5
- necropsic – după moarte (ANATOMIE PATOLOGICĂ)
- de laborator:
- la animalul viu (urină, sânge, ţesut – biopsie, bacteriologic, virusologic..)
- la animalul mort (histologic, bacteriologic, …)
5. PROGNOSTICUL (pro = înainte; gnosis = a cunoaşte) - apreciere anticipată
asupra evoluţiei bolii/ bolnavului
- În medicina veterinară:
a. vital / b. economic:
- favorabil – se vindecă complet/ îşi reface capacitatea productivă
- rezervat – (80%) - salvarea animalului / dar şi a capacităţii de producţie
- grav – (20 % șanse de salvare) - animalul rămâne cu sechele/ mutilat ( nu este
vindecat)
- defavorabil – moare
Neconcordanţe între ele: -mastectomia/ mamectomia (grav – economic) dar (favorabil - vital),
-amputarea unui membru,...

CAPITOLUL 2: METODOLOGIA EXAMINĂRII CLINICE A ANIMALELOR

-presupune cunoaşterea şi aplicarea metodelor de examinare (generale şi speciale) şi

-întocmirea Foii de observaţie clinică (planul examinării clinice).

Pentru a putea fi posibilă parcurgerea celor 2 etape amintite, medicul veterinar trebuie să se
apropie de animal (adică să execute abordarea - obligatoriu) şi dacă este nevoie să-l imobilizeze
parţial sau total (să-l contenţioneze – nu este obligatoriu)

1. Metode de examinare clinică

-sunt tehnici (mijloace) de culegere a datelor despre animal (la I+P: identificare, gestaţie,
maniamente), dar şi a semnelor de boală în vederea stabilirii Simptomatologiei (tablou clinic al
bolii)

1.1.1. Inspecţia (observaţia) – presupune culegerea datelor despre animal şi a


semnelor de boală cu ajutorul unor simţuri (văz – pielea, auz – tusea, miros – amoniac, putrid).
Se face în 2 etape....

1.1.2. Palpaţia – presupune culegerea datelor despre animal şi a semnelor de boală


cu ajutorul simţului palpatoric – tactil (pipăit). Se culeg date despre: dimensiune, formă, poziţie,

6
umiditate, consistenţă, mobilitate, integritate, temperatură, sensibilitate (termică, tactilă,
dureroasă), senzaţii speciale (crepitaţii, fremismente).

poate fi: externă şi internă (ex. rect+ uter; rumen .....)


se poate face manual sau instrumental în două etape: superficial (uşoară atingere) şi apoi
profund (apăsare progresivă). Palpaţia profundă penetrantă – la animalele mici.

1.1.3. Percuţia – presupune lovirea (ciocănirea, percutarea) suprafeţei corporale


(cu mâna sau cu un obiect) în vederea producerii de sunete (simple – notele muzicale sau
complexe – în medicină), cu anumite calităţi; calităţi care ne permit aprecierea stării fizice a
structurilor percutate (structuri normale sau modificate).

Sunete – prin percuţie, etc. (ex. instr. muzicale)= uniforme


Zgomote – prin asc.: cord, digestiv, respirator = variabile
Ex. Percutarea toracelui: duce la obţinerea unui sunet complex, rezultat în urma
vibrării mai multor ţesuturi:

Torace/Pulmon: - 6-7 cm adâncime

- 4-5 cm grosime torace la an. mari

În funcţie de locul şi structura percutată, sunetele/ sonurile pot fi:

- hipersonore = aer sub presiune (ex. timpanismul)

- sonore = zone cu aer în ţesuturi (pulmon)

– timbru – T/A

De bază (tonalitatea) - submate = intermediare

- mate: - mat. femurală (muşchi)

- mat. absolută (hidrică)

Cu rezonanţă particulară: oală spartă, metalic, nedefinit.

CLASIFICAREA sunetelor de percuţie pe baza calităţilor (însuşirilor) acestora :

Frecvenţa = nr. de vibraţii / secundă

- f. mare = sunete înalte / subţiri = sonore

- f. mică = sunete joase / groase = mate

Intensitatea / tăria / amplitudinea / înălţimea = mărimea vibraţiei, care dă puterea sunetului:

7
- i. mare (la sunetele puternice) = sonore

- i. mică (la sunetele slabe, înfundate) = mate

Durata = propagarea în timp, după o singură percuţie:

- s. lungi = sonore

- s. scurte = mate

Timbrul / armonia / nuanţa = dă posibilitatea difernţierii sunetelor cu aceiaşi tonalitate de bază

(ex. sonor şi mat în medicină)

sonul sonor pulmonar – la animalele de talie mică şi mare (suprapunerea de vibraţii


suplimentare/secundare, date de specie, talie, greutate, vârstă, etc):
- timbru : - timpanic / armonic –la an. talie mică

- atimpanic / disarmonic – la an. talie mare

Ex. nota ,,La’’

sonul mat : femural şi hidric


Rezonanţa = presupune amplificarea sunetului (creşterea intensităţii şi duratei vibraţiei) – când
zona percutată conţine aer în cantitate mare (caverne, pneumotorax, pneumopericard,
pneumoperitoneu, emfizem subcutanat, enteroaerocolie, etc)

Ex. cutia de rezonanţă

1.1.4. Ascutaţia – presupune recepţionarea zgomotelor fiziologice sau patologice


produse de către unele componente ale aparatelor respirator, digestiv, circulator, precum şi de la
nivelul uterului gestant.

-diferenţa de percuţie – unde noi producem sunetul

-procedee: direct şi indirect (cu stetoscopul / fonendoscopul)

-caracterizate de: frecvenţă (nr./min. ex–frecvenţa cardiacă), intensitate, durată (zg.I şi zg.II
cardiac), repetabilitate, etc.

1.1.5. Aprecierea temperaturii corporale

-Se poate face:

- subiectiv: - indirect: anamneza, inspecţie + ascutaţie

- direct : palpaţie (temp. locală + generală)

8
- obictiv : termometria

Temperatura normală (apreciată obiectiv – la nivelul rectului) are o limită


superioară şi una inferioară.

Ex. La cabaline – 37,5 – 38,0

–rase ameliorate (pur sânge), tineret, seara, efort, F, an., gestante, anotimp.

–rase neameliorate (rustice), bătrâne, dimineaţa, repaus, M.

La cabaline: - limita maximă / minimă = media valorilor maxime / minime

Sunt tabele cu valori mult mai exacte – pe specii: pe categorii de vârstă, sex, stări fiziologice.

(la om: bărbat, femeie, copil)

Valoarea cea mai corectă este dată de aprecierea individuală – înregistrări periodice în FOC sau
tehnica informatizată (cai de curse, câini)

(la om: sportivi, piloţi, etc)

Evitarea măsurării: după adăpare, furajare, defecare, efort, modificări locale rectale.

SEMIOLOGIA temperaturii corporale:

simptomul şi sindromul termic

Simptomul termic: - hipertermia / hiperpirexia

- normotermia

- hipotermia

Sindromul termic: - sindromul de febră

- sindromul de hipotermie

=creşterea sau scăderea temperaturii corporale alături de modificarea marilor funcţii (......)

Sindromul de febră. Clasificare

După valoarea hipertermiei:

f.latentă – temp. normală + modif. fucţionale

f.relativă – temp. la limita superioară + modicari funcţionale

f.adinamică – câteva div. deasupra + modif. funcţionale

9
- f. uşoară – cu max. 1ºC +....

- f. mijlocie – cu 1- 2ºC + .....

- f. mare – cu 2 -3ºC +....

- f. foarte mare – peste 3 ºC +.....

După durata febrei:

- f. efemeră – ore – 1- 3 zile (Ephemera – insectă);

- f. acută – max. 2 săptămâni;

- f. subacută – 2 săpt. – 1 lună;

- f. cronică – luni de zile.

După aspectul curbei termice (în perioada de stare a bolii):

- f. continuă (în platou) – cu variaţii zilnice sub 1ºC (ex. pneumonia lobară a calului,
câinelui, omului);

- f. remitentă (în dinţi de fierăstrău) – cu variaţii zilnice de peste 1ºC (ex. bronhopneumonia
bovină);

- f. recurentă (ondulată) – alternări între perioade febrile cu altele normale – afebrile (ex.
TBC, boli recidivante);

- f. intermitentă – cu puseuri febrile scurte şi la intervale mari de timp (stările piemice);

- f. atipică – nu respectă modele de mai sus.

După origine :

-f.septică – produsă de bacterii, virusuri, paraziţi;

-f.aseptică – produsă de medicamente, proteine (vaccinuri, seruri, arsuri), de tip nervos,


de anumite alimente.

Sindromul de hipotermie

- scădere a temperaturii corporale + modificarea marilor funcţii (are în general un prognostic


grav pentru viaţa animalului).

10
1.2. Metode speciale (complementare):

1.2.1. Metode fizice: (mii)

Măsurătorile – lungime, lăţime, înălţine, temperatura prin tehnici speciale, densitate, greutate,
tensiune....

Tehnicile fizice de laborator: Ht, VSH, citometria, nr. albe, roşii...

Sondajele/cateterismele – examinarea cu ajutorul sondelor / cateterelor a unor canale normale


(naturale) sau patologice. (diag./trat.)

Puncţiile exploratoare (centezele) – înţeparea unor ţesuturi sau organe cu ace, trocare:
cecocenteză, ruminocenteză.....(diag./trat.)

Deschiderile (tomiile) – unor cavităţi sau organe cavitare (laparatomia, ruminotomia....)


(diag./trat.)

Raclajul – la piele / chiuretajul – la mucoase = răzuirea pielii sau a mucoasei unei cavităţi
naturale (uter) sau patologice (plagă, ulcer) (diag. /trat.)

Biopsia – recoltarea unei bucăţi de ţesut (organ, limfonod, tumoră) – de la un an. viu pentru
exam. histopatologic.

Electrografiile – captarea şi înregistrarea grafică a biocurenţilor produşi de unele organe sau


ţesuturi (ECG, EEG, ECoG, EMG...)

Electroforezele – separarea fracţiunilor proteice serice, musculare, etc, printr-un câmp electric,
etc.

Tehnicile imagistice

TEHNICILE IMAGISTICE :

Imagistica – ştiinţa care se ocupă cu recepţionarea (preluarea), procesarea (modularea) şi


stocarea (depozitarea) imaginilor.

În toate domeniile de activitate: medicină, meteo, geografie, astronomie...

Imagistica medicală – imagistica folosită pentru stabilirea unui diagnostic sau pentru urmărirea
rezultatului unui tratament (medicamentos – pneumonie / chirurgical – osteosinteza)

A. Tehnici care captează radiaţii: (neinvazive)

-fotografia (clasică sau digitală) – aspecte macro şi micro.

-înregistrarea video (clasică şi digitală) – aspecte semiol.

11
-microscopia (optică, electronică,...)

-endoscopia: cu endoscop clasic (canula–pt. ochi, ureche), optic sau cu videopilulă.

-termografia: pe film termografic sau cu sistem digitalizat.

B. Tehnici care emit şi captează radiaţii: (unele f. invazive)

b1-ultrasunete – ecografierea, tehnica Doppler...

b2-radiaţii ionizante – (X, gamma...): (tehnici radiologice)

- rontgendiagnosticul – clasic sau digitalizat

- tehnicile tomografice: tomografia clasică, digitalizată

- scintigrafierea , etc (medicina nucleara)

b3-rezonanţa protonilor de H sub acţiunea unui câmp magnetic şi de radiofrecvenţă (IRM /MRI/
RMN?)

1.2.2. Metode biochimice: (mii)

-calitative: prezenţa sau absenţa unei componente (proteinurie, glucozuria)

-cantitative: măsurarea unei componente: ex. sânge – proteinemie, glicemia,


uremia

Se aplică la: conţinut ruminal, suc gastric, materii fecale, sânge, urină, lichide de puncţie
(normale, patologice), lapte, spermă, etc.

1.2.3. Metode biologice: (mii)

-m.microbiologice: evidenţierea, izolarea, identificarea, tipizare de b.,v., c.

-m.imunologice:

-Determinări serologice: anticorpi pe categorii sau titrul specific în boli inf. (leucoză, anemia
infecţioasă)

-Reacţii alergice(TBC - tuberculinare, morvă- maleinarea)

-m.experimentale:

-bioproba pe animale (ex. inoculare culturi microbiene)

-experienţe pe animale (ex. transplant)


12
Descriere :

1.Endoscopierea (endo =înăuntru + skopein = a vedea....) – tehnică de explorare vizuală (prin


inspecţie mediată, intermediată, indirectă) a interiorului unui organ cavitar (stomac), cavităţi
(abdomen) sau conduct (uretră, esofag...), cu ajutorul unui aparat numit endoscop sau fibroscop
(cu fibră optică).

Scop : diagnostic (inspecţie, pentru biopsie), tratament (ablaţie de polipi....chirurgie


endoscopică).

Denumire tehnici şi endoscop :

- Digestiv: oroscopie (stomatologie), faringoscopie, gastroscopie, ruminoscopie,


duodenoscopie, coloscopie / colonoscopie, recto / proctoscopie
- Respirator: rinoscopie, laringoscopie, traheoscopie, bronhoscopie

- Cavităţi: toracoscopie, laparascopie, artroscopie...

- Urinar: uretroscopie, cistoscopie.

- Genital : colposcopie (vagin + uter)

- oftalmoscopie, otoscopie - cu canule, cu lumină şi oglindă

2.Termografierea (thermos, therme = cald + graphein = a scrie) - tehnică de măsurare şi


înregistrare a radiaţiilor termice (infraroşii = IR) emise de un organ/ţesut bolnav la nivelul pielii.

-termograf – cu film sensibil la IR sau digitalizat (fără contact);

-termogramă (...+ grama = a înscrie) - hartă (imagine color) a distribuţiilor termale

- termogramă - cabaline

- termograma om.pptx - în medicina umană se foloseşte pentru boli: ORL, respiratorii,


digestive, cardiovasculare, endocrine, imunitare, nervoase, locomotor, dermatologie

-în med. veterinară – aparat locomotor, dermatologie, oncologie mamară

Căldura cutanată depinde de fluxul sanguin local = zone/pete calde.

-af. circulatorii prin creşterea cantităţii de sânge: inflamaţii (tendoane, ligamente,


articulaţii), tumori (ex. mamotermografia, tumori cutanate), traumatisme, după efort – congestii
(la cabaline).

13
-af. circulatorii prin scăderea cantităţii de sânge – tulburări de nutriţie şi metabolism
(atrofii, distrofii, ischemia – infarctul, necroze)

-monitorizarea terapiei.

De obicei nu se stabileşte diagnosticul de boală, ci localizarea afecţiunii.

Unitatea de scanare în IR(infraroşu): oglindă, senzor de IR, amplificator de IR

3. Ecografierea - (gr. Ekho = ecou + graphein = a scrie)=

Ultasonografierea (lat. Ultra = dincolo de + sonus = sunet + graphein)

-tehnică complementară utilizată pentru examinarea unui organ sau ţesut

-diagnostic imagistic (ecografia) + (tehnica Doppler→pentru examinarea vaselor


sanguine în mişcare) sau cu scop -terapeutic (de la spargerea calculilor la ghidaj ecografic) având
la bază efectul de ecou (reîntoarcere) al ultrasunetelor.

Proprietăţi fizice ale US.

-Us = vibraţii mecanice – identice cu vibraţiile sonore, dar care au o frecvenţă ce depăşeşte
posibilităţile de percepţie a urechii omului, adică de peste 20 000 Hz (20 KHz).

-Nu se propagă în vid.

-Viteza de deplasare depinde de mediul străbătut, de temperature, lungime de undă, intensitate,


energie, etc.

- se propagă în linie dreaptă în mediul omogen.

- în mediul eterogen – se reflectă (ecou) ca şi sunetele.

Componente:

-sonda (transductor) – produce ultasunete prin fenomenul piezoelectric (deformarea


unui corp sub acţiunea unui câmp electric).

Diverse dimensiuni şi frecvenţe.

-display – cu sitemul de modulare (calculator)

- după modalitatea de afişaj ecografia poate fi:

uni sau monodimensională (eco 1D) - în modulul A, B sau M/


MT

14
bidimensională (eco 2D) = tomografie cu ultrasunete (nodul tir.)
ultimele tipuri – 3 D (fetus)
sau 4D (tridimensional + în culori + mişcare).

Pregătirea animalului - pentru:

Ecografierea externă / abdomen.

- post furajer

- fără gaze la nivelul tubului digestiv

- vezica urinară – cu lichid sau administrat lichide

- poziţia animalului

- zona – tunsă / rasă

- gel ecografic, etc.

Ecografie endoabdominală – la rect, colon, vagin, etc.

Ecografie endovasculară – la artere (tumori), vene

Interpretarea imaginii:

după ecodensitate (ecogenitate) – intensitate:

a.hiperecogen = alb – ultrasunetele sunt reflectate în totalitate (grăsime, oase, litiază);

b.ecogen = gri deschis (reper = ficatul);

c.hipoecogen = gri închis (rinichi, muşchi);

d.anecogen = fără ecou=negru – ultrasunetele sunt absorbite (lichidele: ex. urina cu calculi).

Efecte:

Termice: -la animalele gestante în prima etapă (nidaţia)

- în timpul ultrasonoterapiei (ex.litiaza)

Mecanice: -distrugeri de molecule (liză celulară)

-fenomenul de cavitaţie – bulele de gaz care se găsesc în mod normal în ţesuturi se


sparg la acţiunea US – producând cavităţi în organe - risc în terapia cu US.

Chimice:-oxidare şi denaturare proteică.

15
Ecografierea Doppler (Velocimetria Doppler) – fizician austriac

- principiul Doppler = ultrasunetele reflectate de un corp în mişcare, se întorc la sondă


(transductor) sub forma unui ecou, dar cu o frecvenţă diferită fată de cea iniţială (tehnica
foloseşte cel putin 2 transductori separaţi)

- acest principiu este utilizat pentru examinarea:

-circulaţiei sanguine (deplasarea sângelui);

-mişcarea pereţilor vaselor de sânge;

-diferenţierea arteră – venă;

-examinarea cavităţilor cardiac:

-evidenţierea obstacolelor în vasele de sânge (tromboze, anevrisme, ateroame, etc)

- tehnica: alb- negru şi color;

-4 tipuri de aparate: pentru cord, sistemul vascular periferic, abdomen, ex.transvaginal;

-se poate analiza şi forma undei pulsatile.

TEHNICILE RADIOLOGICE

Ex. (Rontgediagnosticul – X, tomografia – X, scintigrafia – Gamma şi beta) = radiodiagnostic.

- tehnici cu risc, unele foarte invazive.

RADIOLOGIA = ştiinţa care se ocupă cu studiul radiaţiilor (generare, clasificare,


caracterizare, utilizare).

1.Radiologie generală : atomul, izotopii radioactivi, radioactivitatea, radiaţiile


electromagnetice, clasificarea radiaţiilor, surse de radiaţii.

2.Radiologie specială : utilizarea radiaţiilor (în industrie, biologie, astronomie,


medicină.....)

= cuanta (particulă energetică) asociată câmpului electromagnetic (undei)

- este particula fundamentală a luminii şi a altor radiaţii electromagnetice (X, γ = gama etc)

- nu are sarcină electrică

16
- nu are masă de repaus

- are masă de mişcare

- se deplasează cu viteza luminii

- posedă energie şi impuls

- nu are antiparticulă

- timpul de viaţă este infinit (energie pură)

* (- lumina pură)

Fiecare particulă fundamentală (cu excepţia fotonului) are o antiparticulă = sunt perechi

- cu sarcină electrică opusă

- cu moment magnetic opus

(ex. Protonul-antiproton, electronul-pozitronul/electronul pozitiv; neutronul –


antineutronul; neutrino – antineutrino)

Particulele – se pot transforma unele în altele.

