UNIVERSITATEA “1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

SPECIALIZAREA AACTS

ISTORIA COMERTULUI
INTERNATIONAL

Masterand: Bocan Adriana-Mariana

Specializarea: A.A.C.T.S. ANUL II ZI

2019
 ISTORIA COMERTULUI
INTERNATIONAL
Omul a fost dintotdeaua o fiinta sociala. Inca in cele mai vechi timpuri a incercat sa-si
cunosca semenii de care ii desparteau distanta, obiceiurile. De fapt chiar aceste diferente
culturale au dat nastere idei de schimb intre oamaneni; schimb numit ulterior comert.
Cunoaşterea evoluţiei societăţii umane, mai ales prin prisma « ciclicităţii » transformărilor,
constituie suportul real în acţiunea de înţelegere a modului formare, dezvoltare şi dispariţie a
proceselor şi fenomenelor, care au marcat istoria omenirii.
Preistoria
Primele forme primitive ale comertului apar pe fondul sesizarii anumitor nevoi marcate de
instinct iar mijloacele de satisfacere au avut aceeasi origine.
In comuna primitiva bunurile se produceau direct pentru consum, fără intermediul schimbului,
deci produsele respective nefiind mărfuri. Insa ulterior, in epoca bronzului are loc prima mare
diviziune socială a muncii (desprinderea triburilor de păstori de cele de agricultori), si astfel s-a
manifestat apariţia primelor relaţii de producţie, concretizate în relaţii de schimb. Aceste relaţii nu au
existat în comuna primitivă pentru că, « produsul » realizat (fructele din natură, carnea din vânat) se
împărţeau între membri colectivităţii care au participant la obţinerea lui. Astfel, fiecare membru al
comunităţii tribale dispunea de regulă, conform principiului repartiţiei egalitare, de o cantitate egala
de produse.
Primele schimburi de produse s-au realizat între triburi, gintă sau alte categorii de colectivităţi
şi au avut la bază doar surplusurile întâmplătoare de produse. Aşadar, schimbul acelei perioade
istorice a avut un caracter întâmplător, accidental, fără un rol esenţial în viaţa comunităţilor.
Pe măsura dezvoltării principalelor activităţi (agricultura şi păstoritul), au apărut şi s-au
dezvoltat activităţile productive.
Apariţia « producătorilor » de unelte sau accesorii a reprezentat momentul celei de a doua mari
diviziuni sociale a muncii : desprinderea meşteşugarilor din agricultură. Această etapă istorică
(trecerea de la comuna primitivă la sclavagism) se caracterizează prin două mari schimbări în viaţa
socială :
 apariţia primelor comunităţi stabile ;
  dezvoltarea schimburilor ;
Primele forme ale schimbului, care se realizau în mod exclusiv în natură, marfă contra marfă,
sunt cunoscute sub denumirea de : troc sau trampă.
Trocul a îmbrăcat mai multe forme :
 schimbul de daruri şi ospăţul – tribul trimitea reprezentaţi la alte comunităţi cu daruri
constând în : produse destinate hranei, obiecte de podoabă sau unelte, primind în schimbul lor, după
unele ceremonii, alte obiecte sau produse, realizate de tribul gazdă ;
 brigandajul şi pirateria – triburile mai puternice (mai războinice sau mai bogate) atacau
prin cetele de briganzi alte comunităţi lipsite de apărare. Prada rezultată din jaf o schimbau pe alte
produse1.
 comerţul mut – această formă de comerţ reprezintă precursoarea formelor de comerţ
modern: câştigul reciproc şi eliminarea nedreptăţilor ca urmare a actelor de comerţ ;
Din « lumea » mărfurilor s-au desprins anumite produse care se puteau schimba pe toate
celelalte. Desigur acestea au tinut o buna perioada locul banilor. Specific acestei perioade ramane si
aparitia primelor monede, fapt ce a incurajat inregistrarea unei evolutii cantitative a comertului.
Apariţia banilor, în perioada de descompunere a comunei primitive, după prima diviziune
socială a muncii, a fost rezultanta dezvoltării schimbului care, pentru evitarea dificultăţilor inerente
trocului, trebuia mijlocit de un echivalent general.
antica
Specific acestei perioade este faptul ca se dezvolta marile cicilizatii, ducand la formarea
oraselor si marilor centre comerciale. Acesti factori avand ca finalitate practicarea comertului
extensiv.
În Fenicia şi Cartagina, această perioadă a sclavagismului este caracterizată de înfiinţarea
porturilor cu factorii comerciale sau colonii prin care s-a dezvoltat comerţul exterior. Primul produs
comercializat a fost peştele, apoi cheresteaua din pădurile de cedru şi stejar. Ulterior, un loc de
seamă în „activităţile” comerciale l-au ocupat: vinul, uleiul de măsline, mătasea, podoabe din arama,
fildeş şi chilimbar, fără a neglija comerţul cu sclavi.
Dezvoltarea comerţului a condus la o dezvoltare deosebită a „oraşele” acelor vremuri.

