Sunteți pe pagina 1din 2

„Să vă iubiţi unul pe altul! Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi Nr.

5 (371)
Anul X (2019)
să vă iubiţi unul pe altul!” (Ioan 13, 34) 17 Februarie

VIAŢA CREŞTINĂ Publicaţie săptămânală pentru întărire sufletească

finţii Părinţi spun că există în viaţa


duhovnicească şi o „cădere în sus”,
oricât ar părea de paradoxal. Noi ştim
toţi că orice cădere e întotdeauna în jos. E un
pleonasm să spui cădere în jos, ca şi „urcare
în sus”, „moş bătrân” şi altele asemenea. Dar
Sfinţii Părinţi scot cuvintele din categoria pleo-
nasmului când arată că există şi o „cădere în
sus”. Aceasta îi priveşte mai ales pe cei care
voiesc să se desăvârşească, pe făcătorii de
fapte bune. Fac fapte foarte bune, ca şi
fariseul din parabolă. Îşi fac toate rugăciunile,
dau milostenie, respectă toate prescripţiile
Legii lui Dumnezeu, dar în acelşaşi timp se
mândresc cu tot ceea ce fac. Aceasta se
cheamă „cădere în sus”, cădere prin virtutea
transformată în mândrie. Urci ca să te laude
alţii, să te vadă, sau, ajuns sus, acolo nu
scapi de ispi-ta laudei de sine şi de slăvirea cineva care să-i vadă! Se ştiu drepţi şi vor alţii”. Aceasta era şi rugăciunea fariseului!
altora, crezând că ţi se cuvin. Îi şi vezi pe unii ca acest lucru să se vadă, să se ştie şi de Drept era şi el! Şi „nu era ca alţii”. Dar prin
ca aceştia cum cu falsă smerenie umblă cu alţii. Vor să fie pildă bună, zic unii dintre ei mândrie cădea mai jos decât ei.
ochii în jos, dar cu nasul în sus să adulmece căutându-şi false justificări, dar în sinea lor
lauda şi cum, cu coada ochiului, caută pe le încolţeşte gândul pierzaniei: „Nu sunt ca Mitropolitul Antonie Plămădeală

n anul liturgic sau răstimpul pe care îl


petrecem cu toții în cadrul sfințitor al
Sfintei Biserici alternează sentimentul
bucuriei Învierii Mântuitorului Iisus Hristos cu
taina mântuirii noastre, săvârșită prin Jertfa
de pe Golgota. Avem, așadar, două mari
teme pe care le putem observa chiar din
mediul liturgic. Veșmintele clericilor și cele
care împodobesc Sfântul Altar devin mohorâ-
te sau cu nuanțe închise, lumina folosită
este mai palidă, folosindu-se lumânarea și
candela mai mult decât în altă perioadă a duiala stranei. pului liturgic o fac tot duminicile: a Ortodoxiei,
anului, cântările stranei sunt tânguitoare și În cartea Triodul explicat. Mistagogia tim- Duminica Sfântului Grigorie Palama, Dumini-
pline de mesaje de pocăință. „Miluiește-mă, pului liturgic, ieromonahul Makarios Simono- ca Sfintei Cruci, Duminica închinată Sfântului
Dumnezeule, miluiește-mă!” devine imnul petritul explică faptul că în viaţa Bisericii Tri- Ioan Scărarul, Duminica Sfintei Cuvioasei
Bisericii. Ne putem da seama că am intrat în odul are două sensuri: sensul de perioadă Maria Egipteanca, culminând cu Duminica
altă perioadă liturgică – Triodul. liturgică în care Mântuitorul este prezentat ca Floriilor, care deschide Săptămâna Dumne-
Vorbim, așadar, despre un răstimp litur- Preot şi Jertfă, în acelaşi timp, și sensul de zeieștilor Pătimiri.
gic, dar și despre o carte care „dă tonul” în perioadă prepascală, de pregătire pentru Dincolo de aceste elemente ce țin de viața
perioada care începe cu Duminica Vameșului marea sărbătoare a Învierii. sacramentală a Sfintei Biserici, perioada
și a Fariseului și se încheie cu Sâmbăta cea Triodul are în centrul său Postul Mare sau Triodului trebuie să constituie, în plan per-
Mare, în ajunul Învierii Mântuitorului Iisus al Păresimilor, precedat de trei săptămâni de sonal, un timp de sfințire a vieții. Este peri-
Hristos. pregătire încadrate de Duminica Vameşului şi oada în care „grijile cotidiene” ar trebui să
Perioada Triodului și-a luat numele de la a Fariseului, a Fiului Risipitor, Duminica ocupe un loc secund, eforturile noastre
cuvântul grecesc triodion care dorește să ne Înfricoşatei Judecăţi (sau a lăsatului sec de duhovniceşti intensificându-se, în vederea
sublinieze faptul că, în slujbele Sfintei Bise- carne) și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai întâmpinării marii sărbători a Învierii Mântu-
rici, cântările de la Utrenie sunt alcătuite doar (numită şi a lăsatului sec de brânză). itorului Iisus Hristos.
din trei strofe, detaliu important pentru rân- Începând cu Postul Mare, încadrarea tim- Nicolae Pintilie | doxologia.ro
Publicaţie editată şi distribuită gratuit de Parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” - Poieniţa, com. Vânători, jud. Iaşi, Protopopiatul Paşcani
VIAŢA CREŞTINĂ 17 Februarie 2019 2