Particulele fundamentale – sunt alcătuite din subparticule, numite quarci (6 tipuri) (ex. protonul
şi neutronul au câte 3)

Cu cât divizăm materia în particule mai mici, cu atât timpul de viaţă al acestora este mai mare,
ajungând spre infinit.

-Particula lui Dumnezeu- acceleratorul din Elveţia

*- materia a existat dintotdeauna, combinaţiile ei în diverse structuri sunt trecătoare, au un timp


de viaţă limitat. (St.H)

Radioactivitatea – proprietatea nucleelor unor elemente chimice de a se dezintegra prin emisie


spontană de radiaţii nucleare, până se ajunge în timp la un nucleu stabil (zile, ani, mii de ani, etc)

- pierde fotoni (energie), neutroni, protoni, etc

= radiaţii helionice = nuclee de heliu =helioni (+)

– este de natură electromagnetică (fotoni)

- lungimea de undă – sub 0,01 Å

- energia: 0,2 – 7 MeV

17
- nu are sarcină electrică;

- nu au o traiectorie rectilinie – sunt deviate de materie;

- au o putere de ionizare mica;

- penetrare mare – trec prin plăcile de plumb;

- viteza luminii;

- risc biologic mare;

- emisia lor presupune trecerea nucleului de la o stare energetică mare


la una mică = pierdere de energie (fotoni γ)

- deci un nucleu emite:

- radiaţii afla şi beta = rad. corpusculare – pierdere de materie sub formă de


substanţă;

- radiaţii gamma = rad. electromagnetice – pierdere de materie sub formă de


energie (fotoni);

*- acelaşi lucru se întâmplă când electronii trec de la o stare energetică mai mare la una mai
mică – cu emitere de radiaţii electromagnetice (IR, vizibile = lumina, UV, X, etc)

Radiaţiile electromagnetice (unde)

- radiaţii care au o componentă electrică şi una magnetică =

energie eliberată de la nivelul atomului:

-de la nucleu = radiaţii gamma;

-de la electroni = radiaţii X, etc

- viteza de deplasare = viteza luminii

- apar:

- în urma dezexcitării atomilor (pierdere de energie);

- frânării electronilor de către câmpul nucleului atomic (X);

- prin mişcarea electronilor întru-un câmp magnetic;

- sunt caracterizate de: frecvenţă, timp de viaţă, lungime de undă, pulsaţie

18
Clasificarea radiaţiilor:

După origine: naturale şi artificiale

După natură lor:

- corpusculare (particule): alfa, beta

- electromagnetice (unde): gamma, X, UV, IR

După efectul produs:

- ionizante: gamma, X, alfa, beta,

- neionizante: vizibile, IR, radio, microunde

Clasificarea radiaţiilor electromegnetice după lungimea de undă:

Undele radio (Hertziene) - 0,5 - 10 m → IRM - RMN

Microunde - 0,1 nm - 0,5 m -cuptorul

Infraroşii (termice, IR) - 0,76 µm - 0,1 mm → termografia

Radiaţia vizibilă (lumina) - 0,40 - 0,76 µm -fotosinteza

Radiaţia ultravioletă (UV) - 0,01µ - 280 nm -sterilizare spaţii

Radiaţia X (rontgen) - 0,01 - 100 Å → diag. + terapie

Radiaţia ϒ (gamma) - sub 0,01 Å → diag. + terapie

Surse de radiaţii:

- surse închise = material radioactiv înglobat (în industrie);

- surse deschise = izotopii radioactivi;

- generatorii de radiaţii = rontgen, acceleratorii de particule...

A. RADIODIAGNOSTICUL – utilizarea radiaţiilor ionizante cu scop de diagnostic (X,


gamma...)

Rontgendiagnosticul – clasic sau digitalizat – utilizează rad. X

Rad. X – 1895 – W.C. Rontgen

19
- există două tipuri de radiaţie X:

a. rad. X de frânare (în cantitate mare)

b. rad. X caracteristică (în cantitate mică)

- cu aceasta se identifică elementul chimic care a produs-o

Descriere rad. X:

- viteza luminii;

- se propagă în linie dreaptă;

- traversează sau nu corpurile: unele sunt radiotransparente, altele radioopace;

- produce florescenţa unor substanţe = luminează → radioscopie;

- efecte fotochimice – impresionează filmul → radiografie;

- efecte biologice: somatice şi genetice

Rontgendiagnosticul are la bază 2 tehnici cu multe variante:

radioscopie / fluoroscopie:

- clasică (la ecran);

- cu intensificator de imagine + monitor;

- intervenţională

radiografie:

- clasică (pe film);

- digital: pe film, pe CD, pe hârtie, etc.

2. Tomografia computerizată (TC) 1 / tomografia 2D, 3D (densitometria cu raze X)

- imagini radiografice pe secţiuni de organ;

- multe sisteme – cel mai modern are la bază sistemul spiralat.

3. Radiodiagnosticul cu izotopi radioactivi (medicina nucleară)

- izotopii radioactivi – emit radiaţii (gama, alfa, beta) ce pot fi detectate şi măsurate;

- sunt folosiţi în cercetare, diagnostic şi tratament;

20
- peste 100 radioizotopi (30 frecvent utilizaţi) – Ca, Na, K, S, C, Cr, Fe, Co, Au, Stronţiu,
Tecneţiu, I, Cesiu

Pentru diagnostic - se administrază izotopul radioactiv specific (iv....) şi după un timp


(standardizat) se examinează imaginea captată prin diverse tehnici:

A. Camera gamma (de scintilaţie)

- puncte de scintilaţie;

- pentru circulaţia sanguină (ex. cerebrală);

B. Scintigrafia prin baleiere (scanare) – stabileşte distribuţia izotopului radioactiv în ţesut

- pentru cord, sistem circulator;

- ficat (tumori), colangiografiere – (Au, Tc);

- tiroidă (iod) – noduli, tumori;

- os, pulmon, rinichi, pancreas, etc...scintigrafiere.pptx, scintigrama.pptx

C. Positron Emission Tomography = PET sau combinarea cu CT rezultând

Tomografia computerizată cu emisie pozitronică (PET-CT) – vizualizarea metabolismului


ţesutului examinat.

-adm. iv. de analog al glucozei (deoxiglucoză) marcat cu un trasor radioactiv = izotop radioactiv
(Fluor-18) = FDG (18-fluorodeoxiglucoza)

- emiţător de pozitroni (1 pozitron + 1 electron = 2 cuante radiaţie gamma)

-celulele canceroase (cancere mamare, acolo-rectale, bronho-pulmonare, limfoame, melanoame)


sunt mari consumatoare de glucoză (de 5-6 ori mai mult decât celulele normale) (glucoza se
consumă iar radioizotopul rămâne fiind foarte vizibil la PET – timp de înjumătăţire de 110
minute)

B. RADIOTERAPIA: - în tumori, inflamaţii osteo-articulare, afecţiuni degenerative


(cutanate), etc.

-pentru cancere - tehnica poate fi folosită singură sau cu chimioterpie, tratament hormonal,
chirurgie: actualmente sunt 4 tehnici de terapie anticanceroasă:

a-radioterapia externă (transcutanată, teleradioterapia) – sursa de radiaţii este în exteriorul


organismului, respectiv:

-accelerator linear de particule – fascicule de electroni, protoni;

21
-generator de radiaţie X;

-telecobaltoterapia –generator de radiaţie gamma;

-se administrează doze zilnice, mici, câteva săptămâni, o şedinţă: 5-15 min

b-radioterapia internă (brahiterapia) – sub 2 forme: endocavitară şi interstiţială

-este folosită pentru tumori fără metastaze;

-sursa radioactivă (implant radioactiv) se introduce în tumoră, lângă, sau în spaţiul


rămas după extirpare.

c-radiochirurgia –se aplică o singură doză (foarte mare) de radiaţii - de la exterior, cu


scopul de a liza instantaneu procesul tumoral.

d-radioterapia metabolică – subst. radioactivă (stronţiu, iod, aur, etc) se administrează iv


sau oral (lichide) Până ajunge la organul ţintă, iradiază peste tot prin circulaţie (măsuri speciale) .
Ex. pentru metastaze osoase, …

C. RADIOPROTECŢIA:

- generală (colectivă)

- autorizaţii amplasare, construcţie, utilizare;

- camere isolate;

- ventilaţie;

- cubaj minim;

- distanţă;

- verificări periodice.

- individuală:

-personal: costum, fotodozimetrie, program de lucru, examinare periodică;

-animal.

D. RADIOINTOXICAŢIA – se produce:

- după accidentele nucleare,

- ca boală profesională – din ce în ce mai rar,


22
- după examinări repetate - f.rar.

Semnele intoxicaţiei radiologice (semiologia radiointoxicaţiilor) şi ţesuturile cele mai


sensibile:

- pielea – când radiaţia provine din exterior: congestii, dermatite, dermatoze,


ulcere, cancer.

- celulele tinere şi în diviziune accelerată:

- celulele sexuale = gameţii din ovar şi testicul;

- ţesuturile hematoformatoare: măduva, splina, timus;

- stadiile evolutive (tinere) ale unui animal: ou, embrion, făt, tineret

- sângele;

- mucoasele: digestiv, respirator, genital femel, urinar;

- cristalinul;

- glanda mamară;

2. FOAIA DE OBSERVAŢIE CLINICĂ

- un document în care se înscriu datele despre animal (prin inspecţie, palpaţie, anamneză) şi date
despre boală (simptome, sindroame, date cifrice, diagnostic, prognostic, evoluţie, tratament,
recomandări, etc) – în spitalele veterinare + clinici universitare (FMV)

- în unităţile mici (circumscripţii, cabinete) – se completează un sumar al foii, respectiv


Registrul de consultaţii şi tratamente

- importanţă: medicală, ştiinţifică, juridică şi chiar administrativă

Cuprinde:

Foaia semnaletică – identificarea animalului: specie, rasă, vârstă,....

Foaia clinică (planul examinării clinice):

- examenul subiectiv (anamneza + diagnosticul la internare)

- examenul obiectiv (ex. general + ex. pe aparate, sisteme, organe)

Examenul subiectiv:

23
Anamneza (interogatoriu clinic, anchetă clinică):

-cu persoana care cunoaşte cel mai bine animalul;

-dialogul purtat la nivelul cunoştinţelor interlocutorului

(ex. suflul presistolic)

-proprietatea animalului:

-litigii;

-achiziţii din zone necunoscute:TBC, morvă, leucoză, anemie infecţioasă

-motivaţia prezentării la medic

-momentul apariţiei semnelor de boală şi evoluţia: (boli de grup + zoonoze)

-condiţiile de macroclimat, microclimat, igienă

-condiţiile de exploatare a animalelor

-condiţiile de alimentaţie

-profilaxia efectuată

-examene efectuate anterior, intervenţii

Diagnosticul la internare: - trimiterea de la cabinet

Examenul obiectiv: rezultatul activităţii medicului veterinar

Examen general (sintetic):

1.Habitusul: Conformaţia, Constituţia, Starea de întreţinere, Faciesul,


Temperamentul, Atitudinea;

2.Examinarea fanerelor şi pielii;

3.Examinarea sistemului limfatic superficial;

4.Examinarea mucoaselor aparente.

5.Grafic – constante (fiziologice = normale /patologice = anormale):


temperatura, pulsul, respiraţia

Examenul aparatelor, sistemelor şi organelor (analitic):

-atât fizic (structural, anatomic), cât şi funcţional

24
-toate segmentele anatomice ale aparatului, sistemului;

-se începe cu aparatul (sistemul) lezat, apoi se continuă cu celelalte;

-examinarea se face la început prin metode generale, apoi prin metode


speciale

Foaia se încheie cu recomandări, observaţii, data externării şi autentificarea


documentului de către medicul veterinar (semnătură, parafă, ştampilă).

CAPITOLUL 3. EXAMINAREA ŞI SEMIOLOGIA GENERALĂ (sintetică)

3.1. Examinarea stării generale prezente = Habitusul

3.2. Examinarea şi semiologia fanerelor şi pielii

3.3. Examinarea şi semiologia sistemului limfafic superficial

3.4. Examinarea şi semiologia mucoaselor aparente

3.1. Examinarea stării generale prezente = Habitusul (aspectul exterior – prin inspecţie)

Cuprinde: Conformaţia, Constituţia, Starea de întreţinere, Faciesul, Temperamentul şi


Atitudinea.

a) Conformaţia – aspectul fizic (morfologic) de ansamblu al unui animal; dependent de


rasă, vârstă, sex, tip productiv, etc.

- clinic:

- conf. normală (bună) – caracteristică speciei, rasei, etc.

- conf. anormală (defectuasă, rea) – tot ceea ce nu corespunde tipului


conformaţional normal.

- sunt definitive (unele sunt congenitale, altele sunt dobândite)

- ex. bazinul îngust, gibozitatea, exostozele, toracele îngust, toate malformaţiile şi


monstruozităţile etc.

* Nu se încadrează particularităţile de rasă: caii, câini de talie mică, prognatismul şi


membrele curbate la unele rase de căini, etc.

25
b) Constituţia – raportul dintre conformaţia unui animal şi capacitatea lui de reacţie, de
rezistenţă sau de adaptare la mediul în care trăieşte şi care condiţionează activitatea pe care o
efectuează (producţia,efortul, etc)

la om: tipul digestiv, respirator, muscular, cerebral


la animale:
- 2 constituţii normale (după sex):-fină la femelă

-robustă la mascul

- 2 constitiţii anormale:

- debilă: - femelă extrafină

- masculul feminizat

- grosolană: - masculul prea robust

- femelă masculinizată

c) Starea de întreţinere – este aspectul general morfo-funcţional al unui animal, ca


rezultat al:

gradului de îngrăşare (zootehnie - maniamente) şi stării de îngrijire


(igiena corporală):
corespunzătoare (bună)
necorespunzătoare:
- rea: - slăbire = reducerea musculaturii;

- caşexia/26achexia = atrofie musculară;

- marasmul = atrofie + reducerea funcţiilor psihice.

- foarte bună (exagerată) = obezitatea / obez;

- financiar- tineret care se sacrifică, ficat gras;

- medical - boli la adulte;

- organe şi ţesuturi improprii consum.

d) Faciesul – expresia feţei ca urmare a unor modificări morfologice sau funcţionale la acest
nivel:

A. Facies fix – imobil (MASCĂ) prin:

- modificări funcţionale:

26
- f. trist (tific)- capul plecat, lipsă de reacţii.....

- f. peritoneal (hipocratic) – enoftalmie, privire fixă.....

- f.tetanic – contractura musculaturii feţei....

- modificări structurale (M, F, A):

- cap mare, cap de hipopotam, cap senil

- rât strâmb, etc

B. Facies schimbător – mobil (MIMICĂ facială): realizat prin mişcări ale


musculaturii feţei numite grimase:

- f. agitat (furios)

- nări în trompetă

- respiraţie bucală

e) Temperamentul – reacţia psihică şi / sau motorie a unui animal faţă de diverşi


excitanţi.

- la om: sanguin (vioi), flegmatic (limfatic), impulsiv, melancolic

- la animale (este specific fiecăriu individ):

- temp. vioi (nervos) – la tineret; la cal, la câine

- temp. limfatic (leneş) – la adulte; la bovine, la ovine

Modificări:

- exagerarea sau abolirea temperamentului.

- apariţia la altă specie la care nu se găseşte în mod normal.

f) Atitudinea – poziţia unui animal faţă de mediul înconjurător

*- poziţia (ţinuta) corpului în totalitate sau pe segmente

* - felul de a se comporta – la SNC (comportamentul)

atitudini normale:

- în repaus: în staţiune şi în decubit (culcat)

- în deplasare:

27
- mers: - la pas, trap, galop (pe teren moale sau tare)

- înot

- zbor

atitudini anormale:
- inerte (pasive) – reducerea mişcărilor atât în repaus, cât şi în deplasare:
nepărăsirea decubitului sau staţiunii, capul plecat, şchiopăturile, somnolenţa

- forţate (active) – reacţii disproporţionate (exagerate), în staţiune, în


decubit şi în mers;

- în urma unor modificări funcţionale nervoase sau morfologice.

Clasificare:

În Staţiune (cele mai frecvente):

la cap:
- torticollis;

- opistotonus;

- emprostotonus;

- ticurile: - mişcări repetate ale capului: însămânţare, negare,..

- dar şi la alte segmente (membre, coadă...)

la cap şi gât: - pleurostotonus – cap şi gât deviat lateral ;


- autoascultaţia – cap şi gât sprijinite pe torace;

la membre: - camparea
- sub el;

- semiflexarea;

- adbucţia

la coloană: - cifoza
- lordoza;

- scolioza;

- cifoscolioza;

28
la coadă: - în S, inertă, ridicată, între picioare
la întregul corp:
- atitudinea ortopneică – cap întins pe gât, etc

- atitudinea tetanică – capră de tăiat lemne, contracţii tetanice generalizate;

- atitudinea de câine şezând;

- atitudinea de penguin;

- atitudinea de cangur;

În Decubit: - sterno-abdominal;

- lateral;

- dorsal;

- rostogolirea în butoi.

În Mers: - pulsiunile (antero-, latero-, retro-);

- dromomania;

- manejul – în cerc;

- mersul ebrios;

- piruetarea;

- mersul de focă, de câine, hienoid, etc.

3.2. Examinarea şi semiologia pielii şi fanerelor

3.2.1. Pielea – la nivelul acesteia se pot întâlni modificări:

- funcţionale: miros, secreţii (sudoripare + sebacee)

elasticitatea, temperatura,

sensibilitatea (term. + tact. + dureroasă),

culoarea, apariţia pruritului.

- morfo-funcţionale: erupţiile = eflorescenţele

- morfologice:

29
- deformările reversibile;

- deformările ireversibile = distrofii cutanate

1. Mirosul pielii – este modificat când pe la nivelul pielii se elimină produşi ai


metabolismului (în boli metabolice, renale, parazitoze intestinale, etc) şi care în condiţii normale
se elimină pe alte căi, sau în boli cu localizare la nivelul pielii (boli dermatologice: parazitare,
infecţioase, micotice).

- mirosul de putrefacţie (de puroi, de cadavru) – în streptococii, stafilococii,


furunculoze multiple, plăgi infectate;

- mirosul de uree (amoniac) – în boli renale grave;

- mirosul de cloroform – în ascaridoze, etc.

2. Secreţiile cutanate: sudoripare şi sebacee

- secreţia sudoripară – dă umiditatea pielii:

- normală = normohidroză

- modificată = dishidroză:

- crescută = hiperhidroză:

- transpiraţie generalizată

- epihidroză

* hemathidroză

- scăzută = hipohidroză

- absentă = anhidroză

- secreţia sebacee – dă onctuozitatea (grăsimea) pielii:

- normală

- modificată:

- seboreea (steatoreea) = creşterea:

- aspect uleios

30
- uscarea sebumului – placuţe fine = pityriazis seboreic (asemănător cu
mătreţa)

- sebumul prepuţului = smegmă;

- asteatoza = reducerea / lipsa secreţiei glandelor sebacee (a sebumului), care


se exprimă prin uscarea pielii = xerodermie (+gl. sudoripare);

- acneea = reţinerea sebumului la rădăcina firului de păr;

- infectarea acesteia = furuncul (furunculoza).

