TR ĂSĂTURILE GENULUI DRAMATIC

1.Cuprinde opere redactate cu scopul punerii în scenă,este destinată, prin definiţie, interpretării scenice

2.Comunicarea presupune 3 elemente: interlocutor-receptor; locutor-emiţător;alocutor – spectator .

3.Operele dramatice aucaracter ficţional.

4.Infăţişează, cu ajutorul personajelor,o întâmplare, o înlănţuire de evenimente, provocate de o

cauzăanume, devariate stări conflictuale.

a)dramaturgul nu povesteşte faptele, ci le lasă săse desfăşoare în faţa (cititorului) spectatorului;

b) atitudinea, ideile şi sentimentele autorului reies indirect, vor fi deduse de (cititor) spectator în urma
(lecturiitextului) vizionării spectacolului;

c)spaţiul si timpul sunt, oarecum, limitate;

d)o acţiune (afabulaţie) bine organizată, concentrată; (poate avea o singură acţiune sau două,una
principală şi altasecundară);

e)autorul se manifestă direct doar prin metatext, iar indirect prin cele expuse în indicaţii; intervenţia sa
este deciminoră;

f) personajele iau aproape în totalitate locul autorului şi au roldecisive,fiind forţele dramei: de prim-plan,
de plan -secund, grupuri;

g)Expoziţiunea este în afara textului artistic propriu-zis.

In “O scrisoare pierdută”, lista de personaje conţine informaţii despre locul desfăşurării acţiunii:
“încapitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, despre situaţia iniţială a personajelor.

5.Presupune untext literar căruia i se adaugă elemente demetatext (didascalii).

6.Areo anumită structură compoziţională: acte, scene, tablouri.

“O scrisoare pierduta”, comedie in 4 acte;

7.Arta teatrală are caracter sincretic, îmbinând mai multe :a) tipuri de comunicare : -vizuală, auditivă,
paraverbală(vestimentatie, decor, machiaj etc.)nonverbală (timbrul vocii, intonaţie, ritmul
vorbirii,mimică, gestică); b)şi maimulte arte:beleristică, muzică,design, coregrafie, picutură, grafică

I.

Modul de expunere predilect este dialogul dramatic, care presupune o succesiune de replici care
seinteraconditionează semantic :interogaţia marcheazădeclanşarea dialogului;replicile pot fi scurte,
laconice sau ceremonios ample (realizate prin alternarea timpurilor verbale,exclamaţii, pauze în
rostire).din dialog derivă şi câteva procede artistice: apostrofa, invocaţia, interogaţia retorică;
II.

Dialogul alterneazăcumonologul dramatic. Acesta este de 2 feluri:solilocviu (seţine în prezenţa sau

absenţa unui personaj de care face abstracţie: scena a II- a dinactul I; monologul lui Pristanda) ;
monologul propriu-zis, destinat unui personaj, cu intenţia clar ăde a fi receptat ( o replicămai amplă
dintr un dialog:actul I, scena I, Pristanda îi comunică şefului său felul în careîşiîmplineşte “misia”de poliţ
ai) .

III.

Monologului şi dialogului i se adaugăşi celelalte douămoduri cunoscute,descriereaşinaratiunea, moduri

pe care le găsim în lista de personaje şi în indicaţiile scenice.

1.descrierea este făcută numai de personaje; (câteva elemente transpar uneori din metatext: vârsta,
statura,vestimentaţia, aspectul general al locului)

2.Descrierile se referă la decor, la jocurile actorilor, la înfăţişarea fizică a personajelor:

scena I,actul I…Tipatescu”“în haine de odaie”;

IV.Esenţa unei opere dramatice este datădeconflict,care se defineşte prin următoarele trăsături:

opoziţia între for ţe ostile în planul faptelor, al reacţiilor, al atitudinilor;

prezenţa unui obstacol între for ţele opuse;

crearea unei situaţii de criză: pierderea succesivăa scrisorii; numirea unui deputat de la centru;

tensiunea interioarăsau manifestatăface necesar ărezolvarea conflictelor ;

conflictul este susţinutşi prin tehnica suspansului, care produce unele evenimente neaştepate, duce lar
ăsturnari de situaţie