6.10.

2015

Cursul 1
Patrimoniul

Introducere

În Codul Civil din 1864, deși sunt mai multe texte care folosesc această noțiune, ea nu e
definită ca atare. Totuși, mai întâi pe marginea C.civ. francez, iar apoi și pe marginea C.civ. al
nostru, s-au construit 3 teorii:
A. Teoria personalistă a patrimoniului:
Intrucât patrimoniul este expresia juridică a personalității și expresia puterii juridice cu
care persoana este investită, rezultă că:
- numai persoanele pot avea un patrimoniu
- orice persoană are un patrimoniu
- o persoană nu poate avea decât un singur patrimoniu
Prin urmare, există o legătură indisolubilă între persoană și patrimoniu. Din această
legătură decurg unitatea, unicitatea și indivizibilitatea patrimoniului.
LEGATURA PERSOANA-PATRIMONIU => UNITATEA PATRIMONIULUI
Indivizibilitatea a făcut ca, în situații de criză, când creditorii nu își puteau satisface
creanțele împotriva debitorilor, puteau, prin gaj general (garantia comuna a creditorilor), să
urmărească întreg patrimoniul debitorului. S-a pus problema multiplicării patrimoniilor, astfel
încât debitorul să poată fi urmărit numai de creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu
o anumită activitate.
1 persoana – 1 patrimoniu => indivizibilitatea si unitatea patrimoniului

B. Teoria afectațiunii patrimoniului:

S-a spus că o persoană poate să afecteze o parte din bunurile sale realizării unui anumit
scop și, în jurul acestui scop, se putea crea un patrimoniu distinct, astfel fiind creata teoria
patrimoniului de afectațiune. Aceasta a fost elaborată de juriști germani, care au plecat de la
sintagma „patrimoniu de afectațiune”.
Unitatea patrimoniului nu mai este legata de persoana titularului sau, ci de scopul
caruia ii este afectat patrimoniul.
SCOPUL CARUIA II ESTE AFECTAT PATRIMONIUL => UNITATEA PATRIMONIULUI
1 scop – 1 patrimoniu => indivizibilitatea si unitatea patrimoniului
=> multiplicarea patrimoniului
 C. Teoria modernă a patrimoniului:
Compatibilitatea dintre primele doua teorii a devenit posibila pe masura ce subiectele
colective de drept au fost recunoscute (in dreptul public si privat). Ca persoana fizica, persoana
juridica este titulara a unui patrimoniu propriu.
S-a observat, astfel, că multiplicarea patrimoniului poate fi înlocuită pe 2 căi:
- Fiecare persoană fizica se poate asocia, pentru a crea persoane juridice, cu sau fără scop
lucrativ. Nu a mai fost necesar sa se multiplice patrimoniul unei persoane fizice prin
intermediul ideii de afectatiune, cat timp persoana fizica se poate asocia pentru a intemeia
o persoana morala cu un patrimoniu distinct.
Ulterior, s-a recunoscut posibilitatea constituirii unei societăți cu un singur asociat.
- Chiar dacă nu se creează o nouă persoană juridică, este posibilă afectarea unei mase de
bunuri pentru realizarea unui anumit scop, dacă se acceptă ideea de divizare a
patrimoniului. Astfel, s-a născut teoria modernă a patrimoniului, care păstrează din
teoria personalistă ideile fundamentale, dar, spre deosebire de aceasta, adaugă ideea
divizibilității patrimoniului.
Ca urmare, ideea de afectatiune a incetat sa mai sublinieze legatura patrimoniu- persoana,
devenind temeiul recunoasterii divizibilitatii patrimoniului in mai multe mase de bunuri cu
regimuri juridice diferite.
Patrimoniul ramane legat de persoana, legatura ce explica unitatea sa, aceasta
neexcluzand insa ideea de afectare a sa.
1 persoana – 1 patrimoniu => unitatea patrimoniului
=> divizibilitatea patrimoniului

Codul civil în vigoare consacră teoria modernă și o reformează, adică recunoaste

divizibilitatea patrimoniului, iar în unele situații creează o autonomie mai mare a unor anumite
mase patrimoniale.

