Sunteți pe pagina 1din 7

Marea Piramidă din Gizeh este localizată pe Platoul Gizeh - orașul Gizeh, necropola anticului

Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo.

Aceasta este singura minune a lumii ce nu necesită descrieri ale istoricilor din antichitate sau ale
poeților. Este singura minune a lumii asupra căreia nu se fac speculații referitoare la formă, mărime
și prezentare. Este cea mai veche și totuși singura care a supraviețuit timpului. Contrar părerii
generale, numai Marea Piramidă a lui Khufu (Cheops), nu toate cele trei Mari Piramide, se află pe
lista celor șapte minuni ale lumii antice.

Marea Piramidă din Gizeh a fost cea mai înaltă construcție din lume mai mult de 43 de secole, până
în secolul al XIX-lea în1889 când a fost construit Turnul Eiffel. Avea, la început, 146 m (azi 138 m)
înălțime, latura de 227 m și cuprinde 2.521.000 m cubi de piatră. Fețele piramidei erau placate cu
plăci șlefuite din calcar. A fost construită de faraonul Khufu din a IV-a Dinastie, în jurul anului 2.560
î.e.n. pentru a servi drept mormânt acestuia.

Tradiția construirii de piramide a început în Egiptul antic ca o sofisticare a ideii de "mastaba" sau
"platformă" ce acoperea mormântul regal. Mai târziu, au fost folosite mai multe "mastaba", fapt
dovedit de primele piramide, cum este Piramida în Trepte a Regelui Zoser (Djoser), construită de
faimosul arhitect egiptean, Imhotep.

Din seria
Mitologia egipteană

Divinități
Isis, Osiris, Atum Ra, Amon, Seth, Horus
Listă de zei din mitologia egipteană

Ființe fabuloase
Apophis, Sfinx
Listă de ființe legendare din mitologia
egipteană

Surse
Cartea morților; Cartea vacii divine

Temple
Abu Simbel, Abydos, Complexul
Dendera,Karnak, Luxor, Ramesseum, Templul
lui Hatsepsut, Templul lui Kom Ombo

Piramide
Piramida lui Keops, Piramida lui
Kephren,Piramida lui Mikerinos, Piramida
Roșie

Egiptologi
Listă de egiptologi
Potrivit lui Herodot, construcția ei ar fi durat peste vizualizare • discuție • modificare
douăzeci de ani și la ea ar fi lucrat 100.000 de
oameni.[1] Întâi a fost pregătit locul de amplasare și au
fost transportate blocurile de piatră. Atunci era folosit un proiect pentru exteriorul piramidei, o șlefuire
ce a dispărut de-a lungul timpului. Deși încă nu se știe exact cum au fost așezate blocurile de piatră,
au existat mai mult teorii: una din aceste teorii se referă la construirea unei rampe drepte sau în
spirală, ce era înălțată pe măsură ce se ridica piramida. Această rampă, îmbrăcată cu noroi și apă,
ușura transportarea blocurilor împinse (sau trase) la locul lor. O altă teorie sugerează că blocurile de
piatră erau puse la locul lor folosind pârghii lungi.

Când au cucerit Egiptul, în anul 641 e.n., arabii au găsit piramida intactă și după ce au deschis-o,
căutând comoara lui Keops, sarcofagul era gol.

De-a lungul istoriei, piramidele de la Gizeh au stimulat imaginația oamenilor, aceștia numindu-le
"Grânarele lui Iosef" sau "Munții Faraonului". Când Napoleon a invadat Egiptul în 1798 mândria
resimțită de el atunci a fost exprimată în faimosul citat: "Soldats! Du haute de ces Pyramides, 40
siècles nous contemplent" (Soldați! 40 de secole ne privesc din vârful piramidei).

În ultimii ani s-au mai descoperit încă trei sau patru camere, în apropiere de camera funerară, într-
una fiind corabia regală, iar celelalte sunt în curs de explorare, dezvăluind poate ultimele secrete ale
Marii Piramide: tezaurul și mumia faraonului.

