Sunteți pe pagina 1din 8

Ceaiul

Camelia sinensis înflorită

Ceaiul este o băutură produsă din fruzele uscate ale plantei Camelia sinensis. Compoziţia
chimică a ceaiului variază în funcţie de recoltă, condiţii pedoclimatice şi metoda de
prelucrare. Ca şi cofeina din cafea, theina conţinută în ceai este un alcaloid care excită
sistemul nervos central, făcând să dispară senzaţia de oboseală. Frunzele tinere de ceai
conţin theina in cantităţi mai mari decât cele mature şi ceaiul obţinut din ele este de
calitate superioară. Producţia mondială de ceai este estimată la circa 1,3 mil. t anual.

Puţină istorie...
Ceaiul a ajuns pentru prima dată în Europa în anul 1610, adus de o companie comercială
olandeză. În 1636 a ajuns în Franţa, în 1638 în Rusia şi în 1657 în Germania. Olandezii
au dus ceaiul în Anglia în 1650. Dar aici părerile sunt împărţite. Conform informaţiilor
oficiale ale englezilor - East Indian Trade Company - ceaiul a fost adus în Anglia de
comercianţii englezi în 1669, fiind cunoscut deja ( regele primise printre cadouri şi ceai ),
şi dupa cum susţine un renumit filozof şi iubitor de ceai - Samuel Johnson - în anul 1666,
ceaiul era deja o băutură cunoscută în Anglia.

Legende

Cea mai veche legenda despre descoperirea ceaiului e legată de împăratul chinez Shen
Nung ( 2737-2697 î.C. ) "Împaratul Shen Nung, ca o precauţie igienica, bea numai apa
fiarta firebinte. Bucătarii trebuiau să fiarbă permanent apa, 24 ore din 24. Legenda spune
că, într-o buna zi, împaratul intră în bucătărie să bea apa şi în acel moment un vânt
puternic aduse în încapere frunze si crenguţe din grădina. Nu se stie daca erau frunzele şi
crengile de pe lemnele de foc stivuite sub geamurile bucătăriei, sau erau frunze şi
crenguţe din tufişurile de ceai sălbatic ce creşteau în zonă. Oricum acestea căzura în vasul
cu apa clocotită. În faţa bucătarilor stupefiaţi, împaratul se apropie de vasul în care apa
începu sa-si schimbe culoarea şi în acelaşi timp emana o aroma necunoscută. Împaratul a
pus bucătarii să guste, şi vazând că aceştia au supravieţuit, a gustat el însuşi licoarea." Şi
astfel - spune legenda - era ceaiului începu. Era anul 2700 î.C., aceasta fiind data în care
s-a preparat primul ceai.

O altă legendă spune că Bodhiharma, unul dintre călugării care au întemeiat cultul zen,
medita de cinci ani ca să atingă "trezirea interioară" când, slăbind vigilenţa, a adormit.
Pentru a se pedepsi şi pentru a rămâne mereu cu ochii deschişi îşi tăie ploapele. În locul
unde acestea căzura ieşi în scurt timp o tulpina care se transformă în planta ceaiului.

O altă legendă spune că în dinastia Song (960-1279), în satul Longjing trăia o bătrână
singură. Unica sursă de venit pentru ea era cultivarea celor 18 de arbuşti de ceai. Într-un
an, ceaiul a ieşit de calitate slabă şi nu s-a vândut. Bătrâna nu mai ştia cum să se
descurce. Într-o zi, a intrat un moş în curtea casei sale. S-a uitat cu atenţie la piua de
piatră dintr-un colţ. A întrebat-o pe baba dacă vinde piua pe 5 arginţi. Era o sumă mare.
Baba a acceptat cererea. Moşul i-a spus că va veni puţin mai târziu cu câţiva inşi să ia
piua acea, care era destul de grea. Bucuroasă că a obţinut un preţ bun pe piuă, baba a
curăţat-o frumos de praf şi de frunzele putrezite de pe ea. Unde să pună frunzele
putrezite? Le-a îngropat lângă arbuştii de ceai. La întoarcere, moşul a întrebat-o pe
bătrână unde a pus gunoiul din piuă şi baba i-a răspuns cinstit. Supărat, moşul i-a spus că-
l nedumerită. După câteva zile, minune! Din arbuştii de ceai răsăriseră muguri verzi, de o
prospeţime rară

Cultivare şi recoltare

Planta Camelia sinensis din care se face ceai este crescută în general în următoarele ţări:
China, India, Bangladeş, Pakistan, Iran, Coreea de Sud, Sri Lanka, Taiwan, Japonia,
Indonezia, Nepal, Australia, Argentina şi Kenya.

