UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT

Disciplina: PROTECŢIA EUROPEANĂ A

DREPTURILOR OMULUI

SPEȚE

Profesorul de disciplină:
Prof. Univ. dr. Bianca SELEJAN- GUȚAN

Student:

Anul: II
Bacău

SPEŢA NR. 1
 Domnul F.G., resortisant al statului Alumnia şi membru al minorităţii fagane din acest
stat, născut în anul 1960, se căsătoreşte în 1990 şi are mai mulţi copii. Locuieşte în localitatea
Wirtz din acelaşi stat În anul 1996, suferă un accident de maşină, în urma căruia rămâne cu grave
leziuni ale creierului. În acelaşi an, timp de 4 luni, se internează de bunăvoie într-un spital
psihiatric pentru un tratament. În luna mai 1998, dl. G. este internat timp de 4 săptămâni într-un
spital de psihiatrie la ordinul primarului din localitatea Wirtz, cu titlu de măsură de urgenţă. În
luna iunie, la cererea soţiei sale, instanţa de judecată eliberează o autorizaţie provizorie de
internare pentru şase luni. Autorizaţia este reînnoită în fiecare an, la iniţiativa soţiei lui G., apoi
la iniţiativa procurorului.
Înainte de luarea acestor decizii, dl. G. nu a fost avertizat asupra procedurii care îl privea
şi care era în curs de desfăşurare. De asemenea, nu a avut posibilitatea ca, personal sau prin
intermediar, să îşi susţină cauza în faţa instanţei sau să conteste rapoartele medicale care au stat
la baza hotărârilor judecătoreşti respective.
În timpul internării, dl. G a făcut obiectul unor cercetări efectuate de dr. Xux, privind
existenţa unei gene a alcoolismului în rândul membrilor minorităţii fagane. Pentru aceasta, în
mai multe rânduri, nu întotdeauna cu consimţământul său exprimat, i s-au luat probe ADN
(unghii, fire de păr etc.).
Dl. G a cerut de trei ori să fie pus în libertate, afirmând că este în deplinătatea facultăţilor
mintale şi că nu constituie un pericol pentru cei din jur. De asemenea, a contestat legalitatea
cercetărilor la care a fost supus. Cererile sale de punere în libertate au fost respinse.
În 2000, dl. G. a pierdut, prin hotărâre judecătorească, şi capacitatea de a-şi administra
patrimoniul. Bunurile sale au fost încredinţate spre gestiune unui curator numit de tribunal. Dl.
G. a contestat şi această hotărâre, fără nici un rezultat. Hotărârea instanţei supreme a statului
Alumnia a fost pronunţată la data de 2 martie 2002. În 2001, dr. Xux publică o carte despre
cercetările sale, în care este publicată şi fotografia dlui G., fără a se fi obţinut consimţământul
acestuia sau al familiei sale.
La 2 august 2002, dl. G. sesizează, prin avocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului
privind încălcarea de către statul Alumnia a mai multor drepturi prevăzute de CEDO.
Întrebări şi cerinţe:
1. Care sunt articolele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pe care şi-ar
putea întemeia dl. G. cererea adresată Curţii?
2. A îndeplinit dl. G. condiţiile de admisibilitate a cererilor sale? Argumentaţi pe
fiecare capăt de cerere pe care îl prezentaţi la pct. 1.
3. Cum aţi argumenta pe fond, dacă aţi fi avocatul dlui. G.?

REZOLVAREA SPEȚEI 1
1. Spre deosebire de dreptul internațional, care consideră că oamenii au drepturi
internaționale, dar ca cetățeni ai unui stat, fiind deci ”marcat de principiul suveranității statelor”,

