Definirea şi structura veniturilor publice

Veniturile publice sunt definite ca fiind:

➢ încasări ale administraţiilor publice, ce servesc la finanţarea cheltuielilor publice,
participând fie direct, fie indirect la realizarea politicii economice şi sociale a statului,
influenţând comportamentele populaţiei şi întreprinderilor;
➢ totalitatea mijloacelor băneşti pe care autorităţile publice le încasează de la populaţie şi
întreprinderi în virtutea suveranităţii fiscale, având drept destinaţie acoperirea cheltuielilor
publice;
➢ totalitatea resurselor financiare la dispoziţia statului, constituite pe seama emisiunii de
monedă, împrumuturilor, prelevărilor bănesti de la cetăţeni prin vânzarea de bunuri şi servicii
sau, efectiv, prin impunere fiscală.

a. Criteriul provenienţei distinge între:

✓ venituri obişnuite, provenite din exploatarea patrimoniului statului(concesionarea unor active

ale acestuia) sau din activităţile de natură economică ale organismelor statului;
✓ venituri derivate, concretizate de prelevările fiscale, de veniturile provenite din serviciile
prestate de administraţiile de stat, precum şi cele provenite din emisiune monetară.

b. Criteriul naturii juridice identifică:

✓venituri de drept privat, procurate de pe piaţa concurenţială şi reglementate de dreptul

comercial(ansamblul veniturilor de natură patrimonială);
✓venituri de drept public, atrase din sectorul privat prin intermediul prelevărilor fiscale şi
reglementate de normele dreptului public(ansamblul veniturilor derivate).

c. Criteriul conţinutului economic particularizează:

✓venituri fiscale, reprezentate de impozite, taxe şi contribuţii;

✓venituri de trezorerie, constând în împrumuturile pe termen scurt angajate în vederea
acoperirii golurilor temporare de casă;
✓venituri provenite din împrumuturile publice interne sau externe;
✓venituri provenite din emisiunea monetară.

d. Criteriul structurii organizatorice a puterii de stat distinge:

în statele de tip unitar: - venituri publice ale bugetului central;

- venituri publice ale bugetelor locale;

în statele de tip federal: - venituri publice ale bugetului federal;

 - venituri publice ale bugetelor statelor membre ale federaţiei;
- venituri publice ale bugetelor locale.

în uniunile statale: - venituri publice ale bugetului uniunii;

- venituri publice ale subsistemelor de finanţe publice
corespunzătoare statelor membre ale uniunii.

e. Criteriul ritmicităţii încasării identifică:

venituri ordinare(curente), încasate cu regularitate în cadrul unui exerciţiu bugetar şi compuse

din: venituri fiscale (impozite, taxe, contribuţii), venituri nefiscale (amenzi, penalităţi de
întârziere, prelevări din profitul unor organisme de stat, venituri provenite din închirierea unor
bunuri aparţinând statului.)
venituri din operaţiuni de capital, încasate ocazional, din cesiunea unor active ale statului;
venituri extraordinare, atrase în situaţii excepţionale, când resursele curente sunt inferioare
cheltuielilor publice, concretizate în împrumuturi publice sau/şi în emisiuni monetare.

f. Criteriul originii evidenţiază:

❑ venituri interne, ce includ resursele ordinare şi împrumuturile publice interne;

❑ venituri externe, reprezentate de împrumuturile de stat externe şi de transferurile financiare
provenite de la diverse instituţii financiare internaţionale.

Conţinutul şi rolul impozitelor

Impozitul:

❖ o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărei apariţie este indisolubil legată de

existenţa statului şi a banilor;
❖ o formă de prelevare silită la dispoziţia statului, fără contraprestaţie directă şi cu titlu
nerambursabil a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice în scopul
acoperirii cheltuielilor publice.

