Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Administraţie şi Afaceri

Administrarea Afacerilor, an III

Plouarea Mării Negre

Prof. Coord.: Studenţi:

Constantin Ghica Ambrăuş Mirela
Chirca Maria-Magdalena
Crăciun Nicoleta

1
 2011

Cuprins:

Marea Neagră.....................................................................................................3

Starea ecosistemului si resurselor vii marine. Situaţia speciilor marine............6

Surse de degradare……………………………………………….....................8

Efectele poluării...............................................................................................10

Biodiversitatea Mării Negre.............................................................................11

Eutrofizarea şi biodiversificarea Mării Negre…….….....................................12

Măsuri împotriva poluării Mării Negre........................................................... 13

Pentru a evita poluarea Mării Negre. Poluarea chimică……………………...14

Despre Comisia pentru Protecţia Mării Negre Împotriva Poluării şi "Convenţia

de la Bucureşti"………………………………………………………………18

Concluzii……………………………………………….........……………….19

Bibliografie......................................................................................................21

2
  MAREA NEAGRĂ

Situată între 40°55’ şi 46°32’ latitudine nordică şi 27°27’ şi 41°42’ longitudine

estică, Marea Neagră face parte din categoria mărilor tipic continentale, comunicând cu
Marea Marmara prin strâmtoarea Bosfor şi cu Marea Egee prin strâmtoarea Dardanele.
Reprezintă o componentă grafică de însemnătate europeană care defineşte poziţia
geografică a ţării noastre. România este o ţară pontică prin litoralul său de 244 km
desfăşurat de la Braţul Musura al deltei secundare a Chiliei în nord până la Vama Veche în
sud.
Suprafaţa mării este
de 411 540 km² (462 000
km² împreună cu Marea
Azov) fiind a treia ca
mărime din Europa după
Marea Mediterană şi Marea
Nordului. Adâncimea
maximă este de 2 246 m în
regiunea central-sudică, iar
adâncimea medie de 1 200
m. Adâncimea apelor din
jurul malului românesc este
mai mică, ca urmare a
configuraţiei ţărmului şi reliefului submarin. Bazinul Mării Negre are o formă aproximativ
regulată, ţărmurile sunt puţin articulate şi în general lipsite de insule, iar cuveta în dreptul
ţărmului românesc este formată dintr-o întinsă platformă continentală cu adâncimi ce nu
depăşesc 200 m. Adâncimi mai mari, de sub 2 000 m se întâlnesc în partea central-sudică a
bazinului în apropierea ţărmului turc şi la est de peninsula Crimeea. O linie de traseu
aproximativă Varna – Crimeea Sudică separă cele două arii atât de deosebite ale mării: la
nord zona cu adâncimi reduse (Marea Azov nu coboară sub 14 m adâncime), iar la sud,
adevărata depresiune a Mării Negre, situată pe aria străveche de scufundare a Mării Tethys.
Este o mare de tip continental ceea ce face să exercite o influenţă climatică redusă
asupra uscatului, manifestată prin brize şi modificări termice pe o fâşie îngustă de la ţărm
respectiv cu ierni blânde şi veri lipsite de caniculă. Legătura foarte îngustă şi poziţia sa în
interiorul continentului contribuie la individualizarea unor caracteristici hidrofizice,
hidrologice, hidrochimice şi biologice proprii. La această individualizare a contribuit şi
evoluţia paleografică şi raportul acesteia cu celelalte mări în decursul timpului.

Pe platforma continentală se întâlnesc 8 tipuri de bază de sedimente:

3
 a) nisipul este un sediment mobil, cu granule distincte, neaderente ce formează
plajele şi acoperă fundurile de mică adâncime;
b) nisipul mâlos este un sediment mobil aderent, cu mâl în proporţie de 15 – 25 %
ce acoperă fundurile puţin adânci;
c) scrădişul recent este constituit din îngrămădiri de fragmente de moluşte actuale;
d) substratul dur este reprezentat în general de calcare sarmatice ca platforme întinse
de piatră, prelungiri ale falezei în mare sau ca pietre izolate cu aspect morenaic
sau de fundurile argilo – marnoase dispuse insular;
e) mâluri cu mztilus sunt sedimente mobile de origine aluvionară dispuse în strat de
20 – 40 cm la adâncimi de 20 – 60 m; pot fi galben – cenuşii până la cenuşii –
negricioase sau albăstrui, mai compacte şi unsuroase la pipăit;
f) mâluri faseolinifere sunt mâluri de adâncime, cenuşii de grosimi de 5 – 20 cm,
foarte bogat în carbonat de calciu ce dau apei un aspect lăptos, opac;
g) zona cu filifora populează mâlurile cu mztilus şi faseolinifere în care se dezvoltă
alga roşie Philliphora;
h) paleoscrădişul de tip caspic este format din cochilii fosile de scoici şi melci de
apă dulce şi salmastră de la marginea platforme continentale.
Platoul continental se poate delimita în trei zone:
- zona prelitorală – care are o profunzime variabilă de-a lungul ţărmului unde
adâncimea este de până la 12 m şi care este expusă valurilor; zona este frecventată de
pescari;
- zona litorală – unde adâncimea poate ajunge de la 12 – 17 m şi unde pescuitul din
ambarcaţiuni este optim până la maximum 50 m adâncime;
- zona sublitorală – are o adâncime de 70 – 230 m unde apa este slab oxigenată cu
consecinţele de rigoare pentru pescuit.
Speciile de peşti cele mai răspândite sunt: guvidul, chefalul, cambula, morunul,
scrumbia, rândunica de mare, pălămida, hamsia, calcanul, precum şi alţi peşti răpitori
(specii de rechin ce ating 15 – 20 kg).

