Sunteți pe pagina 1din 4

Revista literaturii

Revista literaturi ne ajută să formulăm tema, pe care vrem sa o redactam, iar o problemă bine
ridicată facilitează cercetarea literaturii.

Revista literaturii se imparte in mai multe etaje si anume:

- cercetarea bibliografică propriu - zisă, adică identificarea publicaţiilor care se referă la


subiectul în discuţie ;

- lectura critică, activă a publicaţiilor. Pentru a extrage rezultatele şi a le utiliza, trebuie să fie
apreciată validitatea studiului, ceea ce se poate realiza eficient cu ajutorul unei grile de lectură;

- meta – analiză permite combinarea datelor din mai multe studii avand acelaşi subiect, în
vederea intocmirii unor concluzii semnificative;

Etapele documentării:

- trecerea în revistă

- selectarea

- sintetizarea

- valorificarea

- alcătuirea explicaţiilor generalizatoare

Teoria pentru explicarea fenomenului cercetat

Cercetarea propriu-zisă cu publicarea rezultatelor (noile descoperiri în dezvoltarea ştiinţifică).


problemele domeniului mai mult sau mai puţin cercetate, cu noile publicaţii ştiinţifice, cu
ipotezele noi ş.a

În acest mod are loc o reordonare a cunoştinţelor existente în tema abordată (concepte, definiţii,
ipoteze), sensibilizarea unor deficienţe în abordarea anterioară a domeniului supus investigaţiei,
sugerarea unor noi aspecte de cercetare etc.

O condiţie de bază a cercetării şi documentării în domeniu este cunoaşterea profundă a


limbajului ştiinţific, metodelor şi metodologiei de cercetare, cunoaşterea logicii dezvoltării
domeniului, analiza critică a realizărilor din domeniu.

Îndeplinirea acestor condiţii vor servi la:


- susţinerea ipotezelor;

- verificarea veridicităţii lor;

- probarea adevărului;

- elaborarea concluziilor;

- demonstrarea veridicităţii sau falsităţii teoriei existente;

- iniţierea unei noi teorii (teze, concepţii).

În literatura de specialitate deseori întâlnim afirmaţia, cum că o lucrare de licenţă sau una de
disertaţie îşi poate propune însă să fie doar “construirea unor enunţuri sau unor propoziţii cu
caracter de adevăr, prin afirmarea sau negarea unei realităţi aparente, fenomenologii sau structuri
interne”.

Etapele cercetării bibliografice

- informarea generală asupra temei de cercetare;

- identificarea surselor;

- accesul la ele;

- culegerea materialelor bibliografice;

- adnotarea superficială şi ordonarea lor;

Cercetarea surselor prin parcurgerea atentă şi listarea ideilor, argumentelor, demonstraţiilor,


ipotezelor, sistemelor conceptual-metodologice, enunţurilor, explicaţiilor şi concluziilor privind
subiectul cercetării. Formarea viziunii de ansamblu asupra realizărilor anterioare în domeniu şi
tema propusă; sinteza teoretică, punerea la punct a instrumentarului conceptual-metodologic şi
explicativ pentru abordarea concretă şi realizarea demarcaţiei dintre ceea ce este deja realizat şi
ce va realiza autorul, la ce concluzie se va ajunge.

În ştiinţă informarea şi documentarea sunt elemente de uz permanent pentru specialişti din


domeniul de cercetare şi de pregătire a cercetătorului. Fondurile de documentare şi informare
sunt extrem de diverse – de la tradiţionalele biblioteci ştiinţifice – la bibliotecile virtuale, de la
informaţia din domenii înguste de cercetare – la cele înrudite.

Surse de documentare :

- surse de documentare primare

- surse de documentare secundare


- documente publicate

- documente nepublicate

- microformate: -filme,

-xerox,

-microfişe,

-computere,

-e-mail,

-internet,

-reproduceri.

1. Documente primare:

Neperiodice (manuale, tratate, monografii, îndrumare, rapoarte ştiinţifice, rapoarte tehnice,


standarde, brevete, teze de doctorat, rapoarte de cercetare, rapoarte statistice, rapoarte de analiză
ştiinţifică cu grad de generalizare, comunicări ştiinţifice, brevete, culegeri de lucrări ştiinţifice
etc.)

Periodice (reviste de specialitate, anuare – rapoarte de activitate ştiinţifică anuală în instituţii de


învăţământ, spre exemplu, editoriale, ziare de specialitate, emisiuni televizate de domeniu etc.)

2. Documente secundare – prelucrarea analitică şi sistematică a documentelor primare. Scopul


documentelor secundare constă în a-l ajuta pe cercetător în găsirea documentelor primare unde se
află informaţia necesară. Printre aceste documente vom evidenţia reviste de referinţă, studii de
sinteză, adnotări, informaţie rapidă, indexuri şi cataloage bibliografice etc.

3. Microformate – cu reproduceri de documente istorice rare şi extrem de preţioase pentru


cunoaşterea ştiinţifică; cu înmagazinarea unui volum mare de informaţii într-un spaţiu redus
posibilitatea schimbului de informaţii fără risc de deteriorare (amintiţi-vă de abonamentul
interbibliotecar, existent prin anii ’70, când o sursă bibliografică sosea la Chişinău din Moscova
timp de 1-3 luni); copiile oricărei lucrări de artă cu o descriere de la cea mai explicită până la
cele mai mici amănunte; economisirea substanţei prime din care sunt elaborate produse surse de
informaţie etc.

Referinţele bibliografice

Descrierea bibliografică conţine un număr strict necesar de cerinţe. Referinţa bibliografică este o
parte necesară, un capitol aparte al lucrării ştiinţifice.
Este uşor de elaborat bibliografia când cercetătorul a folosit pe parcursul investigaţiilor sale
fişele bibliografice, în care a fost introdusă o oarecare informaţie, conform normelor şi
standardelor existente.

Referinţele bibliografice elucidează acele lucrări de bază, care au fost folosite drept surse notorii
în domeniul ales.

Norme de bază în elaborarea referinţelor bibliografice:

- documentarea reală prin obligaţia cercetătorului de a menţiona absolut toate sursele folosite în
documentarea lor şi în această bază elaborarea lucrării ştiinţifice;

- includerea în această listă bibliografică doar a lucrărilor, surselor strâns legate de tema sau
problema cercetată;

- descrierea exactă a surselor citate;

- se recomandă de a elabora referinţele bibliografice în ordinea alfabetică a limbii de elaborare a


lucrării începând cu numele de familie a autorului, iar în cazul când acesta lipseşte, după
denumirea lucrării citate.

S-ar putea să vă placă și