DPI Suport+de+curs

2017-
2018
DREPTUL PROPRIETĂȚII
INTELECTUALE
SUPORT DE CURS
ANUL III, SEMESTRUL 2 – ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENTA
Lect.univ.dr. Radu STANCU
Titlul I Aspecte introductive privind dreptul proprietății intelectuale
In prima parte a cursului vom descrie, într-un prim timp, noțiunea de drept de proprietate
intelectuala cu elementele cele doua elemente ce îl compun, apoi vom prezenta izvoarele
dreptului de proprietate intelectuala, încheind cu arătarea principiilor generale ce guvernează
dreptul proprietății intelectuale.
Capitolul I Noțiunea dreptului de proprietate intelectuala
Dreptul de proprietate intelectuală este format din dreptul de autor si dreptul de

proprietate industrială.
Dreptul de autor reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile

referitoare la realizarea si valorificare operelor literare, artistice sau științifice.
Obiectul dreptului de autor îl constituie operele literare, artistice si științifice, indiferent

de forma lor de exprimare, de valoarea sau de destinația lor. Aceasta idee este fundamentala in
sistemul Convenției de la Berna pentru protecția operelor literare si artistice din 1886. Prin
dispozițiile alineatului (1) al articolului 2 se prevede ca termenul opere literare si artistice
cuprinde toate lucrările din domeniul literar, artistic si științific.
Totodată, pentru a fi protejata, opera trebuie sa îndeplinească următoarele condiții:

➢ sa fie rezultatul unei activități creatoare;
➢ sa îmbrace o forma concreta de exprimare, perceptibila simțurilor;
➢ sa fie susceptibila de aducere la cunoștința publicului.
In cadrul dreptului de autor, elementul caracteristic al creației intelectuale consta in

originalitate operei.
Proprietatea industriala reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează

raporturile referitoare la creațiile intelectuale aplicabile in industrie si la semnele distinctive ale
acestei activități.
Obiectul dreptului de proprietate industrială cuprinde creațiile industriale propriu-zise

si semnele distinctive. De altfel, in conformitate cu prevederile articolului 1, alineatul (2) al
Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 1883, dreptul de proprietate
industriala are ca obiect brevetele de invenție, modelele de utilitate, desenele sau modelele
industriale, mărcile de fabrica sau de comerț, mărcile de serviciu, numele comercial si
indicațiile de proveniența sau denumirile de origine, precum si reprimarea concurentei neloiale.
In sensul larg al accepțiunii, proprietatea industriala nu se refera numai la industrie si

comerț. Proprietatea industriala se aplica si domeniului industriilor agricole si extractive,
2
precum si tuturor produselor fabricate sau naturale, cum ar fi vinuri, grăunte, foi de tutun, fructe,
vite, minereuri, ape minerale, etc.
De reținut ca cele doua domenii ale drepturilor intelectuale, dreptul de proprietate

industriala si dreptul de autor, cu toate deosebirile existente, se aseamănă prin obiectul
protecției juridice si natura drepturilor subiective ale autorilor.
In concluzie, prin dreptul de proprietate intelectuala se înțelege ansamblul normelor

juridice care reglementează raporturile privind protecția creației intelectuale in domeniile
industriale, științific, literar si artistic, precum si semnele distinctive ale activității de comerț.
Dreptul de proprietate intelectuala se caracterizează prin posibilitatea titularului de a

folosi in mod exclusiv obiectul dreptului sau. Recunoscut de lege, dreptul subiectiv al titularului
prezinta doua aspecte: unul pozitiv si altul negativ
Aspectul pozitiv consta in dreptul titularului de a fi singurul îndreptățit sa exploateze

obiectul dreptului sau de proprietate intelectuală. Prerogativa folosinței se exercita de titular in
mod direct si nemijlocit.
Aspectul negativ consta in dreptul titularului de a interzice altor persoane orice folosința
a bunului, fără încuviințarea sa. Prin opunerea de către titular al folosinței bunului, terții au
obligația de a nu face nimic de natura a aduce atingere exercitării dreptului de proprietate
intelectuala.
Capitolul II Izvoarele dreptului de proprietate intelectuala
Dreptul de proprietate intelectuale are doua categorii de izvoare: interne si

internaționale.
1. Izvoarele interne
In prezent, pe planul dreptului intern drepturile de creație intelectuale sunt reglementate,

in principal, prin următoarele acte normative:
➢ Constituția României (art. 15, alin. (1) si art. 30, alin. (1), alin. (6)-(8));
➢ Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor si modelelor industriale;
➢ Legea nr. 8/1996 actualizata privind dreptul de autor si drepturile conexe;
➢ Legea nr. 64/1996 privind brevetul de invenție;
➢ Legea nr. 84/1998 privind mărcile si indicațiile geografice;
➢ Legea nr. 344/2005 privind unele masuri pentru asigurarea respectării drepturilor de
proprietate intelectuală in cadrul operațiunilor de vămuire;
2. Izvoarele externe
3
In plan internațional, exista o serie de acte normative, la care Romania este parte ori a
aderat sau le-a ratificat, după cum urmează:
➢ Convenția internaționala pentru protecția proprietății industriale de la Paris din 1883 si
revizuita;
➢ Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare si artistice de la 9 septembrie
1886;
➢ Convenția universala privind dreptul de autor, adoptata la Geneva in 1952;
➢ Convenția internaționala pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a
producătorilor de fonograme si a organismelor de radiodifuziune de la Roma din 26
octombrie 1961;
➢ Tratatul de cooperare in domeniul brevetelor de la Washington din 19 iunie 1970;
➢ Tratatul privind dreptul mărcilor de la Geneva din 27 octombrie 1994.
Capitolul III Principiile dreptului de proprietate intelectuala
Principiile fundamentale ale dreptului de proprietate intelectuala sunt:

➢ tratamentul național;
➢ dreptul de prioritate;
➢ independenta brevetelor; si
➢ independenta mărcilor.
1. Tratamentul național
Prin tratament național se înțelege ca resortisanții Uniunii de la Paris si ai Uniunii de la

Berna beneficiază in celelalte tari membre de aceleași drepturi ca si naționalii.
Principiul tratamentului național este consacrat de articolul 2 din Convenția de la Paris

din 1883. Astfel, cetățenii fiecărei tari a Uniunii se vor bucura in toate celelalte tari ale Uniunii,
in ceea ce privește protecția proprietății industriale, de avantajele pe care legile respective le
acorda in prezent sau le vor acorda in viitor naționalilor, aceasta fără a se prejudicia drepturile
prevăzute in mod special de prezenta Convenție.
Potrivit articolului 5 din Convenția de la Berna din 1886, operele resortisanților sunt
supuse in tarile Uniunii, altele decât tara de origine a operei, regimului stabilit pentru operele
naționale. In afara de prevederile Convenției, întinderea protecției, precum si mijloacele
procedurale garantate autorului pentru apărarea drepturilor sale, se reglementează, in mod
exclusiv, conform legislației tarii in care se reclama protecția.
In dreptul roman, principiul tratamentului național este adoptat de articolul 6 al Legii

nr. 64/1991 si art. 2 al Legii nr. 84/1994.
4
2. Dreptul de prioritate
Prin drept de prioritate se înțelege situația privilegiata a unei persoane, care a efectuat
intr-o tara a Uniunii un prim depozit reglementar, de a depune cereri cu același obiect pentru
obținerea protecției in celelalte tari membre.
Dreptul de prioritate este reglementat de articolul 4 din Convenția de la Paris astfel:

„resortisantul sau succesorul lui in drepturi, care a depus in condiții reglementare, intr-una
din tarile Uniunii, o cere de brevet de invenție, de model de utilitate, de desen sau model
industrial, de marca de fabrica sau de comerț, va beneficia, pentru a efectua depozitul in
celelalte tari, de un drept de prioritate”.
Pentru a exista un drept de prioritate, primul depozit trebuie sa aibă valoarea unui
depozit național reglementar, care îndeplinește condițiile prevăzute de legislația națională a
fiecărei tari membre sau a tratatelor bilaterale sau multilaterale încheiate intre tarile Uniunii
(art. 4, alin. (3), lit. a C. de la Paris).
Prin depozit național reglementar se înțelege orice depozit care este suficient pentru a
stabili data la care a fost depusa cererea in tara respectiva, oricare ar fi soarta ulterioara a cererii
(art. 4, alin. (3), lit. a, C. de la Paris).
In conformitate cu aceste dispoziții, primul depozit trebuie sa se efectueze intr-o tara

membra a Uniunii si sa fie reglementar.
Apoi, cea de a doua cerere este necesar sa aibă același obiect ca si prima cerere. In
ambele cereri se vor formula aceleași revendicări. Succesorii in drepturi ai primului depunător
pot invocat dreptul de prioritate.
Persoana care se prevalează de prioritatea unui depozit anterior va trebui sa depună o

declarație indicând data si tara depozitului (art. 4, lit. d.). Termenul pana la care trebuie făcută
declarația se stabilește de către fiecare tara. In măsura in care se pretinde, solicitantul va
prezenta, in termen de 3 luni de la data depozitului cererii ulterioare, o copie a cererii depuse
anterior si un certificat al datei depozitului eliberate de administrația care a primit prima cerere.
Termenele de prioritate au fost stabilite de la 12 luni pentru brevetele de invenție si

modelele de utilitate si la 6 luni pentru desenele sau modelele industriale si pentru mărcile de
fabrica sau de comerț. Termenele încep sa curgă de la data depozitului primei cereri, fără ca
ziua depozitului sa fie cuprinsa in calcul (art. 4, alin. (2) lit. c). Daca ultima zi este nelucrătoare,
termenul se va prelungi pana in prima zi lucrătoare care urmează (art. 4, alin. (3), lit. c).
Efectele recunoașterii dreptului de prioritate sunt precizate de lit. B, art. 4 din Convenția
de la Paris. Cu respectarea termenelor stabilite, depozitul efectuat ulterior intr-una din celelalte
tari ale Uniunii nu va putea fi invalidat de fapte săvârșite, intre timp, cum ar fi mai ales un alt
depozit, publicarea invenției sau exploatarea ei, punerea in vânzare a unor exemplare ale
5
desenului sau modelului, folosirea mărcii. Aceste fapte nu vor putea da naștere la niciun drept
al terților si la nicio posesiune personala. Drepturile câștigate de terți înainte de ziua primei
cereri care servește ca baza dreptului de prioritate sunt rezervate prin efectul legislației interne
fiecărei tari a Uniunii.
Cererile depuse de alte persoane pentru același obiect, in intervalul de prioritate, vor fi
lovite de nulitate. Tot in acest interval, resortisantului nu-i sunt opozabile drepturile secundare
ale terților.
In legislația noastră, dreptul de prioritate este recunoscut de art. 20 al Legii nr. 64/1991
si art. 9 al Legii nr. 84/1998.
3. Independenta brevetelor
Prin independența brevetelor se înțelege ca cererile de brevete pentru aceeași invenție

depuse in diferite tari ale Uniunii de la Paris nu depind unele de altele.
Principiul independentei brevetelor este prevăzut de art. 4 bis din Convenția de la Paris.
Astfel, brevetele cerute in diferite tari ale Uniunii de cetățeni ai Uniunii vor fi independente de
brevetele obținute pentru aceeași invenție in celelalte tari. Aceasta dispoziție trebuie înțeleasa
in mod absolut, in sensul ca brevetele acordate in cursul termenului de prioritate sunt
independente, atât din punct de vedere al cauzelor de nulitate si decădere, cat si din punct de
vedere al duratei normale a protecției.
Independenta brevetelor a înlocuit principiul solidarității brevetelor. Brevetul obținut

pentru aceeași invenție intr-o alta tara a Uniunii fiind independent, soarta lui nu mai depinde de
brevetul de origine.
4. Independenta mărcilor
Prin independenta mărcilor se înțelege ca, după înregistrarea intr-o tara a Uniunii de la
Paris, marca nu mai depinde de marca de origine sau de mărcile înregistrate in celelalte tari ale
Uniunii.
Principiul independentei mărcilor este consacrat de art. 6 din Convenția de la Paris.

Potrivit art. 6, alin. (1)-(3), condițiile de depunere si de înregistrarea a mărcilor de fabricare sau
de comerț vor fi stabilite in fiecare tara a Uniunii de legislația națională. Totuși, o marca depusa
de un resortisant al unei tari a Uniunii nu va putea fi refuzata sau invalidata pentru motivul ca
nu ar fi fost depusa, înregistrata sau reînnoita in tara de origine. O marca înregistrata
reglementar intr-una din tarile Uniunii va fi considerata ca independenta de mărcile înregistrate
in celelalte tari ale Uniunii, inclusiv tara de origine.
6
Art. 6quinquies, lit. e din Convenție prevede ca reînnoirea înregistrării unei mărci, in tara
de origine, nu va atrage obligația de reînnoire a înregistrării in celelalte tari ale Uniunii in care
a fost înregistrată marca.
7
Titlul II Dreptul de autor si drepturile conexe
Capitolul I Noțiunea dreptului de autor
1. Aspecte generale despre dreptul de autor
a. Dreptul creației intelectuale sau dreptul proprietății intelectuale
Înainte de a trece la analiza conținutului prezentului titlu, trebuie făcute unele aprecieri
in legătura cu sintagmele „creanței intelectuală”, „proprietate intelectuala” si „proprietate
industrială”, frecvente folosite in legislația romana din domeniul protecției juridice a creației
intelectuale.
Astfel, expresia creație intelectuala, evoca doar produsul ca atare al efortului intelectual
uman, nesugerând, prin sine, ca ar fi vorba si despre protecția juridica a acestuia.
La rândul lor, expresiile proprietate intelectuală si proprietate industriala exprima doar

un aspect al ocrotirii juridice a creației intelectuale, adică numai dreptul de proprietate asupra
acestui. Altfel spus, aceste expresii nu vizează si celelalte drepturi care decurg din creația
intelectuală.
In sfârșit, expresia creație intelectuala si de proprietate industriala, din conținutul art. 2,

pct. 1, lit. e C.pr.civ., respectiv proprietate intelectuala si industriala, din cel al art. 27, pct.
1, lit. e C.pr.pen., sunt pleonastice deoarece creația intelectuala, respectiv proprietatea
intelectuala includ si creația tehnica, respectiv proprietatea industriala.
Așadar, conform unei opinii doctrinare expresia dreptul creației intelectuale este mai
indicat pentru a fi folosita in textele legale care privesc ocrotirea juridica de ansamblu a acestui
produs al intelectului uman.
b. Categorii de creație intelectuala protejate in România
Potrivit legislației interne, creația intelectuală se divide in următoarele categorii:

➢ opere, care pot fi literare, artistice sau științifice, precum si orice alte asemenea opere
de creație intelectuală;
➢ interpretările sau execuțiile artiștilor interpreți si, respectiv, executanți;
➢ înregistrările sonore ale producătorilor de înregistrări sonore;
➢ emisiunile organismelor de radiodifuziune si televiziune;
➢ bazele de date;
➢ invențiile;
➢ mărcile de produse sau de servicii înregistrate;
➢ desenele sau modelele industriale;
8
➢ indicațiile geografice.
In temeiul art. 3, pct. 1 din Legea nr. 344/2005, sunt considerate drepturi de proprietate
intelectuală, corespunzătoare creațiilor evocate mai sus, următoarele categorii de drepturi:
➢ dreptul de autor;
➢ drepturile conexe dreptului de autor;
➢ drepturile asupra mărcilor de produs sau de servicii înregistrate;
➢ drepturile asupra desenelor si modelelor industriale;
➢ drepturile asupra indicațiilor geografice;
➢ drepturile asupra brevetului de invenție;
➢ drepturile asupra certificatului suplimentar de protecție;
➢ drepturile asupra soiurilor de plante.
Legea nr. 344/2005, in art. 3, definește dreptul de autor si drepturile conexe, astfel:
➢ dreptul de autor este dreptul de proprietate intelectuală recunoscut persoanei sau
persoanelor fizice care au creat o opera originala in domeniul literar, artistic sau
științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma concreta de exprimare si
independent de valoarea si destinația lor, ori altor titulari legali, persoane fizice sau
juridice;
➢ drepturile conexe sunt drepturi de proprietate intelectuala, altele decât drepturile
autorului unei opere, de care beneficiază artiștii interpreții sau executanții pentru
propriile interpretări sau execuții, producătorii de înregistrări sonore si producătorii de
înregistrai audiovizuale, pentru propriile înregistrări, si organismele de radiodifuziune
si televiziune, pentru propriile emisiuni si servicii de programe.
In privința drepturilor de proprietate industrială reținem următoarele definiții:

➢ drepturile ce decurg din acordarea brevetului de invenție sunt drepturi de proprietate
industrială (asupra creanței tehnice) ce se nasc ca urmare a eliberării unui titlu de
protecție, ce poate fi dobândite urmare a realizării unei invenții, adică a unei creații
tehnice ce are ca obiect un produs sau un procedeu, in orice domeniu tehnologic, cu
condiția ca acel produs sau procedeu sa fie nou, sa implice o activitate inventiva si sa
fie susceptibil de aplicare industrială;
➢ drepturile asupra mărcilor de produs sau de servicii înregistrate sunt drepturi de
proprietate industriala ce decurg din folosirea, in condițiile legii, de către o persoana a
unui semn susceptibil de reprezentare grafica, care servește la deosebirea produselor sau
serviciilor acelei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane. Pot
constitui mărci semnele distinctive, cum ar fi: cuvintele, inclusiv numele de persoane;
desenele; literele; cifrele, elementele figurative, formele tridimensionale, precum si
orice combinație a acestor semene;
➢ drepturile asuprea desenelor sau modelor industriale sunt drepturi de proprietate
industrială ce decurg din realizarea unui aspect nou al unui produs, având o funcție
utilitară;
➢ drepturile asuprea indicațiilor geografice sunt drepturi ce decurg din denumirea care
servește la identificarea unui produs originar dintr-o tara, regiune sau localitate a unui
9
stat, in cazul in care o calitate, reputație sau alte caracteristici determinate pot fi, in mod
esențial, atribuite acestei origini geografice.
2. Obiectul dreptului de autor
a. Noțiuni generale privind obiectul dreptului de autor
Legea nr. 8/1996 consacra obiectul dreptului de autor Capitolul II din Partea a I-a, Titlul
I (art. 7-9).
Potrivit art. 7, obiectul dreptului de autor este constituit din operele originale de creație
intelectuala in domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul
sau forma de exprimare si independent de valoarea si destinației lor.
Din conținutul textului legal citat se pot deduce elementele definitorii ale obiectului
dreptului de autor, astfel:
➢ obiectul dreptului de autor este alcătuit numai din opere de creație intelectuala. Fiind o
creație intelectuala, opera poate fi numai produsul activității individului uman;
➢ operele trebuie sa fie originale, adică sa cuprindă suficiente elemente particulare care sa
le distingă net de alte creații intelectuale de același gen;
➢ operele, pentru a fi obiecte al dreptului de autor, trebuie sa aparțină, după caz,
domeniului literar, artistic sau științific;
➢ pentru a constitui obiect al dreptului de autor, nu are relevanta modalitatea de creație,
modul sau forma concreta de exprimare si nici valoarea sau destinația lor;
➢ pentru a fi protejat juridic, creația intelectuala trebuie sa fie conforma cu legea care
interesează ordinea publica si bunele moravuri.
In lipsa unor definiției legale, definim opera ca fiind produsul original al activității
intelectuale a individului uman in domeniul literar, artistic sau științific, protejat juridic
indiferent de modalitatea de creație, modul sau forma concreta de exprimare, valoarea sau
destinația lui, cu condiția sa fie conform cu legea care interesează ordinea publica si bunele
moravuri.
Așadar, potrivit art. 7, fac obiectul dreptului de autor următoarele categorii de creații
intelectuale:
➢ scrierile literare si publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice
alte opere scrise sau orale, precum si programele pentru calculator (lit. a);
➢ operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile
universitare, manualele școlare, proiectele si documentațiile științifice (lit. b);
➢ compozițiile muzicale cu sau fără text (lit. c);
➢ operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele (lit. d);
➢ operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale (lit. e);
➢ operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog
fotografiei (lit. f);
10
➢ operele de arta grafica sau plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, gravura,
litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a
metalului, desene, design, precum si alte opere de arta aplicată produselor destinate
unei utilizări practice (lit. g);
➢ operele de arhitectura, inclusiv planșele, machetele si lucrările grafice ce formează
proiecte de arhitectura (lit. h);
➢ lucrările plastice, hărți si desene din domeniul fotografiei, geografiei si științei in
general (lit. i).
Potrivit art. 9 din Legea nr. 8/1996, nu beneficiază de protecția legala a dreptului de
autor următoarele categorii de creații intelectuale:
➢ ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de
funcționare sau conceptele matematice ca atare si invențiile conținute intr-o opera,
oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare (lit. a);
➢ textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile
oficiale ale acestora (lit. b);
➢ simbolurile oficiale ale statului, ale autorităților publice si ale organizațiilor, cum ar fi:
stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul si medalia (lit. c);
➢ mijloacele de plata (lit. d) care, de asemenea, au un regim juridic special de protecție,
reglementat de legislația civila si financiara;
➢ știrile si informațiile de presa (lit. e);
➢ simplele fapte si date (lit. f).
De reținut ca opera este recunoscuta si protejata independent de aducerea acesteia la

cunoștința publicului, adică prin simplul fapt al realizării ei, chiar daca este in forma
nefinalizata (art. 1, alin. (2) din L. nr. 8/1996). Se instituie, astfel, principiul absentei oricărei
formalități pentru protecția juridica a operei.
b. Originalitatea operei
Originalitatea este una dintre condițiile esențiale pentru existenta si protecția juridica a
operei.
Aceasta cerință rezulta explicit din conținutul art. 7 din L. nr. 8/1996, si anume „fac
obiectul dreptul de autor numai operele originale de creație intelectuala in domeniul literar,
artistic sau științific”.
De asemenea, originalitatea operei este in strânsă legătură cu individualitatea ei. La

rândul sau, individualitatea poarta amprenta personalității autorului, deoarece acesta este pus in
situația de a opta, de a analiza, de a compara, de a face apel la toate resursele lui de gust, de
inteligenta, de sensibilitatea si de interes.
Originalitatea poate fi sub doua forme:
11
➢ absoluta, caracterul absolut derivând din inexistenta anterioara momentului realizării
operei a unei creații intelectuale identice ori asemănătoare; sau
➢ relativă, ceea ce este original deriva din transformarea creativa a unei opere preexistente
sau din modul de alegere ori dispunere a materialului dintr-o opera preexistenta.
Totodată, art. 8 din L. nr. 8/1996 enumera doua categorii de opere derivate, si anume:
➢ traducerile, adaptările, adnotările lucrările documentare, aranjamentele muzicale si
orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care reprezintă o
munca intelectual de creație (lit. a);
➢ culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi: enciclopediile si
antologiile, colecțiile sau compilațiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv
bazele de date care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații
intelectuale (lit. b).
Doctrina a precizat ca, pentru a face obiectul dreptului de autor si de a fi astfel protejata
juridic, opera derivata trebuie sa întrunească cumulativ doua cerințe, si anume:
➢ (i) sa fie rezultatul unei activități intelectuale (art. 8 si art. 16 din L. nr. 8/1996); si
➢ (ii) sa nu fie prejudiciate drepturile autorilor operei originale (art. 8 din L. nr. 8/1996).
c. Opera postuma
Opera este postum daca a fost divulgata după decesul autorului.
Din prevederile art. 10, lit. a din L. nr. 8/1996 se deduce ca autorul unei opere are dreptul
moral „de a decide daca, in ce mod si când va fi adusa opera la cunoștința publicului”.
Divulgarea operei după decesul autorului, la rândul ei, se poate datora uneia dintre
următoarele doua împrejurări:
➢ autorul a decis ca opera sa fie divulgata începând cu o anumita data si, intre timp, acesta
a decedat;
➢ autorul a decis ca opera sa fie divulgata chiar după decesul sau.
Opera poate deveni postuma numai in una dintre cele doua situații expuse mai sus. Cu
toate acestea, in doctrina s-a exprimat opinia potrivit căreia, operele pentru care autorii si-au
manifestat expres decizia de a nu fi divulgate vor putea fi aduse la cunoștința publicului după
expirarea termenelor de protecție prevăzute de L. nr. 8/1996.
In orice situație, art. 11, alin. (2) din L. nr. 8/1996 conferă doar posibilitatea transmiterii
exercițiului acestui drept si, nicidecum, a dreptului ca atare. Altfel spus, după moartea autorului,
moștenitorul legal sau testamentar va avea exercițiul acestui drept numai in ipoteza in cade de
cujus, in timpul vieții lui, nu a decis ca opera sa nu fie divulgata.
d. Opera comuna si opera colectiva
12
Noțiuni generale. Opera comuna este opera realizata de mai multe persoane fizice in
calitate de coautori, a căror contribuții pot fi sau nu distincte, iar drepturile izvorâte din
realizarea ei aparțin coautorilor, dintre care unul poate fi principal.
Opera colectiva este opera realizata de mai multe persoane fizice in calitate de coautori,
a căror contribuție formează un tot, iar drepturile ce decurg din crearea ei aparțin, de regula,
persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea si sub numele căreia acesta a
fost creata.
Asemănările intre opera comuna si opera colectiva sunt:

