Lucrare de Licenta

UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

PROGRAMUL DE STUDII: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
Conducător ştiinţific
Absolvent
RELAȚIILE NEPATRIMONIALE DINTRE
SOȚI
CUPRINS
Introducere..................................................................................................................................................2
CAPITOLUL I............................................................................................................................................3
Generalități..................................................................................................................................................3
CAPITOLUL II...........................................................................................................................................7
Relațiile nepatrimoniale dintre soți..............................................................................................................7
II.1. Numele soților.................................................................................................................................8
II.2. Îndatorirea de respect și sprijin moral reciproc................................................................................9
II.3. Îndatorirea de fidelitate..................................................................................................................10
II.4. Îndatorirea de a locui împreună......................................................................................................11
II.5. Îndatoririle conjugale....................................................................................................................13
II.6. Îndatorirea de a respecta independența personală a celuilalt soț.....................................................14
II.7. Neînțelegerile soților cu privire la raporturile personale dintre ei.................................................16
II.8. Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea de exercițiu................................................................16
CAPITOLUL III........................................................................................................................................17
Efectele nulității căsătoriei și a divorțului cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți.......................17
III.1. Efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți.................................17
III.2. Efectele divorțului cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți..............................................18
CAPITOLUL IV........................................................................................................................................21
Efectele cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți – parinți și copii.................................................21
STUDIU DE CAZ.....................................................................................................................................23
Concluzii...................................................................................................................................................37
Bibliografie...............................................................................................................................................38
1
Introducere
În lucrarea de față vom prezenta aspecte teoretice privind căsătoria, noțiunea de căsătorie,
relațiile personale dintre soți și efectele pe care această instituție a dreptului familiei le produce
între persoanele căsătorite. Căsătoria este considerată a fi rezultatul unei evoluții îndelungate, în
care uniunea bărbatului cu femeia a fost legalizată din punct de vedere a coabitării și efectelor cu
privire la copii, apoi fiind transformată într-o instituție stabilă și respectabilă. Ca o temelie a
familiei, căsătoria a avut numeroase definiții și comparații, astfel concepția populară spune că
”cununiile sunt rupte din rai”, Gothe spune despre căsătorie a fi ”începutul și culmea oricărei
culturi”, dar Noul Cod civil precizează despre căsătorie ca fiind ”uniunea liber consimțiță între
un bărbat și o femeie,încheiată în condițiile legii, având drept scop întemeierea unei familii”.
Această uniune dintre bărbat și femeie este transformată într-o comunitate socială, care le
reunește într-o așa măsură concepțiile, sentimentele și modul de viață, idealurile și interesele lor
încât între persoanele căsătorite iau naștere multiple relații, care le acaparează toată viața din
punct de vedere spiritual și social, începând cu relațiile de prietenie și dragoste, până la relațiile
de asistență morală și materială, și întreaga lor viziunea asupra vieții.
Căsătoria reprezintă situația juridică permanentă a persoanelor ce și-au unit destinele în
fața ofițerului de stare civilă, aceste raporturi fiind deosebit de complexe, care pot fi structurate
în raporturi dintre soți și raporturi dintre copii și părinți. Acestea pot exista în sfera relațiilor
nepatrimoniale dar și în cele patrimoniale, precizând că fiecare dintre ele își are identitatea
proprie. Lucrarea ”Relațiile nepatrimoniale dintre soți” este structurată pe șase capitole.
Primul capitol prezintă aspectele teoretice de ordin general privind familia și căsătoria,
precum, noțiune, caracterele juridice, condițiile de fond și de formă a căsătoriei, o scurtă
comparație între relațiile patrimoniale și cele nepatrimoniale.
Capitolul al II-lea institulat ”Relațiile nepatrinomiale dintre soți” reprezintă esența
lucrării, și este strucurat în opt secțiuni, ce cuprind: numele soților, îndatorirea de sprijin moral
reciproc, îndatorirea de fidelitate, îndatorirea de a locui împreună, îndatoririle conjugale,
îndatorirea de a respecta independența personală a celuilalt soț, neînțelegerile soților cu privire la
raporturile personale dintre ei, și nu în ultimul rând, efectele căsătoriei cu privire la capacitatea
de exercițiu.
Capitolul al III-lea face referire la ”Efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile
nepatrimoniale dintre soți”, unde sunt precizate generalități despre nulitatea căsătoriei, cazurile
de nulitate absolută și cele de nulitate relativă, dar și despre efectele nulității ce privesc relațiile
dintre soți (efectele căsătoriei cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți, efectele nulității
căsătoriei cu privire la capacitatea de exercițiu, efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile
patrimonile dintre soți) și efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile dintre părinți și copii.
În capitolul IV se evidențiază ”Efectele divorțului cu privire la relațiile nepatrimoniale
dintre soți”. unde sunt precizate formele și motivele divorțului, pierderea drepturilor ce reiese din
calitatea de soț, încetarea calității de soț, numele soților după divorț, obligația de sprijin moral,
capacitatea de exercițiu, cetățenia soțului divorțat.
Al V-lea capitol se rezumă la ”Efectele cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți –
părinți și copii”, unde prezintă încredințarea copiilor minori, exercitarea drepturilor și obligațiilor
părintești ce ține de persoana copilului, obligația de întreținere și contribuția părinților la
cheltuielile de creștere, educare și învățătură, dar și pregătire profesională. De asemenea mai sunt
precizate și plasamentul copiilor minori, locuința acestora și măsura reîncredințării copiilor
minori de la un părinte la celălalt.
Relațiile nepatrimoniale sunt cele mai importante într-o căsătorie deoarece acestea
constituie nucleul căsătoriei, bazându-se pe afecțiune și prietenie reciprocă.
2
CAPITOLUL I.
Generalități
Se știe că familia este un element natural foarte important, și fundamental, al societății în

care trăim. Ea este o formă de relații sociale de bază, întemeiată prin căsătorie, rudenie, adopție,
sau orice fel de relații dobândite cu acestea. Chiar și soții singuri formează o familie, iar între
aceste relații sociale există atât drepturi, cât și obligații.
Art.258. Familia. (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe
egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și
educarea copiilor lor.
(2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.
(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice și sociale, încheierea căsătoriei, precum
și dezvoltarea și consolidarea familiei.
(4) În sensul prezentului cod, prin ”soți” se înțelege bărbatul și femeia uniți prin căsătorie.
Termenul de căsătorie are două sensuri. Primul desemnează actul juridic, având caracter
solemn și bilateral, în care viitorii miri sunt de acord să se căsătorească, în mod public. Iar cel
de-al doilea, situația juridică, se referă la statutul legal, permanent, dintre cele două persoane
căsătorite1.
Actul juridic al căsăoriei, ca orice act juridic, se poate spune că este un ”produs”
volițional, ce are ca scop și efect generator de consecințe juridice. Rolul principal în formarea
actului juridic este voința viitorilor soți. Această vionță trebuie să existe și să fie exteriorizată, și
să se exprime în scopul de a produce efecte juridice.
Noul Cod civil (art.271-277) precizează faptul că încheierea căsătoriei este subordonată
unor condiții de fond, dar și unor condișii de formă (art.278-289), adică unor formalități.
Pentru încheierea căsătoriei, anumite condiții de fond trebuiesc îndeplinite: vărsta legală
pentru această uniunea dintre viitorii soți, diferența de sex, consimțământul liber exprimat la
căsătorie și comunicarea reciprocă a stării de sănătate.
Condițiile de fond precizate mai sus se prezintă sub o formă pozitivă. De asemenea,
există și condiții de fond care se prezintă sub formă negativă, numite și impedimente: rudenia,
existența unei căsnicii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soți, tutela, adopția, interdicția uniunii
dintre persoane de același sex, debilitatea mintală sau alienația2.
1. Condițiile de fond, le putem clasifica astfel:
 diferența de sex între viitorii soți trebuie dovedită cu certificatul de naștere;

 vârsta legală pentru a încheia o căsătorie este de minim 18 ani pentru băieți, și 15-16 ani la
femei cu dispensă de la Autoritatea Tutelară. În legătură cu vârsta asupra căsătorie, nu esistă
o limită maximă;
 viitorii soți trebuie să-și dovedească starea fizică cu analize medicale amănunțite ce sunt
efectuate de un medic specialist. Comunicarea reciprocă despre starea sănătății se face prin
certificate medicale prenupțiale, având drept scop conștientizarea viitorilor soți despre
existența unor boli care ar prezenta riscuri pe viitor, cum ar fi transmiterea ereditară anumitor
afecțiuni viitorului copi;
 consimțământul este răspunsul afirmativ –DA comunicat de viitorii soți în formă autentică și
solemnă în prezența delegatului de stare civilă. Consimțământul poate să fie afectat de vicii,
1
Maria Banciu, Adrian Alexandru Banciu, ”Dreptul familiei conform Noului Cod Civil”, Ed. Hamangiu, București,
2012, p. 9;
2
Ibidem, p. 13;
3
cum ar fi: dolul, eroarea, violența morală sau cea fizică. De asemenea, acest consimțământ
trebuie să fie actual, simultan și personal.
Pentru a se încheia căsătoria în mod legal, este necesară lipsa impedimentelor, ce pot fi
folosite de către soț pe calea opoziției la căsătorie.
- bigamia, sau existența unei căsnicii nedesfăcute, care este învinuită în codul penal;
- incestul și rudenia, care, la fel ca și bigamia, este încriminată de codul penal. Căsătoria nu
este posibilă pentru rudele pe linie directă, indiferent de grad, și pe linie colaterală până la
gradul IV inclusive, între soră-frate, mătușă-nepot, vară-văr, etc.;
- adopția, este nepermisă între adoptator și ascendenții lui și adoptat și descendenții lui, și
în cazul în care adoptații sunt de aceeași persoană. Acest impediment are denumirea de
rudenie civilă;
- cununia este interzisă între tutore și copilul minor ce se află sub tutela sa;
- debilitatea mintală și alienația;
Condițiile ce fac referire la vărsta căsătoriei dar și la diferența de sex, se adeveresc cu

certificatul de naștere în original ori copii legalizate care se atasează la declarația de căsătorie.
Încheierea căsătoriei se va dovedi doar prin certificatul de căsătorie, ce va fi eliberat pe
baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă, conform art.292 din NCC1.
2. Condiții de formă
Formalitățile anticipate care au drept scop împiedicarea finalizării căsătoriei în situația

unor impedimente. La oficiul de stare civilă se va face în scris declarația de căsătorie.
Se poate opune căsătoriei orice persoană în termen de 8 zile de la depunerea declarației,
după cum se precizează în Legea nr.119/1996 privind actele de stare civilă.
Procesul de încheiere a căsătorie se va face într-o anumită localitate, într-un anumit loc,
în de față cu ofițerul de stare civilă, cu martorii de față, împreună asigurând solemnitatea
căsătoriei. Atunci când consimțământul este dat de către viitorii soți, în timpul exprimării
acesteia are loc încheierea căsătoriei2.
Căsătoria este un act juridic care este încheiat în condițiile legii, prin uniunea liber
consimțită între două persoane de sex opus, având drept scop întemeierea unei familii.
Căsătoriile având alte scopuri sunt căsătorii fictive, și sunt sancționate cu nulitate absolută. 3 Nu
se poate încheia căsătoria dintre două persoane de același sex în România deoarece principalul
scop al uniunii dintre bărbat și femeie este procreația.
Din Noul Cod Civil reies următoarele caractere ale căsătoriei4:
a) Căsătoria este o uniune dintre bărbat și femeie, având consimțământul amândurora liber
și personal (art.271) – principalul scop, cum am precizat mai sus, este procreația.
b) Căsătoria este monogamă, iar legea pedepsește bigamia (art.273) – este exclus ca o
persoană să fie căsătorită, în același timp, cu o altă persoană de același sex.
c) Căsătoria este liber consimțită (art.258) – femeia și bărbatul care se gândesc să încheie o
căsătorie pot să se hotărască singuri asupra acestui fapt, fără intervenția altor persoane.
d) Căsătoria se finalizează în formele cerute de lege având caracter solemn – căsătoria este
astfel publică, încheiată de către ofițerul de stare civilă într-o zi stabilită de dinainte, într-
un anumit loc, prin participarea personală a viitorilor soți și în prezența a doi martori.
e) Căsătoria are un caracter civil – prin uniunea celor două persoane de sex opus se produc
efecte juridice, astfel, de încheierea și înregistrarea cununiei se ocupă ofițerul de stare
civilă. Soții pot sărbători și religios cununia, dar fără a produce efecte juridice.
1
Maria Banciu, Adrian Alexandru Banciu, op. cit. , p. 15;
2
Laura Cetean-Voiculescu, ”Dreptul familiei”, Ed. Hamangiu, București, 2012, p.60;
3
Camelia Cezara Ignătescu, ”Dreptul familiei. Legislație adnotată și legi speciale”, Ed. Lumen, Iași, 2014, p. 15;
4
Maria Banciu, Adrian Alexandru Banciu, op. cit. , p. 11-12;
4
Sărbătorirea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei
civile1.
f) Căsătoria se încheie pe viață – ea este menită să persiste între viitorii miri pe tot restul
vieții. Excepție fiind atunci când este desfăcută în condițiile expres prevăzute de lege sau
prin deces.
g) Căsătoria se întemeiază pe deplină egalitate dintre bărbat și femeie – acestă egalitate are
loc la încheierea căsătoriei, la raporturile dintre soți, și dintre ei și copii lor. Părintele are
datoria să acorde întreținerea copilului său indiferent că el este adoptat, este din căsătorie
sau din afara ei. Egalitatea dintre copii se referă atât la întreținerea lor cât și asupra
moștenirii2.
h) Căsătoria se încheie în scopul de a întemeia o familie (art.259) – acest scop este introdus
în lege, fiind un scop juridic. Căsătoria este baza familiei și este protejată de lege 3. Acest
caracter are și un scop social, pe lângă cel juridic, ce se bazează în principal pe
procrearea, creșterea, educarea și pregătirea copiilor pentru viață.
Nu poate nimeni să oblige o persoană să se căsătorească. Căsătoria este un drept