2
dreptul internațional al drepturilor omului depășește această limitare, apreciind că oamenii au
drepturi garantate internațional ca persoane individuale. Astfel, persoanele obțin dreptul de a
sesiza direct instanțe internaționale, create special pentru a proteja indivizii împotriva încălcării
drepturilor lor de către state. Totuși trebuie menționat că o persoană beneficiază de acest drept
doar în temeiul acordului statelor, el fiind un beneficiar al participării la tratele internaționale a
statului său, cu o capacitate juridică internațională derivată din acest fapt, și nu directă.
Actuala Curtea Europeană a Drepturilor Omului, creată prin Protocolul 11 și reformată
prin Protocolul 14, păstrează caracteristicile Curții create prin Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, fiind ”un organ un organ jurisdicțional creat prin intermediul unui tratat
internațional, menit a asigura respectarea angajamentelor care decurg, în sarcina statelor- părți,
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.”1 Competența Curții vizează atât litigiile
interstatale, cât și cauze individuale, îndreptate împotriva încălcării de către statele membre a
drepturilor stipulate în Convenție. Astfel, orice persoană poate adresa Curții o cerere individuală
în cazul în care se consideră victima vreunei încălcări a drepturilor sale recunoscute în Convenție
de către unul dintre statele părți.
În speța dată, dl. F.G., resortisant al statului Alumnia, sesizează pe 2 august 2002 Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, sesizând încălcarea mai multor drepturi ale sale de către
autoritățile statului. Pornind de la premisa că statul Alumnia este semnatar al Convenției
Astfel, dl. F.G. poate susține că, prin internarea sa forțată într-un spital de psihiatrie, în
anul 1996, la hotărârea primarului, s-a încălcat articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, în partea sa procedurală, întrucât dispunerea internării într-un spital de psihiatrie
( pericol social) se face numai în baza unei hotărâri judecătorești, emisă în urma investigației
medicale. Articolul 3 interzice tortura și alte tratamente inumane sau degradante. Dreptul de a nu
suferi un tratament contrar demnității umane este un atribut inalienabil al persoanei umane.
Principala obligație a statelor este una negativă, de a se abține de la provocarea torturii sau a
tratamentelor inumane ori degradante; statele au și o sumă de obligații pozitive, precum aceea de
a asigura efectuarea unor investigații oficiale eficiente, atunci când o persoană susține că a fost
supusă unor tratamente inumane de către agenții oficiali. Și sub acest aspect dl F.G. poate
reclama încălcarea art. 3, întrucât în urma contestațiilor sale (cu privire la internarea abuzivă,
făcută, pe de o parte, fără efectuarea unor investigații complete și competente și, pe de altă parte,
la dispoziția unui funcționar public, fără competență în acest domeniu), nu s-a efectuat nicio
anchetă oficială efectivă, care ar fi putut fi un obstacol în calea relelor tratamente. 2 Astfel, cu
privire la tratamentul bolnavilor, art. 3 este grav încălcat, pentru că sub aspect procedural, statul

1
Selejan- Guțan, Bianca, Protecția Europeană a Drepturilor Omului, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p. 48
2
Cauza Șarban c. Moldova, 2005, http://jurisprudentacedo.com/Sarban-c.-Moldova-Detinut.-Tratament-medical.-
Incidenta-art.-3.html
3
are obligația de a conduce o anchetă oficială efectivă, iar din speță nu rezultă că statul (prin
Parchet sau Instanță) a ordonat o expertiză medico- legală psihiatrică, astfel încât privarea de
libertate a dlui F.G. este abuzivă și arbitrară, cu atât mai mult cu cât ea nu este dispusă de organe
competente, ci de primar, care nu poate aprecia starea de urgență în astfel de cazuri. Chiar și
atunci când internarea este făcută de către o instanță, pe baza unei autorizații provizorii de
internare pe 6 luni, aceasta nu este întemeiată, întrucât autorizația este emisă la cererea unei
persoane fizice (soția dlui F.G.), și nu în temeiul expertizei medicale. De asemenea, deși
cetățeanul F.G. a informat autoritățile competente despre violarea art. 3, se constată o pasivitate
repetată a autorităților statului Alumnia.
Pe de altă parte, articolul 3 este încălcat și sub aspectul său material, constatându-se
faptul că dl F.G. a fost supus în timpul internării unui tratament degradant fizic și psihic, pentru
că a fost subiectul unui experiment medical efectuat fără consimțământul său, în cursul căruia i
s-au recoltat probe biologice fără acordul său. Sub aspect moral, reclamantul a îndurat un
tratament degradant pentru că rezultatele studiului au fost publicate, inclusiv fotografia sa, fără
acordul său, dar și pentru că subiectul studiului este unul discriminatoriu, referitor la existența
unei gene a alcoolismului în rândul minorității fagane.
Un alt articol a cărui violare o poate reclama dl F.G., este articolul 5, referitor la condițiile
privării de libertate, ce trebuie să fie legală, echitabilă și proporțională cu situația care a
determinat-o. În primul rând, privarea de libertate trebuie să fie legală, dispusă și executată de o
autoritate competentă, nu să aibă un caracter arbitrar, cum a fost în cazul dlui. F.G.. Caracterul
arbitrar și abuziv este dovedit de faptul că internarea din luna mai 1996 se face în urma
dispoziției primarului, și nu a deciziei Parchetului/ instanței pe baza unei expertize medicale
psihiatrice; în luna iunie, decizia instanței de a emite o autorizație provizorie de internare pe baza
cererii soției lui F.G. este nelegală. Evaluarea prealabilă de către un psihiatru era indispensabilă,
astfel încât hotărârea internării luată fără ca avizul unui medic expert să fie emis în prealabil este
abuzivă și ilegală, cu atât mai mult cu cât nu era vorba de o internare cu titlu de urgență, nefiind
semnalate eventuale incidente. În ceea ce privește detenția unor bolnavi și persoane defavorizate,
aceasta este prevăzută de art. 5, parag. 1 lit e) , totuși făcându-se mențiunea că este interzisă
detenția arbitrară a cuiva și indicându-se de către Curte câteva condiții minimale de privare de
libertate. În speță, alienația dlui F.G. nu a fost dovedită de o expertiză medicală obiectivă în fața
autorității competente și nu a fost dovedită existența tulburărilor mentale de o amploare care să
justifice internarea.
Dl. F.G. poate invoca încălcarea art. 5, parag.4 al Convenţiei care prevede următoarele:
“Orice persoană privată de libertate prin arestare sau detenţie are dreptul de a înainta un recurs în
faţa unui tribunal pentru ca acesta să hotărască în scurt timp asupra legalităţii detenţiei şi ordonă
eliberarea sa dacă detenţia este ilegală.”Astfel, tribunalul competent a refuzat să controleze
4
temeinicia internării sale şi de aceea l-a privat de dreptul său ca un tribunal să controleze
legalitatea internării sale, ”în măsura în care a fost ordonată fără ca vreun medic să fi fost
consultat în prealabil şi deci alienarea reclamantului nu fusese stabilită în mod edificator.”3
Și articolul 6, care oferă dreptul la un proces echitabil este încălcat. Acest articol este
aplicabil oricărei persoane și acoperă plângerile privind drepturile și obligațiile cu caracter civil
și acuzațiile în materie penală.
Articolul 8 al Convenției, care garantează dreptul la respectul vieții private, include
secretul vieții private, dreptul la identitate personală, dreptul la integritate fizică și psihică și
dreptul la un mediu sănătos. Acest articol este încălcat în cazul dlui F.G. pentru că sunt folosite
date cu caracter privat în studiul efectuat de dr. Xux, încălcându-se confidențialitatea datelor
medicale. Comunicarea dosarelor medicale și publicarea imaginii pacientului doctorului Xux
aduc prejudicii dlui F.G. și se impune tragerea la răspundere a statului Alumnia, chiar dacă
doctorul efectua un studiu propriu și nu al instituției medicale, pentru că art. 3 din Convenție
prevede că ”statul este responsabil pentru actele comise de agenții săi în afara atribuțiilor lor
oficiale.”4 În cadrul aceluiași articol, se constată și încălcarea dreptului la integritate fizică și
psihică: integritatea fizică este lezată prin prelevarea unor probe ADN și includerea într-un grup
experimental fără acordul persoanei, iar integritatea psihică este afectată de divulgarea unor date
cu caracter personal. Nu este respectată autonomia personală a dlui F.G. pentru că, în calitatea sa
de pacient, i se refuză dreptul de a decide cu privire la propriul său corp, neexistând
consimțământul său pentru actul medical.
Articolul 1 al primului Protocol adițional la Convenția Europeană garantează dreptul la
proprietate, considerând că ” Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea
bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică
şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.” 5 În speță,
dl. F.G. nu este expropriat, ci îi este tulburat controlul folosinței proprietății, prin transferarea
capacității de administrare a patrimoniului unui curator, prin hotărâre judecătorească.