4
 Marea Neagră este una dintre cele mai poluate mări ale globului. În ea se varsă
apele a 17 ţări, care desfăşoară importante activităţi economice. Ea este legată de uscat prin
intermediul fluviului Dunarea care este transmiţătorul poluanţilor. Substanţele chimice se
înfiltrează prin pământ în apa râurilor şi sunt astfel purtate până la Dunare şi de acolo în
Marea Neagră. Substanţele chimice cum ar fi cele petroliere, fertilizatorii, insecticidele şi
erbicidele care nu se descompun în contact cu solul, pătrund în cele din urmă în Marea
Neagră. Marea devine astfel un depozit imens pentru aceste colecţii amestecate de
fertilizatori şi otrăvuri.
În afara poluanţilor aduşi de marile fluvii, cantităţi importante sunt deversate în
zonele litorale de localităţile costiere şi de activităţile de transporturi.
Acestea afectează puternic atât flora şi fauna din apropierea ţărmului, cât şi
activităţile antropice, în special pescuitul şi turismul.
În bazinul Mării Negre, trăiesc în prezent peste 165 milioane de oameni, cei mai
mulţi dintre ei nefiind conştienţi că participă activ la poluarea uneia dintre cele mai
degradate mări ale planetei.
Ţiţeiul şi alte substanţe petrochimice sunt principalii poluatori ai Mării Negre,
alături de care apele uzate, gunoaiele casnice şi poluarea aerului se adaugă în mod
semnificativ.
În incidentele majore de poluare este întotdeauna implicat ţiţeiul. Practica obişnuită
de spălare a tancurilor petroliere deversează foarte mult ţiţei în mare. Această practică,
răspândită în lumea întreagă, rămasă adesea neobservată este azi detectată prin intermediul
sateliţilor şi cei vinovaţi pot fi trimişi în judecată.
Vulnerabilitatea bazinului Mării Negre se datorează atât izolării sale, cât şi
dimensiunilor mari ale surselor de poluare de pe uscat. Pe litoralul Mării Negre a scăzut
aportul de sedimente adus de fluviu ca urmare a opririi acestora în lacurile de acumulare al
căror număr şi importanţă au crescut în întreg bazinul hidrografic al Dunării, prin
construirea barajelor şi a lacurilor de acumulare pentru producerea energiei electrice, dar şi
prin utilizarea apei pentru irigaţii. Prin reducerea cantităţii de apă, Dunărea contribuie la
reţinerea sedimentelor poluante din domeniul continental. Se constată astfel o pronunţată
eroziune a plajelor şi falezei, concomitent cu creşterea fenomenelor de înflorire a apei mării
ca urmare a aportului Dunării şi a evacuărilor
directe de substanţe biogen.
Cea mai mare parte a Mării Negre, şi mai
ales platforma continentală din partea sa nord-
vestică, este puternic eutrofizată. Dunărea aduce
anual aproximativ 60 000 tone fosfor şi circa 340
000 tone azot anorganic. În ultimii 25 de ani a fost
înregistrată o creştere dramatică a cantităţii de
nutrienţi, mai ales datorită utilizării pe scară largă
a detergenţilor cu fosfaţi şi a extinderii agriculturii
intensive.
În cantităţi moderate, nutrienţii utilizaţi ca îngrăşăminte ( azotul şi fosforul ) sunt
benefici, ei fiind indispensabili pentru funcţionarea ecosistemelor.
Într-o primă fază, ei au ca efect creşterea generală a cantităţii de hrană ( mai multe
alge microscopice, mai mult şprot, mai multe sardine, etc.), acesta fiind unul dintre
motivele pentru care în ultimii ani s-au pescuit cantităţi mai mari de peşte.
5
 Dar cantităţile excesive de nutrienţi pot avea efecte devastatoare. Pe măsură ce
creşte cantitatea lor, se modifică compoziţia fitoplanctonului, ca o adaptare la raportul
modificat al nutrienţilor. Aceste modificări bruşte şi cantitatea mare de nutrienţi se
manifestă uneori prin „înfloriri” ale unor alge, care sunt toxice sau puţin nutritive pentru
animalele superioare. Aceste perturbări, ca şi abundenţa hranei, permit proliferarea
meduzelor şi a ctenoforelor, care scurtcircuitează lanţul trofic, deoarece acestea nu au
prădători naturali în Marea Neagră.

 STAREA ECOSISTEMULUI ŞI RESURSELOR VII MARINE.

SITUAŢIA SPECIILOR MARINE

Ecosistemele şi biodiversitatea
sunt periclitate în mod
îngrijorător la nivel planetar.
Din nefericire, nici ecosistemele
marine, cu precădere cele
costiere, nu fac excepţie.
Mediul marin este adesea
ameninţat de suprapopularea
anumitor zone costiere,
poluarea apelor estuarine şi
costiere de către ape uzate,
exploatarea resurselor naturale
şi hazarduri precum cutremure,
eroziune, inundaţii, specii
invadatoare, epidemii/epizootii.
Asemenea probleme grave de
mediu pot fi abordate şi
soluţionate într-o oarecare măsură la nivel local, naţional şi/sau transfrontalier, în funcţie de
jurisdicţia naţională asupra resurselor. Multitudinea şi complexitatea aspectelor pe care le
implică explorarea, exploatarea şi - mai recent - necesitatea protecţiei mediului marin atestă
şi confirmă importanţa acordată dezvoltării ştiinţelor mării.
In fitoplanctonul sectorului românesc s-a înregistrat o importantă diversitate
specifică, acesta fiind alcătuit în ciclul anual octombrie 2000-septembrie 2001 din 179 de
specii şi varietăţi de microalge, aparţinând la şapte grupe algale cu rang de încrengătură.
Dintre respectivele specii, marea majoritate - anume 123 - aparţin grupelor diatomeelor şi
peridineelor.
Cantitatea de metale, DDT si PCB( betanol policlorinat) a crescut în ultimii ani, dar
inexplicabil nivelul arsenului a scăzut. DDT-ul, o substanţă chimică organică clorinată şi
toxică, utilizata ca pesticid şi care persistă în mediu este încă folosit, cu toate că a fost
interzis.