Notiunea juridica de patrimoniu

Distingem trei idei în structura logică a noțiunii de patrimoniu:

1. patrimoniul este compus din drepturi si obligatii cu valoare economica
2. patrimoniul este o universalitate juridica
3. patrimoniul este un atribut al personalitatii

1. Patrimoniul este compus din drepturi si obligatii cu valoare economică

A. Criteriul patrimonialitatii
Acest criteriu este expres prevazut de art. 31 alin. (1) C. civ.
Drepturile subiective civile se impart in drepturi patrimoniale si drepturi nepatrimoniale.
Patrimoniul cuprinde drepturile și datoriile patrimoniale = cele care se pot evalua în bani, au
valoare pecuniară.
Excludem, deci, drepturile nepatrimoniale. Cu toate acestea, faptele ilicite prin care se
cauzeaza un prejudiciu ca urmare a vatamarii unui drept personal nepatrimonial genereaza un
raport de raspundere civila delictuala, iar dreptul de a cere repararea materiala a prejudiciului
este patrimonial.
Valoarea pecuniara a drepturilor si datoriilor care compun patrimoniul nu presupune ca
toate acestea au ca obiect sume de bani,ci doar ca el este evaluabil bani. ! NU este relevanta
identitatea materiala a bunurilor la care se refera drepturile si datoriile, ci numai valoarea lor
baneasca.

B. Fungibilitatea lato sensu a elementelor patrimoniale.

Drepturile si datoriile sunt fungibile. Fungibilitatea are alt sens decât cel din clasificarea
bunurilor (= bunuri care pot fi înlocuite unele cu altele, în materialitatea lor). Când ne referim la
elementele patrimoniale fungibile, avem în vedere nu materia, nu substanța, ci avem în vedere
valoarea economică, deoarece valorile economice se pot înlocui unele cu altele. Asa se justifica
teoria daunelor-interese si subrogatia reala

C. Patrimoniul in sens economic

Criteriul patrimonialității dă valoarea economică, astfel distingem:
- Patrimoniul în sens economic: nu cuprinde și datoriile, nu se referă la drepturi, ci la
averea destinata, în principal, satisfacerii nevoilor de consum și, în subsidiar, investițiilor.
- Patrimoniul în sens juridic: drepturi si datorii cu valoare pecuniara.
In sens juridic patrimoniul subzista chiar daca e compus numai din datorii sau daca
valoarea datoriilor este mai mare decat a drepturilor. Patrimoniul in sens economic nu cuprinde
si bunurile viitoare, in vreme ce patrimoniul in sens juridic include si drepturile si datoriile
viitoare cu continut economic.

D. In componenta patrimoniului intra drepturile si datoriile cu continut economic, iar nu

bunurile care formeaza obiectul acestora
Uneori, s-a afirmat că regăsim în patrimoniu nu numai drepturile, ci și bunurile care
formează obiectul drepturilor. Ideea nu poate fi primită, deoarece:
- In primul rand, patrimoniul e o realitate intelectuală, o noțiune logică și nu are cum să
includă elemente materiale, bunuri.
- In al doilea rand, dacă includem și drepturile, și bunurile, dublăm valoarea patrimoniului.
- In al treilea rând, sunt bunuri asupra cărora poartă mai multe drepturi patrimoniale, de
obicei drepturi reale, aflate in patrimonii diferite. De exemplu, dreptul de proprietate și un
dezmembrământ al lui.
Patrimoniul este o noțiune juridică, nu putem să integrăm obiectele materiale în mintea noastră,
ci putem avea doar reprezentări ale lor. Patrimoniul = oglindire a unei realități, nu se confundă cu
realitatea.

2. Patrimoniul este o universalitate juridica

A. Universalitate juridica si universalitate de fapt

Drepturile si obligatiile patrimoniale pot fi privite din doua perspective:
- analizate in ceea ce tine de individualitatea lor;
 - ca un tot, o universalitate; chiar daca aceasta exista prin elementele componente,
dobandeste o realitate autonoma, distincta de acestea.
Nu doar unele drepturi și datorii formează patrimoniul, ci toate drepturile și datoriile
intră în patrimoniu. Toate, fără excepție, nu doar cele prezente, ci și cele viitoare. Nu e vorba
doar de drepturi, ci și de datorii cu valoare economică.
Patrimoniul este o universalitate juridica, iar nu una de fapt. Se face distincție între
universalitatea juridică, adică patrimoniul (art. 31), și universalitatea de fapt (art. 541):
In universalitatea de fapt intră doar elementele active, nu și pasive.
Universalitatea de drept contine nu numai elemente active, ci si datorii.
In cazul universalitatii de fapt bunurile care o compun nu sunt fungibile (individualitatea
lor materiala nu se topeste intr-o substanta economica comuna). Ex. o biblioteca a carei unitate
rezulta din natura materiala a bunurilor care o compun, iar nu din valoarea ei economica =>
instrainarea cartilor in mod individual determina diminuarea intregului. In cazul unei
universalitati de fapt intregul se poate pastra pe cale naturala (turma de oi – reproducere), dar nu
si pe cale juridica (subrogatia reala)
*Universalitatea de fapt privește bunurile în materialitatea lor, deși NU DOAR PE ELE.

