CURSUL 3.

PIAŢA MONETARĂ ŞI DE CREDIT

CONF.UNIV.DR. MARIANA SORLESCU
 1. Banii: rol, functii si forme
Piaţa monetară este o piaţă specială al cărei obiect îl
constituie ansamblul tranzacţiilor prin intermediul banilor
sub diversele lor forme.
În teoria economică banii sunt definiţi ca o noţiune
generică pentru toate felurile de monede şi semne de
valoare ce atestă puterea de cumpărare şi dreptul
deţinătorului asupra unei părţi din avuţia naţională.
Paul Samuelson, consideră că banii sunt “sângele care
irigă sistemul economic”.
Putem bănui că trecerea de la schimbul direct la
schimbul indirect (schimbul mărfurilor pe bani) s-a făcut
treptat, pe măsură ce oamenii au învăţat avantajele
schimbului monetar.
 Banii: rol, functii si forme
 Bunul folosit ca intermediar în procesul schimbului se numeşte mijloc
de schimb.
 Ca instrument de schimb, în China, primele monede au circulat în
secolul al XI-lea î.H., iar pentru Europa, se consideră că părintele
monedei a fost regele Phidon din Argos (Grecia antică), în jurul
anului 748 î.H. În Europa banii au o existenţă de cel puţin 27 de
secole, perioadă istorică împărţită în trei etape:
prima etapă a durat până în secolul al XVII-lea, când au circulat
numai monede metalice, de regulă, de aur şi argint;
a doua etapă, din sec. al XVII-lea până la începutul sec.XX, începutul
primului răz mondial, când, pe lângă monedele de metal preţios, au
circulat şi bancnotele – semne fără valoare proprie, dar convertibile;
a treia etapă, de la începutul primului răz mondial până astăzi,
marcată de circulaţia exclusivă a bancnotelor convertibile (bani în
numerar), precum şi a banilor de cont (bani scripturali).
 Banii: rol, functii si forme
 Dacă iniţial schimbul de mărfuri între agenţii economici se făcea
direct, adică marfă contra marfă (troc), cu timpul s-a detaşat o
marfă cu rol de echivalent general. Printre criteriile folosite în
evaluarea mijloacelor de schimb cele mai importante sunt:
 Raritatea – bunul respectiv trebuie să fie suficient de rar pentru a
avea o valoare ridicată pe piaţă.
 Durabilitatea – bunul trebuie să-şi păstreze nealterate trăsăturile cât
mai mult timp.
 Manevrabilitatea – este important ca mijlocul de schimb să poată fi
transportat cu uşurinţă până la locul încheierii tranzacţiei.
 Divizibilitatea – bunul, mijloc de schimb trebuie să poată fi divizat în
părţi cât mai mici, pentru a permite tranzacţiile de valori reduse.
 Omogenitatea – diferitele unităţi ale bunului respectiv trebuie să
aibă o calitate cât mai apropiată.
 Banii: rol, functii si forme
În calitatea lor de echivalent general, banii îndeplinesc o serie
de funcţii:
1. Mijloc de schimb: moneda facilitează schimbul de bunuri şi
servicii. Banii intermediază schimbul şi-l separă în două acte,
asigurând fluiditatea operaţiilor între vânzători şi cumpărători.
2. Mijloc de plată în relaţiile de credit, achitarea impozitelor,
operaţiuni bursiere la termen, a determinat apariţia banilor de
credit.
3. Etalon pentru exprimarea preţurilor, bunurilor şi serviciilor sau
funcţia de măsură a valorii (de evaluare) şi constă în aceea că
toate mărfurile sau activităţile îşi găsesc valoarea exprimată în bani.
4. Mijloc de tezaurizare: reprezintă un bun care poate fi păstrat
pentru a fi utilizat în tranzacţiile vitoare.
5. Mijlocitor al tranzacţiilor internaţionale (bani universali).
 Banii: rol, functii si forme
 Formele banilor din punct de vedere istoric
I. Banii de hârtie după natura lor sunt:
a) Biletele de bancă (bancnote) sunt semne ale valorii emise de băncile
centrale, care în procesul circulaţiei monetare înlocuiau banii cu
valoarea deplină.
Biletele de bancă aveau dublă garanţie:
cambiile sau poliţele comerciale;
stocul de metal preţios al băncii de emisiune.
Poliţa sau cambia este un instrument de credit sub forma scrisă. Prin ea,
debitorul numit acceptant (tras sau subscriitor) se obligă necondiţionat să
plătească beneficiarului (creditor) la scadenţă, o sumă de bani.
Scadenţa poate fi la o dată anume sau la vedere.
b) Banii de hârtie propriu-zişi sunt semne ale valorii emise de stat si
semnifică valoarea bunurilor şi serviciilor ce pot fi procurate cu ajutorul lor.
 Banii: rol, functii si forme

