Unirea ipostatica

Prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu s-a realizat unirea intr-un singur ipostas a firii omenesti
si dumnezeiesti. Astfel, ipostasul Cuvantului dumnezeiesc nu s-a unit cu un alt ipostas
omenesc. Deosebirea lui Hristos ca om de ceilalti oameni sta in faptul ca El ca om nu este un
centru autonom de acte si reactii, ci centrul omenesc al acestora este in acelasi timp si centru
dumnezeiesc al lor si al actelor Sale dumnezeiesti.

Dogma ipostatica a fost formulata la Sinodul III Ecumenic -(431) si cu aprobarea celor 12
anatematisme ale Sf. Chiril al Alexandriei. A fost dezvoltata si precizata la Sinodul IV si VI
Ecumenic.

Cuprinsul dogmei:
1. In Iisus Hristos sunt doua firi cu doua vointe si doua lucrari corespunzatoare, unite intr-o
singura persoana sau, ipostas;

2. Aceasta persoana este Dumnezeu Cuvantul, care este si ramane singurul subiect neimpartit
al celor doua firi;

3. Modul unirii este fara impartirea sau despartirea, amestecarea sau schimbarea firilor.
Modul de unire al firilor este definit ca intrepatrundere sau perihoreza; firea umana se lasa
intrepatrunsa de firea divina.

Neintelegerea corecta a acestei dogme a dus la aparitia ereziilor.

Impotriva nestorianismului s-a afirmat ca unirea firilor s-a facut neimpartit si nedespartit. Cele
doua firi nu subzista separat in Hristos, ci isi au subzistenta in persoana unica.

Impotriva monofizitismului sta unirea firilor in chip neamestecat si neschimbat. Prin unirea
firilor, Dumnezeu nu devine om si nici firea omeneasca nu devine dumnezeire si nu ia nastere
nici o a treia fire.

Unirea ipostatica si raportul ei cu Sfanta Treime

1. In persoana Mantuitorului sunt unite cele doua firi dar nu toate cele trei persoane se unesc
cu umanitatea, ci numai persoana Cuvantului. Firea divina se uneste cu cea omeneasca prin
ipostasul Cuvantului; cele doua persoane, Tatal si Sf. Duh, participa la unire prin intelegere si
bunavoire.

2. Sfanta Treime nu se schimba in urma unirii ipostatice. Pe de o parte, in Sf. Treime nu apare
un alt ipostas (ca sa fie patru), iar pe de alta, firea umana este cea care, prin unirea
ipostatica, are posibilitatea perfectionarii sau transfigurarii.

3. Unirea ipostatica ramane in veci.

Urmarile unirii ipostatice

Din cele doua naturi in persoana Mantuitorului Hristos decurg anumite consecinte dogmatice:
1. Comunicarea insusirilor
Data fiind unitatea persoanei lui Hristos, firii omenesti i se atribuie insusiri dumnezeiesti, iar
firea dumnezeiasca isi insuseste cele ale firii omenesti. Comunicarea nu se face ca de la
persoana la persoana, ci in interiorul aceleiasi Persoane. Sfanta Scriptura spune ca Iisus
Hristos "a castigat Biserica cu propriul sange" (Fap. Ap. 20, 28), prin moartea lui a venit
impacarea cu Tatal (Fap. Ap. 5, 10). Pe de alta parte, Iisus Hristos este "Cel ce s-a pogorat din
cer" (In. 3, 18), "va judeca vii si mortii" (Mt. 25, 1).

Daca nu s-ar face acesta comunicare, Ipostasul s-ar manifesta cand ca pur omenesc, cand ca
pur dumnezeiesc. Prin cuvintele omenesti nu ar vorbi Dumnezeu Cuvantul, iar in faptele si
patimirile omenesti nu s-ar manifesta nimic dumnezeiesc.

Comunicarea insusirilor are loc numai cand firile sunt considerate in unirea lor ipostatica.
Daca se face abstractie de persoana, nu se poate vorbi de comunicarea insusirilor.

In baza comunicarii insusirilor, lucrarile lui Hristos sunt deodata si omenesti si dumnezeiesti,
sunt teandrice. Modul comunicarii insusirilor si teandria lucrarilor lui Hristos intrec puterea de
intelegere a mintii omenesti. Dumnezeirea este prezenta in patima omeneasca, fara a o insusi,
iar umanitatea este prezenta in dumnezeire fara a deveni atotputernica.