B. Patrimoniul si masele patrimoniale

Există diviziuni ale patrimoniului care au atribute ale universalității:
Masele patrimoniale sunt diviziuni ale patrimoniului, patrimonii de afectațiune, cu
atributele universalității. Ele cuprind, pe lângă drepturi, și datorii cu valoare economică și, ca
urmare, în cazul lor, poate funcționa subrogația reală generală. Masele patrimoniale pastreaza o
unitate specifica determinata de un anumit grad de generalitate, de scopul caruia ii sunt afectate
si de regimul juridic special.
Singura universalitate propriu-zisă este totuși patrimoniul. Masele patrimoniale sunt
fragmente, secțiuni.

C. Patrimoniul exista in si prin elementele componente

Patrimoniul nu poate fi redus la unele sau la altele dintre drepturile si datoriile pecuniare,
privite la modul individual.

D. Dinamica fluxurilor patrimoniale nu afecteaza universalitatea juridica*

Persoana poate dobandi noi drepturi si datorii pecuniare, poate instraina sau stinge
drepturi si datorii existente, fara ca prin aceasta sa fie atinsa existenta patrimoniului ca atare;
universalitatea juridica se pastreaza ca o realitate permanenta, continua, pe durata existentei
persoanei. Astfel este posibil ca patrimoniul sa asigure obiectul garantiei generale a creditorilor.
Din aceasta perspectiva se compara patrimoniul cu un recipient, cu mentiunea ca
niciodata acest recipient nu este gol, continand minim un element (drept/datorie). De aceea
patrimoniul a fost comparat cu un cont curent.
E. Permanenta si continuitatea patrimoniului*
Ca universalitate juridica, patrimoniul cuprinde nu numai drepturi si datorii patrimoniale
prezente, ci si drepturi si datorii viitoare, astfel fiind puse in evidenta permanenta si continuitatea
patrimoniului ca realitate juridica (art. 2324).
! Aprecierea starii de solvabilitate/insolvabilitate se face intr-un anumit moment dat,
aceste stari fiind relative si temporare.

3. Patrimoniul este un atribut al personalității

Intelegerea acestui aspect numai in lumina teoriei personaliste nu este suficienta, aceasta
legand in mod indisolubilpatrimoniul de persoana fizica. Insa, recunoasterea personalitatii
juridice pentru persoanele morale a permis depasirea conflictului dintre teoria peronalista si cea a
patrimoniului de afectatiune. Sinteza celor doua teorii permite intelegerea ideii patrimoniului ca
atribut al personalitatii (persoana fizica/juridica), cat si ideea unitatii si divizibilitatii
patrimoniului.
Prin afirmatia „patrimoniul este un atribut al personalității” se subliniază ideea de
apartenență a patrimoniului și ideea de apartenență a tuturor drepturilor și a datoriilor aflate în
patrimoniu, care aparțin titularului (toate celelalte persoane fiind excluse din sfera acestei
legaturi de apartenenta).
Această idee de apartenență este legată de noțiunea de capacitate juridică și, mai ales de
capacitate juridică de exercițiu (aptitudinea persoanei de a incheia singura acte juridice civile),
deoarece apartenența este temeiul puterii pe care titularul o are asupra patrimoniului. În temeiul
acestei puteri, titularul poate încheia acte juridice cu privire la elementele patrimoniale. Astfel,
ajungem la noțiunea de capacitate juridică de folosință (aptitudinea persoanei de a avea drepturi
si obligatii civile), însă avem în vedere doar acele acte juridice civile care au ca obiect drepturi și
datorii patrimoniale. Trebuie sa facem deosebire între sfera juridică a persoanei și noțiunea de
patrimoniu: patrimoniul este doar o parte a sferei juridice a persoanei. Când vorbim de
apartenența patrimoniului, avem în vedere legătura dintre patrimoniu și capacitatea de folosință,
în ce privește actele care au ca obiect drepturi și datorii patrimoniale.
Din ideea de apartenență și din legătura care există între persoană și patrimoniu, rezultă
următoarele:

A. Numai persoanele au un patrimoniu

Nu poate exista patrimoniu fără titular. (! Oricat de mult s-ar autonomiza o masa
patrimoniala in cadrul patrimoniului unei persoane, aceasta autonomie nu merge niciodata pana
la desprinderea deviziunii respective a patrimoniului de titularul acesteia.)
Această concluzie a fost contestată de multe ori. Înainte de a se multiplica persoanele
juridice fără scop lucrativ, s-a spus că fundația este un exemplu de patrimoniu fără titular. În
realitate, fundația își întemeia personalitatea pe fondatorii ei și pe cei care o administrau, deci nu
se putea vorbi despre un patrimoniu fără titular, deoarece fundația era însăși subiect de drept.
B. Orice persoană are un patrimoniu
Existenta universalitatii juridice nu depinde de cantitatea de drepturi si obligatii pecuniare
apartinand unei persoane ori de raportul dintre activul si pasivul patrimonial.
Nu există niciodată un patrimoniu gol în totalitate. ! Sunt anumite bunuri neurmăribile
care nu pot ieși din patrimoniul debitorului pus în executare silită.
 persoanele juridice – patrimoniul reprezinta o conditie de existenta
 persoanele fizice – au patrimoniu mereu (nu conteaza cat de sarace sunt)