Trăsăturile impozitelor:

▪ au caracter obligatoriu, fiind stabilite în baza unui cadru legal;

▪ prelevarea acestora se efectuează cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din
partea statului, plătitorii acestora neputând solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau
apropiată.
Taxele reprezintă sumele plătite de persoanele fizice sau juridice, de regulă pentru serviciile
prestate acestora de către o entitate statală.
Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor, privind:
• caracterul obligatoriu;
• plata cu titlu nerambursabil;
• urmărirea în caz de neplată.
• Spre deosebire de impozite însă, taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze direct şi
imediat de anumite servicii.

Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic şi social.

Preponderent, rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece ele reprezintă calea
principală de procurare a resurselor financiare, necesare realizării sarcinilor şi funcţiilor statului.
În majoritatea ţărilor, se remarcă în prezent o accentuare a rolului impozitelor pe plan economic.
Prin urmare, impozitul are atât rolul alimentării cu fonduri a bugetului general consolidat al
statului sau a bugetelor locale, cât şi pe acela al unui factor de echilibru în economie.
În plan social, rolul impozitelor se materializează prin faptul că prin intermediul lor statul
asigură redistribuirea unei părţi semnificative din produsul intern net între diferite categorii de
persoane fizice sau juridice.

Elementele tehnice ale impozitelor

▪ subiectul impozitului/ contribuabilul;

▪ suportatorul impozitului;
▪ obiectul impozitului (materia supusă impunerii/materia impozabilă);
▪ sursa impozitului;
▪ unitatea de impunere;
▪ cota impozitului;
▪ asieta fiscală;
▪ termenul de plată.

• 1. Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata
impozitului.
• 2. Suportatorul impozitului reprezintă persoana fizică sau juridică din ale cărei venituri
se suportă în mod efectiv impozitul.
• 3. Obiectul impozitului sau materia impozabilă este reprezentată de bunul, venitul sau
serviciul prestat.
• 4. Sursa impozitului indică din ce anume se plăteşte impozitul (din venit sau din avere).
• 5. Unitatea de impunere este unitatea în care se exprimă mărimea obiectului impozabil şi
are fie o expresie monetară, în cazul impozitelor pe venit, fie o expresie fizico-naturală(m2, ha,
kg, bucăti), în cazul impozitelor pe avere.
• 6. Cota impozitului reprezintă mărimea impozitului stabilită pentru fiecare unitate de
impunere.
• 7. Asieta fiscală sau modul de aşezare reprezintă ansamblul măsurilor privind
identificarea subiectilor şi a materiei impozabile.
• 8. Termenul de plată este data până la care impozitul sau taxa trebuie achitată la buget.

Actul de instituire a unui impozit trebuie să mai cuprindă:

• autoritatea impozitului: reprezintă puterea publică îndreptăţită să instituie impozitul, respectiv

organele care aşează şi percep în mod efectiv impozitul;
• beneficiarul impozitului poate fi bugetul constituit la nivelul central al statului sau bugetele
locale, după caz;
• posibilitatea impozitului relevă capacitatea economică a contribuabililor de a plăti impozitul;
• facilităţile fiscale acordate se referă la anumite înlesniri la plată, concretizate în scutiri,
reduceri, amânări, reeşalonări sau la anularea majorărilor de întârziere;
• sancţiunile aplicabile au în vedere întărirea responsabilităţii contribuabililor în ceea ce priveşte
stabilirea corectă a obligaţiilor fiscale şi plata acestora în favoarea beneficiarilor la termenele
legale prevăzute;
• căile de atac se referă la posibilitatea pe care o au contribuabilii de a se adresa cu plângeri sau
contestaţii organelor Ministerului Finanţelor Publice, iar în ultimă instanţă, de a formula acţiuni
în justiţie.