fundamental a omului. Cum o persoană poate și are dreptul să încheie o căsătorie, așa poate să și
refuze.
Căsătoria este încheiată în primul rând pe baza certificatului de căsătorie, între două
persoane de sex opus, apoi acesta oferă drepturile și obligațiile ce sunt ocrotite de legi.
După încheierea căsătoriei dintre două persoane de sex opus, potrivit Constituției și
Noului Cod Civil, se nasc anumite obligații, cum ar fi: cea de sprijin moral și respect reciproc,
cea de a domicilia împreună, cea de fidelitate, de ași declara numele din căsătorie, precum și cele
ce țin de îndatoririle părintești.
Căsătoria produce efecte în legătură cu relațiile patrimoniale și nepatrimoniale dintre soți,
cât și cu privire la capacitatea de exercițiu a femeii care s-a căsătorit minoră, adică înainte de a
împlini vârsta de 18 ani4.
Prin încheierea căsătoriei se generează o multitudine de relații între membrii familiei
intercondiționându-se reciproc. Unele sunt juridice, în care se încadrează relațiile patrimoniale și
relațiile nepatrimoniale, iar altele sunt nejuridice, fiind de natură afectiv-sentimentală și etico-
morală5.
În Noul Cod Civil se menționează despre efectele căsătoriei în Titlul II, numit
”Căsătoria”, unde Capitolul V cuprinde drepturile și îndatoririle personale ale soților (art.307-
311), și Capitolul VI având drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților (art.312 – 372). De
asemenea, efectele cununiei se găsesc și în unele acte normative internaționale din care face
parte și România: Declarația Universală a Drepturilor Omului (art.16), Pactul internațional cu
privire la drepturile economice, sociale și culturale (art. 10, paragraful 1), Pactul internațional cu
privire la drepturile civile și politice (art.23, paragraful 4, și art.24), ș.a. 6 Dispozițiile menționate
în Capitolul V din Noul Cod Civil sunt puse în aplicare indiferent de regimul matrimonial al
persoanelor căsătorite și sunt administrate de obligația acestora de a hotărî de comun acord în
ceea ce privește căsătoria. Drepturile și îndatoririle nepatrimoniale ale soților sunt precizate mult
mai complet și mai clar în Noul Cod Civil. Pe lângă acestea, mai sunt precizate și ocrotite de
lege independența profesională și socială a soților. Dacă vreunul din drepturile sau obligațiile
menționate este încălcat, se poate ajunge la divorț.
1
Cristina Codruța Hageanu, ”Dreptul familiei și actele de stare civilă”, Ed. Hamangiu, București, 2012, p.22;
2
Camelia Cezara Ignătescu, op. cit. , p. 16;
3
Cristina Codruța Hageanu, op. cit. , p. 9;
4
Adriana Corhan, ”Dreptul familiei” ,Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 94;
5
Maria Banciu, Adrian Alexandru Banciu, op. cit. , p.33;
6
Nadia Cerasela Aniței, ”Dreptul familiei”, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 63;
5
Relațiile patrimoniale și cele nepatrimoniale sunt importante în egală măsură. Relațiile
nepatrimoniale reprezintă un progres în familie și un element de armonie, dar nu pot fi apreciate
în bani sau bunuri de valoare, iar cele patrimoniale înfățișează totalitatea raporturilor sociale,
apreciate în bani, ce au loc între cele două persoane de sex opus, și care sunt îmbinate prin actul
juridic al căsătoriei.
Putem menționa faptul că efectele personale poate utiliza și termenul de ”îndatorire”, iar
cele patrimoniale termenul de ”obligație”1.
Încheierea uniunii dintre bărbat și femeie, alături de raporturile patrimoniale și cele
nepatrimoniale dintre persoanele căsătorite, generează și alte tipuri de raporturi, cum ar fi:
raporturi dintre persoanele căsătorite și copii lor, raporturi între membrii familiei și terțe
persoane, fie ele fizice sau juridice, și raporturi de afinitate, adică între fiecare soț și rudele
celuilalt soț2.
Pe lângă raporturile nepatrimoniale dintre soți, căsătoria produce profunde schimbări în
statutul patrimonial al individului, constituind o configurație specific a obligațiilor și drepturilor,
diferită de statutul persoanelor celibatare, indiferent dacă acestea trăiesc într-o uniune de fapt3.
Dintre toate faptele și actele juridice care dau naștere la raporturile juridice ce țin de
familie, uniunea legală dintre bărbat și femeie produce cele mai multe efecte patrimoniale asupra
persoanei.
Prin relații patrimoniale dintre persoanele căsătorite se înțelege totalitatea raporturilor
sociale, ce pot fi evaluate în bani, care se nasc între soți unite prin actul juridic al căsătoriei.
Aceste raporturi patrimoniale care îi transform pe soți din doi actori independenți ai vieții sociale
într-o unitate de acțiune economic, influențează ansamblul relațiilor cu caracter financiar între
terți și unul sau ambii soți4.
Raporturile patrimoniale de care au parte soții pe parcursul căsătoriei pot fi încadrate în
trei categorii:
 raporturi care se ivesc la contribușia persoanelor căsătorite la cheltuielile căsătoriei;
 raporturi ce țin de bunurile lor;
 raporturi ce au în vedere obligația de întreținere reciprocă.
Conform Noului Cod civil, Capitolul VI din Titlul II al Cărți a II-a are denumirea
”Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților” iar prevederile încadrate se referă la aspectele
următoare:
 Secțiunea 1 cuprinde ”Dispoziții commune” fiind încadrate în art.312-338;
 Secțiunea a 2-a, are ”Regimul comunității legale” fiind încadrate în art.339-359;
 Secțiunea a 3-a, are ”Regimul separației de bunuri”, fiind încadrate în art.360-365;
 Secțiunea a 4-a privește ”Regimul comunității convenționale” cu art.366-368;
 Secțiunea a 5-a având ”Modificarea regimului matrimonial” cu art.369-3725.
1
Teodor Bodoașcă, (și alții), ”Dreptul familliei”, Ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 68-69;
2
Ibidem, p. 69;
3
Marieta Avram, Cristina Nicolescu, ”Regimuri matrimoniale”, Ed. Hamangiu, București, 2010, p. 1;
4
Dariescu Nadia-Cerasela, ”Relațiile patrimoniale dintre soți în dreptul internațional privat”, Ed. C.H. Beck,
București, 2008, p.22;
5
Carmen Tamara Ungureanu, și alțiii, ”Noul Cod Civil: Comentarii, doctrină și jurisprudență”, Vol. I, Ed. Hamangiu,
București, 2012, p. 412;
6
CAPITOLUL II.
Relațiile nepatrimoniale dintre soți
Aceste relații nepatrimoniale se găsesc în Capitolul V (art.307-311) din Noul Cod Civil,
având denumirea ”Drepturile și îndatoririle personale ale soților”, cuprinzând doar principiile
care guvernează raporturile personale dintre soți.
Aceste principii sunt1:
a) Principiul egalității dintre persoanele căsătorite, în drepturi și obligații, indiferent de
regimul lor matrimonial (art.307);
Manifestarea egalității dintre persoanele căsătorite are loc la încheierea căsătoriei, pe
parcursul acesteia, și la desfacerea căsătoriei.
Acest principiu se opune producerii unor efecte personale ale căsătoriei, și anume:
controlul exercitat de către soț asupra celuilalt privind corespondența și relațiile sociale,
permiterea unui soț de către celălalt în ceea ce privește alegerea profesiei și dobândirea de către
un soț a cetățeniei celuilalt soț doar prin actul de căsătorie2.
Alegerea profesiei se face fără încuviințarea celuilalt soț, dar asta nu înseamnă că ei nu se
vor consulta prealabil asupra acestui lucru. Iar în conformitate cu prevederile Legii nr.21/1991 cu
privire la cetățenia română, aceasta nu se dobândește, dar nici nu se pierde, dacă două persoane
de sex opus se căsătoresc3.
b) Principiul că soții decid împreună, de comun acord, în ceea ce privește uniunea dintre ei
(art.308);
c) Principiul că persoanele căsătorite sunt de acord cu numele pe care îl vor avea, și îl vor
purta obligatoriu în timpul căsătoriei (art.311).
În Codul familiei efectele căsătoriei se găsesc în Titlul I, Capitolul III cu numele

”Efectele căsătoriei”, unde:
 Secțiunea 1 (art.25-28) face referire la ”drepturile și obligațiile personale ale soților”, iar
 Secțiunea 2 (art.29-36) face referire la ”drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților”.
Aparent din tehnica reglementării reiese că acest capitol epuizează drepturile și obligațiile
persoanelor căsătorite, dar în realitate nu toate sunt cuprinse în acest capitol. Există texte ale
Codului familiei ce țin de drepturile și obligațiile soților cu referire la obligațiile de întreținere
(art.86 alin. 1, art.89 lit. a) intrând și art. 41. alin. 1 Codul familiei), cât și cele privind copilul
(art.97 Codul familiei, în prezent abrogat)4.
Relațiile patrimoniale se subordonează celor nepatrimoniale, fiindcă aceste relații
nepatrimoniale constituie principalul conținut al raporturilor dintre soți, dar factorii personali se
amestecă cu cei nepatrimoniali și numai împreună pot fi înțeleși în intercondiționarea și
complexitatea lor.
Din punct de vedere al relațiilor nepatrimoniale, uniunea dintre două persoane de sex
opus nu produce nici un efect direct asupra cetățeniei persoanelor căsătorite. Efectele produse
sunt cele cu privire la numele persoanelor căsătorite, raporturile dintre ei și capacitatea de
exercițiu.
Legea nu prevede ce se poate întâmpla dacă persoanele căsătorite nu sunt de acord în
ceea ce privește o măsură, o faptă sau un act ce trebuie luată în timpul căsătoriei. Astfel,
1
2
Nadia Cerasela Aniței, op. cit. ,p. 65;
3
Adrian Pricopi, ”Dreptul familiei”, Ed. Lumina Lex, București, 2004, p. 62;
4
Ioan Imbrescu, ”Tratat de dreptul familiei: familia, protecția copilului, elemente de stare civilă”, Ed. Lumina Lex,
7
persoanele care s-au unit în urma unei căsătorii nu se pot adresa instanței judecătorești sau
autorității tutelare pentru a hotărâ în legătură cu neînțelegerile dintre soți.
II.1. Numele soților
În vechea reglementare din Codul familiei, în prezent abrogat, (art.27 alin. (2) ) soții
aveau în vedere trei opțiuni în ceea ce privește numele, și anume:
 fiecare dintre ei să-și păstreze numele care l-au avut înainte de nuntă, asta ar însemna că
nu este nici o schimbare și că în timpul mariajului fiecare o să poarte un nume diferit;
 amândoi să aibă, ca nume comun, numele unuia dintre ei;
 amândoi să aibă, ca nume comun, numele lor reunite.
Art.282 din NCC precizează, pe lângă cele enumerate mai sus, și o a patra variantă în
care un soț are posibilitatea să își păstreze numele de dinaintea nunții, iar celălalt să aibă numele
lor reunite.
Numele ne dă voie să desemnăm și să recunoaștem o persoană și este un element
important, de bază, ale personalității umane. Prin intermediul numelui putem individualiza
persoanele fizice în cadrul unei societăți. Astfel, putem spune că identificarea persoanelor a fost
influențată de o cerință socială.
Numele unui individ cuprinde în primul rând numele de familie, și prenumele. Numele
are un regim juridic pentru modul dobândirii, modificării, schimbării și exercitării lui. Numele de
familie este un drept subiectiv personal nepatrimonial, imprescriptibil, împreună cu starea civilă,
și este netransmisibil. Adică nici o persoană nu are dreptul la nume pe calea unui act juridic. În
baza legii, numele poate fi transmis doar prin uniunea între un bărbat și o femeie, filiație,
adopție. Numele este opozabil pentru toți oamenii, iar toate persoanele fizice sunt obligate să
poarte un nume, astfel participând la viața socială și cea juridică1.
Și prenumele este un drept personal nepatrimonial, dar acesta nu este influențat de
modificarea stării civile în nici un fel, spre deosebire de numele de familie. În general,
prenumele are aceleași caractere juridice ca și numele de familie și poate fi schimbat pe cale
administrativă. El se stabilește și se declară odată ce se naște copilul2.
Dacă persoanele căsătorite au fost de acord să poarte un nume comun în timpul
mariajului și l-au declarat în declarația de căsătorie (art.281), unul dintre soți nu are posibilitatea
să schimbe numele pe calea administrativă decât cu acordul celuilalt soț (art.311 alin. (2) NCC
ce privește schimbarea numelui de familie)3.
Declarația de schimbare a numelui de familie pe calea administrativă trebuie să cuprindă
actele următoare4:
 copii legalizate, ale persoanei care solicită schimbarea numelui, de pe certificatele de
stare civilă;
 un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, unde a fost publicat
extrasul din cererea de schimbare a numelui de familie, iar publicarea exemplarului să nu
fi trecut mai mult de un an;
 consimțământul celuilalt soț, dat în formă autentică, în cazul schimbării numelui comun
purtat pe parcursul căsătoriei;
1
Paraschiv Pețu, Elena Velicu, Viorel Mardare, ”Starea civilă – mijloc de identificare persoanei fizice”, Ediția a III-a,
Ed. Detectiv, București, 2006, p. 27-28;
2
Ibidem, p. 28;
3
4
Carmen Tamara Ungureanu, și alțiii, ”Noul Cod Civil: Comentarii, doctrină și jurisprudență”, Vol. I, Ed. Hamangiu,
8
 copie după decizia de aprobare a instanței de tutelă, în situațiile minorilor sau a
persoanelor puse sub interdicție care vor să-și schimbe numele;
 cazierul judiciar și cel fiscal al solicitantului;
 orice fel de acte care consideră solicitantul necesare pentru motivarea cererii sale.
Soții după ce au hotărât ce nume să poarte în căsătorie, ei trebuie să-l declare în fața
delegatului de stare civilă sau atunci când își depun declarația de căsătorie, dar până în momentul
când are loc încheierea căsătoriei. Dacă înțelegerea cu privire la nume a intervenit după ce s-a
depus declarația, aceasta se consemnează într-o declarație scrisă și se anexează la prima
declarație, însă nu mai târziu de momentul câd se încheie căsătoria1.
Dacă soții au fost de acord să poarte numele lor reunite, ordinea lor este la fel pentru
amândoi.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței nr. 41/30.01.2003, persoanele
căsătorite pot cere schimbarea numelui și împreună pe cale administrativă, dar fiecare trebuie să
facă cererea separat.
Numele de familie însușit prin uniunea dintre două persoane de sex opus se păstrează și
după încetarea căsătoriei prin deces sau în condițiile art.383 din NCC, după desfacerea
căsătoriei2.
Persoana divorțată sau cea supraviețuitoare, care poartă din căsătoria anterioară numele
comun, poate să-l poarte încontinuare în noua căsătorie, indiferent dacă aparține soțului decedat
sau divorțat. Soluția se impune, prin obligarea soților să poarte numele comun declarat în timpul
căsătoriei, întrucât art.311 alin. (1) din Noul Cod Civil nu interzice ca respectivul nume să fie
purtat și folosit după ce căsătoria a încetat.3
În situația în care persoanele căsătorite poartă nume comun, iar pe parcursul căsătoriei
unul dintre ei este adoptat, cel adoptat are posibilitatea să primească numele adaptatorului, dar
numai cu permisiunea celelaltei persoane căsătorite, dat de față cu instanța care încuviințează
adopția (art.473 alin. (4) Noul Cod Civil)4.
Dacă soțul adoptat pe parcursul căsătoriei nu a purtat numele adaptatorului, la divorț el va
reveni la numele adaptatorului și nu la cel avut înaintea căsătoriei, deoarece prin actul de adopție
au dispărut toate efectele rudeniei normale. Iar dacă soții nu au un nume comun, soțul care a fost
adoptat poate lua numele adaptatorului fără consimțământul celuilalt soț5.
II.2. Îndatorirea de respect și sprijin moral reciproc
Art.309 din Noul Cod Civil precizează că obligația de respect reciproc și sprijin moral,
precum și fidelitatea, este o consecință a afecțiunii și prieteniei pe care se întemeiază căsătoria.
Viitorii soți sunt obligați să își acorde unul celuilalt sprijin material și moral.
În art.1 din Legea nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, se
regăsește noțiuni despre morală, despre solidaritatea dintre membrii familiei și dintre soți.
Căsătoria se încheie pe baza sentimentelor de dragoste dintre bărbat și femeie, de prețuire
reciprocă.
Afirmația lui Guy de Maupassant6 sugerează afecţiunea ce trebuie să caracterizeze