C. O persoana nu poate avea decat un singur patrimoniu

Acesta idee a fost criticata pana cand interesul unei persoane fizice de a realiza mai multe
scopuri si de a-si afecta bunurile in conformitate cu acestea a fost satisfacut, fie prin ideea
divizarii patrimoniului sau in diferite mase patrimoniale, fie prin participarea sa la constituirea
unor persoane morale.
Patrimoniile de afectatiune sunt diviziuni ale patrimoniului unic al persoanei, aceasta
sintagma neavand semnificatia multiplicarii patrimoniilor, ci exprimand posibilitatea divizarii
patrimoniului unic in mai multe mase patrimoniale.

D. Patrimoniul este unitar, dar divizibil

a) Intelesul ideii de divizibilitate a patrimoniului

In teoria personalista, caracterul indivizibil al patrimoniului era considerat o consecinta a
unitatii persoanei.
Ulterior, s-a apreciat ca nu exista contradictie intre ideea de unitate a persoanei si a
patrimoniului si ideea de divizibilitate a patrimoniului. Astfel, in teoria modernă a patrimoniului,
s-a recunoscut ideea divizibilității patrimoniului. Așadar, patrimoniul este unitar, dar este
divizibil.
Codul civil prevede la art. 31 alin. (2) ca patrimoniul poate face obiectul unei diviziuni
sau afectatiuni numai in cazurile si conditiile prevazute de lege. Masele patrimoniale sau
patrimoniile de afectatiune sunt rezultatul acestei diviziuni. Se accentueaza astfel ideea de
unitate a patrimoniului: dupa divizarea patrimoniului sau, o persoana nu are mai multe
patrimonii, ci mai multe mase patrimoniale, fiecare cu o afectatiune proprie. Acestea sunt numite
si patrimonii de afectatiune pentru a se arata preluarea de catre teoria moderna a patrimoniului a
unor elemente din ambele teorii premergatoare acesteia. Termenii diviziune si afectatiune sunt
complementari: afectatiunea este cauza divizarii patrimoniului.

b) Notiunea de masa patrimoniala si comunicare intrapatrimoniala

Divizibilitatea patrimoniului conduce la noțiunea de „mase patrimoniale”.
Datorita generalitatii sale, fiecare masa de drepturi si obligatii pecuniare imprumuta unele
trasaturi ale patrimoniului vazut ca universalitate. Astfel, masele patrimoniale au atributele
universalității: o masa patrimoniala nu se confunda cu drepturile si obligatiile componente,
avand o existenta independenta fata de cantitatea si fluctuatia acestora.
 Diferența dintre masa patrimonială și patrimoniu: masele patrimoniale nu se bucură de
caracterul permanenței. Ele au continuitate, dar nu sunt obligatoriu întinse în timp pe toată
durata existenței persoanei, ca în cazul patrimoniului.
Masele patrimoniale se nasc în măsura în care sunt prevăzute de legi, chiar dacă, pe
temeiul legii, e nevoie de o faptă juridică de natură să atragă masele patrimoniale. (! vointa
persoanei poate fi relevanta numai in mod indirect, ca o conditie preliminara pentru aplicarea
unui regim juridic care determina divizarea patrimoniului)
(≠ Universalitatile de fapt se constituie fie prin vointa legiuitorului, fie prin vointa titularului
patrimoniului.)