Principiile impunerii
Practicarea fiecărui impozit sau taxă trebuie să corespundă următoarelor
categorii de principii:
principii de echitate fiscală;
principii de politică financiară;
principii de politică economică;
principii social-politice.

a) Principiile de echitate fiscală presupun impunerea diferenţiată a veniturilor şi averilor, cu

îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
stabilirea unui minim neimpozabil;
sarcina fiscală a unei persoane să fie stabilită în comparaţie cu sarcina fiscală a altei
persoane din aceeaşi categorie socială;
impunerea să fie generală.
Tehnica determinării impozitului:
✓ Impunerea în sume fixe;
✓ Impunerea în progresie simplă;
✓ Impunerea în progresie compusă;
✓ Impunerea în cote regresive.

b) Principiile de politică financiară conţin cerinţele de ordin financiar pe care un impozit

nou introdus trebuie să le îndeplinească:
să aibă un randament fiscal ridicat:
➢ caracter universal (să cuprindă toate persoanele cu întreaga lor materie
impozabilă);
➢ să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere a materiei impozabile;
să fie stabil (să aibă un randament constant de-a lungul întregului ciclu economic);
să fie elastic (adaptabil în permanenţă necesităţilor de venituri ale statului).

c) Principiile de politică economică

La introducerea unui impozit trebuie sa se urmărească realizarea mai multor obiective

convergente interesului public, cum ar fi:
procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice;
folosirea impozitelor ca pârghie de influenţare a dezvoltării sau reducerii activităţii din
unele domenii sau ramuri;
stimularea sau frânarea consumului unor produse, în special prin impozitele indirecte;
stimularea sau frânarea exporturilor, prin politica vamală;
stimularea dezvoltării activităţilor economice prin reducerea cotelor de impozitare la
profitul reinvestit;
stimularea introducerii tehnicii moderne, prin acceptarea folosirii amortizării accelerate.

d) Principiile social-politice ale impunerii vizează:

menţinera încrederii populaţiei în politica promovată de guvern;

practicarea de accize în cazul unor bunuri apreciate ca nefiind de primă necesitate, aşa-
numitele bunuri de lux;
practicarea în unele ţări a unui impozit special, în sarcina celibatarilor şi a persoanelor
căsătorite fără copii, pentru a stimula creşterea natalităţii;
limitarea influenţelor negative provocate stării de sănătate a persoanelor de consumul
băuturilor alcoolice şi a tutunului.
 Clasificarea impozitelor
Criteriul incidenţei asupra contribuabililor, distinge între:
a. impozite directe;
b. impozite indirecte.

a. impozitele directe se caracterizează prin incidenţa directă asupra contribuabililor, persoane

fizice sau juridice, fiind stabilite nominal, în funcţie de mărimea veniturilor sau/ şi a averilor
deţinute de aceştia.
La rândul lor, impozitele directe pot fi grupate în:
a1. impozite reale (obiective);
a2. impozite personale (subiective).
b. impozitele indirecte, percepute cu ocazia vânzărilor de bunuri, prestărilor de servicii sau
executărilor de lucrări.

Criteriul obiectului impunerii reliefează existenţa următoarelor categorii de impozite:

a. impozite pe venit;
b. impozite pe avere;
c. impozite pe consum (pe cheltuieli).

Criteriul scopului urmărit prin instituirea impozitelor, evidenţiază:

a. impozite financiare, instituite de stat în vederea asigurării constituirii veniturilor sale;
b.impozite de ordine, introduse pentru limitarea unor acţiuni sau pentru stimularea realizării unor
obiective care nu au caracter fiscal.

Criteriul frecvenţei cu care se încasează la buget, distinge între:

a.impozite permanente(ordinare), a căror percepere şi încasare prezintă o anumită regularitate;
b.impozite incidentale(extraordinare), instituite şi încasate o singură dată, în mod excepţional.

Criteriul instituţiei care le administrează grupează impozitele în funcţie de structura

organizatorică a statelor în care acestea sunt aplicate, astfel:

a.în statele de tip federal se disting:

impozite federale;
impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale unei federaţii;
impozite locale, ale departamentelor, judeţelor, precum şi ale municipiilor, oraşelor şi
comunelor.

b. în statele de tip unitar coexistă:

impozite ale administraţiei centrale de stat;
 impozite ale administraţiilor locale.