1
În acest sens, istoricul grec Tucidide aprecia că « pe atunci această ocupaţie nu era considerată ruşinoasa, ci mai curând
aducea chiar o anumită glorie »
 Grecia antica (Atena, Corint, Magra sau Piereu) s-a remarcat printr-o expansiune a produselor
agricole. Datorată culturii intensive a măslinului, a făcut din comerţul cu ulei să ocupe un loc
important în totalul schimburilor, secole de-a rândul. Dezvoltarea comerţului a fost însoţita de
intensificarea circulaţiei băneşti, a diferitelor operaţiuni de „credit” şi camăta.
Principiile generale de reglementare a actelor comerciale din epoca Greciei antice au fost
îmbunătăţite în perioada de dominaţie a Imperiului roman, acestea au rămas valabile şi pentru
sistemele de reglementare a comerţului actual.
Extinderea cuceririlor romane şi transformarea Romei antice într-un mare stat maritim, a
contribuit la dezvoltarea de o manieră şi ritm nemaiîntâlnite, a comerţului extern.
Un factor deosebit de important, ca aport direct şi cu impact de lungă durată în evoluţia
schimburilor comerciale, l-a constituit construcţia drumurilor, atât cele militare cât şi cele
comerciale.
În spaţiul ponto-danubian, evoluţiile schimburilor comerciale au fost de asemenea
spectaculoase, fiind marcate de migraţia diverselor popoare înspre această zonă geografică.
Mai târziu, grecii şi apoi romanii au constituit veritabile
imperii comerciale, profitând de îmbunătăţirea transporturilor terestre şi maritime, de crearea
şi perfecţionarea continuă a sistemelor monetare, de dezvoltarea schimburilor şi a economiei
artizanale. Acest fapt il atesta prezenta zeilor Mercur (in mitologia romana) si Hermes (in mitologia
greaca), cunoscuti ca fiind simbolurile pacii si ale comertului.
In aceasta perioada apar de asemenea si primele reglementari comerciale :
 mentinerea ordinii in pietele comerciale, in porturi si in spatiile de depozitare ;
 perceperea taxelor de vama ;
 stabilirea taxelor de naigatie ;
 stabilirea taxelor portuare.

Istoria comertului international :

Evul Mediu

Începând cu secolul al doilea, civilizația romană a intrat în declin, marcat de scăderi ale
diverșilor indicatori, cum ar fi urbanizarea, comerțul maritim și populația.
 Odata cu prabusirea Romei peste tot, colapsul legăturilor economice și sociale a dus la
izolarea diverselor grupuri de populație. Acest colaps era adesea rapid, întrucât devenea periculos
transportul de bunuri sau oameni; în consecință, comerțul și manufactura pentru export s-au prăbușit.
Industriile principale ce depindeau de comerț, cum ar fi fabricarea pe scară largă a ceramicii, au
dispărut aproape peste noapte în locuri cum ar fi Marea Britanie.
În secolul al VIII-lea, volumul comerțului a atins cel mai scăzut nivel al său de la epoca
bronzului.2
Inaintam acum spre secolul XI pentru a surprinde modificarile implicate de Revolutia
Industriala. Europa medievala a inregistrat mari progrese economice si sociale.Populatiile,
suprafetele cultivate, orasele si comertul s-au extins, punandu-se bazele unor schimbari radicale
odata ce presiunile din afara au disparut, europenilor le-au trebuit doar doua secole pentru a
crea o civilizatie dinamica cu orase prospere, o retea comerciala internationala si o varietate bogata
de mestesugari talentati.
Odinioara inexistenta, cresterea urbana medievala a devenit semnificativa, desi dupa
standardele moderne multe orase erau mici si inghesuite. La inceputul secolului al XIII-lea,comertul
cu Orientul imbogatise Italia; Venetia, Florenta, Milano si Palermo erau probabil celemai mari orase
din Occident, cu un total de 100.000 de locuitori. In Alpii de nord, doar Parisulse compara ca
marime. Orasele mai mici erau acum banale, multe dintre ele aflandu-se inimportante zone
comerciale si industriale, ca Flandra, sudul Germaniei si Italia.
Printre altele, orasul reprezenta centrul unde mestesugarii isi puteau confectiona si
vindemarfurile. De aici a luat nastere o institutie specifica Evului Mediu, breasla mestesugarilor.
Desideseori comparata cu sindicatul, breasla era total diferita de acesta deoarece accepta
orice persoana care se pricepea la o anumita meserie - maistri, calfe (muncitori calificati) si
ucenici.Scopurile breslei erau mentinerea standardelor lucratorilor si protejarea membrilor sai,
care (intr-o lume in care clientii erau relativ putini) includea stabilirea numarului celor admisi in
breasla, asigurandu-se de asemenea ca persoanele din afara sa nu faca afaceri in orasul respectiv.
Orasele erau piete si puncte de distribute ale bunurilor transportate si comercializate in
Europa:astfel, orasele si comertul infloreau impreuna. Cel mai profitabil comert international se
faceacu Orientul, o sursa de produse de lux precum mirodeniile, matasea, satinul si zaharul;

