INTRODUCERE

U T C-N PROIECT DE DIPLOMĂ Pag.
1. INTRODUCERE
Cuplajele unisens, datorită frecvenţei ridicate a impănărilor si a sarcinilor

dinamice mari la care sunt supuse, influenţează în mod direct asupra capacităţii
portante, durabilităţii si gabaritului variatoarelor cu impulsuri. Apare evident faptul că
este necesar să se facă un studiu al comporării lor sub aspect tribologic. În acest scop
s-a proiectat un stand cu ajutorul căruia se realizează condiţii de funcţionare similare
celor din cadrul variatoarelor cu impulsuri, cu posibilităţi de variaţie a frecvenţei
cuplărilor şi a încărcării. Standul permite măsurarea momentului şi studiul uzurii
cuplajelor în funcţie de diferiţi factori. În cazul unor construcţii speciale de semicuplaje
conduse, se pot măsura forţele de împănare utilizănd metode tensiometrice.
În timpul cuplării, rotind semicuplajul conducător în sens orar, rolele se
împănează în porţiunea îngustată a locaşurilor dintre semicuplaje, ntrenând
semicuplajul condus. În felul acesta apar forţe normale F n pe suprafeţele de contact
dintre role şi semicuplajul profilat. Aceste forţe constituie principalul factor care duce la
scoatere din funcţiune a cuplajului prin uzura de tip pitting.
Pittingul este o formă a uzurii de oboseală a suprafeţelor unor cuple de
frecare cu contacte punctiforme sau lineare, îndeosebi în cazul unor durităţi HB ≤ 350.
Se recunoaşte sub forma caracteristică de gropiţe, cipituri.
Pittingul este însoţit de uzarea adezivă şi de uzarea de abraziune produsă
de precedentele.
Fenomenul de producere a pittingului este foarte complex datorită
interacţiunii a numeroşi factori, atât în cazul rostogolirii pure cât şi însoţită de
alunecare.
În unele cazuri gropiţele pot rămâne la forma iniţială (pitting incipient), iar în
alte cazuri pot progresa ca formă, număr şi adâncime, provocând distrugerea
suprafeţei (pitting distructiv).
Se pune problema alegerii variantei optime pentru determinarea momentului
maxim la cuplajele unisens. Prezentul proiect prezintă 2 metode de măsurare a
momentului maxim la cuplajele aflate în rotaţie . Pentru efectuarea măsurătorilor se
U T C-N PROIECT DE DIPLOMĂ Pag. 2
prezintă modul de calcul de verificare, două variante constructive, si alte utilizări in

sisteme automate de comandă adaptivă.
Proiectul îşi propune să aleagă varianta optimă pentru efectuarea in cele mai
bune condiţii a măsurătorilor care să dea cele mai corecte şi precise rezultate. Se face
justificarea variantei alese împreună cu memoriul tehnic şi calculele aferente.
2. MEMORIU TEHNIC
2.1. DESCRIEREA STANDULUI
Utilajul este prezentat cu ajutorul imaginii din figură ; el fiind alcătuit dintr-un
mecanism cu oscilaţii reglabile, tip manivelă-balansier. Manivela este materializată prin
piesa 3 montată pe arborele unui motor electric de curent continuu 5, biela 9 este
articulată pe balansierul 10, fixat pe arborele 15, pe al cărui capăt se montează
cuplajul de încercat 13.
Lungimea manivelei este reglabilă, prin deplasarea piuliţei 4, cu ajutorul

şurubului special, cu filet pe ambele sensuri. Odată cu piuliţa se deplasează si piuliţa
8, asigurându-se prin aceasta echilibrarea manivelei. Forma balansierului a fost astfel
determinată încât să se realizeze echilibrarea sarcinilor excentrice cauzate de grupul
bielă-manivelă. Semicuplajul condus este montat in consolă şi este încărcat cu ajutorul
unei frâne cu saboţi 11. Acest tip de încărcare se pretează numai pentru încărcări de
scurtă durată şi care au drept scop măsurarea forţei de împănare.
În vederea efectuării unor încercări de lungă durată, la turaţii ridicate,
sistemul 11 se va înlocui cu un rulment radial montat într-un lagăr oscilant cu pendul,
încărcarea realizăndu-se prin intermediul unui şurub, arc lamelar etalonat si a unei bile,
măsurarea momentului de frecare total putându-se realiza direct prin deformaţia unui
arc lamelar etalonat. Carcasa lagărului oscilant va fi astfel realizată încât să permită
studiul comportării cuplajelor unisens si în funcţie de diferite sisteme de ungere.
Antrenarea standului se face cu un motor de curent continuu, a cărei reglare se face
cu ajutorul reostatului 7, turaţia lui măsurându-se cu prin intermediul unui traductor
optic şi a unui tahometru digital TED 439, ceea ce asigură posibilitatea determinării
influenţei frecvenţei împănărilor asupra mărimilor măsurate.
2.2. PREZENTAREA SOLUŢIEI CONCEPUTE
Ştandul permite efectuarea de experienţe în vederea determinării

momentului de frecare din cuplaje şi studiul uzurii lor.
Mecanismul de tip manivelă-balansier şi sistemul de încărcare cu şurub
permit reproducerea condiţiilor de funcţionare a cuplajelor dintr-un variator.
Antrenarea se face cu un motor de curent continuu, care asigură o reglare
continuă a turaţiei între 100-1000 rot./min .Pentru pornirea motorului şi reglarea turaţiei
se apasă butonul de pronire, urmărindu-se intrarea în funcţiune a instalaţtiei prin
aprinderea becului- martor şi se roteşte potenţiometrul până când pe afişajul numeric
al dispozitivului apare valoare dorită.Oprirea se face aducând potenţiometrul la zero şi
acţionând butonul de oprire.
Mecanismul de antrenare de tip manivelă-balansier conţine capul de
antrenare (3), manivela reglabilă între limitele 10-30 mm, biela (4) şi balansierul.Capul
de antrenare conţine un şurub special cu 2 porţiuni filetate în sensuri diferite, prin
intermediul căruia se reglează lungimea manivelei.
De la capul de antrenare mişcarea se transmite la bielă , de la aceasta la
balansier, iar de la balansier, prin intermediul penei, la arborele de antrenare.Arborele
este lăgăruit prin 2 rulmenţi radiali cu bile (6), etanşaţi, asigurându-se ungerea lor cu
unsoare consistentă.Arborele de antrenare acţionează semicuplajul conducător al
cuplajului unisens studiat.
Lagărul oscilant este montat în consolă pe capătul arborelui de antrenare şi
are în componenţa sa un rulment radial cu bile (12).
Sistemul de încărcare al cuplajului cuprinde dispozitivul de strângere cu
şurub (7) a arcului lamelar (9).
Sistemul de măsurare a momentului de frecare aprinde un pendul (19) cu
greutăţi, scala (21) şi acul indicator (22) legat de capătul lagărului oscilant.
Încărcarea se face prin strângerea şurubului (7) cu ajutorul unei chei. Arcul
lamelar comprimat prin strângerea şurubului, transmite forţa prin intermediul bilei la
inelul exterior al rulmentului, apoi la inelul interior şi de aici se transmite cuplajului.
S-a constatat că este necesară prezenţa filmului de lubrifiant, doarece

pittingul nu se poate produce fără ulei.
În anul 1935 Way a sugerat, iar apoi a demonstrat că rolul lubrifiantului este
numai de a propaga fisura la oboseală. Experimental s-a demonstrat că vâscozitatea
redusă a uleilului favorizează producerea unor gropiţe mari.
Un factor principal în producerea oboselii stratului superficial şi producerea
fisurilor s-a dovedit a fi presiunea maximă şi starea de eforturi în zona de contact.
Numărul de cicluri după care apare pittingul este dat de relaţia
aproximativă :
Nr ≈ 1 / N ≈ 1 / σ –9
unde : N – sarcina,
σ – efortul unitar mediu hertzian
Valoarea maximă a efortului unitar de forfecare pentru metale apare la 0.2

… 0.02 mm adâncime. Conform teoriei lui Beeching şi Nichols (1946) fisurile de
oboseală care înlesnesc pittingul încep tocmai de la această adâncime pe direcţia
sarcinii, datorită oboselii stratului şi valorii maxime a tensiunii de forfecare.
Recent se explică amorsarea fisurii transcristaline pe baza teoriei
dislocaţiilor.
Way este de părere că fisurile de oboseală iau naştere la suprafaţă sub
forma unor V mici care apoi cresc datorită presiunilor mari dezvoltate de lubrifiant.
În realitate există şi alţi factori care modifică distribuţia de eforturi:
 tensiunile interne produse de prelucrarea maecanică sau de
tratamentele termice ale suprafeţelor
 transformările produse de efectele termice datorită frecării
 prezenţa lubrifiantului
 gradul de finisare a suprafeţei
 viteza relativă
 temperatura mediului
Pentru creşterea capacităţii portante la pitting este cunoscută necesitatea
creşterii durităţii prin metode termice şi mai ales termochimice (carburare, nitrare,
CIF).
Matrişan a obţinut o creştere a portanţei de cca. 3.1 ori la o creştere a
durităţii de la 200 la 400 HV.
Referitor la influenţa uleiurilor aditivate cercetările sunt în fază incipientă.