Dubla impunere fiscală internaţională şi metodele de evitare a acesteia

Criterii care stau la baza impunerii veniturilor sau a averii:

➢ criteriul rezidenţei: impunerea veniturilor se efectuează de autoritatea fiscală din ţara
căreia aparţine rezidentul, indiferent dacă veniturile ori averea care fac obiectul impunerii sunt
obţinute, respectiv se află pe teritoriul acelui stat sau în afara acestuia;
➢ criteriul naţionalităţii, un stat impune rezidenţii săi, care realizează venituri sau posedă
averi din (în) statul respectiv, indiferent dacă ei locuiesc sau nu în ţara lor;
➢ criteriul originii veniturilor, impunerea se efectuează de către organele fiscale din ţara pe
al cărei teritoriu s-au realizat veniturile sau se află averea, făcându-se abstracţie de rezidenţa sau
de naţionalitatea beneficiarilor de venituri.

Metode/ procedee tehnice pentru evitarea dublei impuneri:

scutirea totală: veniturile realizate de rezidentul unei ţări într-o ţară străină şi supus
impunerii în respectiva ţară, se deduc din venitul impozabil global, care în ţara de reşedinţă are în
vedere totalitatea veniturilor obţinute de contribuabil.
scutirea progresivă: presupune o impunere separată a veniturilor însă, în contextul
progresivităţii impunerii, veniturile obţinute de rezidentul unei ţări în străinătate se adaugă
veniturilor impozabile realizate în ţara de reşedinţă, rezultând venitul impozabil global, în funcţie
de care se determină cota progresivă de impunere, aceasta urmând să fie aplicată numai pentru
calcularea impozitului aferent veniturilor realizate în ţara de reşedinţă.
creditarea obişnuită: costă în aceea că impozitul plătit ţării străine pentru realizarea pe
teritoriul său a unui venit de către rezidenţii altei ţări se deduce direct din impozitul total calculat
în ţara de reşedinţă. Acest impozit se calculează luând în considerare venitul impozabil global,
obţinut prin însumarea veniturilor impozabile realizate în ambele ţări. Impozitul plătit în
străinătate se deduce însă doar până la limita impozitului intern ce s-ar datora pentru un venit
egal cu cel obţinut în străinătate.
creditarea integrală. elimină neajunsul metodei anterioare, impozitul plătit în străinătate
deducându-se integral din impozitul total calculat în ţara de reşedinţă, indiferent de mărimea
acestuia.
 Caracterizarea generală a impozitelor directe

Impozitele directe prezintă următoarele avantaje:

▪ constituie venituri sigure pentru stat, pe care se poate baza la anumite intervale de timp,
repetabile cu regularitate;
▪ îndeplinesc obiectivele justiţiei fiscale, prin exonerarea de la impunere a veniturilor
necesare unei existenţe decente;
▪ modul de calcul şi de percepere a acestora este relativ facil.

Dezavantaje:
▪ nu sunt agreabile plătitorilor;
▪ nu sunt productive, conducerile statelor neavând interes să devină nepopulare, prin
creşterea fiscalităţii;
▪ pot genera abuzuri în privinţa aşezării şi perceperii lor.

Impozitele pe venit

Sisteme de aşezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice:

▪ sistemul impunerii separate, care presupune o impunere diferenţiată pentru fiecare categorie de
venit, în funcţie de natura acestuia;
▪ sistemul impunerii globale, care presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o
persoană fizică, indiferent de sursa de provenienţă şi supunerea venitului cumulat unui singur
impozit.

Categoriile de venituri care se supun impozitului pe venit sunt următoarele:

• veniturile din activităţi independente;
• veniturile din salarii;
• veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;
• veniturile din investiţii;
• veniturile din pensii;
• veniturile din activităţi agricole;
• veniturile din premii şi din jocuri de noroc;
• veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare.

