Sunteți pe pagina 1din 18

CURS 14

CARTAREA SOLURILOR
ŞI ÎNTOCMIREA STUDIILOR PEDOLOGICE

Cartarea pedologică reprezintă activitatea executată în cea mai mare parte pe teren şi cuprinde:
cercetarea solului/terenului, identificarea, delimitarea pe hartă, plan sau aerofotogramă a unor
unităţi de teritoriu cu soluri similare, în condiţii de mediu similare.
Studiul pedologic constituie materialul ştiinţific prin care se concretizează o cartare pedologică sau
o activitate de prelucrare a unor date pedologice deja existente (reambulare), cu sau fără cercetări
de teren în completare, pe un anumit teritoriu. El cuprinde un text cu caracterizarea solurilor şi a
condiţiilor de mediu, explicarea materialelor cartografice, o prognoză asupra evoluţiei solurilor,
recomandări asupra gospodăririi raţionale, protecţiei şi ameliorării resurselor de sol/teren.

Studiul solului în teren, întregit cu cel de laborator, trebuie să definească, pe cât se poate cantitativ,
principalii determinanţi şi factori pedoecologici.
Astfel, în teren se studiază – se descriu şi în măsura posibilă se măsoară: condiţiile de localizare,
relieful, substratul litologic, condiţiile hidrogeologice, climatul local şi vegetaţia naturală. Din
punct de vedere pedologic, se analizează grosimea morfologică şi cea fiziologic utilă a profilului
de sol, sistemul de orizonturi genetice, unde este cazul adâncimea carbonaţilor, eventual sărurile
solubile, tipul de humus, grosimea orizontului de humus, textura şi structura pe întregul profil,
porozitatea, umiditatea momentană (determinată organoleptic sau electrometric, sau prin ridicarea
de probe pentru determinări de laborator), consistenţa, drenajul intern (prin prezenţa sau absenţa
caracterelor de hidromorfie, eventual şi prin determinări de infiltraţie), când este cazul adâncimea
apei freatice în timpul verii, oscilaţiile acesteia, deseori determinarea capacităţii de câmp pentru
apă, tipul şi, în măsura posibilă pe teren, subtipul genetic de sol. Se studiază repartiţia şi densitatea
rădăcinilor în sistemul de orizonturi genetice, ca şi activitatea faunei (caracterul vermic al solului).
În laborator se fac analizele şi alte determinări necesare întregirii cunoaşterii ecologice a solului:
umiditate, alcătuire granulometrică, coeficient de higroscopicitate, conţinut de humus, azot şi fosfor
total, pH, baze schimbabile, fosfor şi potasiu accesibil. Se calculează raportul C:N pentru definirea
calităţii humusului, capacitatea de schimb cationic şi gradul de saturaţie în baze; la solurile saline şi
alcaline se fac determinări de săruri solubile, alcalinitate, grad de saturaţie în sodiu al complexului
adsorbtiv.
Acest set general de descrieri şi determinări analitice face posibilă caracterizarea cantitativă a
complexului de factori pedoecologici (roca, relieful, vegetaţia naturală, clima), în măsura necesară
diferitelor scopuri ecologice şi ameliorative.
Pentru definirea cantitativă a relaţiilor sol-plante, este necesară încadrarea datelor în anumite clase
de mărimi ale factorilor pedoecologici, care face posibilă definirea aşanumitului „specific ecologic
al solului”, evidenţierea factorilor în optim şi suboptim, a celor în deficit şi a celor în exces, şi astfel
definirea factorilor limitativi pentru diferite specii şi comunităţi de plante.
Etapele cartării pedologice ce trebuie parcurse în ceea ce priveşte execuţia, avizarea, recepţia şi
decontarea se fac în cadrul unei metodologii unice, stabilite prin Ordinul nr. 223 din 28 mai 2002
privind aprobarea Metodologiei întocmirii studiilor pedologice şi agrochimice, a Sistemului
1
naţional şi judeţean de monitorizare sol / teren pentru agricultură, publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 598 din 13 august 2002. Prin aceasta se urmăreşte obţinerea unui material documentar
unitar, cu un fond de date care vor constitui o bancă de date pedologice integrate în Sistemul de
monitorizare la nivel de judeţ şi ţară şi în Sistemul de monitorizare integrată a mediului. Institutul
Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului (ICPA)
realizează şi reactualizează Sistemul naţional de monitorizare sol/teren pentru agricultură, respectiv
Banca de date pedologice (Baza de date pedologice a siturilor de sol/teren şi Baza de date a
unităţilor de sol/teren) şi colaborează cu Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi cu
ICPA Bucureşti în vederea elaborării raportului privind starea mediului.