Unii cercetǎtori sunt de părere că uleiurile de extremă presiune (aditivată) utilizate la
ungerea cutiilor de viteze cu acţiune evident antigripantă, produc în general o reducere
a rezistenţei la pitting comparativ cu uleiurile neaditivate.
Uzarea de adeziune se produce prin sudarea şi ruperea punţilor de sudură
între microzonele de contact şi se caracterizează printr-un coeficient de frecare ridicat
şi o valoare ridicată a intensităţii uzării.
Teoria punţilor de sudură (a microjoncţiunilor) care fundamentează acest
mod de uzare este cea mai cunoscută. Conform părerilor mai multor cercetători forţa
de frecare datorează forfecării microsudurilor suprafeţelor metalice în frecare.
Teoria interacţiunii atomice emite ipoteza că uzura este condiţionată de
interacţiunea atomică a materialelor celor două suprafeţe ; astfel intensitatea uzării
depinde de numărul contactelor interatomice. Archard şi Hinst au subliniat că este o
diferenţă netă între teoria uzării şi teoria frecării, doearece toate contactele contribuie
la frecare, dar numai o parte din ele contribuie şi la uzare. S-a arătat că odată cu
creşterea sarcinii, creşte numărul de contacte.
Uzarea de abraziune este provocată de prezenţa particulelor dure între
suprafeţele de contact. Uzura aceasta este uşor de recunoscut prin urmele disperse
sau orientate de microaşchiere.
Particulele dure pot proveni din forfecarea prealabilă a unor joncţiuni
(uzarea de adeziune), desprinderi de porţiuni din stratul de suprafaţă mai dur, prin
desprinderea şi evacuarea materialului unor ciupituri (pitting).
Condiţia necesară apariţiei uzurii abrazive este diferenţa de duritate. Ea
poate să apară şi pe o suprafaţă de duritate mai mare în urma frecării cu o suprafaţă
mai moale, dacă intervine transferul de metal.
3. BREVIAR DE CALCUL
Mǎsurarea momentelor se face cu ajutorul unui cuplaj unisens. Momentul

este transmis de cǎtre mecanismul bielǎ-manivelǎ cuplajului cu ajutorul cǎreia se va
efectua mǎsurarea. Mǎsurarea se face cu ajutorul unei frâne cu saboţi. La efectuarea
mǎsurǎrii, saboţii se strâng cu un şurub pe cuplaj creând o uşoarǎ frânare la început,
iar apoi pe mǎsura strângerii progresive frânarea va fi accentuatǎ. De aceea nu se pot
face mǎsurǎri de lungǎ duratǎ.
Modelul nou de mǎsurare prezentat în acest proiect face posibilǎ încercarea

de lungǎ duratǎ, la turaţii mari. Mǎsurarea efectuându-se cu ajutorul unui rulment
radial montat pe cuplaj, acesta permite funcţionarea fǎrǎ frânǎri puternice.
În aceste condiţii se impune o verificare a cuplajului şi a rulmentului în cazul

apariţiei frecǎrii de rostogolire a ambelor subansamble. S-a realizat şi o analizǎ
cinematicǎ a mecanismului bielǎ-manivelǎ, pentru înţelegerea transmiterii mişcǎrii de
la motor la arbore. Pentru cuplajul unisens se verificǎ forţele, eforturile unitare care
acţioneazǎ asupra ea. Se înlocuieşte arborele existent cu unul mai lung pentru a putea
monta cuplajul cu rulment. Breviarul de calcul îşi propune sǎ calculeze aceste verificǎri
în cazul rulmentului şi a cuplajului.
3.1. ANALIZA FORŢEI DIN ARC
Mărimea forţei din arc se stabileşte prin deviaţia acului comparatorului.

Notând cu Farc forţa din arc, pe suprafaţa cuplajului va acţiona o forţă
normală Q :
Farc = 2 Q
Farc = 2 FR
unde FR – forţa radială care încarcă rulmentul
Farc = 200 daN
Cunoscând forţa de apăsare normală Q se poate obţine forţa de frecare T
prin înmulţirea cu coeficientul de frecare μ.
Momentul de frecare este dat de relaţia :
μfr =G * r * sinα 1
unde G-greutatea aşezată pe tija pendulului, [N]

r – raza de oscilaţie a pendulului, [mm]
α – unghiul de deviaţie a pendulului, [o]
μfr= 100 * 180 * sin15o= 450 daN
Pentru studierea cuplajului se utilizează o piesă cilindrică netedă la exterior,

înbinată cu caneluri în semicuplajul condus.
Forţa de frecare T care acţionează asupra cuplajului este preluată
aproximativ egal de cele 5 role ale cuplajului, fiecăruia revenindu-i o cincime din ea.
Această forţă se descompune în două componente :
 una tangenţială, Ft , care determină rostogolirea în spaţiul
îngust al lăcaşului sub formă de pană
 una normală Fn
3.2. ANALIZA MECANISMULUI GENERATOR

DE IMPULSURI
Mecanismul este un mecanism patrulater de tip manivelă balansier. El

conţine capul de antrenare cu manivele reglabile în limitele 10 – 30 mm biela şi
balansierul.
Prin analiza cinematicii mecanismului de bază se urmăreşte studiul variaţiei
vitezelor şi acceleraţiilor unghiulare
Ale arborelui de antrenare a cuplajului în timp. Acesta se face cu scopul de a
se putea compara rezultatele încercărilor practice efectuate cu datele obţinute prin
calcule.
Din analiza structurii mecanismului rezultă că acesta face parte din clasa a
doua. În această clasă de mobilitate se calculează cu relaţia:
M = 3n – 2C5 – C4
unde n = 3, numărul elementelor mobile a mecanismului

C5 – numărul de cuple de clasa a cincea
C4 – numărul de cuple de clasa a patra
M = 3*3 – 2*4 = 9 – 8 = 1
Verificarea condiţiei de existenţă a manivelei se face conform toremei lui

Graschof : un mecanism patrulater admite manivela dacă suma lungimilor celui mai
mic şi celui mai mare dintre elementele este mai mică decât suma celorlalte două şi în
acest caz elementul cel mai mic e manivela.
l1 + l4 < l2 + l 3
l1 = 10 - 30 mm
l2 = 70 mm
l3 = 40 mm
l4 = 75 mm
Analiza cinematică se face pe baza utilizării funcţiilor de transfer :
l1  l 2  l 3  l 4
l1*cosφ1 + l2*cosφ2 + l3*cosφ3 – l4*cosφ4 = 0

l1*sinφ1 + l2*sinφ2 + l3*sinφ3 - l4 *sinφ4 = 0
Prin alegerea convenabilă a sistemului de axe xOy rezolvarea problemei

propuse se simplifică.
l1 * cos1  l1 * cos 2  l3 * cos3  l4 * cos 4  0


l1 * sin 1  l2 * sin  2  l3 * sin 3  l4 * sin  4  0
l1  l 2  l 3  l 4
l1 * cos1  l2 * cos  2  l3 * cos3  l4  0


l1 * sin 1  l2 * sin  2  l3 * sin  3  l4  0
l2 * cos 2  l4  l1 * cos1  l3 * cos 3


l2 * sin  2  l1 * sin 1  l3 * sin 3
l 22 * (cos 2  2  sin 2  2 ) 
l 42  l12 * cos 2 1  l32 * cos 2  3  2 * l1 * l 4 * cos1  2 * l 4 * l3 * cos  3 
2 * l1 * l3 * cos 1 * cos 3  l12 * sin 2 1  l32 * sin 2  3  2 * l1 * l 3 * sin 1 * sin  3
Fig.2
l1  l 2  l 3  l 0  0
l1 * cos1  l2 * cos 2  l3 * cos3  l0 * cos 0  0


l1 * sin 1  l2 * sin  2  l3 * sin 3  l0 * sin  0  0
R3
 2 * l1 * l 3 * cos1 * sin  3  2 * l1 * l3 * sin 1 * cos 3  2 * l1 * l 4 * sin 1
R   1 
R3 2 * l1 * l3 * sin 1 * cos 3  2 * l1 * l 3 * cos1 * sin  3  2 * l3 * l 4 * sin  3
 3
1  R3 * 1
a3  12 * R3   1 * R3
  2 R3  2 R3  2 R3 
   R3  * 2 
 2
 2  2 * R3 *
 1 1 *  3  3 
R3 
R3
 3
3.3. CALCULUL CUPLAJULUI UNISENS
Cuplajele intermitente asigură o legătură temporară a arborilor, în funcţie de

anumite condiţii : turaţie, sens de rotaţie, supraîncărcări, condiţii tehnologice etc.
Cuplarea sau decuplarea arborilor se face comandat sau automat, fără oprirea
arborelui motor. Cuplajele automate pot fi limitatoare de sens (cuplajele direcţionale
de cursă liberă), limitatoare de turaţie (cuplaje centrifugale), limitatoare de moment
(cuplaje de siguranţă).
Fig.3
Paramerti geometrici care caracterizează aceste cuplaje se stabilesc din

condiţia de autoblocare, care asigură funcţionarea într-un singur sens. Realizarea
acestei condiţii de autoblocare este posibilă prin crearea unui spaţiu de dimensiuni
variabilă între elementele interior şi exterior al cuplajului, elemente solidare cu arborul
şi rulmentul intre care se transmite mişcarea.
Calculul cuplajului se face prin relaţiile ce definesc elementele geometrice al
cuplajului unisens. Elementele geometrice sunt stabilite astfel încât dimensiunile să fie
minime pentru un unghi α impus şi diferenţele dintre profilul în arc de cerc şi cel
avolventic sunt foarte mici, ultimul prezentând avantaje din punctul de vedere al
realizării tehnologice.
Datele folosite sunt cele adoptate pentru prezentul proiect, dimensiunea
cuplajului s-a ales din catalog pentru a realiza ansamblul de măsurare. S-a ales
modelul AL15.S.-U. pentru caracteristicile motorului cu care se efectuează
măsurările.
Elementele geometrice ale cuplajului unisens sunt:
R p  Re  d 1 = 25 – 6 = 19mm
 d 
c  2 *  Re  1  * sin   2.684mm
 2
unde, Rp – raza profilului

Re – raza exterioară a căii de rulare
d1 – diametrul bilei rulmentului
α – unghiul dintre raza exteroiară a căii de rulare si raza profilului la
c contactul cu bila rulmentului
Unghiul se adoptă uzual între valorile α = 3…4 o. Valoarea care se alege

trebuie să satisfacă următoarea ecuaţie :
α < φ = arctg μ
Unghiul μ este stabilit între valorile μ = 0.06…0.1 0. Se ia valoarea 0.080 şi

se verifică ecuaţia :
arctg 0.080 = 4.58 = μ > α
Relaţia de determinare a razei la curbură redus de contur în cele două

puncte de contact :
- Ae – dintre inelul exterior şi rolă
- Ai – dintre rolă şi inelul interior
1 2 1
   2.59
 red  Ai  d1 R p
1 2 1
   18
 red  Ae  d 1 Re
Se calculează s pentru cazul când inelul exterior nu este montat într-o altă
piesă:
s   0.8...1.2  * d1  1 * 6  6mm
Corelaţia dintre elementele geometrice Re , l , d 1 se face ţinând seama de

numărul de role z recomandat, în cazul nostru se adoptă un cuplaj cu 5 role. După
2 Re l
acest criteriu se aleg valorile tabelare pentru  8 şi  2.
d1 d1
Forţele care solicită elementele cuplajelor unisens se determină în ipoteza