Având în vedere că patrimoniul este un tot unitar, între masele patrimoniale există o
anumită comunicare, comunicarea intrapatrimonială.
Când se divizează patrimoniul, apare masa patrimonială (ex. masa bunurilor comune ale
soților = comunitatea matrimonială; apare ca urmare a căsătoriei și depinde de alegerea soților
făcută în momentul căsătoriei). Masele patrimoniale nu sunt separate definitiv, se pot transfera
drepturi și datorii dintr-o masă patrimonială la alta, deci există comunicare patrimonială.
Aceasta comunicare se manifesta deplin pe durata existentei diviziunii patrimoniului, fie
prin caracterul subsidiar al urmaririi bunurilor dintr-o anumita masa patrimoniala, fie in ipoteza
transferului drepturilor si obligatiilor dintr-o masa patrimoniala in alta. In cel din urma caz nu
trebuie sa se prejudicieze drepturile creditorilor asupra fiecarei mase patrimoniale (art. 32 alin.
(1)) – posibilitatea utilizarii actiunii pauliene pentru a se declara inopozabil actul juridic
unilateral cu caracter fraudulor.
*Transferul de drepturi si obligatii dintr-o masa patrimoniala in alta se face prin act
juridic unilateral incheiat de titularul patrimoniului, iar nu prin contract.
Comunicarea intrapatrimoniala functioneaza:
 cand se produce divizarea patrimoniului, aceasta putand sa presupuna:
 separarea unui fragment patrimonial deja existent
 numai drepturi si obligatii dobandite ulterior divizarii (ex. comunitatea
matrimoniala care a fost stabilita inca de la inceputul casatoriei)
 cand inceteaza divizarea patrimoniului: dispare scopul caruia ii este afectata o masa
patrimoniala => componentele se pastreaza in cadrul universalitatii (patrimoniului) (ex.
lichidarea patrimoniului profesional individual)
Intinderea raspunderii patrimoniale este numai partial limitata la fiecare masa
patrimoniala in legatura cu care s-a nascut creanta unui anumit credit. In principiu, daca
elementele patrimoniale din masa respectiva nu sunt suficiente pentru satisfacerea creantei,
creditorul are posibilitatea, cu respectarea anumitor reguli legale, sa urmareasca celelalte bunuri
din patrimoniul debitorului (art. 2324 alin. (3) C. civ.). De ex, creditor al soților, creanța privește
masa bunurilor comune, C urmărește întâi bunurile comune, dacă nu e posibil, doar atunci
urmărește bunurile proprii. Invers, dacă C are o creanță asupra bunurilor proprii unuia dintre soți,
întâi le urmărește pe acelea, iar abia apoi, dacă nu și-a satisfăcut creanța, și pe cele comune.
Există, de regulă, o urmărire principală și o urmărire subsidiară.
 Art. 2324 alin. (4) instituie o exceptie de la aceasta regula – urmarirea subsidiara nu
functioneaza (in cazul diviziunilor patrimoniului afectate exercitiului unei profesii autorizate de
lege), conferindu-se un grad de autonomie sporit unei anumite mase patrimoniale. ! nu dispare
unitatea patrimoniului: daca se lichideaza patrimoniul profesional, partea din acesta care nu
serveste la indestularea creditorilor profesionali ramane in patrimoniul debitorului => inceteaza
afectatiunea, inceteaza diviziunea si ce ramane din masa patrimoniala afectata exercitarii unei
profesii autorizate ramane in patrimoniu, tocmai pentru ca acesta este unitar
De aceea, spunem ca există mase patrimoniale care se bucură de o autonomie mai mare
decât altele, vorbindu-se, astfel, de o diminuare a comunicării intrapatrimoniale. De exemplu,
există o diminuare a comunicării intrapatrimoniale în cazul patrimoniul succesoral (separație
între masa succesorală și restul patrimoniului).

c) Aplicatii ale ideii unitatii si divizibilitatii patrimoniului

- regimul comunitatii legale (339) si conventionale (366) – se aplica regulile de la 2324 alin. (3),
adica caracterul subsidiar al urmaririi
- masa succesorala (1114 alin. (2) si 1156 alin. (1)) – patrimoniul mostenitorului este divizat in
doua mase patrimoniale (pana la partaj, daca exista mai multi mostenitori, sau pana la plata
datoriilor succesiunii, daca este unul singur)  impiedicarea contopirii elementelor din cele 2
patrimonii
! i. creditorii masei succesorale nu pot urmari decat elementele acesteia, ii. dar, dupa partaj,
creditorii eredelui se pot indestula din elemente ce au apartinut masei succesorale (daca activul a
fost mai mare ca pasivul) => se inlatura caracterul subsidiar al urmaririi (definitiv in i. si pana la
partaj in ii., cu toate ca nu mai este vorba despre o urmarire subsidiara propriu-zisa: masa
succesorala s-a contopit in patrimoniul eredelui)

d) Constituirea patrimoniilor de afectatiune

Nasterea maselor patrimoniale presupune un regim legal preexistent, trebuie să fie
permise de lege, legea este primul temei al diviziunii patrimoniului. Pe lângă lege, trebuie să
avem și o manifestare de voință a titularului patrimoniului.
Temeiul diviziunii este fie un act juridic, fie un fapt juridic in sens restrans.
Ex. 1 diviziunea patrimoniala opereaza in patrimoniul succesorului <= decesul
Ex. 2 diviziunea patrimoniala opereaza in cazul comunitatii matrimoniale <= 2 acte juridice:
 contractul de casatorie
 actul de alegere a regimului matrimonial

