Măsurarea rezistenţelor cu puntea Wheatstone

Puntea Wheatstone serveşte la măsurarea rezistenţelor în intervalul zeci de ohmi ÷ zeci de

megohmi, exactitatea de măsurare fiind cuprinsă între 0,1 şi 1 %, foarte greu de atins prin metode
directe. Puntea Wheatstone se utilizează atât ca aparat de laborator, cât şi în instrumentaţia
industrială: termometrie rezistivă, tensometrie etc.

I. Ecuaţia de echilibru

Schema de principiu a punţii Wheatstone este prezentată în figura 1.a, elementele

componente având următoarele semnificaţii:
• Rx – rezistenţa necunoscută, de măsurat;
• R2, R3, R4 – rezistenţe calibrate;
• IN – indicator de nul (galvanometru sau milivoltmetru electronic);
• E – sursă de tensiune continuă, de 2 ÷ 6 V (baterii sau alimentator de reţea);
• Rp – rezistenţă de protecţie (zeci de kΩ), necesară limitării tensiunii pe indicatorul de nul, la
începutul operaţiei de calibrare.

3
X 10 X 102 X 10 X 1 X 0,1
Rx B R2 Rx

R2 (Ω)
A C IN
IN
K
R4 R3
R4/R3 0,1 1 10
D
E K Rp

+ –
a) b)

Figura 1. Punte Wheatstone: a) schemă de principiu; b) construcţie monobloc

Ecuaţia de echilibru. Rp fiind pe maxim, se închide întrerupătorul K şi se reglează R2

(reducând treptat pe Rp, către valoarea minimă) până când indicatorul de nul arată zero, situaţie care
conduce la relaţia:
⎛ Rx R4 ⎞
U BD = E ⋅ ⎜⎜ − ⎟⎟ = 0 . (1)
⎝ Rx + R2 R3 + R4 ⎠
Măsurarea rezistenţelor cu puntea Wheatstone

Din relaţia (1), se obţine ecuaţia de echilibru a punţii:

Rx R2
Rx ⋅ R3 = R2 ⋅ R4 sau = , (2)
R4 R3
pe baza căreia se pot trage următoarele concluzii:
• echilibrul punţii este independent de tensiunea sursei, E, şi de rezistenţa internă a acesteia;
• condiţia de echilibru este independentă de sensibilitatea detectorului de nul, de rezistenţa
internă a acestuia şi de orice rezistenţă care îl şuntează;
• echilibrul punţii nu se modifică dacă se schimbă diagonala sursei (AC) cu diagonala
indicatorului de nul (BD);
• puntea rămâne în echilibru dacă se schimbă R2 cu R4 sau Rx cu R3.
Schemă tehnologică. Ecuaţia de funcţionare a punţii echilibrate poate fi scrisă sub forma:
R4
Rx = ⋅ R2 , (3)
R3
care arată că intervalul de măsură poate fi prescris prin modificarea raportului R4/R3, aşa cum se
arată în figura 1.b, care reprezintă schema unei punţi monobloc uzuale. În acest caz, rezistorul de
echilibrare R2 este constituit dintr-o cutie de rezistenţe în decade (la punţile de exactitate ridicată)
sau dintr-un potenţiometru bobinat, de construcţie circulară (la punţile de exactitate mai redusă).

II. Erori

Eroarea totală. Din ecuaţia de funcţionare (3), se poate determina eroarea limită care
afectează rezistenţa Rx:
ΔR x ΔR2 ΔR3 ΔR4 δR2
= + + + , (4)
Rx R2 R3 R4 R2
unde ΔR2/R2, ΔR3/R3 şi ΔR4/R4 reprezintă erorile de construcţie ale rezistenţelor punţii (0,05 ÷ 0,5
%), iar δR2/R2 este eroarea de sensibilitate.
Eroarea absolută de sensibilitate (δR2) reprezintă cea mai mică valoare modificată la R2,
în jurul valorii de echilibru, pentru care se obţine o deviaţie percetibilă – tipic, jumătate de diviziune
– la indicatorul de nul. Dacă rezoluţia lui R2 nu este suficient de bună (valoarea minimă reglabilă
este prea mare), δR2 se determină printr-o interpolare liniară.
Sensibilitatea indicatorului de nul şi rezoluţia lui R2 trebuie astfel alese încât δR2/R2 să fie
mică în comparaţie cu eroarea de construcţie ΔR2/R2.
Exactitatea de măsurare a punţilor Wheatstone monobloc este 0,05 ÷ 0,2 %, pentru punţile
de laborator de înaltă exactitate, respectiv 0,5 ÷ 1,5 %, pentru cele portabile, de teren. Clasa de
exactitate este menţionată în prospectul punţii sau pe panoul frontal al acesteia, împreună cu
intervalul de măsură în care rămâne valabilă.
2
Măsurarea rezistenţelor cu puntea Wheatstone

