“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

de Lucian Blaga
Modernismul

1. INCADRAREA IN CURENT: MODERNISM (2 trasaturi argumentate)

Opera “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, apartinand volumului “Poemele
luminii” (1919), se inscrie in categoria artelor poetice moderne prin adoptarea
principiului estetic al sincronismului, introdus de Eugen Lovinescu. Astfel, accentul
nu mai cade asupra actului creator, ca rezultat al inspiratiei, al framantarii interioare si al
tehnicii adoptate, al mestesugului cuvintelor, ci asupra relatiilor poet-lume si poet-
creatie. Tot de modernism tine si identitatea dintre autor si eul liric, intrucat sinele
poetic devine promotorul filozofiei blagiene asupra cunoasterii, impartasind atitudinea
acestuia de sporire a misterelor universului (cunoasterea luciferica).
Structura textului poetic:
Poezia este structurata in trei secvente poetice inegale, primele doua fiind marcate
prin scrierea cu initiala majuscula a versurilor, iar in final, prin constructia concluziva.
Ingambamentul si versul liber, utilizate pentru a reda fluxul ideilor si ducand la
accentuarea lirismului, reprezinta unul din instrumentele prozodice la care modernistii
recurg pentru a se elibera de rigorile clasice.
2. TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME
Viziunea despre lume graviteaza in jurul teoriei despre cunoastere, aceasta fiind tema
principala a poeziei, definita prin raportare la mister:
 cunoasterea paradisiaca sau plus-cunoasterea (pe cale rationala; urmareste
descifrarea tainelor lumii, prin care este afectat echilibrul universului)
 cunoasterea luciferica sau minus-cunoasterea (intuitiva, pe cale revelatorie,
urmarind potentarea misterelor)
In plan literar, cunoasterea se articuleaza prin doua tipuri de metafore:
 plasticizante (apropie fapte, idei, care apartin lumii reale, fara sa aduca un plus de
semnificatie)
 revelatorii (scot la iveala misterul din fapte, lucruri si idei)

3. Elemente de compozitie
Titlul
Un prim element compozitional relevant atat pentru tema poeziei, cat si pentru viziunea
poetului asupra lumii este titlul. Reluat in incipit, titlul exprima optiunea autorului pentru
cunoasterea luciferica. Se remarca exacerbarea eului liric, caracteristica a lirismului
expresionist (pronumele “eu”), verbul la forma negativa “nu strivesc”, ce exprima refuzul
categoric al cunoasterii rationale, dar si metafora relevatorie “corola de minuni a lumii”
care este o imagine a perfectiunii, a absolutului (prin simbolistica cercului), a intregului
format de misterele universale, pe care poetul are menirea de a le contempla si de a le
potenta.
Relatiile de simetrie si opozitie
Un alt element compozitional sugestiv pentru perspectiva blagiana asupra cunoasterii se
reflecta in relatiile de simetrie si de opozitie. Discursul se fundamenteaza pe antiteza eu-
altii, corespunzand celor doua tipuri de cunoastere, care sunt redate la nivel stilistic prin
metaforele “lumina mea”-“lumina altora”. Simetria se realizeaza prin enumerarea
simbolurilor insumate sub aura misterului, vazut ca esenta a lumii, in prima si in ultima
secventa poetica: “flori” (frumosul, viata, efemeritatea), “ochi” (contemplatia), “buze”
(iubirea, logosul), “morminte” (moartea, eternitatea). Daca in secventa initiala, eul poetic isi
asuma cunoasterea limitata ca un dat firesc al conditiei umane, idee sugerata prin raportul de
coordonare disjunctiva (“ori”), in cea finala, creatorul defineste cunoasterea in parametrii
unei iubiri totale, ce se rasfrange asupra sumei misterelor, redate prin aceleasi simboluri
plasate in raport de coordonare copulativa ( “si”).
4. Ideile poetice si procedeele artistice
De asemenea, continutul ideatic si mijloacele de expresie redau perspectiva
modernista de conturare a raportului eu-cunoastere. Prima secventa lirica dezvaluie
atitudinea poetica fata de tainele lumii, aceasta fiind una protectoare. Verbele la forma
negativa (“nu strivesc”, “nu ucid”), asociate metaforei “calea mea”, sustin asumarea
categorica a cunoasterii luciferice, prin care se urmareste potentarea misterelor.
Principalele procedee artistice la care poetul apeleaza pentru a defini cele doua
tipuri de cunoastere sunt antiteza, metafora si comparatia. In a doua secventa lirica, prin
intermediul unei ample comparatii, cunoasterea luciferica este asociata cu lumina lunii:
“si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare
taina noptii/ asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister”. Lumina nu
mai este perceputa asemenea unui factor de risipire a tainelor ce zac in intuneric, ci de sporire
a lor, asa cum eul creator, prin actul sau poetic, converteste misterul, nu il reduce. Prin
aceasta relatie de analogie (asemanare), se realizeaza o exacerbare mascata a limitelor eului,
care isi asuma rolul astrului selenar in pastrarea si sporirea “ne-ntelesurilor”. Aici se stabilesc
totodata motivele recurente din lirica blagiana: misterul, lumina (cunoasterea), principiul
contrar, intunericul (cadrul propice perpetuarii tainelor). Intunericul este redat atat ca element
prezent in lumea obiectuala, asociat nocturnului, cat si ca o componenta axiala ce se include
in sfera sacralitatii, a acelui “sfânt mister” pe care poetul il transpune in creatie.
5. INCHEIERE
Asadar, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o arta poetica
modernista deoarece interesul autorului este orientat catre relatia poet-lume si poet-creatie.
Creatia este un mijlocitor intre eu (constiinta individuala) si lume. Sentimentul poetic este
acela de contopire cu misterul universal, cu esenta lumii. Actul poetic transfigureaza misterul,
nu il reduce. Misterul este substanta originara si esentiala a poeziei: cuvantul originar
(orfismul), iar cuvantul poetic nu inseamna, ci sugereaza, nu explica misterul universal, ci il
protejeaza prin convertire.