APLICATII ALE REFLEXIEI TOTALE

Reflexia luminii este fenomenul de schimbare a direcției de propagare a luminii când

întâlnește suprafața de separare a doua medii, lumina întorcându-se din mediul din
care a venit

- este fenomenul ce apare la suprafața de separare între două medii optice

A – raza incidentă = raza de lumină care se propagă prin primul mediu până la
suprafața de separare .
I – punct de incidență = punctul de pe suprafața de separare în care ajunge raza
incidentă.
B – raza reflectată = raza de lumina , care se întoarce din punctul de incidență, în
mediul inițial.
C – direcția normală la suprafața de separare = reprezintă dreapta imaginară,
perpendiculară pe suprafața de separare , în punctul de incidență .
i – unghi de incidență = unghiul format de raza incidență și direcția normală la
suprafața de separare .
R – unghi de reflexie = este unghiul format de raza reflectată și direcția normală la
suprafața de separare .
Legile reflexiei

1)Raza incidentă, raza reflectată și direcția normală la suprafața de separare , sunt

coplanare .

2 )Unghiul de incidență este egal cu unghiul de reflexie

Reflexia totală este fenomenul fizic prin care o undă luminoasă este reflectată într-o
altă direcție în momentul în care ,, lovește’’ un anumit spațiu.

În cazul în care o rază de lumină se refractă dintr-un mediu mai dens optic într-un
mediu mai puțin dens optic (de exemplu, din sticlă în aer sau din apa în aer), unghiul
de refracție este întotdeauna mai mare decât unghiul de incidentă și deci poate
ajunge la valoare de pi/2 pentru o valoare i (i mai mic decât pi/2) a unghiului de
incidență.

La valoarea i a unghiului de incidență, raza este reflectată integral în mediul din care
a venit. Unghiul i poarta numele de unghi limită iar fenomenul care se petrece în
aceste condiții se numește reflexie totală. Unghiul limită este dependent de indicele
absolut de refracție al celor două medii, conform ecuației:
sin(i) = n2/n1.

FIBRA OPTICĂ

În anul 1966, într-un articol apărut în Anglia sub semnătura lui Charles H. Kao și
George A. Hockham, se anunța descoperirea unui tip de fibră de sticlă care permitea
transferul de informație.

În 1970, firma americană "Corning Glass Works" realizează practic un cablu de fibră
optică cu indice în treaptă, care avea o atenuare mai mică de 20 dB/km, la o lungime
de unda de 633 nm și care-l făcea să aibă aplicație în domeniul transmisiilor pe fibră
optică. Primul sistem de fibră optică operațional a fost instalat în SUA în anul 1977,
an în care sistemul de transmisie pe fibră optică și-a dovedit utilitatea.

De la semnalele de fum ale indienilor din America de Nord și până la comunicarea cu

sau fără fir, istoria transmiterii informațiilor este un lung sir de invenții, pe care
generațiile vremii respective nu le-ar fi putut anticipa. Bazată pe o tehnică
perfecționată în anii '70, fibră optică a devenit indispensabilă procesării și circulației
pachetelor de informație în conexiunea internet și în telefonia digitală.
Fibrele optice sunt fâșii subțiri și lungi de sticlă foarte fină comparabilă cu diametrul
părului uman, cu un diametru de 10-100 micro metri. Sunt aranjate în snopi numite
cabluri optice și sunt folosite pentru a transmite semnale de lumină pentru distanțe
lungi.

Fibră optică are următoarele părți:

• miezul – centrul subțire al fibrei pe unde circulă lumină;

• învelișul- materialul optic din afară care înconjoară miezul și reflectă lumina înapoi
în el;

• mediul protector- învelișş̦ de plastic care protejeazăă fibră de stricăciuni și umezeală.

Comunicațiile prin fibre optice se fac cu ajutorul tehnologiilor broadband. Cea mai
puternică dintre ele fiind fibra optică.

Transmisia datelor prin fibră optică se bazează pe conversia impulsurilor electrice în

lumină. Aceasta este apoi transmisă prin mănunchiuri de fibre optice până la
destinație, unde este reconvertită în impulsuri electrice.