persoanele căsătorite: “Când iubeşti nu este nimic mai bun decât să dai, să dai tot timpul, totul-
viaţa, gândul, corpul- tot ce ai, să simţi că dai, să rişti totul şi să poţi să dai mereu mai mult”.
1
2
Ioan Dorel Romoșan, ”Dreptul familiei”, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 84;
3
Teodor Bodoașcă, (și alții), op. cit. , p. 72;
4
5
Ibidem
6
Citat după Nicolae. Mitrofan, ”Dragostea și căsătoria”, Ed. Științifică și Encicolpedică, București, 1984, p. 41;
9
Obligația de sprijin moral constă sub mai multe forme, și anume: de a acorda celuilalt soț
afecțiune constantă, să fie devotați, să fie sinceri unul față de celălalt, înțelegători, răbdători, să
apere reputația și cinstea celuilalt soț, să acorde ajutor în toate momentele vieții comune, dar mai
ales pentru depășirea situațiilor critice și dificile, pentru a-i ridica nivelul intelectual sau
îngrijirile pe care unul dintre soți le acordă celuilalt soț în caz de boală, infirmitate sau dacă este
incapabil să se descurce singur.
De asemenea, persoanele căsătorite au datoria de a se stimula reciproc în ceea ce ține de
activitățile lor familiale, de a se încuraja mereu din punct de vedere profesional și familial, de a
promova comunitatea matrimonială de viață și buna înțelegere, de a accepta și a tolera pe celălalt
soț, cu calitățile și defectele sale, depășirea momentelor de suferință fizică și psihică.
Îndatoririle menționate mai sus se suprapune cu obligația de respect, care este un fel de
conduită și nu se realizează prin constrângere, ci în mod liber. Sentimentele nu pot fi impuse,
astfel nu există respect din frică.
Respectul este aprecierea corectă a personalității celuilalt, recunoașterea calităților sale
fizice, psihice ce țin de realizările acestuia din punct de vedere profesional, personal și social1.
Obligația de respect nu se prescrie de către legiuitor, el trebuie să se înțeleagă de la sine
de către fiecare membru de familie. În viață trebuie să ai încredere că poți conta pe persoana de
lângă tine, în orice împrejurări și situații.
Respectul, are la bază dreptul persoanelor căsătorite la propria corespondență, la diverse
relații sociale, dreptul de ași alege liber meseria sau profesia dorită, dreptul de a dispune de
propriul corp, de exemplu de a face o întrerupere de sarcină din motive diverse,etc.2
În situația în care neîndeplinirea obligației de sprijin moral se face prin fapte materiale,
poate antrena răspunderea civilă, penală sau contravențională a persoanei căsătorite vinovate. Ca
de exemplu, abandonul de familie săvârșit în forma alungării, părăsirii sau lăsării fără ajutor a
soțului, constituie o neîndeplinire a îndatoririi de sprijin moral, dacă prin acestea i s-au cauzat
suferințe morale sau fizice.3
Potrivit Legii nr.61/1991, art.2, pct.23, constituie contravenție, dacă potrivit legii penale
nu constituie inracțiune, alungarea din locuința comună a persoanei căsătorite către cealaltă
persoană.
Nerespectarea obligației de spijin moral si respect reciproc constituie motiv de divorț, și
poate fi sancționată atât în planul dreptului familiei, cât și în planul altor ramuri de drept.
II.3. Îndatorirea de fidelitate
Noul Cod Civil precizează îndatorirea de fidelitate în art.309, alin. (1), și constă prin
întreținerea de relații sexuale împreună, dar în același timp, să fie fideli celuilalt soț și să nu
întrețină astfel de relații în afara familiei. Soții trebuie să se abțină de a avea relații sexuale cu
alte persoane. Acestă îndatorire este reciprocă, ca reflex al egalității juridice a persoanelor
căsătorite.
De asemenea, pe lângă interdicția persoanelor căsătorite de a avea relații sexuale în afara
căsătoriei, obligația de fidelitate implică și loialitatea și încrederea pe care soții trebuie să le aibă
la baza tuturor raporturilor dintre soți. 4
Acestă obligație presupune o latură activă, prin care le impune persoanelor căsătorite să
întrețină raporturi sexuale împreună, și o latură pasivă, unde le interzice acestora să întrețină
astfel de relații în afara căsătoriei.
1
Ioan Dorel Romoșan, op. cit. , p. 90;
2
3
4
Carmen Tamara Ungureanu, și alțiii, op. cit. , p. 309;
10
Fiind o consecință firească a căsătoriei, fidelitatea persoanelor căsătorite, conform art.414
NCC, se bazează pe prezumția de paternitate unde soțul mamei este tatăl copilului născut de
soție. Astfel, se dovedește faptul că obligația de fidelitate a soției a fost respectată.
Fidelitatea este o atitudine de conștiință și de conduită unde trebuie să caracterizeze cele
două persoane căsătorite, iar sentimentele de dragoste și de afecțiune trebuie să fie orientate către
celălalt soț. Asta nu înseamnă că celelalte sentimente de dragoste față de parinți, copii, prieteni
sau alte rude sunt excluse.
Acestă îndatorire este o componentă destul de importantă în viața persoanelor căsătorite,
împreună cu celelalte obligații reciproce dintre soți. Pe cât este de importantă, pe atât este și
delicată aprecierea sa, astfel că, atunci când se invocă într-un proces încălcarea obligației de
fidelitate ca motiv de divorț, instanțele judecătorești le este foarte greu să dea o sentință deoarece
delimitarea din ansamblul faptelor prezentate de persoanele căsătorite a acelora care constituie,
într-adevăr, încălcări ale acestei obligații1.
Încălcarea îndatorirei de fidelitate putea să aibă forma gravă a infracțiunii de adulter,
sancționată în art.304 Codul penal. Acestă infracțiune a fost reglementată de art.304 din Codul
penal, abrogat prin art.1 pct.65 din Legea nr.278/20062.
Pentru a se pronunța divorțul, nu este necesar să se săvârșească adulterul 3 ci să nu
respecte îndatorirea de fidelitate , care poate avea loc și în modalități mai atenuate, prin
”trădarea” celeilalte persoane căsătorite sub aspect sentimental și afectiv, care a dus la
deteriorarea ireversibilă a relațiilor dintre soți.4
De regulă, obligaţia de fidelitate are la bază sinceritatea, loialitatea, încrederea din partea
persoanelor căsătorite, şi este dependentă de îndeplinirea obligaţiei de respect şi sprijin moral
reciproc.
II.4. Îndatorirea de a locui împreună
Codul familiei preciza că femeia în mod obligatoriu avea domiciliul conjugal la cel al
bărbatului. Acum, noul Cod civil în art. 309 alin. (2) precizează despre obligația soților de a locui
împreună, decizia fiind de comun acord, astfel se obligă să își respecte hotărârea comună.
Având ca urmare finalitatea relaţiilor dintre persoanele căsătorite, apare şi îndatorirea de a
locui împreună, constituind în același timp și o premisă pentru nașterea unei familii și menținerea
unității ei. Soții pot să stabilească de comun acord domiciliul pe baza principiului egalităţiii în
drepturi şi obligaţii pe parcursul căsătoriei (acesta se găsește în art. 309 alin. (2) în NCC).
Odată ce viitorii soți iau hotărârea de a se căsătorii și de a da crea o familie, în mod
expres le revine și traiul în comun al acestora. Scopul căsătoriei nu poate fi îndeplinit dacă
persoanele căsătorite nu au acestă viață comună.
Locuința este un atribut ce deservește la individualizarea unei persoane fizice în societate
și ajută la identificarea acesteia într-un anumit loc unde aceasta se află prezentă.
În mod obligatoriu, toate persoanele fizice trebuie să aibă un domiciliu deoarece sunt
determinate considerente de ordin juridic, rațiuni de ordin economic, politic, demografic, ș.a.
Determinarea unui domiciliu a persoanelor fizice trebuie să aibă în vedere două criterii:
caracterul statornic al domiciliului și caracterul de locuință principal. Dacă o persoană are mai
multe domicilii statornice, se va lua în considerare ca domiciliu cea principală5.
Domiciliul unei persoanei fizice se află unde ea își are locuința principală sau statornică
(art.87 NCC).
1
2
Ibidem
3
Adulterul este fapta unei persoane căsătorite de a avea raporturi sexuale în afara căsătoriei.
4
5
Paraschiv Pețu, Elena Velicu, Viorel Mardare, op. cit. , p. 28-29;
11
Îndatorirea soților de a locui împreună nu necesită neapărat și obligarea lor de a avea
domiciliul comun. Domiciliul este un atribut de identificare a individului și un drept personal
nepatrimonial. De asemenea, nu are efecte directe în ceea ce privește scopul uniunii dintre un
bărbat și o femeie. Domiciliul persoanelor căsătorite se potrivește aproape cu majoritatea
situațiilor cu locul unde persoanele căsătorite locuiesc efectiv1.
Chiar dacă soții au obligația de a locui împreună, din motive bine întemeiate, ei pot hotărî
de comun acord să locuiască separat, fie pe toată durata mariajului, fie pentru perioade de timp
limitate. De exemplu, în situația în care una dintre persoanele căsătorite muncește în altă țară sau
în altă localitate; unul dintre soți studiază în altă țară sau urmează cursurile unei școli în altă
localitate; execută o pedeapsă privativă de libertate; este detașat sau delegat în altă parte față de
unde are domiciliul; îngrijirea sănătății într-o unitate sanitară; căminul soților nu asigură norma
legală locativă pentru membrii familiei; etc. Aceste situații pot justifica domiciliile separate ale
persoanelor căsătorite.
Lipsa unui motiv temeinic care să justifice refuzul unuia dintre persoanele căsătorite de a
locui împreună cu celălalt este motiv de divorț.
Izgonirea unui soț din locuința comună de către celălalt, precum și părăsirea acestuia, așa
încât soțul este supus unor suferințe morale sau fizice, poate constitui infracțiunea de abandon de
familie2. Aceasta este prevăzută în art.305 alin.1 lit. a) în Codul penal.
Chiar dacă un soț nu poate cere evacuarea celuilalt soț din locuința comună deoarece
căminul conjugal este de natura căsătoriei, se admite, prin excepție, dacă unul dintre ei pune în
pericol sănătatea celuilalt prin acte de violență, încălcându-și astfel obligațiile ce decurg din
uniunea dintre ei și poate fi evacuat, la cerere, rezultând ca soții să aibă domicilii separate. Este
prevăzut în practica judiciară faptul că o persoană căsătorită poate cere evacuarea celeilalte
persoane căsătorite din locuința comună pentru comportamentul și atitudinea lui3.
Evacuarea se face pe baza unei hotărâri judecătorești.
Legea nr.217/2003 art.23 și art.24 prevede că persoana a cărei viață, integritate psihică,
fizică sau libertate este pusă în pericol prin acte de violență din partea unui membru de familie
poate cere instanței, având drept scop înlăturarea pericolului, să emită un ordin de protecție care
să dispună provizoriu, printre altele, evacuarea din domiciliul familiei, chiar dacă acesta este
titularul dreptului de proprietate.
Se poate dispune reintegrarea victimei în locuința familiei sau limitarea dreptului de
folosință al agresorului numai pe o parte a căminului conjugal atunci când aceasta poate fi
partajată înât agresorul să nu aibă contact cu victima (art.26 lit. b) și c) ). Aceeași hotărâre poate
să dispună și ca agresorul să suporte cheltuielole privind chiria și/sau întreținerea pentru locuința
temporară în care victima, copii minori ori alți membrii de familie locuiesc sau urmează să
locuiască din pricina imposibilității de a sta în domiciliul familial4.
În ceea ce privește termenul măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, judecătorul are
rolul de a stabili durata, dar fără să depășească 6 luni de la data emiterii ordinului. Dacă
hotărârea nu menționează durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte timp de 6 luni de
la data emiterii ordinului (art.27 NCC)5.
De multe ori cererea de evacuare a unuia dintre soți se formulează în cadrul acțiunii de
divorț și măsura durează până la partaj, când instanța va stabili cărui soț va da locuința ce a
constituit domiciliu conjugal6.
1
2
3
Adrian Pricopi, op. cit. , p. 63-64;
4
5
Ibidem
6
Alexandru Bacaci, Viorica-Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, ”Dreptul familiei” curs universitar, Ediția
6, Ed. C.H. Beck, 2009, p. 43;
12
Dacă unul dintre soț săvârșește o faptă gravă prin care este pusă în pericol viața,
sănătatea, educarea și creșterea copiilor, Codul civil prevede măsuri de ocrotire a acestora, la fel
și Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ori este luată în
considerare decăderea din drepturile părintești a părintelui care este vinovat, sau condamnarea
acestuia pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului.
În art.321 din NCC este specificată locuința familiei, fiind comună soților, sau în lipsă,
locuința soțului unde se află copii. Oricine dintre persoanele căsătorite poate cere notarea în
cartea funciară a unui imobil ca locuință a familiei, în condițiile legii, chiar daca nu este
proprietarul imobilului respectiv1.
Noul Cod civil precizează în art.322 faptul că fără consimțământul scris al celeilalte
persoane căsătorite niciunul dintre ei nu poate dispune de drepturile privind locuința familiei,
chiar dacă este proprietar exclusiv, și nici nu poate încheia acte prin care să afecteze folosința
acestuia2.
Codul civil precizează în art.373 lit. c) că separarea în fapt a soților care a durat cel puțin
2 ani, este motiv de divorț, însă din culpă exclusivă a soțului reclamant, făcând excepție situația
în care pârâtul este de acord cu divorțul, caz în care acesta se va pronunța din culpă comună (art.
379 alin. 2 Cod civil3.
II.5. Îndatoririle conjugale
Din îndatorirea de a locui împreună derivă și îndatorirea conjugală, chiar dacă nu este
menținat în mod expres, reprezentând îndatorirea persoanelor căsătorite de a avea raporturi
sexuale împreună, din care să dea naștere unui copil.
Obligația conjugală este diferită față de obligația de coabitare și poate fi îndeplinită
indiferent dacă persoanele căsătorite au sau nu locuința comună. Dar, sub nici o formă
îndatorirea conjugală nu naște dreptul corelativ al celuilalt soț de a recurge la constrângere,
indiferent de situațiile, explicațiile sau motivele refuzului îndeplinirii acestei îndatoriri de unul
dintre soți4.
Această obligație este esențială căsătoriei și nu este menționată în mod expres în lege,
fiind în strânsă legătură cu prietenia, cu afecțiunea reciprocă dintre persoanele căsătorite dar și cu
capacitatea lor sexuală5.
Viața în comun al soților în același cămin este de natura căsătoriei, deoarece uniunea
juridică dintre persoanele căsătorite poate să devină realitate în acest fel, asigurând consumarea
căsătoriei și îndeplinirea corespunzătoare a celorlalte obligații6.
Dacă nu este îndeplinită obligația conjugală, nu înseamnă că soții sunt infideli.
Nerealizarea relațiilor intime de către unul dintre soți nu îi dă voie celuilalt soț să-l
supună la relații intime prin constrângere, deoarece, astfe, respectivul soț săvârșește infracțiunea
de viol. Într-adevăr, art.197 alin.(2) lit. b) din Codul penal menționează violul săvârșit împotriva
unui membru de familie se pedepsește cu închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor
drepturi, comparativ cu cel simplu, care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani. Potrivit
art.149 din Codul penal, soțul este membru de familie7.
Neîndeplinirea acestei obligații poate fi motiv de divorț.
1
2
Ibidem
3
4
Ibidem
5
6
7
13
Întreruperea vieții conjugale, când persoanele căsătorite sunt despărțiți în fapt, împiedică
răspunderea penală pentru infracțiunea de adulter, dar este un motiv temeinic pentru desfacerea
căsătoriei prin divorț1.
De asemenea, neîndeplinirea obligației conjugale din motive obiective se constituie într-o
situație pe care cealaltă persoană căsătorită trebuie s-o accepte, înscriindu-se în cerințele
sprijinului moral prevăzut de NCC în art.309 alin.(1)2.
II.6. Îndatorirea de a respecta independența personală a celuilalt soț
Îndatoririle cu caracter personal ce sunt impuse persoanelor căsătorite au scopul de a

