Stimularea motivație pentru învățarea unei limbi straine

Învățarea este un proces natural care ne însoțește, conștient sau inconștient, toată viața. Starea optimă de învățare
este starea psihologică generală, în care simți că vrei, că dorești, că ești pregătit să faci ușor, repede și cu plăcere, ceea ce în
alte momente ți se părea greu de realizat.
Pentru ca ideile, conținutul învățării să nu rămână doar auzit, ci să fie integrat, interiorizat în mod spontan și natural
prin toare simțurile noastre, trebuie să aibe o anumită încărcătură afectivă, să ne strârnească interesul și dorința de a le
cunoaște.
Un copil care nu este atras de o anumită disciplină școlară și care nu găsește în profesor un sprijin, măcar în
menținerea pe "linia de plutire" a rezultatelor școlare tinde să dezvolte o paletă largă de sentimente sau comportamente
negative față de școală în general și acea materie în particular. Fie că vorbim despre descurajare, frustrare, furie, teamă sau
chiar agresivitate față de colegi sau cadre didactice, toate acestea afectează în mod negativ nivelul de motivație și angajarea
în sarcinile de lucru propuse.
Pentru a dezvolta sistemul motivațional al elevilor trebuie să parcurgem urmatoarele etape
-fixarea unui scop prioritar, clar, determinarea și delimitarea acestuia în mod precis în structura acțiunilor întreprinse;
-fixarea progresivă a unor scopuri, la început mai apropiate, apoi treptat, a unora mai îndepartate;
-aprecierea elevilor, mai ales, în termeni pozitivi; dezaprobarea este mai puțin favorabilă în stimularea motivației învățării;
-cunoașterea progreselor făcute de elevi în atingerea obiectivelor învățării, prin trezirea sentimentului realizării;
-dozarea optimă a cantității de informații pe unitatea de timp;
-accentaurea formelor de muncă independentă, precum și individualizarea activităților, avînd drept scop diferențierea temelor
de studiu de categorii de dificultate;
-crearea unei motivații suplimentare de ordin relational (emulație colaborare), care facilitează asimilarea comportamentelor
de muncă în grup, integrează elevul și ăi dezvoltă dorința de sincronizare informațională.
Cadrele didactice trebuie să evite o evaluare care iși propune să afle doar ce elevii NU știu, NU pot sau NU vor
deoarece ea poate avea consecinte negative asupra motivației pentru învățare în context școlar.
Materialele folosit trebuie să fie declanșator, sa stimuleze și să favorizeze implicarea, să trasmită mesaje reale,
situații contextuale de viață.
Trebuie sa aflam care sunt lucrurile de care elevii noștri sunt interesați, care sunt lucrurile care îi pasioneză și să
gasim modalitățile cele mai potrivite pentru a le transforma în modalități de stimulare a progresului lor și în căi de a le
dezvolta o atitudine pozitivă, deschisă față de învățăre și față de școală. Învățarea ar trebui să înceapă prin dezvățare, ar
trebuie să "dezvățăm" elevii de orice teamă, neliniște, nesiguranță, orice sentiment de sarcină silită, de eșec dăcă întâmpină
dificultăți în rezolvarea unei sarcini de lucru. Trebuie să le insuflăm elevilor ideea ca eșecul este fals și că există doar
încercări reusite sau nu, că erorile sunt binevenite și necesare, ca indicii de învățare și progres
Pricipala provocare este aceea de a reuși să propunem sarcini potrivite capacității fiecărui elev, sarcini adecvate
nivelului său de înzestrare.În mod real elevul percepe sarcina de lucru ca ușoară, obișnuită (medie) sau grea în raport de un
număr de factori, dar în principal des posibilitățile sale. S-a constat că de obicei sarcinile ușoare sunt neglijate iar dacă
sarcina de lucru depășește cu mult nivelul elevului există șanse mari ca acesta să își piardă interesul și nivelul de implicare să
scadă.