încărcării egale a elementelor intermediare, astfel încât să se asigure transmiterea
prin frecare a momentului maxim Mtc. (Mtc=2.5 daN*m)
M tc
F  285.7 N * m
z * Re * tg
Eforturile unitare care apar în zonele de contact se determină pe baza

teoriei lui Hertz. Valorile sunt maxime înpunctul de contact al inelului interior cu
elementul de blocare.
M tc 1 1
 c max  605 * * *   ac
l * z * tg Re  red  A1 
unde
 aco
 ac  ,
N c σaco max=30000daN/cm2
6
10 7
N c  *nc * k * n s * Ts * n z * T 
 2 * 1 * 2 * 8 * 250 * 5  40000
2.5 1 1
 c max  605 * * *  69.2daN / cm 2
12 * 5 * 0.06 19 2.58
Efortul unitar minim apare în punctul de contact al inelului exterior cu

elementul intermediar:
M tc 1 1
 c min  605 * * *
l * z * tg Re  red ( Ae )
 c min  26.5daN / cm 2
Inelul exterior al cuplajului unisons se calculează la o solicitare compusă,

cauzată de forţele F :
 red   t   i   1.5 *  f    ai
2 2
în care :
F  285.7 3.14
t  * cot g  * cot g  120.4 daN/cm2
2* B*s z 2 *18 * 6 5
3 * F * Rmed   z
i  *  cot g  
B*s 2
 z 
s 6
Rmed  Rc   25   28mm
2 2
3 * 258.7 * 28   5
i  *  cot g    3315 daN/cm2
18 * 6 2
 5 
F
f   1.32
2*B*s
 ai  5000daN / cm 2
Din aceste ecuaţii rezultă : σred=343.5daN/cm2  σai
3.4. CALCULUL RULMENTULUI
Pierderile de energie în rulmenţi sunt relativ mici şi rezultă mai ales din
pierderile prin frecare, care iau naştere pe suprafeţele de contact dintre corpurile de
rulare şi căile de rulare, dintre corpurile de rulare şi colivie şi în sfârşit, dintre corpurile
de rulare colivie şi rulment.
Felurile frecării mai sus-menţionate şi ca urmare frecarea totală în rulment,
depind de o serie de factori care nu pot fi cuprinşi intr-o relaţie teoretică. În mod uzual
coeficienţii de frecare pentru diferitele tipuri constructive de rulmenţi, precum şi legile
de variaţie a lor în funcţie de sarcină şi de turaţie, se stabilesc pe cale experimentală.
Astfel s-a stabilit că frecarea între corpurile de rulare şi căile de rulare creşte apreciabil
odată cu sarcina, în timp ce frecarea între corpurile de rulare şi colivie este aproape
independentă de sarcină şi turaţie, mărimea sa fiind condiţionată de precizia formei
geometrice a rulmentului.
Pierderile de energie cauzate de frecarea între corpurile de rulare, colivie şi

lubrifiant depind de vâscozitatea lubrifiantului şi de cantitatea de lubrifiant introdus în
lagăr. Pe măsura creşterii sarcinii, din cauza reducerii vâscozităţii lubrifiantului la
creşterea temperaturii de funcţionare a rulmentului, aceste pierderi se micşorează.
S-a fǎcut un calcul al capacitǎţii de încǎrcare a rulmentului ce se aflǎ
amplasat pe cuplajul unisens. În poziţie staticǎ asupra rulmentului acţioneazǎ un arc
lamelar acţionat de un şurub, apǎsare ce este diminuatǎ, şi un pendul alcǎtuit din douǎ
greutǎţi, cu rolul de a menţine echilibrul. În timpul funcţionǎrii asupra rulmentului mai
acţioneazǎ şi cuplajul învârtit de arborele motor, creând un moment ce va tinde, pe
mǎsura creşterii turaţiei, sǎ scoatǎ ansamblul din echilibru. Tot atunci, pentru
efectuarea de mǎsurǎtori se strǎnge şi arcul lamelar.
Calculul capacitǎţii de încǎrcare s-a fǎcut pentru o putere a motorului de
Pm =0,55 kw şi o turaţie a motorului de nm=3000 rot/min, turaţia maximǎ.
Preliminar este ales un rulent radial cu bile pe un singur rând, seria 6200,
având capacitǎţile de încǎrcare conform catalogului :
- Capacitatea de încǎrcare dinamicǎ C = 7500 daN
- Capacitatea de încǎrcare staticǎ C0 = 6200 daN
Se calculeazǎ momentul care se transmite :

Pm
M t  9550 *
nm
0.55
M t  9550 *  17.8daN
3000
Forţa radialǎ se considerǎ a fi Fr = 100 daN.

Din motajul studiat rezultǎ cǎ nu acţioneazǎ forţe axiale asupra rulmentului,
deci Fa = 0.
Calculele se fac pentru durabilitae impusǎ de L h = 4000 ore, întrucât nu
montajul nu este utilizat frecvent.
Sarcina echivalentǎ [ P ] :
P  0.56 * Fr
P  0.56 * 100  56daN
Durabilitatea [ L ] (mil. rot.) :

60 * n * Lh
L
10 6
In care n – turaţia inelului interior n = 3000 rot/min
Lh – durabilitatea impusǎ =4000
60 * 3000 * 4000
L  72 mil.rotaţii
10 6
Raportul C/P conform tabelului 7.37, Organe de maşini, Chişiu A., pag. 367
este :
C
 4.12
P
Capacitatea dinamicǎ :
C  4,12 * P
C  4,12 * 56  230,72daN
4. MĂSURI DE TEHNICA SECURITĂŢII ŞI

PROTECŢIA MUNCII
Normele de tehnica securităţii şi protecţia muncii prevăd sarcini şi răspunderi

pentru cei care lucrează direct în procesul de producţie. Este un complex de măsuri ce
trebuie luate pentru a asigura siguranţa acestora şi îmbunătăţirea condiţiilor de
fabricaţie, prin reducerea sau îmbunătăţirea completă a factorilor nocivi.
Deoarece suprafaţa superioară a standului este redusă în raport cu
înălţimea lui, s-a prevăzut ca picioarele să fie inclinate faţă de planul vertical pentru a
avea o mai bună stabilitate.
Instalaţia electrică de alimentaţie şi comandă a fost astfel amplasată şi
realizată încăt să se înlăture pericolul electrocutării şi accesul la instalaţie (prin fixarea
pe rame de oţel închise cu apărători sub stand).
Reperele supuse la solicitări au fost astfel dimensionate încât să prezinte

siguranţă în exploatare (să reziste la aceste solicitări).
Astfel arborele de antrenare a fost verificat la oboseală în secţiunile
periculoase. S-a verificat durabilitatea rulmentului, rezistenţa la încovoiere a arcului.
Deoarece acest stand este echipat cu un motor electric ce acţionează piese
aflate în mişcare de rotaţie şi de pendulare, se recomandă respectarea normelor
generale de protecţia muncii referitoare la lucrul cu utilaje comandate electric, cât şi la
cele legate de lucrul cu piese aflate în mişcare de rotaţie şi de pendulare (greutăţile de
pe tija pendulului au fost fixate cu piuliţe, pentru a nu se deplasa în timpul pendulării).
Se impune respectarea următoarelor instrucţiuni :
- priza de alimentare să fie prevăzută cu pământare (nul)
- să nu se lucreze în medii umede sau corozive
- pornirea motorului se va face numai cu sistemul de încărcare decuplat
- pornirea se va face de la valoarea minimă a turaţiei prestabilite
- la încheierea lucrului la stand se decuplează sistemul de încărcare
Personalul muncitor care lucrează la maşină trebuie să aibă echipamentul
de protecţie adecvat. Capetele libere ale îmbrăcămintei pot fi prinse de părţile în
mişcare,de capetele de arbore ce ies în afara carcasei. În limitele posibilităţii toate

părţile în mişcare trebuie să aibă apărători de protecţie.
Muncitorii trebuie să execute în timpul lucrului, o seamă de operaţii care impun
o bună iluminare a locului de muncă. Ca surse de lumină se pot folosi becuri de 2540
W la tensiuni până la 2448 V.
5. BIBLIOGRAFIE
1. CHIŞIU, A., ş.a. Organe de maşini, Bucureşti, E.D.P., 1981

2. DRǍGHICI, I., CHIŞU, E., ş.a. Calculul şi construcţia
cuplajelor, Bucureşti, E.T., 1978
3. RABINOVICI, I., BADEA, GH., Rulmenţi 9, Bucureşti,
E.T., 1972
4. PAVELESCU, D., Concepţii noi, calcul şi aplicaţii în frecarea şi

uzarea solidelor deformabile, Bucureşti, Editura
Academiei, 1971
5. SUCALǍ, F., ş.a. Organe de maşini vol.I, Editura Transilvania
Pres, 1995
6. TǍTARU, O., ş.a. Ingineria sistemelor mecanice. Mechanical
Systems Engineering vol. II, Cluj-Napoca, Editura
Risoprint, 2003
7. Mecanisme şi organe de maşini, curs de mânǎ
1. INTRODUCERE
Managementul este definit ca o activitate sau artă de a conduce un

ansamblu al activităţilor de organizare şi conducere în scopul adoptării deciziilor
optime în proiectarea şi reglarea proceselor microeconomice respectiv ştiinţa
organizării şi conducerii unei activităţi economico-sociale. Managerul este
persoana investită cu putere de a conduce, administra şi gestiona o afacere
patrimonială. Conducerea afacerilor economice situează în prim planul
preocupărilor factorilor de decizie spre managementul strategic, adică spre
performanţe ridicate şi durabile atât în relaţiile economice cât şi în cele
internaţionale.
Managementul înglobează o serie de activităţi specifice de previziune,

luarea deciziilor, organizare, conducere şi control, toate orientate spre focalizarea
resurselor umane, materiale, financiare şi informaţionale ale organizaţiei
economice într-o manieră efectivă şi eficientă.
Ca agent economic întreprinderea intră în relaţie cu alţi agenţi pe care îi
întâlneşte pe diferite pieţe în care se schimbă bunuri şi servicii pe bază de
monedă. Aceste schimburi dau naştere universului financiar care apare simultan
ca o contraparte a universului economic şi ca un univers autonom organizat pe
pieţele sale proprii prin care se schimbă active financiare şi monedă.
Agenţii economici şi financiari ce se întâlnesc pe diferite pieţe şi între
care apar variate raporturi constituie contextul social în care funcţionează şi
evoluează întreprinderea.
Alături de celelalte subsisteme financiare, finanţa întreprinderii
trebuie să-şi aducă contribuţia la edificarea noii economii de piaţă, la
dezvoltarea proprietăţii private, la buna administrare şi gestionare a
patrimoniului, la asigurarea unui circuit normal şi eficient a capitalului, la
armonizarea diferitelor categorii de interese printr-o raţională repartizare a
profitului la tehnologizare şi promovarea progresului tehnic şi ştiinţific, la
sporirea nivelului calitativ a produselor şi creşterea eficienţei spre a ne
putea încadra în circuitul mondial a bunurilor, a deveni competitivi pe piaţa
externă şi a intra în rândul ţărilor civilizate.
2.ANALIZA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII ŞI DIAGNOSTICUL