3. Elasticitatea pielii

- normal = elastică – verificarea prin plierea acesteia;

- modificată (scade elasticitatea) – în modificări cutanate (boli), în tulburarea


metabolismului apei (deshidratări), etc

4. Temperaturii pielii (creştere / scădere):

- modificată local – în abcese, paralizii localizate, etc

- modificată general – ca răspuns în boli generalizate (ex.b.inf)

5. Sensibilitatea: tactilă, termică, dureroasă

a. Exteroceptivă: - superficială (piele+mucoase) – termică, tactilă, dureroasă

- telereceptivă: văz, auz, miros, gust

b. Proprioceptivă

c. Interoceptivă

- verificarea sensibilităţii cutanate se face aplicând excitanţi specifici

- tulburările de sensibilitate cutanată = disestezii (hiper, hipo, an- estezii)

6. Culoarea pielii

- normală – datorată: - pigmentului melanic

- vascularizaţiei şi afluxului de sânge

- grosimii straturilor cutanate

31
- modificată – din 3 cauze:

- pigmentul melanic – Discromiile melanice: - hipercromii

- hipocromii

- circulatorii – Discromiile circulatorii

- diverse (medicamente, alimente, etc) – Discromiile false

Discromiile melanice (adevărate):

- hipercromiile: - generalizate: - maladia bronzată – din boala Addison


(af. a suprar.)

- melanodermia cailor

- localizate: - lentigo = nevii pigmentari – pete

brune sau negre, care uneori pot deforma pielea = aluniţe

- efelidele = pistrui

- hipocromiile: - congenitale:

- generalizate: albinismul (acromie)

- localizate: nevii acromatici

- câştigate:

- vitiligo = pielea de broască

- botul de broască

- leucodermiile

Discromiile circulatorii (vasculare):

- hemoragiile cutanate

- nevii vasculari – dungi roşii ramificate

- congestia activă (cantitate mare de sânge) ≠ eritemul (pielea roşie)

- paliditatea – în anemii

32
- cianoza cutanată – în congestii pasive, intoxicaţii

Discromiile false:

- prin medicamente

- prin pigmenţi alimentari: din lucernă, morcov

- prin pigmenţi endogeni: pigmenţii biliari, pigmenţii hematici = colorare în


galben-verde

7. Pruritul cutanat – senzaţia de mâncărime exprimată prin scărpinare, muşcare, lingere,


săniuş:

- apare spontan (în boli cutanate) sau provocat (prin scărpinare la câine, oaie,
porc)

- poate fi localizat (ex. pruritul nazal, anal) sau generalizat (în hepatite, diabet,
etc)

- după cauză:

- prurit idiopatic (esenţial, prurit – boală)

- prurit simptomatic (semn în diverse boli)

- după durata şi intensitatea scărpinatului şi aspectul pielii lezionate, întâlnim


prurit:

- vag – uşor

- intens – accentuat

- biopsiant – exprimat prin leziuni superficiale ale pielii (grataj), profunde


sau automutilări

* Boli pruriginoase (sau prurigo) = boli de piele exprimate prin prurit.

8. Erupţiile sau Eflorescenţele cutanate

- modificări morfo-funcţionale efemere (care apar brusc, durează puţin şi dispar


la fel de brusc), au caracter eruptiv, invadant şi dipar fără să lase urme.

* Bolile eruptive (rujetul, pesta, variola, multe – la om) – sunt caracterizate prin erupţii dar şi
deformări reversibile (la om uneori deformări ireversibile – cicatrici)

33
- macula – orice pată de culoare, netedă, de natură pigmentară sau circulatorie,
localizată sau difuză.

- petele vasculare – pată de culoare, netedă, dar numai cu origine vasculară:

CLASIFICARE:

- congestiile circumscrise:

- eritemul – pată roz - roşie sau cianotică

- rozeola – pete mici, eritematoase

- hemoragiile circumscrise = purpura = petele purpurice:

- după răspândire:

- p. exantemică (exantem) (p.simplă) – numai pe piele

- p. hemoragică – pe piele şi pe mucoase

- după dimensiune:

- punctiforme

- peteşii – cât bobul de linte

- echimoze – pete mari hemoragice (vânătăi)

- sufuziuni – hemoragii mari subcutanate

- hemoragii liniare = vibice – în urma trăsnetului, lovirii cu biciul

9. Modificările morfologice (structurale) cutanate (denivelări, deformări)

- sunt:

- reversibile: papula, vezicula, pustula, crusta, scuama, edemul, hematomul,


chistul, abcesul, emfizemul subcutanat, plaga

- ireversibile (distrofiile cutanate): cicatricea, sclerodermia, ihtioza,


paracheratoza, acanthozis nigricans, nodulul, vegetaţiile, tumorile, pahidermia, gangrena,
crevasele, ulcerele.

34
Papula - deformare cutanată, nedureroasă, dură, circumscrisă, cu dimensiunea de pâna la o nucă,
ca rezultat al infiltrării cu lichid al dermului. Când este prezent şi pruritul se numeşte placă
urticată (prezentă în urticarie = blânde).

Vezicula - ridicătură cutanată, în urma acumulării de lichid în epiderm.

Herpesul = vezicule mici, dese, cu localizare bucală, nazală, genitală, pielea din zona toracală.

- după dimensiuni:

- afticele – cele mai mici vezicule vizibile

- afte – cât gămălia unui bold

- vezicule propriu-zise – cât bobul de mazăre

- bule = flictene – cât o alună

- pemfigus – cât mărul

Pustula - colecţie purulentă consecutiv infectării veziculelor

Crusta - uscarea secreţiilor după spargerea veziculelor sau pustulelor

Scuama - bucăţi de diverse dimensiuni, detaşate din stratul cornos al epidermei:

- pitiriazis = mătreaţa – lamele foarte mici (tărâţă)

- furfura – 0,5 cm

- lamele – 1- 4 cm

- lambouri – f. mari

Edemul cutanat- acumulare de lichid în piele şi ţesutul conj. subcut.:

- edeme reci: - edemul de stază: - generalizat (cardiac şi renal)

- localizat (la cap şi membre posterioare)

- edemul caşectic – înlocuitorul grăsimii

- edeme calde: - inflamator

- angioneurotic (în af. nervoase, în boli alergice)

Hematomul- acumulare de sânge

35
Chistul cutanat- acumulare de lichid sau conţinut solid, într-un spaţiu delimitat de un perete de
reacţie. Poate fi: seros, sero-sangvinolent, hematic, de retenţie, cazeos (nu puroi).

Abcesul cutanat- colecţie purulentă localizată.

Când colecţia de puroi este mare şi cu caracter invadant se numeşte flegmon.

Emfizemul subcutanat- prezenţa de gaze sau aer în ţesutul conjuctiv subcutanat:

- prin aspiraţie (fisuri în torace sau prin plăgi ale pielii) – aer

- septic – gaze

Plaga (rana) - soluţie de continuitate (o discontinuitate) a plielii – în urma acţiunii unor factori
fizici, chimici sau biologici

Cicatricea- urma lăsată pe piele după vindecarea unei plăgi (ţ.conj.)

Sclerodermia- îngroşare şi indurare consecutiv fibrozării corionului

Ihtioza- hiperplazia stratului cornos epidermic, dând aspectul solzilor de peşte.

Lichenifacţia – îngroşare mare şi cu aspect de lichen

Paracheratoza - viţeilor şi purceilor – tot aspect de solzi, dar celulele stratului cornos sunt
nucleate.

Acanthozis nigricans - hiperplazia stratului mucos dând aspectul de scoarţă de copac de culoare
neagră.

Nodulul - hipertrofia localizată şi dură a corionului, prezentă în tuberculoza cutanată (la câine,
pisică),

în afecţiuni parazitare (hipoderma)


Vegetaţiile - deformări cutanate asemănătoare conopidei,

simple sau multiple. Ex. papilomatoza

Tumorile cutanate - benigne sau maligne

Pachidermia (elefantiazisul)- îngroşare a membrelor consecutivă edemului cronic prin stază


limfatică

Gangrena pielii - mortificare (necrozare) umedă sau uscată a pielii (escară ↔ sfacelă)

Crevasele (fisurile, ragadele)- crăpături ale pielii

Ulcerele- pierdere (topire) de ţesuturi, fără tendinţă de vindecare:

36
ulceraţii – când leziunea este superficială (ex. excoriaţia )
ulcere propriu-zise (profunde) – întinse şi adânci:
după aspect: - u. crateriforme
- u. vegetante

după evoluţie: - u. fagedenic – care se adânceşte (sapă)

- u. serpiginos – dispare într-o parte şi apare în alta

3.2.2 Fanerele

Părul – obiective, metode (G +S) şi aspecte semiologice.

Horipilaţia – zbârlirea părului

Hipertrichoza – creştere în grosime şi lungime a firului de păr:

- normală / naturală – la coamă, coadă

- patologică – în febra aftoasă, unele endocrinoze

Trichorrexis nodosa – nodozităţi pe firul de păr, cu ruperea acestuia (cu psedotundere)

Hipotrichoza – căderea părului (mai puţin păr)

- normală (năpârlirea)

- patologic = alopecia - poate fi primară/esenţială, secundară/simptomatică sau


ereditară = atrichie.

- forme:

- calvescenţă = rărire a părului

- când este numai la cap = calviţie- care poate să meargă până la chelie =
peladă

- deglabraţie = păr ras pe o zonă circulară

Modificări de culoare:

- caniţia – albirea părului

- rutilismul (eritrismul) – în general genetic = păr roşu pe zone delimitate, iar sub
el pielea este depigmentată.

Poate apărea şi în unele parazitoze sau după anumite tratamente locale.

Lâna: – malopecia = căderea

37
Penele: - horiplumaţie

- deplumarea = smulgerea

- plumopecia = căderea patologică

Copita:

Deformări: copite pline, bombate, boante, teşite, încovoiate

Dimensiunea: - incastelura (îngustarea cutiei de corn)

- cheloidul (creşterea masivă a cutiei de corn)

Consistenţa: - copite mălăieţe (se macină, se tocesc repede)

- copite sfărâmicioase (se sparg, sunt casante)

Netezimea: - seima = crăpătură (longitudinală sau transversală)

Sensibilitatea şi temperatura:

- cuiul de stradă

- pododermita –infl. membranei cheratogene;

- bleima –infl. localizată a pododermului

- furbura –congestia membranei cheratogene;

- panariţiul –infl. pielii interdigitale la bovine , ovine, suine

Coarnele: - denivelările circulare (vârsta), inflamaţii

Ciocul: rupere, deviere....

Gheare, unghii, castane, solzi la peşti şi reptile, aripi la albine

3.3. Examinarea şi semiologia sistemului limfatic superficial

- limfonoduri / limfocentrii, vase limfatice, limfă

- limfonoduri:

- superficiali: - examinabili întotdeauna (la LP)

- examinabili în condiţii patologice

38
- profunzi: - ex. prin procedee particulare / speciale (transrectal,Eco, Rx, TC,
IRM, laparatomie)

- ex. prin necropsie sau la controlul cărnii

- obiective: mărime, formă şi aspectul suprafeţei, temperatură, sensibilitate, consistenţă,


mobilitate

LIMFONODURI (LIMFONODULI)

Adenopatie

Adenolimfopatie / Limfoadenopatie – (limfonod + vas limfatic)

Adenită: - acută

- cronică

- leucozică

- tumorală (vezi table carte)

Periadenită

Adenomegalie

VASELE LIMFATICE:

Limfopatie

Limfangite

- după evoluţie şi patologie:

- acute – cu coardă limfatică caldă, sensibilă

- cronice – cu coardă limfatică rece, dură, insensibilă

- leucozice

- tumorale

- după etiologie: - specifice / - nespecifice

- după mărimea vasului limfatic:

39
- reticulare – ex. elefantiazisul (la reţeaua de capilare)

- radiculare – la rădăcini

- tronculare

Adenolimfangita – limfoadenita

Limforagia

LIMFA – se examinează foarte rar; prin puncţia toracelui sau abdomenului- când sunt rupte
vasele interne sau după laparatomie - toracotomie

3.4. Examinarea şi semiologia mucoaselor aparente

- întrucât pielea este pigmentată şi cu păr, se examinează obligatoriu mucoasele

- obiective: culoare, volum şi formă, integritate, secreţii

Culoarea (generală sau parţială):

Congestia locală (la o mucoasă) este de obicei traumatică

Congestia generală – apare în boli infecţioase

Enantemul = pată congestivă – în boli eruptive

Cianoza – în asfixii

Paliditatea – în anemii, hemoragii interne / externe- masive

Injectarea capilarelor – vasodilataţia capilarelor

Hemoragia

Culoarea galbenă – în icter

Forma / Deformări – produse de edeme:

Chemozisul – ochiul gras, mucoasa sticloasă

Prolapsul

Integritatea – diverse aspecte (plăgi, ulcere, etc)

Secreţiile:

40
Creşterea secreţiilor = scurgeri:

Epifora = lăcrimare

Hipersalivaţie: - ptialism = hipersecreţie

- sialoree = lipsa deglutitiei

Lipsa secreţiilor→ uscarea mucoaselor (xerose)

Xeroftalimia

Xerostomia

CAPITOLUL 4. SEMIOLOGIA APARATUL DIGESTIV

Examinarea funcţională:

- apetit, prehensiune, masticaţie, insalivaţie, deglutiţie

- la rumegătoare: rumegarea şi erucţaţia

- defecarea şi flatulenţa

+vomitarea / vomituriţia / falsa vomă / vomica

Examinarea fizică:

Organelor prediafragmatice: - gura + glandele salivare

- faringele + pungile guturale (la cal)

- esofagul + guşa (la păsări)

Abdomenul:

Organele postdiafragmatice:

- prestomacele + stomacul

- intestinul subţire + intestinul gros

- rect + anus

- glandele digestive: ficatul + pancreasul

41
Ex. de laborator: (fizic, biochimic, microscopic)

conţinut ruminal

suc - gastric
- intestinal

- pancreatic

bila
materiile fecale
1. Apetitul – verificarea prin proba apetitului

- normal = normorexie

- modificat = disorexie:

- cantitativ

- calitativ

- cantitativ: - lipsa - apetitului = anorexie: - absolută

- relativă (inapetenţă)

- oligofagia

- apetit capricios

- apetit selectiv

- setei = adipsie

- exagerarea - apetitului = hiperorexie:

- polifagia

- bulimia - exagerat

- tahifagia

- setei = polidipsia

- calitativ:

- parorexia = alotriofagia = pica = epitimia

42
- coprofagia, xilo-, geo-, lito- (piatră), aero-

- canibalismul: tricho-, malo-, plumo-, placento-, ovo-, feto-, caudo-, oto-,


onico-

- paradipsia

2. Prehensiunea

Normală – în funcţie de specie

Modificată = disfagii de prehensiune

- nu se poate face = fracturi mandibulă

- cu alte organe - câinească

- în gol

3. Masticaţia

Normală - în funcţie de specie

Modificată = disfagii de masticaţie

- lipsa

- neîntreruptă, întreruptă brusc

- în gol, pe o parte, leneşă, superficială

4. Insalivaţia

Normală

Modificată: - ptialism = multă (nu sialoree)

- aptialism → xerostomia

5. Deglutiţia

Normală

Modificată = disfagii de deglutiţie (disfagii adevărate)

- bucală – grămadă de alimente

- faringiană – eliminare pe gură şi pe nas

43
- esofagiană – falsa vomă (în acalazie, diverticule, etc)

6. Rumegarea + Eructaţia

Rumegarea: - normală

- modificată: - lipsa

- neîntreruptă, întreruptă, superficială

Eructaţia: - normală

- modificată: - lipsa

- rărire, intensificare

7. Vomitarea (emesa)

- unică, repetată, continuă (incoercibilă)

- cantitate, miros, pH, culoare, compoziţie (alimente, bilă, fecale, corpi străini)

- vomitare / vomituriţie / falsă vomă / vomică (pe nas / pe gură – puroi, lichid – din colecţii ale
ap. resp.)

- hematemeza = vomă numai cu sânge

8. Defecarea + Flatulenţa

- tenesmele = eforturi → prolaps

- incontinenţa = defecarea involuntară → fractură de coloană

- diareea

- dizenteria = diaree + sânge + urât mirositoare

- constipaţia = elimină rar

- coprostaza = lipsa eliminării / coprolite = fecaloame

- expl. rectală:

- cu mâna – palpaţie

- cu degetul = tuşeu (semnul – degetului, braţului)

- cu endoscopul = rectoscop

44
- expl. transrectală

1. Gura

Examinarea externă = ex. botului:

- mod. structurale:

noduli, vezicule, pustule, cruste, ulcere, necroze, depilaţii, excoriaţii fracturi, tumori, fistule
dentare.....

- mod. funcţionale:

neînchiderea gurii, pruritul, ptoza labială

ptialism + sialoree

tonusul muscular: hiper-, hipo- şi aton

dischineziile musculare: hiper-, hipo- şi achinezii

- hiperkineziile:

- trismus = tonic = tetanic (încleştarea gurii)

- clănţănit = clonic (mioclonie)

- convulsiile = contracţii ritmice, repetate, grupate, involuntare

temp.+ sensibilitate

mirosul.....halenă (respiraţie urât mirositoare – putridă), etc

Examinarea internă = ex. cavităţii bucale:

dinţii: - prognatism:

- superior = cioc de papagal

- inferior = bot de ştiucă

- brevignatism = nedezvoltarea

- camfilognaţia

- poliodonţia, oligodonţia, distanţarea, bifid..

- parodontoza

45
- tartrul, caria, neregularitaţi de tocire

limba: macro-, micro-, congestie, cianoză, paralizie, ticuri, limba (saburală, cheală, scrotală),
ţâfna, glosita

mucoasele: - edemul şi culoarea modificată în – stomatita, palatinita, gingivita, gnatita (obraji),


cheilita (buze)

- congestie, paliditate, cianoză, icter, hemoragii, lizereu....

- noduli, vezicule, afte, pustule, ulcere, tumori (papilom, sarcom, epulis), corpi
străini.....

2. Glandele salivare

- inflamaţia = sialoadenită

Gl. sublinguală: - sialită

- chistul = broscuţa (ranula)

Gl. submandibulară (submaxilară): - maxilita

- broscuţa submandibulară

Gl. parotidă: - parotidita

- oreionul, tumori, edeme, fistule, chişti

3. Faringele

- disfagia

- faringita, abcese, flegmoane, tumori

- cornajul faringian, durere, tuse

- sindromul de corp străin

- paralizia – în turbare, etc

- corpi străini

4. Pungile guturale (la cal)

- aerocistita

- empiemul gutural

46
- guturolite

5. Esofagul

- disfagia

- esofagospasmul = spasmul esofagian – în tetanos

- esofagitele

- dilataţiile: - diverticulii esofagieni (dil. saciforme – pe orice seg.)

- megaesofagul 1– dil. întinse – prin lipsa contracţiei

- acalazia – dil. întinse – prin nerelaxarea cardiei (nat. genetică) – numai la


esofagul toracic

- obstrucţiile – cu alimente;

- stenoze (îngustări);

- rupturi esofagiene

6. Guşa la păsări

- ingluvita

- guşa pendulantă → ptoza guşii

- ruptură

7. Abdomenul

- perete: - costal

- moale (gol, coardă, pantă)

- cavitatea peritoneală – cu organe: - digestive

- nedigestive

Ex. - externă: - m. generale: I, P, P, A

- m. specifice: Rx, Tc, IRM, Eco

- internă: palpaţia rectală şi transrectală + lapara - scopie

47
- centeză

- tomie

Inspecţie abdomen:

- mod. la întregul abdomen (diametru, formă şi simetrie): ex.