Frunzele de ceai sunt culese dupa trei metode. Prima "imperială" a dispărut astăzi: numai
mugurii terminali şi prima frunza erau culese. A doua metodă, cea mai practicată în zilele
noastre, constă în a culege mugurul şi primele doua frunze. Ceaiurile comune provin din
cea de a treia metoda, un cules care prelevează până la cinci frunze. În marile exploatări,
maşinile sunt cele care recoltează. Pentru cele mai bune ceaiuri, culesul este întotdeauna
manual şi în acest fel sunt culese cele două sau trei frunze de la extremităţi, adică cele
mai tinere, cele mai fragede, cele mai concentrate în uleiuri esenţiale.

Clasificare
Frunzele plantei Camellia sinensis încep să se oxideze dacă nu sunt uscate în scurt timp
după ce au fost culese. Deci, procesarea ceaiului involvă uscarea frunzelor, prin încălzire,
ca să se oprească procesul de oxidare. Tipurile diferite de ceai sunt distinse bazat pe cât
timp este lăsat ceaiul să se oxideze (adică, în cât timp sunt uscate frunzele). Există cinci
feluri principale de ceai:

Ceai alb

Ceaiul alb ,este pregătit din muguri sau frunze tinere pe care se disting mici perişori albi.
Spre deosebire de ceaiul verde,ceaiul alb suferă un proces de ofilire şi de uşoară
fermentaţie. În ceaşcă este mai limpede. Gustul lui e puţin mai pronunţat. Ceaiul Yin
Zhen- "ac de argint" este făcut din muguri, iar ceaiul Ming Mei-"sprânceana zeului
longevitatii" din frunze. Bai Mu Dan -"Bujorul alb", intermediar între "ace" şi
"sprâncene", este produs din muguri şi din primele două frunze. Ceaiul alb este un ceai
special rezervat pentru momente speciale.

Ceai verde

Pentru producerea ,ceaiului verde, procesul de oxidare este oprit după puţin timp.
Frunzele sunt uscate prin expunere la aburi, o metodă tradiţională japoneză, sau prin
gătire uscată în tigaie, metoda tradiţională chinezească. Ceaiul este procesat în maximum
două zile după culegere. În prezent, ceaiul verde se mai cultivă în Brazilia, Argentina şi,
in principal, în zonele tropicale şi subecuatoriale. În Europa, ceaiul verde a fost prima
data consumat in Anglia, în anul 1665. În 1858, se importau in Marea Britanie 34
milioane kg de frunze uscate. Spre deosebire de ceaiul negru, ceaiul verde este ceaiul
nefermentat. Frunzele ceaiului sunt expuse aerului fierbinte care face ca enzima din
frunze să dispara şi astfel procesul de fermentare nu mai are loc. Ceaiurile verzi au cea
mai delicată aromă din toate ceaiurile şi sunt considerate a avea mai multe beneficii şi
aplicaţii terapeutice decât cele negre. Dacă ceaiul negru, chinezesc, este fermentat şi apoi
uscat, cel verde este uscat direct la o temperatura care nu degradează clorofila. Frunzele
de ceai verde fiind lăsate să se oxideze puţin, au mai puţină cofeină decât alte tipuri de
ceai. Majoritatea ceaiurilor verzi sunt oprite din procesul de fermentatie prin metode
termice. Ceaiul preparat din frunze nefermentate are o uşoară nuanţa verde-gălbuie,
aromă delicată şi gust natural. Uneori gustul ceaiului poate fi parfumat cu petale de
iasomie. Ceaiul verde este, pe lânga apă, cea mai consumată băutură din lume. Un vechi
proverb chinez spune ca "Mai bine să stau trei zile fără mâncare decât o zi fără ceai".
Obiceiul băutului de ceai a inceput când calugării budişti care, vizitând China pentru
studiu, s-au intors în Japonia aducând cu ei şi ceaiul verde ca pe o băutura medicinală. În
perioada Kamakura (1191-1333), călugarul Eisai a ţinut să evidenţieze efectele benefice
ale ceaiului verde în cartea sa "Menţinerea sănătăţii prin ceai" (1211): "Ceaiul este un
medicament miraculos pentru menţinerea sanatatii. Ceaiul are o putere extraordinară de
prelungire a vieţii. Oriunde o persoana cultivă ceai, va avea parte de o viaţă lungă. Din
toate timpurile ceaiul este "elixirul care crează lăcaşul de nestrămutat al nemuririi". Din
acest pasaj reiese faptul că ceaiul verde a fost apreciat din timpuri străvechi ca un
puternic medicament. În ultimii ani însă, cercetările au evoluat atât de mult încât acum
avem şi confirmarea ştiintifică a ceea ce se spunea in vechime "Ceaiul este medicamentul
miraculos al menţinerii sănătăţii". Devine din ce în ce mai clar pentru oricine că ceaiul
verde are un spectru foarte larg de prevenire a bolilor.

