Tema nr.

1
Prezentați diferența dintre conceptele de integrare și incluziune în context
educațional/școlar.

Integrarea este procesul de asimilare a elevului în cadrul învăţământului obişnuit

(general), proces prin care elevul se adaptează şcolii în timp ce aceasta rămâne, în cea mai mare
parte, neschimbată sau la școlarizarea unor copii cu dizabilități/cerințe speciale în unități școlare
obișnuite.
Incluziunea presupune ca şcolile şi sistemul educaţional, în general, să se schimbe şi să se
adapteze nevoilor elevului. Incluziunea presupune dezvoltarea de relații interpersonale deschise,
pozitive intre elevi, flexibilizarea programelor școlare, diversificarea strategiilor educaționale și
asigurarea serviciilor de intervenție și support pentru elevii cu cerințe speciale.

Integrarea şcolară a copiilor cu CES se realizează prin unităţi de învăţământ special, prin
grupe şi clase speciale integrate în şcolile publice şi individual în unităţi de învăţământ
preşcolare şi şcolare obişnuite, inclusiv în unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale.

Copiii cu deficienţe medii, profunde, severe şi/sau asociate sunt înscrişi de regulă în
şcolile speciale. Copiii cu deficienţe de vedere, cu dificultăţi de învăţare şi tulburări de limbaj, cu
tulburări socio-afective sau de comportament sunt integraţi de regulă în şcolile de masă şi
beneficiază de servicii educaţionale de sprijin (asistenta psihopedagogica).
In şcolile speciale, copiii cu dizabilităţi beneficiază de un curriculum stabilit în funcţie de
gradul şi tipul deficienţei astfel, ei pot urma curriculumul şcolii de masă, curriculumul şcolii de
masă adaptat sau curriculumul şcolii speciale.
Educaţia copiilor cu dizabilităţi se realizează în şcolile speciale în clase speciale, pe grupe
de dezvoltare şi, în unele situaţii, copiii beneficiază de programe individualizate de educaţie. În
învăţământul special, grupele şi clasele sunt mai puţin numeroase decât în şcolile de masă.
In scolile obişnuite se dezvoltă o serie de servicii de sprijin pentru copiii care prezintă
diverse probleme, astfel:
 Pentru copiii cu tulburări de limbaj există centrele logopedice interşcolare, încadrate cu
profesori specialişti care desfăşoară terapii specifice pentru interventia asupra tulburărilor
 de limbaj şi pentru depăşirea dificultăţilor de învăţare.

 Pentru copiii cu tulburări de comportament şi dificultăţi de adaptare există centrele de

asistenţă psihopedagogică, cu profesori/consilieri psihopedagogi care oferă servicii atât
copiilor aflaţi în situaţie de risc şi criză cât şi familiilor acestora.

 Pentru copiii cu dizabilităţi integraţi în şcolile de masă şi pentru copiii cu dificultăţi de

învăţare există serviciile educaţionale de sprijin, asigurate prin cadrele didactice de
sprijin/itinerante.

INTEGRARE
•Modalitate de realizare/atingere a normalizării
PRESUPUNE:
•Focalizare pe copil/elev /tânăr
•Examinarea copilului de către specialişti
•Diagnosticul rezultatelor
•Programe pentru copii/elevi
•Plasarea în programe adecvate
PUNE ACCENTUL PE:
•Nevoile“copiilor speciali”
•Recuperarea şi beneficiile elevilor cu cerinţe educative speciale
•Expertiză şi intervenţie specializate

INCLUZIUNE
•Orientarea şi concentrarea acţiunilor şcolii ca instituţie deschisă pentru toţi
•Esenţa unui învăţământ comprehensiv real prin adaptarea şcolii la diversitatea copiilor
dintr-o comunitate
PRESUPUNE:
•Focalizare pe grup de copii/clasă
• Examinarea copilului de către factori implicaţi îndesfăşurarea procesului instructiv-
educativ
 •Crearea unui mediu adaptativ şi a condiţiilor de sprijinire a copiilor în grupă/clasă
•Strategii pentru profesori
•Colaborare în rezolvarea problemelor
PUNE ACCENTUL PE:
•Drepturile şi beneficiciile tuturor copiilor
•Predare-instruire de calitate pentru toţi
•Suport informal şi expertiza cadrelor didactice specializate
 Tema nr. 4
Efectuați o analiză sintetică asupra modalităților de incluziune școlară a
elevilor cu deficiențe mintale/intelectuale și tulburări de învățare.