2. ”Pentru a fi examinate pe fond de către Curte, cererile individuale trebuie să

îndeplinească o serie de condiții de admisibilitate prevăzute de art. 35 din Convenție.”6
Prima condiție se referă la epuizarea prealabilă a tuturor căilor de recurs interne, care
vizează respectarea suveranității statului împotriva unor proceduri internaționale indizerabile.
Întrucât reclamantul F.G. a cerut, în perioada 1996- 2002, de trei ori să fie pus în libertate, a
contestat legalitatea cercetărilor la care a fost supus și hotărârea judecătorească prin care a
3
Cauza Filip c. Romania, http://hotararicedo.ro/index.php/article_access/view_article/361

4
Selejan- Guțan, Bianca, Op. cit., p 99
5
http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf, p. 32
6
Selejan- Guțan, Bianca, op. cit., p. 60
5
pierdut capacitatea de a-și administra patrimoniul, se poate considera că a epuizat toate condițiile
unui recurs adecvat și eficient.
A doua condiție vizează introducerea cererii într-un termen de 6 luni de la data deciziei
interne definitive. Și această condiție este respectată în cazul violării art. 3,5 și 8 din Convenție
pentru că autorizarea de internare din luna iunie 1998 este una provizorie, constituindu-se ca un
caz excepțional în care plângerea reclamantului vizează o pretinsă violare continuă a drepturilor
sale, iar regula celor 6 luni nu este aplicabilă; fiind privat de libertate, era imposibil accesul la
căile de atac eficiente: ”Unde violarea pretinsă constituie o situaţie continuă împotriva căreia nu
este nici un remediu domestic disponibil, termenul de şase luni de zile începe să curgă din
momentul finalizării situaţiei continue.” (CEDO- Ghid practic cu privire la criterii de
admisibilitate ). 7
În cazul sesizării încălcării primului Protocol adițional al Convenției, hotărârea definitivă
de anulare a capacității de administrare a patrimoniului propriu fiind pronunțată pe data de 2
martie 2002, dacă dl. F. G. a depus cerere la Curte pe 2 august 2002, se încadrează în termenul
celor 6 luni.
A treia condiție stipulează ca cererea să nu fie anonimă. Dl. F.G. depune în august 2002 o
cerere, prin intermediul avocatului său, astfel încât este certă declinarea identității sale prin
semnarea cererii scrise.
Dat fiind faptul că dl. F.G. nu a mai depus o anterior o cerere la C.E.D.O., rezultă că și
condiția a patra, a interzicerii similarității cu o altă cerere depusă la Curte, este îndeplinită.
Din analiza speței nu rezultă că cererea ar mai fi fost examinată de o altă instanță
internațională, deci și această condiție, a cincea, este respectată.
Cererea să nu fie incompatibilă cu prevederile Convenției, nefondată sau abuzivă,
prevede a șasea condiție de admisibilitate. Dat fiind că reclamantul se află sub jurisdicția unui
stat contractant (ratione personae), încălcarea drepturilor au avut loc sub jurisdicția teritorială a
statuluiîn cauză (ratione loci), cererea vizează încălcarea unor drepturi prevăzute în Convenție
(ratione materiae), cererea vizează fapte produse după intrarea în vigoare a Convenției față de
statul pârât (ratione temporis), rezultă că sunt îndeplinite condițiile de compatibilitate. Cererea
nu este abuzivă, deoarece urmărește reabilitarea unei persoane ale cărui drepturi au fost încălcate
de statul Alumnia, și nu alte scopuri contrare Convenției. De asemenea, fiind evidentă prezența
unei violări a mai multor drepturi înscrise în Convenție, cererea respectă și condiția fondării.
Noua condiție de admisibilitate, introdusă de Protocolul nr. 14, dispune ca prejudiciul
suferit să fie unul important, astfel încât să nu existe o disproporție între situația reclamantului și
prejudiciul invocat. Având în vedere cumulul de drepturi încălcate de statul Alumnia, care au
afectat profund viața reclamantului, de la dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane, la

7
http://justice.md/file/CEDO%20materials/Ghid%20practic%20cu%20privire%20la%20admisibilitate.pdf

6
dreptul la siguranța persoanei, la dreptul la respectul vieți private și la dreptul la proprietate, se
respectă această condiție, pentru că se dorește repunerea sa în condiția inițială.