I. FAZELE CARTĂRII SOLURILOR


Studiile pedologice sunt elaborate în etape (faze de execuţie) în conformitate cu Metodologia
elaborării studiilor pedologice (vol. I, II, III), editată de ICPA şi se efecuează la nivel de teritoriu
administrativ, indiferent de forma de proprietate sau exploatare a terenului. Elaborarea studiului
pedologic necesită parcurgerea a cinci faze: faza pregătitoare, faza de teren, faza de laborator, faza
de prelucrare şi sinteză a datelor şi faza finală.
1. Faza pregătitoare
Această etapă constă în fixarea perimetrului ce urmează a fi cercetat, alegerea metodei de lucru în
teren în funcţie de scopul studiului şi cerinţele beneficiarului, delimitarea geografică a perimetrului
de cercetat şi consemnarea categoriilor de complexitate a terenului în funcţie de relief. Se stabilesc
împreună cu beneficiarul scara de lucru, termenul de executare a fazei de teren şi termenul de
predare a lucrării, datele necesare întocmirii comenzii de lucru şi a devizelor de cheltuieli.
Un alt obiectiv al fazei pregătitoare este pregătirea bazei topografice şi cadastrale a perimetrului de
studiu. La elaborarea hărţilor pedologice se folosesc, drept bază, hărţile topografice (absolut
necesare efectuării cartării), planurile cadastrale şi fotogramele. Pe baza acestora, a hărţilor
geologice, de relief, de vegetaţie şi a altor date bibliografice scrise (inclusiv date analitice sau
măsuri agro-pedoameliorative aplicate) se efectuează interpretarea preliminară a regiunii sau
sectorului ce urmează a fi cercetat. În funcţie de cecetarea preliminară se aleg traseele şi se stabilesc
punctele cheie care urmează a fi studiate cu atenţie pe teren.
În continuare se stabileşte planul de lucru, se pregătesc instrumentele şi echipamentul de lucru şi
mijlocul de transport în teren. Instrumentele de lucru necesare în teren sunt: busola cu clinometru,
pentru a determina panta terenului, sonda pedologică, atlasul Munsell pentru determinarea culorilor
solului, hârleţe, lopeţi, târnăcop, cuţit pedologic, metru, lupă, ruletă sau sfoară pentru măsurat
adâncimea apei din fântâni, instrumente pentru determinări fizice şi chimice (pH-metru, trusă
agrochimică de teren, flacon cu acid clorhidric diluat cu apă 1:3 etc).
Mai sunt necesare o serie de materiale ca: pungi pentru probe chimice, lăzi pentru transportat
probe, cutii pentru recoltarea micromonoliţilor, bidoane de plastic pentru recoltat probe de apă,
cilindri de alamă cu capace pentru recoltarea probelor fizice de sol, inele de cauciuc şi metalice,
ciocan, etichete, rigle, caiete de teren, fişe, creioane, gumă. Se recomandă dotarea cu aparat de
fotografiat. O atenţie deosebită trebuie acordată echipamentului personal de protecţie şi trusei de
prim ajutor.
2
2. Faza de teren (cartarea), cuprinde totalitatea observaţiilor, studiilor şi cercetărilor în teren în
vederea caracterizării aprofundate şi multilaterale a solului ca formaţiune naturală şi mijloc de
producţie vegetală.
După prezentarea la unitatea beneficiară şi alcătuirea echipei de lucru se parcurg următoarele etape:
 recunoaşterea generală a teritoriului.
 amplasarea profilelor de sol şi caracterizarea condiţiilor de mediu specifice perimetrului
reprezentativ pentru profilul de sol;
 executarea profilelor de sol, separarea orizonturilor pedogenetice, decrierea morfologică a
profilului diagnosticarea tipului şi subtipului de sol (uneori şi a unitaţilor taxonomice de
nivel inferior), recoltarea probelor de sol pentru analizele de laborator,
 delimitarea pe harta de lucru a unităţilor cartografice de sol.
Datele culese în teren (fişe cu descrierea profilelor de sol, date analitice etc.) nu vor fi incluse în
totalitate în raportul final (întocmit în faza de birou), ele constituind materiale primare absolut
necesare pentru redactarea hărţilor şi a raportului final, dar vor fi ordonate în exemplarul de autor şi
păstrate obligatoriu în arhivă.
Identificarea, delimitarea şi caracterizarea unităţilor de sol şi teren, numărul profilelor principale şi
secundare, precum şi numărul de profile din care se vor recolta probe pentru analize de sol, se vor
stabili conform Normei de timp şi elemente de calculaţie ale tarifelor pentru studii şi cercetări de
sol.
Studiile pedologice se vor elabora la scara de lucru 1:10.000, pentru zonele de câmpie cu grad de
complexitate mai redus, şi 1:5.000, pentru zonele colinare şi de luncă, cu grad de complexitate
ridicat datorită variaţiei mari a elementelor de sol şi teren pe unitatea de suprafaţă.
În situaţii exprese (degradări, poluări), dacă realitatea din teren o impune, scara de lucru poate fi
mai mare (1:2.000, 1:1.000 etc.). În cadrul unui teritoriu administrativ pot fi utilizate două scări de
lucru dacă aceasta se impune.
În lucrările de cartare la scară mijlocie şi mare se deosebesc profile: principale, secundare şi de
control (sau sondaje).
Profilele principale (100 cm lăţime, 200 cm lungime, 200 cm adâncime) au drept scop
determinarea însuşirilor morfologice, fizice şi chimice ale solului din unitatea respectivă. Pentru a
reprezenta cât mai bine suprafaţa de sol studiată, se recomandă ca amplasarea acestora să se facă pe
toate formele de relief (cumpăna apelor, versanţi, lunci etc.), în terenuri arabile, în păşuni şi fâneţe,
în păduri, vii şi livezi etc. Din profilele principale se vor recolta probele de sol pentru analize.

3
Fig. nr. 38 – Executarea sondajelor 51 Fig. nr. 39 – Bază topografică de lucru 51
Profilele secundare, cu dimensiuni de 80 cm lăţime X 100 cm lungime x 100 cm adâncime, se
execută pentru a se urmări extinderea în spaţiu a arealului unui sol, pentru a stabili şi caracteriza
diferitele subdiviziuni ale acestui sol. Se recoltează probe de sol pentru analize numai din anumite
profile sau numai din orizontul de la suprafaţă.
Sondajele (60 cm x 60 cm x 60 cm) permit delimitarea unităţilor cartografice de sol, caracterizate
printr-un profil principal sau eventual, secundar. Se utilizează mai ales la cartările la scară mare şi
detaliată şi se amplasează între profilele secundare pentru a delimita trecerea de la o unitate de sol
la alta.
Numărul de profile care se sapă într-un teritoriu depinde de scara la care se lucrează şi de gradul de
complexitate al învelişului de sol (tabel nr 8).

Numarul minim de profile principale şi secundare la 100 ha (ICPA, 1987)


Tabelul nr. 8
Categoria Scara de lucru
de 1:100.00 1:50.00 1:25.00 1:20.00 1:10.00 1:5.000 1:2.000
I 0
0,2 0
0,6 0
1,2 0
1,5 0
3,7 3,0 11,9
II 0,3 0,7 1,4 1,8 4,5 6,1 14,3
III 0,4 0,8 1,6 2,1 5,6 7,5 19,2
IV 0,5 1,0 2,1 2,7 7,5 10,0 23,6
V 0,6 1,8 3,5 4,2 11,2 14,8 36,0

3. Faza de laborator
Cercetarea solului în laborator este necesară pentru caracterizarea din punct de vedre chimic a
probelor de sol, necesară pentru completarea sau precizarea observaţiilor din teren, în vederea
identificării orizonturilor genetice şi a stabilirii unităţilor taxonomice de nivel superior (tip, subtip)
sau inferior (varietate, familie, specie şi variantă). Această etapă cuprinde pregătirea probelor
pentru analize (în spaţii special amenajate care să excludă impurificarea lor, de orice natură),
păstrarea şi analiza probelor de sol.
Analiza probelor de sol trebuie efectuată în cadrul laboratoarelor avizate favorabil, pe probele de
sol executându-se următoarele tipuri de analize:
4
 analize fizice: alcătuirea granulometrică, indicii hidrofizici CH, CO; CC, CU, CT s.a., D,
DA, PT, PA;
 analize chimice: pH-ul, humusul, formele totale de N şi P, formele de N şi K mobil, Ah,
SH, T, V, CaCO3 total, CaCO3 activ, determinarea Na schimbabil, a oxizilor liberi (Fe 2O3,
Al2O3 s.a), a unor microelemente (bor, zinc, cupru, cobalt, molibden) etc;
Buletinele de analiză vor fi utilizate, alături de informaţiile culese în teren şi birou, la redactarea
memoriului pedologic, urmând a fi păstrate în arhivă, în exemplarul autorului.
4. Faza de prelucrare şi sinteză a datelor
Faza de prelucrare şi sinteză a datelor, sau faza de birou, constă în prelucrarea, interpretarea tuturor
informaţiilor şi datelor şi elaborarea studiului pedologic al teritoriului cartat. În această etapă se
definitivează harta de soluri, se pun de acord eventualele nepotriviri dintre observaţiile din teren şi
interpretarea datelor analitice, iar apoi se definitivează lista sistematică de soluri şi se întocmeşte
legenda hărţii. Studiile pedologice conţin atât texte scrise, cât şi hărţi pedologice şi hărţi corelative
(de relief, litologică, de eroziune, harta poluării etc.), cartograme, fişe, buletine de analiză, grafice,
etc.
5. Faza finală. În această etapă are loc corectarea textului, diagramelor şi hărţilor, se multiplică
hărţile şi figurile, se întocmeşte dosarul studiului pedologic şi se avizează lucrarea. Se consideră
bune pentru recepţie studiile avizate favorabil de către membrii comisiilor de avizare, numiţi prin
decizie a directorului Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă (D.A.D.R.) (membrii
comisiei sunt propuşi de către: ICPA, M.A.P.D.R. şi D.A.D.R judeţene). Membrii comisiei de
avizare răspund de exactitatea datelor şi informaţiilor conţinute în studiul pedologic şi agrochimic
şi decid refacerea acestora, atunci când este cazul, de către specialistul care a executat
studiul/analizele, cu titlu gratuit. Numărul de exemplare ce se predau beneficiarului se stabileşte de
comun acord cu acesta. Un exemplar din studiu rămâne la executant.