2. Indumnezeirea firii omenesti a Mantuitorului

In Hristos natura umana este activata in deplinatatea ei. Modul in care este activata este ales
de ipostasul divin, Care nu o activeaza niciodata contrar naturii umane. Firea omeneasca a
fost ridicata la cel mai inalt grad al perfectiunii, fara insa a-si pierde calitatile proprii. Dogma
este cuprinsa in hotararile Sinodului VI Ecumenic. Trupul lui Hristos, fiind indumnezeit, a
ramas in stare omeneasca.

Indumnezeirea firii omenesti inseamna perfectiunea acestei firi in limitele ei si nu e vorba de

o schimbare a naturii.

Cunoasterea lui Hristos este scutita de erori si rataciri dar nu devine atotstiinta divina. Ea
creste si se dezvolta: "Iar pruncul crestea si se inalta cu duhul" (Lc. 2, 52). Daca in Sf.
Scriptura se spune ca "despre ziua aceea nu stie nimeni, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci
numai Tatal", in legatura cu a doua venire, aceasta se face prin raportare la firea omeneasca.

3. Lipsa de pacat a Mantuitorului

In Hristos nu poate exista pacatul pentru ca in El nu este un ipostas umancare sa se poata
inchide fata de Dumnezeu. corespunde lipsei de erori in planul cunoasterii.

Sfanta Scriptura marturiseste lipsa de pacat a Mantuitorului numindu-L "Sfant" (Lc. 1, 35) si
aratand ca nimeni nu-L va vadi de pacat (In. 8, 46).

Este adevarat ca Iisus a avut slabiciunile firii omenesti, dar n-a luat patimile reprosabile si
pacatoase, ci doar pe cele ireprosabile si curate. A acceptat suferinta din iubire fata de oameni
si, prin atotputernicie, s-a folosit de ea pentru mantuirea omului. Ispita si pacatul au devenit
neputincioase in persoana lui Hristos.

4. Lui Hristos I se cuvine o singura inchinare

Daca am acorda doua feluri de inchinare, L-am imparti pe Hristos in doua. Insa, Hristos nu
este un ipostas dublu, ci acelasi ipostas are o calitate dubla: de Dumnezeu si de om.

Desi natura omeneasca ramane omeneasca, totusi, privita in unitatea ipostasului divin, devine
proprie Cuvantului intrupat si e demna de adorare. Sfanta Scriptura arata ca "Dumnezeu L-a
preainaltat pe El ..." (Filip, 2, 9-10) si "Toti sa cinsteasca pe Fiul precum cinstesc pe Tatal ..."
(In. 5, 22). Sf. Atanasie cel Mare spune: "Noi nu adoram trupul despartindu-l de Cuvant, nici
voind sa adoram Cuvantul, nu-L despartim de trup".

5. Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu

Biserica a marturisit totdeauna pe Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca Cel ce
S-a nascut din ea nu este o persoana omeneasca deosebita de cea dumnezeiasca ci insusi Fiul
lui Dumnezeu. Persoana care se naste din Fecioara este identica cu Persoana Cuvantului
dumnezeiesc. A respinge calitatea de Nascatoare de Dumnezeu inseamna a respinge
intruparea Fiului lui Dumnezeu.

Sensul dogmei nu este ca Fecioara a nascut firea divina, ci pe Dumnezeu-Omul, pe Domnul

dupa omenitatea Sa, omenitate unita cu Dumnezeu Cuvantul. Dovezi scripturistice in acest
sens sunt textele de la Lc. 1, 3,5; Rom. 1, 3 si Gal. 4, 4. Sf. Ioan Damaschinul precizeaza:
"Dumnezeu S-a nascut din ea nu in sensul ca Dumnezeu a luat din ea inceputul existentei, ci
Cuvantul nascut din veci din Tatal, fara de inceput cu Tatal si Sfantul Duh, in zilele din urma
pentru mantuirea noastra, S-a intrupat din ea. Sfanta Fecioara n-a nascut un om ci Dumnezeu
adevarat si nu un Dumnezeu simplu, ci Dumnezeu intrupat. Pentru aceasta o numim pe
Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu".