1. Pozitia dr. Constitutional in sistemul de drept.

( in 1 pagina)

Se consideră că dreptul a apărut odată cu societatea omenească, privită ca ansamblu unitar, complex
sistematic, de relaţii între oameni, istoriceşte determinate, condiţie şi rezultat al activităţii acestora de creare a
bunurilor materiale şi a valorilor spirituale necesare traiului individual şi colectiv.

Sistemul dreptului are următoarele trăsături:

a) elementul de bază al sistemului este norma juridică;

b) este un sistem deschis, aflându-se într-un proces permanent de schimbare, pentru a ţine cont de
transformările intervenite în societate, uneori chiar pentru a genera aceste transformări;
c) structura sistemului relevă o serie de interacţiuni între diferite componente ale sistemului, pe multiple
planuri;
d) sistemul dreptului nu este reductibil la părţile componente, el poate funcţiona doar ca ansamblu, în
toată complexitatea ce-l caracterizează;
e) sistemul dreptului se distinge de toate celelalte sisteme în primul rând prin faptul că asigurarea
respectării normei juridice se face, în unele cazuri, prin recurgere la forţa de constrângere a statului;
f) sistemul dreptului cunoaşte o ierarhie a subsistemelor, în funcţie de importanţa relaţiilor sociale
reglementate şi de forma pe care o îmbracă norma juridică;
g) sistemul dreptului nu are un mecanism propriu de autoreglare, el este organizat din afara sa de către
organele statului menite să edicteze şi să facă respectată norma juridică.

2. Obiectul dr. Constitutional.

Obiectul dreptului constituţional este alcătuit din acele relaţii sociale care se nasc în activitatea de
instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat şi care privesc bazele puterii şi bazele organizării puterii.
Bazele puterii sunt factorii economici şi sociali, elemente exterioare statului, care generează şi determină
puterea de stat în conţinutul său. Bazele organizării puterii sunt teritoriul şi populaţia, elemente ce
configurează structura şi atribuţiile autorităţilor publice.

3. Principalele subiecte ale dr. Constitutional

Subiecte ale raporturilor de drept constituţional sunt oamenii luaţi individual sau grupaţi pe colective.

Poporul, Statul, Organele statului (autorităţile publice), Partidele, formaţiunile politice, alte
organizaţii, Cetăţenii, Străinii şi apatrizii.

4. Definiti norma de dr. Constitutional

Normele de drept constituţional reglementează relaţii sociale ce apar în procesul instaurării,

menţinerii şi exercitării statale a puterii. Aceste norme sunt cuprinse în Constituţie şi în celelalte izvoare
formale ale dreptului constituţional.

5. Precizati cateva izvoare formale si cateva izvoare materiale de dr. Constitutional

Izvoarele formale ale dreptului constituţional român sunt:

a) Constituţia României, legea fundamentală, este în totalitate izvor al dreptului constituţional. Alături de
Constituţie sunt situate şi legile de revizuire a acesteia.
b) Legea, înţeleasă ca act juridic al Parlamentului, este izvor de drept constituţional în măsura în care
reglementează relaţii sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii.
Exemple: legea cetăţeniei, legile privind partidele politice, legile electorale etc.
c) Regulamentele Parlamentului: Regulamentul Camerei Deputaţilor, Regulamentul Senatului, Regulamentul
şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
d) Ordonanţele Guvernului se emit în baza art. 114 din Constituţie şi sunt izvoare de drept constituţional în
măsura în care îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru lege.
e) Tratatul internaţional, pentru a fi izvor al dreptului constituţional, trebuie să fie de aplicaţie directă, să fie
ratificat de Parlament şi să cuprindă reglementări ale relaţiilor specifice acestei ramuri.

6. Conceptul de stat- definitie

Conceptul de stat este susceptibil de mai multe definiţii, în funcţie de epoca istorică şi de poziţiile
doctrinare de pe care este analizat. Cele două coordonate care trebuie avute în vedere în analiza statului sunt
puterea şi dreptul. Cuvântul stat are doua accepţiuni, într-o accepţiune, prin stat este înţeleasa suma a trei
elemente şi anume: teritoriul, populaţia (naţiunea) şi suveranitatea (în sensul puterii organizate statal, de
fapt statul în accepţiunea strict juridică), în această accepţiune statul este sinonim cu ţara, el incluzând
civilizaţia, resursele, oamenii, teritoriul, frontierele, autorităţile etc.

7. Principalele etape ale formarii statului

.....

8. Tipuri de state si caracteristicile lor

Statul unitar sau simplu. Ca formă a structurii de stat, statul

unitar se caracterizează prin existenţa unei formaţiuni statale unice şi prin existenţa unui singur rând de
organe centrale de stat (un singur organ legiuitor, un singur guvern, un singur organ judecătoresc
suprem). De asemenea, cetăţenii statului unitar au o singură cetăţenie, iar organizarea administrativă a
teritoriului este astfel făcută încât, de principiu, organele de stat din unităţile administrativ-teritoriale se
subordonează uniform faţă de organele de stat centrale.

Statul federativ, compus sau unional. Spre deosebire de statul unitar, statul federativ este format din
două sau mai multe state membre, din unirea cărora apare un nou stat, federaţia - ca subiect unitar de drept.
El se caracterizează prin existenţa a două rânduri de organe centrale de stat şi anume organele federaţiei
{Parlament, Guvern, organ suprem judecătoresc) şi organele statelor membre, în sensul că fiecare stat
membru are un Parlament, un guvern şi un organ judecătoresc suprem proprii.

9. Rolul si functiile statului

Funcţia legislativă

Funcţia executivă (sau guvernamentală)

Funcţia judecătorească

10. Argumentati una din functii

Funcţia legislativă - constă în adoptarea de către Parlament a regulilor de conduită obligatorii (având
caracter general şi impersonal), ce se adresează, prin urmare, tuturor persoanelor fizice şi juridice, existând
şi, respectiv, desfăşurând activităţi pe teritoriul unui stat.

11. Criterii de delimitare ale functiilor statului

A utiliza criteriul material în definirea funcţiilor statului înseamnă a lua în consideraţie conţinutul unui act
sau al unei activităţi desfăşurate de stat prin organele sale, şi în raport cu aceasta, a-i da o anumită calificare.

