Imunizarea personalului medical contra hepatitei virale B Este cunoscut faptul că

hepatita virală B (HVB) prezintă un risc sporit profesional pentru personalul medical,
dat fiind contactului direct sau indirect cu sângele şi alte fluide fiziologice (vezi
compartimentul respectiv) ale bolnavilor, mulţi dintre care potenţial pot fi purtători ai
virusului HVB, sau chiar bolnavi cu hepatite acute, cronice şi ciroze hepatice. Conform
evaluării Consiliului European de profilaxie a Hepatitei Virale, în Europa anual se
infectează peste 18.000 lucrători ai instituţiilor medicale, ori 50 în fiecare zi. În fiecare
zi un lucrător medical decedează în urma cirozei hepatice sau cancerului primar hepatic
(1). Cercetările epidemiologice efectuate în anii 1995-1997 în Republica Moldova au
demonstrat că media morbidităţii prin HVB în aceşti ani în rândul lucrătorilor medicali
din republică a constituit 96,2 0 / 0000, inclusiv 83,1 în rândul medicilor şi 118,3 0 /
0000 în rândul asistentelor medicale, comparativ cu 31,9 0 / 0000 în populaţia generală
a municipiului Chişinău (2). În rezultatul testării a 701 persoane din rândul lucrătorilor
medicali ai Centrului Republican a Mamei Copilului s-a constatat că 10,6% din ei sunt
pozitivi la AgHBs (3), pe când din 19.929 donatori de sânge pozitivi s-au dovedit a fi
1604 sau 8,0% (4). Cercetările efectuate recent (5) de asemenea au confirmat că
lucrătorii medicali prezintă grupul de populaţie cu un risc înalt de infectare cu virusul
HVB şi cere insistent aplicarea măsurilor de profilaxie nespecifică şi specifică. Practica
mondială a demonstrat că cea mai eficientă măsură de prevenire este vaccinarea contra
HVB.
 Recomandările organismelor internaţionale privind vaccinarea contra HVB.
1. Oferirea seriilor de vaccinuri împotriva HBV personalului medical (PM) cu expunere
ocupaţională potenţială la sânge şi alte manipulări parinterale (AMPI).
2. Respectarea recomandărilor pentru vaccinare împotriva hepatitei B după schema 0 –
1 – 6 luni, testare serologică în scopul determinării nivelului de anticorpi, supraveghere
ulterioară şi dozele de susţinere în caz de nivel scăzut de anticorpi.
3. Testarea PM la anti-HBs se efectuează la 1-2 luni după aplicarea celor 3 doze de
vaccinare.
4. La lipsa răspunsului prin formarea de anticorpi la prima serie de vaccinări, efectuarea
celei de-a doua serii din 3 doze de vaccinuri sau evaluarea la HBsAg.
5. Retestarea la anti-HBs la sfârşitul seriei a doua de vaccinuri. Dacă nu este răspuns
imun la cea de-a doua serie, testarea pentru prezenţa HBsAg.
6. Consultaţia nonrespondenţilor la vaccinare a persoanelor HBsAg – negative privitor
susceptibilitatea lor la infecţia HBV şi precauţiunile necesare.
7. Oferirea angajaţilor a instruirii corespunzătoare privind riscurile de transmitere a
HBV şi disponibilitatea vaccinurilor. Angajaţii care refuză vaccinarea trebuie să
semneze o formă specială de refuz, care urmează a fi păstrată în mapa personală a
angajatului.

Ţinând cont de nivelul înalt de morbiditate prin HVB al angajaţilor instituţiilor

medicale, prin ordinul Ministerului Sănătăţii N 72 din 03.03.99 “Despre vaccinarea
lucrătorilor medicali împotriva HVB” a fost efectuată compania de vaccinare a
personalului medical contra HVB .Pe parcursul acestei companii au fost vaccinaţi circa
26000 lucrători medicali, acţiune ce a avut şi are un efect epidemiologic foarte benefic.
Conform datelor CMPM Chişinău pe parcursul anilor 2005-2007 a fost înregistrat doar
un singur caz de HVB suportat de un medic, care a refuzat vaccinarea, în comparaţie cu
18 cazuri pe parcursul a trei ani (1995-1997) în perioada prevaccinală.