➢ ambele opere sunt realizate prin contribuția creativa a doua sau a mai multor persoane
fizice;
➢ opera este creata in colaborare;
➢ existenta unei unități de timp, in sensul unei concomitente a activității coautorilor in
realizarea opere.
Deosebirile dintre cele doua tipuri de opera:

➢ in cazul operei comune, contribuția coautorilor poate fi distincta sau nu, pe când, in
cazul operei colective, contribuția nu poate fi separata, formând „un tot”;
➢ in cazul operei comune, drepturile de autor aparțin coautorilor, in schimb, in situația
operei colective, drepturile de autor aparțin persoanei care a inițiat, sub
responsabilitatea si sub numele căreia opera a fost creata.
Dobândirea si exercițiul drepturilor de autor in cazul operelor comune si a celor

colective.
In cazul operei comune, dreptul de autor aparține coautorilor, intre care unul poate fi
autorul principal (art. 5, alin. (2) din L. nr. 8/1996). Astfel, drepturile de autor asupra operei
comune aparțin coautorilor, fiecare dintre aceștia dobândind prerogative ale dreptului de autor
doar asupra ansamblului operei, iar nu si asupra contribuției sale la realizarea acesteia.
De asemenea, legea oferă posibilitatea legală ca unul dintre coautori sa fie desemnat
autorul principal. In lipsa unor reguli legale speciale, desemnarea autorului principal va fi făcută
potrivit învoielii coautorilor si, in caz de dezacord, in raport cu contribuția fiecăruia dintre ei la
realizarea operei.
Modul de repartizarea intre coautori a remunerației obținute din utilizarea operei este,
in lipsa unei convenții, proporțional cu contribuția fiecăruia la realizarea operei (art. 5, alin. (5)
din L. nr. 8/1996).
Daca nu se poate stabili proporția in care fiecare coautor a contribuit la realizarea operei,
remunerația se împarte in mod egal.
13
In cazul operei colective, in lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor aparține
persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea si sub numele căreia a fost
creata (art. 6, alin. (2) din L. nr. 8/1996).
3. Subiectul dreptului de autor
Art. 3, alin. (1) din L. nr. 8/1996 consacra principiul conform căruia este autori persoana
fizica sau persoanele fizice care au creat opera. Astfel, per a contrario, este exclus ca aceasta
calitatea sa fie atribuita unei persoane juridice.
Așadar, doar o persoana fizica poate participa la realizarea operei in calitatea de autori
unic sau de coautor.
In principiu, pentru existenta coautorului trebuie întrunite cumulativ următoarele

condiții:
➢ (i) opera sa fie creata de doua sau mai multe persoane fizice împreună;
➢ (ii) participarea fiecărei persoane fizice la realizarea operei respective sa fie creativa;
➢ (iii) intre persoanele fizice care participa la realizarea operei sa existe o înțelegere
prealabila, adică o legătură subiectiva anterioara creării acesteia.
De asemenea, coautorii unor opere comune pot fi (art. 5, alin. (2) din L. 8/1996):
➢ principali, adică persoana fizica care a creat opera;
➢ secundari, adică persoane fizica sau juridica căreia i se recunoaște anumite prerogative
ale dreptului de autor, fără ca acea persoana sa fie creatoarea operei. Se pot distinge
următoarele subiecte secundarea:
• persoana fizica sau juridica care face publica opera, având consumantul
autorului, daca opera este anonima sau sub pseudonim;
• moștenitorii legai sau testamentari ai autorului care dobândesc prerogative ale
dreptului de autor;
• Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, in lipsa moștenitorilor legali sau
testamentari, dar numai pentru drepturile morale (prevăzute la art. 10, lit. b si d
din L. 8/1996);
• organismul de gestiune colectiva mandatat in timpul vieții de către autor sau, in
lipsa unui mandat, organismul de gestiune colectiva cu cel mai mare număr de
membri, din domeniul respectiv de creație, in ambele cazuri, însă, daca nu exista
moștenitori, iar drepturile transmise sunt patrimoniale (conf. art. 25, alin. (1) din
L. 8/1996);
• cesionarul drepturilor patrimoniale de autor;
• angajatorul.
Capitolul II Conținutul dreptului de autor
14
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, in Capitolul IV din Partea
I a Titlului I, sub denumirea „Conținutul dreptului de autor” (art. 10-23), reglementează doua
categorii de drepturi ce se nasc din realizarea unei opere, si anume:
➢ drepturile morale, care sunt absolute si opozabile astfel erga omnes (art. 10-11);
➢ drepturile patrimoniale, care decurg din realizarea operei si durează tot timpul vieții
autorului si, după moartea acestuia, se transmit prin moștenire legala sau testamentara
pe o perioada determinata de timp (art. 12-16, 21-23).
De reținut ca, întocmai ca oricare alte drepturi civile, drepturile rezultate din creația
intelectuală prezinte următoarele trăsături:
➢ se prezinta sub forma unor posibilități recunoscute, garantate si protejate juridic,
aparținând autorului unei opere ori succesorilor acestuia sau altor persoane expres
prevăzute de lege;
➢ reprezintă latitudinea autorului de a avea o anumita conduita, atât fata de opera, cat si
fata de terți, in legătura cu opera pe care a realizat-o;
➢ conferă autorului posibilitatea de a apela la forța de constrângere a statului pentru a i se
asigura exercițiul nestingherit a acestor prerogative.
1. Drepturile morale
Legea nr. 8/1996, in art. 10, reglementează cinci drepturi morale, si anume:
➢ dreptul de a decide daca, in ce mod si când v-a fi adusa opera la cunoștința publică sau
dreptul de a divulga opera (lit. a);
➢ dreptul dea pretinde recunoașterea calității de autor al operei sau dreptul de paternitatea
asupra operei (lit. b);
➢ dreptul de a decide sub ce nume v-a fi adusa opera la cunoștința publicului (lit. c);
➢ dreptul de a pretinde respectarea integrității operei si dreptul de a se opune oricărei
modificări, precum si oricărei atingeri aduse operei, daca prejudiciază onoarea sau
reputația sa (lit. d);
➢ dreptul de a retracta opera, despăgubind, daca este cazul, pe titularul dreptului de
utilizare prejudiciați prin exercitarea retractării (lit. e).
In temeiul art. 11, alin. (1), drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau
înstrăinări. Așadar, drepturile morale sunt inalienabile si insesizabile.
Prin derogarea de la dreptul comun, in temeiul art. 11, alin. (2), coroborat cu art. 10,
exercițiul următoarele drepturi se poate transmite prin moștenire pe durata nelimitata:
➢ dreptul de a decide daca, in ce mod si când va fi adusa opera la cunoștința publica (lit.
a);
➢ dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei (lit. b);
➢ dreptul de a pretinde respectarea integrității operei (lit. c).
15
Daca nu exista moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune
colectiva care a administrat drepturile autorului sau, după caz, organismului cu cel mai mare
număr de membri din domeniul respectiv de creație.
a. Dreptul la divulgarea operei
Divulgarea operei înseamnă aducerea acesteia la cunoștința publica.
Dreptul la divulgarea operei, prevăzut de art. 10, lit. a, creează, pentru autorul operei,
următoarele prerogative:
➢ dreptul de a decide sa aducă sau nu opera la cunoștința publica;
➢ dreptul de a decide când va aduce opera la cunoștința publica;
➢ dreptul de a decide in ce mod va aduce opera la cunoștința publica;
➢ dreptul de a apela, la nevoie, la forța coercitivă a statului pentru ocrotirea exercițiului
acestui drept.
Totodată, potrivit art. 10, lit. a coroborate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 8/1996,
sunt considerata comunicări publice orice comunicare a unei opere, realizate direct sau prin
mijloace tehnice, făcute intr-un loc deschis publicului sau in orice loc in care se aduna un număr
de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii si al cunoștințelor acesteia.
De asemenea, in temeiul aceluiași text, sunt considerate comunicări publice si

următoarele activități:
➢ reprezentarea scenica, recitarea sau orice alta modalitate publica de execuție sau de
prezentare directa a operei;
➢ expunerea publica a operelor de arta plastica, de arta aplicata, fotografica si de
arhitectura;
➢ proiecția publica a operelor cinematografice si a altor opere audiovizuale, inclusiv a
operelor de arta digitala;
➢ prezentarea intr-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale,
precum si prezentarea intr-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei pere
radiodifuzate;
➢ orice comunicarea a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizata prin punerea
la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât
oricare dintre membrii publicului sa poată avea acces la aceasta din orice loc sau in orice
moment ales in mod individual.
b. Dreptul la paternitate asupra operei
Dreptul la paternitate asupra operei sau dreptul de a pretinde recunoaștere a calității de

autor al operei se întemeiază pe necesitatea de a respecta legătura fireasca ce exista intre creator
si opera sa.
Acest drept ii conferă titularului cel puțin următoarele prerogative:
16
➢ dreptul de a se comporta in raport cu opera in calitate de creator al acesteia;
➢ dreptul de a i se recunoaște de către terți, inclusiv de către autoritățile statului, calitatea
de creator al operei;
➢ dreptul de a beneficia de toate prerogativele morale si materiale pe care legea le conferă
autorului operei;
➢ dreptul de a se opune oricărui act sau fapt prin care s-ar aduce atingere prerogativelor
recunoscute de lege ce decurg din calitatea de autor;
➢ dreptul de a apela, la nevoie, la forța coercitiva a statului pentru ocrotirea acestui drept.
Cum s-a menționat, prin derogare de la prevederile art. 1 din Legea nr. 8/1996, exercițiul
dreptului la paternitate asupra operei se poate transmite prin moștenire, potrivit legislației civile,
pe timp nelimitat.
Transmiterea exercițiului acestui drept prin moștenire nu înseamnă ca succesorul

autorului operei devine autorul operei respective. Acestuia i se transmite numai exercițiul
dreptului, adică dreptul de a pretinde altor persoane sa recunoască calitatea de autor a
antecesorului lor si, nicidecum calitatea de autori ai operei.
c. Dreptul de a decide asupra numelui sub care opera va di adusa la cunoștința

publicului
Acest drept consta in posibilitatea juridica conferita autorului de a stabili cuvântul sau
grupul de cuvinte, atașate denumiri operei, care au rolul de a indica persoana autorului creației
intelectuale respective.
De reținut ca numele sub care opera este adusa la cunoștința publica nu poate fi cufundat
cu denumirea acesteia. Denumirea este alcătuita dintr-un grup de cuvinte care au rolul de a
identifica opera, ca atare, in raport cu alte opere de același gen.
Totodată, acest drept conferă titularului posibilitatea de a aduce opera la cunoștința

publicului sub numele sau, sub un alt nume ori sub un pseudonim.
In situația in care opera a fost adusa la cunoștința publicului sub forma anonima sau sub
un pseudonim, care nu permite identificarea autorului, in temeiul art. 4, alin. (2), dreptul de
autor se exercita de către persoana fizica sau juridica care o face publica, cu consimțământul
autorului, atât timp cat acesta nu își dezvăluie indemnitatea.
In cazul in care opera este colectiva sau comuna, coautorii vor decide numele si
denumirea sub care opera va fi făcută public.
d. Dreptul de a pretinde respectarea integrității operei
Acest drept moral este înscris in art. 10, lit. d din Legea nr. 8/1996 si conferă autorului
sau titularului următoarele drepturi:
17
➢ dreptul de a se opune oricărei modificări sau transformări si, in general, oricărei atingeri
aduse operei de către terțe persoane;
➢ dreptul de a apela la forța coercitiva a statului pentru prevenirea, constatarea sau
încetarea încălcării ori pentru stabilirea si acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a
nesocotirii integrității operei;
Pentru ca aceste drepturi sa producă efecte juridice, potrivit art. 10, lit. d, este necesar
ca actele prin care se aduce atingere integrității operei sa prejudicieze, după caz, onoarea sau
reputația autorului.
Astfel, in temeiul normei de principiu, prevăzută de art. 139, alin. (1) si (3) din Legea
nr. 8/1996, in caz de nesocotire a acestui drept, titularul dreptului de autor poate cere instanței
de judecata sau altor organisme competente sa dispună următoarele:
➢ recunoașterea drepturilor si constatarea încălcării integrității operei;
➢ repararea prejudiciului astfel produs, calculat potrivit normelor legale;
➢ luarea unor masuri pentru prevenire producerii unor pagube iminente sau pentru
asigurarea reparării acestora, după caz;
➢ ordonarea unor masuri de asigurare a dovezilor sau de constatare a unor stări de fapt;
➢ remiterea încasărilor si a bunurilor rezultate din fapta ilicita;
➢ scoaterea din circuitul comercial, prin confiscarea si distrugerea copiilor efectuate
ilegal;
➢ publicarea in mijloacele de comunicare in masa a hotărârii judecătorești, pe cheltuiala
celui care a săvârșit fapta ilicita.
Prin derogare de la regula generala, exercițiul acestui drept poate fi transmis prin
moștenire succesorilor pe durata nelimitata si, in lipsa acestora, organismului de gestiune
număr de membri, din domeniul respectiv de creație.
e. Dreptul de a retracta opera
Acest drept consta in posibilitatea juridica recunoscuta autorului operei de a o retrage

după divulgare.
Pentru ca exercițiul acestui drept sa fie posibil, este absolut necesar ca, in prealabil,
opera sa fi fost adusa la cunoștința publica. In caz contrar, practic, ar lipsi obiectul retractării.
De menționata ca, in cazul in care intre autorul operei si titularul dreptului de utilizare
exista încheiat un contract exercitarea dreptului de retractare constituie o excepție de la
principiul forței obligatorii a contractului (art. 969, alin. (2) C.civ.).
Totodată, in caz de litigiu, autorul operei retractate nu este obligat sa dovedească in fata
instanței de judecata motivele retractării. In schimb, cocontractantul, in caz de opunere, poate
dovedi reaua-credință si exercitarea abuziva a acestui drept de către autor.
18
De asemenea, acest drept nu poate face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări si nici
nu poate fi transmis prin moștenire. Pe cale de consecința, dreptul de retractare, daca nu a fost
exercitat de autor in timpul vieții sale se stinge odată cu decesul acestuia, neputând fi exercitat
ulterior de către succesorii lui.
2. Drepturile patrimoniale
Drepturile patrimoniale născute din crearea unei opere literare, artistice sau științifice
sunt drepturi civile cu conținut economic, adică evaluabile in bani. Pe cale de consecință, aceste
drepturi vor împrumuta toate caracteristicile generale ale oricărui drept civil patrimonial.
Totuși, având-si izvorul in crearea unei opere, aceste drepturi vor prezenta, conform
Legii nr. 8/1996, si unele trăsături particulare, după cum urmează:
➢ sunt strâns legate de persoana autorului, adică sunt in principiu intuitu personae (art.1,
alin. (1) din L. nr. 8/1996);
➢ sunt, in principiu, exclusive, adică absolute sau opozabile erga omnes (art. 12 din L.
nr. 8/1996);
➢ sunt, in principiu, alienabile, deoarece pot face obiectul înstrăinării sau al cesiunii
exclusive sau neexclusive (art. 39 si urm. din L. nr. 8/1996). Prin derogare de la dreptul
comun, unele dintre aceste drepturi nu pot fi transmise prin moștenire.
Cronologic, Legea nr. 8/1996 reglementează doua drepturi patrimoniale, si anume:

➢ (i) dreptul de a decide utilizarea operei (art. 12-16 din L. nr. 8/1996);
➢ (ii) dreptul de suita (art. 21-23 din L. 8/1996).
a. Dreptul de decide utilizarea operei
Potrivit art. 12, autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, in
ce mod si când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții.
Este de constata ca acest drept, deși este patrimonial, este un drept exclusiv, adică
absolut si, pe care de consecință, opozabil erga omnes.
Din conținutul art. 13 din Legea nr. 8/1996 rezulta ca autorul operei are dreptul de a
autoriza sau de a interzice următoarele operațiuni:
➢ reducere operei (lit. a);
➢ distribuirea operei (lit. b);
➢ importul in vederea comercializării pe piața interna a copiilor după opera, realizate cu
consimțământul autorului (lit. c);
➢ închirierea operei (lit. d);
➢ împrumutul operei (lit. e);
➢ comunicarea publica, direct sau indirect a operei (lit. f);
➢ radiodifuziunea prin cablu a operei (lit. g);
19
➢ transmiterea prin cablu a operei (lit. h);
➢ realizarea de opere derivate (lit. i).
b. Dreptul de suita
Art. 20 din Legea nr. 8/1996 reglementează aspectele referitoare la dreptul de suita.
De asemenea, in doctrina dreptul de suita a fost definit ca fiind acel drept patrimonial
de autor care, in limitele ordinii publice si a bunelor moravuri si sub sancțiunea forței coercitive
a statului, conferă titularului posibilitatea de a pretinde si de a primi de la persoanele desemnate
de lege o suma de bani reprezentând o anumita cota procentuala din prețul obținut la orice
vânzare a operei sale originale de arta grafica sau plastica ori a operei fotografice, ulterioara
primei înstrăinări a acesteia de către el, si de a fi informat cu privire la locul unde se afla opera
sa.
Pot deveni titulari ai dreptului de suita, potrivit Legii nr. 8/1996, următoarele persoane:
➢ persoana fizica sau juridica din inițiativa, sub responsabilitatea si sub numele căreia a
fost creata opera colectiva (art. 6, alin. (2) din L. 8/1996);
➢ persoanele care, după moartea autorului, in calitate de succesori legali sau
testamentari, dobândesc drepturile patrimoniale, respectiv prerogativele ce revin
autorului din dreptul de exploatare (art. 12 din L. 8/1996) si dreptul de suita (art. 25
din L. 8/1996);
➢ statul roman, daca nu exista moștenitori, exercițiul acestor drepturi revenind
organismului de gestiune colectiva mandatat in timpul vieții de către autor sau, in lipsa
unui mandat, organismului de gestiune colectiva cu cel mai mare număr de membri,
din domeniul respectiv de creație;
➢ persoana care, după încetarea protecției dreptului de autor, aduce la cunoștința publica,
in mod legal, pentru prima oara, o opera nepublica înainte (art. 25, alin. (2) din L.
8/1996).
In lumina art. 21, alin. (1) din Legea nr. 8/1996, sunt purtătoare ale dreptului de suita
operele originale:
➢ de arta grafica sau plastice, mai cu seama: operele de sculptura, gravura, litografie, arta
monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului desene,
design si alte opere de arta aplicata produselor destinate unei utilizări practice;
➢ operele fotografice.
Potrivit art. 21, alin. (2) din Legea nr. 8/1996, dreptul de suita se aplica tuturor actelor
de revânzare care implica, in calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari: saloane, galerii
de arta, precum si orice comerciant de arta.
Așadar, o prima condiție este existenta unui act de revânzare. Prin acte de revânzare
înțelegem contractele de vânzare-cumpărare ulterior primei înstrăinării a operei de către titular.
Totodată, pentru nașterea dreptului de suita, prima vânzare a operei trebuie realizata chiar de
20
către autor. Per a contrario, nu este realizata aceasta cerință atunci când, spre exemplu,
proprietarul actual al operei, după ce a dobândit dreptul de proprietate asupra ei direct de la
autor, dar printr-o alta operațiune juridica decât cumpărarea (cum ar fi donație), o vinde unei
terțe persoana.
A doua cerință presupune implicarea in actele de revânzare a unei persoane fizice sau
juridice organizarea de saloane sau galerii de arta ori care are calitatea de comerciant de opere
de arta.
De reținut ca, in dreptul roman, bunurile dobândite in timpul căsătorie, de oricare dintre
soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune. Printre categoriile de bunuri proprii regăsim
si manuscrisele științifice sau literare, schițele si proiectele artistice, proiectele de invenții si
inovații, precum si alte asemenea bunuri. Aceste bunuri incorporează creații intelectuale.
Asupra acestor bunuri soții vor exercita un drept de proprietate comuna pe cote părți.
Chiar daca bunul nu este divizat in materialitatea lui, fiecare soț va exercita un drept de
proprietate exclusiva asuprea cotei părți ce i se cuvine din bun, in raport cu contribuția lui
efectiva la realizarea acestuia.
Pe de alta parte, potrivit dreptului comun, soțul supraviețuitor, in cazul moștenirii legale,
are vocație succesorala fata de soțul sau, având astfel posibilitatea sa dobândească drepturile
morale si cele patrimoniale, care se transmit prin moștenire. Evident, soțul supraviețuitor poate
dobândi astfel de drepturi si prin moștenire testamentară.
Capitolul III Limitele juridice ale executării dreptului de autor
Legea nr. 8/1996, in art. 33-38, sub denumirea marginala „Limitele exercitării dreptului
de autor”, reglementează situațiile si condițiile in care diverse persoane, fără consimțământul
autorului sau titularului drepturilor de autor si fără plata unei remunerații, pot utiliza sau
transforma o opera.
1. Restrângerea dreptului patrimonial al autorului sau titularului drepturilor

patrimoniale de autor de a interzice utilizarea operei de către alte persoane
a. Aspecte generale
Art. 33, alin. (1) din Legea nr. 8/1996 prevede ca sunt permise, fără consimțământul
autorului si fără plata vreunei remunerații, diverse utilizări ale unei opere aduse anterior la
cunoștința publica, cu condiția ca acestea sa fie conforme cu bunele uzanțe, sa nu contravină
exploatării normale a operei si sa nu îl prejudiciez pe autor sau pe titularii drepturilor de
utilizare.
21
Așadar, de principiu, drepturile de autor sunt protejate chiar din momentul realizării
operei, indiferent de faptul ca a fost sau nu adusa la cunoștința publicului.
Totuși, potrivit art. 33 atunci când opera este utilizata conforme bunelor uzanțe, adică
sa fie compatibila cu practicile corecte din domeniu, nu este nevoie de consimțământul
autorului.
De asemenea, opera mai poate fi folosita in condițiile art. 33 atunci când nu contravine
„exploatării normale”, adică terțele persoanele, care utilizează opera sa respecte natura literara,
artistica sau științifică a operei, după caz, precum si cerințele impuse de Legea nr. 8/1996 pentru
diversele modalități de utilizare. Spre exemplu, copiile trebuie realizate fără modificări tăieturi
sau adăugiri (art. 14 din L. nr. 8/1996).
In fine, terțele persoane trebuie sa utilizeze opera astfel încât sa nu îl prejudicieze pe

autor sau pe titularii drepturilor de utilizare. Expresia titularii dreptului de utilizare are
semnificația de persoane care, in condițiile Legii nr. 8/1996, dobândesc drepturile patrimoniale
de utilizare si nicidecum de persoane care au doar exercițiul acestor drepturi. De exemplu, după
decesul autorului, drepturile de utilizare împreună cu dreptul de suita se transmit moștenitorilor
autorului care, astfel, devin titulari ai drepturilor respective.
b. Reproducerea operei fără consimțământul titularului drepturilor de autor
Potrivit art. 33, alin. (1) din L. nr. 8/1996, reproducerile care sunt realizate in cadrul
procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative, cum ar fi, spre exemplu, cele pentru
administrarea probelor in cadrul procesului civil sau penal ori pentru fundamentarea unor acte
normative adoptate de autoritățile statului nu este necesar consimțământul titularului drepturilor
de autor, caci vizează satisfacerea unui interes public.
Totodată, reproducerile pentru învățământ de articole izolate sau de scurte extrase din
opere sunt permise in cadrul instituțiilor de învățământ sau de ocrotire sociala (art. 33, alin.
(1), lit. c din L. nr. 8/1996).
De menționat ca instituțiile de învățământ sau de ocrotire sociala pot fi de stat sau

private.
In temeiul art. 33, alin. (1), lit. d, teza I, din L. nr. 8/1996, reproducerile pentru informare
si cercetare de scurte extrase din opere este posibila fără consimțământul titularului drepturilor
de autor, însă este circumscrisa îndeplinirii unor cerințe speciale, astfel:
➢ (i) scopul reproducerilor trebuie sa fie de informare si de cercetare;
➢ (ii) reproducerile trebuie sa aibă ca obiect „scurte extrase” din opere;
➢ (iii) reproducerile trebuie sa fie realizate in cadrul bibliotecilor, muzeelor,
filmotecilor, fonotecilor, arhivelor, instituțiilor publice culturale sau științifice care
funcționează fără scop lucrativ.
22
De asemenea, potrivit art. 33, alin. (1), lit. d, teza a II-a, din L. nr. 8/1996, reproducerea
integrala a exemplarului unei opere este permisa, pentru înlocuirea acestuia, in cazul distrugerii,
al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecția permanenta a bibliotecii sau
a arhivei respective.
Art. 33, alin. (1), lit. e din L. nr. 8/1996 mai reglementează „reproducerile specifice”
realizate de către biblioteci accesibile publicului, de către instituții de învățământ sau de muzee
ori de către arhive, cu condiția sa nu fie realizate in scopul obținerii unui avantaj comercial sau
economic direct sau indirect.
De remarcat ca, pentru determinarea caracterului licit al reproducerii, esențial este

