Licenta2 PDF

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV
FACULTATEA DE MEDICINĂ
LUCRARE DE DIPLOMĂ
STUDIU ASUPRA REZISTENŢEI LA
CEFALOSPORINE A GERMENILOR
PATOGENI
ÎNDRUMĂTOR:
Conf. Dr. Mihaela Elena IDOMIR
AUTOR:
Urzică N Iuliana
STUDIU ASUPRA REZISTENŢEI LA CEFALOSPORINE A GERMENILOR PATOGENI
CUPRINS
PARTEA GENERALĂ 3
Capitolul 1 Noţiuni 4
Capitolul 2 Mecanisme de apariţie a rezistenţei la antibiotice 9
Capitolul 3 Clasificarea cefalosporinelor 16
Capitolul 4 Antibiograma 20
PARTEA SPECIALĂ 25
Capitolul 1 Material şi metodă 26

1.1 Argumentarea temei 26
1.2 Tipul de studiu 26
1.3 Lotul de studiu 26
1.4 Metoda 27
1.5 Obiective 36
Capitolul 2 Evaluarea rezistenţei la cefalosporine a germenilor patogeni 37
Capitolul 3 Evaluarea rezistenţei la cefalosporine a germenilor în raport cu patologia specifică
secţiei spitaliceşti 43
Capitolul 4 Concluzii 74
Bibliografie 75
2
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV-FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ
PARTEA GENERALĂ
3
CAPITOLUL 1.Noţiuni introductive
Încă din secolul xx au fost înregistrate primele forme de lupta antibacteriană, prin
măsurile de asepsie la naşteri şi în cazul unor intervenţi operatorii. După descoperirea
microbilor de Pasteur, s-a observat că unele specii microbiene se apară de alte specii prin
elaborarea unor substanţe chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioza, iar substanţele
chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta numele de antibiotic. Primul care a
semnalat, in 1885, acţiunea inhibantă a substanţelor elaborate de microorganisme a fost
savantul roman Victor Babeş; tot el a sugerat că aceste substanţe ar putea fi utilizate in scop
terapeutic pentru distrugerea agenţilor patogeni. Aceste fapte constituie o anticipaţie geniala a
savantului roman care, cu 50 de ani inaintea descoperirii epocale a lui Fleming (obţinerea
penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutică antagonismul
microbian.[8,25]
Putem însă vorbi despre o adevarată terapie şi profilaxie antibacteriană doar după
descoperirea în anii 1920-1930,a primelor preparate antibacteriene, Sulfonamidele, de către
medicii şcolii de chimie generală.[25]
Chioterapicele reprezintă un grup de medicamente capabile să distrugă sau să
oprească multiplicarea diferitelor microorganisme patogene.
O substanţă antimicrobiană ideală trebuie să prezinte o toxicitate selectivă şi specifică
asupra germenilor patogeni, fara a leza celulele organismului gazdă. Toxicitatea selectivă este
determinată de obicei, de inhibiţia proceselor biochimice care există sau sunt esentiale la
microorganismele patogene dar nu şi la om.[10]
Chimioterapicele pot fi separate, în funcţie de provenienţă, în două grupe mari:
antibiotice şi chimioterapice de sinteză.[24]
Antibioticele sunt produse de microorganisme sau sunt sintetizate dupa modelul
compuşilor naturali.
Chimioterapicele de sinteză sunt preparate prin sinteză chimică şi au activitate
similară antibioticelor asupra microorganismelor patogene.
Chimioterapicele antimicrobiene au actiune bacteriostatică sau bactericidă.
Actiunea bacteriostatică înseamna inhibarea temporară a multiplicarii germenilor.
Succesul terapeutic depinde de participarea mecanismelor de apărare ale organismului.
4
Actiunea bactericidă înseamna omorârea germenilor microbieni la concentraţii minime

inhibitori de chimioterapic.Se descrie:
-acţiunea bactericidă absolută, care interesează toţi germenii, atât cei aflaţi în repaus cât şi în
multiplicare.
-acţiunea degenerativ-bactericidă, interesează doar germenii aflaţi în multiplicare, cu
metabolism activ.[25]
Mecanismele de acţiune antimicrobiană sunt:
-inhibarea biosintezei peretelui celulei bacteriene;
-modificarea permeabilitaţii sau distrugerea membranei celulelor bacteriene;
-inhibarea sintezei proteice bacteriene;
-inhibarea formarii acizilor nucleici.[24,25]
Primul antibiotic, Penicilina, a fost descoperit de Fleming, bacteriolog de geniu, care
în anii 1929-1930, a observat efectul inhibitor al coloniilor de mucegai asupra dezvoltării
culturilor de germeni.A reuşit însă izolarea, purificarea şi lansarea în terapeutică a Penicilinei
abia în 1941. Introducerea, în 1941, în practica medicală a antibioticelor de biosinteză
caracterizate prin aspectul larg de acţiune, eficacitate ridicată şi toxicitate redusă, constituie
cea de-a doua etapă extrem de importantă în dezvoltarea chimioterapiei. Succesele
excepţionale obţinute în tratarea maladiilor infecţioase cu ajutorul penicilinei G au declanşat
cercetări foarte minuţioase pentru a găsi noi antibiotice de biosinteză. Aşa se explică faptul că
într-un interval extrem de scurt sunt descoperite şi introduse in terapeutică penicilina V,
tetraciclinele, streptomicina, grizeofulvina, eritromicina, oleandomicina, iar mai tarziu
cefalosporinele şi rifampicina.[10,25]
Utilizarea excesivă a penicilinei G a generat însă fenomenul de penicilino-rezistenţă,
fenomen manifestat prin pierderea eficacitaţii terapeutice.
De atunci au fost descoperite zeci şi zeci de antibiotice, preocupare resimţită din plin
şi in zilele noastre, într-o adevarată competiţie cu flora bacteriană care, în aceiaşi masură, s-a
adaptat continuu pentru a supravieţui.
În această diversitate şi bogăţie de informaţie se supun anumite criterii de
sistematizare şi de ordonare în funcţie de mecanismul de acţiune a antibioticelor,structura şi
proprietaţile biologice ale preparatelor, spectrul antibacterian, modul de difuzare în organism
şi capacitatea de penetrare în ţesuturi, reguli de administrare în practica obisnuită.[10]
Principalele grupe de antibiotice sunt :
• Beta -lactamice -Peniciline
5
-Cefalosporine
-Carbapanemi
• Aminoglicozidele -Streptomicina
-Gentamicina
-Tobramicina
-Kanamicina
-Amicacina
• Tetracicline
• Macrolidele -antibacteriene-Eritromicina
-antifungice- Amfotericina B
-Nistatina
• Lincosamidele -Clindamicina
-Lincomicina
• Ansamicinele -Rifampicina
• Glicapeptidele -Vancomicina
-Teicoplanina
• Polipeptidele-Polimixinele
-Bacitracina
• Cloramfenicolul
• Griseofulvina [8,10,25]
Principalele chimioterapice de sinteza sunt :
Antibacteriene:
• Sulfamidele şi sulfonele
• Trimetoprimul
• Acidul amino salicilic
• Etambutolul
• Nitrofurantoina
• Izoniazida
• Chinolonele
Antifungice:
• Derivati imidazolici
6
• Tolnaftatul
Antiprotozoare:
• Metronidazol[8,10,25]
Totalitatea microorganismelor sensibile la un chimioterapic reprezintă spectrul

antimicrobian al acestuia. Astfel s-a eleborat urmatoarea clasificare a antibioticelor în funcţie
de spectrul de activitate:
-Chimioterapice cu spectru îngust de tip benzil penicilină, grupă în care sunt cuprinse benzil
penicilina, vancomicina, clindamicina, care afectează cocii gram-negativ, cocii gram-pozitiv
şi bacilii gram-pozitiv.
-Chimioterapice cu spectru îngust tip streptomicină includ gentamicina şi alte aminoglicozide
cât şi polimixinele care afectează cocii gram-pozitiv, cocii gram-negativ şi bacilii gram-
negativ.
-Chimioterapice cu spectru larg tip tetraciclină, grupă în care sunt cuprinse tetraciclinele,
cloramfenicolul, ampicilina şi alte peniciline asemănătoare, cefalosporinele, sulfamidele, care
pot afecta cocii bacilii gram-pozitiv şi gram-negativ, spirochetele, micoplasmele, rickettşiile
şi chlamidiile.[9,25]
Spectrul antimicrobian iniţial, aşa cum a fost stabilit la introducerea fiecarui
chimioterapic în terapeutică, se îngustează cu timpul prin dezvoltarea rezistenţei diferitelor
bacterii.
Condiţiile clinice impun utilizarea diferenţiată a chimioterapicelor, care trebuie
indicate cât mai riguros, ţinând seama de mai mulţi factori :
-felul infecţiei-presupune izolarea şi identificarea agentului patogen şi a sensibilitaţii sale la
chimioterapice;
-farmacocinetica chimioterapicelor;
-particularitaţile organismului gazda;
-posibilitatea apariţiei reacţiilor adverse.[24]
În practica antibioterapiei exista doua situaţii clinice posibile :
-antibioterapia empirică(prezumtivă) a cărei principală justificare este că infecţia trebuie
tratată cât mai precoce. Este iniţiată în cazurile în care nu se cunoaşte de la început, fie
agentul patogen, fie sensibilitatea acestuia la un anumit chimioterapic. Acest tip de terapie
trebuie început după ce s-a formulat un diagnostic clinic al infecţiei microbiene, s-a facut o
7
analiză epidemiologică şi s-au efectuat recoltări ale produselor biologice în vederea efectuării
antibiogramei.
-antibioterapia infecţiilor diagnosticate in vitro este cea mai indicată, dar ridică anumite
probleme legate de diferenţele între condiţiile clinice ale infecţiilor, care nu se suprapun
întotdeauna condiţiilor in vitro. Răspunsul la tratamentul chimioterapic trebuie evaluat clinic
şi bacteriologic. Durata tratamentului este foarte variată în functie de gravitatea infecţiei,
starea generală a pacientului şi evoluţia clinică.[25]
Cunoaşterea farmacocineticii chimioterapicelor este determinantă pentru utilizarea lor
optimă. Pentru ca acestea să fie eficace, ele trebuie să ajungă la locul de acţiune, unde să
realizeze concentraţia activă pentru un timp suficient afectării germenilor incriminaţi.
Eficacitatea chimioterapicelor depinde şi de concentraţiile active la locul infecţiei care
sunt influenţate de accesul acestora la acest nivel. Particularităţile organismului gazdă
influenţează cinetica chimioterapicelor şi în deosebi epurarea acestor substanţe.
Tratamentul simultan cu două sau mai multe chimioterapice este uneori indicat şi poate avea
avantaje multiple în anumite situaţii clinice cum ar fii în infecţiile grave de origine
necunoscută sau în infecţiile mixte, polimicrobiene pentru a lărgi spectrul antimicrobian; în
infecţiile cu germeni care devin rapid rezistenţi la un chimioterapic; în vederea creşterii
reciproce a activitaţii antimicrobiene; în vederea evitarii sau întârzierii dezvoltării rezistenţei
bacteriene, datorită intervenţiei mai multor mecanisme de acţiune.[9]
8
CAPITOLUL 2 Mecanismele de apariţie a rezistenţei la antibiotice
Rezistenţa microbiană reprezintă insensibilitatea unuia sau mai multor microorganisme

patogene la un chimioterapic. Aceste microorganisme pot prezenta o rezistentă naturală sau o
rezistenţă dobandită la anumite chimioterapice folosite în combaterea lor.
Dezvoltarea rezistenţei microoorganimelor la antibiotice este una din problemele grave ale
patologiei infecţioase actuale, limitând, pe de o parte, eficacitatea terapiei etiologice, iar pe de
altă parte, alterând tot mai profund raportul cost/eficientă. O serie de studii realizate în ultimii
ani interpretează dezvoltarea rezistenţei la antibiotice ca acţionând aidoma unui fractal -
component al unei teorii catastrofice, pentru un viitor nu prea îndepartat profeţând instalarea
unei rezistenţe cvasigenerale la antibiotice care ar conduce, în final, la abandonarea acestei
terapii, datorită toxicităţii/mutagenităţii, poluării mediului şi ineficacităţii.[8,10,25]
Mecanismele responsabile pentru rezistenţa dezvoltată împotriva antibioticelor au fost
elucidate în multe cazuri. În fiecare clasă de antibiotice, există cel putin un mecanism care
permite bacteriei să se protejeze singură împotriva toxicitaţii antibioticului.
Cele mai frecvente mecanisme sunt:
1. Schimbarea/alterarea ţintei antibioticului, astfel încât medicamentul nu mai este capabil să
reacţioneze cu componentele celulare ale bacteriei (ribozomi, enzime necesare sintezei
peretelui bacterian etc.) - cazul Streptococcus pneumoniae şi antibioticelor beta-lactamice.
2. Penetrarea defectuoasă a antibioticului în interiorul bacteriei - cazul antibioticelor
hidrofobice (penicilina G si M, macrolide) faţă de Escherichia coli.
3. Inactivarea antibioticelor de către enzimele bacteriene - cazul Haemophilus influenzae,
care produce b-lactamaze, enzime care inactivează antibioticele b-lactamice .
4. Excluderea antibioticului sau efluxul activ de sistemele enzimatice din peretele bacterian,
mecanism raportat la unele tipuri de E. coli, Staphylococcus aureus, sau Pseudomonas
aeruginosa, fata de cicline si fluorochinolone. [25]
Dezvoltarea rezistenţei nu este doar o problemă dependentă de un interval de timp.
Datorită implicării unui număr mare de bacterii într-un ciclu de replicare, a vitezei mari de
9
replicare a acestora şi a ratei intrinseci a mutaţiilor ce ajung pană la 1/107, se poate realiza un
pool de 1010, bacterii, cu mutaţii prezente în pana la 1.000 de situsuri/loci. Dacă una dintre
aceste mutaţii conferă rezistentă la un anumit antibiotic administrat, pană când toate bacteriile
sensibile la acel antibiotic vor fi distruse, rezistenţa va creste, bacteriile rezistente respective
ocupând nişa ecologică ramasă liberă, în urma distrugerii celor sensibile, devenind, astfel,
majoritare în populatie. Dacă un antibiotic este administrat în doze subterapeutice,
dezvoltarea unor populatii bacteriene rezistente la acesta devine o regulă. Principalul
mecanism de raspândire rapidă a genelor de antibiotico-rezistenţă într-o populatie bacteriană
dată este faptul că aceste gene încep să colecţioneze plasmide care se replică independent în
celulele bacteriene si se transmit între alte bacterii de acelaşi tip sau la specii bacteriene
diferite. [8,10]
Rezistenţa microbiană la antibiotice este determinata genetic, fie prin gene, fie prin
intermediul elementelor mobile. Genele care codează pentru mecanismul rezistenţei pot face
parte din patrimoniul genetic al bacteriei. În acest caz, rezistenţa microbiană este stabilă,
transmiţându-se descendenţilor celulei microbiene (transmitere verticala), dar acest tip de
transfer, de la o bacterie la alta, este în general redus.[25]
Rezistenţa datorată genelor străine integrate în cromozomii microbilor (de exemplu,
genele codând pentru PBPs la cocii gram pozitivi) este însa stabilă. Pe de altă parte, genele
care codează pentru rezistenţă pot apartine elementelor mobile cum sunt plasmidele şi
transpozonii. În acest caz, rezistenţa este transmisă descendenţilor, dar tinde să fie instabilă în
absenţa folosirii unor antibiotice selective. Bacteriile care au dobândit astfel de elemente
mobile pot fi tratate şi devin din nou sensibile la antibiotice. Oricum, acest tip de rezistenţă
este transmisibil de la o bacterie la alta, chiar şi între specii diferite.[25]
Din punct de vedere al mecanismelor ce duc la instalarea rezistenţei, clasificările
actuale grupează rezistenţa faţă de antibiotice astfel:
1. Rezistenţa naturală sau intrinsecă este o caracteristică a unor tipuri de bacterii
reflectată în genomul lor. Comportamentul normal al acestor tipuri de bacterii în prezenţa
antibioticelor este cunoscut ca "fenotip salbatic". Rezistenţa naturală este susţinută genetic de
cromozomii bacterieni. Cele mai frecvente mecanisme implicate în acest tip de rezistenţă
bacteriană sunt:
- defectul difuziunii antibioticului în interiorul bacteriei (de exemplu, antibioticele
hidrofobice sau cele cu greutate moleculara mare impotriva bacteriilor enterice Gram-
negative cum ar fi E. coli, Enterobacter cloacae, sau Pseudomonas, sau rezistenta la penicilina
10
G si M, macrolide, rifampicin, acid fusidic, novobiocin, sau vancomicina, datorita membranei

externe lipopolizaharidice a bacteriilor).
- inactivarea antibioticelor de enzimele bacteriene (ex. rezistenta Klebsiella,
Enterobacter, Morganella, sau P. aeruginosa la antibioticele b-lactamice prin producerea de b-
lactamaze).
-reducerea afinităţii dintre bacteriile-ţintă şi antibiotice (bacteriile Gram-pozitive si
anaerobe - faţă de azthreonam, Enterobacteriaceele - faţă de cefsulodin sau Enterococcus -
faţă de penicilina M si cefalosporine). [24,25]
2 Rezistenţa dobândită este specifică unor tipuri de bacterii care au un comportament
anormal împotriva antibioticelor - în comparaţie cu speciile de care aparţin. Acest fenotip
anormal este determinat de mutaţiile genetice. Evenimentele genetice implicate în rezistenţa
dobandită sunt produse, fie de mutaţiile genelor naturale, prezente în cromozomii bacterieni,
fie prin caştigarea unor gene straine.
-Mutaţiile genelor naturale prezente în cromozomii bacterieni . Aceasta se reflectă cel
mai adesea în modificarea ţintei antibioticului cu descreşterea afinitaţii şi constituie
mecanismul major al rezistenţei dobândite pentru E. coli, P. aeruginosa, sau S. aureus la
chinolone prin modificări structurale ale ADN-girazei 13 . Este indusa, de asemenea, o
diminuare a permeabilităţii membranei externe ceea ce se poate observa la Enterobacter,
Serratia sau Klebsiella faţă de antibioticele beta-lactamice, chloramfenicol, trimetoprim sau
ciclines determinată de pierderea uneia sau mai multor porine (proteine tubulare ale
membranei externe bacteriene ce se pot deschide spre exteriorul bacteriei, evacuând
antibioticul prin mecanismul de eflux). Inactivarea antibioticului poate fi determinată de
hiperproducţia de cefalosporinaza cromozomială a bacteriilor aerobe Gram-negative, generată
de aceste mutaţii.[25]
-Transferul de gene străine . Acest mecanism al rezistenţei dobândite este determinat
de achiziţia genelor din cromozomii altor specii bacteriene sau poate lua naştere prin
intermediul elementelor mobile cum ar fi plasmidele sau transpozonii. Genele străine ajută
mecanismele enzimatice ale bacteriei să inactiveze antibioticele. De exemplu, b-lactamazele
plasmidice hidrolizează ciclul beta-lactamic, ceea ce duce la inactivarea antibioticelor b-
lactamice împotriva S. aureus, P. aeruginosa, E. coli, H. influenzae, Neisseria meningitidis
sau Klebsiella pneumoniae. Similar, fosfotransferazele, acetiltransferazele sau
adeniltransferazele inactivează aminoglicozidele; cloramfenicol-acetil - transferaza produsa
de Enterobacteriacee, Staphylococcus sau Streptococcus inactivează cloramfenicolul.[9,25]
11
-Transferul orizontal al genelor. Unul dintre mijloacele prin care bacteriile pot câştiga
rezistenţă la antibiotice este transferul orizontal al genelor rezistente. Acest transfer al genelor
este comun, fiind descris în multe exemple ale rezistenţei bacteriene. Transferul orizontal
implică numai transferul genelor rezistente prezente deja în lumea bacteriană. Deşi câştigarea
rezistenţei prin transmiterea orizontală a genelor este "benefică" pentru bacteriile expuse la un
anumit antibiotic, aceste gene transferate nu justifică originea sau diversa varietate a genelor
bacteriene. De aceea, este fals să considerăm că la originea oricăror gene rezistente din lumea
microbiană se afla un mecanism genetic. Evoluţia, prin intermediul procesului obişnuit
"origine cu modificari", nu poate justifica originea şi diversitatea vieţii pe pământ; totuşi,
doar împărţirea genelor preexistente între organisme prin intermediul genelor transferate nu
furnizează mecanismul genetic pentru a satisface această predicţie. [8,9,25]
-Inactivarea antibioticului de enzimele bacteriene - codate genetic a fost demonstrată
clar pentru H. influenzae, antibioticele b-lactamice vs b-lactamaze. Productia de b-lactamaze
este mecanismul principal al rezistenţei la antibioticele b-lactamice. Afinitatea antibioticelor
cu ciclu beta-lactam pentru b-lactamaze este mai mare decât afinitatea pentru ţinta sa, PBP.
Dintre toate grupurile de b-lactamaze, cel mai important este tipul TEM de b-lactamaze, cu
mai mult de 50 de TEMs-uri diferite. Acestea sunt cele mai frecvente b-lactamaze produse de
H. influenzae. Totuşi, aceste TEM sunt sensibile la inhibitorii de b-lactamaze (acid clavulanic,
sulbactam, tazobactam), molecule care sunt legate de gruparea b-lactam, dar a căror afinitate
pentru b-lactamaze este mai mare decat pentru PBP. Acestea au un efect inhibitor puternic
împotriva b-lactamazelor chiar în doze mici, ceea ce permite antibioticului să actioneze asupra
ţintei sale. Din pacate, mutaţiile selective ale genelor care codeaza TEM au condus la apariţia
rezistenţei b-lactamazelor faţă de acţiunea inhibitorilor (inhibitor-resistant TEM sau IRT),
cum sunt TEM-1 si TEM-2. Ultimul, prezent în tulpini de E. coli, este foarte eficient şi poate
hidroliza mai mult de 2.000 de molecule de penicilina G pe secunda! Aceste TEMs sunt
responsabile pentru rezistenţa la penicilina, chiar dacă se asociază cu inhibitori de b-
lactamaza. Mai mult, aceste b-lactamaze pot hidroliza cefalosporine de generatia a III-a. De la
prima descriere din 1965, gena TEM-1 s-a răspândit usor în P. aeruginosa în 1970, apoi în H.
influenzae în 1972 şi chiar la N. meningitidis în 1983. Într-adevăr, această gena este o parte a
transpozonului care poate fi integrată în plasmide - specifice unui mare numar de specii
bacteriene. Cefalosporinazele plasmidice au aparut la Klebsiella, ceea ce reprezintă un real
pericol pentru apariţia unor infecţiilor nozocomiale care pot fi foarte grave.
-Efluxul activ al antibioticelor. Unele bacterii, incluzând şi E . coli, îşi construiesc pompe de
12
eflux de multiplă rezistenţă la antibiotice numite şi pompe MAR acestea pot conferi
bacteriilor o rezistenţă faţă de multiple antibiotice, incluzând eritromicina, tetraciclinele,
ampicilina şi acidul nalidixic. Aceste pompe expulzează antibioticul din citoplasma celulei
bacteriene, menţinând concentraţia intracelulara de antibiotic sub nivelul letal. [24,25]
- Modificarea/alterarea/ţintei. Mai rar, ţinta antibioticului poate fi modificată. În acest
caz, mecanismul major al rezistenţei caştigate a cocilor Gram-pozitivi (Staphylococcus sau
Streptococcus) la macrolide este reprezentat de reducerea afinităţii pentru aceste antibiotice -
ca rezultat al alterarii ribozomilor de metilaza, codată plasmidic, ce constituie ţinta
antibioticului. Rezistenţa câştigată a S. aureus faţă de meticilina este rezultatul achiziţiei unei
noi gene, care codează o noua PBP (PBP 2a), cu afinitate joasă pentru b-lactami; integrarea ei
în cromozomi duce la apariţia rezistenţei încrucişate faţă de toţi ceilalţi b-lactami.[25]
Rezistenţa câştigată a S. pneumoniae faţă de penicilină şi alte antibiotice b-lactamice se
bazează pe prezenta "genelor mozaic", un rezultat al recombinarilor cromozomiale complexe
cu gene provenind de la alte specii şi care codeaza noi PBP. Aceste gene sunt integrate în
cromozomii pneumococici - ca transpozoni şi induc modificări ale uneia din cele şase PBPs
pneumococice prin substituţia unuia sau mai multor aminoacizi, mecanism ce duce la
reducerea afinităţii pentru antibioticele b-lactamice. De acum înainte, PBPs ramâne funcţional
şi asigură sinteza peptidoglicanilor, în acest fel peretele celular nemaifiind alterat.
Rezistenţa cromozomială este rezultatul unei mutaţii spontane la locusul de pe
cromozomul bacterian care controlează susceptibilitatea la un anumit chimioterapic. Prezenţa
medicamentului declanşează un mecanism de selecţie care suprimă germenii susceptibili şi
favorizează creşterea unor mutanţi rezistenţi. Exista două modalitaţi de apariţie a rezistenţei :
-brusc(single step)-pentru streptomicina, rifampicina, eritromicina, izoniazida, acid malidixic.
În această situaţie gradul de rezistenţă este mare şi independent de concentraţia
chimioterapicului.
-lent(multiplestep)- pentru majoritatea penicilinelor, cefalosporine, cloramfenicol, polimixine, sulfamide,
nitrofurani. În acest caz selecţia suşelor cu rezistenţa mare depinde de concentraţia de
chimioterapic. [25]
Rezistenţa extracromozomială se transmite prin plasmide, care sunt molecule de ADN
cuprinse în citoplasma bacteriilor. Ele pot conţine secvenţe de ADN care codează rezistenţa
factorului R şi secvenţa de ADN care codează informaţiile necesare conjugării a doua bacterii.
Materialul genetic şi plasmidele se pot transmite prin mai multe mecanisme:
13
-conjugare-transfer unilateral de material genetic între bacterii, în special prin intermediul