Astăzi, Marea Piramidă este inclusă, împreună cu celelalte piramide și cu Sfinxul, în regiunea
turistică a Platoului Gizeh. De asemenea, în zona aceasta se află muzeul ce găzduiește misterioasa
Barcă Solară, descoperită abia în 1954, lângă partea de sud a piramidei. Această barcă se
presupune că a purtat corpul lui Khufu în ultima sa călătorie, înainte de a fi înmormântat în piramidă.
Se poate de asemenea să fi servit și ca mijloc de transport în viața de apoi, conform credințelor
antice egiptene.

Cuprins
[ascunde]

 1 Descriere a piramidei
o 1.1 Numărul de laturi
 2 Note
 3 Vezi și
 4 Legături externe

Descriere a piramidei[modificare | modificare sursă]


Amplasarea piramidei lui Kheops(1) în complexul de la Gizeh

Atunci când a fost construită, Marea Piramidă avea 145,75 m înălțime. De-a lungul timpului, a mai
pierdut 9 m din vârf. Era acoperită cu piatră șlefuită (o parte se mai vede în vârful piramidei lui
Khefren). Unghiul sub care e construită este de 54 de grade și 54 de minute. Fiecare parte a ei este
orientată atent spre unul din punctele cardinale locale, adică nord, sud, est și vest. Perimetrul
orizontal al fiecărei secțiuni în piramidă descrie un pătrat. Cea mai mare eroare între lungimile
laterale este, uimitor, mai mică de 0,1%.

Fiecare bloc de piatră din cele două milioane în total cântărește mai mult de 2 tone. S-a sugerat
faptul că în cele trei piramide sunt suficiente blocuri de piatră pentru a construi un zid gros de 30 cm
și înalt de 3 m care să înconjoare Franța. Suprafața ocupată de Marea Piramidă poate înghiți
Catedrala Sf. Petru din Roma, catedralele din Florența și Milano și Catedralele Westminster și Sf.
Paul din Londra, toate laolaltă.

Pe fațeta din nord se află intrarea în piramidă. Coridoarele și galeriile duc fie spre camera mortuară
a regelui, fie au avut alte funcții. Camera regelui se află în inima piramidei, putând fi accesată numai
prin Marea Galerie și un coridor ascensional. Sarcofagul regelui este făcut din granit roșu, ca și
pereții interiori ai camerei. Cea mai impresionantă este piatra cu laturi foarte fin șlefuite de deasupra
intrării, lungă de peste 3 m, înaltă de 2,4 m și groasă de 1,3 m. Toate pietrele din interior se
potrivesc așa de bine, încât nu poți strecura nici un card între ele. Sarcofagul este orientat conform
direcțiilor cardinale și este cu numai 1 cm mai mic decât intrarea în cameră. Probabil a fost introdus
în timpul construcției.

Au fost propuse noi teorii referitoare la originea și scopul piramidelor de la Giza... Observații
astronomice... Locuri de venerare.. Structuri geometrice construite de o civilizație demult dispărută...
Chiar și teorii legate de extratereștri au fost propuse, fără dovezi clare... Dar dovezile istorice și
științifice copleșitoare sprijină în continuare concluzia că Marea Piramidă, ca și alte mici piramide din
regiune, a fost construită de civilizația egipteană de pe malul vestic al Nilului, pentru a servi ca
morminte regilor lor. Morminte unde Khufu, Khefren și Menkaure puteau să-și înceapă călătoria
mistică în viața de apoi.
Herodot a spus că piramida a fost construită în 20 de ani, adică 7300 zile, (Khufu a domnit circa 23
ani) astfel, toate cele 2521000 blocuri de piatră de peste 2 tone fiecare au fost urcate pe piramidă în
acest timp. Asta înseamnă că, dacă s-a lucrat tot anul în fiecare zi pe întreaga durată de 20 ani,
atunci, în medie au fost adăugate 345,4 blocuri de piatră pe zi. Dacă s-a lucrat 8 ore pe zi, atunci s-
au adăugat 43,2 blocuri de piatră pe oră, adică aproape 1 piatră de peste 2 tone pe minut. Dacă s-a
lucrat 24 ore pe zi, ceea ce e mai puțin probabil, atunci s-au adăugat în medie 14,4 pietre pe oră.
Pietrele însă au trebuit tăiate în forma pe care o au, și aduse la fața locului, unele de la câteva sute
de kilometri distanță. În încăperea regelui au fost folosite mai multe pietre de până la 80 tone fiecare,
și probabil nu a fost ușor pentru egipteni să le ridice până în inima piramidei la 50 metri peste sol.
Majoritatea pietrelor au însă în jur de 2500 kilograme, așa că dacă s-au înghesuit 20 de persoane în
jurul pietrei care are în medie 127 cm x 127 cm x 71 cm [1], și fiecare a ridicat 125 kilograme, atunci
cele 20 persoane cărând 125 kilograme fiecare au trebuit să urce treptele de 71 cm înălțime pentru
a urca piatra pe piramidă. Deși în Egipt sunt peste 60 piramide, doar cele 3 piramide de la Gizeh
sunt construite cu pietre așa mari.