II. Moneda divizionară - confecţionată din metale nepreţioase, cu

acelaşi rol de semn al valorii.
III. Banii scripturali, sau banii de cont - reprezintă bani abstracţi, sau
depozite, adică disponibilităţile aflate în conturi bancare şi care circulă
prin operaţii de virament, sau transfer de conturi. Aceste disponibilităţi
apar numai prin depunerea de către persoane fizice sau juridice a
unui numerar la instituţiile financiare.
IV. Banii electronici: progresele ştiinţei şi tehnicii contemporane au
generat operaţiunile cu banii prin intermediul tehnicii electronice şi
automatelor. Cardurile, cartelele magnetice „marchează o revoluţie
sau o mutaţie de încredere”. Această succesiune de transformări este
însoţită de o profundă convertire de încredere: anume, că până şi
cele mai intangibile impulsuri electronice pot fi negociate pe bunuri
sau servicii. Astfel, avuţia noastră este o avere formată din simboluri.
 2. Piaţa monetară: cererea și oferta de monedă
 Piaţa monetară reprezintă relaţiile, instituţiile şi pârghiile prin
mijlocirea cărora se asigură mobilizarea resurselor băneşti
temporar disponibile în diverse sectoare.
 Piaţa monetară este o piaţă specială care are rolul de a regla
masa monetară în economie si reprezintă locul de întâlnire al
cererii şi ofertei de bani.
 Cererea de bani reprezintă suma de bani pe care agenţii
economici doresc să o deţină pentru a-şi atinge scopurile.
Aceasta depinde în principal de patru elemente:
a. Cantitatea de bunuri şi servicii de pe piaţă. Banii sunt obţinuţi în
schimbul vânzării bunurilor economice produse.
b. Nivelul preţurilor. Cantitatea de bani cerută este direct
proporţională cu nivelul preţurilor, ceteris paribus.
 Piaţa monetară: cererea și oferta de monedă
c. Inovaţiile financiare. Apariţia de noi instrumente financiare
afectează cererea de bani. Oamenii au mai mică nevoie de bani
atunci când îi pot înlocui cu alte produse. Cardul (de debit sau de
credit) îi stimulează pe indivizi să păstreze mai puţină monedă cash.
d. Rata dobânzii. Rata dobânzii reprezintă costul de oportunitate al
păstrării banilor. Cu cât rata dobânzii este mai mare, cu atât costul
de oportunitate al deţinerii de lichidităţi sporeşte şi cererea de bani
va fi mai mică.
 În practică, este dificil să operăm o separare strictă între bani şi
celelalte bunuri economice. Această diferenţiere se evidenţiază
datorită lichidităţii diferite a bunurilor economice.
 Lichiditatea este proprietatea unui bun de a fi transformat în bani
cu costuri minime. Un activ economic este cu atât mai lichid, cu
cât poate fi folosit mai uşor ca mijloc de schimb.
 Piaţa monetară: cererea și oferta de monedă
 Cantitatea de bani existentă la un moment dat în economie poartă
numele de masă monetară. Factorii principali care trebuie luaţi în calcul
în determinarea masei monetare sunt:
1. suma preţurilor bunurilor economice ce urmează a fi realizate (pQ);
2. suma preţurilor bunurilor realizate pe credit (C);