Ceai oolong

Frunze uscate de ceai negru

În ceaiul oolong ,oxidarea este oprită după aproximativ trei zile după culegere, şi este
procesat ca şi ceaiul verde. Mai este denumit şi Wulong sau ceai bleu-verde. Există
numeroase metode de obţinere, dintre care cea mai remarcabilă constă în a agita frunzele
in coşuri. Marginile frunzelor sunt "şocate", fermentând şi înroşindu-se în timp ce centrul
lor rămâne verde. Ceaiurile oolong sunt deosebit de apreciate de chinezii bogaţi. Oolong-
urile din Formosa(sau Taiwan) sunt fermentate mai multă vreme, obţinându-se ceaiuri
mai întunecate, mai tari, cu savoare de fruct. Mai parfumate, mai dulci, mai puţin bogate
în teină decât ceaiurile verzi, ceaiurile oolong corespund mai bine " cerului gurii"
occidentalilor.

Ceai negru

Pentru producerea ceaiului negru ,frunzele de ceai sunt lăsate să se oxideze natural pentru
un timp îndelungat, până la o lună. Această formă de ceai este cea mai comună în ţările
occientale. Ceaiul negru este cunoscut şi ca ceai roşu. Ceaiul negru este cel mai popular
ceai din lume fiind un ceai de consum zilnic în vest şi nord- vest. Este ceaiul cel mai
folosit în prepararea ceaiului cu gheaţă (Ice Tea) şi a ceaiului englezesc (English Tea).
Toate aceste tipuri de ceai (ex. Black tea, Green tea, Pouchong tea, Oolong tea) provin
din frunzele aceleiasi plante, Camellia Sinesis, si doar procesarea acestora conduce la
obtinerea a doua ceaiuri diferite si nu datorita diferitelor tipuri de plante. Frunzele de ceai
negru sunt complet oxidate in timp ce frunzele de ceai verde sunt usor prelucrate termic
inainte de a fi uscate. Ceaiul negru (black tea sau red tea) aşa cum este cunoscut în China
este rezultatul unei oxidări complete a frunzelor înainte de a fi uscate. Frunzele sunt
împrăştiate afară şi lăsate să se usuce, pierzând umiditatea, rigiditatea şi mult din
greutate. Frunzele expun un esenţial ulei la aer şi începe procesul de oxidare. Când acesta
este complet, frunzele sunt încălzite, sortate în funcţie de calitate şi împachetate. Acest
procedeu de oxidare şi uscare dă culoarea neagră a frunzelor. Cu un conţinut mai ridicat
de cofeină decât al ceaiurilor verzi, ceaiul negru conţine totuşi mai puţină cofeina decât
cafeaua. Experienţa producătorilor de ceaiuri, a dus la descoperirea celor mai bune
varietăţi, locaţii şi anotimpuri pentru cultivarea şi culesul planetor de ceai. Unul din paşii
cheie in procesul de fabricare a ceaiului, care determină tipul ceaiului produs, este gradul
de fermentaţie la care sunt supuse frunzele. Termenul de fermentare se referă la gradul de
oxidare la care sunt supuse frunzele în timpul procesului de uscare. Acest proces de
oxidare poate fi oprit prin diferite metode termice.

Proprietăţi
Antioxidanţii prezenţi în ceai sunt substanţele chimice care au ca principal rol protejarea
celulelor organismlui. Antioxidanţii neutralizează substanţele periculoase din corp,
precum radicalii liberi de oxigen, care atacă celulele organismului, dereglându-le
funcţionarea şi favorizând apariţia bolilor. Ceaiul verde şi ceaiul negru conţin multe
vitamine şi săruri minerale, dintre care cea mai importantă fiind vitamina C. Un consum
zilnic de 2 - 3 ceşti, asigura un aport important de vitamine precum: B1, B2, B6, acid
folic. De asemenea, frunzele arborelui Theea Sinesis conţin tanin, aminoacizi, glucide şi
uleiuri volatile. Ambele ceaiuri pot înlocui cu succes cafeaua, fiind foarte bune stimulente

Ceaiul negru

Există un număr mare de dovezi care confirmă faptul că ceaiul negru protejează
organismului împotriva bolilor cardiovasculare şi a cancerului. De asemenea ceaiul negru
este util la curaţarea canalului digestiv deoarece este emulsificator pentru grăsimi, ajutand
totodata la reglarea greutaţii corpului. Atât ceaiul verde, cât şi cel negru au acţiune
diuretică, necesară, în special, persoanelor care au probleme cu rinichii. Sunt
antiadipoase, laxative şi stimulente respiratorii. Sunt indicate persoanelor hipotensive,
fiind excelente stimulatoare cardiace.

