Obligatiile vanzatorului

Vanzatorul are doua obligatii :

- Sa predea lucrul vandut cumparatorului.
- Sa-l garanteze contra evictiunii si contra viciilor.
Intre obligatiile vanzatorului, Codul civil nu prevede obligatia de a transmite
proprietatea lucrului vandut, deoarece transferul proprietatii (si a riscurilor) se produce, de
regula, prin insasi incheierea contractului

Predarea lucrului vandut.

a) Obligatia principala de predare. Prin predare se intelege, potrivit opiniei prof.
Francisc Deak, „ punerea lucrului vandut la dispozitia cumparatorului ”.
In Codul Juristului, dr. Constantin Crisu defineste predarea ca fiind „stramutarea
lucrului vandut in puterea si posesiunea cumparatorului ”.
Deoarece proprietatea se transmite, de regula, din momentul incheierii contractului,
predarea nu are semnificatia transferarii dreptului de proprietate si nici chiar al posesiei, ci
numai a detentiei, cumparatorul posedand – din momentul in care a devenit proprietar –
corpore alieno.
In ceea ce priveste modul de executare, predarea presupune, in unele cazuri, numai o
atitudine pur pasiva, din parte vanzatorului (lasarea lucrului la dispozitia cumparatorului, de
exemplu, cand lucrul se afla in detentia lui – ca depozitar, comodatar etc.- sau exista
posibilitatea preluarii fara concursul vanzatorului), iar, in alte cazuri, indeplinirea unor acte
sau fapte pozitive necesare pentru ca cumparatorul sa intre in stapanirea efectiva a lucrului
cumparat, de exemplu, predarea cheilor cladirii, remiterea titlului de proprietate sau de creanta
(art. 1315, 1316 si art.1318 C. civ.), eliberarea cladirii de catre vanzator si persoanele care nu
au drept opozabil cumparatorului.
Cu privire la termenul si dovada predarii se aplica regulile generale referitoare la
executarea obligatiilor.
Predarea se face la locul unde se afla lucrul vandut in momentul contractarii. Aceasta
regula se aplica in cazul in care lucrul vandut poate fi localizat din momentul incheierii
contractului (este individualizat). In celelalte cazuri, potrivit regulilor generale (art. 1104
C.civ.) predarea trebuie sa se faca la domiciliul debitorului (vanzatorului). Rezulta ca, in lipsa
de stipulatie contrara, si daca lucrul nu poate fi localizat, obligatia de predare a lucrului
vandut este cherabila, iar nu portabila.
Potrivit art. 1317 C. civ. cheltuielile de predare (masurare, cantarire, ambalare) vor fi
suportate de vanzator, iar cele legate de preluare (incarcare, transport, etc.) cad in sarcina
cumparatorului, daca partile nu s-au inteles altfel.
In ceea ce priveste obiectul predarii, vanzatorul este obligat sa predea lucrul vandut
„in masura determinanta prin contract” (art. 1326 C. civ.). In cazul unui lucru individual
determinat si existent in momentul incheierii contractului „in starea in care se afla in
momentul vanzarii” (art. 1324 C. civ.), iar in cazul lucrurilor de gen si viitoare in cantitatea si
calitatea ori alte criterii determinate in contract (mostre, esantioane, standarde, etc.), fiind
aplicabile regulile generale referitoare la obiectul platii (art. 1100 - 1103 C. civ.).
In lipsa de stipulatie contrara (expresa sau tacita), vanzatorul este obligat sa predea, o
data cu lucrul vandut, si fructele percepute dupa momentul transferului dreptului de
proprietate (art. 1324 C. civ.). Daca partile nu s-au inteles altfel, consideram ca vanzatorul
(sau alta persoana care nu are drept de folosinta opozabil cumparatorului) are dreptul la
restituirea cheltuielilor facute pentru producerea fructelor, daca este cazul.
Cumparatorul are dreptul, de asemenea, la accesoriile lucrului vandut si la tot ce a fost
destinat la uzul sau perpetuu (art.135C.civ.), de exemplu imobile prin destinatie, actiunea in
revendicare sau in garantie (dar nu si actiunea personala de anulare a contractului de locatiune
pentru incapacitate), precum si la accesoriile convenite (de exemplu, ambalajul).
b) Obligatia accesorie predarii . In cazul in care lucrul vandut nu se preda in
momentul incheierii contractului, vanzatorul este obligat sa-l conserve pana in momentul
predarii (art. 1074 C. civ.), deoarece lucrul trebuie sa fie predat in starea in care se afla in
momentul incheierii contractului (art. 1324 C. civ.), chiar daca, potrivit conventiei,
proprietatea se transmite ulterior, dar lucrul exista in acel moment si este individualizat.
In caz de deteriorare sau pierdere a lucrului, vanzatorul raspunde ca un depozitar
(voluntar sau remunerat – art. 1600 C. civ.), culpa lui fiind prezumata cat timp nu dovedeste o
cauza straina exoneratoare de raspundere (art. 1083 - 1083 C .civ.); caz fortuit sau forta
majora, incusiv fapta cumparatorului sau a unui tert pentru care nu are raspundere.
Daca cumparatorul a devenit proprietar din momentul incheierii contractului (intrucat
conservarea se face in numele si pe seama lui), el trebuie sa suporte cheltuielile ocazionate de
pastrarea lucrului (art. 1618 C. civ.).
C. Sanctiunea nerespectarii obligatiei de a preda lucrul. Neexecutarea obligatiei de
predare a lucrului de catre vanzator da dreptul cumparatorului sa aleaga „intre a cere
rezolutiunea vanzarii sau punerea sa in posesie” potrivit art. 1320 C. civ. In realitate, acest
text nu adauga nimic la dispozitiile generale cuprinse in art. 1020 - 1021 C. civ. In plus, textul
nu descrie exact dreptul de optiune al cumparatorului. Intr-adevar, acesta ar mai putea invoca,
in cazul neexecutarii obligatiei de predare a lucrului de catre vanzator, exceptia de
neexecutare sau, daca nu mai este posibila executarea in natura, daune-interese (in forma
generala a executarii silite prin echivalent).
In cazul executarii cu intarziere a obligatiei de predare, cumparatorul are dreptul la
daune - interese (art. 1321 C. civ.), dar numai de la data punerii in intarziere a vanzatorului.
Tinand seama de continutul art. 1322 C. civ., nu va fi vorba insa de intarziere, ca
forma de neexecutare, daca obligatia de predare a lucrului este afectata de un termen in
folosul vanzatorului . Cand nu a fost prevazut un asemenea termen, este pe deplin aplicabil
principiul simultaneitatii executarii obligatiilor.
Ca urmare, daca nu i se plateste pretul, vanzatorul poate refuza predarea lucrului
invocand exceptio non adimpleti contractus.
In acest caz, neexecutarea nu mai are caracter ilicit, iar problema culpei nu se mai
pune. Daca insa cumparatorul a devenit falit sau insolvabil, desi obligatia de predare este
afectata de un termen, neexecutarea ei devine ilicita, chiar inainte de scadenta, cu exceptia
cazului in care cumparatorul va da cautiune ca va plati la termen.
 3. Obligatia de garantie
Obligatia de garantie a vanzatorului decurge din principiul ca el trebuie sa faca tot ce-i
sta in putinta pentru a asigura cumparatorului stapanirea – linistita si utila - a lucrului vandut.
Rezulta ca obligatia de garantie are o dubla infatisare (art. 1336 C.civ.): vanzatorul
trebuie sa-l garanteze pe cumparator :
- de linistita folosinta a lucrului, adica contra evictiunii .
- de utila folosinta a lucrului contra viciilor