Un mediu şcolar stimulativ t r e b u i e s ă î n d e p l i n e a s c ă câteva caracteristici

de bază, după cum urmează:

 un mediu școlar trebuie structurat astfel încât să creeze condiții adaptate elevilor cu
deficiente mintale;
 organizarea clase pe centre de interes deoarece acestea permit copiilor sa-si exprime
opțiunea, răspund nevoilor și intereselor elevilor; au contact direct cu materialele si
mijloacele didactice;
 cadrele didcatice trebuie sa creeze o ambianță care să stimuleze sentimentul de siguranță;
 se recomanda evaluarea punctelor tari ale elevilor;
 in procesul de invatare trebuie sa se respecte rutina, iar cand intervin schimbari in
program acestea trebuie anuntate din timp;
 toate informațiile noi trebuie prezentate foarte explicit și organizat, deoarece, în general,
copii cu deficiențe mintale au dificultăți de organizare și deci, beneficiază de efectul unor
stimuli organizați.
 Munca de grup trebuie încurajată, dar trebuie ținut seama ca ea are efecte benefice, mai
ales asupra deficiențelor mintale grave;
 Să se organizeze participarea copiilor normali, educați pentru a deveni profesorii celor
deficienți mintali, creându-se astfel, acestora, un mediu lingvistic adaptat, suficient de
complex pentru a stimula vorbirea;
 În invățarea procedurilor de generalizare trebuie avută în vedere necesitatea însușirii
strategiilor de muncă scolara și de viață cotidiană;
 Folosirea tehnologiilor informatizate si a unor mijloace care sa le permita consemnarea a
ceea ce stiu, a jocurilor de memorizare, a fiselor de lucru, colaborarea cu profesorii de
sprijin;
 Folosirea unui material didactic adecvat și usor de manipulat.
 Tema nr.2

Efectuati o analiza comparativă intre evaluarea dinamică și evaluarea traditional in

cazul copiilor cu dizabilități și/sau cerințe speciale

Evaluarea educaționala este o forma de evaluare intemeiată pe identificarea scopului și

specificarea unui set de obiective; în baza atingerii acestor obiective , părțile interesate pot face
judecati cu caracter obiectiv intemeiate pe analiza și interpretarea unor date reale, colectate pe
parcursul procesului; judecatile pot fi folosite atat la optimizarea continua a procesului, cat si
luarea decitiilor cu impact asupra sistemului sau chiar a elementelor de politică educațională.

Evaluarea traditionala
expresiile cele mai frecvente folosite pentru denumirea activitatii de evaluare sunt:
examinare, verificare, ascultare, control, chiar daca aceasta activitate se desfasoara intr-
un context cotidian, si nu la finalul unui program de instruire;
aprecierea scolara sau verificarea se constituie ca moment separat de activitatea de
predare-invatare;
actiona cu precadere periodic, realizand, de regula, o evaluare sumativa;
este sinonima cu aprecierea clasica, cu notatia sau corectia, cu controlul continuu al
invatarii scolare;
se finalizeaza cu clasificarea (clasamentul elevilor) (evaluare comparativa);
nota sau calificativul sanctiona invatarea de catre elev;
selecteaza si exclude anumite domenii ale invatarii mai greu de evaluat: atitudini,
comportamente, trasaturi de personalitate;
este centrata pe cunostinte;
notarea este un scop in sine, un mijloc de clasificare sau de certificare;
este sinonima cu notiunea de control al cunostintelor;
evaluatorul constata, compara si judeca; este centrata deci pe elev si apreciaza
conformitatea cunostintelor predate (lectia invatata) cu o scara de valori care este lasata la
aprecierea profesorului si care ramane in mare parte implicita, nu se comunica elevilor;
incrimineaza doar elevul nu si criteriile de apreciere desi de multe ori criteriile sunt
insuficient definite sau confuze.
Evaluarea dinamică
este asociata grijii fata de masurarea si aprecierea rezultatelor;
nu este un scop in sine, un simplu control, ci se realizeaza in vederea adoptarii unor
decizii si masuri ameliorative;
pune accent pe problemele de valoare si pe emiterea judecatii de valoare;
acorda preponderenta functiei educative a evaluarii;
incearca sa devina o interogatie globala, preocupata de promovarea aspectului uman in
general;
acopera atat domeniile cognitive, cat si pe cele afective si psihomotorii ale invatarii
scolare;
se ocupa atat de rezultatele scolare cat si de procesele de predare si invatare pe care le
implica;
se constituie parte integranta a procesului didactic, nu mai este privita din exteriorul
acestuia;
dezvolta tot timpul o functie de feed-back pentru elev;
isi asuma un rol activ, de transformare continua a proceselor de predare si de invatare,
de interventie formativa;
devine un proces continuu si integrat organic procesului de instruire;
evaluarea devine un mijloc de comunicare de informatii asupra stadiului invatarii, in
vederea ameliorarii sau reorganizarii acesteia;
evalueaza elevii in raport cu o norma, cu criterii dinainte formulate;
aceste criterii sunt cunoscute si de evaluator si de evaluat;
solicita o diversificare a tehnicilor de evaluare, a metodelor si cresterea gradului de
adecvare a acestora la situatii didactice concrete;
vizeaza deschiderea evaluarii spre mai multe perspective ale spatiului scolar
(competente relationale, comunicare profesor-elev; disponibilitati de integrare sociala);
centreaza evaluarea pe rezultatele pozitive, fara a sanctiona in permanenta pe cele
negative;
elevul devine partener cu drepturi egale, intr-o relatie educationala care are la baza „un
contract pedagogic”;
ofera transparenta si rigoare metodologica;
 Tema nr. 3

