Sunteți pe pagina 1din 2

Climatul astral al lunii Iunie este unul dinamic, astfel încât vom fi nevoiți de

împrejurări, dar și de imboldurile sufletești personale, să ne adaptăm rapid la


evenimentele în care suntem deja implicați sau la evenimentele care se vor ivi pe
neașteptate.

Două Axe zodiacale se vor evidenția în mod special de-a lungul acestei luni, datorită
încărcăturii planetare. Este vorba despre Axele Gemeni-Săgetător și Rac-Capricorn.
Pe de altă parte, se vor petrece șase evenimente astrale cu impact direct, major și
definitiv asupra noastră.

Primul eveniment astral din această lună este aspectul de Lună nouă care se
formează pe 3 Iunie în Semnul Gemenilor. La acest moment, alături de Lună în
Semnul zodiacal al Gemenilor se vor afla Soarele și Mercur, iar vizavi, în Semnul
zodiacal al Săgetătorului se va afla Jupiter în mers aparent retrograd.

De la acest moment astral se deschide o nouă etapă socială, cu accent pe


generațiile tinere, pe copii, pe relațiile dintre generații. Probabil să fie vorba despre
schimbări sociale, legislative majore care privesc devoltarea și viitorul generațiilor
tinere, evidențiindu-se totodată învățământul, călătoriile în scop educativ sau
profesional, mass-media, schimbul de informații între instituții sau chiar între state,
aspecte legate de inserția tinerilor în mediul social și pe piața muncii.

Între 4 și 27 Iunie, planeta Mercur va tranzita Semnul zodiacal al Racului,


desfășurând astfel prima etapă a ciclului de retrogradare, ciclu care va avea loc de-a
lungul acestei Veri pe două Semne zodiacale, respectiv pe Semnele Rac și Leu. Este
bine să fim atenți la ceea ce gândim, ce discutăm, ce decizii luăm sau ce acte
semnăm, deoarece la un moment dat vom fi nevoiți să revizuim totul. Mercur în Rac
predispune la un mental lent, bazat pe afecte, la discuții tăinuite, la a fi concentrați
mai mult pe lumea noastră interioară, pierzând uneori contactul cu realitatea
cotidiană înconjurătoare.

În Rac se vor afla Marte și Nodul Nord al Lunii, astfel că dialogurile se vor purta pe
tonuri înalte, punctate cu note agresive, se vor spune chestiuni importante, se vor
descoperi informații care au stat ascunse multă vreme și care acum ies la iveală în
chip nebănuit. Toate acestea vor duce la turnuri radicale și definitive în viața fiecăruia
dintre noi. Nervozitatea și graba vor fi accentuate, de aceea este bine să fim
prudenți. Multe din cele gândite, hotărâte sau făcute pe parcursul acestei luni se vor
perpetua multă vreme de acum încolo, iar a ne controla mentalul și reacțiile este cea
mai potrivită atitudine.

Pe 9 Iunie, planeta Venus își începe tranzitul prin Semnul zodiacal al Gemenilor,
moment ce va scoate în evidență chestiuni referitoare la femei. Pe de o parte, poate
fi vorba despre rolul femeii în plan socio-profesional, iar pe de altă parte, despre rolul
femeii în familie și în neam. Pentru că în Gemeni se află și Soarele, factorul feminin
în general va fi exacerbat, cumva masculinizat, predispus la flirt, la frivolități,
superficialitate, la exegerări de tot felul. Foarte ușor se poate aluneca în situații
neplăcute și nepotrivite unei femei.

Următorul eveniment astral se va produce pe 17 Iunie, fiind vorba despre formarea


momentului de Luna plină în Semnul Săgetătorului. Dacă la momentul de Lună nouă
de pe 3 Iunie, accentul perioadei era pe grup social, profesional, generații tinere, la
momentul de Lună plină, accentul va fi pe segmentul familial, personal, grupul
familial, generațiile mature, trasând o tușă finală, atât în relațiile socio-profesionale,
cât și în cele familiale.

În seara zilei de 21 Iunie se va produce Solstițiul de Vară, deoarece Soarele pășește


în Semnul zodiacal al Racului, demarând Vara astronomică pentru Emisfera nordică
în care ne aflăm poziționați pe Terra. Chiar dacă tiparele climatice s-au schimbat
foarte mult în ultimii ani, viața terestră funcționează încă după tiparele astronomice
obținute în urma mișcărilor planetare.

La nivel personal, Vara 2019 va accentua tendința de a ne apropia mai mult de


domeniile spirituale, de a ne dezvolta bagajul de cunoștințe prin studii, cercetări,
documentare de nivel înalt și autentic, de a călători.

La nivel social însă, se vor redefini relațiile interstatale, se va vorbi mult despre bani,
bunuri comune, despre moșteniri, partaje, despre ceea ce se (mai) poate obține din
colaborările ce implică parteneri străini sau lucrul în străinătate, departe de locurile
natale. Probabil că mulți indivizi plecați din țările lor de baștină vor reveni definitiv în
locurile natale și vor începe să contribuie serios la dezvoltarea regiunii lor.

În orice caz, multe concepțiile referitoare la străinătate, la muncă, la bani și bunuri, la


relații cu familia, cu neamul în general se vor redefini total și definitiv. Pe scurt, o
Vară de neuitat, în care se vor pune bazele unor structuri și situații sociale cu totul și
cu totul noi.

Ultimul eveniment astral din luna Iunie este intrarea în mișcare aparentă retrogradă a
planetei Neptun în Semnul Peștilor pe 22. Se declanșează o etapă foarte importantă
pentru nativii Pești, pentru cei cu marcaje astrale personale în acest Semn, dar și
pentru fiecare individ pe segmentul din harta natală marcat de Semnul Peștilor. Este
o etapă de viață foarte importantă, unică pentru actuala existenț terestră, deoarece
tot în Pești se află și Luna neagră. Acest tandem duce la multe răsturnări de situație,
punctate cu note ciudate, ca și cum ne-am afla pe nisipuri mișcătoare sau ca și cum
ne-am plimba în lumi paralele cu realitatea noastră fizică înconjurătoare. Chiar
trebuie să fim foarte prudenți și la nevoie să cerem sprijin de la cineva drag și de
încredere sau chiar de la specialiștii pe domeniile patronate, în harta natală, de
Semnul Peștilor.

Concluzionând, atmosfera astrală a lunii Iunie este dinamică, ne scoate și mai mult
din zona noastră de confort, scoate la iveală informații mai vechi sau mai noi, însă
utile pe termen lung, plus demarează etape de viață personală și socială cu totul și
cu totul noi.

Zilele și perioadele critice, în care este nevoie de multă atenție, discernământ,


evitarea acțiunilor grăbite sau cu forță necontrolată sunt: 1 – 6, 9, 10, 13 – 19, 22 –
24, 28, 29.

Cugetarea lunii IUNIE: „Trăiește și lasă-i și pe alții să trăiască.” – G. R. Derjavin


astrolog Anca Stoica

S-ar putea să vă placă și