Minoritati

Definirea termenului de minoritate s-a dovedit destul de dificilă. Încă din 1922 Jacques
Fouques Duparc arăta că aceasta este o „noţiune abstractă, care nu implică existenţa unor
trăsături determinante, ci un raport juridic, ai cărui înţelesuri variază urmând importanţa pe care
moravurile şi prejudecăţile o ataşează într-o anumită epocă şi într-un anumit spaţiu geografic”1 .

Tratatele de pace din 1919-1920 au ales trei elemente pentru a distinge grupurile umane
între ele: rasa, limba şi religia.

O definiţie explicită a termenului de „minoritate naţională” o regăsim în documentele

Consiliului Europei7 după anii ‘50. Conform acestei definiţii, minoritatea naţională desemnează
un grup de persoane dintr-un stat, care:

- „locuiesc pe teritoriul acelui stat şi sunt cetăţenii lui;

- menţin legături de lungă durată, trainice şi permanente cu acel stat; - manifestă

caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice distincte;

- sunt suficient de reprezentative, chiar dacă sunt în număr mai mic decât restul populaţiei
unui stat sau a unei regiuni a unui stat;

- sunt motivate de preocuparea de a păstra împreună ceea ce constituie identitatea lor

comună, inclusiv cultura, tradiţia, religia sau limba lor

„Naţiuni divizate”, pe care le caracterizează ca fiind „minorităţi etnice partajate între

două sau mai multe state, din care unul constituie patria-mamă comună (sau ethnostatul)10.
Profesorul elveţian ne indică două minorităţi care s-ar încadra acestei definiţii: maghiarii şi
albanezii.

Prin urmare, o minoritate etnică este o „entitate societală de nivel sub-etatic, care
trăieşte într-unul din trei contexte spaţiale următoare:

 marjele frontaliere ale unui stat;

 izolat, retras în interiorul unui stat;

 au un parcurs de tip nomad pe ansamblul teritoriului unui stat (a se vedea anumite

comunităţi de rromi)12 .

Acelaşi autor ne arată că ethnopolitologia distinge două categorii de minorităţi etnice:

 minorităţile naţionale şi

 etnice fără stat

 Minoritatea naţională este o colectivitate ce trăieşte într-o zonă transfrontalieră a unui
stat A, dar a cărui etnie, limbă, cutume şi simpatii naţionale ţin de statul B1. (ex- maghiarii din
RO, romanii din moldova)

Etnia fără stat defineşte o mică colectivitate în formă izolată, trebuind să apere singură o
limbă care nu se vorbeşte în altă parte. Fără a avea statut de stat suveran, această colectivitate nu
se poate baza pe o patrie-mamă vecină, sau în lipsă pe un hinterland lingvistic, evoluând de cele
mai multe ori într-un context dificil (a se vedea cazurile laponilor, frizonilor, galezilor,
corsicanilor, occitanilor, bretonilor, catalanilor, bascilor, sarzilor, romanşilor etc

Analizând definiţiile de mai sus constatăm că există anumite elemente comune:

 minoritate este compusă din cetăţenii unui stat în chestiune, dar este numeric inferioară
restului populaţiei.

 Ea se bazează pe caracteristici distincte pe care doreşte să le prezerveze.

Î  n acelaşi timp, minorităţile naţionale „întreţin legături vechi, solide şi durabile” cu

statul de rezidenţă18 .

 Caracteristicile invocate de Consiliul Europei (etnic, cultural, religios sau lingvistic)

permit definirea naţională şi identitatea colectivă a minorităţilor. 

Elementul de definiţie cel mai important rămâne însă factorul subiectiv: sentimentul
solidarităţii, orientat către prezervarea trăsăturilor care le disting „voinţa de a prezerva împreună
tot ceea ce face identitatea lor comună1

O altă idee care trebuie semnalată aici este aceea conform căreia globalizarea reprezintă
unul din vectorii acestei deschideri a comunităţilor şi, implicit a societăţii.Fără a avea nimic în
comun cu sfera politică, deşi poate reprezenta un subiect exploatabil al acesteia, trensferul de
valori, promovarea toleranţei, acceptanţei şi deschiderii sociale reprezintă unul din beneficiile
aduse de globalizare, de schimbarea atitudinii faţă de sistemele de valori promovate de societăţile
dezvoltate.

Dacă naţiunea este expresia voinţei de a trăi împreună, minoritatea este expresia voinţei
de a trăi aparte, fără a se topi în majoritatea care o înconjoară.

De cele mai multe ori se face confuzie între termenii de naţionalitate, naţiune şi
minoritate. Naţionalitatea văzută în sens politic este o „comunitate etnic omogenă, vieţuind în
cadrul statului dominat de o naţiune de altă coloratură etnică”. Ea este mai redusă numericeşte
decât naţiunea şi are un statut social-politic recunoscut în stat legal sau „de facto”, precum şi o
conştiinţă a identităţii sale23. Autorul citat crede că fără ultimele două trăsături nu putem vorbi
de naţionalitate ci doar de „etnie”
 Abordarea juridică a drepturilor minorităţilor are la bază principiul conform căruia,
protecţia acestora presupune un ansamblu de măsuri şi aranjamente permanente menite să
asigure menţinerea şi dezvoltarea, în condiţii de toleranţă şi respect, a propriei limbi, culturi şi
religii. De aceea, drepturile prevăzute în mod expres pentru persoanele care fac parte din
minorităţi, reprezintă elementul central al unui standard internaţional în acest domeniu

Cultura într-o accepţiune mai largă, antropologică, înglobează şi ansamblul producţiilor

rezultate din interacţiunea omului cu mediul său şi cu semenii. Unii autori se referă, în acest
context, la obiceiuri moravuri, tradiţii, ritualuri, tip de locuinţă, dar şi producerea de obiecte de
artă, cultivarea muzicii, stabilirea de organizaţii culturale, publicarea de cărţi în limba proprie, ca
şi dreptul de a transmite cultura proprie prin educaţia generaţiilor viitoare. Conceptul de cultură
s-a extins astfel la ansamblul fenomenelor produse de spiritul uman, înglobând valori, conduite,
moravuri, ca şi alte elemente constitutive ale identităţii, inclusiv civilizaţia materială. Astfel,
cultura se bazează pe sisteme de valori adânc înrădăcinate în istoria colectivităţilor, indiferent de
aria geografică în care s-ar afla aceste colectivităţi sau exponenţii acestora. Complexitatea
specificului cultural şi a manifestării acestuia poate fi codificată după modelul lui Geert Hofstede
în trei categorii: rituri, eroi şi simboluri.

Riturile sunt activităţi colective a căror utilitate nu rezidă în îndeplinirea lor propriu-zisă, ci în
legătura pe care o instaurează între individ şi normele sociale.

Eroii sunt concretizări, reale sau imaginare, apropiate sau îndepărtate, ale unor valori
recunoscute ca esenţiale de grupul căruia îi servesc drept model.

Simbolurile sunt obiecte verbale, picturale sau de altă natură care denotă şi conotează multiple
semnificaţii pe care le împărtăşesc actorii ce deţin aceleaşi sisteme de referinţă.

interculturaţia. În loc să li se impună minorităţilor hegemonia culturală a colectivităţii

dominante, se promovează recunoaşterea diferenţelor, care este integrată în interacţiunile diferiţilor
actori.

In paralel cu afirmarea egalităţii în drepturi, principiul nediscriminării s-a impus treptat

ca un element esenţial în eforturile pentru asigurarea respectării şi promovarea drepturilor
omului. Este, în esenţă, forma negativă a egalităţii în drepturi. De aceea, cele două componente
se definesc de multe ori în strânsă legătură, sau una prin elementele celeilalte.

definiţia dată discriminării include orice scop sau, chiar dacă nu-l urmăresc, au ca efect
inegalitatea în exercitarea drepturilor omului.

Una din cele mai importante noutăţi pe care le aduce Convenţia este definirea discriminării.
Astfel, în sensul acesteia, prin discriminare se înţelege “orice deosebire, excludere, restricţie sau
preferinţă (…) care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea, folosinţa sau
exercitarea, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniile:
politic, economic, social şi cultural sau în oricare alt domeniu al vieţii publice
 După cum spuneam, începând cu Carta O.N.U., Declaraţia universală şi Convenţia pentru
eliminarea discriminării rasiale, s-au pus bazele creării unui mecanism de combatere efectivă a
discriminării

Consiliului Europei are patru planuri principale de acţiune:

- realizarea unor sisteme de control şi de protecţie eficace a drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale omului;

- identificarea noilor ameninţări la adresa drepturilor omului şi a demnităţii umane;

- sensibilizarea publicului asupra importanţei drepturilor omului;

- promovarea educaţiei şi a formării profesionale în materia drepturilor omului

Aşadar, pe plan mondial, primul pas către abordarea într-un mod raţional, obiectiv şi eficient a
problemei minorităţilor în vederea menţinerii păcii, a fost realizat prin adoptarea Cartei O.N.U., în
conformitate cu care, realizarea cooperării internaţionale în "promovarea şi încurajarea respectului
pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, şlimbă,
religie, reprezintă scopul primordial al O.N.U."

O primă direcţie a constituit-o crearea şi dezvoltarea cadrului de manifestare a drepturilor

omului şi a respectului faţă de valoarea fiinţei umane în statele membre ale organizaţiei

O a doua direcţie a fost aceea de promovare a principiului nediscriminării la toate nivelurile

societăţii umane.

Una dintre dificultăţile principale în elaborarea unei strategii viabile de management al

imigraţiei este necesitatea reconcilierii a două direcţii conflictuale care influenţează aşteptările şi
atitudinea publică. Prima direcţie este evoluţia economiei spre globalizare, proces care leagă împreună
economiile naţionale într-o singură entitate în timp ce se promovează o cultură uniformă pentru mase.
A doua direcţie este reacţia adversă la fenomenul globalizării şi constă în creşterea importanţei acordate
de persoane comunităţilor locale. Acest proces este caracterizat prin naţionalism şi fragmentare93, şi
poate genera uneori insecuritate socială ca urmare a şomajului şi marginalizării pieţelor de muncă
precum şi datorită faptului că economiile locale sunt percepute a fi lipsite de forţă în faţa puterilor
globale. Astfel, unul din pericole este apariţia unor ideologii negative faţă de imigranţi caracterizate prin
percepţia publică conform căreia valurile de imigraţie sunt parte a unui schimb global care nu este
controlat de state şi în faţa căruia comunităţile locale sunt lipsite de apărare