Anul Bisericesc(Liturgic) și subdiviziunile lui

1.Comerorarea iconomiei mîantuirii in cursul timpului si al

diferitelor subdiviziuni.
Înainte de Înălțarea sa la cer,Mântuitorul a făgăduit Sfinților săi Apostoli:Iată,Eu(voi fi)
cu voi in toate zilele,până la sfârșitul veacului(Matei XXVII,20).

Potrivit acestei făgăduințe,Biserica a fost preocupată incă de la inceput să asigure și să

facă simțită prezența spirituală,nevăzută,dar reală și perpetuă,a Mântuitorului,în mijlocul
credincioșilor ei,in tot timpul vieții lor.

Cum? Căutând să întrețină mereu vie amintirea vieții,a învățăturii și a faptelor

Domnului,precum și a Sfinților,în mintea și viața de toate zilele a creincioșilor,prin
comerorarea periodică a acelor fapte.

Scopul acesta l-a atins Biserica prin diferitele ei rânduieli și așezăminte de cult,dar mai
ales prin întocmirea minunată a anului bisericesc(liturgic),cu sărbătorile,posturile
pomenirile morților si diferitele momente din cursul anului,importante din punct de
vedere religios.

Ideea și intențiunea aceasta străbate tote subdiviziunile naturale și artificiale ale

timpului,în cadrul cărora se scurge viața oamenilor:ziua,săptămâna,luna si anul.

Prin sărbătorile,posturile,diferitele pomeniri și slujbele bisericești, care se succed și revin