Avantajele comunicațiilor prin fibre optice:

Fibrele optice au câteva avantaje față de liniile de comunicație tradiționale, din

metal:

 cablurile de fibră optică au o lățime de bandă mult mai mare decât cablurile
de metal; asta înseamnăă că ele pot purta mai multe date;
 cablurile de fibră optică sunt mai puțin susceptibile la interferențe decât
cablurile metalice;

 cablurile de fibră optică sunt mult mai subțiri și mai ușoare decât firele de
metal;

 datele pot fi transmise digital (forma naturală a datelor de pe calculatoare) în

loc de a fi transmise analogic.
  rata de transfer foarte mare în raport cu celelalte tipuri de conexiune (practic
nelimitată și încă imposibil de folosit la maximum de către aplicațiile
existente);

 mai multă siguranță - fibra optică este insensibilă la perturbații

electromagnetice și este inaccesibilă scanărilor ilegale (interceptări ale
transmisiunilor);

 posibilitatea de instalare rapidă și simplă, în orice condiții, datorită greutății

reduse a cablului optic și existentei mai multor tipuri de cabluri.

Principalul dezavantaj al fibrelor optice este prețul mare al instalării cablurilor.

În plus, ele sunt mult mai fragile decât firele metalice și sunt mai greu de ramificat.
Fibră optică este un fir foarte subțire și flexibil din material transparent, de exemplu
sticlă, care este învelit într-un strat care ajută la producerea reflexiei totale. Astfel,
daca trimitem la un capăt un semnal luminos, acesta se va reflecta total de mai
multe ori în fibră optică până când va ajunge în celălalt capăt aproape cu aceeași
intensitate, parcurgând distante foarte mari. Un cablu din fibre optice este format
dintr-un număr foarte mare de astfel de fibre. La un capăt se afla un aparat
electronic care trimite semnalul codificat și la celălalt capăt un aparat care
recepționează și decodifică semnalul. Avantajele sistemului ar fi: o mai bună
conservare a semnalului, semnal imposibil de bruiat, mai multe semnale pe un fir și
viteză de transfer mai mare.

Fibrele optice sunt de două feluri:

- fibre simple (mono mod)- folosite pentru un singur semnal pe fibră (folosite la
telefoane și cablu TV);

- fibre multiple (multi mod)- folosite pentru transmiterea mai multor semnale pe
aceeași fibră (folosite la rețelele de calculatoare).

Fibrele simple au miezul foarte subțire (cam 9 microni în diametru) și transmit

lumină laser infraroșu.
Fibrele multiple au miezul mai mare (cam 62,5 microni în diametru) și transmit
lumină infraroșie de la o diodă luminoasă (LED). Unele fibre optice sunt
confecționate din plastic. Acestea au un miez mai mare ( 1 mm diametrul) și transmit
lumină roșie din LED-uri.

Când lumina este trimisă prin miezul fibrei optice, în mod constant ea este reflectată
de către înveliș. Peretele nu absoarbe deloc lumina transmisă, permițând reflexia
internă totală și astfel încât lumina parcurge distanțe foarte mari fărăă să-și piardăă din
intensitate.

Reflexia internă totală este o proprietate optică manifestată atunci când lumina cade
sub unghiul critic, raza fiind ținutăă captivă în interiorul învelișului pe tot parcursul
traseului.

Reflexia internă totală se manifestă și în fibrele curbate, ceea ce permite modelarea

cablurilor dupăă necesitatea traseelor de comunicare.
Componentele unui sistem de comunicare prin fibre optice

Sistemul cuprinde 3 componente de bază la fel cu celelalte sisteme de transmisie; :

semnalul de intrare este convertit în raze luminoase, la nivelul transmițătorului.
Semnalul este transmis prin cablul cu fibre optice și apoi este primit la nivelul
receptorului, care transformă semnalul luminos în semnalul original de la intrare în
sistem.

Transmițătorul este o interfațăă electrică care poate accepta semnale analoge sau
digitale video/audio . Transmițătorul are rolul de a converti semnalul analog sau
digital în semnale luminoase, prin diode cu emisie luminoasă sau diode cu emisie
laser.

Cablul cu fibre optice este componenta de bază a sistemului. Aici are loc fenomenul
de reflexie internă totală descris mai sus. Receptorul convertește semnalul luminos
de la LED sau LASER într-un semnal electric. Cel mai utilizat dispozitiv pentru
receptare este fotodioda.

Semnalul este demodulat, decodat și atenuat la ieșire.

Aplicații ale fibrelor optice

Utilizările practice au crescut proporțional cu popularitatea acestora.