scopul acesteia si nicidecum persoana care o realizează in mod efectiv.
In temeiul art. 33, alin. (1), lit. f din L. nr. 8/1996, este permisa reproducerea, cu
excluderea oricăror mijloace care vin in contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea
către public, a imaginii unei opere de arhitectură, arta plastica, fotografica sau arta aplicata,
amplasata permanent in locuri publice, in afara cazurilor in care imaginea operei este subiectul
principal al unei astfel de reproduceri, distribuirii sau comunicări si daca este utilizata in scopuri
comerciale.
Pentru incidenta acestui text, este necesar întrunirea următoarelor trei condiții:
➢ (i) opera sa fie amplasata permanent in locuri publice;
➢ (ii) imaginea operei nu trebuie sa constituie subiectul principal al reproducerii, adică
doar un detaliu al unui ansamblu de obiecte;
➢ (iii) reproducerea sa nu fie realizata in scopuri comerciale, adică pentru obținerea de
profit.
Potrivit art. 34, alin. (1) din Legea nr. 8/1996, nu constituie o încălcare a drepturilor de
autor reproducerile unei opere fără consimțământul autorului, pentru uz personal sau pentru
cercul normal al unei familii, cu condiția ca opera sa fi fost adusa anterior la cunoștința publica,
iar reproducerea sa nu contravină utilizării normale a operei si sa nu-l prejudicieze pe autor sau
pe titularul dreptului de utilizare.
„Uzul sa fie personal” presupune utilizarea nemijlocita a reproducerii operei pentru

satisfacerea unor trebuințe particulare (specifice) ale persoanei in cauza. Expresia „cercul
normal al unei familii” cuprinde soții, copii lor si alte persoane expres prevăzute de lege.
In temeiul art. 37 din L. nr. 8/1996, in scopul de a testa funcționarea produselor la

momentul fabricării sau vânzării, societățile comerciale care produc sau vând înregistrări
sonore sau audiovizuale, echipament pentru producerea sau comunicarea publica a acestora,
precum si echipament pentru receptarea de emisiuni de radio si de televiziune, pot reproduce si
prezenta extrase din opere, cu condiția ca aceste operațiuni sa fie reduse la dimensiunile
necesare testării.
23
Pentru ca astfel de reproduceri si prezentări sa nu fie considerate încălcări ale dreptului
de autor, se impun a respectarea cumulativ a doua condiții speciale, si anume:
➢ (i) scopul reproducerii si prezentărilor sa fie testarea funcționarii produselor la
momentul fabricării sau vânzării;
➢ (ii) reproducerea sau prezentările sa fie reduse la dimensiunile necesare testării.
c. Restrângerea dreptului moral al autorului sau titularului dreptului moral de a

se opune oricărei modificări ori atingeri aduse operei
Potrivit art. 35 din Legea nr. 8/1996, transformarea unei opere fără consimțământul
autorului si fără plata unei remunerații, este permisa in următoarele cazuri:
➢ daca este o transformare privata (lit. a). Se impune respectarea a doua condiții: (i)
transformarea sa fie realizata in particular sau individual de către o persoana fizica sau
juridica; (ii) transformarea sa nu fie pusa la dispoziția publicului, adică folosirea
transformării sa aibă același caracter privat;
➢ transformarea sa aibă rezultat o parodie sau o caricatura (lit. b), cu condiția de a nu
crea confuzie cu opera originala si autorul ei;
➢ transformarea sa fie făcută cu acordul autorului (lit. c).
d. Durata protecției drepturilor de autor
Indiferent ca sunt morale sau patrimoniale, de principiu, drepturile de autor sunt

protejate juridic chiar din momentul realizării operei (art. 24, alin. (1) din L. nr. 8/1996).
In genere, drepturile subiective (morale), fiind o componenta a capacitații juridice civile

de folosință a persoanei fizice, in lipsa unei dispoziții legale contrare, potrivit art. 7, alin. (1)
din Decretul nr. 31/1954, durează pana la decesul titularului. In cazul persoanei juridice,
drepturile morale vor dura atât timp cat persoana juridica exista ca subiect de drept.
In ceea ce privește durata de protecție juridica a drepturilor patrimoniale de autor

prevăzute la art. 13 1 si 212 din Legea nr. 8/1996 durează tot timpul vieții autorului, iar după
moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioada de 70 de
ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusa la cunoștința publica in mod legal. Daca nu
1
Art. 13 L. nr. 8/1996: „Utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, ale
autorului de a autoriza sau de a interzice: a) reproducerea operei; b) distribuirea operei; c) importul în vederea
comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate, cu consimţământul autorului, după operă; d) închirierea
operei; e) împrumutul operei; f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv
prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales,
în mod individual, de către public; g) radiodifuzarea operei; h) retransmiterea prin cablu a operei; i) realizarea
de opere derivate”.
2
Art. 21, alin. (1) L. nr. 8/1996: „Autorul unei opere originale de artă grafică sau plastică ori al unei opere
fotografice beneficiază de un drept de suită, reprezentând dreptul de a încasa o cotă din preţul net de vânzare
obţinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor, precum şi dreptul de a fi informat
cu privire la locul unde se află opera sa”.
24
exista moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva cu cel
mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creație.
In temeiul art. 25, alin. (2) din Legea nr. 8/1996, persoana care, după încetarea protecției
dreptului de autor, aduce la cunoștința publica, in mod legal, pentru prima oara, opera
nepublicata înainte, beneficiază de protecția echivalenta cu cea a drepturilor patrimoniale al
autorului. In acest caz, durata protecției drepturilor este de 25 de ani începând cu momentul in
care opera a fost adusa pentru prima oara la cunoștința publica, in mod legal.
In cazul operelor aduse la cunoștința publica, in mod legal, sub pseudonim sau fără
indicarea autorului, daca pseudonimul nu permite stabilirea indemnității autorului ori aceasta
indemnitate nu este dezvăluită, potrivit art. 26, alin. (1) din L. nr. 8/1996, durata drepturilor
patrimoniale este de 70 de ani de la data aducerii operelor la cunoștința publica. Practic, in acest
caz, imposibilitatea stabilirii indemnității autorului echivalează cu decesul acestuia, deces care
este prezumat ca a intervenit chiar in momentul aducerii operei la cunoștința publica.
Durata protecției juridice a drepturilor patrimoniale de autor in cazul operelor comune

este de 70 de ani de la moartea ultimului coautor (art. 27, alin. (1) L. 8/1996). In schimb, in
cazul in care contribuțiile coautorilor sunt distincte, durata drepturilor patrimoniale pentru
fiecare dintre acestea este de 70 de ani de la moartea fiecărui coautor (art. 27, alin. (2) L.
8/1996).
Durata protecției juridice a drepturilor patrimoniale de autor in cazul operelor colective,

potrivit art. 28 din L. nr. 8/1996, este de 70 de ani de la aducerea operelor la cunoștința publica.
Atunci când opera colectiva nu este realizata in termenul de 70 de ani de la crearea contribuțiilor
coautorilor, durata protecției expira după trecerea acestui termen.
In sfârșit, potrivit art. 30 din L. nr. 8/1996, in cazul programelor pentru calculator,
drepturile patrimoniale de autor durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se
transmit prin moștenire pe o perioada de 70 de ani.
Capitolul IV Transmiterea contractuala a drepturilor patrimoniale de

autor
Operele de creație intelectuală se pot valorifica direct sau prin contract.
Valorificare directa se realizează de autor, prin propriile sale mijloace iar modalitățile
de aducere la cunoștința publica sunt determinate de specificul operei. Actele concrete ale
autorului pot privi expunerea unei lucrări de arta plastica, recitarea in public a unei poezii,
lecturarea in public a unui text de proza, executarea unei lucrări coregrafice sau muzicale.
25
Valorificarea prin contract presupune ca autorul recurge la serviciile unor intermediari
specializați.
1. Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor
a. Noțiune, caractere, forma
Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor este reglementat cu titlu

general de art. 39-47 din Legea nr. 8/1996.
Cesiunea reprezintă convenția prin care autorul sau titularul dreptului de autor
(cedentul) poate transmite altor persoane (cesionarul) numai drepturile sale patrimoniale, in
schimbul unei remunerații (art. 39, alin. (1) din L. nr. 8/1996).
Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale este bilateral, consensual, intuitu

personae, cu titlu oneros, comutativ si cu executare succesiva.
Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului se poate realiza prin mai multe forme.
Astfel, in funcție de întinderea drepturilor atribuite prin contract, cesiunea este exclusiva sau
neexclusiva.
Prin cesiunea exclusiva, titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera in
modalitățile, pe termenul si pentru teritoriul convenite cu cesionarul si nici nu mai poate
transmite dreptul respectiv unei alte persoane. Cesiunea exclusiva nu se prezuma, fiind necesar
sa fie expres prevăzută in contract (art. 39, alin. (4) din L. nr. 8/1996).
Prin cesiune neexclusiva, titularul dreptului de autor poate utiliza el însuși opera si poate
transmite dreptul neexclusiv si altor persoane. La rândul lui, cesionarul neexclusiv nu poate
ceda dreptul sau unei alte persoane decât cu consimțământul expres al cedentului.
Consimțământul cedentului nu este necesar in cazul in care cesionarul, persoana juridica, se
transforma prin una dintre modalitățile prevăzute de lege (art. 39, alin. (5), (6) si (9) din L. nr.
8/1996).
b. Obiectul contractului
Obiectul contractului de cesiune îl constituie drepturile patrimoniale pe care autorul sau

titularul dreptului de autor le poate ceda altor persoane. Cesiunea drepturilor patrimoniale ale
autorului poate fi limitata la anumite drepturi, pentru un anumit teritoriu si pentru o anumita
durata (art. 39, alin. (2) din L. nr. 8/1996).
Prin considerarea regulilor de drept comun, obiectul contractului de cesiune trebuie sa

îndeplinească următoarele condiții:
➢ obiectul sa existe;
➢ obiectul sa fie posibil;
26
➢ obiectul sa fie determinat sau determinabil;
➢ obiectul sa fie in circuitul civil;
➢ obiectul sa fie licit sau moral.
Regula cesiunii explicite este stabilita prin alin. (7) al art. 39 din Legea nr. 8/1996 3. De
la aceasta regula sunt admise următoarele excepții:
➢ in cazul cesiunii dreptului la reproducere a unei opere se prezuma ca dreptul la
distribuirea copiilor unei astfel de opere a fost, de asemenea, cesionat, cu excepția
dreptului la import, daca nu se proceda altfel prin contract (art. 40);
➢ proprietarul originalului unei opere de arta plastica sau fotografica are dreptul sa o
expună public, chiar daca aceasta nu a fost adusa la cunoștința publica, in afara cazului
in care autorul a exclus in mod expres acest drept prin actul de înstrăinarea a
originalului (art. 47, alin. (4) din L. nr. 8/1996);
➢ in lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor
pentru calculator, create de unul sau de mai mulți angajați in exercitarea atribuțiilor de
serviciu ori după instrucțiunile celui care angajează, aparțin acestuia din urma (art. 74
din L. nr. 8/1996).
In conformitate cu art. 41, alin. (2) al Legii nr. 8/1996, nu pot fi cesionate drepturile
patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, indiferent daca sunt nominalizate
sau nenominalizate. Aceasta prevedere constituie o derogare de la regula de drept comun,
conform căreia bunurile viitoare pot face obiectul unei convenții.
c. Forma si conținutul contractului
Existenta si conținutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi

numai prin forma scrisa acestuia. De la aceasta regula fac excepție contractele având drept
obiect opere utilizate in presa (art. 42 L. nr. 8/1996).
Forma scrisa a contractului de cesiune se cere ad probationem si nu ad validitatem. In

absenta formei scrise, părțile nu vor putea dovedi existenta si conținutul contractului printr-un
alt mijloc de proba.
Contractul de cesiune trebuie sa cuprindă următoarele clauze (art. 41, alin. (1) din L. nr.
8/1996):
➢ drepturile patrimoniale transmise;
➢ modalitățile de utilizare;
➢ durata si întinderea cesiunii;
➢ remunerația titularului dreptului de autor.
3
Art. 39, alin. (7) din L. nr. 8/1996: „Cesiunea unuia dintre drepturile patrimoniale ale titularului dreptului de
autor nu are nici un efect asupra celorlalte drepturi ale sale, dacă nu s-a convenit altfel”.
27
Absenta oricărei dintre aceste prevederi da dreptul părții interesate de a cere rezilierea
contractului. La cererea autorului, remunerația poate fi stabilita si ulterior încheierii
contractului, de către organele jurisdicționale competente.
d. Remunerația autorului
Remunerația cuvenita autorului pentru cesiunea drepturilor patrimoniale reprezintă o

clauza principala. Determinarea remunerației autorului se poate face prin doua metode, care
prevăd fie participarea proporțională la beneficiile obținute, fie retribuirea in suma forfetara
precizata anticipat.
Cuantumul remunerației se calculează fie proporțional cu încasările provenite din

utilizarea operei, fie in suma fixa sau in orice alt mod.
Autorul are posibilitatea de a solicita organelor jurisdicționale competente stabilirea

remunerației. Determinarea se va face avându-se in vedere sumele plătite uzual pentru aceeași
categorie de opere, destinație si durata utilizării, precum si alte circumstanțe ale cazului.
Când apare o disproporție evidenta intre remunerația autorului operei si beneficiile celui
care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale
competente revizuirea contractului sau mărirea convenabila a remunerației (art. 43, alin. (3) L.
nr. 8/1996).
e. Desființarea contractului
Contractul de cesiune se poate desființa pentru anumite motive speciale prevăzute de

Legea nr. 8/1996, si anume: autorul poate cere desființarea contractului in cazul in care
cesionarul nu îl utilizează sau îl utilizează intr-o măsură insuficienta si daca, prin aceasta,
interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil.
Desființarea nu poate fi solicitata înainte de expirarea a doi ani de la data cesionarii

dreptului patrimonial asupra operei. In cazul operelor cedate pentru publicațiile cotidiene, acest
termen va fi de trei luni, iar in cazul publicațiilor periodice, de un an.
Autorul nu poate renunța anticipat la exercitarea dreptului de a solicita desființarea

contractului de cesiune pentru motive de neutilizare sau de insuficienta utilizare.
2. Specii ale contractului de cesiune
a. Contractul de editare
Contractul de editare este convenția prin care titularul dreptului de autor cedează
editorului, in schimbul unei remunerații, dreptul de a reproduce si de a distribui opera (art. 48,
alin. (1) din L. nr. 8/1996).
28
Nu constituie contract de editare convenția prin care titularul dreptului de autor îl
împuternicește, pe cheltuiala sa, pe un editor, pentru a reproduce si, eventual a distribui opera.
In aceasta situație, se vor aplica prevederile de drept comun referitoare la contractul de
antrepriza.
Caracterele juridice ale contractului de editare sunt următoarele: bilateral, consensual,

intuitu personae, comutativ, cu titlu oneros si cu executare succesiva. Daca natura cesiunii este
exclusiva, contractul va fi translativ de drepturi, întrucât se transmite editorului un drept real de
reproducere si distribuire a operei.
Părțile contractate sunt:

➢ titularul dreptului de autor, care poate fi autorul operei sau succesorul in drepturi; si
➢ editorul, adică persoana care, in temeiul contractului de editare, are dreptul de a
reproduce si distribui opera pusa la dispoziție de titularul dreptului de autor.
Obiectul contractului de editare îl constituie dreptul de a reproduce si distribui o opera

de creație intelectuala. Autorul își valorifica prerogativele patrimoniale, prin cedarea dreptului
de utilizare a operei sale, in schimbul unei remunerații.
Contractul de editare se încheie in forma scrisa, având valoarea ad probationem, si

trebuie sa cuprindă următoarele clauze (art. 51, alin. (1) din L. nr. 8/1996):
➢ durata cesiunii;
➢ natura exclusivă sau neexclusivă şi întinderea teritorială a cesiunii;
➢ numărul maxim şi minim al exemplarelor;
➢ remunerația autorului, stabilită în condițiile prezentei legi;
➢ numărul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit;
➢ termenul pentru apariţia şi difuzarea exemplarelor fiecărei ediţii sau, după caz, ale
fiecărui tiraj;
➢ termenul de predare a originalului operei de către autor;
➢ procedura de control al numărului de exemplare produse de către editor.
Absenta oricăreia dintre ele da dreptul părții interesate de a cere anularea contractului.
In privința efectelor contractului de editarea distingem următoarele:

➢ titularul dreptului de autor are doua obligații: (i) obligația de predare, care implica
punerea la dispoziția editorului a originalului operei; (ii) obligația de garanție, care
privește exercitarea drepturilor cedate editorului (garantarea pentru tulburările
provenite din fapta proprie sua din fapta unui terț);
➢ editorul are următoarele obligații: obligația de a publica opera; obligația de a utiliza
opera; obligația de a plăti remunerația; obligația de a restitui originalul operei;
obligația de a oferi copiile rămase in stoc.
29
Datorită caracterului intuitu personae, contractul de editare nu poate fi cedat de editor
decât in cu consimțământul autorului (art. 54 din L. nr. 8/1996).
Contractul de editare încetează, in lipsa unei clauze contrare, după expirarea duratei
stabilite sau după epuizarea ultimei ediții convenite.
Daca editorul nu publica opera in termenul cuvenit, autorul poate solicita desființarea
contractului si daune pentru neexecutare. Autorul păstrează însă remunerația primita sau, după
caz, poate solicita plata remunerației integrale prevăzute in contract (art. 56, alin. (3) din L. nr.
8/1996).
b. Contractul de reprezentare teatrala sau de execuție muzicala
Contractul de reprezentare teatrala sau de execuție muzicala este convenția prin care
titularul dreptului de autor cedează unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta ori
de a executa in public o opera actuala sau viitoare, literară, dramatică, muzicala, dramatico-
muzicala, coregrafica ori o pantomima, in schimbul unei remunerații, iar cesionarul se obliga
sa o reprezinte ori sa o execute in condițiile convenite (art. 58, alin. (1) din L. nr. 8/1996).
De reținut ca cesionarul poate fi o persoana fizica sau juridica, având calitatea de

întreprinzător de spectacole. Fiind un comerciant, cesionarul intermediază intre artiști si public,
organizând reprezentarea sau executarea unei opere.
Contractul trebuie încheiat sub forma scrisa (ad probationem) si sa conțină următoarele
clauze obligatorii:
➢ durata contractului sau numărul de comunicări publice;
➢ termenul in care va avea loc premierea sau singura reprezentare ori execuție a operei;
➢ caracterul exclusiv sau neexclusiv al cesiunii;
➢ teritoriul pentru care s-a cedat dreptul de reprezentare teatrala ori execuție muzicala;
➢ remunerația autorului;
➢ perioada de comunicare de către cesionar a numărului de reprezentați sau de execuții
muzicale, precum si a situației încasărilor.
Absenta unei mențiuni referitoare la durata, întinderea teritoriala si remunerația

autorului, da dreptul părții interesate de a cere rezilierea contractului (art. 41, alin. (1) din L. nr.
8/1996). Tot astfel, in lipsa unei prevederi exprese in contract, cesiunea va fi considerata
neexclusiva (art. 39, alin. (4) din L. nr. 8/1996).
Durata contractului este limitata, contractul fiind pe o durata determinata sau pentru un
număr determinat de comunicări publice. In absenta unei alte calificări, durata determinata
pentru care se încheie contractul poate fi egala cu perioada de protecție a operei.
Efectele contractului sunt după cum urmează. In calitate de cedent, titularul dreptului
de autor are obligația de a pune opera la dispoziția cesionarului si obligația de garanție.
30
Principalele obligații ale cesionarului sunt: obligația de a utiliza opera; obligația de a
permite cedentului sa controleze derularea contractului; obligația de a plăti remunerația.
In privita transmiterii contractului, potrivit art. 59, alin. (4) din L. nr. 8/1996,
beneficiarul unui contract de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală nu îl poate ceda
unui terţ, organizator de spectacole, fără consimţământul scris al autorului sau al
reprezentantului său, în afară de cazul cesiunii concomitente, totală sau parţială, a acestei
activităţi.
Contractul de reprezentare teatrala sau de execuție muzicala poate înceta la expirarea

duratei stabilite sau la epuizarea numărului de comunicări publice convenite.
Contractul mai încetează si in doua cazuri specifice:

➢ daca cesionarul nu reprezintă sau nu executa opera la termenul stabilit, autorul poate
solicita, potrivit dreptului comun, desființarea contractului si daune pentru neexecutare
(art. 62 L. nr. 8/1996). Autorul are dreptul sa păstreze remunerația primita sau, după
caz, va solicita plata remunerației integrale prevăzute in contract;
➢ întreruperea reprezentărilor sau execuțiilor timp de 2 ani consecutivi, daca nu s-a
prevăzut un alt termen prin contract, da dreptul autorului de a solicita rezilierea
contractului si daune interese (art. 59, alin. (3) din L. nr. 8/1996).
c. Contractul de închiriere
Contractul de închiriere a unei opere este convenția prin care autorul se angajează sa
permită utilizarea, pe timp determinat, cel puțin a unui exemplar al operei sale, in original sau
in copie, in special programe pentru calculator ori opere fixate in înregistrai sonore sau
audiovizuale (art. 63, alin. (1) din L. nr. 8/1996).
Contractul de închiriere a unei opere este supus dispozițiilor de drept comun privind
contractul de locațiune.
Părțile in contract sunt locatorul (autorul operei) si locatarul (orice persoana fizica sau
juridica). Totodată, contractul poate fi încheiat si de succesorii in drepturi ai autorului operei.
Daca nu sa convenit altfel, locatorul păstrează dreptul de autor asupra operei închiriate,
cu excepția dreptului de distribuție. Beneficiarul dreptului de închiriere este ținut sa plătească
o remunerație autorului pe perioada cat folosește exemplarul operei.
d. Contractul de comanda
Contractul de comanda este convenția prin care o persoana, in calitate de beneficiar,

comanda unui autor o opera viitoare (art. 46, alin. (1) din L. nr. 8/1996).
31
Obiectul contractului de comodat îl constituie valorificarea drepturilor patrimoniale
asupra unei opere viitoare. Opera care privește obiectul comenzii trebuie sa fie individual
determinata. In absenta unei clauze contrare, drepturile patrimoniale aparțin autorului.
Contractul de comanda are o natura complexa. Obligația autorului de a crea opera

implica un contract de executare de lucrări, iar dreptul beneficiarului de a utiliza opera
presupune un contract de valorificare a drepturilor de autor.
Potrivit art. 46, alin. (2) din Legea nr. 8/1996, contractul trebuie sa cuprindă atât
termenul de predare, cat si termenul de acceptare a operei. In perioada dintre aceste termene,
beneficiarul poate sa verifice măsură in care condițiile convenite cu autorul operei au fost
respectate.
Daca opera nu îndeplinește condițiile stabilite, persoana care comanda lucrare are
dreptul sa denunțe contractul. In cazul denunțării, sumele încasate rămân autorului. De
asemenea, autorul are dreptul la restituirea cheltuielilor efectuate pentru executare lucrărilor
pregătitoare.
e. Contractul de adaptare audiovizuala
Contractul de adaptarea audiovizuala este convenția prin care titularul dreptului de autor
asupra unei opere preexistente transfera unui producător dreptul exclusiv de transformare si de
includere a operei respective intr-o opera audiovizuala (art. 68, alin. (3) din L. nr. 8/1996).
Titularul dreptului de autor asupra unei opere preexistente are dreptul la adaptarea
audiovizuala, adică dreptul exclusiv de a o transforma sau de a o include intr-o opera
audiovizuala. Cesiunea dreptului de adaptare audiovizuala se poate face numai pe baza unui
contract. Autorizarea acordata producătorului trebuie sa prevadă expres condițiile producției,
difuzării si proiecției operei audiovizuale.
Caracterul de adaptare audiovizuala este distinct de cel de editare a operei. Contractul

se încheie in scris (ad probationem) intre titularul dreptului de autor si producătorul operei
audiovizuale.
In lipsa unei clauze contrare, se prezuma ca autorii operei audiovizuale, cu excepția

celor ai muzicii special create, ii cedează producătorului drepturile exclusive privind utilizarea
operei in ansamblul sau, precum si dreptul de a autoriza dublarea si subtitrarea, in schimbul
unei remunerații echitabile.
Autorii nu pot interzice utilizarea specifica a versiunii definitive a operei audiovizuale.