- la bovine – flancul stg. (rumen) + la cal – flancul dr. (cecum)= tensiune,


balonare, timpanism

- la toate speciile: abdomen de ogar, paie, pară, batracian, abd. + torace în butoi

- mod. la perete: abcese, flegmoane, hernii, tumori, hematoame,

mişcări respiratorii, ale fătului etc

- mod. la cavitate: - hidroperitoneu - frecvent transsudat (ascită), rar exudat (în


peritonite), urină, limfă, puroi (pioperitoneu), sânge (hemoperitoneu) -
pneumoperitoneu (gaze)

Palpaţie: sensibilitate, temperatură, consistenţă (abd. de lemn = acut), mişcări (hernia


diafragmatică), etc

Percuţie: sonor, submat, mat

Acultaţie:- zg. de lichid clătinat (1/2 lichid în cav. peritoneală),

- zg. de frecătură peritoneală (s. Bright)- în peritonite, etc

Metode comlementare

RUMENUL

- exterior: I, P, P, A / motilitate, expl. transrectală, Rx, laparatomie, CR

- interior: sondajul ruminal, rumino-scopie, -centeză, -tomie

Inspecţie: - mod. de formă, diametru, simetrie

- ex. supraîncărcare, atonia, timpanismul

Palpaţia: - superficială: temp. (ruminită), sensibilitatea dureroasă, etc

- profundă: consistenţa (elastic, păstos / moale, dur)

Percuţia - sonor, submat, mat

- ex. meteorism (hipersonor), atonii, supraîncărcări (mat)


48
Ascultaţie:- zg. produs de contracţia pilierilor ruminali (căruţă, tunet....)

(accelerate, rărite, absente)

- zg. de lichid clătinat

- zg. de cascadă

- zg. de crepitaţie gazoasă (intensificare, diminuare)

Metode complementare - f. utile

REŢEAUA

- aşezată ventral

- mică

- câmp magnetic

- inflamaţia = reticulită

- metalele – produc:

- reticulita traumatică

- rumino-reticulita traumatică

- reticulo-peritonita traumatică

- reticulo-pericardita traumatică

Metode generale

I. -semne directe: corpul străin, fistula (stg., dr.)

-semne indirecte: edeme salbă, aritmii, transpiraţii, cifoză,

gemete, tremurături, îndepărtarea olecranelor (stg., dr., ambele)

P. -superficială

-profundă – 6/7 (stg., dr.)- sensibilitate dureroasă

P. -submat – 5/6/7/8

Asc. -boabe date prin sită (ciur)

49
Metode speciale

1.Exacerbarea durerii:

-cu parul (p. Götze), frânghia, pumnul,

-postul şi supraîncărcarea, insuflare de aer, medicamente,

-planul înclinat, coborârea unui pante

2.Percuţia pe zona ombilicală -proba Nicow

3.Reflexele viscero-cutanate: p. mulsului, p. ciupirii pielii grebănului,

p. Falke, p. Kalchschmidt

4.Corpii străini: metolodetecţia, Rx

5.Metode de laborator: neutrofilia, Fe, lichidul de puncţie

6.Metode chirurgicale: laparatomia şi ruminotomia

FOIOSUL

-rol în absorbţia apei – prin lamele

-se examinează dificil, pe partea dreapta – spaţiile 7-9-11

I.-semne indirecte (cifoză, deformare hipocondru dr.)

P.-sensibilitate dureroasă prezentă în inflamaţii (omasită)

P.-normal submat, poate să apară sonor sau să se mărească aria

Asc.-zgomot de lichid

Met. compl. (puncţia, Rx, laparatomie, endoscopie.....)

CHEAGUL

-se examinează pe partea dreaptă – spaţiile 9-11-12

-uşor de examinat la tineret: inflamaţia = abomasită, dispepsii

50
-greu de examinat la adulte: frecvent torsiunea şi deplasarea pe stânga

-met. generale şi speciale

STOMACUL LA MONOGASTRICE

Cal: greu de examinat:

inspecţia (colica, dispnee, abd. în butoi) + sondajul (în dil. gastrice)

Porc: greu la adulte, uşor la tineret (I, P/sondaj, Rx, laparatomie....):

- poziţia sterno-abdominală, dilataţii

- cianoza extremităţilor -în dilataţii cu insuf. cardio-circulatorie

- voma.....

Iepure, nurcă, nutrie: uşor de examinat (I, P/sondaj, Rx, puncţie....)

Câine + pisică: uşor de examinat:

(I, P/sondaj, Rx, puncţie, endoscopie, Eco, laparatomie.....)

- I.- dilataţii, colică, vomă în dispepsii:

- de natură motorie (peristaltism): hipo- şi hiper-

- de natură secretorie (stenică): hiper- şi hipostenică

- sondaj gastric cu examinarea sucului gastric:

- cantitatea recoltată (chilia): hiper-, hipo-, achilia

- HCl liber = clorhidria: hiper-, hipo-, anaclorhidrie

- aciditatea totală = concentraţia: hiper-, hipo-, anaciditate

Păsări: - stomac glandular + muscular:

- lipsa pietricelelor

- noduli în tuberculoză

51
INTESTINELE

-se exam. pe specii: rumegătoare, cabaline, suine, căine+pisică....

-metode generale (I, P, P, Asc) + metode speciale (endoscopie, tuşeu, exploraţie, Eco, Rx,
enterocenteză, clismă, laparatomie....)

Multe aspecte semiologice, dintre care enumerăm:

Sindromul de colică: grav la cal, câine, om

- adevărată = gastrointestinală: ex. volvulus

- falsă: -abdominală (ficat, pancreas, vase, peritoneu, genital)

-extraabdominală (cord, ap. respirator, sistem nervos)

Inflamaţii: enterite (duodenita, jejunita, ileita, tiflita, colita, rectita/ proctita)

Hernii - sub peritoneu şi piele; hernia transdiafragmatică

Eventraţii -sub piele

Evisceraţii -scoaterea organelor în exterior (accidental)

Volvulus -torsiunea anselor; invaginaţii; megacolon; aerocolie; corpi străini; coprostaze;


obstrucţii; tumori....

ANUSUL ŞI REGIUNEA PERIANALĂ:

Anusul:

- atrezia, paralizia

- semnul termometrului

- semnul braţului

- hemoroizi 1, prolaps 1, fistule, etc

Regiunea perianală: materii fecale, scurgeri, sânge, paraziţi, tumori, ulcere, cruste, plăgi,
depilaţii, prurit, etc

- glandele: - perianale – abcese

- anale

52
- saci anali + şi la pisică

CONŢINUTUL RUMINAL + MATERIILE FECALE: (la LP)- subiecte

- conţinutul ruminal: exam. fizică, biochimică şi microscopică

- materiile fecale: exam. fizică, biochimică şi microscopică

-culoarea: diverse

-prezenţa sângelui dă culoarea roşu sau negru = melenă

- mucus: - fecale gleroase

- fecale coafate

GLANDELE DIGESTIVE:

Ficatul:

Examinarea fizică:

-inspecţie: - semne indirecte: ascită, colică, icter, etc.

- semne directe: hepatomegalia

-palpaţia: sens. în - hepatite, angiocolite, colecistite, litiaze, paraziţii

-percuţia –mat

-ex. Rx: radiografiere, scintigrafiere, colangiografiere, colecistografiere

-ecografiere, TC, IRM, PET, SPECT, hepatocenteza, laparatomie....

Examinare funcţională:

-f. biliară: -pigmenţi (colemie, colurie + mat. fecale): hiper-, hipo-, a

-săruri biliare (colalemie, colalurie)

-f. metabolică: proteine, lipide, glucide, apă.....

-f. citolitică – enzime (repetare analize de laborator)

53
-f. antitoxică (capacitatea de epurare a plasmei) –clearance sau cromodiagnostic:
verificarea capacităţii de eliminare din organism a unor substanţe administrate în sânge, dar care
trec obigatoriu pe la nivelul ficatului.

Semiologia: insuficienţa hepatică (în hepatite, ciroze, tumori....), sindroamele extrahepatice (în
obstrucţii, hiperproducţie de bilă...)

Pancreasul:

glandă exocrină: tripsina, lipaza, amilaza....


glandă endocrină: insulina
examinarea fizică:
-inspectia: apetit, materii fecale, colică

-palpaţia- durere în pancreatite

-Eco, Rx, CT, IRM, PET, SPECT, laparatomie

examinarea funcţională:
-dozarea enzimelor pancreatice

-dozarea hormonilor (insulina) + glucoza (sânge + urină)

Semiologia:

-insuficienţa pancreatică

-pancreatita

-diabetul zaharat (hiperglicemia).....

54
CAPITOLUL 5. SEMIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

-semne generale: multe

funcţional:

-semne de organ: zg. resp. dis., durere, dipnee, aer expirat, jetaj,
expectoraţie

-seg. pretoracale: nas, sinusuri, laringe, trahee + bronhii

fizic: -met. gen. + met. sp.

-seg. toraco-pleuro-pulmonar:

-met. gen.: I, P, P, A

-met. sp.: endoscopie, Rx, toraco-centeză şi ex. lichidului de puncţie,


TC, IRM, lavaj (spălătură), etc

-met. combinate: -transonanţa

-fonometria

EXAMINAREA FUNCŢIONALĂ:

- semne generale: febra (sub diverse aspecte), transpiraţii, slăbire, scăderea producţiei,
oboseala, etc.

- semne de organ (6 grupe):

1. Zgomote respiratorii recepţionate la distanţă de animal:

- strănutul

- sforăitul (fornăitul)

- oftatul

- geamătul

- suflul labial

55
- respiraţia: suflantă, sforăitoare, horcăitoare, ralantă

- cornajul (stridorul - fluierat):

-insp., exp., mixt

-nazal, laringian (adevărat), traheal, bronşic

- zgomote vocale

- sughiţul

- tusea – clasificare (după origine, exprimare, frecvenţă, ritm, intensitate,


timbru, durată, asociere)

2. Durerea:

La căile respiratorii anterioare: poziţie ortopneică, facies speriat, apărare la palpaţie, etc

La torace = pleurodinie: doare peretele, pleura, mediastinul: cifoză, îndepărtare olecrane, tuse
slabă (avortată), apărare la palpaţie, etc

3. Dispneea: -respiraţie dificilă (grea), exprimată prin: modificarea frecvenţei, ritmului,


amplitudinii, duratei respiraţiei, tipului respirator.

respiraţie normală = eupnee

clasificare -după toate obiectivele urmărite:


-după frecvenţă: - tahipnee/ bradipnee/ apnee

-după ritm: -subresotantă = în doi timpi (diafragmatic şi abdominal),

-sacadată (etajată)

-după amplitudine: superficială, profundă, asimetrică

-după durată: continuă, discontinua, paroxistică

-după tipul respirator: toracic, abdominal, discordant

-după timpul respirator: inspiratorie, expiratorie, mixtă

-dispnee complexă: Kussmaul, Cheyne-Stokes, Biot

4. Aerul expirat: - prezenţa, frecvenţa, intensitatea, temperatura, mirosul (de acetonă, de


carie, putrid, de amoniac)

5. Jetajul: normal şi patologic

56
După modul de apariţie şi scurgere:

-brusc, intermitent, continuu

-după tuse, deglutiţie, la aplecarea capului, la palpaţia p.g.

-unilateral sau bilateral

-în cantitate mică sau mare

După compoziţie: seros, mucos, sero-mucos, purulent, gangrenos, alimentar, hemoragic


(epistaxis, rinoragie), hemoptizie (pe gură şi nas) după pneumoragie

Examinarea microscopică

6. Expectoraţia: -până la faringe, apoi secreţiile pot fi: deglutite, eliminate pe nas
(jetaj), eliminate pe gură (spută)

EXAMINAREA FIZICĂ A APARATULUI RESPIRATOR:

A. EXAMINAREA CĂILOR RESPIRATORII PRETORACALE

1. Nasul:

- pielea, ţesutul conjunctiv, structura osoasă

- narinele + nara falsă (la cal) + zona epidermică (la bovine, ovine, carnivore) +
râtul (la porc)

- cavităţiile nazale: septumul şi corneţii nazali, mucoasa nazală (pituitară)

- examen extern şi intern prin metode generale şi speciale

- aspecte foarte diverse

- extern: râtul strâmb, plăgi, edeme, dermatite, prurit, scurgeri, zgomote, tumori,
fistule, etc.

- intern: modificări de culoare, ulcere, polipi, paraziţi, rinite, etc.

2. Sinusurile: - frontale, maxilare, etc.

- metode de examinare: met. gen. şi met. sp.

- aspecte semiologice: jetajul la aplecarea capului, sinuzita, pansinuzita, etc.

3. Laringele:
57
- metode de examinare: met. gen. şi met. sp.

- aspecte semiologice: poziţia capului şi gâtului, alterarea vocii sau lipsa (afonia),
tusea, cornaj adevărat, dispnee, raluri, laringitele, corpii străini, tumori, etc.

4. Traheea:

- metode de examinarea: met. gen. şi met. sp.

- aspecte semiologice: devieri, tusea, cornajul, traheita, raluri,

colaps traheal, stenoze, corpii străini, paraziţi, etc.

5. Bronhiile:

- metode de examinare: - metode speciale

- aspecte semiologice: bronşite, bronşectazii, obstrucţii, mişcări (constricţie şi


dilataţie), astm bronşic

EXAMINAREA TORACO-PLEURO-PULMONARĂ

1. INSPECŢIA TORACELUI:

Conformaţia:

-obiective: dimensiune, formă, simetrie, aspecte locale

-aspecte semiologice: torace în butoi (în emfizemul pulmonar cronic), torace plat (în
rahitism), torace asimetric (pneumotorax unilateral), deformări locale (mătăniile, tirajul)

Mişcările toracelui – obiective şi aspecte semiologice:

-frecvenţa: -normală

-modificată: tahipnee, bradipnee, apnee

-ritmul: -respiraţie:

-subresotantă (în 2 timpi): subresou diafragmatic şi abdominal

-sacadată (etajată) (în sindr.de tignafes)

-particulare: K, C, B.

-amplitudinea: respiraţie superficială, profundă, asimetrică.

58
-durata inspiraţiei şi expiraţiei: prelungire, scurtare

-tipul respirator: normal şi modificat (toracal, abdominal)

2. PALPAŢIA TORACELUI:

-temperatura: crescută sau scăzută

-sensibilitatea:

-tactilă: vibraţii date de ralurile bronhiale, frecătura pleurală

-dureroasă: pleurodinia

-aspectul suprafeţei toracelui: fracturi, mătănii, tiraj, etc.

-consistenţa

3. PERCUŢIA TORACELUI:

-sonul de percuţie:

-normal = sonor: timpanic sau atimpanic

-modificat: matitate, matitate absolută, submatitate,

hipersonoritate, metalic, de oală spartă, timpanic/ atimpanic

-aria de percuţie:

-normală = triunghiulară

-modificată: mărire, micşorare

Modificarea sonului de percuţie: (numai în zona corticală pulmonară)

Sonul mat:

-îngroşări ale peretelui toracic:

-localizate: edeme, tumori

-generalizate: îngrăşarea

-modificări la nivelul pleurei sau cavităţii pleurale:

59
-pleurezii = inflamaţii şi acumulare de exudat, puroi (piotorax), fibrină...

-acumulare de lichid: sânge (hemotorax), transsudat (hidrotorax), limfă

-frecvent – în modificări structurale pulmonare = densificări pulmonare =


pneumonii (cal, câine)

Matitatea absolută (hidrică) – apare în colecţii mari de lichid

-caracteristici:

-este prezentă în zona ventrală

-limita dorsală este paralelă cu solul

** fenomenul de skodism = hipersonoritate (emfizem compensator)

Submatitatea – în densificări pulmonare mici (bronhopneumonie)

Hipersonoritatea: la animale slabe, în emfizem pulmonar, pneumotorax unilateral

Sonul metalic (hipersonoritatea cu timbru metalic) - în caverne mai mari de 5 cm în diametru, iar
aerul este sub presiune (ca în timpanism)

Sonul de oală spartă – se obţine când o cavernă comunică cu o bronhie, dând posibilitatea ieşirii
aerului în momentul percuţiei

Sonul sonor atimpanic sau timpanic

Modificarea ariei de percuţie:

-mărire: -limita anterioară şi dorsală – la animalele slabe

-limita ventro-caudală – în caz de emfizem, pneumotorax unilateral

-micşorare:

-prin mărirea organelor vecine:

-ficat (hepatomegalie)

-meteorism...

-prin modificări din interior (apariţia matităţii, etc)

-pneumonii

60
-tumori

4. ASCULTAŢIA TORACELUI: -direct şi indirect

Clasificarea zgomotelor recepţionate la nivelul toracelui:

zgomote respiratorii:
-principale: -normale: -pe căile aeriene: suflul nazal, laringian, (sufluri) traheal,
brohic)

-la pulmon: suflul bronhio-alveolar=mv

-patologice: suflul tubar, pleuretic, cavernos, amforic, nedefinit

-supraadăugate: -raluri:-umede (crepitante, bronhiale, cav+amf)

-uscate (crepitante, bronhiale)

-zg. pleurale (extrapulmonare):

-uscate (zg. de fr. pleurală, de supapă)

-umede (zg. de lichid, de picătură, de fistulă)

zg. toracale provocate de examinator: transonanţa + fonometria


zg. extrarespiratorii: cardiace, digestive, musculare, vocale, false

Suflurile normale:

Suflul bronhiolo-alveolar = murmur vezicular (,,f’’ sau ,,v’’)

-suflul laringian – se transmite prin:

-str. catilaginoasă – până la bronhiola terminal (de unde nu mai


trece)

-coloana de aer – până la alveole = m.v.

-calităţile murmurului vezicular: prezenţă, intensitate, durată, timbru, arie

Suflurile patologice: -înlocuiesc murmurul vezicular pe o anumită suprafaţă din pulmon

Suflul tubar / bronhic = suflul laringian transmis la torace, datorită densificărilor pulmonare şi
deci a lipsei bronhiolei respiratorii (elastice, membranoase)

61
Suflul pleuretic = suflul laringian transmis la torace, atât prin densificări pulmonare cât şi prin
acumulări de lichid în spaţiul pleural (în cantitate mică)

Suflul cavernos - în caverne cu diametrul 2-5 cm (suflul la gura unei sticle)

Suflul amforic -în caverne cu diametrul mai mare de 5- 6 cm (suflul la gura unei damigene)

Suflul nedefinit

Zgomote respiratorii supraadăugate:


-ralurile

-zg. pleurale (zg. extrapulmonare)

Ambele categorii se aud numai suprapuse peste unul din zgomotele principale
(sufluri) normale sau patologice.