FINANCIAR
2.1.Obiectivele analizei şi a diagnosticului financiar
Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanţă

financiară a întreprinderii la încheierea exerciţiului. Ea îşi propune să stabilească
punctele tari şi punctele slabe ale gestiunii financiare în vederea fundamentării
unei noi strategii de menţinere şi de dezvoltare într-un mediu concurenţial
Suma de date pentru analiza financiară o constituie documentele
contabile de sinteză : bilanţul, contul de rezultate şi anexa de bilanţ.
Analiza financiară urmăreşte să evidenţieze modalităţile de realizare

a echilibrului financiar pe termen lung şi pe termen scurt (obiectiv al analizei pe
bază de bilanţ şi treptele de acumulare bănească), de rentabilitate a activităţii
întreprinderii (obiectiv al analizei pe baza contului de profit şi pierderi).
2.2.Analiza echilibrului financiar pe bază de bilanţ
Bilanţul sintetizează starea patrimonială a întreprinderii la un moment

dat, în timp ce contul de rezultate sintetizează rezultatul fluxurilor economice şi
financiare de intrare, de prelucrare şi de ieşire pe perioada considerată.
Ca reflectare a stării patrimoniale, bilanţul stabilit la sfârşitul
perioadei de gestiune descrie separat elementele de activ şi de pasiv ale
întreprinderii.
Din punct de vedere juridic, activul, prin compoziţia sa, trebuie să
dezvăluie gruparea bunurilor-ca obiecte de drepturi şi obligaţii –în bunuri imobile
şi bunuri mobile; din punct de vedere economic, gruparea resurselor în funcţie de
modul lor de întrebuinţare în utilizări permanente, utilizări temporale şi utilizări-
pierderi; din punct de vedere financiar, gruparea valorilor alocate în funcţie de
lichiditatea lor în valori imobilizate valori de exploatare, valori realizabile pe
termen scurt, valori disponibile şi valori rezultat sub formă de pierderi.
Respectând în ordine criteriile de mai sus, pasivul, prin structura sa,
trebuie să evidenţieze, separat, drepturile şi obligaţiile pecuniare, gruparea
resurselor - în funcţie de originea lor – în resurse permanente furnizate de
proprietar, resurse temporare asigurate de terţi, resurse rezultate sub formă de
profit,
Ierarhizarea surselor de finanţare, în funcţie de exigibilitatea lor, în
capitaluri proprii, datorii pe termen lung, datorii pe termen scurt şi rezultat sub
formă de profit.
Pasivul, prin componenţa sa, evidenţiază modul de finanţare sau
susţinere financiară a activului şi exigibilitatea surselor de finanţare.
Astfel, categoria de pasiv corespunzătoare finanţării proprii a

activului, asigurată de proprietar ca investitor, este denumită ”capitaluri proprii”.
Ea se regăseşte sub forma capitalului social, primelor legate de capital, rezervelor,
subvenţiilor pentru investiţii, diferenţelor de reevaluare, provizioanelor
reglementate, fondurilor proprii în scop determinat şi rezultatelor.
Finanţarea străină a activului, asigurată de terţe persoane, în raport cu
titularul de patrimoniu, se regăseşte în categoria de pasiv denumită datorii. În
această situaţie se află creditele bancare şi de la alte instituţii de credit,
împrumuturile din emisiunile de obligaţiuni, datoriile comerciale faţă de furnizori,
datoriile fiscale, salariale şi sociale, datoriile către asociaţi rezultate din
operaţiuni de capital şi dividende şi alte datorii.
Structurilor de activ şi pasiv prezentate mai sus li se asociază valorile
de regularizare de activ sub forma cheltuielilor înregistrate în avans, diferenţele de
activ din conversia creanţelor şi datoriilor în devize, primele privind rambursarea
obligaţiunilor precum şi valorile de regularizare de pasiv, compuse din veniturile
înregistrate în avans, diferenţele de pasiv din conversia creanţelor şi datoriilor în
devize.
Diferenţa dintre activul total şi datoriile totale contractate reprezintă
situaţia netă a întreprinderii, respectiv averea netă a acţionarilor (activul neangajat
în datorii).
Situaţia netă este cel mai adesea pozitivă şi crescătoare, ca efect al
unei gestiuni economice sănătoase. Această situaţie marchează maximizarea
valorii capitalurilor proprii, a activului net finanţat de respectivele capitaluri şi
este consecinţa reinvestirii unei părţi din profitul net şi a altor elemente de
acumulări.
Situaţia netă poate avea, în cazuri prefalimentare, valoare
negativă. Aceasta semnifică o depăşire a activului de către datoriile totale
contractate de întreprindere şi o astfel de situaţie netă este consecinţa
încheierii cu pierderi a exerciţiilor anterioare
Posturile de bilanţ pun în evidenţă două reguli principale ale finanţării:
1. Nevoile permanente de alocare a fondurilor băneşti se

vor acoperii din capitaluri permanente, îndeosebi din capitaluri
proprii.
2. Nevoile ciclice (temporare) se vor acoperi din surse
ciclice (temporare).
2.3.Analiza rentabilităţii cu ajutorul indicilor financiari
2.3.1.Diagnosticul financiar
Are următoarele caracteristici:
a) Identifică punctele tari şi punctele slabe ale gestiunii
financiare
b) Prevede şansele de viitor ale întreprinderii şi riscurile
sale
c) Propune măsuri pentru redresarea situaţiei
d) Are ca obiective măsurarea rentabilităţii capitalurilor
întreprinderii şi aprecierea condiţiilor de echilibru financiar pentru a
evalua gradul de independenţă economică şi financiară a întreprinderii.
Ratele de rentabilitate economică măsoară eficienţa mijloacelor materiale şi
financiare alocate întregii activităţi a întreprinderii.
Putem avea o rată a rentabilităţii economice netă şi o rată a rentabilităţii
economice brute.
Rata de rentabilitate netă =Profit curent/Capitaluri investite
Rata de rentabilitate brută(Re) =Excedent brut de exploatare
(EBE)/Capitaluri investite.
Re = EBE/Capitaluri investite.
Re = EBE/(Active fixe brute + Nevoia de fond de rulment +
Disponibilităţi).
Pentru ca întreprinderea să-şi poată menţine substanţa sa economică, Re

trebuie să fie superioară ratei inflaţiei.
Dacă o întreprindere are o Re mai mare decât rata dobânzii la capitalurile
împrumutate, atunci acţionarii pot beneficia de efectul de levier(pârghie
financiară) al îndatorării întreprinderii.
Re trebuie să permită întreprinderii reînnoirea şi creşterea activelor sale
într-o perioadă cât mai scurtă.
Se consideră corespunzătoare o rată ”EBE / Active fixe brute” mai mare
de 25%.
Rata de rentabilitate financiară măsoară randamentul capitalurilor proprii

deci al plasamentului financiar pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea
acţiunilor întreprinderii:
-îi remunerează pe proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende
şi prin creşterea rezervelor care, de fapt, reprezintă o creştere a averii
proprietarilor
rf=profitul net/capitaluri proprii
-este influenţată de modalitatea de procurare a capitalurilor şi de acea este
sensibilă la structura capitalurilor (situaţia îndatorării întreprinderii)
-este de dorit ca rata de rentabilitate financiară (rf) să fie mai mare ca rata
medie a dobânzii pe piaţă, pentru a face atractive acţiunile întreprinderii şi a creşte
cursul lor bursier.
Se mai calculează un coeficient de capitalizare bursier (PER) conform
relaţiei PER=Cursul bursier al acţiuni / profitul per acţiune
PER măsoară de câte ori investitorii sunt dispuşi să cumpere profitul per
acţiune, permiţând o bună comparaţie a întreprinderilor din aceeaşi ramură
economică.
Ratele de structură a capitalurilor caracterizează modalităţile de finanţare
a investiţiilor întreprinderii (strategice, de exploatare şi de echilibru).
Se pot grupa în:
I. Rate ale echilibrului financiar

II. Rate ale îndatorării
I.Rate ale echilibrului financiar sunt expresia fondului de rulment

(respectiv a importanţei şi a evoluţiei sale în timp).
I.1Rate de finanţare a activelor fixe evidenţiază existenţa sau
inexistenţa unui fond de rulment (RFR), chiar a unui fond de rulment propriu
(rfp).
rfr= Capitaluri permanente/Active fixe brute
rfp= Capitaluri proprii/Active fixe brute.
I.2.Rate de finanţare a nevoii de fond de rulment (rfn) (complementară
ratelor de finanţare a activelor fixe).
rfn= Fond de rulment/nevoia fond de rulment
Este de preferat să fie mai mare decât 1.
I.3.Rata de trezorerie complementară ratelor de finanţare măsoară
capacitatea de plată a întreprinderii.
I.3.1.Rata capacităţii de plată a ciclului de exploatare (rata de
lichiditate)=RI
RI= Active circulante/Datorii exigibile pe termen scurt.
I.3.2.Rata capacităţii de plată imediată (rata de trezorerie imediată)=Rt
Rt= Disponibilităţii/ Datorii imediat exigibile.
II. Rate ale îndatorării
Măsoară importanţa îndatorării pentru gestiunea financiară a
întreprinderii.
II.1.Rata îndatorării= Datorii (pe termen lung şi pe termen
scurt )/Capitaluri proprii.
Pentru a acorda în continuare credite în condiţii de garanţie sigură,
normele bancare impun existenţa unui levier mai mic decât 1.
II.2.Rata îndatorării financiare (rdf) exprimă gradul de îndatorare pe
termen lung.
rdf= Datorii financiare (pe termen lung) /capitaluri permanente. Normele