Utilizarea criteriului formal înseamnă a lua în consideraţie organismul care a adoptat un anumit act, cu
alte cuvinte, titularul funcţiei pe care o analizăm şi procedura prin care s-a adoptat actul respectiv.

12. Trasaturi generale ale criterii organizatiei statale ...............

..........
 13. Elementele statului

Populaţia, teritoriul, puterea politică suverană.

14. Cetatenia (cele 2 tipuri)

Cetăţenia română si apatrizii.

15. Care sunt conditiile pe care tb sa le indeplineasca persoana care solicita cetatenia?

Persoana care solicită acordarea cetăţeniei române trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu,
domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi
convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei;

b) dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român şi declară că nu
întreprinde sau sprijină şi nici în trecut nu a întreprins sau sprijinit acţiuni împotriva ordinii de drept ori a
siguranţei naţionale;

c) a împlinit vârsta de 18 ani;

d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia
privind regimul străinilor;

e) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune
care îl face nedemn de a fi cetăţean român;

f) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură
suficientă pentru a se integra în viaţa socială;

g) cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional

16. Formele de pierdere a cetateniei (de luat una si de discutat)

Cetăţenia română se poate retrage persoanei care:

a) aflată în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau
lezează prestigiul României;

b) aflată în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile diplomatice
sau cu care este în stare de război;

c) a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase;

d) este cunoscută ca având legături sau a sprijinit, sub orice formă, grupări teroriste ori a săvârşit alte fapte
care pun în pericol siguranţa naţională.

17. Argumentati diferentele / paralelele cu privire la suveranitatea nationala si suv. poporului

Suveranitatea poporului reprezintă dreptul poporului de a decide asupra sorţii sale, de a stabili linia
politică a statului şi alcătuirea organelor lui, precum şi de a controla activitatea acestora. În mod ideal, în
societatea în care puterea de stat aparţine în mod real întregului popor, suveranitatea poporului se identifică
cu suveranitatea de stat. Suveranitatea poporului legitimează dreptul acestuia la insurecţie.
 Suveranitatea naţională se fundamentează pe ideea sociologică de naţiune, considerată ca persoană
morală ce dispune de o voinţă proprie, distinctă de cea a persoanelor care o compun temporar, la timpul
prezent, voinţă care însă se exprimă prin reprezentanţii naţiunii desemnaţi conform unor proceduri asupra
cărora membrii naţiunii au convenit de comun acord.

17. Regimul politic : delimitari si clasificari

.....

18. Clasificarea regimurilor politice in epoca contemporana

Regimurile politice pluraliste, regimuri politice dictatoriale sau totalitare, regimuri politice mixte.
19. Atributele statului (enumerate si unde se gasesc)

1.România stat unitar, naţional şi indivizibil

2.România, stat suveran şl independent

3.România, stat de drept, democratic şl social

……

20. Conditiile de fond si de forma ale constitutiei

Condiţii de fond:

- Dispoziţiile constituţionale referitoare la organizarea şi exercitarea puterii au un preponderent caracter politic.

Caracterul politic al dispoziţiilor constituţionale este obiectivat însă în norme juridice care le conferă, astfel,
obligativitate generală, încălcarea lor fiind sancţionată. Cu alte cuvinte, ele au căpătat, pe lângă un caracter
politic, şi un caracter normativ.

- Caracterul normativ al dispoziţiilor constituţionale reprezintă o altă condiţie de fond a constituţiei. Caracterul
normativ al dispoziţiilor constituţionale decurge, îndeosebi, din necesitatea de a conferi consistenţă şi caracter
general-obligatoriu normelor politice, precum şi de a asigura respectarea acestora sub sancţiunea legii. Dacă
dispoziţiile constituţionale ar avea doar un caracter politic, încălcarea acestora nu ar putea fi sancţionată în
mod eficient. Nu este însă vorba de un simplu caracter normativ. Dacă am accepta, ca o condiţie de fond a
constituţiei, ca dispoziţiile sale să aibă pur şi simplu caracter normativ, acest act fundamental nu s-ar deosebi
de o lege ordinară, ale cărei prevederi au, de asemenea, caracter normativ.

- Constituţia are un caracter normativ (juridic) suprem.

De asemenea, caracterul normativ al dispoziţiilor constituţionale impune stabilirea unei ordini constituţionale
corespunzătoare intereselor social-politice ale unei societăţi localizate temporal şi geografic, care nu poate fi
schimbată oricând şi de oricine.

Condiţii de formă:

-Astfel, din punct de vedere al formei sale, constituţia este o lege prin care se stabilesc, între altele, principiile
generale de guvernare, ca şi principiile generale ale legislaţiei, cu alte cuvinte, ale reglementării juridice a
raporturilor sociale. Atâta vreme cât constituţia este în vigoare, ea constituie baza cadrului juridic al societăţii,
adică a dreptului pozitiv.

-Al doilea element formal constă în supremaţia constituţiei. într-adevăr, constituţia este o lege supremă din
punct de vedere juridic în raport cu toate celelalte legi. Atât legile organice, cât şi cele ordinare trebuie să
corespundă literei şi spiritului constituţiei.
 22. Definiti constitutia – d.p.d.v. juridic,politologic, sociologic

Din punct de vedere juridic, în definirea constituţiei trebuie să avem în vedere atât criteriul material,
de conţinut, cât şi pe cel formal, care determină condiţii speciale de adoptare, modificare şi abrogare, şi
stabileşte ierarhia actelor normative în sistemul dreptului.

Din punct de vedere al politologiei, constituţia a fost definită, de pildă, ca fiind ansamblul normelor
politice şi legale fundamentale care prescriu regulile de guvernare . În opinia unuia dintre fondatorii
constituţionalismului american, James Madison, „scopul oricărei constituţii politice este, ori trebuie să fie, în
primul rând, să obţină pentru guvernanţii care posedă cea mai mare înţelepciune de a discerne şi cea mai înaltă
însuşire de a conduce, binele comun al societăţii, iar în al doilea rând, să ia cele mai eficiente măsuri de
prevedere pentru a-i păstra pe aceştia virtuoşi cât timp exercită conducerea”.