2
Numărul foarte mic de epave descoperite din această perioadă (sub 2 % din numărul epavelor din secolul I)
sprijină această afirmație.
piperul,ghimbirul si alte condimente erau preferate deoarece imbunatateau gustul carnii
conservate,importanta in alimentatia europenilor.
Comertul cu Orientul a fost facilitat de marile cuceriri mongole din secolul XIII, care au
datcaravanelor (grupuri de negustori ce calatoreau impreuna) posibilitatea de a trece
nestanjenite prin imperiul asiatic.

Evolutii ale comertului international in Antichitate

Comertul Feniciei si Cartaginei

Fenicia, situata pe coasta rasariteana a Mediteranei, a jucat in Antichitate un rol deosebit

in dezvoltarea comertului. Aceasta situatie a fost favorizata de asezarea strategica a Feniciei, la
intretaierea a trei continente: Europa, Asia si Africa. Ca urmare Fenicia a jucat un rol imporatant
in procesul de tranzit al marfurilor.

Negustorii fenicieni au ridicat in locurile strategice de pe coasta o serie de docuri ,

bazare, factorii comerciale si colonii. Prin intermediul acestor puncte comerciale ei si-au
manifestat dominatia asupra comertului in bazinul Mediteranei. Initial au comercializat peste
uscat, introducand ulterior in circuitul comercial cheresteaua de cedru si stejar folosita la
constructiile navale si la sarcofagele faraonilor egipteni. Treptat un loc important in comertul
Feniciei l-a ocupat uleiul de masline, vinul, produsele artei feniciene, tesaturile si armele.
Deasemenea comertul cu sclavi din Etiopia, Grecia si Caucaz a fost deosebit de dezvoltat.

Fenicia si-a impus hegemonia in bazinul Marii Mediterane, in special dupa prbusirea
puterii imperiului egiptean. In paralel cu aceasta ei au adus in circuitul comercial noi produse:
cuprul, minereul de fier, marmura, etc.

Cea mai importanta colonie feniciana a fost Cartagina, colonia orasului Tyr. Intr-un timp
foarte scurt Cartagina S-a transformat intr-un centru de mijlocire si tranzit realizat in special cu
sclavi si fildes din Africa, cu tesaturi scumpe si covoare din Asia, cu aur si argint din Spania,
cositor din Britania, ulei de masline si vin din Sicilia.

Comertul Greciei antice

Grecia antica a cunoscut o dezvoltare deosebita in cepand cu secolul V i. Hr., perioada in

care in agricultura Greciei s-a trecut de la cultura cerealelor la cultivarea maslinului si a vitei de
vie, in paralel cu dezvoltarea mestesugurilor si cu sporirea productiei de marfuri. Toate aceste
mutatii au im pulsionat dezvoltarea comertului exterior.

Principalele centre urbane, Atena cu portul Pireu, Corintul, etc.,au cunoscut o dezvoltare
economica si culturala si au reusit sa ia locul oraselor feniciene si sa domine Mediterana. Din
secolul V Portul Pireu a devenit cel mai mare si mai important punct de tranzit al marfurilor atat
de la est la vest cat si invers. Comertul de aici cuprindea cereale, peste sarat, miere, ceara, vite,
uleiuri parfumate, mirodenii, lemn pentru constructii navale, smoala.pe langa acestea din Atena
se exportau produse mestesugaresti: ceramica, vin, ulei de masline. In Pireu existau mari
antrepozite unde erau pastrate marfurile, santiere navale, birouri pentru schimbarea banilor,
hoteluri si hanuri.

Suprematia orselor Grecesti a fost concurata de o alta putere din Mediterana: Imperiul
Roman.

Comertul Romei antice

Imperiul Roman a reusit in urma campaniilor militare victorioasa sa-si extinda granitele
si sa ia locul Feniciei si oraselor grecesti in Mediterana. Extinderea cuceririlor romane si
transformarea intr-un puternic stat maritim au contribuit la dezvoltarea pe scara larga a
comertului.