II. CONŢINUTUL STUDIULUI PEDOLOGIC


Conţinutul unui studiu pedologic trebuie să fie în acord cu Metodologia de elaborare a studiilor
pedologie (M.E.S.P), I.C.P.A.,1987 (vol. I, pag. 155-165), cu completările din Ordinul nr. 223 din
28 mai 2002 şi cuprinde următoarele:
A. Memoriul pedologic (partea scrisă),
B. Partea desenată – Hărţi şi cartograme,
C. Tabele.
A. Memoriul pedologic (partea scrisă) este compus din şase subpuncte, şi anume:
1. Introducerea va cuprinde:
 obiectul şi scopul studiului;
 denumirea teritoriului studiat;
 numărul contractului (comenzii) în baza căruia s-a făcut studiul şi denumirea beneficiarului;
 scara de lucru;
 tipul şi categoria de complexitate în care se înscrie teritoriul;
 suprafaţa teritoriului;
 localizarea geografică şi administrativă a teritoriului, distanţele faţă de principalele căi de
comunicaţie, centre de colectare, aprovizionare, prelucrare, starea infrastructurii în teritoriu;

5
 studii anterioare consultate.
2. Condiţii fizico-geografice (naturale, de mediu) în care sunt descrise următoarele:
2.1. Relieful
În acest capitol se fac consideraţii generale despre relieful regiunii, prezentându-se formele
principale de relief şi elementele acestora, formele de mezo şi microrelief. Elementele prin care se
descrie relieful trebuie să aibă relaţie cu învelişul de sol, iar multe dintre acestea trebuie să se
regăsească în indicatorii de bonitare naturală (la nivel de TEO sau UT). Este necesar să rezulte
relaţia dintre forma de mezo- şi microrelief şi anumite particularităţi ale solurilor: drenaj (de gradul
de gleizare), sărăturare, gradul de eroziune etc.
2.2. Litologia depozitelor de suprafaţă (geologia)
Se vor evidenţia acele elemente care au o relaţie strânsă cu alcătuirea învelişului de sol actual şi
repartiţia lui în teritoriu:
 natura materialelor parentale;
 textura etc.
Aceste însuşiri se vor menţiona pe o grosime de 1,5-2,0 m, fiind în măsură să explice şi aspectele
legate de drenajul global, local, grosimea (profunzimea) solurilor sau comportamentul lor în cazul
executării unor lucrări de îmbunătăţiri funciare, conform cerinţelor ameliorative ale solurilor
(terenurilor).
2.3. Hidrografia şi hidrogeologia
Capitolul va cuprinde scurte referiri asupra cursurilor de apă (văi) şi caracterului lor, din teritoriu
sau limitrofe acestuia, efectul asupra stării de drenaj global sau local, asupra regimului de adâncime
al apei freatice. Adâncimea apei freatice se va corela cu formele de mezo şi microrelief, explicând
astfel gradul de influenţare al profilului de sol (gleizarea, sărăturarea). De asemenea, se vor face
referiri la arealele cu exces de apă de suprafaţă (stagnant) temporar sau permanent (bălţi, mlaştini,
lacuri) şi influenţa lor asupra stării de drenaj al solurilor. Acolo unde este cazul, se vor face referiri
şi la frecvenţa şi durata inundaţiilor pentru zonele afectate.
2.4. Clima
Datele despre climă vor evidenţia principalele elemente climatice, cu influenţă asupra solurilor şi
producţiei vegetale (temperatura medie anuală, precipitaţii anuale, valori ale evapotranspiraţiei
potenţiale etc.). În funcţie de specificul zonei şi a categoriei de folosinţă (plantaţii de pomi, viţă de
vie) sau culturi specifice (tutun, orez etc.), se pot menţiona temperaturile minime şi maxime din
zonă, suma temperaturilor mai mare de 5oC, 10oC, în perioada de vegetaţie. Nu trebuie să lipsească
referirile la frecvenţa şi durata perioadelor de secetă sau la fenomene care provoacă pagube
culturilor agricole.
Datele climatice se vor actualiza anual, numai pentru teritoriul cartat (obligatoriu). Datele climatice
se dau la nivelul unui areal climatic omogen (ACO) - o zonă determinată spaţial pe hartă,
considerată omogenă din punctul de vedere al caracteristicilor climatice utilizate pentru bonitarea şi
evaluarea pretabilităţii terenurilor. Se identifică printr-un număr de ordine de la 1 la 99 în cadrul
judeţului. ACO este un miniareal şi se cuprinde în întregime într-un areal de microzonă pedo-
geoclimatică. Datele climatice se definesc prin valori medii multianuale (minimum 30 de ani).
2.5. Folosinţa terenului
Se va specifica, la nivelul suprafeţei totale a teritoriului cartat, modul de folosinţă: arabil, livadă,
vie, păşune, fâneaţă etc.
6
2.6. Influenţa antropică
În acest capitol se va evidenţia influenţa antropică indusă în teren (sol) prin lucrările agrotehnice,
amendare, spălarea sărurilor, lucrările de desecare-drenaj, irigare, combaterea eroziunii solurilor
(CES) etc. De asemenea, se va avea în vedere poluarea solului sub aspectul tipului şi gradului de
poluare. Dacă în teritoriu sau în apropierea lui se află o sursă de poluare, aceasta se va menţiona
sub aspectul modului de poluare a mediului şi efectului în teritoriu asupra elementelor de mediu şi
producţie vegetală.
3. Solurile
3.1. Repartiţia teritorială a solurilor în raport cu condiţiile naturale, evidenţiindu-se solul (solurile)
dominant (dominante) într-un sector sau altul, după tipul de teren dominant. În acest context se vor
menţiona procesele pedogenetice cu rol în starea de fertilitate a solurilor, care se vor încadra în
rândul factorilor limitativi ai producţiei agricole în teritoriu.
3.2. Lista unităţilor de sol (US) echivalentă cu legenda hărţii de soluri (suprafaţa în hectare şi %,
culoarea, denumirea unităţii, textura în Ap, roca-mamă, relieful, adâncimea apei freatice, profile din
care s-au recoltat probe).
3.3. Caracterizarea unităţilor de sol. Unităţile de sol se caracterizează succint, sub aspectul
condiţiilor de sol, relief şi drenaj. În caracterizarea solurilor se vor avea în vedere mai ales acei
indicatori morfologici, fizici, hidrofizici şi chimici care se constituie în indicatori pentru bonitarea
naturală a terenurilor agricole, sau pentru pretabilitatea lor la diferite folosinţe, cum ar fi: textura,
volumul edafic, densitatea aparentă, porozitatea totală, gradul de gleizare, gradul de pseudogleizare,
intensitatea sărăturării, conţinutul de CaCO3, CaCO3 activ (pentru pomi), pH, gradul de saturaţie în
baze, conţinutul (rezerva) de humus în Ap şi până la 50 cm etc.
Pentru monitorizarea procesului de eroziune caracterizarea se completează cu indicatorii de stare şi
risc pentru suprafaţa afectată dintr-un anumit areal, după cum urmează:
3.3.1. Indicatori de stare:
3.3.1.1. eroziune în suprafaţă (Es):
1. eroziune neapreciabilă sau slabă;
2. eroziune moderată, orizontul de acumulare al humusului este parţial erodat, apare orizontul
de tranziţie sau B pe mai puţin de 20% din suprafaţă;
3. eroziune puternică, orizontul de acumulare al humusului este total erodat, iar orizontul de
tranziţie sau orizontul B apare pe cel puţin 80% din suprafaţă;
4. eroziune foarte puternică sau excesivă, apar la zi orizonturile inferioare sau roca, condiţii
nefavorabile dezvoltării vegetaţiei;
3.3.1.2. eroziune în adâncime (Ead):
1. ogaşe rare la distanţe mai mari de 100 m;
2. ogaşe dese la distanţe mai mici de 100 m;
3. ravene sau torenţi;
1.3. alunecări (Al):
1. alunecări stabilizate;
2. alunecări active translaţionale;
3. curgeri noroioase;
1.4. indicator global de stare pentru eroziune şi alunecări:
1. terenuri neafectate Es1;
7
2. terenuri moderat afectate Es2, Es3;
3. terenuri puternic afectate Es4, Es2, 3 + Ead1;
4. terenuri foarte puternic afectate Es2, 3, 4 + Ead2, Al2;
5. terenuri excesiv afectate Ead3, Al3.
3.3.2. Indicatori de risc:
Se stabilesc numai pentru eroziunea în suprafaţă, riscul se calculează cu ajutorul metodei
recomandate de Moţoc şi colaboratorii, 1978.