E. Patrimoniul este inalienabil

Dacă încetează existența persoanei, încetează și existența patrimoniului. Formulările ca
„transmiterea/vânzarea patrimoniului” sunt metafore, nu se referă la patrimoniu, ci la anumite
mase patrimoniale. Diversele fluxuri patrimoniale nu echivaleaza cu transmiterea patrimoniului
ca universalitate juridica. Patrimoniul este inalienabil, nu in individualitatea elementelor care il
compun, si ca universalitate juridica.
 În funcție de regimul juridic specific, o anumită masă patrimonială poate fi transmisă, de
exemplu, se poate vinde masa succesorală, nu patrimoniul în întregimea lui. La decesul persoanei
fizice sau la reorganizarea persoanei juridice, nu patrimoniul se transmite către succesori, ci
elementele patrimoniale, drepturile și datoriile, se transmit către succesori în mod universal sau
cu titlu universal: patrimoniul autorului se varsă în patrimoniul succesorului, dar în momentul
decesului/reorganizării, încetează și patrimoniul, pentru că e strict legat de persoană.
Corect ar fi sa spunem ca obiectul transmiterii nu este patrimoniul, ci totalitatea
drepturilor si obligatiilor existente in patrimoniul transmitatorului sau intr-o anumita masa
patrimoniala a acestuia. Ideea de transmisiune universala sau cu titlu universal este corecta
numai in sensul ca se trasmit toate drepturile si obligatiile dintr-un patrimoniu / dintr-o masa
patrimoniala !privite la un moment dat! (≠ patrimoniu, care se caracterizeaza prin permanenta si
continuitate).
Concluzie:
 patrimoniul = inalienabil
 masele patrimoniale = alienabile sau inalienabile, in functie de vointa legiuitorului
 drepturile si obligatiile patrimoniale = alienabile (exceptie facand ceve intuitu personae)

Definitia notiunii juridice de patrimoniu

Patrimoniul = totalitatea drepturilor și a datoriilor cu valoare economica aparținând unei

persoane
Patrimoniul este universalitate, este compus din elemente cu valoare economică, rezultă
că e legat de o persoană, deci, că este inalienabil și că este un atribut al persoanei.
Mai rezultă din definiție ideea de continuitate și de permanență a patrimoniului (pe durata
existentei persoanei). Indiferent de fluxurile patrimoniale care permit schimbarea permanentă a
conținutului, integritatea patrimoniului se pastreaza de la nasterea pana la moartea persoanei
fizice si, respectiv, de la infiintarea si pana la incetarea persoanei juridice. Patrimoniul mai este
explicat și ca totalitatea de elemente patrimoniale prezente și viitoare, ceea ce subliniază
permanența și continuitatea.
Patrimoniul este o realitate intelectuală, nu materială.

Prerogativele puterii juridice asupra patrimoniului

Se pune întrebarea dacă titularul are un drept sau o putere juridică a patrimoniului?
Titularul unui patrimoniu se bucura de anumite prerogative asupra intregii universalitati,
insa aceste prerogative nu se exercita in legatura cu fiecare drept patrimonial sau in legatura cu
fiecare obligatie pecuniara, ci asupra intregului ansamblu de drepturi si obligatii, privite in
unitatea lor juridica. !Aceste prerogative nu reprezinta o simpla suma a prerogativelor conferite
de drepturile patrimoniale.
Se vorbește de un drept de proprietate asupra patrimoniului, dar această teorie este
respinsă datorita:
1) caracterului incomplet al prerogativelor pe care aceasta putere le confera, mai ales in
ceea ce priveste dispozitia juridica !patrimoniul este inalienabil!
 2) diferentei intre notiunea de patrimoniu si notiunea de bun – obiectul acestei puteri nu
este un bun
In ciuda posibilității aproprierii lucrurilor incorporale (printre care se numara și
patrimoniul), patrimoniul nu poate fi apropriat. Există posibilitatea aproprierii bunurilor
incorporale, dar nu orice lucru incorporal devine bun incorporal. Există lucruri
incorporale care devin bunuri și intră în sfera juridică prin relația de apropriere, doar
pentru că legea permite aproprierea lor. Devin bunuri doar dacă legea prevede acest
lucru. Patrimoniul e lucru incorporal, dar el nu poate fi apropriat. Nu putem vorbi de un
drept de dispoziție asupra patrimoniului.
Nu putem vorbi de un drept asupra patrimoniului, dar avem o putere juridică asupra lui.
Prerogativele – capacitatea juridică de exercițiu a persoanei, pentru acele acte juridice care au ca
obiect drepturi și bunuri patrimoniale.