într-o anumită ordine în fiecare zi și în fiecare an,noi nu numai că reîmprospătăm în
minte sau comemorăm,ci și retrăim,oarecum periodic,momentele importante din viața și
activitatea Mântuitorului,precum și din întreaga istorie sfîntă a mîntuirii,cu persoanele și
evenimentele ei mai de seamă,dinainte de venirea Domnului și de după Înălțarea Lui la
cer.
Totodată,prin întocmirea calendarului ei în cursul fiecăarui an liturgic,Biserica țintește să
înconjoare timpul vieții noastre pământești în patru cercuri concentrice.
Ea caută adică să încadreze în curentul inepuizabil al harului divin și să sfințească,prin
rugăciune continuă,toate subdiviziunile calendaristice ale timpului:ziua,cu diferitele ei
împărțiri(seara,dimineața,ceasurile etc),săptămâna,luna și anul,iar prin acestea viața
noastră întreagă,în împrejurările și momentele ei cele mai importante.
2.Ziua Liturgică.
Astfel,precum am văzut cea mai scurtă subdiviziune sau unitate naturală de măsură a
timpului,indicată de luminătorii cerești,adică rezultată din mișcarea de rotație a
pământului în jurul axei sale,este ziua.
În cultul creștin,ziua liturgică nu începe cu miezul-nopții sau cu dimineața,ca în
măsurătoarea civilă(laică) a timpului,ci cu seara.
Ziua liturgică este adică intervalul de timp dintre două seri consecutive;de aceea,
saărbătorirea și slujba oricărei zile liturgice începe cu Vecernia din ajunul zilei
respective,care este cea dintîi dintre Laudele bisericești zilnice.
Datina aceasta este moștenită din tradiția iudaică de socotire a timpului,așa cum o vedem
concretizată,de exemplu,în referatul biblic al zidirii lumii,unde zilele creației sîint
numărate începând cu seara și continuând cu dimineața:Și a fost ”seară” și a fost
”dimineată”,ziua întâia... Și a fost ”seară” și a fost ”dimineață” ,ziua a doua ș.a.m.d.
(Facere I,5,8;si Lev,XXIII,32).
Fiecarezi din cursul anului este consacrată amintirii sau comemorării unui moment sau
eveniment din istoria sfîntă a mîntuirii,din viața și activitatea Mântuitorului ,a Sfintei
Fecioare,a Sfinților Apostoli sau a unui sfânt (uneori a mai multor sfinți), așa precum ne
arată calendarul bisericesc de perete de din fiecare an,sinaxarul de la sfârșitul unor cărți
de slujbă (Ceaslovul,Liturghierul și Moliftelnicul), precum și Mineiele,care cuprind
slujbele pentru pomenirea și lauda sfinților respectivi.
Din punctul de vedere al importanței lor in viața religioasă,zilele liturgice se împart în
două: zile de rând (lucrătoare)-cele mai numeroase -și zile de sărbătoare -mai puține,dar
mai importante din punct de vedere religios.
Tot din cutul iudaic a moștenit Biserica creștină și împărțirea zilelor în Ceasuri ,pe care
evreii o adoptaseră și ei de la asiro-babilonieni.
Lăsând la o parte nopțile (care erau împărțite ,cași la români,mai întâi în trei sferturi și
apoi în patrusferturi ,numite străji sau vegheri),ziua (adică intervalul de timp de dimineață
pînă seara,socotit de 12 ore ) era împărțită în patru sferturi de căte trei ore fiecare,numite
Ceasuri,și anume:
Ceasul I, cuprinzând primele trei ore ale dimineții (aproximativ între orele 6-9 a.m. în
vremea echinoțiilor de primăvară și de toamnă;
Ceasul III ,cuprinzând al doua parte a dimineții (aproximativ între orele 9-12 a.m);
Ceasul VI, cuprinzând al treilea sfert al zilei (amiaza), aproximativ între orele 12-15;
Ceasul IX, cuprinzând al patrulea și ultimul sfert al zilei (seara), adică aproximativ orele
15 -18, în vremea echinocțiilor de primăvară și de toamnă.
3.Săptămâna Liturgică.
Fiecare grup sau ciclu de șapte zile liturgice alcătuiește o săptămână liturgică.
Precum am văzut ,împărțirea timpului în săptămâni era necunoscută lumii greco-romane
dinainte de Htistos,care se servea de calendarul egiptean,solar.
Ea exista la iudei, care foloseau calendarul lunar, împrumutat de la asiro-babilonieni.
Moise a dat consacrarea religioasă acestei grupări a zilelor creației, împărțind lucrarea
creației în șase zile , urmate de o zi de repaos.
Diviziunea lucrării Dumnezeiești creatoare a devenit astfel modelul, regula sau unitatea
de măsură a activității omenești: șase zile de lucru, una de odihnă. Biserica creștină a
moștenit de la Sinagogă tradiția de a întrebuința săptămâna ca unitate de măsurăa
timpului , de a socoti duminica drept prima zi din săptămână, iar sâmbăta ca ultima zi a
săptămânii.
Săptămâna liturgică începe deci cu diminica (respectiv cu Vecernia de sâmbătă seara) și
se sfârșește cu sâmbăta(respectiv cu Ceasul IX).
Ea constituie o subdiviziune de mare importanță a anului bisericesc în cultul ortodox ,
deoarece reglementează succesiunea celor opt glasuri (ehuri sau moduri de cîntare) ale
Octoihului în tot cursul anului.
Fiecare glas ține o săptămână și revine astfel din opt în opt săptămâni, incepînd de la
Duminica Sfintelor Paști (glasul I în Săptămâna Luminată, glasul II în săptămâna a doua
după Paști sau a lui Toma , glasul III în săptămâna a treia după Paști sau a Mironosițelor
ș.a.m.d.).
În slujbă, toate cele 52 de săptămâni ale anului bisericesc sunt denumite sau indicate prin
numărul lor de ordine , de după cele două mari sărbători cu dată variabilă ,ale cultului
ortodox: Paștile și Rusaliile.
Cele mai însemnate săptămâni liturgice din cursul anului bisericesc sunt:
-Săptămâna Patimilor Domnului și Sptămâna Luminată (a Paștilor ),indisolubil legate
între ele .
Din punct de vedere calendaristic,au de asemenea o importanță aparte: săptămâna
dinainte și cea de după Înălțarea Sfintei Cruci ( 14 Septembrie), precum și săptămânile de
dinainte și de după Nașterea Domnului și Botezul Domnului..
În cadrul săptămânii,fiecare zi (luni,marți,etc.) este închinată în serviciul
liturgic,pomenirii unuia dintre persoanele sau momentele de seamă ale istoriei sfinte,în
directă legătură cu persoana și cu activitatea Mântuitorului și care deci, pentru importanța
lor, sunt comemorat săptămânal, deci de 52 de ori pe an.
Astfel, Duminica este -precum vom vedea mai pe larg în capitolul următor -ziua sau
sărbătoarea săptămânală a Învierii Domnului, cel mai mare eveniment din istoria sfântă a
mântuirii.
Lunea este închinată cinstirii Sfinților Îngeri, care au fost creați înaintea oamenilor și au
slujit mântuirii acestora, ca trimiși al lui Dumnezeu, ca vestitori ai voii Lui și ca
mijlocitori între Dumnezeu și oameni.
Marțea e închinată amintirii celor mai vechi dintre sfinții calendarului creștin în ordine
cronologică, adică Sfinților Prooroci în general, și în deosebi Sfântului Ioan Proorocul,
Înaintemergătorul și Botezătorul, care este ultimul și cel mai mare dintre proorocii și
Drepții Vechiului Testament, fiind numit adesea și ”mijlocitor” între Legea Veche și cea
Nouă.
Miercurea și Vinerea sunt închinate Sfintei Cruci și Sfintelor Patimi ale Domnului, pentru
că miercuri au făcut sfat cărturarii și arhierii ca să-l prindă pe Iisus , iar vineri L-au
răstignit pe Cruce.
Joia e închinată amintirii Sfinților Apostoli, pentru că Joia a avut loc Cina cea de Taină, la
care Mântuitorul a întemeiat Sf. Liturghie, în prezența Sf. Apostoli, cărora Domnul le-a
dat porunca și puterea de a face această slujbă întru pomenirea Sa.
Tot joia se pomenește și Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, unul dintre cei
mai populari și venerați, sfinți ai creștinității ortodoxe, ca reprezentați al Sfinților
Părinți(ierarhi), socotiți urmași și continuatori ai Sfinților Apostoli la conducerea Bisericii
și la săvârșirea lucrărilor sfinte ale cultului divin.
Sâmbăta e închinată amintirii tuturor morților și în primul rând a sfinților mărturisitori și
mucenici, care și-au dat viața pentru Hristos sau au pătimit pentru biruința credinței
crețtine în lume. De ce?
Mai întâi pentru că în această zi Domnul a stat cu trupul în mormân, iar cu sufletul și cu
dumnezeirea S-a coborât la iad, pentru a dezlega și a scoate din el pe toți drepții Legii
Vechi, cei din veac adormiți;și al doilea , pentru că sâmbăta, fiind ziua în care s-au
terminat creația lumii și în care Creatorul S-a odihnit de lucrarea Sa, ea este și icoana sau
preînchipuirea odihnei celei veșnice și fericite, de care se bucură Sfinții și Drepții, după
ieșirea lor din ostenelile vieții pământești.