asigura liniștea și armonia vieții lor comune. Cu toate acestea, soțul nu poate restrânge afirmarea
personalității celuilalt soț.
Uniunea liber consimțită între două persoane de sex opus nu poate afecta principiile și
regulile ce protejează integritatea fizică și psihică a soților. În acest caz, fiecare persoană
căsătorită va decide în ceea ce privește propria sănătate. Acest lucru este normal și firesc
deoarece fiecare persoană dispune de propriul corp în mod liber iar dreptul la viață este un drept
fundamental al individului. Cum fiecare va decide în ceea ce privește propria sănătate, soția va
hotărâ singură, dacă este cazul, să facă întrerupere de sarcină sau să fie fecundată artificial.
Totuși, pe baza principiului căsătoriei potrivit căruia soții decid împreună, soția ar trebui să ia
deciziile împreună cu soțul în cele două cazuri precizate mai sus, la fel și în cazul în care vor să
adopte un copil.
Potrivit art.310 din Noul Cod civil ”un soț nu are dreptul să cenzureze corespondența,
relațiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soț”.
Acest drept are la bază independența soților și este corelativ obligației de respect al
celuilalt soț. Astfel, niciuna dintre persoanele căsătorite nu are dreptul de a cenzura sau/și
controla corespondența celeilalte persoane căsătorite3. De asemenea, acest drept are în vedere și
dreptul la imagine, dreptul la onoare sau dreptul la intimitate.
Deși persoanele căsătorite duc o viață comună și au obligația de respect, fidelitate, sprijin
moral față de celălalt, ei își păstrează independența având dreptul la respectul vieții profesionale
și private, din punct de vedere personal. Încheierea căsătoriei nu reprezintă ca unul dintre soți,
sau ambii, să dispară din viața socială sau profesională.
Nici o persoană căsătorită nu are dreptul de a controla relațiile sociale celeilalte persoane
căsătorite, de a-și impune propria opinie sau voință în ceea ce privește aceste relații sociale. Un
soț nu poate controla și/sau cenzura comunicarea celuilalt soț cu diverse persoane, indiferent de
mijloacele prin care se comunică, nu poate organiza, controla, împiedica întâlnirile celuilalt soț
cu diferite persoane, nu poate reține, distruge, întârzia remiterea corespondenței adresate celuialt
soț4. Libertatea corespondenței este un drept ocrotit de Constituția României.
Un factor important pe care se bazează viața socială a persoanelor căsătorite, sunt relațiile
de prietenie. Aceste relații sunt reglementate în totalitate de morală și de religie, nefiind incluse
în lege. Anturajul unuia dintre soți este necenzurabil de către celălalt soț, dar uneori poate
influența negativ relațiile de familie, ceea ce poate duce la divorț din cauza incompatibilității.
Uniunea dintre un bărbat și o femeie nu afectează individualitatea juridică a persoanelor
căsătorite, în sensul că dacă unui soț i se aplică o sancțiune, aceasta nu se extinde și asupra
celuilalt soț.
Fiecare dintre soți are libertatea de opinii politice, sentimente, de opinii sindicale sau
religioase, dar manifestările acestora să nu afecteze interesele cununiei.
1
Ștefan Cocoș, ”Dreptul familiei”, Ediția a II-a, Ed. Lumina Lex, București, 2003, p.32;
2
3
4
Carmen Tamara Ungureanu, și alțiii, op. cit. , p. 310;
14
Fiecare soț poate să-și aleagă singur, fără consimțământul celuilalt soț, cariera pe care o
dorește, are posibilitatea de a dispune liber de timpul său și de a-și dezvolta relații umane. Totuși
această posibilitate la libertate individuală este supusă unor limitări, pentru a nu se încălca
îndatoririle rezultate din căsnicie.
Soții nu trebuie să resimtă constrângere de pe urma căsătoriei, deoarece această uniune
dintre ei trebuie să asigure deplină afirmare a personalității lor.
Pot să apară și inconveniente între soți, iar armonizarea relațiilor personale dintre ei să fie
de durată și anevoioasă sau chiar să eșueze, deoarece ei, ca persoane, sunt diferiți. Iar în ceea ce
privește comportamentul social, libertatea fiecărei persoane căsătorite este limitată de o
solidaritate de onoare, care obligă la protejarea celuilalt și la moralitate, iar în legătură cu
comportamentul domestic al soților, criteriul este respectul celuilalt1.
Cariera soților ,în mod normal, este deja aleasă la momentul încheierii uniunii dintre ei,
deoarece responsabilitățile rezultate din căsătorie presupun, cu necesitate, asigurarea existenței
materiale a soților și copiilor lor. Chiar dacă alegerea ocupației sau a profesiei pe care o dorește
soțul se face liber și în mod individual, este benefic pentru ei dacă se consultă împreună,
evitându-se astfel conflictele ce ar putea duce la divorț. Multe cazuri de divorțuri se produc pe
baza neînțelegerilor dintre soți în ceea ce privește profesia acestora, pentru faptul că își ignoră
familia dedicând mai mult timp carierei. Asigurarea armoniei și echilibrului în familie depinde
numai de abilitatea soților de a se înțelege reciproc, deoarece legea nu prevede nimic în acest
sens. Soții vor trebui să facă reciproc concesii și renunțări pentru a-și salva mariajul și pentru ca
viața de familie să triumfe2.
Alegerea de către soți a profesiei reprezintă o opțiune personal. Textul se referă la
profesie, nu și la funcție sau la ocupație, și spre diferență de legea franceză, unde este legalizată
exercitarea profesiei de către un soț și impicațiile acesteia, chiar și de natură patrimonială asupra
celuilalt soț, este strict luată în vizor libertatea de a selecta profesia, fără să spună dacă
exercitarea profesiei respective este, și ea, condusă de același principiu al independenței3.
În cazul în care soții nu se înțeleg în privința deciziilor comune, oricare dintre ei poate
solicita desfacerea căsătoriei.
1
Adriana Corhan, ”Dreptul familiei”, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 99;
2
3
Marieta Avram, Cristina Nicolescu, ”Regimuri matrimoniale”, Ed. Hamagiu, București, 2010, p. 150;
15
II.7. Neînțelegerile soților cu privire la raporturile personale dintre ei
Cu privire la raporturile personale dintre soți, legea nu prevede vreo soluție pentru
situația în care intervin anumite neînțelegeri între ei. Aceștia sunt nevoiți să își rezolve singuri
neînțelegerile, în scopul menținerii căsătoriei1.
În cele mai multe cazuri, aceste neînțelegeri sunt cauza acțiunilor de divorț. Deoarece
aceste raporturi sunt complexe, este imposibil în a se stabili reguli, astfel pentru rezolvarea
acestora se apelează la înțelepciunea și buna-credință a soților2.
Noul Cod civil (art.265) precizează faptul că instanța de tutelă are competență generală în
toate litigiile ce rezultă din cartea referitoare la familie, ca urmare și cele rezultate din
neînțelegerile soților ci privire la raporturile nepatrimonoale dintre ei3.
Pe lângă principiul egalității dintre soți în tot ceea ce înseamnă căsătoria, legislația
institue și regula că soții decid de comun acord în legătură cu relațiile dintre ei.
În cazul în care apar neînțelegeri între soți cu privire la relațiile lor personale și ei nu le
pot soluționa pe cale amiabilă, nicio autoritate publică nu are competența de a media
neînțelegerile soților. Iar în cazul deteriorării relațiilor în mod grav, este posibil să se ajungă la
divorț, dacă soții, sau numai unul dintre ei cere desfacerea căsătoriei4.
II.8. Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea de exercițiu
Tinerii se pot căsători de la împlinirea vârstei de 16 ani, cu încuviințările necesare

