UNIVERSUL

By Marga Morjan

Cum a apărut Universul? Cum evoluează el și cum va sfârși, dacă într-adevăr

va dispărea vreodată?
Astronomii încearcă să răspundă la aceste întrebări și este cu adevărat
remarcabil că niște ființe minuscule, care trăiesc pe o planetă micuță ce se mișcă în
jurul unei stele banale, au fost capabile să scruteze profunzimile spațiului, să
detecteze lumină venind din sisteme stelare incredibil de îndepărtate și chiar să trimită
aparate în alte lumi. Se prea poate ca alte civilizații să fie mai avansate decât a
noastră, iar cunoștințele noastre despre cosmos ar putea fi considerate primitive, însă
ca rasă am început măcar să înțelegem Universul în care trăim. În lucrarea de față
vom încerca să să spunem povestea Universului cât putem de bine, începând de la
crearea lui, cu mult înainte ca Pământul să existe, până in prezent și continuând cu
viitorul, când planeta noastra nu va ma fi nici măcar o amintire. Sunt multe lucruri pe
care nu le știm și pe care nu le vom ști, poate niciodată, dar am progresat mult de
când strămoșii noștri au privit spre astre așa cum facem noi azi, și s-au întrebat ce
sunt.

Unde suntem?

În povestea noastră avem de-a face cu distanțe imense și cu perioade de timp

foarte mari. Pământul, o sferă cu diametrul de aproximativ 12 800 km, se mișcă în
jurul Soarelui la o distanță de 150 000 000 km, el este una dintre cele 9 planete care,
împreună cu alte corpuri mai mult sau mai puțin însemnate, formeaza sistemul solar.
Cele mai multe dintre aceste planete au sateliți, și Pământul are unul, bine-
cunoscut, Luna, tovarășa noastra fidela în spațiu, care ne însoțește in călătoria în jurul
Soarelui. Asemenea planetelor, ea straluceste pentru ca reflecta lumina Soarelui.
Luna se afla la doar 400 000 km de noi, de aceea pare atat de impunatoare. Este
singurul obiect cosmic in afara de Pamant pe care oamenii au ajuns, si nici unul dintre
martorii aselenizarii din 1969 nu va uita vreodata senzatia de triumf pe care a simtit-o
cand Neil Armstrong a facut „un pas mic pentru om, un pas urias pentru omenire” pe
rocile sterpe ale Marii Linistii de pe Luna.
Dar sistemul solar este un element neinsemnat al Universului. Galaxia noastra
numita Calea Lactee contine cel putin o sute de miliarde de sori si stim ca multi sori
sunt insotiti de planete, dar nu stim daca pe aceste planete exista viata ca sa nu vorbim
de fiinte inteligente.
 Rasaritul Pamamntului.

Nebuloasa Trifid este un nor urias de praf si gaze din care se formeaza stele.

Cu viteza luminii

Stele sunt departe. A incerca sa exprimam distantele in kilometrii ar fi la fel de greoi

ca exprima distanta dintre Londra si New York in centimetrii, insa, din fericire, exista
o unitate de masura mai buna pe care o putem folosi. Lumina nu calatoreste
instantaneu ci se propaga cu viteza de 300 000 km/s, astfel incat intr-un an parcurge
aproape 9,6 mii de miliarde km. Aceasta distanta a fost numita an-lumina (o unitate
de masura a distantei, nu a timpului). Cea mai apropiata stea de dincolo de soare se
afla doar la 4 ani-lumina departare, iar corpurile ceresti cele mai indepartate
inregistrare se afla la doar 12 miliarde ani-lumina.

Big Bang

Spatiu, timpul, materia, totul a aparut dintr-un Big Bang (o mare explozie) acum
13,7 milioane de ani. Universul era un loc ciudat cat se poate de ciudat. Nu existau
planete, stele sau galaxii, exista doar un amestec de particule elementare. Acestea
umpleau Universul. Mai mult, intregul Univers era mai mic decat varful unui ac si era
extrem de fierbinte. Deodata a inceput sa se extinda- si de la acest inceput bizar,
neasteptat a continuat sa se mareasca pana cand a ajuns asa cum ilvedem astazi.