Nevoile de produse mestesugaresti ale Romei erau satisfacute de atelierele proprii insa produsele
agrare erau aduse din provinciile imperiale si din tarile dependente de imperiu in timp ce
articolele de lux erau aduse din Grecia. Din Iatlia se exportau vinuri, ulei de masline si articole
de metal.

In perioada de inceput a imperiului roman importul de marfuri depasea cu regularitate

exportul insa datorita razboaielor victorioase soldate cu noi cuceriri deficitu balantei comerciale
nu a dus la subminarea economiei imperiale, intrucat acest deficit era acoperit de afluxul de bani
si marfuri din teritoriile cucerite.

Imperiul Roman a atins apogeul in secolele I-II d. Hr., atat politic cat si economic. In
aceasta perioada economia imperiala a suferit o serie de schimbari care au avut urmari directe
asupra comertului exterior. Astfel in agricultura imperiului anumite regiuni au inceput sa se
specializeze in cultivarea graului, a vitei de vie, a legumelor, a plantelor oleaginoase; acest lucru
s-a reflectat in structura comertului imperial. O specializare s-a produs in domeniul
mestesugurilor care au devenit mai diversificate. Ca urmare comertul intre diferitele provincii ale
imperiului s-a intensificat in paralel cu dezvoltarea comertului exterior.

Au aparut case care se ocupau cu schimbarea banilor, cu pastrarea lor, cu acordarea de

credite, cu obtinerea de conturi; proprietarii acestor case se numeau argentari. Un factor foarte
important care a contribuit la dezvoltarea comertului exterior a fost constituit de drumurile
imperiale care au avut intai scop militar, iar ulterior comercial: Via Apia, Via Flaminia, Via
Aurelia.
 Comertul Chinei

In mileniul intai inaintea erei noastre, ca si India, China a avut o dezvoltare economica
remarcabila care a implicat si dezvoltarea comertului interior si exterior.mestesugurile s-au
dezvoltat intens o data cu introducerea metalelor. Tesaturi, podoabe, arme, prelucrarea lemnului
au fost domenii cu progrese remarcabile. Negustorii au jucat roluri din ce in ce mai importante in
viata economica si politica a provinciilor, semnificativ fiind faptul ca statul era considerat
puternic daca avea multi negustori. Dezvoltarea oraselor si a mestesugurilor a antrenat
dezvoltarea schimburilor comerciale externe care au luat o mare amploare in timpul dinastiei
Han in secolul II i. Hr. Un rol important in comertul exterior a fost jucat de Drumul Matasii.

Comertul Indiei

Civilizatia Indiei antice s-a dezvoltat in mileniul intai inaintea erei noastre, din secolul IV
contactele dintre India si populatiile din Asia Centrala si Iran devenind din ce in ce mai stranse.
Au ajuns si in Europa zvonuri despre bogatiile Indiei fapt care a determinat expeditia lui
Alexandru Macedon in 327 i. Hr. In India comertul era supus unei stricte reglementari: existau
functionari speciali care se ocupau cu verificarea exactitatii masurilor si greutatilor, cu
supravegherea pietelor. Cu operatiuni comerciale se ocupa si regele direct sau prin negustori.
Produse ca sarea si bauturile spirtoase erau un monopol al regelui.

Epoca moderna

De-a lungul timpului s-au inregistrat progrese notabile in domeniul productiei agrare,
mestesugaresti si manufacturiere. Aceasta evolutie a produs modificari de esenta in derularea
schimburilor comerciale. In aceasta perioada intalnim pentru prima data termenul de “comert cu
ridicata” si “comert cu amanuntul”. Comertul cu ridicata este de regula specializat cu anumite
produse. Primele forme de manifestare ale acestui tip de comert au fost balciurile, iarmaroacele
sau targurile periodice.
O alta evolutie notabila este utilizarea reclamelor comerciale, prin publicatii in ziare si
reviste de specialitate.
Comerţul cu amănuntul, s-a dezvoltat atât ca o „prelungire” a comerţului cu ridicata dar mai
ales ca urmare a deschiderii comunicaţiilor fluviale şi terestre. Drumurile au jucat un rol esenţial în
diversificarea schimburilor cu produse aduse din Asia sau Orientul mijlociu.
Gama diversă de mărfuri impune organizarea pieţei pentru comerţul cu amănuntul în
magazine specializate pe grupe de produse: alimentare, industriale, din care textile, obiecte
meşteşugăreşti, de uz casnic, pielărie, etc.
 Ca un element de progres, pe lângă fabrici, întreprinderi sau unităţile meşteşugăreşti, apar
magazinele de prezentare şi desfacere.