In lipsa unei alte clauze, autorii operei audiovizuale își păstrează toate drepturile de utilizare
separata a propriilor contribuții, precum si dreptul de a autoriza si de a interzice utilizarea in
afara celei specifice a operei, integral sau parțial cum ar fi utilizarea unor fragmente din opera
cinematografica pentru publicitate, alta decât pentru promovarea operei.
32
Producătorul este obligat sa remită autorilor, periodic, situația încasărilor percepute
după fiecare mod de utilizarea. Autorii primesc remunerațiile convenite fie prin intermediul
producătorului, fie direct de la utilizatori, fie prin organismele de gestiune colectiva a
drepturilor de autor, pe baza contractelor generale încheiate de acestea cu utilizatorii.
Daca producătorul nu finalizează opera audiovizuala in timp de cinci ani de la încheierea

contractului sau nu difuzează opera intr-un an de la finalizarea acesteia, coautorii pot cere
rezilierea contractului. De asemenea, părțile pot conveni si asupra altor termene si motive de
reziliere a contractului (art. 71, alin. (3) din L. nr. 8/1996).
Capitolul V Regimul juridic special al unor categorii de opere
1. Operele cinematografice si alte opere audiovizuale
a. Noțiuni generale
Opera audiovizuala este opera cinematografică, opera exprimată printr-un procedeu

similar cinematografiei sau orice altă operă constând dintr-o succesiune de imagini în mişcare,
însoţite sau nu de sunete (art. 64, alin. (1) din L. 8/1996).
Rezulta din definiția operei audiovizuale, elementul definitoriu este modalitatea

particulara de exprimare a creației intelectuale, care poate consta intr-un procedeu specific
cinematografic sau unul similar.
Procedeul sau tehnica cinematografica consta in înregistrarea fotografica a unor scene

sau a unor peisaje pe un film special si reproducerea acestora prin proiecte luminoase pe ecran,
astfel încât sa dea iluzia mișcării si a vieții.
Legea prevede trei specii de opere audiovizuale: opera cinematografica propriu-zise;

opera exprimata printr-un procedeu similar cinematografiei: orice alta opera care consta intr-o
succesiune de imagini in mișcare, însoțite sau nu de sunete.
b. Autorii operei audiovizuale
Opera cinematografica este o specie a operei comune, adică este creata de mai multe
persoane in colaborare.
De altfel, sunt coautori ai operei următoarele persoane:

➢ regizorul sau realizatorul;
➢ autorul adaptării;
➢ autorul scenariului;
33
➢ autorul dialogului;
➢ autorul muzicii special create pentru opera;
➢ autorul grafic pentru operele de animație sau ale secvențelor de animație, când acestea
reprezintă o parte importanta a operei;
➢ alte persoane stabilite prin contractul dintre producătorul si regizorul sau realizatorul
operei, care au contribuit substanțial la crearea acesteia.
De menționata ca doar regizorul sau realizatorul operei audiovizuale este coautor la

realizarea operei, producătorul neavând aceasta calitate. Așadar, regizorul sau realizatorul
operei audiovizuale este persoana fizica care, in contractul cu producătorul, își asuma
conducerea creării si realizării operei, in calitate de autor principal (art. 65, alin. (1) din L. nr.
8/1996).
In schimb, conform art. 65, alin. (2) din Legea nr. 8/1996, producătorul operei
audiovizuale este persoana fizica sau juridica care își asuma responsabilitatea producerii operei
si, in aceasta calitatea, organizează realizarea operei si furnizarea mijloacelor necesare, tehnice
si financiare.
c. Drepturile ce decurg din realizarea unei opere audiovizuale
Drepturile morale asupra unei operei audiovizuale finite sunt recunoscute numai
coautorilor. Astfel, coautorii unei operei audiovizuale au următoarele drepturi morale:
➢ dreptul de a divulga opera;
➢ dreptul la paternitate asupra operei;
➢ dreptul de a pretinde respectarea integrității operei si de a se opune oricărei atingeri
aduse integrității acesteia;
➢ dreptul de a decide numele sub care opera va fi divulgata;
➢ dreptul de retractare.
Drepturile patrimoniale ale coautorilor sunt prevăzute printr-un contract de adaptate sau
de utilizare audiovizuala încheiat cu un producător.
In concret, in ordinea cronologica prevăzută de Legea nr. 8/1996, contractul de utilizare

prezinta următoarele particularități:
➢ prin încheierea contractele se prezuma ca autorii operei audiovizuale cedează
producătorului, cu excepția contribuției coautorilor muzicii speciale create, drepturile
exclusive privind utilizarea operei in ansamblul ei, precum si dreptul de a autoriza
dublarea si subtitrarea, in schimbul unei remunerații echitabile;
➢ in cazul in care unul dintre coautori refuza sa definitiveze contribuția sa la opera
audiovizuala sau se afla in imposibilitatea de a o face, acel autor nu se poate opune
folosirii contribuției sale pentru definitivarea operei audiovizuale respective in
ansamblul ei;
34
➢ numai autorul principal are dreptul de a se opune utilizării specifice a versiunii
definitive a operei, indiferent de faptul ca este vorba despre o utilizare integrala sau
numai parțială a operei;
➢ in lipsa unei clauze contrare, coautorii operei audiovizuale își păstrează toate drepturile
de utilizare separata a propriilor contribuții, precum si dreptul de a autoriza ori de a
interzice utilizarea in afara celor specifice operei, integral sau parțial, cum ar fi
utilizarea unor fragmente din opera cinematografica pentru publicitate, alta decât
pentru promovarea acesteia;
➢ coautorii operei audiovizuale au dreptul la remunerație pentru fiecare mod de utilizare
a operei. Remunerația este proporționala cu încasările brute rezultate din utilizarea
operei.
➢ daca producătorul nu finalizează opera in timp de 5 ani de la data încheierii contractului
sau nu difuzează opera intr-un an de la finalizarea acesteia, coautorii pot cere rezilierea
contractului.
Dreptul la adaptarea audiovizuala este un drept exclusiv al titularului dreptului de autor

asupra unei opere preexistente, drept care consta in posibilitatea acestuia de a permite altei
persoane s-o transforme sau s-o includă intr-o opera audiovizuala.
Ne aflam intr-o astfel de situație, de pilda, atunci când autorul unei opere literare, cum
ar fi un roman sau nuvela, consimte ca acesta sa fie adaptata pentru realizarea scenariului unei
opere audiovizuale.
In concret, acest drept poate fi transmis prin contract de cesiune de drepturi patrimoniale
ale autorului. De altfel, contractul de cesiune ce are ca obiect dreptul de adaptare muzicala, se
încheie in forma scrisa intre titularul dreptului de autor asupra unei opere preexistente si
producătorul operei audiovizuale. In contract se vor stipula expres condițiile producție, difuzării
si proiecției audiovizuale.
2. Programele pentru calculator
a. Noțiuni generale
Conform Legii-tip din 1978, elaborata de Organizația Mondiala a Proprietății

Intelectuale, programul pentru calculator este un ansamblu de instrucțiuni putând, din
momentul transpunerii pe un suport descifrabil de către o mașină capabila sa trateze informații,
sa indice, sa execute, ori sa permită obținerea unei funcții, a unei sarcini sau a unui rezultat.
Legea nr. 8/1996 nu definește programul pentru calculator, dar precizează care este
obiectul protecției acestuia.
Unanim este admis faptul ca sunt elemente componente ale programului pentru
calculator, următoarele:
➢ materialul de concepție pregătitor;
35
➢ codul-sursa sau programul editat in cod-sursa;
➢ codul -obiect sau traducerea codului-sursa in program inteligibil pentru calculator;
➢ manualul de utilizare sau documentație conexa;
➢ documentație auxiliara.
Autorul programului pentru calculator este persoana sau persoanele fizice care l-au
creat. Programul pentru calculator se poate realiza individual sau in colaborare. Daca programul
a fost creat in colaborare, contribuția fiecărui coautor poate fi individualizata. Divizarea
programului nu este posibilă si in cazul utilizării sale.
b. Obiectul protecție in cazul programelor pentru calculator
Potrivit art. 72, alin. (1) din Legea nr. 8/1996, protecția programelor pentru calculator
include:
➢ orice expresie a unui program;
➢ programele de aplicație și sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în
cod-sursă sau cod-obiect;
➢ materialul de concepție pregătitor;
➢ manualele.
De fapt, obiectul protecției in cazul programelor pentru calculator este in strânsă

legătură cu etapele ce trebuie parcurse pentru realizarea operei, etape care sunt:
➢ realizarea materialului de concepție pregătitor;
➢ editarea programului sau realizarea lui in cod-sursa;
➢ traducerea programului din cod-sursa in program inteligibil pentru calculator;
➢ realizarea manualului utilizare sau a documentație conexe si auxiliare.
c. Drepturile morale si drepturile patrimoniale
In privința drepturilor morale, autorul beneficiază de toate drepturile prevăzute la art.

10 din Legea nr. 8/1996, mai puțin dreptul de retractare a opere.
Exercițiul drepturilor morale, ce decurg din realizarea unui program pentru calculator,
aparține numai autorului, cu excepția exercițiului drepturilor care, după moartea autorului, pot
fi transmise prin moștenire si altor persoane pe durata nelimitata, si anume:
➢ dreptul de a decide daca, in ce mod si când va fi adusa programul pe calculator la
cunoștința publica;
➢ dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al programului pe calculator;
➢ dreptul de a pretinde respectarea integrității programului pe calculator.
Când nu sunt moștenitori, exercițiul acestor trei drepturi revine organismului de gestiune
număr de membri din domeniul respectiv de creație.
36
Cu privire la drepturile patrimoniale, autorul programului pentru calculator are toate
prerogative patrimoniale prevăzute de art. 12-23 din Legea nr. 8/1996.
Potrivit art. 73 din L. nr. 8/1996, autorul unui program beneficiază, pe lângă drepturile
prevăzute de lege si de dreptul exclusiv de a autoriza si realiza următoarele operațiuni:
➢ reproducerea permanenta sau temporara a programului pe care l-a realizat;
➢ traducerea, adaptarea, aranjarea si orice alte transformări aduse unui program pentru
calculator, precum si reproducerea rezultatului acestor operațiuni, fără a prejudicia
drepturile persoanei care transforma programul pentru calculator;
➢ distribuirea si închirierea originalului sau a copiilor, sub orice forma, ale unui program
pentru calculator;
➢ vânzarea copiei programului pe calculator pe piața interna.
De reținut ca, potrivit art. 74 din L. nr. 8/1996, in lipsa unei convenții contrare, drepturile
patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator, create de unul sau mai mulți
angajați, in exercitarea atribuțiilor de serviciu sau după instrucțiunile celui care angajează,
aparțin acestuia din urma. Așadar, in cazul programelor pentru calculator, drepturile
patrimoniale se prezuma (iuris tantum) ca sunt ale angajatorului.
d. Limitări aduse exercițiului dreptului de autor in cazul programelor pentru

calculator
In privința drepturilor morale, așa cum s-a afirmat, autorul unui program pe calculator
nu are dreptul de a retracta programul pentru calculator.
Referitor la drepturile patrimoniale, Legea nr. 8/1996 aduce următoarele limitări:

➢ in lipsa unei convenții contrare, nu sunt supuse autorizării titularului dreptului de autor
reproducerea permanenta, respectiv traducerea, adaptarea, aranjarea si orice alte
transformări ale programului, daca acestea sunt necesare pentru a permite
dobânditorului legitim sa utilizeze programul pe calculator intr-un mod corespunzător
destinației sale, inclusiv pentru corectarea erorilor (art. 76);
➢ dreptul utilizatorului autorizat al unui program pentru calculator de a face, fără
autorizarea autorului, o copie de arhiva sau de siguranță, in măsura in care acesta este
necesara pentru asigurarea utilizării programului (art. 77, alin. (1));
➢ dreptul utilizatorului autorizat al copiei unui program pentru calculator de a observa,
studia sau testa funcționarea programului, fără autorizarea titularului dreptului de
autor, in scopul de a determina ideile si principiile care stau la baza oricărui element
al acestuia, cu ocazia efectuări unor operațiuni de instalare, afișare, rulare sau
executare, transmitere ori stocare a programului pe care este in drept sa le efectueze
(art. 77, alin. (2));
➢ dreptul utilizatorului autorizat de a reproduce codul sau de a traduce forma acestui cod
fără autorizarea titularului dreptului de autor, daca acesta este indispensabila pentru
obținerea informațiilor necesare interoperabilității unui program pentru calculator cu
alte programe pentru calculator (art. 78).
37
Totodată, nu sunt permise, in cazul programului pentru calculator, următoarele
operațiuni:
➢ utilizarea si reproducerea programelor pe calculator fără consimțământul autorului in
situațiile si modurile enumerate de art. 331;
➢ reproducerea programelor pentru calculator pentru uz personal sau pentru cercul
normal al unei familii si al cunoștințelor acesteia, adică pentru uz privat (art. 80
coroborat cu art. 34);
➢ transformarea programului pentru calculator in modurile si scopurile prevăzute de art.
35 din L. nr. 8/1996, adică transformarea privata, transformarea are ca rezultat o
parodie sau o caricatura ori daca transformarea este impusa de scopul folosirii permise
de autor;
➢ reproducerea sau comunicarea publica a programelor pentru calculator in scopul de a
testa funcționarea produselor la momentul fabricării sau vânzării (art. 80 si art. 37 din
L. nr. 8/1996). De fapt, reproducerea sau comunicarea poate avea ca obiect exclusiv
înregistrări sonore sau audiovizuale ori echipamente pentru reproducerea sau
comunicarea publica a acestora;
➢ înregistrarea programelor pe calculator pentru nevoile propriilor emisiuni (art. 38 din
L. nr. 8/1996).
e. Durata protecției juridice a drepturilor asupra programelor pentru calculator
Drepturile morale, in temeiul art. 73 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 8/1996, nu pot
face obiectul vreunei înstrăinări ori renunțări, cu excepția dreptului de divulgarea, a dreptului
la recunoașterea calității de autor si a celui de a pretinde respectarea integrității programului
care, după moartea autorului, se transmite prin moștenire si, daca nu sunt moștenitori, se
transmit organismului cu cel ai mare număr de membri din domeniul respectiv de creație.
Cu privire a drepturile patrimoniale, conform art. 30 din Legea nr. 8/1996, acestea
durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmite prin moștenire,
potrivit legislației civile, pe o perioada de 70 de ani.
Atunci când programul a fost creat de unul sau mai mulți angajați in exercitarea
atribuțiilor de serviciu sau după instrucțiunile celui care angajează, drepturile patrimoniale
aparțin, după caz:
➢ angajatorului, daca printr-o clauza contrara nu se prevede altfel;
➢ creatorului sau creatorilor programului pentru calculator, daca exista o convenție in
acest sens intre angajator si cel care a creat opera.
f. Valorificarea drepturilor patrimoniale asupra programelor pentru calculator
Potrivita art. 75 din Legea nr. 8/1996, drepturile patrimoniale ale autorului unui program
pentru calculator pot fi valorificare pe calea contractelor de utilizare si a contractelor de
închiriere a programelor pentru calculator.
38
Contractul de utilizare este convenția prin care titularul drepturilor patrimoniale de
autor, in limitele legii care interesează ordinea publica si bunele moravuri, încuviințează altei
persoane, numita utilizator, sa folosească programul in schimbul unei remunerații.
In lipsa unei convenții contrare, printr-un contract de utilizare a unui program pe

calculator, in temeiul art. 75, alin. (1) din L. nr. 8/1996, se prezuma următoarele:
➢ faptul ca utilizatorul i s-a acordat dreptul neexclusiv de a utiliza programul pentru
calculator;
➢ faptul ca utilizatorul nu poate transmite unei alte persoane dreptul de utilizare a
programului pentru calculator. Aceasta regula dezvăluie caracterul intuitu personae al
contractului de utilizare ce are ca obiect un program pentru calculator.
De asemenea, cesiunea dreptului de utilizare a unui program pentru calculator nu

implica si transferul dreptului de autor asupra acestui. Altfel spus, utilizatorul nu devine titularul
dreptului de autor al programului pentru calculator.
In alta ordine de idei, potrivit art. 1, alin. (3) din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile
de leasing si societățile de leasing, dreptul de utilizarea a programelor pentru calculator poate
face obiectul operațiunilor de leasing, daca titularul dreptului de autor a autorizat aceasta
operațiune.
In acest caz, locatorul/finanțatorul transmite către utilizator, pentru o perioada de timp

determinata, dreptul de utilizare a unui program pentru calculator asupra căruia deține, la rândul
sau, un drept definitiv de utilizare.
Transmiterea dreptului de utilizare a programului pentru calculator se realizează la

solicitarea utilizatorului de a dobândi definitiv dreptul de utilizare asupra programului pentru
calculator.
La sfârșitul perioadei de leasing, locatorul/finanțatorul trebuie sa respecte dreptul de

opțiune a utilizatorului de a dobândi definitiv dreptul de utilizare asupra programului pentru
calculator.
Dreptul de opțiune a utilizatorului trebuie exprimat înainte de sfârșitul perioadei de

leasing, daca părțile nu au convenit altfel. Totodată, utilizatorul, pentru a dobândi definitiv
dreptul de utilizare, este obligat sa achite toate obligațiile asumate prin contract.
3. Operele de arta plastica, de arhitectura si fotografice
a. Reguli speciale privind utilizarea operelor de arta plastica
Potrivit art. 7, lit. g din Legea nr. 8/1996, fac parte din categoria operelor de arta grafica
sau plastica următoarele categorii de opere: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie,
39
artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, desene,
design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice.
Sunt supuse normelor de protecția juridica a operelor de arta plastica doar următoarele
doua aspecte referitoare la protecția operelor de arta :
➢ răspunderea juridica pentru integritatea operelor de arta plastia expuse in expoziții.
Astfel, in temeiul art. 82 din Legea nr. 8/1996, persoana fizică sau juridică
organizatoare a expozițiilor de artă răspunde de integritatea operelor expuse, luând
toate măsurile pentru înlăturarea oricărui risc;
➢ condițiile in care se pot realiza reproduceri după opere de arta. In lumina art. 83 din
Legea nr. 8/1996, reproducerea unei opere de arta plastica se poate realiza pe baza unui
contract ce trebuie sa conțină obligatoriu următoarele date: (i) indicații care sa permită
identificarea operei, cum ar fi o descriere sumara, o schiță, un desen, o fotografie, etc.;
(ii) referiri la semnătura autorului, caci semnătura este un element absolut necesar
pentru identificarea autorului operei de arta plastica reprodusa.
De reținut, ca reproducerile nu pot fi puse in vânzare înainte ca titularul dreptului de

autor sa fi aprobat exemplarul ce i-a fost remis in acest sens. Aceasta măsura are ca scop evitarea
situațiilor in care reproducerile respective pot determina o imagine denaturata in legătură cu
opera originala.
b. Reguli speciale privind utilizarea operelor de arhitectura
Potrivit art. 7, lit. h din Legea nr. 8/1996, constituie obiect al dreptului de autor operele
de arhitectura, inclusiv planșele, machetele si lucrările grafice ce formează proiectele de
arhitectura.
Art. 84 din L. nr. 8/1996, constituie doua reguli speciale in legătura cu protecția juridica
a operelor de arhitectura, si anume:
➢ studiile şi proiectele de arhitectură şi urbanism expuse în apropierea şantierului operei
de arhitectură, precum şi construcţia realizată după acestea trebuie să poarte scris
numele autorului, la loc vizibil, dacă prin contract nu s-a convenit altfel;
➢ construirea unei opere de arhitectură, realizată total sau parţial după un alt proiect, nu
poate fi făcută decât cu acordul titularului dreptului de autor asupra acelui proiect.
c. Reguli speciale privind utilizarea operelor fotografice
Potrivit art. 7, lit. f din Legea nr. 8/1996, fac obiectul dreptului de autor operele
fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografie.
In schimb, nu fac obiectul protecției legale instituite pentru dreptul de autor fotografiile
unor scrisori, acte, documente de orice fel, desene tehnice si alte asemenea.
40
De principiu, dreptul autorului unei opere fotografice de a exploata propria opera nu
trebuie sa prejudicieze drepturilor autorului operei de arta reprodusa in opera fotografica.
Totodată, înstrăinarea negativului unei opere fotografice are ca efect transmiterea

drepturilor patrimoniale ale titularului dreptului dea autor asupra acesteia.
De reținuta ca drepturile patrimoniale asupra operei, care a fost creata in exercitarea

unui contract de munca sau la comanda, se prezuma ca aparține, pentru o perioada de trei ani,
celui care angajează sau persoanei care a făcut comanda, daca prin contract nu s-a prevăzut
altfel.
Fotografia unei persoane, atunci când este executata la comanda, poate fi publicata sau
reprodusa de persoana fotografiata sau de succesorii săi, fără consimțământul autorului
fotografiei, daca nu s-a convenit altfel.
Atunci când numele autorului figurează pe exemplarul original al fotografiei, el trebuie

menționat si pe reproducerile acesteia.
d. Protecția portretului, a destinatarului si a secretului sursei de informare
Art. 88 din Legea nr. 8/1996 dispune ca utilizarea unei opere, care conține un portret,
necesita consimțământul persoanei reprezentate in portret.
Autorul, proprietarul sau posesorul unei astfel de opere nu are dreptul sa o reproducă
sau sa o utilizeze fără consimțământul persoanei reprezentate, iar după moartea acesteia a
succesorilor ei, intr-un interval de timp de 20 de ani după moartea persoanei reprezentate.
Totuși, consimțământul nu este necesar pentru următoarele situații:

➢ daca persoanele fizice reprezentate in portret sunt de profesie model sau au primit o
remunerație pentru a poza si daca nu exista o convenție contrara in acest sens;
➢ daca persoana fizica este general cunoscuta si portretul a fost executat cu ocazia
activităților ei publice;
➢ daca portretul persoanei fizice constituie numai un detaliu al unei opere ce reprezintă
o adunare, un peisaj sau o manifestare publica.
In temeiul art. 89 din L. nr. 8/1996, utilizarea unei corespondenţe adresate unei persoane
necesită consimţământul destinatarului, iar după moartea acestuia, timp de 20 de ani, al
succesorilor săi, dacă destinatarul nu a dorit altfel.
De altfel, editorul sau producătorul, la cererea autorului, este obligat să păstreze secretul
surselor de informaţii folosite în opere şi să nu publice documentele referitoare la acestea (art.
91 din L. 8/1996). Dezvăluirea secretului este permisa numai cu consimțământul persoanei cere
l-a încredințat sau in baza unei hotărâri judecătorești definitive.
41
Încălcarea prevederilor art. 91 constituie infracțiunea, respectiv divulgarea secretului
profesional, prevăzut de Codul penal.
Capitolul VI Drepturile conexe si drepturile sui-generis
1. Dreptul artiștilor interpreți sau executanți
Potrivit art. 95, prin artiști interpreți sau executanți se înțelege: actorii, cântăreții,
muzicienii, dansatorii si alte persoane care prezinta, cânta, dansează, recita, declama, joaca,
interpretează, regizează, dirijează ori executa in orice alta modalitate o opera literara sau
artistica, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietăți, de circ ori de marionete.
Artistul interpret sau executant are următoarele drepturi morale:

➢ dreptul de a pretinde recunoașterea paternității propriei interpretări sau execuții;
dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul sau sa fie indicat ori comunicat la
fiecare spectacol si la fiecare utilizare a înregistrării acestuia;
➢ dreptul de a pretinde respectarea calității prestației sale si de a se opune oricărei
deformări, falsificări sau altei modificări substanțiale a interpretării ori execuției sale
sau oricărei încălcări a drepturilor sale, care ar prejudicia grav onoarea ori reputația sa;
➢ dreptul de a se opune oricărei utilizări a prestației sale, daca prin aceasta utilizare se
aduc prejudicii grave persoanei sale.
Artistul interpret sau executant are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza următoarele:
➢ fixarea prestației sale;
➢ reproducerea prestației fixate;
➢ difuzarea prestației fixate prin vânzare, închiriere, împrumut sau prin orice alt mod de
transmitere cu titlu oneros ori cu titlu gratuit;
➢ prezentarea intr-un loc public sau comunicarea publica a prestației fixate ori nefixate
pe un suport;
➢ adaptarea prestației fixate;
➢ emiterea sau transmiterea prin radiodifuziune ori prin televiziune a prestației sale,
fixate sau nefixate pe un suport, retransmiterea prin mijloace fără fir, prin fir, prin
cablu, prin satelit sau prin orice alt procedeu similar.
Artiștii interpreți sau executanți care participa in mod colectiv la aceeasi prestatie, cum
ar fi membrii unui grup muzical, unui cor, unei orchestre, unui corp de balet sau unei trupe
teatrale, trebuie sa isi desemneze dintre ei un reprezentant pentru acordarea autorizatiei
prevazute la Art. 98. Reprezentantul este desemnat in scris, cu acordul majoritatii membrilor
grupului. Sunt exceptati de la prevederile alineatelor precedente regizorul, dirijorul si solistii.
In cazul unei prestatii efectuate de artistul interpret sau executant in cadrul unui contract
individual de munca, dreptul patrimonial prevazut la Art. 98 poate fi transmis celui care
42
angajeaza, cu conditia ca transmiterea dreptului sa fie expres prevazuta in contractul individual
de munca.
In lipsa unei conventii contrare, artistul interpret sau executant, care a participat la
realizarea unei opere audiovizuale ori a unei inregistrari sonore, se prezuma ca cedeaza
producatorului acesteia dreptul exclusiv de exploatare a prestatiei sale prin fixare, reproducere,
difuzare si comunicare publica. Pentru comunicarea publica, artistului interpret sau executant i
se cuvin 50% din sumele incasate de producator. Dispozitiile Art. 43, 44 si 68 alin. (1) se aplica
si artistilor interpreti sau executanti.
Durata drepturilor patrimoniale ale artistilor interpreti sau executanti este de 50 de ani,
incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a avut loc prima fixare sau, in
lipsa, prima comunicare catre public.
Opera colectivă poate fi realizată prin două categorii de prestații, și anume: prestația
care este doar o simplă executare, în sensul executării anumitor detalii, situație în care, în mod
evident, executantul nu intră sub incidența Legii nr. 8/1996, sau prestația ca act de creație
efectivă, când, de exemplu, asistentul de regie, de coregrafie, de scenografie, poate primi
mandate din partea regizorului, coregrafului sau scenografului pentru a aplica tehnici
individuale, a conduce repetiția, a executa schițe, a concepe anumite lucruri, părți componente
ale concepției scenografice sau regizorale. În această a doua situație, asistenții pot fi și ei titulari
de drepturi de autor sau conexe, după caz.
2. Dreptul producătorilor de înregistrări audiovideo
Se considera inregistrare sonora sau fonograma, in sensul prezentei legi, orice fixare,
exclusiv sonora, a sunetelor provenite dintr-o interpretare ori executie a unei opere sau a altor
sunete ori a reprezentarilor numerice ale acestor sunete, oricare ar fi metoda si suportul utilizate
pentru aceasta fixare. Nu se considera inregistrare sonora o fixare audiovizuala sau partea
sonora a acesteia ori reprezentarea sa numerica.
Producătorul de înregistrări sonore este persoana fizică sau juridică ce are inițiativa și
își asumă responsabilitatea organizării și finanțarea realizării primei fixări a sunetelor, fie că
acestea constituie sau nu o operă în sensul legii dpretului de autor.
Se consideră fonogramă orice fixare exclusiv sonoră a sunetelor provenite dintr- o

execuție a unei opere sau a altor sunete ori a reprezentărilor numerice ale acestor sunete, oricare
ar fi metoda și suporturile utilizate pentru această fixare.
Nu este considerată înregistrare sonoră o fixare audiovizuală sau partea sonoră a

acesteia, ori reprezentarea sa numerică.
43
Producătorul de fonograme este persoana fizică sau juridică care își asumă
responsabilitatea organizării și finanțării realizării primei fixări a sunetelor provenind dintr-o
execuție a unei opere sau a altor sunete.
Se consideră înregistrare audiovizuală sau videogramă orice fixare a unei opere audiovizuale
sau a unor secvențe de imagini în mișcare, însoțite ori nu de sunet, oricare ar fi metoda și
suportul utilizate pentru această fixare.
Producătorul unei opere audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce are inițiativa
și își asumă responsabilitatea organizării și realizării primei fixări a nei opere audiovizuale sau
a unor secvențe de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunet și în această calitate furnizează
mijloacele necesare tehnice și financiare.
In cazul reproducerii si difuzarii inregistrarilor sonore, producatorul este in drept sa

inscrie pe suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii si alte suporturi materiale de ambalare,
pe langa mentiunile privind autorul si artistul interpret sau executant, titlurile operelor si data
fabricarii, numele si denumirea producatorului.
Producatorul de inregistrari sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza

urmatoarele:
a) reproducerea propriilor inregistrari sonore;
b) difuzarea propriilor inregistrari sonore, prin vanzare, inchiriere, imprumut sau orice alt mod
de transmitere cu titlu oneros sau cu titlu gratuit;
c) emiterea sau transmiterea prin radiodifuziune sau televiziune a propriilor inregistrari sonore,
retransmiterea prin mijloace fara fir, prin fir, prin cablu, prin satelit sau prin orice alt procedeu
similar, precum si prin orice alt mijloc de comunicare catre public;
d) prezentarea intr-un loc public a propriilor inregistrari sonore;
e) adaptarea propriilor inregistrari sonore;
f) importul pe teritoriul Romaniei al copiilor legal realizate ale propriilor inregistrari sonore.
De asemenea, producatorul de inregistrari sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a

impiedica importul de copii ale propriilor inregistrari sonore realizate fara autorizarea sa.
Drepturile prevazute la alin. (1) si (2) se transmit prin cesiune exclusiva sau neexclusiva,
in conditiile prevazute pentru dreptul de autor la art. 42 si 43.
Dispozitiile alin. (1) lit. f) nu se aplica atunci cand importul este facut de o persoana
fizica, fara scopuri comerciale.
Prin contractele încheiate între autorii operei audiovizuale și producător, în lipsa unei
clauze contrare, se prezumă că aceștia îi cedează producătorului drepturile exclusive privind
utilizarea operei în ansamblul său, precum și dreptul de a autoriza dublarea și subtitrarea, în
schimbul unei remunerații echitabile.
44
Totodată, in lipsa unei clauze contrare, autorii operei audiovizuale, precum și alți autori
ai unor contribuții la aceasta, își păstrează toate drepturile de utilizare separată a propriilor
contribuții, precum și dreptul de a autoriza și/sau interzice utilizări în afara celei specifice a
operei, integral sau parțial, cum ar fi fragmente din opera cinematografică pentru publicitate,
alta decât pentru promovarea operei, în condițiile legii.
Capitolul VII Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor si a drepturilor

conexe
Titularii drepturilor de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile

recunoscute prin Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe în mod individual sau pe
bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condițiile strict prevăzute de lege.
Gestiunea colectivă a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse
anterior la cunoștință publică, iar gestiunea colectivă a drepturilor conexe se poate face numai
pentru interpretări sau execuții fixate ori radiodifuzate anterior, precum și pentru fonograme ori
videograme aduse anterior la cunoștință publică.
Mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, de autor sau conexe, este

acordat direct, prin contract scris, de către titularii de drepturi. Fiecare titular de drepturi care a
acordat un mandat organismului de gestiune colectivă are dreptul la un vot în cadrul adunării
generale.
Gestinea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:

➢ dreptul la remunerație compensatorie pentru copia privată;
➢ dreptul la remunerația echitabilă pentru împrumutul public;
➢ dreptul la suită;
➢ dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale;
➢ dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepția proiecției publice a
operelor cinematografice;
➢ dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de
fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau
a reproducerilor acestora;
➢ dreptul de retransmisie prin cablu.
Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe sunt, în

sensul Legii dreptului de autor, persoane juridice constituite prin libera asociere, care au ca
obiect de activitate, în principal, colectarea și repartizarea drepturilor a căror gestiune le este
încredințată de către titulari. Organismele de gestiune colectivă se constituie în condițiile legii,
cu avizul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor și funcționează potrivit reglementărilor
privind asociațiile fără scop patrimonial coroborate cu dispozițiile Legii dreptului de autor.
45
Organismele de gestiune colectivă pot fi create în mod separat pentru gestionarea de
categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creație, precum și pentru
gestionarea de drepturi aparținând unor categorii distincte de titulari.
În prezent, în România funcționează următoarele organisme de gestiune colectivă:

➢ UPFR – Uniunea producătorilor de fonograme din România;
➢ COPYRO- gestioneazădrepturile producătorilor de opere literare;
➢ CREDIDAM- gestionează drepturile artiștilor interpreți și executanți;
➢ UCMR ADA –gestionează drepturile autorilor de muzică;
➢ DACIN SARA- societatea pentru drepturile de autor în cinematografie și audiovizual,
societatea autorilor români din audiovizual;
➢ VISARTA- gestionează drepturile din domeniul artelor vizuale;
➢ UPFAR ARGOA- uniunea producătorilor de film și audiovizual din România,
Asociația Română de gestiune a operelor din audiovizual.
Organismele de gestiune colectiva au următoarele obligații:

➢ sa acorde utilizatorilor, prin contract, in schimbul unei remuneratii, autorizatii
neexclusive de utilizare a operelor sau prestatiilor titularilor drepturilor, sub forma de
licenta neexclusiva;
➢ sa elaboreze tabele pentru domeniul lor de activitate, cuprinzand drepturile
patrimoniale cuvenite, precum si metodologiile ce trebuie negociate cu utilizatorii in
vederea platii acestor drepturi, in cazul acelor opere al caror mod de exploatare face
imposibila autorizarea individuala de catre titularii de drepturi;
➢ sa incheie, in numele titularilor de drepturi sau pe baza mandatului acordat de
organisme similare din strainatate, contracte generale cu organizatorii de spectacole,
organismele de radiodifuziune, televiziune si retransmitere prin cablu, avand ca obiect
autorizarea de reprezentare si de difuzare a operelor sau a prestatiilor actuale si viitoare
inscrise in repertoriul lor;
➢ sa reprezinte interesele membrilor lor, in ce priveste exploatarea operelor acestora, in
afara teritoriului Romaniei, prin incheierea de contracte bilaterale cu organisme
similare din strainatate, precum si prin afilierea la organisme internationale
neguvernamentale din domeniu;
➢ sa incaseze sumele datorate de utilizatori si sa le repartizeze intre titularii de drepturi,
potrivit prevederilor din statut;
➢ sa informeze, la cerere, pe titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe despre
modul de utilizare a drepturilor lor si sa le comunice raportul financiar anual si raportul
de verificare financiar-contabila;
➢ sa acorde asistenta de specialitate titularilor de drepturi si sa ii reprezinte in cadrul
procedurilor legale ce privesc obiectul lor de activitate;
➢ sa indeplineasca orice alta activitate conform mandatului primit de la titularii dreptului
de autor sau ai drepturilor conexe, in limitele obiectului lor de activitate;
➢ sa ceara utilizatorilor comunicarea de informatii si inmanarea de documente
indispensabile pentru determinarea cuantumului remuneratiilor si al taxelor pe care le
colecteaza.
46
Oficiul Român pentru Drepturi de Autor este un organ de specialitate aflat în subordinea
Guvernului.
Oficiul Român pentru Drepturi de Autor este autoritatea unică la nivel național ce deține
competență exclusivă pe întreg terotoriul țării cu privire la ținerea evidenței, la observarea și
controlul aplicării legislației în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe, având
competență în ținerea evidenței prin registre naționale, supraveghere, autorizare, arbitraj și
constatare tehnico-științifică, în domeniul dpreturilor de autor și al drepturilor conexe.
Organismele de gestiune colectiva sunt obligate sa furnizeze Oficiului Roman pentru

Drepturile de Autor informatii legate de exercitarea propriilor atributii si sa puna la dispozitia
acestuia, in primul trimestru al fiecarui an, darea de seama anuala, aprobata de adunarea
generala statutara, si raportul comisiei de verificare a gestiunii economice si financiare.
Atribuțiile Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor sunt urmatoarele:

➢ organizeaza si administreaza evidenta repertoriului de opere si de autori primit de la
organismele de gestiune colectiva pentru drepturile de autor si drepturile conexe;
➢ acorda avize pentru constituirea ca persoane juridice, in conditiile legii, a organismelor
de gestiune colectiva si urmareste aplicarea legislatiei de catre organismele a caror
constituire a avizat-o;
➢ avizeaza, in conditiile legii, elaborarea si negocierea tabelelor si a metodologiilor
stabilite de organismele de gestiune colectiva cu asociatiile patronale de utilizatori;
➢ exercita, la cererea si pe cheltuiala titularilor unor drepturi protejate, functii de
observare si de control asupra activitatilor ce pot da nastere la incalcari ale legislatiei
dreptului de autor si a drepturilor conexe;
➢ intervine, pe cale de mediere, in negocierile dintre organismele de gestiune colectiva
si utilizatori, potrivit art. 131 alin. (4) din L. nr. 8/1996;
➢ incheie procese-verbale de constatare a incalcarilor legii, in conditiile prevazute de
Codul de procedura penala, si sesizeaza organele competente in cazul infractiunilor
pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu;
➢ elaboreaza programe de instruire, de formare practica si teoretica in domeniul
dreptului de autor si al drepturilor conexe;
➢ intretine relatii cu organizatiile de specialitate similare si cu organizatiile internationale
din domeniu, la care statul roman este parte.
Capitolul VIII Apărarea dreptului de autor
Legea romana din 1996 a instituit un număr de masuri si mijloace, care formează un
sistem de protecție a dreptului de autor si a drepturilor conexe.
47
Pe lângă masurile tehnice de protecție si informații, Legea speciala prevede anumite
proceduri si sancțiuni. Încălcarea drepturilor recunoscute si protejate de lege atrage răspunderea
civila, contravenționala sau penala a persoanei vinovate.
1. Masuri tehnice de protecție si informații privind regimul drepturilor
Prin masuri tehnice se înțelege utilizarea oricărei tehnologii, a unui dispozitiv sau a unei
componente care, in cadrul funcționarii sale normale, este destinat sa împiedice sau sa limiteze
actele care nu sunt autorizate de titularii drepturilor recunoscute de lege.
In temeiul art. 1385, alin. (2) al Legii nr. 8/1996, masurile tehnice de protecție a
drepturilor de autor pot fi instituite de autorul unei opere, artistul interpret sau executant,
producătorul de fonograme ori de înregistrări audiovizuale, organismul de radiodifuziune sau
de televiziune si fabricantul de baza e date.
Titularii de drepturi care au constituit masuri tehnice de protecție au obligația de a pune

la dispoziția celor care beneficiază de excepțiile prevăzute de lege, mijloacele necesare pentru
accesul legal la opere sau la oricare alt obiect al protecției.
Beneficiarii acestor excepții sunt următorii:

➢ organele judiciare, parlamentare sau administratorii (art. 33, alin. (1), lit. a din L. nr.
8/1996);
➢ posturile de radio si de televiziune, precum si instituțiile publice de învățământ si
ocrotire sociala (art. 33, alin. (1) din L. nr. 8/1996);
➢ bibliotecile publice, muzeele sau arhivele (art. 33, alin. (1), lit. d din L. nr. 8/1996);
➢ instituțiile de învățământ si cercetare științifica (art. 33, alin. (2), lit. d din L. nr.
8/1996);
➢ utilizatorii de opere in beneficiul persoanelor cu handicap (art. 33, alin. (2), lit. e din
L. nr. 8/1996);
➢ organismele de radiodifuziune si de televiziune (art. 38 din L. nr. 8/1996).
2. Mijloace de drept civil
Titularii drepturilor recunoscute si protejate de lege pot solicita instanțelor de judecata

sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor si constatarea încălcării
acestora. Tot titularii de drepturi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea
prejudiciului cauzat.
Același solicitări pot fi formulate in numele si pentru titularii de drepturi de către

organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele
autorizate sa utilizeze drepturi protejate de lege, conform mandatului acordat in acest sens. Daca
o acțiune a fost pornita de titular, persoanele autorizate sa utilizeze drepturi protejate de lege
pot sa intervină in proces, solicitând repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat.
48
La stabilirea despăgubirilor, in temeiul art. 139, alin. (2) al Legii nr. 8/1997, instanța de
judecata va lua in considerare una din următoarele soluții:
➢ (i) fie sa recurgă la numite criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în
special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când
este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale
cauzate titularului dreptului;
➢ (ii) fie sa acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal
datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se
pot aplica criteriile prevăzute la lit. a.
a. Masuri provizorii si asiguratorii
In cazul încălcării unor drepturi recunoscute si protejate de lege, persoanele îndreptățite

pot cere instanței de judecata sau altor organe competente sa dispună de îndată luarea unor
masuri pentru a preveni producerea iminenta a unei pagube sau pentru a asigura repararea
pagubei.
De asemenea, persoanele îndreptățite mai pot cere ridicarea sau predarea către
autoritățile competente a mărfurilor cu privire la care exista suspiciuni referitoare la încălcarea
unui drept prevăzut de lege pentru a împiedica introducerea lor in circuitul comercial (art. 139,
alin. (3) din L. nr. 8/1996).
Din analiza contentului art. 139 din Legea nr. 8/1996 se poate deduce ca instanța este in
drept sa dispună următoarele categorii de masuri:
➢ de prevenire a unor pagube iminente:
➢ de asigurare a reparării pagubei, adică masuri asiguratorii;
➢ de ridicare sau predare către autoritățile competente a mărfurilor cu privire la care
exista suspiciuni privind încălcarea unui drept prevăzut de Legea nr. 8/1996:
➢ de asigurarea a obiectelor si înscrisurilor care constituie dovezi ale încălecării
drepturilor de autor si a drepturilor conexe.
Pentru luarea masurilor provizorii si a masurilor asiguratorii si pentru asigurarea

dovezilor sau de constatare a stări de fapt, precum si pentru exercitarea cailor de atac asupra
masurilor luate sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun. Pronunțarea se poate amâna cu cel
mult 24 de ore.
Instanțele judecătorești sunt abilitate sa adopte masurile provizorii sau asiguratorii, fără
citarea părții adverse, in cazurile in care acest lucru va fi necesar, in special atunci când orice
întârziere este de natura sa cauzeze un prejudiciu ireparabil sau când exista riscul demonstrabil
de distrugere a elementelor de proba. Partea adversa va fi informata de îndată, cel mai târziu
după executarea masurilor.
In legătura cu adoptarea acestor masuri, instanțele judecătorești, sub rezerva asigurării

protecției informațiilor confidențiale, vor pretinde reclamantului sa furnizeze orice element de
49
proba, accesibil in mod rezonabil, pentru a dovedi cu suficienta certitudine ca s-a adus atingere
dreptului sau ori ca o astfel de atingere este iminenta. In aceasta situație, instanțele judecătorești
pot sa ceara reclamantului sa depună o cauțiune suficienta pentru a asigura compensarea
oricărui prejudiciu care ar putea fi suferit de parat.
Masurile de asigurare a dovezilor sau de constatare a unei stări de fapt dispuse de

instanța vor fi aduse la îndeplinire prin executor judecătoresc. Titularii dreptului ce se
presupune ca au fost încălcate ori cu privire la care exista pericolul de a fi încălcate sau
reprezentanții acestor titulari au dreptul de a participa la punerea in executare a masurilor de
asigurare a dovezilor ori de constatare a unei stări de fapt.
b. Răspunderea civila
In situația încălcării drepturilor morale si drepturilor patrimoniale de autor, persoanele

îndreptățite pot recurge la următoarele activități civile:
➢ acțiunea in răspundere civila delictuala, bazata pe dispozițiile art. 1349 C.civ. si ale
legii speciale;
➢ acțiunea in răspundere civila contractuala, bazata pe dispozițiile legii speciale privind
cesiunea drepturilor patrimoniale de autor, care se completează cu prevederile de drept
comun;
➢ acțiunea in îmbogățire fără justa cauza, întemeiata pe dispozițiile art. 1345 C.civ.;
➢ acțiunea pentru plata nedatorata, întemeiată pe dispozițiile art. 1341 C.civ.
De o maniera generala, potrivit art. 139, alin. (1) teza I din L. nr. 8/1996, titularii
drepturilor pot solicita instanței de judecata sau altor organisme competente sa dispună, după
caz:
➢ recunoașterea drepturilor lor;
➢ constatarea încălcării acestora;
➢ acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului provocat.
c. Masuri reparatorii
Titularii drepturilor încălcate, conform art. 139, alin. (10) al L. nr. 8/1996, pot cere
instanței de judecata sa dispună aplicarea oricăreia dintre următoarele masuri:
➢ remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit;
➢ distrugerea echipamentelor şi a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror
destinaţie unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit;
➢ distrugerea echipamentelor şi a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror
destinaţie unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit;
➢ răspândirea informaţiilor cu privire la hotărârea instanţei de judecată, inclusiv afişarea
hotărârii, precum şi publicarea sa integrală sau parţială în mijloacele de comunicare în
masă, pe cheltuiala celui care a săvârşit fapta; în aceleaşi condiţii instanţele pot dispune
măsuri suplimentare de publicitate adaptate circumstanţelor particulare ale cazului,
inclusiv o publicitate de mare amploare.
50
Instanța de judecata dispune aplicarea acestor masuri pe cheltuiala făptuitorului, cu
excepția cazului in care exista motive temeinice sa nu suporte cheltuielile. In luarea masurilor
provizorii, instanța de judecata va respecta principiul proporționalității cu gravitatea încălcării
drepturilor protejate e lege si va lua in considerarea interesele terților susceptibile de a fi afectați
de aceste masuri.
3. Mijloace de drept administrativ
Încălcarea drepturilor de autor si a drepturilor conexe atrage si răspunderea

contravențională. Așadar, in conformitate cu art. 139 2 al Legii nr. 8/1996, constituie
contravenții următoarele fapte:
➢ încălcarea dreptului de suita si a obligațiilor vânzătorilor unor opere de arta plastica;
➢ încălcarea drepturilor privind utilizarea portretului si a corespondentei fără
consimțământul persoanei reprezentate in portret sau al destinatarului corespondentei;
➢ încălcarea obligației importatorilor si fabricanților de suporturi si aparate de a se înscrie
la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, in Registrul National al Copiei Private,
pentru obținerea Certificatului de înregistrare, respectiv plata remunerațiilor
procentuale, datorate pentru aparate si suporturi;
➢ nerespectarea obligațiilor organismelor de gestiune colectiva de a cere utilizatorilor sau
intermediarilor acestora comunicarea de informații si transmiterea documentelor
necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor pe care le colectează, precum
si informații privind operele utilizate;
➢ fixarea, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de
prezenta lege, a interpretărilor sau a execuţiilor artistice ori a programelor de
radiodifuziune sau de televiziune;
➢ comunicarea publică, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor
recunoscute de lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe.
Contravențiile enumerate se sancționează cu amenda, de la 3.000 lei la 30.000 lei.
In temeiul art. 1394 din L. nr. 8/1996, constituie contravenție, dacă nu reprezintă̆
infracţiune, fapta persoanelor juridice ori a persoanelor fizice autorizate de a permite accesul în
spaţiile, la echipamentele, la mijloacele de transport, la bunurile sau la serviciile proprii, în
vederea săvârşirii de către o altă persoană a unei contravenții prevăzute de prezenta lege. Aceste
fapte se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei şi cu confiscarea mărfurilor-pirat
sau a dispozitivelor-pirat de control al accesului
Contravențiile se constanta si se aplica de ofițerii sau de agenții de politie din cadrul