4.Luna ca subdiviziune a anului bisericesc.

Ceva mai puțină importanță are în cadrul anului bisericesc împărțirea timpului în luni.
Dacă în viața socială luna are atâta importanță ca unitatea de măsură a timpului(mai ales
în latura economică-financiară), nu tot așa stau lucrurile în sectorul vieții religioase și
îndeosebi în domeniul cultului ortodox, unde rolul fundamental din punct de vedere
cronologic îl joacă săptămâna.
Totuși, Biserica a aoptat și ea , în calendarul ei liturgic, sistemul de împărțire a timpului
în luni, moștenit de la strămoșii noștri romani și așa e mult uzitat pînă astăzi, în viața
publică(de Stat), la toate popoarele.
Șirul lunilor anului biericesc ortodox începe însă nu cu ianuarie, ca în calendarul civil, ci
cu septembrie și se sfârșește cu august,deoarece începutul anului bisericesc e socotit la 1
septembrie.

5.Anul Bisericesc și cele trei mari perioade ale sale.

Spre deosebire de anul civil, care începe pe 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1
septembrie, pentru că, după tradiția moștenită din Legea Veche, în această zi (care era și
începutul anului civil la evrei) s-a început creația lumii și tot în această zi și-ar fi început
Mîntuitorul activitatea Sa publică, atunci când a citit în sinagogă cuvintele proorocului
Isaia (cap. XI 1-2), care profețeau despre Sine: ”Duhul Domnului peste Mine, pentru că
M-a uns ca să binevestesc săracilor...., să vestesc anul milei Domnului(Luca IV 18-19).
La romano-catolici anul bisericesc începe cu prima duminică din Avent (Adventus), adică

duminica cea mai apropiată de 30 noiembrie, deci cu aproximativ patru săptămani înainte

de Crăciun.

Ca mijloc de comemorare a vieții și a activității răscumpărătoare a Mântuitorului anul

bisericesc ortodox are deci în centrul său sărbătoarea Sfintelor Paști și se poate împărți în

trei mari faze sau perioade, numite după cartea principală de slujbă, folosită de cântăreții

de strană în fiecare din aceste perioade, și anume:

a) -perioada Triodului(perioada prepascală)

b)-Penticostarul(perioada pascală)

c)-Octoihul(perioada postpascală)

Timpul Triodului ține de la Duminica Vameșului și a Fariseului (cu trei săptămâni înainte

de începutul postului Paștilor) pînă la Duminica Paștilor( total 10 săptămâni).

Primele 3 săptămâni din această perioadă alcatuiesc vremea de pregătire sufletească în

vederea începerii postului, iar restul de șapte săptămâni-adică însuși postul Paștilor - este

vremea de pregătire, prin pocăință, post și rugăciune, pentru marea sărbătoare a Învierii,

precedată de amintirea Patimilor Celui ce S-a răstignit pentru noi.

Timpul Penticostarului ține de la Duminica Paștilor pînă la duminica a-I-a după Rusalii

sau a tuturor Sfinților ( total 8 săptămâni).

Timpul Octoihului ține tot restul anului, adică de la sfârșitul perioadei Penticostarului

pînă la inceputul perioadei Triodului.

De altfel, toate aceste trei, perioade finnd dependente de data variabilă a Paștilor, încep și

sfârșesc nu la date fixe, ci variabile de la an la an.