RALURILE = horcăituri (zg. specifice) care apar la trecerea aerului prin secreţii sau
îngustări ale căilor respiratorii (de la cavităţile nazale, până la alveole: raluri nazale,
faringiene, laringiene, traheale, bronhiale, alveolare)
Clasificare:

-umede: -crepitante (alveolare, veziculoase)

-bronhiale (buloase, mucoase)

-cavernoase

-amforice

-uscate: -crepitante (alveolare)

(zg. de ,,crac-crac’’, de pârâitură)

-bronhiale

Descriere:

Ralurile umede crepitante: -apar în inflamaţii exudative, în edem pulmonar

-caracteristici:

-asemănător frecării unei şuviţe de păr

-sunt fixe, continui

-inspiratorii

62
-la percuţie – matitate

Ralurile umede bronhiale: -apar în bronşite, hemoragii pulmonare, în faza congestivă a


pneumoniilor -caracteristici:

-asemănător suflatului cu un pai într-un lichid

-sunt mobile, discontinui (cât este exudat)

-sunt inspiratorii şi expiratorii

-cu bule mari, mijlocii şi mici

Ralurile umede cavernoase şi amforice: - când o bronhiolă

comunică cu aceste cavităţi cu conţinut hidro-gazos

-sunt inspiratorii

Ralurile uscate crepitante: -apar în emfizemul pulmonar cronic

-caracteristici:

-asemănător unei pârâituri (ruperea unei crenguţe,


crac-crac)

-sunt fixe, continui, inspiratorii

-la percuţie – hipersonoritate

Ralurile uscate bronhiale: -în îngustări ale lumenului bronhiilor (pseudotumori, tumori, vegetaţii)

-caracteristici:

-sunt fixe, permanente

-inspiratorii şi expiratorii

-pot fi: ca un sforăit (ronflante - BM) sau şuierat (sibilante - Bm)

ZGOMOTELE PLEURALE (extrapulmonare) – apar în urma afectării pleurei sau a cavităţii


pleurale

-zg. pleurale uscate: -zg. de frecătură pleurală

-zg. de supapă

-zg. pleurale umede: -zg. de lichid

63
-zg. de picătură

-zg. de fistulă pulmonară

Zgomotul de frecătură pleurală:

-apare în faza -congestivă (pleure uscate) de rezoluţie (prezenţa fibrinei) a pleuritelor

-asemănător frecării a 2 suprafeţe rugoase (a palmelor, şmirghel)

-sincron cu mişcările respiratorii

Zgomotul de supapă – în pneumotoraxul cu supapă -pocnitură produsă de lipirea pleurei


de orificiu în inspiraţie

Zgomotul de lichid clătinat – în colecţii pleurale hidro-gazoase

Zgomotul de picătură – în hidro-pneumotorax, pio-pneumotorax

Zgomotul de fistulă pulmonară – suflatul cu paiul, în expiraţie

Zgomotele toracice provocate de examinator: zgomote obţinute prin combinarea percuţiei sau
vibrarea unui diapazon - cu ascultaţia

-transonanţa: -laringo-

-traheo - toracală

-inter (trans)-

-fonometria – permite individualizarea densificării pulmonare

Transonanţa:

-pronunţia lui 33 din medicina umană este înlocuită cu percuţia pe laringe, trahee

-normal – sunetele de percuţie nu se transmit, dar în densificări pulmonare


corticale, se transmit foarte bine la torace (în ambele cazuri)

-tr. transtoracală – pune în evidenţă: densificări mari localizate mediastinal,


cavernele, colecţiile pleurale

-cavernele mari – percuţia cu 2 monede produce un zgomot metalizat =


zg. de aramă (s. Trousseau)

-colecţiile pleurale mari – percuţia cu 2 monede produce un zgomot


asemănător celui produs de o acioaie (s. Pitres)

64
5. METODE SPECIALE

-bronhoscopia

-Rx

-toracocenteza cu examinarea lichidului de puncţie (transsudat, exudat, puroi, sânge)

-TC

-IRM

-lavaj (spalătură)

DIAFRAGMA

-inspecţie – mişcările respiratorii din hernia transdiafragmatică

-palpaţia

-Rx

-laparatomie, laparascopie

-aspecte semiologice: paralizie, mioclonie, hernie, diafragmatită

CAPITOLUL 6: SEMIOLOGIA APARATULUI CIRCULATOR

-diverse denumiri: cardio-vascular, cardio-circulator, cardiac, etc

-format din: -ap. cardio-vascular: -cord

-vase: -de sânge (A,V,C)

-limfatice

-sânge şi limfă

-organe hematoformatoare: măduvă, timus, bursă, (pt. celule) splină,


limfonoduri, etc

-ficat – pentru plasmă, proteine plasmatice, etc

65
**sistem complex, integrat funcţional

-înainte de examinare, obligatoriu se face interogatoriu clinic (anamneza) la care se urmăreşte:

-vârsta, efortul, microclimatul,

-factorii favorizanţi (boli infecţioase, respiratorii, renale, nutriţional-metabolice,


endocrinopatii, etc) de care animalul a suferit anterior.

A. APARATUL CARDIO-VASCULAR

-examinare funcţională şi examinare fizică

1. Examinarea funţională şi aspectele semiologice

-semne generale:

-nervoase: vertijii (ameţeli), sincopă (prăbuşirea reacţiilor nervoase + oprirea


cordului şi respiraţiei)

-circulatorii (f.multe): edeme la distanţă, extremităţi reci, puls venos retrograd,


dilataţii venoase, etc.

-digestive: vomă

-facies speriat, poziţie ortopneică

-semne de organ (de la nivelul cordului):

-dispneea de efort (cardiacă)

-durerea cardiacă

-palpitaţia cardiacă

2. Examinarea fizică şi aspectele semiologice:

2.1. Cordul:

Structura (ex.infarctul miocardic).

Funcţia circulatorie (ex.suflurile sistolice).

Automastismul cardiac (ex.fibrilaţia, flutterul, blocurile).

66
-toate se pot modifica

Structura anatomică

Funcţia circulatorie.

Automatismul cardiac presupune: contracţia cardiacă ritmică, cu o anumită frecvenţă şi


intensitate = funcţia cronotropă al cărui coordonator general este nodulul Keith-Flack (n.
sinusal).

Pentru a se realiza această funcţie sunt necesare 3 fenomene (activităţi):

producerea de stimul – excitabilitatea (f. batmotropă):


-nodulul Keith-Flack – produce stimuli pentru atrii şi n.A.T.

-nodulul Aschoff-Tawara (n.atrio-ventricular) – produce stimuli numai pentru


ventricule

-conducerea stimulului (f. dromotropă): prin celulele Purkinje între n.K.F şi


n.A.T., apoi prin fascicolul His

-contracţia miocardului (f. inotropă)- prin celulele Purkinje – între endocard şi


miocard + miocard normal

Cordul poate fi examinat prin:

-metode generale: I, P, P, A

-metode speciale: proba funcţională a cordului, ECG, Rx, TC, pericardocenteză,


ecografiere (ecocardiografiere), tehnica Doppler, cateterism cardiac, IRM, etc

a) Inspecţia – la toate speciile, între spaţiile 2 – 7, stânga, jos

-integriatea şi conformaţia peretelui costal (exam.fizică)

-mişcări: -ale pielii

-ritmice ale musculaturii intercostale – transmise de contracţia


miocardului ( şocul cardiac) + empiemul pulsatil – la bovine (puroi în cavitatea toracică – în
reticulo-pericardită traumatică) = şoc cardiac foarte puternic

b) Palpaţia

-semne fizice locale: sensibilitate, temperatură, deformări, etc

-şocul cardiac (apexian la câine şi om):

-sediul (locul) – normal dar şi modificat

67
-frecvenţa – identică cu frecv. pulsului şi a sistolei ventriculare

-normală şi modificată (tahicardia+bradicardia)

-ritmul: -normal = regulat (ritmic) + la câine = aritmic (ar. resp.)

-modificat – se va analiza la ascultaţie

-intensitatea: -normală (diferenţe de specie, vârstă, etc)

-modificată (mărire sau micşorare)

-particularităţi ale şocului cardiac:

-palpitaţia cardiacă (lovitura de bilă în boltă) (F + I)

-eretismul cardiac – contracţii aritmice

-freamătul cardiac – sfârâit prezent în stenoze

c) Percuţia

-direct

-indirect: -sonul de percuţie:

-mat

-submat (bovine+cal – o bandeletă)

-aria de percuţie – triunghiulară cu particularitate la câine

-mărire – în hipertrofii, dilataţii cardiace

-micşorare – în pneumotorax

-deplasare – în colecţii mediastinale,hernii diafragmatice

d) Ascultaţia – cea mai utilă metodă generală de examinare

Zgomote recepţionate, pe aria de proiecţie a cordului:

1. Zgomotele cardiace:

-normale (principale, ventriculare): -primul zg. cardiac (zg. sistolic)

68
-al doilea zg. cardiac (zg. diastolic)

-patologice (modificate):

-prin modificarea calităţilor zg. cardiace normale:

-mod. frecvenţei: tahicardia, bradicardia, oprirea atrială

-mod. intensităţii: intensificarea sau diminuarea

-mod. timbrului şi tonalităţii: metalizarea, amplificarea, estomparea

-mod. ritmului (aritmiile):

-dedublarea zg. cardiace: -primul zgomot

-al doilea zgomot

-egalizarea pauzelor şi accelerarea frecvenţei:

(embriocardia, ritmul pendular, cuniculocardia)

-aritmiile propriu-zise: batmotrope, dromotrope

-zgomotele cardiace supraadăugate (suflurile endocardice)

2. Zgomotele extracardiace: zg. de frecătură pericardică,

zg. de frecătură pleuro-pericardică, de lichid

1. Zgomotele cardiace:

1.1. Zgomotele cardiace normale (principale):

primul zg. cardiac (I) (zg. sistolic): ‘‘dupp’’


* contacţia ventriculului + închiderea valvulelor A.V. (zg. musculo-valvular)

al doilea zg. cardiac (II) (zg. diastolic): ‘‘lup’’


* închiderea valvulelor sigmoide (de la aortă şi pulmonară) (zg. valvular)

-onomatopeic: ‘‘- -dupp – lup - - dupp – lup - -’’

- zgomotele cardiace normale sunt rezultatul numai a activităţii ventriculare

1.2. Zgomotele cardiace patologice:

1.2.1. Prin modificarea calităţii zgomotelor cardiace normale:

1.2.1.1. Modificarea frecvenţei:

69
-accelerare = tahicardie: -sinusală (normală -ex.efort...)

-paroxistică (patologică)

-rărire = bradicardie sinusală (patologică)

-oprire atrială – prezentă numai la ECG

1.2.1.2. Modificarea intensităţii:

-intensificare:

-zg. I - în boli infecţioase (AIE), hemoragii mari

-zg. II - în hipertensiune

-a ambelor zg. - în endocardite, în hipertrofii cardiace generalizate

-diminuare:-adevărată -în miocardoze, insuficienţă cord

-falsă -în colecţii pleurale / pericardice

1.2.1.3. Modificarea timbrului şi tonalităţii:

-metalizarea (zg. I sau ambele) – în anemii, intoxicaţii

-amplificarea (rezonanţa) – în pneumopericard, pneumotorax stg.

-estomparea (voalarea) – în insuficienţele decompensate

1.2.1.4. Modificarea ritmului (aritmiile cardiace)

-prin dedublare

-prin egalizarea pauzelor şi accelerarea frecvenţei

-aritmiile propriu-zise

Aritmiile prin dedublarea zgomotelor

-seamănă cu extrasistolele dar nu apar şi unde pulsatile corespunzătoare pentru dedublări

-dedublarea zg. I cardiac = ‘‘zgomotul de galop’’ (dupp-dupp- -lup)

70
-prin nesincronizarea închiderii valvulelor atrio-ventriculare (ex.în edemul / staza
pulmonară – când valva tricuspidă (a.v.dr.) se închide mai târziu)

-dedublarea zg. II cardiac = ‘‘zgomotul de pitpalac / prepeliţă’’ (dupp- -lup-lup)

-prin nesincronizarea închiderii valvulelor sigmoide (aortică şi pulmonară)


(ex.hipertensiunea pe una din componente)

Aritmiile prin egalizarea pauzelor şi accelerarea frecvenţei zgomotelor cardiace

-ritmul foetal (embriocardia) = egalizarea pauzelor+ tahicardie - apare în boli


infecţioase grave, toxicoze. Când la ritmul fetal lipseşte tahicardia = ritm pendular.

-cuniculocardia – apariţia unui singur zgomot (în colaps circulator)

Aritmiile propriu-zise

-aritmiile batmotrope (prin tulb. de producere a stimulilor):

-prin stimuli suplimentari extracardiaci:

-tahicardia şi bradicardia sinusală paroxistică

-aritmia respiratorie (rărire în expiraţie) –la bovine, cabaline, etc

-prin stimuli suplimentari intracardiaci (aritmiile adevărate):

-aritmia extrasistolică (extrasistola) - periodică

-aritmiile permanente (fibrilaţia şi flutterul)

-aritmiile dromotrope (prin tulb. de conducere a stimulilor):

-ritmul nodal

-blocurile cardiace

Descriere:

Extrasistola – contacţie cardiacă suplimentară şi prematură faţă de contracţia produsă de


nodulul sinusal sau atrio-ventricular (normale)

-extrasistolele (topografic) se pot întâlni:

-la atrii – prin stimuli ectopici – pentru nodulul sinusal

71
-la ventricule – mai grave (în intoxicaţii, infarct, hipoxie, noduli
ventriculari)

-este pusă în evidenţă prin ascultaţie şi ECG

Extrasistola ventriculară poate fi:

-intercalată – între 2 sistole normale în cazul bradicardiei ventriculare

-regulată (cadenţată, repetată):

-la 2 sistole = bigeminată

-la 3 sistole = trigeminată

-peste 3 sistole = plurigeminată

Extrasistola atrială (fără puls); extrasistola ventriculară (fără/cu puls)

Aritmiile permanente:

Fibrilaţia –contracţii fine şi rapide a unui grup de fibre miocardice

-poate fi: atrială (frecvent) sau ventriculară (rară, dar gravă)

Flutterul –contracţii ce cuprind mai multe grupe de fibre musculare

-poate fi: atrial sau ventricular

-este asociat blocurilor cardiace care sunt incompatibile cu viaţa

Diagnosticarea se face prin ascultaţie şi ECG

Aritmiile dromotrope:

-caracteristica lor: încetinirea sau oprirea transmiterii stimulilor prin sistemul


excito-conducător =>bradicardia

Ritmul nodal (boala nodulului sinusal) – la om şi câine

-rărire a contracţiilor ventriculare (cu stimul de la nodulul atrio-ventricular, nu de


la nodulul sinusal care este afectat)

Blocurile cardiace:

-sino-atrial – la atrii (rărire a contracţiilor atriale)

72
-atrio-ventricular (afecţiune la nodulul atrio-ventricular, fasciculul His, ramuri)

-parţial (incomplet): -gr.I –întârziere; gr.II - 2/1, - 3/1

-total (complet): -gr.III –lipsă transmitere stimul

**Apare disociaţia atrio (contracţie normală) – ventriculară.

-de ramură

**Disociaţie cardio-sfigmică (în extrasistolele atriale+extrasistolele precoce)

1.2.2. Zgomotele cardiace supraadăugate (suflurile endocardice)

-suflurile endocardice:

-organice (structurale, morfologice, anatomice) = patologice

-anorganice (funcţionale): normale sau patologice

= zgomote care apar în urma contactului dintre sânge şi orificiile sau valvulele cardiace
modificate prin:

-îngustare = STENOZE

-lărgire = INSUFICIENŢE

-la animale apar frecvent:

-stenoze orificiale (4) – f.rar la valve (4)

-insuficienţe valvulare (4) – f.rar la orificii (4)

Caracteristicile suflurilor cardiace:

a) timbrul: -în stenoză = zg.asemănător pronunţării lui‘‘r’’

-în insuficienţă = .....‘‘f’’

b) focarul de ascultaţie: localizarea pe aria de proiecţie a cordului a orificiilor cardiace


numai în cazul prezenţei suflurilor endocardice

c) momentul apariţiei şi durata suflului:

-suflurile sistolice – se aud pe primul zgomot cardiac = ‘‘dupp’’

-suflul de insuficienţă atrio-ventriculară dreaptă sau stângă ‘‘dufff-lup’’

73
-suflul de stenoză aortică sau pulmonară ‘‘drrr-lup’’

-suflurile diastolice – se aud pe zgomotul II cardiac = ‘‘lup’’

-suflul de insuficienţă aortică sau pulmonară ‘‘dupp-ffup’’

-suflul de stenoză atrio-ventriculară dreaptă sau stângă ‘‘dupp-rrrp’’ sau


‘‘dupp-lurr’’

d) pulsul atrial şi apariţia pulsului venos retrograd:

pulsul arterial: (la cordul stâng)

-insuficinţa mitrală -pulsul este neregulat şi mic

-stenoza mitrală -pulsul este aproape normal

-insuficienţa aortică -pulsul este scurt, săltăreţ, cu tensiune mica (puls Corrigan)

-stenoza aortică -pulsul este lung, dur, sârmos,cu tensiune mare (‘‘puls de oţel’’)

pulsul venos retrograd: (la cordul drept)

-insuficienţa tricuspidienă -apare p.v.r. pozitiv (sincron cu p.arterial)

-stenoza tricuspidienă -apare p.v.r. negativ (asincron cu p.arterial)

e) şocul cardiac şi aria cardiacă:

-şocul cardiac: -scade în dilataţii cardiace

-creşte în hipertrofii cardiace

-aria cardiacă (prin percuţie, Rx, ECG, Eco, Doppler, IRM, TC, )

-în insuficienţa atrio-ventriculară stângă – iniţial dilataţia atriului stâng, apoi


hipertrofia concentrică a ventriculului stâng

-insuficinţa atrio-ventriculară dreaptă – idem, dar la cordul drept

-stenoza atrio-ventriculară stângă – dilataţie mare atriu stâng, stază pulmonară,


apoi hipertrofie cord drept (ventricul+atriu)

-stenoza atrio-ventriculară dreaptă – dilataţie mare atriu drept şi stază în marea


circulaţie (extremităţi reci, edeme, ectazie venoasă, etc)

-insuficinţa aortică – iniţial dilataţie ventricul stâng, apoi hipertrofia concentrică a


ventriculului stâng

74
-insuficienţa pulmonară – idem, dar la ventriculul drept

-stenoza aortică – iniţial dilataţia ventriculului stâng, apoi hipertrofia excentrică a


ventriculului stâng

-stenoza pulmonară – idem, dar la ventriculul drept

Suflurile endocardice anorganice (funcţionale): nu întotdeauna au semnificaţie patologică

-apar de obicei în urma lărgirii orificiilor sau scăderii vâscozităţii sângelui; mai rar în
urma îngustării orificiilor şi creşterii vâscozităţii sângelui

-apar în vasodilataţii / vasoconstricţii

-efortul de durată, fără adaptare

-modificări bruşte ale temperaturii mediului (schimbări de anotimp, ziua / noaptea)

-schimbarea bruscă a alimentaţiei (lichide / uscate)

-dar şi în boli febrile, etc.

2. Zgomote extracardiace

zg. de frecătură pericardică – între pericard şi epicard – apar în pericardite fără lichid (uscate), în
timpul sistolei ventriculare (pe zg.I)

zg. de frecătură pleuro-pericardică – apare în inflamaţii comune ale pleurei şi pericardului (zg. se
reduce la astuparea nărilor)

zg. de lichid – când între cele 2 foiţe se găseşte un amestec de aer şi lichid (sânge, puroi,
transsudat, exudat)

zg. de picătură – dificil de evidenţiat

METODE SPECIALE DE EXAMINARE CARDIACĂ

1.Proba funcţională cardiacă

-necesită o examinare înainte şi după supunerea animalului la un efort scurt (urmărind frecvenţa
şi intensitatea şocului cardiac şi a mişcărilor respiratorii)

-normal:

-frecvenţa cardiacă revine la normal în maxim 5 min

75
-dacă frecvenţa nu se dublează –în primele 20-30 secunde

-proba se aplică la om, cal, câine, eventual vacă

2. ECG – activitatea bioelectrică cardiacă

-electrocardiograf

-electrocardiografiere

-electrocardiogramă

-noţiuni de electrofiziologie cardiacă (la celulă):

-starea de repaus (polarizarea, zero potenţial, diastola, linia izoelectrică)

-starea de activitate: -depolarizare

-repolarizare

-mişcarea ionilor prin membrană ===> diferenţă de potenţial – care se poate capta
şi înregistra

-mişcarea ionilor este sincronă cu mişcarea cordului, care se produce din interior spre
exterior- de la celulele Purkinje

Electrocardiografierea = procesul de înregistrare a biocurenţilor

-amplasarea electrozilor = derivaţii:

-unipolare = notate cu V (la membre -aVR, aVL, aVF, precardiace –V1, V2,
V3...)