Efectuati o analiza sintetică aspura principalelor forme de curriculum scolar întalnite în

școala incluzivă.

Rolul central al curriculumului în sistemele educaţionale din lume este acela de a

flexibiliza programele de studiu, de a permite trecerea în educaţie de la vechea paradigmă -
elevul să se adapteze la şcoală la o paradigmă modernă – şcoala să se adapteze la elev. În
consecinţă, curriculumul devine principalul operator în modernizarea sistemelor educaţionale,
deoarece curriculumul propune itinerarrii variate de studiu, de grup şi personalizate, în locul
vechilor programe de studiu, comune şi obligatorii, încorporate în conţinuturile învăţământului.

Curriculum-ulul poate fi definit ca fiind programul de activităţi şcolare în integralitatea

sa care se concretizează în planul de învăţământ, programa şcolară manualele şcolare,
îndrumătoarele metodice, obiectivele şi modurile comportamentale ce conduc la realizarea
obiectivelor, metodele şi mijloacele de predare obiectivelor, metodele şi mijloacele de predare-
învăţare, ce dezvoltă modurile de evaluare a rezultatelor.
Curriculum obisnuit reprezinta acea categorie de curriculum valabilă pentru toti elevii
scolii obisnuite care poate fi accesibil și elevilor cu cerinte educationale special daca este insotit
de o serie de servicii specializate( logopedie, fizioterapie, consiliere, sprijin in invatare)
În planul dezvoltării curriculare pentru elevii cu deficienţă, are loc o mişcare în sensuri
diferite faţă de curriculum-ul general pentru elevii valizi. Pe de o parte curriculum-ul acestora se
restrânge, iar pe de altă parte se amplifică prin introducerea unor activităţi suplimentare
individualizate, destinate compensării şi recuperării stării de deficienţă.
Spre exemplu, în cazul elevilor cu deficienţă mintală, planul de învăţământ se reduce,
atât din punct de vedere al numărului de discipline de studiu, cât şi din punct de vedere al
conţinutului informaţional, ce urmează a fi însuşit în fiecare capitol în parte.
În schimb, creşte numărul de activităţi individuale suplimentare, în care urmează să fie
inclus elevul cu deficienţă mintală, în scopul recuperării acestuia.
Planificarea individualizată a învăţării presupune adaptarea educaţiei la nevoile
individuale din perspectiva diferenţelor dintre elevi. Diferenţierea curriculumului, atât pentru
copiii cu CES, cât şi pentru cei cu potenţial de învăţare ridicat se întemeiază pe aceleaşi premize:
  sistemul de învăţământ se poate adapta unor abilităţi şi trebuinţe diferite;
 aceleaşi scopuri educaţionale pot fi atinse prin mai multe tipuri de
programe adaptate;
 realizarea scopurilor educaţionale este facilitată de selecţia şi organizarea
obiectivelor educaţionale conform diferenţelor individuale;
 diferitele trebuinţe educaţionale pot fi întâmpinate prin oportunităţi
educaţionale variate.