plasmidelor, se produce mai ales în cazul bacililor gram-negativ, iar rezistenţa apare brusc.
-transducţie-trecerea unui factor RTF prin intermediul unui bacteriofag de la o bacterie la altă
bacterie din aceeaşi specie.
-transformare-trecerea AND-ului de la o celula bacteriană la alta, se produce mai ales în
infecţiile polimicrobiene.
-transpoziţia-schimbul de fragmente scurte de ADNintre plasmide sau între o plasmidă şi o
parte a cromozomului bacterian.[24,25]
3 Multirezistenţa si rezistenţa încrucişată .
Multirezistenţa încrucişată naturală este reprezentată de două exemple sugestive: P.
aeruginosa este un tip de bacterie multirezistentă, este rezistentă la beta-lactami, inclusiv
cefalosporine de generaţia a 3-a, chinolone, cloramfenicol şi cicline. Cauza majoră este
permeabilitatea foarte scăzută a peretelui celular, de cel putin 100 de ori mai mică decât la E.
coli, întrucât porinele P. aeruginosa nu sunt comune (numar mic de substraturi specifice). Mai
mult, P. aeruginosa este caracterizată de producerea de cefalosporinaze, eflux activ şi afinitate
slabă pentru ţintă (DNA giraza), trei mecanisme ce acţionează sinergic cu permeabilitatea
scazută a peretelui celular. Rezistenţa micobacteriilor la beta-lactami şi cicline rezultă din
combinarea permeabilităţii foarte scazute a peretelui celulei bacteriene cu producerea de
enzime care inactivează antibioticul b-lactamaze (enzime care inactiveaza aminozidele) şi
afinitate scazută pentru ţinta - PBP, ADN-giraza.[8,10]
Multirezistenţa încrucişată dobândită corespunde situaţiei epidemiologice a speciilor
care au dobândit rezistenţă împotriva unui antibiotic, apoi au caştigat rezistenţă la alte
antibiotice care pot aparţine unor clase diferite. Mai multe mecanisme de rezistenţă caştigată
pot coexista simultan la acelaşi tip de bacterie. În majoritatea cazurilor, câteva gene, care
determină mecanisme diferite ale rezistenţei, pot lua naştere din aceeaşi plasmină, cum ar fi
genele care codează pentru b-lactamaze, genele care codează enzimele ce inactivează
aminozidele sau genele ce codează pentru rezistenţa la sulfonamide sau cloramfenicol.
Mecanisme ale rezistenţei dobândite care sunt independente şi implică carrieri genetici diferiti
pot fi prezente la aceeaşi specie. Rezistenţa încrucişată apare în general la antibiotice din
aceeaşi clasă, de exemplu rezistenţa încrucişată între peniciline şi, la intervale mai mari între
b-lactami, incluzând cefalosporinele.[25]
Selecţia mutanţilor rezistenţi este o cauza majoră de infecţii nozocomiale şi, deci, o
ameninţare pentru sănătatea publică. Speciile comensale care determină infecţii nozocomiale
14
la pacienţii cu risc (E. coli, S. aureus, sau S. pneumoniae) sunt în mod natural susceptibile la
numeroase antibiotice, ceea ce le face slab competitive. În plus, aceste specii comensuale
rareori supravieţuiesc în afara organismului. Rezistenţa dobândită joacă, de asemenea, un rol
important în schimbarea frecvenţei speciilor comune responsabile de infecţiile nozocomiale.
Întrucât ele prezintă rezistenţă naturală la antibiotice şi sunt bine adaptate la condiţiile de
mediu, bacteriile saprofite sunt din ce în ce mai frecvent responsabile de infecţiile
nozocomiale (Klebsiella, Enterobacter, Serratia, sau P. aeruginosa) În plus, selecţia mutanţilor
rezistenţi într-o populaţie bacteriană anterior susceptibilă şi responsabilă de infecţiile tratate
cu antibiotice este o cauză frecventă de eşec terapeutic de exemplu, infecţiile nozocomiale cu
bacterii Gram-negative şi cefalosporinele de a 2-a şi a 3-a generaţie, ureidopenicilinele,
carbapenemii şi fluorchinolonele. Mutaţiile, posibil mecanism evolutionist definite ca orice
modificare în secventa ADN, reprezintă singurul mecanism genetic cunoscut pentru
producerea de noi activităţi genetice si funcţii în lumea biologica. În lumina acestor date, doar
mutaţiile au potenţial de a furniza un mecanism evolutiv care explică originea rezistenţei
bacteriene. Astfel, doar rezistenţa rezultată în urma mutaţiilor este un potenţial exemplu de
"evoluţie în acţiune". În prezenţa unui antibiotic (sau a altei substanţe antimicrobiene), orice
mutaţie care protejează bacteria de acţiunea letală a compusului respectiv are un fenotip
"benefic". Selecţia naturala va fi puternică şi vor fi selectaţi puţini mutanţi rezistenţi, care se
potrivesc în cadrul unui răspuns adaptativ bun. Analiza moleculară a acestor mutaţii a arătat o
neconcordanţă între adevărata natură a mutaţiei şi cerinţele teoriei evoluţiei. [8,24]
15
CAPITOLUL 3 Clasificarea cefalosporinelor
Cefalosporinele sunt o grupa de antibiotice beta-lactaminice având un nucleu de bază

acidul 7aminocefalosporamicizolate din culturile de Cephalosporium acremonium sau
obţinute prin semisinteză. Cefamicinele, oxacefalosporinele, carbacefemele sunt substanţe
antimicrobiene înrudite structural cu cefalosporinele.
Cefalosporinele acţionează bactericid, printr-un mecanism similar penicilinelor, prin
fixarea pe proteine receptoare specifice în special PBP3. Este împiedicată sinteza peretelui
celular, datorită blocării transpeptidazei, peptidoglicanului şi activării enzimelor autolitice din
peretele celular. [10]
Noua clasificare a cefalosporinelor, după criterii microbiologice şi clinice este
următoarea:
-cele parenterale sunt împarţite în patru generaţii.
-cele de uz oral sunt cefalosporine orale „vechi”( cu spectru similar celor de generatie 1) şi
cefalosporine orale „noi” (generatia 2 şi 3) .Spectrul antibacterian se extinde de la o generaţie
la alta.[25]
Din prima generaţie de compuşi semisintetici au mai rămas actualmente în uz
cefazolina, cefatolina, cefapirina şi cefazedona. Spectrul lor antibacterian sumează de fapt
spectrul de tip penicilină,oxacilină şi ampicilină. Eficacitate maximă o au asupra
pneumococului, streptococului, meningococului, stafilococului auriu, ceva mai puţin asupra
celui penicilazo-secretor. Mai sunt activi pe H.influenzae, E.coli, Klebsiella pneumonie,
Proteus mirabilis. Stafilococii rezistenţi la meticilină şi enterococul sunt inactivi la acţiunea
acestor cefalosporine , precum si a celor de generaţie 2 şi 3. [25]
Reprezentanţi :
• Cefacetrile(cephacetrile)
• Cefadroxil (cefadroxyl; Duricef)
• Cefalexin (cephalexin; Keflex)
• Cefaloglycin (cephaloglycin)
• Cefalonium (cephalonium)
• Cefaloridine (cephaloradine)
16
• Cefalotin (cephalothin; Keflin)

• Cefapirin (cephapirin; Cefadryl)
• Cefatrizine
• Cefazaflur
• Cefazedone
• Cefazolin (cephazolin; Ancef, Kefzol)
• Cefradine (cephradine; Velosef)
• Cefroxadine
• Ceftezole
Cefalosporinele din generaţia a doua au spectru mai larg, însumând pe cel realizat de
asocierea penicilină G cu oxacilină, ampicilină, gentamicin, metronidazol. Sunt foarte active
pe cocii gram-pozitiv, pe gonococ, pe H.influenyae, E.coli, Klebsiela, Proteus mirabilis,
anaerobi. Piocianicul este rezistent .Reprezentanţi :
• Cefaclor (Ceclor, Distaclor, Keflor, Raniclor)

• Cefonicid (Monocid)
• Cefprozil (cefproxil; Cefzil)
• Cefuroxime (Zinnat, Zinacef, Ceftin, Biofuroksym)
• Cefuzonam
Cefalosporine de generatia a doua active pe anaerobi sunt:
• Cefmetazole
• Cefoxitin
Cefalosporinele de generaţia trei au un spectru ultralarg ce include în plus faţă de

generaţia anterioară şi în funcţie de produs tulpini multirezistente de enterobacteriacee, ca
Pseudomonas aeruginosa, Serratra marcescens, Preoteus indol-pozitiv. În schimb, ele sunt
considerabil mai puţin active pe cocii gram-pozitiv şi unele dintre ele sunt inactive pe
stafilococi.
Reprezentanţi:
17
• Cefdaloxime
• Cefdinir (Omnicef, Cefdiel)
• Cefditoren
• Cefetamet
• Cefixime (Suprax)
• Cefmenoxime
• Cefodizime
• Cefpimizole
• Cefpodoxime (Vantin, PECEF)
• Cefteram
• Ceftiofur
• Ceftiolene
• Ceftizoxime (Cefizox)
• Ceftriaxone (Rocephin)
Cefalosporine de generaţia trei active pe pseudomonas sunt:
• Cefoperazone (Cefobid)
• Ceftazidime (Fortum, Fortaz)
Cefalosporinele de generaţia patru sunt superioare celor din generaţia trei, deoarece
au un spectru foarte larg ce include enterobacteriacee şi bacterii gram-pozitive, în speţă
enterococul şi unele tulpini de stafilococ meticilino-rezistent. Dintre acestea, amintim
cefepima si cefpiroma active doar parenteral. Cefepima are o viteză mare de penetrare
intrabacteriană, o rezistenţă mare faţă de beta-lactamaze, o acţiune electivă pe PBP2 şi in
vitro, un risc minim de a induce mutante rezistente. Reprezentanţi:
• Cefclidine
• Cefepime (Maxipime)
• Cefluprenam
• Cefoselis
18
• Cefozopran
• Cefpirome(Cefrom)
• Cefquinome [8,10,25]
Indicaţiile cefalosporinelor sunt diferite pentru cele patru generaţii şi chiar pentru
substanţele aparţinând aceleiaşi generaţii .
Cefalosporinele de generaţia întâi sunt de preferat în infecţiile cu germeni gram-
pozitivi, în care penicilina rămâne totuşi medicamentul de primă alegere. Sunt avantajoase în
infecţia cu Klebsiella pneumoniae.
Cefalosporinele de generaţia a doua sunt indicate în infecţiile cu Haemophillus
influenzae, rezistenţă la ampicilină sau la bolnavii cu alergie la peniciline, precum şi în
infecţiile mixte cu aerobi şi anaerobi.
Cefalosporinele din generaţia a treia nu pot fi inactivate la majoritatea beta-
lactamazelor uzuale, deci au un spectru foarte larg. Sunt antibiotice de rezervă deoarece sunt
costisitoare şi trebuie păstrate doar pentru situaţii speciale, în infectii nosocomiale, îndeosebi
cu bacili gram-negativ multirezistenţi în septicemii de cauză necunoscută şi în infecţii cu
germeni sensibili în care alte antibiotice active sunt toxice. [8,10,24,25]
În plus, cefalosporinele de generaţia patru sunt rezervate bolnavilor imunocompromişi
sau în infecţiile grave cu Pseudomonas aeruginosa, în asociaţie cu aminoglicozide.
Cele mai frecvente reacţii adverse generate de cefalosporine sunt fenomene alergice,
cu manifestări clinice diferite, există riscul apariţiei unor fenomene alergice încrucişate cu
penicilinele la aproximativ 5% dintre persoanele alargice la peniciline. Din acest motiv
trebuie evitate la cei care au în antecedente un şoc anafilactic la penicilină. [25]
19
CAPITOLUL 4 Antibiograma
Antibiograma sau testarea sensibilităţii unei tulpini bacteriene la agenţi antimicrobieni

