Renasterea Carolingiana

V-ati intrebat vreodata cum a aparut semnul intrebarii? Introducerea lui in

punctuatie ii apartine lui Flaccus Albinus Alcuinus (Alcuin din York) – invatat anglo-
saxon, teolog si profesor la scoala palatina din Achen, a pus bazele cartilor caroline si a
contribuit la crearea minusculelor carolingiene.
Carol a domnit asupra francilor, in urma mortii tatalui sau Pepin cel Scund. Un
an mai tarziu incepe razboiul cu saxonii, in scopul de a-i converti la catolicism si desigur,
pentru a alipi teritoriul ocupat de ei intre Elbe si Rhein. Urmeaza lupta cu longobarzii,
cand il infrange pe regele acestora, Desiderius si se proclama rege al longobarzilor. La
cererea emirului Abd al Rahman, porneste si castiga o expeditie contra maurilor care
amenintau Spania.
Astfel, ajuns sa conduca o vasta arie geografica, unde existau limbi si dialecte
diferite a simtit nevoia organizare si unificare a populatiilor ocupate. Sprijinul primit
din partea papalitatii a fost poate, unul dintre cei mai importanti facturi care au
contribuit la consolidarea imperiului Carolingian: in ziua de Craciun, in anul 800 este
incoronat de Papa Leo al III lea noul rege al Sfantului Imperiu Roman. Aceast eveniment
a fost vazut ca un semn providential, care a ajutat la intarirea autoritatii lui Carol dar
mai ales a bisericii (incoronandu-l pe Carol, papa se plaseaza deasupra lui ca putere,
fiind singurul care are puterea sa-i retraga coroana).
Astfel, Carol incearca sa aduca inapoi gloria imperiului roman, stabilitatea din
vremurile vechiului imperiu si a pus mare pret pe pastrarea vestigiilor romane si
reconstruirea birocratiei, educatiei, serviciilor publice. Fiind un om religios, a facut
aceasta alianta cu biserica, putere in stat foarte influenta.
Populatia insa, in acele timpuri, era in mare parte ne-educata. Din cauza ca de-
a lungul secolelor, avand administratie si structuri proprii, toate aceste triburi isi
dezvoltasera legi diferite, institutii diferite si aveau inclusiv practici religioase diferite,
chiar daca toti erau crestini.

1
 Unificarea acestor populatii si a puterii regale asupra lor se putea face numai cu
educatie si cu ajutorul bisericii. Carol a impus clasei religioase (preoti, abati, episcopi)
sa invete sa scrie si sa citeasca (multi dintre ei erau analfabeti) pentru ca atunci cand
predica oamenilor, sa transmita un mesaj comun, sa foloseasca aceeasi limba latina si
sa predice aceeasi religie crestina.
Totodata, preotii aveau rolul de a educa clasele de jos, contribuind astfel la
combaterea analfabetismului. Astfel au fost adusi invatati din toata Europasi au fost
construite numeroase scoli. El insusi incepe sa invete latina cu ajutorul lui Alcuin. Unul
dintre biografii lui Charlemagne spunea despre el ca „avea un intres avid pentru artele
liberale si avea un mare respect pentru invatati. A inceput sa invete gramatica cu Petru
din Pisa, iar pentru celelalte discipline, l-a luat ca invatator pe Alcuin, cel mai invatat
om din intreaga lume”. A inceput sa studieze retorica, dialectica si in special
astronomie. „A invatat arta matematicii si studia cu mare interes si curiozitate miscarile
stelelor.” A inceput sa invete sa scrie.
Se spune ca obisnuia sa doarma cu tablete de ceara sub perna, astfel incat daca
avea oricat de putin timp liber, sa poata exersa scrisul. Din nefericire, toate aceste
eforturi au venit foarte tarziu in viata lui Carol, asa ca procesul era greoi, iar progresul,
destul de mic.
Acesta e un moment important: prin reintroducerea limbii latine in
administratie, se consolideaza si mai mult relatia cu biserica, acestea fiind autoritatile
centrale in imperiul carolingian.
In aceasta perioada, latina incepuse sa evolueze inspre dialecte care erau
inceputurile a ceea ce cunoastem ca fiind limbile romanice din zilele noastre. Ceea ce
a incercat Carol insa, a fost sa stearga toate aceste transformari care au aparut de-a
lungul secolelor si sa reformeze latina cu scopul de a o aduce la forma clasica a vechiului
imperiu roman. Avem astfel doua limbi destul de diferite: latina clasica folosita in
biserica si administatie si cea populara, a oamenilor de rand „rustica romana”.
Astfel, Carol incepe sa construiasca scoli, mai ales in manastiri. Prin scolarizarea
calugarilor, se creste productia si mai ales transcrierea de texte religioase. Daca din

2
perioada pre-carolingiana s-au pastrat aproximativ 500 de manuscrise, din perioada
imperiului carolingian s-au pastrat aproape 7000 de manuscrise, lucru facilitat si de
inlocuirea papirusului cu pergamentul. Exista o intentie foarte clara si vadita de a crea
si pastra valorile culturale ale imperiului Roman. Apare si nevoia de a corecta textele
vechi care, fiind transcrise de catre scribi, aveau greseli / imperfectiuni (unii dintre ei
erau analfabeti). „Arta scribilor este cea mai grea. E greu sa tii gatul ingoit si sa te
ingropi in pagini cu orele. Doar trei degete scriu, dar tot corpul e extenuat. Asa cum e
atat de dulce pentru marinar sa ajunga in port, la fel de dulce e si placerea scribului sa
asterne ultima litera a unei pagini.”
Din cauza ca procesul de transcriere era atat de anevoios, in perioada
carolingiana s-a dezvoltat un nou sistem de scrie care folosea minuscule (inainte, toate
textele se scriau doar cu majuscule). De la interesul pentru a standardiza texele
religioase, se ajunge acum la dorinta de a standardiza scrisul ca proces in sine, dar si ca
mecanism (simplificat) de educare a maselor – scade dificultatea in favoarea eficientei
scrisului si a volumului de productie, astfel incat mai multe carti sa ajunga sa fie
disponibile mai repede oamenilor de rand.
Felul in care Charlemagne a abordat problema alfabetizarii e un exponent a
felulului in care si-a condus imperiul: reforma, corectare, standardizare.
In tot acest timp, Carol a ramas un razboinic, a dus razboaie pentru mentinerea
dar mai ales pentru extinderea teritoriului – reuseste sa-i subjuge pe saxoni si
pedepseste o revolta a acestora impotriva lui, decapitand 4500 de oameni intr-o
singura zi.
Domnia carolingiana a lasat ca mostenire principala o renastere a invataturilor
clasice ale Romei antice (in special a perioadei crestine a imperiului Roman). Se
estimeaza ca o mare parte din textele antice care au suprvietuit se datoreaza copistilor
din perioada carolingiana.