3. Argumentarea pe fond a reclamației introduse de F.G. se bazează pe încălcarea

prevederilor articolelor 3, 5 și 8 din Convenție, precum și a art. 1 din primul Protocol adițional al
acesteia, respectiv încălcarea integrității fizice și psihice, tratamentul degradant la care este supus
dl F.G., tulburarea controlului asupra proprietății proprii, încălcarea autonomiei personale. Se
poate lesne constata că viața reclamantului este afectată negativ în toate aspectele sale, inclusiv
în sfera relațiilor familiale, a relațiilor profesionale și a altor categorii de relații sociale; mai mult
decât atât, intervenția ilegitimă a unor agenți ai statului îl condamnă la o alienare socială și la
experimentarea unor traume provocate de încălcarea integrității fizice și psihice. Pe de o parte,
intervenția statului este abuzivă, prin deciziile unor reprezentanți ai săi, încălcându-se obligațiile
negative. Astfel, hotărârea de internare dispusă de către primar nu este legitimă, întrucât
administrația publică locală nu este competentă în materia dispunerii privării de libertate;
hotărârea internării este abuzivă și pentru că nu a fost întemeiată legal, pe baza expertizei
efectuate de un medic specialist, aceste două acțiuni cumulate având drept efect încălcarea
art. 5 din Convenție, referitor la dreptul la libertatea și siguranța persoanei. Acest articol este
continuu încălcat întrucât următoarea decizie de menținere a internării este abuzivă, chiar dacă
aparține unui organ competent, instanța și mai apoi procuratura, este ilegitimă, fiind făcută la
recomandarea soției lui F.G., nicidecum a unui medic expert. Este evidentă încălcarea dreptului
fundamental la libertate, în acest caz, prin obligația organelor statului de a acționa în sensul
apărării drepturilor unei persoane (obligație pozitivă), mai concret de a solicita o expertiză
psihiatrică, pornind de la cererile de eliberare repetate ale reclamantului și de la contestațiile
depuse. Reclamantul este privat de dreptul de a acționa la timp și eficient în favoarea drepturilor
sale pentru că nu este informat cu privire la toate procedurile aflate în derulare.
În timpul internării abuzive în spitalul de psihiatrie i se aduc și alte încălcări grave ale
drepturilor apărate de Convenție. Articolul 3 este încălcat prin faptul că este supus unor
tratamente medicale experimentale, precum și a recoltării probelor ADN, fără acordul său, fiind
afectată integritatea fizică și psihică. Interdicția în termeni absoluți a torturii și pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante impusă de art. 3 nu suferă nicio derogare. Un tratament
neadecvat trebuie să atingă un minim de gravitate pentru a intra în incidența ar. 3; având în
vedere privarea de libertate, nedovedită ca a fi strict necesară, precum și aplicarea unui tratament
medical experimental aduc o gravă atingere nu doar integrității fizice, cât și demnității umane și
consider că se constituie ca o gravă încălcare a art. 3. Tratamentul aplicat este inuman pentru că
se face repetat fără consimțământul persoanei, producând suferință fizică, și este degradant
pentru că este de natură să provoace victimei sentimente de teamă, neliniște și inferioritate, cu
7
atât mai mult cu cât este ”ales” să facă parte dintr-un grup experimental pentru că aparține unei
minorități (fagană), considerată inferioară și încercându-se a se dovedi aceasta printr-un studiu
care e menit să umilească orice reprezentant al acestei minorități pentru că ar fi purtătorul unei
gene determinantă pentru alcoolism. Pornind de la acest fapt, putem constata grava încălcare a
art. 14 al Convenției combinată cu încălcarea art. 8 și 3.
Nu doar autonomia personală este încălcată prin tratamentele aplicate în timpul privării
de libertate a dlui. F.G., ci și dreptul la protecția sferei private a vieții (art. 8). Experimentele dr.
Xux culminează cu publicarea studiilor sale, care conțineau date medicale confidențiale ale
pacientului în cauză, precum și o fotografie a acestuia, publicată fără acordul său, acțiune care
afectează atât dreptul la imagine, cât și la integritate fizică și psihică. Reclamantul este supus în
continuare unui tratament inuman și degradant, fiind evidentă umilirea sa și crearea unui
sentiment de inferioritate. Probele în acest sens pot fi constituite de înscrisurile deținute de spital,
hotărârile judecătorești neîntemeiate și studiul publicat de dr. Xux. Deși nu se aduc probe în
favoarea privării de libertate, contestațiile și cererile de eliberare ale lui F.G. sunt respinse,
acțiune care incriminează organele statului pentru nerespectarea procedurilor legale menite să
protejeze drepturile individului.
Tot fără temei este și hotărârea de a suspenda capacitatea de administrare a patrimoniului,
din speță nerezultând că între timp s-ar fi efectuat o expertiză medicală care să îl declare
iresponsabil pe dl F.G., care să stea la baza limitării capacității sale de exercițiu. Abuzul
autorităților provoacă încălcarea dreptului la proprietate a reclamantului, fiind afectat în special
dreptul de control al folosinței proprietății, conform art. 1 al primului Protocol al Convenției.