Epoca actuala

 Incepand cu secolul XX s-au conturat cateva etape importante in dezvoltarea comertului:

1. Dezvoltarea in cadrul “economiei preindustriale” ( in aceasta etapa comertului ii revenea

sarcina asigurarii unei proximitati de timp si de loc pentru popoarele consumatoare, care
cauta respectivele produse).
2. Dezvoltarea in cadrul “economiei de productie” In aceasta etapa comertul devine
indispensabil, si, drept urmare, se dezvolta puternic.
3. Dezvoltarea intr-o “economie de consum” In aceasta etapa rolul principal il va detine
consumatorul,avand statut de “rege”. Se modifica optica de abordare a pietelor, trecandu-
se de la ideea de a se vinde ceea ce se fabrica la ceea conceptia potrivit careia trebuie sa
se vanda ceea ce se cere. De asemenea trebuie pus aici accentul ca realizarea actului de
vanzare- cumparare sa fie insotit de un complex de servicii, astfel incat consumatorul sa
dispuna de maximum de satisfactie.
 STUDIU DE CAZ

Comerţul exterior în cadrul economiei de comandă in Romania

Dupa închiderea conflagraţiei mondiale s-au adus schimbări esenţiale în comerţul statelor
din zonă. Jumătate din schimburile globale ale Europei de Est în 1948 erau realizate între statele
regiunii.

Din 1949, comerţul exterior a devenit monopolul statului român, s-a produs reorientarea
schimburilor comerciale către U.R.S.S. care a devenit partener privilegiat şi statele vecine.

În esenţă, la începutul anului 1949 se poate considera încheiat procesul de introducere a

modelului sovietic în România atât din punct de vedere economic cât şi din cel politic.
Organizarea în ianuarie 1949 a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc nu a reprezentat decât
încheierea instituţionalizării sferei de influenţă sovietică în economie

Schimburile au căpătat o nou structură. La importuri predominau materii

prime,combustibili şi echipamente provenind mai ales din U.R.S.S.; la export erau prioritare
maşinile industriale, anumite produse manufacturate şi bunuri alimentare destinate sovieticilor.
Rusia a devenit principalul furnizor de materii prime şi combustibili, mărfuri necesare ţărilor din
Europa de Est, pe măsura ce a devenit şi principalul debuşeu pentru utilajele industriale est-
europene, slabe calitativ.

În ansamblul comerţului exterior al României, ponderea comerţului cu ţările socialiste

cunoaşte o scădere constant în intervalul 1950-1975, de la 83,2% la 44,8%.

O serie de factori interni şi internaţionali au determinat şi evoluţia relaţiilor economice

externe ale României cu alte state. Urmările celui de-al doilea razboi mondial, intrarea în sfera
de influenţă a URSS, politica de blocadă şi discriminări comerciale dusă de ţările capitaliste faţă
de ţările socialiste, inclusiv România, au determinat restrângerea sferei geografice a relaţiilor
noastre economice externe în perioada imediat postbelică.
 Ulterior, situaţia a început să se schimbe treptat şi România a militat şi într-o anumită
măsură a şi reuşit să-şi lărgească relaţiile economice externe cu un număr tot mai mare de state
capitaliste dezvoltate şi în curs de dezvoltare, punând la baza lor principiile respectării
independenţei şi suveranităţii naţionale, egalităţii în drepturi, avantajului reciproc, neamestecului
în afacerile interne, nerecurgerii la forţă şi la amenintarea cu forţa..

Trebuie subliniat însă că, în ultimii ani ai dictaturii ceauşiste, greşelile făcute în politica
externă au dus la o nouă izolare a ţării îndeosebi faţă de unele state capitaliste (SUA, CEE,
Japonia) şi la o restrângere considerabilă a relaţiilor cu acestea.

Repartizarea geografică a comerţului exterior al României

(% din totalul export + import)

Comerţul cu ţările socialiste Comerţul cu ţările nesocialiste

Cu alte Cu ţările
Anii Cu ţări Cu ţările
ţări Total în curs de Total
CAER dezvoltate
socialiste dezvoltare
1960 66,8 6,2 73 22,3 4,7 27
1965 60,7 4,3 65 29 6 35
1970 49,3 6,7 56 35,8 8,2 44
1975 38 6,8 44,8 36,7 18,5 55,2
1980 34,6 6,4 41 33 26 59
1985 51 5,7 56,7 23,7 19,6 43,3
1986 58,3 5,9 64,2 20,6 15,2 35,8
1987 55 8,7 63,7 23,7 12,6 36,3
1988 54 7,9 61,9 24,7 13,4 38,1
Sursa: Anuarul statistic al CAER 1960-1988

Relaţiile comerciale externe pe care România le-a desfăşurat în perioada postbelică, atât
din motive interne cât şi din motive externe, nu au devenit un adevărat factor de progres în
dezvoltarea economică a ţării, chiar dacă datele oficiale publicate în ţara noastră ar putea permite
atenuarea acestei concluzii; aceasta pentru că punem sub semnul îndoielii exactitatea datelor
statisticii din perioada dictaturii ceauşiste, chiar dacă anuarul statistic pe anul 1990 a mai
înlăturat o parte din falsurile anterioare.