constituie una din cele mai frecvente examinări solicitate în primul rând din motive
chimioterapeutice, dar efectuată şi în alte scopuri cum ar fi: investigaţia epidemiologică,
cercetare. Ca orice metodă larg practicată, antibiograma trebuie să fie accesibilă oricărei
unităţi, să furnizeze rezultate rapide, reproductibile şi uşor utilizabile. [11,19]
Dintre multiplele metode, procedee şi variante existente, pentru laboratorul clinic se
recomandă metoda difuzimetrică, care este mai uşor de executat, mai economică şi dacă se
respectă cu extremă stricteţe toate conditiile de lucru poate asigura o reproductibilitate
multumitoare de aproximativ 90%.
Pentru stadializare există metoda Kirby-Bauer aplicată în majoritatea ţărilor, dar care
este relativ pretenţioasă şi o metoda comparativă Balş, care poate furniza rezultate
mulţumitoare, chiar dacă ingredientele nu au o calitate perfect constantă. Ea realizează faţă de
metoda Kirby Bauer o însemnată economie de medii de cultură.
Principiul antibiogramei difuzimetrice este urmatorul: Prin depunerea discurilor cu
antibiotice pe suprafaţa unui mediu solid însămânţat cu o cultură bacteriană, substanţa
antimicriobiană va difuza în mediu prezentând o scădere constantă a gradientului de
concentraţie, de la marginea discului spre periferie. După un anumit timp de incubaţie –
perioadă critică- se vor contura două zone distincte, una în care creşterea bacteriană este
inhibată de concentraţii de substanţă antimicrobiană şi o zonă în care concentraţia de
antibiotic este prea mică pentru a inhiba creşterea. Cu cât diametrul zonei de inhibiţie este mai
mare, cu atât germenul este mai sensibil, adică cantitatea de antibiotic necesară inhibiţiei
germenului este mai mică şi invers. Există deci o relaţie invers proporţională între diametrul
zonei de inhibiţie şi CMI. Aceasta se poate exprima grafic sub forma unei curbe de regresie
pe o diagramă cu ajutorul căreia se poate, cunoscând diametrul zonei de inhibiţie, afla cu
oarecare aproximare CMI respectiv. Comparând CMI –ul cu nivelul de antibiotic, care se
20
poate obţine în organism, vom putea deduce dacă sunt şanse de succes-germen sensibil sau de
insucces-germen rezistent. Diametrele critice au o valoare orientativă statistic valabilă, dar nu
reprezintă criterii absolute universal acceptabile în clinică.[11,14,15]
Stadializarea condiţiilor de lucru (metoda Kirby Bauer): Fiecare din componentele
care concură la efectuarea antibiogramei pot influenţa diametrul zonei de inhibiţie şi deci
criteriile de interpretare. Astfel, un mediu cu o concentraţie mai mare de geloză va condiţiona
zone de inhibiţie mai reduse şi invers un inocul prea bogat va determina un diametru de
inhibiţie mai redus şi invers. În consecinţă condiţiile tehnice referitoare la mediul de cultură,
inocul, felul discurilor, efectuarea testului, incubarea, trebuie precis standardizate.Mediul de
cultură este geloza Mueller-Hinton pe considerentul că are o valoare nutritivă, care permite
dezvoltarea optimă a unei mari varietăţi de germeni şi nu conţine inhibitori ai acţiunii unor
substanţe antimicrobiene.[11]
Antibiograma induce în eroare sau este inutilă dacă germenul de cercetat nu este
neapărat germenul responsabil al infecţiei care tre buie tratată. Este absolut necesar ca
inoculul să fie reprezentativ, adică să cuprindă toate categoriile populaţiei microbiene din
punct de vedere al rezistenţei. În acest scop, pentru prepararea inoculului se va pleca în mod
obligatoriu nu de la o colonie, ci de la 4-6 colonii identice dezvoltate pe un mediu neselectiv.
[11,14]
Mărimea inoculului trebuie să fie riguros standardizată. Aceasta se realizează pe baza
nefelometriei şi este corespunzătoare opacităţii din tubul cu sulfat de bariu obţinut printr-un
amestec de clorură de bariu cu acid sulfuric.
Substanţele antimicrobiene pentru antibiogramă trebuie strict standardizate. În
România ele sunt livrate sub formă de comprimate. Substanţa activă aste încorporată în
polietilenă şi amestecul este supus comprimării directe. Fiecare disc sau microcomprimat cu
diametrul de 6 mm are notat simbolul antibioticului. Conservarea microcomprimatelor se face
prin menţinerea lor la adăpost de lumină, căldură şi umiditate. Microcomprimatele păstrate la
frigider se lasă la temp camerei timp de o oră înainte de utilizare pentru echilibrare termică.
Selecţionarea setului de microcomprimate pentru antibiogramă se face în funcţie de
obiectivul urmărit care poate fi de ordin clinic, terapeutic , epidemiologic sau stiinţific. Pentru
asigurarea oricărui criteriu din cele menţionate se sugerează întocmirea a două seturi mari,
unul pentru germeni grampozitivi şi altul pentru germeni gramnegativi.[11,26]
Astfel pentu grampozitivi avem:
-Penicilina G
21
-Meticilină sau Oxacilină

-Ampicilină
-Cefalotină
-Kanamicină sau Neomicină (de rezervă)
-Gentamicină (de rezervă)
-Cloramfenicol(de rezervă)
-Tetraciclină(de rezervă)
-Eritromicină
-Novobiocină
-Lincomicină(de rezervă)
-Clindamicină(de rezervă)
-Rifampicină(de rezervă)
-Pristanamicină
-Cotrimoxazol
Pentru gram-negativi:
-Ampicilină
-Carbenicilină(de rezervă)
-Cefalotină(de rezervă)
-Streptomicină
-Kanamicină sau neomicină
-Gentamicină(de rezervă)
-Cloramfenicolul
-Tetraciclina
-Polimixina B Colistina(de rezervă)
-Cotrimoxazol
-Furozolidonă
-Nitrofurantoină
-Sulfamide[11]
În practică se va folosi un singur preparat din aceeaşi familie şi care in vitro dau acelaşi
rezultat.
Depunerea microcomprimatelor se face după uscarea plăcilor şi nu mai târziu de 20 de
minute după însămânţare .Aşezarea spaţială este la libera alegere a fiecărui laborator ,dar este
recomandată o dispoziţie în funcţie de grupele de antibiotice.
22
Pe o placă de 150 mm diametru se pot depune aproximativ 12 microcomprimate ,iar

pe una de 100 mm diametru 6 comprimate.Nu se va permite o predifuziune mai mare de 15
mm.Incubarea se face la 37 grade,în poziţie răsturnată, în condiţii de aerobioză. Durata
incubării este de 16-18 ore, numai în cazuri de extremă urgenţă se va putea face o citire cu
caracter preliminar, după 4-6 ore, cu obligaţia de a reincuba plăcile şi de a efectua o citire
definitivă la sfârşitul perioadei reglementare de incubare. [11,16,17]
Este obligatoriu ca în acelaşi timp cu efectuarea antibiogramei pentru tulpinile de
examinat să se efectueze în aceleaşi condiţii şi testarea tulpinilor de referintă. Se supun citirii
numai plăcile care prezintă o cultură corespunzătoare din punct de vedere al purităţii şi
densităţii.
Citirea se face cu ochiul liber, măsurând diametrul zonei de inhibiţie în mm de 2-3 ori
în diferite direcţii, cu ajutorul unei rigle sau eventual pe o schemă grafică. Dacă mediul este
transparent, citirea se poate face direct pe fundul plăcii, în lumină reflectată, iar pe plăcile cu
geloză-sânge măsurarea diametrului zonei de inhibiţie se face la suprafaţa mediului. Se
apreciază inhibiţia completă, aşa cum se observă cu ochiul liber.
Exprimarea rezultatelor în buletin se face prin transcripţia directă a diametrului zonei
de inhibiţie în categorii de tulpini rezistente, sensibile sau intermediare, în comformitate cu
standardele diametrelor critice în metoda Kirby Bauer, comparativ cu cele date de
microcomprimatele propuse pentru utilizarea în R.S.R. Este posibil ca prin aplicarea de doze
foarte mari de medicament, nivelul sangvin să poată depăşi nivelul critic maxim, în mod
similar, unele antibiotice care se concentrează şi se elimină prin urină vor putea depăşi de zeci
şi sute de ori nivelul sangvin: în astfel de situaţi, infecţiile cu germeni apreciaţi ca
intermediari sau chiar rezistenţi vor beneficia de antibioterapie.[11,14,26]
Ca regulă generală specificăm că se supun testării numai germeni al căror rol etiologic
este absolut cert şi care au fost izolaţi în cultură pură.
Este indicată testarea prin antibiogramă numai a acelor specii bacteriene a căror CMI
nu este considerată ca o constantă dinainte previzibilă. Din această categorie de germeni se
pot testa prin antibiograma difuzimetric numai cei cu dezvoltare rapidă. Trebuie subliniat că
prin antibiogramă se oferă medicului clinician numai unele indicaţii privind CMI a
germenului în cauză, corelată difuzimetric cu nivelul concentraţiei sangvine sau urinare.Este
obligaţia clinicianului de a selecţiona, pe baza rezultatului antibiogramei, agentul
antimicrobian cel mai adecvat pentru terapie în funcţie de :
23
-proprietăţi farmacologice ale medicamentului, nivelul de difuziune, absorbţie, inactivare,

legare de proteine, condiţii de eliminare în raport cu infecţia şi în primul rând cu localizarea ei
-modul de acţiune al antibioticului de preferat cele cu acţiune bactericidă;
-toxicitatea medicamentului în funcţie de starea fiziologică a rinichiului, ficatului etc,
eliminând medicaţia contraindicată chiar dacă in vitro este eficace. [11,14,16,19]
Antibiograma reprezintă deci o indicaţie de orientare pentru clinician, care va alege
antibioticul cel mai adecvat în funcţie de caracterele farmacologice ale medicamentului
precum şi de dozele şi calea de administrare.
24
PARTEA SPECIALĂ
25
CAPITOLUL 1 MATERIAL SI METODĂ
1.1Argumentarea temei
Rezistenţa microbiană reprezintă insensibilitatea unuia sau mai multor
microorganisme patogene la un chimioterapic. Aceste microorganisme pot prezenta o
rezistentă naturală sau o rezistenţă dobandită la anumite chimioterapice folosite în combaterea
lor.
Dezvoltarea rezistenţei microoorganimelor la antibiotice este una din problemele grave ale
patologiei infecţioase actuale, limitând, pe de o parte, eficacitatea terapiei etiologice, iar pe de
altă parte, alterând tot mai profund raportul cost/eficientă. O serie de studii realizate în ultimii
ani interpretează dezvoltarea rezistenţei la antibiotice ca acţionând aidoma unui fractal -
component al unei teorii catastrofice, pentru un viitor nu prea îndepartat profeţând instalarea
unei rezistenţe cvasigenerale la antibiotice care ar conduce, în final, la abandonarea acestei
terapii, datorită toxicităţii/mutagenităţii, poluării mediului şi ineficacităţii.
Primele încercări de testare în condiţii de laborator a sensibilităţii bacteriilor la antibiotice
precum şi de determinare a eficienţei antibioticoterapiei în practica clinică au început să se
realizeze din anul 1940. Ulterior, pentru eliminarea sau diminuarea acţiunii unor factori
perturbatori, s-au adoptat proceduri standardizate, care au crescut eficienţa acestei tehnici şi
valoarea sa în practica medicală. Cefalosporinele acţionează bactericid, printr-un mecanism
similar penicilinelor, prin fixarea pe proteine receptoare specifice în special PBP3 .Este
împiedicată sinteza peretelui celular, datorită blocării transpeptidazei, peptidoglicanului şi
activării enzimelor autolitice din peretele celular.
1.2Tipul de studiu
Studiul efectuat este unul retrospectiv.
26
1.3 Lotul de studiu

Lotul de studiu a inclus un numar de 2260 tulpini bacteriene care au fost testate în
vederea instituirii unei terapi adecvate, la unele cefalosporine.
Aceste tulpini aparţinând unor genuri bacteriene diferite au fost izolate din produsele
patologice ale pacienţilor internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Brasov în anul
2007.
Cefalosporinele au fost introduse în cadrul antibiogramei, efectuate prin metoda
difuzimetrica Kirby- Bauer în comformitate cu recomandarile CLSI(Clinical and Laboratory
Standarts Institute).
1.4 Metoda
Antibiograma este etapa din cadrul diagnosticului bacteriologic în care se testează in vitro
sensibilitatea unei tulpini bacteriene faţă de anumite substanţe antimicrobiene. În prezent este de
neconceput efectuarea unui tratament al infecţiilor bacteriene, elaborat pe baze ştiinţifice, fără
utilizarea acestei metode.
Efectuarea antibiogramei este indicată în practica medicală în multe situaţii, datorită
informaţiilor de interes clinic, epidemiologic sau de ordin ştiinţific pe care le poate furniza.
Pentru a obţine rezultate corecte ale analizelor medicale, produsele biologice trebuie
să fie recoltate şi transportate la laborator în anumite condiţii. Unele produse biologice pot fi
recoltate de către pacient la domiciuliu (urina , scaun, etc.), altele de către personalul medical
în laborator.
RECOLTARE EXUDAT NAZO-FARINGIAN (SNF)
Înainte de recoltare pacientul nu va consuma alimente respectiv nu va ingera lichide
(recoltarea efectuată dupa alimentaţie i-ar putea declanşa reflexul vomei) ;
- pacientul se va prezenta pentru efectuarea recoltării de preferinţă dimineaţa;
- pacientul este informat cu privire la ,persoana care îi va efectua recoltarea, aceasta va purta o
mască de protecţie în timpul recoltării probei biologice, în vederea prevenirii contaminării
persoanei care efectuează recoltarea;
- pacientul este rugat să deschidă gura, i se va apăsa limba cu o spatula şi cu un tampon
faringian steril,are loc recoltarea propriu zisă constând în stergerea printr-o mişcare energică a
suprafeţei amigdalelor; introducerea tamponului faringian în eprubetă se efectuează sub
privirea pacientului;
27
- în cazul copiilor cărora urmează să li se recolteze proba biologica SNF parinţii sunt rugaţi să
imobilizeze copiii, în braţe şi printre genunchi, să dea dovadă de răbdare până copiii îsi
deschid gura.Pentru aceasta se poate apăsa cu degetele în dreptul molarilor; nu se recoltează
probe biologice acelor pacienţi carora în prealabil li s-au efectuat badijonări sau spaălături cu
substanţe antiseptice.
RECOLTARE URINA
Înainte de recoltarea urinei ,pacientul trebuie să se spele pe mâna şi în zona organelor
genitale; pentru determinarea proteinuriei pacientul va recolta urina pe o perioada de 24h în
recipiente curate al caror volum este cunoscut;
- pentru examenul de urină pacientul va recolta de dimineata aprox. 100-150 ml (prima urină
este cea mai concentrată), în recoltoare din plastic,sticlă, curate(fierte în prealabil);
- pentru examene bacteriologice(ex:urocultura) pacientul primeşte în vederea recoltării urinei
recoltoare sterile; pacientul va recolta din jetul urinar (ultima parte a jetului), după toaleta
riguroasa a meatului urinar cu apă caldă şi săpun şi limpezit cu apă curată;
- pentru reacţii de sarcină din urina pacienta va recolta prima urină de dimineaţă în recoltor
curat şi uscat, nu va lua cu două zile înainte nici un fel de medicament şi va ţine un regim sec
cu cât mai puţine lichide cu 24 de ore înainte de recoltare pentru ca urina să fie cât mai
concentrată în gonadotrofine.
RECOLTARE MATERII FECALE
Pacientul trebuie să recolteze materiile fecale eliminate spontan şi să evite amestecarea lui cu
resturi de supozitoare şi urină;
- proba biologica trebuie transmisă laboratorului în stare proaspată sau cel mult în termen de
12 ore după eliminare (în acest caz scaunul trebuie păstrat la temperaturi între 2 – 8 °C)
- modul de recoltare: după ce pacientul a urinat, materiile fecale vor fi strânse în recoltoare
speciale de plastic, puse la dispoziţie de către laborator, (medic de familie), care sunt
prevăzute cu dop de cauciuc de care este fixată o linguriţă de material plastic cu care se
introduc materiile fecale în recipient;
- pentru examenul coproparazitologic pentru ouă de paraziţi, se vor recolta 3 probe în 3 zile
consecutive ; dacă pacientul a eliminat în scaun paraziţi ,va trimite fecalele împreună cu
paraziţii la laborator. Transportul paraziţilor se va face în recipiente cu ser fiziologic sau în
borcane umplute cu apă uşor sarată; recoltarea ouălor de paraziţi se poate face şi cu ajutorul
unei benzi scotch, în caz de suspiciune de oxiuraza (limbrici – viermisori).
28
- pentru examene bacteriologice(coprocultura) înainte de recoltarea probelor nu se vor