Numărul de laturi[modificare | modificare sursă]


Deși aparent piramida are patru laturi, de fapt ea are opt laturi.[2] O fotografie făcută din întâmplare
de generalul de brigadă Groves și publicată pentru prima oară în 1929 arată o „latură” a piramidei
împărțită în două, așa cum apare ea în bătaia soarelui. Prin urmare, Marea Piramidă are opt laturi și
nu patru, dar acest efect de împărțire nu este vizibil cu ochiul liber.[3]

Note[modificare | modificare sursă]


1. ^ Cum Marea Piramidă are 2,3 milioane de blocuri, pentru a fi construită în 20 de ani ar
trebui ca fiecare bloc să fie cărat și pus la locul exact în cca 2 minute și
jumătate!!http://www.nationalgeographic.com/pyramids/khufu.html
2. ^ http://www.templeofsolomon.org/pyramid.htg/Great.Pyramid.htm
3. ^ http://www.riaanbooysen.com/enigmas?start=1

Vezi și[modificare | modificare sursă]


……………………………………………………………………………………………….

Piramida lui Khafra (scris și Kefren sau Khafre) este localizată pe Platoul Gizeh - orașul Gizeh,
necropola anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo.

Cuprins
[ascunde]

 1 Așezare
 2 Dimensiuni
 3 Interior
 4 Exterior

Așezare[modificare | modificare sursă]


Piramida lui Kefren este construită la o distanță de 160 de metri sud-vest de Piramida lui Keops.

Dimensiuni[modificare | modificare sursă]


Piramida are o lungime de 215,5 m la bază și se ridică la o înălțime de 136,4 metri. Piramida este
construită din blocuri de calcar (cu o greutate de peste 2 tone fiecare). Panta piramidei este
de 53°10'.

Interior[modificare | modificare sursă]


Două intrări conduc la camera mortuară, una care se deschide la 11,54 m până în fața piramidei și
una care se deschide la baza piramidei. Aceste pasaje nu se aliniază cu linia centrală a piramidei,
dar sunt compensate la est de 12 m (39 ft).

Camera mortuară a fost sculptată din calcar. Acoperișul este construit din grinzi tot de calcar .
Camera este dreptunghiulară, 14,15 m pe 5 m și este orientată est-vest. Sarcofagul lui Kephren a
fost sculptat dintr-un bloc solid de granit și s-a scufundat
parțial în podea. Din seria
Mitologia egipteană

Divinități
Isis, Osiris, Atum Ra, Amon, Seth, Horus
Listă de zei din mitologia egipteană

Ființe fabuloase
Apophis, Sfinx
Listă de ființe legendare din mitologia
egipteană

Surse
Cartea morților; Cartea vacii divine

Temple
Abu Simbel, Abydos, Complexul
Dendera,Karnak, Luxor, Ramesseum, Templul
lui Hatsepsut, Templul lui Kom Ombo

Piramide
Piramida lui Keops, Piramida lui
Kephren,Piramida lui Mikerinos, Piramida
Roșie

Egiptologi
Exterior[modificare | modificare sursă] Listă de egiptologi

vizualizare • discuție • modificare


Piramida a fost înconjurată de o terasa de 10 m, lățimea
fiind pavată cu dale de calcar neregulate, în spatele
unui zid. Piramida are bazapătrată. Vârful piramidei (la fel ca la celelalte două) era acoperit
cu aur iar pereții (exteriori) erau albi.
…………………………………………………………………………………………………….