3. plăţile ajunse la scadenţă (S);
4. plăţile care se achită prin compensaţie (P);
5. viteza de circulaţie (rotaţie) a banilor (V).
 În consecinţă, formula de calcul a cantităţii de bani ar fi:
M = (pQ – C +S – P) / V,
 În esența se reduce la formula echilibrului monetar a lui Irving Fischer:
M x v = P x T, unde M= masa monetară, v = viteza
de circulație, P = prețurile, T = tranzacțiile economice.
 Piaţa monetară: cererea și oferta de monedă
 Oferta de monedă reprezintă cantitatea de monedă existentă într-
o economie, la dispoziţia utilizatorilor (populaţie şi agenţi
economici), sub formă de numerar şi monedă scripturală. Oferta
monetară poate fi evidenţiată ca flux şi ca stoc.
 Ca flux, pe o anumită perioadă de timp, ea este egală cu
produsul dintre masa monetară (M) şi viteza de circulaţie a banilor
(V).
 Privită ca stoc, oferta monetară reprezintă în fapt masa monetară,
adică ansamblul activelor monetare sau instrumentelor băneşti
existente într-o economie la un moment dat, destinate
achiziţionării de bunuri şi servicii, achitării datoriilor, constituirii
economiilor în vederea investiţiilor şi a altor plasamente.
Componentele majore ale ofertei monetare (numerarul şi moneda
scripturală) sunt puse în circulaţie prin mecanisme diferite.
 Aşadar, oferta de monedă constă în punerea în circulaţie a
instrumentelor monetare.
 Agregate monetare
 În sistemul contabilitaţii naţionale, componentele masei monetare
sunt evidenţiate statistic cu ajutorul unor indicatori sintetici
cunoscuţi ca agregate monetare, simbolizate M0, M1, M2, M3.
Masa monetară M0 (baza monetară) cuprinde numerarul în
circulaţie şi rezervele băncilor;
Masa monetară M1 cuprinde numerarul şi depozitele bancare la
vedere;
Masa monetară M2 este format din M1 + depozitele la termen;
Masa monetară M3 este format din M2 plus alte instrumente cu
grade mai scăzute de lichiditate, cum ar fi certificate de depozit şi
obligaţiuni emise de stat.
 De reținut că numărul de agregate monetare diferă de la o ţară
la alta: în Anglia se operează cu șapte agregate, în SUA cu doar
trei, în Franţa la fel ca și în România cu patru.
 Echilibrul monetar
Factori care dereglează raportul dintre cererea şi oferta de bani:
 deficitul bugetar
 creditul bancar prin nivelul dobânzii si al conditiilor de creditare,
 excedentul balanţei de plăţi externe,
 pătrunderea pe piaţa monetară a unei mase monetare aflată sub
formă de economii la populaţie,
 intrarea unui volum mare de valută în ţară.
Raportul dintre cererea şi oferta de bani este influenţat de dinamica
activităţii economice, care îşi pune amprenta asupra puterii de
cumpărare a monedei. Când activitatea economică creşte, sporeşte şi
puterea de cumpărare a monedei şi invers.
 Dezechilibrul de pe piaţa monetară nu trebuie confudat cu inflaţia, dar
nici nu trebuie ignorat efectul său de antrenare asupra activităţii
economice.
 3. Sistemul bancar si creditarea