Ceaiul verde

Cercetătorii afirmă că ceaiul verde este folosit în Asia de mii de ani atât ca băutură cât şi
ca medicament natural, iar astăzi se dovedeşte că previne şi trateaza foarte multe
afecţiuni, avand cea mai mare valoare medicala. Ceaiul verde conţine foarte putina
cofeina fiind cel mai natural ceai clasic. De la descoperirea sa, ceaiul verde a fost
recunoscut pentru proprietăţile sale farmacologice :
 taninul din compoziţia sa împiedică formarea tumorilor şi întăreşte sistemul
imunitar.
 conţine fluorina, indispensabilă pentru sănătatea dinţilor, iar băut zilnic, reduce
riscul apariţiei cariilor cu 50%.
 un consum de 4 - 5 ceşti ceai verde/zi previne şi combate cancerul de piele.
 reduce nivelul colesterolului blocând radicalii liberi sau reducând riscul pentru
anumite tipuri de cancer cu 60%.
 substanţele active din compoziţia ceaiul verde (catechină, theanină şi saponină)
ajută la scăderea în greutate şi la tratarea unor afecţiuni ale prostatei.
 are efect diuretic fiind şi un excelent laxativ, este recomandat in constipatia
cronica.
 ceaiurile verzi sunt capabile să liniştească durerile de stomac, ajută în timpul
procesului de digestie, este energizant, combate somnolenţa, satisface senzaţia de
sete.

Cultură
Ceaiul este o băutură importantă, băută deseori la evenimente sociale, în multe ţări şi
culturi din lume.

China

Astăzi, locuri unde se consumă ceai se pot găsi în majoritatea cartierelor şi localităţilor
chinezeşti. Casele de ceai chinezeşti oferă zeci de varietăţi şi combinaţii de ceaiuri calde
şi reci. Deasemenea, servesc alte mâncăruri care se consumă cu ceaiul. Timpul când se
consumă cel mai mult ceaiul este după masa, înainte de apunerea soarelui, când casele de
ceaiuri devin pline cu studenţi şi muncitori. China este patria ceaiului, având o istorie de
4-5 mii de ani de cultivare a acestei plante. În 2003 suprafaţa plantată cu arbuşti de ceai s-
a extins la 1.200.000 de hectare şi, care a produs peste 700.000 de tone de ceai, realizând
o valoare de 34 de miliarde de yuani, circa 4 miliarde de dolari americani. În oraşele
chineze se pot găsi peste tot magazine de ceai şi ceainării. Renumitele sunt acelea din
oraşele Hangzhou, Chengdu, Guangzhou, Chaozhou. Mulţi oameni, atât vârstnici cât şi
tineri au obiceiul de a se duce împreună cu prietenii la ceainărie. Este o plăcere deosebită
să mergi împreună cu prietenii la o ceainărie. Odată cu creşterea consumului de ceai din
China, exigenţele privind calitatea acestuia se ridică tot mai mult. Calitatea este
determinată atât de regiunea de cultivare, de mediul înconjurător, cât şi de metoda de
preparare. Pentru a garanta calitatea ceaiului, guvernul chinez a adoptat numeroase
măsuri şi a elaborat regulamente şi stipulaţii pentru standartizarea producţiei de ceai.
Potrivit acestora este interzisă folosirea îngrăşămintelor chimice şi a insecticidelor. Sunt
permise lansarea pe piaţă numai a ceaiurilor care au trecut prin mai multe verificări în
privinţa conţinutului de substanţe toxice şi poluante. Pe piaţa chineză au apărut în ultima
vreme ceaiul ecologic şi cel organic, care sunt total lipsite de asemenea substanţe
poluante sau toxice. Ceaiul Ochiul dragonului cultivat în oraşul Hangzhou, provincia
Zhejiang, ceaiul Oolong şi Puer obţinute din frunzele arbuştilor bătrâni crescuţi în munţi
înalţi din provincia Yunnan, ceaiul Yunwu cules în munţii Lushan, provincia Jiangxi, şi
ceaiul Maofeng cultivat la mare altitudine în munţii Huangshan, provincia Anhui sunt
câteva din ceaiurile chinezeşti de calitate .radio china

Japonia

În Japonia se vorbeşte despre existenţa unui ceai in pulbere, asemanător cu matcha , încă
din anul 730. În regiunea Uji, nu departe de Kyoto, sunt prezente plantaţii de ceai
numeroase.