-bipolare = notate cu D (D I, D II, D III)

-condiţiile de înregistrare: temperatură, mediu, etelonare, mişcări

Electrocardiograma normală –presupune prezenţa de:

- unde (deflexiuni)

- segmente

- intervale

- sens

-unda P: -excitaţia sinusală

76
-depolarizarea atrială = contracţia atrială

-segmentul PQ: -transmiterea impulsului la nodulul atrio-ventricular

-compexul QRS: -excitaţia de la nodulul atrio-vetricular

-depolarizarea ventriculară = contracţia ventricul

-segmentul ST: -repolarizarea ventriculară lentă

-unda T: -repolarizarea ventriculară rapidă

**- repolarizarea atrială – este mascată de complexul QRS

Electrocardiograma anormală = modificări de unde, segmente, intervale, anomalii de sens care


apar în:

-afecţiuni morfologice: hipertrofii, dilataţii, valvuloptii, infarct

-afecţiuni funcţionale: tahicardie, bradicardie, extrasistole, fibrilaţii, flutter,


blocuri

ECG: -spune ce este în momentul examinării, nu ce va fi

-pentru a înregistra modificări care apar la anumite intervale de timp este indicată
monitorizarea ECG

3. Pericardocenteza + examinarea lichidului de puncţie

4. Examinarea radiologică + cateterismul sub imagine Rx + coronarografierea

5. Fonocardiografierea – grafia zgomotelor cardiace

6. Eco (Ecocardiografierea)

7. Telemetria cardiacă – înregistrarea de la distanţă a activităţii cardiace (zgomote şi


ECG)- pentru cercetare (ZOO, rezervaţii etc)

8. TC, IRM, DOPLLER, etc

Sindroamele cardio-circulatorii:

-pericardice (ex.pericarditele –uscate, umede, cronice...)

-miocardice (ex.infarctul, miocarditele)

-endocardice (ex.valvolopatiile –insuficienţa şi stenoza)

-sindromul de insuficienţă cardiacă:


77
-insuficienţa = starea deficitară a unui organ, care nu-şi mai

îndeplineşte funcţia în mod normal (ex.hepatică, renală, ...)

-insuficienţa cardiacă – imposibilitatea cordului de a se adapta la

efort (apare în caz de valvulopatii, orificiopatii, dilataţii atriale şi

ventriculare, aritmii permanente, oboseală cardiacă, intoxicaţii,

boli febrile cronice, etc)

a)insuficienţa ventriculară stg. (IVS) / insuficienţa de cord stâng:

-presupune stază venoasă (congestia pasivă) la pulmon şi apariţia edemului pulmonar (cu
tuse, dispnee de efort, iar lipsa de oxigenare a sângelui duce la cianoza mucoaselor, etc)

b)insuficienţa ventriculară dr. (IVD) / insuficienţa de cord drept:

-tot stază venoasă, dar pe venele cave (anterioară şi posterioară):

-cava anterioară: turgescenţa jugularelor, apariţia pulsului venos retrograd (în


insuficienţă sau stenoză a.v. dr.)

-cava posteriaoară: la venele membrelor – edemul la distanţă, membre reci,


cianoză

-la organele abdominale: ex. ficatul (congestia pasivă = hepatomegalie)

-la torace şi mediastin: hidro-torax, -pericard, -peritoneu

c)insuficienţa cardiacă globală:

-compensată – când semnele insuficienţei apar numai la efort

-decompensată – când semnele insuficienţei apar atât la effort cât şi în repaus


(simpla ridicare sau mişcare a unui membru)

Examinarea şi semiologia vaselor de sânge (artere, vene, capilare)

78
ARTERELE

Inspecţia: - ‘‘dansul atrial’’ = mişcarea pereţilor arterelor superficiale în insuficienţa aortică, la


animalelor bătrâne, etc

+ la palpaţie ,,pulsul Corrigan”

Palpaţia:

-date generale obţinute la palpaţie:

-prezenţa arterei, traiectului topografic, calibrul (mărimea),

uniformitatea (ex. stenoze = îngustări 1, anevrismele = dilataţii 1),

prezenţa fremismentelor = un sfârâit pe artera

uterină la animalele gestante după luna a III-a

-temperatura şi sensibilitatea:

-arterita -arterioscleroza -ateromatoza (aterom)

-prezenţa şi aprecierea calităţilor pulsului arterial:

-frecvenţa pulsului – idem fr. şocului cardiac / zg. I

-creştere = puls tahicardic (accelerat) –în boli infecţioase

-scădere = puls bradicardic (rar) –în blocuri, distonii N.V

-lipsa –în arteritele obliterante

-disociaţia cardio-sfigmică -în extrasist. V. premature

-extrasist. atriale

-ritmul pulsului:

-ritmic (regulat) – la majoritatea anim. cu excepţia câinelui/aritmic

-viteza (durata) undei pulsatile:

-viteza =rapiditatea cu care trece unda p. pe sub deget (mare / mică)

-durata =timpul cât se simte sub deget unda pulsatilă (lung/scurt)

-t. lung (v. mică) -apare în stenoze aortice (sigmoide)

79
-t. scurt (v. mare) -pulsul săltăreţ din insuficienţa aortică

-amplitudinea (înălţimea):

-p. mare (înalt) – în insuficienţa aortică în faza avansată (cu hipertrofia ventriculului stg.)

-p. mic – în insuficienţa atrio-ventriculară stg.

-p. foarte mic (filiform) – în paraliziile vasculare, în hemoragii int. / ext.

-p. imperceptibil – în moartea clinică

-p. diferent – apare în arterite, tromboze = lipsa de sincronizare între 2 artere simetrice

-p. inegal – în aritmii, insuf. a.v. stg. = unde pulsatile inegale

-p. alternant – alternări de intervale cu unde pulsatile normale cu intervale cu unde


pulsatile mici (hipertensiunea din aortă)

-p. bi-, tri-, pluri-geminat – în extrasistolele ventriculare tardive

-tensiunea pulsului = presiunea (prin apăsare cu degetul) necesară pentru dispariţia undei
pulsatile

-puls tare (dur, de oţel) – în stenoza aortică

-puls moale – în colaps, hipotensiune, insuficienţă aortică, etc

Ascultaţia –în 3 situaţii particulare,

-pentru zgomotele din tromboze şi

-anevrisme ale arterelor mari,

-pentru aprecierea tensiunii arteriale

-deformările pot fi pe: -pe artere →zgomote +înţeparea = sânge

-alte ţesuturi, colecţii – fără zgomote

METODE COMPLEMENTARE

Aprecierea tensiunii arteriale (TA): -tensiometrie

-tensiometre (sfigmomanometre)

80
-TA –este rezultatul presiunii sângelui în arteră, ca urmare a elasticităţii acesteia

-se tratează boala: distonia n.v., boala renală, diabetul, endocrinoza

-se tratează (cu antihipertensive) doar hipertensiunea esenţială – cu arterioscleroză

Examinarea radiologică = arteriografierea (cu sobstanţe de contrast)

Cateterismul – cu sonde elastice

-experimental la animale

-la om – pentru îndepărtarea trombusurilor, ateroamelor, lărgirea coronarelor, etc.

Pulsoximetria – înregistrează pulsul şi gradul de oxigenere a sângelui

VENELE

Inspecţia: topografia, mărimea (calibrul), uniformitatea, prezenţa pulsului venos (la jugulare)

1. modificări de calibru şi uniformitate:

-mărirea venelor (turgescenţa venoasă),

-micşorarea sau

-lipsa lor aparentă (prin lipsa sângelui = în hemoragii)

-turgescenţa venoasă (prin mărirea cantităţii de sânge sau

prin modif. de structură ale vasului) apare în:

-afecţiuni cardio-vasculare:

-insuficienţa atrio-ventriculară dreaptă

-colecţiile pericardice (hidro-, hemo-, pio-pericard)

-la bovine în reticulopericardita traumatică

-în flebite, tromboflebite, periflebite

-în flebectazii –dilataţii întinse

-în varice (dilataţii limitate): -la membre

-la esofag –în ciroze

81
-la v.rectale = hemoroizi

-afecţiuni hepatice –ciroze, congestii, ascite

-afecţiuni respiratorii:

-astmul; -edemul pulmonar; -emfizemul pulmonar –

(semnul Magazzari –la venele pintenului la cal)

- compresiuni diverse –tumori, fracturi, etc

2. mişcările de la nivelul venelor jugulare = pulsul venos:

-puls venos transmis –de la carotidă

-puls venos retrograd: -pozitiv – în insuficienţă A.V. Dreaptă

-negativ – în stenoza A.V. Dreaptă

Palpaţia –pentru temp., sensibilitate (flebitele dor),

Examinarea radiologică: la om şi la animale

-angiografierea / angiografia: - arteriografierea/ arteriografia

(angios=vas) -flebografierea/ flebografia

-utilă în tromboze, flebite, arterite, cateterism, etc

CAPILARELE

-pielea depigmentată, mucoasele aparente

-crestele, bărbiţele, membrana interdigitală

Modificările de la mucoase: paliditate, congestii, cianoze, hemoragii

B. EXAMINAREA ŞI SEMIOLOGIA SÂNGELUI, LIMFEI ŞI LICHIDULUI INTERSTIŢIAL


= mediul intern

1. SÂNGELE: fizic, biochimic, microscopic, serologic, imunologic, genetic, microbiologic


(bacteriologic, virusologic), parazitologic

-compoziţia: -pe anticoagulant: -plasmă + fibrină

82
-elem. Fig.: roşii, albe, trombocite

-fără anticoagulant: -ser

-coagul (fibrina+ elem. fig.)

-modif. sângelui pot fi: -proprii (ex.hemoglobina, hemoliza, etc)

-ale altor organe şi ţesuturi:

-ficatul (enzime hepatice), rinichi (ureea),

-ţesutul muscular (mioglobina),

-gl.endocrine (insulina)

Examinarea fizică:

Volemia: normovolemia, hipovolemia, hipervolemia

(simplă = S, oligocitemia = O, policitemică = P) –sângele circulant

Hemostaza = oprirea unei hemoragii prin coagulare

-participă: -vasele de sânge

-trombocitele

-factori plasmatici ai coagulării

-probe: -p.de înţepare (PÎ), p.de sângerare (PS),

timpul de picurare (TP), proba de stază (PS)

-nr.de trombocite

-timpul de coagulare, timpul Quik, etc

-modificări: -sindroamele hemoragipare –multe (vasculare, trombocitare, plasmatice)

-trombozele

Culoarea –sânge, ser, plasmă

Densitatea, Vâscozitatea, Punctul crioscopic –sânge, ser, plasmă

VSH-ul

83
Ht-ul

Examinarea biochimică: -proteine, glucide, lipide

-enzime, vitamine, hormoni

-macroelemente, microelemente, electroliţi

Proteinemie: -totală = disproteinemia (hiper sau hipo)

-fracţionată: -albuminemia (hiper sau hipo)

-alfa-globulinemia

-beta-globulinemia

-gamma-globulinemia

-fibrinogenemia

-alte proteine

Uremia (Azotemia), Uricemia (acid uric)

Creatinemia / creatininemia

Hemoglobinemia

Cholemia, Cholalemia

Glicemia, Lipemia

Cetonemia (corpi cetonici)

Sideremia, Cupremia, Calcemia, Fosfatemia, Magneziemia

Potasemia, Cloremia

Vitaminele: A, D, C, E, K, B.....

Hormonii –mulţi

Enzimele –foarte multe: hepatice, pancreatice, musculare

Examinarea microscopică = Hemograma

84
Examenul cantitativ:

-nr.eritrocite = eritrocitemia:

-creştere = policitemie, poliglobulie

-scădere = oligocitemie, hipoglobulie = anemii

-nr.leucocite = leucocitemia:

-creştere = leucocitoză (leucemii / leucoze)

-scădere = leucopenie

-nr.trombocite = trobocitemie: 1

-creştere = trombocitoză

-scădere = trombocitopenie

Examenul calitativ:

-eritrocite: -modificări de formă= poikilocitoza (ovalocite...)

-modificări de mărime= anizocitoză (megalocite...)

-modificări de culoare= anizocromie (hipercromie..)

-leucocite = raportul procentual = leucograma prin F.L

Leucocitoza: -granulocitoza / polinucleoza =

mai multe granulocite

-neutrofilică = neutrofilia

-eozinofilică = eozinofilia

-bazofilică = bazofilia

-agranulocitoza / mononucleoza =

mai multe agranulocite

-limfocitară = limfocitoza

-monocitară = monocitoza

85
Leucopenia: -neutropenia

-eozinopenia

-bazofilopenia

-limfocitopenia

-monocitopenia

2. LIMFA ŞI LICHIDUL INTERSTIŢIAL – rar se examinează

C. EXAMINAREA ŞI SEMIOLOGIA ORGANELOR HEMATOFORMATOARE

Măduva osoasă hematoformatoare:

-osteocenteza –din stern, coaste, etc

-frotiu = medulogramă (mielogramă)

-elemente celulare tinere – pentru toate liniile

-elemente mature – pentru toate liniile cu excepţia LT şi LB

-raportul procentual al acestora

Timusul:

-timocite = limfocite T mature

-puncţie

-timogramă

Diverticulul cloacal (bursa lui Fabricius)

-bursocite = limfocite B mature ( la pasăre)

-la mamifere – pentru LB = echivalenţii bursali

Splina:

-rol în hemoliză şi imunitate

-la palpaţie – splenomegalie

86
-puncţie

-frotiu = splenogramă

-Rx

-ecografiere

Sistemul limfatic: -discutat la partea generală

Alte componente ale sistemului hematoformator – foarte rar examinate

CAPITOLUL 7: SEMIOLOGIA APARATULUI URINAR

Excreţia:

-ap.urinar (prin eliminare de urină) – nefuncţional = insuficienţă renală

-piele (transpiraţie) (ex.uree-eczeme)

-mucoase (ex.uree-ulcere)

-ap.respirator (aer expirat) (ex.uree-bronşite)

-ap.digestiv (materii fecale) (ex.uree-gastrită)

Examinarea:

-funcţională: -semne generale: -colică renală

-edemele

-sindromul uremic

-semne de organ: -la micţiune

-la urina

-CES-ul renal (Clearance-ul) efectuat după examinarea fizică

-fizică: -rinichi + bazinet

-uretere

-vezică urinară

-uretră

87
Examinarea funcţională

Semnele generale:

colica renală =exprimată prin pseudolumbago (mers ţeapăn, dureri de şale, culcat / ridicat dificil)

edemele –variabile ca localizare şi mărime (în funcţie de gradul de filtrare al glomerulului renal)

(presiune osmotică crescută în sânge – extravazare)

sindromul uremic (rezultă în urma intoxicaţiei cu ureea nefiltrată şi reţinerea acesteia la


nivelul plasmei): hiperhidroză, miros de uree la piele, aerul expirat, prurit, eczeme

Ureea se elimină în aceste condiţii în cantitate mare prin:

-piele = prurit şi eczeme - în special în zona dorsală,

(toraco-lombară), hiperhidroze (transpiraţii) cu miros de urină (amoniac)

-pulmoni = laringite, traheite, bronşite cronice

-aerul expirat –miros de amoniac

-chiar şi la ficat (hepatite toxice) şi alte organe (SNC – comă uremică)

Semne de organ:

Micţiunea (urinarea): -eliminarea urinei la exterior pe la nivelul uretrei (nu pe la nivelul pielii,
pulmonului, nu prin dializă, etc)

-diferenţa de diureză (formarea urinei la nivelul glomerulului renal)

Aspecte semiologice (3 categorii):

-frecvenţa: -polakiuria / polakisuria –în urolitiază vezicală....

-oligakiuria / oligakisuria –în afecţiuni ale rinichilor (nefrite)

-anuria falsă / excretorie –presupune retenţie de urină în vezică (sondaj)

-cantitatea / 24 ore:

-normuria

88
-poliuria –în nefroze (prin lipsa filtrării se elimină practic plasmă), diabet
(zaharat, insipid) -când se bea multă apă dar se elimină la fel de multă

-oliguria –în glomerulite (filtrare dificilă, greoaie)

-anuria adevărată / secretorie –prin lipsa diurezei (blocajul renal –toxic, infecţios);
(dializă, diuretice)

-modalitatea în care se face urinarea:

-modalitatea în care se face urinarea:

-disuriile = urinările dificile:

-tenesmele -eforturile

-ştranguria -picături

-ischiuria -retenţia vezicală urinară

-urinările involuntare:

-incontinenţa = enurezisul -în paralizii, fr. coloană

-urinarea în furou (fără scoaterea penisului) -ex. fimoza

Analiza urinei (practic un examen biopsic):

-permite aprecierea diurezei renale (producerea urinei: filtrare, resorbţie, secreţie,


concentrare)

-permite aprecierea morfologică şi funcţională a căilor urinare: bazinet, uretere, vezică,


uretră (celule din sediment)

-permite aprecierea funcţionalităţii altor organe şi ţesuturi: ex. glucoza -


pancreasul/diabet; hemoliza - hemoglobinurie/sânge;

mioglobina - mioglobinuria/muşchi

*** Importanţă asemănătoare sângelui.

Ex. fizică:

-culoarea - roşu: hematurie, hemoglobinurie, mioglobinurie, medicamente

-miros, densitate (normo-stenuria / hiper / hipo / izo), vâscozitatea, punct crioscopic

89
Ex.biochimică:

-componentele pot fi:

-normale/cantitativ: dar devin patologice - cresc sau scad (ex.ureea)

-anormale/calitativ = patologice: ex.corpii cetonici, sângele, proteina, glucidele

Proteinuria:

-prerenală - din plasmă - în nefroze (proteine plasmatice)

-renală - de la nivelul piramidelor renale, glomerulului - în inflamaţii renale (proteine


structurale)

-postrenală - în inflamaţii ale căilor urinare (epitelii)

Glicozuria, Hematuria, Hemoglobinuria, Mioglobinuria, Ureouria (ureea)

Coluria, Colaluria, etc

Ex.microscopic: -după centrifugare şi obţinerea sediment. urinar

Sediment: -mineral (anorganic): cristale (carbonat, oxalat Ca) şi amorf

-organic: -neorganizat: cristale (ac. uric, uraţi, aa) şi amorf

-organizat: -celule sau aglomerări de celule (cilindrii)

CES-ul renal = coeficientul de epurare a sângelui / cromodiagnostic

-administrarea i.v. a unei substanţe cunoscute (albastru de metilen şi urmărirea timpului de


eliminare a acesteia pe la nivelul rinichilor, în urină

Examinarea fizică

Rinichi:

Inspecţia –numai semne indirecte:

-colica renală –pseudolumbago

-paralizii la trenul posterior = paraplegii

-deformări articulare –prin apariţia gutei (cristale la art.)

Palpaţia –în funcţie de talia animalului:

90
-sensibilitatea prezentă în: nefrite, glomerulite, glomerulonefrite, pielite,
pielonefrite

-mărimea şi forma: nefromegalie, hidronefroză, chişti renali (la exterior), tumori,


litiază urinară (la bazinet)

-poziţia: ptoza -fiziologică - la bovine - rinichiul stg. flotant

-patologică - la celelalte specii

Percuţia –medicina umană

Uretere:

-greu de examinat

-ureterite

-litiaza ureterală

Vezica urinară:

Inspecţia: -la câine, pisică –abdomen mare în retenţii vezicale

-cifoza, urinare frecventă

-urinare cu sânge la sfârşit:

-totuşi organele şi animalul se mişcă permanent

-dar pentru hemoglobinurie şi mioglobinurie - este roşu permanent

Palpaţia –uşor la animalele mici:

-cistite

-evacuarea urinei în retenţii urinare

Uretra:

-prin palpaţie, cateterism, Rx, cu substanţe de contrast

-uretrita, calculoza, etc (schema de sus)

Metode complementare:

91
-endoscopia = cistoscopia (cistită, tumori)

-ecografia –îngroşare mucoasă, litiază, cheaguri sânge, tumori

-ex.radiologică

-standard

-urografiere: ascendentă şi descendentă (i.v.)