 Băncile sunt agenţi economici specializaţi care îndeplinesc

rolul de intermediar financiar, fiind veriga de legătură între cei
care economisesc şi au disponibilităţi băneşti şi cei care au
nevoie de bani pentru a realiza diverse investiţii.
 Băncile îndeplinesc atât funcţii tradiţionale, cât şi funcţii
moderne.
 Principalele funcţii tradiţionale ale băncilor constau în:
Primirea de depozite din partea agenţilor economici;
Gestionarea conturilor clienţilor;
Acordarea de credite agenţilor economici care solicită.
 3. Sistemul bancar si creditarea

 Funcţiile moderne ale băncilor se referă la:

Coordonarea încasărilor şi plăţilor din economie;
Gestionarea volumului creditului;
Crearea de putere de cumpărare;
Orientarea dezvoltării economiei prin selectarea proiectelor de
investiţii.

 Băncile efectuează două tipuri de operaţiuni: operaţiuni pasive,

care constau mai ales din depuneri în cont curent şi depuneri de
economii şi operaţiuni active, formate din acordarea de credite,
scont de cambii etc. Pasivul şi activul băncilor sunt două faţete
ale uneia şi aceleiaşi realităţi: masa monetară.
 Sistemul bancar si creditarea

 Ţinând cont de principalele domenii în care se folosesc

creditele se disting: creditul bancar, creditul comercial şi
creditul ipotecar.
Creditul bancar se manifestă ca sistem de relaţii băneşti între
bănci şi întreprinderi şi poate lua mai multe forme:
Imprumutul contra efecte de comert sau bilete la ordin;
Linii de credit;
Imprumuturi de la banca;
Descoperit de cont;
Reesalonarea platilor.
 Sistemul bancar si creditarea
Creditul comercial este tipul de credit pe care întreprinzătorii
industriali şi comerciali şi-l acordă reciproc sub formă de mărfuri în
schimbul unor instrumente de credit. Într-o economie de piaţă
creditul comercial reprezintă baza întregului sistem de credite.
Creditul ipotecar este o formă de credit acordat pe termen
mediu sau lung de către băncile comerciale sau ipotecare
proprietarilor de imobile şi antreprenorilor de construcţii, care se
împrumuta garantând cu imobilul sau terenul deţinut.
 Sistemul bancar este format din banca centrală, băncile
comerciale (de depozit), băncile de afaceri şi băncile
specializate.
 Locul şi rolul principal în sistemul de credit îl ocupă banca
centrală, care îndeplineşte o serie de funcţii importante:
 Banca centrala
1. supraveghează buna funcţionare a sistemului bancar
(autorizează înfiinţarea băncilor, emite norme prudenţiale şi
verifică respectarea acestora);
2. emite monedă şi reglează masa monetară în conformitate cu
anumite obiective (dintre care cel mai important este asigurarea
stabilităţii preţurilor);
3. acordă împrumuturi statului şi păstrează tezaurul naţional;
4. stabilește cursul de schimb valutar;
5. stabilește și gestionează politica monetară;
6. previne crizele bancare prin acordarea de lichidităţi băncilor
aflate în dificultate de plată; în această ipostază, banca centrală
acţionează drept creditor în ultimă instanţă;
7. stabileste nivelul cotelor de rezerva obligatorii.
 Bancile comerciale
Băncile comerciale (de depozit) indeplinesc urmatoarele functii:
 atragerea disponibilitatilor monetare temporar libere ale diferitilor
agenti economici in depozite la vedere şi la termen
 acorda împrumuturi pe termen scurt, mediu sau lung, persoanelor
fizice sau juridice care solicita
 efectueaza viramente bancare,
 cumpără şi vând valută şi efectuează diferite operaţiuni valutare
 joaca rolul de consilier financiar al agentilor economici in cautarea
de resurse de finantare si de mijloace de investire a resurselor;
 acorda asistenta societatilor comerciale in cazul de majorare a
capitalului acestor societati prin subscriptie publica sau in cazul
emisiunii de obligatiuni, punand la dispozitie reteaua lor de ghisee
sau chiar garantand subscrierea actiunilor sau a obligatiunilor.
 Băncile de afaceri dispun de capital propriu, efectuează emisiuni
de valori mobiliare proprii, acordă credite pe termen mediu şi
lung.
 Băncile specializate acordă credite pentru anumite domenii de
activitate, cum sunt casele de credit agricol, băncile de comerţ
exterior, băncile de credit financiar etc.
 Pentru activităţile pe care le desfăşoară pe piaţa monetară,
băncile urmăresc obţinerea unui profit care este egal cu diferenţa