Comunicații
Este domeniul cel mai important, în care fibrele optice au făcut cele mai mari
progrese. Folosirea luminii, ca suport pentru transmiterea informației, a ridicat
calitatea transmisiilor audio. Datorită insensibilității la interferențele electrice, fibrele
optice sunt fiabile pentru aplicații militare sau pentru alte aplicații în care calitatea
semnalului și securitatea acestuia sunt extrem de importante.

Aplicații militare

În anii 1970, când fibrele optice au devenit populare, s-

au dezvoltat rapid numeroase aplicații militare, care au
îmbunătățit sistemul tactic și de comunicare. Primii
care au folosit fibrele optice au fost cei din marina
militară care au folosit telefoane cu sistemul de
transmitere prin fibre optice. Forțele Aeriene au
introdus ceva mai târziu programul de lansare a
Tehnologiei Airborne Light Optical Fiber (ALOFT).
Succesul acestei aplicații a determinat dezvoltarea
programului ALOFT pentru cabluri tactice și
componente de înaltăă calitate, în comunicații ale
aeronavelor civile, submarine militare și alte aplicații
sub apă.

Configurația interfeței proiectului militar ALSOFT A7

Telefonie si internet

Datorită multiplelor sale avantaje (rezistența la condițiile meteo, la variațiile de

temperatură), fibra optică este mult mai apreciată decât cea din cupru pentru
conexiunea internet și telefonia digitală.

Conexiunea la internet prin cabluri de fibră optică a cunoscut o extindere din ce în ce

mai mare în Romania, față de vechile cabluri de cupru. Diferența dintre cele două
tipuri de cabluri este că fibra optică permite transmiterea pachetelor de informații cu
o rata de transfer foarte mare, are o greutate redusă și este ușor de instalat. De
asemenea, fibră de sticlă este insensibilă la perturbațiile electromagnetice și nu
permite scanări ilegale. Telefonia prin fibră optică, dar și asocierea rețelelor optice cu
cablurile TV, oferă utilizatorului o mare varietate de servicii printr-un singur mijloc
furnizor de informație. Abonarea la serviciile de telefonie prin fibră optică se poate
face prin operatorul telefonic obișnuit sau prin conexiunea la internet. Singurul
dezavantaj în acest caz este că, dacă există defecțiuni în rețeaua de fibră optică, acest
lucru va perturba funcționarea tuturor serviciilor furnizate.
O nouă tehnologie permite integrarea componentelor electronice în cablurile de
fibră optică și promite comunicații mai rapide și mai ieftine. Cablurile de fibră optică
reprezintă coloana vertebrală a Internetului și comunicațiilor telefonice, conectând
clădiri, orașe și națiuni. De exemplu, pe fundul oceanului Atlantic se afla mii de
kilometri de cabluri de fibră optică care pot transmite peste un milion de conversații
telefonice simultan. Aceste linii necesită dispozitive electronice externe pentru a
genera, amplifica, recepționa și prelucra datele, iar procesul de transfer al datelor
între fibra optică și dispozitivele electronice necesită cantități mari de energie,
tehnologii costisitoare și reduce lățimea de banda efectivă. Cercetătorii de la
Universitatea din Southampton din Marea Britanie și de la Universitatea Penn State
au descoperit o modalitate de a integra materiale semiconductoare direct în fibra
optică, reușind să producă un tranzistor funcțional în interiorul fibrei. Cristale
semiconductoare de siliciu și germaniu au fost incorporate în fibră prin adaptarea
unui proces tehnologic utilizat la fabricarea cipurilor semiconductoare non
convenționale.

Senzori cu fibră optică

În unele aplicații, se folosesc senzori care sunt ei însuși fibre optice. În alte cazuri,
fibră optică este utilizată pentru a conecta un senzor cu sistemul de măsurare. În
funcție de aplicație, fibră optică se poate folosi deoarece este mică, sau pentru că în
punctul îndepărtat de măsurare nu există energie electrică, sau pentru că astfel se
pot multiplexa mai mulți senzori pe lungimea unei singure fibre prin folosirea de
lungimi de undă diferite pe fiecare senzor, sau prin detectarea întârzierii suferite de
lumină la trecerea prin fiecare senzor.

Fibra optică se poate utiliza ca senzor de măsurare a tensiunii, temperaturii, presiunii

și a altor cantități prin modificarea fibrei astfel încât cantitatea de măsurat să
moduleze intensitatea, faza, polarizarea, lungimea de undă sau durata de trecere a
luminii. Senzorii care pot varia intensitatea luminii sunt cei mai simpli, deoarece sunt
necesare doar o sursă și un detector.