Diferenţierea curriculară necesită astfel selecţionarea sarcinilor de învăţare după criteriul

maturităţii intelectuale, ritmul de lucru şi nu după criteriul vârstei cronologice. Este nevoie de o
adaptare a procesului instructiv educativ la posibilităţile intelectuale, la interesele cognitive, la
ritmul şi stilul de învăţare al elevului.
Adaptarea curriculumului realizat de cadrul didactic la clasă pentru predarea, învăţarea,
evaluarea diferenţiată se poate realiza prin:
 adaptarea conţinuturilor având în vedere atât aspectul cantitativ cât şi
aspectul calitativ, planurile şi programele şcolare fiind adaptate la potenţialul
de învăţare al elevului prin extindere, selectarea obiectivelor şi derularea unor
programe de recuperare şi remediere şcolară suplimentare etc.
 adaptarea proceselor didactice având în vederea mărimea şi gradul de
dificultate al sarcinii, metodele de predare (metode de învăţare prin
cooperare, metode activ participative, jocul didactic), materialul didactic
(intuitiv), timpul de lucru alocat, nivelul de sprijin (sprijin suplimentar prin
cadre didactice de sprijin);
 adaptarea mediului de învăţare fizic, psihologic şi social;
 adaptarea procesului de evaluare, având în vedere ca finalitate dezvoltarea
unor capacitaţi individuale ce se pot exprima prin diverse proiecte şi produse
(scrise, orale, vizuale).
Curriculum special- reprezinta un tip de curriculum construit special pentru
persoanele care au un anume tip si grad de dizabilitate și unde avem de-a face doar cu interventii
specializate asupra deficienței respective.
 Tema nr. 5

Efectuați o analiză sintetică asupra modalităților de incluziune școlară a elevilor

cu deficiențe senzoriale (de văz și de auz)

Elevi cu deficiențe de vaz

Recomandari psihopedagogice generale si elemente cheie in reusita scolara:

- Deoarece un zambet sau un alt comportament nonverbal de aprobare nu este intotdeauna

vizibil, se recomanda ca modalitati de apreciere, aprobarea verbala sau o atingere tactila (ca de
pilda o bataie usoara pe umar).

- De aflat la elevul cu d.v. care este locul de unde vede cel mai bine la tabla.

- Lumina nu trebuie sa se reflecte pe tabla iar ceea ce se scrie pe tabla trebuie sa fie
vizibil.

- Daca elevul este sensibil la lumina, nu trebuie asezat langa fereastra. De asigurat
mijloace pentru a-si proteja ochii de lumina (ochelari, sapca cu cozoroc, etc).

- Este necesara asigurarea unui spatiu suplimentar pentru unele materiale speciale
necesare acestor elevi, ca si incurajarea de a le folosi.

- Utilizarea unor materiale ori a asistentei speciale (cadru didactic de sprijin) - este bine
sa se faca numai la nevoie si pe cat posibil numai daca elevul doreste.

- Elevii cu d.v. pot si trebuie sa realizeze, in principiu, aceleasi sarcini ca si colegii lor de
clasa, desi ei pot avea nevoie de adaptari ale mijloacelor de invatamant sau de o reducere a
sarcinii de lucru, datorita unor limite de timp (sau extinderea acestor limite).

- Este recomandabila includerea unor teme legate de vedere sau deficienta vizuala in
curriculum; exemple: in stiinte (fizica) -informatii despre lumina – optica.

Proceduri de facilitare a lucrului cu materiale scrise, ca si utilizarea hartilor si

schemelor este foarte importanta, cu specificitati legate de nivelul de functionare vizuala
(ambliopie sau cecitate); hartile si alte mijloace in relief, care permit compensarea prin perceptie
tactila sunt un alt exemplu de facilitare si adaptare a instruirii scolare.

Utilizarea textelor tiparite, mai ales in cazul elevilor cu ambliopie este realizata in esenta
prin proceduri de amplificare a marimii literelor (in scris sau la aparate speciale – megascop- de
lectura a textelor).
 Este foarte utila utilizarea a variate instrumente, ca mijloace didactice
specifice (optice, instrumente care intaresc functionarea tactila, instrumente care potenteaza
functionarea auditiva, instrumente electronice etc).