6
 Metale grele cum ar fi cadmiul, nichelul, arsenul, cuprul, plumbul, zincul sau
cromul, care cele multe provin din industria şi transportul pe uscat, sunt chimicale
periculoase care dezechilibrează balanţa sistemelor animale din mediu.
O altă substanţă chimică care are un efect negativ asupra florei şi faunei Mării
Negre este tributilina (TBT) care este folosită pe scară largă ca vopsea rezistentă la apa
pentru chila vaselor. S-a demonstrat că TBT produce modificări sexuale melcilor de mare
( un tip de crustaceu ), întregi populaţii devenind de sex feminin, deci puse în
imposibilitatea de a se reproduce.
S-au descoperit produse alternative care nu au efecte adverse asupra florei şi faunei,
cum ar fi unul având la bază cuprul şi care este de 1000 de ori mai puţin toxic pentru plante
şi animale.
Organismele dăunătoare se reproduc în moluşte şi transmit omului numeroase boli.
Cea mai răspândită este bacteria Escherichia coli , care este folosită ca un indicator al
contaminării. Pentru a nu provoca boala ar trebui să existe mai puţin de 230 E. colii la 100g
de ţesut. Alte microorganisme care ridică probleme pentru om sunt bacteriile Salmonella şi
Staphyloccus care pot să apară în crustacee, şi în climatele calde Vibrio parahaemolyticus.
PBC-ul are un efect cumulativ asupra vieţii din Marea Neagră. Ei sunt poluanţi industriali,
toxici pentru animale şi oameni.
Cele câteva zone umede
răspândite în lungul litoralului servesc ca
filtre naturale, care fixează poluanţii şi
sedimentele din râuri, dar care sunt şi ele
afectate de dezvoltarea urbană şi
industrială, de despăduriri, de poluările
datorate activităţilor agricole şi de
deversările de la activităţile industriale.
Degradarea acestor zone umede ar putea
determina dispariţia unui filtru natural
foarte important, care se interpune între
apele continentale poluate şi apele Mării
Negre.
Pierderile economice datorate poluării sunt din ce în ce mai mari. Numai sectoarele
turistic şi piscicol înregistrează pierderi de peste 500 milioane de dolari anual. Nu poate fi
evaluat însă costul zilelor de muncă pierdute datorită îmbolnăvirilor produse de poluare,
costul speciilor dispărute datorită poluării, costul refacerii zonelor distruse prin poluare, etc.
Costul pe termen scurt al neluării nici unei măsuri ar putea depăşi în curând 1
miliard de dolari anual, pe termen lung, această cifră la nivelul întregii mări, fiind mult mai
mare şi aproape imposibil de calculat.

7
  SURSE DE DEGRADARE

Marea Neagră este afectată de poluarea atmosferică, agricutura intensivă,

urbanizare, industrie, dezvoltarea portuară şi a zonelor costiere, ca şi poluarea marină. Cea
mai mare parte a poluării îşi are originea în agricultură şi în zonele industriale din lungul
cursului Dunării şi al celorlalte mari fluvii care se varsă în Marea Neagră.
Cei mai mulţi poluanţi
atmosferici provin din
industrie, termocentralele pe
cărbune sau combustibil lichid
şi din transport. Pe lângă
efectul general negativ pe care
îl are asupra sănătăţii
populaţiei ( mai ales în zonele
urbane şi în zonele
industriale ), poluarea
atmosferică are un impact
foarte puternic asupra
mediului. Unii poluanţi pot fi
transportaţi direct în mare sau
prin intermediul râurilor.
Printre aceştia se pot număra
metalele grele ( mai rare în
zona litoralului românesc ),
oxizii de azot proveniţi de la
arderile la temperaturi înalte
( termocentrale, motoare de maşini ), dioxidul de carbon ( de la termocentrale şi maşini ),
dioxidul de sulf ( de la termocentrale ), etc.
Agricultura este un poluant major al apelor, atât ale celor ale Mării Negre, cât şi ale
apelor continentale de suprafaţă şi subterane din zonă. Practicarea agriculturii intensive
duce la infiltrarea în ape a îngrăşămintelor şi pesticidelor folosite.
O problemă importantă o reprezintă şi depozitarea şi aplicarea îngrăşămintelor
chimice. Depozitarea necorespunzătoare ( de obicei sub cerul liber ) şi aplicarea lor
excesivă conduce la scurgerea lor în râuri, la poluarea apelor subterane şi la afectarea
sănătăţii umane.
În Marea Neagră, pesticidele reprezintă o mare problemă mai ales pentru zonele de
coastă. Unele studii arată existenţa unor grave probleme locale.
Cea mai mare parte a Mării Negre, şi mai ales platforma continentală din partea sa
nord-vestică, este puternic eutrofizată. Dunărea aduce anual aproximativ 60 000 tone fosfor
şi circa 340 000 tone azot anorganic. În ultimii 25 de ani a fost înregistrată o creştere
dramatică a cantităţii de nutrienţi, mai ales datorită utilizării pe scară largă a detergenţilor
cu fosfaţi şi a extinderii agriculturii intensive.