bancare impun o rată sub 0,5.
II.3.Rata creditelor de trezorerie(rct) exprimă gradul de îndatorare
(bancară) a activităţii de exploatare
RLOD= Active circulante totale / Datorii pe termen scurt.
RLCD>1 dacă fondul de rulment >0 (adică există suficiente active
circulante mobilizate pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt). O rată
apropiată de 1 evidenţiază o capacitate de plată insuficientă pentru a asigura
întreprinderii o marjă de siguranţă împotriva riscului de insolvabilitate.
rct= Credite de trezorerie / Nevoia fond de rulment
Această rată este complementară celei de finanţare a nevoii de fond de
rulment (rfn=1-rct) şi, deci, caracterizează apelarea de către întreprindere la
credite pentru a suplini capacitatea de autofinanţare a investiţiilor de exploatare
II.4.Rata de prelevare a cheltuielilor financiare (rpc) (dobânzi,
comisioane) măsoară capacitatea de plată a costului îndatorării.
rpc= Cheltuieli financiare / Excedent brut de exploatare.
Această rată separă întreprinderile sănătoase de cele falimentare .
Dacă această rată este mai mare de 0,6 , întreprinderea înregistrează
probleme grave de gestiune financiară şi intră în stare de faliment.
Dacă cheltuielile finale depăşesc excedentul de trezorerie a exploatării
(ETE), îndatorarea devine insuportabilă pentru rentabilitatea economică a
întreprinderii.
II.5.Rata capacităţii de rambursare (rcr) exprimă, în număr de ani
capacitatea întreprinderii de a rambursa datoriile financiare (pe termen lung).
rcr= Datorii financiare (pe termen lung) / Capacitatea de autofinanţare.
Normele bancare impun un număr maxim de 3 ani pentru rambursarea teoretică a
datoriilor financiare prin CAF.
Efectul de pârghie financiară. Influenţa îndatorării asupra rentabilităţii

capitalurilor proprii
Efectul de părghie financiară evidenţiază legătura dintre valoarea de piaţă

a întreprinderii şi structura capitalurilor acesteia
Pe baza ratelor de rentabilitate economică şi financiară şi a ratei de
structură a capitalurilor întreprinderii se poate reconstitui relaţia de calcul a
rentabilităţi financiare cu evidenţierea efectului
Se porneşte de la bilanţul prezentat schematic mai jos.
CPR
R
f
AE R
e DAT
R
d
Activului economic îi corespunde o rată a rentabilităţii economice (Re).

Capitalurilor proprii (CPR) le corespunde o rată a rentabilităţii financiare
(Rf).
Datoriilor (DAT) le corespunde o rată a dobânzii(Rd).
Profitul net (PN)este determinat de excedentul brut de exploatare, (EBE)
corectat cu dobânzile (Dob) la capitalurile împrumutate (DAT).
PN = EBE – Dob.
Din relaţia de calcul a rentabilităţii economice (Rej) se obţine excedentul
brut al exploatării, ca remunerare a întregului activ economic (AE).
Re = EBE / AE, de unde EBE = AE x Re
Dobânda, ca remunerare a capitalurilor împrumutate la un nivel dat al
ratei de dobândă (Rd) rezultă din relaţia:
Dob=DAT x Rd
În aceste condiţii, rata rentabilităţii financiare (Rf) a capitalurilor proprii

(CPR) se rescrie astfel:
Rf=PN/CPR=(EBE-Dob)/CPR=(Ae x Re-DAT x Rd)/CPR
Cum însă activul economic este integral finanţat din capitalurile proprii şi
din cele împrumutate (AE=CPR
+DAT), atunci relaţia de mai sus va evidenţia efectul de pârghie financiară al
îndatorării (1-DAT/CPR)
Rf = (Cpfi x Re +DAT x Re – DAT x Rd) / CPR = 1
Rf = Re + (Re - Rd) x DAT / CPR, în care DAT /CPR = 1
(Re -Rd) x 1 este efectul de pârghie financiară al îndatorării.
Reputaţii economişti americani Modigliani şi Miller au admis şi ipoteza
existenţei impozitului pe profit într-o taxă (t), şi atunci:
Rf = (Re –Rd) x DAT / CPR (1-t).
2.3.2.Rata internă de rentabilitate (RIR)
Este egală cu acea rată a dobânzii care egalizează suma fluxurilor de

trezorerie marginale actualizate (FTMA) inclusiv valoarea reziduală (VR) cu
valoarea investiţiei. RIR este rata de actualizare a fluxurilor de trezorerie viitoare
pentru V=0.
RIR este o rentabilitate actuarială de aceeaşi natură cu cea obţinută de
titularul unei obligaţiuni de valoare nominală egală cu suma investiţiei având o
dobândă egală cu fluxurile anuale de trezorerie marginale şi cu o valoare de
rambursare egală cu valoarea reziduală a mijlocului fix rezultat din investiţie:
n
FTMt VR
I=  
t 1 1  RIR  t
1  RIR  n
În lipsa echipamentelor electronice de calcul, RIR se rezolvă prin tatonări

repetate ale unor rate de rentabilitate, care apropie tot mai mult cei doi termeni ai
egalităţii.
RIR mai mare sau egală cu rata medie a dobânzii pe piaţă sau costul
mediu ponderat al capitalului.
2.4.Analiza punctului mort
Costuri
Venituri
CA
1
CT
CAs S CV
CF 2
CF
00
3
Producţie (mii unităţi)
1=beneficii; 2=costuri variabile; 3=costuri fixe;

Graficul 2. reprezentarea gradului de rentabilitate
Pe grafic se vor considera:

 Pe axa absciselor, volumul producţiei;
 Pe axa ordonatelor, costurile şi veniturile;
Dreapta CF, paralelă cu axa absciselor, reprezintă costurile fixe care
rămân identice, indiferent de mărimea volumului producţiei.
Dreapta CA, reprezintă cifra de afaceri şi dreapta CT costul total (cost fix
+ costuri variabile).
Punctul S de intersecţie a dreptelor CT şi CA corespunde punctului mort.
Dacă producţia este superioară nivelului Q, întreprinderea are un profit
egal cu diferenţa verticală dintre curbele (dreptele) CA şi CT. Dacă producţia este
inferioară nivelului Q, întreprinderea suferă o pierdere egală cu diferenţa verticală
dintre curbele (dreptele) CT şi CA.
Atunci când producţia este egală cu nivelul Q, nu avem nici un beneficiu,
nici o pierdere. Cantitatea Q corespunde punctului mort.
Se remarcă faptul că panta dreptei CA este mult mai puternică decât a
dreptei CT, ceea ce este normal, deoarece preţul fiecărei unităţi vândute este mai
ridicat decât costul total al acestei unităţi. Cifra de afacerii creşte mult mai rapid
decât costurile totale.
3.EVALUAREA MIXTĂ A ÎNTREPRINDERII
3.1.Patrimoniu şi rentabilitate în evaluarea întreprinderii

Caracterizarea în ansamblu a patrimoniului presupune evidenţierea
mărimii şi ponderii diferitelor elemente patrimoniale în activul şi în pasivul
bilanţului.
Structura simplificată a bilanţului este următoarea:
ACTIV PASIV
1.Active nete I.Capitaluri proprii

imobilizate
II. Provizioane pentru
riscuri şi cheltuieli
2.Active circulante
III.Datorii pe termen
scurt
O primă investigare are loc în structura activului, urmărindu-se ponderea

pe care o deţin activele nete imobilizate, respectiv, activele circulante în totalul
activului.
Analiza se adânceşte apoi pe fiecare categorie de active, urmărindu-se
modificările care s-au produs în structura acestor posturi bilanţiere, comparativ cu
începutul exerciţiului financiar. În acest sens se va analiza ponderea pe care o au
stocurile şi alte active în totalul activelor circulante. În vederea aflării cauzelor
care au produs modificări ale structurii acestor active, va trebui să se adâncească
analiza la nivelul soldurilor conturilor sintetice şi analitice componente.
A doua investigare se referă la structura pasivului scop în care se urmăresc
ponderea şi modificările structurale ce intervin între componentele pasivului şi
anume:
-a capitalurilor proprii;
-a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli;
-a datoriilor;
Analiza se adânceşte apoi la nivelul fiecărei categorii de posturi bilanţiere
urmărindu-se modificările intervenite în comparaţie cu începutul exerciţiului
financiar.
3.1.1.Analiza factorială a structurii patrimoniale

Analiza structurii patrimoniale se poate analiza atât pe verticală cât şi pe

orizontală. Analiza pe verticală se poate face cu ajutorul a două grupe de
indicatori şi anume:
a. indicatori ai structurii activului;
b. indicatori ai structurii pasivului;
3.1.2.Analiza pe verticală a structurii activului

Cu ajutorul unui sistem de indicatori se analizează evoluţia structurii
activului şi se depistează cauzele care au condus la această evoluţie. Din acest
sistem fac parte: rata imobilizărilor, rata activelor circulante, rata stocurilor, rata
creanţelor şi rata disponibilităţilor.
a)Rata imobilizărilor (Ri) exprimă ponderea pe care o au imobilizările

nete (Ai) în activul bilanţului:
A An  Acp  A f
Ri= Ai *100 
Ab
*100 ;
b
Analiza factorială a indicatorului permite stabilirea influenţei fiecărui

factor la evoluţia acestuia:
ΔRi
1. ΔRi(Ab) 2. ΔRi(Ai)
2.1. ΔRi(An) 2.2. ΔRi(Acp 2.3. ΔRi(Af)

Unde: An -reprezintă valoarea netă a imobilizărilor necorporale;