Creşterea exactităţii de măsurare. Din relaţia (4), rezultă că exactitatea de măsurare poate
fi crescută numai prin reducerea numărului erorilor de construcţie. În acest scop, cel mai utilizat
procedeu este metoda substituţiei.
După o primă echilibrare, descrisă de relaţia (3), se înlocuieşte Rx cu o rezistenţă calibrată
reglabilă (R0) şi, lăsând pe R2, R3, R4 neschimbate, se aduce, din nou, puntea la echilibru. Se obţine
ecuaţia:
R4
R0 = ⋅ R2 , (5)
R3
care, asociată cu expresia (3), conduce la:
R x = R0 , (6)

de unde se deduce că:

ΔRx ΔR0 δR2 δR0
= + + . (7)
Rx R0 R2 R0
Se observă că erorile de construcţie au fost reduse de la trei la una singură (erorile de
sensibilitate δR2/R2 şi δR0/R0 pot fi aduse la valori mici în comparaţie cu ΔR0/R0) şi că rezistenţele
R2, R3 şi R4 pot să nu fie calibrate, singura cerinţă fiind de a rămâne stabile pe durata celor două
etape ale măsurării. Cu alte cuvinte, puntea serveşte numai ca dispozitiv de comparaţie între Rx şi
R0.

III. Sensibilitatea punţii

În ipoteza că rezistenţa internă a indicatorului de nul este mare în comparaţie cu cea a

braţelor punţii (indicator de nul electronic), tensiunea de ieşire a punţii va fi:
⎛ Rx R4 ⎞
U BD = E ⋅ ⎜⎜ − ⎟⎟ = U , (8)
⎝ Rx + R2 R3 + R4 ⎠
expresia din care se deduce sensibilitatea în tensiune (considerând reglabilă numai rezistenţa R2 şi
făcând abstracţie de semn):
dU E ⋅ Rx
S= = . (9)
dR2 (R x + R2 )2

În practica punţilor, în locul lui S se utilizează sensibilitatea relativă, în forma particulară:

δU / E A
Sp = = , (10)
δR2 / R2 (1 + A)2
expresie obţinută din relaţia (8), înlocuind diferenţialele dU şi dR2 cu variaţiile finite δU şi δR2 şi
utilizând substituţia:

3
Măsurarea rezistenţelor cu puntea Wheatstone

Rx R4
A= = . (11)
R2 R3
Din ecuaţia (10), rezultă că Sp depinde de parametrul A, atingând valoarea maximă pentru A
= 1, adică în situaţia când rezistenţele din toate cele patru braţe ale punţii au valori egale. Acest
maxim este Sp max = 0,25.
Relaţia (10) poate fi scrisă şi sub forma:
δU δR2 A
= Sp ⋅ , unde S p = , (12)
E R2 (1 + A)2
care este utilă la alegerea indicatorului de nul. Dacă δU este cea mai mică tensiune pe care o poate
sesiza indicatorul de nul electronic, atunci δR2/R2 reprezintă eroarea de sensibilitate a punţii. Prin
urmare, plecând de la această relaţie, se poate calcula sensibilitatea indicatorului de nul, Si,
corespunzătoare unei erori de sensibilitate impuse.
Din ecuaţia de funcţionare a indicatorului de nul, α = S i ⋅ U , decurge expresia

S i = δα / δU , care, asociată cu relaţia (12), conduce la concluzia:

δα
Si = . (13)
δR2
ES p ⋅
R2

IV. Limite de măsură

Limita inferioară este dictată de curentul admisibil prin rezistenţele din braţele punţii, dar
şi de rezistenţele de contact, care devin comparabile cu Rx. Pentru a diminua curentul prin braţul
punţii care conţine rezistenţa Rx, se lucrează cu A < 1 , fapt ce conduce la creşterea erorii de
sensibilitate. Din acest considerent, limita inferioară nu poate coborî sub 1 ÷ 10 Ω.
Limita superioară, de regulă, nu poate depăşi 1 ÷ 10 MΩ, mai ales din cauza valorilor
limitate ale rezistenţelor de izolaţie (şi a micşorării sensibilităţii).
În concluzie, punţile Wheatstone standard permit măsurarea rezistenţelor în domeniul 10 Ω
÷ 1 MΩ, cu exactităţi cuprinse între 0,1 şi 1 %.