8
 În cantităţi moderate, nutrienţii utilizaţi ca îngrăşăminte (azotul şi fosforul) sunt
benefici, ei fiind indispensabili pentru funcţionarea ecosistemelor. Într-o primă fază, ei au
ca efect creşterea generală a cantităţii de hrană ( mai multe alge microscopice, mai mult
şprot, mai multe sardine, etc.), acesta fiind unul dintre motivele pentru care în ultimii ani s-
au pescuit cantităţi mai mari de peşte.
Dar cantităţile excesive de nutrienţi pot avea efecte devastatoare. Pe măsură ce
creşte cantitatea lor, se modifică compoziţia
fitoplanctonului, ca o adaptare la raportul
modificat al nutrienţilor. Aceste modificări
bruşte şi cantitatea mare de nutrienţi se manifestă
uneori prin „înfloriri” ale unor alge, care sunt
toxice sau puţin nutritive pentru animalele
superioare. Aceste perturbări, ca şi abundenţa
hranei, permit proliferarea meduzelor şi a
ctenoforelor ( ex : Mnemiopsis leydi ), care
scurtcircuitează lanţul trofic, deoarece acestea nu
au prădători naturali în Marea Neagră.
Deoarece populaţiile naturale nu sunt
capabile să consume cantitatea mare de hrană
existentă, mase enorme de alge cad pe fundul
mării sau spre straturile profunde. Ca toate
plantele verzi, şi fitoplanctonul are nevoie de
lumină pentru a transforma dioxidul de carbon în
masă organică, prin procesul de fotosinteză.
Noaptea însă, oxigenul este consumat pentru
transformarea organismelor moarte în dioxid de carbon. Prin urmare, cantitatea de oxigen
dizolvat în mod natural în apă nu este suficientă pentru întreţinerea populaţiilor uriaşe de
alge din straturile profunde, unde cantitatea de lumină este totuşi suficientă pentru
dezvoltarea lor.
Scăderea cantităţii de oxigen şi a cantităţii de lumină în zonele cu adâncime mai
mică au efecte devastatoare asupra populaţiilor animale. În unele cazuri grave de anoxie, se
formează hidrogen sulfurat, substanţă foarte toxică, ce determină distrugerea totală a
populaţiilor animale şi pierderea unor importante resurse marine vii.
Principala sursă de poluare a zonelor din apropierea oraşelor de pe ţărm o constituie
netratarea sau tratarea insuficientă a apelor uzate. Apele uzate menajere contribuie
semnificativ la poluarea cu substanţe organice şi nutrienţi şi pot fi responsabile şi de
apariţia şi proliferarea unor boli.
Poluarea microbiologică
este, de obicei, o problemă
locală. Deşi este cunoscut faptul
că în ape există cantităţi mari de
germeni fecali, până în prezent
au fost publicate puţine date
despre microorganismele
patogene din zona de coastă a
Mării Negre. Unul dintre motive
este acela că datele, de obicei,
atunci când există, sunt
9
considerate confidenţiale. Au fost însă raportate cazuri de boli hidrice în zona litorală. Ele
au frecvenţă mai mare în Rusia şi Ucraina, dar au fost semnalate, după 1991, cazuri de
holeră şi antrax în Delta Dunării şi în judeţul Constanţa.
În cazul majorităţii oraşelor de pe coastă, apele uzate care sunt deversate în mare nu
au o calitate corespunzătoare, datorită subdimensionării staţiilor de epurare, eficienţei lor
reduse, precum şi încălcării reglementărilor cu privire la deversarea apelor industriale în
canalizările municipale.
Este greu de estimat poluarea chimică a Mării Negre, datorită rapoartelor
contradictorii şi a lipsei unor surse de informare transparente. Oricum, în imediata
apropiere a Mării Negre, dar mai ales în bazinele râurilor tributare mării, se întâlnesc
practic toate ramurile industriale( prelucrarea hidrocarburilor, prelucrarea metalelor feroase
şi neferoase, întreprinderi chimice, industrie alimentară, fabrici de celuloză şi hârtie,
întreprinderi de prelucrarea lemnului, etc.). Toate acestea contribuie la poluarea gravă a
Mării Negre şi a apelor înconjurătoare prin deversarea apelor uzate, infiltraţii de la
depozitele de deşeuri sau prin poluare atmosferică depusă pe sol sau în apă prin intermediul
precipitaţiilor.
Cu toate că problema principală o reprezintă nutrienţii, există rapoarte care
informează că există şi poluare cu metale grele şi substanţe organoclorurate (deosebit de
toxice), dar care este limitată, de obicei, la zone bine definite, asociate aşa numitelor
„puncte fierbinţi” (zone restrânse, deosebit de poluate), situate pe ţărm sau în imediata
apropiere.

 EFECTELE POLUĂRII

Problemele ecologice
din zona Mării Negre au
produs mari pierderi
economice. În sectorul
piscicol, la nivelul întregului
bazin, pierderile sunt
estimate la 240 milioane de
dolari anual, iar pentru
turism, între 340 – 400
milioane de dolari anual.
Costurile scăderii poluării,
cum ar fi cele legate de
sănătate sau şomaj, sunt şi
ele enorme. Dacă s-ar lua în
considerare numărul de zile
de muncă pierdute, costul asistenţei medicale, costul reintroducerii unor specii dispărute,
pagubele produse de eroziune sau cele de identificare a unor alternative pentru alimentarea
cu apă potabilă, nota de plată anuală ar putea depăşi un miliard de dolari anual la nivelul
întregii mări. La această cifră se adaugă şi efectele indirecte, legate de privatizarea
întreprinderilor de stat şi dezvoltarea întreprinderilor private.