Privind in urma la Big-Bang.

Lumina pe care o vedem venind dinspre planetele din sistemul nostru solar si-
a inceput calatoria cu doar cateva minute in urma, dar cand observam galaxiile care
mai indepartate pe care telescopul Hubble le-a putut fotografia le vedem asa cum erau
acum 12 miliarde de ani. In aceasta diagrama schematica, noi observatorii au ne aflam
in partea de jos a imaginii si privim in sus. Nu vom putea nicioadata sa vedem lumina
emisa chiar de Big Bang, dar credem ca stim cand a avut loc. In aceasta diagrama el
reprezinta punctl cel mai indepartat de sus-inceputul timpului.
 Asadar sa privim catre inceputul Universului, imediat dupa Big Bang. Este
tentant sa ne imaginam ca Universul a explodat deodata intr-un imens spatiu cosmic,
dar este o idee gresita. Adevarul este ca Big Bangul a creat spatiul, materia si, fapt
esential, timpul. Spatiul nu a aparut din „nimic”, inainte de momentul creatiei nu exista
un „nimic”. Timpul insusi nu incepuse inca, asa ca nici nu are sens sa vorbim despre
timp inainte de Big Bang. Nici macar un Sheakespeare sau un Einsten nu ar putea sa
explice acest lucru intr-un limbaj simplu, desi o combinatie a acestor genii ar putea fi
de folos!
Rezulta de asemenea ca, atunci cand vorbim despre Univers azi nu are sens
sa ne intrebam „unde” s-a produs Big Bangul. Spatiul a aparut doar odata cu Big
Bangul insasi. Asadar in acele prime fractiuni de secunda, tot Universul pe care il
vedem astazi se afla intr-o mica regiune, mai mica decat nucleul unui atom. Big Bangul
s-a intamplat „peste tot” si nu a existat un punct central.

STELE

Se crede ca primele stele au fost extrem de mari. Numai una sau doua in fiecare
protogalaxie ar fi avut suficienta energie pentru a provoca schimbari profunde in
mediile lor, pregatind terenul pentru formarea unor stele „normale’’, cum este
Soarele din sistemul nostru solar.

Soarele activ
Aceasta imagine arata o protuberanta enorma de forma unui maner – un nor de
plasma relativ densa suspendat in coroana solara la o temperatura de 60 000 de
grade. Zonele mai fierbinti au o culoare mai deschisa,cele mai reci,mai inchisa.

Schita lui Newton

O reproducere a schitei originale desenate de Sir Isaac Newton,prezentand planul

experimentului sau celebru menit a descompune lumina alba in culorile ce o
compun.
Spectru de absorbtie
 Centrul Căii Lactee

In aceasta imagina in infrarosii surprinsa cu telescopul spatial Spitzer al NASA se

observa sute de mii de stele in centrul galaxiei noastre. La lumina vizibila aceste
stele nu pot fi vazute deloc,din cauza prafului dintre Pamant si centrul galaxiei.

Găurile negre

Aproape toate galaxiile,inclusic a noastra,au o gaura neagra masiva in centru. O

gaura neagra este produsa de prabusirea unei stele uriase. Are o forta gravitationala
atat de mare incat nici macar lumina nu poate scapa de acolo,viteza ei de invingere
a atractiei gravitationale este prea mare. Conceptul de viteza de invingerea atractiei
gravitationale este destul de simplu,reprezinta viteza pe care trebuie sa o atinga un
corp cerescentru a scapa din campul gravitational al unui corp mai mare. In cele din
urma,viteza de invingere a atractieigravitationale a unei stele care se prabuseste
atinge 300 000 km/s,viteza luminii. Lumina nu mai poate trece liber si, dat fiind ca
acesta calatoreste cel mai repede in Univers,batrana stea este inconjurata astfel de
o zona interzisa de unde nu poate scapa. Evident ,noi nu o putem vedea,pentru ca
nu emite radiatie,dar o putem localiza datorita efectului ei gravitational asupra
corpurilor pe care le putem detecta – de exemplu,atunci cand gaura neagra face
parte dintr-un sistem de stele binar.