între dobânda încasată pentru creditele acordate şi dobânda pe
care o plătesc pentru disponibilităţile în conturi deschise la ele.
Pb= Dî - Dpl ,
Pn= Pb – Cadm ,
unde Pb este profitul brut al băncii, Pn profitul net al băncii, Dî
dobanzile încasate de bancă de la debitori, Dpl dobanzile plătite
de bancă deponenţilor, Cadm cheltuieli de administrare a băncii.
 4. Dobânda
 Dobânda este o formă de venit ce revine proprietarului factorului
de producţie capital pentru serviciul adus de capitalul său celui
care se împrumută.
 Putem spune că dobânda este nu numai venit, ci şi preţul plătit
de debitor creditorului pentru dreptul de folosire al capitalului
împrumutat până la scadenţă (termenul de rambursare a
datoriei).
 Dobânda ar mai putea fi definită ca răsplată sau recompensă ce
se cuvine proprietarilor de capital de împrumut pentru
economisire şi pentru aşteptare (ei ş-au amânat consumul
prezent pentru unul viitor).
 Mărimea dobânzii depinde de oferta şi cererea de capital. Cu
cât oferta de capital va fi mai mare cu atât dobânda va fi mai
redusă şi invers
 Dobânda
La baza ofertei de capital se află:
1) Economiile populaţiei, concentrate în instituţii bancare şi folosite la
bănci pentru acordarea de împrumuturi :
cele pe termen scurt se fac pe piaţa monetară;
cele pe termen mediu şi lung pe piaţa financiară (sau de capital).
2) Economiile firmelor respective;
3) Economii ale guvernului, adică surplusul de venituri peste cheltuieli
care poate fi folosit pentru acordarea de împrumuturi.
În ceea ce priveşte cererea de capital, aceasta vizează:
1. Cererea populaţiei pentru bunuri de folosinţă îndelungată;
2. Cerere din partea firmelor în vederea modernizării şi dezvoltării lor;
3. Cerere organizaţiilor guvernamentale şi a administraţiei locale
pentru active. sociale, sănătate, educ, transporturi şi telecomunicaţii.
 Dobânda
 Mărimea dobânzii se calculează prin masa şi rata dobânzii,
aceasta stimulând sau frânând extinderea cantităţii de monedă
prin operaţiuni de creditare.
 Prin masa dobânzii se înţelege mărimea absolută a dobânzii, iar
prin rata dobânzii se înţelege raportul procentual între masa
dobânzii (anuale) şi capitalul utilizat în condiţii normale. Rata
dobânzii poate fi apreciată ca preţ plătit pentru folosirea unei
sume de 100 de unităţi monetare pe termen de 1 an. Deci:
d=D/C*100, d = rata dobânzii;
D = masa dobânzii; C = capitalul utilizat sau suma împrumutată.
 Rata dobânzii poate fi nominală (când reflectă raportul între cele
două mărimi la preţuri curente) şi reală (corectată cu rata
inflaţiei). Rata reală reprezintă diferenţa dintre rata nominală şi
rata inflaţiei.
Rn=Rr+Ri , unde: Rn=rata nominală; Rr=rata reală; Ri= rata inflaţiei.
 Modalităţi de calcul a dobânzii
În functie de perioada de timp exista modalităţii diferite de calcul.
Astfel, dobânda este de două feluri: simplă şi compusă.
 Pe baza dobânzii simple, la sfârşitul fiecărei perioade dobânda
este calculată asupra sumei iniţiale împrumutate.
D = C * d’ * n ,
Suma datorată de un debitor la scadenţă se calculează astfel:
Sn= C + D, Sn = C * (1+n*d) , unde: Sn= suma datorată
creditorului; C= suma împrumutată; D = dobanda datorată; n=
periada pe care s-a acordat împrumutul; d= rata dobânzii;
 Dobânda compusă este calculată la suma capitalizată a dobânzii
ceea ce presupune calcularea dobânzii la dobândă, ceea ce în
algebra financiară poartă denumirea de anatocism.
Sn=C *(1+d)ⁿ , astfel D = Sn - C
 Factori ce influenţează dobânda
 Dobânda este o pârghie economico-financiară foarte importantă.
Când este scăzută, stimulează investiţiile, producţia şi creşterea
creditelor. Reducerea dobânzii determină creşterea cererii de
capital şi a creditelor pentru consum care nu întotdeauna
reprezintă un element pozitiv în dinamica unei economii.
 Factori care pot acţiona fie în direcţia creşterii, fie în direcţia
reducerii ratei dobânzii:
1) Raportul dintre cererea şi oferta de bani;
2) Riscul pentru cel ce acordă capitalul cu împrumut, ceea ce
presupune aplicarea primei de asigurare contra riscului;
3) Inflaţia. Rata dobânzii se majorează odată cu rata inflaţiei.
4) Durata creditului (la creditele pe termen scurt dobânda este mai
mică, iar la cele pe termen lung este mai ridicată).
5) Factori conjuncturali şi alţii cu acţiune permanentă.