10
 Poluarea provenită de la apele uzate tratate necorespunzător a dus la apariţia unor
cazuri izolate de holeră şi la creşterea numărului de afecţiuni gastro-intestinale.
Dacă reglementările sanitare ar fi respectate, ar produce mari pierderi pentru turism,
iar dacă nu sunt respectate, există oricând riscul apariţiei unor îmbolnăviri. Prezenţa unui
număr mare de oameni care trăiesc sau îşi petrec vacanţele pe malul Mării Negre afectează
grav mediul costier, suprasolicitând alimentarea cu apă potabilă şi resurse biologice, şi aşa
afectate. Consumurile ridicate de apă potabilă, datorate lipsei de eficienţă a multor
instalaţii, reprezintă un potenţial risc pentru viitor.
Contaminarea peştilor şi a altor animale marine este şi el un risc major. Cu toate că
este în special o problemă locală, unii peşti din zona de coastă conţin cantităţi foarte mari
de substanţe chimice, care îi fac aproape improprii consumului uman.
Poluarea a devastat industria piscicolă din Marea Neagră. Valorile totale estimate la
900 000 tone în 1986 au scăzut la numai 100 000 tone în 1992. Cauza acestei scăderi este în
primul rând suprapescuitul, dar la care se adaugă şi mortalitatea foarte mare a puietului de
peşte datorată eutrofizării şi poluării apelor, ca şi prădarea sa de către un ctenofor recent
apărut în Marea Neagră, Mnemiopsis leydi. Oricare ar fi cauza, ar fi necesară o îngheţare a
pescuitului industrial ( pe o perioadă de 3 – 5 ani ), dacă se doreşte ca efectivele de peşte să
aibă o şansă de refacere.
Pescuitul prin traulare de fund a contribuit, şi el, foarte mult, prin distrugerea
habitatului multor specii valoroase prin smulgerea vegetaţiei de pe fundul mării.
Masivele înfloriri ale algelor începând din 1975, împreună cu fenomenele asociate
(consistenţa mucilaginoasă a apei, mirosul de alge şi peşte stricat, tonele de scoici şi peşti
morţi aruncate pe plajă şi supuse putrefacţiei, prezenţa insectelor şi rozătoarelor purtătoare
de boli din jurul lor) au avut şi ele un rol important. Nu sunt de neglijat nici efectele
psihologice negative asupra turiştilor şi a populaţiei locale (uimirea legată de schimbarea
culorii apei până la sângeriu, senzaţia de teamă care apare, mai ales când fenomenele sunt
însoţite de mortalităţi masive ale peştilor, aşa cum s-a întâmplat în 1992, 1998 şi 1999).

 BIODIVERSITATEA MĂRII NEGRE

Până în prezent, în Marea Neagră

au fost inventariate aproximativ
1500 specii de vertebrate şi
nevertebrate. Urmare a accentuării
poluării industriale şi orăşeneşti
din ultimele două decenii, s-a
constatat reducerea unor specii de
peşti răpitori, cât şi a unor specii
de peşti cu importanţă economică :
scrumbie, calcan, hamsie, stavrid,
sturioni.

11
În cadrul ecosistemului Mării Negre au fost studiate urmatoarele componente biologice :
bacterioplanctonul, fitoplanctonul, zooplanctonul şi bentosul.
Flora bentală se află într-un declin continuu, atât din punct de vedere calitativ, cât şi
cantitativ, îndeosebi în privinţa unor specii cu importanţă ecologică şi economică deosebită
în deceniile trecute ( de exemplu : alga brună Cystoseira şi fanerogama Zostera ).

Starea de conservare a populaţiilor

celor trei specii de delfini care trăiesc în
Marea Neagră – Phocoena phocoena
relicata, Delphinus delphis ponticus şi
Tursiops truncatus ponticus – continuă să
fie precară, în ciuda unor măsuri
întreprinse ( reducerea pescuitului,
semnarea unor acorduri şi convenţii
internaţionale ). În Cartea Roşie a Mării
Negre, ele au fost înscrise la categoria
“date insuficiente”, deoarece, deşi ultimele
estimări, din 1987, apreciază stocul de
delfini de 30.000 exemplare Delphinus, 3.000 exemplare Tursiops şi 3.000 exemplare
Phocoena, aceste date nu pot fi omologate cu metodicile internaţionale de evaluare.
Pe de altă parte, trebuie semnalată în continuare prezenţa unor specii imigrate recent
în Marea Neagră. Dintre acestea, gasteropodul Rapana venosa şi ctenoforul Mnemiopsis
leydii şi-au redus substanţial stocurile, ultimul în principal datorită concurentului său
natural Beroe ovata, semnalat ulterior. Totodată, se menţionează apariţia unor exemplare
mari de crab albastru Callinectes sapidus.