administra antibiotice;
- pacientele vor evita să recolteze probe de scaun în timpul menstruaţiei;
- pentru examenul de coprocultura se vor solicita recipiente speciale de la laborator.
RECOLTARE SANGE VENOS
- pacientul să evite consumul de alimente grase, dulciuri concentrate şi alcool precum şi
efortul fizic intens şi stresul în zilele care preced recoltarea;
- să nu consume alimente şi lichide în dimineaţa zilei în care se recoltează sange;
- recoltarea sangelui se face dimineaţa după un repaus alimentar de 12 ore;
- înainte de alegerea locului puncţiei asistenta va lămuri pacientul asupra benignităţii
intervenţiei;
- recoltarea poate fi executată la nevoie şi din venele antebraţului precum şi de pe faţa dorsală
a mâinilor;
- în vederea recoltării pacientul va întinde braţul (în abducţie şi în extensie maximă), şi plica
cotului va fi dezinfectată şi degresată cu alcool sanitar;
- recoltarea sângelui se va efectua cu ajutorul unui ac;
- seringa şi acul sterile, de unică folosintă se desfac în momentul recoltării sub privirea
pacientului;
- înainte de recoltare asistenta va aplica un garou elastic şi va efectua loviri uşoare şi repetate
asupra braţului şi va netezi faţa anterioară a antebraţul de la periferie spre centru, iar pacientul
trebuie să strângă bine pumnul şi apoi să închidă şi să deschidă pumnul în mod repetat;
- se efectueză recoltarea şi se va desface garoul;
- la locul de patrundere a acului în venă asistenta va exercita o presiune cu tamponul îmbibat
în soluţia dezinfectantă, iar pacientul va menţine tamponul timp de 1-3 minute cu cealaltă
mână, pentru evitarea formării hematomului. După oprirea sângerării se aplică un leucoplast
steril;
- dacă pacientul se plânge de ameţeli, paloare accentuată sau alte semne premonitoare ale
lipotimiei, puncţia venoasă va fi imediat terminată, iar pacientul este supravegheat până îşi
revine; dupa recoltare seringa şi acul de unică folosinţă se aruncă sub privirea pacientului în
recipientul destinat pentru acest tip de deseuri.
RECOLTARE SPERMĂ
- înainte de recoltarea probei biologice pacientul trebuie să urineze pentru curăţarea tractului
pentru eliminarea germenilor prezenţi în canalul uretral;
29
- înainte de recoltare pacientul trebuie să evite orice relaţie sexuală timp de 3-5 zile cu scopul
ca sperma emisă să corespundă cantitativ criteriilor de referinţă;
-rezultatul acestei analize de recoltare a spermei este unul strict confidential.
RECOLTAREA SECREŢIILOR
Se fac recoltari de secreţii oculare, nazale, bucale, vaginale, ale canalului urinar, etc. Aceste
recoltări se fac de regulă în unităţi sanitare, de catre personal medical. Este necesar ca în ziua
recoltării, bolnavul să nu facă spălături, gargara sau irigaţii cu substanţe dezinfectante.
Secreţia uretrală, a canalului urinar, se recoltează dimineaţa, în laborator, având grijă ca
bolnavul să nu fi urinat în acea dimineaţa. Pentru femei, recoltarea secreţia uretrală şi
vaginală se recoltează doar în cadrul unui cabinet ginecologic.Recoltarea secreţiei gastrice şi
duodenale se face numai în spital sau în laborator cu ajutorul unui tub special de cauciuc
introdus în stomac şi numai dimineaţa.
Efectuarea antibiogramei este indicată în practica medicală în multe situaţii, datorită
informaţiilor de interes clinic, epidemiologic sau de ordin ştiinţific pe care le poate furniza.
Importanţa clinică derivă din faptul că pune la dispoziţia medi-cilor de diferite specialităţi
informaţii ce le permit iniţierea unei anti-bioticoterapii corecte, “ţintite” şi dirijarea ulterioară a
acesteia, în cazul unor infecţii cu evoluţie severă sau cu caracter recidivant.
Alte aplicaţii ale acestei metode constau în utilizarea în scopuri epidemiologice, de
cercetare ştiinţifică sau chiar de identificare a unor bacterii.
Antibiograma este obligatorie în infecţiile severe, produse de specii bacteriene a căror
sensibilitate la antibiotice nu este previzibilă datorită semnalării fenomenului de rezistenţă la
unele tulpini din cadrul acestora. Este utilă şi în formele clinice medii. O indicaţie specială o
constituie infecţiile nosocomiale determinate, de obicei, de germeni rezistenţi la antibioticele
uzuale (“germeni de spital”) ce pun probleme serioase de tratament şi necesită administrarea unor
antibiotice mai puţin utilizate (“de rezervă”).
Tehnicile utilizate în prezent în laboratoarele de bacteriologie sunt calitative sau
cantitative.
Metodele cantitative sunt mai costisitoare şi mai laborioase, motiv pentru care sunt
folosite numai în laboratoare performante. Permit determinarea C.M.I. (concentraţia minimă
inhibitorie = cea mai mică cantitate de antibiotic care asigură un efect bacteriostatic; se exprimă
în µg/ml) şi C.M.B. (concentraţia minimă bactericidă = cea mai mică cantitate de antibiotic cu
efect bactericid; se exprimă în µg/ml). În acest scop, se foloseşte metoda diluţiilor în mediul
30
Mueller-Hinton lichid sau solid. Mai recent, pentru antibiograma cantitativă se utilizează sisteme
automatizate.
În anul 1960, William Kirby, A.W. Bauer şi colab. de la University of Washington
Medical School, U.S.A., au pus la punct metoda antibiogramei difuzimetrice care astăzi le
poartă numele. Pentru antibiograma calitativă, au fost utilizate, de-a lungul timpului, mai multe
variante tehnice, toate însă bazate pe difuziunea radiară a antibioticului într-un mediu solid.
În ultimele decenii, în scopul eliminării sau diminuării acţiunii unor factori perturbatori,
s-a încercat standardizarea tehnicii calitative care, în prezent, se apropie, în ceea ce priveşte
fidelitatea rezultate-lor şi reproductibilitatea sa, de metodele cantitative. Organizaţia
Mondială a Sănătăţii a adoptat, prin consens, procedeul difuzime-tric Kirby-Bauer care se
utilizează în mod curent şi în laboratoarele de bacteriologie din România.
Tehnica antibiogramei difuzimetrice Kirby-Bauer permite determinarea sensibilităţii unei
bacterii la anumite antibiotice, care se apreciază în funcţie de mărimea diametrelor zonelor de
inhibare a creşterii bacteriene din jurul biodiscurilor care conţin substanţele antibacteriene
respective. Metoda poate fi utilizată numai pentru bacterii care se dezvoltă rapid pe mediile de
cultură (după 24-72 ore de incubare la 35-37 °C).
Avantajele acestei tehnici constau în faptul că este ieftină şi accesibilă oricărui
laborator de bacteriologie. Rezultatele pe care le oferă clinicienilor, referitoare la sensibilitatea
bacteriilor patogene la antibiotice, sunt de mare importanţă, în condiţiile actuale, când selectarea
unor tulpini rezistente reprezintă o problemă curentă.
TEHNICA ANTIBIOGRAMEI KIRBY-BAUER

Pregătirea materialelor
• Materiale necesare: bec Bunsen, ansa-buclă, cultura de testat, o eprubetă cu ser fiziologic
steril sau bulion de carne steril, un etalon de turbiditate, placa Petri conţinând mediul
Mueller-Hinton steril, o pipetă Pasteur sterilă sau un tampon steril, o pensă sau un
aplicator, biodiscurile de antibiotice.
• Procedura:
− se toarnă mediul Mueller-Hinton în plăcile Petri, respec-tând o înălţime uniformă de
4 mm, care sunt lăsate apoi în repaus, acoperite cu capacul lor, până la solidificarea
completă;
− dacă mediul a fost turnat în plăci Petri la o dată anterioară, acestea se scot din frigider cu
minimum 30 minute înainte de începerea lucrului;
− toate plăcile necesare pentru ziua respectivă de lucru sunt controlate, eliminânduse
acelea în care mediul nu a fost turnat drept sau nu are înălţimea corespunzătoare;
31
− se notează pe capacul fiecăreia, cu un marker, numărul de înregistrare al probei;

− microcomprimatele cu antibiotice se scot din frigider cu cel puţin 30 de minute înainte
de utilizare;
− se aşează pe masa de lucru toate materialele necesare, la îndemână;
− într-un stativ se aşează eprubetele sterile în care vor fi pre-parate suspensiile bacteriene
de testat;
− se repartizează în fiecare eprubetă câte 5 ml de bulion de carne sau ser fiziologic steril,
cu o pipetă gradată sterilă;
− în momentul începerii lucrului, se aprinde becul Bunsen şi, prin rotirea rondelei aflată
la baza acestuia, se reglează flacăra (albastră) astfel încât arderea să fie completă.
Prepararea inoculului
• Materiale necesare: bec Bunsen, ansa-buclă, cultura de testat, etalonul de turbiditate.
• Procedura:
− se sterilizează ansa-buclă, ţinând-o în mâna dreaptă, prin încălzire la incandescenţă, în
flacăra becului Bunsen;
− se răceşte câteva secunde, în aer;
− în mâna stângă se ia placa cu cultura de testat, deschisă;
− se iau cu ansa 4-6 colonii izolate, identice morfologic;
− se lasă placa Petri pe masă, închisă;
− se ia din stativ, cu mâna stângă, eprubeta cu lichid steril în care se va face suspensia
bacteriană (inoculul);
− cu degetele 4-5 ale mâinii drepte se scoate dopul de vată;
− se flambează gura eprubetei;
− se introduce ansa în eprubetă şi se descarcă, prin agitare în lichid;
− se extrage ansa din eprubetă;
− se flambează din nou gura eprubetei;
− se acoperă eprubeta cu dopul şi se aşează în stativ;
− se sterilizează ansa;
− se compară inoculul cu etalonul standard de turbiditate şi se ajustează, dacă este
nevoie, până când devine identic cu acesta;
− se repetă procedura pentru fiecare probă.
Însămânţarea mediilor
• Materiale necesare: bec Bunsen, o pipetă Pasteur sterilă sau un tampon steril, eprubeta cu
inoculul, placa Petri cu mediu Mueller-Hinton steril.
• Procedura:
32
− se acoperă în totalitate suprafaţa mediului Mueller-Hinton cu inoculul, putându-se

proceda în 2 moduri:
o prin inundarea mediului;
o prin utilizarea unui tampon steril;
− se acoperă placa cu capacul;
− se repetă procedura pentru toate probele;
− se lasă plăcile Petri pe masa de lucru, până când se usucă complet suprafaţa mediului
(5-15 minute).
Însămânţarea prin inundarea mediului:

− se flambează pipeta Pasteur;
− se ia eprubeta cu inocul în mâna stângă;
− se scoate dopul de vată;
− se introduce pipeta în eprubetă şi se aspiră inocul;
− se scoate pipeta din eprubetă, ţinând pulpa indexului pe capătul superior al acesteia;
− se aruncă eprubeta cu inocul în recipientul de infecte;
− în mâna stângă se ia placa Petri cu mediu Mueller-Hinton;
− ţinând placa în palmă, se lasă să cadă pe suprafaţa mediu-lui câteva picături de inocul;
− pipeta contaminată se introduce în recipientul cu amestec sulfocromic;
− plăcii i se imprimă o mişcare de rotaţie, pentru a asigura distribuirea inoculului pe
toată suprafaţa mediului.
Însămânţarea cu tamponul:
− se scoate dopul de vată al eprubetei cu inocul;
− se imersează un tampon steril în aceasta;
− se aruncă eprubeta în recipientul de infecte;
− în mâna stângă se ia placa Petri cu mediu Mueller-Hinton;
− se dispersează inoculul pe mediu, printr-o mişcare strânsă, în zig-zag, de la o extremitate
la cealaltă a plăcii Petri, până când întreaga suprafaţă a fost parcursă;
− placa trebuie să fie rotită, de fiecare dată reluându-se miş-carea anterioară pe o altă
direcţie, astfel încât să nu rămână nici o zonă a gelozei neînsămânţată.
Aplicarea microcomprimatelor
• Materiale necesare: placa Petri cu mediu Mueller-Hinton însă-mânţat, microcomprimatele
cu antibiotice, pensă anatomică sau aplicator, bec Bunsen.
33
• Procedura:
− se aplică microcomprimatele cu antibiotice pe suprafa-ţa mediului însămânţat, la
distanţe standard, putându-se proceda în 2 moduri:
o cu pensa, flambată înainte de utilizare şi după depune-rea fiecărui biodisc;
o cu un aplicator (dispenser), sistem care aplică toate bio-discurile simultan;
− se acoperă placa cu capacul;
− se lasă placa pe masă, închisă, 15-20 minute, pentru predifuziune (acest timp este
necesar antibioticului ca să difuzeze în mediu);
− se repetă procedura pentru toate probele.
Incubarea medilor
• Materiale necesare: plăcile Petri pe care s-au efectuat antibio-gramele, un termostat.