Potrivit acestor date, în perioada anilor 1950-1989, volumul valoric total al comerţului
nostru exterior ar fi crescut de cca 36 de ori, din care exportul de 42 de ori, iar importul de 29 de
ori, ritmul mediu anul de creştere per total comerţ exterior, fiind de cca 10%.

Ritmul de creştere al comerţului exterior românesc a fost diferit de la o perioadă la alta şi

comparaţia cu alţi indicatori ai dezvoltării economiei naţionale ne arată că ţara noastră nu s-a
putut înscrie ferm în tendinţele ce s-au manifestat pe plan mondial.

Volumul exportului şi importului în România

Milioane lei valută Milioane lei

Anul

1950

1960

1970

1980

1985

1986

1987

1988

1989
178031,4

163989,2

167850,3

182257,6

167779,5
50962,9
export

1274,2

4302,2

1104,9

147022,7

135984,3

132984,3

122262,5

134982,3
11760,9

59006,2
import

1460,3

3887,1

+31008,7

+28207,9

+59995,1

+32797,2
-8043,3

+34866
+415,1
-196,1

-655,9
sold

Sursa: Anuarul statistic al Romaniei, 1990, p 610-611

Deşi, pe ansamblu, comerţul nostru exterior a înregistrat ritmuri înalte până la sfarşitul
deceniului opt, obiectivul stabilit prin plan cu privire la creşterea diferenţiată pe cele două fluxuri
( creşterea mai accelerată a exporturilor şi mai lentă a importurilor) nu a fost integral îndeplinit
şi, din această cauză, balanţa comercială s-a soldat aproape cronic deficitară.
 La această situaţie s-a ajuns ca urmare a influenţelor negative exercitate de criza
economică mondială, care s-a declanşat şi adâncit în deceniul 8, cât şi a unor importante
deficienţe care s-au manifestat pe plan intern. Asemenea deficienţe s-au înregistrat în principal
pe linia asigurării producţiei pentru export în domenii cu o pondere mare în exportul ţării (
construcţii de maşini, chimie, agricultură), ceea ce a dus la nerealizare integrală a sarcinilor de
plan. Aceasta a contribuit la dezechilibrarea balanţei comerciale şi a creat mari greutăţi în ce
priveşte balanţa plăţilor curente, în condiţiile în care importurile au fost realizate şi uneori chiar
depaşite, iar preţurile la o bună parte din aceste importuri ( combustibili, materii prime) au
crescut în perioada respectivă. Toate acestea au determinat România în acea perioadă să facă
apel la noi credite străine, care au devenit tot mai scumpe şi au sporit datoria externă a ţării ( la
cca 11 miliarde dolari in 1980).

În această situaţie, începând cu cincinalul 1981-1985, s-au luat unele măsuri pentru
redresarea evoluţiei comerţului nostru exterior şi diminuarea treptată a datoriei externe
acumulată în perioada anterioară.

Măsurile luate în această perioadă, ca şi în cincinalul următor (1986-1990), vizau forţarea

considerabilă a exporturilor şi limitarea drastică a importurilor, cu consecinţe dintre cele mai
nefaste atât asupra dezvoltării economiei naţionale, cât şi asupra nivelului de trai al populaţiei.

Fără a fi realizate integral sarcinile stabilite în domeniul comerţului exterior, în cincinalul

1981-1985, balanţa comercială a fost treptat redresată, realizându-se chiar o excedentare a
acesteia şi prin aceasta achitarea a peste 40% din datoria externaă contractată anterior. Pe
ansamblu, ritmul comerţului exterior s-a încetinit, importul realizând chiar şi ritmuri negative în
anumiţi ani, cu consecinţele cunoscute.

În acelaşi sens s-a continuat şi în cincinalul 1986-1990 până la căderea dictaturii

ceauşiste, reuşindu-se achitarea integrală a datoriei externe până în martie 1989, prin
excedentarea balanţei comerciale şi vânzarea unei însemnate cantităţi de aur din visteria ţării (70
tone).

Supradimensionarea unor capacităţi de producţie în domenii mari consumatoare de

materii prime şi energie, în condiţiile unei dotări precare a ţării cu astfel de factori de producţie, a
dus la creşterea dependenţei de import, şi în aceste condiţii, la forţarea cu orice preţ a
exporturilor, a tot ceea ce se putea exporta, punând în pericol existenţa biologică a poporului
român prin exportul de produse agro-alimentare cu mult peste nivelul admisibil, în condiţiile
realizării unor producţii tot mai slabe an de an.