 EUTROFIZAREA ŞI MODIFICAREA BIODIVERSITĂŢII

Eutrofizarea şi alte tipuri de degradare a ecosistemelor au dus la reducerea

biodiversităţii şi au perturbat grav echilibrul ecosistemelor din Marea Neagră. În ultimii 25
– 30 de ani, Marea Neagră a fost transformată
dintr-un ecosistem divers, în care se întâlneau
numeroase specii, într-o cultură eutrofă de
alge, cu condiţii de mediu improprii pentru
majoritatea organismelor aflate în partea
superioară a piramidei trofice.
Chiar şi zonele mai profunde sunt
foarte modificate, aici nemaiîntâlnindu-se nici
50 % din numărul speciilor care le populau în
periaoda 1967 – 1970, iar biomasele sunt de
zeci de ori mai scăzute decât cele de acum câteva decenii. Au dispărut câmpurile de
Zostera şi Cystoseira, iar biomasa algei Phylophora se apreciază la numai o zecime faţă de
trecut. O dată cu ele au dispărut numeroase alte specii, cu care se aflau în legătură trofică.
Biomasa altor specii foarte importante pentru lanţul trofic al Mării Negre s-a redus şi ea
foarte mult : numărul scoicilor Corbula s-a redus de 240 ori, iar scoica Mytilus şi-a redus
biomasa cu 70 %.
12
 Datorită modificărilor în biodiversitate, speciile oportuniste, aduse în apa din
tancurile de balast ale navelor, îşi pot găsi cu uşurinţă locul în aceste ecosisteme dereglate.
Primul caz a fost acela al melcului răpitor Rapana thomasiana, transportat probabil
la începutul anilor ′40. El este
responsabil, alături de poluare, de
decimarea bancurilor de stridii, cu
mare valoare comercială. În mod
ironic însă, în ultimii ani, rapana
însăşi a devenit o specie foarte căutată
de pescari, carnea ei fiind exportată în
Japonia.
O altă specie a fost Mya arenaria, care
se pare că a apărut la sfârşitul anilor
′60 şi a înlocuit practic specia
Corbula. Ea a atins densităţi de până
la 1000 de indivizi pe metrul pătrat
în zona litoralului românesc.

 MĂSURI ÎMPOTRIVA POLUĂRII

În bazinul Mării Negre, România, Bulgaria, Turcia,

Georgia, Rusia şi Ucraina au semnat, la Bucureşti,
Declaraţia de la Bucureşti pentru protecţia Mării Negre
împotriva poluării. Problema cea mai importantă este însă
lipsa unui management integrat al zonei costiere ( cu
integrarea tuturor sectoarelor din zona de coastă implicate
în luarea deciziilor ). Cu toate că ţările din zona Mării
Negre încearcă de mult să oprească degradarea acesteia, ele
au nevoie de asistenţă internaţională specializată.
Schimbările politice din regiune din ultimii 15 ani
au creat oportunitatea unor acţiuni naţionale şi
internaţionale pentru salvarea Mării Negre. Prima etapă a
reprezentat-o lansarea „Programului pentru Managementul
Ecologic şi Protecţia Mării Negre”, desfăşurat între 1992 –
1996, program finanţat de Fondul Global de Mediu, un trust
format din
Banca Mondială, Programul Naţiunilor
Unite pentru Dezvoltare şi Programul
Naţiunilor Unite pentru Mediu. Acest
program internaţional îşi propune să fie un
catalizator pentru refacerea mediului
înconjurător şi a utilizării sale durabile şi s-
a finalizat, printre altele, cu semnarea
Planului Strategic de Acţiune pentru Marea
Neagră.
13
 Programul privind dezvoltarea implementării Planului Strategic de Acţiune pentru
Marea Neagră are ca principal obiectiv elaborarea şi implementarea Planurilor Naţionale
Strategice de Acţiune la Marea Neagră. În cadrul acestui proiect au fost realizate
urmatoarele acţiuni :
- Planul Naţional Strategic de Acţiune la Marea Neagră ( proiectul - nu este
aprobat)
- două proiecte PHARE asociate programului GEF
- sprijinirea activităţii Centrului Regional de Activitate pentru Pescuit
( metodologii de evaluare a stării resurselor vii, proceduri de management al
pescuitului şi acvaculturii aliniate normelor UE)
- suport pentru Monitoringul Chimic în Marea Neagră ( training pentru asigurarea
calităţii datelor ).

 Pentru a evita poluarea Mării Negre s-au pus la cale o serie de acţiuni:

- conştientizarea şi diseminarea informaţiei prin mass-media (fluturaşi, pliante

despre nutrienţi, CD-uri de educaţie ecologică, emisiuni pe posturile TV locale şi
regionale);
- activităţi de lobby şi campanii (autorităţile locale trebuie să implice grupările
interesate şi publicul larg);
- participare publică (implicarea comunităţilor locale);
- educaţie ecologică şi instruire (organizarea unor întâlniri şi workshop-uri la care să
participe autorităţile locale şi fermierii);
- lucrul în reţea şi parteneriat (organizaţii şi agenţii din domeniul apei, agricultura,
Inspectoratul de Sănatate Publică, consiliile locale şi judeţene, reţele de ONG-uri,
etc.)
- monitorizare interactivă a proiectelor pilot; cercetare aplicată simplă pentru
procesarea datelor şi a informaţiilor recente despre cele mai bune tehnici;
- actualizarea inventarelor cu zone critice (care prezintă o mare cantitate de
nutrienţi).

 Poluarea chimică (incluzând şi petrolul) nu este atât de mare pe cât s-a

considerat dar riscurile unor incidente serioase sunt în creştere

Poluarea se produce atunci când chimicale sau energie (zgomot sau căldură),
deversate în mediul înconjurător, afectează orice formă de viaţă sau scade valoarea
mediului pentru oameni ( pentru amenajări sau alte destinaţii). Există dovezi că multe râuri
care se varsă în Marea Neagrã au fost puternic poluate în decada dintre 1970 si 1980. Unele
dintre sursele de poluare, fabrici din industria grea sau agrochimică, cum ar fi cele
producătoare de pesticide, sunt acum închise datorită colapsului economic care a afectat
multe ţări dupã 1990. De asemeni unele întreprinderi care mai funcţionează încă au redus
indicele de poluare prin aplicarea de tehnologii moderne şi tratarea deşeurilor. Transportul
de petrol prin Marea Neagră a crescut foarte mult şi există un risc constant de poluare prin
deversări datorate accidentelor şi manevrelor greşite (robinete slăbite, manevrare neatentă

14
şi spălarea ilegală a ţancurilor petroliere). Poluarea poate fi prevenită în toate situaţiile
întrucât ea este rezultatul accidentelor sau folosirii intenţionate a mediului pentru
depozitarea deşeurilor.