ermenul „harţi” este folosit în calen- Sfânt; aceea, la armeni se mai numeşte şi postul
darul ortodox pentru a însemna zilele • În prima săptămână a Triodului (după Du- Sfântului Serghie).
de dezlegare sau suspendare a totală minica vameșului și a fariseului). Zilele cu „harți” sunt rânduite fie pentru a mar-
a postului. Din punct de vedere etimologic, cuvântul ca bucuria unor sărbători precedente, fie
Aceste zile se găsesc pe durata întregului „harți” este o prescurtare din limba neogreacă pentru a-i întări pe credincioşii care se
an bisericesc: a termenului „άρτγιβούρτγι”, forma armeană a pregătesc să țină un post prelungit. Așadar, în
• Între Nașterea Domnului și Botezul Dom- lui „araciavorat”, care înseamnă postul zilele respective vom putea consuma orice fel
nului; premiţiilor sau postul premergător Păresimilor. de alimente (carne, lapte, brânză, ouă, pește
• În săptămâna de după Învierea Domnului Acesta se termină la armeni în sâmbăta etc.).
(Săptămâna Luminată); Sfântului Serghie (Sarchis), cu două
• În săptămâna de după Pogorârea Duhului săptămâni înainte de Postul Paştilor (de Cătălin Acasandrei | doxologia.ro