Modalitatile juridice ale patrimoniului

În măsura în care patrimoniul este divizibil, este posibil ca anumite mase patrimoniale să
fie stăpânite în comun de mai mulți titulari de patrimoniu = modalitățile juridice ale
patrimoniului. Exemplu: regimul comunității de bunuri a soților : masa de bunuri comune se
regăsește în patrimoniile ambilor soți. E vorba de o modalitate juridică a patrimoniului, distinctă
de modalitățile juridice ale drepturilor reale. Aici e vorba de universalități, de mase patrimoniale.
! Nu este vorba despre stapanirea in comun a unui patrimoniu in intregul sau, intrucat
acesta nu poate avea decat un singur titular. Este insa posibila stapanirea in comun a unei mase
de drepturi si obligatii pecuniare de catre titularii mai multor patrimonii:
o fiecare titular are o cota-parte in cazul indiviziunii / patrimoniului profesional
comun
o devalmasie – comunitatea de bunuri a sotilor
Modalitatile juridice ale patrimoniului sunt
- indiviziunea (1114 si 1156) – cand exista mai multi mostenitori, masa succesorala se afla
in indiviziune intre acestia
- comunitatea matrimoniala (339 si 366) – patrimoniile fiecarui sot se impart in doua mase
de drepturi si obligatii pecuniare: comune si proprii => masa drepturilor si datoriilor
comune din patrimoniul ambilor sti constituie comunitatea matrimoniala ! nu este un
patrimoniu distinct de patrimoniul fiecarui sot (confuziune partiala pe durata casatoriei)
- patrimoniile preofesionale comune (2324 alin. (4))

Funcțiile patrimoniului

Comunicarea intrapatrimoniala reprezinta comunicarea între masele patrimoniale. Există

și comunicare între patrimonii aparținând unor persoane diferite = interpatrimonială, la modul
general, nu individual. Observăm că această comunicare este sintetizată, generalizată în funcțiile
patrimoniului.
 Patrimoniul are 3 functii:
1) Subrogatia reala generala
2) Funcția de a asigura garanția comună a creditorilor
3) Funcția de a asigura transmisiunea universală sau cu titlu universal

1) Subrogatia reala generala

In dreptul civil, se distinge intre:
- Subrogatia personala = inlocuirea unei persoane cu o alta persoana in cadrul unui raport
juridic obligational
- Subrogația reală = înlocuirea unui element patrimonial cu un alt element
patrimonial
La randul sau, subrogatia reala poate fi:
 Subrogatie reala universala – cand elementele patrimoniale care se inlocuiesc unele
cu altele sunt privite in cadrul universalitatii care este patrimoniul
 Subrogatia reala cu titlu universal - cand elementele patrimoniale care se inlocuiesc
unele cu altele sunt privite in cadrul unei mase patrimoniale
 Subrogatia reala cu titlu particular - cand elementele patrimoniale care se inlocuiesc
unele cu altele sunt privite ut singuli
subrogația reală generală = s. r. universala + s. r. cu titlu universal, are loc în cadrul
patrimoniului ca universalitate/în cadrul unei mase patrimoniale. Este posibilă pe temeiul
fungibilității elementelor patrimoniale. Se asigură continuitate, astfel.
In toate cazurile de subrogatie reala se stabileste o relatie intre 2 patrimonii diferite, nu
numai intre elementele aceluiasi patrimoniu. (! Subrogatia reala nu presupune intotdeauna un
schimb de elemente pecuniare intre 2 patrimonii: un bun poate sa iasa dintr-un patrimoniu si sa
intre in alt patrimoniu, fara ca alt bun sa iasa din al 2-lea si sa intre in primul ex. piere un bun si
primesti indemnizatia de asigurare).

Continutul subrogatiei generale. Corelatia cu divizibilitatea patrimoniului

Elementele pecuniare care ies din patrimoniu se inlocuiesc cu elementele pecuniare care
intra in patrimoniu. Mai mult, elementele care intra vor avea aceeasi pozitie juridica pe care au
avut-o cele care au iesit – calitatea de elemente ale universalitatii / ale masei patrimoniale.
Inlocuirea are in vedere valoarea economica si regimul juridic al acestor elemente
patrimoniale, nu si calitatile fizice care privesc bunurile care fac obiectul drepturilor si
obligatiilor respective.

Comparatie intre subrogratia reala generala su subrogatia reala cu titlu particular