Ceaiul verde japonez este bogat în vitamina C şi prezintă un modest conţinut de teină.

Regatul Unit

Ceaiul a ajuns în Anglia , în 1652, fiind consumat la inceput de nobili datorită preţurilor
ridicate. Elizabeth I a înfiinţat John Company, o companie care avea monopol asupra
comerţului cu Asia şi dreptul de a cuceri teritorii şi de a guverna, de a bate moneda, de a
purta războaie atunci când ea considera necesar. Acesta a fost cel mai mare monopol din
istoria omenirii. El a tinut pretul ceaiului nejustificat de mare, ceea ce a creat in timp
multe probleme imperiului britanic. Ce ofereau englezii pentru ceaiul primit de la
chinezi ? Opiu pe care îl plantau in coloniile din India.

În Anglia ceaiul era băut de către femei după amiaza şi reprezenta un pretext pentru vizite
de curtoazie. Bărbaţii îl beau in localuri numite Penny Universities unde pentru un penny
puteai obţine o ceaşcă de ceai, un ziar şi o conversaţie cu mai marii vremii. Se pare că
Lloyd’s a apărut în urma unui astfel de local deţinut de Edward Lloyd şi frecventat mai
ales de comercianţi, armatori şi agenţi de asigurari. Astfel de case erau privite ca fiind
destul de libertine (o femeie dacă ar fi intrat în una ar fi fost discreditată pentru
totdeauna) şi s-au făcut multe încercări lipsite de succes pentru a fi închise cu totul.

Persoanele din Regatul Unit sunt printre cei mai mari consumatori a ceaiului din lume –
fiecare consumând, în mediu, 2,5 kg pe an. Ceaiul este băut de multe ori pe zi şi în
timpurile moderne nu mai este considerat o ceremonie sau o expresie culturală rafinată.
Ceaiul britanic este servit în general cu lapte şi zahăr, deşi în ultimele decenii, zahărul
este frecvent omis.

Hong Kong

Ceaiul este o băutură importantă în Hong Kong deoarece cultura sa gastronomică a fost
influenţată şi de China şi de Regatul Unit, ambele ţări unde ceaiul este băut frecvent.
Ceaiul din Hong Kong se bea cu lapte, ca în Regatul Unit, şi este vândut în timpurile
moderne la majoritatea supermarketurilor, autoservirilor şi restaurantelor tip fast food.
Există şi ceaiuri tradiţionale chinezeşti, încluzând ceaiul verde şi ceaiul de crizanteme.
Iran

Ceaiul a ajuns în Persia (astăzi Iran) din India, şi în scurt timp a devenit băutura
naţională. Nordul Iranului este o zonă importantă pentru cultivarea plantei de ceai.
În această zonă, milioane de persoane lucrează în cultivarea ceaiului. Iranienii au
una dintre cele mai mari consumaţii medii de ceai din lume, şi aproape fiecare
stradă are o casă de ceai, sau châikhâne. Aceste case sunt locuri importante
sociale şi în ziua de astăzi. Iranienii beau tradiţional ceaiului fără nici un alt
ingredient, deşi există un obicei unic care nu se găseşte nici unde în lume: se
plasează un cub de zahăr în gură înainte de a se bea ceaiul pentru a "îndulci"
gustul.

Irlanda

Irlanda este printre cei mai mari consumatori de ceai din lume, fiecare irlandez având o
medie de patru pahare pe zi. Ceaiul se bea frecvent în loc de cafea. Obiceiurile şi stilurile
de ceai sunt similare cu cele din Regatul Unit.

India

India este printre cei mai mari producători de ceai din lume, şi băutură este populară în
multe state din ţară ca băutură de mic dejun şi cină. Este servit în general cu lapte şi zahăr
şi de multe ori cu alte ierburi care dau o aromă plăcută. Majoritatea ceaiului consumat în
India este ceai negru, şi frunzele de ceai sunt fierte în apă, laptele fiind adăugat la sfârşit.
Este un obicei cultural să li-se ofere la oaspeţii într-o casă o ceaşcă de ceai.

Sri Lanka

Ceaiul în Sri Lanka este servit în stil englezesc, cu lapte şi zahăr, deşi laptele este
întotdeauna încălzit de înainte. Băutul ceaiului este o parte importantă a culturii Sri
Lankane.