Acp -reprezintă valoarea netă a imobilizărilor corporale.
Af -reprezintă valoarea netă a imobilizărilor financiare.
Indicatorul exprimă dimensiunile investiţiilor de capital din societatea
comercială analizată. În general o imobilizare financiară consistentă în aceste
active poate conduce la o stare de lichidare redusă.
b) Rata activelor circulante (Rc) evidenţiază ponderea şi modificările ce

se pot produce în această componentă a ăctivului bilanţier, astfel:
A
c S  C r  Db
Ri= A *100  Ab
* 100 ;
b
Analiza factorială a indicatorului stabileşte proporţia acestor modificări,

contribuţia stocurilor (S), creanţelor (C), şi disponibilităţilor băneşti (D) la
evoluţia structurii patrimoniale a bilanţului astfel:
ΔRc
1. ΔRc(Ab) 2. ΔRc(Ac)
2.1. ΔRc(S) 2.2. ΔRc(Cr) 2.3. ΔRc(Db)
Analiza se adânceşte pe componentele acesteia, respectiv pe rata

stocurilor, rata creanţelor şi rata disponibilităţilor băneşti.
b.1)Rata stocurilor are valori diferite de la o unitate la alta în funcţie de

natura procesului productiv şi de durata ciclului de fabricaţie. În general o creştere
a indicatorului semnifică imobilizarea unor importante resurse financiare.
Modificarea stocurilor poate avea multiple cauze şi de aceea analiza se adânceşte
la nivelul fiecărei componente a stocurilor, astfel:
 rata stocurilor de materii prime:
Pmp
Rmp= Ac
* 100 ;
 rata stocurilor de producţie neterminată:

nP
Rpn= A * 100 ;
c
 rata stocurilor de produse finite:

Pf
Rpf= Ac
* 100 ;
 rata stocurilor de mărfuri:

M S
RM= A *100 ;
c
În acelaşi timp se analizează ponderea pe care o deţin aceste categorii de

stocuri în totalul stocurilor şi evoluţia în dinamica acestora.
b.2)Rata creanţelor comerciale

Exprimă natura relaţiilor cu partenerii de afaceri. În general o valoare
ridicată a acestei rate poate contribui la dinamizarea cifrei de afaceri dar creează
dificultăţi de lichidare.
b.3)Rata disponibilităţilor băneşti are o dublă semnificaţie şi anume:

 pe de o parte valoarea ridicată a indicatorului semnifică
o situaţie financiară favorabilă în termeni de echilibru financiar;
 pe de altă parte valoarea ridicată a indicatorului poate

însemna o neangajare a societăţilor comerciale în afaceri ceea ce
înseamnă de fapt o utilizare ineficientă a disponibilităţilor monetare.
3.1.2.2.Analiza pe verticală a structurii pasivului

Cu ajutorul unui sistem corelat de indicatori se urmăreşte aplicarea
măsurilor de politică financiară a societăţii comerciale de stabilitate şi autonomie
financiară. Astfel stabilitatea financiară se evidenţiază cu ajutorul indicatorului
rata stabilităţii financiare astfel:
C pm C pr  I tl
(1)SF= * 100  *100 ;
Pb Pb
 D 
(2)SF= 1  Pts  *100 ;
 b 
în care Cpm, Cpr reprezintă capitaluri permanente respectiv proprii

Dts reprezintă datorii pe termen scurt.
Analizând factorial stabilitatea financiară, rezultă că acesta este în creştere
pe măsură ce costul remunerării capitalului străin scade, ca urmare a diminuării
contribuţiei acestuia la formare capitalurilor permanente.
ΔSF
1. ΔSF 2. ΔSF (Cpm)
2.1. ΔSF (Cpr) 2.2. ΔSF (Ifl)
Autonomia financiară exprimă, în general, capacitatea unei societăţi

comerciale de-a face faţă angajamentelor sale financiare. Autonomia financiară
îmbracă mai multe forme de exprimare şi anume:
 autonomia financiară globală (RAG);
 gradul de îndatorare globală (RG);
 gradul de îndatorare la termen (RGt);
Autonomia financiară globală depinde de doi factori şi anume:
 stabilitatea financiară;
 autonomia financiară la termen (RAT), astfel:
C pm C pr
RAG= S F * S F *100  Pb
*
C pm
* 100 ;
Din analiza factorială a indicatorului rezultă că sporirea autonomiei

financiare la termen (prin lichidarea împrumuturilor pe termen lung) şi a
stabilităţii financiare determină creşterea autonomiei financiare globale ale
agentului economic. Autonomia financiară depinde, aşadar şi de gradul de
îndatorare faţă de terţi care îmbracă două forme şi anume (globală şi la termen):
-îndatorarea globală
D
T
RG= P *100 ;
b
-îndatorarea la termen
IT1
RGT= C * 100 ;
pr
Cu cât gradul de îndatorare scade cu atât creşte autonomia financiară a

societăţii comerciale analizate, capacitatea sa de autofinanţare.
Analiza pe orizontală a structurii patrimoniale vizează următoarele
aspecte:
-finanţarea circuitului economic (prin fondul de rulment);
-lichiditatea financiară;
-solvabilitatea financiară;
-capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea;
4.TIPURI DE RISCURI
 Riscul are la origine patru surse: starea economiei,

inflaţia sau dezinflaţia, factori specifici ai firmei şi factori care ţin de
scena internaţională.
 Portofoliile sunt expuse unui risc diversificabil şi unuia
nediversificabil. Riscul diversificabil poate fi eliminat. Riscul
nediversificabil, măsurat prin coeficientul beta, este deci o măsură
semnificativă a riscului aferent unui activ păstrat într-un portofoliu
diversificabil.
 Riscul unui activ constă din (1) riscul specific firmei,
care poate fi eliminat prin diversificare, plus (2) riscul pieţei, care nu
poate fi eliminat prin diversificare. Riscul pieţei reflectă fluctuaţiile şi
schimbările pieţei, în general.
 Pieţele de capital sunt în mod rezonabil eficiente.
Aceasta înseamnă că, în mod consecvent, loc valorilor mobiliare
reacţionează rapid şi clar (neambiguu) la o nouă informaţie. Acesta
include informaţii referitoare la preţ, succesiunea preţului şi volum.
5.ANALIZA LICHIDITĂŢII PE TERMEN SCURT

5.1.Semnificaţia lichidităţii pe termen scurt

Să explicăm ce înseamnă nevoi şi capitaluri (resurse) permanente,
respectiv nevoi şi surse ciclice (temporare).
Nevoile permanente, care se mai numesc şi alocări permanente (stabile)
sunt, de fapt, activele imobilizate (imobilizările necorporale, imobilizările
corporale şi imobilizările financiare) şi se caracterizează printr-o rotaţie lentă a
capitalurilor investite în aceste active.
Capitalurile (sursele) permanente (stabile) sunt reprezentate de
capitalurile proprii şi împrumutate şi se caracterizează printr-o scadenţă cât mai
îndepărtată (capitalurile proprii nu au scadenţă decât în situaţiile limită, de
faliment, iar datoriile financiare sunt împrumuturi contractate pe termen lung, cu
scadenţă mai îndepărtată).
Nevoile (alocările) ciclice (temporare) sunt reprezentate de activele

circulante (stocuri, creanţe, disponibilităţi) şi se caracterizează prin aceea că
recuperarea capitalurilor investite se face după încheierea unui ciclu de exploatare
(aprovizionarea, producţie, desfacere).
Sursele ciclice (temporare) sunt formate din datorii pe termen scurt

(credite, furnizori, decontări) ce se caracterizează prin aceea că ele sunt cele mai
exigibile, fiind contractate pentru necesităţi de producţie, se întâlnesc adesea sub
numele de datorii (ale ciclului) de exploatare.
Pe baza celor două reguli principale ale finanţării, expuse mai sus, se pun
în evidenţă doi indicatori de apreciere a echilibrului financiar în urma analizei de
bază de bilanţ, şi anume: fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment.
Fondul de rulment reprezintă surplusul de surse permanente (marja de

securitate),degajat de ciclul de finanţare a investiţiilor, care poate fi folosit pentru
reînnoirea stocurilor şi creanţelor. Acest indicator este expresia realizării
echilibrului financiar pe termen lung şi a contribuţiei acestuia la înfăptuirea
echilibrului finanţării pe termen scurt.
Relaţia generală de calcul este:
Fond de rulment= Surse permanente - Alocări permanente = (Capitaluri

proprii + Datorii financiare) – Imobilizări nete (fără amortizări).
Fondul de rulment poate fi de patru feluri: brut, net, propriu şi străin.
Fondul de rulment brut (FRB) se mai numeşte fond de rulment total sau
economic şi desemnează toate activele circulante susceptibile de-a fi transformate
în bani într-un termen mai mic de un an.
Fondul de rulment net (FRN) este cel mai operaţional şi sub aspectul
analizei economice.
FRN reprezintă partea din capitalul permanent care poate fi utilizată

pentru finanţarea activelor circulante, adică excedentul de capital permanent faţă
de activele imobilizate.
Fondul de rulment propriu (FRP) defineşte excedentul capitalului propriu

faţă ce activele imobilizate şi semnifică autonomia de care dispune o
întreprindere în materie de finanţare a investiţiilor:
Relaţii de calcul: Semnificaţii:
FRN = CP - Ai CP = capitaluri permanente
= Ac – Rt Ai = active imobilizate
FRP = Cp – Ai Ac = active circulante
= FRN – DLT Rt = resurse de trezorerie
FRS = CP – Cp DLT = datorii la termen
= FRN-FRP (datorii financiare)
Cp = capitaluri proprii
Determinarea prin calcul a fondului de rulment şi neînscrierea lui distinctă
într-un post de pasiv al bilanţului este o consecinţă a gestiunii globale şi unitare a
fondurilor întreprinderii fără a separa distinct fondurile pentru investiţii de cele
pentru producţie. Utilizarea globală, fără destinaţii prestabilite, a fondurilor
băneşti, dă întreprinderii libertatea de a aloca acolo unde nevoia de finanţare
impune acest lucru, fie că este vorba de investiţii , de producţie sau de cercetare etc.
Mărimea negativă a fondului de rulment reflectă absorbirea unei părţi din

sursele temporare pentru finanţarea unor necesităţi permanente contrar
principiului de gestiune financiară: la necesităţi permanente se alocă surse
permanente.
Nevoia de fond de rulment reprezintă diferenţa dintre necesităţile de

finanţare a ciclului de exploatare ţi datoriile de exploatare.
Relaţia de calcul generală:
Nevoia de Fond de Rulment = Alocări Ciclice – Surse Ciclice = (Stocuri

+ Creanţe) – Datorii de Exploatare (datorii pe termen scurt).
Există două categorii de nevoi de fond de rulment:
 De exploatare
 În afara exploatării
Nevoia de Fond de Rulment de exploatare (NFRE) =
=Nevoi (alocări) ciclice (de exploatare) – Surse ciclice
Nevoia de fond de rulment in afara exploatării(NFRAE) =