Clase de risc, în t/ha/an


(pentru eroziunea în adâncime şi alunecări nu sunt încă modele validate de evaluare al riscului).
I. Eroziune neapreciabilă < 3 t/ha/an.
II. Eroziune slabă 3-10 t/ha/an.
III. Eroziune moderată 10-20 t/ha/an.
IV. Eroziune puternică 20-40 t/ha/an.
V. Eroziune foarte puternică > 40 t/ha/an.

4. Bonitarea terenurilor
Pentru terenurile agricole bonitarea are ca obiectiv stabilirea notelor şi claselor de favorabilitate
pentru diferite culturi şi a claselor de calitate a terenurilor pentru folosinţe agricole: arabil, vii,
livezi, păşuni şi fâneţe. Bonitarea reprezintă operaţiunea complexă de cunoaştere aprofundată a
condiţiilor de creştere şi rodire a plantelor şi de determinare a gradului de favorabilitate a acestor
condiţii pentru fiecare folosinţă şi cultură (deoarece un teren poate fi nefavorabil pentru anumite
folosinţe şi culturi, dar favorabil pentru altele), prin intermediul unui sistem de indici tehnici şi note
de bonitare (Teaci şi colab., 1980).
Bonitarea terenurilor se fundamentează pe cercetarea pedologică şi cartografică, fiind completată
cu date referitoare la producţie, tehnologii agronomice şi agroameliorative, stabilindu-se astfel note
şi clase de bonitare. Întrucât capacitatea de producţie a terenurilor este influenţată, pe lângă factorii
naturali şi de cei antropici, bonitarea terenurilor trebuie să reflecte acest lucru. În primul caz, este
vorba despre o bonitare pentru condiţiile naturale, iar în al doilea caz despre o bonitare prin
aplicarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a unor tehnologii curente de ameliorare.
4.1. Bonitarea terenurilor agricole pentru condiţii naturale se efectuează pe baza unor parametri
biofizici sintetici, convertiţi în indicatori de caracterizare ecologică ai solurilor şi terenurilor sau
indicatori ecopedologici, pentru porţiuni de teritoriu pe care fiecare dintre factorii naturali se
manifestă uniform, numite unităţi de teritoriu ecologic omogen (TEO). Fiecare însuşire a terenului
este parametrizată şi cuprinde un anumit număr de intervale de variaţie, de la minim la maxim. Deşi
creşterea şi rodirea plantelor depinde de întregul ansamblu al condiţiilor de mediu, pentru bonitarea
terenurilor agricole au fost alese cele mai importante şi anume: condiţiile de relief, de hidrologie,
climatice, însuşirile principale ale solului şi activitatea antropică.
În cadrul acestor grupe de factori au fost stabiliţi anumiţi indicatori mai semnificativi, mai uşor şi
mai precis măsurabili, în numar de 17 la aceştia adăugându-se alţii, care participă indirect la
stabilirea notei de bonitare (forme de mezo- şi microrelief, permeabilitatea, gradul de saturaţie în
baze şi conţinutul în schelet).

8
4.2. Indicatorii de caracterizare ecologică vor fi prelucraţi aşa cum au fost înscrişi în tabelele-
legendă de caracterizare fizico-geografică sau pedologică. Toţi indicatorii utilizaţi (direct sau
indirect) pentru bonitarea naturală, pentru analiza factorilor limitativi şi/sau restrictivi şi pentru
stabilirea cerinţelor şi măsurilor ameliorative se vor trece în tabele de coduri. Indicatorii folosiţi
pentru bonitarea terenurilor în condiţii naturale sunt:
1. temperatura medie anuală - valori corectate - indicator 3 C;
2. precipitaţii medii anuale - valori corectate - indicator 4 C;
3. gleizare - indicator 14;
4. pseudogleizarea - indicator 15;
5. salinizarea sau alcalizarea - indicator 16 sau 17;
6. textura în Ap sau în primii 20 cm - indicator 23 A;
7. poluarea - indicator 29;
8. panta - indicator 33;
9. alunecări - indicator 38;
10. adâncimea apei freatice - indicator 39;
11. inundabilitatea - indicator 40;
12. porozitatea totală în orizontul restrictiv - indicator 44;
13. conţinutul de CaCO3 total pe 0-50 cm - indicator 61;
14. reacţia în Ap sau în primii 20 cm - indicator 63;
15. volumul edafic - indicator 133;
16. rezerva de humus în stratul 0-50 cm - indicator 144;
17. excesul de umiditate la suprafaţă - indicator 181.
4.3. Nota de bonitare naturală. La bonitarea terenurilor pentru condiţii naturale fiecare indicator
participă la stabilirea notei de bonitare printr-un coeficient de bonitare cuprins între 0 (nefavorabil)
şi 1 (foarte favorabil) după cum însuşirea respectivă e total nefavorabilă sau optimă. Nota de
bonitatre se obţine înmulţind cu 100 produsul coeficienţilor celor 17 indicatori ce participă direct la
stabilirea notei de bonitare.
N = n1 x n2 x …….x n17 x 100
N – nota de bonitare
n1, n2…….n17 = valorile coeficienţilor celor 17 indicatori
Nota de bonitare pentru folosinţe şi culturi se exprimă în puncte de la 1 la 100 şi se stabileşte pentru
teritoriul cartat pe unităţi de teritoriu ecologic omogene (TEO) pentru categoria de folosinţă
existentă în momentul cartării. Se operează cu 24 de situaţii, cuprinzând diferite folosinţe şi plante
agricole şi viti-pomicole, notate cu simbolurile: PS - păşuni; FN - făneţe; MR - măr; PR - păr; PN -
prun; CV - cireş, vişin; CS - cais; PC - piersic; Vv - vie vin; Vm - vie masă; GR - grâu; OR - orz;
PB - porumb; FS - floarea-soarelui; CT - cartof; SF -sfeclă pentru zahar; SO - soia; MF - mazăre,
fasole; IU - in ulei; IF - in fuior, CN - cânepă; LU - lucernă; TR - trifoi; LG - legume; AR - arabil.
Pentru categoria de folosinţă arabil nota de bonitare naturală reprezintă media aritmetică a notelor
de bonitare pentru 8 culturi cu aria de răspândire cea mai mare, şi anume: grâu, orz, porumb,
floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartof, soia şi mazăre/fasole, iar pentru livezi este media aritmetică
a notelor pentru speciile măr, păr, prun, la care se adaugă, după caz, nota speciei cireş-vişin ori
piersic sau cais. Pentru viţa de vie nota de bonitare naturală este media artimetică a celor două