Politica economică dusă de dictatură în această perioadă a împins ţara în pragul

falimentului şi la o izolare aproape totală faţă de restul lumii, politica reflectată şi în domeniul
relaţiilor economice externe.

Aceasta a făcut ca România să decadă din locul pe care îl ocupase în comerţul mondial
spre sfârşitul deceniului opt şi să se situeze, potrivit datelor publicate de GATT, în 1988 pe locul
38 la export cu o pondere de 0,3% din exportul mondial şi pe locul 45 la import, cu o pondere de
0,3%, situându-se cu mult în urma unor ţări cu pontenţial economic similar.

În perioada comunistă centralismul sau organizarea de către stat a oricărei activităţi

economice se afla la baza noii politici economice. Iniţiativa privată este prohibită, lăsându-se
orice decizie economică la dispoziţia planificatorilor, un lucru care armoniza perfect cu ambiţiile
politice ale noilor guvernanţi: totul trebuia ţinut sub control. Aceasta a făcut ca oamenii să nu
mai fie preocupaţi în primul rând de ceea ce se produce şi cum se produce şi, ci cu organizarea
activităţii şi alocarea resurselor în acest scop. Ceea ce interesa mai mult era calitatea ierarhiei
birocratice şi mai puţin ceea ce se întamplă la ultimul nivel, producţia.

Treptat, centralismul a cuprins fiecare sector al vieţii publice, devenind un mod de viaţă
în comunism, o matrice care a modelat orice alt tip de comportament.

Internalizarea schimburilor internaţionale: în măsura în care acţiunile economice trebuiau

precedate conform principiului de mai sus de o decizie luată la nivel central, ne dăm seama că
problema schimburilor de mărfuri cu străinătatea se transforma în una de ordin intern. O viziune
antimercantilistă asupra comerţului exterior, cum avea să spună Holzman, care aşeza pe primul
loc importurile, esenţiale pentru demararea industrializării. Mijlocul de finanţare a acestora-
exporturile, al căror rol se oprea aici. De altfel, la atât se reducea, în linii mari, chiar politica
comercială. Tariful vamal a fost de la început eliminat ca neimportant, de vreme ce planul avea
sa decidă ce anume se cumpăra şi la ce preţuri se va comercializa pe plan intern.Celelalte
instrumente, netarifare şi de impulsionare a exporturilor, se subordonau şi ele imperativelor
planificării.
 Schimburile compensatorii internaţionale: contrapartida

Până la sfarşitul anului 1989 în România nu se crease un cadru instituţional propriu-zis la

nivel macroeconomic pentru promovarea operaţiunilor în contrapartidă. Astfel de operaţiuni au
existat iar în unele perioade şi pe anumite relaţii ele au cunoscut o amploare mai mare datorită
forţării cu orice preţ a exporturilor. Structura pe produse a schimburilor comerciale
compensatorii ale României s-a aliniat, în general, la structura pe produse a contrapartidei
practicată pe plan mondial. Dar structura marfară a acestor schimburi este diferenţiată în relaţiile
cu cele trei grupuri de ţări ale lumii contemporane.

În ceea ce priveşte structura contrapartidei cu ţările est-eurpene, aceasta se aseamănă, fără

a se suprapune cu structura comerţului lor reciproc. Ponderea principală o deţin maşinile,
utilajele, mijloacele de transport, produsele chimice, produsele industriale de uz casnic etc.

În relaţiile cu U.R.S.S se constată o abatere de la această regulă, în sensul ponderii relativ

ridicate a produselor agro-alimentare exportate de România în U.R.S.S, contra materii prime,
semifinite şi energie. Din U.R.S.S se importa prin operaţiuni de contrapartidă utilaj tehnologic
pentru: industria textilă şi chimică, utilaj energetic şi electrotehnic, utilaj minier, diverse tipuri de
maşini-unelte, tehnică aviatică, produse chimice diferite. În ceea ce priveşte structura
exporturilor româneşti către U.R.S.S, un loc important îl deţin produsele industriei construcţiilor
de maşini şi anume: instalaţii de foraj şi pentru exploatarea zăcămintelor, tractoare şi maşini
agricole, material rulant de cale ferată, echipamente şi instalaţii pentru nave, utilaj pentru
industria chimică, etc. Un loc important îl deţin bunurile industriale de larg consum, iîndeosebi
confecţii, încălţăminte, tricotaje şi mobilier.