SPEŢA NR. 3

A.C. şi M.N., cetăţeni britanici, au vârsta de 18 ani şi sunt frate şi soră. În procedurile
angajate în faţa instanţelor naţionale, proceduri încheiate cu hotărâri în defavoarea lor, au
afirmat că, în timpul minorităţii, au fost agresaţi de prietenul mamei lor, devenit ulterior soţul
acesteia. În plus, au fost împiedicaţi timp de mai multe luni să meargă la şcoală şi au fost folosiţi
ca muncitori la o fabrică clandestină de pielărie, aparţinând soţului mamei. Discuţiile avute de ei
cu lucrători ai serviciilor sociale de protecţie a minorilor au rămas fără urmări. Ulterior, la
plângerea unei rude, soţul mamei recunoaşte faptele şi este condamnat penal pentru mai multe
infracţiuni de viol şi corupere de minori, inclusiv asupra celor 2. Cei doi au încercat, ulterior, să
angajeze o acţiune prin care să angajeze răspunderea serviciilor sociale, cărora le reproşaseră
faptul de a nu-i fi protejat în timpul minorităţii.

Întrebări şi cerinţe:
8
 1. Identificaţi, cu argumente, posibilele capete de cerere ale reclamanţilor A.C. şi
M.N. în faţa Curţii de la Strasbourg.
2. Ce argumente ar putea aduce statul în favoarea lui?
3. Ce argumente ar putea aduce reclamanţii?

REZOLVAREA SPEȚEI 3

1. Întrucât cetățenii A.C. şi M.N. sunt majori, aparțin unui stat semnatar al
Convenției și au epuizat toate căile interne de apărare a drepturilor lor, sunt îndreptățiți să
adreseze o cerere individuală Curții Europene a Drepturilor Omului. Acțiunea lor va fi îndreptată
împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și ar cuprinde mai multe capete, întemeiate pe
încălcarea mai multor drepturi, încălcare nesancționată de stat.
În primul rând, statul britanic este acuzat că nu și-a îndeplinit obligațiile pozitive în
sensul sancționării tratamentelor inumane sau degradante, suportate de A.C. şi M.N. care
susțineau că au fost agresaţi de tatăl vitreg. Interdicția torturii și a altor tratamente inumane sau
degradante este regăsită în articolul 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Obligația
negativă a statelor, de a se abține de la provocarea tratamentelor inumane ori degradante, este
dublată o serie de obligații pozitive, precum aceea de a asigura efectuarea unor investigații
oficiale eficiente, atunci când o persoană susține că a fost supusă unor tratamente inumane.
Statul este obligat să incrimineze orice rele tratamente săvârşite de particulari, precum cele
reclamante de cetățenii A.C. şi M.N.; în susținerea lor vine și considerarea violenţei domestice
ca o încălcare a art. 3 al C.E.D.O. În speță, agresiunile fizice și psihice exercitate de către tatăl
vitreg se constituie ca un tratament inuman, degradant în esență, nesancționat corespunzător de
statul britanic8. Acuzația se adresează în special serviciilor sociale, ai căror angajați au avut
cunoștință despre acțiunile violente ale tatălui, dar nu au întreprins nicio măsură eficientă în
vederea stopării acestor abuzuri. Măsurile impuse de art. 3 ar fi trebuit să ofere o protecție
eficientă, mai ales în cazul copiilor, și să includă măsuri rezonabile pentru a împiedica
maltratarea de care autoritățile aveau cunoștință (sau ar fi trebuit să aibă). 9
Următorul cap de cerere poate fi reprezentat de pretinsa violare a art. 8 din Convenție,
care consacră dreptul la respectul vieții private și familiale; în acest sens, obligația statului este
una negativă atunci când trebuie să se abțină de la imixtiunea în viața privată a unei persoane,
dar în cazul de față este vorba de o obligație pozitivă, de protecție împotriva abuzurilor,
reclamată de cei doi cetățeni. Reclamanții pot susține că abuzul suferit, a avut urmări nefericite

