Keresztesi Zsolt-Albert

Istorie, anul II, grupa a II-a

Gian Lorenzo Bernini- viața și opera artistului

Roma a reprezentat nucleul central al culturii și arhitecturii Europei Occidentale la

începutul secolului al XVII-lea. În acest secol, campania pentru Renovatio Romae (Renovarea
Romei) lansată de papalitate a atins apogeul prin sumele acordate în scopul reconstruirii,
modernizării și înfrumusețării orașului1. Fără a divulga prea multe, „perla” acestei perioade a
fost ceea ce ulterior se va numi baroc.

Datorită conotațiilor sale fundamentale, cuvântul baroc desemnează un stil, o epocă, un

gen specific. Dacă ne uităm în Dicționarul explicativ al limbii române, dăm peste următoarea
definiție (printre altele2): Stil artistic caracterizat prin libertatea formelor, prin exces de
ornamentație, prin tendința spre monumentalism și o anumită bizarerie.

Arta barocă s-a conturat în epoca Renașterii, iar extensiile ei au ajuns (în unele arii
culturale) până în jurul anului 17503. Mult timp această artă a apărut drept o artă „imposibilă”:
un accident, o întâmplare. De la Francesco Milizia și până la Benedetto Croce s-ar putea alcătui
o antologie a refuzului față de baroc4. Reputația ei va fi întrucâtva restabilită prin lucrarea
istoricului elvețian Heinrich Wölfflin intitulat: „Principii fundamentale ale Istoriei Artei”.

Dacă există, în veacul al XVIII-lea, un artist care să adune în sine toate firele creativității
baroce, acesta este, desigur, Gian Lorenzo Bernini. A fost sculptor, arhitect, pictor, scenograf,
comediograf5.

Tatăl lui, Pietro, originar din Florența, a plecat înspre Roma cu scopul de a-și însuși niște
arte. Sub îndrumarea lui Giuseppe d’Arpino, a reușit să-și câștige o reputație de bun sculptor și
pictor. Aflat în căutarea unui trai mai bun, ajunge în Neapole unde o întâlnește pe Angelica
Galante. În 1598, li se naște al patrulea copil, Gian Lorenzo, viitorul mare artist numit de unii
contemporani „un nou Michelangelo”. Reputația lui Pietro ajunsese și la Papa Paul al V-lea

1
Ellen Prokop, The Art and Architecture of Baroque Rome, www.academia.edu
2
Am ales doar una din numeroasele definiții; cititorul interesat să le vadă pe toate le poate găsi accesând:
https://dexonline.ro/definitie/baroc
3
Romul Munteanu, Clasicism și baroc în cultura europeană din secolul al XVII-lea, Editura Univers, București
1981, pag. 68-69
4
Victor Ieronim Stoichiță, Introducere în poetica lui Gian Lorenzo Bernini, prefața la lucrarea lui Filippo
Baldinucci, Viața lui Lorenzo Bernini, Editura Meridiane, București, 1981, pag. 5
5
Stoichiță, op.cit, pag. 13
care, dorind să comande un basorelief, l-a invitat pe artist cu familia sa destul de numeroasă la
Roma.

Aici, tânărul Lorenzo a putut fi martorul celor mai incredibile creații antice și moderne
deopotrivă. A fost un moment de cotitură în viața sa. Văzând lucrările maiestuoase ale lui
Michelangelo sau Rafael s-a simțit inspirat și motivat să încerce să ajungă la nivelul artistic al
acestor titani. Va desena încontinuu tot ce i se pare mai interesant și bizar și o va face în stilul
său propriu.

(Autoportret, circa 1625-30, cărbune, Muzeul Ashmolean, Oxford)

Prima sa lucrare în marmură a fost un bust al monseniorului Gian Battista Santori considerat
a fi făcut pe când Lorenzo avea 10 ani6. Indiferent de vârsta la care a fost săvârșită această
lucrare, se pare că Papa Paul al V-lea a dorit să-i cunoască autorul. Rămas plăcut surprins, l-a
încredințat pe Bernini grijii cardinalului Maffeo Barberini (viitorul papă Urban al VIII-lea),
sprijinitor al artelor și literelor. Protejatul său a avut parte de câteva lucrări importante în această
perioadă precum: un bust al monseniorului Montoya (1621), un bust al cardinalului
Bellarmino7, un bust al Papei Paul al V-lea, o statuie reprezentându-l pe Sf. Laurențiu pentru
Leone Strozzi.