prevăzute de lege (art.272 alin.(2) NCC). Minorul care se căsătorește, în condițiile arătate,
dobândește capacitate deplină de exercițiu (art.39 NCC). În cazul în care căsătoria a fost anulată,
minorul care a fost de bună-credință, la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de
exercițiu5.
Din punct de vedere legal, femeia care nu a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători
doar pe baza unei dispense, ce poate fi eliberată pe motive temeinice cum ar fi boala sau
graviditatea, dacă a împlinit vărsta de 15 ani, și dacă există un aviz medical; dispensa fiind
eliberată de către președintele consiliului județean în a cărui rază domiciliază femeia.
Legea nu face referire la vârsta maximă pentru a putea încheia o căsătorie, astfel este
posibilă la orice vârstă, chiar și în pragul morții.
Noul Cod civil, consacră prin art.310 independența soților, recunoscând persoanei fizice
toate drepturile și libertățile civile, atunci când dispune că: ”un soț nu are dreptul să cenzureze
corespondența, relațiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soț”. Astfel, se poate observa
faptul că libertățile soților nu sunt îngrădite, ci apărate de textul legii6.
1
Ion Imbrescu, op. cit. , p. 84;
2
Alexandru Bacaci, Viorica-Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, op. cit. , p. 43;
3
Ibidem;
4
5
6
Ibidem;
16
CAPITOLUL III.
Efectele nulității căsătoriei și a divorțului cu privire la relațiile nepatrimoniale

dintre soți
III.1. Efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți
Nulitatea căsătoriei este o sancțiunea ce se aplică în caz de nerespectare a cerințelor ce

sunt prevăzute în lege pentru încheierea acesteia.
Se știe faptul că nulitatea căsătoriei este diferită de divorț, iar cazurile ce determină ca o
căsătorie să fie declarată nulă constă în nerespectarea cerințelor ce sunt prevăzute și impuse de
lege, anterior sau paralel încheierii ei.
Neținând cont de felul căsătoriei, relativă sau absolută, are același efect în ceea ce
privește hotărârea judecătorească, și se ia în considerarea că uniunea dintre bărbat și femeie nu a
fost niciodată încheiată.
În cazurile de nulitate absolută se încadrează: lipsa de diferențiere sexuală dintre soți,
bigamia, lipsa consimțământului liber exprimat, incestul, rudenia în linie dreaptă ce rezultă din
înfiere, lipsa discernământului, starea de alienație și debilitate, precum și lipsa de solemnitate la
finalizarea căsătoriei și incompetența ofițerului de stare civilă. În această categorie intră și
căsătoria fictivă (sau simulată) ce este încheiată pe baza altor scopuri decât cele prevăzute în
Noul Cod civil.
În cazurile de nulitate relativă se încadrează: dolul, violența și eroarea.
Dolul – este considerată tot un fel de eroare, dar are o arie de cuprindere mai largă,
nefiind spontană, ci mai degrabă una provocată conștient prin mijloace viclene (de exemplu
starea de graviditate, ascunderea sănătății lor sau a unei boli grave ce ar avea efecte negative
asupra relațiilor de familie).
Violența – anularea căsătoriei poate fi cerută și dacă consimțământul unui soț a fost dat
prin violență fizică sau morală.
Eroare – este viciu de consimțământ și poate avea drept urmare desființarea căsătoriei
doar dacă privește identitatea fizică. Eroarea este o falsă reprezentare a situației, a realității, din
momentul încheierii actului juridic.
Despre efectele nulității căsătoriei putem preciza faptul că acestea se împart în două
categorii1:
 Efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile dintre soți, în care putem cuprinde:
 efectele căsătoriei cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți;
Sub aspect juridic, se consideră că uniunea dintre bărbat și femeie nu a avut loc, și că ei
nu au fost niciodată căsătoriți. Astfel, ei nu au avut nici un fel de obligație rezultată din situația
de căsătorie. În cazul în care până la desființarea căsătoriei s-a pus în desfășurare acțiunea
penală privind adulterul, aceasta se stinge, nu se constitue bigamie încheierea celei de a doua
căsătorii, soții se pot căsători atât între ei cât și cu alte persoane dacă motivul nulității nu mai
există.
Persoanele căsătorite își recapătă numele de familie avut înainte de nuntă dacă acesta se
schimbase prin căsătorie. Soțul care a luat numele celuilalt soț prin căsătorie nu-l poate păstra
dupa desființarea uniunii dintre ei deoarece nu există o dispoziție legală care să îi dea voie.
1
Ștefan Cocoș, op. cit. , p. 89-90;
17
Între persoanele căsătorite nu s-a aplicat suspendarea prescripției deoarece ei consideră că
nu au avut calitatea de soți.
 efectele nulității căsătoriei cu privire la capacitatea de exercițiu;
Dacă se constată desființarea căsătoriei înainte ca unul dintre soți să fi împlinit vârsta de
18 ani, el nu are capacitate de exercițiu.
 efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile patrimoniale dintre soți;
Aici putem lua în vedere faptul că obligația de întreținere nu a putut să existe între soți, și
nu a putut avea loc regimul comunității de bunuri deoarece acționează retroactiv nulitatea
căsătoriei. De asemenea, dreptul soțului supraviețuitor la moștenirea celuilalt soț nu poate fi
aplicată deoarece se consideră că nu a existat niciodată calitatea de soț.
Efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile dintre părinți și copii;

Anularea sau constatarea nulității uniunii dintre bărbat și femeie nu are nici un efect în
ceea ce privește copii, care își menține încontinuare situația de copii din căsătorie, iar copii care
provin dintr-o căsătorie nulă sau anulată nu sunt puși în postura de a-și stabili filiația ca și cei din
afara mariajului.
Instanța trebuie să dispună în tot ceea ce îl privește pe copilul minor; cum ar fi
încredințarea acestuia și fixarea unor contribuții date de părinți pentru cheltuielile la naștere,
învățătură, educare și pregătirea profesională a acestuia.
Drepturile succesorale între copii și părinți rămân neatinse.
III.2. Efectele divorțului cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți
Divorțul poate avea loc sub trei forme (art.373 din NCC), și anume:
 prin acordul soților, la cererea unui soț acceptată de către celălalt sau la cererea ambilor soți;
 atunci când, din motive temeinice, relațiile dintre soți sunt grav vătămate iar continuarea
mariajului nu mai este posibilă;
 la cererea persoane căsătorite, după o separare în fapt care a fost de cel puțin 2 ani;
 la cererea unuia dintre soți unde starea de sănătate face ca uniunea legală dintre ei să fie
imposibilă.
Motive întemeiate pentru a divorța pot fi considerate următoarele: refuzul unuia dintre
soți, nejustificat, de a locui împreună cu celălalt sau dacă părăsește locuința conjugală, adulterul,
violența unuia dintre ei care pune în pericol viața celuilalt partener, rele purtări în familie sau
societate, de ordin moral, care nu pot fi suportate de soțul reclamant, existența unor nepotriviri
de ordin fiziologic care afectează grav relațiile conjugale.
Conform art.382 din Noul Cod civil, căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin
care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă.
Face excepție situația în care dacă acțiunea de divorț este continuată de moștenitorii
soțului reclamant care a decedat, căsătoria este considerată desfăcută la data decesului1.
Căsătoria este desfăcută pe data în care a fost eliberat certificatul de divorț în cazul
divorțului prin procedură notarială sau pe cale administrativă.
Divorțul produce efecte în ceea ce privește relațiile dintre soți și relațiile dintre copii și
părinți. Aceste categorii de efecte sunt cu privire la raporturile patrimoniale și la raporturile
nepatrimoniale2.
1. Pierderea drepturilor care reies din calitatea de soț
1
2
18
Divorțul se ia în considerare ca fiind pronunțat împotriva persoanei căsătorite din a cărei
culpă exclusivă s-a desfăcut uniunea dintre soți.
Persoana căsătorită împotriva căruia a fost pronunțat divorțul pierde drepturile pe care
convențiile sau legea încheiate anterior cu terții i le atribuie1.
Aceste drepturi nu se pierd în cazul divorțul prin acordul părților sau a culpei comune,
conform art.384 din Noul Cod civil.
Tot art.384 din NCC stabilește unele legi inedite în ceea ce ține de efectele divorțului în
legătură cu raporturile personale dintre soți. Acestea poartă denumirea marginală: ”drepturile
soțului divorțat”.
Indiferent de forma prin care divorțul se pronunță, ca de exemplu: prin acord, din cauza
sănătății unuia dintre ei ce face imposibilă continuarea căsătoriei sau din culpă, nu există
consecințe directe în ceea ce privește partajarea bunurilor comune sau asupra cotelor cuvenite
fiecărui soț, acestea urmând a fi decise conform contribuției reale, efective la dobândirea
bunurilor reciproce2.
2. Încetarea calității de soț
Art.259, alin. (6) din NCC menționează faptul că acestă calitate de soț încetează pentru
viitor de la data când hotărârea judecătorească, prin care s-a marcat divorțul, a rămas definitivă.
Cu efect asemănător este și încetarea căsătoriei ca urmare a decesului unuia dintre ei,
nulitatea sau anularea căsătoriei sau declararea morții soțului pe cale judecătorească. Astfel, după
această dată, soțul văduv sau divorțat are posibilitatea de a se recăsători și, în general, nu-i mai
revin acele obligații morale ori patrimoniale sau acele drepturi ce sunt determinate esențial de
calitatea de persoană căsătorită.
Având în vedere că obligațiile reciproce cu caracter personal nepatrimoniale au existat în
trecut între soți, chiar dacă aceștia nu le vor mai avea, faptele săvârșite de ei în perioada când
aveau calitatea de soți, produc efecte juridice, divorțul neavând, ca de exemplu, efecte asupra
stingerii acțiunii penale pentru bigamie. Legea din România nu face referire la interzicerea
recăsătoriei soților, fie cu alte persoane, fie între ei.
3. Numele soților după divorț
Conform art.383 alin. (1) din NCC, soții por păstra numele purtat în timpul căsătoriei,
după desfacerea acesteia prin divorț. Instanța va lua acte de această înțelegere prin hotărârea de
divorț.
Art.383 alin. (2) din NCC, spune că pentru motive temeinice, justificate de interesul
superior al copilului sau de interesul unuia dintre soți, instanța poate să încuviințeze ca soții să
păstreze numele purtat pe parcursul căsătoriei, chiar în lipsa unei înțelegeri între ei.
Art.383 alin. (3) din NCC, menționează faptul că fiecare dintre foștii soți poartă numele
dinaintea căsătoriei, dacă nu a intervenit o înțelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea.
Sunt motive temeinice de păstrare de către un soț a numelui obținut prin căsătorie, chiar
dacă ipotetic celălalt soț se opune, acele motive justificate de interesul superior al copilului sau
de interesul unuia dintre soți. Ca de exemplu, deranjul emoțional pe care l-ar suferi copilul în
cazul schimbării numelui de familie al părintelul său, diferența de nume având mai multe
implicații psihologice în funcție de vârsta copilului. Un alt motiv temeinic îl reprezintă și
iminentul prejudiciu moral și material pe care îl poate suferi soțul care și-a creat o carieră
artistică sau profesională sub numele obținut prin căsătorie, urmare a scăderii notorietății sale pe
plan socio-profesional3.
1
2
3
Ibidem;
19
4. Obligația de sprijin moral1
Această obligație nepatrimonială încetează ca rezultat a desfacerii căsătoriei și, pe cale de