Principalele categorii de poluanţi potenţiali sunt următoarele:

Tabelul 1. Substante poluante potenţiale ale Mării Negre

15
Categoria de substante poluante
Sursa
Produse chimice
organice sintetice
Câteva mii de chimicale
incluzând substante foarte
toxice cum ar fi:
 Pesticide
 Solventi
 Dioxina (provenitã din
arderea plasticului) Industria
 Hidrocarburi
poliaromatice (PAHS) produce mii de chimicale diferite.
Titei
Titeiul brut contine mii de
hidrocarburi. Acestea sunt
compusi ai carbonului si
hidrogenului care pot fi
saturati (nu contin legãturi
duble), nesaturati (contin
legãturi duble sau triple si de vasului, unde se depun apa si alte apare ca rezultat a doi factori:
accea sunt mai reactivi) sau
aromatici (contin inele de
benzen)
În general, cu cât numãrul de
inele de benzen sau de legãturi
duble si triple este mai mare Producerea si rafinarea
într-un compus al titeiului, cu
atât mai toxic este acesta.
Situatia în Marea Neagrã
Agricultura
Pesticidele sunt folosite uneori în Este foarte dificil, cronofag si
mari cantitãti pentru a omorâ scump sã se mãsoare
insectele dãunãtoare sau pentru a concentratia de substante
distruge buruienile si nfectiile cu chimice organice care pot
ciuperci. Unii dintre acesti compusi provoca poluarea. Stim putine
sunt foarte persistenti si toxici. despre concentratia si repartitia
lor în Marea Neagrã. Stim totusi
cã nivelul de pesticide este mai
mic decât în alte mãri europene
Procesul industrial foloseste si datoritã dificultãtilor tãranilor de
a le procura.
Fãrã mãsuri de precautie, acestea
pot fi eliberate în mediu ca deseuri
în timpul producerii sau mai târziu
prin folosirea produsului.
Asezãrile omenesti
Folosim o mare cantitate de
substante chimice în gospodãrie.
Unele obiecte de plastic emanã
dioxinã atunci când sunt arse;
evitare producerii gunoiului în
exces si depozitarea lui în conditii
de securitate sunt foarte
importante.
Transportul maritim Desi transportul de titei a crescut
semnificativ, din fericire au fost
Cea mai mare parte a cantitãtilor de putine scurgeri majore de titei în
titei de pe vapoare, nu provine de laMarea Neagrã. Totusi titeiul se
marile deversãri ci de la cele mici, întâlneste frecvent în zonele
mai frecvente, datorate descãrcãrii plajelor, iar concentratia de titei
apei de balast, spãlãrii tancurilor si dizolvat este mai mare decât în
santinelor (santina este fundul Mediterana vecinã. Acest lucru
lichide) precum si instalatiilor
defectate în timpul încãrcãrii sau 1. Un mare numãr de
descãrcãrii vaselor. Bineînteles cã descãrcãri provemite din
marile deversãri produc pagube transportul maritim (golirea
locale specatculoase. tancurile de balast pare a fi o
problemã majorã)
2. Canalizarea urbanã si
Lubrifiantii bazati pe petrol se mai deseurile industriale aruncate în
folosesc în utilajele de forare a râuri si mare. Mari cantitãti de
titeilui sau a gazelor. Acestea titei pãtrund în mare odatã cu
provoacã un impact local major. apele râurilor care se varsã aici,
16
 Despre Comisia pentru Protecţia Mării Negre Împotriva Poluării şi
"Convenţia de la Bucureşti"

Convenţia pentru Protecţia Mării Negre Împotriva Poluării a fost semnată la

Bucureşti, după şase ani de negocieri, în luna aprilie 1992, de reprezentanţii României,
Bulgariei, Georgiei, Federaţiei Ruse, Turciei şi Ucrainei (care sunt Părţi la Convenţie).

Depozitarul Convenţiei este România. Convenţia pentru Protecţia Mării Negre

Împotriva Poluării a fost ratificată de ţara nostră prin Legea nr. 98/1992.

Cunoscut drept "Convenţia de la Bucureşti", documentul are ca obiective

generale prevenirea, reducerea şi controlul poluării Mării Negre, pentru a proteja şi
conserva mediul marin. Convenţia oferă de asemenea cadrul legal pentru cooperare şi
acţiuni concertate în vederea protecţiei Mării Negre.

Convenţia pentru Protecţia Mării Negre Împotriva Poluării are ca părţi integrante
trei protocoale:
• Poluarea din surse de pe uscat
• Poluarea prin dumping
• Poluarea cu petrol sau alte substanţe periculoase în situaţii de urgenţă

În aprilie 1993, la Odessa a fost semnată Declaraţia Ministerială de la Odessa, care

reafirmă scopurile Convenţiei, făcând un apel la necesitatea urgentării ratificării Convenţiei
şi a protocoalelor acesteia de către ţările riverane. Declaraţia precizează clar principiile,
modul de abordare, scopurile şi priorităţile generale pentru activitatea regională.

Comisia pentru Protecţia Mării Negre Împotriva Poluării (BSC)

Comisia pentru Protecţia Mării Negre Împotriva Poluării şi Secretariatul Permanent

al acesteia, cu sediul la Istanbul, realizează implementarea Convenţiei pentru Protecţia
Mării Negre Împotriva Poluării, precum şi a prevederilor Planului Strategic de Acţiune
pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre.