-cateterismul –pentru eliminarea urinei din vezică, pentru administrarea substanţelor de


contrast (Rx.ascendent) –până la vezică, mai dificil pentru uretere, bazinet

-laparatomia – cistotomie

-CT, IRM

CAPITOLUL 8: SEMIOLOGIA APARATULUI GENITAL

(MASCUL ŞI FEMEL)

Ap. genital mascul

-funcţional: -verif. reflexelor: erecţie, îmbrăţişare,împerechere, ejaculare

-sterilitatea masculină

-prezenţa psihopatiilor masculine

-funcţia exocrină –examinarea spermei

-fizic: scrot, pungi testiculare, testicul, epididim, cordon testicular, penis, prepuţ, glande
genitale ( prostată, glande veziculare, glande bulbouretrale-gl.Cowper)

Ap. genital femel

-funcţional:

-ciclul estral (instinctul genezic = dorinţa de împerechere)

-sterilitatea feminină

-gestaţia + parturiţia (fătarea, naşterea)

-lactaţia + laptele

-fizic:

92
-org. genitale: vulva, vestibulul, vaginul, cervixul, uterul, oviductele, ovarele

-gl. mamară

APARATUL GENITAL MASCUL

Ex.funcţională:

1.Verificarea reflexelor:

-se face în prezenţa femelei (în călduri, pentru monta naturală); fac excepţie taurii de la
unităţile SEMTEST, unde saltul se face pe un manechin sau pe un alt mascul (pentru recoltarea
materialului seminal –utilizat la însămânţările artificiale)

-lipsa unuia dintre reflexe este echivalentul sterilităţii adevărate sau false la mascul.

a. Reflexul de erecţie = creşterea volumului şi consistenţei penisului,

printru-un aflux de sânge la acest nivel (în corpii cavernoşi)

Normal sau modificat:

-absenţa (lipsa) acestuia – în boli infecţ. specifice şi nespecifice,

carenţe alimentare (proteine, glucide, vitamine, etc), paralizii penis.

-exagerarea = PRIAPISM –erecţie de lungă durată (zile), însoţită de sensibilitatea


dureroasă, cianoză, necroze

b. Reflexul de îmbrăţişarea/salt:

-cânde se face = normal

-când nu se face (sau se face foarte greu, excepţie tineretul reproducător mascul) =
patologic: în boli dureroase sau anchilozante la coloană (hernii de disc, osificări ale ligamentelor
intervertebrale) sau la membrele posterioare (pododermatite, tendinite, artrite, miozite, etc)

-nu au legătură cu aparatul genital mascul

c. Reflexul de împerechere (copulaţie....):

-normal = presupune introducerea penisului în interiorul organelor genitale femele

93
-patologic: -nu se realizează intromisiunea (în balanite.....)

-se realizează în alte zone (orificii) = perversiuni sexuale ??

d. Reflexul de ejaculare:

-eliminarea şi depunerea materialului seminal în interiorul orgenelor genitale femele


(vagin, uter, coarne uterine, cloacă)

-sau pentru recoltare şi inseminare artificilă (în vagina artificială)

-ejacularea:

-absentă –în tulburări de comportament, obstrucţii ale canalelor spermatice,


inflamaţii

-precoce –la tineret, la masculii fricoşi, stresaţi

-tardivă –la masculii bătrâni, în stările de inhibiţie corticală

-epuizarea sexuală –pe o perioadă de timp, în urma recoltării frecvente a materialului


seminal

-eliminarea spermei în afara actului sexual = spermatoree

-eliminarea spermei odată cu urina = spermaturie

2. Sterilitatea masculină = impotenţa:

-falsă (prin lipsa reflexelor),(penis deviat, spermatoree, perversiunile – sperma este


depusă în afara organelor genitale femele)

-adevărată –prin afecţiuni testiculare –care duc la absenţa spermatozoizilor, viabilitate


redusă...

3. Psihopatiile sexuale masculine:

-satiriazisul –instinct sexual masculin violent (taurul împunge vaca cu coarnele,


armăsarul loveşte iapa cu picioarele din spate, berbecul, ţapul -lovesc femela cu capul,
cocoşul etc)

-perversiunile sexuale ????:

94
-masturbaţia -obţinerea excitaţiei sexuale prin alte mijloace decât actul sexual
(taur, câine..)

-homosexualitatea -relaţie sexuală cu animale de acelaşi sex (unde sunt numai


masculi -crescătoriile)

***pervers = deviaţie de la ceea ce este considerat normal

-med. umană: zoofilie, necrofilie, pedofilie, incest...

4. Funcţia testiculară:

-endocrină = hormoni (la glandele endocrine)

-exocrină = sperma

Examinarea spermei: fizic, biochimic, microscopic, bacteriologic, virusologic, imun....

Semiologia spermei:

-cantitatea spermei:

-lipsa spermei =aspermie

-spermă puţină =oligospermie

-nr. de spermatozoizi:

-azoospermia –lipsa spermatozoizilor, dar este prezent lichidul seminal

-oligozoospermia –nr. mic de spermatozoizi

-necrozoospermia –spematozoizi morţi

-spermatozoizi anormali (coadă dublă, microcefalie,...)

-etc...

Examinarea fizică şi aspectele semiologice: (pe segmente)

Scrot (pielea scrotală) = componeneta externă a pungilor testiculare: plăgi, hematoame,


dermatite, abcese, vezicule, pustule, cruste, etc

Pungile testiculare (tunica externă, mijlocie şi internă): herniile ingvinale, hidrocelul (colecţie la
nivelul acestora) în brucela, orhită, stază ..
95
Testiculul:

-absenţa congenitală:

-a unui testicul = monorhidie

-a ambelor = anorhidie

-necoborârea din abdomen în pungile testiculare: (popular-râncaci)

-a unui testicul =criptorhidie unilaterală

-a ambelor testicule = criptorhidie bilaterală

-inflamaţia = orhită

-tumori,.

Epididimul: epididimita, orhiepididimita

Cordonul testicular: hemoragiile postcastrare, funiculitele (seroase, purulente)

Penisul: balanita, balanopostita, fractură os penian, paralizie,....

Prepuţul: postita (inflamaţia), fimoza (îngustarea orificiului), scurgeri,...

Glandele genitale din cavitatea pelvină:

-prostata: prostatita, chistul, adenomul,...

-glandele veziculare:veziculita (spermatocistita)

-glanda Cowper (bulbo-uretrală):cowperita

APARATUL GENITAL FEMEL

Ex. funcţională:

a.Ciclul sexual (estral) –parţial (se verifică numai instinctiul genezic = dorinţa de împerechere în
prezenţa masculului, iar femela trebuie să fie în călduri) –în timp ce funcţia endocrină se va
discuta la glandele endocrine.

-normal sau modificat

-modificat:

-frigiditatea = anafrodizia – lipsa dorinţei de împerechere

96
-nimfomania –exagerarea dorinţei de împerechere

b.Sterilitatea feminină / infecunditatea:

-imposibilitatea de a se reproduce (de a se produce fecundaţia, de a rămâne gestantă)

-falsă: sperma...

-adevărată – în afecţiuni ale ovarelor...

c.Gestaţia (sarcina) + Parturiţia (fătarea)

-gestaţia:

-prelungită –în distocii

-scurtată: -fătare prematură (făt viabil)

-avort (făt neviabil) –patologic sau provocat

-falsă

-retenţia placentei –la vacă, rar la alte specii

d. Lactaţia (+laptele):

(termeni: lacto = galacto = lapte)

-mamele: pectorale, abdominale, pectorale-abdominale (scroafă), ingvinale (la iapă, vacă, oaie,
capră)

-mamela: corpul mamelei + mamelonul

-diferenţiere între:

-lactogeneză (lactopoieză) = producerea laptelui în acinii glandulari

-lactaţie = eliminarea laptelui din cisterna mamară

Aspecte semiologice:

97
-lactogeneza (secreţia):

-agalaxia = lipsa secreţiei de colostru/lapte

-hipogalaxia = secretă şi elimină o cant. mică de lapte/colostru

-lactaţia (excreţia):

-retenţia laptelui în sinusurile mamare

-incontinenţa = galactoree = lactoree

-lactaţia nervoasă = lactaţia seroasă –la căţea în afecţiunile SNC

-lactaţia cu sânge... care mimează gestaţia

Laptele / Colostrul

-fizic: culoarea, gustul, mirosul, densitatea, etc

-biochimic: -lactalbumina, grăsimile, glucidele (galactoza)

-enzime (fermenţi)- în tehnologia brânzeturilor, iaurt

-microscopic:

-gl. roşii - patologic

-gl. albe - foarte multe în mamite

-microbiologic:

-bacterii –normale şi patologice

-virusurile –ex.febra aftoasă

Examinarea fizică şi semiologia organelor genitale femele:

-prin: -met.generale (insp. + palp. externă şi internă)

-met. speciale: sondaj, raclaj, biopsie, amprentare, lavaj, ecografie, endoscopie


(colposcopie), Rx, CT, IRM, laparascopie, laparatomie ...

98
Inspecţia: (externă şi internă –cu ajutorul speculumului vaginal) –

pentru: regiunea perivulvară/perineală, bazin, vulvă, vestibul,

vagin, cervix, urmărind:

-dimensiunea, forma şi poziţia bazinului →angustia pelvină (cauză a distociilor)

-secreţii: normale (de călduri) şi patologice (în piometrite, etc)

-strictura vaginală –îngustarea lumenului vestibulo-vaginal

-inflamaţii (vaginite , vestibulite, vulvite), edeme, prolaps , plăgi, etc

Palpaţia: (externă-transrectal şi transabdominal; internă-tuşeul şi exploraţia vestibulo-


vaginală):

-inflamaţii: piometrite +metrite+endometrite, cervicite, salpingite, ovarite

-tumori

-modificări la suprafaţa ovarului –multe(folicul, corp galben, chist...)

Metode complementare:-enumerate

Examinarea fizică a glandei mamare

–prin inspecţie, palpaţie, proba mulgerii, sondaj, puncţie, biopsie, Rx (mamografie) ...

Aspecte semiologice:

-edemul mamar, mamitele, atrofiile, retenţiile de lapte,

papilomatoza, plăgi, tumori , toate modificările de la piele, etc

CAPITOLUL 9: SEMIOLOGIA APARATULUI LOCOMOTOR

-a nu se confunda:

-osul (cu structura sa: epifize, diafiza, etc) cu

-scheletul (totalitatea oaselor) sau cu

-aparatul locomotor (pentru mişcare) –membre, coloană, muşchii

-examinarea:

99
-funcţională –se apreciează atitudinea (poziţia) animalului în:

-repaus (staţiune şi decubit)

-deplasare (la pas, trap, galop)

(ex.rămânerea în urma turmei, şchiopătura, etc)

-fizică:

-oasele

-articulaţiile

-tendoanele, tecile sinoviale, ligamentele

-muşchii, vasele, nervii, pielea

-copita, onglonul, gheara

-dar şi întregul membru

OASELE:

-examinare:

-met.generale: I, P

-met.speciale: Rx, TC, IRM, biopsia, densitometria,

-ex. indirecte: sângele (Ca/P), urina

Semiologia:

-osteopatie –termen general

-osteita

-periostita

-osteomielita –infl.os şi măduva osoasă

-osteoartrita

-osteodinia

-osteodistrofia (modif. de formă, dimensiune şi consistenţă)

100
-osteoporoza

-osteonecroza

-osteoliza

-rahitismul – ‘‘oase de sticlă’’

-osteofitoza –ex. la coloană

-exostozele –la membre: spavanul (protuberanţă la jaret)

-enostozele –în cavitatea craniană, canalul vertebral..

-tumori: osteom, osteosarcom…

-displazii:

-hipo şi agenezia osoasă: ex.la crestele cav. acetabulare

-fractura osoasă

ARTICULAŢIILE:

-examinarea:

-met. generale: I, P

-met. speciale: Rx, CT, IRM, artrocenteza şi examinarea lichidului

Aspecte semiologice:

-artropatia

-artrita şi poliartrita

-periartrita

-artroza

-artrodinia

-anchiloza

-hidartroză, hemartroză ....

101
-entorsa şi luxaţia 1

-disjuncţia (la articulaţiile fixe): ex.art.sacro-iliacă, tibio-fibulară, radio-ulnară

TENDOANELE:

-tendinita

-teno-periostita

-sinovita

-miozita=miotendinita

-tenodinia –durere la niv. inserţiilor tendinoase

-luxaţii, deşirări, rupturi, necroză (javartul)

MUŞCHII:

-examinare:

-met. generale: I, P, P (în infl. gazogene)

-met. speciale: biopsie, Rx, CT, IRM,

-ex. sânge şi urină (mioglobinemia /mioglobinuria)

-contacţia fibrei musculare permite diverse tipuri de deplasare:

-mersul: pas, galop, trap, buestru (lateral)

-cabrarea, azvârlirea, căţărarea

-zborul

-înotul, etc

Aspecte semiologice:

-volumul: hipertrofia (adevarată sau falsă – miozite, miocelulite, miodistrofii,


miofibrom)

-hipotrofia

102
-atrofia (neuropatice, miopatice, funcţionale - fr.)

-tonus: -normal = normoton

-modificat: hiperton, hipoton, aton

-mişcări: -normale

-modificate (periodice, permanente):

-clonice (repetate)

-tonice (tetanice)

-miopatie

-miozita

-miodistrofia

-mialgia (miodinia)

-tumori: fibroame, sarcoame..

-rupturi...

La întregul membru:

-membre: -în plus = polimelia 1

-în minus = amelia

-absenţa unor raze osoase = hemimelie(radius, tibie..)

La degete:

-degete: -în plus = polidactilia 1

-în minus (prin lipire) = sindactilia

CAPITOLUL 10: SEMIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS

Planul examinării sistemului nervos:

1. Ex.fizică (str.osoasă): craniul şi coloana vetrebrală

2. Ex.LCR: fizic, biochimic, microscopic, bacteriologic...

103
3. Ex.speciale:

-Rx, TC, IRM –pentru sistemul cerebrospinal (encefal + maduvă)

-electrografia: -encefal (EEG, ECoG)

-cerebel (Electrocerebelografiere)

4/5. Ex.funcţională:

-a S.N. al vieţii de relaţie (SNC+SNP):

A.Comportamentul: inhibiţiile şi excitaţiile corticale

B.Motilitatea: tonusul muscular, contractibilitatea (kinezia), coordonarea


mişcărilor

C.Excitabilitatea: reflexele superficiale şi profunde

D.Sensibilitatea: -exteroceptivă (super.-T,T,D + telerec.-V,A,M,G)

-proprioceptivă (profundă)(mioartrokinetică)

-interoceptivă (viscerală)

-a S.N.vegetativ: tabloul clinic(S/P), testele farmacodinamice, reflexele N.V. (oculo-,oto-,


labio-cardiac)

1. EXAMINAREA FIZICĂ: CRANIUL ŞI COLOANA VERTEBRALĂ

a. CRANIUL

Inspecţia:

-traumatisme:

-la piele: hemoragii şi plăgi, edeme, hematoame

-la structura osoasă: periostite,fracturi

-modificări de formă:

-hidrocefalia

-meningocel / encefalocel = hernia meningelui sau a encefalului prin fracturi sau


fante ale oaselor craniene

104
-în parazitoze: cenuroza

-în tumori: la ţesutul osos, la substanţa nervoasă

-exostoze

Palpaţia:

-durerea –în fracturi, periostite, contuzii (lovituri), edeme, inflamaţii (meningite,


encefalite), otite, sinuzite

-integritatea -în fracturi (de aceea palpaţia se face după examinarea radilogică pentru a nu
se produce modificări de comportament şi motilitate),

-subţierea şi ramolismentul osos în hidrocefalie, cenuroză

Percuţia:

-direct, cu intensitate <, simetric şi comparativ

Metode complementare:

-Rx -foarte util: fracturi 1, enostoze, exostoze, tumori....

-Puncţia / craniocenteza -cu acul, când ţesuturile sunt moi (după naştere sau în liză osoasă
-cenuroză, tumori)

-Trepanaţia -scoaterea de ţesut osos sub formă de rozete (în cenuroză)

-CT + IRM: pentru modificări osoase şi ale structurii nervoase

b. COLOANA VERTEBRALĂ

Inspecţia: formă, poziţie, direcţie, integritate, flexibilitate

-diferenţa între poziţii (atitudini): -temporale (funcţionale)

-definitive (structurale)

-modificările au fost studiate la atitudini (habitus):

-torticolis, emprostotonus, opistotonus,....

-cifoza, gibozitatea, lordoza, scolioza, fracturi,....

Palpaţia: sensibilitate, temp., integritate, mobilitate

105
-durere:

-la structura osoasă: spondilite, spondilartrite, spondilartroze, mielite, osificări


discuri / ligamente, etc

-la ţesuturile moi: miozite, dermatite

-formă – fr., luxaţii, edeme, hematoame

Metode complementare:

-Rx (foarte utilă): fracturi, luxaţii 1, osificări discuri, ligamente 1

-Mielografie 1, CT, IRM

-Rahicenteza: pentru examinarea LCR

2. LCR

-fizic: cantitatea, culoarea (important), densitatea, vâscozitatea,...

-biochimic: pH-ul, electroforeza proteinelor (albumine+globuline), glucoza (glicorahie),


elementele minerale

-microscopic: normal -lipsa eritrocitelor, rare leucocite

-microbiologic: lipsă bacterii, virusuri

3. EX. SPECIALE ALE ENCEFALULUI ŞI MĂDUVEI SPINĂRII

-Imagistice: Rx, TC, IRM, PET, SPECT.. -pentru encefal + maduvă. (examinarea
substanţei nervoase se face în acelaşi timp cu examinarea str.osoase): fracturi cu
distrugere de subst. nervosă, compresiuni (cenuroza), tumori, enostoze,
hemoragii, corpi străini, angiografiere (anevrisme).......

-electrografia: - encefal (EEG, ECoG): zone active (unde α-β...), zone ,,mute’’

-cerebel (electrocerebelografia)

4/5.Examinarea funcţională a sistemului nervos:

-al vieţii de relaţie

-al vieţii vegetative (neuro-vegetative)

106
4. EXAMINAREA FUNCŢIONALĂ A SISTEMULUI NERVOS AL VIEŢII

DE RELAŢIE

A.Comportamentul: (f.f.f. cercetat la animale, în toate habitatele)

termeni: -instinct -da

-conştiinţă -conştient ? / gândire/ imitaţie - ?

-cunoaşte/ recunoaşte proprietarul ? /locul- la păsări

-inteligenţă -?

-cunoştinţe (educaţie/ învăţare,dresajul) ?

-ştiinţa comportamentului se numeşte etologie

-modalitatea în care se manifestă (comportament) un animal în mediu:

-faţă de proprietar şi comenzi

-pentru animalele domestice

-în spaţiu şi timp –somn, alimentaţie

-faţă de fenomele naturale

-faţă de agresiune

-pentru satisfacerea necesităţilor: defecarea, urinarea, foame

-comportamentul sexual

a) Stările de inhibiţie corticală:

-apatia = abaterea

-torpoarea = indiferenţa forme uşoare (în prodrom)

-somnolenţa = aţipirea

-coma = pierderea tuturor funcţiilor SNC (cunoştinţa-pt om, motilitatea, reflexele,


sensibilitatea), cu păstrarea funcţiilor vegetative (r+c):

-ex.comă - cerebrală, diabetică, uremică, endocrină, toxică....