8
Acest articol este încălcat în cazul E.R. și alții c. Marii Britanii, http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-
press/pages/search.aspx?i=001-22022
9
Cazul D.P. și J.C. c. Marii Britanii, 2003, http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-60673
9
în viața lor privată și de familie și lipsa acțiunilor autorității locale, pentru a preveni abuzul,
inclusiv cel sexual, a fost o încălcare a dreptului lor de a respecta integritatea fizică și morală. Ei
aveau nevoie de protecție împotriva atacurilor si abuzurilor, care ar fi putut și ar fi trebuit să fie
furnizate de către autoritatea locală, în care grija erau reclamanții.
Un alt cap de cerere poate fi reprezentat de încălcarea dreptului de a nu fi supus sclaviei,
servituții și muncii forțate sau obligatorii, prevăzut de art. 4 al Convenției
Munca forţată sau obligatorie a fost definită de jurisprudenţa în materie ca o muncă
„impusă unei persoane împotriva voinţei sale, muncă ce prezintă un caracter injust sau opresiv şi
care nu poate fi evitată.”10
După cum rezultă din speța dată, A.C. şi M.N., minori, au fost folosiţi ca muncitori la o
fabrică clandestină din pielărie, aparţinând soţului mamei. În acest capăt de acuzare, ei se
îndreaptă împotriva statului britanic, care prin instituțiile sale de asistență socială, nu și-a
îndeplinit obligația pozitivă de a împiedica abuzarea celor doi copii. Reclamanţii pot formula
aşadar un capăt de cerere în care, să solicite recunoaşterea faptului că le-a fost încălcat dreptul de
a nu fi supus servituţii şi muncii forţate sau obligatorii şi să solicite despăgubiri, cu atât mai mult
cu cât se aflau la vârsta minorității, iar efectuarea muncii forțate și neretribuite se constituie ca o
crudă exploatare, care nu le mai permite integrarea socială corespunzătoare, dată fiind absența
studiilor.
În mod firesc, se constituie al patrulea capăt de cerere al celor doi cetățeni britanici, care
se referă la recunoaşterea încălcării dreptului la educaţie, statuat de art. 2 al Protocolului nr. 1 la
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului și nerespectat/ nesancționat în acest caz de către
statul britanic prin exercitarea obligației pozitive de apărare a dreptului la obligație. Argumentul
reclamanţilor constă în faptul că cei doi, în timpul minorităţii, au fost împiedicaţi timp de mai
multe luni de către tatăl vitreg să meargă la şcoală iar serviciile sociale de protecţie a minorilor
nu au luat măsuri, necunoscând această situație (pe care în mod normal ar fi trebuit s-o cunoască
și s-o remedieze). Pasivitatea lucrătorilor serviciilor sociale britanice de protecţie a minorilor,
neîndeplinirea obligației pozitive de a acționa, au dus la împiedicarea îndelungată a dreptului la
educaţie.
Nu în ultimul rând, reclamanții pot solicita recunoaşterea încălcării dreptului la un recurs
efectiv în faţa unei instanţe naţionale, statuat de art. 13 al Convenţiei: „orice persoană, ale cărei
drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se
adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane
care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”Recursul este efectiv atunci când nu are
doar o experienţă în fapt, ci este accesibil şi adecvat 11. Un recurs adecvat presupune organizarea
exercitării sale în aşa fel încît să perimită invocarea unei violări a unui drept prevăzut de
10
Comisia CEDO, cererea 8410/78
11
Selejan- Guțan, Bianca, Op. cit., p 213
10
Convenţie. Reclamanții vor susține că viețile lor au fost devastate de abuzurile fizice care au
suferit în timp ce familia lor a fost sub supravegherea de către serviciilor sociale, care au
obligația de a le proteja. Ei nu au avut la dispoziția lor orice mijloace adecvate de a obține o
determinare a acuzațiilor lor împotriva autorității locale și nici o posibilitate de a obține un titlu
executoriu de despăgubire pentru prejudiciul suferit de acestea.