consecință, a pierderii calității de persoane căsătorite, în considerarea căreia art.325 alin. (1)
NCC a instituit-o.
O dată cu încetarea calității de soți, nu se mai ia în considerare problema obligației
conjugale, de fidelitate și nici a celei de a locui împreună.
5. Capacitatea de exercițiu
Capacitatea civilă deplină de exercițiu dobândită legal de minorul care s-a căsătorit, mai
devreme de împlinirea vârstei de 18 ani, se menține de către acesta, indiferent dacă intervine
divorțul mai înainte ca minorul să fi ajuns la vârsta de 18 ani.
Odată dobândită capacitatea de exercițiu într-un mod legal, ea se păstrează, fiindcă legea
nu reglementează pierderea acesteia prin desfacerea căsătoriei.
Art.39 din NCC nu menționează despre pierderea capacității de exercițiu a minorului în
urma divorțului.
6. Cetățenia soțului divorțat
Divorțul nu produce nici o modificare asupra cetățeniei soților, deoarece aceasta nu s-a
dobândit într-un mod direct prin încheierea căsătoriei2.
1
2
20
CAPITOLUL IV.
Efectele cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți – parinți și copii
Divorțul are consecințe deosebit de importante în relațiile dintre copii și părinți. Aceste
relații au loc atât în plan personal, cât și patrimonial, iar efectele divorțului vor fi personale și
patrimoniale. Divorțul este negativ pentru copiii minori care, odată cu destrămarea familiei, ei nu
se mai bucură de o ambianță familial armonioasă, ca o consecință firească, fiind necesară pentru
dezvoltarea lor psiho-fizică din copilărie.
Legile din Noul Cod civil stabilesc reguli menite să atenueze pe cât se poate implicațiile
negative de care au parte copii minori de pe urma divorțului. Conform acestor reguli, odată cu
pronunțarea desfacerii căsătoriei, instanța de tutelă decide asupra raporturilor dintre părinții
divorțați și copii lor minori ținând cont de interesele superioare ale copiilor, de concluziile
raportului de anchetă psihosocială1.
Aceste raporturi sunt reglementate, în prezent, de art.6 lit. a) și lit. b) din Legea
nr.272/2004 și art.396-401 din Noul Cod civil.
Mai exact, art.396 alin. (1) din NCC ne arată faptul că instanța de tutelă, odată cu
pronunțarea divorțului, hotărăște asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori,
unde se ia în calcul interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă
psihosocială precum și, dacă este necesar, de învoiala părinților, pe care îi ascultă.
În circumstanța măsurilor în ceea ce ține de raporturile dintre părinții divorțați și copiii
lor minori, instanța de judecată este nevoită să decidă din oficiu încredințarea acestora, chiar prin
hotărârea de divorț, chiar și în situația în care nu există o cerere în acest sens din partea
părinților.
Pentru a decide în legătură cu încredințarea copiilor minori, instanța de judecată
competentă, va avea în vedere exclusive interesul superior al acestora2.
Așadar, instanța de judecată va lua în considerare cu maximă prioritate interesul superior
al copilului, și va hotărâ cu privire la persoana care îndeplinește obligațiile și exercită drepturile
părintești în cazul în care copilul este lipsit, permanent sau temporar, de ocrotirea părinților săi
ori, nu poate fi lăsat în grija acestora pentru a i se proteja interesele.
Pentru stabilirea raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, instanța este
nevoită și obligată să asculte copii, conform art.24 din Legea nr.272/2004 și art.264 din Noul
Cod civil.
Din alt punct de vedere, dacă din uniunea dintre bărbat și femeie au rezultat mai mulți
copii, instanța trebuie să hotărască asupra încredințării pentru fiecare copil în parte, luând în
calcul interesele specifice a fiecăruia dintre ei. Pe cale de consecință nu este posibil să se dispună
pur și simplu, încredințarea tuturor copiilor unuia dintre părinți, fără a se lua în vedere daca acest
lucru este în interesul fiecărui copil în parte3.
Deoarece încredințarea copiilor minori se face în mod exclusiv pentru interesul lor, este
posibil ca aceștia să fie încredințați chiar părintelul împotriva căruia s-a pronunțat divorțul. Este
obligatorie acestă soluție și este impusă fiindcă încredințarea copiilor minori unuia dintre părinți
nu poate acționa ca o pedeapsă/sancțiune pentru părintele împotriva căruia s-a pronunțat divorțul,
ci o modalitate bună de promovare a intereselor copiilor4.
Instanța Supremă a hotărât că părerea copilului de a fi încredințat unuia dintre părinți nu
este prioritar pentru adoptarea soluției, dar aceasta, nu poate fi nesocotit atunci când copilul are
1
2
Art.49 din Constituție, copii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea
drepturilor lor.
3
4
Ibidem;
21
vârsta necesară la care poate aprecia corect și bine interesul lui, ci trebuie luat în vedere și
analizată în raport cu celelalte probe administrate.
Conform normei de principiu ce este cuprinsă în art.45 alin (3) din Codul de procedură
civilă, procurorul are posibilitatea de a participa la astfel de procese și poate să adauge concluzii
în legătură cu încredințarea copiilor minori.
Înțelegerea părinților în ceea ce privește încredințarea copiilor minori și la contribuția lor
la cheltuielile de creștere, învățătură, educare și pregătire profesională a acestora va produce
efecte doar dacă a fost încuviințată de către instanța de judecată competentă.
În mod excepțional, instanța poate să decidă plasamentul copilului minor la o rudă sau la
o altă familie ori persoană, cu acordul acestora, sau într-o instituție de ocrotire. Acestea exercită
îndatoririle și drepturile care revin părinților numai cu privire cu persoana copilului. În ceea ce
ține de drepturile cu privire la bunurile copilului minor, instanța de tutelă decide dacă acestea se
exercită de către părinți în comun sau de către unul dintre ei1.
Locuința copilului după divorț va fi decisă de către instanța de tutelă, în lipsa înțelegerii
dintre părinți sau dacă aceasta nu este potrivită copilului. Locuința statornică a acestuia i se va
stabili odata cu pronunțarea divorțului.
Dacă până la procesul de divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța va decide la care
dintre cei doi părinți va locui, tinând cont de interesul său superior.
Dacă au loc modificări asupra împrejurărilor inițiale pe baza cărora s-au luat măsuri față
de copii minori la divorț, conform art.403 din NCC, instanța de judecată poate modifica măsurile
ce țin de drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor, la cererea oricărui membru
de familie sau oricăruia dintre părinți, a copilului, a instituției publice specializate pentru
protecția copilului, a instituției de ocrotire sau a procurorului2.
Măsura reîncredințării copilului spre educare și creștere de la un părinte la celălalt se
poate justifica și poate fi luată doar atunci când se stabilește că interesele minorului o cer, adică
numai atunci când părintele în a cărui îngrijire s-a aflat copilul, nu mai poate să îi asigure
condițiile necesare pentru a se dezvolta corespunzător. Schimbările parțiale a condițiilor care au
determinat luarea anumitor măsuri, în ansamblul lor, ce privire la copil nu trebuie neapărat să
atragă revenirea asupra acelei măsuri, cât timp se mențin elementele de bază hotărâtoare care au
motivat-o și care confirmă necesitatea ca ea sa fie menținută chiar în interesul copilului, atât din
punct de vedere material cât și emoțional, care s-au creat între părintele la care a fost încredințat
și copilul minor. Dacă se revine asupra măsurii, adică dacă copilul a fost luat de la părintele
încredințat, trebuie să existe justificări temeinice, care să demonstreze că menținerea minorului
la acest părinte este dăunător pentru dezvoltarea lui fizică, creșterea și educare lui, nefiind
recomandat a i se impune schimbări forțate, care să-l traumatizeze, în modul de viață cu care a
fost obișnuit timp îndelungat și care nu se dovedește a fi dăunător 3.
Norma analizată este o noutate în raport cu prevederile din Codul familiei, care preciza,
că această materie, încredințarea copiilr minori spre creștere și educare doar unuia dintre părinți,
care exercita, în fapt, autoritatea părintească în mod exclusiv4.
Noua reglementare este fundamental pentru interesul minorului de a fi crescut, și după
divorț, de ambii părinți indiferent de domiciliul acestuia5.
1
2
Ibidem, p.102;
3
Ibidem, p.103;
4
5
Ibidem;
22
STUDIU DE CAZ1
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DRĂGĂȘANI-JUDEȚUL VÂLCEA
COMPLET SPECIALIZAT PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 28 octombrie 2012
Instanța constituită din:
Președinte: L.S.
Grafier: M.T.
Pe rol este soluționarea acțiunii civile având ca obiect ”stabilire domiciliu minori”,
formulată de reclamantul N.G., în numele și ca reprezentant legal al minorului N.I., născut la
data de 09 iulie 2009, în contradictoriu cu pârâta T.E. și a cererii reconvenționale formulată de
pârâta T.E. la fila 58 dosar, cu citarea autorităților tutelare din cadrul Primăriei municipiului D și
comunei M.
Acțiunea este timbrată cu 6 lei taxă timbru conform chitanței nr.1899525 din 13.01.2012
și cu 0,30 lei timbre judiciare (fila 2 dosar) și cererea reconvențională este timbrată cu 6 lei taxă
de timbru conform chitanței nr.320-273-0072 din 30 septembrie 2012 și cu 1 leu timbru judiciar
(fila 85 dosar).
La apelul nominal făcut în ședință publică au raspuns reclamantul asistat de avocatul V.D.
în baza împuternicirii avocațiale nr.13 din 02.02.2012 emisă de Baroul Vâlcea (fila 16 la dosar),
pârâta asistată de avocat M.D., lipsind autoritatea tutelară din cadrul Primăriei municipiului
Drăgășani și autoritatea tutelară din cadrul Primăriei comunei M.
Procedura este lega îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, după care:
Reclamantul depune la dosar un înscris în limba italiană, cu care înțelege să facă dovada
că martora C.C. este plecată în străinătate și din acest motiv nu se poate prezenta la instanță
pentru a fi reaudiată.
S-a reaudiat martora S.G., sub prestare de jurământ, conform dispozițiilor art. 193 alin.1
și 2 Cod proc. Civ., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
S-au audiat martorii M.D. și T.T., sub prestarea de jurământ, conform dispozițiilor
art.193 alin.1 și 2 Cod proc. Civ., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Avocat M.D. pentru pârâtă precizează că nu mai stăruie în reaudierea martorei C.C.,
având în vedere înscrisul în limba italiană depus la dosar de reclamant la acest termen de
judecată.
Avocat V.D. pentru reclamant depune la dosar un număr de 10 fotografii și declară că nu
mai are alte cereri de formulat și probe de solicitat în cauză.
Avocat M.D. pentru pârâtă depune la dosar înscrisuri: copii după ședința civilă nr.2199
din 29.07.2012 pronunțată de Judecătoria Drăgășani în dosarul nr.3081/223/2012, detalii de pe
portalul MJLC privind dosarul nr.3081/223/2012, aflat în recurs pe rolul Tribunalului Vâlcea,
proces-verbal de constatare nr.1 încheiat la data de 24 august 2012 de Biroul Executorului
Judecătoresc D.K. din Făget și un articol din preda locală, preluat de pe internet, intitulat
”Nestemate ale folclorului vâlcean: G.N. .Declară că nu mai are alte cerei de formulat și probe de
solicitat în cauză.
1
Sursa fiind preluată de pe http://portal.just.ro/223/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=37 , accesat la data de
20.06.2015, ora 10:38 ;
23
Instanța constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de solicitat în cauză,
declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat V.D. pentru reclamant, având cuvântul, solicită admiterea cererii așa cum a fost
formulată, urmând de a stabili domiciliul copilului la tată, având de verificat dispozițiile art. 397
din NCC și dispozițiile Legii 271/2004. Care vizează interesul superior al copilului privind
luarea unei măsuri de acest gen. Vorbind de interesul superior al copilului, urmează a se analiza
condițiile materiale și cele morale, instanța urmând a aprecia unde poate fi mai bine crescut și
educat minorul I. La pronunțarea hotărârii instanța urmează a avea în vedere atât declarațiile
martorilor, dar cu precădere și conținutul anchetelor sociale existente la filele 18-19 dosar, în
care au fost analizate de către Primăriile de la Timiș cât și de la Drăgășani, condițiile de creștere
și educare ale copilului, de la domiciliile părților. În referatul de anchetă socială întocmit la
domiciliul pârâtei, la deliberare trebuie să aibă în vedere probele pe ansamblul lor și nu
fracționate într-un anumit context, să se aibă în vedere și acestă anchetă socială care face referire
la condițiile precare în care a stat copilul o perioadă de timp, faptul că în acea locuință cu 3
camere locuiesc 8-9 persoane, de ce venituri dispune acestă familie, pentru a cunoaște și starea
materială a părților, veniturile familiei se limitează la cca. 2.000/lună la cei 8-9 membrii ai
familiei, privită în comparație cu ancheta socială întocmită la domiciliul reclamantului unde se
arată că acesta deține un apartament proprietate personală, venitul realizat de reclamant este de
3.000 lei lunar, așa cum rezultă și din interogatoriu, cu alte cuvinte, nici nu suportă termen de
comparație unde sunt condițiile materiale mai bune la pârâtă sau la reclamant. Din declarațiile
martoriilor audiați în cauză, martori care arătau că atunci când s-au dus să-l ia pe I. l-au găsit
murdar, desculț, cu iritații pe mâini și a fost dus la medic, acestă problemă fiind rezolvată.
Nu trebuie ca instanța să se lase înșelată de micile sentimente ale copilului, așa cum s-a
încercat a se specula la acest termen de judecată, când întâlnirea dintre mamă și copil, la
termenul trecut de judecată, când copilul a fost adus de reclamant să fie văzut de pârâtă, că acesta
s-ar fi agățat de gâtul mamei, este o reacție firească a unui copil de 3 ani, este emoția
momentului. Să nu se uite și să se observe și celelalte probe, atunci când reclamantul s-a dus cu
executorul să-l ia pe copil, și nu oricum, ci într-un cadru legal, copilul s-a bucurat foarte mult, s-a
atașat foarte mult de acesta, sărind în sus de bucurie strigând ”Tati! Tati!”, așa cum au declarat
martorii.
Vor trebui analizate și condițiile în care copilul a crescut de mic, până în prezent,
fotografile depuse la dosar nu sunt întâmplătoare, copilul are numai 3 ani, se va putea observa
foarte bine evoluția copilului în timp, cum la o lună, două, se poate vedea mâna tatălui care îi
face baie copilului, se poate surprinde tatăl cum se plimbă cu copilul la mare, sunt acolo anumite
cadre surprinse în natură, martorii subliniază la unison faptul că și atunci când părțile erau
împreună, reclamantul era cel care se ocupa mai mult, mai intens de creșterea și educarea
copilului, că atunci când copilul a fost bolnav reclamantul l-a dus la spital, el îi cumpăra hăinuțe,
alimente și toate cele necesare. Sunt martori care s-au perindat și sunt prieteni apropiați ai
reclamantului care au observat și au ajutat la această activitate de creștere și educare a copilului.
În ceea ce privește declarațiile date de martorii propuși de pârâtă, în sentul că reclamantul
s-ar fi încuiat și ar fi dormit separat în altă cameră pentru a nu fi deranjar de copil, nu este exclus,
că acesta este realizator TV de emisiuni muzicale și înaintea unei astfel de emisiuni are nevoie de
odihnă.
Ceea ce contează însă este faptul că s-a dovedit atașamentul puternic al copilului față de
tată, copilul prezent este la tată, este înscris la grădiniță și frecventează cursurile acestei grădinițe
și interesul minorului este ca domiciliul său să fie stabilit la reclamant, unde se simte bine, în
mediul lui unde a crescut până la vârsta de 2 ani.
Ce interes a manifestat pârâta, când reclamantul a depus cererea de chemare în judecată
în 13 ianuarie 2009, când s-a trezit și pârâta abia în luna iulie 2012, după 7 luni să zică ”aș vrea
și eu copilul să formulez cerere reconvențională să solicit încredințarea copilului”, motivat de
împrejurarea că dorește și pensie de întreținere lunară, dorind să adauge la venitul familiei de
24
acolo de numai 2.000 lei și pensia pe care ar fi obligat pârâtul să o plătească reclamantului, ceea
ce denotă că aceasta nu a manifestat un interes major, constant.
Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea
acestui proces.
Avocat M.D. pentru pârât, având cuvântul, precizează că a formulat acea cerere
reconvențională atât de târziu, întrucât la primul termen de judecată pârâta a formulat
întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, excepție admisă, cauza fiind
declinată în favoarea Judecătoriei Făget. Nu-și explică motivul pentru care Tribunalul Vâlcea a
admis recursul petentului stabilind competența în favoarea Judecătoriei Drăgășani în condițiile în
care cauza era evident de competența Judecătoriei Făget neimaginându-și vreodată că această
excepție va fi răsturnată. Va face plângere la CEDO pentru acest motiv, urmând a se auzi din nou
de România.
Solicită respingerea acțiunii principale ca nefondată și admiterea cererii reconvenționale,
și pe cale de consecință: să depună încredințarea către mamă a minorului N.I., născut la data de
09 iulie 2009, să se stabilească domiciliul la mamă, cu obligarea reclamantului la plata unei
pensii de întreținere în funcție de veniturile realizate de acesta în prezent, respectiv la suma de
3.000 lei, care va fi stabilită în proporție de ¼ din aceste venituri, rezultând suma de 750 lei
lunar. Solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurate
procesului, constând în taxă de timbru și onorariu avocat.
S-a solicitat și încredințarea minorului, întrucât potrivit unei practici aproape unanime,
solicitarea doar a stabilirii domiciliului minorului fără încredințare, este lipsită de eficiență
juridică. Reclamantul a solicitat doar stabilirea domiciliului minorului, fără să solicite și
încredințarea acestuia. Precizează că reclamantul, apărătorul acestuia, martora reaudiată la acest
termen, martora care a fost audiată la termenul trecut, precum și martora care a fost audiată în
ședința din 24 iunie 2012 și nu a mai fost posibil să fie reaudiată, vorbesc doar de condițiile
materiale, ”reclamantul are un salariu uriaș, reclamantul are un apartament proprietate
personală”, însă răspunsurile la interogatoriu și în toate cererile adresate instanței, reclamantul a
accentuat că deține un apartament proprietate personală, temerea de căpetenie a reclamantului, și
s-a sedimentat ideea că pârâta ar promova o acțiune oarecare pentru a-l deposeda de apartament
și dacă i se va încredința acest copil, nimeni nu mai poate să-i ia casa. Toată lumea se leagă de
partea materială și nimeni de partea afectivă, de cea emoțională. De exemplu la intrebarea nr.10
din interogatoriu ”În perioada cât ați locuit împreună cu pârâta și minorul în ce s-a concretizat
participarea dumneavoastră în îngrijirea copilului?” reclamantul a răspuns: ”În tot ce prespunea
creșterea și îngrijirea copilului din punct de vedere financiar”. Nimeni nu a spus că este
important atașamentul copilului față de un părinte sau reciproc și nimeni nu a precizat calitățile
care îl fac pe reclamant să fie superior pârâtei, dar partea financiară a primat.
În declarațiile martorilor propuși de relamant, respectiv martora C.C. în decarația de l fila
37 dosar, declară că ”reclamantul poate fi ajutat în îngrijirea copilului de familia acestuia, de
nașii de botez și chiar de către noi prietenii”, când în general unul dintre părinți când are în
îngrijire un copil este ajuta de bunicii paterni sau materni, după caz, dar nu a auzit niciodată ca
un părinte să fie ajutat de vecini, nași, prieteni. Mai declară martora că ”atunci când copilul a
avut probleme de sănătate, de spitalizarea acestuia s-a ocupat reclamantul”, ceea ce nu este
adevărat, întrucât atunci pârâta a fost internată în spital cu minorul, reclamantul nici măcar nu i-a
vizitat, dar să se mai ocupe de spitalizarea lui.
Mai mult decât atât, martora A.M., l-a însoțit pe reclamant de două ori în comuna M din
județul Timiș, când a fost să-și viziteze copilul, precum și la fiecare termen de judecată și într-un
final al declarației a spus mai mult sau mai puțin timid că reclamantul îi dă lecții de muzică fiului
ei și părerea obiectivă a pârâtei este că martora, dacă nu există și alte considerente, s-a simțit
datoare din punct de vedere moral să-l ajute pe reclamant. Că a fost și nesinceră în ceea ce
privește descrierea minorului, că copilul era desculț, murdar pe mâini și picioare, precizează că
25
toți am fost copii și nu toți eram cu mâinile și picioarele curate, în special la țară, dar și la oraș
copii sunt la fel.
Iar martora S. care are o vârstă respectabilă, cum poate să spună că reclamantul îi face
baie bunicii sale, pârâta apreciază că este imoral acest fapt. Martora a fost nesinceră, într-adevăr
pare o doamnă în putere, este foarte vioaie, dar în condițiile în care are o fiică, un ginere, care au
loc de muncă și un nepot, la un apartament sunt foarte multe lucruri de făcut, cum mai avea timp
să se ducă zilnic, în locuința unor tineri, ce voia să vadă în acea casă, să le facă menajul. Nu
contestă faptul că poate i-a vizitat vreodată, poate chiar i-a dat niște sfaturi pârâtei, poate avea
nevoie de sfaturi pentru îngrijirea copilului, poate a învățat-o pe pârâtă să facă ceva prin casă,
dar să declare că pârâta stătea degeaba și martora le făcea menajul, sunt declarații absolut
nesincere.
Mai arată că acest copil nu a fost dorit de reclamant, când pârâta era însărcinată în patru
luni a fost alungată din domiciliu și a revenit în domiciliul comun când copilul avea 9 luni. În
perioada cât au locuit împreună, reclamantul a alungat-o pe pârâtă de mai multe ori din domiciliu
și cu mai multe ocazii, nu a avut nevoie de acest copil, a fost o povară pentru reclamant. Nici nu
suporta să doarmă cu copilul, se încuia în cameră pentru ca minorul să nu aibă acces la
reclamant.
În legătură cu modul în care reclamantul a înțeles să pună în executare acea hotărâre, cu
privire la posibilitatea de a avea legături personale cu minorul, în această lume, în foarte multe
state de pe acestă planetă, o asemenea manieră și o asemenea atitudine a unui părinte de a pune
în executare o hotărâre judecătorească, ar fi implicat intervenția autorităților și acel părinte nu s-a
mai fi apropiat nicioadată de copil, dar din nefericire noi nu facem parte din statele unde se
întâmplă astfel de lucruri corecte, morale și normale.
Apreciază că dacă s-ar face abstracţie de faptul că reclamantul a alungat-o pe pârâtă de
mai multe ori din domiciliu, că nu a dorit acest copil, că a recunoscut acest copil când avea 6
luni, s-au eliberat două certificate de naştere, reclamantul l-a răpit pe minor şi nu i-a păsat de
sentimentele minorului, căruia i-a cauzat o traumă.
Mai mult, reclamantul a dat mostre de comportament, la termenul anterior de judecată a
început să defileze prin sala de judecată, să bea apă, invocând faptul că i se usucă gura, că ia
pastile. În ce măsură acestei persoane i se poate încredinţa un copil de numai trei ani, poate un
copil cu o vârstă mult mai mare, dar la vârsta de 3 ani, în condiţiile în care mama nu are altă vină
decât acea că nu are veniturile reclamantului, acesta nu este un criteriu, interesul superior al
copilului vizează în primul rând necesităţile sale afective şi abia după aceea interesul material, ca
să nu mai amintească de faptul că nu se poate spune despre pârâtă că nu are un acoperiş deasupra
capului, nu are posibilităţi materiale, nu are ce să-i dea să mănânce.
S-a speculat faptul că pârâta ar lucra într-un bar, dar va trebui să țină seamă că nu este un
bar, ci o cafenea care funcționează în incinta autogării din Făget, este o slujbă provizorie, iar în
curând va termina cursurile Școlii Postliceale de asistente medicale și se va angaja ca asistentă
medicală la spitalul din Făget.
Apreciază că nu este nici un element care să încline balanța în favoarea reclamantului și
solicită să se facă dreptate, întrucât, dacă nu există acea hotărâre, reclamantul nu putea să ia
copilul, dar în prezent acea hotărâre a fost desființată.
Mai arată că în ultimul alineat al articolului din ziarul local, intitulat ”Nestematele ale
folclorului vâlcean” depus la dosar la acest termen de judecată, N.G. care este deja o somitate pe
plan local, are o anumită notorietate, afirmă că ”dorește ca și băiețelul lui în vârstă de trei luni să
urmeze o carieră muzicală”, acel interviu a fost luat atunci când copilul avea vârsta de trei luni și
nici măcar nu-l recunoscuse ca fiindu-i tată. Depune la dosar chitanțe onorariu avocat în sumă de
1.400 lei și respectiv 700 lei. Solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată
ocazionate cu desfășurate procesului, constând în taxa de timbru și onorariu avocat.
INSTANȚA
26
Având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor de la dosar, urmează a dispune
amânarea pronunțării la 04 noiembrie 2012.
DISPUNE
Amână pronunțarea la 04 noiembrie 2012.

