Nevoia regasirii

Papa Francisc a venit și a spus:

”Așteptăm să vie împărăția ta: o cerem și o dorim, pentru că observăm că mersul lumii nu o
încuviințează. Dinamica lumii e dictată de logica banului, a intereselor, a puterii. Cufundați
în consumerismul din ce în ce mai dezlănțuit care ne farmecă prin strălucirea sa
scânteietoare, dar evanescentă, ajută-ne, Tată, să credem în ceea ce ne rugăm: să renunțăm
la garanțiile comode ale puterii, la ispitirile înșelătoare ale lumescului, la aroganța goală a
impresiei de autosuficiență, la ipocrizia preocupării pentru aparențe. Astfel, nu vom pierde
din vedere Împărăția la care Tu ne chemi”.

Măcar pentru o vreme îmi ajunge dacă îmi spun mie de cîte ori am greșit, de cîte ori am fost
rău și orb! Pînă la Judecata de Apoi să îmi refac singur socotelile în toate cele. Și numai eu
știu în ce-am greșit și numai pe mine mă doare. Și mă face să mă simt mai mic și cu adevărat
vremelnic, rău și păcătos, și copleșit de fiecare dintre clipele de nepăsare în fața durerii altora.

Cum au ajuns cuvintele Papei la ceilalți? Mă îngrijorează doar puterea de a înțelege a celor
care ne conduc. Eu pot să plîng în gînd și în singurătate pentru ale mele. Ei ar trebui ca mai
întîi să demisioneze și abia apoi să se întîlnească în tăcere și fără putere cu ei înșiși și cu cei
mulți pe care i-au disprețuit.

Îmi zboară gîndul la pilduitoarea Sa modestie și umilință. Măcar atît dacă am învăța de la
Sfinția Sa. Să nu ne urîm, să nu ne disprețuim, să nu mai cheltuim timpul în călătorii prelungi
și în coloane oficiale, să regăsim mașinile produse în România, să călătorim în țară cu
avioanele mici ale TAROM-ului, să ne mulțumim și cu somnul într-o chilie, să chemăm la o
frăție a tuturor locuitorilor acestor meleaguri.

Oare alesul nostru o fi auzit aceste cuvinte?

”Să renunțăm la garanțiile comode ale puterii, la ispitirile înșelătoare ale lumescului, la
aroganța goală a impresiei de autosuficiență, la ipocrizia preocupării pentru aparențe”
Și nu se va fi cutremurat de teamă că se referă la Dînsul și că poporul român va înțelege?
Oare Gheorghe Funar mai are curajul să iasă pe stradă fără a se simți copleșit de rușine după
ce luni de zile a bombardat adresele de mail cu scrisori otrăvite, cu diversiuni, cu minciuni și
cu amenințări?
Oare vor fi transpirat de rușine șoviniștii maghiari cînd vor fi auzit cuvintele Papei:
”A peregrina înseamnă a ne simţi chemaţi şi îndemnaţi să mergem împreună cerând de la
Domnul harul de a transforma vechile şi actualele resentimente şi diferenţe în noi
oportunităţi de comuniune; înseamnă a ne dezancora din siguranţele şi comodităţile noastre
în căutarea unui pământ nou pe care Domnul vrea să ni-l dăruiască.
A peregrina semnifică provocarea de a descoperi şi de a transmite spiritul de a trăi
împreună, de a nu ne fi teamă să ne amestecăm, de a ne întâlni şi de a ne ajuta. A peregrina
înseamnă a participa la acea maree puţin haotică ce se poate transforma într-o adevărată
experienţă de fraternitate, o caravană mereu solidară pentru a construi istoria
A peregrina este a privi nu atât la ceea ce ar fi putut fi (şi nu a fost), dar mai degrabă la tot
ceea ce ne aşteaptă şi nu mai putem amâna. Înseamnă a crede în Domnul care vine şi care
este în mijlocul nostru, promovând şi încurajând solidaritatea, fraternitatea, dorinţa de bine,
de adevăr şi de dreptate. Este angajarea de a lupta pentru ca cei care ieri au rămas în urmă
să devină protagoniştii de mâine, şi protagoniştii de astăzi să nu fie lăsaţi în urmă mâine.
Pentru a face aceasta este nevoie de o muncă artizanală de a ţese împreună viitorul”.

Oare președintele României, primul ministru, șefii celor două Camere sau ai Curții Supreme,
ai DNA-ului și ai Serviciilor secrete (nu mă refer la scăfîrliile încuiate ale celor îndepărtați !)
au înțeles cuvintele Papei cînd a spus:
”Tatăl nostru nu este o rugăciune care relaxează, ci este strigătul față de foametea de iubire a
timpului nostru, față de individualismul și indiferența care profanează numele tău, Tată.
Ajută-ne să ne fie foame de a ne dărui. Ori de câte ori ne rugăm, amintește-ne că pentru a
trăi nu e nevoie să ne conservăm, ci să ne frângem; să împărțim, nu să adunăm; să-i săturăm
pe alții, în loc să ne umplem pe noi înșine, deoarece bunăstarea este adevărată numai în
măsura în care aparține tuturor”.

Oare ce va urma? Ce vom trăi alături de cei care cred că totul li se cuvine, că îndoiala și
umilința sunt o prostie, că locul acesta nu este bun decît de părăsit, că numai ei au dreptul să
decidă?
Papa s-a întors la Vatican și mă tem să nu fi înțeles decît o mică parte din adîncimea spuselor
sale.
Și mă mai tem de furia și de prostia celor care socot că nu au nimic de înțeles, de schimbat și
de luat aminte.