=Alocări ciclice în afara exploatării – Resurse ciclice în afara exploatării
O nevoie de fond de rulment pozitivă semnifică un surplus de nevoi

temporare în raport cu sursele temporare, posibil de mobilizat şi poate fi judecată
ca fiind normală dacă este rezultatul unei politici de investiţii privind creşterea
nevoii de finanţare a ciclului de exploatare.
O nevoie de fond de rulment negativă semnifică un surplus de surse

temporare în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante şi poate fi
apreciată pozitiv dacă este rezultatul accelerării rotaţiei activelor circulante şi al
angajării de datorii cu scadenţe mai relaxate.
Dacă, la un moment dat, fondul de rulment este superior nevoii de fond

de rulment, atunci excedentul de finanţare se regăseşte sub forma unei trezorerii
nete, concretizată în disponibilităţi băneşti în conturi bancare şi în casă.
Relaţia de calcul:
Trezoreria netă = Fond de rulment global – Nevoia de fond de rulment.
Concluzionând, este recomandată acea politică generală de echilibru,

care să menţină fondul de rulment la nivelul mediei fluctuaţiilor nevoii de fond de
rulment, aceasta fiind mărimea minim necesară a fondului de rulment. Fondul de
rulment optimal este cel acre menţine echilibrul financiar al întreprinderii la cel
mai scăzut cost al preocupării capitalurilor.
6. ANALIZA STRUCTURII CAPITALULUI ŞI A
SOLVABILITĂŢII PE TERMEN LUNG

6.1. FORMAREA RESURSELOR FINANCIARE PATRIMONIALE
Resursele financiare ale regiilor autonome şi societăţilor comerciale

se formează în general sub formă de fonduri împrumutate.
Fondurile proprii împreună cu cele împrumutate pe termen mijlociu

şi lung formează capitalurile permanente.
6.2.FORMAREA CAPITALURILOR PROPRII
Capitalurile proprii se formează din contribuţii externe şi contribuţii

interne.
Contribuţiile externe cuprind aportul proprietarilor şi eventual ale statului,

ale altor organisme specializate, iar cele interne sunt resurse degajate din
capacitatea de autofinanţare a agenţilor economici.
6.3.CONTRIBUŢIILE EXTERNE DE FORMARE A CAPITALULUI
Aceste contribuţii provin din: contribuţiile proprietarilor, contribuţiile

statului sau a altor organisme specializate.
a. Contribuţiile proprietarilor
Aceştia iniţial se angajează la un minim de aport care constituie capitalul

social. În schimbul aportului subscris şi vărsat va primi un număr de părţi sociale
sau acţiuni care reprezintă drepturile lui asupra capitalului.
Acţiunea este un titlu de participare care conferă posesorului ei calitatea

de asociat şi care-i dă dreptul de la o parte proporţională de profit distribuit de
societatea comercială, mai exact acţiunea reprezintă un drept de proprietate.
După numărul de acţiuni coprprietarul primeşte dividende după ce din

profit s-au scăzut impozitul pe profit şi rezervele legale.
Societăţile comerciale pe acţiuni în majoritatea lor sunt cotate la bursă.

Deţinătorul de acţiuni care doreşte să-şi recapete fondurile depuse nu poate cere
societăţii restituirea lor, dar se poate adresa bursei de valori şi pe baza de
negocieri poate intra în posesia contravalorii acţiunilor. La bursa de valori se
confruntă cererea cu oferta de acţiuni, schimburile făcându-se după estimări
subiective, de către piaţă supra valorii societăţii comerciale.
Cursul de valorificare a acţiunilor poate fluctua peste sau sub valoarea

nominală, în funcţie de rezultatele economice şi financiare a societăţii
comerciale, rezultate ce se cunosc din publicitatea bilanţurilor anuale.
Acţiunile pot fi nominative sau la purtător, acestea din urmă pot fi

transmise din mână în mână, iar cele nominative se pot transmite numai prin
transcrierea numelui şi prenumelui noului coproprietar în registrul acţionarilor.
Pe parcursul activităţii, societatea aduce noi acţiuni în vederea creşterii

capitalului, prin noi emisiuni de acţiuni. Vechii acţionari sau fondatorii au dreptul
preferenţial de a subscrie atunci la creşterea capitalului.
Capitalul suplimentar va fi egal cu numărul de acţiuni emise înmulţit cu

preţul de emisie a acţiunii, de regulă preţul de emisie este inferior preţului de
bursă, tocmai cu scopul de a asigura subscrierea noilor acţiuni emise. Dacă preţul
de emisie ar fi mai mare sau egal cu cel de la bursa de valori nu ar mai prezenta
nici un interes la subscrierea de capital, întrucât se pot cumpăra de pe piaţă la un
preţ inferior.
Asociaţii sau acţionarii în afară de numerar pot aduce ca aport ,şi bunuri
în terenuri, clădiri, construcţii speciale, utilaje, maşini, instrumente, instalaţii,
mijloace de transport, brevete, mărci de fabrică, etc.
b. Contribuţiile statului sau a unor organisme specializate
Statul sau colectivităţile publice pot acorda societăţilor comerciale în

anumite situaţii prime sau subvenţii nerambursabile atât în numerar cât şi în
echipamente de exploatare.
Acestea se înscriu în bilanţul societăţii constituind fonduri proprii, iar

subvenţiile din exploatare constituie venituri şi atenuează eventualele pierderi.
Unele instituţii sau organisme financiare specializate pot furniza fonduri

proprii cu titlu temporar sau permanent cum sunt:
 participarea cu fonduri pentru o rentabilitate mai ridicată
 operaţiunile de sprijin financiar când societatea comercială se

află în dificultate din punct de vedere al asigurării resurselor financiare
necesare
 băncile de afaceri pot aduce fonduri proprii pentru

rentabilizarea şi dezvoltarea societăţii comerciale iar după o perioadă de un
an să poată fi introdusă la bursa de valori şi banca să-şi poată retrage partea
de investiţie făcută.
6.4.MAJORAREA CAPITALULUI
În evoluţie societăţile comerciale au nevoie de resurse suplimentare

determinate de necesităţi de investiţii-dezvoltare sau expansiunii comerciale.
Uneori insuficienţa capitalului propriu poate fi generată de acoperirea unor

pierderi, de insuficienţa capitalului propriu ca garanţii pentru obligaţiile asumate
faţă de bănci şi terţi.
Noile condiţii de lipsă a unui echilibru permanent între surse şi obligaţii,

şi de afectare a ritmicităţii de plăţi societatea comercială este pusă în situaţia de a
găsi noi resurse de finanţare. Prima posibilitate este aceea de majorare a
capitalului social prin aporturi noi în numerar şi în natură, încorporarea de
rezerve, convertirea creanţelor sau prin fuziune sau absorbţie.
7. STUDIU DE CAZ LA S.C. PRODVINALCO S.A.
7.1. Scurt istoric
. În evoluţia societǎţii se disting urmǎtoarele etape: in 1932 s-a infiinţat

un depozit MAT; în 1951 ia fiinţǎ Intreprinderea de Vin şi Bǎuturi Alcoolice
Vinalcool Cluj; în 1985 unitatea îşi schimbǎ denumirea în Intreprinderea de
Vinificaţie si produse spirtoase. În 1990 a fost constituitǎ SC Prodvinalco SA.
Profilul firmei este fabricarea bǎuturilor (alcoolice distilate, vin, nedistilate,
nealcoolice), comert cu bǎuturi, fabricare de produse de panificaţie si patiserie,
etc. Capitalul social este de 9.066.650 mii lei, divizat in 9.066.650 actiuni cu
valoarea nominala de 1.000 lei.
7.2. Analiza staticǎ a echilibrului financiar prin prezentarea

FRN, NFR şi TN
Fondul de rulment este cel care asigurǎ continuitatea plǎţilor. Studiul

FRN, ca şi toate studiile, sunt fǎcute pe ultimii 3 ani contabili, şi anume 2001,
2002, 2003. Rezultatele sunt prezentate în tabelul de mai jos:
2001 2002 2003
Capitaluri permanente 45048861 98823640 102370049
Active imobilizate nete 22102181 63161551 81172372
FRN 22946680 35662086 21197675

Nevoia de fond de rulment este o „nevoie” de finanţare a ciclului de
exploatare, este suma necesarǎ finanţǎrii diferenţei fluxului de producţie de

fluxului de trezorerie. Este o mǎsurǎ a greutǎţii de finanţare specifice, generate de
activitatea curentǎ. Analizând diferenţa dintre utilizǎrile ciclice şi resursele ciclice
am obţinut urmǎtoarele valori, grupate în tabel:
2001 2002 2003
Utilizǎri ciclice UC 122314014 208125018 98684142
(stocuri, creanţe)
Resurse ciclice RS 52510000 74230500 124520800
(datorii pe termen scurt)
NFR 69804014 133894518 -25836658
Se observǎ cǎ NFR este pozitiv pe primi doi ani studiaţi, ba chiar manifestǎ
o tendinţǎ de creştere, însǎ în 2003 nevoia de fond de rulment devine negativǎ, ca
urmare a unei scǎderi de nevoi temporare în raport cu sursele posibile a se
mobiliza.Între aceşti doi indicatori de echilibru financiar existǎ relaţia trezoreriei
din care rezultǎ trezoreria netǎ. Valorile acestui indicator sunt prezentate în
diagrama de mai jos:
Se observǎ o scǎdere accentuatǎ a trezoreriei nete în primii doi ani, iar în

anul 2003 valoarea acestuia a devenit pozitivǎ, înregistrând o creştere de 143 mld.
lei. Este un semn clar cǎ firma a reuşit sǎ adune lichiditǎţi şi a ieşit din scǎderea ce
i-ar fi putut duce la faliment. O trezorerie negativǎ evidenţiazǎ un dezechilibru
financiar, fapt ce s-a accentuat în 2002 prin achiziţionarea de credite. În 2003
cifrele aratǎ o disponibilitate accentuatǎ a solvabilitǎţii, deci nu va mai trebui sǎ
apeleze la credite.
Pentru o mai bunǎ comparare a FRN şi NFR se mai calculeazǎ rata de

finanţare a nevoii de fond de rulment (rfn):
Rfn = Fond de rulment / nevoia de fond de rulment