Din punct de vedere sociologic, constituţia reprezint în esenţă un pact social (acord raţional încheiat
între oameni) intervenit între guvernant şi guvernaţi prin care acestora din urmă li se garantează un sumum de
drepturi, în schimbul acceptării de către ei a puteri de comandă şi a dominaţiei la care sunt supuşi de
guvernant, fără, însă, ca acesta să devină tiranic. Respectarea acordului este asigurată printr-o infrastructură
instituţională (instituţiile politice sau autorităţile publice) organizată pe principiul separaţiei puterilor şi al
verificării lor reciproce (checks and balances) -prevăzute, de asemenea, în constituţie.

23. Clasif. Constitutiilor

1. Constituţiile cutumiare- este formată din tradiţii, obiceiuri, practici nescrise care reglementează modul de
organizare şi funcţionare a organismelor de guvernare şi raporturile dintre ele, drepturile şi libertăţile omului,
deci relaţii sociale fundamentale. Acestora li se adaugă acte normative care au ca obiect aceeaşi sferă de relaţii
sociale, fapt ce le conferă valoare constituţională, fără a fi însă sistematizate într-o constituţie.
2. Constituţiile scrise- garantează supremaţia regulii constituţionale asupra celorlalte reguli juridice. Această
supremaţie se asigură prin controlul constituţionalităţii legilor şi a altor acte cu conţinut normativ.

24. Procedura de abrogare, adoptare, modificarea constitutiei

1. Adoptarea constituţiei
Conţinutul şi scopurile constituţiei au determinat o formă specială de adoptare, care să pună în valoare
supremaţia şi deosebirile faţă de alte legi.
Adoptarea constituţiei este un proces complex care cuprinde în principal: iniţiativa adoptării constituţiei,
organul competent să o adopte şi modurile de adoptare.
Adoptarea constituţiei are lor în următoarele situaţii:
a) odată cu formarea unui stat nou
Apariţia unui stat nou impune adoptarea unor reglementări care au caracter politico-juridic solemn şi se
referă la caracteristicile juridice esenţiale ale teritoriului, structura de stat, forma de guvernamânt, regimul
politic, prin care se consacră existenţa unuei anumite populaţii pe teritoriul respectiv (mai mult sau mai puţin
omogene din punct de vedere naţional), se prevăd principiile, normele si organismele de exercitare a puterii
suverane, drepturile si îndatoririle cetăţeneşti.
b) în situaţia când în viaţa unui stat au loc schimbări politice structurale
Aceste schimbări se referă la regimul politic ori la reînnoirea fundamentală a bazelor politico-juridice,
economice, la sistemul social- politic sau la desăvârşirea unităţii naţionale.
c) când în viaţa statului are loc o schimbare importantă cu caracter politic sau social economic care nu
afectează esenţa statului sau a regimului politic
2. Modificarea constituţiei
Dreptul de a revizui constituţia trebuie să aparţină aceluiaşi organism care a adoptat-o. Autoritatea
competentă a revizui constituţia diferă după felul constituţiei. Procedura de modificare a constituţiei este de
regulă asemănătoare celei de adoptare, potrivit principiului simetriei juridice. Modificarea constituţiei se poate
face după aceeaşi procedură după care se modifică legile (constituţii suple sau flexibile) sau după alte reguli
decât cele întâlnite în cazul legilor ordinare (constituţii rigide).
Revizuirea constituţiei constă în modificarea acesteia prin reformularea, abrogarea anumitor articole
sau prin adăugarea unui text nou.Abrogarea constituţiei se produce atunci când se adoptă o nouă constituţie.
 25. Procedura de revizuire a Constitutiei si limitele revizuirii
Procedura de revizuire cuprinde două etape (art. 147) :
- Dezbaterea şi adoptarea proiectului sau propunerii, de revizuire în cele două Camere ale Parlamentului.
Punctele de revizuire trebuie să fie adoptate cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor
fiecărei Camere. În caz de divergenţă între cele două Camere, dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la
un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din
numărul deputaţilor şi al senatorilor .
- Definitivarea revizuirii prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a
propunerii de revizuire. Limitele revizuirii sunt fixate în raport cu două criterii (art. 148) :
În raport de obiectul revizuirii, nu pot face obiect al revizuirii dispoziţiile Constituţiei privind: caracterul
naţional al statului ; independenţa acestuia ; caracterul său unitar şi indivizibil; forma republicană de
guvernământ ; integritatea teritoriului ; independenţa justiţiei ; pluralismul politic ; limba oficială ; de
asemenea, nu este admisibilă nici o revizuire care ar avea ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.

26. Cateva revizuiri privind Constitutia din 2003 (macar 10).

1. Include principiul separaţiei şi echilibrului puterilor: legislativă, executivă şi judecătorească.

2. Consacră unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi ca fundament al statului.

3. Garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice.

4.Stipulează dreptul părţilor la un proces echitabil, imparţial, într-un termen rezonabil.

5. Transformă Curtea Supremă de Justiţie în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit tradiţiei sistemului
judiciar românesc.

6. Sporeşte rolul şi importanţa Consiliului Superior al Magistraturii ca fiind garantul independenţei justiţiei şi
include în componenţa acestuia reprezentanţi ai societăţii civile.

7. Trece activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare sub conducerea şi supravegherea parchetelor de pe
lângă instanţele de judecată.

8. Prevede acordarea de către stat de burse sociale copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor
instituţionalizaţi.

9. . Garantează accesul la cultură, libertatea persoanei de a accede la valorile culturii naţionale şi universale.

10. Recunoaşte dreptul oricărei persoane la mediu înconjurător sănătos

11. Elimină serviciul militar obligatoriu

27. Cuprinsul Constitutiei

TITLUL I - Principii generale

ARTICOLUL 1 - Statul român

ARTICOLUL 2 - Suveranitatea
ARTICOLUL 3 - Teritoriul
ARTICOLUL 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
ARTICOLUL 5 - Cetăţenia
ARTICOLUL 6 - Dreptul la identitate
ARTICOLUL 7 - Românii din străinătate
ARTICOLUL 8 - Pluralismul şi partidele politice
ARTICOLUL 9 - Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
ARTICOLUL 10 - Relaţii internaţionale
ARTICOLUL 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern
ARTICOLUL 12 - Simboluri naţionale
ARTICOLUL 13 - Limba oficială
ARTICOLUL 14 - Capitala
TITLUL II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I - Dispoziţii comune

