Sunteți pe pagina 1din 1

Cerebelul (din latină, cerebellum - creierul mic) este o parte majoră

a rombencefalului tuturor vertebratelor. Deși este, de obicei, mai mic decât telencefalul, există unele
excepții precum ar fi la Mormyridae – peștii elefant, unde poate fi la fel de mare sau chiar mai mare.
[1]
La oameni, cerebelul joacă un rol important în controlul activității motorii. Poate fi implicat și în
funcții cognitive cum ar fi atenția sau vorbirea, precum și în controlul fricii și al plăcerii, [2] însă funcțiile
sale legate de mișcare sunt cele mai clar stabilite. Cerebelul uman nu inițiază mișcarea, dar
contribuie la coordonare, acuratețe și sincronizarea exactă: primește aferențe de la sistemele
senzoriale ale măduvei spinării și de la alte părți ale creierului, integrându-le într-o activitate motorie
de precizie.[3] Lezările cerebeloase produc perturbări ale mișcării de precizie, echilibrului, posturii și
învățării motorii la oameni.[3]