107
-comoţia = pierderea cunoştinţei consecutiv unor accidente la craniu, fără leziuni
nervoase (pe o perioadă scurtă)

-sincopa = pierderea cunoştinţei, motilităţii, etc. pentru secunde sau minute (prin lipsa de
sânge din encefal -în stop cardiac, hemoragii mari, decompresiuni bruşte prin eliminare de
lichide, gaze)

-lipotimia = leşinul –apropiată de sincopă (produsă prin reducerea

cantităţii de sânge de la nivelul creierului -tulburări cardiace, resp....)

-apoplexia = pierderea cunoştinţei, sensibilităţii şi motilităţii (20-60 min), dar sunt


prezente activitatea respiratorie şi circulatorie

-frecvent este dată de accidentele vasculare (hemoragii, tromboze) şi este urmată de


moarte sau de pareze, paralizii

-accesul epileptiform =pierderea cunoştinţei şi sensibilităţii (prima fază a epilepsiei), apoi


apare faza a doua (cu crize motorii -contracţii musculare şi vegetative -urinare, salivare....)
(acces = intrare, început)

-catalapsia

-stupoarea

-toate sunt caracterizate de imobilitate în diverse grade + pierderea cunoştinţei

-imobilitatea

-om - senilitatea, amnezia,,,

b) Stările de excitaţie corticală

-halucinaţia = reacţii faţă de excitanţi imaginari -văz... (ex.la cabaline)

-accesul rabiform = asemănător primei faze din rabie (turbare), -furia, întrucât faza a
doua este caracterizată de paralizie

-răutatea = agresivitate permanentă faţă de animale, om, obiecte

-retivitatea = refuzul de a executa comenzi (la animalele domestice sau la cele dresate) -
nu şi la cele sălbatice. Pseudoretivitatea -ham..

-fobia = frică, teamă: hidrofobie, claustrofobie, fotofobie,....

-isteria = comportament disproporţionat faţă de situaţii obişnuite,chiar devin agresive,


are la bază modificările hormonale genitale (estrogeni) (deci numai la femele)

108
-în medicina umană: schizofrenia, paranoia, dedublarea.....

B.Motilitatea = mişcarea

(tonusul, contractibilitatea, coordonarea)

a.Tonusul muscular şi starea muşchilor: -stare de semicontracţie m.

-normal = normoton

-modificat:

-hiperton

-hipoton = falsa pareză

-aton = falsa paralizie, paralizia musculară

b.Contractibilitatea = kinezia, contracţia

-normală: normokinezia

-modificată = diskineziile:

-hiperkinezia

-hipokinezia = pareza adevărată, parezia

-akinezia =paralizia adevărată, plegia

Hiperkineziile:

-tonice, tetanice:

-crampa -contracţie m. dureroasă apărută în timpul efortului

-contractura -contracţie m. dureroasă, de lungă durată, ex.trismusul, apărarea


abdominală

-clonice, repetate:

-convulsiile -contracţii grupate, ritmice, repetate

-miocloniile -contracţii care nu dispar în somn, ex.la diafragm

-coreea -contracţii aritmice care se intensifică la excitaţii şi dispar în somn sau la


animale calme (liniştite)

109
-tremurăturile musculare -la grupe de muşchii / întregul corp

-fibrilaţiile musculare -la fibrele musculare ale unui muşchi

Hipokineziile = parezele adevărate -contracţii musculare rare şi cu intensitate redusă (ex.în


accident vascular cerebral)

Akineziile = paraliziile adevărate -lipsa contacţiei musculare (prin lipsă de influx nervos –
stimul) (ex.în fractura de coloană, ruptura de nerv periferic, patologie cerebrală gravă)

Clasificarea parezelor şi paraliziilor:

-după apariţie:

-brusc (ex.fractura de coloană, accidentele vasculare cerebrale)

-lent (în dezvoltările tumorale care compresează pe măduvă, creier, hernii de disc)

-după tonusul muscular: -spastice = hipertone sau

-flasce = hipotone

-după întindere: -parţiale (localizate) sau -difuze (generalizate) - la toţi muşchii aferenţi
unui nerv

-după regiune:

-monopareză /monoplegia -la 1 membru

-diplegia -la 2 membre: -anterioară

-posterioară = parapareza / paraplegia

-triplegia -la 3 membre (plegie= paralizie)

-tetrapareza / tetraplegia, cuadriplegia

-hemipareza / hemiplegia -la ½ din corp

-după fenomenul produs:

-organice -definitive (ex.fractura de coloană)

-funcţionale -trecătoare (ex.compresiunile)

110
-după sediul leziunii:

-centrale -la scoarţă

-periferice -la neuronii şi nervii periferici

c) Coordonarea mişcărilor: tulburări de coordonare prin:

-mişcări pasive = inerte:

-ataxia (a.locomotorie) = lipsa de coordonare a mişc. în mers: (dismetrii -mişcări


disproporţionate în mers, titubări,...)

-cerebrală (corticală): Dismetrii + modif. de comportam.

-cerebeloasă: Dismetrii (mers ebrios) + torticolis....

-labirintică / vestibulară: Dismetrii + torticolis + vomă

-bulbară: Dismetrii + la centrii bulbari (r, c, m, d,....)

-medulară: Dism. (pas de cocoş -talonat) + linie dreaptă

-vertijul = ameţeala -răsp. la senzaţia de falsă deplasare

Semne (pentru diferenţierea ataxiilor):

-Romberg + -prin acoperirea ochilor (at.vestib.+medul.)

-Westphal + -reflexul rotulian abolit (at.medul.)

-Argyll Robertson + -inegalitatea pupilară (at.medul.)

-Babinski + -extensia degetelor (at.cerebrală)

-astazia (ataxia statică) = lipsa de coordonare a mişc. în staţiune

(lipsa de menţinere a echilibrului -balansarea pe picioare)

-mişcări active = forţate (semnele de focar)

Ex.manejul, piruetarea, pulsiunile, dromomania, etc

C.Excitabilitatea neuromusculară = reflectivitatea -aprecierea reflexelor

111
folosind stimuli specifici (palpaţie, percuţie, lumină,....)

-reflexe profunde: rotulian, calcaneului, tendonului lui Achille,...

-reflexe superficiale:

-cutanate: r.grebănului, r.dorsal, codal, anal, mamar,...

-pupilare: mioza + midriaza

-mucoase: de deglutiţie, de vomitare

D.Sensibilitatea

-extero-ceptivă:

-superficială = a pielii şi mucoaselor (tactilă, termică, dureroasă)

-senzorială (telereceptivă): văz, auz, miros, gust

-proprio-ceptivă (mioartrokinetică): musculară, tendinoasă, periostală, articulară

-intero-ceptivă (viscerală)

a) Sensibilitatea pielii şi mucoaselor (tactilă, termică, dureroasă):

-estezie = sensibilitate

-disestezie = modificare de sensibilitate:

-hiperestezii / hiperalgii (numai pentru durere)

-hipoestezii / hipoalgii

-anestezii / analgii

-parestezii -modificare calitativă a sensibilităţii (ex.pruritul din turbare, jigodie,


boala Aujeszky)

Hiperestezia = hipersensibilitatea -reacţii puternice la excitanţi t, t, d:

-pentru sensibilitatea dureroasă putem întâlni:

-hiperalgia locală -doare la locul excitaţiei

-hiperalgia proiectată -doare pe proiecţia nervului excitat

112
-hiperalgia iradiată -doare pe alte ramuri ale nervului excitat

-hiperalgia reflectată -doare la nivelul dermatomerului (ex.reţea)

-ex.hiperestezia este prezentă în: nevralgii, sindr. cortical, sindr. medular, nevrite,...

Hipoestezia şi anestezia:pot fi date de leziuni la nivelul:

-encefalului, şi pot fi:

-generalizate (ex.inhibiţiile corticale -coma...)

-la ½ din corp = hemianestezie:

-alternă

-hetrolaterală

-homolaterală

-măduvei spinării == > sindroame medulare:

-totale (secţionare măduvă)

-parţiale:

-mixt / medular (m.albă + cenuşie)

-leucomedular (m.albă -cordoane)

-poliomedular (m.cenuşie -coarne)

-periferic -prin leziuni pe nervii periferici:

-radiculară

-tronculară

-terminală (ex.în paralizia de n.radial)

b) Sensibilitatea telereceptivă (senzorială): (vizuală, auditivă, olfactivă, gustativă)

113
Sensibilitatea vizuală:

-ochiul (receptorul)

-văzul (simţul, funcţia)

Ochiul şi componentele perioculare: (met.generale + speciale)

-regiunea perioculară: edeme, plăgi

-mucoasă şi pleoapă: epifora, xeroftalmia, blefarita, conjunctivita

-fanta palpebrală:

-blefarofimoza, blefaroptoza....

-entropion, ectropion – răsfrângere....

-gene: trichiasis (deviere) 1, districhiasis (două rânduri)

-ap.lacrimal: dacrioadenita, dacriocistita....

-globul ocular:

-prezenţa: anoftalmia, sinoftalmia (ciclopia)

- tumori ulcere corneene

-poziţia: exoftalmia, enoftalmia, luxaţia, strabismul...

-mişcări: nistagmus

-dimensiunea: microftalmia, hidroftalmia, glaucomul...

-inflamaţii: panoftalmia, cheratita, conjunctivita...

-camera anterioară: hipopion (puroi), hipohema (sânge)

-iris: heterocromia iriană (ceacăr)

-pupila 1: mioza, midriaza

-cristalin: cataractă, luxaţia

-retină: hemoragii, retinita...

114
Văzul:

-amauroza / cecitatea -lipsa vederii

-nictalopia -reducerea văzului la întuneric, vede bine ziua, (lipsa vit.A)

-hemeralopia -reducerea văzului ziua

-dismetropia -deficit de acomodare:

-hipermetropia / prezbitism -nu vede aproape

-miopia -nu vede departe

Sensibilitatea audutivă: -urechea

-auzul

Urechea: -externă: otoragie, hematoame, paraziţi, otită externă

-medie: otita medie

-internă: otita internă

Auzul: hiperacuzia, hipoacuzia, anacuzia (cofoza, surditatea)

Sensibilitatea olfactivă: -nasul

-mirosul: hiperosmia, hipoosmia, anosmia

Sensibilitatea gustativă: -limba

-gustul: hipogeuzia, ageuzia, pica

c) Sensibilitatea proprioceptivă (profundă, mioartrochinetică):

-menţine poziţia normală (echilibrul) în mers şi în staţiune

-aspecte: -hipochinestezia -normală doar imediat după naştere

-achinestezia

d) Sensibilitatea interoceptivă (viscerală):

-apare numai în condiţii de boală şi se exprimă la animale prin durere locală (ex.colica)
sau reflectată (la piele -dermatomere)

115
5. EXAMINAREA FUNCŢIONALĂ A SISTEMULUI NEUROVEGETATIV

-aprecierea tabloului clinic: simpatic şi parasimpatic

-eutonia

-distonia NV: -simpaticotonă

-parasimpaticotonă (vagală)

-amfotonă -creştere alternativă

-hipotonă -scăderea ambelor componente

-testarea farmaco-dinamică:

-stimulatoare sau inhibitoare simpatice sau parasimpatice

-aprecierea reflexelor neuro-vegetative:

-oculo - Dagnini-Aschner

-oto - cardiac Roger

-labio - Şarabrin

Interpretare:

-cord (frecvenţa +ritmul) + puls (frecvenţa) (+/- 6 bătăi pe minut -normal)

CAPITOLUL 11: SEMIOLOGIA GLANDELOR ENDOCRINE

(9 glande)

Ex.funcţională:

A. Tablou clinic = semne: -generale: nervoase, musculare, sexuale...

-glandulare = endocrinoze:

-uniglandulare (hiper- şi hipo-funcţie)

-pluriglandulare

B. Cercetarea metabolismului:

116
-celular (bazal): producerea de căldură

-particular: protidic, lipidic, glucidic, mineral, al apei...

C. Dozarea hormonilor (din sânge şi urină): Toate ţesuturile secretă h.

D. Reacţia tisulară -inoculare la animale de laborator a serului, urinei

Ex.fizică -prin met. generale sau speciale (în funcţie de glandă)

1. HIPOFIZA -în şeaua turcească

-examinarea numai prin m.speciale: Rx, TC, IRM...

-dirijează hormonal toate celelalte glande

Hormoni:

-lob anterior (adenohipofiza, anterohipofiza, gl.pituitară):

-STH (h.de creştere), TSH (h.tireotrop), ACTH (h.adrenocorticotrop),

-LTH (luteotrop, prolactina), LH (luteinizant), FSH (h.foliculostimulant)..

-lob intermediar: MSH (melanotropina)

-lob posterior (posterohipofiza, neurohipofiza)

-antidiuretic (ADH, vasopresina) -h.hipotalamusului

-ociticina (h.fătării)

Sindroame:

-anterohipofizare:

-hipo: -STH: -la tineret = nanism hipofizar (piticism) 1

-adulte = caşexia hipofizară = Boala Simmonds

-ACTH: prin atrofierea suprarenalei -apare boala Addison (maladia


bronzată)

-hiper: -STH: -la tineret = gigantismul hipofizar 1

117
-la adulte = acromegalia

-ACTH: -sindromul Cushing (la suprarenale)

-posterohipofizare:

-hipo: -prin lipsa ADH = diabetul insipid

-sindromul adipozo-genital (Babinski-Fröhlich) -la tineret

-hiper: -ADH = sindromul Parhon (hiper-hidro-pexic)

2. EPIFIZA (glanda pineală) -gl. tinereţii

-localizată în diencefal

-se examinează numai prin m. speciale: Rx, CT, IRM...

-epifizhormonul -antagonic h.hipofizari

Sindroame:

-hipo: -macrogenitosomie

-hiper: -microgenitosomie

3. TIMUSUL -gl.tinereţii

-h.timocrescina: -rol în creştere (osteogeneză)

-rol în răspunsul imun (LT)

Sindroame:

-hipo: -obezitate / caşexie + criptorhidie + apatie

-timectomia, atimia

-hiper: -moarte timică (prin hipertrofie)

-tetania timică

4. TIROIDA

118
-h.cu conţinut de iod pentru reglarea metabolismului: tiroxina, etc

-h.cu rol în reglarea Ca/P seric: calcitonina

Sindroame:

-fizic: -guşa: -simplă (ţesut conjunctiv)

-enzootică (prin lipsa de iod -zonele guşogene)

-inflamaţia: -acută = tiroidita

-cronică = strumita

-funcţional: -hipo: -tineret = nanismul tiroidian -disarmonic

-adulte = mixedemul (edem subcutan)

-hiper: -creşterea metabolismului bazal (hipertermie,tahicardie) în boala


Basedow

5. PARATIROIDA

-în jurul tiroidei

-parathormonul reglează Ca/P din sânge (este antagonic calcitoninei)

-hipo: = tetania, spasmofilia paratireoprivă (scade Ca seric,

creşte P seric, apar spasme musculare, etc)

-hiper: = osteofibroza (creşte Ca seric -deci este mai puţin în oase) →fracturi
osoase

6. OVARUL ENDOCRIN

-exocrin -ovule

-endocrin:

-foliculina →sindroame foliculinice:

-hipo: = frigiditatea

-hiper: = nimfomania

119
-progesteronul (asigură gestaţia) →sindroame luteinice:

-hipo: = sterilitate, avort

-hiper: = corp galben persistent

7. TESTICULUL ENDOCRIN

-exocrin -spermatozoizi

-endocrin: -h.testosteron:

-hipo: -anorhidia la tineret şi hipoorhidia la adult

-hiper: -hipergenitalism mergând spre satiriazis (violent)

8. SUPRARENALA

-corticosuprarenala: mineralocorticoizi, glucocoricoizi, steroizi

sexuali, h.cu acţiune asupra metab.protidic, glucidic, lipidic, mineral...

-medulosuprarenala: adrenalina, noradrenalina

Sindroame:

-cortico:

-hipo: -boala Addison (m.brozată) -produsă prin hipoantero-,/hipofizarism +


creştere a h.melanostimulator

-hiper: -sindromul Cushing, pseudohermafroditism....

-medulo:

-hipotensiunea -când scade adrenalina

-hipertensiunea -când creşte adrenalina

9. PANCREASUL ENDOCRIN

-exocrin: tripsina, lipaza, amilaza, maltaza, etc

-endocrin: insulina (hipoglicemiant) + glucagonul (hiperglicemiant)

120
-hipo: (lipsa insulinei) = diabetul zaharat (hiperglicemie, etc)

-hiper: foame permanentă....

10. SINDROAMELE PLURIGLANDULARE

-diabetul :

-multe glande (anterohipofiza, tiroida, suprarenala, pancreasul)

-multe forme de diabet: zaharat, insipid, renal....

-slăbirea -caşexia: -la adulte

-hipotrepsia: -la tineret

-obezitatea

-stress-ul (H. Selye, 1936)

-sindroamele cutanate: alopecia, psoriazisul, pruritul esential....

CAPITOLUL 12: SEMIOLOGIA PARTICULARĂ

1. ALBINE: -examinarea se face începând din depărtarea spre apropiere (flora, apa, zborul,
urdinişul, stupul -cu toate componentele)

-aspecte semiologice:

-funcţionale: lipsa zborului, albine moarte ...

-morfologice: abdomen mare, puiet neuniform...

-boli: loca europeană / americană, varooza, intoxicaţii...

2. PEŞTII: -plan de examinare:

-anchetă clinică (fişa ihtiologică -pt.crescătorii)

-date geotopografice (sol...), hidrotehnice (apă)

-date despre boală

121
-examinare peşte

-examinare apă şi furaje

-aspecte semiologice:

-funcţionale: agitaţie, peşti cu abdomen în sus, morţi 1

-morfologice: solzi căzuţi, hemoragii, enoftalmie...

3. VIERMII DE MĂTASE:

-examinarea: microclimatul, hrana, aşternut, stadiile evolutive 1

-aspecte semiologice:

-funcţionale: diaree, inapetenţă...

-morfologice: pete colorate pe corp, mărirea corpului....

122
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Constantin N. – Tratat de medicina veterinara – vol II, Editura Tehnica, 2002.

2. Popa V.V., Sallay Arpad – Semiologie si imagistica medical veterinara – vol I si II,

Editura Fundatiei Romania de Maine, 2006.

3. Vlagioiu C, Tudor N., Semiologie veterinara si tehnici de examinare, Editura Sitech

Craiova, 2012.

123
Cuprins

Introducere ……………………………………………………………………………….1
1. Capitolul 1 – Categorii semiologice de baza… ………………………………………...2
2. Capitolul 2 – Metodologia examinarii clinice……………………..……………………...6
3. Capitolul 3 – Examinarea si semiologia generala……………………………………….25
4. Capitolul 4 – Semiologia aparatului digestive…………………………………………..41
5. Capitolul 5. – Semiologia aparatului respirator………………………............................55
6. Capitolul 6 – Semiologia aparatului circulator………………………………………….65
7. Capitolul 7 – Semiologia aparatului urinar……………………………………………...87
8. Capitolul 8 – Semiologia aparatului genital…………………………………………….92
9. Capitolul 9 – Semiologia aparatului locomotor………………………............................99
10. Capitolul 10 – Semiologia aparatului nervos………………………………………….103
11. Capitolul 11 – Semiologia aparatului endocrin…………………………………….....116
12. Capitolul 12 – Semiologia particulara…………………………..…………………….121

124