ARTICOLUL 15 - Universalitatea
ARTICOLUL 16 - Egalitatea în drepturi
ARTICOLUL 17 - Cetăţenii români în străinătate
ARTICOLUL 18 - Cetăţenii străini şi apatrizii
ARTICOLUL 19 - Extrădarea şi expulzarea
ARTICOLUL 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului
ARTICOLUL 21 - Accesul liber la justiţie

CAPITOLUL II - Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

ARTICOLUL 23 - Libertatea individuală
ARTICOLUL 24 - Dreptul la apărare
ARTICOLUL 25 - Libera circulaţie
ARTICOLUL 26 - Viaţa intimă, familială şi privată
ARTICOLUL 27 - Inviolabilitatea domiciliului
ARTICOLUL 28 - Secretul corespondenţei
ARTICOLUL 29 - Libertatea conştiinţei
ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare
ARTICOLUL 31 - Dreptul la informaţie
ARTICOLUL 32 - Dreptul la învăţătură
ARTICOLUL 33 - Accesul la cultură
ARTICOLUL 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii
ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sănătos
ARTICOLUL 36 - Dreptul de vot
ARTICOLUL 37 - Dreptul de a fi ales
ARTICOLUL 38 - Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
ARTICOLUL 39 - Libertatea întrunirilor
ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
ARTICOLUL 41 - Munca şi protecţia socială a muncii
ARTICOLUL 42 - Interzicerea muncii forţate
ARTICOLUL 43 - Dreptul la grevă
ARTICOLUL 44 - Dreptul de proprietate privată
ARTICOLUL 45 - Libertatea economică
ARTICOLUL 46 - Dreptul la moştenire
ARTICOLUL 47 - Nivelul de trai
ARTICOLUL 48 - Familia
ARTICOLUL 49 - Protecţia copiilor şi a tinerilor
ARTICOLUL 50 - Protecţia persoanelor cu handicap
ARTICOLUL 51 - Dreptul de petiţionare
ARTICOLUL 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
ARTICOLUL 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

CAPITOLUL III - Îndatoririle fundamentale

ARTICOLUL 54 - Fidelitatea faţă de ţară

ARTICOLUL 55 - Apărarea ţării
ARTICOLUL 56 - Contribuţii financiare
ARTICOLUL 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor

CAPITOLUL IV - Avocatul Poporului

ARTICOLUL 58 - Numirea şi rolul

ARTICOLUL 59 - Exercitarea atribuţiilor
ARTICOLUL 60 - Raportul în faţa Parlamentului

TITLUL III - Autorităţile publice

CAPITOLUL I - Parlamentul

SECŢIUNEA 1 - Organizare şi funcţionare

ARTICOLUL 61 - Rolul şi structura

ARTICOLUL 62 - Alegerea Camerelor
ARTICOLUL 63 - Durata mandatului
ARTICOLUL 64 - Organizarea internă
ARTICOLUL 65 - Şedinţele Camerelor
ARTICOLUL 66 - Sesiuni
ARTICOLUL 67 - Actele juridice şi cvorumul legal
ARTICOLUL 68 - Caracterul public al şedinţelor

SECŢIUNEA a 2-a - Statutul deputaţilor şi al senatorilor

ARTICOLUL 69 - Mandatul reprezentativ

ARTICOLUL 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 71 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 72 - Imunitatea parlamentară

SECŢIUNEA a 3-a - Legiferarea

 ARTICOLUL 73 - Categorii de legi
ARTICOLUL 74 - Iniţiativa legislativă
ARTICOLUL 75 - Sesizarea Camerelor
ARTICOLUL 76 - Adoptarea legilor şi a hotărârilor
ARTICOLUL 77 - Promulgarea legii
ARTICOLUL 78 - Intrarea în vigoare a legii
ARTICOLUL 79 - Consiliul Legislativ

CAPITOLUL II - Preşedintele României

ARTICOLUL 80 - Rolul Preşedintelui

ARTICOLUL 81 - Alegerea Preşedintelui
ARTICOLUL 82 - Validarea mandatului şi depunerea jurământului
ARTICOLUL 83 - Durata mandatului
ARTICOLUL 84 - Incompatibilităţi şi imunităţi
ARTICOLUL 85 - Numirea Guvernului
ARTICOLUL 86 - Consultarea Guvernului
ARTICOLUL 87 - Participarea la şedinţele Guvernului
ARTICOLUL 88 - Mesaje
ARTICOLUL 89 - Dizolvarea Parlamentului
ARTICOLUL 90 - Referendumul
ARTICOLUL 91 - Atribuţii în domeniul politicii externe
ARTICOLUL 92 - Atribuţii în domeniul apărării
ARTICOLUL 93 - Măsuri excepţionale
ARTICOLUL 94 - Alte atribuţii
ARTICOLUL 95 - Suspendarea din funcţie
ARTICOLUL 96 - Punerea sub acuzare
ARTICOLUL 97 - Vacanţa funcţiei
ARTICOLUL 98 - Interimatul funcţiei
ARTICOLUL 99 - Răspunderea preşedintelui interimar
ARTICOLUL 100 - Actele Preşedintelui
ARTICOLUL 101 - Indemnizaţia şi celelalte drepturi

CAPITOLUL III - Guvernul

ARTICOLUL 102 - Rolul şi structura

ARTICOLUL 103 - Investitura
ARTICOLUL 104 - Jurământul de credinţă
ARTICOLUL 105 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 106 - Încetarea funcţiei de membru
ARTICOLUL 107 - Primul-ministru
ARTICOLUL 108 - Actele Guvernului
ARTICOLUL 109 - Răspunderea membrilor Guvernului
ARTICOLUL 110 - Încetarea mandatului

CAPITOLUL IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul

ARTICOLUL 111 - Informarea Parlamentului

ARTICOLUL 112 - Întrebări, interpelări şi moţiuni simple
ARTICOLUL 113 - Moţiunea de cenzură
ARTICOLUL 114 - Angajarea răspunderii Guvernului
ARTICOLUL 115 - Delegarea legislativă

CAPITOLUL V - Administraţia publică

SECŢIUNEA 1 - Administraţia publică centrală de specialitate

ARTICOLUL 116 - Structura

ARTICOLUL 117 - Înfiinţarea
ARTICOLUL 118 - Forţele armate
ARTICOLUL 119 - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