9
categorii (viţă de vie pentru vin şi viţă de vie pentru struguri de masă). Pentru folosinţe (arabil,
păşune, fâneţe, vii şi livezi) se va stabili şi clasa de calitate de la 1 la 5.
Gruparea terenurilor în 5 clase de calitate se va face după cum urmează:
 clasa I - 81-100 de puncte de bonitare;
 clasa a II-a - 61- 80 de puncte de bonitare;
 clasa a III-a - 41- 60 de puncte de bonitare;
 clasa a IV-a - 21- 40 de puncte de bonitare;
 clasa a V-a - 1- 20 de puncte de bonitare,
în funcţie de nota de bonitare naturală pentru categoria de folosinţă existentă în momentul cartării,
calculată pentru fiecare TEO.

4.4. Pentru terenurile echipate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare cu caracter permanent


(îndiguire, drenaj, CES etc.) se calculează nota de bonitare potenţată. Pentru toate situaţiile se
folosesc coeficienţii de potenţare, în funcţie de lucrarea ameliorativă existentă, specifică pentru
fiecare cultură şi folosinţă, obţinându-se în final o notă de bonitare potenţată. În situaţia parcelelor
cu una sau mai multe sisteme de echipare (desecări, drenaj, CES, terasare) se va aplica potenţarea
cumulată, dar numai în cazul funcţionării sistemelor la parametri normali. Lucrările de îmbunătăţiri
funciare care se au în vedere pentru calcularea notei de bonitare potenţate sunt:
 Îndiguirea,
 Desecarea (eliminarea excesului de apă de suprafaţă),

10
 Drenajul (eliminarea excesului de apă de suprafaţă),
 Combaterea salinităţii şi alcalinităţii
 Prevenirea şi combterea eroziunii
 Terasarea terenurilor în pantă
 Amendarea cu calcar sau gips
 Fertilizarea ameliorativă (radicală)
 Combaterea poluării solului
Coeficientii de potenţare sunt supraunitari, ajungând până la valoarea 9. Pentru fiecare indicator de
potenţare au fost intocmite tabele cu astfel de coeficienţi. Notele de bonitare potenţată, în cazul
terenurilor amenajate şi ameliorate, se calculează înmulţind nota de bonitare pentru condiţiile
naturale cu coeficienţii supraunitari de potenţare stabiliţi în funcţie de natura şi efectul lucrărilor
respective. În această situate, nota de bonitare potenţată este superioară celei naturale, putând să
ajungă la 150 de puncte pentru culturile de porumb, sfeclă pentru zahar şi lucernă şi la cel mult 130
puncte pentru celelalte culturi. Nota de bonitare potenţată este, deci, corespunzatoare noii situaţii
create.
5. Factorii limitativi ai producţiei agricole, cerinţele şi măsurile ameliorative ale solurilor-
terenurilor reprezintă o sinteză a celor enunţate la pct. 2, 3 şi 4 şi constă din enumerarea factorilor
limitativi, localizarea lor şi modul de influenţare a însuşirilor solurilor (terenurilor) şi prin ele a
producţiei agricole şi a modului de folosinţă. Din această sinteză rezultă şi cerinţele şi măsurile
ameliorative ale solurilor afectate, specificându-se cerinţa (măsura) ameliorativă şi suprafaţa (în
hectare şi %).
5.1. Gruparea terenurilor în clase de pretabilitate la arabil, pajişti, vii, livezi reprezintă o
reunire a terenurilor şi o ordonare în funcţie de îndeplinirea cerinţelor pentru diferite folosinte şi
amenajari, cu precizarea deficienţelor ce limitează folosirea lor intensivă sau amenajarea în diferite
scopuri. Gruparea se realizează în clase, subclase, grupe şi subgrupe, în raport cu natura şi
intensitatea factorilor restrictivi ai producţiei.
Din analiza factorilor restrictivi rezultă cerinţele ameliorative şi măsurile necesare optimizării
exploataţiei. Terenurile se încadrează în 6 clase de pretabilitate la diferite folosinte, notate cu cifre
romane, clasa I-a fiind fără nici o restricţie, iar clasa a Vl-a cu restrictii extrem de severe (tabelul nr.
9). Limitările pot fi de sol, climă, relief sau drenaj.
V.2. Poluarea/degradarea - se constituie în capitol distinct şi cuprinde aspecte legate de
tipul, gradul de poluare, suprafaţa (ha, %), sursa poluării, măsuri operative. Gradul de
poluare al solului se stabileşte în funcţie de reducerea cantitativă sau calitativă a
producţiei vegetale, obţinută în condiţiile în care solul este nepoluat, conform tabelului
nr. 10.

Categoriile şi clasele de terenuri după pretabilitatea la diferite folosinţe


11
(Florea 2003, prelucrat după ICPA, 1987)
Tabelul nr. 9
Clasa de Caracteristici
teren
A. Terenuri pretabile pentru culturi de câmp şi alte utilizări
Clasa I-a Terenuri practic fără limitări semnificative, putând fi
cultivate fără măsuri speciale, cu plante adaptate condiţiilor
Clasa a Il-a Terenuri cu limitări slabe, care reduc gama culturilor
agricole sau care necesită în cazul cultivării măsuri simple de
Clasa a III a protecţie
Terenuri acusolurilor
limitări moderate, care reduc gama culturilor
agricole sau care necesită măsuri sau lucrări speciale de
protecţie, conservare sau ameliorare a resurselor de sol
Clasa a IV a Terenuri cu limitări severe care reduc gama culturilor
agricole sau care necesită măsuri sau lucrări speciale de
protecţie, conservare sau ameliorare a resurselor de sol
B. Terenuri nepretabile pentru culturi de câmp dar pretabile pentru alte
folosinţe
Clasa a V a Terenuri cu limitări foarte severe (sau puternic degradate),
care nu pot fi folosite ca atare , dar care după amenajare şi
ameliorare pot fi folosite pentru culturi de câmp sau plantaţii
pomi-viticole: pot fi amenajate pentru culturi de câmp sau
furaje; pot fi amenajate pentru livadă; pot fi amenajate
Clasa a VI a Terenuri cu limitări extrem de severe (sau puternic
degradate), care nu pot fi folosite pentru culturi de câmp şi
plantaţii pomi-viticole chiar după amenajare sj ameliorare
prin tehnologii curente: folosite, ca atare sau amenajate,
pentru fâneţe păşuni sau păduri; folosite, ca atare sau
amenajate, numai pentru păşuni şi păduri; folosite, ca atare

Gradul de poluare al solului (MESP, 1987) - Tabelul nr.10


C Denumire Reducerea cantitativă şi/sau calitativă
od a producţiei vegetale obţinute în
condiţiile în care solul este nepoluat
0 Nepoluat, fără deficienţe 0-5
1 Foarte slab poluat cu 6-15
deficienţe
2 Slab poluat 16-25
3 Slab-moderat poluat 26-35
4 Moderat poluat 36-45
5 Moderat puternic 46-55
6 Puternic poluat 56-65
7 Foarte puternic poluat 66-75
8 Excesiv poluat poluat 76-85
9 Total poluat 86-100

6. Concluzii. În acest capitol vor fi punctate aspectele esenţiale ale lucrării, atât cele din partea
generală, cât şi cele din partea interpretativă, în fapt, un rezumat necesar al elementelor ce trebuie
reţinute de beneficiar.

12
La sfârşitul raportului (sau la început) trebuie să figureze cuprinsul lucrării, cu capitolele,
subcapitolele şi paginaţia respectivă, lista anexelor şi ilustraţiilor (hărţi, cartograme etc.).

B. Partea desenată - Hărţi/cartograme. Cuprinde totalitatea hărţilor şi cartogaramelor întocmite,


aferente studiului respectiv, care pot fi:
1. Harta unităţilor cartografice de sol ce cuprinde unităţile de sol (tipul şi subtipul de sol, sau alte
unităţi de sol în funcţie de scara de lucru).
2. Harta cu amplasarea profilelor şi a unităţilor cartografice de sol/teren pentru poluări (poluările
sunt identificate prin contur roşu sau puncte de identificare şi sunt însoţite de o legendă care indică
natura şi gradul poluării).
2. Harta unităţilor cartografice de teren (TEO) cu suprafaţa TEO şi numărul trupului de
planimetrare.
3. Harta claselor de calitate (în baza notei de bonitare pe folosinţe).
4. Cartograme privind: relieful, textura, eroziunea, apa freatică, favorabilitatea pentru culturi şi
pretabilitatea pentru folosinţa din momentul cartării.

C. Tabele
În vederea integrării studiilor pedologice se vor utiliza tabelele de prezentare a datelor în formă
anexată: tabel cu indicatori, tabele privind solurile (clase, tipuri, subtipuri, suprafeţe ocupate,
procente din suprafaţă etc.); tabele privind terenurile; tabele privind bonitarea; tabele privind
inventarierea terenurilor şi degradărilor.

13
DICŢIONAR DE TERMENI

Sistem de monitorizare sol/teren pentru agricultură - supravegherea, evaluarea, prognoza şi avertizarea


cu privire la starea calităţii solurilor/ terenurilor agricole, pe baza unui sistem informaţional, cu asigurarea de
bănci de date la nivelul ţării şi al judeţelor, şi propuneri de măsuri necesare pentru protecţia şi ameliorarea
terenurilor agricole, în scopul menţinerii şi creşterii capacităţii de producţie, precum şi al utilizării eficiente
şi durabile a acestora.
Memoriul pedologic descrie condiţiile fizico-geografice din teritoriul studiat, solurile şi aspectele de ordin
practic legate de utilizarea resurselor de sol/teren.
Bonitarea terenurilor este operaţiunea complexă de cunoaştere aprofundată a performanţelor unui teren.
Condiţiile de creştere şi rodire a plantelor, gradul de favorabilitate a acestor condiţii pentru fiecare folosinţă
şi cultură sunt interpretate prin intermediul unui sistem de indici tehnici, permiţând cuantificarea acestora în
note de bonitare. Obiectul bonitării îl constituie unităţile de teritoriu ecologic omogene (TEO) identificate şi
delimitate pe hărţi. Pentru constituirea şi caracterizarea acestora este folosită o serie de caracteristici şi
indicatori de divizare, distincţi, prin care se cuantifică fiecare factor sau condiţie de mediu. În urma bonitării
fiecare teritoriu ecologic omogen este evaluat în note (puncte) de bonitare, permiţând astfel clasificarea
terenurilor agricole în clase de favorabilitate, respectiv de calitate, şi estimarea producţiei potenţiale pentru
condiţii naturale şi/sau potenţate.
În studiile pedologice întocmite în vederea realizării şi reactualizării Sistemului naţional şi judeţean de
monitorizare sol/teren pentru agricultură, terenurile sunt grupate după numărul punctelor de bonitare în clase
de favorabilitate şi clase de calitate. Bonitarea terenurilor agricole la nivel de teritoriu ecologic omogen
(TEO) pentru teritoriul studiat, pe folosinţe, este parte componentă a studiului pedologic.
Favorabilitatea reprezintă măsura în care un teren satisface cerinţele de viaţă ale unei plante de cultură date,
în condiţii climatice normale şi în cadrul folosirii raţionale. După nota de bonitare naturală există zece clase
de favorabilitate pentru fiecare cultură şi folosinţă agricolă.
Fertilitatea (naturală) este însuşirea globală a solului de a furniza elementele nutritive în cantităţi şi
proporţii corespunzătoare pentru creşterea acelor categorii de culturi pentru care temperatura şi ceilalţi
factori ai mediului sunt favorabili.
Calitatea solurilor cuprinde totalitatea însuşirilor solului care îi asigură acestuia un anumit grad de
fertilitate naturală.
Calitatea terenurilor cuprinde atât fertilitatea solului, cât şi modul de manifestare faţă de plante al celorlalţi
factori de mediu, cum sunt cei cosmicoatmosferici (lumină, căldură, precipitaţii etc.), continuând cu cei
geomorfologici şi hidrologici. Toate acestea au ca efect productivitatea diferenţiată a muncii omeneşti în
raport cu modul de satisfacere a cerinţelor fiziologice ale plantelor. Din acest punct de vedere calitatea
terenurilor este reprezentată de favorabilitatea, respectiv nota de bonitare pentru condiţii naturale, privind o
anumită folosinţă.
Unitatea de pretabilitate a terenului reprezintă arealul rezultat prin gruparea unităţilor de teren conform
unui anumit set de caracteristici specifice, în vederea stabilirii categoriilor de folosinţă. Studiul pedologic
cuprinde gruparea terenurilor agricole productive în clase de pretabilitate după folosinţă (arabil, vii, livezi,
păşuni, fâneţe). Din acest punct de vedere terenurile variază de la cele mai bune şi uşor utilizabile în
agricultură până la cele fără valoare agricolă, dar care pot fi folosite în alte scopuri. Gruparea terenurilor
după unitatea de pretabilitate cuprinde 6 clase de teren. Aceste clase sunt definite ţinându-se seama de
intensitatea limitărilor şi restricţiilor la folosinţe agricole şi se exprimă succint în formula unităţii de
pretabilitate.
Capacitatea de producţie a terenului este expresia calitativă a modului de manifestare conjugată a tuturor
factorilor de vegetaţie care acţionează independent faţă de plante şi determină nivelul de satisfacere a

