IMPORTANȚA JOCULUI DIDACTIC ÎN STIMULAREA CREATIVITĂȚII

ELEVILOR

Neagu Gabriela, prof. înv. primar

Școala Gimnazială Nănești, Vrancea

Jocurile și distracțiile sunt mai intense la vârstele copilăriei. Știm că plăcerea copiilor de vârstă
preșcolară și școlară este să se joace tot timpul. Aceasta le conferă conduitelor lor mai multă
flexibilitate și le dezvoltă imaginația și creativitatea. Tot prin joc este exprimat și gradul de
dezvoltare psihică.
La o primă vedere, jocul pare o activitate banală, însă el este un moment deosebit de important
în viața fiecărui om, datorită modului unic în care îmbină aspectul informativ cu aspectul formativ
în anumite etape de dezvoltare ontogenetică. Jocul constituie o activitate specific umană care
satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate. Angajând în întregime personalitatea copilului,
jocul reprezintă o sinteză a unor activități spontane. Jocul este tot atât de necesar dezvoltării
multilaterale a copilului cum este și comunicarea. Este un mijloc de cunoaștere și autocunoaștere de
exersare a unor capacități de socializare, de antrenare a capacităților conitive și de exteriorizare a
emoțiilor și sentimentelor.
Vârsta şcolară mică oferă un teren fertil, ceea ce îi dă posibilitatea copilului să domine orice
timp şi spaţiu. Imaginaţia reproductivă, de exemplu, îi permite micului şcolar să înţeleagă timpul
istoric, raportul dintre evenimente şi fenomene. Purtat pe aripile imaginaţiei reproductive, copilul
poate călători în trecut, pentru a reconstrui fapte şi evenimete petrecute demult. Incursiunile de acest
gen sunt, adeseori populate şi cu elemente fantastice, fabulatorii, care evocă nu numai fragilitatea
experienţei sale de viaţă, ci şi capacitatea de a evada din cotidian.
La nivelul claselor I – IV , în structura metodelor( brainstorming-ul, cubul, metoda celor şase
pălării, chindogu, diagramele why-why, diagramele Ishikawa etc), îşi găsesc cu maximă eficienţă
locul, jocurile didactice, care constituie o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă
în care este integrat copilul în perioada preşcolară, şi activitatea specifică şcolii – învăţarea. Jocurile
didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului.
Integrarea organică a jocului în structura de învăţare a şcolarilor mici este de natură să contribuie la
realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii copilului. Şcolarul mic trebuie să
simtă că este acceptat aşa cum este, că se doreşte întâlnirea cu el, că vine la şcoală să desfăşoare o
activitate ce-i solicită efort în cooperare cu ceilalţi copii, cu educatorul, într-o atmosferă de bucurie
şi nu numai să reproducă, în competiţii cu ceilalţi ceea ce a învăţat.
Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea creatoare a deprinderilor
şi cunoştinţelor achiziţionate la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace
proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului constituind adevărate
mijloace de evidenţiere a capacităţilor creatoare, dar şi metode de stimulare a potenţialului creativ al
copilului, referindu-se la creativitatea de tip şcolar, manifestată de elev în procesul de învăţământ,
dar care pregăteşte şi anticipează creaţiile pe diferite coordonate.
Jocurile didactice în majoritatea lor au ca element dinamic întrecerea între grupe de elevi sau
chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoştinţele lor, dar şi la spiritul
de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obţinerii victoriei. Întrecerea prilejuieşte copiilor emoţii,
bucurii, satisfacţii.astfel, el constituie o eficientă metodă didactică de stimulare şi dezvoltare a
motivaţiei superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de sarcinile ce
le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma eforturilor depuse
în rezolvare.
Jocurile :,,Galaxia cuvintelor", ,,Găseşte cuvântul potrivit" au ca obiective stimularea creativităţii
elevilor prin aprofundarea sensului şi semnificaţiilor unor cuvinte, care denumesc obiecte sau
acţiuni în raporturi de omonimie, integrarea lor în contexte adecvate.
Rolul cadrului didactic pe parcursul jocului didactic constă în :menţinerea atmosferei de joc,