Piramida lui Menkaura


De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Piramida lui Mikerinos)

Piramida lui Mykerinos

Piramida lui Menkaura (Mykerinos în greacă), este situată pe Platoul Giza, la sud-vest de
orașul Cairo, Egipt, și este cea mai mică dintre cele trei piramide de la Giza.

Cuprins
[ascunde]

 1 Vechime
 2 Construcție
 3 Sarcofagul
 4 Interior
 5 Exterior

Vechime[modificare | modificare sursă]


Piramida a fost finalizată în secolul al XXVI-lea î.Hr, în timpul faraonului Menkaura (cca. 2620 î.Hr.–
2480 î.Hr.) din a IV-a Dinastie Egipteană.

Construcție[modificare | modificare sursă]


Piramida lui Menkaura a avut o înălțime inițială de 65,5 m și a fost cea mai mică dintre cele trei
piramide din necropola Giza. În prezent se ridică la 61 m înălțime, latura bazei (pătrate) având 108,5
m. Unghiul său de înclinare este de aproximativ 51° 20' 25".
Piramida a fost construită din calcar și granit.

Sarcofagul[modificare | modificare sursă]


Richard William Howard Vyse, care a vizitat Egiptul în 1835, a descoperit în anticamera de sus un
sicriu de lemn inscripționat cu numele lui Menkaura și care conținea oase umane. Mai adânc în
piramidă, el a descoperit un frumos sarcofag din bazalt, bogat în detalii, pictat foarte colorat. Din
păcate, acest sarcofag se află în Marea Mediterană, fiind scufundat la13 octombrie 1838, împreună
cu nava Beatrice, pe drumul spre Marea Britanie.

Interior[modificare | modificare sursă]


Pereții sunt pictați, plini de heroglife etc.

Exterior[modificare | modificare sursă]


Piramida avea vârful din aur, iar pereții exteriori erau albi.
[ascunde]
v•d•m

Piramidele egiptene

Piramida lui Djoser · Piramida lui Sekhemkhet · Piramida lui Khaba · Piramida I de Lepsius
A III-a dinastie
Kula · Piramida de Ombos · Piramida de Za

Piramida de Seila · Piramida de Meidum · Piramida Romboidală · Piramida Roșie · Piramida lui
A IV-a dinastie
Menkaura · Mastaba el-Fara'un · Piramida lu
Vechiul Regat

Piramida lui Userkaf · Piramida lui Neferhetepes · Piramida lui Sahure · Piramida lui Nefe
A V-a dinastie
Neferefre · Piramida lui Nyuserre Ini · Piramida XXIV de Lepsius · Piramida XXV de Leps

A VI-a dinastie Piramida lui Teti · Piramida lui Pepi I · Pirami

Prima Perioadă A VII-a dinastie până


Piramida lui Iti1 · Piramida lui Neferkare III1 · Piramida lui Qakare Ibi · Piram
Intermediară a XVIII-a dinastie

Piramida lui Amenemhat I · Piramida lui Sesostris I · Piramida lui Amenemhat II · Piramida
Regatul Mijlociu A XII-a dinastie
Hawara · Piramida lui Neferuptah2 · Piramida anonimă de Dahshur

Piramida lui Ameny Qemau · Piramida lui Khendjer · Piramida neimplinită de Saqqara sud · Pira
A XIII-a dinastie
A doua Perioadă sud · Piramida DAS 46 · Piramida DAS 49 · Piramida DAS 50 ·
Intermediară
A XVII-a dinastie Piramida lui Sobekemsaf I · Piramida lui Sobekemsaf II · Piramida lui Sekhemre

Noul Regat A XVIII-a dinastie Piramida lui A

1 încă nedescoperită · 2 controversat dacă este într-adevăr o piram

S-ar putea să vă placă și