EDUCAŢIE ŞI TRANSDISCIPLINARITATE

CORINA MATEI

coramatei@yahoo.com

Abstract: The international concern about contemporary education strategies

and their need for innovation seems to have had some positive results in the recent
UNESCO Delors Report, which the Romanian scholar Basarab Nicolescu is
presenting in one of his books, connecting its view to his own in matters of global
education improvement. My intention here is to briefly discuss his perspective on
transdisciplinarity as a new integrative concept and its possible creative influence
in the evolution of education nowadays.

Keywords: education, multiculturalism, pluridisciplinarity, interdisciplinarity,

transdisciplinarity.

Motto: „...dezbaterea ia, la noi, turnura specifică a arhaismului împotriva

modernităţii. Toţi cei care refuză acest maniheism reductiv mai au, din acel moment, o
singură alegere. Împotriva comunicării tehnologice, artificioase, transnaţionale şi fără
chip, nu rămâne decât interpretarea. (...) Să practicăm, doar, împreună traducerea,
comentariul, critica scrutătoare.”
(Lucien Sfez, O critică a comunicării)

1. Stâlpii noii educaţii

O privire lucidă asupra diverselor discursuri contemporane despre
lumea noastră în schimbare, despre cultura şi civilizaţia noastră în plină
transformare, ca şi despre noua valoare a multiculturalismului, ar putea
conduce la următoarea percepţie: oamenii încearcă să ajungă la un
echilibru, la o stabilitate, fiind conştienţi de pericolul numit simbolic
„Turnul Babel”– şi adesea menţionat explicit în aceste discursuri. De la
Hans-Georg Gadamer, care se întreabă dacă acesta poate fi evitat printr-o
„administrare raţională a lumii”1, la Samuel Huntington, care prevede în
diferenţele culturale principala sursă a viitoarelor conflicte internaţionale2,

Lect. univ. dr. – Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti.
1 H.-G. Gadamer, „Moştenirea Europei”, în Elogiul teoriei. Moştenirea Europei, Iaşi,
Polirom, 1999, p. 147.
2 S. P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Bucureşti, 1998,

Antet, p. 27.

54 VOLUMUL II, NR. 1/MARTIE 2011

se poate observa aceeaşi îngrijorare pentru „procesul de babelizare”1 –
după cum l-a numit omul de ştiinţă român Basarab Nicolescu.
Principiul generos al unităţii în diversitate pare a fi considerat ca
varianta pozitivă, prin opoziţie cu imaginea mitică şi arhetipală a eşecului
uman colectiv: Turnul Babel. Şi, pentru că motivul presupus a fi stat la
baza primului rateu colectiv era dispariţia limbii comune, tendinţa
contemporană pare a fi căutarea unei astfel de „limbi comune” a întregii
noastre epoci, în mijlocul tuturor posibilelor ei evoluţii şi mutaţii.
Edgar Morin reprezintă, cred eu, o altă asemenea minte lucidă care
evaluează pericolul complexităţii crescânde a lumii noastre, a
metasocietăţii, împreună cu lipsa mijloacelor ştiinţifice potrivite pentru a o
organiza. El discută despre nevoia unei noi perspective, unei noi discipline
pe care o numeşte antropolitică, unei reuniri a trei mari tărâmuri: ştiinţa,
conştiinţa şi politica. El scrie:
„Ne aflăm la începuturile cunoaşterii. Ne aflăm de asemenea, am spus-o
de-acum suficient, la începuturile conştiinţei. În fine, nu ne aflăm în momentul
unei posibile împliniri a societăţilor istorice, ci abia la începuturile unei veritabile
hipercomplexităţi sociale.”2

Viziunea de ansamblu a lui Morin se referă la unificarea nivelurilor

biologic, cultural şi spiritual ale lui homo sapiens, la sistemul bio-psiho-
socio-cultural, ceea ce niciun demers ştiinţific nu a reuşit să surprindă în
cercetare până acum.3 Din nou, aici se poate remarca aceeaşi căutare a
unui teren comun, a unui limbaj comun.
Prin urmare, este logic ca unul din domeniile vitale în care s-ar cuveni
să se articuleze şi să se dezvolte limbajul viitorului nostru comun este
educaţia. Voi prezenta pe scurt concluziile unui raport realizat sub egida
UNESCO de către Comisia Internaţională pentru Educaţia Secolului al
XXI-lea, prezidată de Jacques Delors, aşa cum le-a rezumat Basarab
Nicolescu în cartea sa4.
Autorul numeşte aceste concluzii practice, aceste principii de
orientare, „cei patru stâlpi ai unei noi educaţii”5, iar el îi plasează în

1B. Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest, Iaşi, Junimea, 2007, p. 51.