• Procedura:
− se introduc plăcile în termostat;
− acestea sunt lăsate 18-20 de ore, la 35-37°C.
INTERPRETAREA ANTIBIOGRAMEI
• Materiale necesare: plăcile Petri cu antibiograme, o riglă trans-parentă, un tabel de
interpretare.
• Procedura:
− a doua zi, plăcile sunt scoase din termostat şi examinate iniţial cu ochiul liber;
− se măsoară cu o riglă transparentă, pe 2-3 direcţii, zonele de inhibiţie a creşterii
bacteriene care sunt circulare, loca-lizate în jurul unora dintre biodiscuri;
− diametrele obţinute, exprimate în mm, sunt trecute în con-dica de lucru a laboratorului;
− cu ajutorul tabelului de interpretare al antibiogramei, pe baza valorilor obţinute, este
determinat gradul de sensibi-litate a tulpinii bacteriene izolate şi identificate la acţiunea
fiecăruia dintre antibioticele testate;
− fiecare substanţă antimicrobiană testată este menţionată pe buletinul de analiză,
precizându-se dacă bacteria este sensibilă, intermediar sensibilă sau rezistentă la
aceasta.
34
- Antibiograma
• Eliberarea rezultatelor:
− trebuie să se facă cât mai rapid posibil, respectând însă cu stricteţe etapele
diagnosticului bacteriologic;
− acestea trebuie să fie cât mai explicit formulate.
• Interpretarea rezultatelor de către clinician:
• trebuie făcută în contextul general al evaluării bolnavului, în corelaţie cu datele
anamnestice, clinice şi paraclinice;
• trebuie făcută cu anumite rezerve, datorită numeroşilor factori perturbatori care pot
interveni, ţinând cont de par-ticularităţile fiecărui caz clinic şi de evoluţia ulterioară a
bolnavilor.
• trebuie să ţină cont că insuccesul tratamentului se poate explica prin administrarea
necorespunzătoare a antibio-ticului (calea de administrare, doza, durata terapiei), propri-
etăţile farmacocinetice ale acestuia (absorbţia, distribuţia, biotransformarea şi eliminarea
din organism), sistemul imu-nitar deficient al gazdei sau existenţa unei infecţii mixte.
Erorile antibiogramei pot fi clasificate în mai multe categorii:
• Erori legate de mediul de cultură:

− plăcile Petri în care va fi turnat mediul de cultură trebuie să fie sterile, cu fund plat,
nedeformate, prevăzute cu un capac care să asigure o închidere etanşă;
− utilizarea altor medii de cultură decât Mueller-Hinton;
− folosirea mediului Mueller-Hinton cu o compoziţie necores-punzătoare;
− utilizarea unor plăci Petri în care mediul Mueller-Hinton nu a fost turnat în mod
corespunzător (înclinat, prea gros sau prea subţire).
− verificarea şi, dacă este necesar, ajustarea pH-ul (după au-toclavare, pH-ul trebuie să fie
de 7,3 ± 0,1);
35
− neadăugarea de sânge sau alte ingrediente speciale pen-tru cultivarea şi testarea

bacteriilor pretenţioase nutritiv;
− utilizarea plăcilor cu mediu Mueller-Hinton imediat după scoaterea acestora din
frigider.
• Erori legate de inocul:
− efectuarea inoculului dintr-o cultură pluribacteriană;
− prepararea inoculului dintr-o cultură veche (peste 24 ore);
− prelevarea culturii de testat de pe un mediu inhibant;
− folosirea unui inocul nestandardizat (necomparat cu etalonul de turbiditate);
− însămânţarea inoculului după mai mult de 15 minute din momentul preparării sale.
• Erori legate de substanţele antimicrobiene:
− testarea unor antibiotice care nu includ în spectrul lor de acţiune bacteria izolată;
− folosirea unor discuri cu termen de valabilitate depăşit;
− aplicarea biodiscurilor pe mediu imediat după scoaterea acestora din frigider.
• Erori de tehnică:
− nerespectarea normelor de recoltare şi transport ale produ-selor patologice;
− neutilizarea de recipiente şi instrumentar steril precum şi a metodelor de lucru aseptic
în timpul executării tehnicii;
− neasigurarea identităţii probelor, prin absenţa notării pe fiecare placă a numărului de
înregistrare corespunzător din registrul de lucru al laboratorului;
− neacoperirea uniformă a întregii suprafeţe a mediului cu inoculul de testat;
− nerespectarea intervalului de 5-20 minute necesar uscării mediului după însămânţare;
− aplicarea biodiscurilor cu pense neflambate;
− absenţa dezinfecţiei periodice a aplicatoarelor prin ştergere cu un tampon îmbibat cu
un dezinfectant;
− nerespectarea distanţelor între discuri şi faţă de margi-nile plăcii Petri (prea multe
discuri/placă);
− incubarea plăcii imediat după aplicarea discurilor, fără a se acorda timpul necesar
difuzării antibioticului în mediu;
− incubarea plăcii la o temperatură necorespunzătoare;
− nerespectarea perioadei de incubare de minim 18-20 ore;
− absenţa controlui de calitate după prepararea şi turnarea unui lot nou de plăci cu mediu
Mueller-Hinton;
− absenţa controlui de calitate la deschiderea unei truse noi de microcomprimate pentru
antibiogramă;
− neadoptarea unui protocol tehnic particular pentru bacte-riile cu creştere lentă (ex.:
Mycobacterium sp.).
36
• Erori de citire şi interpretare:

− aprecierea cu ochiul liber a mărimii diametrelor zonelor de inhibiţie poate duce la
stabilirea unor calificative false şi la nereuşita terapiei cu antibioticul respectiv;
− tabelul de interpretare trebuie actualizat astfel încât să fie în concordanţă cu
concentraţia de antibiotic a biodiscuri-lor utilizate şi cu recomandările NCCLS
(National Committe of Control Laboratory Standard).
1.5 Obiectivele studiului
Obiectivele studiului pe care l-am efectuat au constat în:

-evaluarea nivelului de rezistenţă la cefalosporinele larg folosite în terapie a tulpinilor
diverselor genuri bacteriene.
-evaluarea gradului de rezistenţă la cefalosporinele testate a germenilor izolaţi din diferite
secţii medicale şi chirurgicale
CAPITOLUL 2 EVALUAREA REZISTENŢEI LA

CEFALOSPORINE A GERMENILOR PATOGENI
Primul obiectiv al studiului retrospectiv pe care l-am efectuat a fost reprezentat de

analizarea comportamentului faţă de câteva cefalosporine recomandate în CLSI (Clinical and
Laboratory Standards Institute) a germenilor făcând parte din diferite genuri bacteriene, izolaţi
în perioada studiată.
În tabelul 1 este consemnat numărul de tulpini patogene de Escherichia coli care au fost
sensibile, intermediar sensibile sau rezistente la cele 4 cefalosporine care au fost testate în cursul
anului 2007 în laboratorul de bacteriologie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Tabelul 1 – E. coli
37
Antibiotic S I R
Cefoperazone (Cfp) 1081 56 203
Ceftazidime (Caz) 1204 24 112
Ceftriaxone (Cro) 1152 19 169
Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 1 a fost realizată în figura 1
cefuroxime 1130 30
180
ceftriaxone 1152 19
169
sensibil
ceftazidine 1204 24
112 intermediar
rezistent
cefoperazone 1081 56203
0% 50% 100%
Din analiza figurii prezentate anterior se poate constata că, în cazul tulpinilor de
Escherichia coli, un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la cefoperazone (15.1%),
urmat de cefuroxime (13,5%),ceftriaxone (12.6%) şi ceftazidime (8.3%).
În tabelul 2 este consemnat numărul de tulpini patogene de Enterobacter sp. care au fost
Tabelul 2 – Enterobacter sp.

Antibiotic S I R
Cefuroxime (Cxm) 256 12 332
38
Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 2 a fost realizată în figura2
cefuroxime 256 12 332
ceftriaxone 279 21 300

sensibil
ceftazidine 341 23 236 intermediar
rezistent
cefoperazone 310 15 275
0% 50% 100%
Din analiza figurii anterioare se poate constata că în cazul tulpinilor de Enterobacter

sp. un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat de Cefuroxime(55.3%) urmat de
Ceftriaxone(50%),Cefoperazone(45.8%) , Ceftriazidine(39.4%)
În tabelul 3 este consemnat numărul de tulpini patogene de Proteus sp. care au fost
Tabelul 3. - Proteus sp.

Antibiotic S I R
Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 3 a fost realizată în figura 3.
39
cefuroxime 103 1 54
ceftriaxone 135 023

sensibil
ceftazidine 142 313 intermediar
rezistent
cefoperazone 137 318
0% 50% 100%
Din analiza figurii prezentate anterior se poate constata că in cazul tulpinilor de Proteus
sp. Un grad mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat de Cefuroxime(34.2%) urmat de
Ceftriaxone (14.6%), Cefoperazone(11.4), Ceftazidime (8.2).
În tabelul 4 este consemnat numărul de tulpini patogene de Klebsiella sp. care au fost
Tabelul 4 - Klebsiella sp.

Antibiotic S I R
Numărul de tulpini din genul Klebsiella sp. a fost foarte redus însă se poate constata
rezistenţă la cefalosporinele testate şi în această situaţie.
40
În tabelul 5 este consemnat numărul de tulpini patogene de Acinetobacter sp. care au

fost sensibile, intermediar sensibile sau rezistente la cele 4 cefalosporine care au fost testate în
cursul anului 2007 în laboratorul de bacteriologie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Tabelul 5 - Acinetobacter sp.

Antibiotic S I R
Numărul de tulpini de acinetobacter sp. A fost foarte redus dar se poate constata
rezistenţa la cefalosporinele testate şi în această situaţie.
În tabelul 6 este consemnat numărul de tulpini patogene de P.aeruginosa care au fost
Tabelul 6 - P. aeruginosa
Antibiotic S I R
Cefoperazone-sulbactam (Cps) 89 3 47
Cefpirom (Cpo) 69 2 68
Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 6 a fost realizată în figura 4.
41
ceftriaxone 39 13 87
88 8 43
cefpirom 69 2 68 sensibil
intermediar
89 3 47
rezistent
cefoperazone 86 5 48
0% 50% 100%
Din analiza figurii prezentate anterior se poate constata că, în cazul tulpinilor de
P.aeruginosa, un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la ceftriaxone (62.6%) urmat de
Cefpirom (48.9) ,Cefoperazone(34.5%),Cefoperazone sulfactam(33.8) şi ceftazidime (30.9%).
42
CAPITOLUL 3 EVALUAREA REZISTENŢEI SPECIFICE A

GERMENILOR ÎN RAPORT CU PATOLOGIA SPECIFICĂ
SECŢIEI SPITALICEŞTI
ATI
Germeni Cfp Caz Cro Cxm Cps Cpo
S I R S I R S I R S I R S I R S I R
E. coli - - - - - -
Enterobacter sp. - - - - - -
Proteus sp. - - - - - -
Klebsiella sp. - - - - - -
P. aeruginosa
Acinetobacter sp. - - - - - -
Tabelul 1
ATI Cfp Caz Cro Cxm
S I R S I R S I R S I R
E. coli 14 0 1 15 0 0 11 0 4 13 0 2
Reprezentarea grafică a datelor din taberlul 1 a fost realizată în figura1
43
Figura 1
Rezistenţa E. coli secţia ATI
16
14
12
10
8
6
4
2
0
Cfp Caz Cro Cxm
Din analiza figurii prezentate anterior se poate constata că, în cazul secţiei de ATI pentru
tulpinile de E.coli , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la ceftriaxone urmat de
Cefuroxime, Cefoperazone ,pentru Ceftazidime rezistenţa fiind 0
Tabelul 2
ATI Cfp Caz Cro Cxm
Enterobacter sp 11 0 25 13 1 22 7 0 29 6 0 30
Figura 2
44
Rezistenţa Enterobacter sp
secţia ATI
35
30
25
20
15
10
5
0
Cfp Caz Cro Cxm
tulpinile de Enterobacter sp. , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la Cefuroxime
urmat de ceftriaxone, Cefoperazone ,apoi de Ceftazidime .
Tabelul 3
ATI Cfp Caz Cro Cxm
Proteus sp 5 0 0 5 0 0 4 0 1 1 0 4
Figura 3
45
Rezistenţa Proteus sp secţia ATI
0
Cfp Caz Cro Cxm
tulpinile de Proteus sp. , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la Cefuroxime urmat
de ceftriaxone, Cefoperazone şi Ceftazidime nu prezintă rezistenţă în acest caz.
Tabelul 4
ATI Cfp Caz Cro Cps Cpo
S I R S I R S I R S I R S I
P. aeruginosa 0 0 3 0 2 1 0 2 1 3 0 0 2 0

Figura 4
Rezistenta P. aeruginosa sectia ATI
4
3
3
2
2
1
1
0
S I R S I R S I R S I R S I R
Cfp Caz Cro Cps Cpo
46
tulpinile de P.aeruginosa , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la Cefoperazone
urmat de Ceftazidime , Ceftriaxone şi Cefpirom care prezintă acelaşi grad de rezistenţă şi
Cefoperazone sulbactam care nu prezintă rezistenţă în acest caz.
Chirurgie generală (Ch 1,2,3)