14
cerinţelor fiziologice ale acestora, într-un anumit loc şi într-un anumit interval de timp. Capacitatea de
producţie a terenului (potenţialul de producţie al acestuia) reprezintă calitatea terenului măsurată în kg/ha.
Studiul pedologic elaborat în vederea realizării şi reactualizării Sistemului naţional şi judeţean de
monitorizare sol / teren pentru agricultură, definit prin prezenta metodologie, este un studiu special
pentru delimitarea, inventarierea şi evaluarea resurselor de sol, pentru delimitarea şi inventarierea factorilor
limitativi sau restrictivi ai utilizării terenurilor pentru producţia agricolă, pentru delimitarea şi inventarierea
zonelor poluate, precum şi pentru estimarea nivelurilor de producţie pentru terenurile agricole, exprimate în
baza notelor (punctelor) de bonitare pentru condiţii naturale.
Profil de sol - secţiune în teren (obţinută prin săparea unei gropi sau pe peretele unei deschideri naturale) pe
care se examinează alcătuirea verticală a învelişului de sol. Profilul de sol (sau pedonul, dacă este considerat
în suprafaţă) constituie unitatea elementară de bază în cercetarea şi cartarea solului, care permite studierea
orizonturilor şi a caracteristicilor morfologice, fizice şi chimice ale solului, precum şi interpretări genetico-
evolutive, geografice, agro-silvo-productive sau ameliorative. Pedonul reprezentativ al unei unităţi
elementare (areal) de sol constituie obiectul care este studiat, clasificat şi grupat în diferite moduri;
Unitatea taxonomică (tipologică) de sol - un concept care se referă atât la clasificarea, cât şi la denumirea
solului, cuprinzând soluri caracterizate prin proprietăţi şi însuşiri morfologice, fizice, chimice, mineralogice,
hidrologice etc. Egale sau foarte apropiate, care variază în limite precis definite prin Sistemul român de
clasificare a solurilor şi Sistemul român de taxonomie a solurilor, în acord cu rangul unităţii de sol, adaptat
conform scării de lucru (tip, subtip, varietate);
Unitatea teritorială de sol - arealele de sol în care este răspândită o unitate taxonomică de sol în natură,
într-o anumită regiune;
Unitatea cartografică de sol (US) - reprezentarea grafică pe hartă a unei unităţi teritoriale de sol sau a unui
grup (asociaţii) de unităţi teritoriale de sol (US complex). Ea este redată pe hartă prin unul sau mai multe
areale. Unitatea cartografică de sol simplă poate cuprinde până la 10-15% din suprafaţa ei incluziuni de alte
soluri care nu se pot evidenţia cartografic la scara de referinţă;
Unitatea de teren (sau pedotopul) o porţiune de teren omogenă sub aspectul însuşirilor solului, climei,
reliefului şi condiţiilor hidrogeologice, conform scării cartografice. Unitatea teritorială de teren care se ia în
considerare în studii de detaliu este denumită şi teritoriu ecologic omogen (TEO) sau unitate elementară de
teren;
Unitatea cartografică de teren sau de pedotop (UT) - reprezentarea pe hartă a unei unităţi teritoriale de
teren UT complex sau a unui grup (asociaţii) de astfel de unităţi, respectiv a unui TEO sau asociaţii de TEO
complex. O unitate cartografică de teren poate fi constituită din unul sau mai multe areale, ea putând
cuprinde până la 10-15% incluziuni de alte terenuri;
Hartă pedologică - lucrare cartografică ce prezintă grafic distribuţia geografică a tipurilor, asociaţiilor,
complexelor sau a altor unităţi de sol şi/sau teren, înscrise în legenda hărţii, definite şi numite conform
nomenclaturii stabilite prin sistemul de clasificare adoptat.
Cartogramă - reprezentarea pe o hartă (prin culori, haşuri, coduri sau simboluri) a unor suprafeţe ce indică
răspândirea, intensitatea unor fenomene, procese etc. În studiul solurilor se întocmesc cartograme cu valori
ale stării de aprovizionare cu nutrienţi, pentru anumite însuşiri fizice, hidrofizice sau chimice, pentru
anumite pretabilităţi, diferite favorabilităţi etc.;
Reambularea - acţiunea prin care se actualizează informaţia pedologică şi agrochimică din studiu. Proporţia
în care va fi efectuată actualizarea datelor (procentul de reambulare) într-un studiu pedologic este prevăzută
în S.C.S./1982 "Norme de timp şi elemente de calculaţie ale tarifelor pentru studii şi cercetări de sol", cap.
1.2.4 (Norme de timp pentru reambularea studiilor pedologice).