Categoriile de venituri considerate neimpozabile:

a) ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială;
b) sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate,
precum şi orice alte drepturi
c) sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică;
d) sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor
naturale, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau deces;
e) pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, sumele fixe pentru
îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate;
f) contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit
persoanelor fizice;
g) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare;
h) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor
imobile şi mobile din patrimoniul personal;
i) drepturile în bani şi în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus,
studenţii şi elevii unităţilor de învăţământ din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi
siguranţă naţională;
j) bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare
în cadru instituţionalizat;
k) sumele sau bunurile primite cu titlu de moştenire ori donaţie;
l) veniturile din agricultură şi silvicultură, cu unele excepţii;
m) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru
activităţile desfăşurate în România;
n) veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi
institutelor culturale ale României amplasate în străinătate;
o) veniturile primite de oficialii organismelor şi organizaţiilor internaţionale din activităţile
desfăşurate în România în calitatea lor oficială.

Forme:
✓ impozite asupra averii propriu-zise;
✓ impozite pe circulaţia averii;
✓ impozite pe sporul de avere sau pe creşterea valorii averii.

A. Impozitele asupra averii propriu-zise

Cele mai frecvent utilizate sunt impozitele pe proprietăţile imobiliare, cărora le sunt
caracteristice următoarele trăsături:
• se întâlnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor şi a clădirilor;
• au ca bază de impunere fie valoarea de înlocuire fie valoarea declarată de proprietar;
• cotele de impunere aplicabile sunt, de regulă, scăzute.

B. Impozitele pe circulaţia averii

Se instituie cu ocazia transmiterii dreptului de proprietate asupra unor bunuri de la o persoană la
alta, categoria acestora incluzând:
 ▪ impozitul pe succesiuni;
▪ impozitul pe donaţii;
▪ impozitul pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile;
▪ impozitul pe hârtiile de valoare (acţiuni, obligaţiuni);
▪ impozitul pe circulaţia capitalurilor.

C. Impozitele pe sporul de avere sau pe creşterea valorii averii

Această categorie a impozitelor include:
• impozitul pe plusul de valoare imobiliară;
• impozitul pe sporul de avere dobândit în timp de război.

D. Impozitul pe plusul de valoare imobiliară:

✓ a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare înregistrat de anumite
bunuri imobiliare (clădiri, terenuri) în perioada de la cumpărare şi până la vânzare, fără ca
proprietarul să fi efectuat o cheltuială în acest scop;
✓ subiect al impozitului este vânzătorul bunurilor imobiliare, iar obiectul supus impunerii
este diferenţa între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare al bunului respectiv.

E. Impozitul pe sporul de avere dobândit în timp de război:

❖ avea ca obiect averea dobândită în timpul sau ca urmare nemijlocită a războiului;
❖ deşi se calcula în cote progresive, el n-a avut un randament ridicat, deoarece existau
multiple modalităţi de sustragere de la impunere şi se plătea în monedă depreciată de inflaţie.

IMPOZITELE INDIRECTE
Trăsături caracteristice:
se percep cu ocazia vânzării mărfurilor sau prestării serviciilor, prin adăugarea unor cote
de impunere la preţul, respectiv tariful acestora;
se datorează de toate persoanele care cumpără mărfurile şi serviciile supuse impunerii
indirecte, indiferent de veniturile, averea sau situaţia personală a acestora;

Caracterizarea impozitelor indirecte

au caracter inechitabil, deoarece nu prevăd un venit minim considerat neimpozabil, nu
cuprind anumite facilităţi în cazul celor care au copii sau alte persoane în întreţinere;
se virează la buget de către producători sau comercianţi, însă sunt suportate de către
consumatori, fiind incluse în preţurile mărfurilor sau în tarifele serviciilor;
utilizarea lor conduce la scăderea nivelului de trai al populaţiei deoarece, prin reducerea
veniturilor reale, se diminuează puterea de cumpărare a acesteia;
perceperea lor este comodă şi reclamă un cost relativ redus.
Impozitele indirecte se manifestă sub următoarele forme:
• taxe de consumaţie;
• monopoluri fiscale;
• taxe vamale.

Conţinutul taxelor de consumaţie

• Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte incluse în preţul de vânzare al mărfurilor
fabricate.
• Se percep taxe de consumaţie, de regulă, asupra mărfurilor de larg consum, care pot diferi
ca structură de la o ţară la alta.
• Printre aceste mărfuri se regăsesc zahărul, orezul, uleiul, sarea, vinul, berea, ceaiul,
cafeaua, carburanţii.