SECŢIUNEA a 2-a - Administraţia publică locală

ARTICOLUL 120 - Principii de bază

ARTICOLUL 121 - Autorităţi comunale şi orăşeneşti
ARTICOLUL 122 - Consiliul judeţean
ARTICOLUL 123 - Prefectul

CAPITOLUL VI - Autoritatea judecătorească

SECŢIUNEA 1 - Instanţele judecătoreşti

ARTICOLUL 124 - Înfăptuirea justiţiei

ARTICOLUL 125 - Statutul judecătorilor
ARTICOLUL 126 - Instanţele judecătoreşti
ARTICOLUL 127 - Caracterul public al dezbaterilor
ARTICOLUL 128 - Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
ARTICOLUL 129 - Folosirea căilor de atac
ARTICOLUL 130 - Poliţia instanţelor

SECŢIUNEA a 2-a - Ministerul Public

ARTICOLUL 131 - Rolul Ministerului Public

ARTICOLUL 132 - Statutul procurorilor
 SECŢIUNEA a 3-a - Consiliul Superior al Magistraturii

ARTICOLUL 133 - Rolul şi structura

ARTICOLUL 134 - Atribuţii

TITLUL IV - Economia şi finanţele publice

ARTICOLUL 135 - Economia

ARTICOLUL 136 - Proprietatea
ARTICOLUL 137 - Sistemul financiar
ARTICOLUL 138 - Bugetul public naţional
ARTICOLUL 139 - Impozite, taxe şi alte contribuţii
ARTICOLUL 140 - Curtea de Conturi
ARTICOLUL 141 - Consiliul Economic şi Social

TITLUL V - Curtea Constituţională

ARTICOLUL 142 - Structura

ARTICOLUL 143 - Condiţii pentru numire
ARTICOLUL 144 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 145 - Independenţa şi inamovibilitatea
ARTICOLUL 146 - Atribuţii
ARTICOLUL 147 - Deciziile Curţii Constituţionale

TITLUL VI - Integrarea euroatlantică

ARTICOLUL 148 - Integrarea în Uniunea Europeană

ARTICOLUL 149 - Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord

TITLUL VII - Revizuirea Constituţiei

ARTICOLUL 150 - Iniţiativa revizuirii

ARTICOLUL 151 - Procedura de revizuire
ARTICOLUL 152 - Limitele revizuirii

TITLUL VIII - Dispoziţii finale şi tranzitorii

ARTICOLUL 153 - Intrarea în vigoare

ARTICOLUL 154 - Conflictul temporal de legi
ARTICOLUL 155 - Dispoziţii tranzitorii
ARTICOLUL 156 - Republicarea Constituţiei

28. Exemplificati conceptul de suprematie a constitutiei (rezumat la intreg capitolul)

Supremaţia constituţiei stabileşte locul constituţiei în sistemul normativ, ţinând seama de ierarhia
actelor normative, a sistemului de drept şi de locul dreptului constituţional în sistemul de drept. Supremaţia
constituţiei este o calitate a legii fundamentale care o situează în vârful instituţiilor politico-juridice. Într-o
societate organizată în stat constituţia este sursa tuturor reglementărilor în domeniile economice, politice,
sociale şi juridice. Deci, supremaţia constituţiei este o categorie politico-juridică care exprimă faptul că legea
fundamentală este rezultatul transformărilor societăţii şi marchează o etapă istorică din viaţa unei ţări şi dă
expresie şi stabilitate politico- juridică realităţilor şi perspectivelor etapei istorice în care a fost adoptată.
Supremaţia constituţiei este o noţiune complexă în conţinutul căreia se cuprind trăsături şi elemente
politice şi juridice care exprimă poziţia supraordonată a constituţiei nu numai în sistemul de drept ci şi în
întregul sistem social- politic al unei ţări.
Pentru a ajunge la supremaţia constituţiei este necesară stabilirea cauzelor care o legitimează. Astfel
fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei s-a realizat pe mai multe nivele:
A. Fundamentarea pe însăşi constituţie şi anume pe conţinutul, forma şi forţa juridică a normelor pe
care le conţine;
B. Fundamentarea pe principiile fundamentale de organizare şi funcţionare a organelor statului;
C. Fundamentarea pe trăsăturile puterii statale.
Supremaţia constituţiei se exprimă prin funcţiile sale. Exprimarea voinţei guvernanţilor este chiar
funcţia puterii de stat. Legătura dintre constituţie şi putere este puterea organizată a guvernanţilor de a
exprima şi realiza voinţa lor ca voinţă general obligatorie pentru întreaga societate. Funcţiile constituţiei sunt
determinate de funcţiile puterii al cărei conţinut este dat de factorii economici, politici, sociali şi culturali. Deci,
fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei se regăseşte în totalitatea acestor factori care se află într-o
strânsă legătură şi interacţiune şi care trebuie priviţi, în raport cu legea fundamentală, în indivizibilitatea lor.
 29. Activitatea Curtii Constitutionale, controlul conctitutionalitatii legilor
Controlul constituţionalităţii legilor
Organul competent -Legea fundamentală a României a instituit un control al constituţionalităţii legilor,
iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, regulamentelor Parlamentului şi ordonanţelor Guvernului, printr-un
organ special şi specializat : Curtea Constituţională .
Astfel cum se deduce din dispoziţiile Constituţiei (art. 144), Curtea Constituţională este o autoritate
constituţională, adoptând decizii obligatorii, nesusceptibile de nici o formă de recurs exterior, decizii care au
putere numai pentru viitor . Prin urmare, indiferent de faptul că obiectul controlului îl constituie o lege
anterioară sau posterioară Constituţiei, decizia Curţii Constituţionale produce efecte ex nunc, întrucât altfel, ea
ar pune în discuţie situaţiile juridice create şi consolidate de-a lungul timpului şi, implicit, stabilitatea juridică .
Obiectul controlului îl constituie numai anumite categorii de acte juridice normative, definitive sau în curs de
definitivare, arătate expres în legea fundamentală. Controlul este jurisdicţional, Curtea pronunţându-se
exclusiv sub raportul legalităţii constituţionale, niciodată din considerente politice, de echitate sau de
oportunitate.

Curtea Constituţională se pronunţă în materie de constituţionalitate din oficiu sau la sesizare.