A. Garantia contra evictiunii.

In legatura cu problematica evictiunii, Camelia Toader afirma urmatoarele: „a trata

astazi despre evictiune poate parea desuet, daca ne gandim la numarul restrans de studii
consacrate acestei probleme, cel putin in dreptul nostru.

Autorii contemporani sunt mai degraba interesati de garantia impotriva viciilor

lucrului, poate nu intamplator, data fiind complexitatea bunurilor care se gasesc astazi in
circuitul civil, formand obiectul diferitelor contracte”.

Conform opiniei prof. Dumitru Macovei, prin evictiune se intelege „ pierderea in tot
ori in parte a proprietatii bunului cumparat sau tulburarea cumparatorului in exercitarea
prerogativelor de proprietar ca urmare a valorificarii de catre vanzator sau de catre o terta
persoana a unui drept care exclude”, in tot sau in parte, dreptul cumparatorului asupra acelui
bun.

Deci, Codul civil prevede ca vanzatorul este de drept obligat sa-l garanteze
pecumparator de evictiune totala sau partiala a lucrului vandut, precum si de sarcinile care n-
au fost declarate la incheierea contractului (art. 1337 C. civ.).

Referindu-se la vanzare, care este contractul - tip in materie de obligatie, unii autori,
incepand cu Domat si Pothier, precursorii doctrinari ai Codului civil francez, au
rezumat intr-o expresie devenita celebra raportul dintre obligatia de predare si cea de
garantie: garantia este predarea continua.