Robinson Crusoe

-prezentare-

De Daniel Defoe

Autorul prezintă în această lectură întâmplările deosebite din viaţa unui

om numit Robinson Crusoe. Acesta avea dorinţa nebună de a călători, încă
de la o vârstă fragedă. Pleacă din oraşul său natal, împotriva voinţei
părinţilor săi, in 1632, şi se avântă spre aventuri.
După diferite peripeţii pe mare şi după un refugiu, Robinson Crusoe, fiind
singurul supravieţuitor se adăposteşte pe o insulă necunoscută. Cu timpul,
Robinson se acomodează acestor condiţii de viaţă şi îşi construieşte o casă,
face o fermă, unde îmblânzeşte capre sălbatice, mai face unelte şi haine, iar
cu timpul îşi face prieteni, Robinson salvându-i pe aceştia din mâinile
canibalilor ce veneau la o anumită perioadă pe insulă pentru a realiza acest
ritual. Pe unul il face servitorul lui şi îl numeşte Vineri. Pe ceilalţi care, unul
se dovedeşte a fi tatăl lui Vineri, şi pe un suedez, îi lasă să plece pe
continent.
Mai târrziu , apare un căpitan şi câţiva oameni ai lui, pe insula, încolţiţi
de nişte hoţi, iar Robinson Crusoe îi salvează. Pe o parte din hoţi o omoară,
iar pe cealaltă parte din hoţi o lasă pe insula, dându-le casa lui, deoarece s-a
hotărât să plece împreuna cu, căpitanul şi cu Vineri spre civilizaţie, in oraşul
său natal.
După douăzeci şi opt de ani de când a stat pe insula, Robinson Crusoe
ajunge în oraşul său natal, unde află că i-au murit mulţi dinre membrii
familiei. Dupa puţin timp, Robinson se statorniceşte şi se căsătoreşte, având
trei copii, doi băieţi şi o fată, şi trăieşte fericit.

Cititorului îi place povestea, detaliile ei naturaliste făcând-o să pară

convingător de reală. Deşi Defoe sugerează că romanul s-ar baza pe propria
experienţă, el este simbolic. Încercările personale l-au condus pe autor nu pe
o îndepărtată insulă pustie, ci pe marea şi populata insulă Anglia, unde şi-a
petrecut viaţa ferindu-se de creditori şi rezistând atacurilor adversarilor
politici. Printre eşecurile sale s-a numărat pierderea unei fabrici de ţigle si
cărămizi, o afacere care a inspirat probabil descoperirea personajului.
Jurnalist foarte prolific, eseist şi pamfletar, cu mai mult de 500 de articole,
nu s-a apucat de scris ficţiune decât la vârsta de 59 de ani.

INSPIRAŢIE
Romanul cel mai important al lui Defoe s-a bazat până la un punct pe
extraordinarele aventuri ale unui contemporan, Alexander Selkirk, ce a avut
parte de o dramatică supravieţuire.
Selkirk, al şaptelea fiu al unui cizmar scoţian, a preferat să fugă pe mare
decât să înfrunte acuzaţia de comportament indecent în biserică. La sfârşitul
anului 1704 naviga într-o flotilă aflată sub comanda lui William Dampier.
Din motive necunoscute, Selkirk ajunge într-un conflict atât de acut cu,
căpitanul vasului său, încât cere să fie debarcat pe o insulă pustie din
arhipelagul Juan Fernandez, în apropiere de coasta statului Chile. Înainte ca
vaporul să plece, se răzgândeşte şi imploră să fie luat înapoi, dar superiorul îl
refuză. Următorii patru ani, scoţianul abandonat supravieţuieşte singur,
ajutat doar de strictul necesar care incăpuse într-o ladă de marinar. Asta
însemna câteva haine, ceva mâncare, jumătate de kilogram de tutun, o
muschetă, un ceainic, un topor si un cuţit. Spre frustrarea lui, pesemne, mai
avea instrumente şi manuale de navigaţie. Conform mărturisirii sale, îi
rămăsese şi Biblia, care avea să devină cea mai preţioasă comoară a
neîntreruptei lui singurătăţi. Crusoe avea şi el lucruri asemănătoare, cu
ajutorul cărora a reuşit să facă o pluta şi să mai aducă alte lucruri de pe vasul
naufragiat, inclusiv trei Biblii. Citea Scripturile cu mare atenţie, gândindu-se
la cât de mult mai avea de stat.

NARAŢIUNEA
Analiza mitului, apoi a povestirii la rândul ei pe modelul mitului, a dus la
privilegierea naraţiunii, ca element al literaturii. Ca analiză a proprietăţilor
structurale ale discursului literar, a sintaxei structurilor narative, în
detrimentul a tot ceea ce priveşte, în texte, semantica, reprezentarea realului
şi mai ales descrierea. În dualitatea naraţiunii si descrierii, convenţional
gândită ca fiind constitutivă pentru literatură, toate eforturile s-au orientat
spre un singur pol, naraţiunea, şi spre sintaxa (nu semantica) acesteia.
Povestirea face temporalitate, adică acel mod al existenţei pe care îl
cunoaşte limbajul în povestire, şi nu există altă cale spre lume, alt acces la
referent decât acela de a spune poveşti.
 Functia naraţiunii este aceea de a crea un spectacol foarte enigmatic
pentru noi cititorii, ceea ce Daniel Defoe reuşeste. Modul de naraţiune
introduce cititorul în poveste, ne face să resimţim întâmplările ce se petrec în
text, ca şi când am trai povestea. În acest roman, naraţiunea este realizată la
persoana I, ca o povestire a propriilor experienţe ale autorului.