Senzorii extrinseci utilizeazăă un cablu de fibră optică, în mod normal multimodal,

pentru a transmite lumină modulată fie de la un senzor de alt tip, fie de la un senzor
electronic conectat la un transmițător optic. Un beneficiu major al senzorilor
extrinseci este abilitatea lor de a ajunge în locuri altfel inaccesibile. Un exemplu îl
constituie măsurarea temperaturii din interiorul motoarelor cu reacție ale avioanelor
cu ajutorul unei fibre care transmite radiații într-un pirometru aflat în afara
motorului. Senzorii extrinseci pot fi utilizați în același fel pentru a măsura
temperatura internă a transformatoarelor electrice, unde câmpurile
electromagnetice prezente fac imposibile alte tehnici de măsurare. Senzorii
extrinseci măsoarăă și vibrații, rotații, deplasări, viteze, accelerații, momente ale
forțelor și tensiuni mecanice.

Endoscopie cu fibre optice

Un grup coerent de fibre și lentile alcătuiesc un dispozitiv lung și subțire de

achiziționat imagini, numit endoscop, folosit pentru a vedea obiecte printr-o gaură
mică. Endoscoapele medicale sunt utilizate pentru proceduri chirurgicale ne invazive
(endoscopie). Endoscoapele industriale sunt utilizate la inspectarea unor puncte la
care accesul este dificil, cum ar fi interioarele motoarelor cu reacție.

Spectroscopie cu fibre optice

În spectroscopie, cablurile de fibră optică sunt utilizate pentru a transmite lumina de

la un spectrometru la o substanțăă ce nu poate fi pusă în spectrometru, pentru a i
analiza compoziția. Un spectrometru analizeazăă substanțele trecând lumină prin ele
și reflectând lumină din ele. Spectrometrul cu fibră optică poate fi folosit pentru a
studia obiecte prea mari pentru a încăpea în el, gaze sau reacții ce au loc în vase sub
presiune.

Aplicații laser cu fibre optice

 O fibră optică dopată cu anumite elemente rare, cum ar fi erbiul se pot folosi ca
mediu de amplificare pentru un laser sau amplificator optic. Fibră optică dopată cu
elemente rare se poate folosi și pentru a amplifica semnale prin tăierea unei scurte
secțiuni de fibră dopată și introducerea ei într-o linie de fibră obișnuită. Fibră dopată
este pompată optic cu o a doua lungime de undă cuplată la linie. Lumina de ambele
lungimi de undă se transmite prin fibră dopată, care transferă energie de la a doua
lungime de undă la unda purtătoare de semnal. Procesul care determină
amplificarea este emisia stimulată.

Experimente de fizică cu fibre optice

Fibrele optice dopate cu un deplasator de lungime de undă folosesc la

colectarea luminii de la un scintilator în experimentele de fizică. Fibra optică poate
oferi alimentare cu energie (aproximativ un watt) unor dispozitive electronice aflate
într-un mediu electric dificil.

MIRAJUL OPTIC

Mirajul este un fenomen optic produs prin refracția treptată a razelor de

lumină în straturile de aer cu densități diferite (de exemplu, în straturile de aer din
vecinătatea solului, atunci când temperatura acestuia este diferită de aceea a
atmosferei). Datorită mirajului, obiectele depărtate, aflate în apropierea orizontului, apar
însoțite de imaginea lor răsturnată. În general, apar două tipuri de miraje. Când straturile
de aer inferioare sunt mai calde (de exemplu: la amiază, în deșert; de-a lungul unei
șosele), imaginea răsturnată se afla sub obiect. Acesta este un miraj inferior.
Când straturile de aer inferioare sunt mai reci (de exemplu: dimineața, în
deșert; pe mările de la latitudini mari), imaginea se vede deasupra obiectului. Acesta
este mirajul superior. În acest caz, dacă obiectul se afla sub linia orizontului, este posibil
să se vadă numai imaginea lui.
Uneori, curbarea razelor în sus produce reflexii multiple pe straturi de aer
atmosferic și se observa imagini ciudate, drepte și răsturnate, care variază din clipa în
clipa, în funcție de distanta observatorului fata de obiect și de distribuția temperaturii în
atmosfera. Acest miraj este bine cunoscutul ca ”fata morgana”.
Apariția mirajului se explică foarte ușor: îndată ce privirea este îndreptată
asupra unui punct de pe suprafața Pământului dincolo de o anumită limită, raza vizuală
pătrunde în straturile încălzite ale aerului (în care indicele de refracție se micșorează) sub
un unghi suficient de înclinat pentru a suferi întru-un punct o reflexie totală. Efectul este
identic cu așezarea unei oglinzi în acest punct: obiectul pare ca se împarte în doua: o
parte superioară și una inferioară, răsturnată și identică cu prima.
Curbura suprafeței Pământului și curbarea obișnuită a razelor exercită o mare
influență asupra mirajelor îndepărtate. Din cauza curburii suprafeței Pământului, baza
obiectelor îndepărtate rămâne invizibilă mai jos de o anumită "linie de dispariție". Între
aceasta "linie de dispariție" și linia "limită" situată ceva mai sus, se afla acea parte a
obiectului care se vede reflectată.

