Rolul evaluării didactice în procesul de învaţare şi relaţia cu

celelalte componente ale procesului instructive educativ:

predarea şi învătarea
Institutor: Labou Elisabeta
Grădiniţa cu P. P. Nr.2, Zalău

Evaluarea didactică este un procedeu psihopedagogic complex de stabilire a

valorii unor procese, comportamente, performanţe, prin raportarea acestora la un
set de criterii prestabilite, cu valoare de ,,etalon”. În funcţie de aplicabilitate, la
nivelul activităţii instructive-educative, evaluarea este concepută sub forma
următoarelor ipostaze: evaluarea randamentului şcolar al elevilor, evaluarea
activităţii didactice a profesorilor, evaluarea programelor educaţionale, evaluarea
instituţilor de învăţământ şi evaluarea sistemului de învăţământ.
Dintre cele trei componente ale spiralei educaţiei, predare-învăţare-evaluare,
cea din urmă este considerate ,, un subiect sensibil în orice sistem de învăţământ”
deoarece efectele acţiunilor evaluative se fac simţite nu numai în interiorul
sistemului educaţional, ci şi in afara lui, respective în plan cultural, social şi chial
politic.
Pe de alta parte, între instruire-învaţare-evaluare există o relaţie de
intercondiţionare reciprocă, fiecare dintre ele realizându-se prin raportare la
celelalte. Nu este correct să evaluăm ce nu s-a predate, respective învăţat, dar nici
nu are sens să se predea, respective învăţa, ceea ce nu se evaluează.
Încercând o definire a evaluării în sensul ei larg, se poate spune că evaluarea
este o activitate care are în vedere toate acele procese şi produse ce reflectă atât
natura cât si nivelul performanţelor atinse de elevi în învăţare; evidenţiază gradul
de concordanţă a rezultatelor învăţării cu obiectivele educaţionale propuse; oferă
informaţiile necesare adoptării deciziilor educaţionale optime.
Evaluarea îşi dovedeşte necesitatea din cel puţin trei perspective: a cadrului
didactic responsabil de formarea elevilor, a elevului şi a societăţii ca beneficiară a
“produselor” sistemului educaţional.
Din perspective profesorului, evaluarea se impune ca o necesitate deoarece
prin intermediul ei cadrul didactic obţine informaţii privind calitatea prestaţiei sale
didactice şi are posibilitatea de a adopta măsuri care să eficientizeze stilul de
învăţământ pe care-l promovează.
Din perspective elevului, evaluarea exercită un impact considerabil în mai
multe planuri. Astfel, ea orientează şi dirijează activitatea de învăţare a acestuia
ajutându-l să-şi formeze un stil de învăţare; oferă posibilitatea cunoaşterii gradului
de îneplinire a sarcinilor şcolare contribuind la formarea unei imagini de sine cât
mai corecte; determină efecte pozitive în planul însuşirii temeinice a cunoştinţelor,
priceperilor şi deprinderilor prin repetarea, sistematizarea pe care le prilejuieşte;
produce efecte în planul relaţionării elevului cu ceilalţi membrii ai grupului şcolar
din care face parte; influenţează dezvoltarea psihică a elevilor în multiple planuri
ale personalităţii lor.
Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoştinţelor sau ca
mijloc de măsurare obiectivă, ci ca o cale de perfecţionare, ce presupune o strategie
globală a formării. Operaţia de evaluare nu este o etapă supraadăugată ori
suprapusă procesului de învăţare, ci constituie un act integrat activităţii pedagogice.
Evaluarea constituie o ocazie de validare a justeţei secvenţelor educative, a
componentelor procesului didactic şi un mijloc de fixare, delimitare şi intervenţie
asupra conţinuturilor şi obiectivelor educaţionale.
ALAIN KERLAND considera ca evaluarea se face pornind de la urmatoarele
întrebări cheie:

2
  Pentru ce se face evaluarea (care sunt funcţiile acesteia)?
 În raport cu ce (care este sistemul de referinţă, care sunt criteriile
evaluării)?
 Pentru cine (care sunt destinatarii evaluării)?
 Ce se evaluează (conduite, rezultate, procese, evoluţii)?
 Cu ajutorul căror instrumente şi prin ce proceduri se face evaluarea?
Răspunzând la aceste întrebari cadrul didactic desfaşoară o activitate de proiectare
ca în cazul activităţii de predare-învăţare. În vederea realizării unei proiectări
eficiente a evaluării este bine să se aibă în vedere câteva mutaţii de accent, având
drept consecintă redimensionarea şi regândirea strategiilor evaluative, potrivit unor
noi exigenţe:
 Extinderea acţiunii de evaluare, de la verificarea şi aprecierea
rezultatelor – obiectivul tradiţional – la evaluarea procesului, a
strategiei care a condus la anumite rezultate; evaluarea nu numai a
elevilor, ci şi a conţinutului, a metodelor, a obiectivelor, a situaţiei de
învăţare, a evaluării;
 Luarea în calcul şi a altor indicatori, alţii decât achiziţiile cognitive,
precum conduita, personalitatea elevilor, atitudinile, gradul de
încorporare a unor valori;
 Diversificarea tehnicilor de evaluare şi creşterea gradului de adecvare
a acestora la situaţii didactice concrete (extinderea folosirii testului
docimologic, a lucrărilor cu caracter de sinteză);
 Necesitatea întăririi şi sancţionării cât mai operative a rezultatelor
evaluării; scurtarea feedback-ului, a drumului de la diagnosticare la
ameliorare, inclusiv prin integrarea eforturilor şi a exploatării
dispoziţiilor psihice ale elevilor;

3
  Centrarea evaluării asupra rezultatelor pozitive şi nesancţionarea în
permanenţă a celor negative;
 Transformarea elevului într-un partener autentic al profesorului în
evaluare prin autoevaluare, interevaluare şi evaluare continuă.
Din cele enumerate mai sus se poate desprinde cu uşurinţă concluzia că
evaluarea joacă în procesul de învăţământ un rol informativ, dar mai ales formativ,
că nu se poate realiza instruire şi educare fără evaluare, fără autoevaluare. Prin
noile metode de evaluare (referatul, investigaţia, proiectul, portofoliul, observarea
sistematică a comportamentului şi activităţii elevului, autoevaluarea) se urmăreşte
diversificarea controlului activităţii şcolare având ca finalitate formarea unor
competenţe şi capacităţi operaţionale în mai multe domenii. Evaluarea trebuie să
stimuleze elevii pentru a-şi ameliora rezultatele, să evidenţieze progresul şi nu
incapacitatea lor de a realiza anumite cerinţe şcolare. Finalitatea evaluării trebuie să
ofere o oglindă a nivelului de pregătire a elevului de-a lungul unei perioade de
şcolaritate.

BIBLIOGRAFIE:
1. Constantin Cucoş – Pedagogie, editura Polirom, 2006
2. Cristian Stan – Teoria evaluării didactice, curs, 2003-2004
3. Gheorghe Tomşa – Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Bucureşti, 2005

INSTITUTOR: LABOU ELISABETA

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT
NR.2, ZALĂU