2E. Morin, Paradigma pierdută: natura umană, Iaşi, Editura Universităţii, 1999, „Al. I.
Cuza”, p. 229.
3 Ibidem, pp. 139-140.
4 B. Nicolescu, 2007, op. cit., pp. 154-161.
5 Ibidem, p. 154.

EUROMENTOR 55
contextul a ceea ce numeşte şansa unei culturi transdisciplinare. Ei sunt
formulaţi astfel:
1) a învăţa să cunoşti;
2) a învăţa să faci;
3) a învăţa să trăieşti alături de ceilalţi;
4) a învăţa să fii.

2. Conceptul transdisciplinarităţii şi beneficiile sale în educaţie

Încă un avantaj pe care privirea noastră lucidă îl are astăzi, examinând
evoluţia disciplinelor şi consecinţele ei sociale şi politice multiple, este că
lucrurile s-au schimbat în mod evident în ultimele decenii, de când Morin,
Popper sau Mattei Dogan vorbeau despre complexitatea crescândă a
disciplinelor. În timp ce Karl Popper sublinia (în anii ’70)1 beneficiile
intelectuale ale ciocnirii diverselor culturi, mai târziu, oamenii de ştiinţă
M. Dogan şi R. Pahre percepeau o efervescenţă crescândă a
interdisciplinarităţii, a naşterii de noi discipline de graniţă, dar şi
divergenţa dintre cadrul lor academic rigid şi explozia lor pe terenul
practicii (în anii ’90)2. Astăzi, Gadamer, B. Nicolescu şi alţii se întreabă
dacă există şansa unui control pozitiv asupra acestui fenomen de
complexificare a întregii noastre lumi, şi nu doar a domeniului ştiinţific. Se
pare că revelaţia cea mai recentă este aceea a unei surprinzătoare
interconectări a componentelor sociale, antropologice, etice, politice,
economice, ideologice, religioase şi chiar ecologice ale civilizaţiei noastre.
Astfel, instrumentalizându-şi conceptul transdisciplinarităţii, Nicolescu
încearcă să conceapă o soluţie pentru confuzia globală iminentă ce poate fi
anticipată. Vom urmări cum această soluţie se prefigurează pentru
domeniul educaţiei.
Mai întâi, pentru a înţelege ce presupune transdisciplinaritatea în
viziunea autorului, este necesară distincţia faţă de pluridisciplinaritate şi de
interdisciplinaritate. Prima se referă la studiul aceluiaşi obiect, în acelaşi
timp, prin discipline diferite. A doua se referă la transferul epistemologic
sau practic de metode de la o disciplină sau alta, incluzând efectul creării
de noi discipline de graniţă. Transdisciplinaritatea se referă la ceea ce se află, în
acelaşi timp, între discipline, în interiorul lor şi dincolo de ele, iar scopul său este

1 K. Popper, „Normal Science and its Dangers”, apud M. Dogan &R. Pahre, Noile
ştiinţe sociale. Interpenetrarea disciplinelor, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1993,
p. 168.
2 M. Dogan & R. Pahre, 1993, op. cit., p. 94.

56 VOLUMUL II, NR. 1/MARTIE 2011

înţelegerea lumii prezente, prin intermediul unităţii cunoaşterii. De asemenea, ea
pare să apeleze la un alt gen de logică, inspirată de cea a lui Ştefan Lupaşcu,
„logica terţului inclus” la un nivel superior de realitate.1
Dată fiind această clarificare conceptuală, iată cum abordează Basarab
Nicolescu cei patru stâlpi ai educaţiei:
1) A învăţa să cunoşti presupune, în opinia autorului, un mod inovator
de concentrare în primul rând asupra metodelor, şi nu asupra memorării
datelor; un mod flexibil de interogare permanentă, de a construi noi punţi
între informaţii, precum şi de a descoperi aplicaţii posibile ale acestor
cunoştinţe.
2) A învăţa să faci înseamnă, din punctul de vedere transdisciplinar, a
învăţa să fii creativ şi adaptabil, să faci ceva nou, şi nu doar să te
specializezi în ceva, nu doar să te rezumi la un singur gen de muncă.
3) A învăţa să trăieşti alături de ceilalţi presupune o atitudine
transculturală – aşa cum spune Nicolescu –, ceea ce există latent în orice
persoană; această atitudine va determina adoptarea învăţării permanente,
pentru a reuşi să te recunoşti în celălalt, dar şi să îţi cunoşti mai bine
propria cultură, propriile credinţe şi interese.
4) A învăţa să fii, ca un nou principiu educaţional, se poate concretiza –
aşa cum consideră Nicolescu – numai prin trecerea la un nivel superior de
experienţă, la o dimensiune trans-personală de la care să realizezi sinteza
contrariilor, a materialului cu spiritualul, a sinelui cu celălalt, a subiectului
cu obiectul.
Opinia lui Nicolescu este că sistemul actual de educaţie este
concentrat numai pe aspectul mental al persoanei, în detrimentul
aspectelor corporal şi afectiv. Această reducere sărăcăcioasă reprezintă
acum sursa tensiunilor şi a conflictelor la nivel global. Problema o
constituie persistenţa valorilor caduce şi a unei etici nepotrivite, bazată
doar pe competiţie, pe eficacitate materialistă şi pe beneficii egoiste.
Autorul prevede astfel nevoia stringentă a unei ierarhii valorice comune şi
a unei etici comune, care să facă faţă tensiunilor şi conflictelor aflate în
creştere.