Obiectivul principal al Comisiei pentru Protecţia Mării Negre Împotriva Poluării

este: să formuleze obligaţia Părţilor semnatare ale Convenţiei pentru Protecţia Mării Negre
Împotriva Poluării de a preveni, reduce şi controla poluarea Mării Negre, pentru a proteja şi
conserva mediul marin şi de a oferi un cadru legal pentru cooperare şi acţiuni concertate
pentru îndeplinirea acestor obligaţii.

17
  CONCLUZII

- din punct de vedere termic apele marine litorale au fost mai calde decât în mod obişnuit,
de exemplu, media anuală de la Constanţa depăşind cu 1,50C nivelul mediu multianual
(1980-2000),
- anul 2001 a excelat nu numai prin temperaturile sale mai ridicate, ci şi prin caracteristica
salină esenţială, valorile medii lunare menţinându-se sub norma de regim în primavară
(aprilie şi mai) şi în vară (iulie, august şi septembrie),
- suprasaturate în oxigen în tot cursul anului, apele marine litorale au fost mai bine
oxigenate în 2001, media anuală de la Constanţa (109,9%) depăşind cu 7,1% media
multianuală proprie perioadei 1980-2000,
- studiul indicatorilor fizico-chimici a evidenţiat accentuarea tendinţei manifestate în
ultimul deceniu, de îmbunătăţire a calităţii apelor marine de la litoralul românesc, în sensul
reducerii considerabile a stocului de săruri nutritive, în special al fosforului mineral, în
raport cu perioadele anterioare de referinţă, totuşi, cantităţile actuale de nutrienţi sunt
suficiente pentru susţinerea unor fenomene de înflorire, asemenea evenimente determinând
în sezonul estival creşterea conţinutului de materie organică cu 2-3 mgO 2/l peste media
multianuală.
- în zonele marine din vecinătatea deversorilor Constanţa N, Constanţa S şi Mangalia
valorile indicatorilor microbiologici au depăşit limitele prevăzute de Directivele C.E.;
- în zonele de îmbăiere utilizate în scop recreaţional nu s-au înregistrat depăşiri faţă de
normele de calitate;
- evoluţia ţărmului la interfaţa mare-uscat a prezentat o stare de echilibru relativ şi acreţiune
slabă;
- fitoplanctonul a înregistrat o importantă diversitate specifică, producând nouă fenomene
de înflorire de către 11 specii de alge şi provocând mortalitatea în masă a organismelor
bentale, în primul rând în apele de mică adâncime;
- în privinţa zooplanctonului apele cele mai trofice au fost în sectorul Constanţa, unde
populaţiei bogat reprezentate de copepodul Acartia clausi i s-au adăugat populaţiile altor
două specii Paracalanus parvus şi Pseudocalanus elongatus, evidenţiindu-se o creştere a
indicatorului de biomasă, în sezonul autumnal, comparativ cu 2000.
- din punct de vedere calitativ zoobentosul marin a înregistrat o uşoară creştere a diversităţii
specifice, iar indicatorii cantitativi de densitate şi biomasă au avut valori ridicate până la 30
m adâncime, comparativ cu 2000.
- în privinţa speciilor periclitate s-a observat o revenire a copepodului calanoid Centropages
ponticus, întâlnit frecvent în comunităţile zooplanctonice din zona portului Constanţa, a
speciilor de peşti mici Atherina boyery şi Clupeonella cultriventris, dar şi a unor specii de
fund, din zona costieră, precum gobiidele şi bleniidele;
- activitatea de pescuit industrial din sectorul marin al portului s-a bazat în principal pe
desfăşurarea unui pescuit pasiv, practicat de-a lungul întregului litoral, cu unelte staţionare
şi pe un pescuit activ, cu navele trauler costiere în zona de larg;

18
- în perioada de pescuit, martie-octombrie s-a constatat o distribuţie neuniformă a
aglomerărilor pescuibile de peşti, structura cantitativă şi calitativă pe specii a capturilor,
menţinându-şi acelaşi spectru, pescuitul continuând să se bazeze pe 5-6 specii de talie mică;
- starea stocurilor de interes comercial este destul de precară, cu o tendinţă clară de refacere
pentru hamsie şi o uşoară tendinţă de redresare la lufar, chefal şi stavrid;
- în zona costieră s-a observat o creştere a populaţiilor câtorva specii de peşti pelagici mici
(Atherina boyery şi Clupeonella cultriventris), dar şi a unor specii de peşti bentonici
(gobiide si bleneiide);
- fauna Mării Negre s-a îmbogăţit cu două specii (Centracanthus cirrus, care a pătruns din
Marea Mediterană şi Mugil soiuy, adus din Marea Japoniei pentru aclimatizare);
- INCDM a intervenit prompt pentru supravegherea impactului asupra mediului marin
produs de accidentele navale urmate de incendiu/scufundare ale navelor sub pavilion bulgar
"MESTA" din 07/08.05.2001 respectiv sub pavilion turc "KAPTAN YASAR" din
29/30.09.2001.

19
  BIBLIOGRAFIE

Revista Terra „Almanah iunie - iulie 2002” - „Poluarea Marii Negre in zona litorala
romaneasca”
Şerpoianu G., Chirila E., 1964 – Influenţa apelor Dunării asupra regimului salin de pe
întinsul platoului continental românesc al Mării Negre
Bologa A. S., Bavaru A., 1998 – Lista roşie a algelor macrofite bentale dispărute şi pe cale
de extincţie, rare şi insuficient cunoscute din sectorul românesc al Mării negre. Ocrotirea
Naturii şi mediului înconjurător.,
Arborele Lumii nr 57, an 2001 - „Planeta Pamant - Marea Neagra”
Bacescu M., 1960 – cercetări fizico – chimice şi biologice româneşti în Marea Neagră,
efectuate în perioada 1954-1959. Hidrobiologia, Bucureşti, 3:17-46

20