E. coli - - - - - -
Proteus sp. - - - - - -
P. aeruginosa
Tabelul 5
Chirurgie generala Cfp Caz Cro Cxm
E. coli 196 2 23 202 3 16 195 2 24 191 5 25
Figura 5
Rezistenţa E.coli secţia Chirurgie generala
250
200
150
100
50
0
Cfp Caz Cro Cxm
47
Din analiza figurii prezentate anterior se poate constata că, în cazul secţiei de Chirurgie
generală pentru tulpinile de E.coli , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la
Cefuroxime urmat de Ceftriaxone ,Cefoperazone şi Ceftazidime
Tabelul 6
Enterobacter sp 51 2 26 42 4 33 1 35 33 33 4 42
Figura 6
Rezistenţa Enterobacter sp secţia Chirurgie generala
60
50
40
30
20
10
0
Cfp Caz Cro Cxm
generală pentru tulpinile de Enterobacter sp. , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat
la Cefuroxime urmat de Ceftriaxone , Ceftazidime şi Cefoperazone
Tabelul 7
Proteus 18 0 3 21 0 0 17 0 4 15 0 6
48
Figura 7
Rezistenţa Proteus sp secţia Chirurgie generala
25
20
15
10
0
Cfp Caz Cro Cxm
generală pentru tulpinile de Proteus sp. , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la
Cefuroxime urmat de Ceftriaxone , Cefoperazone iar Ceftazidime nu prezintă rezistenţă.
Tabelul 8
Chirurgie generala Cfp Caz Cro Cps Cpo
P. aeruginosa 10 0 6 8 2 6 3 2 1 7 0 9 5 0
Rezistenta P. aeruginosa sectia Chirurgie generala
12
10
8
6
4
2
0
Cfp Caz Cro Cps Cpo
Figura 8
49
generală pentru tulpinile de P.aeruginosa , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la
Cefpirom Cefoperazone sulbactam , Cefoperazone şi Ceftazidime având aceeaşi rezistenţă iar
Ceftriaxone prezintă cea mai scăzută rezistenţă .
Chirurgie plastică
E. coli - - - - - -
Proteus sp. - - - - - -
P. aeruginosa
Tabelul 9
Chirurgie plastica Cfp Caz Cro Cxm
E. coli 22 2 0 23 1 0 20 0 4 22 0 2
Figura 9
Rezistenţa E. coli secţia Chirurgie plastica
25
20
15
10
0
Cfp Caz Cro Cxm
50
plastică pentru tulpinile de E.coli , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la
Ceftriaxone urmat de Cefuroxime iar, Cefoperazone şi Ceftazidime nu prezintă rezistenţă.
Tabelul 10
Enterobacter sp 11 0 29 13 1 26 11 0 29 10 0 30
Figura 10
Rezistenţa Enterobacter sp secţia Chirurgie plastica
35
30
25
20
15
10
5
0
Cfp Caz Cro Cxm
plastică pentru tulpinile de Enterobacter sp. , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat
la Cefuroxime urmat de Ceftriaxone ,Cefoperazone şi Ceftazidime
Tabelul 11
Proteus sp 11 0 4 3 1 1 14 0 1 11 0 4
51
Figura 11
Rezistenţa Proteus sp secţia Chirurgie plastica
16
14
12
10
8
6
4
2
0
Cfp Caz Cro Cxm
plastică pentru tulpinile de Proteus sp. , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la
Cefuroxime şi Cefoperazone urmat de Ceftriaxone şi Ceftazidime
Tabelul 12
Chirurgie plastica Cfp Caz Cro Cps Cpo
P. aeruginosa 5 0 19 3 2 19 3 0 21 8 1 15 5 0

Figura 12
Rezistenta P. aeruginosa sectia Chirurgie plastica
25
20
15
10
0
Cfp Caz Cro Cps Cpo
52
plastică pentru tulpinile de P.aeruginosa, un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la
Ceftriaxone urmat de Cefoperazone, Ceftazidime, Cefpirom şi Cefoperazone sulbactam.
Ortopedie
E. coli - - - - - -
Proteus sp. - - - - - -
P. aeruginosa
Tabelul 13
Ortopedie Cfp Caz Cro Cxm
E. coli 18 1 6 19 1 5 15 3 7 16 1 8
Figura 13
Rezistenţa E. coli secţia Ortopedie
20
18
16
14
12
10
8
6
4
2
0
Cfp Caz Cro Cxm
53
Din analiza figurii prezentate anterior se poate constata că, în cazul secţiei de Ortopedie
pentru tulpinile de E.coli , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la Cefuroxime
urmat de Ceftriaxone , Cefoperazone şi Ceftazidime
Tabelul 14
Enterobacter sp 21 0 47 24 6 38 20 5 43 18 2 48
Figura 14
Rezistenţa Enterobacter sp secţia Ortopedie
60
50
40
30
20
10
0
Cfp Caz Cro Cxm
pentru tulpinile de Enterobacter sp. , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la
Cefuroxime urmat de Cefoperazone Ceftriaxone şi Ceftazidime.
Tabelul 15
Proteus sp 7 1 0 7 0 1 6 0 2 7 0 1
54
Figura 15
Rezistenţa Proteus sp secţia Ortopedie
8
7
6
5
4
3
2
1
0
Cfp Caz Cro Cxm
pentru tulpinile de Proteus sp. , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la Ceftriaxone
urmat de Cefuroxime , Cefoperazone ,Ceftazidime .
Tabelul 16
Ortopedie Cfp Caz Cro Cps Cpo
P. aeruginosa 11 0 8 12 0 7 5 2 12 7 0 2 9 0
Figura 16
Rezistenta P. aeruginosa sectia Ortopedie
14
12
10
8
6
4
2
0
Cfp Caz Cro Cps Cpo
55
Din analiza figurii prezentate anterior se poate constata că, în cazul secţiei de Ortopedie pentru
tulpinile de P.aeruginosa , un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat la Ceftriaxone
urmat de Cefoperazone ,Ceftazidime,Cefoperazone sulbactam iar Cefpirom nu prezintă
rezistenţă .
Cardiologie
E. coli - - - - - -
Proteus sp. - - - - - -
P. aeruginosa
Tabelul 17
Cardiologie Cfp Caz Cro Cxm
Enterobacter sp 8 0 1 9 0 0 9 0 0 5 0 4

Figura 17
Rezistenţa Enterobacter sp secţia Cardiologie
10
9
8
7
6
5
4
3
2
1
0
Cfp Caz Cro Cxm
Din analiza figurii prezentate anterior se poate constata că, în cazul secţiei de
Cardiologie pentru tulpinile de Enterobacter sp. cel mai mare grad de rezistenţă a fost
56
înregistrat de Cefuroxime urmat de Cefoperazone iar Ceftazidime şi Ceftriaxone nu prezintă

rezistenţă .
Tabelul 18
Cardiologie Cfp Caz Cro Cxm
Proteus 1 0 0 1 0 0 1 0 0 1 0 0
Figura 18
Rezistenţa Proteus sp secţia Cardiologie
0
Cfp Caz Cro Cxm
Din analiza figurii prezentate anterior se poate constata că, în cazul secţiei de Cardiologie
pentru tulpinile de Proteus sp. nici una dintre cefalosporinele testate nu prezintă rezistenţă .
Tabelul 19
Cardiologie Cfp Caz Cro Cps Cpo
P. aeruginosa 1 0 0 1 0 0 1 0 0 1 0 0 1 0
Figura 19
57
Rezistenta P. aeruginosa sectia Cardiologie
1
1
1
1
0
0
0
Cfp Caz Cro Cps Cpo
Din analiza figurii prezentate anterior se poate constata că, în cazul secţiei de Cardiologie
pentru tulpinile de P.aeruginosa nici una dintre cefalosporinele testate nu prezintă rezistenţă .
Gastroenterologie
E. coli - - - - - -
Proteus sp. - - - - - -
P. aeruginosa
Tabelul 20
Gastroenterologie Cfp Caz Cro Cxm
E. coli 43 5 6 50 0 4 54 0 0 45 3 6
Figura 20
58
Rezistenţa E. coli secţia Gastroenterologie
60
50
40
30
20
10
0
Cfp Caz Cro Cxm
Gastroenterologie pentru tulpinile de E. coli cel mai mare grad de rezistenţă a fost înregistrat de
Cefoperazone urmat de Cefuroxime şi Ceftazidime iar Ceftriaxone nu prezintă rezistenţă .
Tabelul 21
Enterobacter sp 11 1 1 12 0 1 5 4 4 8 0 5
Figura 21
Rezistenţa Enterobacter sp secţia Gastroenterologie
14
12
10
8
6
4
2
0
Cfp Caz Cro Cxm
59
Gastroenterologie pentru tulpinile de Enterobacter sp. cel mai mare grad de rezistenţă a fost
înregistrat la Cefuroxime urmat de Ceftriaxone ,Cefoperazone şi Ceftazidime.
Tabelul 22
Proteus 2 0 0 2 0 0 2 0 0 2 0 0

Figura 22
Rezistenţa Proteus sp secţia Gastroenterologie
0
Cfp Caz Cro Cxm
Gastroenterologie pentru tulpinile de Proteus sp. nici una dintre cefalosporinele testate nu
prezintă rezistenţă .
Tabelul 23
Gastroenterologie Cfp Caz Cro Cps Cpo
P. aeruginosa 2 0 0 2 0 0 0 0 2 2 0 0 2 0
60
Figura 23
Rezistenta P. aeruginosa sectia Gastroenterologie
0
Cfp Caz Cro Cps Cpo
Gastroenterologie pentru tulpinile de P.aeruginosa Ceftriaxone prezintă rezistenţă ,nici una
dintre celelalte cefalosporine testate nu prezintă rezistenţă .
Hematologie
E. coli - - - - - -
Proteus sp. - - - - - -
P. aeruginosa
Tabelul 24
Hematologie Cfp Caz Cro Cxm
E. coli 73 3 19 90 2 3 95 0 0 75 1 19
61
Figura 24
Rezistenţa E. coli secţia Hematologie
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
Cfp Caz Cro Cxm
Hematologie pentru tulpinile de E.coli cel mai mare grad de rezistenţă a fost înregistrat la
Cefuroxime şi Cefoperazone urmat de Ceftazidime iar Ceftriaxone nu prezintă rezistenţă.
Tabelul 25
Enterobacter sp 22 0 13 23 0 12 19 0 16 19 0 16

Figura 25
Rezistenţa Enterobacter sp secţia Hematologie
25
20
15
10
0
Cfp Caz Cro Cxm
62
Hematologie pentru tulpinile de Enterobacter sp. cel mai mare grad de rezistenţă a fost
înregistrat la Cefuroxime şi Ceftriaxone urmat de Cefoperazone şi Ceftazidime .
Tabelul 26
Proteus sp 6 0 6 6 0 0 6 0 0 6 0 0
Figura 26
Rezistenţa Proteus sp secţia Hematologie
7
6
5
4
3
2
1
0
Cfp Caz Cro Cxm
Hematologie pentru tulpinile de Proteus sp. Cefoperazone prezintă rezistenţă 100%,nici una
dintre celelalte cefalosporine testate nu prezintă rezistenţă .
Tabelul 27
Hematologie Cfp Caz Cro Cps Cpo
P. aeruginosa 1 0 1 0 1 1 0 0 2 0 0 2 0 0
63
Figura 27
Rezistenta P. aeruginosa sectia Hematologie
0
Cfp Caz Cro Cps Cpo
Hematologie pentru tulpinile de P.aeruginosa cel mai mare grad de rezistenţă a fost înregistrat
la Cefpirom,Cefoperazone sulbactam, urmat de Cefoperazone şi Ceftazidime.
Boli Interne
E. coli - - - - - -
Proteus sp. - - - - - -
P. aeruginosa
Tabelul 28
Boli interne Cfp Caz Cro Cxm
E. coli 243 19 53 281 8 26 280 7 28 265 7 43

Figura 28
64
Rezistenţa E. coli secţia Boli interne
300
250
200
150
100
50
0
Cfp Caz Cro Cxm
Din analiza figurii prezentate anterior se poate constata că, în cazul secţiei de Boli
interne pentru tulpinile de E.coli cel mai mare grad de rezistenţă a fost înregistrat la
Cefoperazone urmat de Cefuroxime, Ceftriaxone şi Ceftazidime.
Tabelul 29
Boli interne Cfp Caz Cro Cxm
Enterobacter sp 52 2 28 61 6 15 50 3 29 50 2 30

Figura 29
Rezistenţa Enterobacter sp secţia Boli interne
70
60
50
40
30
20
10
0
Cfp Caz Cro Cxm
65
interne pentru tulpinile de Enterobacter sp. cel mai mare grad de rezistenţă a fost înregistrat la
Cefuroxime urmat de Ceftriaxone,Cefoperazone, şi Ceftazidime.
Tabelul 30
Cfp Caz Cro Cxm
Proteus sp 25 0 7 29 0 3 32 0 0 25 0 7

Figura 30
Rezistenţa Proteus sp secţia Boli interne
35
30
25
20
15
10
5
0
Cfp Caz Cro Cxm
interne pentru tulpinile de Proteus sp. cel mai mare grad de rezistenţă a fost înregistrat la
Cefuroxime şi Cefoperazone urmat de Ceftazidime iar Ceftriaxone nu prezintă rezistenţă.
Tabelul 31
Boli interne Cfp Caz Cro Cps Cpo
P. aeruginosa 14 3 2 16 0 3 10 2 7 16 0 3 14 0
66

Figura 31
Rezistenta P. aeruginosa sectia Boli interne
18
16
14
12
10
8
6
4
2
0
Cfp Caz Cro Cps Cpo
interne pentru tulpinile de P.aeruginosa cel mai mare grad de rezistenţă a fost înregistrat la
Ceftriaxone urmat de Cefpirom,Cefoperazone sulbactam, Ceftazidime şi Cefoperazone .
Diabet şi boli de nutriţie
E. coli - - - - - -
Proteus sp. - - - - - -
P. aeruginosa
Tabelul 32
Diabet si boli de Cfp Caz Cro Cxm
nutritie
E. coli 99 2 9 110 0 0 110 0 0 100 4 6
Figura 32
67
Rezistenţa E. coli secţia Diabet si boli de nutritie
120
100
80
60
40
20
0
Cfp Caz Cro Cxm
Din analiza figurii prezentate anterior se poate constata că, în cazul secţiei de Diabet şi
boli de nutriţie pentru tulpinile de E.coli cel mai mare grad de rezistenţă a fost înregistrat la
Cefoperazone urmat de Cefiroxime iar Ceftazidime şi Ceftriaxone nu prezintă rezistenţă.
Tabelul 33
nutritie
Enterobacter sp 22 4 4 30 0 0 30 0 0 26 0 4

Figura 33
Rezistenţa Enterobacter secţia Diabet si boli de nutritie
35
30
25
20
15
10
5
0
Cfp Caz Cro Cxm
68
boli de nutriţie pentru tulpinile de Enterobacter sp. cel mai mare grad de rezistenţă a fost
înregistrat la Cefoperazone urmat de Cefiroxime iar Ceftazidime şi Ceftriaxone nu prezintă
rezistenţă.
Tabelul 34
nutritie
Proteus sp 6 0 0 4 0 2 3 0 3 2 0 4

Figura 34
Rezistenţa Proteus sp secţia Diabet si boli de nutritie
7
6
5
4
3
2
1
0
Cfp Caz Cro Cxm
boli de nutriţie pentru tulpinile de Proteus sp. cel mai mare grad de rezistenţă a fost înregistrat
la Cefiroxime urmat de Ceftriaxone şi Ceftazidime iar Cefoperazone nu prezintă rezistenţă.
Tabelul 35
Diabet si boli de Cfp Caz Cro Cps Cpo
nutritie
P. aeruginosa 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
69
Figura 35
Rezistenta P. aeruginosa sectia Diabet si boli de nutritie
1
1
1
1
1
1
0
0
0
0
0
Cfp Caz Cro Cps Cpo
Neurochirurgie
E. coli - - - - - -
Proteus sp. - - - - - -
P. aeruginosa
Tabelul 36
Neurochirurgie Cfp Caz Cro Cxm
E. coli 16 2 6 18 2 4 16 0 8 18 0 6

Figura 36
70
Rezistenţa E. coli
secţia Neurochirurgie
20
18
16
14
12
10
8
6
4
2
0
Cfp Caz Cro Cxm
Neurochirurgie pentru tulpinile de E.coli cel mai mare grad de rezistenţă a fost înregistrat la
Ceftriaxone urmat de Cefuroxime , Cefoperazone şi Ceftazidime .
Tabelul 37
Enterobacter sp 6 0 7 7 0 6 4 0 9 5 0 8

Figura 37
Rezistenţa Enterobacter secţia Neurochirurgie
10
9
8
7
6
5
4
3
2
1
0
Cfp Caz Cro Cxm
71
Neurochirurgie pentru tulpinile de Enterobacter cel mai mare grad de rezistenţă a fost înregistrat
la Ceftriaxone urmat de Cefuroxime , Cefoperazone şi Ceftazidime .
Tabelul 38
Proteus sp 2 0 0 2 0 0 2 0 0 2 0 0

Figura 38
Rezistenţa Proteus sp
secţia Neurochirurgie
0
Cfp Caz Cro Cxm
neurochirurgie pentru tulpinile de Proteus sp. nici una dintre cefalosporinele testate nu prezintă
rezistenţă .
Tabelul 39
Neurochirurgie Cfp Caz Cro Cps Cpo
P. aeruginosa 1 0 0 1 0 0 0 0 1 0 0 1 0 0
Figura 39
72
Rezistenta P. aeruginosa sectia Neurochirurgie
1
1
1
1
0
0
0
Cfp Caz Cro Cps Cpo
neurochirurgie pentru tulpinile de P.laeruginosa Ceftriaxone,Cefoperazone sulbactam şi
Cefpirom prezintă rezistenţă 100%,Cefoperazone şi Ceftazidime nu prezintă rezistenţă .
Tabelul 40
Neurochirurgie Cfp Caz Cro Cps Cpo
P. aeruginosa 1 0 0 1 0 0 0 0 1 0 0 1 0 0
Figura 40
Rezistenta P. aeruginosa sectia Neurochirurgie
1
1
1
1
0
0
0
Cfp Caz Cro Cps Cpo
73
Neurochirurgie pentru tulpinile de P.aeruginosa , Ceftriaxone, Cefoperazone sulbactam şi
Cefpirom prezintă aceeaşi rezistenţă iar Cefoperazone şi Ceftazidime nu prezintă rezistenţă .
CAPITOLUL 4 Concluzii
74
1. În cazul tulpinilor de Escherichia coli, un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost

înregistrat la cefoperazone (15.1%), urmat de cefuroxime (13,5%),ceftriaxone (12.6%) şi
ceftazidime (8.3%).
2. În cazul tulpinilor de Enterobacter sp. un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost
înregistrat de Cefuroxime(55.3%) urmat de Ceftriaxone(50%),Cefoperazone(45.8%) ,
Ceftriazidine(39.4%)
3. În cazul tulpinilor de Proteus sp. Un grad mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat de
Cefuroxime(34.2%) urmat de Ceftriaxone (14.6%), Cefoperazone(11.4), Ceftazidime (8.2).
4. În cazul tulpinilor de P.aeruginosa, un nivel mai ridicat de rezistenţă a fost înregistrat
la ceftriaxone (62.6%) urmat de Cefpirom (48.9) ,Cefoperazone(34.5%),Cefoperazone
sulfactam(33.8) şi ceftazidime (30.9%).
5. Numărul de tulpini din genul Klebsiella sp. a fost foarte redus însă se poate constata
rezistenţă la cefalosporinele testate şi în această situaţie.
6. Numărul de tulpini de acinetobacter sp. A fost foarte redus dar se poate constata
rezistenţa la cefalosporinele testate şi în această situaţie.
BIBLIOGRAFIE
75
[C-1.] Balş M. - "Laboratorul clinic in infectii", Ed. Medicala, Bucuresti, 1982

[C-2.] Bartllet JG –Poket Book of Infectious Diseases Therapy, Ed.Williams Baltimore, 2007
[C-3.] Bibhat K. Mandal, E.. Wilkins G. L, Dunbar EM, Mayon T. -White 2004- Lecture
notes on infectious diseases
[C-4.] Bos T. J., Somers K. D. 2004- USMLE Road Map
[C-5.] Bowers E., Hibberts L., MacQueen H. L Open University 2003- Infectious Agents
[C-6.] Chou FF , Kou HK Endogenous endophthalmitis associated with pyogenic hepatic
abscess. J Am Coll Surg 1996
[C-7.] Cunha B. A. 2004- Infectious diseases in critical care medicine
[C-8.] Cristea Aurelia Nicoleta -Tratat de farmacologie, Ed.Medicală, Bucureşti, 2005
[C-9.] Diaconu E.,Nechifor M –Actualităţi în chimioterapia antibacteriană, Ed. Timpul,
1999
[C-10.] Fulga Ion şi colaboratorii-Farmacologie, Ed. Medicală Bucureşti, 2004
[C-11.] Ghid naţional de antibiogramă
[C-12.] Harrison - "Tratat de medicina interna", Ed. Teora, Bucurest, 1998
[C-13.] Hendrik K. F. Saene V., Silvestri L., Cal M. 2005- Infection control in the intensive
care unit
[C-14.] Idomir M., “Bacteriologie generala”, Ed. C2 design, Brasov, 2004
[C-15.] Idomir M., Nemet C.- "Caiet de lucrari practiceBacteriologie generala" Vol. I,
Universitatea "Transilvania" Brasov, Facultatea de medicina, 1999
[C-16.] Inglis T. J. J. 2003- Microbiology and infection
[C-17.] Kayser F. H. 2005- Medical microbiology
[C-18.] Madigan, Michael; Martinko, John (editors) (2005). Brock Biology of
Microorganisms, 11th ed.,
[C-19.] Metode de laborator - de uz curent - Editura medicala, Bucuresti, 1977
[C-20.] Nelson E. 2005- Infectious diseases epidemiology
[C-21.] Rowshani AT, Bemelman FJ, van Leeuwen EM, van Lier RA, ten Berge IJ- Clinical
and immunologic aspects of CMV infection in solid organ transplant recipients 2005
[C-22.] Seifert H., Jansen B., Barry M. Farr 2004- Catheter-related infections
[C-23.] Streinu Cercel A, Angelescu M –Analele INBI Prof. Dr. Matei Balş, Bucureşti, 2003
[C-24.] Stroescu Valentin -Bazele farmacologice ale practicii medicale, Ed.Medicală
Bucureşti, 2004
[C-25.] Stroescu Valentin- Farmacologie, Ed.ALL,1999
76
[C-26.] Voiculescu M.- "Boli infecţioase", Vol. I, Ed. Medicală, Bucuresti, 1989
[C-27] Wilks D, Farrington M, Rubenstein D. 2003- The infectious diseases manual
77

Licenta2 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta2 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

Capitolul 1 Material şi metodă 26

CAPITOLUL 1.Noţiuni introductive

Actiunea bactericidă înseamna omorârea germenilor microbieni la concentraţii minime

Totalitatea microorganismelor sensibile la un chimioterapic reprezintă spectrul

CAPITOLUL 2 Mecanismele de apariţie a rezistenţei la antibiotice

Rezistenţa microbiană reprezintă insensibilitatea unuia sau mai multor microorganisme

G si M, macrolide, rifampicin, acid fusidic, novobiocin, sau vancomicina, datorita membranei

-conjugare-transfer unilateral de material genetic între bacterii, în special prin intermediul

CAPITOLUL 3 Clasificarea cefalosporinelor

Cefalosporinele sunt o grupa de antibiotice beta-lactaminice având un nucleu de bază

• Cefalotin (cephalothin; Keflin)

• Cefaclor (Ceclor, Distaclor, Keflor, Raniclor)

Cefalosporine de generatia a doua active pe anaerobi sunt:

Cefalosporinele de generaţia trei au un spectru ultralarg ce include în plus faţă de

Cefalosporine de generaţia trei active pe pseudomonas sunt:

Antibiograma sau testarea sensibilităţii unei tulpini bacteriene la agenţi antimicrobieni

-Meticilină sau Oxacilină

Pe o placă de 150 mm diametru se pot depune aproximativ 12 microcomprimate ,iar

-proprietăţi farmacologice ale medicamentului, nivelul de difuziune, absorbţie, inactivare,

CAPITOLUL 1 MATERIAL SI METODĂ

Studiul efectuat este unul retrospectiv.

1.3 Lotul de studiu

- pentru examene bacteriologice(coprocultura) înainte de recoltarea probelor nu se vor

TEHNICA ANTIBIOGRAMEI KIRBY-BAUER

− se notează pe capacul fiecăreia, cu un marker, numărul de înregistrare al probei;

− se acoperă în totalitate suprafaţa mediului Mueller-Hinton cu inoculul, putându-se

Însămânţarea prin inundarea mediului:

• Materiale necesare: plăcile Petri pe care s-au efectuat antibio-gramele, un termostat.

• Erori legate de mediul de cultură:

− neadăugarea de sânge sau alte ingrediente speciale pen-tru cultivarea şi testarea

• Erori de citire şi interpretare:

1.5 Obiectivele studiului

Obiectivele studiului pe care l-am efectuat au constat în:

CAPITOLUL 2 EVALUAREA REZISTENŢEI LA

Primul obiectiv al studiului retrospectiv pe care l-am efectuat a fost reprezentat de

Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 1 a fost realizată în figura 1

Tabelul 2 – Enterobacter sp.

Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 2 a fost realizată în figura2

cefuroxime 256 12 332

ceftriaxone 279 21 300

Din analiza figurii anterioare se poate constata că în cazul tulpinilor de Enterobacter

Tabelul 3. - Proteus sp.

Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 3 a fost realizată în figura 3.

ceftriaxone 135 023

Tabelul 4 - Klebsiella sp.

În tabelul 5 este consemnat numărul de tulpini patogene de Acinetobacter sp. care au

Tabelul 5 - Acinetobacter sp.

Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 6 a fost realizată în figura 4.

CAPITOLUL 3 EVALUAREA REZISTENŢEI SPECIFICE A

Reprezentarea grafică a datelor din taberlul 1 a fost realizată în figura1

Rezistenţa E. coli secţia ATI

Cfp Caz Cro Cxm

Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 2 a fost realizată în figura 2

Cfp Caz Cro Cxm

Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 3 a fost realizată în figura 3

Rezistenţa Proteus sp secţia ATI

Cfp Caz Cro Cxm

Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 4 a fost realizată în figura 4

Rezistenta P. aeruginosa sectia ATI

Cfp Caz Cro Cps Cpo

Chirurgie generală (Ch 1,2,3)

Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 5 a fost realizată în figura 5