4. Comentarii
Anunţând o posibilă disciplină viitoare integrativă numită
epistemologia complexităţii, pe care Edgar Morin încercase să o articuleze
mai înainte, Basarab Nicolescu scria într-o altă carte, din 1989:

1 B. Nicolescu, op. cit., pp. 30-40.

EUROMENTOR 57
 „Am putea oare concepe apariţia unui nou sistem de valori şi a unei etici noi
fără înţelegerea acestei complexităţi cotropitoare, care nu ne poate duce, dacă e
lăsată să prolifereze după propriile sale legi haotice şi anarhice, decât la
autodistrugerea propriei vieţi şi a speciei noastre?”1

În privinţa beneficiilor transdisciplinarităţii, opinia mea este că, deşi

viziunea autorului este foarte atrăgătoare pe plan teoretic şi foarte
generoasă pe plan practic, ea s-ar putea dovedi prea optimistă. Aceasta
pentru că autorul pare să investească prea mult într-o noţiune teoretică,
chiar ştiinţifică; el îi extinde forţa transformatoare asupra prea multor
aspecte diferite ale realităţii, indiferent cât de interconectate ar fi acestea
azi. Cred că, dincolo de multiplele lor conexiuni şi influenţe, s-ar cuveni să
ne concentrăm asupra determinismului lor, în special asupra relaţiei
cauză-efect, pentru a identifica adevăratul declanşator al „aplicaţiilor”
noastre.
Din această perspectivă, a spune că transdisciplinaritatea poate genera
un nou tip de etică, ce ar putea fi adoptată la nivel global doar graţie
noilor ei deschideri generoase, nu pare tocmai realist, dacă neglijăm
interesele şi raţionamentele reale ale oamenilor în acţiunea socială.
De fapt, citindu-l pe Basarab Nicolescu, putem observa o translaţie
conceptuală de la transdisciplinaritate la trans-cultură, trans-atitudine,
trans-relaţie, trans-politică şi aşa mai departe. Dată fiind formaţia
ştiinţifică a autorului ca doctor în fizică, om de ştiinţă într-o universitate
franceză şi cercetător al UNESCO, fiind fondator al Centrului Internaţional
pentru Cercetare şi Studii Interdisciplinare, nu am putea suspecta o
inconsistenţă a viziunii sale. Mai curând este vorba de o tendinţă de a
gândi universalul, de a atinge unitatea cunoaşterii, de a abandona
perspectiva analitică şi a o îmbrăţişa pe cea sintetică.
Aşa cum am menţionat, perspectiva sa cere punerea în umbră a logicii
terţului exclus şi promovarea unui gen oriental de logică. În opinia mea,
încercarea sa de a integra gândirea occidentală şi cea orientală e un reflex
al multiculturalismului ce nu este dus prea departe. Este vorba de o
gândire care include tertium non datur prin ridicarea controversei
anterioare la un nivel de realitate unde ea se dizolvă.
O posibilă replică, în această privinţă, ar putea fi că o asemenea
gândire este prea abstract prezentată. Orice cititor ar putea resimţi nevoia

1 B. Nicolescu, Ştiinţa, sensul şi evoluţia. Eseu asupra lui Jakob Böhme, Bucureşti, Editura

Vitruviu, 2000, p. 109.