30. Tipuri de controale constitutionale

a.Un control prealabil şi preventiv asupra legilor, înainte de promulgarea acestora, şi asupra
iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, deci un control general de constituţionalitate, înainte de definitivarea
legii sau a iniţiativei de revizuire ;
b.Un control posterior şi sancţionator — concret şi numai pe cale de excepţie — asupra legilor şi
ordonanţelor, precum şi —în urma sesizării — un control concret asupra regulamentelor Parlamentului.
31. Statul constitutional al omului si cetateanului (clasificarea dr. , oblig. si indatoririlor cetateanului)

A. Drepturi şi libertăţi care ocrotesc fiinţa umană ca cetăţean al statului de drept democratic: Dreptul la viaţă,
dreptul la integritatea fizică şi psihică ale persoanei, Dreptul individului de a dispune de el însuşi, Dreptul fiinţei
umane de a-şi întemeia o familie, Dreptul la protecţie diplomatică, Dreptul da a nu fi extrădat sau expulzat,
Dreptul la liberă circulaţie, Dreptul de a avea acces la orice informaţie de interes public, Dreptul de a avea
cetăţenia română şi dreptul de a păstra această cetăţenie, Dreptul de vot şi de a fi ales în organele
reprezentative ale statului, Dreptul de a ocupa unele funcţii sau demnităţi politice, civile sau militare.

B.Drepturile şi libertăţile care protejează persoana, în relaţiile sociale, în raport cu societatea şi statul
exercitate de regulă individual : Libertatea individuală şi siguranţa persoanei, Dreptul la apărare,
Inviolabilitatea domiciliului, Secretul corespondenţei, Libertatea conştiinţei, Libertatea de exprimare, Dreptul la
învăţătură, Accesul la cultură, Dreptul la ocrotirea sănătăţii, Dreptul la mediu sănătos, Dreptul la un nivel de trai
decent, Dreptul persoanelor handicapate de a se bucura. de o protecţie specială, Dreptul la muncă şi la
protecţia social a muncii, Dreptul la grevă, Dreptul de proprietate, Dreptul la moştenire, Dreptul de
petiţionare,etc.
C.Drepturi ale colectivităţilor : Libertatea întrunirilor, Dreptul de asociere.

Îndatoririle fundamentale: Fidelitatea faţă de ţară, Apărarea ţării, Contribuţia la cheltuielile publice.

32. Parlamentul Romaniei, organism institutionalizat al functiei legislative

........

33. Statutul deputatilor (ce ins. Incompatibilitatea)

Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei
de membru al Guvernului. Potrivit art. 72 din Constituţie nimeni nu poate fi în acelaşi timp deputat şi senator,
iar calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea celei de membru al Guvernului.
Constituţia prevede, totodată, că alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. Deputatul care se află
într-unul din cazurile de incompatibilitate va trebui să demisioneze din funcţiile care sunt incompatibile cu
mandatul de deputat, în termen de zece zile.

34. Organizarea si functionarea Camerei Duputatilor

Camera Deputaţilor este organizată în conformitate cu propriul Regulament. Structurile interne ale
Camerei sunt constituite din: Biroul permanent, comisiile parlamentare şi grupurile parlamentare.

35. Care e procedura legislativa a C.D. ?

Prin legea de revizuire s-a propus o specializare a celor două Camere, menţinându-se egalitatea lor în
atribuţii, care este un principiu adoptat de Adunarea Constituantă, dar, în acelaşi timp, diferenţierea lor în
funcţie de problemele asupra cărora urmează a se pronunţa, în Cameră decizională şi Cameră de reflecţie.
Această „specializare” va avea ca efecte eliminarea medierii şi a concilierii în şedinţă comună pentru
stingerea divergenţelor nesoluţionate în faza medierii.

36. Care sunt obiectivele care se regasesc in legea organica?

Prin lege organică se reglementează: a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Electorale Permanente; b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice; c) statutul deputaţilor şi
al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora; d) organizarea şi desfăşurarea
referendumului; e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; f) regimul stării de
mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război; g) regimul stării de asediu şi al stării de
urgenţă; h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora; i) acordarea amnistiei sau a graţierii
colective; j) statutul funcţionarilor publici; k) contenciosul administrativ; l) organizarea şi funcţionarea
Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; m)
regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii; n) organizarea generală a învăţământului; o) organizarea
administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală; p) regimul
general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială; r) statutul minorităţilor
naţionale din România; s) regimul general al cultelor; t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede
adoptarea de legi organice.

37. Cine dispune de initiativa legislativa?

Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel
puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să
provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti,
trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative (art.74).
38. Care sunt obictivele care nu pot reprezenta initietive legislative?
Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter
internaţional, amnistia şi graţierea. Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de
lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată. Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care
exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru
proiectele de legi.
39. Competenta C.D.
Conform art. 75 se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată,
proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a
măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor
organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5) – privind Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt
autonome la , articolul 40 alineatul (3) – privind regimul juridic al judecătorilor Curţii Constituţionale, avocaţii
poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici, articolul 55
alineatul (2) – privind îndeplinirea îndatoririlor militare, articolul 58 alineatul (3) – privind organizarea şi
funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o) – privind
organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;, contenciosul administrative; organizarea
şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a
Curţii de Conturi; organizarea generală a învăţământului; organizarea administraţiei publice locale, a
teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală, articolul 79 alineatul (2) – privind
organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, articolul 102 alineatul (3) – privind structura Guvernului,
articolul 105 alineatul (2) – privind incompatibilităţile membrilor Guvernului, articolul 117 alineatul (3) –
privind înfiinţarea Autorităţilor administrative autonome, articolul 118 alineatele (2) şi (3) – privind Structura
sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi
statutul cadrelor militare , şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii., articolul 120
alineatul (2) – privind legiferarea folosirii limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu
autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate în unităţile administrativ-
teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă, articolul 126
alineatele (4) şi (5) – privind Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a
acesteia şi înfiinţarea de instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a
unor persoane din afara magistraturii şi articolul 142 alineatul (5) – privind înnoirea Curţii Constituţionale cu
o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani.
40. Statutul senatorilor
Numărul senatorilor se stabileşte, potrivit art. 62 din Constituţie, prin legea electorală, în raport cu
populaţia ţării.
Determinarea numărului senatorilor se face potrivit legii electorale, prin raportarea numărului de
locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la norma de reprezentare.
Senatorul se bucură de imunitate parlamentară (art.149 din Regulament); el nu poate fi reţinut
arestat, percheziţionat sau trimis în judecată penală sau contravenţională fără încuviinţarea Senatului. Senatul
decide cu votul a două treimi din numărul senatorilor prezenţi.
Senatorul nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului. Calitatea de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de
autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului. Pe durata exercitării mandatului de senator, contractul
de muncă se suspendă, cu excepţia cazurilor în care Biroul Permanent decide altfel.