Un alt cardinal, Scipione Borghese, a ajuns un iubitor al muncii lui Bernini date fiind
numeroasele lucrări realizate pentru acesta: două busturi (1632), un grup statuar în mărime
naturală înfățișându-l pe Aeneas ducându-l pe bătrânul Anchises8 (aceasta a fost cea mai mare

6
Nu există dovezi în acest sens; specialiștii iau ca dată de reper anul 1616, Bernini avea atunci 18 ani
7
Lucrare realizată în colaborare cu tatăl său, Pietro Bernini
8
Filippo Baldinucci, Viața lui Lorenzo Bernini, Editura Meridiane, București, 1981, pag. 58-61
provocare a lui Bernini de până atunci), un alt grup statuar de mărime similară reprezentându-i
pe Apolo și Daphne și o frumoasă statuie a lui David (1623, 1624)9.

Între timp muri Papa Paul al V-lea și locul îi fu luat de cardinalul Alessandro care își luă
numele de Grigore al XV-lea. Nepotul său, cardinalul Ludovico, a legat o prietenie cu artistul
Bernini, el fiind cel care îi obține crucea de cavaler a lui Christos. De acum putem vorbi de
Cavalerul Bernini10. Deși Grigore al XV-lea a avut un pontificat scurt, acesta comandase și el
un bust. Succesorul său a fost nimeni altul decât Maffeo Barberini (Urban al VIII-lea).

Dacă papii dinainte nu i-au acordat lui Bernini șansa de a lucra la proiecte grandioase,
situația se schimbă odată ce fostul lui patron ajunsese Suveran Pontif. Gian Lorenzo a fost
însărcinat să construiască o fântână în Piața Spaniei, sarcină nu foarte ușoară întrucât apa nu
ieșea cu presiunea necesară. Situația a fost remediată iar fântâna a ieșit splendid. O altă fântână
executată cu măiestrie a fost cea din Piața Barberini. A făcut proiecte pentru palatul Barberini,
pentru clopotnița de la San Pietro și pentru fațada colegiului De Propaganda Fide (1634). Cea
din urmă reprezintă un exemplu elocvent al ingeniozității Cavalerului întrucât decorația
realizată de el joacă și rol de contrafort11.

Ne aflăm într-un punct în care faima lui depășise de mult granițele Italiei. Regele Angliei,
Carol I Stuart, dorea să se laude și el cu un bust lucrat de mâna marelui Bernini. Având
încuviințarea Papei, se puse pe treabă împreună cu un ucenic de-al său pe nume Bonifacio.
Lucrarea a fost terminată undeva prin 1636, fiind bine primită și răsplătită de monarh.

Un alt „client” mai faimos s-a dovedit a fi chiar cardinalul Richelieu. După un schimb
intens de scrisori cu Eminența Sa, Cavalerul Bernini i-a realizat și acestuia o sculptură (1641).

Mulțumit de toate realizările lui de până atunci, Urban al VIII-lea l-a numit pe Bernini
arhitect al catedralei San Pietro. El s-a ocupat de fațada catedralei și militase ca aceasta să fie
flancată de două clopotnițe. Când au montat clopotnițele, ceva s-a făcut greșit și au făcut ca din
cazua presiunii exercitate să apară niște crăpături vizibile. Gurile rele care circulau dădeau vina
pe Bernini. Cu moartea lui Urban al VIII-lea, noul Pontif, Inocențiu al X-lea, ascultând de acele
voci, propuse unui alt arhitect ( Francesco Borromini) să-i facă lucrările majore.

9
Toate aceste opere se găsesc azi la Galeria Borghese din Roma
10
A se vedea lucrarea lui Paul Freart de Chantelou, Jurnalul călătoriei în Franța a cavalerului Bernini, Editura
Meridiane, București, 1981
11
Filippo Baldinucci, Viața lui Lorenzo Bernini, Editura Meridiane, București, 1981, pag. 71
 Nemaifiind în lumina reflectoarelor, Bernini a continuat să facă acel lucru la care se
princepe de minune: să creeze. Cel mai edificator exemplu al maturităţii artistice a lui Bernini
este capela Cornaro din biserica Santa Maria della Vittoria (Roma), care completează evoluția
incepută devreme în cariera sa. Capela, comandată de cardinalul Federigo Cornaro, se află în
transeptul îngust al micii biserici. Punctul de interes îl constituie sculptura Estasi di Santa
Teresa d’Avila (Extazul Sfintei Tereza (1645-1652)12.