7.3.Analiza rentabilitǎţii prin intermediul indicilor financiari:
Rentabilitatea presupune obţinerea de venituri mai mari decât cheltuielile

venite de pe urma activitǎţii de producţie şi vanzare de produse şi mǎrfuri.
Reflectǎ rezultatul activitǎţii unei firme dacǎ acesta a realizat profit sau a activat
în pierdere. Este şi o metodǎ a diagnosticului financiar analizarea rentabilitǎţii
unei firme, utilizând bilanţul şi contul de profit şi pierderi.
7.3.1. Rata de rentabilitate financiarǎ (se doreşte mai mare decât rata medie
a dobânzii pe piaţǎ) :
Rf = Profit net / Capitaluri proprii
Se observǎ o scǎdere puternicǎ a rentabilitǎţii financiare din 2001 în

2002, cauzat şi de imprumuturi mari şi de la neîncasarea unui numǎr mare de
creanţe, ceea ce a dus la scǎderea trezoreriei. În 2003 a crescut puţin faţǎ de anul
2002 fapt ce reflectǎ o uşoarǎ stabilizare a rentabilitǎţii, însǎ datoritǎ neachitǎrii
unor tuturor datoriilor, nu poate creşte la valoarea din 2001.
Rata de rentabilitate financiarǎ se împarte în mai multe rate ale

echilibrului financiar:
 Rata capacitǎţii de platǎ a ciclului de exploatare (rata

de lichiditate)
 Rata de finanţare a nevoii de fond de rulment (rfn)

(prezentată mai sus)
Rata de lichiditate mǎsoarǎ capacitatea firmei de a-şi onora obligaţiile de

platǎ pe termen scurt, se mai numeşte şi testul acid. Se împarte în rate curente şi
rate rapide. Compararea lor se face în diagrama de mai jos:
Se remarcǎ o scǎdere a raportului dintre rata curentǎ şi rata rapidǎ din anul
2002, semn cǎ au crescut stocurile în raport cu activele circulante. În 2003
scǎderea ambelor indici indicǎ o solvabilitate imediatǎ diminuatǎ faţǎ de anii
precedenţi.
Ratele privind managementul datoriei explică măsura în care firma se

finanţează din împrumuturi. Vom analiza două dintre ratele cele mai utilizate
pentru analiza financiară deoarece ele folosesc rate bilanţiere şi rate bazate pe
contul de profit şi pierderi pentru a determina măsura în care finanţarea s-a făcut
din fonduri împrumutate:
Rata îndatorării reprezintă raportul dintre valoarea totală a datoriilor (pe

termen lung şi mediu + capitaluri proprii) :
Rata îndatorării = Total datorii pe t.m.l. / Capitaluri permanente
Rata îndatorării financiare reprezintă raportul dintre datoriile pe termen

lung şi capitaluri permanente.
Valorile calculate pentru cele două rate sunt prezentate prin comparaţie in
graficul de mai jos:
1.6
1.4
1.2
1 rata indatorarii
0.8
0.6 rata indat.
financiare
0.4
0.2
0
2001 2002 2003
ANEXA 1.
BILANŢ (mii lei)
ACTIV 2001 2002 2003 PASIV 2001 2002
Imobilizǎri 946554 106592 271906 Capital 45048861 100265503

necorporale propriu
nete
Imobilizǎri 20665703 45940905 63786412Datorii pe 0 14411863
corporale termen
nete lung
Imobilizǎri 489924 17114054 17114054 Capital 45048861 114677366
financiare permanent
Stocuri 41664014 32324518 50345942 Datorii pe 52510778 74223437
termen
scurt
Creanţe 10459917 25712987 43143668 Provizioane 0 0
pentru
riscuri şi
cheltuieli
Casa şi 23283595 54716607 47035488 Credite de 0 0
conturi trezorerie
Total active 97559639 188900803 226892037 Total pasiv 97559639 188900803
ANEXA 2.
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI (mii lei)
2001 2002 2003

Cifra de afaceri netǎ
342476578 403357018 607543886
Producţia vândutǎ
332011842 360930521 469753582
Venituri din vânzarea de mǎrfuri
10464736 42426497 138836542
Variaţia stocurilor
19350474 5167902 7625338
Alte venituri din exploatare
343799 921167 2617752
Total venituri din exploatare
362183500 399110283 622859372
Total cheltuieli din exploatare
309987760 353470044 569342105
Venituri din exploatare - profit
52195740 45640239 53517267
Venituri financiare (dobânzi, alte
venituri) 229002 748802 1349673
Cheltuieli financiare
5791319 7944120 6237644
Venituri totale
362412502 399858685 624209045
Cheltuieli totale
315779079 361414164 575576749
Rezultatul curent
46633423 38441521 48632296
Impozit pe profit
12558031 9955525 12158074
Profit net
34075388 28488996 36474222
Rezultatul pe acţiune
3758 1357 1563
BIBLIOGRAFIE
1. STANCU, I., Finanţe, teoria pietrelor financiare, finanţele întreprinderilor,

analiza şi gestiunea financiarǎ, Bucureşti, Editura Economicǎ, 1996
2. CÂNDEA, .D, ABRUDAN, I., Manual de inginerie economicǎ,
Cluj-Napoca, Editura DACIA, 2002
3. BĂTRÎNCEA IOAN- Analiza economică şi financiară a societăţilor

financiare, Editura Eta, Cluj-Napoca, 1996
4. BREZEANU PETRE- Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura

Fundaţia România de mâine, Bucureşti 1997
5. HOANŢĂ NICOLAE- Finanţele firmei, Editura Tribuna, Sibiu 1998
6. LOŞONŢI AUREL- Management financiar bancar 1997

7. FǍRCAŞ, D., Analiza financiarǎ, Suport de curs, 2003
OPIS
Proiectul cuprinde :
1. 61 pagini
2. 1 desen A1
3. 1 desen A3
4. 5 diagrame grafice
5. 4 tabele
6. 3 diagrame arborescente

INTRODUCERE

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INTRODUCERE

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

U T C-N PROIECT DE DIPLOMĂ Pag.

Cuplajele unisens, datorită frecvenţei ridicate a impănărilor si a sarcinilor

prezintă modul de calcul de verificare, două variante constructive, si alte utilizări in

2.1. DESCRIEREA STANDULUI

Lungimea manivelei este reglabilă, prin deplasarea piuliţei 4, cu ajutorul

2.2. PREZENTAREA SOLUŢIEI CONCEPUTE

Ştandul permite efectuarea de experienţe în vederea determinării

S-a constatat că este necesară prezenţa filmului de lubrifiant, doarece

Valoarea maximă a efortului unitar de forfecare pentru metale apare la 0.2

Referitor la influenţa uleiurilor aditivate cercetările sunt în fază incipientă.

Mǎsurarea momentelor se face cu ajutorul unui cuplaj unisens. Momentul

Modelul nou de mǎsurare prezentat în acest proiect face posibilǎ încercarea

În aceste condiţii se impune o verificare a cuplajului şi a rulmentului în cazul

3.1. ANALIZA FORŢEI DIN ARC

Mărimea forţei din arc se stabileşte prin deviaţia acului comparatorului.

unde G-greutatea aşezată pe tija pendulului, [N]

μfr= 100 * 180 * sin15o= 450 daN

Pentru studierea cuplajului se utilizează o piesă cilindrică netedă la exterior,

3.2. ANALIZA MECANISMULUI GENERATOR

Mecanismul este un mecanism patrulater de tip manivelă balansier. El

unde n = 3, numărul elementelor mobile a mecanismului

Verificarea condiţiei de existenţă a manivelei se face conform toremei lui

Analiza cinematică se face pe baza utilizării funcţiilor de transfer :

l1*cosφ1 + l2*cosφ2 + l3*cosφ3 – l4*cosφ4 = 0

Prin alegerea convenabilă a sistemului de axe xOy rezolvarea problemei

l1 * cos1  l1 * cos 2  l3 * cos3  l4 * cos 4  0

l1 * cos1  l2 * cos  2  l3 * cos3  l4  0

l2 * cos 2  l4  l1 * cos1  l3 * cos 3

l1 * cos1  l2 * cos 2  l3 * cos3  l0 * cos 0  0

3.3. CALCULUL CUPLAJULUI UNISENS

Cuplajele intermitente asigură o legătură temporară a arborilor, în funcţie de

Paramerti geometrici care caracterizează aceste cuplaje se stabilesc din

unde, Rp – raza profilului

Unghiul se adoptă uzual între valorile α = 3…4 o. Valoarea care se alege

Unghiul μ este stabilit între valorile μ = 0.06…0.1 0. Se ia valoarea 0.080 şi

Relaţia de determinare a razei la curbură redus de contur în cele două

Corelaţia dintre elementele geometrice Re , l , d 1 se face ţinând seama de

Forţele care solicită elementele cuplajelor unisens se determină în ipoteza

Eforturile unitare care apar în zonele de contact se determină pe baza

Efortul unitar minim apare în punctul de contact al inelului exterior cu

Inelul exterior al cuplajului unisons se calculează la o solicitare compusă,

Din aceste ecuaţii rezultă : σred=343.5daN/cm2  σai

3.4. CALCULUL RULMENTULUI

Pierderile de energie cauzate de frecarea între corpurile de rulare, colivie şi

Se calculeazǎ momentul care se transmite :

Forţa radialǎ se considerǎ a fi Fr = 100 daN.

Durabilitatea [ L ] (mil. rot.) :

4. MĂSURI DE TEHNICA SECURITĂŢII ŞI

Normele de tehnica securităţii şi protecţia muncii prevăd sarcini şi răspunderi

Reperele supuse la solicitări au fost astfel dimensionate încât să prezinte

mişcare,de capetele de arbore ce ies în afara carcasei. În limitele posibilităţii toate

1. CHIŞIU, A., ş.a. Organe de maşini, Bucureşti, E.D.P., 1981

4. PAVELESCU, D., Concepţii noi, calcul şi aplicaţii în frecarea şi

Managementul este definit ca o activitate sau artă de a conduce un

Managementul înglobează o serie de activităţi specifice de previziune,

2.ANALIZA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII ŞI DIAGNOSTICUL

2.1.Obiectivele analizei şi a diagnosticului financiar

Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanţă

Analiza financiară urmăreşte să evidenţieze modalităţile de realizare

2.2.Analiza echilibrului financiar pe bază de bilanţ

Bilanţul sintetizează starea patrimonială a întreprinderii la un moment

Astfel, categoria de pasiv corespunzătoare finanţării proprii a

1. Nevoile permanente de alocare a fondurilor băneşti se

l1cosφ1 + l2cosφ2 + l3cosφ3 – l4cosφ4 = 0