Pronunțată în ședințp publică astăzi 28 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Dosar nr.1907/223/2012
Operator de date cu caracter personal nr.5695
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DRĂGĂȘANI-JUDEȚUL VÂLCEA
COMPLET SPECIALIZAT PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Ședința civilă nr.2913
Ședința publică din 04 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
Președinte: L.S.
Grefier: M.T.
Pe rol este pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect ”stabilirea domiciliului
minorului”, formulată de reclamantul N.G., în numele și ca reprezentant legal al minorului N.I.,
născut la data de 08 iulie 2009, în contradictoriu cu pârâta T.E. și a cererii reconvenționale
formulată de pârâta T/R/ la fila 58 dosar, cu citarea autorităților tutelare din cadrul Primăriei
municipiului D. și comunei M.
Acțiunea principală este timbrată cu 6 lei taxă de timbru conform chitanței nr.18995225
din 13.01.2012 și cu 0,30 lei timbre judiciare (fila 2 dosar) și cererea reconvențională este
timbrată cu 6 lei timbru conform chitanței nr.320-273-0072 din 30 septembrie 2012 și cu 1 leu
timbu judiciar (fila 85 dosar).
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din 28 octombrie 2012, fiind
consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta
hotărâre, când instanţa a dispus amânarea pronunţării având nevoie de timp pentru studierea
actelor şi lucrărilor de la dosar, la data de 04 noiembrie 2012.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:

La data de 13 ianuarie 2012 s-a înregistrat sub nr.196/223/2012, cererea formulată de
reclamantul N.G., în numele şi ca reprezentant legal al minorului N.I., născut la data de 09 iulie
2009, în contradictoriu cu pârâta T.E., prin care solicită să se stabilească la reclamant domiciliul
minorului sus-numit.
De asemenea solicită citarea în cauză şi a Autorităţii tutelare de pe lângă Primăria
municipiului D. şi obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
27
În motivarea în fapt a cererii reclamantul arată că a avut relaţii de prietenie şi mai apoi de
concubinaj cu pârâta, intenţionând să se căsătorească, tocmai de aceea relaţiile dintre părţi au
fost la vedere, publice şi s-au derulat pe parcursul timpului în apartamentul proprietatea
reclamantului situat la adresa de mai sus, unde i-a stabilit şi pârâtei domiciliul.
Din această relație s-a născut minorul.
Înainte de sărbătorile de iarnă ale anului 2011, reclamantul a aflat că pârâta întreţine
relaţii intime cu un alt bărbat, afectându-l pe reclamant profund din punct de vedere moral, iar în
urma discuţiilor purtate cu pârâta pe această temă, aceasta a părăsit domiciliul conjugal şi s-a
stabilit la adresa de mai sus, într-o gospodărie ce aparţine bunicii sale.
De comun acord părţile nu au reuşit să decidă la care dintre ei să locuiască copilul minor.
Până în prezent pârâta nu a manifestat un interes deosebit pentru menajul gospodăresc,
ori pentru creşterea, educarea şi supravegherea minorului, existând frecvente discuţii între ei, de
aceea copilul de care s-a ocupat aproape permanent, îi este foarte ataşat reclamantului.
Pârâta nu dispune de priceperea necesară şi nici de condiţii corespunzătoare pentru
creşterea şi educarea copilului, nu obţine venituri prin muncă.
Astfel, aceasta locuieşte într-o casă bătrânească cu trei camere, insalubră, neutilată cu
cele necesare traiului zilnic în acelaşi spaţiu locativ locuind încă 6 persoane.
Reclamantul dispune de posibilităţi materiale şi financiare bune, are în proprietate apartamentul
individualizat mai sus format din două camere şi dependinţe, utilat corespunzător, acesta este
amplasat în aproprierea căminului de copii. De asemenea obține venituri prin muncă.
La creşterea, educarea şi supravegherea copilului, reclamantul este ajutat de către naşa
acestuia, precum şi de mama sa, persoane care îl vizitează permanent şi cu care fiul său a stabilit
frumoase relaţii afective.
Reclamantul apreciază că interesul superior care trebuie să primeze într-o asemenea
împrejurare, este acela de a rămâne pe viitor alături de tată, motiv pentru care solicită stabilirea
domiciliului copilului la el.
În drept acțiunea este motivată pe dispozițiile art. 264 din Noul Cod civil, dispozițiile
Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului și orice alte dispoziții
legale incidente.
Spre dovadă, reclamantul a atașat înscrisuri, respectiv acte de stare civilă (filele 3-5
dosar), șentința civilă nr. 116 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Drăgășani (filele 6-
7 dosar).
Prin întâmpinarea de la fila 14 dosar, pârâta solicită, în ceea ce privește competența
teritorială, declinarea competenței soluționării acestui dosar la Judecăroria Făget, județul Timiș.
Motivează pârâta că, minorul se află în îngrijirea și creșterea mamei în localitatea Z., la părinții
pârâtei.
Prin urmare, competenţa de a soluţiona acest dosar nu o are Judecătoria Drăgăşani,
judeţul Vâlcea, ci Judecătoria Făget, judeţul Timiş în a cărei rază de competenţă aceasta locuieşte
cu minorul.
Pârâta invocă dispoziţiile art.5 din Codul de proc.civilă, potrivit căruia” cererea se face la
instanţa domiciliului pârâtului…”.
Mai susţine pârâta că regula consacrată prin art.5 din Codul de proc.civilă, nu precizează
categoriile de acţiuni la care se aplică acest text. În lipsa unei asemenea precizări, textul urmează
să se aplice în toate acţiunile patrimoniale sau nepatrimoniale, cărora nu li s-a dat o reglementare
specială, derogatorie de la această dispoziţie, întreaga doctrină şi jurisprudenţă opinând în acest
sens.
Prin sentinţa civilă nr.233 din 4 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în
dosarul nr. 196/223/2012 se admite excepţia necompetenţei teritoriale şi se declină competenţa
de soluţionare a cauzei Judecătoriei Făget, judeţul Timiş în circumscripţia căreia se află comuna
M.
28
Procedând astfel, s-au avut în vedere dispoziţiile art.5 din Codul de procedură civilă
precum şi poziţia instanţei supreme exprimată în legătură cu noţiunea de domiciliu, potrivit
căreia, prin domiciliu în sensul art.5 Cod.proc.civilă, urmează a se înţelege şi acela pe care o
persoană şi l-a stabilit în fapt în localitatea în care trăieşte şi îşi desfăşoară o activitate
profesională. Altfel spus, trebuie avută în vedere adresa unde pârâtul locuieşte efectiv, în chip
statornic la momentul sesizării instanţei, chiar dacă faţă de dispoziţiile legale – în cazul de faţă
domiciliul înscris în cartea de identitate – el nu poate fi socotit că are aici domiciliul.
Prin decizia civilă nr. 469/R/MIF/27 martie 2012 Tribunalul Vâlcea admite recursul
declarat de reclamant împotriva sentinţei instanţei de fond, modifică această sentinţă în sensul că
respinge excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Drăgăşani şi stabileşte irevocabil
competenţa Judecătoriei Drăgăşani în soluţionarea cauzei.
La data de 29 aprilie 2012 cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Drăgăşani sub nr.
1907/223/2012.
Pârâta a depus la fila 39 dosar certificat că petenta a formulat cerere de strămutare a
dosarului nr.1907/223/2012 de la Judecătoria Drăgăşani la o altă instanţă egală în grad. Drept
urmare s-a format dosarul nr. 4331/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a fixat
termen pentru soluţionare la data de 16 noiembrie 2012.( fila 39 dosar).
Prin întâmpinarea de la fila 58 dosar, pârâta solicită să se respingă ca nefondată acţiunea
principală formulată de reclamantul pârât reconvenţional şi pe cale de consecinţă admiţând
acţiunea reconvenţională, să-i fie încredinţat pârâtei minorul, născut la data de 9 iulie 2009 în
municipiul Lugoj şi să se stabilească domiciliul acestuia la pârâtă, cu obligarea reclamantului-
pârât reconvenţional, la plata unei contribuţii lunare de întreţinere, începând cu data introducerii
cererii până la majoratul minorului, pentru următoarele considerente:
În fapt, minorul N.I. s-a născut la data de 9 iulie 2009 în urma relaţiilor de concubinaj pe
care le-a întreţinut cu pârâtul reconvenţional, relaţii care au avut loc într-adevăr în localitatea D,
convieţuirea fiind însă întreruptă de mai multe ori, din iniţiativa pârâtului reconvenţional
Astfel, încă din momentul în care i-a adus la cunoştinţă faptul că este însărcinată, pârâtul
reconvenţional şi-a manifestat în mod vehement nemulţumirea vis-a-vis de perspectiva de a fi
tată, stăruind să facă întrerupere de sarcină.
Opoziția pârâtei reclamante la această cerere s-a soldat cu certuri interminabile, pârâtul
reconvențional solicitându-i în mod imperios să părăsească domiciliul spunând că nu o suportă și
nu avea nevoie dea ea și nici de copil, ceea ce a și făcut în luna a patra de sarcină, când aplecat la
părinții săi în județul Timiș, neavând altă alternativă. Pârâtul reconvențional nici măcar nu a
încercacat să ia legătura cu reclamanta reconvențional, ea fiind cea care i-a telefonat în luna a
șaptea de sarcină, ocazie cu care i-a cerut să îl lase în pace pentru că nu îl interesa nici ea și nici
copilul.
I-a telefonat din nou după ce a născut, nașterea având loc la Spitalul din Lugoj, Județul
Timiș, dar nici acest eveniment nu l-a impresionat în mod deosebit, dovada fiind faptul că nu a
venit să-și vadă copilul decât cu ocazia botezului.
Mai mult, iniţial nici nu a recunoscut paternitatea minorului, această recunoaştere fiind
făcută mult mai târziu, împrejurare care a necesitat eliberarea unui nou certificat de naştere pe
numele minorului.
Reclamanta a convenit cu pârâtul reconvenţional să mai facă o încercare de a întemeia o
familie astfel că a revenit în municipiul Drăgăşani împreună cu minorul. Pârâtul reconvenţional
nu a manifestat însă nici un interes faţă de copil, în rarele momente când era acasă dormea în
altă cameră spunând că îl enervează şi îl deranjează, rolul său de tată rezumându-se la una sau
două plimbări de câte o jumătate de oră.
Pârâtul - reconvenţional îşi petrecea tot timpul liber în afara casei, cu prietenii sau în
compania unor tinere cărora susţinea că le dă lecţii de muzică.
La un moment dat, când minorul a răcit şi a făcut febră foarte mare, a plecat liniştit la o
tânără care îl invitase să bea o cafea.
29
Întrucât avea nevoie de medicamente dar nu putea pleca la farmacie pentru că nu avea cu
cine să lase copilul şi-a permis să-l deranjeze pe pârât şi să-i ceară ajutorul. Acesta i-a adus într-
un târziu medicamente dar a plecat imediat motivând că i ”se răceşte cafeaua”.
Ulterior, pârâtul i-a cerut reclamantei în mod repetat şi insistent să plece, astfel că la
începutul lunii ianuarie 2012 a revenit împreună cu copilul în locuinţa părinţilor ei.
Cu toate că pârâtul reconvenţional nu a dorit acest copil, iar după ce s-a născut nu a
manifestat nici ataşament şi nici interes faţă de acesta, fără a mai vorbi de faptul că a nu a achitat
nici o sumă de bani pentru întreţinerea lui, la începutul lunii februarie 2012 reclamanta-pârâtă a
avut surpriza să afle că a acţionat-o în judecată pentru stabilirea domiciliului minorului, afirmând
că va avea câştig de cauză întrucât are relaţii în rândul magistraţilor, personal văzând dedicaţii
muzicale din partea pârâtului reconvenţional pentru unii magistraţi din judeţul Vâlcea, pe diferite
posturi de televiziune, ceea ce denotă faptul, în viziunea reclamantei reconvenţional, că relaţiile
dintre pârât şi respectivii magistraţi sunt de asemenea natură încât îl îndreptăţesc la astfel de
gesturi.
Mai susţine reclamanta că de la data ultimei despărţiri, pârâtul a telefonat de câteva ori ca
să o insulte atât pe ea cât şi pe părinţii ei, să îi ameninţe iar recent a venit la Z. însoţit de mai
multe persoane printre care şi numita A.M, martora încuviinţată pentru termenul de judecată din
data de 29 iulie 2012 şi sub pretextul că vrea să vadă copilul, a dat un adevărat „spectacol” cu
înjurături, lovituri în poartă şi a şi filmat ”reprezentaţia”.
Faţă de aceste considerente reclamanta solicită să se aprecieze că acţiunea principală este
nefondată şi să se respingă ca atare, urmând ca pe cale de consecinţă, să fie admisă acţiunea
reconvenţională.
Spre dovada susţinerilor sale reclamanta reconvenţional înţelege să se folosească de
interogatoriul pârâtului reconvenţional, probe testimoniale.
Instanţa a încuviinţat şi a fost administrată proba cu înscrisuri ( filele 24, 73, 86 – 89 şi
105 dosar), au fost audiaţi martorii S.G ( filele 36 şi 98 dosar), C.C.( fila 37 dosar), A.M.( fila 80
dosar), M.D. ( fila 99 dosar), T.T. ( fila 100 dosar), s-au efectuat anchete-sociale la domiciliile
părţilor din D. şi comuna M ( filele 18 şi 19 dosar), s-a luat interogatoriu reclamantului ( filele
76 – 79 dosar).
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că părţile au trăit în relaţii de
concubinaj o perioadă de timp. Rămânând însărcinată pârâta a dorit să păstreze copilul în timp ce
reclamantul a căutat să o convingă că nu sunt pregătiţi de a deveni părinţi, motivând că nu au o
locuinţă a lor.
Pe acest fond s-au iscat între cei doi neînţelegeri care au culminat cu gonirea pârâtei din
domiciliul comun, deşi se afla în luna a patra de sarcină. Aceasta s-a retras la părinţii săi în
comuna M, şi la 9 iulie 2009 s-a născut copilul I. în localitatea Lugoj, judeţul Timiş.
Reclamantul recunoaşte şi martorii pârâtei confirmă că, tatăl şi-a văzut copilul la botezul
acestuia, ocazie cu care cei doi părinţi au hotărât, aşa cum precizează pârâta în întâmpinarea sa,
„să mai facă o încercare de a întemeia o familie”, fapt pentru care pârâta a revenit în municipiul
D. împreună cu copilul.
Reclamantul în octombrie 2008 a achiziționat un apartament pe raza mnunicipiului D
( filele 6 – 7 dosar), unde cei doi părinți au locuit împreună cu copilul până în luna ianuarie 2009,
respectiv doi ani și câteva luni potrivit susținerilor reclamantului din interogatoriul ce i s-a luat.
Momentul despărţirii celor doi tineri este relatat de mama pârâtei care declară că
reclamantul a chemat-o să o ia pe fiica ei de la Drăgăşani, cu bagajele şi copilul, la începutul
anului 2012 ( fila 100 dosar), când personal i-a scos hainele pârâtei din şifonier şi i le-a dus la
maşină în timpul nopţii pentru a nu fi văzut de vecini.
Martorii reclamantului sunt unanimi în susţinerile lor atunci când fac vorbire de perioada
convieţuirii părţilor, cum că reclamantul era cel care se ocupa din punct de vedere material de
întreţinerea familiei alcătuită din copil şi mama acestuia, tot el fiind şi cel care îl scotea pe minor
la plimbare. S.G. vecină şi mama naşei copilului relatează că părţile s-au comportat ca o familie
30
în adevăratul sens al cuvântului, în lipsa reclamantului pârâta fiind cea care îngrijea pe minor,
care în acea perioadă era ataşat de ambii părinţi. Aceleaşi susţineri le face şi martora C în
declaraţia sa.
Ancheta-socială întocmită în urma deplasării colectivului de sprijin al Autorităţii Tutelare
din cadrul Primăriei D. în domiciliul din strada P. în ziua de 19 mai 2012, ilustrează situaţia
familială, materială şi locativă din acest municipiu, făcând propuneri şi emiţând concluzii în
urma discuţiilor purtate cu reclamantul şi apropiaţii lui, respectiv familia C- naşi ai copilului,
S.G.( fila 18 dosar), ca minorul să fie încredinţat tatălui spre întreţinere, creştere şi educare.
După despărţirea intervenită între cei doi părinţi, în condiţiile relatate mai sus, pârâta s-a
stabilit împreună cu copilul în locuinţa părinţilor săi din comuna M, unde potrivit martorilor
audiaţi, vecina şi mama pârâtei, are condiţii de creştere şi îngrijire a acestui copil. În această
gospodărie trăiesc un număr de 8 persoane, dintre care 6 sunt adulţi şi 2 copii, care alcătuiesc
familia pârâtei, părinţi, bunică, soră, cumnat, nepot, familie care are un nume bun în comunitatea
de aici, fiind cunoscuţi ca oameni gospodari şi liniştiţi.
Pârâta munceşte la un bar din localitatea Făget situată la 7 km distanţă de domiciliul
părinţilor săi şi urmează cursurile unei şcoli postliceale de asistenţi medicali. În perioada cât se
află la serviciu şi la şcoală de minor îngrijeşte bunica maternă.
Ancheta-socială întocmită în urma deplasării colectivului de sprijin al Autorităţii Tutelare
din cadrul Primăriei comunei M în domiciliul din satul Z în ziua de 18 mai 2012, ilustrează
situaţia familială, economică şi locativă, făcând propuneri şi emiţând concluzii de rămânere spre
creştere şi educare a minorului în cadrul familiei T.
În cursul primelor şase luni ale anului 2012 reclamantul a încercat în repetate rânduri să-l
viziteze pe minor, interesându-se îndeaproape de situaţia acestuia, dar a fost primit cu răceală de
familia pârâtei, persoanele care l-au însoţit în aceste ocazii relatând comportamentul violent al
familiei, şi reacţiile copilului la vederea tatălui său ( fila 80 dosar) pe care l-a recunoscut imediat,
a devenit vesel şi emoţionat.
În această situaţie prin hotărâre judecătorească în regim de urgenţă pârâta a fost obligată
să permită reclamantului legături personale cu minorul, programul stabilit permiţându-i acestuia
să-l ia pe minor în perioada 24 – 30 august 2012 la domiciliul său.
Sentinţa a fost pusă în executare la data de 24 august 2012 aşa cum reiese din procesul-
verbal de constatare nr.1 aflat la fila 111 dosar şi relatările martorilor pârâtei de la filele 99 şi 100
dosar.
Din această zi minorul locuieşte cu tatăl său în municipiul D. fiind înscris la grădiniţa cu
program prelungit nr.1 începând cu anul şcolar 2012 – 2013 la grupa mică. În acelaşi timp,
potrivit susţinerilor martorei M, copilul este înscris şi la grădiniţa din comuna M, aflată la o
distanţă de 10 minute de domiciliul pârâtei.
În ziua de 30 septembrie 2012 minorul şi-a revăzut mama, ocazie cu care minorul „şi-a
exprimat dorinţa de a merge cu mama” potrivit relatărilor martorei S, care a asistat la întâlnirea
dintre copil şi mamă.
Atitudinea copilului care are vârsta de trei ani este explicabilă ca la vederea mamei să
reacţioneze în acest fel având în vedere legăturile afective care s-au stabilit între aceştia inclusiv
înaintea intervenirii despărţirii celor doi părinţi.
Din probele aflate la dosar rezultă că minorul a fost crescut în condiţii bune de ambii
părinţi, de mamă şi părinţii acesteia în perioada ianuarie 2012 – august 2012 dar şi de tată în
intervalul de timp scurs de la 24 august 2012 până în prezent, reieşind fără dubii că aceştia i-au
asigurat o îngrijire şi educare corespunzătoare.
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului dispune în art.2
că orice reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului se
subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului; acest principiu va
prevala în toate demersurile ce privesc copiii, întreprinse chiar şi de instanţele judecătoreşti.
31
Potrivit legii, copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi; ambii părinţi sunt
responsabili pentru creşterea şi educarea copilului lor. În măsura în care există însă neînţelegeri
între părinţi, care afectează în mod direct şi pe copil, instanţa este chemată să se pronunţe cu
privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, având însă în vedere în
primul rând interesul superior al copilului, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea
materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin asigurarea creşterii,
educării şi întreţinerii sale, prin menţinerea copilului într-un mediu cât mai aproape de cel în care
a fost crescut.
Chiar dacă condiţiile materiale oferite de tată sunt superioare celor deţinute de mamă,
legătura afectivă pe care copilul o are cu mama sa nu poate fi neglijată avându-se în vedere şi
vârsta fragedă a acestuia. Se apreciază că în contextul existent mama prezintă şi garanţii morale
optime în acest sens.
Atitudinea copilului la revederea mamei sale, învederează că între minor şi mamă există
legături afective mai puternice şi că tatăl, pentru a reechilibra raportul afectiv cu minorul, poate
printr-o acţiune în justiţie, să ceară măsuri de exercitare a dreptului de a avea legături personale
cu minorul.
Ca atare, se va respinge acţiunea reclamantului în ceea ce priveşte stabilirea domiciliului
minorului şi se va admite cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Potrivit art.499 din Noul Cod civil, copilul minor este întreţinut de părinţii săi, care au obligaţia
să asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională.
În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere datorată de părinţi minorului,
felul şi modalităţile executării precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi, se vor stabili de
instanţa judecătorească cu ascultarea autorităţii tutelare.
Potrivit anchetei sociale întocmite în cauză la fila 18 dosar, reclamantul este realizator
emisiuni la TV RM Cultural, cu un venit net în luna aprilie 2012 de 3000 lei, confirmat de
reclamant prin răspunsul de la interogatoriu.
Având în vedere cele consemnate în ancheta-socială, reclamantul va fi obligat să achite
lunar în favoarea copilului câte 750 lei pensie de întreţinere, ce reprezintă maximul sumei pe
care acesta o poate susţine pentru îngrijirea minorului.
Văzând şi dispoziţiile art.274 cod proc.civilă reclamantul va fi obligat la cheltuieli de
judecată faţă de pârâtă, cheltuieli ce reprezintă taxa de timbru, onorariu avocat precum şi
cheltuieli aferente deplasării la instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respingere acțiunea principală de la fila 1 dosar, formulată de reclamantul N.G., în