58 VOLUMUL II, NR. 1/MARTIE 2011

exemplificării în multe probleme practice, din multe domenii diferite,
pentru ca eficienţa logicii sale să fie probată. Repetând, nu poate fi
acceptată o transpunere prin asemănare, de la o astfel de rezolvare
„orientală” a unei probleme abstracte la o altă rezolvare a unei probleme
practice. De pildă, o controversă abstractă cu care Nicolescu ilustrează
gândirea sa este controversa masculin/feminin1. El spune:
„Concilierea lui «pro» şi a lui «contra» nu se poate produce decât pe un alt
nivel de Realitate, unde «pro» şi «contra» au aspectul a doi poli contradictorii ai
unei unităţi mai largi, ceea ce înseamnă a fi împreună, altfel spus a lua în
considerare ceea ce este pozitiv, constructiv şi în «pro», şi în «contra»”2.

În cazul masculin/feminin, nivelul superior al unei unităţi mai ample

pare a fi tărâmul creativ al Erosului, care inspiră ambii poli, ei
regăsindu-se în imaginaţia descoperirilor ştiinţifice (atitudinea masculină)
şi, în mod similar, în creativitatea artistică (atitudinea feminină).
În opinia mea, acest exemplu nu este bine ales, întrucât există multe alte
perspective ce le consideră pe cele două elemente drept complementare, nu
opuse. Şi, în fond, dacă este să fie considerate contrarii, vor apărea şi alte
niveluri posibile ale unităţii, cum ar fi tărâmul spiritual, de vreme ce spiritul
se consideră a fi asexuat. Problema de a concretiza acest gen de gândire prin
ilustrări practice diverse rămâne încă neonorată.
Luând în considerare însă domeniile teoretic şi educaţional, cred că
scrierile lui Basarab Nicolescu ar putea reprezenta o sursă de inspiraţie în
rezolvarea multor dificultăţi de sistem şi – de ce nu? – în schimbarea
întregii lor paradigme actuale. De altfel, personalul implicat în educaţie ar
trebui să se străduiască a atinge măsura cea mai înaltă în îmbunătăţirea
atitudinii faţă de cunoaştere şi de aplicaţiile practice; şi, în mod cert, el are
rolul său în configurarea viitoarei ierarhii valorice, chiar dacă nu este
singurul factor formator.
Împărtăşesc cu B. Nicolescu convingerea că educaţia poate schimba
etica depăşită ce încă se manifestă în societăţile noastre, prin dispreţul faţă
de fiinţa umană ca persoană şi faţă de afectivitatea sa. Autorul spune că, în
zilele noastre, eficacitatea nu este altceva decât o caricatură a eficienţei3.
De fapt, consider că această atitudine faţă de afectivitatea fiinţei
umane nu dovedeşte un gen de morală, ci doar un mod schematic de a

1 B. Nicolescu, op. cit., 2007, pp. 100-109.

2 Ibidem, p. 105.
3 Ibidem, p. 101.

EUROMENTOR 59
raţiona materialist, ridicând în slăvi Adaptarea psihicului cu orice preţ şi
discreditând sensibilitatea ca semn al non-adaptării – chiar această noţiune
fiind ilicit „adaptată” din domeniul biologiei în cel al antropologiei. Repet,
însă, nu cred că educaţia ar putea constitui singurul vector al schimbării
cerute.
Cu toate acestea, până când vom ajunge la limitele de sus ale puterii
de influenţă a educaţiei asupra valorilor şi eticii, ar trebui să iniţiem, cel
puţin, îmbunătăţirile necesare şi să realizăm aceasta printr-o abordare
generală coerentă. În ciuda originii sale îndepărtate prin secole, rămâne
încă valabil îndemnul luminist: să ne cultivăm grădina!

REFERINŢE

1. Dogan, Mattei & Pahre, Robert, (1993), Noile ştiinţe sociale.

Interpenetrarea disciplinelor, trad. din fr. N. Lotreanu, Bucureşti, Editura
Academiei Române.
2. Gadamer, H.G., (1999), Elogiul teoriei. Moştenirea Europei, trad. din
germ. O. Nicolae, V. Panaitescu, Iaşi, Polirom.
3. Morin, E., (1999), Paradigma pierdută: natura umană, trad. din fr. I.
Popescu, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”.
4. Nicolescu, B., (2000), Ştiinţa, sensul şi evoluţia. Eseu asupra lui Jakob
Böhme, ediţia a doua, trad. din fr. A. Batali, Bucureşti, Vitruviu.
5. Nicolescu, B., (2007), Transdisciplinaritatea. Manifest, trad. din fr. H.
M. Vasilescu, Iaşi, Junimea.
6. Sfez, L., (2002), O critică a comunicării, trad. din fr. R. Gârmacea,
R. Popescu, S. Gherguţ, Bucureşti, Comunicare.ro.

60 VOLUMUL II, NR. 1/MARTIE 2011