evitarea momentelor de monotonie, stimularea iniţiativei şi inventivităţii copiilor, urmărirea
comportamentului copiilor, antreanarea lor în joc.
Creativitatea, ca formaţiune complexă de personalitate, se formează şi exersează cu metode cât mai
adecvate structurii sale, metode care să acţioneze pe tot parcursul şcolarităţii elevului, iar din acest
punct de vedere, jocurile didactice satisfac cerinţele la nivelul claselor primare.
Vom prezenta în continuare câteva exemple de jocuri didactice care vizează dezvoltarea creativităţii
elevilor din ciclul primar.
1) “Ştafeta povestirii” – dintr-un coşuleţ în care sunt amestecate diferite bileţele fiecare elev
va extrage un cartonaş pe care se află scris un număr. Cel care are numărul 1 începe să creeze o
povestire pe care o va întrerupe după câteva fraze, ultimul cuvânt fiind “şi”, “atunci” sau “când”.
Povestirea este continuată de copilul care are numărul 2 şi aşa mai departe. Toţi copiii din clasă au
ocazia să creeze, să-şi imagineze continuarea acţiunii, punându-şi astfel în valoare potenţialul
creator. Se poate sugera copiilor să orienteze povestirea spre o anumită latură: comică sau tristă,
fantastică sau realistă etc.
2) Jocurile de combinare – sunt deosebit de distractive şi de eficiente pentru dezvoltarea
independenţei şi originalităţii gândirii elevilor. De exemplu, combinarea unui personaj dintr-o
lectură cu un alt personaj dintr-o altă lectură, combinarea mai multor poveşti într-una singură,
combinarea unor cuvinte pentru a obţine o poveste, combinarea unor propoziţii apparent fără nici o
legătură în aşa fel încât să formeze un text etc.
3) “Ghiceşte urmarea” – constă în audierea unei poveşti care este întreruptă la un moment dat de
clinchetul unui clopoţel. Copiii trebuie să-şi imagineze întâmplările, continuând povestea. Acest
joc, pe lângă faptul că dezvoltă imaginaţia elevilor, activizează şi gândirea acestora, îi oferă supleţe
şi mobilitate, dezvoltă atenţia şi perspicacitatea. De asemenea este eficient în formarea deprinderilor
elevilor de a asculta.
4) Jocul cuvintelor magice – este un joc care îi pune pe elevi în diferite situaţii de a descoperi şi a
crea propriile adevăruri. Cuvintele magice provoacă gândirea critică, interesul pentru rezolvarea
problemelor, iamginaţia, cinstea şi responsabilitatea, elemente ce trebuie să devină esenţa educaţiei
pentru elevii noştri. Aceştia vor fi aşezaţi în cerc sau în semicerc, jos, pe covoraş, sau pe scaune. În
centru se află o cutie cu cartonaşe, pe fiecare cartonaş fiind scris un cuvânt: hărnicie, ajutor, respect,
credinţă etc. Elevul ia din cutie câte un cartonaş, îl citeşte, se gândeşte câteva momente, apoi începe
să discute despre sensul cuvântului, despre ceea ce îi sugerează. Este un joc care stimulează
gândirea, creativitatea verbală, răspunzând şi nevoii elevului de a-şi exteriorize observaţiile,
gândurile, sentimentele în mod liber, fără complexe sau teama de a greşi, anulându-se timiditatea.
Manifestând creativitate, cadrul didactic va determina avântul libertăţii şi creativităţii copiilor,
va realiza ehilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raţionale, flexibile, fluide,
creatoare, depăşind înţelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de manifestare şi creaţie a
copiilor se dezvoltă spontan. Aplicând cu pricepere jocul didactic, învăţătorul trebuie să poată
valorifica unele din bogatele resurse formativ-educative ale acestuia în angajarea personalităţii
copilului de a desfăşura o activitate ce solicită efort susţinut, dar într-o atmosferă de voie bună, de
cooperare, de înţelegere . Jocurile didactice sunt antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil
şi la elevii cu rezultate slabe la învăţătură, crescându-le performanţele şi căpătând încredere în
capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al
acestora.

Bibliografie :
1. Pânişoară, I. (2003), Comunicarea eficientă, Ed. Polirom, Iaşi.
2. Schaffer, H.R. (2005), Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
3. Stoica, Ana (1983), Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
4. Stoica, Ana, Cosmovici, A. (1972), Aspecte ale activităţii didactice desfăşurate pe
grupe, în Revista de Pedagogie, nr. 7.