Ministerului de interne cu competente in domeniu. Contravenientul poate achita, in termen de
48 de ore de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din
minimul amenzii prevăzute de lege.
4. Mijloace de drept penal
51
Fapte în legătură cu dreptul de autor ar putea fi sancţionate prin utilizarea dispoziţiilor
art. 208 şi 209 C. pen. privind furtul şi furtul calificat, art. 213 C. pen. privind abuzul de
încredere, art. 214 privind gestiunea frauduloasă sau a art. 217 C. pen. privind distrugerea. Dar
infracţiunile menţionate ar acoperi doar o mică parte din actele antisociale grave prin care s-ar
încălca drepturile autorilor, respectiv acele fapte prin care s-ar aduce atingere obiectelor în care
se materializează operele.
Așadar, faptele incriminate de actuala lege a drepturilor de autor sunt enunţate în art.
140-143 ale acesteia. Era necesară o asemenea reglementare, separată şi detaliată, deoarece
numărul şi varietatea modurilor în care omul îşi manifestă puterea de creaţie s-a dezvoltat
enorm, iar concomitent cu aceasta au cunoscut o amploare deosebită şi modalităţile de încălcare
a dreptului de autor.
Astfel, art. 140 din lege precizează, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare
de la o lună la 2 ani sau cu amendă de la 200.000 lei la 3 milioane lei, dacă nu constituie o
infracţiune mai gravă, fapta persoanei care, fără a avea autorizarea sau, după caz,
consimţământul titularului drepturilor recunoscute prin prezenta lege:
➢ aduce o opera la cunoştinţa publică;
➢ reprezintă scenic, recita, execută sau prezintă direct, în orice altă modalitate publică, o
operă;
➢ permite accesul public la bazele de date pe calculator, care conţin sau constituie opere
protejate;
➢ traduce, publică în culegeri, adaptează sau transformă o opera, pentru a obţine o operă
derivată;
➢ fixează pe un suport prestaţia unui artist interpret sau executant;
➢ emite sau transmite prin radiodifuziune sau televiziune o prestaţie, fixată ori nefixată pe
un suport, sau o retransmite prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit ori
prin orice alt procedeu similar sau prin orice alt mijloc de comunicare către public;
➢ prezintă intr-un loc public înregistrările sonore ale unui producător;
➢ emite ori transmite prin radiodifuziune sau prin televiziune înregistrările sonore ale unui
producător ori le retransmite prin mijloace tară fir, prin fin prin cablu, prin satelit sau
prin orice alt procedeu similar ori prin orice alt mijloc de comunicare către public;
➢ fixează programe de radio sau de televiziune sau le retransmite prin mijloace fără fir,
prin fir, prin cablu, prin satelit sau prin orice alt procedeu similar ori prin orice alt mijloc
de comunicare către public;
➢ comunică, într-un loc accesibil publicului cu plata intrării, programe de radio sau de
televiziune".
De asemenea, potrivit art. 142 din lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 700.000 lei la 7 milioane lei, daca nu
constituie o infracţiune mai gravă, fapta persoanei care, fără a avea consimţământul titularului
drepturilor recunoscute prin prezenta lege:
➢ reproduce integral sau parţial o opera;
52
➢ difuzează o opera;
➢ importa, în vederea comercializării pe teritoriul României, copii de pe o operă;
➢ expune public o opera de artă plastică, de arta aplicată, fotografică sau de arhitectură;
➢ proiectează public o opera cinematografică sau alta operă audiovizuală;
➢ emite o operă prin orice mijloc ce serveşte la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor
sau imaginilor, inclusiv prin satelit;
➢ transmite o operă către public prin fir, prin cablu, prin fibra optică sau prin orice alt
procedeu similar;
➢ retransmite o opera prin orice mijloc ce serveşte la propagarea fără fir a semnelor,
sunetelor sau imaginilor, inclusiv prin satelit, sau retransmite o operă prin fir, prin cablu,
prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar;
➢ emite sau transmite într-un loc accesibil publicului o operă radiodifuzată sau televizată;
➢ reproduce prestaţia unui artist interpret sau executant;
➢ difuzează prestaţia unui artist interpret sau executant;
➢ reproduce înregistrările sonore ale unui producător;
➢ difuzează înregistrările sonore ale unui producător, inclusiv prin închiriere;
➢ importa, în vederea comercializării în România, înregistrările sonore ale unui
producător;
➢ reproduce programe de radio sau de televiziune, fixate pe orice fel de suport;
➢ difuzează, inclusiv prin închiriere, programe de radio sau de televiziune fixate pe orice
fel de suport;
➢ importa, în vederea comercializării în România, programe de radio sau de televiziune
fixate pe orice fel de suport.
In fine, art. 143 din Legea nr. 8 din 1996 incriminează şi sancţionează cu închisoare de
la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 500.000 lei la 5 milioane lei, dacă nu constituie o
infracţiune mai gravă, fapta persoanei care:
➢ pune la dispoziţia publicului prin vânzare sau prin orice alt mod de transmitere cu titlu
oneros ori cu titlu gratuit mijloace tehnice destinate ştergerii neautorizate sau
neutralizării dispozitivelor tehnice care protejează programul pentru calculator;
➢ refuză să declare organelor competente provenienţa exemplarelor unei opere sau
provenienţa suporturilor pe care este înregistrată o prestaţie ori un program de radio sau
de televiziune, protejate în temeiul prezentei legi, aflate în posesia sa în vederea
difuzării.
Protecţia drepturilor de autor (morale şi/sau patrimoniale) şi a drepturilor conexe,

inclusiv cea penală, apărare realizată prin incriminarea şi sancţionarea faptelor înscrise în art.
140-143 din Legea nr. 8 din 1996, este condiţionată de existenţa unor condiţii care trebuie să
fie îndeplinite sine qua non:
➢ (i) creaţiile intelectuale să se situeze între limitele de aplicare prevăzute în art. 146 şi
147 din Legea nr. 8 din 1996. Astfel, pentru „opere" aşa cum sunt ele definite în Legea
nr. 8 din 1996, este necesare ca autorii lor să fie cetăţeni români, iar operele să nu fi fost
aduse la cunoştinţă publică; de asemenea, operele ai căror autori sunt persoane fizice
sau juridice cu domiciliul sau sediul în România, chiar daca sunt străini sau apatrizi, cu
53
aceeaşi condiţie de a nu fi fost aduse la cunoştinţă publică; operele aduse la cunoştinţă
publică pentru prima dată în România, indiferent cine sunt autorii, precum şi opere
aduse la cunoştinţă publică pentru prima dată în altă ţară, dar simultan sau cel mult în
30 de zile au fost aduse la cunoştinţă publică şi în România, indiferent cine sunt autorii
lor. De asemenea, operele de arhitectură beneficiază de protecţie penală dacă sunt
construite în România:
➢ (ii) dreptul de autor şi drepturile conexe să constituie obiectul protecţiei penale este
aceea ca ele să existe, adică să fie actuale. Astfel, este necesar să se observe acele
dispoziţii ale Legii nr. 8 din 1996 privitoare la momentul în care se nasc aceste drepturi,
durata protecţiei, cazurile şi condiţiile în care încetează acele drepturi în raport cu felul
creaţiei de către titularul dreptului, ca şi de alte împrejurări.
➢ (iii) inexistenţa vreunui caz de limitare legală a exerciţiului dreptului de autor şi/sau a
drepturilor conexe. Dispoziţiile art. 33-38, dar şi din alte texte din Legea nr. 8 din 1996
precizează cazurile în care nu este necesară autorizarea titularului drepturilor
recunoscute prin Legea dreptului de autor pentru utilizarea unei opere.
54
Titlul III Dreptul proprietății industriale
Capitolul I Protecția juridica a invențiilor
1. Noțiuni generale privind invențiile
a. Importanta invențiilor
Invenția este rezultatul unei activității de creație intelectuală. Procesul de realizare a

unei invenții presupune o contribuție originala, o idee inventiva, o scânteie de inspirație 4.
Autorul invenției propune aplicarea unei soluții noii intr-un domeniu al vieții economice
si sociale. Totodată, invențiile reprezintă o forma superioara de materializare a gândirii
creatoare, cu caracter aplicativ. Prin obiectivele lor concrete, invențiile contribuie in mod
decisiv la dezvoltarea tehnica si progresul economic.
De reținut ca, invenția este creația care îndeplinește anumite condiții de brevetabilitate,
fiind protejata prin acordarea unui titlu specific.
Astfel, putem defini invenția ca fiind „o creație tehnica intr-un domeniu al tehnologiei
ce are ca obiect un produs sau un procedeu care implica o activitate umana inventiva noua,
susceptibila de aplicare industriala si protejată juridic”5.
b. Izvoarele protecției juridice a invențiilor
In plan intern, regimul juridic al brevetelor de invenție este reglementat, in ordine

cronologică, de următoarele acte normative:
➢ Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție;
➢ Legea nr. 93/1998 privind protecția tranzitorie a brevetelor de invenție;
➢ Legea nr. 255/1998 privind protecția noilor soiuri de plante;
➢ Legea nr. 203/2002 si Legea nr. 28/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr.
64/1991 privind brevetele de invenție, republicata;
➢ Legea nr. 83/2014 privind invențiile de serviciu.
In plan internațional, brevetele de invenție sunt ocrotite, in principal, prin următoarele

acte:
➢ Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, din 20 martie 1883;
➢ Convenția pentru instituirea Organizației Mondiale a Protecției Intelectuale, semnată la
Stockholm, la 14 iulie 1967;
4
I. Macovei, Tratat de drept al proprietății intelectuale, C.H. Beck, București, 2010, p. 47.
5
T. Bodoasca, Dreptul proprietatii intelectuale, Universul Juridic, București, 2010, p. 247.
55
➢ Tratatul de cooperare in domeniul brevetelor, adoptat la convenția diplomatica de la
Washington, la 19 iunie 1970;
➢ Convenția privind brevetul european, adoptată la Munchen la 5 octombrie 1973;
➢ Acordul dintre Guvernul României si Organizația Europeana de Brevete privind
cooperarea in domeniul brevetelor, semnat la București la 9 septembrie 1994;
➢ Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificare internaționala a brevetelor de invenții
din 26 martie 1971.
c. Clasificarea invențiilor
Invențiile se pot clasifica după diverse criterii, dintre care unele sunt prevăzute de Legea
nr. 64/1991. Astfel, invențiile pot fi grupate după următoarele criterii:
➢ După obiectul lor, invențiile pot constitui:
• invenții de produse, adică obiecte materiale sau corpuri, cu forme si caractere
speciale care le deosebesc unele de altele. Pentru a fi brevetate, trebuie sa aibă
aplicabilitate industriale. Exemple de produse: dispozitivele, instalațiile,
echipamentele, mașinile unelte, aparatele care se refera la mijloace de lucru;
circuitele electrice, pneumatice sau hidraulice; substanțele chimice;
• invenții de procedee noi, adică o succesiune logica de etape, faze sau pași
caracterizați prin ordinea lor de desfășurare, prin condiții inițiale, ca de exemplu:
materiale prima clasa, parametrii, prin condiții tehnice de desfășurare si/sau
mijloace tehnice utilizate, cum ar fi: utilaje, instalații, dispozitive, aparatura,
catalizatori si prin produse sau rezultate finale.
➢ După cum sunt sau nu brevetabile:

• invenții brevetabile: invenții ce au ca obiect un produs sau un procedeu in toate
domeniile tehnologice, cu condiția ca acesta sa fie nou, sa implice o activitate
inventiva si sa fie susceptibil de aplicare industriala;
• invenții nebrevetabile, sunt excluse de la protecția juridica, si pot fii:
descoperirile, teoriile științifice si metodele matematice; creațiile estetice;
planurile, principiile si metodele in exercitarea de activități mentale, in materie
de jocuri sau in domeniul activităților economice si programele de calculator;
prezentările de informații.
➢ După stadiul tehnicii sau corelația care exista intre soluțiile tehnice:
• invenții principale au o existenta de sine stătătoare. Ele pot fi aplicate in mod
independent, de orice alta soluție;
• invenții complementare aduc îmbunătățiri altor soluții. Întrucât perfecționează
sau completează o soluție anterioara, invențiile complementare nu pot fi aplicate
fără o alta invenție, principala sau complementara.
➢ După complexitatea soluției:

• invenții simple, ce au ca obiect un singur produs sau mijloc;
56
• invenții complexe sau de combinație, au ca obiect un produs sau procedeu
realizat prin folosirea conjugata a mai multor mijloace sau elemente.
d. Obiectul si subiectul protecției
Potrivit art. 1 din Legea nr. 64/1991, drepturile asupra unei invenții sunt recunoscute si
aparate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenție de către OSIM (Oficiul de
Stat pentru Invenții și Mărci), in condițiile prevăzute de lege.
Așadar, obiect al protecției este invenția, iar protecția se face prin acordarea unui brevet
de invenție.
Brevetului de invenție este acordat pentru orice invenție si se eliberează de directorul

general al OSIM, in temeiul hotărârii de acordare a acestuia adoptata de Comisa de examinare
de specialitate.
Din economia Legii nr. 64/1991 se deduce ca, in principal, brevetul de invenție
îndeplinește următoarele funcții juridice:
➢ constituie temeiul de fapt si de drept pentru recunoașterea si apărare pe teritoriul
României a drepturilor asupra invenției;
➢ conferă titularului sau un drept exclusiv de exploatare pe întreaga durata de protecție a
acestuia si, pe cale de consecința, oferă posibilitatea juridica pentru titular de a se opune
ca terțe persoane sa efectueze, fără consimțământul sau, acte de folosire a intenției ce
face obiectul brevetului de invenție;
➢ da titularului dreptul la acordarea unei licențe obligatorii pentru exploatarea brevetului
ulterior daca brevetul nu poate fi exploatat fără sa aducă atingere drepturilor conferite
de un alt brevet acordat pentru o cerere de brevet a cărei data de depozit național
reglementar este anterioara;
➢ da titularului dreptul de a fi despăgubit pentru prejudiciile suferite ca urmare a săvârșirii
faptelor prevăzute la art. 57, alin. (1) si art. 61, alin. (1);
➢ conferă titularului dreptul sa se adreseze instanței judecătorești competente pentru
soluționarea litigiilor născute din calitatea sa de titular de brevet si de a cere acesteia sa
dispună masurile prevăzute de art. 63.
Potrivit art. 2, lit. h din Legea nr. 64/1994, autorul invenției poarta denumirea de
inventator. Astfel, inventatorul este persoana care a creat invenția.
Inventator poate fi numai o persoana fizica, deoarece numai aceasta este înzestrată cu
inteligenta, inspirație si ingeniozitate, calități absolut necesare pentru desfășurarea unei
activități creative pe care o presupune si realizarea unei invenții.
In general, titularul brevetului de invenție este inventatorul, însă legea da dreptul ca

orice alta persoana fizica sau juridica sa aibă calitatea de titular al brevetului, mai precis de
proprietar al dreptului conferit prin brevet, cum este cazul succesorilor săi in drept.
57
Invenția poate fi creata de o singura persoana fizica, situație in care suntem in prezenta
inventatorului unic, sau de doua sau mai multe persoane fizice in colaborare, caz in care suntem
in situația invenției realizata in colaborare.
Pentru existenta unui coautorat, trebuia îndeplinite, cel puțin, următoarele condiții:
➢ o înțelegere prealabila intre doua sau mai multe persoane in legătura cu realizarea
împreună a unei invenții;
➢ persoanele sa colaboreze la realizarea aceleași invenții;
➢ participarea mai multor persoane la realizarea invenției sa fie creativa.
Daca doua sau mai multe persoane au creat aceeași invenție, independent una de alta,
va fi considerata inventator si, pe cale de consecința, va fi îndreptățita la eliberarea brevetului
de invenție, persoana care a depus o cerere de brevet a cărei data de depozit este cea mai veche.
Potrivit Legii nr. 83/2014, in privința invențiilor de serviciu realizate de un salariat,

trebuie făcute următoarele mențiunii.
Astfel, invențiile de serviciu sunt invențiile făcute de salariați în exercitarea

atribuțiilor de serviciu conform contractului de muncă valabil încheiat cu angajatorul (art. 3,
alin. (1))
De asemenea, sunt asimilate invențiilor de serviciu: (i) invențiile făcute în timpul

derulării contractului cu angajatorul, dar despre care acesta nu a fost informat până la încetarea
raporturilor de muncă cu angajatorul, precum şi (ii) invențiile făcute după̆ încetarea contractului
de muncă, şi care se bazează̆ pe experiența dobândită în activitatea depusă pentru angajator,
dacă invențiile din aceste două categorii ar fi putut să fie considerate ca fiind făcute in
exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Mai pot fi considerate invenții de serviciu, invențiile făcute de colective de inventatori

în care cel puţin unul se află în raporturi de muncă cu angajatorul; în astfel de situații, ceilalți
inventatori nesalariați ai angajatorului pot ceda, dreptul la acordarea brevetului, acestuia din
urmă.
De reținut ca, salariatul care face o invenție de serviciu are obligația să comunice acest
fapt de îndată̆ angajatorului (art. 4).
Pentru invențiile de serviciu dreptul la brevet sau la modelul de utilitate înregistrat

aparține angajatorului (art. 5).
Totuși, o invenție de serviciu devine liberă în una din următoarele situații:

➢ angajatorul nu-şi exprimă interesul pentru preluarea interesului în termen de 2 luni de
la comunicarea realizării ace ăsteia;
58
➢ angajatorul nu confirmă interesul pentru obținerea protecției invenției ori modelului de
utilitate, în termen de 2 luni de la data comunicării realizării invenției;
➢ angajatorul nu mai dorește continuarea procedurilor privind cererea de protecție pentru
invenția de serviciu.
De o maniera generala, brevetul de invenţie conferă titularului dreptul de a interzice

terților să efectueze fără autorizația sa următoarele acte:
➢ pentru produse: fabricarea comercializarea, oferirea spre vânzare, folosirea, importul
sau stocarea în vederea comercializării, oferirii spre vânzare sau folosirii;
➢ pentru procedee sau metode: folosirea acestora.
Întinderea protecției conferite prin brevet este determinată de conținutul revendicărilor,

care se interpretează în legătură cu descrierea şi desenele invenției.
2. Condițiile pentru brevetare invenției
Pentru brevetarea unei invertii este necesar a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele

condiții de fond:
➢ (i) invenția sa prezinte noutate, adică sa nu fie cuprinsa in stadiul tehnicii (art. 9 din L.
64/1991). Sunt cuprinse in stadiul tehnicii, cunoștințele care îndeplinesc cumulativ
următoarele condiții:
• sa fie devenit accesibile publicului oriunde in lume;
• accesul publicului la această cunoștințe sa se facă, după caz, printr-o descriere
scrisa sa orala ori prin folosirea in orice mod;
• accesibilitatea publicului sa intervină pana la data depozitului cererii de brevet
sau a priorității recunoscute;
• data punerii cunoștințelor la dispoziția publicului sa poată fi identificata, adică
sa fie o data certa.
De reținut ca, stadiul tehnicii cuprinde toate cunoștințele care au devenit accesibile
publicului oriunde in lume, printr-o descriere scrisa ori orala, prin folosirea sau in orice alt mod,
pana la data depozitului cererii de brevet de invenție.
➢ (ii) invenția sa presupună o activitate inventiva (art. 11 din L. 64/1991), adică implica o
activitate de creație atunci când, pentru o persoana de specialitate, ea nu rezulta, in mod
evident, din cunoștințele cuprinse in stadiul tehnicii.
Nu implica o activitatea inventiva, de pilda, următoarele realizări tehnice:

• cele care constau intr-o simpla enunțare a unei probleme tehnice, fără a o
rezolva, chiar daca problema este noua;
• cele care rezolva numai probleme privind economisirea de materiale sau
energie, optimizarea dimensiunilor sau reducerea preturilor de cost, fără a se
obține efecte tehnice noi sau superioare;
59
• rezolva probleme numai printr-o simpla înlocuire de materiale cu caracteristici
cunoscute care conduc la efecte previzibile;
• invenția se refera la un produs natural asupra căruia nu s-a intervenit tehnologic;
• rezolvară problema printr-o simplificare fără sa mențină, cel puțin, stadiul
tehnicii si conduce la obținerea acelorași efecte.
➢ (iii) invenția sa fie susceptibila de aplicare industriala (art. 12 din L. 64/1991). Așadar,
o invenție este susceptibila de aplicare industriala daca obiectul sau poate fi fabricat sau
utilizat intr-un domeniu industrial, inclusiv in agricultura.
O invenție poate avea aplicabilitate industriala daca din descriere, revendicări si desene
rezulta ca aceasta este corecta din punct de vedere științific si tehnic. Nu are aplicabilitate
industriala, de exemplu, invenția revendicata ce are ca obiect un dispozitiv sau un procedeu a
cărui presupusa funcționare este in mod evident contrara legilor fizicii, cum este cazul unui
mecanism de tip perpetuum mobile.
3. Procedura de brevetare
a. Cererea de brevet reprezintă manifestarea unilaterala de voință a autorului

invenției sau a titularului dreptului de brevet, adresata autorității de stat
abilitate de lege (OSIM), pentru declanșarea si desfășurarea producerilor
prevăzute de lege in vederea eliberării titlului de protecție si, pe cale de
consecință, pentru a beneficia si a-i fi ocrotite drepturile ce decurg din
calitatea de titular al acestuia.
Cererea de brevet, potrivit art. 13 din Legea 64/1991, trebuie redactata in limba romana
si sa coprină următoarele elemente:
➢ solicitarea acordării brevetului de invenției;
➢ datele de identitate ale solicitantului;
➢ o descriere a invenției;
➢ una sau mai multe revendicări;
➢ desenele la care se face referire in descriere sau revendicări.
Cererea de brevet trebuie sa poarte semnătura solicitantului si sa fie datată.
Atunci când solicitantul nu este același cu inventatorul, cererea trebuie sa conțină

indicații care sa permită stabilirea identității inventatorului si va fi însoțită de un document din
care sa reiasă modul in care solicitantul a dobândit dreptul la acordarea brevetului.
In privința condițiilor de forma a cererii, acestea sunt următoarele:

➢ cererea poate fi depusa de persoana îndreptățită la acordarea brevetului, personal sau
in orice mod prescris de lege;
➢ in toate procedurile din fata OSIM, solicitantul este considerat a fi persoana îndreptată
la acordarea brevetului (prezumție legala);
60
➢ cererea de brevet, însoțită de documentele prevăzute de lege, va fi depusa, la alegerea
solicitantului, pe hârtie sau sub o alta forma si printr-un mijloc de transmitere acceptate
de OSIM.
b. Descrierea invenției trebuie sa conțină, in principiu următoarele elemente:

➢ titlul invenției, într-o formulare clara si concisa a invenției revendicate, fără însă sa o
divulge;
➢ precizarea domeniului tehnic in care poate fi aplicata invenția, fără sa fie divulgata
soluția. Soluția tehnica consta in prezentarea mijloacelor tehnice pentru rezolvarea
problemei tehnice;
➢ prezentarea stadiului tehnicii, considerat a fi util pentru înțelegerea, cercetarea
documentara si examinare invenției revendicate;
➢ prezentarea problemei tehnice pe care o rezolva invenția;
➢ expunerea invenției, așa cum este revendicata, astfel încânt problema tehnica si soluția
acesteia sa poată fi înțeleasă de o persoana de specialitate;
➢ indicarea modului in care invenția poate fi exploatata industrial;
➢ prezentarea avantajelor invenției revendicate, in raport cu stadiul tehnicii;
➢ prezentarea, pe scurt, a fiecărei figuri din desenele explicative, daca acestea exista;
➢ prezentarea detaliata a obiectului invenției.
c. Constituirea depozitului național si invocarea unei priorități recunoscute
In temeiul art. 15, alin. (5) din Legea nr. 64/1991, prin depozit național reglementar se
înțelege orice depozit care este suficient pentru stabilirea datei la care a fost depusa cererea,
oricare ar fi fost soarta ulterioara a acesteia.
Potrivit Legii nr. 64/1991, data de depozit a cererii de brevet de invenție este data la care
au fost înregistrate următoarele:
➢ o indicație explicita sau implicita ca se solicita acordarea unui brevet de invenție;
➢ indicații care sa permită stabilirea identității solicitantului sau care sa permită
contactarea acestuia de către OSIM;
➢ o parte care, la prima vedere, sa para a fi o descriere a invenției.
Depozitul cererii conferă un drept de prioritate, cu începerea de la data acestuia sau de

la data priorității invocate si recunoscute, fata de orice alt depozit privind aceeași invenție având
o data de depozit sau de prioritate ulterioara.
Revendicarea unei priorități se face in cererea de brevet si trebuie sa indice următoarele

elemente:
➢ data la care a fost înregistrată cererea anterioara;
➢ numărul cererii anterioara;
➢ denumirea tarii, parte a Convenției de la Paris sau a membrului OMC, in care cererea
anterioara a fost depusa, daca cererea anterioara este o cerere națională;
61
➢ denumirea autorității care acorda brevetul regional, conform tratatului regional, in cazul
in care cererea anterioară este o cerere regionala;
➢ denumirea oficiului receptor la care cererea este înregistrată, daca cererea anterioara
este o cerere internațională.
Ca efect al constituirii depozitului național reglementar, adică al depunerii cererii de

brevet de invenție si înregistrării acesteia, cererea se publica in Buletinul oficial de Proprietate
Industriala (BOPI).
Publicarea cererii se face după expirarea unui termen de 18 luni de la data de depozit si,
daca a fost recunoscuta o prioritate, de la data acelei priorități. De la aceasta regula exista o
excepție când obiectul invenție constituie secret de stat, care nu se publica. Aceste cereri vor fi
publicate in termen de 3 luni de la data declasificării informațiilor cuprinse in aceasta.
Cu toate acestea, cererea de invenție nu se publica daca, pana la expirarea termenului

de 18 luni, a fost luata o hotărâre de respingere a acesteia sau daca cererea a fost retrasa ori
declarata ca fiind retrasa.
Pe durata a 6 luni de la publicarea hotărârii de acordare a brevetului, acesta este supus

opunerii publice.
4. Drepturile ce decurg din realizarea unei invenții si din acordarea brevetului (art.
31 si urm. din L. 64/1991)
Realizarea unei invenții da naștere unor drepturi subiective morale si patrimoniale in

persoana autorului invenției si a celei îndreptățite la acordarea brevetului de invenție.
a. Drepturilor morale derivate din realizate invenției sunt:

➢ dreptul la recunoașterea calității de inventator. In virtutea acestui drept, potrivit Legii
nr. 64/1991, inventatorul are următoarele prerogative:
• de a cere si de a i se acorda brevetul de invenție;
• de a transmite succesorilor săi dreptul la acordarea brevetului de inventator;
• de a beneficia de remunerație suplimentară, in situația in care inventatorul este
salariat, iar dreptul la eliberarea brevetului de invenție aparține unității;
• de a fi informat de unitatea la care este angajat in legătura cu stadiul realizării
invenției, in situația in care inventatorul este salariat sau realizează invenția in
temeiul unui contract de cercetare;
• de a se opune divulgării de către terți a datelor despre invenție pana la publicarea
acesteia;
• de a i se consemna in cererea de brevet datele de identitate, in situațiile in care
titularul brevetului de invenție nu este inventatorul;
• de a beneficia de proprietatea invenției;
• de a utiliza invenția, daca titularul brevetului este chiar inventatorul;
62
• de a contesta hotărârile OSIM in legătură cu invenția al cărei autor este;
• de a cere revocarea hotărârilor OSIM date in legătură cu invenția al cărei autor
este;
• de a cere instanței de judecata sa dispună masurile asiguratorii;
• de a se adresa instanție de judecata pentru a i se recunoaște calitatea de
inventator.
➢ dreptul de a aduce invenția la cunoștința publicului. Dreptul de a aduce sau nu invenția

la cunoștința publicului aparține inventatorului in toate situațiile, cu excepția cazurile
prevăzute de Legea nr. 64/1991, cazuri in care calitatea de solicitant, adică de persoana
îndreptățită la acordarea brevetului de invenție, aparține altei persoane.
Aducerea invenției la cunoștința publica se poate realiza fie prin declanșarea procedurii
de brevetare, fie prin expunerea invenției intr-o expoziție.
➢ dreptul la nume, adică dreptul inventatorului de a i se indica datele de identitate in

cererea de brevet de invenție si decurge din calitatea sa de inventator.
Dreptul la nume, pentru inventatorul salariat, se materializează prin menționarea

numelui, prenumelui si calitate acestuia in brevetul eliberat, in cartea de munca si in orice acte
sau publicații privind invenția sa.
In ipoteza in care titularul este altul decât inventatorul, acestuia din urma i se eliberează
un duplicat al brevetului de invenție.
➢ dreptul la recunoașterea priorității științifice sau dreptul de prioritate științifica

reprezintă faptul ca inventatorul este îndrituită sa i se recunoască ca el este prima
persoana fizica care a creat invenția.
Acest drept se naște in momentul realizării invenției, dar este opozabil terților numai de
la data la care invenția devine publica.
b. Drepturile patrimoniale care decurg din realizarea unei invenții variază in

funcție de cum inventatorul este titular al brevetului de invenție sau titularul
este o alta persoana.
➢ când titular al brevetului este o alta persoana, inventatorul beneficiază de unele drepturi
patrimoniale limitate, si anume:
• (i) dreptul la remunerație suplimentară, daca invenția este realizata in condițiile
unui relații de munca;
• (ii) dreptul la acordarea unei compensații materiale, acordate pe baza de
contract, in situația in care invenția este declarata secret de stat.
63
➢ când titular al brevetului este inventatorul, acesta are următoarele drepturi patrimoniale:
• (i) dreptul exclusiv de exploatare a invenției pe toata durata sa durata. Mai
precis, titularul brevetului poate efectua următoarele operațiuni:
▪ sa fabrice, sa folosească, sa ofere spre vânzare, sa vândă sau sa importe
in vederea folosirii, sa ofere spre vânzare ori sa vândă produsul care face
obiectul invenției;
▪ sa utilizeze procedeul, sa folosească, sa ofere spre vânzare ori sa vândă
sau sa importe in aceste scopuri produsul obținut direct din procedeul
brevetat, daca obiectul brevetului este un procedeu.
• (ii) dreptul la despăgubiri, care se naște din nesocotirea drepturilor morale sau
patrimoniale ale autorului invenției sau ale titularului brevetului de invenție
5. Transmiterea drepturilor privind invențiile (art. 42 si urm. din L. nr. 64/1991)
Potrivit art. 42, alin. (1) din Legea nr. 64/1991, pot fi transmise total sau parțial,
următoarele drepturi:
➢ dreptul la brevet;
➢ dreptul la acordarea brevetului;
➢ drepturile ce decurg din brevet.
Calitatea de autor al invenției este netransmisibilă.
Transmiterea se poate face prin cesiune sau prin licență, exclusiva sau neexclusiva, ori
prin succesiune.
a. Contractul de cesiune
Prin contractul de cesiune, titularul brevetului, cedentul, transmite dreptul sau asupra
titlului de proprietate unei alte persoane, cesionar.
Existenta valabila a contractului de cesiune presupune îndeplinirea unor condiții de fond

proprii ce privesc cedentul si obiectul cesiunii. Astfel:
➢ (i) cedentul trebuie sa fie titularul brevetului de invenție ; iar
➢ (ii) obiectul transmiterii, brevetul, sa existe in momentul încheierii contractului.
Contractul de cesiune este: bilateral, consensual, cu titlu oneros sau gratuit.
In privința condițiilor de forma, de reținut ca, transmiterea drepturilor asupra brevetului

de invenție se înregistrează la OSIM. Sub condiția depunerii integrale a contractului de cesiune,
înregistrarea poate fi solicitata de oricare dintre părțile contractante.
Fata de terți, cesiunea produce efecte numai de la data publicării in Buletinul Oficial de
Proprietate Industriala (art. 42, alin. (3) din L. 64/1991). Înregistrarea transmisa reprezintă o
condiție de opozabilitate si nu de validitate.
64
Cesiunea poate avea următoarele forme:
➢ poate fi definitiva sau temporara. In cazul cesiunii temporare, cedentul își rezerva
dreptul, la expirarea duratei de valabilitate, de a relua brevetul. Aceasta cesiune are
natura juridica a unei vânzări cu pact de răscumpărare ;
➢ poate fi totala sau parțială. Este totala dacă cedentul transmite brevetul in întregul său,
si parțială daca cedentul limitează cesiunea doar la anumite drepturi. Cesiunea parțială
implica un regim de coproprietate asupra brevetului de invenție;
➢ poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Când este cu titlu oneros, cesionarul va plăti
un preț fix sau cote-părți din beneficiile obținute. Când este cu titlu gratuit este supusa
aceleiași reglementari ca si donația.
Cu privirea la obiectul contractului, acesta îl constituie dreptul asupra unui brevet

existent, adică a totalității drepturilor transmisibile.
Atunci când brevetul de invenție a expirat sau este nul, obiectul cesiunii nu este valabil.
Contractul se considera fără obiect, chiar daca nulitatea parțială a brevetului survine după
încheierea actului juridic. Cesiunea unui brevet expirat prezinta totuși interes, când operațiunea
se produce înainte de expirarea termenului de prescripție al unei acțiuni in contrafacere.
Efectele contractului de cesiune se concretizează prin drepturile si obligațiile părților.

Astfel, cesionarul dobândește dreptul asupra brevetului, in total sau in parte, si dreptul la
acțiunea in contrafacere. La rândul lui, cedentul are dreptul la plata prețului stabilit, precum
si dreptul, in cazul cesiunii limitate in timp, de a continua exploatarea invenției, in condițiile
contractului.
Principalele obligații ale cedentului sunt de a preda obiectul contractului si de a

garanta pentru vicii ascunse si împotriva evicțiunii provenite din fapta terțului sau din fapta
personala. Fapta terțului poate prezenta forma unei acțiuni in contrafacere sau a unei acțiuni in
anulare.
Cesionarul are, in principal, obligațiile de a plăti prețul cesiunii si de a exploata

invenția.
In situația in care prețul se plătește sub forma de redevență proporțională cu volumul

producției, cesionarul are obligația de exploatare a invenției.
Contractul de cesiune încetează prin:

➢ convenția părților;
➢ la expirarea duratei de valabilitate a brevetului;
➢ in cazul anularii brevetului, cesiunea se desființează, contractul fiind fără obiect.
Licențele
65
Licențele pot fi de doua tipuri: convenționale si judiciare.
In primul rând, prin contractul de licența (licențele convenționale), titularul unui

brevet, licențiator, transmite unui beneficiar, licențiat, in tot sau in parte, dreptul sau exclusiv
de exploatare, in schimbul plații unui preț.
Contractul de licență conferă părților un număr însemnat de avantaje. Astfel, din

perspectiva licențiatorului, acesta pate avea următoarele beneficii: evitarea barierelor vamale
si masurilor restrictive cu caracter netarifar; repartizarea zonelor de desfacere si înlăturarea
concurentei pe piața; stimularea exporturilor de utilaje, mașini si materii prime; valorificarea
rezultatelor cercetării, precum si a potențialului de proiectare; facilitarea pătrunderii pe piețele
externe; obținerea de participații directe la beneficiile obiectivelor realizate.
In comparație cu titularul brevetului, licențiatul este mai puțin avantajat, bucurându-se,

totuși, de următoarele avantaje: realizarea de economii valutare prin reducerea importurilor de
mărfuri similare sau identice; introducerea unei tehnici avansate; asimilarea unor produse
tehnice complexe; promovarea exporturilor de mărfuri produse sub licență.
In privința caracterelor juridice, contractului de licență este bilateral, consensual, intuitu
personae, cu titlu oneros, comutativ si cu executare succesiva.
Contractul de licență este un contract nenumit, guvernat de legea părților. Astfel, natura
juridica a contractului se poate stabili in funcție de modul prin care se transmite folosința
invenției brevetate.
Obiectul contractului de licență îl formează autorizarea sau acordarea dreptului ca o

invenție brevetata sa fie folosita de un partener.
Contractul de licență nu implica un act de dispoziție asupra dreptului exclusiv de

exploatare. Titularul transmite doar folosință dreptului sau de exploatare, care poate fi totala
sau parțială.
Licența fiind creatoare numai de obligații, drepturile exclusive aparține in continuare

titularului de brevet. Ca urmare, asupra aceluiași brevet pot fi concedate un număr nelimitat de
brevete.
Contractul de licență încheiat pe durata determinata încetează la expirarea termenului

convenit intre părți. In cazul duratei nedeterminate, contractul încetează la expirarea perioadei
de validitate a brevetului, invenția trecând in domeniul liberei concurente.
In caz de nerespectare a obligațiilor asumate de către părți, contractul de licență

încetează prin reziliere, cu efecte pentru viitor. De asemenea, contractul de licență încetează
prin anularea brevetului de invenție.
66
In al doilea rând, licențele judiciare sau obligatorii este reglementata de Legea nr.
64/1991 la art. 43 si urm.
Licența juridica se acorda de către instanță, respectiv Tribunalul Municipiului București

(„TMB”), prin hotărâre judecătorească. Astfel, potrivit art. 43, alin. (1) din L. nr. 64/1991, la
cererea oricărei persoane interesate, TMB poate acorda o licență obligatorie la expirarea unui
termen de patru ani de la data de depozit a cererii de brevet sau a unui termen de trei ani de la
acordarea brevetului, socotindu-se termenul care expira cel mai târziu.
Așadar, dreptul exclusiv conferit de brevet poate fi acordat unei alte persoane in baza
unei hotărâri judecătorești, îndeplinind următoarele condiții:
➢ (i) invenția, care face obiectul unei asemenea licențe, nu a fost aplicata sau nu a fost
suficient aplicata pe teritoriul României. De asemenea, se poate acorda licență
obligatorie in situații de urgenta națională, in alte situații de extrema urgenta si de in
situații de utilizare publică in scopuri necomerciale;
➢ (ii) titularul brevetului de invenție nu poate sa-si justifice inacțiunea;
➢ (iii) expirarea unui termen de 4 ani de la data de depozit a cererii de brevet sau de 3
ani de la acordarea brevetului, socotindu-se termenul care expira cel mai târziu;
➢ (iiii) nu s-a ajuns la o înțelegere cu titularul brevetului privind condițiile si modalitățile
comerciale de aplicare a invenției.
Licențele obligatorii sunt neexclusive si, in principiu, netransmisibile. Astfel, instanța

de judecata, in considerarea caracterul neexclusiv, va stabili întinderea si durata acestora,
precum si nivelul remunerației cuvenite deținătorului dreptului.
Persoana interesata in acordarea unei licențe obligatorii poate fi orice subiect de drept,
persoană fizica sau juridica, inclusiv Guvernul României sau terții autorizați de acesta.
Licențele obligatorii pot fi retrase de TMB, la cererea persoanei interesate, daca

circumstanțele care au condus la acordarea acestora au încetat sa mai existe si nu risca sa se
producă din nou. In cazul retragerii licenței obligatorii, instanța de judecata este obligata sa
dispună masuri pentru protejarea intereselor legitime ale persoanei care au dobândit-o.
In temeiul art. 46, alin. (2) din Legea nr. 64/1991, hotărârea TMB poate fi atacata cu
apel la Curtea de Apel București in termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii (art. 468
C.pr.civ.).
Hotărârile judecătorești definitive si irevocabile privind acordarea sau, după caz,

retragerea licenței obligatorii se comunica de către persoana interesata la OSIM, care le
înregistrează in Registrul național al cererilor de brevet de invenție sau in Registrul național al
brevetelor de invenție si publica mențiunea acestor hotărâri in BOPI in termen de o luna de la
comunicare.
6. Încetarea drepturilor privind invențiile
67
Drepturile care decurg din brevetul de invenție se sting la expirarea duratei de protecție
a brevetului sau prin renunțarea titularului la brevet.
Durata de valabilitate a brevetului este de 20 ani şi începe de la data constituirii

depozitului național reglementar.
Totodată, pe întreaga perioada de valabilitate a brevetului de invenție, titularul are

obligația de a plăti taxele de menținere in vigoare a brevetului. Plata anuala a taxelor evita, in
principiu, menținerea in vigoare a titlurilor de protecție pentru invenții neexploatate.
Neplata taxei legale de menținere in vigoare a brevetului de invenție se sancționează cu

decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet. Decăderea intervine la expirarea
termenului de 6 luni, in care taxa poate fi plătită cu majorări.
7. Apărarea drepturilor privind invențiile
a. Apărarea drepturilor prin mijloace de drept civil
Potrivit Legii nr. 64/1991, titularul de brevet, precum si licențiatul autorizat sa utilizeze
drepturile decurgând din brevetul de invenție poate solicita instanție de judecata sa ordone una
din următoarele masuri:
➢ masuri asiguratorii, atunci când exista un risc de încălcarea a drepturilor ce decurg din
brevetul de invenției;
➢ masuri, după acordarea liberului de vama, pentru încetarea faptelor de încălcare a
drepturilor decurgând din brevet;
➢ obligarea celui care a încălcat drepturile decurgând din brevet de a informa titularul de
brevet asupra indentații terților care au participat la producerea si distribuirea mărfurilor
in cauza, precum si asupra circuitelor de distribuție;
➢ obligarea reclamantului de a furniza orice elemente de proba de care acesta dispune,
pentru a dovedi ca este titularul brevetului încălcat ori al unui brevet a cărui încălcare
este inevitabila.
b. Apărarea drepturilor prin mijloace de drept penal
In legătura cu apărarea drepturilor ce decurg din realizarea unei invenții, Legea nr.
64/1991 incriminează trei infracțiuni, si anume:
➢ însușirea fără drept a calității de autor al invenției se pedepsește cu închisoarea de la
3 luni la 2 ani sau cu amenda (art. 55). Împăcarea părților înlătura răspunderea penala.
➢ infracțiunea de contrafacere se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amenda (art. 56);
➢ divulgarea datelor cuprinse in cererile de brevet de către personalul OSIM se
pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda (art. 61).
68
Capitolul II Protecția juridica a desenelor si modelelor industriale
Legea cadru este Legea nr. 129/92 republicată în 2007 privind protecția desenelor și
modelelor.
1. Ce poate fi înregistrat ca model sau desen ?
În conformitate cu art. 9 din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor şi modelelor
industriale „obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau un
model industrial este nou şi are un caracter individual”.
Desenul industrial (art. 2, lit. d) este aspectul exterior al unui produs sau a unei părți
a acestuia, redat în două dimensiuni şi definit de linii, contururi, formă, textură, ornamentații
şi culori. Prin desen industrial se înțeleg, de exemplu, reprezentări grafice şi motive concepute
pentru a fi realizate pe hârtie, masă plastică, țesături, porțelan, ceramică sau lemn.
Modelul industrial (art. 2, lit. h) este aspectul exterior al unui produs sau a unei părți
a acestuia, redat în trei dimensiuni şi definit în același mod ca şi desenul industrial. Prin model
industrial se înțelege orice formă tridimensională cum sunt: piese de mobilier, încălțăminte,
vaze, carcase de aparatură electrică şi altele.
2. Ce nu poate fi înregistrat ca Desen sau ca Model ?
Desenul sau modelul industrial care este determinat exclusiv de o funcție tehnică nu
poate fi înregistrat (art. 11). Sunt excluse de la protecție desenele sau modelele industriale ale
căror destinație şi aspect contravin ordinii publice sau bunelor moravuri (art. 12).
Cererea va fi respinsă dacă încorporează, fără acordul titularului, o operă protejată prin
Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, sau orice alt drept de
proprietate industrială protejat. Cererea va fi respinsă, de asemenea, dacă constituie o utilizare
improprie a oricăruia dintre obiectele menționate în lista cuprinsă în art. 6 ter. din Convenţia de
la Paris, sau o utilizare abuzivă a emblemelor şi stemelor, altele decât cele menționate în art. 6
ter. din convenție, la care România a aderat în 1968.
3. Cercetarea documentară privind anterioritatea
Înainte de depunerea cererii de înregistrare se poate face o cercetare documentară de

anterioritate în fondul documentar existent la Serviciul de Desene şi Modele pentru a afla ce
este înregistrat în domeniul respectiv şi a vedea ce şanse aveţi de a obţine certificatul.
69
Acest demers poate fi efectuat prin depunerea unei cereri tip adresate către OSIM -
Serviciul Desene şi Modele, şi prin achitarea taxei corespunzătoare.
4. Constituirea depozitului reglementar
Pentru constituirea unui depozit reglementar, respectând art. 10 din Legea nr. 129/1992
republicată în 2007, este necesar să se depună la sediul OSIM (Biroul Recepţie Documente,
Camera 3, parter) următoarele documente:
1) formularul tip - Cerere de înregistrare a desenului/modelului – D 01, însoţit de

reproducerile grafice ale desenelor/modelelor pentru care se solicită înregistrarea;
2) dovada plăţii taxei de înregistrare.
În formular trebuie precizate:

➢ solicitarea de înregistrare a desenului sau modelului;
➢ datele de identificare ale solicitantului;
➢ numărul de desene sau modele pentru care se solicită
protecția;
➢ indicarea produselor în care este încorporat desenul sau modelul, dacă este
cazul;
➢ descrierea elementelor noi, caracteristice desenului sau modelului pentru care se solicită
protecţia, aşa cum apar în reprezentările grafice depuse;
➢ numele autorilor sau o declaraţie pe răspunderea solicitantului că autorii au renunţat la
dreptul de a fi menţionaţi în cererea şi/sau în publicaţiile desenului sau modelului;
➢ semnătura solicitantului şi, după caz, ştampila unităţii.
La formularul completat trebuie anexate reprezentările grafice ale desenului/modelului,

în 3 exemplare, şi dovada de plată a taxelor de depunere şi publicare.
Cererea de înregistrare mai poate conține, după caz, şi alte elemente care nu
condiționează data depozitului reglementar, cum ar fi:
➢ datele de identificare a mandatarului autorizat, în cazul în care acesta a fost desemnat în
cererea de înregistrare;
➢ procura de reprezentare în fața OSIM;
➢ actele de prioritate, în cazul în care se invocă o prioritate de înregistrare sau de
expoziție;
➢ solicitarea amânării publicării, însoțită de taxa aferentă acestei proceduri;
➢ declarația indicând informațiile care, după cunoştinţa solicitantului, permit să se
dovedească îndeplinirea condiţiilor de acordare a protecţiei desenului sau modelului
pentru care se solicită înregistrarea.
5. Realizarea reprezentărilor grafice ale desenului sau modelului
În conformitate cu art. 20 din Legea 129/1992 cererea de desen sau model împreună cu
70
reproducerile grafice corespunzătoare anexate, se publică în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială – Secţiunea Desene şi Modele, în format electronic.
Pe o cerere poate fi cerută protecția mai multor desene sau modele, prin constituirea
unui depozit multiplu (art. 14 din aceeași lege), dacă acestea sunt destinate a fi încorporate în
aceeaşi categorie de produse, dacă satisfac o regulă de unitate de concepție, sau de unitate de
utilizare. Un depozit multiplu poate cuprinde până la 100 de desene sau modele, în conformitate
cu art. 15 (1) din Regulamentul de aplicare al legii menționate anterior.
6. Protecție
Depunerea cereri de înregistrare a desenului/modelului (constituirea depozitului

reglementar) la OSIM îi asigură solicitantului un drept de prioritate (art. 15 din Legea nr. 129
/19992), cu începere de la data constituirii acestuia, faţă de orice alt depozit ulterior privind
acelaşi desen/model.
Începând cu data publicării desenului/modelului în Buletinul Oficial de Proprietate

Industrial, Secţiunea Desene şi Modele, solicitantul beneficiază de o protecţie provizorie,
conform art. 34, până la eliberarea certificatului de înregistrare.
Pe întreaga perioadă de valabilitate certificatul de înregistrare conferă titularului un

drept exclusiv de exploatare a desenului/modelului şi dreptul de a interzice terţilor utilizarea
acestuia, în conformitate cu art. 30).
7. Contestarea hotărârilor Comisiei de examinare
Hotărârile Comisiei de examinare privind cererile de înregistrare a desenelor şi

modelelor pot fi contestate, în scris şi motivat, la OSIM, în termen de 30 zile de la data
comunicării acestora în BOPI, conform art. 24 din Legea 129/1992 republicată în 2007.
Taxa pentru examinarea unei contestaţii este de 690 lei, conform pct. 11 din Anexa 5
a O.G. 41/1998 menţionată anterior.
8. Protecția în străinătate a desenelor şi modelelor industriale
Convenția de la Paris prevede un termen de prioritate de 6 luni de la data depozitului

reglementar pentru desen/model. Ca urmare puteți beneficia de acest termen pentru a forma, fie
un depozit internațional la Biroul International al OMPI, conform Aranjamentului de la Haga
(1960) fie, direct, prin cereri naționale la oficiile statelor în care titularul doreste să extinda
protecția desenului/modelului, prevalându-vă de data de prioritate a depozitului din România.
Capitolul III Protecția juridica a mărcilor si a indicațiilor geografice
71
1. Protecția juridica a mărcilor
a. Noțiunea de marca
Legea cadru este Legea nr. 84/1998 privind înregistrarea mărcilor și indicațiilor
geografice, modificată şi completată prin Legea 66/2010.
Potrivit art. 3, lit. a din Legea nr. 84/1998, marca este un „semn susceptibil de
reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau
juridice de cele aparținând altor persoane. Pot sa constituie mărci semne distinctive cum ar fi:
cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme
tridimensionale si in special forma produsului sau ambalajului sau, combinații de culori,
precum si orice combinație a acestor semne”.
Legea nr. 84/1998 mai definește in conținutul aceluiași articol mai sus menționat si
următoarele noțiuni de mărci:
➢ marca anterioara este marca înregistrata, precum si marca depusa pentru a fi
înregistrata in Registrul National al Mărcilor, cu condiția ca ulterior sa fie înregistrată;
➢ marca notorie este marca larg cunoscuta in Romania la data depunerii unei cereri de
înregistrare a mărcii sau la data priorității revendicate in cerere. Pentru a determina daca
o marca este larg cunoscuta se va avea in vedere notorietatea acestei mărci, in cadrul
segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora marca respectiva se
aplica, fără a fi necesara înregistrarea sau utilizarea mărcii in Romania;
➢ marca colectiva este marca destinata a servi la deosebirea produselor sau serviciilor
membrilor unei asociații, de produsele sau serviciile aparținând altor persoane;
➢ marca de certificare este marca ce indica faptul ca produsele sau serviciile pentru care
este utilizata sunt certificate de titularul mărcii in ceea ce privește calitatea, materialul,
modul de fabricație a produselor sau de prestare a serviciilor, precizia, ori alte
caracteristici.
După modul de reprezentare grafică, marca poate fi:

➢ marca verbală - o denumire, un slogan, scrise cu caractere standard;
➢ marca figurativă - un element grafic (desen) care nu conține litere sau cifre;
➢ marca combinată - o denumire scrisă cu o grafică deosebită şi/sau in culori sau o
denumire însoțită de un element grafic (desen);
➢ marca tridimensională - marca constituită din forma produsului sau a ambalajului sau
orice alt semn specific tridimensional care permite identificarea unui produs sau
serviciu.
In general, marca îndeplinește următoarele funcții:

➢ funcția de diferențiere a produselor si serviciilor si de indicare a originii acestora;
➢ funcția de garanție a calității produsului sau serviciului;
➢ funcția de organizare a pieței;
72
➢ funcția de monopol;
➢ funcția de reclama;
➢ funcția de protecție a consumatorilor.
b. Condițiile de fond pentru protecția mărcilor
Din dispozițiile Legii nr. 84/1998, se deduce ca, pentru a fi protejata juridic, marca
trebuie sa îndeplinească următoarele condiții:
➢ semnul sa fie susceptibil de reprezentare grafica. Reprezentarea grafica înseamnă

obiectivizarea semnului prin linii, puncte, culori, scriere, aplicate pe un suport material
si perceptibil prin vizualizare;
➢ semnul sa fie distinctiv. Un semn este distinctiv daca se deosebește prin anumite
trăsături proprii de alte semne de același fel sau asemănare;
➢ semnul sa fie disponibil. Semnul este disponibil in situația in care nu aduce atingere
unui drept anterior protejat.
Potrivit Regulamentului de aplicarea a Legii nr. 84/1998, semnul nu este disponibil in

următoarele situații:
• a fost înregistrat anterior ca marca;
• reprezintă o marca notorie;
• aduce atingere unui drept al unei personalități cu privire la imaginea sau la
numele sau patronimic;
• reprezintă o indicație geografica protejata;
• reprezintă un desen sau model industrial;
• este protejat in cadrul dreptului de autor;
• reprezintă orice alt drept de proprietate industriala ocrotit anterior datei
depozitului național reglementar al unei mărci;
• reprezintă un însemn oficial.
➢ semnul sa fie licit, adică sa nu contravină ordinii publice si bunelor moravuri.
c. Subiectul dreptului la marca
Potrivit art. 2, de dispozițiile Legii nr. 84/1998, beneficiază, pe lângă persoanele fizice
si juridice romane, si persoanele fizice si juridice străine cu domiciliul sau cu sediul in afara
teritoriul României, in condițiile convențiilor internaționale privind mărcile si indicațiile
geografice la care Romania este parte.
După cum rezulta din Legea nr. 84/1998, in raport cu natura mărcii, subiectul acesteia
va fi, după caz:
➢ subiect al dreptului la marca individuala, adică dreptul la marca aparține persoanei care
a depus prima, in condițiile legii, cererea de înregistrare a mărcii;
73
➢ subiect al dreptului la marca colectiva. In aceasta situație, titularii mărcii colective pot
fi, deopotrivă, persoane fizice sau juridice ori persoane fizice si juridice intre care exista
un raport juridic de asociere, conform cu reglementările legale din materie civila sau
comerciala;
➢ subiect al dreptului la marca certificata. In cazul mărcii certificare, nu pot solicita
înregistrarea unei mărci persoanele care fabrica, importa sau vând produse ori prestează
servicii, altele decât cele de control in domeniul calității. Mărcile certificate nu pot fi
înregistrate la cererea persoanei fizice.
d. Înregistrarea mărcilor
➢ (1) dreptul la marca aparține persoanei fizice sau juridice care a depus prima cererea
de înregistrare a mărcii. Cererea de înregistrare a mărcii constituie manifestarea
unilaterala de voință a subiectului dreptului la marca, adresata organelor abilitate ale
statului (OSIM) pentru a declanșa si a îndeplini formalitățile legale pentru înregistrarea
acesteia si, pe cale de consecință, pentru a beneficia de drepturile conferite de lege din
aceasta împrejurare.
Cerere de înregistrare trebuie sa conțină o serie de elemente obligatorii prevăzute de

lege, cum ar fi : datele de identificare ale solicitantului, reproducerea mărcii precum si indicarea
produselor sau serviciilor pentru care înregistrarea este ceruta.
Cererea este redactata in limba romana, se depune la Oficiul de Stat pentru Invenții si
Mărci si constituie depozitul național reglementar al mărcii. Cererea se va referi la o singura
marca.
➢ (2) crearea depozitului național la data depunerii cererii de înregistrarea a mărcii la