4
Măsurarea rezistenţelor cu puntea Wheatstone

V. Determinări experimentale
În laborator, pentru efectuarea tuturor măsurărilor, se va utiliza puntea monobloc RWh 2.1a
(INMB), conform montajului experimental din figura 2, în care Scc este o sursă de tensiune continuă
(la început, fixată pe tensiune nulă), iar IN reprezintă un milivoltmetru electronic de c.c., suficient
de sensibil.

Rx
Bext
Scc Inv. pol.
6V 1
Bint
70 V R4/R3
RWh 2.1a
IN Gext

R2 10 10 10 10
Brut
3 2
X 10 X 10 X 10 X 1
Fin

Figura 2. Montaj experimental pentru măsurarea rezistenţelor

cu puntea Wheatstone

Puntea RWh 2.1a are clasa de exactitate c = 0,1 şi domeniul de reglaj al raportului
A = R4 / R3 cuprins între 10-3 şi 103 (puteri ale lui 10). Principalele elemente de reglaj şi conexiune,

existente pe panoul frontal al punţii, sunt următoarele:

• Bext (6 V), borne pentru conectarea sursei externe de tensiune continuă, 6 V;
• Bext (70 V), borne pentru alimentarea la tensiune sporită, 70 V, care permite extinderea
domeniului de măsură până la 108 Ω;
• Gext, borne pentru conectarea indicatorului de nul;
• Brut, buton pentru introducerea galvanometrului în diagonala de măsură a punţii, prin
intermediul unei rezistenţe de protecţie. Acest buton se apasă la începutul operaţiei de
echilibrare;
• Fin, buton pentru introducerea directă a galvanometrului în diagonala de măsură a punţii.
Acest buton se apasă în apropierea condiţiei de echilibru, după ce la galvanometru a fost
selectată sensibilitatea maximă;
• Inv. pol., buton pentru inversarea polarităţii;
• Bint, buton pentru funcţionarea de la bateria internă, E = 6 V;
• R2, rezistor cu patru decade, pentru echilibrarea punţii;
• R4/R3, comutator pentru reglarea raportului punţii, între 10-3 şi 103;
• Rx, borne pentru conectarea rezistenţei de măsurat.

5
Măsurarea rezistenţelor cu puntea Wheatstone

Deoarece indicatorul de nul utilizat în montajul experimental din figura 1 este un

milivoltmetru electronic, protecţia iniţială a acestuia se poate realiza prin alegerea unui domeniu de
măsură suficient de mare. Din acest motiv, butoanele Brut şi Fin pot fi apăsate la începutul
operaţiei de echilibrare.
Pentru măsurarea unei rezistenţe, se procedează astfel:
• dacă se cunoaşte valoarea aproximativă a rezistenţei de măsurat, la puntea Wheatstone se
alege un raport R4/R3 astfel încât, pentru echilibrare, să se utilizeze toate decadele
rezistorului R2; dacă valoarea aproximativă a rezistenţei de măsurat nu se cunoaşte, se va
selecta raportul R4 /R3 = 1;
• milivoltmetrul se fixează pe un domeniu de măsură corespunzător şi se creşte tensiunea
sursei la 6 V;
• se începe echilibrarea punţii, prin intermediul rezistorului R2, iar, dacă este cazul, se creşte
sensibilitatea milivolmetrului (alegând un domeniu de măsură mai mic);
• se continuă reglajul asupra lui R2, până la echilibrarea completă a punţii, situaţie în care
valoarea rezistenţei necunoscute se determină cu relaţia (3).
Observaţie: Dacă, la echilibrare, decada cea mai semnificativă a lui R2 nu se utilizează,
raportul R4/R3 se va modifica în funcţie de caz, crescător sau descrescător.
Calculul erorilor
Pentru punţile Wheatstone monobloc, eroarea totală de măsurare, ΔRx, se calculează cu
relaţia:
ΔRx = ΔRxi + ΔRxs , (14)