- Subrogația reală generală se produce în cazul unei universalități, fie în cadrul unui patrimoniu,
fie al unei mase patrimonială, iar subrogația reală cu titlu particular privește elemente
patrimoniale ut singuli, individual.
- Subrogația reală generală se produce automat, fără a fi nevoie de o prevedere a legii, pur și
simplu pe temeiul fungibilității elementelor patrimoniale, dar cea cu titlu particular intervine
doar dacă legiuitorul o prevede în mod expres.
- Când e vorba de subrogația reală generală, elementul patrimonial care intră în patrimoniu
dobândește regimul juridic general fie al patrimoniului, fie al masei patrimoniale respective.
Dacă e sub cu titlu particular, elementul care intră în patrimoniu dobândește regimul juridic
particular pe care îl avea elementul patrimonial care a ieșit din patrimoniu. Exemplu în cadrul
ipotecii:subrogarea ipotecii asupra despăgubirii.
Se poate spune ca subrogatia reala cu titlu particular presupune intotdeauna o subrogatie
generala. Reciproca nu este valabila!
2) Garanția comună a creditorilor
Până la N.C.Civ. , se vorbea de gajul general al creditorilor chirografari asupra
patrimoniului debitorului.
Termenul de gaj – impropriu: trimite cu gandul la garantia reala, insa in acest caz este
vorba despre o acceptie metaforica – gajul evoca puterea creditorului chirografar asupra
patrimoniului debitorului.
Vorbind de garanția comună, nu se face trimitere doar la creditorii chirografari, ci la toți
creditorii. Patrimoniul ca universalitate poate fi urmărit și de creditorii care posedă garanții, și de
cei chirografari. Diferenta dintre acestia sta in ordinea urmaririi.
Aceasta putere comuna exprima puterea comuna pe care creditorii o au asupra patrimoniului
debitorilor. Din caracterul comun al acestei puteri deriva principiul egalitatii creditorilor,
consacrat in art.2326 alin. (1) teza I.
În plus, nu e vorba de o deposedare, ci de o universalitate, nu un bun individual
determinat.
!!! 2324 alin. (2), 628 alin. (2) si 2325 => micsorarea garantiei comune a creditorilor
Sunt avute in vedere nu numai drepturile patrimoniale existente in patrimoniul
debitorului in momentul nasterii datoriei, ci si acelea care au intrat in patrimoniul debitorului
pana la scadenta => momentul fixarii dreptului de garantie comuna asupra unro elemente
pecuniare active din patrimoniul debitorului este chiar momentul in care creditorii trec la
executarea creantei lor => distinctie:
 Obiectul garantiei comune = patrimoniul
 Obiectul urmaririi = drepturile reale si de creanta existente in patrimoniu intr-un moment
determinat si chiar si cele care vor intra in patrimoniu ulterior acelui moment, pana la
limita acoperirii creantelor creditorilor
 garantia comuna (puterea creditorilor asupra patrimoniului debitorului) ≠ urmarirea
efectiva a activului patrimonial
!! debitorul nu are libertate deplina de a incheia acte juridice cu privire la drepturile sale
patrimoniale: tocamai in virtutea garantiei comune, creditorii sunt indreptatiti sa cenzureze, prin
intermediul actiunii pauliene, actele juridice frauduloase incheite de debitor cu tertii – creeaza
sau maresc starea de insolvabilitate a debitorului
 Principiul specializarii garantiei comune a creditorilor
Divizarea patrimoniului in mai multe mase patrimoniale determina specializarea garantiei
comune a creditorilor. In aceasta ipoteza, garantia comuna va opera, in mod specializat, asupra
masei patrimoniale in legatura cu care s-a nascut creanta unui creditor.
Garantia ramane comuna - ca nu poarta asupra unui element patrimonial determinat
este specializata – nu are ca obiect patrimoniul ca universalitate
Daca activul masei patrimoniale in legatura cu care s-a nascut creanta nu este
indestulator, garantia comuna poate opera si asupra celorlalte bunuri din patrimoniu.

3) Functia de a asigura transmisiunea universală sau cu titlu universal

Când decedează persoana fizică sau se reorganizează sau inceteaza persoana juridică, se
pune problema transmiterii catre succesori a universalitatii elementelor patrimoniului
(transmisiune universala) sau a unei fractiuni din aceasta universalitate (transmisiune cu titlu
universal).
Patrimoniul ca atribut al personalitatii dureaza cat timp dureaza persoana fizica sau
juridica. Ceea ce se transmite este continutul patrimoniului, fie tot ca o universalitate, fie ca o
parte din universalitate. Unitatea juridica a acestora nu mai este data de persoana autorului, ci de
persoana succesorului, alaturi de afectatiunea sa si regimul juridic care i se aplica.
Fiecare succesor are o cotă parte din totalitatea drepturilor și a datoriilor. În toate
cazurile, fiecare succesor primește nu doar drepturi, ci și obligații, în întregime sau în cotă-parte.
!!! GRESIT „transmiterea patrimoniului” – poate conduce la concluzia ca succesorul are
mai multe patrimonii, ceea ce este inadminisbil
CORECT „transmiterea universalitatii elementelor patrimoniale”
Ceea ce exista in patrimoniul persoanei fizice in momentul decesului = „stop-cadru din
filmul existentei patrimoniului”.
! drepturile si obligatiile care au un caracter intuitu personae nu se transmit de la autor la
succesor
Concluzie: universalitatea priveste in acest caz numai dimensiunea spatiala, in sensul ca
acopera toate drepturile si datoriile existente la un moment dat in patrimoniul unei persoane, nu
si dimensiunea temporala, de permanenta si continuitate