Relaţiile comerciale ale României cu Republica Populară Chineză se desfăşoară pe baza

unor protocoale comerciale anuale, prin operaţiuni de barter, clearing şi compensaţii în cadrul
unor operaţiuni de cooperare, a căror evidenţă se ţine în franci elveţieni. Schimburile în
contrapartidă prin formele arătate mai sus depăşesc 50% din totalul schimburilor reciproce.
Contrapartida realizată prin conturi de evidenţă în forma cea mai pură cuprinde import de ţiţei
contra îngrăşăminte chimice şi produse metalurgice.
 Este cunoscut faptul că pentru ţările în curs de dzvoltare, contrapartida are un caracter de
necesitate, datorat în principal unor obiective ale dezvoltării economiilor lor naţionale a căror
realizare, în contextul penuriei de resurse valutare nu ar fi putut avea loc.

O extindere apreciabilă a relaţiilor de contrapartidă ale României cu ţările în curs de

dezvoltare se constată în zona Orientului Apropiat şi Mijlociu. Cu ţările din această zonă (Siria,
Irak, Sudan, Iran, Egipt) se practica contrapartida prin forme cum sunt : barterul, clearingul,
diferie forme de cooperare şi compensaţiile.

Referitor la structura pe produse a schimburilor cu aceste ţări, în importul României un

loc important îl ocupa petrolul, procum şi anumite materii prime cum sunt: bumbac fibră, fosfaţi,
piei, cocs, arahide. Exportul României pentru compensarea acestui import constă în realizarea de
construcţi industriale şi infrastructurale, livrarea de instalaţii complexe pentru rafinarea
petrolului, livrarea de tractoare, maşini-unelte, motoare electrice, table şi profile de sârmă,
produse chimice.

În zona Africa, relaţiile de contrapartidă ale României se practică mai ales cu ţări ca :
Tunisia, Algeria, Ghana, Zimbabwe, Kenya iar ca forme principale sunt :barterul, clearingul şi
buy-backul. Ceea ce reţine atenţia în relaţiile de contrapartidă ale ţării noastre cu aceste ţări este
structura mult mai diversificată a produselor livrate şi primite în contrapartidă. Astlfel, România
exporta în ţările respective produse înalt manufacturate cum sunt motoarele electrice, corpuri de
iluminat, autoturisme de teren şi de oraş, frigidere, articole sanitare, aragaze, tractoare, unele
produse chimice, precum şi hârtie, ţesături, geamuri etc, importând în schimb petrol, minereuri
de fier şi mangan, ferocrom, fosfaţi, lemn exotic şi altele.

În ceea ce priveşte zona Asia, principalii parteneri în relaţiile de contrapartidă din rândul
ţărilor în curs de dezvoltare sunt India, Pakistan, Indonezia, Bangladesh şi într-o măsură mai
mică Malayzia, Thailanda, Filipine. Formele de contrapartidă care au antrenat schimburile cu
volumul valoric cel mai mare sunt buy-back, clearing bilateral, barterul, cooperarea
internarţionala tripartită. Prin relaţiile de contrapartidă cu aceste ţări, România importa minereu
de fier, de mangan, bauxită, grafit fulgi, cauciuc natural, bumbac, iută, covoare, piei, melasă,
unele produse semifine şi manufacturate. Exportul românesc către aceste ţări se concretizează în
instalaţii complexe, construcţii industriale şi infrastructurale, fabrici la cheie, produse
farmaceutice, produse ale industriei constructoare de maşini.

Asupra relaţiilor de contrapartidă ale Romaniei cu ţările din zona Americii Latine şi-au
pus amprenta ponderea redusă a acestor ţări în comerţul exterior total al României , precum şi
distanţele geogrfice foarte mari.

Trecerea la construcţia socialismului în ţara noastră, ca şi în celelalte ţări din estul

Europei , prin copierea într-o măsură mai mare sau mai mică a modelului sovietic nu a fost de
natură să permită o mai bună ancorare a acestor ţări în diviziunea internaţională a muncii şi în
circuitul economic mondial. Din această cauză, ţările din estul Europei nu au putut ţine pasul cu
progresul economic înregistrat pe plan mondial şi, cu toate succesele pe care le-au realizat faţă de
trecut, rămânerea lor în urmă faţă de ţările capitaliste dezvoltate s-a accentuat.
 BIBLIOGRAFIE

1. Nicolae, Suţă, Istoria comerţului exterior românesc, Editura Eficient, Bucureşti, 1996;
2. Valentin, Cojanu, Comerţul internţtional şi dezvoltarea economică în România, Editura
Irli, Bucureşti, 1997;
3. Alexandru, Albu, Contrapartida în relaţiile economice internaţionale, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1991;
4. Mircea, Chiriţoiu, Gh., Buzatu, Agresiunea comunismului în România, Editura Paideia,
Bucureşti, 1998;
5. Jean Baptiste Duroselle Andre Kaspi, Istoria relaţiilor internaţionale 1984 până în
zilele noastre, vol II, Editura Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006;
6. www.comunismulinromania.ro
7. www.revista.memoria.ro