Trebuie sa existe un echilibru și o corespondență între strategiile folosite pentru formarea și dezvoltarea motivației
pentru învățare. Daca ar fi sa exemplific aceste corespondente , ma vpr raporta la cateva exemple prezentate de ioan Neacșu
*90, p88-89.Observarea de catre elev a unui model pozitiv facilitează învățarea inițială a conduitelor pozitic- sociale
(autocontrol, cooperare,etc) în timp ce profesorul oferă și îbunătățește continuu repertoriul de modele de viață reale sau
simbolice. Elevii trebuie să participe la stabilirea și învățarea sarcinii pentru a se creea starea motivațională incipientă în timp
ce profesorul îsi focalizeaza atenția aspra obiectivelor învățării dorite. Profesorul trebuie să inițieze, sustină și să întărească
verbal despre rolul valorilor sociale în comportamentul tinerilor. Aceste discuțiile despre valorile sociale ale
comportamentului și stabilirea rațiunii învățării acestora duc, treptat, la formarea la elev bazelor conceptuale despre valoarea
și dezvoltarea acestor comportamente.
In Principiile europene comune privind competențele și calificarea cadrelor didactice (CE,2005) se afirmă faptul ca,
alături de părinți, cadrul didactic joacă un rol esențial în sprijinirea experiențelor de învățare ale copiilor/tinerilor. Pentru
putea motiva elevii cadrele didactice au nevoie de compențe și abilități specifice, de la înțelegerea etapelor de dezvoltare ale
elevului la deprinderi de relaționare și de comunicare, de lucru în mod individualizat cu cei care învață, dar și a unor
modalități care contribuie la dezvoltarea inteligenței colective și a spiritului de colaborare și cooperare în clasa de elevi.
"Eticheta" de bun sau rău, competent sau slab, pe care o pun unele cadre didactice în urma unor evaluări determină decisiv
nivelul de performanță a copilului. Este nevoie de o anumită sensibilitate a cadre didactice, care prețuiește fiecare progres
înregistrat, în special în situațiile în care acesta survine după o lungă perioadă de eșecuri școlare. Lipsa de implicare în
activitățile școlare și eșecul prelungit pot fi transformate în cariere educaționale de succes prin întâlnirea cu un cadru didactic
talentat și conștient de responsabilitatea uriașă pe care o are, prin insuflarea încrederei în propriul potențial elevilor.
Pe de alta parte părinții care reușesc să transmită sincer credința în valoarea și capacitatea copilului saă pot să îl
ajute pe acesta să progreseze și să îl determine să îți dorească el însuși acest lucru. Este prima condiție pentru a putea
contribui, în mod real, la dezvoltarea și succesul său, atât în activitatea de la școală cât și dincolo de aceasta.
Elevii utilizeză în mod intuitiv o serie de strategii de (auto)motivare, prin care urmăresc să iși mențină sau să iși
dezvolte nivelul de motivație în realizarea unei activități de invățare. Aceste experiente trebuie cunoscute, încurajate și
stimulate atât de catre părinți cât și de cadrele didactice. Elevii trebuie ajutați șă conștientizeze și să recurgă la aceste strategii
ori de câte ori este nevoie, în felul acesta ei dobândind un grad mai ridicat de independență față de intervențiile acestora.
Exemple de strategii ce pot fi folosite de către elevi:
-clarificarea așteptărilor din partea celor care propun sarcinile de învățare.
-selectarea unor strategii adecvate sarcinilor de învățare primite.
 -planificarea, fixarea unor obiective specifice pe termen scurt pentru a putea mai usoar evalua progresul înregistrat
în atingerea unor obiective mai generale de învățare.
-solicitarea de feeedback din partea celorlalți și conștientizarea importanței efortului depus în activitatea respectivă
-formularea unor obiective ca provocări pentru propria persoană (Sunt capabil să.....)
-autoevaluarea rezultatelor de parcurs și a rezultatelor finale
-autorecompensarea, dupa îndeplinirea unor etape importante sau finale.
Motivația este un efort sistematic care presupune o știință și un management adecvat, atît în plan personal cât și
instituțional
Controlul și dirijarea sistemului motivațional specific activităților de învățare se poate realiza dacă avem în vedere
concentarea atenției elevilor, întărirea feedbackului informațional, întărirea și conștientizarea și diversificarea modelelor de
acțiune, justificarea consecințelor actelor comportamentale, utilizarea recompenselor și constrângerilor, stabilirea unui climat
psihosocial nestresant, s.a.

Bibliografie
Elisabeta Niculescu, Învățarea limbilor "fără învățare", Ed. Dodactică și pedagogică R.A, 2009
Ioan Neacșu, Metode și tehnici de învățare eficiente, Ed.Militară, București,1990
Stefan Pompei, Ciprian Fartușnic, Motivația pentru învățare, Ed. Didactica Publishing House, 2009
Robert J. Marzano, Arta și știința predării, Ed. Trei, 2015