(Extazul Sfintei Tereza, circa 1647-52, marmură,Santa Maria della Vittoria, Roma)

După terminarea lucrărilor la capela Cornaro, s-a început lucrul la Sant’Andrea al

Quirinale (1658-1670) în Roma, cu dramaticul său altar înalt, cu o cupolă care se avântă
impetuos spre cer și cu neconvenționalul său plan oval.

Dacă Bernini s-a putut lăuda din punct de vedere artistic cu capela Cornaro, arhitectural
urma să se laude cu colonadă care împrejmuiește piața din fața bazilicii Sf. Petru. Principala
menire a acestui vast spațiu era să găzduiască mulțimea care se adună pentru binecuvântarea
papală de Paști și pentru alte ocazii speciale13.

În anul 1664, regele Franței, Ludovic al XIV-lea, s-a hotărât să tranforme și să extindă
palatul Luvru. Bernini a fost printre primii invitați pentru acest proiect grandios . Încă înainte
de invitație, Gian Lorenzo și-a luat angajamentul de a-i face o statuie uriașă în marmură. Ea va
fi dublată de o versiune ecvestră.

Cea mai impresionantă lucrare târzie a lui Bernini este nepretenţioasa capelă Altieri
lângă biserica San Francesco a Ripa (1674) din Roma. Spaţiul relativ adânc de deasupra

12
Enciclopedia Universală Britannica, vol.II , A-B, Bucureşti, Editura Litera, 2010, pag. 214
13
A se vedea articolul de pe site-ul: https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/08/12/viata-si-opera-gian-
lorenzo-bernini/
altarului cuprinde o statuie reprezentând moartea Preafericitei Ludovica Albertoni. Bernini a
separat în mod conştient arhitectura, sculptura şi pictura şi le-a atribuit scopuri diferite,
parcurgând înapoi drumul care a culminat cu capela Cornaro14.

(Moartea Preafericitei Ludovica Albertoni, circa 1671-74, marmură, San Francesco a Ripa, Roma)

La începutul celei de-a 28-a zi a lunii noiembrie a anului 1680, Cavalerul Bernini a
trecut la cele veșnice având venerabila vârstă de 81 de ani. Au existat puțini artiști care au reușit
să creeze, sculptând în marmură, asemenea frumuseți care parcă pulsau de viață. S-ar putea
afirma fără a greși prea mult că lucrările lui au beneficiat de ceva divin15.

14
Enciclopedia Universală Britannica, vol II, A-B, Bucureşti, Editura Litera, 2010, pag. 215
15
Emily Moxley, The Divine in Bernini, www.academia.edu
Bibliografie consultată:

A) Lucrări:

Enciclopedia Universală Britannica, vol II, A-B, București, Editura Litera, 2010

Munteanu, Romul, Clasicism și baroc în cultura europeană din secolul al XVII-lea, Editura
Univers, București, 1981

Baldinucci, Filippo, Viața lui Lorenzo Bernini, Editura Meridiane, București, 1981

Chantelou, Paul Freart de, Jurnalul călătoriei în Franța a cavalerului Bernini, Editura
Meridiane, București, 1981

B) Site-uri:

Prokop, Ellen, The Art and Architecture of Baroque Rome, www.academia.edu

Moxley, Emily, The Divine in Bernini, www.academia.edu

https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/08/12/viața-și-opera-gian-lorenzo-bernini/,
accesat vineri, 06.11.2015, 20:22

https://dexonline.ro/definiție/baroc, accesat vineri, 06.11.2015, 19:38

C) Imagini (în ordinea în care sunt prezentate):

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Gian_Lorenzo_Bernini,_self-
portrait,_circa1625.jpg

https://www.studyblue.com/notes/note/n/western-art-îi-quiz-2/deck/6250936

http://www.quazoo.com/q/Blessed_Ludovica_Albertoni