2. Chiar dacă statul britanic recunoaște acum că cei doi cetățeni au fost supuși unor
tratamente inumane, el se poate apăra invocând procedurile care trebuie respectate în cazul
sesizării serviciilor de protecție socială. Astfel, complicitatea mamei și lipsa probelor esențiale au
condus la ineficiența investigațiilor oficiale; dacă statul ar fi intervenit în mod nejustificat, la acel
moment, în sensul separării copiilor, ar fi săvârșit, la rândul său, un abuz asupra vieții de familie.
Statul argumentează în favoarea sa, sprijinindu-se pe îndeplinirea obligațiilor sale negative
impuse de Convenție, dat fiind că nu au existat suficiente dovezi pentru denunțarea abuzurilor.
De asemenea, statul britanic poate arăta că, atunci când din punct de vedere legal s-a putut
constitui un caz contra tatălui vitreg al minorilor, s-au luat măsuri legale în consecinţă iar
individul a fost condamnat.
În ceea ce privește acuzaţia privind încălcarea dreptului la educaţie, stipulat în art. 2 al
Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, statul britanic poate invoca
faptul că, potrivit Convenţiei, acest drept generează obligaţii pozitive, respectiv obligația de a
pune la dispoziţie un sistem educaţional.

3. Reclamanţii pot argumenta că serviciile sociale de protecţie a minorilor sunt

răspunzătoare, și implicit statul britanic, întrucât nu i-au protejat în timpul minorităţii, împotriva
abuzurilor care le-au adus suferințe foarte mari. Aceștia susțin că aceste servicii şi, implicit,
statul britanic, conform Convenției trebuiau să se sesizeze în urma discuţiilor pe care cei doi
minori le-au avut cu lucrători ai serviciilor sociale și să întreprindă investigații eficiente. De
asemenea, statul prin instituțiile educative, nu s-a sesizat în momentul în care A.C. şi M.N. au
fost împiedicaţi timp de mai multe luni să meargă la şcoală. Neîndeplinirea obligației pozitive a
lucrătorilor statului au avut drept urmare încălcarea dreptului la educaţie (art. 2 al Protocolului
nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).
Reclamanții vor susține că au fost supuși unui tratament inuman și degradant. În măsura
în care nu există constatări în afară de cele din procedura penală, ei s-au aflat în imposibilitatea
de a-și urmări drepturile civile. De asemenea, în sprijinul cererii lor, pot sublinia faptul că tatăl
vitreg a fost condamnat de legea penală pentru viol și corupere de minori, probându-se astfel
existența abuzului. Autoritatea locală a avut obligația de a îi proteja de acest tratament inuman
și a eșuat în datoria de a demara anchete care trebuie efectuate în cazurile; deși acestea au fost

11
conștiente de faptul că tatăl vitreg a fost un risc pentru copii și că mama și-a exprimat loialitatea
față de el, nu au reușit să realizeze o monitorizare eficientă.
În care un drept cu o importanță la fel de mare ca dreptul la viață sau interdicția torturii,
tratamentului inuman și degradant este în joc, articolul 13 prevede, în plus față de plata de
despăgubiri, dacă este cazul, o anchetă minuțioasă și eficientă, capabilă să ducă la identificarea și
pedepsirea celor responsabili, inclusiv la accesul efectiv pentru reclamantul a procedurii de
investigație.12 În cazul în care presupusa nerespectare de către autorități a protecției persoanelor
din actele altora este în cauză, articolul 13 nu poate impune întotdeauna că autoritățile să-și
asume responsabilitatea de a investiga acuzațiile. Cu toate acestea, ar trebui să fie puse la
dispoziția victimelor un mecanism de stabilire a răspunderii organelor de stat pentru actele sau
omisiunile care implică încălcarea drepturilor lor în temeiul Convenției.
Statul britanic ar fi trebuit să le asigure un climat social stabil în care să nu le fie aplicate
tratamente inumane, să nu le fie periclitată integritatea fizică şi psihică, să aibă dreptul la
educaţie şi să nu fie supuşi la muncă forţată, aşa cum s-a întâmplat în cazul lor. Astfel,
reclamanții invocă încălcarea articolului 8 din Convenție, susținând că abuzul suferit în viața lor
privată și de familie și absența autorităților locale pentru a preveni/combate abuzul, a fost o
încălcare a dreptului lor de a le fi respectată integritatea fizică și morală. Ei au avut nevoie de
protecție împotriva atacurilor si abuzurilor, care ar trebuit să fie furnizate de către autoritatea
locală.

BIBLIOGRAFIE

1. Selejan-Guţan Bianca, Protecţia Europeană a Drepturilor Omului, ediţia 4 revăzută şi

adăugită, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011;

Resurse web:
 http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf

12
Cauza Kaya v. Turcia, 1998, http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-58138
12
 http://hudoc.echr.coe.int/
 http://jurisprudentacedo.com/
 http://www.scj.ro/

13