ILUZE REFERENTIALA
Singurul mod acceptabil de a pune problema raporturilor literaturii cu
realitatea e de a o formula în termeni de ,,iluzie referenţială" sau, după
expresia lui Barthes care s-a impus, ca un ,,efect de real". Chestiunea
reprezentării se reduce în acest caz la cea a verosimilui, ca o convenţie sau
un cod împărtăşit de autor şi cititor. În opinia mea, Defoe a reuşit să
realizeze această iluze prin intoducerea efectului de real în roman.

EFECTUL DE REAL
Dimensiunea dificultăţilor ale problemei dintre text si realitate sau
dintre text si lume este data de ficţiune, iluzie, realism, minciună, verosimil.
Există şi “momentana suspendare voluntară a încrederii”. Pretinsa imitaţie a
realităţii este tradiţional asociată cu realismul, iar realismul cu romanul.
În prefața romanului, editorul lui Crusoe susține că nu există "niciun
aspect al ficțiunii" în toată lucrarea, oferind credibilitate instantanee și
realism. Deși nota editorului este departe de realitate, introducerea
înșelătoare a lui Defoe continuă să fie imitată până în prezent.
Efectul de real apare de mai multe ori în roman prin diferite mijloace,
cum ar fi oferirea unor informaţii exacte (“M-am născut în 1632, în oraşul
York, dintr-o familie foarte bună. Tatăl meu nu-şi avea obârşia în acest oraş,
ci se născuse la Bremen şi se stabilise mai târziu la Huli, unde ajunsese,
datorită negoţului, în stăpânirea unei frumoase proprietăţi. Părăsind
negoţul s-a mutat la York, unde s-a însurat cu mama”) sau prin diferite
descrieri.

INTERTEXTUALITATE = textul în text

Conceptul de intertextualitate presupune existenţa unei clare interacţiuni,
a unei indiscutabile interrelaţii din interiorul unui text. Împletirea (reţeaua)
acestei desemnări este, atât pentru geneza cât şi pentru comprehensiunea
textelor, o condiţie de posibilitate.
 În opinia mea, intertextualitatea îşi face simţită prezenţa când apare in
roman jurnalul pe care Robinson Crusoe îl scrie, făcând câte un rezumat al
fiecărei zile petrecute acolo (“Când am terminat toate acestea, am început să
îmi scriu jurnalul (sau însemnările zilnice), relatând zilnic tot ceea ce făceam
şi ceea ce mi se întâmpla. În primele zile, fusesem prea grăbit şi ocupat, iar
sufletul mi-era destrămat şi tulburat. Jurnalul ar fi ieşit plin de amărăciune şi
foarte sumbru.”);
(“8 mai. Ducându-mă la corabie, am luat cu mine un drug de fier, ca să
desfac puntea, care acum nu mai era acoperită de apă şi nisip. Am ridicat
două seânduri, pe care le-am adus o dată cu fluxul pe uscat. Am lăsat drugul
pe epavă.
9 mai. M-am dus la epavă şi am folosit bine drugul. Am găsit câteva butoaie,
pe care le-am scos din nisip. Nu am reuşit însă să le deschid. Am dat şi de un
sul de plumb englezesc. Nu l-am putut urni, căci era prea greu.”)

MOTIVUL HRANEI
Una dintre preocupările lui Crusoe, după ce naufragiază, este procurarea
hranei. El se teme că nu are nimic de mâncat sau de băut. În curând reuşeşte
să îşi procure mâncare, și fiecare nou produs comestibil marchează o nouă
etapă în stăpânirea lui pe insula, astfel aprovizionarea cu alimente devine un
simbol al supraviețuirii sale. Descoperirea creşterii cerealelor este privită ca
un miracol. Cultivarea stafidelor reprezintă aproape o hrană de lux pentru
Crusoe şi marchează o nouă perioadă confortabilă în existența sa. Crusoe
stăpânește arta de a procura hrama, însă începe să se teamă de a fi tocmai el
hrană pentru canibalii ce veneau pe insulă. Canibalii îl transformă pe Crusoe
de la consumator într-un obiect potențial de consumat.

TEMA: STĂPÂNIREA LUI CRUSOE ASUPRA SITUŢIEI ŞI

ASUPRA VIEŢII SALE
Reuşita lui Crusoe de a-și stăpâni situația, de a-și depăși obstacolele și de
a-și controla mediul, arată starea de stăpânire într-o lumină pozitivă, cel
puțin la începutul romanului. Crusoe se află într-un mediu inospitalier și
reuşeşte să îl transforme în casă. Stăpânirea și domesticirea caprelor
sălbatice și a papagalilor cu Crusoe, ca stăpân, ilustrează controlul său. În
plus, stăpânirea lui Crusoe asupra naturii îl face stăpân pe soarta lui și pe el
însuși. Construind o casă pe insulă, el constată că este stăpânul vieții sale.
 În opinia mea, Robinson Crusoe este un obiect ficţional originar, iar
romanul “Robinson Crusoe”, al cărui autor este Daniel Defoe este o întreagă
ficţiune, chiar dacă autorul încearca să ofere senzaţia de real pe parcursul
romanului.