15
BIBLIOGRAFIE

1. Barbu N., 1971, Poziţia pedogeografică a teritoriului României, Buletinul Societăţii de


Ştiinte Geografice, Bucureşti, vol. I, pag. 163, 166.
2. Bălăceanu V., Taină Şt., Crăciun C, 2000, Solurile brune acide din România, Studiu
monografic, Rev. Factori şi procese pedogenetice din zona temperată. Vol. 1. Ed. AL. I.
Cuza, laşi.
3. Blaga Gh., Filipov F., Rusu I., Udrescu S., Vasile D., 2005, Pedologie, Ed. AcademicPres
Cluj Napoca.
4. Blaga Gh., Rusu I., Udrescu S., Vasile D., 1996, Pedologie, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
5. Canarache A., 1990, Fizica solurilor agricole, Ed. Ceres, Bucureşti, pag. 286.
6. Canarache A., 1987, Elemente noi de caracterizare hidrofizică şi de diferenţiere a solurilor
cu exces de umiditate de suprafaţă, Lucr. Conf. Nationale de Ştiinţa Solului, Timişoara, nr.
23 A, pag. 163, 173.
7. Chiriţă C., 1974, Ecopedologie cu baze de pedologie generală. Ed. Ceres, Bucureşti.
8. Conea Ana, Vintilă Irina, Canarache A., 1977, Dicţionar de Ştiinţa Solului, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
9. Crăciun C., 2000, Minerale argiloase din sol. Implicaţii în agricultură, Ed. GNP Minischool.
10. Dihoru Gh., N. Donită., 1970, Flora si vegetaţia Podişului Babadag, Editura Academiei
RSR, Bucureşti.
11. Dumitru Elisabeta, Enache Roxana, Guş Petru, Dumitru Mihail, 1999, Efecte remanente
ale unor practici agricole asupra stării fizice a solului, Ed. Risoprint, Cluj Napoca.
12. Filipov F., Lupaşcu Gh., 2003, Pedologie. Alcătuirea, geneza şi clasificarea solurilor. Ed.
Terra Nostra, Iaşi, pag. 347.
13. Florea N., Munteanu I., 2003, Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor, Ed. Estfalia,
Bucureşti.
14. Florea N., Buză M., 2003, Pedogeografie cu noţiuni de pedologie (compendiu). Edit. Lucian
Blaga, Sibiu.
15. Florea N., 2001, Asamblajul pedogeografic, Edit. Universităţii “Al.I.Cuza“ Iaşi.
16. Florea N., 1997, Degradarea terenurilor şi ameliorarea solurilor, Universitatea Dimitrie
Cantemir, Bucureşti.
17. Florea N., 1994, Pedogeografie cu noţiuni de Pedologie, Sibiu
18. Florea N., Munteanu I., Rapaport C., Chiţu C., Opriş M., 1968, Geografia solurilor
României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
19. Florea N., 1963, Curs de geografia solurilor cu noţiuni de Pedologie, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
20. Ilie M., Alcătuirea geologică a pământrului românesc, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1956.
21. Jitariu Daniela, Moise Irina, Simionescu Violeta, Presură A., Consideration related to the
appreciation of chemical and biological characteristiques of the urban sludge from
Constanta county, Romania, in view of its usage as an organic fertilizer, manuscris (în curs
de publicare).
22. Lacatuşu R., 1995, Metode pentru evaluarea nivelului de incărcare şi de poluare cu metale
grele. Şt. Solului, vol. XXIX, nr.2.
23. Lupaşcu Gh., Parichi M., Florea N., 1998, Dicţionar de ştiinţa şi ecologia solului, Edit.
Universităţii “Al.I.Cuza “ Iaşi.

16
24. Merlescu Er., Teşu C., 1982, Solurile Romaniei, Litografiat Inst. Agron. lasi.
25. Miclăuş V., 1983, Pedologie, Eitura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
26. Moise Irina, Pedologie – taxonomia solurilor, Editura Universitara Bucuresti, 2009.
27. Moise Irina, Jitariu Daniela, Andreiaşi Claudia, Popescu M., 2007, Reconstrucţia ecologică
forestieră a terenurilor degradate prin eroziune din comuna Avrameni, judeţul Botoşani,
Lucrări ştiinţifice, USAMV Bucureşti, Seria A, Vol. L.
28. Moise Irina, Jitariu Daniela, Moise V., 2007 - Aspecte privind reconstrucţia ecologică
forestieră a terenurilor degradate prin alunecări din comuna Dângeni, judeţul Botoşani,
Lucrări Ştiinţifice – vol. 50, seria Agronomie Iasi.
29. Moise Irina, Jitariu Daniela, Andreiaşi Claudia, 2006, Cercetări cu privire la influenţa
condiţiilor de mediu din Podişul Babadag asupra diversităţii şi distribuţiei solurilor şi
vegetaţiei, Iaşi, Lucrări ştiinţifice, Seria Agronomie nr. 49, pag.870-875,
30. Moise Irina, 2003, Cercetari privind clasificarea ecologică a solurilor, cu privire specială
asupra părţii de sud-est a Podişului Babadag, teză de doctorat.
31. Moţoc M., Trăşculescu Fl., 1959, Eroziunea solurilor pe terenurile agricole şi combaterea
ei. Ed. Agrosilvică de Stat, Bucureşti.
32. Munteanu I., Dumitru Sorina, Mocanu Victoria, Moise Irina, 1999 - Tipurile de trenuri din
România la scara 1:2 500 000 după metodologia SOTER şi utilizarea lor pentru
fundamentarea strategiei de conservare şi protecţie a fondului funciar, USAMV Timisoara,
Vol. 1 – pg. 103 – 131
33. Munteanu I., 1997, Materialele parentale ale solurilor din Dobrogea de Nord, Ştiinţa Solului,
XXXI, nr. 1.
34. Munteanu I., 1984, Aspecte genetice şi de clasificare ale solurilor submerse şi foste
submerse, Ştiinţa Solului, nr. 1, pag. 3-22.
35. Munteanu I., Solurile de pădure din Dobrogea de Nord, cu privire specială asupra solurilor
cenuşii, Teză de doctorat, 1982
36. Munteanu I., 1972, Cercetări privind diferenţierea texturală la solurile cenuşii din Dobrogea
de Nord, Lucrările conferinţei naţionale de ştiinţa solului Iaşi.
37. Păltineanu Cr., Mihăilescu I. Fl., Seceleanu I., 2000, Dobrogea. Condiţiile pedoclimatice,
consumul şi necesarul apei de irigaţie pentru principalele culturi agricole, Editura Ex Ponto,
Constanţa.
38. Puiu Şt., Teşu C., Şrop Gr., Dragan L., Miclauş V., 1983, Pedologie, EDP, Bucureşti.
39. Seceleanu I., Munteanu I, Simotă C., 1995, Cercetari privind variabilitatea caracteristicilor
principale ale vertisolurilor şi solurilor cu caracter vertic din Câmpia Română. Simp.
Factorii şi procese din zona temperată, vol. 2, Ed. Univ. "Al. I. Cuza" lasi.
40. Teaci D., 1980, Bonitarea terenurilor agricole, Ed. Ceres, Bucureşti.
41. Teaci D., Burt M., 1966, Contribuţii la metodica de bonitare economică a terenurilor
agricole, Analele I.C.P.A. Bucureşti, vol. 34.
42. Toth G., Montanarella L., Stolbovoy V., Mate F., Bodis K., Jones A., Panagos P., Van
Liedekerke M., Soilof the European Union, JRC Scientific and Technical Reports,
Luxemburg, 2008
43. Udrescu S. şi colab., 1998, Pedologie. AMD.
44. Udrescu S., 1995, Curs de pedologie. Lito. USAMV Bucureşti.
45. Vasile D., Popescu C., 2003, Pedologie Ed. Universitaria Craiova.
46. Vintilă Ruxandra, Munteanu I., Curelariu Gh, Moise Irina, 1997, Aplicaţii ale sistemului
informatic geografic al resurselor de sol şi teren agricol ale României (“SIGSTAR”) în
judeţul Sibiu - Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, Bucureşti –
17
Publicaţiile S.N.R.S.S., vol 29 D, pg. 175 – 185,
47. *** Ghidul excursiilor celei de a XV-a Conf. Naţională pentru Ştiinţa Solului, nr. 29, 1997,
Bucureşti.
48. *** Metodologia elaborării studiilor pedologice, 1987, I.C.P.A. Bucureşti.
49. *** Soil taxonomy – Field extract, 1977, G W E, D.C.
50. *** Sistemul roman de clasificare a solurilor, 1979I.C.P.A. Bucureşti.
51. *** Soil Atlas of Europe, European Soil Bureau Network, European Commission, 2005, 128
pp, Office for Official Publications of the European Communities, L-2995 Luxembourg.

18