Imaginile imortalizate pe cerul Chinei au stârnit

lumea științifică din întreaga lume, toți încercând o
explicație a straniului fenomen. Astfel, astronomul
Jim Kales, de la Universitatea Ilinois, crede ca
imaginea este cauzată de refracția luminii. “Totodată
acest miraj nu este explicat întru totul de știință", a
precizat Kaler.
Acest fenomen apare atunci când
particulele din atmosferă fac ca lumina să se refracte.
Această imagine poate fi văzută adesea la orizont, acolo unde aerul este mai dens, iar
mirajele apar fie deasupra, fie dedesubtul sursei originale de lumină, și nu lângă, așa
cum apare în imagine.
Imagini similare, care dau impresia dublării Soarelui sau a Lunii, au fost
evidențiate de astronomul Marcel Minnaer, care a scris o lucrare de referință pe aceasta
tema, în 1993. Acesta a explicat ca fenomenul “multiplicării” Soarelui sau Lunii este
produs de o refracție ciudată, dar ca ceea ce este extraordinar în cazul unor astfel de
imagini este ca dublura Soarelui sau a Lunii are aceeași forma și mărime ca și originalul.
Totuși, experții în optică sunt de alta părere. Grant Perry, cercetător la
University of Wisconsin Cooperative Institute for Satellite and Meteorological Studies,
spune ca acesta nu este un fenomen optic obișnuit: “Mă întreb dacă nu cumva este
vorba despre un efect al lentilelor (aparatului cu care au fost surprinse), dar în acest caz
imaginile respective s-ar fi mișcat împreună cu mișcarea camerei, ceea ce nu se
întâmplă. Dacă presupunem ca sunt particule de gheața sau ceva în atmosfera care s-au
aliniat într-o asemenea manieră, încât să poată refracta razele soarelui într-un unghi
foarte strâns, asta s-ar întâmpla într-o singura direcție. Ar presupune anumite
caracteristici”.
Un istoric britanic susține că
Titanicul s-a scufundat din cauza iluziei optice
denumită ''Fata Morgana'', scrie Daily
Mail. Tim Maltin a studiat înregistrările
meteorologice din perioada scufundării
vasului și și-a prezentat ipoteza în cadrul unei
emisiuni difuzate de postul de televiziune National Geographic. Conform teoriei sale,
efectul vizual ''Fata Morgana'' a redus vizibilitatea echipajului și astfel impactul cu
aisbergul nu a putut fi evitat.
Iluzia optică ''Fata Morgana'' poate ascunde sau distorsiona imaginea
obiectelor astfel încât acestea pot apărea mai mari sau mai mici, în locuri diferite sau
chiar inversate.
Fenomenul poate fi observat când soarele apune deasupra oceanului. În acel
moment, astrul dă impresia că se mărește sau că se micșorează în clipa în care
întâlnește orizontul. De asemenea, mirajul poate crea senzația unui zid fals de apă la
orizont, deasupra oceanului. Pământul, vapoarele sau alte elemente, cum ar fi un
aisberg, pot fi ascunse în spatele acestui zid.
În mod normal, aerul este cu atât mai cald cu cât este mai aproape de pământ
și se răcește odată ce se ridică. ''Fata Morgana'' poate apărea atunci când are loc o
inversiune termică: un strat de aer cald se află deasupra unui strat de aer rece.
Conform lui Maltin, efectul vizual ''Fata Morgana'' s-a produs în noaptea
scufundării Titanicului. ''Iluzia optică a creat un orizont fals deasupra nivelului mării care
a ascuns aisbergul și astfel echipajul de pe vas nu a reușit să-l vadă la timp'', afirmă
istoricul.