41. Organizarea senatului

Organizarea Senatului comportă, după modelul principalelor parlamente democratice, existenţa unui
organ de conducere colegial - Biroul Permanent, ai cărui membri, cu excepţia preşedintelui, sunt aleşi la
începutul fiecărei sesiuni -, un număr de comisii, ca organe de lucru ale Senatului, precum şi grupuri
parlamentare constituite în raţiunea afinităţilor politice.
42. Atributiile sau competentele senatului

Atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, vicepreşedinţilor, secretarilor, chestorilor (similare în mare

cu funcţiile corespunzătoare Senatului).

Preşedintele Camerei Deputaţilor are următoarele atribuţii:

a)convoacă deputaţii în sesiuni ordinare sau extraordinare;

b)conduce lucrările plenului Camerei Deputaţilor, asistat obligatoriu de 2

secretari, şi asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor;

c)acordă cuvântul, moderează discuţiile, sintetizează problemele puse în

dezbatere, stabileşte ordinea votării, precizează semnificaţia votului şi anunţă rezultatul acestuia;

d)conduce lucrările şedinţelor Biroului permanent;

e)sesizează Curtea Constituţională, conform legii;

 f)asigură trimiterea de îndată la Senat, spre dezbatere, a proiectelor de
legi adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ori, după caz, Preşedintelui
României, spre promulgare, a legilor votate, în termenele legale;

g)reprezintă Camera Deputaţilor în relaţiile interne şi externe;

h) prezintă rapoarte justificative, anual, în faţa plenului, asupra utilizării fondului preşedintelui;

i) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezentul regulament, precum şi însărcinările date de
plenul Camerei Deputaţilor.

Vicepreşedinţii îndeplinesc, prin rotaţie, atribuţiile preşedintelui, la

cererea sa sau în caz de indisponibilitate a acestuia, precum şi alte sarcini încredinţate de Biroul
permanent.

Secretarii întocmesc lista înscrierilor !a cuvânt, pe baza solicitărilor, în ordinea în care acestea au fost
tăcute; prezintă propunerile, amendamentele şi orice alte comunicări adresate plenului Camerei Deputaţilor,
efectuează apelul nominal, consemnează rezultatul votului, ţin evidenţa hotărârilor adoptate, veghează la
întocmirea stenogramelor şedinţelor plenului Camerei Deputaţilor, îl asistă pe preşedintele Camerei
Deputaţilor în realizarea atribuţiilor ce îi revin şi îndeplinesc orice alte sarcini primite de la acesta sau de la
Birou! permanent.

Chestorii au următoarele atribuţii:

a) verifică modul de gestionare a patrimoniului, funcţionarea şi calitatea serviciilor Camerei Deputaţilor

şi fac propuneri corespunzătoare Biroului permanent;
b) exercită controlul financiar asupra cheltuielilor efectuate:
c) prezintă Biroului permanent proiectul de buget al Camerei Deputaţilor
şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar anual;
d) asigură menţinerea ordinii în sediul Camerei Deputaţilor şi îndeplinesc
alte atribuţii, în conformitate cu dispoziţiile preşedintelui acesteia sau ale
Biroului permanent.

43. Atributiile grupurilor politice parlamentare

.......

44.Procedura de alegere a biroului permanent si al presedintilor camerelor

Comisiile permanente se aleg pe întreaga durată a legislaturii şi au următoarele atribuţii:

a) examinează proiectele de legi, propunerile legislative, proiectele de hotărâri ale Camerei Deputaţilor,
avizele şi amendamentele, în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor, după caz;

b) solicită rapoarte, informaţii sau documente de la autorităţile publice,

c) efectuează anchete parlamentare,

d) dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme trimise de Biroul permanent.

45. Componenta Guvernului

Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
Potrivit art. 2 al Legii nr. 90/2001, pot fi membri ai Guvernului persoanele care:
. • au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară;
. • se bucură de exerciţiul drepturilor electorale;
• nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.
Guvernul este alcătuit din primul-ministru şi miniştri. Din Guvern pot face parte şi miniştri-delegaţi, cu
însărcinări speciale pe lângă primul-ministru, prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru
votul de încredere.
 46. Modalitati de incetare a functiei de membru a guvernului

Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma (art 106):

. • demisiei;
. • revocării;
. • pierderii drepturilor electorale;
. • stării de incompatibilitate;
. • decesului;
. • alte cazuri prevăzute de lege.
47. Atributiile guvernului

A. Atribuţii generale
• exercită conducerea generală a administraţiei publice;
. • asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului.
. B. Atribuţii de specialitate
.
a) Atribuţii în domeniul normativ
.
b) Atribuţii în domeniul economic
48. Atributiile primului ministru

Primul-ministru este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercită toate

atribuţiile care derivă din această calitate. Primul-ministru numeşte şi eliberează din funcţie:
a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor care au
calitatea de membru al Guvernului;
b) secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, în cazul utilizării acestor funcţii;
c) personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru; d) secretarii de stat;
e) alte persoane care îndeplinesc funcţii publice, în cazurile prevăzute de lege. Primul-ministru
prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului şi răspunde la
întrebările ori interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori.
49.Care e aparatul de lucru al primului ministru?