în care ΔRxi este eroarea absolută intrinsecă limită a punţii, iar ΔRxs reprezintă suma erorilor
suplimentare, datorate mărimilor de influenţă (temperatură şi umiditate).
Eroarea absolută intrinsecă limită, în condiţii de referinţă pentru temperatură şi umiditate,
are expresia:
c ⎛ RN ⎞
ΔRxi = ± ⎜ + Rx ⎟ , (15)
100 ⎝ k ⎠
unde: c – indicele clasei de exactitate;
RN – cea mai mare valoare a rezistenţei, de forma 10p ( p ∈ Z ), conţinută în domeniul de
măsură corespunzător raportului R4/R3 selectat;
k – coeficient indicat de constructor (k = 10);
Rx – valoarea rezistenţei măsurate.
Erorile suplimentare de măsurare, datorate mărimilor de influenţă, sunt stabilite prin
recomandări internaţionale şi se exprimă în procente din valoarea erorii intrinseci, ΔRxi. În tabelul 1,

6
Măsurarea rezistenţelor cu puntea Wheatstone

se prezintă atât condiţiile de referinţă pentru principalele mărimi de influenţă, cât şi erorile
suplimentare rezultate prin abaterea de la aceste condiţii.

Tabelul 1. Erori suplimentare datorate temperaturii ambiante şi umidităţii relative

Clasa de exactitate a punţii
Mărimea de influenţă 0,1; 0,2; 0,5; ΔRxs
0,001; 0,002 0,005; 0,001 0,02; 0,05
1; 2; 5; 10
Temperatura
20 °C 20 °C 20 °C 20 °C 0
de referinţă
Temperatura Intervalul de Val. de ref. Val. de ref. Val. de ref. Val. de ref.
0
ambiantă referinţă ± 0,2 °C ± 0,5 °C ± 0,5 °C ± 1 °C
Intervalul de Val. de ref. Val. de ref. Val. de ref. Val. de ref. 100 % din
utilizare ± 2 °C ± 5 °C ± 10 °C ± 10 °C ΔRxi
Intervalul de
40 % ÷ 60 % 0
Umiditatea referinţă
relativă Intervalul de 20 % din
25 % ÷ 75 %
utilizare ΔRxi

Eroarea relativă, εRx, se determină cu relaţia:

ΔRx
ε Rx (%) = ⋅100 , (16)
Rx
iar rezultatul măsurării se prezintă sub una din formele:
R = Rx ± ΔRx ; (17)

R = Rx ± ε Rx . (18)

În cadrul laboratorului, cu ajutorul montajului experimental din figura 2, se va măsura,

pentru cel puţin două rapoarte A = R4 / R3 , rezistenţa următoarelor componente şi dispozitive:

• reostat 2 coloane, 1500 Ω (pentru câteva poziţii ale cursorului, inclusiv pe capăt);
• rezistenţe industriale, în intervalul 102 Ω ÷ 105 Ω. Valorile obţinute se compară cu cele
înscrise pe componentele testate;
• rezistenţa internă a unui ampermetru magnetoelectric C.A 401, fixat pe curent continuu,
gamele de 1 mA, 3 mA, 10 mA şi 30 mA. Valorile măsurate se compară cu cele determinate
pe baza specificaţiilor din manualul de utilizare al aparatului;
• rezistenţa internă a unui voltmetru magnetoelectric C.A 402, fixat pe tensiune continuă,
gamele de 1 V, 3 V, 10 V şi 30 V. Valorile măsurate se compară cu cele determinate pe baza
rezistenţei interne normate, 20.000 Ω/V, care este înscrisă pe cadranul instrumentului;
• rezistenţa unui termistor, la temperatura camerei.

Datele experimentale se centralizează în tabelul 2.

7
Măsurarea rezistenţelor cu puntea Wheatstone

Tabelul 2. Măsurarea rezistenţelor cu puntea Wheatstone

(centralizarea datelor experimentale)

Rezistenţa R2 Rx RN ΔRxi ΔRxs ΔRx εRx

de măsurat
R4 / R3 Observaţii
Ω Ω Ω Ω Ω Ω %

.............