OSIM.
➢ (3) examinarea formala sau preliminara a cererii de înregistrare a mărcii, intr-un

termen de o luna de la data primirii cererii de înregistrare. OSIM va examina daca
cererea conține: datele de identificare ale solicitantului; reproducerea mărcii; indicarea
produselor sau serviciilor pentru care înregistrarea este ceruta.
In cazul in care taxa de înregistrare si examinare a cererii nu este plătita in termen de

trei luni de la data depunerii acesteia, OSIM poate acorda solicitantului, pentru motive
întemeiate, in ca un termen de doua luni.
➢ (4) Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci examinează pe fond, cererea de

înregistrare a mărcii in termen de 6 luni de la data plătii taxei de înregistrare si
examinare a cererii.
OSIM examinează :
• capacitatea solicitantului conform;
74
• daca in cerere se invoca o prioritate;
• motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1) si art. 6 din Legea nr. 84/1998.
Examinarea motivelor de refuz se face potrivit unor criterii, cum ar fi:

• gradul de distinctivitate inițială sau dobândita, al mărcii notorii in Romania;
• durata si întinderea utilizării in Romania a mărcii notorii in legătura cu
produsele si serviciile pentru care o marca se solicitata a fi înregistrată;
• durata si întinderea publicității mărcii notorii in Romania;
• aria geografica de utilizare a mărcii notorii in Romania;
• gradul de cunoaștere a mărcii notorii pe piața românească de către segmentul
de public căruia i se adresează;
• existenta unor mărci identice sau similare pentru produse sau servicii
identice sau similare, aparținând altei persoane decât cea care pretinde ca
marca sa este notorie.
➢ (4) înregistrarea si publicarea mărcii. Daca in urma examinării se constata ca sunt

îndeplinite condițiile pentru înregistrarea mărcii, OSIM decide înregistrarea mărcii si
publicarea acesteia in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala (BOPI). Marca se
publica in termen de 2 luni de la data deciziei de înregistrare a mărcii.
Daca cererea nu îndeplinește condițiile pentru înregistrarea mărcii Oficiul de Stat pentru
Invenții si Mărci notifica aceasta solicitantului acordându-i un termen de 3 luni in care acesta
sa-si poată prezenta punctul de vedere, ori sa-si retragă cererea. Termenul poate fi prelungit cu
o noua perioada de 3 luni la cererea solicitantului si cu plata taxei prevăzută de lege.
La expirarea termenului de 3 luni OSIM va decide, după caz, înregistrarea mărcii,

respingerea cererii de înregistrare a mărcii ori va lua act de retragerea cererii.
Decizia OSIM poate fi contestata, iar contestația va fi soluționată de către o comisie de

reexaminare.
➢ (5) opoziții la înregistrare. In terme de 3 luni de la data publicării mărcii, titularul unei
mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum si titularul unui drept anterior cu
privire la imaginea sau numele patronimic, la o indicatie geografica protejata, un desen
sau model industrial protejat sau un drept de autor, precum si orice alta persoana
interesata poate face opoziție la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci cu privire la
marca publicata.
Opozițiile trebuie sa fie formulate in scris, motivat si cu plata taxei prevăzute de lege.
In cazul neplății taxelor legale pentru opoziție se considera ca opozitia nu a fost facuta .
75
OSIM notifica solicitantului opozitia formulata indicand numele persoanei care a
formulat-o, precum si motivele opozitiei privind inregistrarea marcii.
In termen de 3 luni de la data notificarii opozitiei, solicitantul poate prezenta punctul

sau de vedere; la cererea solicitantului termenul poate fi prelungit de Oficiul de Stat pentru
Inventii si Marci cu maximum 3 luni.
Opozițiile formulate cu privire la marca publicata, se vor soluționa de către o comisie

de examinare din cadrul OSIM. Daca opozițiile sunt întemeiate, comisia decide respingerea
inregistrarii marcii. Decizia de respingere a înregistrării mărcii poate fi contestata de solicitantul
mărcii. Decize de respingere a inregistrarii marcii ramasa definitiva se publica in BOPI.
e. Termenul de valabilitatea certificatului de înregistrarea a mărcii
Potrivit art. 29 din Legea nr. 84/1998, înregistrarea mărcii produce efecte cu începere
de la data depozitului național reglementar al mărcii, pentru o perioada de 10 ani.
La cererea titularului, înregistrarea mărcii poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen

de 10 ani, cu plata taxei prevăzute de lege.
Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii poate fi făcută înainte de expirarea duratei de

protecție in curs, dar nu mai devreme de 3 luni înainte de expirarea acestei durate. Reînnoirea
înregistrării mărcii operează începând din ziua imediat următoare expirării duratei de protecție
in curs.
Taxa pentru cererea de reînnoire a înregistrării mărcii este datorata la data înregistrării
cererii, in cuantumul aplicabil la aceasta data; taxa poate fi plătita si in următoarele 6 luni de la
expirarea duratei de protecție in curs, dar cu majorarea prevăzută de lege.
Neplata taxei este sancționată cu decăderea titularului din dreptul la marca.
Daca OSIM constata ca nu sunt îndeplinite condițiile prevazute de lege pentru reinnoirea
inregistrãrii marci, notificã aceasta titularului, care poate prezenta observatii asupra
neindeplinirii conditiilor legale in termen de 3 luni de la primirea notificarii; in lipsa unui
rãspuns in termen cererea de reinnoire a inregistrarii marcii se respinge.
f. Drepturile conferite de marca
Potrivit art. 35 din Legea nr. 84/1996, înregistrarea mărci conferă titularului sau un
drept de exploatare exclusiva asupra mărci.
Astfel, terților le este interzis sa folosească, fără consimțământul titularului:

➢ un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care
marca a fost înregistrată;
76
➢ un semn care, datã fiind identitatea sau asemănarea cu marca, ori datã fiind identitatea
sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplica semnul cu produsele sau
serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce in percepția publicului un risc
de confuzie, incluzând si riscul de asociere a mărcii cu semnul;
➢ un semn identic sau asemănător cu marca pentru produse sau servicii diferite de cele
pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urma a dobândit un renume in
Romania si daca din folosirea semnului, fără motive întemeiate s-ar putea profita de
caracterul distinctiv ori de renumele mărci sau folosirea semnului ar cauza titularului
mărci un prejudiciu.
In aplicarea textului mai sus amintit, titularul mărci poate cere sã fie interzise terților, in
special următoarele acte:
➢ aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;
➢ oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor in acest scop sau, după caz,
oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn;
➢ importul sau exportul produselor sub acest semn;
➢ utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
Aceste acte pot fi interzise terților si titularul poate cere despăgubiri numai după data
publicării mărci.
g. Limitări ale dreptului asupra mărci
Titularul unei mărci înregistrate nu poate cere sa se interzică altor persoane deținerea,
oferirea spre vânzare sau comercializarea produselor care poarta aceasta marca, pentru
produsele care au fost puse in comerț de însuși titular sau cu consimțământul acestuia.
Aceste limitări nu sunt aplicabile daca titularul probează motive temeinice de a se opune
la comercializarea produselor, in special, când starea produselor este modificata sau alterata
după punerea lor in comerț.
De asemenea, titularul mărci nu poate cere sa se interzică unui terț sa folosească in

activitatea sa comerciala:
➢ numele sau adresa titularului;
➢ indicații care se refera la specia, calitatea, destinația, valoarea, originea geografica,
perioada de fabricatie a produsului sau perioada prestarii serviciului sub marca, ori alte
caracteristici ale acestora;
➢ marca, daca aceasta este necesara pentru a indica destinația produsului sau serviciului,
in special pentru accesorii sau piese detașabile.
h. Transmiterea drepturilor asupra mărci
In lumina art. 39 din Legea nr. 84/1996, drepturile mărcii pot fi transmise:
77
➢ cesiune. Cesiunea trebuie făcută in scris si semnata de părțile contractante, sub
sancțiunea nulității.
Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra mărcii se poate face pentru toate
produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată sau numai pentru o parte din acestea;
cesiunea, chiar parțială, nu poate limitata teritorial folosirea mărci pentru produsele sau
serviciile la care se refera.
In cazul in care patrimoniul titularului mărci este transmis in totalitatea sa, aceasta
transmitere are ca efect si transferul drepturilor cu privire la marca. Transmiterea unor elemente
din patrimoniul titularului nu afectează calitatea de titular al dreptului la marca.
Mărcile identice sau similare aparținând aceluiași titular si care sunt folosite pentru
produse sau servicii identice sau similare nu pot fi transmise prin cesiune decata in totalitate si
numai către o singura persoana, sub sancțiunea nulității actului de transmitere.
Cesiunea este supusa înscrierii in Registrul National al Mărcilor si o publica in Buletinul

Oficial de Proprietate Industriala. Cesiunea devine opozabila terților începând cu data înscrierii
acesteia in Registrul National al Mărcilor.
➢ licență. Titularul mărci poate, in baza unui contract de licență, sa autorizeze terții sa
folosească marca pe întreg teritoriul României sau o parte a acestuia, pentru toate sau
numai pentru o parte din produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată.
Licențele pot fi exclusive (daca dreptul de folosință este conferit pentru teritoriu) sau
neexclusive (dreptul de folosință este conferit si altor persoane decât licențiatul sau, chiar,
titularul își rezerva dreptul de a folosi, in continuare, marca licențiată).
Licențele mai pot fi si:

➢ de exploatare: dreptul licențiatului de a aplica marca si de a fabrica produsul la care
acesta se refera;
➢ de folosință: da dreptul licențiatului de a aplica sau atașa marca de produse livrate de
licențiator;
➢ de reclama: presupune autorizarea folosirii mărci in scop comercial si publicitar.
Titularul mărci poate invoca drepturile conferite de marca împotriva licențiatului care a
încălcat clauzele contractului de licență, in ceea ce privește durata folosirii, aspectul mărci si
natura produselor sau serviciilor pentru care licență a fost acordata, teritoriul pe care marca
poate fi folosita, calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate de licențiat sub marca
pentru care s-a acordat licență.
Pe durata contractului de licență de marca, licențiatul este obligat:
78
a) sa folosească, pentru produsele cărora li se aplica marca, numai marca ce face obiectul
contractului de licență, având totuși libertatea de a aplica pe aceste produse semne indicând ca
el este fabricantul acestora;
b) sa pună mențiunea „sub licență” alături de marca aplicata pe produsele ce fac obiectul
acesteia conform contractului.
Licențele se înscriu in Registrul National al Mărcilor, cu plata taxei prevăzută de lege si

se publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala. Licența este opozabila terților de la
data înscrierii acesteia.
➢ ca urmare a executării silite a debitorului titular al mărci, efectuata in condițiile

legii.
i. Stingerea drepturilor asupra mărcilor
Dreptul asupra mărcilor se pot stinge prin una dintre următoarele modalități juridice:
➢ caducitatea mărci;
➢ renunțarea la marca;
➢ decăderea titularului din drepturile conferite de marca;
➢ anularea înregistrării mărci.
2. Protecția juridica a indicațiilor geografice
Indicația geografica reprezintă denumirea servind la identificarea unui produs

originar dintr-o tara, regiune sau localitate a unui stat in cazurile in care o calitate, o reputație
sau alte caracteristici determinate pot fi in mod esențial atribuite acestei origini geografice
(art. 3, lit. f din L. nr. 84/1998).
Indicațiile geografice ale produselor sunt protejate in Romania prin înregistrarea

acestora la OSIM si pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializează
produsele pentru care aceste indicații au fost înregistrate.
Indicația geografica este constituita întotdeauna dintr-o denumire geografica, ce poate

fi denumirea unei tari, a unei regiuni sau a unei localități.
OSIM înregistrează indicațiile geografice si acorda solicitantului dreptul de utilizare a

acestora după ce Ministerul Agriculturii si Alimentației sau, după caz, autoritatea competenta
din tara de origine a solicitantului, certifica :
➢ indicația geografica a produsului care urmează a fi înregistrată;
➢ produsele care pot fi comercializate sub aceasta indicație;
➢ aria geografica de producție;
➢ caracteristicile si condițiile de obținere pe care trebuie sa le îndeplinească produsele
pentru a putea fi comercializate sub aceasta indicație.
79
Sunt excluse de la înregistrare indicațiile geografice care:
➢ nu sunt conforme definiției legale a indicației geografice;
➢ sunt denumiri generice ale produselor;
➢ sunt susceptibile de a induce publicul in eroare asupra naturii, originii, modului de
obținere si calității produselor;
➢ sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice.
Pot solicita OSIM înregistrarea indicației geografice asociațiile de producători care

desfășura o activitatea de producție in zona geografica, pentru produsele indicate in cerere.
Cererea de înregistrare trebuie sa cuprindă următoarele elemente:

➢ denumirea si sediul asociației de producători care solicită înregistrarea indicației
geografice;
➢ solicitarea expresa cu privire la înregistrarea indicației geografice si la acordarea
dreptului de utilizare a acesteia;
➢ lista cu persoanele autorizate sa utilizeze indicația geografica;
➢ tipul de produse la care se refera indicația respectiva, precum si indicarea locului de
fabricație si a limitei ariei geografice de producție;
➢ numele sau denumirea si adresa sau sediul mandatarului, daca este cazul.
Cererea de înregistrare va fi însoțită de următoarele documente:

➢ caietul de sarici;
➢ certificatul de conformitate a produselor cu elementele prevăzute in caietul de sarcini,
eliberat de Ministerul Agriculturii si Alimentației;
➢ dovada achitării taxei de înregistrare a indicației geografice;
➢ procura de reprezentare a solicitantului cererii, daca este cazul.
Daca cererea îndeplinește condițiile prevăzute de lege, Oficiul de Stat pentru Invenții si
Mărci decide înregistrarea indicației geografice in Registrul National al Indicațiilor Geografice
si acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului.
Dreptul de folosire a indicației geografice dobândit prin înregistrarea acesteia aparține

membrilor asociației înscriși in lista comunicata la Oficiul de Stat pentru Invenții si Mărci.
In termen de 2 luni de la data deciziei de înregistrare, OSIM publica indicația geografica

in BOPI si eliberează solicitantului certificatul de înregistrare a indicației geografice si de
acordare a dreptului de utilizare a acesteia, cu plata taxei prevăzute de lege.
Înregistrarea unei indicații geografice pe numele unei asociații de producători nu

constituie obstacol la înregistrarea aceleași indicații de către orice alta asociație .
Durata de protecție a indicațiilor geografice curge de la data depunerii cererii la Oficiul

de Stat pentru Invenții si Mărci si este nelimitata.
80
Dreptul de utilizare a indicației geografice se acorda solicitantului pe o perioada de 10
ani cu posibilitate de reînnoire nelimitata, daca se mențin condițiile in care acest drept a fost
dobândit. Cererea de reînnoire este supusa taxei prevăzute de lege.
Dreptul de folosire a unei indicații geografice nu poate sa facă obiectul nici unei
transmiteri.
Pe întreaga durata de protecție a indicației geografice, orice persoana interesata poate

cere Tribunalului Municipiului București anularea înregistrării acesteia daca înregistrarea
indicației geografice s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Pentru nerespectarea condițiilor de calitate si a caracteristicilor specifice produselor din

zona la care se refera indicația geografica, Ministerul Agriculturii si Alimentației sau orice alta
persoana interesata poate solicita Tribunalului Municipiului București decăderea din drepturi a
persoanelor autorizate de Oficiul de Stat pentru Invenții si Mărci sa folosească indicația
geografica înregistrată.
Sentința Tribunalului Municipiului București rămasă definitiva se comunica la OSIM

de către persoana interesata. OSIM radiază indicația geografica din Registrul National al
Indicațiilor Geografice si publica radierea acesteia in Buletinul Oficial de Proprietate
Industriala in termen de 2 luni de la comunicare.
3. Apărarea drepturilor asupra mărcilor si indicațiilor geografice
a. Masuri de drept civil
Potrivit art. 87 din Legea nr. 84/1998, titularul mărci sau, după caz, Ministerul
Agriculturii si Alimentației poate solicita instanței judecătorești sa dispună luarea unor masuri
asiguratorii, atunci când se considera ca exista un risc de încălcare de către terți a drepturilor
cu privire la marca sau indicația geografica protejata si daca aceasta încălcare amenință sa
cauzeze un prejudiciu ireparabil, ori daca exista un risc de distrugere a elementelor de proba.
Masurile asiguratorii se vor referi, in special, la:

➢ încetarea actelor de încălcare a drepturilor evocate mai sus;
➢ si conservarea probelor pentru dovedirea provenienței produselor sau serviciilor purtând
in mod ilicit o marca sau o indicație geografica protejata.
Dispozițiile din dreptul comun referitoare la sechestrul asigurator vor fi aplicabile si

actelor care aduc atingere drepturilor cu privire la marca sau indicația geografica protejata.
Luarea masurilor asiguratorii poate fi însoțită de obligarea părții reclamante la plata unei
cauțiuni.
81
In cauzele privind luarea masurilor asiguratorii, sarcina probei revine reclamantului,
potrivit dreptului comun. De la aceasta regula exista o excepție, in cazurile in care mijloacele
de proba, in susținerea pretențiilor reclamantului, se afla sub controlul paratului, instanța este
in drept sa ordone ca probele sa fie produse de către parat, sub condiția garantării
confidențialității informațiilor.
b. Masuri de drept penal
Constituie infracțiune si se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu

amenda de 15 milioane lei:
➢ contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci in scopul inducerii in eroare
a publicului asupra calității produselor sau serviciilor la care se refera marca;
➢ punerea in circulație, fără drept, a unui produs purtând o marca identica sau similara cu
o marca înregistrată pentru produse identice sau similare si care prejudiciază pe titularul
mărci înregistrate;
➢ punerea in circulație a produselor care poarta indicații geografice ce indica sau
sugerează ca produsul in cauza este originar dintr-o regiune geografica alta decât locul
adevărat de origine, in scopul inducerii in eroare a publicului cu privire la originea
geografica a produsului.
Constituie infracțiune de contrafacerea si folosirea de către terț, in activitatea

comerciala, fără consimțământul titularului, a unui semn:
➢ identic sau asemănător cu marca pentru produse sau servicii identice cu acele pentru
care marca a fost înregistrată;
➢ care, data fiind identitatea sa asemănarea cu marca ori data fiind identitatea sau
asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplica semnul cu produsele sau
serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce, in percepția publicului, un
risc de confuzie, incluzând si riscul de asociere a mărci cu semnul;
➢ identic sau asemănător cu marca pentru produse sau servicii diferite de cele pentru care
marca este înregistrată, când aceasta din urma a dobândit un renume in Romania si daca
din folosirea semnului, fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul distinctiv
ori de renumele mărci sau folosirea semnului ar cauza titularului mărci un prejudiciu.
Nici un act din cele prevăzute mai sus nu constituie contrafacere daca a fost efectuat
înainte de data publicării mărci .
Totodată, orice utilizare a mărcilor si indicațiilor geografice contrara practicilor loiale

in activitatea industriala sau comerciala in scopul de a induce in eroare consumatorii, constituie
un act de concurenta neloiala si se pedepsește cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu
amenda de 15 milioane lei.
82
O acțiune in contrafacere poate fi pornita de titularul mărcii, numai după data
înregistrării mărcii in Registrul National al Mărcilor.
Acțiunea penala se pune in mișcare la plângerea prealabila a părții vătămate.
83

DPI Suport+de+curs

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DPI Suport+de+curs

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2017-

Capitolul I Noțiunea dreptului de proprietate intelectuala

Dreptul de proprietate intelectuală este format din dreptul de autor si dreptul de

Dreptul de autor reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile

Obiectul dreptului de autor îl constituie operele literare, artistice si științifice, indiferent

Totodată, pentru a fi protejata, opera trebuie sa îndeplinească următoarele condiții:

In cadrul dreptului de autor, elementul caracteristic al creației intelectuale consta in

Proprietatea industriala reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează

Obiectul dreptului de proprietate industrială cuprinde creațiile industriale propriu-zise

In sensul larg al accepțiunii, proprietatea industriala nu se refera numai la industrie si

De reținut ca cele doua domenii ale drepturilor intelectuale, dreptul de proprietate

In concluzie, prin dreptul de proprietate intelectuala se înțelege ansamblul normelor

Dreptul de proprietate intelectuala se caracterizează prin posibilitatea titularului de a

Aspectul pozitiv consta in dreptul titularului de a fi singurul îndreptățit sa exploateze

Capitolul II Izvoarele dreptului de proprietate intelectuala

Dreptul de proprietate intelectuale are doua categorii de izvoare: interne si

In prezent, pe planul dreptului intern drepturile de creație intelectuale sunt reglementate,

Capitolul III Principiile dreptului de proprietate intelectuala

Principiile fundamentale ale dreptului de proprietate intelectuala sunt:

Prin tratament național se înțelege ca resortisanții Uniunii de la Paris si ai Uniunii de la

Principiul tratamentului național este consacrat de articolul 2 din Convenția de la Paris

In dreptul roman, principiul tratamentului național este adoptat de articolul 6 al Legii

Dreptul de prioritate este reglementat de articolul 4 din Convenția de la Paris astfel:

In conformitate cu aceste dispoziții, primul depozit trebuie sa se efectueze intr-o tara

Persoana care se prevalează de prioritatea unui depozit anterior va trebui sa depună o

Termenele de prioritate au fost stabilite de la 12 luni pentru brevetele de invenție si

Prin independența brevetelor se înțelege ca cererile de brevete pentru aceeași invenție

Independenta brevetelor a înlocuit principiul solidarității brevetelor. Brevetul obținut

Principiul independentei mărcilor este consacrat de art. 6 din Convenția de la Paris.

Capitolul I Noțiunea dreptului de autor

1. Aspecte generale despre dreptul de autor

a. Dreptul creației intelectuale sau dreptul proprietății intelectuale

La rândul lor, expresiile proprietate intelectuală si proprietate industriala exprima doar

In sfârșit, expresia creație intelectuala si de proprietate industriala, din conținutul art. 2,

b. Categorii de creație intelectuala protejate in România

Potrivit legislației interne, creația intelectuală se divide in următoarele categorii:

In privința drepturilor de proprietate industrială reținem următoarele definiții:

2. Obiectul dreptului de autor

a. Noțiuni generale privind obiectul dreptului de autor

De reținut ca opera este recunoscuta si protejata independent de aducerea acesteia la

De asemenea, originalitatea operei este in strânsă legătură cu individualitatea ei. La

Originalitatea poate fi sub doua forme:

Opera este postum daca a fost divulgata după decesul autorului.

d. Opera comuna si opera colectiva

Asemănările intre opera comuna si opera colectiva sunt:

Deosebirile dintre cele doua tipuri de opera:

Dobândirea si exercițiul drepturilor de autor in cazul operelor comune si a celor

3. Subiectul dreptului de autor

In principiu, pentru existenta coautorului trebuie întrunite cumulativ următoarele

Capitolul II Conținutul dreptului de autor

a. Dreptul la divulgarea operei

Divulgarea operei înseamnă aducerea acesteia la cunoștința publica.

De asemenea, in temeiul aceluiași text, sunt considerate comunicări publice si

b. Dreptul la paternitate asupra operei

Dreptul la paternitate asupra operei sau dreptul de a pretinde recunoaștere a calității de

Acest drept ii conferă titularului cel puțin următoarele prerogative:

Transmiterea exercițiului acestui drept prin moștenire nu înseamnă ca succesorul

c. Dreptul de a decide asupra numelui sub care opera va di adusa la cunoștința

Totodată, acest drept conferă titularului posibilitatea de a aduce opera la cunoștința