Aparatul de lucru al primului-ministru este alcătuit din:

a) corpul de consilieri ai primului-ministru;
b) Aparatul tehnic al corpului de consilieri
c) Cabinetul primului-ministru
d) Cancelaria primului-ministru
e) Compartimentul cu probleme speciale
f) Compartimentul documente secrete
g) Compartimentul care asigură protocolul primului-ministru
50. Actele emise de guvern

-hotărâri;
- ordonanţe.
51. Raport dintre Guvern – Parlament

Primul-ministru prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica
Guvernului, care se dezbat cu prioritate.(art.111)
Totodată, Guvernul şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice sunt obligate să prezinte
informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de către comisiile parlamentare, prin
intermediul preşedinţilor acestora.
Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor
este obligatorie.
 Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la întrebările şi interpelările formulate
de deputaţi sau de senatori.(art.112)
Camera Deputaţilor sau Senatul pot adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu
privire la problemele ce au făcut obiectul interpelării.
Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al
Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului, prin
adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi al
senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data
când a fost prezentată în şedinţă comună a celor două Camere.(art.113)
Guvernul se consideră demis dacă moţiunea de cenzură este adoptată cu votul majorităţii deputaţilor
şi senatorilor.(art.114 alin.2)
În cazul în care moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot
iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului când Guvernul îşi angajează
răspunderea.
Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună,
asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
Dacă acestea sunt respinse printr-o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea
programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, Guvernul se consideră demis, urmând
să fie desemnat un nou prim-ministru şi să fie ales un nou Guvern.
Dacă moţiunea de cenzură este respinsă, proiectul de lege prezentat este socotit ca fiind adoptat, iar
programul sau declaraţia de politică generală devine obligatoriu pentru Guvern.
În situaţia în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterea acesteia se face
în şedinţă comună a celor două Camere.

52. Raspunderea membrilor guvernului

Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a

membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.(art.109 alin.2) Dacă s-a cerut urmărirea
penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui
membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.
53. Atrib. si rolul Presedintelui

Preşedintele României:

- reprezintă statul român în relaţiile interne şi internaţionale;

- este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării;

- veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice;
- exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate;
- este comandantul forţelor armate şi preşedintele Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării [art. 92 alin. (1)].
În interpretarea prevederilor constituţionale, profesorul Antonie Iorgovan ajunge la concluzia ca
Preşedintele României apare într-o triplă situaţie:

a) şef de stat,
b) şef al executivului (fiind unul din cei doi şefi ai executivului) şi
c) garant al Constituţiei şi mediator între puterile statului.
54. Procedura de alegere a Presedintelui

a) Conform art. 81 din Constituţia României, revizuită. Preşedintele României este ales prin vot universal,
egal, direct, secret şi liber exprimat. Aceste caracteristici ale votului coincid cu cele ale votului pentru alegerea
Camerelor Parlamentului, deci pentru analiza lor facem trimitere la explicaţiile corespondente de la instituţia
Parlamentului. Cu toate acestea, când vorbim despre legitimitatea celor două instituţii -Parlamentul şi
Preşedintele -, vom observa că, spre deosebire de parlamentari, care în sistemul nostru electoral sunt aleşi
în urma scrutinului de listă (ceea ce face ca anumite fotolii să rămână anonime din punctul de vedere al
identificării lor cu o persoană anume de către electorat), Preşedintele Republicii este ales uninominal, fiind
cunoscuţi dinainte toţi candidaţii. Acest fapt este cu atât mai pregnant în turul doi al alegerilor prezidenţiale,
când mai rămân în cursă doar doi dintre prezidenţialii, ceea ce face ca electoratul, cel puţin teoretic, să aibă o
arie stabila de chibzuinţă politică şi să-şi exprime astfel opţiunea într-un cât mai deplin acord cu conştiinţa
proprie.

b) Conform art. 81 din Constituţia României, revizuită, este declarat ales

candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale
alegătorilor înscrişi în listele electorale.

In cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de
scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute in primul tur. Este declarat
ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

Prevederile art. 81 sunt dezvoltate în Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, lege care
conţine întreaga procedură care trebuie urmată pentru a avea un Preşedinte ales în mod legal şi legitim.
Legea nr. 370/2004 are în vedere aspecte legate de:

- circumscripţiile electorale şi secţiile de votare;

- candidaţii propuşi şi listele de susţinere a acestora;
- atribuţiile Biroului Electoral Central şi ale birourilor electorale
circumscripţie şi ale secţiilor de votare;

- buletinele de vot;
- campania electorala si desfăşurarea alegerilor;
- stabilirea rezultatului alegerilor;
- rolul Curţii Constituţionale în validarea alegerilor etc.
c) Potrivit art. 82 din Constituţia României, revizuită, rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte
al României este validat de Curtea Constituţională.

Durata mandatului. Potrivit art. 83 din Constituţia României, revizuită, mandatul Preşedintelui României
este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Preşedintele României îşi exercită mandatul până
Ia depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.

Incompatibilităţi şi imunităţi. Conform art. 84 din Constituţia României,revizuită, în timpul mandatului,

Preşedintele României nu poate fi membru alunui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau
privată.

Vacanţa funcţiei. Potrivit art. 97 din Constituţia României, revizuită,vacanţa funcţiei de Preşedinte al
României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării
atribuţiilor sau de deces. In termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al
României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.

Interimatul funcţiei. Conform art. 98, dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este
suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se
asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
55. Actele Presedintelui

Textul se referă la actele juridice al Preşedintelui, însă în atără de aceste acte, care îmbracă forma
decretului prezidenţial. Preşedintele se manifestă şi prin acte cu caracter politic, cum sunt mesajele pe care le
prezintă Parlamentului, în condiţiile art. 88, sau declaraţiile de politică internă sau externă.

56.Autoritatea judecatoreasca

In materia noastră vom utiliza noţiunea de justiţie în doua accepţiuni:

- în sens funcţional, tehnic, justiţia apare ca fiind activitatea de judecată de soluţionare a proceselor în cele mai
diverse domenii (procese civile, penale, administrative, comerciale, de muncă etc), activitate care are ca
finalitate restabilirea echilibrului încălcat prin nesocotirea normelor de conduită, prin recunoaşterea
drepturilor şi intereselor încălcare şi sancţionarea vinovaţilor. In această accepţiune, justiţia apare ca o
prerogativă suverană a statului;

-În sens instituţional, prin justiţie se înţelege ansamblul instituţiilor statului - sistemul organelor judecătoreşti -
prin intermediul cărora se realizează activitatea de judecată; instanţele judecătoreşti, magistraţii, auxiliarii
justiţiei

57.Organele care prezinta autoritatea judecatoareasca

Organele care reprezintă autoritatea judecătorească sunt:

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- Ministerul public;

- Consiliul Superior al Magistraturii;