Foarte importanta este utilizarea alfabetului Braille ca si a vocii sintetice la

calculator. Manualele in alfabetul braille, foarte utile nevazatorilor, ridica anumite probleme
legate de costurile si volumul acestora. Ele sunt insa surse de cunoastere extrem de importante
in scolile speciale de profil.

Cartile audio devin tot mai mult o sursa de cunoastere accesibila acestor persoane.

Elevii cu deficiențe de auz

Compensarea auzului este potentata prin afisarea a variate imagini in scoala si in clasa, ca
o prima conditie pentru a facilita mai buna cunoastere a realitatii - desene, fotografii (mai ales
din cadrul unor actiuni ca de pilda excursiile la care au participat elevii), harti, desene si
reproduceri diverse.

Organizarea clasei trebuie facuta in asa fel incat, fiecare copil sa poata vedea atat
profesorul cat si pe ceilalti copii din clasa, ceea ce presupune un numar mai redus de elevi in
clasa. Maniera optima de organizare spatiala a bancilor/scaunelor clasei - practicata in scolile sau
clasele speciale de acest tip - este in forma de semicerc.

Pentru a facilita citirea labiala (de pe buze), este recomandabil ca scaunul pe care sta
profesorul sa fie situat la aceeasi inaltime cu cele pe care stau elevii. Iluminarea trebuie sa fie cat
mai adecvata, atat spre elevi cat si spre profesor.

Tabla scolara ori un flip-chart sunt mai utile in clasele unde invata copiii cu d.a. decat la
ceilalti copii. Retroproiectorul sau alte mijloace de invatamant similare sunt de asemenea foarte
utile, pentru a fi vizualizate diverse informatii, scheme etc.

Strategii de comunicare in clasa

In realizarea comunicarii educationale in clasa, cadrul didactic trebuie sa

tina cont, pe cat posibil, de urmatoarele cerinte:

a) Sa le vorbeasca elevilor cu d. a. doar atunci cand acestia privesc spre profesor.

b) Sa vorbeasca sau sa se comunice non-verbal catre elevul cu probleme auditive

avand intotdeauna orientarea corpului spre acesta.
 c) Sa utilizeze, ori de cate ori este posibil, diverse modalitati de ilustrare vizuala a
continutului celor prezentate.

d) Pe timpul dialogului copiii trebuie sa constientizeze mereu cine este persoana care
comunica in clipa respectiva.

e) Cadrul didactic trebuie sa fie pregatit permanent pentru a repeta comentarii, intrebari
sau raspunsuri ale unui anumit copil, pentru ca toti elevii sa beneficieze de ceea ce se
comunica.

f) Elevii vor fi solicitati sa puna in discutie subiecte si probleme ridicate de ei, chiar
daca profesorul nu le agreeaza sau nu intelege limbajul non-verbal.

Consideratii privind metodele si continuturile de invatare

Intrucat copiilor cu deficiente de auz le lipsesc multe dintre cunostintele si abilitatile pe

care le regasim la ceilalti copii de aceesi varsta, cadrul didactic trebuie sa acorde o pondere
insemnata activitatilor care integreaza invatarea limbajului cu asimilarea deprinderilor practice si
a cunostintelor despre lume si viata.

Jocurile si experienta de cunoastere directa, cu deosebire la varstele mici, au o

insemnatate covarsitoare.

O importanta deosebita o are la acesti copii formarea perceptiei timpului. Vizualizarea

poate lua in aceste context forma unui calendar, elaborat treptat in clasa, cu ajutorul elevilor.

Lectiile si excursiile in afara scolii reprezinta o cale eficienta de a familiariza copiii cu

lumea naturala din jurul lor.

Povestirile si lecturile sunt de asemenea o metoda importanta de predare-invatare pe

diferite trepte de scolarizare. Pot fi utilizate diferite modalitati de comunicare - verbala, mimico-
gestuala, pantomima, comunicarea prin desene etc.

O cale benefica de suplinire a receptiei limbajului oral este labiolectura in acest caz se impune:
- evitarea strigatului sau a miscarii exagerate a buzelor
- mentinerea unui debit normal al vorbirii, putin mai rar dar nu exagerat
- vizibilitatea fetei vorbitorului si lumina adecvata
- posibilitatea de reformulare sau de apel la gesturi sau obiecte etc
- intelegere, rabdare si sprjin.
 UNIVERSITATEA ”ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAȘI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA –P.I.P.P – ID

Student: Ruxandari Ioana(căs. Gavrilă)

Anul II
Grupa 1