Oricui îi este oricând dat – nu


numai în momente eroice – a-L
mărturisi. Și poate că această
mărturisire, zi de zi, în împreju-
rări modeste și mărunte, nu-i
deloc mai ușoară decât cea
eroică, de care nu toți avem
parte. Numărul drumurilor prin
care Îi putem vădi dragostea,
încrederea și devotamentul
nostru este infinit.
Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârșind
cele menționate de El însuși: dând să
mănânce flămânzilor, dând de băut
însetaților, primind pe cei străini, îmbrăcând
pe cei goi, cercetând pe bolnavi și mergând
să-i vedem pe cei ferecați în temniță.
Tot astfel, crezând neîndoielnic că El
este Calea, Adevărul și Viața.
Postind, rugându-ne, priveghind, făcând pe năpasta lumii, îndrăznind, mereu dând instabilității celor lumești întreitul temei al unui
milostenii, înfrânându-ne. dovadă de bărbăție, de ostășie. reflex instinctiv când vor să ne subjuge cu
strălucirea lor.
Dar și iertând pe greșiții noștri, alungând Adăpostind pe călători, ajutând pe cei
de la noi ținerea de minte a răului ce ni slabi, primind cu bucurie pe slujitorii Nepizmuind, neațintindu-ne ochii
s-a făcut, iubind pe aproapele nostru (și nu Domnului, necerând (cu fățarnică nepărtinire asupra semenilor noștri, asupra
numai iubindu-l, ci îngăduindu-i a fi așa cum și vicleană înțelepciune) semne și minuni, greșelilor și inevitabilelor cusururi omenești, ci
este, nepretinzându-i să fie aidoma nouă), neispitindu-L pe Domnul cu cereri nesăbuite, mai vârtos asupra alor noastre.
binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste ridicole sau neobrăzate.
poate, măcar neblestemându-ne) vrășmașii. Neluând numele lui Dumnezeu în
Nefiind formaliști, bucheri și pierduți în deșert, rodindu-ne talentul ori talanții,
Dovedindu-ne blânzi și smeriți cu inima, mărunțișuri, nepunând litera deasupra ori fracțiunea de talant.
făcători de pace, nearțăgoși, neînfumu- legii. Ci privind lucrurile, de fiecare dată, cu
rați, păstrători de cuget curat. spirit larg și tolerant, izbutind a ieși din noi Neîngăduind ca strâmtoarea, prigo-
înșine, a ne vedea, judeca și aprecia din afară, ana, grijile veacului, înșelăciunea
Făptuind binele în taină, mâniindu-ne așa cum ne-ar surprinde privirea rece și avuției și poftele să înăbușe rodirea Cu-
doar pe foarte scurtă vreme, nu mai neprevenită a unui terț. vântului în noi.
târziu de apusul soarelui, oricând gata a ierta
și a ne domoli, neîngrijorându-ne în exces de Neacceptând a fi robi patimilor (spre Lăsând nevinovăția copilăriei să ne
cele ale lumii și ale trupului. Făcându-ne muți a ne face de basm și de batjocoră roureze sufletul și să ne vindece de
și surzi când suntem zădărâți, neînvoindu-ne demonilor), dar nici textelor. uscata respectabilitate, întocmai ca Zaheu
facilei ispite de a mustra și dojeni când care, om în toată firea, nu s-a rușinat să se
simțim că avem dreptate, nejudecând pe Nelăsând bogăția (ori arghirofilia, cațere în pom ca să-L vadă mai bine pe Iisus.
nimeni (anevoioasă, dar meritorie virtute). care poate locui și în cel neavut) să (Va urma)
ne stăpânească, nepunându-ne toată încrede- Maria Burlă | doxologia.ro
Netemându-ne, alungând frica, so- rea în cele vremelnice, făcându-ne din legea (adaptare după Nicolae Steihardt, capitolul
cotind-o ca pe un păcat de moarte, ca relativității, principiul incertitudinii și doctrina Felurimi din cartea „Dăruind vei dobândi”)
Contact: Pr. Marius-Ionuţ Tabarcea, Tel. 0745776456, mail: parohia.poienita@yahoo.ro, web: poienita.mmb.ro, facebook.com/parohiapoienita

S-ar putea să vă placă și

  • Bucurati-Va! 14
    Bucurati-Va! 14
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 14
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 19
    Bucurati-Va! 19
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 19
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 11 (94) Online
    Bucurati-Va! 11 (94) Online
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 11 (94) Online
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 11 (94) Online
    Bucurati-Va! 11 (94) Online
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 11 (94) Online
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 32
    Bucurati-Va! 32
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 32
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 17
    Bucurati-Va! 17
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 17
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 24
    Bucurati-Va! 24
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 24
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 8
    Bucurati-Va! 8
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 8
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 28
    Bucurati-Va! 28
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 28
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 26
    Bucurati-Va! 26
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 26
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 35
    Bucurati-Va! 35
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 35
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 11
    Bucurati-Va! 11
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 11
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 27
    Bucurati-Va! 27
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 27
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 29
    Bucurati-Va! 29
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 29
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 23
    Bucurati-Va! 23
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 23
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 7
    Bucurati-Va! 7
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 7
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 11
    Bucurati-Va! 11
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 11
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 32
    Bucurati-Va! 32
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 32
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 9
    Bucurati-Va! 9
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 9
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 15
    Bucurati-Va! 15
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 15
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 22
    Bucurati-Va! 22
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 22
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 25
    Bucurati-Va! 25
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 25
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 21
    Bucurati-Va! 21
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 21
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 20
    Bucurati-Va! 20
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 20
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 3
    Bucurati-Va! 3
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 3
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 5
    Bucurati-Va! 5
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 5
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 40
    Bucurati-Va! 40
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 40
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 43
    Bucurati-Va! 43
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 43
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 41
    Bucurati-Va! 41
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 41
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări
  • Bucurati-Va! 39
    Bucurati-Va! 39
    Document2 pagini
    Bucurati-Va! 39
    Marius Ionuţ Tabarcea
    Încă nu există evaluări