Taxele de consumaţie pot fi:

taxe generale pe vânzări, când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă
acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de producţie;
taxe speciale de consumaţie, care se aplică numai asupra unor categorii de mărfuri sau
servicii.

În funcţie de entitatea la care se încasează (unitatea producătoare, unitatea comerţului cu ridicata

sau cu amănuntul), impozitul pe cifra de afaceri apare sub forma de:
impozit cumulativ s-a aplicat mărfurilor la toate verigile pe la care au trecut din
momentul ieşirii lor din producţie şi până ajungeau la consumator. Practic, în cazul acestui
impozit, cu cât o marfă trecea prin mai multe verigi, cu atât se plătea statului un impozit mai
mare.
impozit pe cifra de afaceri (sau impozitul unic) se încasează o singură dată (indiferent
de numărul verigilor prin care trece o marfă până ajunge la consumator) fie în momentul vânzării
mărfii către producător (şi se numeşte taxa de producţie), fie în stadiul comerţului cu ridicata sau
cu amănuntul(şi se numeşte impozit pe circulaţie sau impozit pe vânzare).

În funcţie de baza de calcul, impozitul pe cifra de afaceri apare sub forma de:
✓ impozit pe cifra de afaceri brută se determină prin aplicarea cotei de impunere asupra
întregii valori a mărfurilor vândute, care include şi impozitul plătit la verigile precedente.

✓ impozit pe cifra de afaceri netă se aplică numai asupra diferenţei dintre preţul de
vânzare şi preţul de cumpărare, adică numai asupra valorii adăugate de către fiecare participant
la procesul de producţie şi circulaţie al mărfii respective. Acest impozit este cunoscut şi sub
denumirea de taxă pe valoarea adăugată (T.V.A.).
Principalele caracteristici ale acestui impozit sunt:
are un caracter universal, aplicându-se tuturor mărfurilor şi serviciilor din economie;
este un impozit unic, dar cu plata fracţionată, deoarece se calculează pe fiecare verigă
care intervine în realizarea şi valorificarea mărfii sau serviciului;
asigură o bună transparenţă, deoarece fiecare plătitor cunoaşte exact care este mărimea
impozitului şi obligaţiei de plată ce-i revine;
asigură o eficacitate bună, deoarece este perceput la fiecare tranzacţie cu produse şi
servicii;
asigură neutralitatea, deoarece mărimea sa rămâne independentă de lungimea circuitului
economic parcurs de un produs sau serviciu.

Taxele speciale de consumaţie sau accizele, foarte răspândite în ţările cu economie de piaţă, sunt
incluse în preţul de vânzare al mărfurilor importate sau produse şi vândute în interiorul ţării şi
apreciate că nu sunt de strictă necesitate în consumul populaţiei.
Spre deosebire de T.V.A., care se percepe la vânzarea tuturor mărfurilor, accizele se percep
asupra produselor ce se consumă în cantităţi mari şi care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu
altele.
Accizele au un randament fiscal ridicat şi se instituie asupra unor produse de larg consum, cum
sunt: alcoolul etilic alimentar, berea, ţuica şi rachiurile naturale, vinurile, cafeaua, produsele din
tutun, unele confecţii din blănuri naturale, cu excepţia celor din iepure, oaie şi capră, articole de
cristal, mobilierul sculptat, articolele de parfumerie, bijuteriile din metale preţioase(exclusiv
verighetele de aur), produsele petroliere, gazul metan sau gazul de sondă, benzina, motorina.

➢ Accizele se datorează bugetului într-o singură fază a circuitului economic, respectiv de

către producători sau achizitori.
➢ Ele se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de măsură, fie pe baza unor cote
procentuale proporţionale aplicate asupra preţului de vânzare.
➢ Nivelul cotelor utilizate pentru determinarea accizelor diferă de la o ţară la alta şi de la un
produs la altul.