numele și ca reprezentant legal al minorului N.I., născut la data de 09 iulie 2009, în
contradictoriu cu pârâta T.E.
Admite cererea reconvențională de la fila 58 dosar, formulată de pârâta T.E.
Stabileşte domiciliul minorului N.I., născut la 9 iulie 2009 în, la mama sa T.E. şi
încredinţează acesteia minorul.
Obligă reclamantul N.G. să plătească lunar pensie de întreţinere în favoarea minorului,
câte 750 lei începând cu data executării prezentei hotărâri şi până la intervenirea unei cauze
legale de modificare sau stingere a obligaţiei.
Obligă reclamantul să achite pârâtei cheltuieli de judecată, în cuantum de 2106 lei.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 4 noiembrie 2012 la sediul Judecătoriei Drăgăşani,
judeţul Vâlcea.
32
PREȘEDINTE, GREFIER,
L.S. M.T.
30.11.2012
Red. S.L.
Tehnored. M.L.
Ex. 5
Instituție: Judecătoria DRĂGĂȘANI
33
Comentariul speței
În dosarul menționat, reclamantul N.G. , a formulat împotriva pârâtei T.E., la data de 28

octombrie 2012, o acțiune către Judecătoria Drăgășani, județul Vâlcea, prin care a solicitat
instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauza, să stabilească domiciliul minorului,
numit N.I. , precum și soluționarea cererii reconvenționale formulată de pârâta T.E., cu citarea
autorității tutelare din cadrul Primăriei municipiului D. și comunei M.
La apelul nominal, ce a fost făcut în ședință publică, reclamantul s-a prezentat alături de
avocatul său V.D. , iar pârâta a fost asistată de avocatul M.D., lipsind autoritatea tutelară din
cadrul Primăriei municipiului Drăgășani și autoritatea tutelară din cadrul Primăriei comunei M.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul cauzei, după care: reclamantul depune un
înscris în limba italiană prin care vrea sa dovedească că martora C.C. este plecată în străinătate și
nu se poate prezenta la instanță pentru a fi reaudiată. De asemenea, s-au audiat martorii M.D. și
T.T., sub prestare de jurământ, și reaudiat martora S.G., iar la dosar mai sunt adăugate niște
fotografii de către avocatul reclamantului. În aceste fotografii se pot observa evoluția copilului în
timp. Reclamantul vrea sa dovedească cu aceste fotografii că a fost alături de copil. Unele dintre
poze ilustrează cum la o lună, două, reclamantul îi face baie copilului, sau cum acesta se plimbă
cu minorul la mare, fiind surprinse în poze cadre cu ei în natură.
După ce instanța de judecată sesizează că nu mai sunt alte cereri de formulat, dar nici
probe de adăugat, declară dezbaterile închise acordând cuvântul pe fondul cauzei.
Cel care are primul cuvântul este avocatul V.D., pentru reclamant, prin care solicită
admiterea cererii așa cum a fost formulată, urmând a se stabili domiciliul minorului N.I. la tată.
Cum prioritar este interesul superior al copilului, urmează a se analiza condițiile materiale și cele
morale, iar instanța decide unde poate să fie mai bine crescut și educat copilul. Pentru
pronunțarea hotărârii instanța trebuie să aibă în vedere atât declarațiile martorilor, cât și
conținutul anchetelor sociale analizate de către Primăriile de la Timiș și de la Drăgășani, a
condițiilor de creștere și educare a minorului I., de la domiciliile părților. În referatul de anchetă
socială întocmit de domiciliul pârâtei reiese condițiile precare în care a stat copilul o perioadă de
timp. Locuința acesteia are 3 camere, în care stau 8-9 persoane, iar venitul familiei se limitează
la 2.000/lună. Privind la ancheta socială întocmită la domiciliul reclamantului, reiese faptul că
acesta deține un apartament proprietate personală, iar venitul este de 3.000/lună. Pe lângă
acestea, vor trebui analizate și condițiile în care copilul a crescut de mic, până în prezent.
Degeaba oferi unui copil condițiile materiale dacă nu ai grijă de el, și îi oferi afecțiune.
Martorii din partea reclamantului, în special martora C.C., speculează că în timpul cât
aceștia au fost împreună, reclamantul era cel care avea mai mereu grija de minor. De exemplu,
atunci când copilul a fost bolnav, el l-a dus la spital, i-a cumpărat toate cele necesare, de la haine
până la alimente. Bineînțeles toate aceste declarații nu sunt adevărate, deoarece pârâta a fost
internată la spital odată cu minorul. Pe lângă faptul că reclamantul a mințit cu acest lucru, el nici
măcar nu a vizitat copilul cât acesta a stat în spital. La fel și martora S. a mințit în declarații,
spunând că ea făcea menajul în casa cuplului iar pârâta statea degeaba.
Pe de altă parte, martorii propuși de pârâtă, declară faptul că reclamantul evita contactul
cu copilul, dormind într-o cameră, cu ușa încuiată, pentru a nu fi deranjat de copil. Acest lucru
nu este exclus deoarece relamantul este realizator TV de emisiuni muzicale și înaintea oricărei
emisiuni are nevoie de odihnă.
Copilul în momentul actual este la tată, fiind înscris la grădiniță, și dorește să aibă
domiciliul stabilit la el.
Când reclamantul a depus cererea de chemare în judecată la data de 13 ianuarie 2009,
pârâta, în luna iulie 2012, formulează o cerere reconvențională prin care solicită încredințarea
copilului, precizând că vrea și pensie lunară de întreținere. Reclamantul solicită obligarea pârâtei
34
la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea acestui proces. Cheltuielile constau
în plata onorariului avocatului, și taxa de timbru.
Având cuvântul avocatul M.D. pentru pârâtă, acesta precizează că a formulat acea cerere
reconvențională atât de târziu întrucât la primul termen de judecată pârâta a formulat întâmpinare
prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, excepție admisă, cauza fiind declinată în
favoarea Judecătoriei Făget.
Avocatul M.D. solicită respingerea acțiunii principale ca nefondată și admiterea cererii
reconvenționale, și pe cale de consecință, să stabilească domiciliul copilului la mamă, cu
obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în funcție de veniturile realizate de
acesta în prezent, rezultând suma de 750 lei lunar. Pe lângă acestea, solicită și obligarea
reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea procesului.
S-a solicitat și încredințarea minorului N.I., născut la data de 09 iulie 2009, solicitarea
fiind doar pentru stabilirea domiciliului minorului fără încredințare. De precizat este faptul că
reclamantul, apărătorul acestuia și martorii vorbesc doar de starea materială a reclamantului,
accentuând pe faptul că acesta deține un apartament proprietate personală, fără să se țină cont de
partea afectivă și emoțională a copilului. Reclamantul merge pe premiza că pârâta ar promova o
acțiune pentru a-l deposeda de apartament și dacă i se va încredința acest copil, nimeni nu mai
poate să-i ia casa. Nimeni nu a zis că este important atașamentul copilului față de un părinte sau
reciproc și nimeni a nu specificat calitățile care îl fac pe reclamant să fie superior pârâtei, dar a
primat partea financiară. Pentru ei nu contează partea sentimentală a minorului.
Avocatul pârâtei mai precizează faptul că acest copil nu a fost dorit de către reclamant, iar
atunci când pârâta era însărcinată în 4 luni, a fost alungată din domiciliu, revenind când copilul
avea 9 luni. Cât timp aceștia au stat împreună, reclamantul a alungat-o de mai multe ori pe pârâtă
de acasă. Reclamantul nici nu suporta să doarmă cu copilul, el se încuia în cameră pentru ca
minorul să nu aibă acces. Mai menționăm faptul că reclamantul nu a recunoscut inițial copilul,
această recunoaștere a fost făcută mai târziu, iar din acest motiv a fost nevoie de eliberarea a
două certificate de naștere pe numele copilului.
S-a speculat faptul că pârâta ar lucra într-un bar, dar va trebui să țină semă că nu este un
bar, ci o cafenea care funcționează în incinta autogării din Făget, este o slujbă provizorie, iar în
curând va termina cursurile Școlii Postliceale de asistente medicale și se va angaja ca asistentă
medicală la spitalul din Făget.
Instanța având nevoie de timp pentru a studia actele de la dosar, amână pronunțarea la 04
noiembrie 2012.
Acțiunea civilă are ca obiect stabilirea domiciliului minorului N.I., formulată de
reclamantul N.G., în contradictoriu cu pârâta T.E. și a cererii reconvenționale formulată de
pârâtă, cu citarea autorității tutelare din cadrul Primăriei municipiului D. și comunei M. .
Instanța deliberând, constată următoarele: În dosarul menționat, reclamantul N.G. a
formulat împotriva pârâtei T.E., la data de 28 octombrie 2012, o acțiune către Judecătoria
Drăgășani, județul V., prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în
cauza, să stabilească domiciliul minorului, numit N.I. , precum și citarea în cauză a Autorității
tutelare de pe lângă Primăria municipiului D. și obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată.
Pentru a motiva în fapt cererea, reclamantul arată că mai întâi a avut relații de prietenie cu
pârâta și mai apoi de concubinaj, având intenția să se căsătorească, iar din această relație s-a
născut copilul.
Reclamantul a aflat că pârâta a întreținut relații intime cu un alt bărbat chiar înainte de
sărbătorile de iarnă, afectându-l foarte tare pe bărbat din punct de vedere moral, iar după ce
aceștia au discutat, pârâta a părăsit domiciliul conjugal și și-a stabilit domiciliul într-o gospodărie
a bunicii sale. Aceștia nu au ajuns la o înțelegere cu privire la domiciliul copilului.
Până în prezent pârâta nu a manifestat un interes deosebit pentru menajul gospodăresc sau
pentru creșterea, educarea și supravegherea copilului minor. Pârâta nu dispune de priceperea
necesară, dar nici de condițiile corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorului.
35
Astfel, aceasta locuiește într-o casa insalubră cu trei camere, neutilată, împreună cu alte
persoane.
Reclamantul pe de altă parte are toate condițiile necesare, având posibilități materiale și
financiare bune, dar și un apartament în proprietate personală cu două camere și dependințe,
utilat corespunzător, fiind amplasat în apropierea căminului de copii. La creșterea copilului este
ajutat de către nașa acestuia, precum și de mama sa. Acesta apreciază că interesul superior care
să primeze într-o asemenea împrejurare este acela de a rămâne pe viitor alături de tată, motiv
pentru care solicită stabilirea domiciliului copilului la el.
După mai multe discuții, recursuri și contraziceri, Tribunalul Vâlcea admite recursul
declarat de reclamant împotriva sentinței de fond, și stabilește irevocabil competența Judecătoriei
Drăgășani în soluționarea cauzei. Pârâta a depus la dosar cerere de strămutate a dosarului de la
Judecătoria Drăgășani la o altă instanță egală în drept. Drept urmare s-a format un nou dosar la
Înalta Curte de Casație și Justiție, în care s-a fixat termen pentru soluționare la data de 16
noiembrie 2012.
Prin întâmpinare, pârâta cere să se respingă ca nefondată acțiunea principală formulată de
reclamantul pârât reconvenționaal și pe cale de consecință admițând acțiunea reconvențională,
sa-i fie minorul încredințat ei și să se stabilească domiciliul acestuia la pârâtă. Pe lângă acestea
ea dorește ca reclamantul-pârât reconvențional să plătească lunar pentru întreținerea minorului o
pensie alimentară, începând cu data introducerii cererii până la majoratul minorului, în
următoarele considerente: minorul fost născut din urma relațiilor de concubinaj pe care le-a
întreținut cu pârâtul reconvențional, conviețuirea fiind întreruptă de mai multe ori din inițiativa
pârâtului. Chiar din momentul când acesta a aflat de sarcină, și exprimat nemulțumirea vis-a-vis
de perspeciva de a fi tată, propunând să facă avort. Când pârâta s-a opus acestui lucru, au început
certuri interminabile, pârâtul reconvențional cerându-i să părăsească domiciliul precizând că nu o
suportă și că nu va avea nevoie de copil sau de ea. După ce aceasta a plecat, i-a telefonat după ce
a născut, dar nici de această dată pârâtul reconvențional nu a vrut să audă de ei.
Reclamanta a convenit cu pârâtul reconvențional să mai facă o încercare de a întemeia o
familie, aceștia revenind în municipiul D. împreună cu minorul. Și în această situație pârâtul
reconvențional nu a manifestat vreun interes față de copil. Acesta își petrecea timpul liber mai tot
mereu pe afară cu prietenii, sau în compania unor tinere cărora susținea că le dă lecții de muzică,
în loc să stea cu copilul, iar când minorul a răcit și a făcut febră mare, acesta a plecat liniștit la o
tânără care îl invitase să bea o cafea. Întrucât avea nevoie de medicamente dar nu îl putea lăsa
singur pe minor pentru a pleca la farmacie, reclamanta i-a zis pârâtului reconvențional să îi aducă
pastile. Acesta i-a adus într-un târziu dar a plecat motivând că ”i se răcește cafeaua”. Ulterior,
pârâtul ia cerut reclamantei să părăsească domiciliul în repetate rânduri, astfel că aceasta s-a
reîntors la locuința părinților ei împreună cu minorul.
Pentru a dovedi cele menționate de reclamanta reconvențională, aceasta se folosește de
interogatoriul pârâtului reconvențional.
Instanța a aprobat să fie administrată proba cu înscrisuri și au fost audiați martorii S.G.,
C.C., A.M., M.D., T.T. . De asemenea, s-au efectuat anchete sociale la domiciliile părților.
Pentru motivele relatate, instanța decide respingerea acțiunii principale formulată de
reclamantul N.G., admite cererea reconvențională formulată de pârâta T.E., stabilește domiciliul
minorului N.I. la mama sa T.E. și încredințează acesteia minorul. De asemenea, obligă
reclamantul N.G. la plata lunară a pensiei de întreținere a minorului, câte 750 lei, începând cu
data executării prezentei hotărâri și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau
stingere a obligației, și îl mai obligă pe acesta că plătească pârâtei cheltuielile de judecată în
cuantum de 2106 lei, cu apel în terment de 15 zile.
36
Concluzii
Lucrarea de față analizează conceptul de căsătorie, și puțin despre familie, și efectele

nepatrimoniale pe care instituția dreptului familiei le produce pentru persoanele căsătorite.
Profesorul Jean Carbonnier precizează despre familie ca fiind ”cea mai veche cutumă a
umanității”. În ziua de azi, familia, se bucură de o abordare nouă reușind într-o mare măsură să
modernizeze legile din domeniu, conform valorilor societății contemporane. Această abordare nu
este una chiar perfectă, dar este bine venită. Această abordare ține cont de noile realități ce au
apărut în viața de familie, pe de o parte, fiind generate de evoluția raportului dintre interesul
familiei și libertatea individului, care produce o independență patrimonială mai mare a fiecărui
soț, iar pe de altă parte, de o interpretare nouă și protecție a interesului superior al copilului. Noul
Cod civil aduce mai multe noutăți, atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere
procedural.
Căsătoria poate fi considerată ”piatra de temelie” a familiei, deoarece este fundamentală.
După încheierea căsătoriei, bărbatul și femeia dobândesc o stare civilă, și anume cea de soți.
Căsătoria dă naștere unor raporturi de natură patrimonială și personală între soți.
După cum am mai precizat, căsătoria este uniunea dintre bărbat și femeie, liber
consimțită, fiind încheiată în condițiile legii cu scopul de a întemeia o familie. Pentru încheierea
căsătoriei, anumite condiții de fond trebuiesc îndeplinite: vărsta legală pentru această uniunea
dintre viitorii soți, diferența de sex, consimțământul liber exprimat la căsătorie și comunicarea
reciprocă a stării de sănătate.
Prin Noul Cod civil se reglementează mai complet și mult mai clar drepturile și
îndatoririle personale ce le au soții, prin precizarea expresă a obligațiilor personale ale
persoanelor căsătorite privind fidelitatea, respectul reciproc, sprijinul moral, fiind ocrotită în
același timp și independența acestora, prin interdicțiile privind relațiile sociale, cenzurarea
corespondenței de orice fel, sau a alegerii profesiei a celuilalt soț.
Luând în calcul dispozițiile din Noul Cod civil, se apreciază faptul că relațiile
nepatrimoniale dintre soți presupun existența obligațiilor următoare: (art.308 NCC) de a lua
decizii împreună; de a-și acorda sprijin moral și respect reciproc (art.309 alin.(1) ); de a avea
relații conjugale împreună liber consimțite (art.197 din Codul penal); de a locui împreună
(art.309 alin. (2) NCC); de a hotărâ împreună asupra numelui pe care îl vor avea pe parcursul
căsătoriei (art.311 NCC).
Dintre toate faptele și actele juridice care dau naștere relațiilor juridice de familie, cele
mai numeroase efecte asupra persoanei, pe care căsătoria le produce, sunt cele patrimoniale.
Aceste relații patrimoniale sunt raporturi sociale ce pot fi evaluate în bani, care se nasc între soți.
În concluzie, finalizarea căsătoriei generează, între bărbat și femeie, multiple și dificile
raporturi, de natură diferită: juridică, soocială, morală. De asemenea, această reglementare nouă
este necesară domeniului familiei la evoluția vieții sociale, la condițiile din zilele noastre în care
familiile coabitează și o flexibilitate foarte benefică în contextul societății contemporane
europene și românești.
37
Bibliografie
I. Cursuri, monografii, tratate, precum și alte lucrări de specialitate
1. Aniței Nadia Cerasela ”Dreptul familiei”, Ed. Hamagiu, București, 2012;

2. Avram Marieta, Nicolescu Cristina ”Regimuri patrimoniale”, Ed. Hamagiu, București,
2010;
3. Atanasiu Ana-Gabriela, Dimitriu ”Noul Cod civil. Note. Corelații. Exlicații”, Ed. C.H.
Alexandru-Paul, Dobre Adriana- Beck, București, 2011;
Florentina,Dumitru Dragoș
Nicolae, Adrian Georgescu-Banc,
Ionescu Radu-Alexandru, Paraschiv
Mihaela, Pădurariu Ioana, Piperea
Mirela, Piperea Petre, Rățoi
Alexandru-Șerban,Slujitoru Alex-
Ionel, Sorescu Irina, Șerban
Mihaela, Uluitu Gabriel-Aurelian,
Văduva Cosmin-Marian
4. Baciu Maria, Baciu Adrian ”Dreptul familiei conform Noului Cod Civil”, Ed.
Alexandru Hamagiu, București, 2012;
5. Bocaci Alexandru, Dumitrache ”Dreptul familiei”, Ediția a VI-a, curs universitar,
Viorica-Claudia, Hageanu Cristina Ed. C.H. Beck, București, 2009;
Codruța
6. Bodoașcă Teodor, Drăghici Aurelia, ”Dreptul familiei”, Curs universitar, Ed. Universul
Puie Ioan Juridic, București, 2012;
7. Bodoașcă Teodor, Drăghici Aurelia, ”Dreptul familiei” Ediția a II-a, Ed. Universul
Puie Ioan, Maftei Iulian Juridic, București, 2013;
8. Cocoș Ștefan ”Dreptul familiei”, Vol. I, Ed. Lumina Lex,
București, 2001;
9. Cocoș Ștefan ”Dreptul familiei, Ediția a II-a, Ed. Lumina Lex,
București, 2003;
10. Corhan Adriana ”Dreptul familiei. Teorie și practică”, Ed. Lumina
Lex, București, 2001;
11. Dariescu Nadia-Cerasela ”Relațiile patrimoniale dintre soți în dreptul
internațional privat”, Ed. C.H. Beck, București,
2008;
12. Emese Florian ”Dreptul familiei”, suport de curs, Cluj, preluat pe
data de 30.03.2015, de pe site-ul:
cj.md/uploads/Suport_de_curs_dreptul_familiei.pdf ;
12. Hageanu Cristina Codruța ”Dreptul familiei și actele de stare civilă”, Ed.
Hamagiu, București, 2012;
13. Ignătescu Camelia-Cezara ”Dreptul familiei. Legislație adnotată și legi
speciale”, Ed. Lumen, Iași, 2014;
14. Imbrescu Ioan ”Tratat de dreptul familiei”,Curs de teorie practică,
Ed. Lumina Lex, București, 2006;
15. Petu Paraschiv, Velicu Elena, ”Starea civilă. Mijloc de identificare a persoanei
Mardare Viorel fizice”, Ediția a III-a, Ed. Detectiv, București, 2006;
38
16. Pricopi Adrian „Dreptul familiei”, Ed. Lumina Lex, București,
2004;
17. Romoșan Ioan Dorel ”Dreptul familiei”, Ed.Universul Juridic, București,
2012;
18. Ungureanu Carmen Tamara, ”Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și
Afrăsinie Mădălina, Cigan Dana jurisprudență”. Vol. I, Ed. Hamagiu, București, 2012;
Margareta, Eftimie Marius,
Irimescu Lucia, Păpureanu
Mihaela, Florescu Eugenia, Târșia
Andreea Corina
19. Voiculescu Laura Cetean ”Dreptul familiei”, Ed. Hamagiu, București, 2012;
II. Legislație
1. Codul de procedură civilă;

2. Codul familiei, în prezent abrogat;
3. Constituția României, revizuită în 2003;
4. Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie;
5. Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă;
6. Noul Cod civil, republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 15 iulie 2011;
7. ”Noul Cod civil și 9 legi uzuale”, Ediția a IX –a, actualizată la 31 martie 2014, Ed.
Hamagiu, București;
8. Ordonața nr. 41/30.01.2003.
39

Limbă

Lucrare de Licenta

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare de Licenta

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

Relațiile nepatrimoniale dintre soți..............................................................................................................7

II.1. Numele soților.................................................................................................................................8

II.2. Îndatorirea de respect și sprijin moral reciproc................................................................................9

II.3. Îndatorirea de fidelitate..................................................................................................................10

II.4. Îndatorirea de a locui împreună......................................................................................................11

II.5. Îndatoririle conjugale....................................................................................................................13

II.6. Îndatorirea de a respecta independența personală a celuilalt soț.....................................................14

II.7. Neînțelegerile soților cu privire la raporturile personale dintre ei.................................................16

II.8. Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea de exercițiu................................................................16

Efectele nulității căsătoriei și a divorțului cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți.......................17

III.1. Efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți.................................17

III.2. Efectele divorțului cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți..............................................18

Efectele cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți – parinți și copii.................................................21

Se știe că familia este un element natural foarte important, și fundamental, al societății în

1. Condițiile de fond, le putem clasifica astfel:

 diferența de sex între viitorii soți trebuie dovedită cu certificatul de naștere;

Condițiile ce fac referire la vărsta căsătoriei dar și la diferența de sex, se adeveresc cu

Formalitățile anticipate care au drept scop împiedicarea finalizării căsătoriei în situația

Nu poate nimeni să oblige o persoană să se căsătorească. Căsătoria este un drept

Relațiile nepatrimoniale dintre soți

În Codul familiei efectele căsătoriei se găsesc în Titlul I, Capitolul III cu numele

II.1. Numele soților

II.2. Îndatorirea de respect și sprijin moral reciproc

II.3. Îndatorirea de fidelitate

II.4. Îndatorirea de a locui împreună

II.5. Îndatoririle conjugale

II.6. Îndatorirea de a respecta independența personală a celuilalt soț

Îndatoririle cu caracter personal ce sunt impuse persoanelor căsătorite au scopul de a

II.8. Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea de exercițiu

Tinerii se pot căsători de la împlinirea vârstei de 16 ani, cu încuviințările necesare

Efectele nulității căsătoriei și a divorțului cu privire la relațiile nepatrimoniale

III.1. Efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți

Nulitatea căsătoriei este o sancțiunea ce se aplică în caz de nerespectare a cerințelor ce

Efectele nulității căsătoriei cu privire la relațiile dintre părinți și copii;

III.2. Efectele divorțului cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți

2. Încetarea calității de soț

3. Numele soților după divorț

Această obligație nepatrimonială încetează ca rezultat a desfacerii căsătoriei și, pe cale de

6. Cetățenia soțului divorțat

Efectele cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți – parinți și copii

Amână pronunțarea la 04 noiembrie 2012.

Deliberând, constată următoarele:

PENTRU ACESTE MOTIVE

Respingere acțiunea principală de la fila 1 dosar, formulată de reclamantul N.G., în

În dosarul menționat, reclamantul N.G. , a formulat împotriva pârâtei T.E., la data de 28

Lucrarea de față analizează conceptul de căsătorie, și puțin despre familie, și efectele

I. Cursuri, monografii, tratate, precum și alte lucrări de specialitate

1. Aniței Nadia Cerasela ”Dreptul familiei”, Ed. Hamagiu, București, 2012;

1. Codul de procedură civilă;

S-ar putea să vă placă și